Work ethic - particular aspects in the medical field

MORAR Silviu1
1
“Lucian Blaga”University of Sibiu - Faculty of Medicine (ROMANIA)
silviumorar@yahoo.com, silviu.morar@ulbsibiu.ro

Abstract
Work ethic is a general concept, which starts from the idea that hard work and professional
diligence are a source of moral reward and have the intrinsic capacity to form characters and to
strengthen personal abilities. Its moral principles, used systematically, can induce desirable
behavior and mental attitude that result in high-quality work. Constantly fueling personal needs
and goals, such an attitude is capable of increasing individual self-esteem and represents a source
of satisfaction and professional fulfillment.

In the medical field, the implementation of these principles is a necessity, deriving from the
both elitist and apostolic character of the medical professions. However, these liberal professions
are governed by the principle of professional independence, so it is not possible to mechanically
apply the general rules of work ethic. Starting from the characteristics of the concept
(professionalism, high productivity, teamwork and cooperation, determination to succeed, high-
quality work), the paper analyzes the particular way in which these apply in the medical field. In
this context, topics such as: individualized approach to the patient, planning of working time, the
need for continuous self-improvement, development of transversal competencies (including the
relationship with colleagues), the impact of medical professions on the community and society
(the concept of social responsibility) etc. are being considered.

Last but not least, the paper recalls that professional independence corresponds to a particular
type of responsibility. The deontological rules specific to medical professions are found in self-
regulatory codes, the breach of which implies specific sanctions in the field of disciplinary
liability.
Keywords: work ethic, medicine, medical professions, burnout syndrome.

Introduction
Conceptul general de etica muncii, aplicabil domeniului mediului de afaceri și circumscris
sferei de cuprindere a business ethics, are la bază două noțiuni interdependente și
complementare: munca asiduă și diligența profesională [1]. Primul termen - munca asiduă - este
de esență cantitativă, făcând referire la intensitatea și rezultatul concret al activității productive,
în timp ce al doilea - diligența profesională - caracterizează mai degrabă calitatea muncii prestate
și valoarea intrinsecă a produselor/serviciilor rezultate în urma acestei activități. Cele două
componente se influențează reciproc, iar evaluarea rezultatului productiv presupune concordanța
sumativă, sau chiar multiplicativă, a celor doi termeni ai ecuației. Punerea în practică în mod
constant a acestor două componente reprezintă per se o sursă de recompensă morală, având
capacitatea intrinsecă de a forma caractere şi de a dezvolta abilităţile personale [1].
Principiile morale care caracterizează etica muncii, utilizate în mod sistematic, pot determina
un comportament dezirabil şi o atitudine mentală care au ca rezultat o muncă de calitate; de
asemenea, alimentează constant nevoile şi scopurile personale. Prin aceasta se ajunge la creşterea
stimei de sine a individului și, indirect, la sentimentul de satisfacţie şi împlinire profesională.
O etică a muncii de înaltă calitate are la bază următorii factori [2]:
- profesionalism - bună pregătire profesională, cunoștințe teoretice adecvate, abilități practice,
conștiinciozitate în cadrul activității;
- productivitate înaltă - bună organizare a timpului de lucru, rezolvarea la termen a sarcinilor,
muncă eficientă;
- muncă în echipă - atitudine de team player, abilitatea de a se integra în colectiv și de a derula
activități ce necesită colaborare (uneori interdisciplinară);
- motivaţia succesului - o dorință de a duce lucrurile la bun sfârșit bazată pe factori interni,
care excede motivația strict materialistă, bazată pe recompense salariale sau de altă natură;
implicare dezinteresată în rezolvarea problemelor;
- calitatea muncii - realizarea de produse și/sau oferirea de servicii de calitate, adeseori peste
normele medii de evaluare.

Aspecte particulare în domeniul medical

În domeniul medical, punerea în practică a acestor principii este o necesitate, care derivă din
caracterul în acelaşi timp elitist şi apostolic al profesiilor medicale. Aceste profesii liberale sunt
însă guvernate de principiul independenţei profesionale, astfel încât nu este posibilă o aplicare
mecanică a regulilor generale ale eticii muncii. Voi analiza în cele ce urmează modul particular
în care se reflectă caracteristicile conceptului în sfera activităţii medicale.

