Politicile arianizării în România interbelică: Complicităţi româno-germane în

preluarea capitalului evreiesc.

Panu Mihai Adrian

Universitatea de Vest, Timişoara
mihai.panu@e-uvt.ro

Abstract
The rise of anti-Semitism in interwar Romania triggered an unprecedented
deterioration of various intrasocietal relations and a systematic radicalization of the
political sphere. Especially after the outbreak of World War 2, Romania experienced
major internal political and social upheavals and was also exposed to an increased
external geopolitical pressure.
This paper attempts to investigate a particular manifestation of anti-Semitism,
namely the so-called aryanization at regional level. In Romania, the National Socialist
idea of aryanization was adapted to the national socio-political circumstances and took
the form of ethnically motivated Romanianization policies. The main objective of this
paper is to analyze the process of transferring Jewish property into Romanian and
German possession according to the implemented aryanization laws. Another important
goal of the paper is to highlight the social and ideological predispositions for anti-
Semitism and therefore aryanization, in multiethnic regions such as the Banat. The
ideological instrumentalization of social attitudes represents an important indicator in the
dynamics of anti-Semitism and simultaneously, a key aspect for understanding the
emergence of anti-Semitism in particular context.

Keywords: Aryanization, interwar Romania, anti-Semitism, Romanianization

policies, Jewish properties.

Introducere

În secolul al XX-lea România a cunoscut transformări sistemice majore. Dincolo

de aspectele pozitive concretizate în procesele modernizării instituţionale, societatea
românească a fost expusă diferitelor patologii totalitare, fapt ce a atras după sine
schimbări ample în comportamentul şi mentalul colectiv naţional. În acest context,
episodul istoric interbelic se remarcă printr-o dinamică politică şi socială aparte. Pornind
de la geneza României Mari, trecând apoi prin anii crizelor politice şi ajungând la
momentul de răscruce prilejuit de sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, se pot


Această lucrare a fost finanţată din contractul POSDRU/159/1.5/S/140863, proiect strategic ID 140863
(2014), cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea
Resurselor Umane 2007 – 2013.

365
identifica atât cauzele bolilor statalităţii moderne cât şi consecinţele clivajelor sociale
fundamentate ideologic. Extremismul politic românesc, atât cel autohton cât şi cel venit
pe filiere externe, reprezintă conceptul central în jurul căruia orbitează majoritatea
dezbaterilor care au ca punct de plecare istoria politică a perioadei interbelice. Fenomenul
în cauză a determinat o deteriorare fără precedent a relaţiilor intra-societale precum şi o
infestare totalitară extinsă a sferei politice româneşti. Componenta cea mai radicală a
extremismului politic interbelic a fost, de departe, atitudinea privind minorităţile etno-
culturale, în special cea faţă de evrei.
Curentului românesc antisemit, i s-au dedicat de-a lungul timpului, numeroase
studii şi cercetări, această zonă tematică fiind în prezent relativ bine acoperită din punct
de vedere al preocupărilor istoriografice. Dincolo de abundenţa produselor ştiinţifice
dedicate acestui subiect, unele de o remarcabilă acurateţe a documentării şi de o
incontestabilă profunzime analitică, se resimte totuşi necesitatea unor abordări
alternative, nu neapărat în ceea ce priveşte arsenalul metodologic, cât mai degrabă din
punct de vedere al circumscrierii unor arii tematice de nişă, neacoperite încă prin
discursul istoriografic general dedicat antisemitismului. Curentul antisemit din România a
avut o dezvoltare complexă, ipostazele sale fiind numeroase şi diferit articulate în spaţiul
public. În afară de cauzele sistemice şi de predispoziţiile sociale puctuale 1, amplu tratate
în literatura de specialitate, rămâne o dimensiune parţial neglijată şi insuficient
documentată a acestui fenomen şi anume cea privitoare la modurile sale de manifestare în
context regional. În acest sens devine imperios necesar ca, ipostazele particulare ale
supra-fenomenului amintit să fie investigate şi integrate în circuitul ştiinţific. Una dintre
aceste ipostaze particulare, insuficient dezbătute în literatura de specialitate din România,
vizează dimensiunea economică a curentului antisemit. Concret, este vorba despre
transferul bunurilor mobile şi imobile aparţinând evreilor, în posesia elementelor non-
evreieşti, operaţiune cunoscută sub numele de arianizare.
Lucrarea de faţă îşi propune investigarea fenomenului arianizării pornind de la
exemplul Banatului românesc. Principalele obiective ţin de elucidarea unor aspecte mai
putin dezbătute în istoriografia actuală: în primul rând legislaţia arianizării şi resorturile

1
Hildrun Glass, Zerbrochene Nachbarschaft: Das deutsch-judische Verhältnis in Rumänien (1918-1938),
München, Oldenbourg 1996, p. 311.

366
sale ideologice; în al doilea rând, practica arianizării şi efectele sale concrete care s-au
întins de la preluarea proprietăţilor evreieşti mergând de multe ori până la intervenţia
mascată legal, asupra unor familii mixte cu scopul de a exclude din rândurile acestora,
membrii de origine evreiască. În paralel, lucrarea îşi propune să analizeze şi
condiţionările geopolitice care au influenţat practicile arianizării. În acest sens, se va avea
în vedere rolul jucat de cel de-al Treilea Reich în procesul de articulare ideologică a
curentului antisemit în anumite comunităţi. Pe de altă parte, modul în care arianizarea pe
teritoriul României, a servit intereselor economice ale Germaniei naziste, va face obiectul
acestei analize. Trebuie precizat încă de la început faptul că, lucrarea de faţă se bazează
preponderent pe investigarea unor documente păstrate în Arhiva Politică a Ministerului
German de Externe. Integrarea acestor surse în circuitul ştiinţific reprezintă în egală
măsură un obiectiv major al acestei lucrări.
Arianizarea, văzută ca o formă de antisemitism motivat economic, a vizat
comunităţile evreieşti din întreaga Europă. În România, practica arianizării a fost
circumscrisă printr-o legislaţie specifică şi a fost prezentă mai ales în regiunile în care
minoritatea evreiască a fost însemnată. Cazul Banatului este unul cu totul special, întrucât
fenomenul antisemit s-a dezvoltat într-un cadru în esenţă multicultural. De asemenea,
antisemitismul bănăţean nu a avut intensitatea unor fenomene similare, precum cele din
nordul Transilvaniei sau din Bucovina. Acest lucru nu înseamnă însă, că forme
particulare de antisemitism nu au afectat societatea bănăţeană. Dimpotrivă, practica
arianizării puternic resimţită în Banat, dovedeşte existenţa unor forme regionale ale
acestui fenomen. În Banatul românesc „regionalizarea” antisemitismului a însemnat în
primul rând accentul pus mai mult pe dimensiunea economică şi mai puţin pe celelalte
dimensiuni (culturală, politică, religioasă etc.) în fundamentarea atitudinilor publice faţă
de minoritatea evreiască.
Arianizarea reprezintă o ipostază complexă a fenomenului antisemit pan-
european. În România, şi implicit în regiunea Banat, putem distinge în general, între două
tipuri importante de filiere prin care arianizarea potenţată prin discursul general antisemit,
a fost pusă în practică. Este vorba despre ceea ce putem numi generic „filiere interne” şi
„filiere externe” ale arianizării. Din categoria filierelor interne făceau parte elementele şi
atitudinile antisemite autohtone care în cele din urmă şi-au găsit ecou la nivelul politicilor

