Reologia Materialelor PDF

Mariana Domnica STANCIU
Ioan CURTU
I. Reologia Betonului
1. Noțiuni generale despre beton
2. Clasificarea betoanelor
3. Utilizări ale betonului
4. Metodologii și instalații de detrminare a proprietăților reologice ale
betonului
5. Curbe de fluaj ale betonului
5.1. Modelul Newton
5.2. Modelul Bingham
5.3. Modelul Herschel-Bulkley
5.4. Modelul de tip ”legea puterii”
6. Clase de rezistență ale betoanelor
7. Tipuri de încercări mecanice
8. Factorii care influențează proprietățile reologice ale betoanelor
8.1. Cimentul
8.2. Apa de amestecare
8.3. Agregatele
8.4. Fibre disperse
8.5. Aditivii
9. Durabilitatea betonului de înaltă rezistență
10. Betonul autocompactant
II. Reologia Bitumului
1. Generalități despre bitum
2. Generalități despre asfalt
3. Tipuri reologice de bitumuri
4. Stări și dispersii reologice
5. Tipuri de curgere a bitumurilor
6. Metode de determinare a proprietăților reologice ale
bitumurilor
7. Metode de îmbătrânire a bitumurilor
8. Diagrama Cole-Cole
9. Deformația la fluaj a mixturii asfaltice
10. Curbe de fluaj în pași multipli
11. Formulele Boltzmann
12. Experimentul Leaderman
13. Curba Black
14. Modele reologice pentru mixturi asfaltice
15. Comportarea vâsco-elastică în domeniul neliniar
III. Aplicații – din proiectele studenților
IV. Bibliografie selectivă
 Betonul este unul dintre materialele cele mai utilizate in construcţii, fiind un amestec obținut
din ciment (de obicei ciment Portland), sau din alte materiale pe baza de ciment, agregate (nisip,
pietriș, calcar), apă şi adaosuri chimice (substanțe introduse în masa amestecului care produc
modificări dorite ale proprietăţilor betonului proaspăt sau întărit, precum:
Apă Lianți
Pietriș
Nisip
Ciment
Proporția acestora duc la:

•îmbunătăţirea lucrabilităţii,
BETON
•accelerarea sau întârzierea prizei şi/sau a întăririi,
•micşorarea temperaturii de îngheț,
•duritatea suprafeței,
•rezistenţa la uzură,
•rezistenţa la penetrarea radiațiilor etc.).
a) în funcţie de caracteristicile fizico-mecanice:
- după consistenţă: - foarte vâscos (tasarea 0...0,5cm);
- vâscos (tasarea 0,6...2cm);
- slab plastic (tasarea 2,1...5,0cm);
- plastic (tasarea 5,1...8,0cm);
- fluid (tasarea 8,1... 11,0cm);
- foarte fluid (tasarea >11,0cm);
- după densitatea aparentă: - foarte greu (a > 2.500 kg/m3);
- greu (2.201 < a < 2.500 kg/m3);
- semigreu (1.701 < a < 2.200 kg/m3);
- uşor (1.000 < a < 1.700 kg/m3);
- foarte uşor (pa < 1.000 kg/m3);
- după gradul de permeabilitate: P2, P4, P6, P8, P12;
- după gradul de gelivitate: G50, G100, G150.
- după clasă: C8/10, C12/15, C16/20, C20/25, C25/30, C30/37, C35/45, C40/50, C50/60; etc
(codul indică rezistența la compresiune a probelor cilindrice/cubice)
b) după tipul liantului folosit:
- betoane cu lianţi hidraulici anorganici (minerali):
- cimenturi unitare: ciment portland, ciment aluminos, varuri hidraulice;
- cimenturi cu adaosuri: ciment portland cu zgură, cenuşă, tras etc.;
- betoane cu lianţi organici:
- polimeri;
- bitum şi produse de bitum;
- betoane cu lianţi amestecaţi:
- ciment cu polimeri;
(după Avram C., Bob C. - Noi tipuri de betoane speciale, Editura tehnică, Bucureşti 1980, 336 pp)
c) după tipul de agregate folosite:
- betoane cu agregate grele compacte:
- nisip, pietriş, piatră spartă, bolovani;
- betoane cu agregate uşoare poroase:
- anorganice: - naturale - tufuri vulcanice, piatră ponce, scorie bazaltică etc.;
- artificiale - argilă expandată, perlit expandat, zgură expandată etc;
- organice: - naturale - rumeguş, talaş, coji de orez;
- artificiale - granule de polimeri;
d) după modul de preparare: - manual;
- mecanic:
- pe şantier;
- în staţii de betoane;
- în fabrici şi ateliere de prefabricate;
e) după tipul de armare:
- beton simplu;
- beton armat: - cu bare flexibile de oţel
- cu profile rigide de oţel;
- cu fibre continue şi plase;
- cu fibre disperse (beton fibrat);
- beton parţial precomprimat;
- beton precomprimat:
- prin pre-întinderea armăturii;
- prin post-întinderea armăturii;
(După Avram C., Bob C. - Noi tipuri de betoane speciale, Editura tehnică, Bucureşti 1980, 336 pp)
f) după modul de punere în operă:
- după modul de turnare: - turnare obişnuită;
- prin pompare;
- prin injectare;
- turnare sub apă;
- torcretare;
- după modul de compactare: - necompactate;
- îndesare manuală;
- îndesare cu maiuri mecanice;
- vibrare;
- vacuumare;
- centrifugare;
- presare;
- torcretare;
- vibropresare;
- după modul de întărire: - normală;
- rapidă;
- lentă;
g) după domeniul de folosire:
- de rezistenţă: - betoane obişnuite;
- betoane de înaltă rezistenţă;
- termoizolatoare (λ < 0,7w/m°k);
- rezistente la temperaturi înalte: - termorezistente, T=200°C...1.100°C;
- refractare, T=1.100°C...1.300°C;
- foarte refractare, T > 1.300°C;
- rezistente în medii agresive:
- antiacide;
- rezistente în mediu acid;
- rutiere: - de rezistenţă;
- de uzură;
- hidrotehnice:
- permanent sub apă;
- în zona de variaţie a nivelului apei;
- deasupra apei;
- de protecţie împotriva radiaţiilor;
- decorative.
Beton armat
Beton asfaltic
Beton centrifugat
Beton cu agregate organice
Beton monolit
Beton precomprimat
Beton refractar
Beton ciclopian
Beton usor
Beton vacuumat
Beton vibrat
Beton spongios
Betoane celulare
Betoane compacte
Betoane macroporoase
Betoane semicompacte
http://www.casadex.ro/2012/04/principalele-tipuri-de-beton/
Calea ferată
British
Columbia,
U.S.A.
Metroul Dortmund, Baulos K6a
Tunelul Stanford, U.S.A.

