GENURI PUBLICISTICE DE

TELEVIZIUNE

NOTE DE CURS

Conf. Univ. Dr. Dona Tudor

 CONCEPTUL DE AUDIOVIZUAL

Termenul este relativ nou în industria presei şi este

determinat de apariţia în categoria mijloacelor de comunicare a
radiourilor şi telviziunii în dezvoltare numerică de masă şi ceea ce ii este
specific, este dat de norma de reglementare.
Pentru a obţine o licenţă pentru un post radio sau tv
managerul respectivei instituţii de presă trebuie să prezinte Consiliului
Naţional al Audiovizualului o grilă de programe specifică orientării pe
care acesta vrea să o dea postului radio sau tv (generalist sau specializat).
Grila de programe prezentată la CNA are spaţii orare în
interiorul cărora se concep şi se realizează emisiuni. CNA reglementează,
normează, intervine, sancţionează respectarea grilei de programe şi
conţinutul acestei grile în măsurqa în care nu sunt aduse atacuri la
persoane, la demnitate, la dreptul la imagine, protecţia copilului,
respectarea unor norme de publicitate.
Consiliul Naţional al Audiovizualului este autoritatea
naţională care supraveghează. Coordonează, normează spaţiul
audiovizual. Acesta este constituit din totalitatea frecvenţelor de radio şi
televiziune de pe teritoriul unei ţări.
La Bruxelles funcţionează o comisie care reglementează
spaţiul audiovizual din Uniunea Europeană, iar normele şi reglementările
acestei comisii sunt preluate de autorităţile naţionale.
În România, CnA îi precizează jurnalistului regulile pe care
trebuie să le respecte. De exemplu: între anumite ore nu se pot aduce în
discuţie anumite teme, sau într-un interval orar precizat programele şi
emisiunile tv nu pot fi difuzate decît cu sigle de avertizare ori că anumite
produse comerciale nu pot să facă obiectul unor spoturi publicitare.
CNA este constituit şi în ideea de a produce prin aceste
norme, recomandări şi sancţiuni comportamente civice atât din partea
radiodifuzorilor (posturile de radio şi telviziune) cât şi din partea
radioascultătorilor şi telespectatorilor.
După anii ’90 explozia informaţională pe plan modial a
obligat jurnalistul să selecteze informaţiile după anumite criterii. În
România spaţiul audiovizual a fost atât de mult amplificat ca număr de
staţii de radio şi televiziune încât capacitatea de reglementare a CnA
uneori nu reuşeşte sp facă faţă.

2
 După obţinerea licenţei de emisie modalitatea generală de
lucru este aceiaşi: scoaterea proiectelor pentru emisiuni la licitaţii. Acest
tip de licitaţii se desfăşoară ca modalitate tehnică identic atât la canalele
audiovizuale private, comerciale, cât şi la cele publice, dar din punct de
vedre al conţinutului cererile de ofertă sunt diferite.
Canalele de radio şi televiziune se clasifică după anumiote
criterii:
1. teritoriu ( suprafata de acoperire prin difuzare ):
 locale;
 zonale;
 naţionale;
 regionale;
 internaţionale.
2. conţinutul programelor:
 canale radio – tv generaliste cum ar fi serviciile
publice de radio şi televiziune la care sa adaugă posturilr comerciale
Antena 1şi Pro Tv;
 canale radio – tv specializate sau canalele de nişă care
s-au multiplicat în ultimii ani, ele au fost create după rezultatele
cercetărilor sociologice, în funcţie de interesul publicului. Exemple:
- canale specializate în filme documentare –
Discovery;
- muzică – MTV, VH1, Atomic Tv;
- ştiri: CNN, Realitatea tv, Antena 3, N24;
- sport: Telesport, Eurosport, etc;
- desene animate: Cartoon Network, Jetix;
Canalele de radio şi televiziune specializate au influenţat
prin modul de susţinere în mod deosebit al ştirilor conceperea şi
realizarea ştirilor de la celelalte canale. Exemplu modelul CNN preluat de
ştirile Pro TV.
3. tipul de proprietate:
 private reprezenate de firme comerciale;
 publice.
Posturile de radio şi televiziune publice funcţionează după
legi organice de reglementare care impun anumite norme şi proceduri de
selecţie a conducerii. În lege sunt cuprinse obligaţiile serviciilor publice
din punct devedere editorial de a informa publicul desprea ctivitatea
puterilor statului, puterii care este la guvernare şi opoziţiei în procente
stabilite in functie de numărul de parlamentari.
Este nevoie de acest cadru normativ deoarece jurnalismul
audiovizual deşi, din punct de vedere al concepţiei şi creaţiei în mintea
celui care gândeşte materialul jurnalistic este asemănător cu cel din presa
scrisă, totusi din punct de vedere al capacităţilor pe care le au mijloacele

3
de comunicare prin care ajung la destinatar, la radioascultător, la
telespectator, ele sunt total diferite.

Audiovizualul în România

În conformitate cu prevederile Legii audiovizualului nr.504/2002,

difuzarea unui serviciu de programe de către un radiodifuzor aflat în
jurisdicţia României se poate face numai în baza licenţei audiovizuale şi,
după caz, şi a licenţei de emisie.
Licenţa audiovizuală se eliberează fie în baza unui concurs, în
cazul unui serviciu de programe difuzat pe cale radioelectrică terestră, fie
în baza unei decizii a Consiliului, în cazul unui serviciu de programe
difuzat prin orice alte mijloace de telecomunicaţii.
Licenţa audiovizuală se acordă pentru o perioadă de 9 ani, atât în
domeniul radiodifuziunii sonore, cât şi în cel al televiziunii. Termenul
curge de la data obţinerii autorizaţiei tehnice de funcţionare, în cazul
difuzării pe cale radioelectrică terestră; de la data obţinerii deciziei de
autorizare audiovizuală, în cazul difuzării prin orice alte mijloace de
telecomunicaţii. Licenţa poate fi prelungită pentru o perioadă de încă 9
ani, în condiţiile stabilite de Consiliu.
Consiliul Naţional al Audiovizualului s-a preocupat să dezvolte,
prin acordarea de licenţe şi decizii de autorizare audiovizuale pentru
operatorii de radio şi televiziune şi avize de retransmisie pentru
televiziunea prin cablu, o piaţă audiovizuală liberă, pluralistă şi
concurenţială în România.

Televiziune

Până în prezent*, pe teritoriul României există un număr de 349

licenţe audiovizuale acordate pentru difuzarea programelor de televiziune
(338 pentru radiodifuzorii de drept privat şi 11 pentru radiodifuzorul de
drept public – Societatea Română de Televiziune).
Dintre cele 338 licenţe audiovizuale acordate radiodifuzorilor de
drept privat, un număr de 257 licenţe sunt pentru difuzarea pe cale
radioelectrică terestră (218 de putere mică şi 39 de putere mare) iar 81
pentru difuzarea programelor prin satelit.
Referitor la emisia terestră, este de menţionat că cinci dintre
societăţile private titulare de licenţe audiovizuale, deţin un număr cuprins
între 17 şi 38 licenţe fiecare, constituindu-se astfel 5 reţele cu acoperire
naţională.
* Revista Forum nr.4/2006

4
 Există 5 programe de televiziune care sunt difuzate atât pe cale
radioelectrică terestră, cât şi prin satelit, societăţile titulare deţinând
ambele tipuri de licenţe audiovizuale pentru un singur program.
Serviciile de programe de televiziune cu emisie terestră, oferă
telespectatorilor numai programe generaliste, spre deosebire de cele cu
emisie prin satelit ale căror programe sunt diversificate după cum
urmează: 31 generaliste, 16 de film (1 pentru copii), 11 de muzică, 4 de
ştiri şi 4 de sport, câte 3 de teleshopping, business respectiv cu tematică
religioasă, 2 culturale, 2 universitare, 2 utilitare şi câte unul dedicat
copiilor, femeilor, turismului respectiv pentru meteo.
Dintre cele 11 licenţe audiovizuale pe care le deţine Societatea
Română de Televiziune, 4 sunt cu emisie pe satelit (3 generaliste şi 1
cultural) şi 7 cu emisie terestră, 5 fiind cu acoperire regională, acordate
Studiourilor teritoriale.

Radiodifuziune

Consiliul Naţional al Audiovizualului a acordat până în prezent

629 licenţe audiovizuale pentru difuzarea pe cale radioelectrică terestră a
serviciilor de programe de radiodifuziune şi 31 licenţe audiovizuale
pentru difuzarea serviciilor de programe de radiodifuziune prin
intermediul satelitului.
Radiodifuzorii de drept privat deţin un număr de 612 licenţe
audiovizuale pentru difuzare radioelectrică terestră în FM şi AM (16
licenţe în AM) şi 29 licenţe audiovizuale pentru difuzarea prin
intermediul satelitului.
În aceste condiţii se pot evidenţia următoarele aspecte:
 Au fost acordate două reţele în FM cu acoperire
naţională alcătuite din 44, respectiv 37 de staţii de emisie
 Există un număr de 97 licenţe audiovizuale acordate
pentru posturi confesionale (4 licenţe audiovizuale pentru difuzarea
prin satelit), dintre care Biserica Ortodoxă Română deţine 37
licenţe audiovizuale (una pentru difuzarea programelor
audiovizuale prin intermediul satelitului)
 9 societăţi comerciale deţin peste 20 de licenţe
audiovizuale, respectiv 54, 42, 40, 27, 25, 23, 22, 21, putând fi
considerate reţele cu acoperire regională sau chiar naţională
 O atenţie deosebită a fost acordată recepţiei serviciilor
de programe de radiodifuziune străine, astfel că Radio France
International este retransmis de un radiodifuzor care deţine 5
licenţe audiovizuale (una pentru satelit), BBC este retransmis de un
radiodifuzor care deţine 2 licenţe audiovizuale, Deutsche Welle

5
 este retransmis de un radiodifuzor care deţine o licenţă
audiovizuală
 Consiliul Naţional al Audiovizualului a acordat 6
licenţe audiovizuale destinate difuzării terestre a serviciilor de
programe în principalele centre universitare din România:
Bucureşti (2), Cluj-Napoca, Galaţi, Timişoara şi Târgu Mureş.
Societatea Română de Radiodifuziune – radiodifuzorul de
drept public – deţine 17 licenţe audiovizuale pentru difuzarea terestră
şi 2 licenţe audiovizuale pentru difuzarea prin intermediul satelitului a
serviciilor publice de radiodifuziune.
Dintre acestea, 2 licenţe audiovizuale sunt destinate celor două
reţele în FM cu acoperire naţională alcătuite din 65, respectiv 51 de
staţii de emisie, celelalte fiind acordate pentru difuzarea serviciilor
publice de radiodifuziune (programele studiourilor teritoriale) prin
reţelele regionale sau staţiile locale în AM şi FM.

CNA este abilitat să emită în aplicarea legii:

 norme cu privire la publicitatea audiovizuală şi
teleshopping
 norme cu privire la programele şi emisiunile privind
campaniile electorale
 norme cu privire la responsabilităţile culturale ale
radiodifuzorilor.

6
7
 CONSTITUIREA OFERTEI JURNALISTICE: GENURI DE
PRESA, CONCEPTE SI MODALITATI DE UTILIZARE A
ACESTORA.

In conceperea si realizarea emisiunilor de radio si televiziune

genul publicistic ales este determinat de formatul emisiunii.
Formatul emisiunii reprezinta acea structura constituita la
fiecare editie de difuzare din elemente comunecare ii dau caracter de serie
dar si din elemente de noutate jurnalistica care ii confera un grad de
creativitate.
Cererea de ofertă pentru realizarea unei emisiuni cuprinde
elemente fundamentale obligatorii de identificare a acelei emisiuni:
1. durata;
2. ora de difuzare;
3. tema, conţinutul;
4. publicul ţintă;
5. ratingul cerut;
6. bugetul care cuprinde:
o resursele financiare;
o resursele tehnice;
o resursele umane.
Bugetul cuprinde totalitatea factorilor constitutivi, financiari,
tehnici, umani, care se investeşte în producerea acelei emisiuni. Când un
jurnalist începe să conceapă un proiect de emisiune se gândeşte în primul
rând latehnica pe care o va folosi, care determină şi valoare financiară.
Partea tehnică est foarte importantă în conceperea unui program de
televiziune. Partea financiară poate fi susţinută prin atragerea unor
sponsori, cofinanţări, coproducători, sau din resurse interne ale canalului
respectiv.
Resursele umane se iaudin interiorul canalului, se
achiziţionează din exterior sau se pregătesc pentru perioade determinate
de durata programului de televiziune.În funcţie de genul publicistic, de
tipul deemisiune, se folosesc de regulă toate variantele. De exemplu: un
jurnal de ştiri are echipă fixă: prezentatori + echipa tehnică dar pentru
partea redacţională se poate apela la colaboratori, la specialişti în anumite
domenii: traducători, analişti economici, politici, militari, etc.
Ratingul sau audienţa. Punctul de ratring este determinat la
negocierile cu agenţiile de publicitate. Regula în audiovizual este
următoare: cu cât un post radio sau tv are mai multe puncte de audienţă
cuatât cantitatea de publicitate este mai mare.

8
 CNA a reglementat numărul de minute de publicitate în
funcţie de tipul de proprietate: televiziunile private au dreptul la 12minute
de publicitate la o oră de emisie iar serviciile publice au 8 minute de
publicitate. La aceasta seadaugă câteva precitzări: serviciile publice nu
audreptul să fragmenteze ora iarserviciile comerciale da, dar nu mai
puţin de 20 de minute din program. Difernţa deminute de publicitate s-a
considerat că este acoperită la serviciile publice de radio-tv prin taxa
deaudiovizual care este suportată de populaţie. Preţul punctului de rating
la publicitate se negociază, este acceptat convenţional, poate creşte sau
poate scădea în funcţie de importanţa evenimentului. Această audienţă
creează premizele unei negocieri viitoare.
Exemple de elemente comune: generic, linia grafica,
elemente de grafica, muzica, durata.
* genericele intermediare reprezinta o parte din genericul
initial al emisiunii care face trecerea ori spre spatiul de publicitate ori spre
o alta rubrica. In denumirea uzuala aceste generice intermediare mai au
denumirea de jingle (semnalul care atrage atentia asupra ceva);
* suportul muzical insoteste genericul si pregateste intrarea
sau iesirea din emisiune.
Genericele au capacitatea sa produca in mintea
radioascultatorului asocierea cu moderatorul, vedeta, personajul care este
asociat emisiunii.
In momentul intrarii in productie a unei emisiuni se cunoaste
ora de difuzare in grila de program, durata emisiunii si publicul tinta.In
conventia de productie sunt stabiliti indicatorii de audienta care sunt
urmariti in timpul difuzarii si dupa difuzarea emisiunii.
* Rating-ul reprezinta numarul mediu de telespectatori pe
minut sau intervalul orar al unei emisiuni difuzat de o statie tv.Ratingul
sau audienta poate fi exprimat in cifre absolute in mii de telespectatori
sau in procente (un numar de procente din targetul analizat).
* Cota de piata (de apreciere, market share) este raportul
procentual dintre numarul mediu de telespectatori ai unei emisiuni ( sau
interbval orar) a unei statii tv si numar mediu de telespectatori de pe toate
statile tv calculat pe acelasi interval orara sau emisiune.
Se mai folosesc in analiza aprecierii emisiunilor si alte
modalitati de cercetare a publicului:
* reach-ul se calculeaza ca numar de telespectatori diferiti
care au vizionat cel putin un minut dintr-o emisiune tv. El se poate
cuantifica in mii de telespectatori sau in procent.
* afinitate (TgAfin) este raportul dintre audienta targetului
analizat si audienta unui target de referinta si se inmulteste cu 100.
Indexul TgAfin se interpreteaza astfel: daca rezultatul este peste 100

9
inseamna ca interesul audientei in targetul analizat este mai mare decat in
cel de referinta.
* time band’s index este raportul dintre share-ul emisiunii si
share-ul mediu al statiei tv pe toata ziua. Acesta este important pentru ca
semnifica contributia pe care a avut-o emisiunea in atragerea
telespectatorilor catre canalul respectiv. Daca valoarea acestui indicator
este peste 100 inseamna ca emisiunea a reusit sa atraga un numar de
telespectatori mai mare decat a reusit intreaga statie tv in medie pe toata
ziua.
* structura de public reprezinta elementul de la care se
pleaca in toate analizele indicatorilor de audienta, consta in repartitia
audientei epe categorii socio-demografice adica gen, studii, grupa de
varsta.
Batalia pentru realizarea unei emisiuni care sa capteze
audienta este determinata de obtinerea unui numar cat mai mare de
puncte de audienta.
Punctul de audienta este folosit la negocierea care se duce cu
agentiile de publicitate. Agentiile de publicitate cauta sa ofere publicitate
deregula canalelor deteleviziune care au cel mai mare numar de puncte de
publicitate. In Romania aceasta negociere pentru spatiile de publicitate
din anul urmator are loc de regula anual in lunile octombrie – noiembrie,
ulterior emisiunile sunt plasate in grila de program in asa fel incat
intervalul orar sa corespunda si cererilor agentiilor de publicitate.
Jurnalismul audiovizual are pe langa caracteristicile
genurilor jurnalistice specifice presei scrise ( stirea, reportajul,
comentariul editorialul, interviul) elemente de redactare, de construire a
genului publicistic specifice canalelor de difuzare. Exemplu: intr-o
emisiune deradio elementele care tin de zona video a imaginii nu au cum
sa fie folosite deoarece mijlocul de comunicare nu permite.
In acelasi timp, zona emisiunilor din spatiul video se pot
dispensa de elementele esentiale ale radioului: sunete, zgomote, pentru ca
in spatiul video una dintre caracteristici este „linistea”. Ea este exprimata
jurnalistic prin planuri de imagine in care vorbitorul priveste, gandeste,
tace cu subinteles, comunica cu gesturi nonverbale.
Genurile publicistice specifice audiovizualululuis e impart
in doua mari categrorii: informative si comentative.
Genurile informative au ca sarcina principala difuzare
informatiei. In jurnalism informatie trebuie sa raspunda la cei cinci „W”,
insa la o analiza in detaliu a evolutiei jurnalismului audiovizual din
ultimii ani, se constata faptul cagenul informativ fundamental – stirea
raspunde doar la intrebarile „cine?”, „ce?”, „cand?”, „unde?” si din ce in
ce mai rara la intrebarile „de ce?” si „cum?”. Pe aceste intrebari „de ce?”
si „cum?” sunt construite de regula emisiuni care se difuzeaza dupa

10
buletinele informative, dearece la astfel de intrebari raspund emisiunile
care intra in categoria genurilor comentative.
Dintre genurile publicistice care se utilizeaza in construirea
unei emisiuni, reportajul poate figura si intre genurile informative.
Reportajul a devenit parte componenta a emisiunilor de stiri,
particularitatea acestuia fiind implicarea reporterului in eveniment. De
exemplu: relatarile de la fata locului ale reporterilor care se plaseaza in
zone turistice sau in detalierea unor evenimente care tin de fapt divers.
Din pacate elementele informative ale reportajului in audiovizual incep sa
tina din ce in ce mai mult de venimente din clasa faptului divers.
Mijloacele literar-artistice sunt mai degraba folosite in
genericele din cadrul stirilor care preced reportajul desre evenimentul
respectiv.
In presa scrisa imaginea a devenit din ce in ce mai dominanta
astfelincat pagina de reportaj devine un foto-montaj cu comentarii si
explicatii. O explicatie ar fio ca atat presa scrisa, radioul cat si
televiziunea se confrunta cu lipsa de interes a publicului pentru citit.
In constructie emisiunilo indiferent de genul publicistic s-a
produs o translare, o mutare, inclinare a prezentei jurnalistului si
inlocuirea lui cu oameni din realitate, care devin ei insisi protagonistii
acelei emisiuni. Exemplu: „Tablou de nunta”, „95-95”, „Din dragoste”,
„Surprize-surprize”, toate aceste emisiuni sunt construite pe marturisirea
unor trairi si intra in categoria emisiunilor in care reporterul aproape ca
dispare din imagine iar productia este aidoma unui film prin montaj
cinematografic.
Majoritate emisiunilor in spatiul audiovizual sunt concepute
si elaborate pentru a raspunde interesului categoriilor de varsta tinere si
categoriilorde public inclusa in rubrica public activ adica cel care este
incadrat intr-o activitate remunerata.
Genurile publicistice in jurnalismul audiovizual functioneaza
caun sistem in care lementele pot interfera. In practica se intalnesc
emisiuni in care se foloseste reportajul-ancheta, reportajul-interviu,
reportajul-eseu, interviul-pamflet, ancheta-pamflet, articolul-comentariu,
etc. Aceasta combinare de genuri publicistice ofera jurnalistului
capacitatea de a se manifesta jurnalistic nefiind incorsetata de un anumit
gen.
Exista totodata si in audiovizual elemente specifice pentru
presa scrisa, de exemplu in construirea stirii in presa scrisa inceputul
reprezinta raspunsul la intrebarea „cand?”, pe cand la radio sau la
televiziuneinceputul stirii este raspunsul la intrebarea „ce s-a intamplat?”.
Marele avantaj al comunicarii radio si tv este simultaneitatea,
posibilitatea transmiterii evenimentului in direct.

11
 LANSAREA IN PRODUCTIE

1. PROIECTUL DE EMISIUNE;
2. CONSTRUCTIA GENURILOR PUBLICISTICE IN
IMAGINI SI SUNETE
In jurnalismul audiovizual se foloseste sintagma „lansarea in
productie” asemanatoare cu lansarea in productie din fluxul industrial
alunui produs. Bugetele formatelor de emisiuni, numarul de editii pe
aceiasi tema si intinderea pe grila presupun costuri uneori uriase, pentru
ca includ si salarizarea personalului de creatie, de executie, care de multe
ori este foarte numeros.
In prezent in structura canalelor de radio si televiziune mari
(regionale, nationale, internationale) s-a introdus metoda achizitionarii de
servicii. Astfel se achizitioneaza servicii pentru:
 Servicii de creatie: achizitii de idei, scenarii, proiecte,
adaptari, etc, semnale muzicale pentru genrice, generice video care se
executa la alte firme de productie, toate aceste pentru degrevarea
personalului din canalul tv respectiv;
 Inchirieri de aparatura si utilaje tehnice necesare pe
perioada inregistrarii productiei sau difuzarii emisiunii in direct;
Intrarea in productie se programeaza in functie de planificare
facuta in baza scenariului.
Scenariul reprezinta un gen publicistic care are capacitatea
de a cuprinde evolutia ideilor mesajului, continutului emisiunii pe un
timp dat.
Un scenariu se elaboreaza, redacteaza pe principiul clasic al
unei compuneri: inceput, cuprins si incheiere. In aceste trei parti trebuie
sa se constituie un liant de imagini si sunete care sa duca la aparitia unei
opere artistice.
Atunci cand se concepe un scenariu pentru o emisiune in
audiovizual componentele de imagine si de sunet insotesc redactarea
textului. Din experienta scenariul si decupajul se produc de cele mai
multe ori simultan. Ulterior dupa lectura intervine decupajul regizoral si
dupa inregistrarea emisiunii sau in timpul ei intervin modificari uneori
atat la scenariu cat si la decupaj in functie de evenimentele desfasurate.
Daca scenariul este o poveste intr-o cursivitate ce starneste
interes, decupajul reprezinta aceiasi poveste pusa in tipuri deplanuri de
filmare si cu explicatiile de decor, de sunet, de ambianta, de descriere de
personaje.
Tipurile de planuri de filmare sunt in general aceleasi ca si
cele din cinematografie si ele sunt folosite intr-o succesiune care sa evite

12
asa numita saritura, adica o disfunctionalitate tehnica creata de lipsa de
logica in miscare.
Planuri fixe: prim plan, gros-plan, plan detaliu si plan
general.
Planuri miscate:
- panoramare (se filmeaza de la stanga la dreapta);
- traveling (obiectul de filmat ramane fix, se misca
camera in jurul lui);
- racoursi ( se filmeaza de jos in sus);
- plongee (se filmeaza de sus in jos).
In domeniul radioului scenariul reprezinta aceiasi forma de
creatie ca si in televiziune, dar decupajul are in vedere recrearea realitatii
cu ajutorul sunetului: vocea umana, ilustratia muzicala, ambianta,
sonorizarile, zgomotele.
Zgomotul face parte din viata, la radio el nu este folosit ca un
element perturbator al inregistrarii, ci este folosit pentru crearea unei
secvente sonore veridice.
Cu ajutorul sunetelor se decupeaza din realitate sunetele care
creaza realitatea transmisa prin radio.
In orice post de radio exista banca de sunete, unde de-a
lungul vremii aufost inregistrate diferite sunete, si ele se gasesc descrise
dupa actiuen pe care o sugereaza, de exeplu: apa de munte care curge cu
viteza mare sau vant care trece prin frunzis cu zgomot.

