ART-IQ

Exprimarea inteligenţei prin artă :

Creativitate
Culoare
Desen şi pictură
Mandale

Art-terapia
Cromoterapia

Creativitate
Termenul de creativitate îşi are originea în
cuvântul latin "creare", care înseamnă "a
zămisli", "a făuri", "a crea", "a naşte". însuşi
etimologia cuvântului ne demonstrează că
termenul de creativitate defineşte un act dinamic,
un proces care se dezvoltă, se desăvârşeşte şi îşi
cuprinde atât originea cât şi scopul. Psihologii
susţin, în general, că a fi creativ înseamnă a crea
ceva nou, original şi adecvat realităţii. A crea
înseamnă a face să existe, a aduce la viaţă, a
cauza, a genera, a produce.

De ce avem nevoie de creativitate - cum ne

ajută?

"Niciodată nu este prea devreme pentru

începerea educării creativităţii; activitatea
creatoare nu ar trebui să fie îngrădită de nici un
fel de restricţii, limitări, critici." (V. Lowenfeld).

Creativ este cel care se caracterizează prin originalitate, expresivitate şi este imaginativ,
generativ, deschizător de drumuri, inventiv, inovator.

Preocuparea pentru dezvoltarea capacităţilor creatoare ale copiilor este strâns legată de
grija de a le respecta ideile, de a da curs iniţiativelor lor, de a le sădi în conştiinţă
încrederea în propriile posibilităţi şi respectul pentru ceea ce cred şi cum se exprimă
colegii.

În educarea creativităţii există numeroase disponibilităţi psihice şi cognitive ale copilului:

• Nevoia de a lărgi experienţa cognitivă;

• Curiozitatea şi interesul pentru cunoaştere;
• Dezvoltarea competenţelor lingvistice;
 • Constituirea formelor voluntare ale unor procese psihice;
• Câştigarea anumitor abilităţi;
• Apariţia competitivităţii ca factor catalizator al tuturor activităţilor desfăşurate şi
ca expresie a creşterii şi implicării în colectivitate.

Activităţile artistico-plastice au o influenţă benefică asupra formării personalităţii

copilului preşcolar – începând cu aproximativ patru ani – nu numai în plan estetic, ci şi
pe plan moral, afectiv, intelectual, etc.

Acestea presupun:

• Efort fizic
• Mişcări precise
• O bună coordonare a mişcărilor
• Sincronizarea gândirii cu mişcările în vederea finalizării
• îi oferă copilului posibilitatea de a cunoaşte în mod direct însuşirile materialelor
cu care lucrează, să le denumească, să-şi fixeze în memorie forma şi culoarea lor,
să le cunoască funcţionalitatea.

La ce ne ajută să ne dezvoltăm creativitatea?

Creativitatea ne poate ajuta să luăm deciziile cele mai corecte pentru noi, ne oferă atât
posibilitatea de a vedea mai multe oportunităţi şi căi, cât şi:

• Dezvoltarea gândirii artistico-plastice

• Dezvoltarea mâinii pentru scris
• Dezvoltarea sensibilităţii şi a gustului estetic

În acest context, rolul activităţilor artistico-plastice este acela de a călăuzi pe fiecare copil
în parte spre manifestarea activă a libertăţii personale de a gândi, simţi şi acţiona potrivit
nevoilor, înclinaţiilor, intereselor, capacităţilor şi posibilităţilor individuale ale fiecăruia,
care vor duce la expansiunea energiilor creatoare existente în fiecare copil.

Dezvoltarea predispoziţiilor creatoare la vârsta copilăriei este favorabilă începerii unui

antrenament prin exerciţii care să urmărească atingerea factorilor intelectuali ai
creativităţii:

• Flexibilitatea
• Fluiditatea
• Originalitatea
• Elaborarea
• Sensibilitatea
• Intuiţia
Pentru a ajunge la cunoaşterea şi înţelegerea frumosului din natură şi artă, precum şi din
viaţa socială, copilul trebuie ajutat să recunoască elementele limbajului plastic care se
regăsesc în mediul înconjurător – punctul, linia, forma, culoarea.