Reologia este descrirea științifică a procesului de curgere în timp; pentru beton,
este măsurată prin metode specifice care determină rezistența acestuia la diverse
forțe de forfecare de intensități diferite. Măsurătorile reologice asupra betonului
sunt exprimate prin intermediul modelului Bingham, care este o funcție de:
Efortul de curgere: tensiunea minimă de a produce sau menține curgerea;

Vâscozitatea: rezistența la curgere o dată ce efortul de curgere este depășit.
 Se utilizează încercările monoaxiale: de compresiune, tracțiune, forfecare, la fluaj

sau/și relaxare;
 Cunoașterea din punct de vedere mecanic a unui masiv de rocă constă dintr-o
evaluare calitativa a reacțiunii acestuia în raport cu modificările geometrice si de
sarcină ce intervin în timp și realizarea de măsurători cantitative a parametrilor
utilizați în calculul numeric al modului de comportare al rocilor, in cadrul diferitelor
procese tehnologice de extragere, derocare si de comportare a construcțiilor miniere
– stabilitate.
 Dintre parametrii de rezistență a materialelor de construcții, cei mai importanți sunt:
 Rezistența de rupere la compresiune monoaxială determinată static și
dinamic;
 Rezistența de rupere la tracțiune statică și dinamică ;
 Rezistența de rupere la încovoiere;
 Rezistența de rupere la forfecare, coeziunea si unghiul de frecare interioară;
 Rezistența de rupere la compresiune triaxială.
•Vâscozimetre cu bulă și cupe viscozimetrice;
•Vâscozimetre cu bilă sau cu cilindru;
•Vâscozimetre capilare;
•Reometre rotaționale;
•Reometre cu cilindri concentrici;
•Reometre con-placă și reometre cu plăci
paralele;
•Reometre cu geometrii speciale;
•Reometre dinamice;
•Reometre cu tensiune controlată;
•Reometre pentru curgere extensională
1. experimente de fluaj, în care se înregistrează creșterea
deformației sub tensiune constantă și din care se
deduce complianța fluajului;
2. teste de relaxare a tensiunii, în care se măsoară

scăderea tensiunii în condițiile unei deformații constante
și din care se poate obține modulul de relaxare a
tensiunilor.
TIPURI DE ÎNCERCĂRI MECANICE
ÎNCERCĂRI DE
VERIFICARE A
REZISTENȚEI
CARACTERISTICE
la întindere, pentru
ÎNCERCARI DE verificarea clasei
CONTROL PE FAZE, betonului
care au ca scop
determinarea
caracteristicilor
betonului pentru
diferite faze ale
procesului de execuție
ÎNCERCĂRI a lucrării (decofrare,
PRELIMINARE, care au tratare termica,
ca scop stabilirea transfer, manipulare,
compoziției betonului livrare),
ce urmează a fi folosit,
stabilirea regimului de
tratare termica etc.
MATERIALE SI METODA DE TESTARE LA
COMPRESIUNE
NE 012- 1/ 2007
 Rezistența la compresiune se determină prin
aplicare unei forțe uniform crescătoare pe
epruvete cubice, cilindrice sau orientativ pe
fragmente de prisma;
 Pentru determinare, se utilizează prese hidraulice

sau mecanice cu precizie de 1 %, a căror forță
maximă a treptei de funcționare adoptată trebuie
să fie egală cu cel mult de opt ori forța de rupere
a epruvetelor supuse încercărilor.
 Transmiterea încărcărilor se realizeaza prin două

platane din metal. Platanul superior (1) este
prevăzut cu un dispozitiv cu rotulă (2) al cărui
centru coincide cu centrul plăcilor pentru
transmiterea uniformă și centrică a forței asupra
epruvetei 5, iar cel inferior (3) este fix.).
Rezistența la compresiune R :
R=P/A [N/mm2]
în care P este forța de rupere citită pe cadranul presei, în

N; A - aria nominală sau reală, după caz, a secțiunii de
referință, în mm2
Rezultatele se rotunjesc la 0,1 N/mm2.
Rezistența la compresiune pentru o serie de epruvete se

obține ca medie aritmetică a rezultatelor individuale
obținute pe epruvetele încercate.
În cazul în care unul din rezultate se abate cu mai mult
de ± 20 % față de medie, acesta se va elimina
recalculându-se media.
Dacă două dintre rezultate se abat, în sens contrar cu
mai mult de 20 % față de medie, determinarea nu se ia
în considerare.
Rezistențele minime ale betonului pe faze de lucru
Conform NE 012- 1/ 2007
Rezultatele obținute în urma testelor de laborator

Deformaţia Deformaţia
datorată datorată
contracţiei contracţiei
de uscare endogene
Contracţia de uscare se Contracţia endogenă

datorează în principal este produsă de
pierderii apei absorbite absorbţia apei din porii
din pori, care are drept capilari pentru
consecinţă reducerea hidratarea cimentului
distanţei dintre părţile încă nehidratat şi este
solide semnificativă numai la
betoane de înaltă
rezistenţă.
Deformaţia datorată contracţiei de uscare evoluează lent, căci este în funcţie de migrarea apei
prin betonul întărit. Deformaţia datorată contracţiei endogene se dezvoltă în cursul întăririi
betonului: ea se produce, în consecinţă, în cea mai mare parte, în cursul primelor zile de după
turnare. Contracţia endogenă este funcţie liniară de rezistenţa betonului.
Deformația la compresiune a epruvetelor din beton testate în laborator
După 1 zi După 28 zile După 4 zile După 28 zile

Clasele de rezistență ale betoanelor
În functie de rezistența la compresiune, determinată pe epruvete (cilindrii si
cuburi) la vârsta de 28 zile, betoanele se clasifică în clase de rezistență.
 Clasa, conform NE 012-1/2007, reprezintă rezistența minimă la
compresiune a betonului, exprimată în N/mm2, determintă pe cilindrii cu
diametrul de 150 mm și înălțimea de 300 mm și pe cuburi cu latura de 150
mm, la vârsta de 28 de zile.
 Se notează cu ,,C'', urmată de 2 rezistențe la compresiune, sub formă de
fracție: C8/10 ( 8= rezistența cilindru N/mm2, 10 = rezistența cub N/mm2)].
Rezistența la compresiune
În cazul betoanelor obişnuite, microfisurile încep să se dezvolte când
solicitarea atinge 30 – 40% din valoarea ei la rupere, iar în jurul valorii de
90%, ruperea datorată fisurilor interconectate este iminentă.
În cazul betoanelor de înaltă performanţă, microfisurarea nu apare decât

după ce efortul depăşeşte 60 – 75% din cel de rupere, iar când
solicitarea atinge pragul de 90% fisurile apar încă izolat, la nivelul
interfaţei piatră de ciment – agregat.
Ruperea epruvetei din beton de înaltă Aspectul ruperii în funcție de viteza de

rezistență (Olar 2009) deformare, în cazul BRN și BIR
(Olar 2009)
REZISTENŢA LA ÎNTINDERE
(Proiectarea structurilor din beton de înaltă rezistenţă în zone seismice, beneficiar:
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului)
Fig. 1
Fig. 2
Fig. 1 Fig. 2
Punctul A din figură arată pragul de
încărcare la care se distruge stratul de
acoperire cu beton al armăturilor.
Comportarea elementului după acest
prag depinde de raportul dintre aria
miezului de beton confinat şi aria totală a
secţiunii, precum şi de cantitatea de
armatură transversală.
După distrugerea stratului de acoperire,
Schematizarea comportamentului stâlpilor BIR forţa capabilă a stâlpului scade până la
solicitați la compresiune centrică, armați
valoarea corespunzătoare punctului B din
transversal cu o cantitate mică, mediu și mare de
armătură transversală (ACI, 1996) figura alăturată.
 Odată cu degradarea betonului concomitent are loc degradarea armaturii prin coroziune.
În rezultat, construcţia îşi pierde capacitatea portantă.
 Armatura în beton este protejată împotriva coroziunii, în primul rând, prin pasivitatea dată
de alcalinitatea betonului (valoarea pH-ului în porii umpluţi cu apă trebuie să fie mai mare
de 9).
 Procesul de distrugere al pasivităţii se desfăşoară cu viteză diferită, care este determinată