PARTICULARITATILE EMISIUNILOR DE STIRI,

DIVERTISMENT SI EDUCATIVE

Programele de stiri sunt realizate toate in regim de transmisie

in direct insa interiorul programului etse „impanat” cu fragmente
inregistrate.
Particularitatea acestor emisiuni este data in peisajul
audiovizual romanesc de notorietatea si celebriatatea dobandita in mod
paradoxal in comparatie cu alte spatii de transmisie traditionale (de
exemplu America, Franta) de vedetismul prezentatoarelor si
prezentatorilor.
Pentru prima data in peisajul audiovizual romanesc dupa
1990 la televiziune publica ua disparut din spatiul de prezentare crainicele
iar spatiul de interes s-a mutat catre crainicii de stiri. Odata cu infiintarea
postului PRO TV in 1995, la anuntul de deschiderepentru prima data in
Romania, numel crainicei a intratpe picior de egalitate cu numele
capitalei, tarii si canalului de televiziune. Din acest moment in Romania

13
s-a produs un fenomen care nu este inregistrat intr-o istori relativ noua de
televiziune.
De regula la canalele americane sau britanice, germane,
franceze, italiene, prezentatorii de stiri se recrutau din randul reporterilor
cu vechime de 20 de ani. Accentul se punea pe credibilitatea mesajului
transmis, si se considera ca o tanara frumoasa, machiata, pieptanata nu ar
produce o impresie credibila stirilor politice, sportive, etc.
In Romania fenomenul „Stirilor PRO TV” a generat o
miscare de imitatie siaua aparut pe banda „stiriste” a caror singura
aparitie se presupunea ca ar atrage publicul.
Folosirea imaginii spectacol a coincis catre sfarsitul
deceniului al noualea cu transformarea programului de stirri intr-un
program de stiri-spectacol, unde informatia este folosita pentru a strarni
emotia.
Informatia mass-media nu mai este un vector de noutate in
programul de stiri ci un element de spectacol. Aspectul de spectacol
genrat de pozitionarea stirilor in program cu titluri socante, generice
impresionante, fundaluri de studiouri ultramoderne cu aspect gen NASA,
in final creaza un sentiment de artificial al programului de stiri, si chiar
elementele care sunt informatii majore cu implicatii asupravietii
ascultatorului / telespectatorului printr-o astfel de prezentare devin
derizorii, superficiale.
Prin aceste tehnici de realizare a emisiunilor de stiri: cadre
scurte, povestiri socante si toate celelalte maniere de realizare a
emisiunilor educative sau de divertisment au suferit mutatii: grotescul,
persiflarea, „mistocareala”, limbajul si gestica cu dublu inteles, au dus la
crearea unor emisiuni de succes la public dar de insucces in raport cu
valorile traditionale.
Atitudinea de indiferenta noncombata, de neparticiparela
viata sociala este data si in buna masura de absenta aproape totala a
emisiunilor care tin de educarea publicului pentru a se manifesta fata de
autoritati.

In conceperea emisiunilor culturale si de divertisment se

respecta metodologia clasica pentru o emisiune in audiovizual.
Elementele de particularizare intervin in momentul intrarii in specificul
cerintei ofertei de program.
De regula, desi la prima vedere pare ca emisiunile culturale
si de divertisment ar putea fi emisiuni la poli diferiti, totusi ele se inscriu
in tendinta generala a jurnalismului audiovizual contemporan care
impune utilizarea elementelor de spectacol, de fastuos, de exorbitant, de
maretie.

14
 Atunci cand nu sunt realizate intr-un decor meschin, inchis
tip camera, emisiunile culturale si de divertisment utilizeaza informatia ca
vector pentru educatie, valorile de limbaj, comportament si gestica ca
vector modelator pentru instructie, cele doua tipuri de emisiuni folosind
capacitatea omului, pentru emisiunile culturale de a se concentra pe
domeniul cultural si pentru emisiunile de divertisment de a se concentra
pe elementul de buna dispozitie.

PRODUCTIA EMISUNILOR INFORMATIVE

Productia emisiunilor informative in direct a unui eveniment care

poate fi si politic, sportiv, spectacol, o festivitate de premiere, eveniment
religios. Deoarece prin intermediul acestor transmisii in direct
telespectatorii si radioascultatorii pot fi martorii oricarui eveniment care
are loc in orice punct al globului, deci in spatiul terestru dar tehnica de
transmitere in direct a evoluat atat de mult incit se poate transmite in
direct din spatiul extraterestru ( submarin, oriunde poate fi amplasat un
emitator ).
Daca la inceputul radio-lui si al tv- lui emisiunile informative erau
transmise de regula la inceputul zilei, primul buletin informativ ( ora
7,00) si la sfirsitul zilei ( ultimul ora 22,00) in prezent prin
ultraspecializarea canalelor fluxul informativ a devenit non-stop la
canalele specializate pe stiri si la un interval orar de minim 2 ore la
canalele generaliste ( ex:Antena 1 ).
Cele mai obisnuite emisiuni informative sunt jurnalele de stiri , in
cadrul acestora se disting 2 rubrici : cu un mare impact la public : meteo
si sport. Aceste rubrici care altadata inchideau un buletin de stiri , astazi
au ajuns sa il deschida.
Din punct de vedere al orei de plasare in grila , jurnalele de stiri au
un continut specializat care le particularizeaza in fluxul informativ al zilei
.Jurnalul de dimineata contine informatii , note, reportaje, un mini
documentar din toate domeniile vietii sociale care sunt de interes in
momentul respectiv,evenimentele noptii petrecute de la ultimul buletin
informativ pana dimineata , corespondentele de la corespondentii locali,
teritoriali, internationali.
Tinand cont de ora de difuzare , jurnalul de dimineata are menirea
sa faca si prezentarea evenimentelor zilei. Tonul , vocea, lectura trebuie
sa fie fonic, in forta, dinamic.

15
 Continutul informatiei este determinat de realitatea zilei de
evenimentele care sunt in desfasurare , dar in acest jurnal se pot include
si informatiile care sunt general valorice din domeniul utilitar pentru
public. Ex: intrerupere de energie electrica, lucrari de drumuri pentru o
anumita perioada, prestari servicii pentru populatie, programul de lucru
cu publicul.
Motivatia editoriala a plasarii unor astfel de informatii este si faptul
ca la prima ora a diminetii radioascultatorul si telespectatorul fidelizat si
obisnuit cu faptul ca ceea ce –si doreste la inceputul fiecarei dimineti este
acel jurnal. Urmatorul buletin de stiri depinde de specificul si grila de
programe a postului respectiv. In ultima perioada , ultimii 5 ani
informatia care tine de zona de actualitate stirile la zi se transmit si prin
reteaua internet si prin reteaua de tv mobila si prin ofertele de servicii ale
retelelor de telefonie mobila.
Emisiunile informative contin atat secvente inregistrate cat si
secvente transmise in direct . Emisiunile informative sunt de regula
realizate de ziaristi specializati in relatari de evenimente politice, de fapt
divers sau sportive constituiti de regula intr-o redactie de sine statatoare
organizata in functie de locul unde se intimpla evenimentul, in redactia de
stiri , sectia interne, sectia externe, sectia sportiva. In unele posturi
redactia sportiva poate sa fie un departament separat. La elaborarea unui
fluxinformativ audiovizual contribuie urmatoarele persoane cu atributiile
lor generale in cadrul echipei de productie:
- producatorul : persoana care are responsabilitatea integrala
realizarii si difuzarii jurnalului. El este mandatat de catre directorul sau
redactorul sef sa repartizeze activitatea personalului din subordine si are
autoritate de decizie pentru toate problemele de creatie si estetica si care
trebuie sa supravegheze permanent relatiile din cadrul echipei de
productie editorial si tehnic. Lucreaza in program de tura 12 cu 24 ore .
- prezentatorul jurnalului : persoana cea mai vizibila este varful de
lance, figura, personalitatea care imprima trasaturi individuale si face ca
jurnalul respectiv sa fie asociat cu postul respectiv. Ex: Andeea Esca
,proTv., Lucian Mandruta ,Antena 1, Razvan Dumitrescu, Realitatea.
Prezentatorul stirilor reprezinta o alta modalitate de a fideliza publicul.
De regula pentru jurnalul de dimineata echipa de redactare este
culeasa cu masinile in jurul orei 2,00, prezentatorul soseste la ora 5,00
pentru a intra la ora 7,00.
Pentru stirile de la ora 19,00 prezenta este necesara in redactie dupa
ora 15,00, activitate: machiajul, lectura tuturor informatiilor, realizarea
conformului intre prezentator si regizor, desfasuratorul final al emisiunii
cu timpii in care intra fiecare material,vizionare inregistrari, timpii de
intrare in legatura cu invitatii prin telefon sau legaturi cu un alt car de
reportaj.

16
 Oamenii de baza in redactarea unui flux informational sunt:
reporterii de teren, redactorii, cei care se deplaseaza pentru colectarea
,redactarea sau transmiterea stirilor care le-au fost repartizate la sedinta
de sumar al zilei.
- regizorul de montaj : are un loc principal in procesul de pregatire,
productie, difuzare a emisiunii. El poate sa solicite inainte de plecare la
filmare pe teren, unghiul de filmare, planuri de filmare in functie de
modul in care si-a conceput regizorul formatul jurnalului respectiv.
In televiziune notiunea de platou defineste o portiune dintr-o
imagine filmata inca nemontata . Ea mai poarta si numele de material brut
, imagine bruta.
Caseta de filmare care n-a mai fost inregistrata niciodata se
numeste in termeni uzuali : caseta cruda.
In tv tipurile de planuri sunt clasificate in functie de distanta care se
afla intre pozitia camerei de filmat si obiectul pe care il ai de filmat:
planul lung sau planul larg este imaginea in care obiectul pe care il avem ,
filmat in intregime, planul mediu, prim plan.
Alte planuri intermediare: plan american ( pina la genunchi ) ,
planul detaliu, grosplan , plan de ansamblu ( mai multi oameni ), planul
general. In toate aceste planuri camera este fixata.
Cand camera incepe sa se miste , cu roti montate pe o sina sau
portabila, cind camera este portabila mai pot fi realizate unele planuri de
filmare , travelling – presupune ca obiectul pe care il vrem sa-l filmam nu
se misca, in schimb camera se misca in jurul obiectului si transfocarea
care presupune o miscare de obiectiv de camera de la detaliu la plan
general.
Unghiurile de filmare sunt de regula 3: normal atunci cind camera
se afla la acelasi nivel cu subiectul filmarii si nivelul este dat de nivelul
ochilor, cind imaginea este de sus in jos , se numeste contra – plonjeu, iar
atunci cind privim de sus si ne uitam catre nivelul ochilor , jos, iar camera
de filmat se afla deasupra nivelului ochilor acest unghi se numeste :
plonjeu. La acesea se mai adauga notiunile de plan contra plan care
inseamna punerea fata in fata a doua personaje.
-regizorul tehnic: este de regula inginer sau bun cunoscator al
pupitrului tehnic din studioul de emisie. El asista regizorul de montaj , de
emisie si intervine in procesul de difuzare al buletinului de stiri pentru
rezolvarea caror probleme tehnice care il depasesc pe regizor si preia
functiile regizorului. El este ajutat de mai multi tehnicieni care au in grija
buna efectuare a legaturilor telefonice, functionarea promterului ( aparat
in interiorul caruia se introduce o discheta sau un CD ).
In interiorul studioului de emisie la tv apar operatori de imagine, la
radio sunt operatori de sunet. Operatorii de sunet au obligatia de a asigura
derularea inregistrarilor in conformitate cu anuntul prezentat la buletinul

17
de stiri de la tv operatorul de imagine asigura captarea imaginilor in
conformitate cu indicatiile pe care le primeste de la regizorul de emisie
sau montaj .
Toate instructiunile care se primesc in timp ce se difuzeaza buletinul
de stiri se fac prin intermediul unei instalatii de intercomunicatie la casca.
Singurii care in timpul emisiunii au microfoane si pot comunica sunt
regizorul de emisie care primeste instructiuni de la regizorul de montaj si
cameramanii care primesc in casti instructiuni de la regizorul de montaj.
Echipele de teren dupa ce au adus informatii si au montat
informatiile iau legatura cu ilustratorul muzical care asigura muzica si
efectele sonore in functie de continutul informatiilor si succesiunea lor.
In presa moderna audiovizuala anumite momente ( inundatii, viscole )
sunt informatiile care se prezinta cu generice anume pregatite, care au ca
scop de a sensibiliza opinia publica la reportajele si transmisiunile care
urmeaza .
In specialitatea anglo-saxona se consemneaza ca fiind primul
reportaj in direct transmis ca eveniment de stiri : ceremonia de incoronare
a reginei Elisabeta in anul 1953.
Toreticienii genurilor de presa sustin insa ca in realitate acesta nu a
fost un reportaj ci mai degraba un eveniment imprevizibil si delimitat in
timp si spatiu. Un reportaj in direct ar putea fi considerat razboiul din
Golf 1991 si 11 septembrie 2001.
Ca gen publicistic reportajul in direct este utilizat in buletinele de
stiri din zonele fierbinti ale globului unde astazi poate fi folosit si
videofonul ca mijloc de transmisii, alaturi de relatarea telefonica, dar a
fost aproape minimalizat prin supralicitare a transmisiilor in direct de la
evenimentul local.
Buletinul de stiri a inceput sa aiba aspect de divertisment cu
conotatii de amuzament si sa fie axat pe informatia - spectacol si pe
informatia - emotie.
Incarcatura de imagine pe ecranul din timpul unei emisiuni de stiri
a plecat de la un crainic cu fundal neutru si apoi au fost doi prezentatori ,
a aparut apoi crainicul cu banda de stiri, cu fundal , apoi crainicul –
fundalul si legaturile. In acesta avalansa informationala solutia este
protectia la supraabundenta informationala.
Pentru un ziarist selectarea informatiei care-i sunt necesare in
dezvoltarea carierei pentru un public teleascultator , selectarea unor
inform. care ii sunt necesare pentru practicarea profesiei pentru
desfasurarea vietii .
Ca prima solutie – identific domeniul jurnalistic de specializare.
Specialistul este acela care stie foarte multe despre : viitorul este acela al
presei specializate.

18
 Tehnicile de redactare de radio si tv sunt in primul rand axate pe
oralitatea textului . Textul este scris pentru a fi auzit.
Fata de presa scrisa unde introducerea publicului in materialul
jurnalistic este facuta prin titlu , subtitlu, scheme grafice, pentru a atrage
atentia cit asupra reportajului , informatiei, in interiorul buletinului de
stiri de la radio si tv, prezentatorul de stiri are menirea ca inaintea fiecarei
secvente sa aibe la dispozitie un text scris de redactor de teren asa
numitul „ cap video „ care trebuie sa raspunda la urmatoarele intrebari
jurnalistice: cine , cind, unde ? celelalte intrebari jurnalistice : de ce,
pentru ce, intrind in obligatia redactarii textului sa le contina . De cele
mai multe ori insa informatiile prezentate de crainic se reiau si in
secventa inregistrata sau transmisa in direct.
Alaturi de cei numiti pina acum in interiorul echipei de constructie
se mai afla scenograful care este un om de creatie care asigura proiectarea
decorului si de sigla dupa ce au fost difuzate primele buletine de stiri in
acelasi decor scenograful nu mai are obligatia sa fie prezent la emisie.
Machiorul isi face treaba inainte de intrarea in emisie si daca este
necesar in pauze poate revenii cu retusuri la prezentator sau invitatul in
direct.
Mai sunt folositi :tehnicianul de lumini si tehnicianul de sunet .
Acesta este echipa care asigura productia unei emisiuni nu numai de
stiri in spatiul audiovizual. In concluzie fazele procesului de productie si
de difuzare ale emisiunilor informative pot fi impartite in trei etape
distincte:
1. pregatirea emisiunii
2. emisia propriu zisa
3. post emisia

Pregatirea emisiei: procesele informatiilor in aceasta etapa sunt

pentru o emisiune de stiri lista cu evenimentele care se desfasoara in acea
zi care dintre ele se filmeaza pentru difuzare in ziua respectiva si care in
zilele urmatoare .
Nominalizarea redactorilor respectivi pentru realizarea
inregistrarilor a reporterilor care urmeaza sa faca transmisiile in direct,
sedinta de sumar care este prima reuniune a echipei din ziua respectiva si
care are loc pina in ora 10,00 pentru jurnalul de la ora 19,00 ; pentru
jurnalul de pranz ea are loc si mai devreme .
Echipele intr-o statie de radio sau tv sunt echipe fixe impartite dupa
ora sau programul la care lucreaza Ex: pentru ora 19,00 echipele pentru
22 sedinta de sumar ajuta si la pozitionarea importantei evenimentului pe
de o parte, pe de alta parte editorialul se si nominalizeaza genul
reportericesc prin care se aduce o informatie in atentia opiniei publice.
Ex: se face desfasuratorul filmarilor si se stabileste din care loc se

19
transmite in direct , care informatii se aduc cu ajutorul unor invitati in
direct , ce comentariu se introduce,cine face un sondaj de opinie pe
strada, cine un reportaj.
Paginarea unui buletin de stiri incepe din primele ore ale diminetii si
se incheie odata cu difuzarea lui pe post deoarece chiar in timpul
difuzarii se intimpla ca sa se schimbe ordinea materialelor inregistrate in
functie de desfasurarea evenimentelor.
Plecarea pe teren a echipelor de inregistrare video sau sunet la radio
este coordonata de seful de productie sau administratorul de productie
care odata cu nominalizarea echipei tehnice face si programarea
echipamentelor necesare: camera de luat vederi pentru tv, pentru radio
reporterii, redactorii sunt dotati cu cite un aparat de inregistrare.
La transmisii complexe se adauga pentru radio echipa de sunet.,
pentru tv echipamentul tehnologic de lumina plus mijloacele de transport
care pot fi simple sau specializate ( care de reportaj ).
Pentru emisiunile care se transmit zilnic comenzile de necesar
uman si tehnic pentru realizarea productiilor se fac la inceputul intrarii
programului in productie si ele se asigura dupa aceea automat.
La post emisie se procedeaza la preluarea casetei pe care a fost
inregistrat buletinul de stiri in direct pentru ca chiar daca emisiunea este
in direct legislatia romana si europeana obliga la inregistrarea acesteia fie
la reluarea pe un alt program ( ex: un buletin de stiri de pe un canal
national se retaransmite pe un canal international si in vederea arhivarii
pentru stocare in cadrul emisiunilor de arhiva si pentru acordarea
dreptului la replica care in conformitate cu normele CNA se acorda in
termen de 7 zile de la data emisiei.
Scriptul emisiunii informative si cu desfasuratorul emisiunii se
introduce in caseta de arhiva si ea urmeaza fluxul firesc al documentelor
arhivate.
Desfasuratorul emisiunii cuprinde titlul , jurnalul de dimineata, ziua,
data , ora transmiterii si in ordine time-codurile ( ora , minutul si secunda
unde se afla inregistrat pe caseta toate secventele difuzate in jurnalul
respectiv inclusiv rubricile meteo si sport in asa fel incit peste un anumit
timp jurnalul arhivat sa constituie un document video al zilei respective.
Oare evenimentele difuzate reprezinta ziua respectiva pentru posteritate ?.

RIGORILE PRODUCTIEI IN AUDIOVIZUAL

Intr-o perfecta caracterizare de globalizare, digitalizare,

multiplicare, a serviciilor de televiziune, audiovizualul romanesc a avut o
dezvoltare spectaculoasa in special in ultimii 4,5 ani atit in vedera
armonizarii legislatiei romanesti , in ceea ce priveste functiile radiourilor

20
si telev. cu legislatia europeana, atit in ceea ce priveste proliferare
canalelor de televiziune si a posturilor de radio , cit si diversificarea
programelor si a emisiunilor .
Asistam , la o redimensionare a pietei de radio si televiziune. In
momentul de fata in Romania functioneaza aproximativ 120 de posturi tv
centrale si locale din care 30 sunt difuzate pe satelit.
Numai televiziunea publica dispune de 4 canale nationale toate pe
satelit, dintre care 2 : tvrl si tvr 2 au si difuzare pe statii terestre.
( transmisiunea terestra se face prin mijloace tip analog, transmisiunea
prin satelit se face prin mijloace tip digital ). Alaturi exista si alte 4
canale teritoriale care pot fi incluse in categoria televiziunilor locale:
Iasi, Cluji, Timisoara, Craiova.
Astfel televiziunile comerciale si-au construit in jurnalele de stiri
spatii pentru corespondentii locali (vezi ProTV , Antena 1,prima ) unde in
anumite localitati se da legatura la corespondentul postului tv, iar pe
fundal se sugereaza ca exista un canal de televiziune locala care apartine
televiziunii mame .(ProTV Brasov,Cluj,Timisoara ).
Peisajul televizual este completat de o vasta retea de operatori de
cablu care acopera tot teritoriulo tarii ( urban si rural ) iar mai nou alte
forme de multiplicare a semnalului ofera posibilitati cu usurinta chiar si
in zone rurale dificile.
La nivel European peisajul audiovizual este grupat pe
considerente de marime si de dispozitie geografica ( ex: piata vest-
europeana de categorie mare : M.Britanie, germania, Franta,Iitalia si
Spania .
- marime medie: Olanda,Belgia ,Grecia, Austria, Portugalia, Elvetia,
Irlanda
- piata mica: Monaco, San Marino, Luxemburg.
Pietele central si est-europene de marime mare : Polonia si Romania.
- marime medie: Cehia,Slovacia,Bulgaria,Ungaria
- marime mica: Albania, Bosnia-Hertegovina, Slovenia,Croatia
Piata audiovizualului CSI: Ucraina, Rusia, la nivel mediu : Belarus si
Moldova
Piata audiovizualului din tarile mediteraneene:
- mari: Egiptul
- medii: Maroc , Tunisia
- mici: Cipru, Malta, Israel,Iordania, Liban
In ceea ce priveste radioul in Romania exista in functiune peste 310
posturi de radio locale si 14 difuzate prin satelit. Societatea publica de
radio cuprinde un numar considerabil de canale ,posturi: Radio-Romania
Actualitati, Radio- Romania Cultural, Radio-Romania Tineret, Radio
Romania Muzical care dispun de retele nationale si 10 studiouri teritoriale
(locale).

21
 In piata nationala de radio din Romania exista si o retea comerciala:
Europa FM care are 30 statii locale.
La nivel european cea mai densa retea de radio se gaseste in Spania
si Germania. Retea de televiziune : Germania si Spania. Din punctul de
vedere al dotarilor familiilor cu echipamente de televiziune, la nivel
european Germania detine locul 1 urmata de Marea Britanie.Franta,Italia,
Suedia, . Romania figureaza cu 8 mil. De gospodarii cu televizoare la o
populatie de 22mil de locuitori, din punct de vedere numeric este
superioara Poloniei.
Mai este important in conceperea si elaborarea unei emisiuni de
luat in calcul nu numai dimensiunea cantitativa dar si cea calitativa. S-a
constatat ca in medie in Romania 88% sunt televizoare color 81% au
telecomanda, 59% au teletext, 37% au sunet stereo, 11% au ecran plat ,
dar la nivelul tarii statiile de cablu au patruns 65-70%, zona urbana 95%,
zona rurala 30% . TVR1 singura televiziune care acopera cel mai mult
teritoriu national ,TVR2 80%, ProTv 70%Antena 70%.
La nivel radio-ului in prezent mai mult de jumatate din gospodariile
din Romania detin un aparat de radio, iar 28% nu au nici un fel de aparat
de radio, zona urbana este cea mai densa ca numar de radio si
televizoare.
O emisiune audiovizuala urmeaza sa intre in productie in functie de
toate aceste elemente analizate
- tipul mijloc audiovizual
- specificul canalului national , local, international, daca este
specializat sau generalist
- daca emisiunea este programata in grila de programe sa fie
difuzata intr-un spatiu orar de dimineata , prinz, seara si daca emisiunea
este un program propriu cu mijloace de productie autohtone , o
coproductie, programul la care isi pot aduce diferite forme de
contributieintelectuala , financiara sau tehnica mai multi parteneri.
Procesul de productie al unei emisiuni in spatiul audiovizual este
de mai multe feluri in functie de genul programului , durata emisiunii,
modalitatea de difuzare , sursa de obtinere a acesteia.
Din punct de vedere al modalitatii de difuzare emisiunile sunt:
Directe sau inregistrate. In functie de genul de emisiune avem: emisiuni
de coplexitate mica, care pot fi numite chiar simple interviuri de scurta
durata in zona emisiunilor formative, in zona divertismentului acele
monoloage sau anunturi.
Emisiuni de complexitate medie: dezbaterile, talk-show-uri,
reportajul si documentarul. Emisiuni de complexitate mare: cu public,
filmele, radiofonic, buletine de stiri si editiile speciale. Acestea reflecta
un fapt in zona jurnalismului audiovizual: trasmiterile informative in
spectacol si tintirea mesajului spre receptarea afectiva.