367
centrale şi, cel mai important, în dimensiunea legislativă a statului român. De cealaltă
parte filierele externe prin care arianizarea a fost receptată şi implementată în România au
fost localizate la nivel geopolitic. Concret, este vorba despre maniera în care Germania
nazistă, pe baza primatului său geopolitic în context european, a promovat pe diferite
canale, această formă de antisemitism.
Un rol important în receptarea şi amplificarea regională a curentului antisemit, şi
în subsidiar, a ideilor arianizării, au avut-o minorităţile etnice germane care trăiau în
România. Acestea au fost supuse timpuriu unei campanii susţinute de îndoctrinare nazistă
pentru a fi transformate ulterior în vectori ideologici ai celui de-al Treilea Reich 2. Acest
fapt nu înseamnă în mod necesar că întreaga minoritate germană din România a jucat
rolul unui vehicul ideologic, răspândind practicile antisemite naziste în spaţiul românesc.
Rolul ideologic atribuit acestei minorităţi a fost unul condiţionat sistemic şi independent
de voinţa comunitară. Prin urmare orice tentativă de culpabilizare în masă a acestui grup
etno-cultural, devine lipsită de sens. În cele ce urmează ne vom opri asupra rolului jucat
de minoritatea germană din Banat, în procesul de receptare şi popularizare a modelului
nazist de antisemitism în societatea românească.

Minoritatea evreiască în vizorul propagandei: cazul evreilor din Banat

În discursul public al etnicilor germani bănăţeni problema evreiască reprezintă un
element central şi constant. Atitudinea ostilă faţă de acest grup etno-cultural a putut fi
observată încă din primii ani de după Marea Unire şi s-a concretizat în atacurile făţişe la
adresa acestora pornindu-se de la diferite pretexte. Presa bănăţeană de limbă germană,
sau cel puţin o parte însemnată a acesteia, a dus o campanie constantă de culpabilizare şi
denigrare a evreilor, fapt ce o apropie de cele mai multe ori până la totala identificare, de
propaganda naţional-socialistă autentică. Tehnica de culpabilizare a unui anumit grup
etno-cultural ţinteşte cel puţin două obiective majore. În primul rând este vorba despre

2
Vezi contribuţiile lui Johann Böhm: a) Böhm Johann, Das Nationalsozialistische Deutschland und die
Deutsche Volksgruppe in Rumänien. 1936-1944, Frankfurt am Main, Peter Lang Verlang, 1985; b) Böhm
Johann, Die Deutschen in Rumänien und das Dritte Reich. 1933-1940, Frankfurt am Main, Peter Lang
Verlang, 1999; c) Böhm Johann, Die Gleichschaltung der Deutschen Volksgruppe in Rumänien und das
Dritte Reich. 1941-1944, Frankfurt am Main, Peter Lang Verlang, 2003; d) Böhm Johann,
Nationalsozialistische Indoktrination der Deutschen in Rumänien 1932-1944, Frankfurt am Main, Peter
Lang Verlag, 2008.

368
ceea ce teoreticianul Carl Schmitt numea „construirea imaginii inamicului” 3 pentru a se
obţine un grad ridicat de solidarizare şi consolidare a identităţii de grup. În al doilea rând
culpa evreiască simbolizează iniţierea unui denunţ colectiv. Motivul denunţului conţine
in nuce pretenţia adevărului mai ales în ceea ce priveşte explicarea unei stări economice,
politice şi sociale cu totul nesatisfăcătoare. Astfel, prin mecanismele culpabilizării,
prezenţa răului este devoalată iar explicaţiile privind o anumită stare de fapt
nesatisfăcătoare sunt facilitate.
De menţionat că aceste tehnici propagandistice pleacă întotdeauna de la pretenţia
deţinerii adevărului iar tonul explicativ-denunţător este considerat unul legitim. Într-un
articol intitulat „Wahre Feststellungen: Die Juden in Rumänien“ (Constatări reale: Evreii
din România n.t.) apărut în ziarul „Der Landbote“ pe data de 6 iunie 1937, autorul care a
semnat cu iniţiala „L.“(probabil Peter Loris) oferă printr-un mini rezumat al aşa zisei
chestiuni evreieşti, o adevărată mostră propagandistică croită parcă după model naţional-
socialist:
„Înainte de 9 decembrie 1919 evreul nu era cetăţean român ci doar rezident român
cu toate drepturile civile însă fără drepturi politice. Cu ocazia acestei date, evreii
au obţinut pentru prima dată prevederi favorabile. Aceste prevederi favorabile
garantau dreptul privind cetăţenia română tuturor evreilor care locuiau în
România (…). Astăzi numărul evreilor din România este de aproximativ 2
milioane ceea ce reprezintă cam 10% din totalul populaţiei. Tragedia românilor
este dată de faptul că în momentele hotărâtoare ale dezvoltării politice şi culturale
ale ţării, evreii şi-au făcut apariţia. (…) Pe atunci evreii au ocupat poziţii
importante pe care în momentul de faţă se dezvoltă. Acestia au acupat
preponderent zona economicului. Evreul a ajuns astăzi bancher, dar pentru cât
timp? El ţinteşte prin toate milloacele poziţiile cheie din stat, din sfera culturală şi
naţională şi are la îndemână tip unic de oraganizaţie, care este mai puternică decât
toate celelalte: banul.(…) În sfârşit trebuie spus că evreii s-au concentrat exclusiv
în oraşe şi centre economice obţinând în felul acesta poziţii cheie de mare
anvergură.”( n.t.)“4.
Articolul de mai sus are menirea şi impactul unui adevărat denunţ colectiv.
Imaginea evreului este configurată discursiv devenind imaginea inamicului întregii
naţiuni. Antisemitismul din România perioadei interbelice a avut multiple moduri de
manifestare fiind resimţit cu intensitaţi diferite în diverse comunităţi. Astfel în Banat,
regiune având o moştenire multiculturală autentică, sentimentele anti-evreieşti s-au

3
Carl Schmitt, Der Begriff des Politischen, Berlin, Duncker & Humblot, 1979, p. 4.
4
Der Landbote, Wahre Feststellungen: Die Juden in Rumänien, Autor L, 6 iunie 1937, nr. 23. an 66, p 1.