de mărimea deschiderii fisurilor şi de agresivitatea mediului.
 Prin creşterea în volum a oxidului de fier, pe suprafaţa armăturii din oţel se creează o
presiune radială asupra betonului imediat înconjurător.
 Această presiune conduce la apariţia locală a eforturilor de întindere şi apariţia

microfisurilor în beton. Propagarea acestor microfisuri se materializează în cele din urmă în
macrofisurarea elementului de beton armat, precum şi la dislocări locale ale stratului de
acoperire cu beton, aşa cum se pune în evidenţă în figurile de mai jos:
Fisurarea și dislocarea betonului în zona barei corodate
de pastrarea de
si tratarea compozitie:
ulterioara ciment, apa,
punerii in agregate,
opera Proprietățile adaosuri
betonului
depind
de procesul
punerii in
opera
Modificările reologice ale betonului cu

creșterea proporției componentelor
din compoziție
(După P.F.G. Banfill (2006) RHEOLOGY OF FRESH CEMENT

AND CONCRETE, heology Reviews 2006, pp 61 – 130)
Se manifestă prin natura chimico-mineralogică, dozaj și finețea de
măcinare.
•Cresterea dozajului duce la îmbunătățirea lucrabilității betonului daca ceilalți
parametrii rămân neschimbați;
•Rezistența la compresiune crește cu mărirea dozajului de ciment, până la o
anumită limită când se plafonează ca urmare a tendinței mari de fisurare prin
contracție.
•Deformațiile elasto-vâsco-plastice cresc la sporirea dozajului de ciment, deoarece
piatra de ciment este mai deformabilă sub acțiunea sarcinilor de scurtă și lungă
durată;
•Finețea de măcinare influențeaza viteza de hidratare și intărire a pietrei de ciment,
modificand in final caracteristicile acestuia.
 Apa de amestecare participă la reacțiile de hiratare și hidroliză ale
cimentului și asigură lucrabilitatea necesară punerii în operă a betonului.
 S-a constatat că din totalul de apă introdus în beton, pentru hidratare se
consumă circa 25-30%, iar pentru asigurarea unei lucrabilități minime
aproximativ 35%.
 Apa existentă în exces va fi eliminată prin evaporare, formând în
structura pietrei de ciment pori. Volumul porilor este cu atât mai mare cu
cât raportul A/C este mai mare.
 analiza apei de amestecare asupra proprietăților betonului se face
considerand raportul A/C. Creșterea acestui raport, conduce la
obținerea unui beton de consistență plastică spre fluidă, dar nu
îmbunătățește lucrabilitatea din cauza apariției posibilelor segregări.
 A – apă
 C- ciment
Ca urmare a volumului mare pe care îl reprezintă, este importantă
corelarea caracteristicilor acestora cu cerințele impuse betonului.
Acestea pot influența betonul prin:
 Natura mineralogică;
 Conținutul în impurități;
 Forma granulelor;
 Mărimea granulelor.
MATERIALE ȘI METODE
1. Materiale
 agregat grosier:
- piatră concasată (CS)
- piatra de râu naturală (NS)
- dimensiune: 19.1 mm
- greutatea specifică: 2.76 kg/dm3
- absorbția apei: 0.55 %
 agregat fin:
- nisip de râu natural
 greutate specifică: 2,56 kg/dm3

 absorbția apei: 1,27 %.
METODA DE DETERMINARE A CURBEI
GRANULOMETRICE
 Granulometria : agregatele sunt trecute prin site de diferite mărimi pentru a le determina curba
granulometrica.
 Sitele folosite variază între 4.75 - 0.075 [mm] , iar durata de vibrare este de cel puțin 15 minute.
Se cântărește ce rămâne pe fiecare sită și se trasează curba granulometrică.
Standarde:
SR-EN 933-1 privind determinarea granulometriei agregatelor si
SR-EN 933-2 privind marimea sitelor utilizate : 0.063 , 0.125 , 0.250 , 0.500 , 1.00 ,2.00
[mm] .
SR-EN 933-4 pentru deteminarea formei agregatelor
Curba granulometrică pentru nisip de râu și nisip concasat
Se observă că nisipul de râu conține un procent mai mare de părti fine decât cel concasat: în jur de
90 % din nisip a trecut pe sita de 1.18, în timp ce doar 60 % din nisipul concasat a trecut pe aceeasi
sită.
CERCETĂRI EXPERIMENTALE
Au fost realizate 12 mixturi principale cu amestecuri
suplimentare:
- fum (S), dioxid de siliciu de 10%:
- Cenușă clasa C (C) 20%:
- fum de silice 10%, împreună cu cenușă de clasă C 10% (SC):
- fum de silice 10%, împreună cu cenușă de clasă F 10% (SF).

EFECTUL CONȚINUTULUI DE CIMENT ASUPRA PARAMETRILOR
REOLOGICI
Modificarea procentuală a parametrilor reologici la 300 și 350 kg/m3

conținut de ciment în raport cu 400 kg/m3 conținut de ciment sunt
prezentate în tabel.
Un conținut redus de ciment scade tipic τ0, dar crește vâscozitatea plastică
ηpl.
EFECTUL TIPURILOR DE AGREGATE ASUPRA PARAMETRILOR
REOLOGICI
Valorile tensiunilor 0 scad în general, iar valorile vâscozității plastice ηpl cresc.
 Parametrii reologici par a fi mai sensibili la variațiile de conținut de ciment de tip agregat.
EFECTUL AMESTECURILOR PLASTIFIANȚI

- Tensiunea τ0 de multe ori scade, în timp ce vâscozitatea plastică ηpl crește în general. În ceea ce
privește schimbările procentuale, amestecurile plastifiante afectează τ0 mai mult decât ηpl.
1. Conținutul de ciment afectează foarte mult lucrabilitatea
betonului, deoarece joacă un rol important în reducerea
centralizării agregatului. Când conținutul de ciment creşte,
vâscozitatea plastică (ηpl) scade și efortul de curgere (τ0)
crește.
2. Lucrabilitatea betonului este afectată de asemenea de tipul

agregatului. În general, agregatele rotunde îmbunătățesc
lucrabilitatea betonului. În betonul cu un conţinut ridicat de
ciment, tipul de agregat are un efect redus.
 Efectul amestecului de plastifiant asupra lucrabilităţii
betonului variază în funcţie de doza de ciment şi tipul de
agregat. Adaosuri de tip Sp cresc mai eficient vâscozitatea
plastică și amestecuri de tip Hp reduc efortul de curgere.
 Fibrele reduc efortul de curgere a betoanelor de tip 350

kg/m3 conținut de ciment, în timp ce efectul asupra
vâscozității plastice variază în funcție de tipul agregatului.
 Fumul de silice reduce efortul de curgere la betonul cu