22
 Din punct de vedere al sursei de obtinere , programele pot fi :
- proprii: in cadrul canalelor respective
- achizitionate : nu se exercita decit activitatea de traducere, titrare,
comprimare ( scurtare, dimensiuni pe spoturi , presupune existenta
unui nr. de redactori). Din punct de vedere al normelor europene in
categoria jurnalistilor de radio sau televiziune se incadreaza numai
acele persoane care contribuie in mod direct la mediatizarea unui
eveniment, al unuifapt, ziaristul care produce stirea. Din punct de
vedere al duratei : emisiunile de televiziune , de radio sunt
impartite in standarde europene care admit durate de pina la 15
minute in categoria de emisiune scurta, 60 minute emisiune cu
duirata medie si emisiuni cu durata de peste 60 minute , emisiuni
lungi si de lunga durata: artistice, filme, teatru, eveniment special
( vizita papei in Romania ).
Orice productie audiovizuala urmeaza sa fie realizata in
urma unei cereri de oferta . Cererea de oferta presupune titlul emisiunii,
urmat de precizarea pozitiei in grila . In interiorul cererii este exprimata
intentia, pe ce durata se intinde difuzarea ei, frecventa, publicul tinta,
matricea –format si bugetul. Ex: TVR1

EXEMPLIFICARE:

CERERE DE OFERTA
Eclipsa `99

1. Pozitia in grila: marti , ora 22,30 , durata: 30 minute

2. Intentia: (subiectul) Eclipsa din 1999 ofera Romaniei oportunitatea
de a se situa pentru o zi in punctul maxim de interes al planetei, cu toate
avantajele ce decurg de aici. Emisiunea coopteaza interesul publicului.
3. Durata proiectului: 13.041999 – 29.06.1999
4. Frecventa: saptaminal
5. Publicul tinta: eterogene, cu virsta cuprinsa intre 12-50 ani, aceste
limite cuprind majoritatea publicului vizat, dar exista si virfuri
„superioare si inferioare „ acestor limite . Nivelul de pregatire al tintei ,
vizeaza intre mediu si superior , fiind exclusi specialistii. Accesibilitatea
si atractivitatea programului sunt cele doua cerinte pentru a copta publicul
tinta.

6. Audienta: aceasta cerere de oferta , fiind lansata pe piata pentru

un program special : eclipsa de soare , fenomen rar a impus plasarea ei in
spatiul de seara care se incadreaza in categoria prime-time care, intra in
contradictie cu modul de realizare a unei astfel de emisiuni , fiind mai

23
putin importanta abordarea subiectului cu mijloace la nivelul stiintei
popularizate , ci scopul acesteia este cointeresarea agentiilor de turism
care sa-si promoveze programele speciale legate de acest eveniment. Cota
de audienta prognozata: 10,12 %
7. Matrice-format: rubrici permanente care sa dinamizeze fluxul
de informatie mult mai usor de receptat si in formele grafice atractive ;
comentariu dinamic ; concentrare asupra dezbaterii subiectului ,
concentrare asupra dezbaterii subiectului , ilustrarea cu imagini
spectaculoase si punerea in valoare a spatiului romanesc implicat in acest
eveniment turistic, includerea in format ale unui concurs interactiv ale
carui premii sa fie oferite de agentii de turism
8. Bugetul : profilul cu totul special al emisiunii permite finantarea
integrala a cheltuielilor de realizare ; fiind posibila obtinerea unor
beneficii substantiale din partea agentiilor de turism cointeresate. In
productia de jurnalism audiovizual , obtinerea unei emisiuni in urma
concursului de cerere de oferta coincide cu lansarea in productie a unei
emisiuni; fiecare faza a compunerii si producerii unei emisiuni, de la
ideea initiala cuprinsa in cererea de oferta pina la transmiterea , difuzarea,
pina in fata telespectatorului, drumul presupune si luarea unor hotariri
imediate dar si altele foarte elaborate mai presupune si constringerea de
(timp,vreme) sau tehnica avuta la dispozitie care obliga realizatorul sa
aibe capacitatea de a se adapta si comunica permanent.
Toate emisiunile sau programele in audiovizual incep cu o idee.
Aceasta idee poate veni din interiorul postului de radio sau tv sau din
exteriorul ei. Exista companii independente care produc astfel de
programe . Scoaterea la licitatie a cererii de oferta poate modifica ideea
initiala. Dar scopul si continutul emisiunii ramin aceleasi.

Fazele de productie atat pentru radio, cat si pentru televiziune

sunt:

1. predocumentarea
2. documentarea
3. productia
Etapa a doua : inregistrarea sau transmiterea in direct a
productiei si post productia care inseamna elemente de activitate de
arhivare si stocare pentru emisiunile care s-au transmis in direct si altele
pentru cele care au fost inregistrate .
In cadrul primei faze , de regula un ziarist de radio sau tv are
cunostinte despre domeniul in care doreste sa-si realizeze emisiunea si de
regula una din fazele obligatorii in audiovizual, prospectia care

24
presupune deplasarea la fata locului doar sa vezi. In mod uzual pentru
emisiunile informative pentru reportajele mici nu se mai practica .
In schimb prospectia este obligatorie la emisiunile complexe , la
transmisiile in direct din locuri care chiar daca sunt cunoscute este posibil
sa creeze anumite dificultati , transmiterea in direct a unui spectacol
sportiv , meci de fotbal. In timpul prospectiei se urmareste daca locul
respectiv este potrivit unei transmisii in direct sau inregistrate. Daca se
poate asigura un sunet inteligibil, daca se pot realiza imagini clare si se
poate asigura loc de amplasare a carelor de reportaj.
Asistenta de la locul de amplasare a carelor de reportaj pina la locul
unde se amplaseaza camerele de filmare sau pupitrul de sunet la radio
este foarte important deoarece colectarea acestora se face cu cabluri .
In conditiile unei productii care se desfasoara in studio prospectia
nu mai este necesara, ea se transforma in intilnirea de lucru intre toti cei
care participa la filmarea din studiou, masinistii – sunt persoanele care
asigura mutarea obiectelor, scaune, birouri ; scenografii – persoane care
au creat scenografia, in care se filmeaza la realizarea acestei scenografii,
participa timplari , croitori,vopsitori ; regizorul de studiou – cel care tine
legatura in timpul emisiunii cu regizorul emisiunii.
Regizorul de platou nu pleaca de pe platoul de inregistrare pina la
incheierea emisiunii ; asistentii de camera si cameramanii, electricienii si
sunetistii, redactorii , realizatorii si moderatorul emisiunii.
In programul de productie exista un spatiu bine determinat intre
anumite ore in care se face montarea de decor inaintea inregistrarii sau
transmitere in direct a emisiunii si un spatiu , la fel de bine delimitat de
montare : 11 -14 inregistrare, 14-17 de montare.
Ceea ce ramine este inregistrarea pe suportul audiovizual , pentru
radio banda audio, pentru tv audio-video. Pentru emisiunile informative
din cadrul posturilor generaliste sau pentru emisiunile informative de la
canalele specializate , decorul , scenografia , dominanta de culoare e
sunetul brand-lui, genericul muzical , logoul sunt permanente , ele fac
parte din imaginea de marca a postului.
Decorurile permanente fidelizeaza publicul radio ascultator si ii
urmeaza un sentiment de familiaritate care il determina sa urmareasca
permanent emisiunea. Schimbarea acestor elemente se produc foarte rar
la posturile care sunt bine pozitionate pe piata ( postul ProTV) .
Studiourile fixe sunt cele care de regula apartin emisiunilor care sunt in
grila de programe cu aceeasi emisiune pe distante, de timp foarte lungi si
au durate mari ( Surprize-surprize)
Notiunea de transmisie exterioara este folosita atunci cind
filmarile au loc in studiouri sau in alte locuri care sunt in afara studioului
canalului de radio sau televiziune: meci de fotbal, parada, teatru, filmat in
interiorul teatrului.

25
 Prospectia presupune luarea in contact cu toate elementele ce
asigura realizarea filmarii inclusiv obtinerea aprobarilor de la autoritati
pentru filmarile in anumite locuri sau acreditari pentru fimari la anumite
evenimente pina la asigurarea in timpul filmarilor care ar putea sa dureze
mai mult timp.
Simultan cu prospectia se desfasoara predocumentarea care
presupune stocarea adunarea tuturor datelor elementare informative
despre subiectul care constitue tema inregistrarii. Documentarea propriu
zisa este asigurata de documentaristi de profesie, dar ea este si un atribut
al jurnalistului inainte de a elabora scenariul .
Majoritatea emisiunilor in audiovizual se realizeaza in regim de
planificare, cu exceptia evenimentelor politice, majoritatea emisiunilor in
audiovizual se desfasoara dupa un scenariu prestabilit convenit, exceptind
emisiunea de evenimente si a fluxului de evenimente la zi.

GRILA DE PROGRAME – TIPOLOGIE SI CLASIFICARE

Constructia unei emisiuni de radio si tv in audiovizual porneste de la

citeva elemente care particularizeaza jurnalismul audiovizual Spre
deosebire de presa scrisa licenta de emisie obliga o grila de programe care
sa contina emisiuni cu doua personalitati : caracteristica , specificul
canalului respectiv. In ansamblul mediilor de comunicare jurnalismul
audiovizual este obligat prin norme, unele chiar de expresie in ceea ce
priveste vorbirea corecta a limbii romane ( doc.CNA ).
Structura mesajului este construita in acelasi timp prin grila de
programe prin spatiile de difuzare. Orele matinale ( care ar corespunde in
presa scrisa cu editia de dimineata) iar in conceperea emisiunilor spatiul
orar in care se difuzeaza o emisiune este determinat , deoarece in acest
spatiu exista un public bine determinat sociologic.
Publicul de dimineata este de regula publicul virstei mici sau peste
50 ani la care se adauga posibilul grup tranzitoriu ( publicul care se uita la
tv in timpul unei alte activitati, asculta radio ). Cunoasterea publicului
obliga pe realizatorul de emisiuni in audiovizual sa tina cont in gradarea
rubricilor si in acelasi timp si folosirea limbii adecvate .
Elementul cu totul special al capacitatii jurnalistice audiovizuale este
simultaneitatea cu evenimentul . Chiar si aceasta caracteristica
determinata de capacitati tehnice care desi prin natura evenimentului ar
parea ca este lasata la libera desfasurare a a evenimentului in sine, totusi
si aceasta transmisie in direct presupune elaborare, conceptie si pregatirea
unei emisiuni de3 rezerva in caz ca evenimentul nu mai are loc sau
defectiuni tehnice.

26
 Programul national in grila de programe de regula tinde sa mearga
pina inspre orele 10,00-11,00 cind se produce spatiul de „ cos comercial „
teleshopping.
Considerentele difuzarii : sunt determinate de capacitatea
manipulatorie ale copiilor asupra parintilor si invers. Spatiul emisiunilor
de prinz este de regula consacrat si presupune o conceptie rationala,
logica , coerenta in care factorul emotiv este mai putin prezent deoarece
din punct de vedere biologic capacitatea de reactie la emotii este mai
mica si este de preferat folosirea argumentului rational.
In spatiul audiovizual se dezbat emisiuni de tip caleidoscop care sa
contina pe linga informatie si argument si o doza de divertisment. Dupa
ora 12,00 de regula intre 13,00 si 14,00 primul tronson info. La canale
generaliste.
Perioada dupa amiezii , intre 14,00 si 17,00 este plasata grila
program emisiunilor cu ritmicitate (telenovele) ,reluari sau cu interes de
nisa ( minoritati) . Ora 17,00 este inceputul perioadei de audienta
crescuta si pregatirea publicului pentru plasarea evenimentului tip
informatie emotionala. Inceperea fluxului inform. Presupune
condensarea tuturor informatiilor in functie de specificul canalului
audiovizual.
Posturile publice de radio si televiziune dupa criterii care sunt
normate prin lege ( legi de organizare si functionare se indica si ordinea
inform. Care tin de organizare si functionare ).Dupa ora 18,00 spatiul de
prima marime , prime –time. Este cel mai vinat de agentiile de
publicitate, se difuzeaza cu mult succes publicitatea tip videoclip de
produs , de marca realizat pe imagini rapide , pentru publicul dinamic
care se presupune ca se afla ca spectator.
Studiile sociologice au demonstrat ca pe spatiul cuprins intre orele
18:00 si 22:00 se atinge capacitatea maxima de obtinere a audientei.
Acest spatiu se intinde pina la ora 22,00. In unele tarii occidentale chiar
spatiul de 23,00 este asimilat orei de prime – time atunci cind se incearca
marirea de telespectatori sau fidelizarea unui public de nivel mediu ridicat
la telenovela care au specific generalist.
Ora 24,00 este prin grila clasica consacrata emisiunilor de nisa
( inform. Culturale. Dupa ora 2,00 noaptea pina la primul tronson inform.
al zilei 7,00 are loc reluarea pe canale de televiziune, iar pe canale de
radio program de dialog cu radioascultatorul in emisiuni interactive de
dialoguri.
Programul de seara din spatiul de prime – time generos prin
prezenta atestata stiintific , sociologic majoritatea categoriilor de virsta si
profesionale este vinat si supus presiunilor politice si intereselor
economice .

27
 Negocierile pentru calupurile de publicitate din acest spatiu fiind ca
pret cele mai mari. Pe o zi de lucru , spatiul de sambata si duminica este
un spatiu care in grila de program este abordat separat , iar spatiul
evenimentului sportiv , cultural,politic (gen campanii) sunt pregatite si
negociate cu mult timp inainte de desfasurarea lor, raminind la rezolvarea
in functie de capacitatea de mobilizare, organizare si jurnalistica numai
evenimente care sunt imprevizibile; desi in jurnalismul modern ziarele au
editii scrise , culese, si stocate in caz ca se produce decesul unui sef de
stat sau evenimente de larg inreres.
Radioul are stocate benzi inregistrate cu documentare radio cu
acelesi subiecte iar televiziunea documentare filmate , inregistrate care
pot fi oricind transmise in caz ca se produce un eveniment din zona cea
mai larga de interes. In zona de interes , dupa transmiterea buletinului
informativ de maxima audienta de regula se pun in dezbatere publica la
canalele generaliste teme de larg interes si actualitate imediata.
Posturile comerciale folosesc acest spatiu pentru difuzarea
filmelor de actiune , comedii, desi aparent jurnalistul de televiziune si de
radio in scheletul de constructie al grilei de programe pare a nici nu se
mai regasi totusi este prezent de la secunda 0 a deschiderii de canal
inclusiv la rubricile de la schoping, in toate celelalte productii
audiovizuale’ sp.jurnal. audiovizual.in comparatie cu cel de presa scrisa
este ca in radio si televiziune activitatea de productie jurnalistica propune
rigoare, ordine, disciplina, programe de flux industrial si activitate
inclusiv la redactarea unui simplu desfasurator.
Ex: caseta de teleshop este preluata de la firma care a produs-o, se
stabilesc detaliile tehnice se fac fisete de difuzare in asa fel incit prin
norma CNA se poate reface oricind sursa mesajului difuzat ,iar timp de 7
zile , cine se simte indreptatit are dreptul la replica.
Replica audiovizuala este normata prin lege . In presa
contemporana moderna, atit presa scrisa si radio , tv la mat., doc. care tin
de anchete sociale. Se angajeaza cabinete de avocatura sau avocati
specializati care sa protejeze canale de televiziune sau jurnalistul de
posibile derapaje. Ex: chiar emisiuni gen farsa se fac cu semnatura si
acceptul celor care sunt implicati in aceasta .
Dreptul la libera exprimare este permanent avut in vedere iar
corelatia directa cu abuzul de opinie. Aceasta ar presupune ca s-ar putea
face deturnari ale mesajului publicistic catre un mesaj publicitar sau de alt
interes .
In concluzie in ansamblul mediilor de comunicare radioul si
televiziunea reprezinta 2 instrumente mediatice in care vocea ca
instrument de comunicare , sunetul, muzica, ambianta, ca element de
personalizare si imaginea ca element de identificare , reconstruiesc

28
realitatea prin valentele creative ale jurnalistului. Cu o singura conditie sa
se inscrie in cerintele grilei de programe.

PARTICULARITATILE PRODUCTIEI IN AUDIOVIZUAL

Emisiunile informative si de divertisment sunt dominante in

peisajul audiovizualului romanesc. Oferta de tv este compusa in principal
din canale generaliste , dar in ultimii ani au aparut canale specializate ce
fac din productia de informatii de stiri un spectacol pentru cooptarea
publicului si pentru a domina piata de publicitate tv ( Pro Tv, Antena
1,Tvr 1). In sectorul productiei de tv sunt cuprinse aproximativ 40
societati / firme de tv ce asigura 13 mii de ore de productie pe an.
Cea mai importanta societate Media Vision , are afaceri economice
de 4,5 mil euro si produce : Teo show, Vacanta Mare, Alege Asia, Dansez
pentru tine. Aceste programe - produse de consum adresate unui public
tinta pe o perioada determinata de filmare , conceputa si realizata in flux
iud. Se urmareste grila posturilor concurente, se stabileste publicul posibil
de fidelizare si se creeaza programul.
A doua firma : Intact Avertising - Antena 1 - ( Tuca Show , Canal
Tv, Vedetele contraataca)
A treia : Creative Vision ( Prima Tv ) : Copuii spun lucruri trasnite,
Da si nu.
A patra: PTWB – Valeriu Lazarov – Iarta-ma , Ploaia de stele,
Surprize-surprize.
Compania Sagitarius – Din dragoste ,Babilonia.
Fiind productii pe baza de contract se supun regulilor comerciale –
sunt lansate si retrase de pe piata . devin programe de flux cand audienta
confirma necesitatea prelungirii contractului. Din productiile tv de tip
serial s-au inregistrat in peisajul audiovizual romanesc doua premiere: La
bloc ( Pro Tv ) , si In familie ( Prima Tv ) acestea constituie adaptarea
unui serial englez, unde se schimba doar locul de filmare.
Conceptul , naratiunea , dialogul sunt furnizate de o societate
engleza. Cu aceste seriale posturile tv au inceput sa impuna investitiei
pentru propria imagine si pentru audienta obtinuta din productia de tv , de
fictiune. In productia de stiri ce constituie fluxul informativ avem o
furnizare de realitate.
Cadrul juridic al com . audiovizual.
Se refera in mod deosebit la serviciul public audiovizual.
Principiile sunt:
- universalitatea – trebuie sa fie accesibila oricarui cetatean din
tara.
- diversitatea – programe adresate unui public diferit si sa reflecte
diversitatea intereselor publicului.

29
 - independenta – emisiuni fara presiuni politice si comerciale
- dinstinctivitatea – sa se particularizeze emisiuni oferite de
serviciul public fata de cele comerciale.
V.E. a analizat spatiul audiovizual si prin tratatul de la Amsterdam
(1998) stabileste un standard general de performanta pentru fiecare
membru . Atrage atentia asupra competitiei si transparentei statelor,
posibilitatea ca fiecare sa organizeze tv publica dupa specificul statului
respectiv.
Daca in productia de fictiune nevoia de modele duce la
identificarea unor persoane din emisiuni difuzate cu o parte din nazuintele
telespectatorilor, productia de emisiuni informative obliga la respectarea
unor valori editoriale.
In crearea unei emisiuni de radio si de televiziune valoarile
editoriale ce trebuie respectate sunt :

- impartialitatea – atitudinea jurnalistului de a nu tine cu nici una

din parti – atitudine deschisa , credibila , de respect pentru
adevar, comportament ce duce la crearea unor informatii - stiri,
emisiuni, obiective cu credibilitate la public.

- Corectitudine – se obtine prin exactitatea relatarii construirii

stirei si informatiei prin verificarea ( 3 surse ) a informatiei si
stirilor , gradul de profesionalizare a echipei.

- Integritate editoriala si independenta – publicul trebuie sa aiba

incredere in stirile difuzate , emisiuni ce se produc in fata sa si sa
nu creeze sentimentul ca ce se difuzeaza e urmarea unui interes.

- Respectarea vietii private – orice amestec in viata privata

trebuie justificata de o cauza publica sau de prezenta unui
personaj public.

- Ofensarea publica prin emisiune capcana.

- Respectarea standardelor de decenta si de gusturi – evitarea

comportamentului antisocial si criminal - prin emisiunea
prezentata sa nu se creeze senzatia care incurajeaza actele de
intimidare.

- Independenta fata de interesele comerciale .

30
 GENURILE PUBLICISTICE ÎN TELEVIZIUNE

ŞTIREA

Emisiunea de ştiri este „copilul-vedetă” al oricărui post de

televiziune, din cel puţin două motive:
1. conţinutul şi modul de abordare a informaţiilor indică
„marca” editorială a postului (care „divulgă”, care este relaţia
cu puterea politică, cu instituţiile şi cu societatea civilă);
2. activitatea de ştiri reprezintă un punct culminant al muncii
de televiziune, deoarece condiţiile speciale în care se
desfăşoară munca de ştiri de tv (mai ales presiunile de timp şi de
spaţiu) fac ca această specializare să fie admirată, respectată şi,
de cele mai multe ori, evitată de către cei mai comozi dintre
jurnalişti.
Mulţi autori au încercat să dea o definiţie a ştirii într-un paragraf
sau într-o propoziţie. Acest tip de delimitări este aproape inutil, pentru că
nu se poate da o definiţie complexă şi cuprinzătoare acestui termen.
Definiţia acceptată de jurnalişti este aceea conform căreia ştirea
este orice text de actualitate interesant care are o anumită
semnificaţie pentru viaţa telespectatorului.
Din acest punct de vedere, cea mai bună ştire este informaţia sau
suma de informaţii care poate trezi cel mai mare grad de interes posibil şi
care are o semnificaţie profundă pentru cel mai mare număr de oameni.

CONŢINUTUL ŞTIRILOR
Un clasament general al ordinii priorităţilor în difuzarea informaţiei
în cadrul emisiunilor de ştiri ar putea fi următorul:

31
 1. ştiri referitoare la sănătatea şi securitatea imediată a publicului
2. ştiri legate de desfăşurarea normală a activităţii
3. ştiri care anticipează evenimente apropiate ce afectează viaţa
cotidiană
4. ştiri ce aduc informaţii specializate (agricultură, industrie etc.)
5. ştiri care anunţă evenimente importante
6. ştiri care nu afectează viaţa majorităţii oamenilor, dar îi
interesează pe toţi (de ex. moartea prinţesei Diana)
7. ştiri de divertisment
În plus, mai există două reguli de bază care pot fi aplicate pentru
ierarhizarea în cadrul buletinelor de ştiri:
- jurnalul se deschide cu reperele cele mai importante
ale momentului legate de marile titluri şi întâmplări
ale actualităţii
- cea de-a doua regulă se referă la succesiunea
evenimentelor în jurnal: aceasta trebuie să fie logică,
să aibă un fir roşu pe care telespectatorul să-l urmeze
şi nu trebuie să fie o înlănţuire forţată a unor subiecte
disparate.
În compoziţia buletinului de ştiri trebuie să existe un echilibru între
reportajele înregistrate („beta”), ştirile „off” (voiceover), dialogurile cu
invitaţii în studio şi transmisiile în direct.
Script-ul (textul) trebuie să aibă în mod evident legătură cu
imaginea şi, obligatoriu, trebuie să fie cât mai consistent posibil din punct
de vedere informativ. Tot ca regulă generală, trebuie evitată repetarea
aceloraşi imagini în interiorul aceleiaşi ştiri deoarece creează redundanţă
vizuală.
Există mai mutle moduri de construcţie a subiectelor şi punct de
vedere al posibilităţilor de combinare a surselor video cu cele audio:

32
 1. video prezentator plus beta
2. video prezentator plus voiceover prezentator
3. video prezentator plus reporter direct plus beta direct
4. video prezentator plus direct plus beta
5. video prezentator
6. video prezentator plus interviu în platou.

POZIŢII PRINCIPALE ŞI ATRIBUŢII FUNDAMENTALE ÎN

PRODUCŢIA DE ŞTIRI

Personalul de producţie a ştirilor reprezintă o categorie ceva mai

specială, dat fiind modul de elaborare a unui program de ştiri de
televiziune. Schema principala de personal şi de funcţii ale acestuia în
elaborarea unui program de ştiri este următoarea:
1. Director de ştiri – coordonează toate activităţile legate de
programele de ştiri
2. Producător – este direct responsabil de modul în care sunt
selectate informaţiile şi de modul în care acestea sunt ierarhizate
în alcătuirea jurnalului
3. Editor (aasignment editor) – se asigură că reporterii şi
operatorii de imagine să fie prezenţi la evenimentele dorite în
structura jurnalului de ştiri; supervizează forma şi conţinutul
informaţiilor
4. Reporter – colectează informaţia din teren; uneori transmite
informaţia în direct
5. Operator de imagine (videographer) – manevrează camera de
luat vederi şi înregistrează informaţiile necesare de la un
eveniment

33
 6. Redactor (writer) – este cel care redactează informaţia în
forma finală pentru prezentator; organizarea informaţiilor se
bazează, de regulă, pe notiţele reporterului şi pe informaţiile
conţinute în imaginea surprinsă de camera de luat vederi.
7. Editor de montaj (videotape editor) – editează banda plecând
de la notiţele reporterului, de la script, supervizat de editor şi
ţinând cont de instrucţiunile producătorului
8. Prezentator (anchor) – este „faţa” jurnalului; este cel care
prezintă, de regulă din studio, informaţiile zilei
9. Prezentatorul informaţiilor meteo (weathercaster) – este cel
care dă viaţă predicţiilor despre vreme; este mai degrabă un om
de spectacol decât o faţă sobră
10.Prezentatorul de sport (sportscaster) – cel care aduce
informaţiile din sport şi comentarii legate de aceste evenimente.

