You are on page 1of 13

Page | 1

S-au ȋmplinit 101 de cȃnd Romȃnia a intrat ȋn Primul Rǎzboi Mondial, alǎturi de Antanta.
Ȋn toamna anului 1917, atunci cȃnd au ȋncetat operațiunile militare, Romȃnia pierduse
aproximativ 27.000 de oameni, iar Germania 47.000. Pe timpul confruntǎrilor cu Puterile
Centrale, țara noastrǎ a pierdut aproape 10% din populația țǎrii, inclusiv civili.

Ȋn cele mai crunte vremuri și ȋn cele mai crȃncene momente ale Istoriei Romȃniei apar
oamenii deosebiți. Unii provin din neamuri renumite ale Țǎrii, alții apar din neant, din nesecatul
izvor de Romanism și noblețe al acestui neam nemuritor.

Page | 2
Pe vreamea cȃnd femeile erau privite doar cu ușoarǎ condoscențǎ de cǎtre militarii
europeni, ȋn modesta Armatǎ Romȃneascǎ, de la ȋnceputul Primului Rǎzboi Mondial, o fatǎ
simplǎ de pe Jiu a luptat și a murit pentru Țara sa și a noastrǎ! Iar ȋn acele vremuri, cȃnd ȋn multe
alte țǎri, femeile nici nu aveau drept de vot, Armata Romȃnǎ a știut sǎ recunoascǎ un suflet mare,
ȋntr-un trup atȃt de mic.

Page | 3
Ecaterina Teodoroiu – „eroina de la Jiu”
„Și-a dat viața cu simplitatea eroismului adevărat, nu pentru a obține apoteoze de vorbe, ci
pentru că așa cerea inima ei, pentru că așa credea sufletul ei că se împlinește datoria vieții.
Aceea care în vitejia ei comunicativă a murit în clipa când se descoperea spre a-și îndemna
ostașii cu vorbele: „Înainte, băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine !”, are drept, din clipa
aceea, la cinstirea veșnică a unui nume neuitat de camarazi” – Ordinul de zi nr. 1 al
Regimentului Lupeni, 23 august 1917

Cătălina Vasile Toderoiu, pe numele ei, la naştere, a văzut lumina zilei la 14 ianuarie
1894, la Vădeni, astăzi cartier al municipiului Târgu-Jiu, într-o familie cu adânci rădăcini în
agricultură, Elena şi Vasile Toderoiu, care a avut cinci băieţi – Nicolae, Eftimie, Andrei, Ion,
Vasile – şi trei fete – Ecaterina, Elisabeta şi Sabina.
A parcurs studiile primare la şcoala din satul natal, apoi a studiat la şcoala din Târgu Jiu.
Ulterior a învăţat la şcoala româno-germană din Târgu Jiu, pe care a absolvit-o în anul 1909. În
această perioadă numele ei devine Ecaterina Teodoroiu, după ce documente militare ulterioare
dar şi acte care îi atestă educaţia consemnează mai multe variante de nume Lili Toderoiu, Lili
Teodoroiu, sau alte forme asemănătoare.

Casa din Vădeni în care s-a născut Ecaterina

Page | 4
S-a pregătit pentru o carieră de învăţătoare, motiv pentru care a urmat, la Bucureşti, un
gimnaziu-pension, apoi a frecventat cursurile unei şcoli de infirmiere, absolvită în anul 1916. În
această perioadă a intrat în contact cu primii cercetaşi din România, iar din anul 1913 face parte
din organizaţia de cercetaşi denumită cohorta „Păstorul Bucur”, condusă de Arethia Piteşteanu.

În vara anului 1914, a revenit la Târgu Jiu, în perioada vacanţei, activând în cadrul
cohortei de cercetaşi „Domnul Tudor”, până în august 1916, Ecaterina aflându-se, ocazional, la
căpătâiul răniţilor ce se aflau în îngrijirea organizaţiei.
În octombrie 1916, Ecaterina a fost chemată la Bucureşti de către Regina Maria, iar la
revenirea la Târgu Jiu află că tatăl ei este luat prizonier iar doi dintre fraţi – unul sublocotenent
de rezervă la Regimentul 7 Călăraşi şi celălalt locotenent în Regimentul 5 Vânători - au murit pe
câmpul de luptă.
La 6 octombrie 1916, după ce a aflat de moartea unui alt frate, caporal în Regimentul 18
Gorj, căzut în lupta de la Porceni, s-a înrolat ca voluntar tocmai în acel regiment din Gorj, pentru
a participa la lupte.