conținut de ciment 300 si 350 kg/m3, și creşte la 400 kg/m3
conținut de ciment folosind polinaphthaline.
 În prezent fibrele sintetice sunt materiale cu un înalt potențial de
dezvoltare;
 Examinarea efectului fibrelor asupra consolidării constructive a betonului se
face cu ajutorul solicitării de încovoiere;
 Acest experiment ne dă însă date doar despre efectul de scurtă durată a
armăturii fibroase.â Pe lângă fibrele metalice (pentru betonul fibros
clasele T si TG) și microfibrele din materiale sintetice (pentru betonul
fibros clasele FS si BBG) în prezent se folosesc din ce în ce mai des și
macrofibrele din material sintetic pentru fabricarea betonului fibros ;
 Macrofibrele sintetice pot influența pozitiv capacitatea de cedare lentă a
betonului fibros și de aceea pot fi utilizate în zonele unde in afara cerințelor
statice ridicate (clasa T si TG) mai este nevoie și de o protecție corozivă a
elementului de beton pe lungă durată
 Experimentul s-a făcut pe mostre de beton cu dimensiunea de
15x15x45 cm ;
 Rețeta de beton folosită este de 370 kg/mc de ciment cu un raport
apa/beton de 0,5 ;
 Diametrul maxim al fibrelor utilizate este de 16 mm ;
 La început sau realizat mostre de beton fibros cu trei tipuri de fibre
sintetice complet diferite și unul cu fibre metalice tipice (cu o
lungime de 50 mm și diametru de 1mm);
 Acestea au fost examinate la o vârstă de 28 de zile, la o solicitare
de întindere cu încovoiere într-un aparat specializat pentru astfel
de teste .
Materiale și metoda de testare (II)
 Experimentul a fost oprit la o săgeată de 1,75 mm și alungirea a

fost notată;
 Trei probe au fost solicitate apoi până la o săgeată de 3 mm;
 Probele rămase au fost instalate într-un banc de probe pentru
curgerea lentă;
 Probele au fost acoperite cu folie de aluminiu pentru a păstra
contracțiile cât mai scăzute.
 S-a început solicitarea cu 0,47 din rezistența rămasă la o săgeată de 1,75
mm ca și solicitare pe termen lung;
 S-a notat deformația în timp iar nivelul de încărcare a fost crescut treptat;
 Prima creștere a încărcării a fost realizată după 3 luni la o solicitare de 0,6

din rezistență;
 Elementele cu fibre metalice pot fi folosite ca și un etalon deoarece după

utilizări îndelungate (decenii) nu au fost descoperite deformații mari în
practică a betonului fibros cu fibre metalice.
(Mo Li, Victor C. Li, Rheology, fiber dispersion, and robust properties of Engineered Cementitious
Composites, Materials and Structures DOI 10.1617/s11527-012-9909-z)
 Rezultatele acestui experiment arată în prima etapă de încarcare o scădere rapidă a deformației
în timp;
 Nu se poate prognoza cu siguranță că în momentul păstrării acestei incărcări pe un timp mai
îndelungat se va păstra și această scădere a deformației;
 În a doua treaptă de încărcare (0,6 P1,75 ) s-au descoperit diferențe mari în comportamentul
mostrelor cu diferitele tipuri de fibre;
 Elementul de beton cu fibre metalice rămâne stabil și după a doua treaptă de încărcare ;
 La elementele de beton cu fibre sintetice s-au constatat creșteri ale deformației și s-a ajuns dupa
6, 8 și 23 de zile la ruperi ale celor trei probe.
 Deformația nu a încetat în totalitate, o probă cedând după 12 săptămâni la a doua etapă de
solicitare;
 Celelalte probe au rămas stabile, creșterea săgeții este minimală sau chiar inexistentă;
 Din această cauză s-a hotărât să se rămână la această treaptă de încărcare
Creșterea curgerii critice în funcție de dimensiunea fibrelor la

materiale compozite pe bază de ciment
(Mo Li, Victor C. Li, Rheology, fiber dispersion, and robust properties of Engineered Cementitious Composites, Materials
and Structures DOI 10.1617/s11527-012-9909-z)
Teste experimentale
– pe betoane preparate fără aditivi, cu ciment tip CEM IV/B 42.5N
- Lucrabilitatea - cu metoda tasării conform SR-EN 12350-2:2003
- 2 tipuri de rețete R1 și R2
Pentru betonul cu agregate în două sorturi, testul a scos în evidenţă faptul

că fibrele de polipropilenă adăugate reduc tasarea cu aproximativ 30%,
de la o tasare medie de 5,0 cm pentru betonul fără fibre, la una de 3,5 cm la
cel cu fibre.
 Din cauza creşterilor progresive de preţ la oţelul-beton pe piaţa mondială şi în urma unor studii
tehnico-economice elaborate s-a optat, ca soluţie modernă, simplă şi eficientă pentru folosirea ca
armătură în dispersie a fibrelor polimerice.
 Caracteristicile fizico-mecanice surprinzătoare ale acestor fibre în comparaţie cu fibrele metalice
au dus la o crestere exponenţială a utilizarii şi implicit a cererii acestui tip de material pe piaţa
mondială a construcţiilor.
 Fibrele de armare sunt obţinute din polipropilenă pură printr-un proces de extrudare clasică
(răcire cu apa) şi prin tehnologia chill roll, adică răcirea dupa extrudare se face cu un tambur
refrigerant, fibrele ajungând prin diverse procese de transformare la caracteristici fizico-mecanice
de excepţie cum ar fi: rezistenţă mare la rupere, tenacitate si alungire.
 Fibrele de armare din polipropilenă îmbunătăţesc proprietăţile betonului simplu.
 Adăugarea în betonul obisnuit a fibrelor de armare are ca prim efect o creştere semnificativă a
indicelui de tenacitate.
 Betonul armat cu fibre este avantajos în realizarea fundaţiilor de maşini cu solicitări dinamice,
datorită rezistenţei sporite la şoc, a comportării favorabile la amortizare si la deformare.
Alte avantaje ale betonului armat cu fibre sunt:
-asigură o armare tridimensională în toată masa amestecurilor, betoane sau mortare;
-elimină crăpăturile şi fisurile datorate tensiunilor şi contracţiilor, acestea fiind generatoare de rupere;
-creşte considerabil rezistenţa la uzura, impact si la cicluri ingheţ-dezgheţ;
-fibrele de armare sunt practic neutre la agentii chimici corozivi;
-măreşte plasticitatea si lucrabilitatea betoanelor si a mortarelor eliminând segregarea, mustirea si
tasarea.
Betonul armat cu fibre este definit ca fiind :
˝betonul facut din cimenturi hidraulice care contin agregate fine sau mari si fibre discontinue˝
(Institutul American de Beton);
˝beton facut din cimenturi hidraulice cu sau fara agregat de diferite marimi, care incorporeaza, in
principal, armaturi din fibre discrete˝, definitie data de omologii europeni;
˝material obtinut amestecul cimentului, agregat lor, fibrelor metalice, aditivilor, adaosurilor
materiale si apei la preparare, in proportiile prestabilite, ale carui proprietati se dezvolta prin
hidratarea si intarirea cimentului si interactiunea dintre fibrele metalice si matrice˝- "Ghid pentru
stabilirea criteriilor de performanţă şi a compozițiilor pentru betoanele armate dispers cu fibre
metalice", indicativ GP-075-02
Betoanele armate dispers rezultă prin adaugarea în masa betonului a unei cantităţi variabile de
fibre discontinue. Aceste fibre pot fi de diferite tipuri şi dimensiuni şi prezintă diferite proprietăţi.
Prin armarea betonului cu fibre se urmareste imbunatatirea proprietatilor si caracteristicilor
mecanice (de rezistenta) ale materialului, controlul procesului de fisurare si prin aceasta
imbunatatirea ductilitatii, a proprietatilor de absorbtie a energiei si rezistentei la impact, soc,
variatii de temperatura si rezistenta la foc.
Betonul armat dispers cu fibre nu poate înlocui betonul armat obişnuit. Există însă domenii de
utilizare în care betonul armat cu fibre poate fi folosit alternativ sau în completare la cel armat,
oferind avantaje constructive şi economice.
Fibrele, de orice natură ar fi, îmbunătăţesc proprietăţile betonului simplu.
Betonului armat dispers cu fibre au o arie extinsă de utilizare : conducte din beton, ziduri de
sprijin, elemente subţiri de faţadă, cofraje pierdute, lucrări de consolidare la tuneluri cu beton
torcretat, construire piste pentru aerodromuri, elemente refractare, deversoare, colectoare de
apa, elemente prefabricate, etc.
Fibre de oțel
Acest gen de fibre sunt utilizate în principal în