ELEMENTE SPECIFICE DE REDACTARE A ŞTIRII

Unul dintre cei mai importanţi paşi în redactarea subiectelor este

începutul – LEAD-ul – deoarece are funcţia de a atrage atenţia asupra
subiectului. În general, lead-ul nu trebuie să conţină o informaţie
esenţială, ci să răspundă la una sau două din cele cinci întrebări cunoscute
pentru a da posibilitatea dezvoltării informaţiei în „corpul” ştirii.
 „Unde se petrece acţiunea?” – alături de „cine?”, este întrebarea la
care se răspunde cel mai frecvent în lead, având în vedere că
publicul este terogen, este dispersat geografic, iar unul din criteriile
de evaluare a informaţiei este proximitatea întâmplării.
 Răspunsul la întrebarea „Ce?” în lead poate avea un efect
semnificativ dacă subliniază efectul evenimentului asupra

34
 publicului, deoarece, implicând direct telespectatorii, cresc şansele
de a atrage atenţia asupra ştirii.
 Răspunsul la întrebarea „Cine?” nu trebuie să figureze în lansare
(lead) decât dacă este vorba despre celebrităţi. Numele persoanelor
care apar în ştire sunt menţionate diferit faţă de presa scrisă: un
lead nu începe niciodată cu un citat, oricât de şocant ar fi acesta; în
menţionarea sursei, mai întâi se precizează sursa, apoi informaţia
care îi este atribuită („Traian Băsescu, Preşedintele României,…”)
 „Cum? Cât?”: informaţiile circumstanţiale şi, respectiv, cantitative
trebuie evitate, deoarece îngreunează textul în majoritatea
situaţiilor. Cifrele se plasează la finalul lansării şi trebuie să dea
doar o informaţie calitativă sau cantitativă.
 „Când?”: deoarece se presupune că ceea ce este relatat seara la
buletinul de ştiri s-a petrecut în aceeaşi zi, în lead apare foarte rar
precizarea datei. Redactarea textului la timpul prezent este cea mai
utilizată şi recomandată, iar dacă trebuie precizat un moment
trecut, se utilizează perfectul compus.
 Răspunsul la întrebarea „De ce?” nu trebuie să apară niciodată în
lead, deoarece presupune explicaţii, iar lansarea devine prea lungă
şi nu-şi mai atinge scopul (de a introduce cât mai rapid şi cât mai
interesant un subiect).
În lansare trebuie evitate: cifrele, numele necunoscuţilor, datele şi
orele exacte, excesul de apoziţii, verbele la diateza pasivă, propoziţiile şi
frazele lungi, începuturile imprecise şi interogative.

REPORTAJUL DE ŞTIRI
CÂTEVA REGULI PARTICULARE DE REDACTARE
După Garvey şi Rivers, există 6 reguli „de aur” valabile doar
pentru emisiunile de ştiri TV:

35
 1.Multe cuvinte pentru prezentator şi puţine pentru banda
video. Prezentatorul domină ecranul cu prezenţa sa, fiind cel care ţine
legătura cu publicul, având rolul de a-l „controla” prin vocea, mimica,
expresivitatea ţinutei sale.
2.Vizionarea benzii înainte de scrierea textului. Contrariul este
riscant, deoarece ideile pe care se bazează textul s-ar putea să nu aibă
coerenţă alături de imagini.
3.Imaginile trebuie să vorbească de la sine. Cel mai bun
„ambasador” al jurnalismului de televiziune este imaginea, care este şi
elementul-vedetă al pachetului informativ. Comentariul trebuie doar să
completeze imaginile sau să clarifice aspectele care nu sunt evidente, nu
trebuie nici să rezume imaginile, nici să le dubleze din punct de vedere al
informaţiei.
4.Sunetul trebuie să fie original. Orice sunet natural poate fi
utilizat în locul comentariului pentru un impact mai mare al acestuia, dacă
este reprodus în condiţii tehnice de calitate.
5.Câteva cuvinte inutile nu strică nimănui. Nu este nevoie ca
fiecare cuvânt din jurnal să fie indispensabil înţelegerii subiectului, dar
trebuie să existe acolo cu un motiv.
6.Textul trebuie să urmeze logica vizuală. Acest lucru poate fi
atins în colaborare cu operatorul de montaj, astfel încât naraţiunea vizuală
să nu intre în contradicţie cu naraţiunea jurnalistică.

Structura ştirii de televiziune

Ştirea de televiziune are patru părţi, fiecare cu rolul său bine

determinat. Caracteristica materialelor de televiziune este că sunt mult
mai concise decât cele din presa scrisă şi sunt dependente de imaginile
disponibile la montaj. Există posturi de televiziune din Occident unde

36
reporterii îşi pot redacta materialele numai după ce vizionează în
întregime caseta cu filmările şi, eventual, şi secvenţele de arhivă legate de
subiectul respectiv. În Vest, extrem de rar un reporter lucrează la mai mult
de un subiect pe zi iar atunci când subiectul este mai complex, el poate să
lucreze câte două-trei zile la un reportaj. Acest lucru nu se prea întâmplă
în România. În primul rând deoarece proprietarii posturilor TV vor să
reducă la minim costurile, inclusiv cele salariale. Mai puţini reporteri,
mai puţine salarii de plătit, aceasta pare să fie filosofia 1 după care se
ghidează patronii televiziunilor româneşti. Astfel că fiecare reporter
lucrează zilnic la mai multe subiecte şi nu mai are timp să parcurgă
întregul material filmat. Acest lucru are însă şi aspecte bune. Foarte multe
echipe de filmare se înţeleg perfect pe teren pentru că doar astfel pot să
trateze subiectul într-un mod cel puţin acceptabil.
Dincolo de greutăţi sau de avantaje, ştirea de televiziune are
patru părţi.
A: Capul video care se mai poate numi şi Intro, Lead, Head
sau Prezentare, în funcţie de limbajul caracteristic fiecărui post de
televiziune. Acesta ar fi echivalentul Chapeaului din presa scrisă, sau al
Introducerii din radio. În televiziune, lead-ul este textul pe care
prezentatorul îl citeşte de pe prompter, este textul care anunţă ştirea.
Durata acestui text este cuprinsă între 5 şi 15 secunde, caracteristica lui
de bază fiind aceea că este un text prezentat în direct din studioul de ştiri
şi mai este recunoscut în desfăşurătorul de emisie şi sub denumirea de
„video” sau „intro2”. În două-trei fraze se concentrează esenţa întregii
ştiri. Conţinutul său nu trebuie să aibă niciun detaliu crucial, şi asta
pentru că publicul nu va acorda o atenţie deosebită primelor cuvinte din
1
Pădurean Claudiu – Structura ştirii de televiziune,
http://www.mediaobservercluj.ro/articole/editare.htm aşa cum a fost înregistrata în
cache de G o o g l e pe data de 17 Aug 2006 17:43:09 GMT
2
Zeca – Buzura Daniela – Jurnalismul de televiziune, Ed. Polirom, Iaşi, 2005, pag 39

37
text, curiozitatea şi capacitatea lui de receptare se măresc abia către
finalul materialului. În general lansarea nu trebuie să conţină o informaţie
esenţială, ci să răspundă la una sau două din cele cinci întrebări
cunoscute, pentru a da posibilitatea dezvoltării informaţiei în „corpul 3”
reportajului.
Capul video reprezintă de fapt ”cârligul” cu care se agaţă
atenţia publicului. Dacă prezentarea ştirii este interesantă, cu siguranţă că
publicul va urmări materialul cu pricina. Dacă acest lucru nu se va
întâmpla, dacă introul va fi plictisitor, atunci cu siguranţă nimeni nu va fi
interesat să urmărească materialul difuzat
B. Corpul ştirii. Acesta este Story-ul propriu-zis şi reprezintă
de fapt subiectul ştirii dezvoltat şi tratat de reporter. Practic, cu acesta
începe ştirea montată propriu-zis, în care vocea este suprapusă de
imagini.
C. Sincronul sau interviul este o specie a vorbirii directe care
este utilizată în televiziune. Sursa principală sau personajul principal este
intervievat adică întrebat şi înregistrat de reporter. El aduce o completare
textului scris în corpul ştirii sau detaliază cel mai important amănunt. Pot
fi mai multe sincroane într-o singură ştire. În unele cazuri, atunci când
este vorba despre relatări contradictorii, este de preferat să fie sincroane
de la toate părţile implicate. Însă, în ciuda părerii anumitor editori, nu este
obligatoriu4 să fie înregistrate toate sincroanele, mai ales că există surse
ce refuză să se lase intervievate. În aceste cazuri, reporterul poate să redea
cu cuvintele sale poziţia sau atitudinea sursei respective ori să menţioneze
faptul că ea nu a putut să fie contactată ori nu a dorit să facă vreo
declaraţie.

3
Bălăşescu Mădălina – Manual de producţie se televiziune, Ed. Polirom, Iaşi, 2003,
pag 79
4
Pădurean Claudiu – Op.cit.

38
 D. Background-ul sau punerea în context este ultima parte a
ştirii de televiziune. Această parte aşază ştirea într-o relaţie mai largă cu
evenimentele care s-au produs sau care sunt în curs de producere. Prin
intermediul background-ului, telespectatorul trebuie să înţeleagă de ce
este importantă ştirea respectiva.
Bineînţeles, în unele ştiri pot să apară elemente suplimentare,
care se completează cu cele menţionate deja. Aşa ar fi de pilda Extroul.
Acesta este un text fără montaj citit de prezentator şi care se adaugă de
obicei când un lucru s-a întâmplat cu puţin timp în urmă şi care schimbă
sau completează oarecum datele ştirii montate. Aşa este de pildă cazul
unui accident de avion când după ce este montată ştirea, chiar înainte de
intrarea în emisie, se mai descoperă un amănunt semnificativ, care trebuie
menţionat neapărat dar nu mai există timpul necesar pentru a realiza un
nou montaj.
De asemenea, tot în această categorie mai intră şi aşa-numita
punte de text care se introduce între sincroane, atunci când redactarea
ştirii impune acest lucru. Un al treilea element ar fi stand-up-ul adică
secvenţa din ştire în care reporterul povesteşte o anumită situaţie atunci
când nu există suficiente cadre pentru a acoperi astfel situaţia respectivă
sau când redă o poziţie a unei oficialităţi care nu doreşte să stea de vorbă
cu presa. Stand-up-ul mai poate fi folosit şi în situaţia în care este filmat
un eveniment deosebit, pentru a da autenticitate întregii poveşti (de
exemplu, cazul reporterilor de război) sau când stand-up ar da un element
de culoare (cazul reporterului care realizează un material despre
obiceiurile anumitor comunităţi şi care îşi ia pe el o haină semnificativă
pentru cultura respectivă).

39
Model de sumar
Jurnalul de la ora 09:00, Realitatea TV, 18 octombrie 2006

1. Vizită de lămurire
2. Stoica, cu stoicism
3. Excluderi din PNL
4. Excluderi de toamnă
5. Băsescu îl laudă pe Stolojan
6. Românul arestata în Nigeria a fost eliberat
7. Liniştea de după furtună
8. Prognoza meteo
9. Se amână deschiderea traficului în nordul capitalei
10. Şcoli din secolul XIX
11. Flori cu TVA şi bon fiscal
12. Inundaţii în Grecia
13. Casa Albă susţine Croaţia
14. Impas la ONU
15. O nouă enciclopedie on-line
16. Ioan Paul al II lea prietenul umanităţii
17. Agenda zilei
18. Steaua - Real Madrid 1-4
19. Vor să joace în cupa UEFA
20. Liga Campionilor
21. Grupele Ligii Campionilor
22. Precauţie în Giuleşti
23. Meteo
24. Sinteza presei de astăzi

40
 Exemplu de script pentru ştiri:
Excluderi din PNL5
Intro: În ultimele două luni, rând pe rând mai mulţi liberali
cu notorietate au fost excluşi din diferite motive. [PG EL]În toate cazurile
însă s-a speculat că cei eliminaţi au fost indezirabili conducerii partidului.
/
MATERIAL:
[ Pe 2 septembrie, Mona Muscă şi Ioan Ghişe au fost daţi afară pe motiv
că au colaborat cu Securitatea. După ce în urmă cu o lună delegaţia
permanentă a Partidului Liberal a decis excluderea deputaţilor Mona
Muscă şi Ioan Ghişe, ieri a venit rândul colegilor Raluca Turcan şi
Cristian Boureanu să fie îndepărtaţi pe motiv de indisciplină. Cei doi
aveau la activ mai multe avertismente, Boureanu fiind chiar suspendat
din partid încă din decembrie anul trecut. În urmă cu o lună, la
Constanţa, la şedinţa delegaţiei permanente a PNL, s-a decis excluderea
deputaţilor Mona Muscă şi Ioan Ghişe. Motivul invocat în cazul ambilor
parlamentari a fost colaborarea cu Securitatea. Aproape o lună mai
târziu a venit rândul deputaţilor Raluca Turcan şi Cristian Boureanu să
fie scoşi din rândul liberalilor. Purtătorul de cuvânt al PNL, Varujan
Vosganian, declara atunci că decizia Delegaţiei permanente a venit ca
urmare a afirmaţiilor critice repetate făcute de cei doi la adresa
partidului, fapt care a prejudiciat imaginea PNL. Între timp, partidul i-a
mai sancţionat pe Dinu Patriciu pentru că a sponsorizat în campania
electorală adversarul politic al partidului, pe Mircea Cinteză, Sebastian
Vlădescu şi Mihai Răzvan Ungureanu pentru că nu au susţinut retragerea
din Irak a trupelor. Titu Gheorghiof şi Mircea Ionescu Quintus s-au
retras singuri din demnităţile din partid pentru că au colaborat cu
Securitatea, iar Aleodor Frâncu a plecat din PNL din aceleaşi motive. În
5
www.realitateatv.ro

41
fine, pe 10 octombrie a fost dat afară şi fostul preşedinte al partidului,
Teodor Stolojan, după ce ar fi încalcat în mod grav si repetat statutul
partidului.

Machetarea ecranului

Din dorinţa de a nu-şi plictisi telespectatorii, tot mai mulţi

editori coordonatori ai jurnalelor de ştiri din România au adoptat tehnica
machetării ecranului după structura unei pagini de ziar. În fond, tendinţa
ziarelor de a imita televiziunea există deja de ceva vreme, aşa că era
normal să adopte şi televiziunea câte ceva din tehnica presei scrise.
Giovani Sartori, un reputat profesor, celebru pentru studiile
sale despre telviziune şi efectele acesteia scria despre tendinţa ziarelor de
a imita televiziunea: “ziarele se debarasează6 de conţinuturile serioase,
umflă în mod exagerat şi trâmbiţează evenimente emoţionale, exagerează
culoarea sau confecţionează ştiri în pacheţele pentru telejurnal”.
Şi acum să vedem ce se întâmplă cu imaginea de televiziune.
Începuturile utilizării acestei tehnici în editarea ştirilor de televiziune are
o motivaţie cât se poate de justificată. Atunci când pe parcursul
prezentării unui jurnal, apăreau informaţii de ultimă oră (breaking news)
pentru care nu existau imagini, editorii recurgeau la următoarea metodă:
jurnalul îşi urma cursul firesc de derulare, prezentatorul anunţa ştirea,
intra caseta cu reportajul filmat (beta) şi pentru a nu întrerupe jurnalul
brusc, se inserau în partea superioară sau inferioară a ecranului
informaţiile de ultimă oră legate fie de o catastrofă, fie o lovitură de stat
sau o declaraţie de maximă importanţă a unui oficial. După ce se termina
reportajul, prezentatorul relua sau completa informaţiile care curseseră pe
6
Sartori Giovani – “Homo videns. Imbecilizarea prin televiziune şi post gândirea”,
Ed. Humantitas, Bucureşti, 2005, pag 124

42
ecran şi de obicei promitea că va reveni cu informaţii sau dacă era ceva
ce nu suporta amânare, urma un interviu telefonic cu unul dintre
personajele implicate în eveniment.
Menţionăm că această practică nu se utilizează în jurnalele
de ştiri ale televiziunilor româneşti decât în situaţii foarte rare.
Bineînţeles că este practicată şi astăzi iar logica ei într-un program de ştiri
nu poate fi contestată de nimeni. Este poate o metodă de a-i determina pe
cei obişnuiţi în zappingul tv să nu schimbe canalul pentru că doar
urmărind acele ştiri vor afla mai multe informaţii despre ceva ce îi
interesează.
Tehnica modernă a permis specialiştilor din televiziunile
româneşti să utilizeze diferite instrumente pentru personalizarea imaginii
redate pe ecranul televizorului. A devenit aproape o regulă ca orice jurnal
de ştiri să aibă câteva elemente comune:
- sigla postului de televiziune, de cele mai multe ori
poziţionată în colţul drept al ecranului fie în partea superioară, fie în cea
inferioară;
- logo-ul emisiunii de ştiri (Jurnal, Ştirile PRO TV,
Observator) aflat în partea inferioară a ecranului, de cele mai multe ori în
stânga;
- titlul fiecărui reportaj, numele realizatorilor, tot ceea ce
intră în aşa cum este denumit în jargonul de televiziune “manşon” sau
“manşetă”.
Aceste trei elemente sigla, logo-ul şi „manşonul” constituie
elementele de bază care nu pot lipsi din nici un program de ştiri. Urmând
modelul ştirilor CNN însă, coordonatorii ştirilor tv din ţara noastră s-au
gândit că este loc suficient şi pe ecranele românilor pentru alte tipuri de
informaţii care cu siguranţă îi interesează şi astfel s-au născut deja
binecunoscutele newsbar-uri.

43
 Astfel, ei au reconfigurat structura ecranului care dintr-o dată
s-a dovedit a fi încăpător şi pentru alte informaţii: oră, curs valutar,
meteo, ştiri naţionale, ştiri internaţionale, numerele de telefon ale
diferitelor servicii publice, numărul de telefon al redacţiei, adresa de e-
mail, numărul la care telespectatorii pot trimite SMS, şi multe altele.
Toate acestea ajung în anumite situaţii să acapareze aproape 30% din
suprafaţa ecranului. Imaginea este astfel încadrată de textul care o sufocă,
îi ştirbeşte din expresivitate şi chiar îi alungă pe telespectatori. Iar în
televiziune totul depinde de imagine. Pentru telespectatori lucrurile
înfăţişate prin imagini înseamnă şi cântăresc mai mult decât lucrurile
spuse prin cuvinte sau cele scrise.
Care este efectul aglomerării ecranului cu toate aceste
rânduri „curgătoare”? Telespectatorului i se va solicita o atenţie
distributivă, el va afla în foarte scurt timp mult mai multe informaţii decât
ar avea nevoie, şi va încerca să cuprindă totul. Evident că atunci când se
va strădui să citească rândul cu ştiri naţionale de exemplu, atenţia se va
concentra exclusiv asupra acestuia iar jurnalul de ştiri în sine şi vocea
prezentatorului va deveni doar un zgomot de fond. Şi în acest caz quid
prodest?
Practica descrisă ceva mai sus este utilizată în mod frecvent
de către televiziunile specializate în ştiri: Realitatea TV, Antena 3, N24,
dar o regăsim şi la anumite emisiuni informative, de dezbatere, etc. Dar
unde se poate ajunge prin înghesuirea tuturor informaţiilor pe ecranul tv?
La o emisiune a lui Dan Diaconescu în Direct de pe OTV, de exemplu, pe
ecranul televizorului se puteau citi următoarele:

“Înmormântarea celor 4 eroi ai echipajului prăbuşit la Iaşi” –

în partea de sus a ecranului;

44
 În partea inferioară a ecranului erau îngrămădite următoarele
rânduri:
“Urmează Gigi Becali”;
“Numărul de telefon al redacţiei, tariful pentru apeluri,
tariful pentru SMS”;
“Ştiri naţionale”;
“Telefonul cetăţeanului, telefon pentru apeluri de urgenţă”,
etc.
Aţi sesizat cu siguranţă grotescul imaginii. Realizatorii
acestei emisiuni au dorit cu orice preţ să îşi anunţe următorul invitat,
numai că au uitat probabil că textul se suprapunea pe imaginile de la o
înmormântare. Este cunoscut faptul că Dan Diaconescu a promovat
mereu senzaţionalul în programele pe care le realizeză, dar de aici şi până
la a crede că între primele două rânduri a fost o intenţie ascunsă e cale
lungă. Imaginea de mai jos nu necesită nici un fel de comentariu.

Imaginea prezentatorului de ştiri in audiovizualul romanesc

45
 Aproape 90% dintre români se informează de la televizor, în
timp ce doar 4 % folosesc radioul ca sursă de informaţii şi tot patru
procente, presa scrisă, potrivit unui studiu realizat de CURS la solicitatea
Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA ) şi dat publicităţii pe 15
august 2006. Cu toate acestea “ştirile de la noi sint departe, in mod
evident, si de modelul european, si de cel american. Acolo nu gasesti stiri
despre prietena nu stiu carui fotbalist sau reporteri afectati cum sint cei
romani, care isi regizeaza propriile transmisii. Altfel spus, noua ne
lipseste relatarea sobra a faptelor si sintem impinsi mai mult catre
relatarea opiniilor“, spune Ralu Filip preşedintele Consiliului Naţional al
Audiovizualului.
Criteriul de selectare a informaţiilor sau dintre informaţii este
foarte important în televiziune. Informaţia care contează este cea mai
filmabilă, şi dacă nu există filmare nu există nici ştire, adică ştireanu se
dă, nu este “demnă” de micul ecran. Se poate spune că forţa televiziunii,
forţa vorbirii prin imagini este şi ghiuleaua 7 ei legată de picior. Ziarele şi
radioul nu au problema de a fi pe post. Televiziunea o are, bineînţeles în
anumite limite. Nu este vorba decât de faptul că fiecare ştire trebuie să
aibă neapărat o filmare ca suport.
Ştirile Pro TV au cel mai mare succes, fiind preferate de 31%
dintre repondenţii studiului. Urmează Observatorul Antenei 1, cu 29%,
Jurnalul TVR, cu 14% şi emisiunile informative de la Realitatea TV,
preferate de 10% dintre români. De asemenea, Pro TV şi Antena 1
prezintă cele mai corecte ştiri politice, cu 21% fiecare, urmate de
Realitatea TV, cu 16 procente.
Look-ul prezentatorilor de ştiri este considerat un ingredient
important8 pentru imaginea unui post de televiziune. A devenit un brand,
7
Sartori Giovanni – Ibidem, pag 63
8
Blagu – Bety – Freza şi rujul au procent din rating, www.cotidianul.ro, 28.04.2006

46
întreţinut cu străşnicie de televiziuni.
Aşezarea prezentatorilor de ştiri printre marile vedete de
televiziune a fost firească, judecând după rolul important pe care l-au avut
aceştia după „liberalizarea“ presei. Ei au devenit cei mai importanţi
„comunicatori“ în faţa publicului, după renunţarea la modelul prezentării
de ştiri cu crainice. Şi astfel, în condiţiile în care, la mai bine de 16 ani de
la Revoluţie, 80% dintre români recunosc că se informează de la
televizor, jurnalele au fost de la început emisiuni cu un rating constant
foarte mare, iar prezentatorii acestora imagini-emblemă ale posturilor
unde lucrau. Cartea de vizită a televiziunilor sunt ştiriştii lor, prin urmare
nu este întâmplător faptul că imaginea acestor prezentatori este atent
construită şi strunită. Ecranele au fost invadate de o armată de fete şi
băieţi, cu vârste depăţind rar 25 de ani, aleşi în primul rând pentru că „dau
bine pe ecran“. Metoda televiziunilor occidentale, unde prezentatorii sunt
aleşi după ce dobândesc o experienţă de cel puţin 20 de ani în munca
efectivă de presă, nu a fost luată în seamă. Iar efectul pe termen mediu a
fost catalogarea ştiriştilor drept „cititori de prompter“. Dicţie perfectă,
cultură generală peste medie şi o prezenţă cât se poate de agreabilă – au
fost criteriile care au determinat, ani la rând, apariţia prezentatorilor de
ştiri. Iar până la formarea unei generaţii de jurnalişti noi, cu experienţă şi
cu însuşirile necesare unui prezentator, soluţia a fost munca asiduă la
crearea imaginii vedetelor momentului.
Abia apariţia televiziunilor de ştiri a reuşit să anime „piaţa“.
Reporterii, redactorii şi editorii de până atunci au ajuns „pe sticlă“.
Nevoia de a dinamiza buletinele de ştiri a impus formatul cu invitaţi în
studio, iar intervievarea acestora nu putea fi realizată decât de oameni
care nu au nevoie să li se şoptească întrebările în cască.