Orientarea copiilor spre observarea mediului înconjurător îi ajută pe aceştia în

descoperirea formei ( soare, nori, copaci, fructe, flori),mărimii şi culorii. Atrăgându-le
atenţia asupra varietăţilor acestor caracteristici la diverse elemente, indicându-le ce
cuvânt să identifice însuşirea respectivă iniţiindu-i în limbajul artistic şi direcţionându-le
percepţiile, reprezentările şi emoţiile îi putem ajuta să descopere frumosul, emoţia
artistică.

Operele de artă, în măsura în care sunt accesibile copiilor, literatura, în mod special, pot
furniza apariţia unor imagini artistice, care vor constitui materialul concret pentru
prelucrările şi combinaţiile creatoare ale acestora în diferite lucrări. Cu cât este mai
valoroasă şi mai accesibilă arta cu atât influenţează mai puternic dezvoltarea
posibilităţilor creatoare ale copilului.

Având în vedere legătura dintre desen, culoare şi personalitate, activitatea de pictură

poate fi o adevărată sursă de cunoaştere şi evaluare a dezvoltării personalităţii copiilor.

Prin aplicarea diverselor strategii se pot descoperi copii cu aptitudini, se formează şi se

dezvoltă acele priceperi şi deprinderi specifice activităţii artistico-plastice care vor
permite obţinerea unor rezultate foarte bune şi ulterior.

Stimularea activităţii iniţiate cu copiii poate constitui un mijloc pentru:

• Dezvoltarea gândirii creatoare şi fixarea unor cunoştinţe, deoarece am observat că

trebuie să îmbogăţesc reprezentările copiilor despre mediul înconjurător prin toate
tipurile de activităţi desfăşurate, continuând acest proces de cunoaştere în cadrul
plimbărilor, atunci când copiii pot observa elementele reale ale mediului
înconjurător, forme şi culori adecvate mediului vizitat.
• Copiii se familiarizează cu noţiuni ca: tablou, expoziţie, expoziţie-concurs,
expoziţie cu vânzare, operă de artă.
• Copiii trăiesc individual frumuseţea tabloului lucrat de ei, sau alţi copii şi se
familiarizează cu compoziţia, percep relaţia dintre forme, culori, dimensiuni şi pot
exprima gânduri şi sentimente personale.
• Oferă copiilor posibilităţi pentru completarea cunoştinţelor acestora, încurajează
aptitudini şi le dezvoltă personalitatea creativă şi de cooperare.

Contactul nemijlocit al copiilor cu activităţile desfăşurate sporesc eficienţa demersului

educaţional, dat fiind marea disponibilitate a celor mici de a descoperi şi asimila tot ceea
ce stârneşte curiozitatea lor vie, finalitatea constând în dobândirea unor comportamente:

• De a fi mai buni;
• Mai sensibili faţă de ambient;
• Mai plini de solicitudine.
 • De a acţiona mai disciplinat;
• Mai responsabil;
• Mai plini de iniţiativă;
• Mai prompţi în respectarea unor norme şi reguli ale actului creativ.

Educatoarea poate influenţa potenţialul creativ al copiilor nu numai prin conţinutul

activităţilor, strategiilor folosite sau cadrul stimulativ, ci, mai ales, prin propria atitudine
creativă (interese cognitive şi devotament pentru profesie, atitudine antirutinieră,
receptivitate pentru nou, cultivarea consecventă a originalităţii, etc.).

C.W. Taylor descrie cinci "planuri" ale creativităţii:

1. Creativitatea expresivă se manifestă liber şi spontan în desenele sau construcţiile

copiilor mici. Nu se pune problema, la acest nivel, de utilizare sau originalitate.
Este însă un mijloc excelent de a cultiva aptitudinele creatoare ce se vor manifesta
ulterior.
2. Planul productiv este planul creării de obiecte, specific muncilor obişnuite. Un
olar sau o ţesătoare de covoare produc obiecte a căror formă se realizează
conform unei tradiţii, unei tehnici consacrate, aportul personal fiind redus. Este
planul la nivelul căruia accede orice om muncitor.
3. Planul inventiv este accesibil unei minorităţi foarte importante. E vorba de
inventatori, acele persoane ce reuşesc să aducă ameliorări parţiale unei unelte,
unui aparat, unei teorii contraversate. într-o ţară mare, cum este Japonia, se
înregistrează anual peste 100.000 de brevete de invenţii, ceea ce asigură un
progres vizibil al producţiei.
4. Creativitatea inovatoare o găsim la oamenii caracterizaţi ca fiind "talente". Ei
realizează opere a căror originalitate este remarcată cel puţin pe plan naţional.
5. Creativitatea emergentă este caracteristică geniului, a omului care aduce
schimbări radicale, revoluţionare într-un domeniu şi a cărui personalitate se
impune de-a lungul mai multor generaţii.

Culoare
Ce este culoarea?

Culoarea "izvorăşte" din lumină, care este o

formă de energie electromagnetică.

Suntem permanent şi total înconjuraţi de unde de

energie electromagnetică (care călătoresc prin
univers cu o viteză incredibilă). Fiecăruia îi este
specifică o anumită lungime de undă şi o anumită
viteză de vibraţie (frecvenţă). Aceste unde
alcătuiesc spectrul electromagnetic din care
lumina (şi implicit culorile) reprezintă doar o mică parte. Lor li se alătură razele Gamma,
razele X, razele ultraviolete, razele infraroşii, microundele, undele radio şi TV, etc.

Există o teorie simplă, enunţată de Bernard Jensen în cartea Culorile, muzica şi vibraţiile,
care are la bază credinţa că totul în viaţă şi în natură provine din vibraţie: lumină, culoare,
sunet, căldură, muzică, valurile oceanelor şi vârfurile munţilor.

Schiţând rezultatul a jumătate de secol de cercetări şi observaţii, autorul acestei cărţi ne

incintă cu o supraabundenţă de dovezi. De asemenea ne arată cum toate acestea
reprezintă un tip de înţelepciune care poate fi folosită pentru a ne oferi bucuria de a trăi şi
pentru a ne ajuta să evităm multe dintre încercări.

În acest caz ne vom referi la culori - acestea stimulează adoptarea unui anumit tip de
comportament.

Relaţia lumină-culoare. Percepţia culorilor de către ochi — de fapt, de către creier — este
complicată de faptul că analizatorul vizual compară culoarea luminii reflectate de un
obiect cu ce reflectă culorile luminii din mediu.

Astfel, o coală albă - care reflectă în mod egal toate culorile spectrului – are culoarea albă
şi dacă este iluminată cu lumină galbenă (de la un bec electric cu incandescenţă) şi dacă
este iluminată cu lumină albă (de la Soare), deşi distribuţia spectrală a puterii luminii
reflectate în cele două cazuri este diferită. Acest lucru se întâmplă deoarece creierul
"compensează” culoarea luminii primite de ochi dinspre coala de hârtie, "calibrându-se”
după culorile luminii ambiante.

Invers, aceeaşi culoare văzută în condiţii diferite este percepută diferit datorită aceluiaşi
proces de compensare.

Culorile au şi ele influenţe specifice şi stimulează diferite tipuri de experienţe de viaţă.

Roşu - De exemplu, roşul energizează - sfecla roşie şi varza roşie sunt considerate
legume tonifiante. De asemenea, această culoare duce la creşterea tensiunii arteriale.
Dacă oamenii sunt puşi să muncească într-o cameră zugrăvită în roşu, la început puterea
lor de muncă pare să crească, dar după o anumită perioadă de timp devin irascibili, iar
randamentul lor scade. De asemenea, maşinile de culoare roşie sunt cele mai predispuse
la accidente. însă dacă doriţi să vă fie cald la picioare în timpul iernii se recomandă să
purtaţi şosete de culoare roşie.