betoane şi, mai rar, în mortare sau paste de ciment,
unde, spre deosebire de multe alte fibre, ele nu sunt
afectate de alcalinitatea amestecului.
Fibre de carbon Fibrele de carbon se evidenţiază ca material de

construcţie prin două însuşiri esenţiale: el este uşor,
iar construcţia are loc cu costuri reduse.
Fibrele de carbon pot fi produse, atât prin
carbonizarea fibrelor acrilice (poliacrilonitril sau
mătase) la temperaturi înalte (pentru a conferi fibrelor
modul de elasticitate şi rezistenţe sporite)sau, mai
ieftin, prin extragerea catranului din petrol sau
cărbune.
Îmbunătăţirile proprietăţilor pot fi semnificative chiar
pentru eforturi de întindere şi mult mai mari pentru
încovoiere.
Fibrele de armare din polipropilenă sunt produse din
polipropilenă pură 100%. Aceste fibre sunt rezistente la
mediile alcaline create de amestecurile de ciment, fără să
se degradeze. Sunt non magnetice, rezistente la
coroziune, neutre din punct de vedere chimic, nu absorb
apa.
Alte tipuri de fibre utilizate in constructii:

- fibre de aramidă;
- fibre din polietilenă;
- fibre acrilice;
- fibre din poliester;
- fibre naturale;
- fibre din polipropilenă.
Utilizarea fibrelor de carbon ca material de construcție nu încetează să ofere surprize: un
exemplu recent îl constituie construcţia de poduri. Constructorii de poduri cred că fibrele de
carbon ar putea revoluţiona acest sector tehnic.
Fibrele de carbon se evidenţiază ca material de construcţie prin două însuşiri esenţiale:
este uşor, iar construcţia are loc cu costuri reduse. Podul de la aeroportul din Oviedo
cântăreşte 200 de tone, mai puţin de jumătate din greutatea unui pod din beton armat
construit convenţional. La aceasta se adaugă viteza neobişnuită cu care poate fi construit:
podul a fost terminat în două zile.
În studierea comportării la solicitări de încovoiere a betoanelor nearmate și a matricilor
armate cu fibre s-a constatat că proprietățile betoanelor armate cu fibre sunt îmbunătățite
semnificativ pentru eforturi de încovoiere, chiar și pentru eforturi de întindere, datorită
distribuției eforturilor în domeniul plastic în zona întinsă.
Comportarea la solicitarea de incovoiere a betoanelor nearmate si a matricilor
armate cu fibre
Fibrele de armare din polipropilenă sunt produse din polipropilenă pură 100%. Aceste fibre
sunt rezistente la mediile alcaline create de amestecurile de ciment, fără să se degradeze. Sunt
non magnetice, rezistente la coroziune, neutre din punct de vedere chimic, nu absorb apa.
Fibrele pot fi folosite sub două forme: de armătură continuă, plase dispuse într-un strat, sau sub
formă de fibre scurte discontinue, orientate întâmplător în amestecul convenţional de beton.
În cazul utilizarii armaturii continue imbunătăţirea proprietăţilor betonului cu fibre din