Prezentatorii jurnalelor sunt printre cele mai vizibile vedete ale

47
televiziunilor din România. Majoritatea au devenit în timp cele mai
cunoscute nume ale posturilor pe care le reprezintă. Sondajul realizat
pentru Antena 1 în luna februarie 2006 a arătat că, printre primele zece
persoane care vin în mintea românilor când se gândesc la o televiziune,
cel puţin două sunt de la ştiri. (vezi figura 1).
Jurnalele de Ştiri, ca emisiuni de sine stătătoare, deşi se află printre
primele trei ca vizibilitate, au, în cazul marilor televiziuni, o recunoaştere
mai mică deciâ a vedetelor care le prezintă. (vezi figura 2)

Figura 1: Topul celor mai cunoscuţi jurnalişti din România

48
Figua 2: Cele mai cunoscute emisiuni de televiziune din România
Procesul de depersonalizare acţionează, de asemenea, în
ambele sensuri. Ştirile nu au o ţintă anume, fiind destinate tuturor şi
nimănui în particular, dar în acelaşi timp moderatorii şi reporterii sunt
percepuţi ca nişte corpuri electronice, fără substanţă, aparent capabile de
a trece dincolo de limitările impuse de condiţia lor umană şi garantând
astfel obiectivitatea ştirilor. Aceste efecte necesare, dar care pot duce la
depersonalizarea prezentatorilor şi reporterilor de ştiri, sunt atenuate de
tehnica numelor, cu ajutorul căreia aceştia încearcă să-şi pună în evidenţă
personalitatea singulară şi să apară în faţa telespectatorilor ca persoane
familiare, de încredere, cu care oricine se poate identifica cu uşurinţă.
Un aspect interesant al ştirilor de televiziune este că par în
acelaşi timp construite şi naturale9. Producerea ştirilor necesită timp şi
efort (în concluzie, nu pot reprezenta un fenomen natural), dar frecvenţa
buletinelor de ştiri şi accentul pe realitatea imediată dau impresia
accesului natural la evenimentele prezentate ca atare, fără intervenţia
marcată a editorilor de ştiri.
Rămâne de văzut care va fi rezultatul acestui „război“ al
mijloacelor de comunicaţie. Semnificativă este importanţa din ce în ce
mai mare a mijloacelor de informare transnaţionale, care au subminat

9
Drăghici Laura – Televiziunea - mijloc de (re)configurare a realităţii, nr 192,
www.observatorcultural.ro

49
noţiunea de comunitate naţională şi semnificaţia serviciilor publice,
deschizând drumul către apariţia unor identităţi multiculturale
democratice. Tehnologiile şi mijloacele de informare contemporane au
restructurat o mare parte din experienţa generică a lumii de azi.
Tehnologia video, televiziunea prin cablu, satelitul şi Internetul au
schimbat geografia producţiei culturale.
Într-o suită istorică mai mult sau mai puţin didactică,
televiziunea succede, ca putere de comunicator dominant, pe de o parte
radioului şi pe de alta filmului.
Televiziunea de calitate – adică, repet: televiziunea-standard
– este film al cărui scenariu este actualitatea şi care, deopotrivă, stabileşte
scenariul10 agendei noastre de zi cu zi.
Lumea românească, aşa cum se vede ea în toate jurnalele TV,
are un inconfundabil aer de bâlci ieftin, zgomotos, sclipicios şi
promiscuu. Epopeea fraţilor Cămătaru sau, mai nou, a lui Genică Boerică,
vorbele de duh ale lui Gigi Becali, filozofia de viaţă a lui Dinel Staicu fac
parte din viaţa noastră. Nu s-a terminat bine un scandal, că altul îi ia
locul: şi mai mulţi bani, şi mai multă opulenţă, interioare încărcate,
canapele din piele şi sticle de băutură aşezate peste tot ca la expoziţie.
În această paradigmă neaoşă11, faptul că unul dintre
subiectele ştirilor de seară de la PRO TV era că Adrian Minune şi-a
schimbat numele în Adrian de Vito nu mai poate decât să ne amuze.
Chiar daca sunt posesori de palate, grădini zoologice sau
kilograme de bijuterii, visul de aur al oricărui mafiot naţional este să i se
descrie şi latura umană.
Şi chiar asta are grijă să facă media? Să ne descrie preferinţele culinare,

10
Ghiu Bogdan - Pentru o televiziune suverană, nr 226, www.observatorcultural.ro
11
Sandu Ana Maria – Micul ecran. Calităţi de personaj media, nr 242,
www.observatorcultural.ro

50
cercul de prieteni şi cam cum se leagă lucrurile la o cumetrie adevărată.
Deşi respinsă ca probă în dosarul fraţilor Cămătaru, imagini de pe caseta
video filmată la nunta unuia dintre ei au fost difuzate la jurnalul de seară.
Telespectatorii au avut parte de puţin spectacol, i-au văzut pe capii mafiei
benchetuind alături de manelişti vestiţi precum Vali Vijelie sau de
niscaiva oameni politici. Dincolo de uşile securizate ale lumii interlope se
perindă şi nume de politicieni sau de şefi ai Poliţiei. Circul nu se opreşte
aici, infractorii vor tam-tam şi mai mare, cer audieri în senatul României,
ei nu sunt vinovaţi, să vină presa să constate că au fost bătuţi în arest şi să
li se facă dreptate. Nu au nimic, e o înscenare, averile nu sunt ale lor ci
ale nevestelor sau rudelor, şi dacă, totuşi, au agonisit ceva e doar din bani
cinstiţi. În lumea interlopă legăturile se fac pe prietenii şi pe trafic de
influenţă. Cu cât atrag pe lângă ei mai mulţi oameni cu funcţii, cu atât
sunt mai puternici, aşa că li se cuvine şi atenţia presei şi, mai ales, să
scape de orice pedeapsă.

Televiziune – Internet simultaneitate şi concurenţă

Dacă la începuturile ei, televiziunea emitea imagini alb-

negru, astăzi nu numai că vedem imagini color, dar putem viziona
programe TV digitale şi sunet 3D surround. Mai exact, televiziunea emite
acum imagine de înaltă definiţie, claritate, luminozitate şi rezoluţie. De la
televizoarele cu tub catodic (care emiteau radiaţii periculoase pentru ochi)
s-a trecut la televizoare şi monitoare cu cristale lichide (LCD) şi la cele
cu plasmă. Acestea nu emit radiaţii, iar rezoluţia imaginii este optimă.
Culorile, luminozitatea, claritatea imaginii şi durata de viaţă mai lungă a
acestor noi tipuri de televizoare transformă total modul de percepţie a
realităţii.

51
 Dimensiunea redusă a tubului permite ca acest nou televizor
să fie agăţat de perete, asemuindu-se cu un tablou. Pe de altă parte,
televizoarele cu plasmă pot avea şi dimensiuni magnifice echivalând cu
mărimea unui ecran de cinematograf. Totuşi, prea puţini români îşi pot
permite achiziţionarea unui astfel de televizor deoarece pretul este
incredibil de mare. Un televizor cu plasmă costă în România cât un
apartament cu 3 camere! Dacă adăugăm la noul televizor digital un sistem
„Home cinema” cu boxe-sateliţi care emit sunete 3D Surround, aşezate în
câte un colţ al camerei, ne vom transmforma camera proprie într-un
adevărat cinema virtual. Tehnologia nu se opreşte aici: specialiştii susţin
că viitorul aparţine ecranelor polimerice!
La ora actuală, în întreaga lume, asistăm la o explozie a
numărului de televiziuni şi, totodată, a fenomenului Internet. De fapt,
Internetul vine rapid din spate şi tinde să înlocuiască în curând,
televiziunea. Internetul reprezintă o reţea mondială de calculatoare, legate
între ele. Conform unui studiu12 recent efectuat în SUA s-a constatat că
publicul migrează către Internet, abandonând TV. Astfel, mai mult de
60% dintre subiecţii unui sondaj al Content Intelligence Group au indicat
Internetul ca principală sursă în ceea ce priveşte culegerea de informaţii
de interes personal sau special. Un alt sondaj (National Internet Study by
Scarborough Research, 2001) în SUA a arătat încă o dată că Internet-ul
tinde să schimbe obiceiurile publicului şi răpeşte din audienţa
televiziunii, radioului, ziarelor şi revistelor. Datele oferite de aceste
sondaje oferă un motiv puternic şi pentru migrarea publicitarilor către
Internet. Un studiu american analizează rata de adoptare a Internetului în
contrast cu celelalte media. Dacă radioului i-au trebuit 38 de ani pentru a
ajunge la maturitate, televiziunii i-au trebuit 13 ani. În schimb, pentru

12
Ionuţ Marcu - Televiziunea în mileniul al III lea, http://www.junona.4t.com/articole/tvIII.html asa
cum a fost înregistrata în cache de G o o g l e pe data de 24 Sep 2006 01:59:22 GMT.

52
web această perioadă s-a redus la numai 5 ani, ceea ce justifică sintagma
care califică Internetul ca fiind mediul de comunicare cu cea mai rapidă
creştere din istorie. Ce urmează?
Având în vedere faptul că pe Internet, utilizatorul se poate
distra, informa, educa, oricând doreşte şi, în plus, poate comunica şi poate
face cumpărături, şi că Internetul îmbină textul cu imaginea video şi cu
sunetul, este clar că acesta va fi preferat de oameni, în detrimentul
celorlalte media tradiţionale. În plus, pe Internet putem intra pe site-ul
unei televiziuni şi putem viziona programe sau putem asculta un anume
post de radio care emite pe alt continent (al cărui semnal fizic nu ajunge
pe calea undelor până în locul în care ne aflăm), la o calitate excelentă a
sunetului şi a imaginii. Consumatorul de media are astăzi nu mai are de
ales numai între posturile de radio pe care le poate capta aparatul radio
sau între cele 30-40 de canale TV difuzate de reţeaua de TV prin cablu la
care s-a abonat. Pe Internet poate alege orice post de radio/TV, din orice
zonă geografică şi poate viziona programe de TV care nu sunt preluate de
reţeaua lui de TV prin cablu. Aşadar, este foarte probabil că Internetul va
domina celelalte media clasice în viitorul apropiat. În SUA ocupă deja
primul loc.
În viitor, cel mai plauzibil scenariu ar putea fi „mariajul”
televiziunii cu radioul şi cu presa scrisă pe Internet. Astfel, televiziunea
mileniului al III-lea va emite în special pe Internet. Deja au apărut
numeroase posturi de TV care emit doar pe Internet. Viitorul, însă, ne va
rezerva multe surprize. Japonezii au încercat un experiment: crearea unor
crainici robot care să prezinte telejurnalul. Când privim la televizor ne
deranjează anumite defecte fizice minore ale unui crainic. Tehnologia
vine să rezolve aceasta problemă: se construieşte un portret digital ale
unui personaj feminin cu trăsături fizice ideale. Telespectatorii vor fi mult
mai atraşi să privească telejurnalul prezentat de o femeie virtuală

53
frumoasă, fără nici un defect. Prin urmare, crainicul uman ar putea fi
înlocuit în viitor de unul robot. Întrebarea ar fi: câţi oameni ar accepta ca
ştirile să le fie prezentate de un robot?
În viitor vom putea privi programele de TV nu doar pe
ecranul monitorului sau al televizorului, ci şi pe telefonul mobil sau chiar
pe ceasul de la mână! Deja se comercializează în SUA şi Japonia
telefoane mobile pe care se pot vizualiza ştiri cu imagini, videoclipuri şi
ceasuri pe care se pot citi diverse informaţii legate de vreme, sport, bursă,
etc.
Conceptul de televiziune pe Internet este un pic diferit faţă
de televiziunea clasică. Televiziunea pe Internet difuzează programe la
cerere, iar feedbackul publicului este foarte uşor şi rapid. Publicul poate
selecta filmul sau emisiunea ori ştirea care îl interesează pentru vizionare.
În mijlocul filmului, telespectatorul poate selecta varianta finală a
acestuia.
Giovani Sartori în lucrarea „Homo videns, Imbecilizarea prin
televiziune şi post-gândirea” anunţa că am intrat într-e eră
„multimedială13”. Prin multimedialitate de înţelege, din punct de vedere
conceptual, unificarea într-un singur mediu a cuvântului scris şi vorbit, a
sunetului şi a imaginii. În această multimedialitate convieţuiesc multe
media iar televiziunea nu mai este regina acestora de ceva vreme. Noul
suveran este de acum calculatorul. Prin intermediul acestuia asistăm la
procesul de digitalizare a tuturor media. Personal-computerul nu numai că
unifică cuvântul, sunetul, imaginile, caracteristică specifică televiziunii,
dar introduce în rândul celor „vizibile” realităţi simulate, realităţi virtuale.
Televiziunea ne face să vedem imagini ale unor lucruri reale, este
fotografia şi cinematografia celor existente. În schimb calculatorul ne
face să vedem imagini imaginare.
13
Giovani Sartori – Ibidem, pag 24

54
 Noile frontiere sunt Internetul şi cyberspaţiul, iar noul cuvânt
de ordine este “să devenim digitali”. Saltul este substanţial dar acest lucru
nu înseamnă ca omul obişnuit se va arunca asupra calculatorului personal
abandonând tele-vederea. Aşa cum radioul nu a fost ucis de televizor, nu
există nici un motiv să presupunem că televiziunea va fi ucisă de Internet.
Întrucât aceste instrumente oferă produse diferite, e limpede că se pot
adăuga unul altuia. Problema nu este cea a depăşirii ci a centralităţii14.
Dacă internetul este divetrisment, utilizat pentru
divertisment, atunci nu mai e atât desigur că televiziune va fi învinsă.
Partea slabă a televiziunii pe care o cunoaştem e aceea că e „generalistă”,
în sensul că nu oferă produse îndeajuns de diferenţiate. În măsura în care
Internetul constituie un divertisment, o disctracţie, televiziunea va învinge
în rânduriele celor „trândavi” sau al celor obosiţi care preferă să stea să
privească, în timp ce internetul va învinge în rândurile celor „activi”, ale
celor cărora le place să dialogheze şi să caute.

Senzaţionalul în ştirile tv (exemple)

Un prezentator de ştiri tv, la un jurnal de ştiri obişnuit

deschide programul de ştiri cu o figură apocaliptică 15, anunţându-şi
telespectatorii că într-o parcare din capitala unui stat oriental fuseseră

14
Giovani Sartori – Ibidem, pag 39
15
Andronache Gabriela – Antrenat pentru spectacol,
www.romanialibera.com/articole/23.08.2005

55
detonate două bombe şi că e posibil ca cel puţin doi oameni să fie răniţi.
Pentru a-şi ilustra şi mai bine ştirea, prezentatorul intră în legătură cu un
ghid al unei agenţii de turism româneşti aflat chiar în preajma locului în
care se produsese deflagraţia.
Dialogul care a urmat se prezintă în linii mari astfel: “Avem
informaţii că au fost detonate două bombe în zona unei parcări din I. şi că
cel puţin doi oameni au fost răniţi, dintre care unul grav”. “Ah, nu, nu pot
zice că au fost două bombe, ci mai mult două petarde. Nu a fost rănit
nimeni”. “Şi totuşi avem informaţii că s-au auzit bubuituri puternice în
zonă”. “Nu, staţi liniştit, au fost mai mult nişte pocnituri care au speriat
oamenii din acea zonă, dar nu s-a întâmplat nimic”. “Acolo se află mulţi
români pentru comerţ sau în vacanţă”. “Exact. Dar nu s-a întâmplat
nimic, totul e în ordine. Mici pocnituri cum au fost şi anul trecut în
staţiunea Cimbirlik, dar turiştii români pot veni fără nici o grijă aici, e
soare, e o zonă sigură, să nu-şi facă probleme, agenţia noastră le stă la
dispoziţie, avem autocare elegante...”
Aici legătura a fost întreruptă iar prezentatorul tv şi-a reluat
figura sumbră, repetând ştirea, scrâşnind din dinţi: “Două bombe au fost
detonate într-o piaţă din I, rănind cel puţin doi oameni”.
Ascultând dialogul celor doi am avut imaginea exactă a
felului în care terorismul a ajuns o pâine bună de mâncat pentru ştirişti şi
o pisică moartă pentru operatorii turistici care nu ştiu cum să mai scape
de hoitul ei. Cele două personaje îşi apărau profesia cu o îndârjire de
invidiat. Prezentatorul spumega de furie că acel ghid nu îi confirma ştirea
de senzaţie, iar ghidul transpira din greu minimalizând totul, pentru a nu-
şi duce de râpă afacerile din zona “sigură”.
Un alt exemplu de fabricare a senzaţionalului din lucruri
comune îl regăsim într-una din ştirile de la PROTV, de la începutul
acestui an. Subiectul acesteia era transmisiunea în direct a momentului în

56
care sosea la Institutul Matei Balş primul pacient suspect de gripă aviară
din România.
Unul dintre reporterii Pro Tv aflat în faţa institutului,
comenta alături de un invitat sosirea ambulanţei. Se vedea ambulanţa
trăgând în faţa rampei. Nimic mai simplu. Însă pentru ochii experimentaţi
ai comentatorilor, momentul trebuia consemnat cu savante explicaţii de
genul “...vedem acum cum ambulanţa face un mic ocol şi se opreşte în
dreptul rampei de acces în spital... ” - comentariu spus în stil semi-CNN,
cu vocea uşor gravă şi şoptită, de parcă se pregăteşte ceva măreţ, gen
înălţarea unui steag sau decorarea unui atlet. Comentariile savante
continuă. “În ambulanţă vedem medici”.
Apoi observăm jurnaliştii agitaţi cum îşi fac loc în dreptul
uşii ambulanţei pentru a fotografia/intervieva bolnavul. Uşa se deschide,
targa este coborâtă, individul are faţa acoperită cu un cearşaf. Câţiva
reporteri însă insistă să înfigă în dreptul cearşafului inert un microfon şi
să întrebe ceva. Nu se ştie ce, cei de la ProTV au avut decenţa să nu
transmită în direct bolboroselile reporterilor. Probabil ar fi fost o întrebare
de genul: “Sunteţi bolnav de gripă aviară? ” . Omul de pe targă nu s-a
obosit să răspundă. Comentariul din studio nu a întârziat: “bolnavul este
cu siguranţă sedat, pentru a nu răspunde întrebărilor!”
Adevaratele ştiri senzaţionale sunt în altă parte, se atrage, în
mod voit, atenţia populaţiei de la adevăratele realităţi, acum când mai
sunt puţine zile până la aderarea la UE.

57
 INTERVIUL DE TELEVIZIUNE

Interviul este o conversaţie în cadrul căreia un jurnalist sau

mai mulţi pun întrebări unei persoane sau mai multor persoane
pentru a afla informaţii, opinii, explicaţii, care permit cunoaşterea şi
înţelegerea unui fapt sau a unei situaţii.
Interviul nu este nici interogatoriu nici schimb de idei, nici
controversă, nici negociere, nici persuasiune asupra intervievatului pentru
a accepta opiniile jurnalistului. Prin urmare, cuvântul eu ar trebui să
lipsească din vocabularul celui care intervievează.
Specificul interviului de televiziune
Mediul audio-vizual oferă interviului o serie de particularităţi:
unele constituie o şansă în plus, altele fac mai dificilă munca jurnalistului.
 Informaţia vizuală: persoana intervievată este văzută şi
caracterizată de gesturile pe care le face, de expresia chipului, de modul
în care este îmbrăcată, de eventualele accesorii; toate acestea reprezintă
un discurs ce se suprapune celui verbal, întărindu-l sau, dimpotrivă,
contrazicându-l. Locul unde se desfăşoară interviul, prin ambianţa sa,
poate fi interesant sau nu, adecvat sau nu temei discutate; bine ales, el
măreşte gradul de interes şi oferă un plus de autenticitate.
 Informaţia auditivă neverbală: sensurile afirmaţiilor cuprinse într-
un interviu sunt nuanţate semnificativ de intonaţie, de ritmul în care se
vorbeşte, de forţa pe care o transmite vocea, de eventualele ezitări şi
pauze; ambianţa sonoră dă amprenta specifică unui anumit loc.
 Tehnica de televiziune: echipa de filmare, video camera şi toate
celelalte elemente ce ţin de tehnică creează un cadru artificial pentru
dialog; el afectează într-o anumită măsură firescul comunicării – cei
intervievaţi vor fi mai puţin naturali (fac excepţie persoanele publice cu
experienţă într-ale televiziunii).

58
  Prelucrarea limitată a înregistrării: spre deosebire de presa scrisă,
interviul de televiziune nu poate fi „redactat” decât într-o mică măsură,
prin „fonotecare”, adică prin scurtarea lui. Nu sunt posibile reformulări
ale unei idei, nu este posibil ca intervievatul să revadă forma finală a
interviului şi să facă eventuale modificări pentru a completa, corecta sa
nuanţa o afirmaţie.

Etapele realizării unui interviu de televiziune

1.Decizia de a lua interviul
Aceasta este etapa iniţială în care se stabilesc: a)tema subiectului
viitorului interviu, b)scopul pentru care se ia, c)persoana care va fi
intervievată, d)modul în care se va lua interviul, e)formatul de difuzare,
f)durata lui aproximativă.
2.Pregătirea
În general, pregătirea unui interviu presupune:
a) obţinerea acordului persoanei stabilite, fie, dacă este cazul,
găsirea unei alte persoane, în situaţia in care prima nu este disponibilă sau
refuză
b) o documentare asupra temei sau subiectului abordat
c) o documentare privind persoana ce va fi intervievată
d) definirea strategiei de urmat şi redactarea întrebărilor.
Există două moduri de documentare – unul punctual, pentru un
anumit subiect, şi un altul, general şi continuu, ce presupune să fii la
curent cu „actualitatea” unui domeniu mai larg. O bună documentare este
prima condţie a unui interviu reuşit, ea asigură înţelegerea subiectului,
permite formularea întrebărilor, precum şi stabilirea dialogului.
În cazul interviurilor întâmplătoare nu este timp pentru o
documentare specială, ele se bazează pe experienţa acumulată de
jurnalist.

59
 3.Luarea interviului
În funcţie de modul în care se realizează întâlnirea dintre echipa de
televiziune şi persoana intervievată, există următoarele variante:
 Interviu planificat – are loc fie în studio, fie pe teren, în urma
unei înţelegeri prealabile între jurnalist şi persoana intervievată privind
tematica abordată;
 Interviul în aşteptare – se desfăşoară cu persoane publice, pe
care jurnaliştii le-au aşteptat, de ex, la sfârşitul unei şedinte importante,
pentru a le chestiona în legătură cu ce s-a discutat ori s-a hotărât în cadrul
reuniunii respective. Dialogul are loc pe culoare sau pe scările de la
intrare, sub presiunea timpului. În general, nu se pun decât două trei
întrebări, direct la subiect;
 Interviul neplanificat – se solicită şi se realizează pe loc cu
ocazia unor evenimente şi în legătură cu ele (de ex: premiere, vernisaje,
expoziţii, greve, proteste etc);
 Interviul întâmplător – este luat la locul unui accident, incendiu,
etc. celor implicaţi direct sau martorilor;
 Interviul smuls – reporterul, secondat de operator (eventual şi de
sunetist), abordează direct persoana pe care doreşte să o intervieveze şi
despre care presupune sau ştie că nu acceptă să răspundă la întrebări.
Dacă, de ex, cel vizat iese dintr-o clădire şi nu se opresşte, reporterul îl va
urma, încercând in felul acesta să-l forţeze să vorbească. Uneori chiar şi
tăcerea poate fi un răspuns, secvenţa filmată urmând să fie prezentată ca
atare (rămâne de discutat dacă şi când o asemenea practică nu încalcă
drepturile fundamentale ale omului, pentru că oricine are dreptul de a
refuza să dea un interviu)
 Interviul cu camera mascată – este o variantă a celui anterior,
de data aceasta nu se filmează la vedere; camera este fie ascunsă, de ex

60
într-o sacoşă, fie este ţinută în mână, ca şi cum nu ar funcţiona… (şi de
aici se pun probleme de deontologie. Fiecare persoană are dreptul la
propria imagine. Dar, în acelaşi timp, şi publicul are dreptul să ştie cine şi
de ce obstrucţionează, să zicem o anchetă care urmăreşte clarificarea unei
situaţii de interes general. Pentru a înclina într-o parte sau alta trebuie
luate în considerare datele concrete ale fiecărui caz în parte).