Profesionalismul
Exercitarea profesiilor medicale pe teritoriul României este condiționată de atestarea unei
pregătiri profesionale adecvate. Cerinţa legală este de a deține un titlu oficial de calificare -
conform art. 370 și 379 din Titlul XII - Legea nr. 95/2006 - pentru medici, art. 469 și 476 din
Titlul XIII - Legea nr. 95/2006 - pentru medicii dentişti [3], respectiv art. 1 din Ordonanţa de
urgenţă nr. 144 din 28 octombrie 2008 - pentru asistenții medicali generaliști, moaşe şi asistenții
medicali [4].
În egală măsură, menținerea unui înalt grad de pregătire profesională pe parcursul întregii
cariere este o obligație atât legală, cât și deontologică a furnizorilor de servicii de sănătate. În
acest sens, Legea nr. 95/2006 prevede obligaţia legală de autoperfecţionare continuă, atât pentru
medici (art. 414), cât și pentru medicii dentiști (art. 510) [3]. De asemenea, normele deontologice
impun această îndatorire și ca obligaţie deontologică. Codul de deontologie medicală [5] prevede
la art. 21 („Comportamentul profesional şi etic”): „(1) Medicul trebuie să fie un model de
comportament profesional şi etic, fiind în permanenţă preocupat de creşterea nivelului său
profesional şi moral (…). (2) Comportamentul profesional implică, fără a se limita la
preocuparea constantă şi permanentă a medicului pentru aflarea, pe orice cale, inclusiv prin
intermediul formelor de educaţie medicală continuă, a celor mai noi descoperiri, procedee şi
tehnici medicale asimilate şi agreate de comunitatea medicală.”
Prevederi similare există şi în Codul deontologic al medicului dentist (art. 6) [6], precum și în
Codul de etică şi deontologie al asistentului medical generalist, al moaşei şi al asistentului
medical din România [7].
Trebuie subliniat faptul că, spre deosebire de alte profesii, pentru exercitarea cărora este
suficientă acumularea de cunoștințe teoretice și, eventual, însușirea unor abilități practice, în
situația profesiilor medicale nu este suficientă (deși este absolut necesară) doar cunoașterea
aprofundată a teoriei medicale și perfecționarea îndemânărilor practice (skills) de a efectua
manopere medicale. Pentru profesioniștii din domeniul medical este utilă (și tot mai necesară) şi
dobândirea de competenţe transversale adecvate.
Abilităţile psihologice (empatia, capacitatea de a comunica şi de a asculta eficient, răbdarea
etc.) sunt indispensabile pentru a fi un bun profesionist medical, pentru a putea colabora cu
pacienţii şi colegii, pentru a câştiga încrederea pacientului, a-l transforma într-un partener în
cadrul actului medical şi, implicit, pentru a evita nedoritul paternalism.
Cunoaşterea măcar a unei limbi străine de circulaţie internaţională este, de asemenea,
importantă, atât în contextul globalizării actuale - care impune contactul ocazional cu pacienţi şi
din afara spaţiului autohton, cât şi pentru a avea acces la cele mai noi informaţii din literatura de
specialitate medicală - cu scopul autoperfecţionării continue mai sus amintite.
Nu în ultimul rând, este esenţială capacitatea de a putea lucra în echipă (despre care voi aminti
pe larg în cele ce urmează), care devine o necesitate datorită tendinţei de accentuare a caracterul
interdisciplinar al actului medical modern.