polipropilena este substanţială, uneori compozitul comportându-se foarte bine deasupra domeniului
elasto-plastic.
În cazul utilizarii fibrelor scurte discontinue volumul de fibre este mult mai mic, deoarece aria
suprafeţei lor specifice, destul de mare, face dificilă încorporarea unei cantităţi mai mari de 0,75%
din volum.
Rezistenţa la fisurare datorită contracţiei, în condiţiile deformațiilor împiedicate este
îmbunătăţită. Durabilitatea fibrelor în matrice în condiţii naturale şi accelerate este excelentă.
Testele pentru imersie în mediu alcalin au pus în evidenţă că, la temperaturi mai mari de
90°C, polipropilena va rămâne cu 90% din rezistenţa sa iniţială, pentru cel puţin 50 de ani.
Orientarea unei fibre faţă de planul fisurii influenţează puternic capacitatea ei de a
transmite sarcina prin fisură. O fibră care are o orientare paralelă cu fisura nu exercită nici un efect
favorabil, în timp ce una perpendiculară pe fisură are un efect maxim.
Eficienţa fibrelor într-o matrice depinde de numărul fibrelor care intersectează o unitate
de suprafaţă şi de rezistenţa la smulgere a fibrelor, care este dependentă de factori ca raportul
geometric (l/df), forma şi textura suprafeţei.
Rezistenţa la întindere. Comportarea la întindere a betoanelor
armate cu fibre de polipropilenă, în cazul general, depinde de
procentul de armare cu fibre şi de alte caracteristici ale fibrelor
cum ar fi: rezistenţa la întindere, elongaţia la rupere, modulul de
elasticitate, rezistenţa legăturii dintre fibre şi matrice, coeficientul
lui Poisson, raportul geometric, textura, forma şi suprafaţa
fibrelor.
Cea mai mare parte a sarcinii revine matricii. Fibrelor le revine
puţin deoarece volumul lor este relativ mic în comparaţie cu cel al
matricii (segmentul OA pe figură). Deoarece microfisurile se
dezvoltă treptat, formând fisuri continue pe întreaga arie
încărcată, sarcina este transferată progresiv prin forfecare la
interfaţa fibră-matrice, până când este preluată în întregime de
fibre (punctul A pe curbă).
Dacă fibrele sunt scurte şi procentul volumic este mic, există
posibilitatea ca fibrele să nu poată prelua sarcina transferată şi
atunci, fie se rup, din cauza depăşirii rezistenţei lor la întindere fie
sunt smulse din matrice cu o descreştere progresivă a efortului,
din cauza ruperii legăturilor de aderenţă fibră-matrice (AB în
figura). Pe de altă parte dacă, procentul volumic de fibre şi
lungimea lor este corespunzătoare, fibrele ar putea prelua
întreaga sarcină, chiar când matricea fisurează progresiv sub
efort aproape constant (porţiunea AC pe curbă). În aceste
condiţii, capacitatea de încărcare a compozitului poate să
crească până la un maxim dat de rezistenţa la întindere şi la
smulgere a fibrelor (porţiunea CD de pe curbă). În general,
porţiunea ACD de pe diagramă este continuă, fără o pauză
evidentă în punctul C.
Rezistenţa la compresiune.
Creşterile maxime ale eforturilor de compresiune în cazul betoanelor armate cu fibre de
polipropilenă, sunt de aproximativ 30% faţă de rezistenţa la compresiune a betoanelor obişnuite.
Fisurarea matricei nu este produsă direct de forţele de compresiune, aşa încât fibrele au un efect
neglijabil după direcţia de aplicare a forţelor. Din experimentările efectuate, s-a putut desprinde
concluzia că, testele de compresiune standard sub încărcare axială, produc o combinaţie de fisuri
datorită forfecării la capetele probei cu deformaţii laterale, ca şi fisurarea porţiunii centrale a probei,
când eforturile de întindere laterală depăşesc limita de fisurare a betonului. Astfel fibrele pot să
exercite un efect de armare după direcţie transversală (efect de confinare).
Rezistenţa la încovoiere.
Rezistenţa la încovoiere este definită ca fiind rezistenţa la apariţia primei fisuri pe proba testată. S-
a descoperit că în timp ce betonul simplu are deformaţii la rupere de aproximativ 100x10-6 m/m,
betoanele armate cu fibre sunt capabile să preia eforturi mai mari şi să prezinte deformaţii înainte
de rupere cuprinse între 2000 x 10-6 m/m şi 5000 x 10-6 m/m (deci, de 20 – 50 de ori mai mari).
Această caracteristică este considerată de specialişti ca fiind cea mai importantă proprietate a
betoanelor armate dispers cu fibre.
Avantajele utilizării fibrelor din polipropilenă
fibrelor de polipropilenă în compoziţia betonului măreşte rezistenţa la întindere şi la
outilizarea
compresiune a acestuia;
osuprafaţa betonului armat dispers cu fibre de polipropilenă este mult mai rezistentă la acţiunea
substanţelor corozive, la acţiunea intemperiilor (îngheţ în mod deosebit), la acţiunea materialelor
degivrante (sare);
oadăugarea de fibre de polipropilenă măreşte rezistenţa betonului la uzură prin frecare, în acest fel
reducându-se costurile realizării unor pardoseli industriale de calitate;
obetoanele armate dispers cu fibre de polipropilenă au o rezistenţă mărită la şocuri;
outilizareafibrelor de polipropilenă contribuie la eliminarea degradărilor provocate de corodarea
armăturilor şi în acest mod la prelungirea duratei de viaţă a construcţiilor;
obetoanele armate dispers cu fibre de polipropilenă corespund normelor PSI, prezenţa fibrelor
reducând în mare măsură exfolierile provocate de foc;
oadăugarea de fibre de polipropilenă în masa betonului conduce la obţinerea unor rezistenţe iniţiale
mari cu efecte imediate asupra timpului necesar până la decofrare;
oavantajele folosirii betonului armat cu fibre de polipropilenă sunt evidente la prefabricatele cu
dimensiuni reduse, la care costurile de armare cu bare sunt ridicate;
ogreutatea redusă a prefabricatelor din beton armat dispers cu fibre din polipropilenă este un
avantaj, la plăcile de faţadă, la lucrări de consolidare şi la transportul elementelor;
o folosirea betonului armat cu fibre de polipropilenă permite reducerea duratei de execuţie a
lucrărilor (se poate ajunge la o reducere de aproximativ 50%).
oasigură o armare tridimensională în toată masa amestecurilor - elimină crăpăturile şi fisurile
datorate tensiunilor şi contracțiilor;
o reduce în mare măsură permeabilitatea betoanelor şi mortarelor;
o fibrele de armare sunt neutre la componenții chimici corozivi.
Betonul armat dispers cu fibre poate fi considerat un material compozit şi, ca atare, pentru
determinarea teoretică a proprietăţilor sale sunt necesare o serie de idealizări ale modului de
comportare a materialelor constituente şi apoi efectuarea unor verificări experimentale.
Materialul compozit, este alcătuit din:
- faza continuă, cunoscută sub denumirea de matrice sau masă de bază;
- faza discontinuă, cunoscută sub denumirea de armătură sau ranforsant (fibre, foiţe,
solzi, particule);
- adaosurile tehnologice.
Matricea este masa de bază, identificată cu un “continuu” al compozitului.
Matricea îndeplineşte în compozit următoarele funcţiuni :