Formate de difuzare
Aspectul final al unui interviu, aşa cum ajunge el la spectatori, fie
că este transmis în direct fie că este înregistrat, constituie ceea ce se
numeşte formatul de difuzare. Iată cele mai frecvente formate de
interviuri:
 Interviu scurt, înregistrat pe teren, integrat într-un material
mai mare – utilizat îndeosebi la telejurnale;
 Interviu scurt, cu un invitat în studio, intervievat direct de
crainică sau crainicul emisiunii de ştiri (ca tehnic posibilă, dar utilizată
rar, doar când persoana intervievată nu este disponibilă la ora difuzării,
varianta în care interviul se înregistrează înaintea emisiunii – în absenţa
unei menţionări explicite pe ecran)
 Interviu scurt, realizat în direct, prin legătură video, de către
crainica sau crainicul emisiunii de ştiri (cei doi interlocutori apar pe ecran
în două ferestre, cu treceri succesive în prim-plan)
 Interviu telefonic realizat în direct sau înregistrat – se
utilizează mai ales în cadrul telejurnalelor
 Pseudo-intervievarea de către crainic(ă) a reporterului care
relatează în direct de pe teren (corespondenţă) – se utilizează la
telejurnale şi la transmisiile în direct de la diferite evenimente

61
  Interviuri ample, în direct sau înregistrate, ce ocupă în
totalitate sau cea mai mare parte a spaţiului unei emisiuni, caracterul
interviului fiind determinat de genul emisiunii
 Interviuri ample, fragmentate şi reordonate conform logicii
documentarului, reportajului, anchetei etc de televiziune; este posibil să
se păstreze doar răspunsurile, nu şi întrebările unui interviu, alternându-le
cu fragmente de comentariu; această formulă mută accentul de pe dialog
pe rememorarea unor situaţii şi întâmplări
 Vox populi.
Tipologia interviurilor de televiziune
După scopul imediat sau funcţia interviului se conturează
următoarele variante:
a) interviul de informaţie: oferă date, informaţii, relatări, precizări,
descrieri etc obţinute de la cei implicaţi în evenimente, de la cei
ce le „fac” sau de la martori; ceea ce se urmăreşte sunt faptele,
datele concrete
b) interviul de interpretare: un specialist sau un comentator
specializat, explică şi interpretează un fapt, încadrându-l în
context, prezintă fapte similare. Specialistul nu-şi prezintă
propriile sale opinii, ci oferă doar acea informaţie pe care ar
putea să o furnizeze oricare alt specialist din domeniu, astfel ca
publicul să înţeleagă despre ce este vorba şi să-şi formeze singur
o opinie. Acolo unde există puncte de vedere diferite, el le va
prezenta corect pe toate, fără să-şi exprime propria opţiune
c) interviul de opinie şi comentariul: spre deosebire de interviul
anterior, aici tocmai opinia şi poziţia personală sunt evidenţiate
d) interviul emoţional: arată starea de spirit a celui intervievat –
bucuria cuiva care a câştigat un concurs, spaima celui care a

62
 trecut printr-un accident, furia sau revolta generată de un
conflict etc
e) interviul de atmosferă: caracterizează un eveniment, un loc sau
o comunitate prin felul în care vorbeşte cel intervievat, prin felul
în care este îmbrăcat sau prin mimica sa; ceea ce spune este mai
puţin important; se aseamănă cu genul anterior, ambele putând
fi considerate, cel puţin în parte interviuri de coloratură
f) interviul de promovare: are ca ţel atragerea atenţiei publicului
asupra unui eveniment cultural, sportiv, social etc
g) interviul portret: specificul acestui tip de interviu, când nu se
transformă într-un talk-show, rezidă în faptul că subiectul
dialogului este legat chiar de persoana intervievată, urmărindu-
se conturarea personalităţii sale..
Un alt criteriu de clasificare este numărul participanţilor la
interviu. Pe baza lui se disting următoarele tipuri de interviu:
a) un jurnalist, un intervievat – formula obişnuită, cea mai des
întâlnită
b) un jurnalist, mai mulţi intervievaţi – varianta utilizată în studio,
dar şi pe teren
c) mai mulţi jurnalişti, un singur intervievat – pe lângă
conferinţele de presă transmise ca atare, înregistrate sau în
direct, la această formulă se recurge atunci când se
intenţionează să se dea o anumită notă protocolară întâlnirii cu o
personalitate
d) mai mulţi jurnalişti, mai mulţi intervievaţi – această formulă
descrie conferinţele de presă cu mai mulţi respondenţi; este
utilizată rar din cauza caracterului ei formal accentuat; poate fi
folosită pentru organizarea unei confruntări televizate între
susţinătorii unor poziţii diferite.

63
 Un alt criteriu de clasificare este lungimea interviului:
a) interviuri foarte scurte – inserturi de la câteva secunde la câteva
zeci de secunde
b) interviuri scurte – două trei minute
c) interviuri medii – 4-5 minute
d) interviuri lungi – 28 de minute şi peste
Măsura în care un interviu este sau nu protocolar reprezintă un alt
criteriu:
a) interviul neprotocolar – cu oameni obişnuiţi
b) interviul semi-protocolar – cu lideri politici, cu oameni de
afaceri, cu funcţionari superiori, cu directori etc (totuşi, există
cu asemenea persoane şi interviuri lipsite de formalism – foarte
interesante tocmai din această cauză)
c) interviul protocolar – realizat cu şefi de state, de guverne sau cu
conducători ai unor importante organizaţii internaţionale (ONU,
NATO etc)

Pregătirea interviului de televiziune

Scopul interviului – jurnalistul trebuie să-şi precizeze foarte clar
scopul pentru care urmează să ia interviul. Va stabili cu precizie de
fiecare dată ce anume doreşte să obţină de la cel intervievat.
Alegerea persoanei intervievate – criteriul de bază care motivează
opţiunea poate fi enunţat astfel: oricine are ceva de spus, datorită
competenţei sale, pentru că ocupă o anumită funcţie, pentru că a fost
martor la un eveniment. În cazul interviurilor de televiziune, apare o
exigenţă suplimentară, există persoane a căror competenţă a fost
recunoscută dar care nu sunt buni vorbitori.
Obişnuiţii casei – jurnalistul şi chiar echipa redacţională din care
face parte ajunge la un moment dat la o formulă comodă şi sigură pentru

64
alegerea persoanei care să vorbească despre o anumită temă. Pentru
chestiuni medicale se apelează la doctorul X, pentru finanţe la domnul
Y… Această soluţie a fost criticată de unii autori pentru că îi face pe
jurnalişti să nu-i mai caute pe cei care ar avea cu adevărat ceva de spus
Intervievaţii şi instituţiile – persoanele intervievate fac parte dintr-
una din următoarele trei categorii:
 conducători, reprezentanţi autorizaţi, precum şi experţi
recunoscuţi ai unor instituţii, organizaţii sau fime
 cei care, integraţi unei instituţii, organizaţii sau firme, nu
ocupă o poziţie înaltă în ierarhia internă, ci una de bază, dar
care asigură funcţionarea sistemului
 cei care nu fac parte din firma, instituţia sau organizaţia în
cauză, dar o cunosc şi pot vorbi despre ea.

REPORTAJUL DE TELEVIZIUNE
Definiţie
Din punct de vedere etimologic, un reportaj este un raport, dacă punctul
comun al celor două categorii de texte este calitatea de a fi vectori ai
informaţiei, diferenţa este dată, la nivelul conţinutului, de finalitatea şi
scopurile informaţiei. Astfel, raportul este o unealtă de comunicare între
iniţiaţi, deţinători unui anumit cod de lectură, în timp ce reportajul este
un mod de comunicare ce descrie spectacolul unui eveniment pentru
un public vast.

Principii generale ale reportajului audio-vizual

Specificul mesajului audio-vizual derivă dintr-o sumă de constrângeri
care stau la baza oricărui proces de producţie audio-vizual:
a) mesajul este perceput în timp real, este liniar, fiind fixat de
jurnalişti fără posibilitatea intervenţiei publicului. Un mesaj bine

65
 construit şi lipsit de ambiguitate la cele trei niveluri (imagine,
sunet, cuvânt) este cel mai bun argument pentru atragerea şi
menţinerea atenţiei.
b) Publicul are o atenţie fragilă. Aceasta este premisa pentru crearea
unui mesaj dens şi concis (ca structură, conţinut şi semnificaţie)
c) Mesajul este construit în echipă, în baza unui obiectiv comun. Nu
trebuie uitat că echipa care produce un reportaj nu este o asociere
întâmplătoare a unor persoane, ci este un corp profeisonal comun
având acelaşi limbaj, care lucrează în baza unor constrângeri date
Informaţia audio-vizuală este determinată, la rândul ei, de
constrângerile de timp şi de capacitatea redusă de „absorbţie” a
publicului. Pentru obţinerea conciziei, primul pas îl reprezintă
eliminarea detaliilor nesemnificative şi extragerea esenţialului la
nivelul factual.
Informaţia audio-vizuală nu este altceva decât raportarea în timp util
a faptelor şi opiniilor care interesează un număr mare de persoane, în
conformitate cu limitele de timp impuse de specificul canalului de
comunicare şi de capacitatea de absorbţie redusă a publicului
Funcţii ale reportajului
 Înţelegerea evenimentului
 Aducerea în atenţie a unei informaţii personalizate
 Restituirea unei realităţi date, într-o manieră originală
 Informaţie în defavoarea spectacolului
 Stabilirea unei legături între jurnalist şi public
 Sensibilizarea publicului, complementară informării
 Semnificarea evenimentului relatat şi concretizarea
semnificaţiei printr-o presupusă legătură cu viaţa publicului

66
 Prezentarea unui element, considerat surpriză faţă de un anumit
nivel al informaţiei, reperat de jurnalist ca fiind cunoscut de
public
 Seducţie
 Persuasiune.
Tipologii ale reportajului de televiziune
După criteriul actualităţii evenimentului (relaţia dintre producerea
evenimentului şi momentul realizării reportajului), Jean-
Dominique Boucher identifică:
1. reportaj „cald” – are drept conţinut evenimente neprevăzute de
genul accidentelor, catastrofelor, faptelor diverse sau
evenimentele previzibile, transmise în direct
2. reportaj „rece” – vorbeşte despre evenimentele prevăzute ce
precedă acelaşi tip de evenimente; de ex poate fi un reportaj la o
conferinţă de presă care precede deschiderea Jocurilor Olimpice
3. reportaj „magazin” – care nu este inspirat din realitatea
imediată, dar are o anumită legătură cu aceasta
4. reportaj atemporal – care este consacrat de obicei unui subiect
cât se poate de cunoscut cu un potenţial permanent de interes
(rasismul, sida, creşterea inflaţiei)
5. reportaj de urmărire – ajută la stabilirea unor concluzii asupra
unui eveniment produs recent (de la câteva luni la câţiva ani);
de ex concluziile anchetei privind catastrofa de la Baloteşti
6. reportaj relocalizat – este consacrat unui eveniment de
actualitate, în care se regăsesc personaje implicate în alte
evenimente de amploare din trecut.

67
 Pierre Ganz identifică în plus patru tipuri de reportaje,
organizându-le în jurul a două criterii diferite:
a) după suportul transmisiei, reportajele sunt: directe (colectarea,
difuzarea informaţiei sunt simultane cu producerea
evenimentului); şi înregistrate (cele trei momente de organizare
sunt distincte, separate prin intervale de timp inegale)
b) după formatul emisiunii, există:
- reportajul de ştiri – colectarea, tratamentul, difuzarea
informaţiei se situează la distanţe relativ mici în timp
în raport cu încheierea evenimentului. Caracteristica
principală este viteza. Este difuzat în emisiunile
informative specializate
- reportajul-magazin – caracterizat de cele mai multe ori
printr-o distanţă temporală mare faţă de eveniment.
Cele trei etape de producţie sunt de asemenea
distincte.
După domeniul de activitate din contextul căreia se extrage
subiectul: reportaj politic, social, economic, cultural, reportaj de fapt
divers, sportiv.
După zona geografică de producere a evenimentului în raport cu
comunitatea naţională, există reportaje locale, regionale, naţionale şi
internaţionale.
După interesul unui anumit public:
- reportaj de interes general
- reportaj de interes regional
- reportaj de interes naţional
- reportaj de interes local.

68
 O altă distincţie este făcută de Daniel Garvey şi William Rivers:
- Reportajul de actualitate corespunde formei
tradiţionale a reportajului, are ca obiect un eveniment actual. De regulă
este reportajul despre ceea ce se întâmplă „astăzi”. Formula după care
poate fi recunoscut: în această dimineaţă, în această după-amiază etc.
acest tip de reportaj are şi dezavantaje, unul dintre acestea poate fi
superficialitatea.
- Reportajul de profunzime ar putea fi consecinţa logică
a reportajului de actualitate, aducând în plus perspectiva care restituie
contextul evenimentului. Acesta aduce şi răspunsul la întrebările „de
ce?”, „cu ce efecte?”, în afara celor absolut obligatorii din reportajul de
actualitate (cine, ce, unde, când, cum?). Formele de prezentare sunt
multiple: emisiune unitară, consacrată unui singur subiect, documentar,
dosar sau raport restrâns. Regula de aur în acest tip de reportaj este
echilibrarea balanţei informaţiei pro şi contra.
- Reportajul de interpretare (analitic) ocupă un loc
nedefinit în audio-vizual. Scopul reportajului analitic este de a răspunde
la întrebarea „de ce?”.
- Reportajul-anchetă – în cadrul acestui tip de reportaj
un loc important îl are etapa de pregătire a materialului, care coincide cu
strângerea dovezilor. Anchetele reuşite sunt cele care au o finalitate în
sala de tribunal.

Unghiul de abordare
Termen normativ, acest termen poate fi definit mai ales prin
elemente de sprijin şi de comparaţie: este diferit de subiectul materialului,
este un punct de vedere personal asupra evenimentului, urmează logica
„firului roşu”, ajută la înţelegerea fondului problemei în dezbatere.

69
 Unghiul de abordare este un singur aspect al subiectului care
poate fi abordat având ca scop lămurirea fondului problemei.

Producţia reportajului
Pentru îndeplinirea condiţiilor ideale de producţie a reportajului
trebuie îndeplinite patru exigenţe:
1) Familiarizarea cu subiectul – presupune o rapidă evaluare a
informaţiei, din punctul de vedere al importanţei sale şi al
interesului potenţial al publicului, verificarea veridicităţii
informaţiei iniţiale, disocierea datelor convergente de cele
divergente în raport cu evenimentul.
2) Localizarea evenimentului – este o fază pregătitoare, în care se
stabileşte contacutl cu actorii evenimentului, care sunt, eventual
avizaţi asupra intenţiei de a face un reportaj şi cărora li se cere
eventual, acordul. Este însă de dorit ca jurnalistul să evite
contactele oficiale.
3) Documentarea asupra evenimentului – scopul fiind obţinerea
unui maxim de informaţie despre actorii, cadrul şi contextul
evenimentului. Sursele de documentare cele mai la îndemână
sunt: presa scrisă, baza de date personală, sursele academice,
reportaje pe aceeaşi temă, arhiva de informaţii a redacţiei.
4) Pregătirea instrumentelor necesare filmării.Este o etapa ce ,
prin meticulozitatea abordarii ei, ajuta in mod direct la
realizarea filmarii , doarece , prin timpii castigati, se beneficiaza
de o reflectie creativa importanta si , mai totdeauna
necesara.Nimicuri, un simplu cablu, o blenda sau o caseta in
minus pot crea adevarate dezastre in timpul flmarilor...
5) Alaturi de resursa tehnica sa nu uitam niciodata resursa umana

70
 Televiziunea în spaţiul mediatic

Spaţiul e termenul utilizat în producţia de TV. Spaţiul e noţiunea

care reprezintă durata, spaţiul e noţiunea care reprezintă plasarea în grilă,
spaţiul reprezintă noţiunea de producţie. Spaţiul e fragmentul de realitate.
Acest spaţiu de realitate a devenit spaţiul de manifestare publică.
Expresia „am văzut la TV” devine argument, iar această expresie conduce
spre elementul determinant al TV care e simultaneitatea cu evenimentul.
Simultaneitatea cu evenimentul se poate efectua în producţia de TV prin
transmisia în direct.
Toate celelalte emisiuni care presupun modalităţi de înregistrare se
supun aceloraşi rigori ca şi la o transmisie în direct, în schimb
posibilităţile de a interveni în desfăşurarea evenimentului prin tehnica de
montaj sunt cu totul şi cu totul deosebite. TV în ansamblul mediilor de
comunicare alături de radio, reprezintă singurele canale mediatice ce
activează într-un mediu normal.
Reglementarea spaţiului audiovizual în România este atributul
Consiliului Naţional Audiovizual. Licenţa de emisie în baza căreia
funcţionează un post de radio sau TV cuprinde obligatoriu grila de
programe.
Grila de programe constituie totalitatea emisiunilor difuzate în
spaţiul de emisie pe ore şi zile, planificate şi ordonate în funcţie de
politica editorială.
CNA-ul acordă licenţa de emisie, nu are drept de intervenţie în
politica editorială decât în măsura în care pe parcursul derulării
programelor se produc anumite încălcări ale reglementărilor. Este

71
sancţionat limbajul, violenţa, dreptul la imagine, trebuie asigurat dreptul
la replică.
Nevoia de a fi cât mai reprezentativ pentru fragmentul de viaţă
transmis pe micul ecran, a determinat apariţia în mod deosebit în ultimii
10-15 ani a unor canale TV super specializate.

Dacă în anii 70-80 erau la mare căutare posturile generaliste, în

prezent piaţa mediatică din România şi din lume se confruntă cu o cerinţă
de nişă.
Fenomenul acesta s-a produs în urma constatării studiilor
sociologice pe baza cărora se construiau programele TV.
S-a constatat că interesul publicului se îndreaptă către ştiri (meteo,
utilitare) şi sport. Ulterior venind interesul către film, muzică,
divertisment, educaţie.
Dacă posturile publice de radio şi TV funcţionează pe baza unei
legi organice în care sunt reglementate cerinţele şi îndatoririle posturilor,
canalele de TV comerciale funcţionează pe baza legii societăţilor
comerciale.
Această întrebare legată de cine are prioritate în stabilirea de
programe, interesul publicului sau interesul canalului de TV?
În ultimii ani ca efect al avalanşei de informaţii publicul s-a
orientat şi s-a fidelizat în funcţie de vârstă, preocupări, studii şi chiar sex.
Acest interes al publicului rezultat în urma sondajelor a dus la
crearea unor canale de TV specializate pe ştiri, naţionale sau
internaţionale.
Gen de TV – ştirea a creat un canal specializat pe ştiri
- comentariul sportiv se găseşte în canale specializate pe
sport
- documentarele au creat TV specializate

72
 În spaţiul de programe existenţa spaţiului publicitar determină
programarea unor emisiuni construite pe un anume spaţiu de interes.
Împărţirea unui tronson de 24 de ore din spaţiul unei TV are ca prim
interes spaţiul cu cea mai mare audienţă.
Agenţiile de publictate urmăresc tocmai acest spaţiu. În afară de
spaţiul numit prime time (18-23), mai sunt urmărite cu interes emisiunile
speciale, evenimentele culturale, sportive sau emisiunile de interes politic
şi cultural.

Emisiunile care sunt propuse în spaţiile convenite prin grilă decurg

dintr-o cerere de ofertă în care sunt cuprinse solicitările canalului: tipul de
program, ziua şi ora de difuzare, publicul ţintă, audienţa solicitată şi
bugetul.
Fără construcţia bugetului nu se poate porni în construcşia unei
emisuni. Bugetul cuprinde cheltuieli materiale: valoarea aparaturii
utilizate pe număr de ore planificate pentru fiecare procedeu din fluxul de
TV, înregistrare, montaj, difuzare, arhivare sau pentru transmisia în direct,
înregistrare, difuzare şi arhivare.
Al doilea tip de cheltuieli sunt cu personalul, cu celelalte resurse
utilizate în realizarea emisiunii.
Ex: drepturi de autor, de achiziţie de idei, de scenarii, drepturi
conexe, utilizarea vocii e un capitol care trebuie cuprins în buget.
În fapt un program de TV, o emisiune sau transmiterea unei simple
ştiri se face baza unui flux industrial, iar aspectul artistic şi crearea
impactului către publicul telespectator reprezintă forţa motrice ce dă
Televiziunii acest miraj al fragmentului de realitate.
Funcţiile TV ca mijloc de comunicare în masă sunt de informare,
deformare şi de divertisment. Toate acestea se regăsesc într-un canal
generalist sau fiecare în parte se regăseşte în canale specializate.

73
 Grila de programe

Tipurile de emisiuni

În practicarea jurnalismului de TV genurile informative sunt atât de

vizibie încât ele au dus la specializări de canale în sine. De regulă în
cosntruirea ştirii ca gen publicistic în TV, elementele componente care
dau echilibru, corectitudine, acurateţe redacţională sunt întrebările Cine?
Ce? Unde? Când? În momentul în care adăugăm întrebările Cum? şi De
ce? ele obligă la răspunsuri completative, obligă la argumentare, la
opinie, ies din sfera ştirii şi intră în genurile comentative.
Opera ziaristă combină atât aspectul estetic cât şi cel ştiinţific.
Despre acelaşi eveniment se poate scrie diferite genuri publicistice: ştire,
reportaj, anchetă, eseu, pamflet. Conţinutul este acelaşi, diferă
prezentarea. Prezentarea presupune (Atenţie: Prezentarea nu în formă de
simplă lectură) forma externă a ştirii, a construcţiei ei, a structurii ei şi
forma internă care e alcătuită din stil, ton, personalitate, atitudine
reportericească, raportare la fapte şi la idei.
Ştirea e în centrul genului informativ. Ştirea aduce noutate. Această
noutate e luată de reporter din realitate. În cadrul acestei realităţi vede un
fragment. Reporterul de TV ca mijloc de comunicare are camera de
filmat, aparatul care aduce din fragmentul de realitate alt fragment de
realitate. Fragmentul de realitate al reporterului intră într-o comunicare
reprezentativă şi expresivă cu ajutorul aparatului de filmat în momentul în
care între fragmentul de realitate al reporterului şi fragmentul de realitate
al obiectului se produce o interferenţă, o comunicare. Cuvântul poate lega
sau nu aceste două realităţi, dar reproducerea realităţii prin sonorizări,

74
ambianţă, diverse zgomote, accente muzicale, ilustraţie muzicală, duc la
asocieri mult mai aproape de imaginea reală.
Reportajul ca gen publicistic se încadrează în genurile informative.
Interviul, cel mai adesea cel clasic. Genurile publicistice, reportaj,
interviu, ies din zona informativă când devin aglomerate, cosntruite pe
elementele comentative, analistice, şi în loc să transmită fapte, transmit
opinii.
În interiorul fiecărui gen publicistic putem găsi diferite împărţiri,
categorisiri ale fiecăruia în funcţie de domeniul pe care îl abordează, ştiri
politice, culturale, sociale, sportive, economice, mondene, it.
În practica jurnalismului de TV se întâlnesc din ce în ce mai des
metoda îmbinării, interferenţei dintre genurile publicistice (reportajul –
anchetă, interviul pamflet, ancheta pamflet, ştirea spre relatare. Toată
această îmbinare duce la construcţia unui jurnal televizat care are
capacitatea să informeze, emoţioneze şi să distreze.
Din presa scrisă în ultimii 5 ani, TV a preluat ceea ce se numeşte
machetarea ecranului. Desfăşurându-şi activitatea într-un mediu
componenţial dur, într-o explozie a canalelor de TV. În 17 ani România a
ajuns la capacitatea de a oferi publicului sute, chiar mii de programe. În
fiecare an apar alte programe bazate pe studiul de piaţă care a
fundamentat structura nişei, super specializate. Din această explozie de
canale TV a rezultat personalizarea emisiei, cu o anumită siglă, cu un
anumit spectru de culori.
Studiile sociologice de la sfârşitul anilor 80 constatau că omul ca
fiinţă raţională putea sta în faţa TV fără să mişte, să simtă nevoia unei
modificări de conţinut în interiorul programului 5-6 minute. Curba de
interes în anumite genuri de emisiuni ajungea până la 10 minute.