Page | 5
În 10 octombrie 1916 a avut loc prima bătălie de la Jiu, iar trupele Armatei I Române,
comandate de generalul Ion Dragalina, au respins o puternică ofensivă inamică, soldatul
Ecaterina Teodoroiu aflându-se în primele linii ale frontului.

La 14 octombrie 1916, în timpul primei ofensive germane peste Munții Gorjului,


Ecaterina a luat parte alături de populația civilă, cercetași și o companie de milițieni la luptele de
la Podul Jiului, contribuind la respingerea atacului unei companii bavareze inamice.

La 18 octombrie, în acelaşi an, în urma unei învăluriri – surpriză a inamicului, Ecaterina


este luată prizonieră, însă dând dovadă de sânge rece, a împuşcat santinela germană care o
însoţea, reuşind să evadeze alături de alţi combatanţi români aflaţi în situaţia sa.
În noiembrie, în luptele de la Filiaşi, este rănită de două gloanţe inamice la piciorul drept,
iar după alte nouă zile, este din nou rănită la coapsă de spărturi de obuz. A urmat o perioadă de
tratament, mai întâi la Craiova, apoi la Bucureşti şi Iaşi.
La ieşirea din spital a revenit pe front, în rândurile Companiei a 7-a, Regimentul 43/59
Infanterie, unde a îngrijit numeroşii răniţi ai companiei.

Page | 6
S-a deplasat la Iaşi, unde M.S. Regina a ascultat-o şi apoi a ordonat ca imediat să i se
încarce sania cu 400 kg sare de bucătărie şi câteva mii de ţigări pentru soldaţi, apoi a mers
personal să distribuie toate acestea companiilor.

Într-un raport al comandantului Companiei a 8-a, Regimentul Gorj, se arată:


„Nerămânându-i pe lume (n.r. Ecaterinei), după cum declară domnia sa, decât singurul frate din
Compania a 8-a Regimentul 18 Gorj, se hotărî să lupte ca soldat lângă dânsul, spre a îmbărbăta
pe soldaţi să-şi elibereze pe mama sa. Într-adevăr, în ziua de 16 octombrie 1916 dimineaţa,
tocmai pe timpul loviturii furioase ce am dat cu Divizia noastră, distrugând Divizia 11 Bavareză,
trecând să observ mersul luptei a Secţiei a II-a de Mitraliere a Regimentului 18 Gorj din
compania ce comandam, am întâlnit în drum pe domnişoara Teodoriu Ecaterina cu fratele ei,
care tocmai îi arăta cum se încarcă arma, ochirea şi punerea baionetei. Întrebând-o ce voieşte cu
aceasta, mi-a răspuns că se duce la Schela să-şi scape pe mama sa.
De aici înainte cercetaşa Teodoriu Ecaterina a luptat cu arma în mână lângă fratele său,
constituind un adevărat exemplu eroic pentru soldaţi, cu care a îndurat toate greutăţile şi de care
nu s-a despărţit nici un moment, chiar când compania pornea la asaltul cu baioneta, după cum
mi-au istorisit mulţi dintre oamenii companiei mele, în special sergentul Safta Pavel din
Compania de Mitraliere, comandantul Secţiei a IV-a care a luptat mai ales în timpul retragerii din
Oltenia, împreună cu Regimentul 18 Gorj …
Ca o concluzie, părerea mea intimă în calitate de instructor al legiunii din care făcea
parte, este că cercetaşa Teodoriu a fost o domnişoară corectă şi a dat dovadă de mult curaj,
abnegaţie până la deznădejde şi iubire familiară, în plus convingerea îndeplinirii îndatoririlor
conştiincioase a Legii Cercetaşilor, meritând toată admiraţia acestei Jeana d’Arc a noastre, ce se
cuvine a fi recompensată, chiar dacă neseriozitatea vârstei sale încă fragede i-ar da aparenţa unei
vivandiere din vechea armată franceză”.

Page | 7
A revenit pe front în vara anului 1917, când, la 20 august, Regimentul 43/59 Infanterie
din care făcea parte ocupa poziţiile în tranşeele de pe Dealul Secului în zona localităţii Muncelu.
În seara de 22 august, în cursul unui atac declanşat de Regimentul 40 Rezervă german şi respins
de trupele române, Ecaterina Teodoroiu moare eroic, fiind împuşcată în inimă, în timp ce se afla
în fruntea plutonului pe care îl comanda ca sublocotenent.