Productivitatea
Dintre toţi factorii care caracterizează o puternică etică a muncii, productivitatea este poate
singura care nu trebuie să reprezinte un element-cheie al demersului medical. În mod firesc,
datorită specificului acestei activităţi, pe primul plan trebuie să se afle calitatea (obţinerea unui
rezultat pozitiv semnificativ al intervenţiei medicale) şi nu cantitatea (numărul de pacienţi
„rezolvaţi” într-un anumit interval de timp). De altfel, normele profesionale sunt unanime în a
condamna actul medical practicat pe criterii de productivitate, fiind clar reglementată interdicţia
furnizării de servicii medicale bazat pe aceste criterii.
Astfel, Codul de deontologie medicală precizează la art. 6 („Independenţa profesională”):
„Medicul este dator să stăruie şi să îşi apere independenţa profesională, fiind interzisă orice
determinare a actului medical ori a deciziei profesionale de raţiuni de rentabilitate economică sau
de ordin administrativ.” [5]. Prevederi similare există şi în Codul deontologic al medicului
dentist, în cuprinsul art. 8: „Medicul dentist angajat în una dintre formele de exercitare a
profesiei nu trebuie să accepte un contract care prevede retribuirea bazată exclusiv pe norme de
productivitate sau alte dispoziţii, care au drept consecinţă afectarea calităţii actului medical.” [6].
Aceasta nu înseamnă însă că nu este utilă (şi necesară) o organizare corespunzătoare a
timpului de muncă - ca o condiţie de bază a unei activităţi optim derulate. Eficienţa actului
medical nu poate fi corespunzătoare în condiţiile în care aceasta este grevată de o serie de factori
cu efect negativ:
- supraîncărcarea cadrului medical (un număr prea mare de pacienţi/medic sau asistent);
- activitatea derulată atât în domeniul public, cât şi cel privat (cabinete medicale individuale,
clinici private etc.);
- sacrificarea vieţii de familie în dauna celei profesionale - cu accente de carierism - în goana
după „realizarea profesională”;
- semnalarea tot mai frecventă a instalării sindromul de burnout în profesiile medicale -
inclusiv în forma extremă a deceselor cadrelor medicale la locul de muncă, în special în gardă
sau imediat după [8, 9].

Munca în echipă
Cu toate că activitatea medicală stă sub semnul independenţei profesionale a furnizorilor de
servicii de sănătate, actul medical modern nu se poate derula decât sub semnul
interdisciplinarităţii, ceea ce presupune colaborarea medicilor de diverse specialităţi. Aspectele
particulare ale acestei colaborări au condus la elaborarea de reguli deontologice speciale
referitoare la modul corect de derulare a consultului medical interdisciplinar (art. 29 - „Consultul
în echipă” şi art. 30 - „Luarea deciziei şi comunicarea ei” - din Codul de deontologie medicală)
[5].
Medicul trebuie să acţioneze strict în limitele competenţei date de specialitatea sa. În situaţia
în care competenţa sa e depăşită, are obligaţia de a îndruma pacientul la o altă unitate medicală
(art. 26, alin. 2). În acest caz, colaborarea cu medicii cu competenţe sporite care primesc cazul
trebuie să respecte regula instituită de art. 28 („Colaborarea cu alţi specialişti”): „În situaţia în
care pacientul a fost preluat sau îndrumat către un alt specialist, medicul va colabora cu acesta
din urmă, punându-i la dispoziţie orice fel de date sau informaţii cu caracter medical referitoare
la persoana în cauză şi informându-l cu privire la orice altă chestiune legată de starea de sănătate
a acesteia.” [5].
La aceste reguli se adaugă cele referitoare la confraternitate, care impun o relaţie corectă cu
colegii, bazată pe obligaţia de sprijin reciproc şi loialitate în toate situaţiile şi împrejurările legate
de exercitarea obligaţiilor profesionale (art. 40) [5]. Ca un corolar al acestei obligaţii, se impune
şi rezolvarea eventualelor diferende prin procedura de conciliere din cadrul corpului profesional,
înaintea oricărui demers public (art. 39) [5].

Motivaţia succesului
 În conceptul de work ethic, în mediul de afaceri se aşteaptă din partea angajaţilor să răspundă
nu doar la motivarea externă, bazată pe recompense de natură materială (salarii, prime, diverse
facilităţi, alte recompense etc.), ci şi să aibă o anumită atitudine interioară pozitivă, orientată spre
dorinţa de a face o muncă de calitate şi spre atingerea reuşitei profesionale. Acest gen de
motivaţie internă trebuie să existe şi în cazul celor ce profesează în domeniul medical.
Esenţa umanistă şi apostolică a profesiilor medicale trebuie să pună pe plan secund dorinţa de
realizare materială, iar pe primul plan să fie binele pacientului. Adevăraţii medici - cei mai
apreciaţi - sunt cei motivaţi nu de considerente materiale, ci de dorinţa de a face bine, de a fi
împăcaţi cu sine că au dat totul pentru binele pacientului. Doar aceştia obţin recunoaştere şi sunt
„validaţi” de către pacienţi. Doar aceştia obţin un status-rol social demn de esenţa elitistă a
profesiilor medicale.