369
manifestat punctual la nivelul anumitor grupuri, fiind în mod direct influenţate de
configuraţia sistemului politic naţional dar şi de factori ideologici externi. Se poate
afirma că la nivel social percepţia şi imaginea evreului erau strâns legate de modul în care
acestea erau construite prin discursul politic. Orice radicalizare a regimurilor politice
atrage după sine curente asemănătoare la nivel social.
Modul în care sfera politicului determină sfera socială şi viceversa reprezintă un
fenomen complex însă corelaţia celor două dimensiuni, mai ales în contextul derapajelor
autoritariste ori totalitare, este cu siguranţă una autentică. În Banatul interbelic doi factori
importanţi au jucat un rol în modelarea percepţiilor faţă de evrei: factorul extern
(reprezentat de constelaţia geopolitică a Europei în acea vreme) şi factorul intern
(reprezentat de emergenţa şi dezvoltarea curentelor naţionaliste autohtone). Acea parte a
presei bănăţene de limbă germană care şi-a însuşit retorica antisemitismului, trebuie în
mod necesar analizată prin prisma cauzalităţii factorilor interni şi externi. Acest tip de
presă reflecta realităţile locale ori naţionale (fie că vorbim de politică, economie,
societate etc.) însă le trecea prin sita ideologică a naţional-socialismului, investindu-le cu
un puternic mesaj propagandistic. Problematica evreiască a constituit în perioada
interbelică punctul de pornire al unui exerciţiu susţinut de culpabilizare şi înfierare a
acestei minorităţi. Anumite organe de presă afiliate în multe cazuri unor organizaţii cu
caracter politic, au devenit vectori autentici ai antisemitismului în societatea românească.
Se putea întâmpla ca asemenea publicaţii să preia informaţii de interes public de la
instituţiile statului pentru ca apoi să le prezinte într-o manieră hiperbolizată, agitatoare şi
denigratoare pentru anumite grupuri etnice indezirabile precum evreii. Opinia publică
putea fi aşadar uşor mobilizată, configurată şi mai ales manipulată prin aceste mecanisme
de redare trunchiată şi decontextualizată a informaţiei. Cazul minorităţii evreieşti a fost
prezentat în presa de limbă germană cu orientare naţionalistă din Banat, constant în
termeni tranşanţi:
„Aşa cum se poate observa din precedentele măsuri ale guvernului, se doreşte ca
evreii să fie activi doar în economia privată conform unor criterii ce ţin de
ponderea lor numerică, în timp ce ocuparea unor posturi publice să le fie interzisă
(n.t.).“5

5
Der Landbote, Ein Volk in Notwehr. Anonim, 30 ianuarie 1938, nr. 3, an 67, p.1.

370
 Acelaşi antisemitism feroce putea fi observat şi în luările de poziţie privind
fenomenul reprezentării politice a evreilor. Pornind de la denunţarea presupusului
caracter expansiv al elementului evreiesc în majoritatea domeniilor cheie din statul
român, propaganda antisemită evidenţia necesitatea izolării acestui grup nu doar în afara
ţării sau în afara sferei instituţionale publice (cum reiese din citatul anterior) ci şi în afara
sistemului partidist, negându-se astfel dreptul acestora la reprezentare politică. Mai mult
decât atât, a fost evidenţiată şi hotărârea Bisericii Ortodoxe Române care în cele din
urmă, confirmându-şi alinierea la noul design ideologic al ţării, a hotărât să nu se opună
în niciun fel acţiunilor politice care îi vizau pe evrei. Într-un articol intitulat „Die
rumänisch-orthodoxe Kirche verzichtet auf getaufte Juden“ (Biserica Ortodoxă Română
renunţă la evreii botezaţi n.t.) apărut la 4 decembrie 1940 în ziarul Banater Deutsche
Zeitung se dădea următoarea informaţie:
„Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în colaborare cu ministrul cultelor
Prof. Brăileanu, a înaintat guvernului un memorandum de 30 pagini privind forma
de organizare a bisericii. Conform unei surse semioficiale în acest memorandum a
fost abordată şi problema evreilor. Conform informaţiei Biserica Ortodoxă
Română ar fi declarat deja că nu se va opune în niciun fel acţiunilor guvernului
împotriva evreilor botezaţi în ultimii 30 de ani (n.t.)“ 6.
Problema evreiască (aşa cum apărea prezentată în propaganda vremii) se cerea
rezolvată tranşant, evreii care fuseseră deja botezaţi fiind în mod automat parte a acestei
probleme. Presa bănăţeană de limbă germană afiliată curentelor naţionaliste a întreţinut
constant aceată percepţie exclusivistă asupra ideii de naţiune. Antisemitismul,
exclusivismul etnic, idealizerea unor lideri politici consideraţi apărători ai identităţii
naţionale, precum şi promovarea unui sistem partidist „naţionalizat”, fără elemente
alogene şi mai ales fără evrei, au constituit elemente importante ale discursului
propagandistic din presa bănăţeană:
„Poate fi o dovadă a simţului politic sau negarea propriei identităţi politice, faptul
că marele om de stat şi conducător al “Frontului Românesc” dr.Alexandru Vaida-
Voevod a recunoscut că interesele statului român sunt mai presus decât interesele
propriului partid, decizând sustinerea la alegeri a Partidului Liberal care a fost