Portocaliu şi galben - Mulţi horticultori celebri consideră că lumina portocalie

accelerează creşterea plantelor. Din punct de vedere mental, stimulează ambiţia şi
creativitatea. Expunerea la această culoare timp îndelungat poate produce nelinişte,
nervozitate, poate da frâu liber orgoliului. în ceea ce priveşte galbenul, oamenii din popor
i-au găsit echivalentul potrivit – laşitatea. De asemenea, această culoare scoate la iveală şi
alte aspecte negative, cum ar fi ideile preconcepute sau lenea. Ca aspecte pozitive,
culoarea galbenă aduce bucurie, înţelepciune, intuiţie, creativitate, spiritualitate. Din
punct de vedere gastronomic şi al efectelor acestei culori asupra sănătăţii, produsele
galbene, cum ar fi bananele şi dovleacul, sunt considerate laxative naturale.

Verde - Verdele reprezintă vindecarea, liniştea şi pacea sufletească şi, de asemenea, este
foarte util copiilor cărora încep să le crească dinţii. Aspectul negativ al acestei culori este
faptul că dă tendinţa spre materialism. Dar, în acelaşi timp, este culoarea revenirii la viaţă
şi a primăverii. Cel mai mare merit îl are astfel clorofila, pigmentul verde al plantelor
care captează razele solare, cea care a fost numită de mulţi cel mai puternic element de
reîntinerire.

Albastru - Albastrul, culoarea cerului, sugerează şi influenţează împlinirea a ceea ce ne

propunem. Este liniştitor şi poate ajuta la diminuarea tensiunii arteriale. Se consideră că
veşmântul albastru al cerului este cel care ne protejează de fapt de razele nocive ale
soarelui. împreună cu verdele, poate stimula foarte puternic creativitatea. Desigur, o
expunere indelungată la această culoare poate induce o stare de tristeţe, de melancolie.

Violet - Violetul reprezintă faptul că toxinele care provoacă procesul de îmbătrânire sunt
distruse şi sunt înlocuite cu noi ţesuturi. Asociat cu planeta Saturn şi cu ziua de sâmbătă,
violetul reprezintă înalta spiritualitate. Contele de Saint Germain utiliza această culoare
pentru vindecarea unor boli, iar Wagner şi-a compus cele mai mari opere în camere
decorate cu draperii din catifea violet. Această culoare are cea mai rapidă vibraţie dintre
toate cele şapte culori ale curcubeului şi, de asemenea, se estompează la fel de repede.

Alb, negru şi maroniu - Lumina albă conţine toate culorile amestecate într-o singură
unitate.

Negrul este opus albului şi reprezintă culoarea morţii. Faptele cele mai grave sunt
produse de obicei sub acoperirea culorii negre care domneşte noaptea. Oamenii sunt
sfătuiţi să nu îmbrace haine negre, mai ales dacă locuiesc la tropice.

Maroniul reprezintă culoarea Mamei Pământ. Aspectul său negativ este faptul că
provoacă repulsie, de aceea nu se recomandă să purtăm haine maronii sau gri, o altă
culoare care nu atrage.

Culoarea şi psihicul

Rose H.Alschuler şi Berta Weiss Hattwick au studiat desenele copiilor mici o lungă
perioadă de timp după care au concluzionat că:

• Uzul frecvent al culorii albastre implică autocontrolul şi reprimarea emoţiilor

• Roşul dezvăluie exprimarea neinhibată
• Galbenul se asociază cu infantilismul şi dependenţa
• Verdele exprimă echilibrul şi puţine impulsuri emoţionale, o natură simplă şi
necomplicată
Într-un studiu similar, Atsushi Asari defineşte semnificaţiile a douăsprezece culori şi
şaptesprezece combinaţii de culori printr-o metodă asemănătoare cu cea a lui Alschuler şi
Hattwick. Cele două studii au găsit un acord deosebit în ceea ce priveşte semnificaţiile
acordate culorii purpuriu, asociate cu boala sau moartea.

În linii mari, tonurile din zona roşu a sistemului primar al culorilor sunt numite calde, în
timp ce acelea din zonele verde şi albastru sunt numite reci. Aceşti termeni sunt mai
curând relativi decât absoluţi. Faber Birren defineşte această trăsătură a culorilor prin
asocierea lor cu două stări: culorile calde sunt active şi excitante (tonurile de roşu), iar
cele reci sunt pasive şi liniştitoare (albastru, violet, verde). De asemenea, el vorbeşte
despre cum culorile luminoase sunt active, în timp ce cele întunecate sunt pasive.