- stabileşte forma definitivă a produsului realizat din materialul compozit;
- înveleşte fibrele astfel încât să le protejeze atât în fazele de formare ale produsului cât şi pe durata
de serviciu;
- împiedică flambajul fibrelor, deoarece fără mediul de susţinere armătura nu este capabilă să preia
eforturi de compresiune;
- matricea constituie mediul de transmitere a eforturilor prin compozit astfel că, la ruperea unei fibre,
reîncărcarea celorlalte fibre se poate realiza prin contactul de la interfaţă;
- permite redistribuirea concentrărilor de tensiuni şi deformaţii evitând propagarea rapidă a fisurilor
prin compozit;
- asigură compatibilitatea termică şi chimică în raport cu armătura.
Rigiditatea compozitelor
Rigiditatea compozitelor unidirecţionale (laminate) este guvernată de
aceeaşi relaţie efort –deformaţii care este valabilă şi la materialele
convenţionale. Deosebirea constă în numărul constantelor independente,
care sunt șase pentru compozite (numite constante inginereşti) şi trei
pentru materiale convenţionale.
Tensiunea
Ca în cazul materialelor convenţionale, tensiunea nu este direct
măsurabilă, dar poate fi apreciată astfel:
- prin analiza stării de tensiune pornind de la forţele exterioare aplicate,
- măsurând deformaţiile şi aplicând relaţia efort-deformaţie.
Deformaţiile
Definirea deformaţiilor materialelor compozite este identică cu a
materialelor convenţionale, continue şi omogene adică în plan.
În betonul armat există un element suplimentar (armătura de oţel), cu caracteristici
superioare de rezistenţă şi deformaţii. Armătura obişnuită, sub formă de bare nu
apare ca un element dispers; din această cauză efectul ei asupra microfisurării este
puţin resimţit.
Armătura dispersă, sub formă de fibre distribuite în masa betonului, exercită un
efect cu totul diferit, aceasta având posibilitatea să intervină în procesul de apariţie a
microfisurilor şi, în special, în cel de dezvoltare a acestora.
Sursa de apariţie a microfisurilor, care pregătesc ruperea betonului sunt golurile,
microfisurile deja formate, zonele mai slabe din vecinătatea suprafeţelor de contact a
granulelor de agregat cu piatra de ciment.
Prin rezultate experimentale, s-a evidenţiat faptul că, fenomenele de microfisurare
şi pregătire a cedării betoanelor cu agregate uşoare, sunt mult diferite în raport cu
cele constatate la betoane cu agregate grele. Deoarece legătura între agregatul uşor
şi piatra de ciment este foarte bună, face ca în această zonă să nu apară cedări, în
sensul desprinderii pietrei de ciment de agregat, în schimb, agregatele uşoare
favorizează dezvoltarea microfisurilor, sporesc auto-accelerarea de degradare la
întindere şi totodată conduc la dezvoltarea mai rapidă a microfisurilor de
compresiune.
Folosirea armării disperse este indicată în cazul betoanelor cu agregate grele, la care
propagarea procesului de microfisurare are loc prin piatra de ciment şi este mai puţin
recomandată la betoanele cu agregate uşoare, când,procesul de microfisurare are de
obicei loc predominant în granulele de agregat şi mai puţin în piatra de ciment.
Elementele din beton armat supuse solicitărilor exterioare (încovoiere, forfecare, întindere,
torsiune etc.) lucrează cu fisuri (stadiul II de lucru), drept consecinţă a rezistenţei la întindere şi a
alungirii limită reduse a betonului.
Fisurile în elementele de beton armat pot apărea şi din alte cauze (nefiind obligatorie existenţa
acţiunilor) cum ar fi contracţia sau tasarea plastică a betonului proaspăt, reacţiile chimice dintre
alcalii şi agregate, efectul ciclurilor de îngheţ-dezgheţ, expansiunea armăturii corodate etc.
Analizand comportarea unor tipuri de elemente din beton armat dispers cu fibre din polipropilenă
printre care: dale prefabricate pentru pavaje exterioare, cofraje pierdute pentru elemente structurale
de tip stâlpi şi grinzi, plăci din beton solicitate la străpungere, grinzi solicitate la forfecare şi
încovoiere, stâlpi şi plăci de gard, mortare /betoane pentru consolidarea unor elemente exterioare,
zidării, etc. s-au constatat urmatoarele:
• betoanele armate dispers cu fibre din polipropilenă au o permeabilitate mai mică, în medie
cu 14,9 % faţă de cele fără adaos de fibre, având o penetrare medie a apei de 1,9 cm faţă
de 2,2 cm.
• forţa de smulgere a armăturii de oţel în cazul betoanelor armate dispers cu fibre fiind, în
medie, de 53,0 kN faţă de 48,5 kN la cele fără adaos de fibre, adică o îmbunătăţire a
aderenţei cu 9,2 %. Acest lucru poate contribui la eficientizarea elementelor prin
posibilitatea de scurtare a lungimii de ancorare a armăturilor în beton. Chiar dacă valoarea
finală cu care se poate scurta o armătură este mică, cantităţile mari de oţel folosite în
construcţii la armarea betoanelor fac ca acest lucru să capete o importanţă economică.
• betonul fără adaos de fibre a avut o contracţie medie de 0,12 mm, în timp ce betonul cu
fibre a avut o contracţie de doar 0,07 mm, adică cu 41,7 % mai mică.
• tencuielile realizate din mortare armate dispers cu fibre se dovedesc a fi eficiente prin
raportul preţ / calitate pe care îl au, prin uşurinţa de punere în operă dar mai ales prin
gradul redus de fisurare în timp;
In cazul pavelelelor armate dispers cu fibre s-a constatat ca au avut o comportare mai bună
decât cele din beton obişnuit executate în aceeaşi perioadă;
- rezistenţa medie la întindere din despicare, la vârsta de 3 zile, a pavelelor cu fibre a fost cu
11,1% mai mare decât cea a pavelelor fără fibre; la 7 zile a fost cu 6,8% mai mare, la 14 zile cu
12,6%, iar la 28 de zile cu 31,7%;
- aceeaşi creştere s-a putut observa şi în ceea ce priveşte rezistenţa minimă a fiecărui eşantion de
pavele: cele cu fibre au avut creşteri cu 7,7%, 4,3%, 22,2% şi 15,1% faţă de cele fără fibre;
- conform normelor, rezistenţa la întindere din despicare a pavelelor, la vârsta de 28 de zile,
trebuie sa fie mai mare de 3,6 N/mm2, prag depăşit de pavelele cu fibre ce au înregistrat o valoare
de 3,94 N/mm2, în timp ce pavelele fără fibre au ajuns doar la 3,0 N/mm2;
- prin compararea cu eşantionul de pavele produse în urmă cu un an s-a putut constata că pavele
cu fibre au în continuare un spor de performanţă în ceea ce priveşte rezistenţa la întindere din
despicare, chiar dacă procentul este mai mic, şi anume 18,8%;
Pavele realizate din beton armat dispers cu fibre din polipropilenă au o rezistenţă sporită faţă de
cele fără adaos de fibre începând chiar din momentul execuţiei lor. Acest lucru înseamnă că ele
pot fi manipulate şi transportate în condiţii de siguranţă sporită chiar şi înainte de termenul de 28
de zile. De asemenea, punerea în lucru a acestor pavele poate fi realizată mai repede ceea ce
înseamnă economie de spaţiu necesar depozitării lor, o logistică mai simplă pentru firma
producătoare care poate gestiona mai bine modalităţile de depozitare, de ambalare pe paleţi, de
încărcare şi de livrare a diferitelor produse prefabricate pe care le produce.
Utilizarea fibrelor din polipropilenă în mortarul de zidărie este benefică, aducând un spor de
rezistenţă substanţial.
Mortarele (micro-betoanele) armate cu fibre din polipropilenă au un aport important la
consolidarea unor elemente din beton avariate, fibrele îmbunătăţind rezistenţa la întindere a
stratului de microbeton;
Capacitatea portantă a elementelor armate cu fibre a crescut faţă dea celor armate clasic.
Armarea cu fibre din polipropilena în combinaţie cu armatura clasică pentru elemente supuse
preponderent la forţă tăietoare îmbunătăţeşte comportarea acestora.
Ruperea are un caracter ceva mai avertizat, nefiind atât de brusc cum se manifesta la cele
armate clasic.
Capacitatea de rezistenţă la străpungere a dalelor armate cu fibre a crescut faţă de a celor
armate clasic.
Armarea cu fibre din polipropilenă în combinaţie cu armătura clasică pentru elemente supuse
preponderent la poansonare îmbunătăţeşte comportarea acestora, în sensul că fisurile care apar
sunt mult mai fine şi apar la o sarcina ceva mai mare.
Totuşi, fibrele singure nu asigură o comportare satisfăcătoare a unor elemente la sarcini mari în
lipsa armăturilor de oţel; acestea din urmă pot fi diminuate ca diametru, număr de bare sau
lungime
Majoritatea aplicaţiilor din beton armat dispers cu fibre sunt bazate pe ideea îmbunătăţirii
proprietăţilor de rezistenţă; totuşi, rolul armării cu fibre nu constă atât în îmbunătăţirea
rezistenţelor statice, cât mai ales, în controlul procesului de fisurare, şi prin aceasta, în
îmbunătăţirea ductilităţii, a proprietăţilor de absorbţie a energiei şi a rezistenţei la impact, şoc şi
variaţii de temperatură;
Îmbunătățirea performanţelor de rezistenţă este mai evidentă în cazul solicitărilor mici sau
moderate (ex. eforturi de întindere provocate de împingeri laterale, sau cele din despicare,
eforturi principale de întindere în cazul zidăriilor) şi mai puţin semnificativă la solicitări mari şi
foarte mari unde este absolut necesară prezenţa armăturilor obişnuite (ex. forfecare, încovoiere);
solicitaţi la compresiune cu flambaj;
- în cazul utilizării betonului armat dispers cu fibre din polipropilenă, după producerea fisurilor,
materialul prezintă în continuare o rezistenţă ce oferă o siguranţă sporită în exploatare;
rolul fibrelor în controlul procesului de fisurare şi calitatea acestora de a menţine împreună
fragmentele fisurate, chiar şi după o fisurare avansată, poate fi folosit avantajos la elementele din
beton armat şi beton precomprimat;
Un avantaj esenţial al betonului armat dispers cu fibre din polipropilenă faţă de cel obişnuit,
constă în aderenţa sporită la suprafaţa stratului suport, inclusiv la armatura clasică, ceea ce face
să se înregistreze pierderi mici la punerea în opera prin torcretare şi la o posibila diminuare a
lungimilor de ancoraj;
- betonul armat dispers cu fibre din polipropilenă permite lucrul la temperaturi ridicate ale aerului
în perioada de executare a lucrărilor; ca urmare, prin folosirea betoanelor armate cu fibre din
polipropilenă s-a redus tendinţa de fisurare datorată contracţiilor iniţiale; acest lucru a fost testat
şi dovedit în cadrul experimentărilor din aceasta teză;
- betonul armat dispers cu fibre din polipropilenă permite obţinerea unor suprafeţe şi muchii
uniforme şi rezistente;
- betonul armat dispers cu fibre din polipropilenă contribuie la reducerea degradărilor produse de
înlăturarea cofrajelor la marginea elementelor sau în zonele de colţ precum şi cele posibil să
apară în timpul transportului şi al montării;
ÎNCERCĂRI DE LABORATOR PENTRU BETONUL ARMAT DISPERS CU
FIBRE (I)
determinarea forței de
smulgere conform SREN
12504-3:2006
Cu două sorturi Cu trei sorturi
 Aceste încercări au constat în determinări de