6
Banater Deutsche Zeitung, 4 decembrie 1940, nr. 274, An. 22, p.5.

371
 însărcinat de Rege cu crearea noului guvern. Faptul că aceasta este decizia
corectă, o dovedeşte cel mai bine retraerea în masă a evreilor din Partidul Liberal.
Acest lucru nu se datorează neapărat faptului că cele doua partide au încheiat un
pact, ci ţine mai degrabă de faptul că evreii nu au ce căuta într-un Partid Liberal
naţionalizat. (n.t.)“7.
Un sistem partidist care să poată servi interesele naţiunii putea fi alcătuit, în
viziunea extremei drepte de la acea vreme, doar din partide „naţionalizate“ eliberate de
elementul alogen. Presa bănăţeană de limbă germană prezenta aşadar parţial simptomele
extremismului politic şi social însă devenea uneori ambiguă în ceea ce priveşte relaţia
dintre un stat român “naţionalizat” (un fel de Românie a românilor) şi condiţia
minorităţii germane ca parte a unui asemenea stat. A existat un proiect politic paralel al
germanilor din România interbelică? A fost acesta în acord cu imaginea unei Românii
“naţionalizate” sau s-a revendicat de la un pan-germanism în esenţă european? Iată câteva
aspecte dificile dar în acelaşi timp necesar de abordat pentru o înţelegere adecvată a
relaţiei germanilor din România, pe de o parte cu statul român, pe de altă parte cu
Germania naţional-socialistă.
În perioada interbelică germanii din România au militat constant pentru o cât mai
bună reprezentare politică. Determinarea lor, în esenţă legitimă, venea din încrederea pe
care acest grup etnic o avea în propriul potenţial de implicare civică şi politică. Deşi în
România Mare reprezentarea politică a minorităţilor s-a făcut deficitar, pentru germani
constelaţia geopolitică europeană era favorabilă îndeplinirii în perspectivă a unor
asemenea deziderate. Activismul politic al minorităţii germane a avut un caracter
susţinut, conţinând simultan, chiar dacă nu întotdeauna explicit, proiectul pan-
germanismului prezentat prin intermediul unor formule de tipul “unitatea germanilor de
pretutindeni”. Se concretiza astfel ideea unui “Front German” activ nu doar în România,
care să promoveze şi să consolideze identitatea etno-culturală a germanilor din întreaga
Europă8. Prin crearea unui „Front German“ se urmărea obţinerea unui instrument eficient
de mobilizarea a comunităţilor germane. Unitatea poporului german devenise deviza

7
Der Landbote, Dr. Vaida und der Wahlpakt. Staats- und Volksinteressen vor Partei- oder Eigeninteressen,
W. Thierry, 5 decembrie 1937, nr. 49, an 66, p.1.
8
Der Landbote, Ein parteiloser Deutscher, Deutsche Einheit-Deutsche Front!, 9 iunie 1935, nr. 23, an 64,
p. 1.

372
ideologică a naţional-socialiştilor. Asemenea idei aveau să se răspândească rapid în
rândurile populaţiei, fiind promovate de cele mai multe ori prin intermediul presei 9.
Proiectul unităţii germanilor de pretutindeni era mare, speranţele şi determinarea de
asemenea. Mobilizarea politică a germanilor a constituit o preocupare constantă a
propagandei. Trezirea conştiinţei etno-culturale a acestora s-a făcut preponderent prin
intermediul activării patriotismului faţă de ţara şi cultura de care majoritatea se simţeau
ombilical legaţi: Germania. Iubirea de popor şi ţară erau elemente indispensabile
promovării a ceea ce putem numi “proiectul german interbelic”. Pentru germanii din
România puterea exemplului se dorea a fi un instrument pentru configurarea conştiinţelor
şi trezirea apetitului pentru acţiune politică:
“Mecanismul s-a pus în mişcare şi nu se va lăsa oprit pentru că ceea ce au reuşit
dr. Muth, dr. Hans Roth, Fritz Fabritius şi dr. Koch, vor înfăptui şi alţi germani
care îşi iubesc poporul şi ţara. Aşteptăm cu nerăbdare!.(n.t.)“. 10
Gradul de mobilizare se dorea a fi direct proporţional cu încrederea în ideea că
odată iniţiat „proiectul german“ nu mai poate fi oprit de nimeni. Radicalizarea treptată a
societăţii româneşti în perioada interbelică a constituit un fenomen complex, influenţat de
contextul intern al României Mari pe de o parte şi de constelaţia geopolitică europeană pe
de altă parte.

Cadrul legislativ al arianizării

În România măsurile de arianizare s-au concretizat în special prin preluarea de
către români şi germani a proprietăţilor evreieşti şi prin încercarea de a-i scoate pe evrei
din zonele cheie ale capitalului şi economiei. Arianizarea nu era altceva decât aplicarea
principiilor naţional-socialiste privind rasa şi încercarea de a exclude elementele etno-
culturale ideologic indezirabile (în special evrei) din principalele domenii de activitate
social-politice şi economice11. În timpul regimului antonescian multe proprietăţi ale
evreilor au fost confiscate. Măsura era salutată de Germania deoarece se inscria în logica

9
Der Landbote, Einheitlihe Volksgemeinschaft durch die „Deutsche Front“, Anonim, 23 iunie 1935, nr. 25,
an 64, p. 1.
10
Der Landbote, Jedem deutschen Volkgenosse seine Volksgemeinschaft, Anonim, 20 decembrie 1936, nr.
51, an 65, p. 1.
11
Harold James, The Deutsche Bank and the Nazi Economic War Against the Jews. The Expropriation of
Jewish-Owned Property, New York, Cambridge University Press, 2001, p. 36.

373
arianizării promovată de nazişti. Într-un raport privind măsurile de arianizare în România,
raport ce a fost înaintat de oficiali ai Volksdeutsche Mittelstelle (VoMi) cancelariei lui
Himmler pe data de 3 august 1942, se fac următoarele constatări:
„După cum deja s-a precizat, arianizarea făcută de români obiectivelor economice
evreieşti este de fapt în exclusivitate un proces de românizare. Acest lucru
înseamnă că proprietăţile şi averile evreilor sunt confiscate şi predate doar
românilor de sânge. În zonele româneşti asemenea măsuri sunt îmbucurătoare,
pentru că până acum 90% din comerţul României s-a aflat în mâinile evreilor. Pe
de altă parte însă, s-a dovedit că de multe ori, nu a fost vorba de nicio confiscare
sau deposedare a evreilor de bunurile lor. În realitate s-a schimbat doar numele
firmei în timp ce în spatele marionetei româneşti, evreul îşi poate continua
afacerile. (n.t.)“12.
Faptul că românii nu erau destul de convinşi şi de fermi în aplicare măsurilor anti-
evreieşti, deranja cercurile naziste din Germania. Pe de altă parte germanii erau deranjaţi
şi de faptul că în România arianizarea a fost de la bun început un proces de românizare,
elementul german fiind neglijat. Nici măcar Grupul Etnic German care se bucura de un
important spaţiu de manevră politică în România nu prea a reuşit să se implice concret în
procesul arianizării, în pofida semnalelor venite de la Berlin. Într-un final naziştii s-au
mulţumit să facă prin intermediul Volksdeutsche Mittelstelle, câteva sugestii generale.
Astfel se recomanda ca în oraşe precum Timişoara, în care fuseseră preluate foarte multe
proprietăţi ale evreilor, o parte a acestor proprietăţi să fie cedate de statul român Grupului
Etnic German13. Preocupaţi de capitalul evreilor nu erau doar naziştii ci şi autorităţile
române. Firmele deţinute de evrei se doreau închise atât în oraşe cât şi în zonele rurale,
chiar dacă aceste acţiuni puteau avea efecte nedorite la nivelul echilibrului macro-
economic. De exemplu în Banat autorităţile au luat hotărârea prin intermediul Camerei de
Comerţ ca toate firmele deţinute de evrei din oraşele şi satele bănăţene să fie şterse din
registrul comerţului până la sfârşitul lui 1941 14.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în România s-a emis un cadru
legislativ prin care era prevăzută preluarea bunurilor deţinute de minoritatea evreiască.