Psihologia convenţională respinge orice presupunere privind posibilitatea culorii de a

influenţa în vreun fel complexa personalitate umană. Totuşi, unii psihiatri folosesc teste
pe bază de culori în combinaţie cu alte tipuri de teste pentru a stabili un diagnostic.
(Valey 1980). Culoarea se asociază cel mai adesea cu afectivul sau emoţionalul, ca fiind
opuse părţii intelectuale. Testele de culoare mai cunoscute sunt: "Rorschach Inkblot
Method" (1921), "The Color Pyramid Test" (CPT) (1950 - Max Pfister), şi "Color Test"
(1948 - Max Luscher) .

Unul dintre cele mai recente studii este "Color Communication" care aparţine japonezului
Choku Akashi. El a urmărit timp de opt ani (la 80 de oameni, copii şi adulţi), relaţia
dintre emoţii şi preferinţele pentru anumite culori, folosind tabelul său colorat (compus
din 36 de culori, combinate câte două câte două).

Desen şi pictură
Desenul nu este doar o modalitate de
autocunoaştere şi de autodezvoltare, ci şi un
mijloc de comunicare şi de intrare în relaţie cu
alte persoane, prin utilizarea desenului în grup.
Culorile alese, tipul de instrument pentru desen,
modul în care desenează, suprafaţa ocupată
pentru a se exprima, toate acestea sunt detalii
foarte importante pentru cunoaşterea persoanei.
Desenul îi ajută să comunice, să accepte şi să
colaboreze.

Desenele şi picturile se pot utiliza în diferite

moduri şi cu multiple obiective.

• Prin desen şi pictură copilul îşi exprimă

sentimentele, trăirile, nevoile, se exprimă pe sine, descoperindu-şi astfel
 identitatea. Pictura, ca şi desenul, este un joc, un dialog între copil şi adult, este un
mijloc de comunicare.
• Desenul rămâne întotdeauna un mod de a descrie povestea care nu poate fi spusă
în cuvinte. Culorile, hârtia, creta îl pot stimula pe copil să povestească diferite
întâmplări, să scoată la iveală scene din viaţa sa, pe care nu le poate exprima
altfel. Povestea desenată de copil relevă foarte clar trăirile şi sentimentele
copilului.

Desenul poate fi utilizat în diferite scopuri:

• ca test al nivelului mental, evaluarea inteligenţei cu ajutorul desenelor;

• ca mijloc de comunicare, testându-se astfel nivelul de dezvoltare al limbajului şi
al comunicării în general;
• ca mijloc de explorare al afectivităţii copilului;
• ca mijloc de cunoaştere al propriului corp şi al orientării în spaţiu.

Un tablou singur este o stare - pentru a-l putea înţelege pe copil este bine să-l urmărim în
timp. Prin desen şi pictură copilul se eliberează, îşi exprimă atât senzaţiile vechi cât şi pe
cele noi, se înţelege pe sine şi se transformă. Odată ce stăpâneşte acest limbaj, copilul
este capabil să formuleze orice, nimic nu mai rămâne ascuns.

Noţiuni de geometrie şi cunoaştere creativaă

Geometria, una din principalele ramuri ale matematicii, se ocupă cu studiul formelor
spaţiale şi a relaţiilor de mărime. A apărut datorită necesităţile practice ale oamenilor şi s-
a dezvoltat în strânsă legătură cu acestea.

Astăzi, ca şi în trecut, geometria - gimnastica de necontestat a minţii, continuă să se

bucure de o înaltă apreciere, atât prin caracterul său practic, cât şi prin contribuţia pe care
o aduce la formarea personalităţii în general şi a raţionamentului deductiv în special.

Din punct de vedere instructiv, studiul sistematic al geometriei urmăreşte:

• însuşirea de cunoştinţe clare şi precise despre formele obiectelor lumii reale,

mărimea şi proprietăţile acestora
• Formarea şi dezvoltarea reprezentărilor spaţiale
• Formarea deprinderilor de a aplica practic cunoştinţele de geometrie în efectuarea
măsurătorilor, stabilirea unor mărimi sau distanţe, calcularea perimetrelor şi
ariilor

Măsurarea cu pasul va contribui la fel de mult la orientarea în spaţiu, la aprecierea din

„ochi“ a distanţei între anumite obiecte, clădiri, arbori.