S-a remarcat în luptele de la Jiu şi Filiaşi, unde a fost rănită la ambele picioare. Regele
Ferdinand I i-a acordat la 19 martie 1917, personal, „Virtutea militară” clasa a II-a şi a fost
avansată la gradul de sublocotenent (prin Decretul nr. 191 din 10 martie 1917, publicat în
Monitorul Oficial nr. 292 din 16 martie 1917), primind comanda unui pluton din Regimentul
43/59 infanterie Lupeni. În fruntea acestui pluton a căzut eroic în seara zilei de 22-23 august
1917, în timpul bătăliei de la Mărăşeşti.

Cruce în memoria Ecaterinei Teodoroiu la Muzeul de la Măceșu


* Sublocotenentul ECATERINA TEODOROIU a cazut eroic la datorie
ȋn bǎtǎlia de la Varnița și Muncelu, unde armata romȃna a oprit
acțiunea ofensivǎ a armatei germano-austro-ungare * Aflatǎ ȋn fruntea
plutonului pe care ȋl comanda, ca sublocotenent, ECATERINA
TEODOROIU a fost lovitǎ de douǎ gloanțe ale inamicului * Ultimele
sale cuvinte, dar pline de ȋnsuflețire și patriotism, au fost: „Ȋnainte
bǎieți, nu vǎ lǎsați, sunteți cu mine!” *

Page | 8
Ecaterina Teodoroiu a fost înmormântată în comuna Fitioneşti din judeţul Putna, iar după
încheierea războiului, a devenit o eroină a României Mari. În iunie 1921, rămăşiţele sale
pământeşti au fost mutate la Târgu Jiu într-un mausoleu din centrul oraşului.
Osemintele Ecaterinei Teodoroiu sunt îngropate chiar în centrul oraşului, în Piaţa
Prefecturii. Mausoleul sub care Ecaterina Teodoroiu îşi doarme somnul de veci este realizat de
artista Miliţa Pătraşcu, o ucenică a lui Brâncuşi, şi este din travertin italian, cu dimensiunile 2,90
pe 1,60 metri şi înălţimea de 2,10 metri. Are forma unui sarcofag şi este aşezat pe un postament
cu trei trepte. Sunt realizate în basorelief scene din viaţa şi activitatea militară a Ecaterinei.
Începând cu anul 1938, casa familiei Teodoroiu, construită în 1884, a fost amenajată
drept Casa memorială „Ecaterina Teodoroiu”.

În anul 1976 a fost amplasatǎ ȋn municipiul


Tg-Jiu o statuie a Ecaterinei realizatǎ de cǎtre Iulia
Onițǎ. Monumente ȋn cinstea Ecaterinei au fost
ridicate și la Brǎila și Slatina.

Page | 9
La Slatina, în 1925, e inaugurat primul monument din ţară ridicat în memoria Ecaterinei
Teodoriu. Mai mult, locotenent-colonelul Nicolae Teodorescu, comandantul Regimentului 43
Infanterie, a propus ridicarea în faţa cazarmei unităţii a unui
monument al eroilor regimentului, pe care să fie înscrise numele
eroilor căzuţi pe front în campania 1916-1918.
Statuia a fost realizatǎ de sculptorul Iulia Onițǎ ȋn memoria
eroinei de doar 23 de ani care și-a dat viața pe cȃmpul de luptǎ pentru
țara sa. Statuia eroinei Ecaterina Teodoroiu este reprezentativǎ pentru
memoria acesteia alǎturi de casa memorialǎ aflata la aproximativ 2
km, tot ȋn orașul Tg-Jiu.

Page | 10
Monumentul Ecaterinei Teodoroiu — Mărășești Monumentul Ecaterinei Teodoroiu lângă Panciu, ridicat
ȋn locul în care a căzut eroina

Page | 11
Monumentul eroilor din Azuga (sculptor Ioan Iordănescu, 1937). Constă din două
grupuri statuare în mărime naturală, din bronz, în dreapta o femeie simbolizând Patria sprijină un
ostaș rănit; în stânga Ecaterina Teodoroiu în uniformă militară, în momentul când este lovită de
un glonț ucigaș, lângă un soldat sprijinit de un tun.

Pilda rarǎ a unui cald entuziasm, unit cu cea mai strǎlucitore energie, aceea pe care unii au
numit-o cu drept cuvant „Eroina de la Jiu”; și-a dat jertfa supremǎ, lipsitǎ de orice trufie, de orice
deșartǎ ambiție, numai din dragostea de a apǎra pǎmȃntul țǎrii noastre, cotropit de dușmani.
Ecaterina Teodoroiu a fost la ȋnǎlțimea celor mai viteji apǎrǎtori ai țǎrii sale, pe care i-a
ȋntrecut prin puterea cu care ȋși ȋnvingea slǎbiciunea femininǎ, știind sǎ dovedeascǎ vigoarea
bǎrbǎției de trup și suflet.

Page | 12
Page | 13