Sie sind auf Seite 1von 3

Iulia Teodora Păun

Der Präraffaelismus

Quelle:https://www.musee-orsay.fr/de/kollektionen/highlight/actualites/der-
praeraffaelismus.html#c51478

Kurzer Abriss des Präraffaelismus


Mitte des 19. Jahrhunderts, während der Regentschaft von Königin Viktoria, ist
die englische Malerei in der starren akademischen Tradition festgefahren und befindet
sich in einer Sackgasse. Als Reaktion auf diese Situation gründen drei Studenten der
Royal Academy, Hunt, Millais und Rossetti, die präraffaelitische Bruderschaft.
Sie streben nach einer völlig neuen Malerei, der nicht mehr die Renaissance sondern
die freie und authentische Kunst des Mittelalters vor Raffael als Vorbild dient und
lassen sich von der Lehre des einflussreichen viktorianischen Kunsthistorikers John
Ruskin leiten.
Ihre Gemälde sind farbenfroh, naturnah, gesellschaftskritisch und enthalten eine
deutliche Symbolsprache sowie literarische Bezüge. Die Bruderschaft löst sich bald
wieder auf, aber ihre Ideen werden in den nächsten fünfzig Jahren von der englischen
Avantgarde übernommen werden. Die zweite Generation, Edward Burne-Jones und
William Morris, wenden die präraffaelitischen Prinzipien für Dekor, Möbel und
Buchillustrationen an. Außerhalb von England wird insbesondere Burne-Jones die
Bewegung der Symbolisten beeinflussen.

Die präraffaelitische Bewegung

Eine Studentenrevolte
Der Präraffaelismus ist eine ausschließlich britische Kunstströmung, die gegen
Ende 1840 im viktorianischen London entstanden ist. Sie wurde von drei Studenten
der Royal Academy, William Holman Hunt (1827-1910), John Everett Millais (1829-
1896) und Dante Gabriel Rossetti (1828-1882), gegründet.
Zu jener Zeit befindet sich die britische Malerei in einem Engpass. Sie ist den
starren Regeln der akademischen Tradition verhaftet und unterliegt dem Geschmack
der Kundschaft, die insbesondere auf kleine Genreszenen erpicht ist, die sich durch
gekünstelte Moral und Sentimentalität auszeichnen. Anliegen der drei Studenten ist
es, sich von dieser gewöhnlichen Kunst abzuwenden und „die Menschen durch
erhabene Bilder zum Nachdenken anzuregen”, erklärte Millais.
Ihrer Ansicht nach ist die akademische Lehrmeinung, die nicht mit den
ästhetischen Gesetzen der Renaissance brechen kann, für diese künstlerische
Erstarrung verantwortlich. Der Gruppe treten vier weitere Mitglieder bei: Thomas
Woolner (1825-1892), Bildhauer und Dichter; James Collinson (1825-1881), Student
der Royal Academy; William Michael Rossetti (1829-1919), Bruder von Dante
Gabriel und Beamter der Steuerbehörden; Frederick Georges Stephens (1828-1907),
ein untalentierter Kunststudent, der sich später der Schriftstellerei und Kunstkritik
widmen wird.
Die Pre-Raphaelite Brotherhodd [Präraffaelitische Bruderschaft] wird 1848
gegründet. Ausschlaggebend für diesen Namen war ihre Kritik an Raffaels Gemälde
(1483-1520), Die Verklärung (1518-1520, Museen des Vatikan), das sich Hunt
zufolge „durch seine mangelnde Detailtreue, die theatralische Haltung der Apostel
und die ganz und gar unspirituelle Darstellung des Erlösers auszeichnet”. Ihr Ziel ist
es, sich von den akademischen Lehren abzuwenden und zu einer vorraffaelitischen
Iulia Teodora Păun

Kunstform zurückzukehren. Ihr Ideal ist die reine und freie Kunst der italienischen
Meister des Mittelalters.
Der Präraffaelismus ist nicht nur eine Reaktion auf die akademische Tradition,
auch der politische und intellektuelle Kontext jener Zeit spielt eine wichtige Rolle bei
der Entstehung dieser Bewegung. 1848 wird ganz Europa von Revolutionen
erschüttert; die Welle des Gothic Revival hatte im 19. Jahrhundert in England seinen
Höhepunkt erreicht; der Kunstkritiker und Kunsthistoriker John Ruskin (1819-1900)
ist sehr einflussreich in der viktorianischen Gesellschaft. Ruskin setzt sich für eine
ethische Kunst ein, der eine wichtige gesellschaftliche Rolle zukommt. Im
Mittelpunkt seines Interesses steht als Antwort auf die zunehmende Industrialisierung
das Handwerk. Er tritt für eine poetische und mystische Anschauung der Natur und
eine detailgetreue, wahrhaftige Darstellung derselben ein. Hunt, Millais und Rossetti
teilen seine Ansichten vorbehaltlos.