Geometria, prin caracteristica ei de figurare şi configurare spaţială bi şi tridimensională,

oferă mari posibilităţi cunoaşterii şi generării de idei. Tot în acest domeniu al verificării
cunoaşterii prin scheme analogice, ştefan Odobleja spunea: „Am folosit mult geometria
în cercetare, şi ei îi datorez unele dintre cele mai bune idei.“

În mod evident, noţiunile de geometrie vor fi învăţate prioritar prin procese intuitive şi
formate iniţial pe calea inductivă, parcurgându-se următoarele etape:

• Cercetarea directă a mai multor obiecte din lumea reală, aflate în poziţii diferite în
spaţiu;
• Sesizarea caracteristicilor comune ale acestora;
• Concretizarea prin desen a imaginii geometrice materializate în obiecte;
• Proiectarea imaginii geometrice în limbajul geometriei şi definirea noţiunii
geometrice.

Procedând astfel dezvoltăm:

• Spiritul de observaţie
• Gândirea logică
• Creativitatea
• Obişnuinţa de a respecta datele şi de a măsura exact pentru a le folosi în
rezolvarea de probleme

Mandale
Mandala este o unealtă atât de echilibrare cât şi
spirituală, obţinută prin desen, cu ajutorul căreia
se creează un spaţiu sacru în care se meditează
sau se induce o stare de transă. Este un simbol
prin intermediul căruia se accesează treptat
diferite nivele ale subconştientului, ajungându-se
până la a experimenta unimea, forma ultimă prin
care se relevă universul.

În sanscrită mandală înseamnă "esenţă" +

"conţinere", iar în tibetană "completare" sau
"circumferinţa cercului". Cuvântul este de origine hindusă şi se întâlneşte în Rig Veda,
dar se foloseşte şi în alte religii indiene, în special în buddism.

În ramura tibetană a buddismului s-a dezvoltat desenarea mandalei pe nisip.

Carl Jung spunea despre mandală ca este "o reprezentare a Sinelui interior" şi considera
că atunci când desena o mandală era capabil să-şi descopere anumite dereglări
emoţionale, pe care apoi le prelucra pentru a contribui la întregirea propriei personalităţi.
Deşi sunt specifice religiilor din India, mandalele se regăsesc atât în creştinism cât şi în
iudaism, islamism sau la anumite triburi indigene.

În zilele noastre cuvântul mandală a devenit un termen generic pentru orice plan, hartă
sau model geometric care reprezintă, din perspectiva fiinţei umane, simbolistica
întregului univers.

Mandalele de Lumină create de Ursula Irrgang ne oferă prin energia lor, armonie pentru
corp, psihic şi spirit. Cu ajutorul lor ajungem în propriul nostru centru. Ele ne aduc
liniştea interioară. Puterea mandalelor a fost cunoscută deja din timpuri străvechi. în
special preoţii tibetani le foloseau pentru vindecări.

Mandalele se bazează pe matematica şirului lui Fibonacci.

Leonardo Fibonacci, un matematician italian din secolul al 13-lea, cunoscut şi ca

Leonardo din Pisa, a descoperit că tot ceea ce este viaţă pe această planetă evoluează
după o secvenţă prestabilită în formă de spirală. Această secvenţă, aparent simplă, se
desfăşoară astfel:

1, 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21, 34, 55, 89, 144, etc. şi se bazează pe Proporţia (Numărul) de Aur,
reprezentând în realitate codul cosmic pentru planeta noastră Pământ.

Mandalele de Lumină, care au la bază codul Fibonacci, reprezintă, prin formele lor
geometrice, limbajul Luminii. Ele sunt emiţătoare şi receptoare de informaţii.