12
BArch, NS 19/2859, p.38.
13
BArch, NS 19/2859, p.39.
14
Neue Zeitung, An. VIII, nr. 227, Timişoara, 3 octombrie 1940, p.2.

374
Ideea în sine se înscria în logica nazistă a arianizării, cu simpla diferenţă că beneficiarul
bunurilor preluate era de această dată statul român sau după caz etnicii români.
Arianizarea devenea în acest fel românizare. Procesul de românizare s-a intensificat mai
ales după data de 3 mai 194115, ca urmare a unui important pachet legislativ intrat în
vigoare. Este vorba în special despre emiterea legii privind crearea Centrului Naţional
pentru Românizare şi a legii privind funcţionarea Subsecretariatului de Stat pentru
Românizare16. Centrul Naţional pentru Românizare avea ca principal obiectiv
„românizarea“ economiei româneşti şi administrarea bunurilor mobile şi imobile preluate
de la evrei. Acest organism avea un consiliu de administraţie din care făceau parte figuri
politice importante ale vremii: primul ministru, ministrul economiei, ministrul de finanţe,
ministrul justiţiei, ministrul agriculturii sau sub-secretarul de stat pentru românizare 17. Un
an mai târziu, pe 26 mai 1942 a fost emisă o nouă lege care prevedea crearea unui Centru
pentru Cercetare, Documentare şi Consiliere pe probleme de Românizare 18. Prin crearea
unui asemenea organism România se alinia modelului german al arianizării atribuind
practicilor românizării nu doar finalitatea consfinţită prin lege ci şi o conotaţie ştiinţifică.
Aplicarea efectivă a principiilor românizării a fost timpuriu precedată de un cadru
legislativ care a predispus la implementarea unor asemenea măsuri discriminatorii.
Transferul bunurilor evreieşti mobile şi imobile în posesia statului român sau a etnicilor
români „de sânge“, s-a intensificat odată cu venirea la putere a mareşalului Ion
Antonescu în septembrie 1940. O legislaţie favorabilă preluării capitalului evreiesc
existase însă şi înainte ca Antonescu să vină la putere. Putem invoca în acest sens
prevederi legislative apărute încă din vremea domniei lui Carol al II-lea (de exemplu, aşa-
numitul „statut al evreilor“, publicat în Monitorul Oficial, nr. 183 din 9 august 1940, care
prevedea ca proprietăţile evreieşti să poată fi vândute numai etnicilor români) 19. Cadrul
legislativ care avea să reglementeze modul de punere în aplicare al românizării economiei
(proces bazat după cum afirmam anterior pe modelul german al arianizării) avea să fie
extins prin promulgarea unor legi adiţionale. Dintre acestea putem aminti: a) legea

15
PA AA, R100543, Romanisierungstendenzen, 000408, nepaginat.
16
Ibidem.
17
Ibidem.
18
PA AA, R100543, Romanisierungstendenzen, 000409, nepaginat.
19
PA AA, R100543, Romanisierungstendenzen, 000073. Übersicht über alle Gesetze die sich gegen die
Interessen der Volksgruppe richten, nepaginat.

375
privind conviscarea proprietăţilor evreieşti (publicată în Monitorul Oficial nr. 233 din 5
octombrie 1940); b) decretul privind reducerea cu 25% a taxelor de tranzacţionare, în
cazul proprietăţilor evreieşti vândute exclusiv etnicilor români. (Acest decret a fost
publicat în Monitorul Oficial nr. 10 din 13 ianuarie 1941); legea privind protecţia
interesului naţional, publicată în Monitorul Oficial nr. 31 din 6 februarie 1941, care
stipula dublarea sancţiunilor pentru etnicii non-români (în special evrei), în cazul în care
aceştia ar fi adus atingere interesului şi securităţii naţionale 20.
Statul român a conceput o serie de măsuri menite să încurajeze populaţia
românescă fără prea mari resurse financiare, să participe la procesul de românizare al
sistemului economic naţional. În acest sens a fost creat Institutul de Credit Român,
organism care avea ca principal obiectiv acordarea aşa-numitelor „credite de românizare“
în condiţii avantajoase pentru românii de sânge 21. Institutul de Credit Român a nu a fost
singura instituţie care a sprijinit procesul de românizare al economiei. Pe lângă
organismul sus-pomenit, Banca Naţională a României a jucat un rol major ca principală
sursă de finanţare a românizării, alăturându-se astfel instituţiilor care au girat măsurile
antisemite autohtone. Conform rapoartelor întocmite la nivelul Ministerului German de
Externe, numai într-o perioadă de 4 luni (6 septembrie 1940 – 31 decembrie 1940), Banca
Naţională a României a acordat credite destinate românizării industriei şi comerţului, în
valoare de 27.106.696.250 lei22. Ca o comparaţie, în 1941 B.N.R a acordat credite pentru
românizare în valoare de 103.474.478.000 lei iar în primele 6 luni ale lui 1942, aceeaşi
instituţie a folosit suma de 77.937.805.747 lei în scopuri similare 23. Planul de acordare a
creditelor pentru românizare era gândit în aşa fel încât să aibă într-un timp cât mai scurt,
un impact maxim în sistemul economic românesc. Pentru ca un astfel de obiectiv să poată
fi atins, condiţiile de creditare trebuiau să fie cât mai atractive. Astfel, printr-o lege
specială, publicată în Monitorul Oficial nr. 199 din 23 august 1941, creditele pentru
românizarea industriei şi comerţului urmau să fie acordate pe o perioadă de 10 ani, la o

20
Ibidem.
21
PA AA, R100543, Nachweis der allgemeinen Romanisierungsbestrebungen in der Zeit von 31 August
1940 bis zum 1 September 1942, nepaginat. Cf. Raport Final. Comisia Internaţională pentru Studierea
Holocaustului în România, p. 188.
22
PA AA, R100543, Nachweis der allgemeinen Romanisierungsbestrebungen in der Zeit von 31 August
1940 bis zum 1 September 1942, nepaginat.
23
Ibidem.