Calitatea muncii
Finalitatea demersului medical este prevenţia bolii, însănătoşirea pacientului sau măcar
ameliorarea stării sale de sănătate; în stările terminale paliaţia vizează în special creşterea
calităţii vieţii, chiar dacă mijloacele terapeutice sunt depăşite. Aprecierea succesului terapeutic se
poate face, aşadar, doar prin prisma acestor elemente, cu toate că „produsul final” al muncii
cadrelor medicale este uneori dificil de cuantificat.
Nu trebuie uitat însă că activitatea medicală are impact nu doar asupra pacientului individual,
ci şi pe plan social, indicatorii de sănătate publică constituind criterii mai obiective de apreciere a
eficienţei unui sistem sanitar. În acelaşi context trebuie amintit conceptul modern de
responsabilitate socială a medicului, care reaminteşte permanent faptul că activitatea medicală
are impact nu doar asupra pacientului, ci şi pe plan comunitar, loco-regional, naţional sau chiar
global [10, 11].
Independenţa profesională - legal instituită şi statuată şi în codurile deontologice - acordă
furnizorilor de servicii de sănătate o mare autonomie în luarea deciziilor medicale, însă
independenţei profesionale îi corespunde un tip particular de responsabilitate. Există reguli
deontologice specifice profesiilor medicale, cuprinse în coduri de tip autoreglementare [5, 6, 7],
a căror încălcare atrage sancţiuni specifice, din domeniul răspunderii disciplinare, iar pentru
aceeaşi faptă se poate răspunde nu doar disciplinar, ci, concomitent, şi pe plan penal,
administrativ sau civil. Eventualele erori medicale, cu efecte prejudiciante pentru pacient, nu
rămân nesancţionate, iar prin aceste mecanisme judiciare se instituie o modalitate concretă de
evaluare post factum a calităţii actului medical.

Conclusions
Principiile generale care caracterizează etica muncii îşi găsesc aplicabilitate şi în domeniul
medical, cu o singură excepţie notabilă: în aprecierea productivităţii stă pe primul plan
gestionarea eficientă a timpului - şi nu obţinerea cu orice preţ a unui rezultat (să nu uităm că în
cadrul profesiilor medicale există, de regulă, doar obligaţii de diligenţă - şi mai rar de rezultat).
Există însă aspecte particulare, care derivă din independenţa profesională, din caracterul liberal
al profesiilor medicale.
Împlinirea profesională decurge nu neapărat din realizarea materială, ci mai ales din modul
corect, moral-etic şi profesionist, în care sunt practicate aceste meserii - o reflectare a esenţei lor
umanist-apostolice, dar şi elitiste în acelaşi timp.

REFERENCES
1. "What is work ethic? definition and meaning". BusinessDictionary.com. retrieved 18.03.2018
2. Kimberlee Leonard (2018). 5 factors that demonstrate a strong work ethic.
https://smallbusiness.chron.com/5-factors-demonstrate-strong-work-ethic-15976.htm . retrieved
29.06.2018
3. xxx - Legea nr. 95/14.04.2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (publicată în Monitorul
Oficial, partea I, nr. 372/28.04.2006)
4. xxx - Ordonanţa de urgenţă nr. 144 din 28 octombrie 2008 privind exercitarea profesiei de
asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi
organizarea şi funcţionarea ordinului asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor
medicali din România (publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2008)
5. xxx - Codul de deontologie medicală al Colegiului Medicilor din România (publicat în
Monitorul Oficial, partea I, nr. 981 din 7 decembrie 2016)
6. xxx - Codul deontologic al medicului dentist al Colegiul Medicilor Dentişti din România
(publicat în Monitorul Oficial, partea I, nr. 408 din 18 iunie 2010)
7. xxx - Codul de etică şi deontologie al asistentului medical generalist, al moaşei şi al
asistentului medical din România (publicat în Monitorul Oficial, partea I, nr. 560 din 12 august
2009)
8. Iorga, M., Dascălu, N., Soponaru, C., Ioan, B. (2015). Burnout syndrom among public
ambulance staff. The Medical-Surgical Journal. 119(4), pp. 1128-1133
9. Stoica, M., Brate, A.T., Bucuţă, M., Dura, H., Morar, S. (2014). The association of loneliness
at the workplace with organisational variables. European Journal of Science and Theology.
10(5), pp. 101-112
10. xxx - World Medical Association International Code of Medical Ethics (2006).
http://www.wma.net/e/policy/c8.htm . retrieved 14.04.2007
11. Morar, S. (2007) Aspecte etice ale relaţiei medic-societate (Ethical Aspects of the Physician-
Society Relationship). Revista Română de Bioetică. 5 (2), pp. 37-42