75
 Fluxul informativ

În construirea fluxului informativ al zilei se are în vedere totdeauna

tipul de canal de TV pentru care el se crează. În programarea şi
planificarea programelor de TV el se numeşte pachetul zilnic. Sub
presiunea televiziunilor specializate numai pe programe informative, gen
CNN, programele de ştiri ale televiziunilor generaliste s-au adaptat
acestui ritm (ex: clasicele telejurnale) apelând la metodologia de lucru a
televiziunilor specializate.
Programarea emisiunilor de ştiri este făcută totdeauna în funcţie de
publicul stabil al postului. Dacă până în 1990 regula era ca toate forţele
reportericeşti să fie canalizate pentru jurnalul din ora de maximă
audienţă, astăzi sub această presiune a canalelor de ştiri specializate s-au
creat fluxuri informaţionale pentru ore care au determinat şi o
personalizare a modului de editare a jurnalelor televizate respective.
Difuzarea pe anumite tronsoane orare obligă la construirea unui
buletin de ştiri televizat corespunzător publicului din studiile sociologice
care au demonstrat că majoritatea privitorilor au anume caracteristici de
vârstă, profesie. În construirea jurnalului de dimineaţă:
- trebuie să existe dinamism
- optimism
- trebuie să informeze asupra evenimentelor din timpul
nopţii
- informaţiile zilei
Jurnalul de prânz:
- evenimentul zilei

76
 - ştirile care se adresează unui anumit segment de public
(fidelizat)

Jurnalul după amiezii:

- ştiri informative
- ştiri comentative
Jurnalul de seară:
- este cel mai important jurnal
Jurnalul nopţii:
- „coada” publicului
Aceste fluxuri orare se supun din punct de vedere jurnalistic legilor
proximităţii. Prin proximitate se înţelege relaţia care se stabileşte între
telespectator şi ştire.
Proximitatea spaţială se referă la faptul că evenimentele care se
succed pe ecran fac parte din spaţiul de interes al telespectatorului, iar
informaţiile cuprinse în aceste ştiri îl afectează pe telespectator sau
telespectatorul poate interveni în derularea lor (ex: ştiri despre viaţa
parlamentară). Ştirile din proximitatea spaţială se plasează în organizarea
sumarului în primele ştiri difuzate.
Legea temporală – pe telespectator îl interesează ce se întâmplă
acum şi aici. Evenimentele mai îndepărtate îl pot interesa în măsura în
care desfăşurarea lor îl afectează direct.
Proximitatea socială – de regulă ea funcţionează prin racordarea la
staţiile locale. În această lege a proximităţii sociale, regăsim ştirile
specializate, care se adresează unui anumit segment al populaţiei (ex:
pentru copi, şomeri, pensionari, pescari)
Proximitatea psihoafectivă care e specifică vieţii fiecărui
telespectator. Aici sunt cuprinse ştirile care fac referire la evenimente ce

77
ţin de ritualuri (ex: Dragobete, 1 Martie) şi care sub presiunea agenţiilor
de marketing devin evenimente psihoafective create.
Proximitatea ideologică se referă la raportul care există între ştirile
politice, de partid şi politica editorială a postului respectiv. Deşi toate
canalele de televiziune îşi declară imparţialitatea, obiectivitatea,
neutralitatea, totuşi printr-o analiză de conţinut, de-a lungul unui timp se
poate remarca atitudinea partizană. Din această cauză în spaţiul
audiovizual CNA a reglementat conţinutul ştirilor impunând un procent
de 60% pentru putere, 40% pentru opoziţie la serviciul public. În spaţiul
audiovizual normele CNA se aplică la toate posturile.
Proximitatea mediatică – aici se încadrează ştirile despre
personalităţi, din diferite domenii de activitate sau simple personaje cu
notorietate care dau senzaţia că ne sunt familiare.
Ştirea de TV are patru părţi. Indiferent de modalitatea de
poziţionare a ştirii în interiorul unui jurnal, scriitura jurnalistului de TV
trebuie să aibă următoarele calităţi:
1. Exactitate
2. Verificarea informaţiei din cel puţin 3 surse, mai nou sunt
canale care verifică din 5 surse pentru că s-au multiplicat
canalele de informaţie fără a li se cunoaşte originea, mai ales
informaţiile venite pe suport electornic, unde cu greu se poate
verifica sursa reală.
3. Nevoia de obiectivitate – în scriitura pentru un buletin
informativ, obiectivitatea se realizează atunci când reporterul nu
prezintă trunchiat realitatea. Ca regulă este de preferat scrierea
ştirii în tehnica de opoziţie. Se precizează că există 2 sau mai
multe păreri şi se expun toate.
4. Concizia – un reporter după scrierea ştirii trebuie să aibă
capacitatea să-şi elimine cuvintele de prisos, detaliile inutile,

78
 redundanţele. La transmisia în direct, stilul oral, frazarea,
respiraţia, privirea, timpul acordat relatării de la faţa locului, îl
obligă la fraze scurte, într-o simplitate lingvistică cu subliniere
şi accentuarea cuvintelor în mod corect.
5. Expresivitatea – marca jurnalistului. Ea se câştigă în ştirea TV
prin imaginea reporterului care dialoghează direct cu
telespectatorul, îi transmite siguranţă, stăpânirea domeniului din
care face parte ştirea, familiarizare, unghiul de filmare care să
dinamizeze expresiile lingvistice şi utilizează limbajul verbal şi
non verbal. În scrierea textului sunt utilizate 3 feluri de cuvinte:
- cuvinte funcţionale – uneltele gramaticale (ex:
prepoziţiile, conjuncţiile, adverbele)
- cuvinte cheie – cele care răspund la întrebările
fundamentale ale ştirii
- cuvinte de încărcătură – ele sunt suportul cuvintelor
cheie. Reporterul îşi pune amprenta pentru că poate
folosi elemente care ţin de strălucirea limbii (epitetele,
comparaţii)
6. Coerenţa – capacitatea de a relata sau redacta un eveniment sau
un fapt care să aibă un impact de înţelegere asupra
telespectatorului. Coerenţa obligă la respectarea clarităţii. În TV
culoarea nu se referă la culorile componente în cadru ci la
modalitatea de compunere, de scriitură a ştirii
7. Credibilitatea – cerinţele scriiturii jurnalistice de TV sunt 6 (cei
6 C):
1. Corectitudine
2. Concizie
3. Claritate
4. Coerenţă

79
 5. Culoare
6. Credibilitate
În constuirea ştirii şi în construirea fiecărui flux informativ al zilei
se are în vedere obligatoriu folosirea unor structuri semantice şi sintactice
de nivel mediu. Orice abstractizare riscă să schimbe sensul. Pentru
publicul specializat s-au inventat televiziunile de nişă.
Adaptarea stilului potrivit – ţine de mentalitatea populaţiei căreia se
adresează reporterul şi de prejudecăţile de acceptare ale publicului.
În final important este asigurarea unui echilibru între regulile
scriiturii jurnalistice şi legile proximităţii. La toate acestea se adaugă
imaginea prezentatorului de ştiri care a devenit un fel de „instituţie” în
sine şi este considerată un ingredient important pentru post, un brand, s-
au transformat în nişte comunicatori, sunt vedetele care asigură legătura
postului cu publicul şi sunt promovate cu insistenţă de fiecare post în
parte.
În jurnalistica de TV, în fluxul informativ al zilei, alături de legile
proximităşii, regulile scriiturii, prezentatorul de ştiri, un rol important îl
are marketingul canalului de TV deoarece emisiunea de ştiri e un produs
care vinde şi cumpără şi cu care se asociază imaginea postului respectiv
de TV.

Formatul de emisiune

În publicistica de tv termenii uzuali de emisie, transmisie şi

emisiune definesc procedee tehnice diferite, dar în acelaşi timp specifice
muncii de tv. Emisia reprezintă activitatea prin care producţia de
programe a unui post, a unui canal, a unei staţii se duce către
telespectatori. Imaginea optică se converteşte într-o imagine
corespondentă şi se transmite prin radiodifuzie. Pentru ca semnalul de la

80
staţia de emisie să poată fi transmis în toate zonele ţării în sistemul de
transmisie analog, acest semnal este ridicat de radioreleele terestre.
Primele emisiuni de tv au fost şi primele emisiuni de divertisment.
Televiziunea anilor 60 a însemnat încercarea de a aduce imaginea color în
interiorul televizoarelor, aceasta se produce pe un principiu: se
descompune imaginea în albastru, verde şi roşu şi se produce un alt
proces tehnic în interiorul tubului catodic în aşa fel încât imaginea alb-
negru se face color. Anii 70 se particularizează prin introducerea tv prin
cablu, prin satelit în America şi Europa Centrală. În anii 80 se încearcă şi
în România introducerea emisiunii color şi emisia color. În această
perioadă începe să se producă o ofertă de programe realizată de companii
specializate pe emisiuni de tv. În anii 90 se produce o diversificare a
programelor şi tv, concomitent cu perfecţionarea tehnicilor de transmitere
a informaţiilor. Începutul mileniului 3 găseşte Televiziunea în topul
preferinţelor de divertisment a populaţiei. Divertismentul de televiziune a
preluat cuvântul din presa scrisă şi literatura de divertisment, a apărut
după divertismentul de radio dar se foloseşte de sunetul din
divertismentul de radio şi a preluat imaginea din cinematografie şi se
foloseşte de experienţa din domeniul divertismentului. Apariţia
internetului şi a capacităţii de a crea imagine virtuală a dus la utilizarea
acesteia în emisiunile de divertisment. Se pot realiza studiouri virtuale, cu
decoruri virtuale. Efectele clasice au fost augmentate, multiplicate cu cele
electronice.
Emisiunile clasice de divertisment aveau o continuitate lungă cu
telespectatorii, se vizionau într-un cadru familial şi asemănător unui
ritual. Noua eră din zilele noastre se diferenţiază printr-o tensiune
crescută asupra telespectatorului, solicitaţi fără întrerupere de animatorii
programelor de divertisment. Dacă în urmă cu 20 de ani se utiliza
cuvântul “telespectatori” şi în acest cuvânt erau cuprinse categorii diverse

81
de public ca vârste, preocupări, intelect, sex, după anul 2000 conceperea
şi realizarea emisiunilor de divertisment se face utilizând todeauna un
focus, o tehnică de sondaj, realizat pe publicul ţintă. Vizionarea emisiunii
de divertisment nu se mai produce într-un cadru de familie, de ritual
casnic. Ofertele vieţii moderne fac din fiecare membru al familiei, un alt
membru ţintă şi în majoritatea oraşelor cu peste 200.000 locuitori din
România există şi al doilea televizor într-o gospodărie.
Decorurile emisiunilor de divertisment de la amploarea teatrală,
spectaculosul grandios, baletul de tip Hollywood, costumaţia opulentă s-
au transformat în decoruri adesea construite după modelul interioarelor
telespectatorilor, moderatorul cu ton familiar, solicită în permanenţă
publicul să fie participant la modul complice în emisiuni compoziţie, în
car se amestecă în mod nedistinct informaţia cu divertismentul.
Din punctul de vedere al publicului care vizionează emisiuni de tv,
privitul divertismentului la tv este cel mai ieftin. În schimb pentru
producătorul unei emisiuni de divertisment costurile unei astfel de
producţii nu sunt ieftine.
Se poate spune că accesul la divertisment este facil, convenabil
financiar pentru publicul ţintă, dar greu de realizat pentru o producţie
curentă.
Producţia unei emisiuni de divertisment se obţine în urma unei
licitaţii de programe constituită de către un canal sau o staţie, pe baza
unei cereri de ofertă. Această cerere de ofertă are o construcţie obligatorie
prin care se oferă celui care intenţionează să realizeze un astfel de
program elementele constitutive ale proiectului de tv. În ultimii ani
proiectul de emisiune este adesea asimilat cu formatul emisiunii.
Formatul emisiunii este alcătuit din acele elemente care sunt repetitive în
interiorul emisiunii, pe baza cărora se poate caracteriza emisiunea, lăsând
exprimării artistice, publicistice, posibilitatea ca la fiecare ediţie să fie

82
adusă cantitatea de creaţie şi de originalitate. Elementele componente ale
formatului sunt:
1. Titlul programului
2. Descrierea formatului
3. Durata
4. Frecvenţa si numărul de ediţii
5. Poziţia în grilă (ziua şi ora)
6. Publicul ţintă: se stabileşte:
– Vârsta
– Rezidenţa
– Nivelul de instruire
– Audienţa scontată (după primele 4 ediţii)
7. Motivaţia editorială şi artistică
8. Conţinutul care trebuie să aibă sinopsisul (povestea pe scurt a
emisiunii), concepţia regizorală asupra ei şi modalităţile
regizorale
9. Personajele principale (Moderatori, invitaţi)
10.Locul de filmare
11.Regimul producţiei:
- curentă
- de portofoliu
- ocazională
- eveniment
12.Resurse de producţie necesare:
- umane
- artistice
- tehnice
13.Desfăşurătorul cadru

83
 14.Elemente care ţin de valenţele şi oportunităţile emisiunii
(valoarea artistică, documentară, inedit, patrimoniu, costurile
mici, medii, mari, foarte mari, durata producţiei, difuzarea şi
bugetul).

Relatia dintre imagine si cuvant in genurile de televiziune

Orice tip de emisiune TV se doreşte a fi un fragment de realitate

sau cu corespondenţe în realitate. Pentru că nu întotdeauna imaginea
surprinsă prin intermediul aparatului de filmat conţine elemente în
mişcare iar constanţa sau imobilismul lor creând impresia de monotonie
se poate obţine această reconstrucţie a realităţii cu senzaţia de mişcare, de
dinamism prin schimbarea încadraturilor şi mişcărilor de cameră. Prin
tipurile de încadratură, prin mişcarea lor şi prin mişcări de cameră se pot
crea telespectatorului care să influenţeze percepţia elementelor prezentate
şi în final să se obţină reacţia dorită de realizator.
Ca şi în cazul redactării ştirilor şi la filmarea şi montarea unui
material publicistic de TV majoritatea încadraturilor şi mişcărilor camerei
se fac în funcţie de subiectul filmat ţinând cont de criterii estetice şi mai
puţin de intenţia operatorului sau a editorului de montaj. Ziaristul de TV
este un component al echipei de filmare dar în acelaşi timp decidentul ce
anume filmează cameramanul, îi solicită tipul de cadru de filmare,
încadratură, iar el este acelaşi care în relaţie directă cu echipa de montaj,
indică succesiunea încadraturilor în aşa fel încât ele să se încadreze
genului publicistic pentru care a fost elaborat materialul filmat.
Efectele de studio obţinute în urma poziţionării fascicolelor de
lumină sunt utilizate în emisiuni care necesită fragmentarea discursului
publicistic, oprirea într-un anumit punct al acestuia şi realizarea unei

84
introspecţii pentru un element care să aducă un plus de veridicitate
scenariului.
Realizarea unei emisiuni:
- utilizarea încadraturilor
- trecerea de la un cadru la altul
- montajul
- sunetul
- valoarea culorii

Încadraturile
Încadratura se caracterizează prin distanţa aparentă dintre camera
de filmare şi subiect şi implicit prin diferenţa dintre cantităţile de
informaţii despre subiect care apar în cadru. În funcţie de planul folosit la
încadrarea subiectului putem transmite telespectatorilor senzaţia
receptării unor mesaje suplimentare. Din motive tehnice de standardizare
şi estetice se folosesc 4 tipuri de încadraturi. În arta expermientală sunt
folosite şi alte tipuri. Cele patru încadraturi sunt: gros-planul, prim-
planul, planul mediu (plan american) şi planul general. Trecerea de la o
imagine la alta se face prin mişcare de cameră sau de obiectiv de cameră
şi acestea duc la două metode: panoramarea (stanga, dreapta) şi
transfocarea. În filmările mai complexe se folosesc macaraua şi traveling
(deplasarea camerei în jurul subiectului filmat).
Gros-planul e încadratura foarte de aproape a subiectului, astfel
încât să fie vizibile detaliile care în mod normal nu ar fi observate. Gros-
planul este utilizat pentru a întări, pentru a contrazice o afirmaţie făcută
de un anume personaj, pentru a afirma/infirma. Cele mai des gros-planuri
utilizate la o fiinţă umană sunt ochii şi mâinile. Există o convingere
populară întărită de studiile psihologilor care au făcut din mişcările
corpului uman şi spun că ochii şi mâinile trădează, reprezintă elementul

85
corpului uman care pot fi foarte greu controlate, astfel încât prin
observarea lor se pot trage concluzii prin care se devoalează intenţiile,
gândurile personajului respectiv. Utilizarea gros-planurilor oferă
realizatorului TV posibilitatea de a transmite informaţii, senzaţii,
sentimente, cu reacţie sigură (ex. prezentarea unor ochi frumoşi, limpezi,
mari dă o senzaţie de sinceritate, inocenţă, credibilitate, captează atenţie,
bunăvoinţă; ochii mici, care se mişcă necontenit transmit o senzaţie de
nesiguranţă, neadevăr, crează sentimentul că vor să ascundă ceva şi chiar
răutate). Ochii îmbătrâniţi, cu o privire blândă, folosiţi în prim-plan dau
senzaţia de înţelepciune. Mâinile folosite în gros-plan frumoase, cu
degete lungi, îngrijite dau personajului o notă de ţinută, au darul de a
întări afirmaţiile susţinute de vorbitor sau daca sunt filmate în mişcare
induc telespectatorului sentimentul că vorbitorul este o fire dinamică.
Mâinile filmate când se strâng, se freacă, crează o senzaţie de nelinişte,
frământare, teamă. Mâinile care sunt aşezate calm dau un sentiment de
simplitate şi profunzime. Mâinile care se agită prin aer dau senzaţia unui
personaj expansiv care vrea să spună mai mult, pot fi utilizate în
caracterizarea unor personaje care au şi o idee insuficient de bine
exprimată în cuvinte.
Aceste gros-planuri au capacitatea de a convinge telespectatorul iar
mecanismul aproape subliminal prin care ele conving telespectatorul este
uimitor. De regulă este recomandat să fie folosite pe „linişte” (fragmentul
de realitate utilizat în emisiunile TV, singura descoperire a TV). Cuvântul
aparţine presei scrise, sunetul cinematografiei, liniştea, televiziunii.
Prim-planul e încadrarea care prezintă subiectul de la torace în
sus, fără să i se vadă mâinile. Folosirea acestui cadru are drept scop
sublinierea afirmaţiilor acestei persoane prin transmiterea ideii că
persoana aflată în prim-plan transmite un mesaj foarte important. O
declaraţie luată pe stradă are un mai mare impact dacă e filmată în prim-

86
plan decât ceilalţi. Dă senzaţia de apropiere, ca şi când ar fi un
interlocutor. Sunt folosite la momentul solo al interpretului, iar orchestra
în plan general. În emisiuni de divertisment în momente de dialog sau
monolog se foloseşte pentru dinamica succesiunii încadraturilor, în
emisiuni gen reality, talk-show, pentru crearea senzaţiei de confruntare,
miză, conflict, dinamism, atracţie. La filmări ambianţa are mai puţină
importanţă, decorul e important atât cât se vede în fundal. Este folosit
atunci când informaţiile sunt interesante sau foarte importante. Se
recomandă utilizarea planurilor medii atunci când sunt difuzate crime,
catastrofe, dezastre. Oamenii tind să asocieze chipul pe care îl văd cu
informaţiile transmise. De regulă chipul unui personaj cu cât e mai
utilizat cu atât pare mai credibil. Aducerea în faţa telespectatorului şi
mişcările tipice ale capului, dau senzaţia că pot transmite anumite gânduri
(acceptarea/respingerea unei idei poate fi făcută prin filmarea doar a
capului; expresii de neîncredere, surprindere sau amuzament sunt filmate
ridicarea sprâncenelor, mişcarea buzelor).
Planul mediu cuprinde toată partea de deasupra taliei, inclusiv
mâinile şi palmele. Varianta de plan american se află deasupra
genunchilor. Un rol important îl au hainele, decorul, culorile, amploarea
gesturilor utilizate. În cazul în care personajele sunt aşezate pe scaun,
corpul se vede de la începutul genunchiului. E foarte important cum sunt
aşezaţi genunchii (ex: dacă sunt lipiţi strânşi sugerează că persoana caută
să se apere, caută un punct de sprijin, e nesigură; dacă genunchii sunt
depărtaţi persoana e relaxată, sigură pe sine, uşor neglijentă). Acest plan
are rolul de a transmite o stare de linişte, calm, de diminuare a
contradicţiilor. În general talk-show-urile care doresc să transmită o
senzaţie de emisiune detaşată, folosesc metoda aşezării invitaţilor pe
fotolii sau canapele. Această aşezare permite efectuarea de încadraturi
medii sau planuri americane. În alte emisiuni de acelaşi gen se aşează

87
invitaţii pe scaun, la masă sau în jurul mesei pentru a putea fi folosite
prim-planurile şi pentru ca telespectatorul sp nu fie furat şi de alte
elemente care pot apărea în cadru. Un mesaj important se transmite la
prim-plan (PP), o informaţie dintr-o ştire poate fi spusă pe un plan mediu
în condiţiile în care e ajutătoare la informaţiile primordiale. Prim-planul
crează telespectatorului sentimentul că ceea ce vede el e foarte important.
Planul mediu crează senzaţia că spusele celui din plan mediu se
diminuează.
Planul general ne permite să vedem tot decorul în care se
desfăşoară acţiunea, peisajul sau ambianţa filmării. El e folosit ca un
cadru de legătură, având scopul de a detensiona pentru o clipă atmosfera.
E utilizat în ştirea din teren pentru plasarea geografică a evenimentului,
dar în prezent ştirile de TV utilizează tot mai des prim-planul şi gros-
planul. El dă senzaţia de lentoare, de trecere de timp, exprimă o detaşare,
dar şi o stare de pasivitate. De multe ori folosirea acestor planuri generale
sunt utilizate şi pentru a surprinde fragmentul de spectacol la care
publicul participă alături de invitaţii din spectacol. La un talk-show,
planul general îţi dă posibilitatea să realizezi şi împărţirea importanţei
invitaţilor. Invitatul important va sta în stânga moderatorului, ceea ce
înseamnă în dreapta ecranului. Cel mai puţin important e aşezat în dreapta
moderatorului. Folosirea unor scaune diferite sunt utilizate cu succes şi cu
expresivitate ca fiind componente şi purtătoare de informaţii în
documentare.
Pentru un jurnalist TV utilizarea încadraturilor cu valorile de
expresie ale acestora permit realizarea tuturor genurilor publicistice cu
elemente specifice de transmitere a informaţiei sau de spectaculos.

Planurile de trecere sunt panoramarea şi transfocarea. Panoramarea

presupune mişcarea camerei de la stânga la dreapta sau invers ce conferă

88
emisiunii posibilitatea de a descrie din punct de vedere al imaginii locul
filmării şi este de obicei utilizată ca suport pentru comentariile
descriptive. Lungimea acestor planuri oferind posibilitatea de a introduce
telespectatorul în poveste, în începerea acţiunii sau atunci când se doreşte
o temporizare, o liniştire a discursului publicistic între 2 momente de
acţiune dinamică.
Transfocatorul este în fapt un accesoriu al aparatului de filmat care
are capacitatea de a apropia sau îndepărta subiectul faţă de privitor.
Substantivul a creat vorba şi această mişcare folosită în viteze diferite
(lină, sacadată, rapidă) poate avea valori estetice diferite.
Aceste tipuri de planuri în emisiunile de divertisment, folosite pe
decoruri ample, cu mişcări de personaje diverse, în secvenţe de balet,
dans, crează dinamism, spectacol numai în condiţiile în care prin tăietura
de montaj în timpul înregistrării sau ulterior la editarea video mişcările de
cameră, încadraturile, planurile corespund ca durată şi semnificaţie
ritmului, se încadrează în cursivitatea muzicală a secvenţei. Cel mai mare
spectacol bine gândit, repetat, ansamblat în decor, riscă să ajungă un
fiasco dacă succesiunea de planuri nu comunică în sincron cu mesajul
artistic.
Există posibilitatea de a utiliza camere de filmare în mişcare şi care
crează în funcţie de unghiul pe care îl face camera faţă de subiect expresii
artistice pe măsura solicitării scenariului. Unghiul paralel normal este cel
în care camera se află la nivelul ochilor. Atunci când camera e aşezată
deasupra subiectului iar obiectivul camerei e îndreptat către subiect,
unghiul de filmare se numeşte plonjeu. Astfel de imagini nu sunt
recomandate pentru a fi utilizate decât la anumiţi subiecţi pentru că au
capacitatea de a mări, de a îngroşa dimensiunea personajului.
Există un unghi în care camera e poziţionată cu obiectivul de jos în
sus spre subiect şi se numeşte racursi sau contraplonjeu. Acest unghi de

89
filmare oferă măreţie, lungeşte subiectul şi este de regulă utilizat atunci
când subiectul respectiv comunică un mesaj dominator.
Timpul, durata acestor unghiuri de filmare e în medie de 3 secunde.
Emisiunea de divertisment modernă e realizată din planuri montate în
sistem aproapte mtvist, de videoclip. Nu toate tipurile de emisiuni se
pretează la astfel de montaje.