376
rată a dobânzii de numai 3%24. Cei consideraţi eligibili pentru acordarea acestor credite
erau în primul rând etnicii români dar şi societăţile pe acţiuni25. Procesul de românizare a
industriei şi comerţului a atins un punct culminant în perioada în care portofoliul de
subsecretar de stat pentru românizare a fost deţinut de către Titus Dragoş, un personaj
apropiat de viceprim-ministrul Mihai Antonescu.

Proprietăţile evreilor din România în vizorul Germaniei naziste.

În general, aşa cum reiese din documentele care au circulat între diferitele birouri
şi oficii naziste, tema evreilor din România era abordată cu prudenţă. Chiar şi în contextul
discuţiilor despre aşa zisa „soluţie finală” cazul României a fost unul aparte. O dovedesc
chiar ordinele venite de la Reichsführer-SS, Heinrich Himmler. Într-un astfel de
document datat 20 ianuarie 1943 Himmler transmite subordonaţilor săi următoarele
informaţii:
„După părerea mea în acest moment nu trebuie făcut nimic în România. Personal
cred că ar fi mai bine dacă l-am retrage de acolo pe însărcinatul nostru pe
probleme evreieşti. (...) În următoarele luni acolo nu se va întâmpla cu siguranţă
nimic în ceea ce-i priveşte pe evrei. (n.t.)“26.
În Banat, pe lângă problema preluării bunurilor evreilor, arianizarea a presupus şi
o serie de măsuri luate în cazul familiilor mixte. Acest aspect avea o legătură directă cu
măsurile de expropriere deoarece în cazul familiilor mixte imposibilitatea determinării
clare a procentului din proprietate care îi revine partenerului nearian, ducea de multe ori
la complicaţii juridice. Au existat cazuri în care autorităţile naziste au cerut separarea
unor cetăţeni ai Reich-ului sau ai Protectoratului Boemiei şi Moraviei 27 de partenerii lor
de viaţă cu origini evreieşti. Aceste persoane care îşi aveau domiciliul în multe localităţi
din Banat au fost puse în situaţii de-a treptul tulburătoare, în care erau somate să
divorţeze de partenerii lor evrei, uneori după zeci de ani de căsnicie. Legislaţia nazistă
prevedea la acea vreme ca cetăţenilor germani sau ai Protectoratului Boemiei şi Moraviei

24
PA AA, R100543, Romanisierungstendenzen, 000077. Übersicht über alle Gesetze die sich gegen die
Interessen der Volksgruppe richten, nepaginat.
25
Ibidem.
26
BArch, NS 19/2859, p.50.
27
A fost înfiinţat pe 15 martie 1939 pe actualul teritoriu al Republicii Cehe. Acest protectorat avea un
oarecare grad de autonomie dar era administrat de autorităţile naziste.

377
căsătoriţi cu evrei, să le fie retrasă cetăţenia în cazul în care nu doreau să divorţeze de
partenerii lor28. Legea din noiembrie 1941 (Ausführungsbestimmungen zur 11
Verordnung zum Reichsbürgergesetz)29, a fost cea în baza căreia au avut loc majoritatea
abuzurilor autorităţilor naziste faţă de familiile mixte din Banat.
Procesul prin care, pornind de la legislaţia în domeniul arianizării, aveau loc
abuzuri asupra familiilor mixte din Banat, era relativ simplu. În primul rând Consulatul
German din Timişoara punea la dispoziţia Legaţiei din Bucureşti, care avea un
departament pe probleme evreieşti (Judenfragen), liste cu familiile mixte germano-
evreieşti.
Legaţia Germană din Bucureşti analizând cazurile semnalate dispunea luarea de
măsuri care constau într-o primă fază în somarea partenerului considerat arian de a
divorţa de soţul sau după caz soţia, de origine evrei. Dacă în urma somaţiilor, familiile nu
se separau, Consulaul din Timişoara dispunea reţinerea documentelor de identitate ale
cetăţenilor germani sau după caz ale celor care aparţineau de Protectoratul Boemiei şi
Moraviei, retrăgându-le astfel cetăţenia. Mulţi dintre aceştia văzându-se într-o astfel de
situaţie depuneau cereri la autorităţi pentru a primi cetăţenia română. Pentru a
exemplifica redăm în continuare câteva cazuri.
Pe data de 6 septembrie 1943, Legaţia Germană din Bucureşti trimite prin
intermediul Consulatului din Timişoara documentul nr.635/43 30 prin care Gabriela
Popper, cetăţean al Protectoratului Boemiei şi Moraviei, este somată să divorţeze de soţul
său evreu, locotenent-colonelul în retragere Edmund Popper. Gabriela Popper născută în
comuna Şag de lângă Timişoara primise automat după căsătorie cetăţenia soţului (născut
în oraşul ceh Brno). În urma somaţiei aceasta refuză să divorţeze de soţul său evreu
(invalid de război în vârstă de 76 ani) drept pentru care Consulatul din Timişoara îi reţine
paşaportul eliberându-i în schimb următorul certificat31:

Consulatul German

28
Este vorba de legea din noiembrie 1941: condiţiile de implementare a prevederii nr. 11 privind cetăţenia
în cel de-al treilea Reich (Ausführungsbestimmungen zur 11 Verordnung zum Reichsbürgergesetz vom 25
November 1941). Cf. PA AA, R9335/272, p. 22.
29
PA AA, R9335/272, p. 22.
30
PA AA, R9335/272, p. 25.
31
Ibidem, p. 22.

