“Cantecul lebedei” este o fraza care se refera la o credinta straveche

potrivit careia lebada este complet muta in timpul vietii sale pana in
momentul cand, chiar inainte de a-si da sfarsitul, canta un cantec foarte
frumos. In practica, acest lucru nu sta insa chiar asa…, dar exista un
sambure de adevar. De exemplu, o anumita specie de lebada (Cygnus
cygnus) emite un sunet puternic in ultimele clipe de viata. Si asta pentru
ca expulzeaza tot aerul din plamani prin traheea sa foarte lunga. Sunetul
a fost asemanat cu cel al unui clarinet la care canta un sufleur
neexperimentat. Nu este, deci, un cantec foarte frumos, dar cel putin este
adevarat ca are loc inaintea mortii. Specia respectiva este foarte des
intalnita pe teritoriul Greciei, ceea ce a dat nastere ipotezei ca in Grecia
Antica, cei care au auzit pasarile au exagerat putin fenomenul si astfel a
luat nastere legenda.
Potrivit Rador, prima mentiune scrisa a cantecului de lebada a aparut
intr-o fabula a lui Esop, numita “Lebada si gasca”: “Un bogatas a
cumparat de la piata o gasca si o lebada. Pe prima, pentru a fi gatita la
masa de seara, iar pe cea de-a doua pentru a-i asculta cantecul. Cand
bucatarul a trebuit sa ucida gasca, a confundat cele doua pasari, pentru
ca era intuneric si a prins din greseala lebada. Aceasta, simtind
amenintarea mortii a inceput sa cante si prin vocea sa a reusit sa se
salveze.”
Cântecul planetelor=cântecul sferelor
Afirmatia conform careia planetele, in miscarile lor circulare in jurul
Pamantului, scot anumite sunete care difera in functie de magnitudinea,
rapiditatea si distanta lor locala ii apartinea poporului grec. Se spunea ca
Saturn, cea mai indepartata planeta pentru greci in acele vremuri, producea
cea mai grava nota, in timp ce Luna, care este cel mai apropiat corp ceresc,
avea sunetul cel mai ascutit. Aceste sunete ale celor sapte planete/sateliti si
ale sferei stelelor fixe, impreuna cu sfera de deasupra noastra, reprezinta cele
noua muze, iar simfonia lor comuna este numita Mnemosina.
Pitagora a identificat cel dintâi faptul că înălțimea unei note muzicale este invers
proporțională cu lungimea corzii care o produce, și că intervalele dintre frecvențele
sunetelor, acordurilor armoniei formează simple rații, raporturi numerice.

In teoria sa "Armonia sferelor," Pitagora a afirmat că soarele, luna și planetele au câte un

sunet unic, bazat pe revoluția lor astrală, și că viața de pe pământ este influențată de
sunetele celeste imperceptibile urechii umane.

Aceasta expresie "Vorba cantecului" era in vechime foarte intalnita la sezatori, diverse sarbatori
populare, cand cineva din cei prezenti spunea cateva cuvinte apoi adauga si aceasta expresie si incepea
sa cante un cantec care isi avea originea in timpuri foarte vechi.

banuiesc ca se refera la cantece de jale, doine, balade cantate, cantece batranesti.

vorba cantecului inseamna "vorba ceea" sau "cum se zice", cum e deja ceva cunoscut de catre cei carora
li adreseaza vorbitorul sau naratorul (Ion Creanga a folosit mult aceasta expresie: "Vorba ceea: la
placinte inainte, la razboiu' , inapoiu'") sau vorba cântecului ”Foaie verde de dai, n-ai ”
- Persoană care
activează în mod
creator într-un
domeniu al artei (-de
circ, - de operă, - de
estradă). Persoană cu
aptitudini deosebite
într-o meserie (pictor,
sculptor).
- Persoană care traduce
pe loc și oral ceea ce
spune cineva în altă
limbă, translator.
Persoană care
interpretează un rol
într-un spectacol, o
bucată muzicală, o
poezie.
- Persoană care cântă
cu vocea. Poet.

- Cântăreț de muzică
folk
- Poet care compunea și
recita cântece
războinice și
religioase. Poet
national.