Fiecare mandală constituie expresia sufletului nostru şi nu ar trebui interpretată niciodată

de altcineva. Doar acela care desenează mandala poate înţelege ce informaţii doreşte să
aducă sufletul în conştiinţă. Ajunge să vă deschideţi energiilor subtile şi să desenaţi în
linişte, sau ascultând o muzică de relaxare.
Art-terapia
Art-terapia foloseşte arta ca mijloc de expresie
pentru comunicarea gândurilor, atitudinilor,
conflictelor şi sentimentelor mai degrabă decât
ţintirea spre judecarea produselor finale.

Aceste mijloace de expresie se află la îndemâna

oricui, nu sunt doar daruri artistice. în zilele
noastre art-terapia este utilizată cu succes atât în
diagnosticarea şi tratarea tulburărilor psihice cât
şi pentru optimizare şi dezvoltare personală. Una
dintre funcţiile majore ale art-terapiilor expresive
este încurajarea şi dezvoltarea unor relaţii
interpersonale mai bune şi intensificarea
comunicării interpersonale. Artele vizuale ajută
persoana să se integreze.

Participanţii au posibilitatea de a-şi elibera tensiunile, de a-şi exprima emoţiile şi de a

comunica cu ceilalţi prin modalităţi foarte diferite de cele cunoscute până în acel
moment. De cele mai multe ori, pentru a ne putea exprima avem nevoie de un anumit
mediu sau de un grup care să ne ajute, să ne dea încredere, să ne valorizeze şi să
corespundă nevoii de siguranţă.

Tehnicile utilizate în art-terapie sunt desenul, pictura, modelajul cu plastilină sau lut,
colajul din elemente independente (plante sau elemente textile), mişcarea, metafora,
teatrul. Gânduri, atitudini, modalităţi de acţiune, de decizie, tipuri de comunicare şi de
relaţionare în grup sunt dezvoltate, aduse la suprafaţă prin intermediul tehnicilor artistice
enumerate mai sus. Participanţii au astfel posibilitatea de a se cunoaşte prin intermediul
produsului finit realizat. Ei pot observa ceea ce le place sau ceea ce nu le place la propria
persoană. Văd cum îşi pot îmbunătăţi propriul comportament şi chiar îşi propun să
acţioneze pentru o mai bună performanţă.

Mecanismul psihologic pe care se bazează utilizarea acestor tehnici este proiecţia. Artele
vizuale constituie o cale de evaluare a personalităţii, a capacităţilor şi dificultăţilor de a se
adapta la mediul social. Problemele neconştientizate sunt exprimate simbolic în produsele
creaţiei artistice ale persoanei. Valoarea art-terapiei este şi una educaţională. Participanţii
învaţă astfel să comunice mai adecvat, spontan, să-şi conştientizeze mai clar poziţiile,
atitudinile şi să-i înţeleagă mai bine pe cei cu care intră în contact. Efectul constă într-o
mai bună socializare, performanţă mai bună, relaţionare şi comunicare adecvată cu
colegii şi şefii.

Există o corespondenţă între culori şi trăirile, emoţiile, dorinţele, nevoile şi gândurile unei
persoane. Interesant este că nu există un limbaj universal al culorilor ci fiecare culoare
are o semnificaţie unică pentru fiecare persoană, iar asocierea ţine de experienţa
persoanei, de structura sa internă etc. Prin desen membrii grupului au posibilitatea să-şi
reamintească de întâmplări petrecute anterior, să retrăiască evenimente conflictuale cu cei
apropiaţi şi să ajungă să le vadă acum într-o altă lumină. Desenul constituie şi un mijloc
de forare în timp printre amintiri, aducând la lumină situaţii neacceptate şi neînţelese.

Tehnici de exprimare în arta plastică:

• Manevrările şi opţiunile asupra cadrului;

• Soluţiile geometric-compoziţionale;
• Orchestrarea nuanţată a raporturilor de culoare, valoare şi modelaj;
• Operaţiuni de natură retorică asupra atributelor fundamentale ale semnului plastic:
forma, culoarea, textura;
• Deformarea în sensul modificării unor atribute ale subiectului figurat faţă de
aceleaşi elemente ale subiectului real, accentuarea sau anularea unor detalii ale
formelor, operaţiuni de sinteză către formule fundamentale, deformările
perspective şi subiective.
• Folosirea avizată a regiei de lumini.