378
 Timişoara
R3 Nr. 3/43
Certificat

Spre a servi ca dovadă faţă de Siguranţa Statului Român (Controlul Străinilor) se

certifică prin prezenta că doamna Gabriela Popper născută la 26 aprilie 1880 în
Şag judeţul Timiş-Torontal, soţia locotenent-colonelului î.r. Edmund Popper
(evreu), domiciliată în Timişoara III str. Timotei Cipariu nr. 6, a fost până în
prezent în posesiunea paşaportului Protectoratului Boemiei şi Moraviei, Nr. 288/
42-III, eliberat de către consulatul de aici. Acest paşaport a fost reţinut astăzi în
baza dispoziţiunilor legii (Ausführungsbestimmungen zur 11 Verordnung zum
Reichsbürgergesetz vom 25 Nov. 1941)

Timişoara la 28 octombrie 1943

Consul German:
Indescifrabil

Legislaţia privind arianizarea şi încercarea autorităţilor naziste de a dezbina

familiile mixte s-au lovit în primul rând de refuzul majorităţii persoanelor cu cetăţenie
germană care trăiau în Banat de a divorţa de partenerii lor evrei. Cazurile în care unor
cetăţeni germani le-a fost retrasă cetăţenia pe motiv că nu au divorţat de partenerii lor
evrei au fost numeroase. Astfel la cererea Legaţiei din Bucureşti, Consulatul German din
Timişoara reţine pe data de 3 septembrie 194332, paşaportul cetăţeanului german Franz
Zivotzky, născut pe 7 noiembrie 1898 în Viena, domiciliat în Arad str. Ioan Sava nr. 7,
care refuzase să divorţese de şoţia sa evreică Aranka Schwartz cu care avea doi copii 33.
Franz Zivotsky avea să-şi piardă cetăţenia germană la sfârşitul anului 1943 în urma
cererii înaintate în acest sens Ministerului German de Externe de Consulatul din
Timişoara la recomandarea Legaţiei Germane din Bucureşti 34. Alte cazuri de germani
care şi-au pierdut cetăţenia din cauza refuzului de a divorţa de partenerii lor evrei s-au
semnalat în mai multe localităţi din Banat. Iată mai jos alte câteva asemenea situaţii:
 Maximilian Kreml, născut pe 1 aprilei 1907 în oraşul Trento (Tirolul de Sud),
domiciliat în Lugoj, str. Ştefan cel Mare, nr. 20, căsătorit cu Anna Seiler (evreică).
Acesta şi-a pierdut cetăţenia germană în urma notificării trimise pe data de 30

32
PA AA, R9335/272, p. 61.
33
Ibidem, p. 38.
34
Ibidem, p. 33 Behandlung der nichtjüdischen Angehörigen von Juden.

379
 noiembrie 1943 de Consulatul din Timişoara Ministerului German de Externe 35.
Ulterior maximilian Kreml a făcut cerere pentru obţinerea cetăţeniei române 36.
 Ernst Seichter, născut pe 26 noiembrie 1893 în Jaegerndorf (regiunea Sudetă),
domiciliat în Timişoara II, str. 3 August, nr. 7, căsătorit cu Therese Seichter
(evreică, născută Rosenberg). Îi va fi retrasă cetăţenia germană în urma sesizării
depuse la Ministerul German de Externe de Consulatul din Timişoara pe data de 20
octombrie 194337.
 August Anton Scholz, născut pe 8 martie 1889 în Gitschin (Boemia), domiciliat în
Arad, Piaţa Plevnei nr. 4, ap. 10, căsătorit cu Magdalena Scholz (evreică, născută
Heller)38.
 Anton Flegel, născut pe 5 iulie 1900 în Viena, domiciliat în Timişoara III,
Bulevardul Carol nr. 55, căsătorit cu Franziska Flegel (evreică, născută Steiner) 39.
 Anna Lederer (ariană, născută Doerflinger) pe data de 25 iulie 1895 în Viena,
domiciliată în Timişoara I, str. I.G. Duca, nr.9, căsătorită cu Paul Lederer (evreu
născut în Teplitz-Schoenau, Cehia).
Modelul arianizării şi al politicilor antievreieşti din România a fost preluat parţial
din Germania nazistă, însă acţiunile împotriva populaţiei evreieşti nu s-au făcut
întotdeauna la comanda directă a Berlinului 40. Au existat cazuri când autorităţile celui de-
al Treilea Reich şi-au declarat profunda nemulţumire în ceea ce priveşte maniera în care
practicile românizării ocoleau interesele etnicilor germani din România şi implicit
interesele Germaniei ca aliat geopolitic. Pornind de la ideea conform căreia românizarea
reprezintă în esenţă un proces de arianizare adaptat condiţiilor din România, decidenţii
politici nazişti au cerut autorităţilor române ca bunurile preluate de la evrei să fie
destinate nu doar etnicilor români ci şi etnicilor germani care trăiau în România. În cele
din urmă autorităţile române au fost de acord ca în regiunile având o minoritate germană
însemnată, bunurile care aparţineau evreilor să fie transferate în posesia etnicilor români
şi germani deopotrivă, într-o manieră cât mai echitabilă. De exemplu, între anii 1940 –
35
Ibidem, p. 69.
36
Ibidem.
37
Ibidem, p. 95.
38
Ibidem, p. 100.
39
Ibidem.
40
Armin Heinen, România, Holocaustul şi logica violenţei, Iaşi, Editura Universităţii A.I.Cuza, 2011, p.
56.

380
1941, în Banat şi Transilvania, regiuni locuite de o importantă minoritate germană,
proprietăţile evreilor aveau să fie împărţite între români şi germani după cum urmează: 41

Arianizarea/Românizarea firmelor evreieşti între anii 1940-1941 în

Banat şi Transilvania
Firme
250
209
evreieşti
transferate în
200
posesie
românească
150
101 Firme
100
61
evreieşti
51 44 45 transferate în
50 22
30
posesie
13 20
8 7 1 6
0 2 germană
0
Timişoara Arad Sibiu Sighişoara Făgăraş Ţara Deva Total
Bârsei

Confiscarea şi transferul proprietăţilor evreieşti din România au făcut obiectul

unor negocieri serioase între autorităţile române şi cele germane. Oficialii nazişti de la
Berlin s-au folosit de Grupul Etnic German din România pentru a face presiuni politice
asupra lui Antonescu, ţintind prin aceasta obţinerea unor cote cât mai mari din averile
preluate de la evrei. Grupul Etnic German fusese declarat pe 20 noiembrie 1940 persoană
publică42, printr-un decret emis de guvern şi se bucura de o autonomie lărgită în cadrul
statului român. Prin urmare, era folosit de nazişti ca instrument legal de presiune în
vederea obţinerii unor avantaje concrete (precum cote din bunurile evreieşti confiscate).
În cele din urmă, după negocieri strânse între Berlin şi Bucureşti s-a ajuns la o înţelegere
privind aşa-numitele „cote de arianizare”. Aceste cote care reprezentau, după cum am
arătat anterior, un anumit procent din bunurile preluate de la evrei, nu puteau fi mai mici
de 3% pentru partea germană43. Complicitatea între autorităţile române şi cele germane în
ceea ce priveşte împărţirea bunurilor preluate de la evrei s-a bazat în primul rând pe

41
PA AA, Inland II D, R 100543, 000054, Romanisierungstendenzen. Aktenvermerk über die
Arisierungspolitik der rumänischen Regierung seit September 1940, nepaginat.
42
Paul Milata, Zwischen Hitler, Stalin und Antonescu. Rumäniendeutsche in der Waffen-SS, 2. Auflage,
Köln, Böhlau 2009, p. 77.
43
PA AA, Inland II D, R 100543, 000098, Romanisierungstendenzen. Arisierungmaßnahmen der
rumänischen Regierung, nepaginat.