Mișcarea Prerafaelită

Scurtă introducere în arta prerafaelită


La jumătatea secolului al XIX-lea, în timpul domniei reginei Victoria, pictura
engleză este definită de rigida tradiție academică și se află într-un impas evolutiv.
Drept reacție la această situație, trei studenți ai Academiei Regale – Hunt, Millais și
Rossetti, fondează Confreria Prerafaelită. Aceștia tind către o reformă în pictură;
refuzând modelele oferite de Renaștere și revenind la stilul novator al Evului Mediu,
ce i-a precedat lui Rafael, ei se lasă puternic influențați de gândirea istoricului și
criticului de artă victorian, John Ruskin.
Tablourile realizate de aceștia abundă în culoare, cinstesc natura, critică
societatea și utilizează o simbolistică specifică, inclusiv referințe literare.
Confreria Prerafaelită se destramă dupa o scurtă vreme, însă ideologia acesteia
va fi preluată în avangardismul englez pe parcursul următorilor 50 de ani. Cea de-a
doua generație, Edward Burne-Jones și William Morris, adaptează principiile
prerafaelite pentru a crea mobilier, decorațiuni și ilustrație de carte. Burne-Jones, în
special, va influența mișcarea simbolistă din afara Angliei.

Mișcarea prerafaelită

O revoltă studențească
Mișcarea prerafaelită este tipică spațiului artistic britanic și ia naștere în Londra
victoriană, la finele anului 1840. Întemeietorii Confreriei Prerafaelite au fost trei
studenți ai Academiei Regale: William Holman Hunt (1827-1910), John Everett
Millais (1829-1896) și Dante Gabriel Rossetti (1828-1882).
La acea vreme, pictura engleză traversa o perioadă dificilă. Era supusă stricteții
regulilor impuse de tradiția academică și subordonată gusturilor clientelei, care dorea,
în special, scene de gen, caracterizate prin moralitatea și sentimentalismul afectate.
Dorința celor trei studenți este să se distanțeze de acest stil comun și, după cum
spunea Millais, „să îndemne privitorul la reflecție, prin intermediul unor opere
deosebite”.
Iulia Teodora Păun

În viziunea prerafaeliților, doctrina academică era responsabilă pentru


rigidizarea artistică, întrucât aceasta nu se putea despărți de canoanele estetice ale
Renașterii. S-au alăturat în continuare mișcării prerafaelite: Thomas Woolner (1825-
1892), sculptor și poet; James Collinson (1825-1881), student al Academiei; William
Michael Rossetti (1829-1919), fratele lui Dante Gabriel și funcționar fiscal; Frederick
Georges Stephens (1828-1907), un student la arte neînzestrat, care se va dedica mai
târziu scrisului și criticii de artă.
Confreria Prerafaelită (the Pre-Raphaelite Brotherhood) a fost întemeiată în
1848. Un factor decisiv în alegerea numelui a fost critica membrilor la adresa uneia
din picturile lui Rafael (1483-1520), Schimbarea la față (1518-1520, Muzeele
Vaticanului). Hunt comentează următoarele despre opera lui Rafael: „inacuratețea
detaliilor, expresia teatrală a Apostolilor și reprezentarea lipsită de spiritualitate a
Mântuitorului”. Scopul prerafaeliților este să se rupă de doctrina Academiei și să
revină la o formă de expresie artistică, care ii precede lui Rafael. Idealul lor îl
constituie pictura medievală – pură și neîngrădită.
Prerafaelismul nu este doar o reacție la adresa tradiției academice; la nașterea
acestui curent contribuie și factori politici și culturali specifici acelei perioade. În
1848, întreaga Europă era zguduită de revoluții. În secolul al XIX-lea, stilul neogotic
atinsese apogeul în Anglia, iar criticul și istoricul de artă John Ruskin (1819-1900)
avea o mare influență în societatea victoriană. Ruskin militează pentru arta care are un
important rol social, fiind un simbol al eticii. Atenția sa se concentrează asupra
artizanatului, drept răspuns la industrializarea rapidă. Susținea redarea mistică și lirică
a naturii, dar în același timp păstrarea cât mai fidelă a detaliilor. Hunt, Millais și
Rossetti aveau întocmai aceeași viziune.