Emisiunea de divertisment

Emisiunea de divertisment e un program complex de tv ce

presupune moblizare de resurse tehnice, artistice, umane deosebite, unde
alături de rigoarea execuţiei tehnice a decorurilor, a montării lor în platoul
de filmare, poziţionarea camerelor de filmat şi încadraturile se construiesc
pe un scenariu şi un desfăşurător laborios, minuţios făcute pe secunde şi
minute, dar care în final aduc recompensa meritată. După emisiunile
informative, emisiunile de divertisment sunt printre primele preferinţe.
Pentru canalul tv care le produce, emisiunea de divertisment poate fi
plasată în grilă cu multe reluări, ceea ce în final duce la amortizarea ei.
Emisiunea de divertisment are capacitatea de a intra pe schimburile
internaţionale mult mai uşor şi rapid decât un reportaj, talk-show sau
anchetă. Ele sunt producţii care aparţin de obicei posturilor comerciale şi
în spaţiul audiovizual românesc formatul acestora e achiziţionat din
străinătate.
Formatul reprezintă elementele cadru pe care se construieşte o
emisiune, elemente ce au repetabilitate în toate celelalte ediţii,
particularizează emisiunea şi o fac să fie identificabilă. Acestea sunt un
fel de matriţă şi dau pecetea, specificul, particularitatea emisunii: zona
socială din care se iau subiectele, vârsta personajelor, tipul de dialog,

90
tipurile de filmări, publicul folosit, intentţa exprimată, genericul,
sonorizările, dominanta de culoare sau tipul de prezentare.

Vocea

În construcţia genurilor publicistice de tv alături de text cu

încărcătura lui stilistică, imagine cu încărcătura ei estetică, vocea
omenească are capacitatea să transmită un mesaj la fel de puternic prin
poziţionarea ei sau dacă ea nu ebine articulată să ducă la respingerea
mesajului.
Vocea are posiblitatea să urce şi să coboare tonul în vorbire, iar
unele tonuri se amplifică în funcţie de expansiunea sunetului în cavitate şi
înălţimea lui. În voce se disting trei registre:
- registrul de piept (grav)
- registrul mediu (mijlociu)
- registrul de cap (înalt)
Registrul de piept este cel mai întrebuinţat la microfon. În acest
registru vocea sună cald şi puternic. O voce în registru de piept exprimă
sentimente profunde, sincere, dramatice, ea obligă la ascultare, la atenţie.
La vibraţiile vocii pe piept participă întreaga cutie toracică. Acest lucru se
poate constata ţinând mâna în dreptul sternului atunci când se emit sunete
grave ale vocii pe piept.
Registrul mediu este cel mai des folosit în publicistica de radio şi tv
pentru că este la îndemână. Este cel de trecere dinspre registrul grav şi
înalt. Poziţia capului favorizează tot timpul la microfon poziţia de unghi
drept faţă de microfonul folosit, mai ales daca este de tip unidirecţional.
Capul ridicat cu bărbia în sus e poziţia care favorizează vocea înaltă.
Această voce e utilizată atunci când se fac citate din anumite personaje,

91
din anumite fraze care denumesc anumite personaje. Poziţia capului
plecat, cu bărbia în piept, uşor, duce la obţinerea unei voc cu rezonanţă
care crează telespectatorului o perceţie de o anumită sobrietate şi
solemnitate. Ca să câştige timbru şi amploare vocea trebuie să se propage,
să se dezvolte şi să se desăvârşească în cavităţile de rezonanţă. Toate
poziţionările sunt determinate de întrebuinţarea aerului expirat pentru a se
produce vocea, pentru că nu se vorbeşte atunci când se inspiră.
Calităţile vocii sunt date de acest produs care se obţine în vibraţia
coardelor vocale şi a aerului expirat.
Vocea are aceleaşi calităţi ca orice sunet: înălţime, intensitate,
timbru, la care se adaugă calităţi specifice vocii: întinderea, ţesătura şi
rezistenţa.
Înălţimea e una dintre însuşirile principale ale sunetului şi e
rezultatul numarului frecvenţei ale vibraţiilor unui corp sonor. Cu cât se
produc mai multe vibraţii într-o durată de timp cu atât sunetul este.
Înălţimea sunetului vocii umane depinde de numărul de contracţii
efectuate de coardele vocale. Numărul acestor vibraţii produse de
coardele vocale depinde în primul rând de influxurile care sunt transmise
prin comanda nervoasă de encefal.
Intensitatea e tăria unui sunet şi e determinată de amplitudinea
vibraţiilor. Amplitudinea nu influenţează înălţimea sunetului. Intensitatea
e şi gradul de forţă a vocii umane fără ca aceasta să se surmeneze. În
momentul în care intensitatea ajunge la limita de surmenaj, apare vocea
cu caracter de ţipăt, piţigăială, obositoare, care transmite o stare de
respingere. Dacă vocea e bine pozată înseamnă că se realizează un
consum de aer raţional şi cu atât intensitatea depinde şi de distanţă. În
publicistica de TV distanţa între locul unde se produce un sunet şi locul
unde e perceput nu e un impediment tehnic. Captarea sunetului de voce se
poate face cu aparatură super performantă. În publicistica de tv se

92
foloseşte vocea medie, iar emisiunile de divertisment fiind utilizate mai
multe tipuri de voce: şoapta timbrată (uşor, pianissimo), semivoce
(piano), vocea forte şi vocea puternică (fortissimo).
Timbrul e culoarea, caracterul unui sunet, e particularitatea vocii. E
amprenta vocală pentru că timbrul e determinat de: natura coardelor
vocale şi cutia toracică; capacitatea laringelui de a amplifica şi elementele
armonice, personale care în final dau vocii umane culoare, relief şi
personalitate.
Întinderea unei voci e totalitatea sunetelor care pot fi emise fără
efort. Nu se recomandă niciodată forţarea vocii fără o minimă încălzire
sau începerea lecturii unui text la microfon fără un exerciţiu vocal şi de
mobilitate a maxilarului.
Ţesătura e partea care ţtine de claviatură, care îi dă posibilitatea de
a o utiliza ca un instrument. Ea oferă posibilitatea jurnalistului de tv în
genuri ca reportajul, documentarul să utilizeze aceste ţesături ale vocii pe
diferite texte în care nuanţele exprimate să creeze în mintea
telespectatorului fragmentul de realitate. Rezistenţa e facultatea pe care o
are vocea de a lucra mult, fără să obosească şi ţine atât de igiena vocii cât
şi de tipul de viaţă generală pe care îl duce ziaristul. Există posibilitatea
ca prin exerciţii vocea să fie formată, prin exerciţii chiar defectele să fie
corectate, prin frazare ziaristul să pună în evidenţă anumite cuvinte dintr-
o propoziţie pentru a transmite mesajul mai intens. În lectura textului
pentru tv virgula marchează grafic pauze scurte, dar şi ridicări de ton şi
impune un anumit ritm al vorbirii şi o anumită intonaţie. Publicistica
modernă a impus în jurnalismul de TV în prezent o emisie vocală fără
pauze, fără o frazare în care să se distingă clar elemente de sintaxă.

93
 Documentarul

Este genul publicistic în tv în care înţelesul intelectual se combină

cu cel emoţional. Ca gen cinematograf a avut perioade de ascensiune în
1920, şcoala cinematografică s-a făcut cunoscută. Primul documentar se
consideră a fi un film despre eschimoşi şi aparţine unui documentarist
canadian. La început documentarul se ocupa de aspecte exotice,
pescăreşti, ele incluzând o naraţiune, o non-ficţiune prin care o realitate
era adusă în atenţia opiniei publice. Ca gen artistic documentarul în
perioada războiului e folosit în interesul propagandei de război. După cel
de-al doilea război mondial documentarul intrase într-un stadiu de declin.
Apariţia tv în anii 50 în SUA şi generalizată în 56, 57 în Europa, a început
relansarea documentarului. Mulţi ani în România înaintea filmelor
artistice se difuzau jurnalele de actualităţi şi câte un documentar. Prin anii
60 s-au scos jurnalele de actualităţi. S-au incetăţenit difuzările de
documentare produse de şcoala românească (Studioul Sahia). În acest
moment în România vorbeşti de televiziune. După anii 60 se poate vorbi
de relansarea documentarului ca gen publicistic în tv.
În raportul pe care îl are tv în raport cu documentarul are 3 etape:
- anii de început de documentaristică în tv când modul
de realizare a documentarului era aidoma unei lecţii de
şcoală; parcă telespectatorul era un elev care îşi lua
notiţe. Acesta e documentarul clasic realizat prin
tehnică de montaj, prin compilaţia diferitelor surse de
informaţie, prin fotografii, prin documente din diferite

94
 izvoare şi printr-o naraţiune scolastică cu început,
cuprins şi sfârşit.
- În a doua etapă se remarcă atitudinea producătorilor şi
realizatorilor de a transforma orice produs într-unul de
consum de masă. Producţia de documentar începe să
aibă ca prezentatori actori, oameni celebri în diferite
domenii (ex. Karl Gagar)
- Anii 90 – în această etapă de dezvoltare a tv pe care o
numesc tv de comunicare, pentru producătorii de
documentare personajele care compun un film încep să
se diversifice alături de fotografie, document,
naraţiune, celebritate, intră ca personaj în interiorul
documentarului echipa de filmare, camera şi în felul
acesta apare documentarul cu 2 aparate de filmat (unul
îl filmează pe celălalt). Această diversificare a
personajelor din interiorul construcţiei documentarului
crează sentimentul că telespectatorul e un individ în
dificultate de înţelegere, explicaţiile sunt clare,
folosindu-se reconstituirea istoriei cu figuraţie.
După anii 90 ca răspuns la cerinţa publicului apar canalele
specializate pe tipuri de documentare.
Globaliyarea informaţiei, a comunicaţiei, abundenţa informaţională
a produs un bombardament agresiv asupra telespectatorului care într-un
instinct de conservare şi-a căutat „nişa”, canalul de tv care îi corespunde
aspiraţiilor, intereselor sau care îi satisface cerinţele imediate. În felul
acesta s-au creat canale specializate pe producţia de documentar.
Documentarul de tv e un gen publicistic costisitor. În România încă
nu a apărut un canal specializat pe producţia de documentar însă
majoritatea canalelor specializate pe documentar de ştiinţă, istorie etc. O

95
echipă pentru realizarea unui documentar e alcătuită din cel puţin 5
persoane: 2 obligatoriu pe teren, un realizator şi un cameraman, 3 în
producţia internă, realizatorul de producţie, editorul şi consultantul
ştiinţific. Dacă la început documentarul avea aspect de „sine verité”,
acum are aspect de „docudrama”. Celelalte echipe pot fi chiar zeci de
persoane angajate temporar, figuranţi, consultanţi pe diferite domenii şi
specialişti. Pentru un singur documentar se pot utiliza zeci sau chiar 100
de piste de sunet. Ex: un sunet care e vocea naratorului, în timp ce vântul
bate, zgomotul paşilor, mediu ambiant.
Faţă de ştire documentarul are analiză. Faţă de reportaj
documentarul are naraţiune, are poveste, care permite înţelegerea
subiectului; reportajul obligă la o raportare imediată cu evenimentul, iar
reporterul e tot timpul presat de timp. Faţă de dezbatere documentarul nu
e în contradicţie, el le are incluse prin definiţie. Interviurile prin tehnica
de montaj pot fi puse într-un dialog direct, câteodată conflictual, cu
replică obţinută tot prin tăietura de montaj. Această metodă crează
dinamism şi conduce la un interes crescând a publicului. Pentru realizarea
unui documentar se porneşte de la script. Scriptul e enunţul ideii la care
se adaugă şi intenţiile autorului. Scenariul cuprinde şi decupajul regizoral.
Ca tehnică jurnalistică orice gen publicistic în tv are aceeaşi cursivitate în
desfăşurare:
- predocumentarea presupune identificarea domeniului,
a problematicii şi justificarea interesului. În urma
acestei etape fiecare producător se gândeşte dacă
merită sau nu
- documentarea include: sursele ştiinţifice (bibliografie,
biografie – sursă directă, umană, personaje care pot
depune mărturie despre domeniul care ne interesează,
presupune căutări, se realizează de documentarist),

96
 planificarea traseului pentru filmare, planificarea
interviurilor, planificarea timpului pentru secvenţele
curpinse în decupaj, necesare localizării
documentarului, planificarea timpului pentru lucrurile
neprevăzute, toate se planifică pe un buget (resurse
financiare, tehnice, umane). Planificarea pentru
filmare trebuie să aibă în vedere aceste resurse şi
încadrarea în ele. De regulă subiectului
documentarului de tv se desfăşoară în locuri unde se
ajunge greu. Orice lucru care nu a fost luat în calcul
riscă să nu mai poată fi filmat.
- Filmarea propriu-zisă se încadrează în programul
convenit sau se remediază la faţa locului orice
necesitate zilnică, altfel în cabina de montaj să fie prea
târziu.
- Montajul propriu-zis începe prin vizionarea
materialului filmat, apoi se împarte materialul filmat
pe casete de lucru (ex: una interviul, alta ilustraţia)

Definitiile principalilor indicatori de audienta

- Rating(RTG%) reprezinta numarul mediu de

telespectatori pe minut ai unei emisiuni (sau interval
orar) difuzara de o statie TV. Ratingul poate fi
exprimat in cifre absolute (mii telespectatori) sau ca
procent din targetul analizat.
- Market Share(Cota de piata – SHR%) reprezinta
raportul procentual dintre numarul mediu de

97
 telespectatori (RTG%) ai unei emisiuni(sau interval
orar) a unei statii TV si numarul mediu de
telespectatori de pe TOATE statiile TV, calculat pentru
acelasi interval orar (sau emisiune).
- Reach(RCH%) reprezinta numarul de telespectatori
DIFERITI care au vizionat cel putin un minut dintr-o
emisiune TV sau interval orar analizat. La fel ca si in
cazul indicatorului Rating, RCH% poate fi exprimat
prin cifre absolute(mii telespectatori) sau ca procent
din targetul analizat.
- Afinitate (TgAfin) este raportul dintre RTG% al
targetului analizat si RTG% unui target de referinta x
100 (targetul de referinta trebuie sa includa targetul
analizat pentru ca valoarea indicatorului sa aiba sens.)
Afinitatea este un index, iar daca valoarea rezultata
este peste 100 inseamna ca penetrarea (interesul)
audientei in targetul analizat este mai mare decat
targetul de referinta.
- Time Brand’s Index(TBIndex) reprezinta raportul
dintre share-ul emisiunii si share-ul mediu al statiei pe
toata ziua, semnificand contributia pe care a avut-o
emisiunea in atragerea telespectatorilor catre
respectivul canal pe durata difuzarii ei. Daca valoarea
acestui indicator este de peste 100 inseamna ca
emisiunea a reusit sa atraga un numar de telespectatori
mai mare decat a reusit canalul in medie pe intreaga zi.
- Structura de public(TgSat%) reprezinta repartitia
audientei pe categorii socio-
demografice(genuri,studii,grupe de vartsa, etc).

98
 SPATIUL AUDIOVIZUALA SI ROLUL LUI IN SOCIETATEA
ROMANEASCA

Spatiul audiovizuala romanesc poarta amprenta fenomenului

de televiziune al carui inceput s-a produs in zilele lui decembrie 1989.
Am avut prima revolutie transmisa in direct, ulterior vom avea prin CNN
si primul razboi transmis in direct, apoi prima debarcare militara
transmisa in direct, la sfarsitul lui 2006 prima executie prin spanzurare
transmisa in direct, si continuata cutoate celelalte evenimente politice,
sociale transmise in direct care au marcat toate componentele societatii.
Ca prima remarca se poate constata ca transmisia in direct
care inainte de 1989 era apanajul evenimentelor sportive, culturale, a
devenit un nod de a transa politic anumite atitudini sau interese.
Un alt fenomen care a marcat perioada din 1990 pana in
prezent este multiplicarea vectorilor de comunicare televizuala, aparitia a
numeroase posturi de televiziuen si de radio si titluri de presa scrisa. In
aceiasi perioada si numarul canalelor de radio s-a marit dar impactul
asupra publicului nu a gasit aceiasi rezonanta.
Manat parca de biblica zicere „sa vezi si sa crezi” publicul s-
a aruncat practic in mrejele emisiunilor de televiziune iar cauzele ar fi
urmatoarele:
1. perioada epocii Ceausescu in care programul de televiziune fusese
limitat la 2 ore pe zi;
2. nevoia de lectura fireasca – numaruld e ziare fusese limitat in
comunism;
3. existenta unor subiecte despre care altadata nu se indraznea a se
vorbi in public la care se adauga o strategie de marketing nascocita
pentru a intretine gustul publicului spre senzational, derizoriu,
superficial, evident ca in toata aceasta harta a programelor,
emisiunile de promovare a unor elemente care tin de cultura si
civilizatie au iesit din grila poasturilor de radio si tv si s-au
transformat in canale de sine statatoare. Exemplu: emisiunile care
tineau de enciclopedie s-au restrans la postul tv Discovery, pe
spatiul romanesc SRT si-a creat un canal propriu TVR Cultural.

99
 Aceasta oferta de programe poate parea la pria vedere
satisfacatoare daca analizam publicul din zonele urbane, dar trebuie sa
remarcam ca 46% din populatia tarii locuieste in zona rurala si nu are
acces decat la TVR 1.
Elementul care caracterizeaza spatiul audiovizual romanesc
este ceea ce in presa scrisa se numeste tabloidizare (fenomen nascut in
1992 odat cu Evenimentul Zilei), in televiziune este un fenomen care a
inceput sa cuprinda chiar si spatiul de televiziune publica. El a fost
preluat din presa scrisa si s-a manifestat in doua tiprui de emisiuni: in cele
informative unde au fost avantajate stirile despre fapte diverse ridicate la
rangul de informatii nationale si in emisiunile de divertisment, emisiuni
construite pe un comic facil, de limbaj cu dublu inteles sau cu subinteles,
pe un comic de situatie situat la limita decentei si pe o racordare la
realitatea romaneasca de periferie. Chiar si lumea satului este ridiculizata
in schema relatiilor preot – primar – politist, fiind favorizate elementele
marginale din lumea satului.
Astfel emisiunile educative nu au mai reusit sa-si gaseasca
un registru de interes general. Sursele de informatie multiplicandu-se
interesul publicului s-a canalizat.

Influentarea rostirii limbii romane.

Modelul promovat de televiziunile particulare in care

accesntuarea sacadata cu elemente de frazare preluatre din jurnalismul
anglofon au deformat rostirea clasica a limbii romane, mergand pana laun
enunt canta, legat in care cu greu se distinge practic mesajul.
De regula posturuile de radio comerciale au transformat
prezentatorii in prezentatori de discoteca DJ.
Transformarea personalitatilor si personajelor politice in
nume uzuale in personaje care sunt la indemana publicului este un alt
element al comunicarii audiovizuale caracteristic mass-mediei romanesti.
Exemplu: „Basescu s-a intalnit aseara cu Tariceanu”, astfel informatia
aduce la nivelul telespectatorului imaginea personajul politic simplificata.
Pana la un anumit punct aceasta redactare face parte din caracteristicile
vietii democratice. Utilizarea ei in exces duce insa la masificare, iar
masificarea este periculoasa deoarece nu mai are repere valorice.
Toate vedetele de radio romanesti au intrat in constiinta
publica consacrate fiind de televiziune. In prezent observam ca aceiasi
gazetari vedeta, formatori de opinie sunt plimbati pe toate canalele de
televiziune cu toate elementele de constituie, de creare, de constructie a
unei vedete.

100
 Se incearca de cel putin zece ani sise reuseste construirea
vedetei politice prin televiziune, ultima vedeta politica tip rock fiind
Traian Basescu.
Spatiul audiovizual a fost ocupat masiv de manifestarile
zilnice ale politicii iar prezentarearealitatii si a informatiilor necesare
publicului sunt sufocate de presiunile informationale ale acestor interese
care sunt vizibil exprimate pentru ca in buna masura patronii posturilor
fac ei insisi politica.
Emisiunile de sport s-a transformat in campanii care tin
seama de evenimentele sportive sau sunt dominate de un singur sport
pentru ca si aici a interventi aparitia posturilor de nisa.
De reamarcat ca si in presa sportiva de radio sau de
televiziune se pozitioneaza vedeta comentator alaturi de vedeta de sport
insa la vedeta de sport aflam din ce in ce mai putine lucruri despre sport
si din ce in ce mai multe lucruri despre accesoriile vedetei.
Institutia purtatorului de cuvant lucreaza practic cu tehnicile
PR-ului si in final difuzarea unei informatii tine de politica de marketing.
Aceasta politica de cele mai multe ori primeaza fata de politica editoriala.
Cel care decide in final este ascultatorul sau telespectatorul.

CONCLUZII

Jurnalismul audiovizual are ca forma generala de exprimare in

emisiunile informative : stirea, relatarea, comentariul este foarte scurt si
strict determinat , aceste emisiuni au un format fix cu ore fixe de
difuzare ; in emisiunile sportive transmisiile in direct se bazeaza pe genul
publicistic combinat intre stire, relatare si comentariu iar celelalte tipuri
de emisiuni se construiesc pe baza scenariului elaborat de regula dupa
efectuarea predocumentarii si documentarii.
Scenariul este urmat de decupaj care contine succesiunea
secventelor ce urmeaza sa fie montate in forma finala a emisiunii . In
reportajele, documentarele de actualitate intre scenariul elaborat si
filmarile din teren pot exista modificari determinate de elementele
intilnite la locul filmarii .
Genurile care contin elemente de filosofie, retorica, asocieri
conceptuale , comentarii sunt de regula insotite in succesiunea
decupajului de montaj de ceea ce in jurnalismul audiovizual se numeste
„ liniste.” Daca la inceputul cinematografiei valoarea de impact asupra
privitorului a dat-o apropierea , miscarea,prim-planul fratilor La
Lumiere. Televiziunea nu mai avea ce sa descopere din punct de vedere
cinematografic.

101
 La inceput a fost filmul mut, apoi a fost marea capodopera
cinematografica sonora si dupa 1950 micul gigant a inceput sa domine
lumea impresionind-o prin planurile imaginile care nu mai contineau nici
un fel de expresie verbala.
In tehnica de montaj de radio si tv termenul de „liniste „ care se
cuantifica intr-un numar de secunde , iar aceasta liniste este marcata in
interiorul spirelor de banda pe care se inregistreaza emisiunea cu o banda
cruda neinregistrata care se lipeste intre ultimul cuvint al ultimului
vorbitor si primul cuvant al aceluias sau altuia.
Banda de liniste are valoare de inceput, atrage atentia
ascultatorului , il pune pe ganduri , permite operatorului in camera de
emisie sa faca anumite comutari. In timp aceasta liniste a ajuns sa
constituie pentru radio moment de combinatie sonora iar la tv a adus la
crearea unor rubrici cunoscute sub titulatura „ no coment”.
Cand imaginea vorbeste si sonorizarea este de la fata locului.
Asemuita cu elemente din presa scrisa linistea din radio si tv este albul
din pagina de ziar.
Abundenta de cuvinte, rostirea sacadata, prea multe comentarii
indeparteaza si radioascultatorii si telespectatorii de mesajul jurnalistic.
Echilibrul intre imagine si cuvant, muzica, sonorizare se creeaza si din
respir, artistica, linistea care daca este prea mare risca sa duca la pierderea
atentiei redioascultatorului sau telespectatorului. Daca este prea mica
risca sa nu fie bagata in seama si sa nu aibe efect.
In concluzie jurnalismul audiovizual in toate formele de
emisiuni difera pe grila tuturor tipurilor de canale ; este constituit din
cuvinte si imagini , secvente sonore, muzica si liniste folosite in armonie
cu genul publicistic urmarit in asa fel incat sa se recomnstruiasca
realitatea .
Realitatea exista, informatia se creeaza

BIBLOGRAFIE

1. Balasescu M – Manual de productie de televiziune, Ed.Polirom,

Iasi, 2003

2. Coman M – Manual de jurnalism –vol.2 – Ed.Polirom , Iasi 1999

Coman M. - Mass-media, mit si ritual – Ed. Polirom.2003

3. Bucheru I, Fenomenul televiziune -Fund. Romania de Miine. 1995

102
4. Chatala, Henry Pierre – Epoca dezinformarii – Ed. Militara 1991.

5. Gross Peter – Colosul cu picioare de lut – Ed. Polirom 1999

6. Joanescu Irene – Radioul modern .Tratarea informatiei si

principalele genuri informative. Ed.All, Bucurestii 1999

7. Popescu Grosu E. – Jurnalism radio . Specificul radiofonic. –

Ed.Teora , Bucuresti 1998 ( Colectia Caietele audiovizualului)

8. Popescu Grosu E. – Jurnalism TV . Specificul telegenic. –

Ed.Teora , Bucuresti 1998 ( Colectia Caietele audiovizualului)

9. Prutianu Stefan – Antrenamentul abilitatilor de comunicare – vol.1

– Ed.Polirom – Iasi 2004

10.Sartori G. – Homo videns.Imbecilizarea prin televiziune si post

gandirea.Ed.Humanitas,2005

11.Tudor Dona – Manipularea opiniei publice in conflicte armate –

Ed.Dacia, Cluj-Napoca 2000
Tudor Dona – Note de curs

12.Zeca – Buzura D. – Jurnalismul de televiziune – Ed.Polirom Iasi

2005
Zeca – Buzura D. – Televiziunea dupa Big brother – Ed.Polirom
Iasi 2007

103
104