381
compatibilităţile ideologice dintre cele două state şi, în subsidiar, pe poziţia geopolitică
de care Germania nazistă înţelegea să se folosească în relaţiile cu aliaţii săi.

Concluzii
Ipostazele fenomenului antisemit în România au fost numeroase şi complexe.
Circumscrierea acestui curent doar la nivelul ideologiei sau al aunor atitudini sociale,
reprezintă din multe puncte de vedere o abordare reducţionistă şi prin aceasta păguboasă
ştiinţific întrucât permite omiterea unor aspecte cât se poate de relevante pentru
înţelegerea motivaţiilor şi manifestărilor antisemite existente în context particular.
Principiile arianizării preluate în România şi reconfigurate în politici de românizare
reprezintă unul dintre acele aspecte insuficient abordate în literatura de specialitate mai
veche sau mai nouă. Plasate în orbita conceptuală a curentului antisemit european,
arianizarea respectiv românizarea nu reprezintă doar faţetele aceleiaşi monede ci şi o
formă particulară de instrumentalizare ideologică a unor stereotipuri sociale, ce ar putrea
fi numită fără prea mari exagerări „antisemitism economic”.
Principalul obiectiv al acestei lucrări lucrări a vizat tocmai readucerea în
dezbatere a acestei forme particulare de antisemitism cu ţinte economice. Pornind de la
descrierea contextului istoric şi a bagajului conceptual ce urma să fie utilizat, am încercat
identificarea filierelor atât interne cât şi externe, care au mijlocit şi popularizat principiile
arianizării în România. Un caz aparte a fost reprezentat de minoritatea germană care a
jucat simultan rolul de „cap de pod” ideologic al celui de-al Treilea Reich în spaţiul
românesc şi, la nivel local, de amplificator al discursului antisemit articulat pe canale atât
interne cât şi externe. Această ultimă funcţie a rolului ideologic jucat de etnicii germani
din România are o importanţă aparte întrucât, dincolo de receptarea atât din interior cât şi
din exterior a dicursului antisemit, minoritatea germană a reprezentat locul de întâlnire (şi
deci de compatibilizare) a curentului antisemit german şi a celui românesc. Aşa cum am
precizat la începutul acestei lucrări, ipoteza de mai sus, nu presupune în mod automat
culpabilizarea în masă a germanilor din România, pentru vina de a fi fost îndoctrinaţi de
un regim totalitar ce a exercitat timpuriu şi sistematic o presiune propagandistică
extraordinara asupra lor. Miza acestei lucrări este aceea de a arăta modul în care primatul
ideologiei articulat pe un context geopolitic marcat de logica relaţiilor de putere, poate

382
duce la intensificarea şi diversificarea unor patologii sociale precum antisemitismul. Pe
de altă parte, am avut în vedere investigarea aspectelor concrete ale arianizării şi
românizării, cum ar fi legislaţia în bazele căreia au fost iniţiate asemenea practici şi, cel
mai important, efectele măsurilor respective, concretizate în transferul proprietăţilor
evreieşti în posesia etnicilor români sau după caz a celor germani. Transpusă în România
sub o formă „etnicizată”, arianizarea rămâne o formă de antisemitism încă insuficient
analizată şi dezbătută. Implementarea principiilor arianizării şi consecinţele acesteia
constituie un indicator important al intensităţii curentului antisemit nu doar în context
regional ci şi la nivel naţional.

Bibliografie

1. Glass Hildrun, Zerbrochene Nachbarschaft: Das deutsch-judische Verhältnis in

Rumänien (1918-1938), München, Oldenbourg 1996.
2. Heinen Armin, România, Holocaustul şi logica violenţei, Iaşi, Editura Universităţii
A.I.Cuza, 2011.
3. James Harold, The Deutsche Bank and the Nazi Economic War Against the Jews. The
Expropriation of Jewish-Owned Property, New York, Cambridge University Press,
2001.
4. Milata Paul, Zwischen Hitler, Stalin und Antonescu. Rumäniendeutsche in der
Waffen-SS, 2. Auflage, Köln, Böhlau 2009.
5. Schmitt Carl , Der Begriff des Politischen, Berlin, Duncker & Humblot, 1979.
6. Das politische Archiv des Auswärtigen Amtes, Berlin Mitte, PA AA, R100543,
Romanisierungstendenzen.
7. Das politische Archiv des Auswärtigen Amtes, Berlin Mitte, PA AA, R 9335/272
Freimaurerkreise, Judenfrage – Konsulat Temeswar.
8. Das Bundesarchiv, Berlin Lichterfelde, BArch, NS 19/2859, Politische und
wirtschaftliche Situation in Rumänien.
9. Neue Zeitung, An. VIII, nr. 227, Timişoara, 3 octombrie 1940.
10. Banater Deutsche Zeitung, Die rumänisch-orthodoxe Kirche verzichtet auf getaufte
Juden, Timişoara, 4 decembrie 1940, nr. 274, An. 22.

383
11. Der Landbote, Wahre Feststellungen: Die Juden in Rumänien, Autor L, 6 iunie 1937,
nr. 23. an 66.
12. Der Landbote, Ein Volk in Notwehr. Anonim, 30 ianuarie 1938, nr. 3, an 67.
13. Der Landbote, Dr. Vaida und der Wahlpakt. Staats- und Volksinteressen vor Partei-
oder Eigeninteressen, W. Thierry, 5 decembrie 1937, nr. 49, an 66.
14. Der Landbote, Ein parteiloser Deutscher, Deutsche Einheit-Deutsche Front!, 9 iunie
1935, nr. 23, an 64.
15. Der Landbote, Einheitlihe Volksgemeinschaft durch die „Deutsche Front“, Anonim,
23 iunie 1935, nr. 25, an 64.
16. Der Landbote, Jedem deutschen Volkgenosse seine Volksgemeinschaft, Anonim, 20
decembrie 1936, nr. 51, an 65.

384