Toate acestea reprezintă mijloace plastice curente prin care artistul condiţionează,
modifică şi chiar neagă realul, pentru o prezentare mai credibilă a acestuia.

Cromoterapia
Să devenim mai conştienţi faţă de culoare şi faţă
de modul în care acţionează asupra noastră. Data
viitoare când vă aflaţi într-un restaurant priviţi
decorul. Culorile sunt strălucitoare şi distractive.
Credeţi că designerii au ales aceste culori doar
pentru ca voi să vă simţiţi fericiţi cât staţi acolo?
Nu numai că doresc aceasta, dar ei mai ştiu că
toate culorile luminoase cum ar fi roşul,
portocaliul, şi galbenul stimulează sistemul
nervos şi cresc apetitul. Vă aduceţi aminte de
momentele însorite ale verii când stăteaţi la plajă
după cum v-a recomandat doctorul sau poate
bunica cu înţelepciunea ei bătrânească? Ştiţi de
ce se acordă atâta importanţă băilor de soare?

Nu atât bronzul obţinut contează cât absorbţia de

către organism a culorilor din razele de soare. Cunoaşteţi sentimentul de melancolie care
ne cuprinde uneori toamna şi că motivele acesteia trebuie căutate în zona lipsei de lumină
solară şi a culorilor deschise? Toate aceste idei se asociază cu un vechi principiu numit
"terapie prin culoare".
Vechii egipteni, chinezi şi indieni credeau în cromoterapie. Egiptenii se scăldau şi
consumau apa "terapeutică" care era expusă timp îndelungat la razele soarelui într-un
recipient din sticlă pictată. Chinezii recurgeau la colorarea feţei pentru stabilirea
diagnosticului. Medicina ayurvedică, originară din India, consideră că chakrele (un fel de
plexuri nervoase localizate la diferite niveluri ale corpului) acţionează ca prisme redând şi
amplificând culorile care ne înconjoară. în zilele noastre, cercetătorii recunosc că într-
adevăr culorile au efecte puternice asupra psihicului uman, iar prin intermediul psihicului
asupra dispoziţiei şi sănătăţii.

• Roşu - Chakra rădăcină

• Portocaliu - Chakra splinei
• Galben - Chakra plexului solar
• Verde - Chakra inimii
• Albastru - Chakra gâtului
• Indigo - Chakra celui de-al treilea ochi
• Violet - Chakra creştetului

Cromoterapia se bazează pe faptul că funcţiile psihologice răspund la diverse culori. Cum

se întâmplă aceasta? Glandele pineale (ataşate creierului) controlează ritmul zilnic al
vieţii. Când lumina pătrunde în ochii noştri (piele), ea traversează căi neurologice spre
aceste glande pineale. Diferitele culori (date de lungimi de undă şi frecvenţe diferite) sunt
conectate cu anumite zone ale corpului şi au efecte diverse asupra funcţiilor fizice şi
psihice. Exemplul dat mai sus cu utilizarea galbenului, roşului şi portocaliului în fast-
food-uri este doar una dintre modalităţile cu care lucrează acest principiu.

Experienţe pornind de la culoare. Prima noastră experienţă colorată am trăit-o atunci când
am fost bebeluşi şi ne aflam în uter, unde eram înconjuraţi de un roz protector şi
confortabil. Apoi, experienţele copilăriei le asociem cu primele noastre procese de
învăţare prin intermediul culorilor. Pe măsură ce devenim maturi ataşăm diverse
sentimente, amintiri şi înţelesuri anumitor culori, iar acestea pot deveni scenarii în
subconştientul nostru. Putem construi apoi prejudecăţi legate de culorile care ne fac
fericiţi, trişti sau au o conotaţie ameninţătoare pentru noi.

Există numeroase modalităţi de utilizare terapeutică a culorilor, însă le vom menţiona

doar pe cele mai cunoscute:

• Utilizarea unei vestimentaţii colorate

• Apă solarizată
• Expunerea la o lumină colorată
• Meditaţia asupra culorilor
• Respirarea culorilor.