laborator în ceea ce privește o serie de contracția, rezistenţa la
caracteristici fizico-mecanice întindere din despicare
conform SR EN
 Pentru fiecare element realizat s-au prelevat probe 1338:2004vmn
de mortar şi beton, cu şi fără adaos de fibre din
polipropilenă, din care s-au confecţionat epruvete
cubice; acestea au fost păstrate în condiţii de
laborator şi apoi încercate la vârsta de 28 de zile. rezistenţa la compresiune
conform SREN 12390-
3:2003nm
permeabilitatea la apa
conform SREN 12390-
8:2003
 Aceste încercări au constat în:
- determinări de laborator în ceea ce privește o serie de caracteristici fizico-mecanice
cum ar fi:
 permeabilitatea la apa conform SREN 12390-8:2003,
 contracția, rezistenţa la întindere din despicare conform SR EN 1338:2004,
 rezistenţa la compresiune conform SREN 12390-3:2003, determinarea forței de smulgere conform
SREN 12504-3:2006, etc.
- încercări pe stand a mai multor tipuri de elemente supuse la diferite solicitări.
 Pentru fiecare element realizat s-au prelevat probe de mortar şi beton, cu şi fără
adaos de fibre din polipropilenă, din care s-au confecţionat epruvete cubice; acestea
au fost păstrate în condiţii de laborator şi apoi încercate la vârsta de 28 de zile.
Rezistenţele caracteristice ale betoanelor realizate

Aditivii sunt substanțe anorganice sau organice utilizate în cantități
mici la prepararea betoanelor, având drept scop îmbunătățirea
unor caracteristici ale acestora. În funcție de modul cum
acționează și de efectele lor, putem avea:
 Acceleratori de priza;
 Întârzietori de priza;
 Plastifianți: dispersanți, antrenori de aer și micști.
 Aditivii sunt substanțe chimice lichide sau pulverulente, care

adăugate în masa betonului modifică proprietățile acestuia.
 Aditivii superplastifianți sunt folosiți pentru a dispersa aglomerările
particulelor de ciment și pentru a îmbunătăți lucrabilitatea
betoanelor, mortarelor, etc.
 Aditivii superplastifianți au un impact puternic asupra lucrabilității
și dezvoltării rezistențelor în timp a amestecurilor cimentoase.
(Material furnizat de ing. Ciocîrlan Florin pentru proiectul de reologie 2014

Angajat Laborator de cercetare Sika Brașov)
 Aditivii se utilizeaza pentru:
 Îmbunătățirea lucrabilității
 reducerea cantității de apă
 Plastifianți  Reducerea cantității de apă între 5 si 12 %
 Superplastifianți  Reducerea cantității de apă peste 12 %
Material furnizat de ing. Ciocîrlan Florin 2014

Pentru a schimba și îmbunătăți caracteristicile specifice ale
betonului atât în stare proaspătă cât și în stare întărită.
 Îmbunătățirea calității În interesul beneficiarului
 Îmbunătățirea lucrabilității În interesul executantului
 Îmbunătățirea aspectului estetic În interesul beneficiarului
Efecte negative
Fără aditivi, Pierderea semnificativă a
rezistenței și a durabilității
cu adaos de apă betonului întărit.
Creșterea
lucrabilității
Efecte negative
Cu aditivi Costuri
(Material furnizat de ing. Ciocîrlan Florin, 2014)

● Lucrabilitatea poate fi îmbunătățită prin
adăugarea de apă.
● Ca și consecință rezistența la
compresiune a betonului întărit scade,
adăugarea excesivă de apă duce la apariția
porilor capilari și la o durabilitate scăzută.
● Singurul mod de a îmbunătăți lucrabilitatea
betonului fără ca rezistența la compresiune
să fie afectată este folosirea aditivilor.
Raport de apă/ciment constant: influența superplastifiantului, demonstrată de masa de

răspândire.
 Creșterea rezistenței la compresiune a betonului întărit se poate
realiza prin folosirea unui raport de apă/ciment cât mai mic.
Scăderea semnificativă a lucrabilitatii.
 Folosirea aditivilor superplastifianți permite reducerea raportului de

apă/ciment a betonului proaspăt fără a influența lucrabilitatea.
Scăderea semnificativă a lucrabilitatii.

Folosirea aditivilor superplastifianti
raportul de a/c
(Material furnizat de ing. Ciocîrlan Florin, 2014)

 Folosirea aditivilor ajuta la:
Obținerea unui beton mai omogen cu un raport de a/c cat mai

scăzut.
Obținerea unei lucrabilități mai mari.
Rezistențe la compresiune și durabilitate sporită.
Betonul proaspăt reprezintă starea acestuia din momentul amestecării componenților
până la punerea în lucrare, acțiune care trebuie să se efectueze înainte de începutul
prizei.
 Timpul de început de priză este marcat de începutul degajării căldurii de reacție
(din reacțiile de hidratare-hidroliză ale cimentului), iar sfârșitul de priză coincide
cu momentul maximului de căldura degajată.
 Primul fenomen este însoțit de descreșterea conductivității electrice și de
creșterea vitezei de propagare a sunetului prin beton.
 Practic, aprecierea prizei se poate realiza prin determinarea adeziunii beton-
armătură pe baza forțelor necesare smulgerii acesteia.
Punctele caracteristice ale diagramei:
 e = 0.5‰, e = (0,4…0,5) R28 -
limita la compresiune a domeniului
elastic,
 relatia  - , in domeniul elastic,
conform legii lui Hooke:
  = Eb * 
 unde Eb = tg  = modulul de
elasticitate longitudinal
 b0 = 2‰,  = R28 - limita
rezistentei la compresiune centrica,
la 28 de zile,
 bu = (3.5÷4)‰,  < R28 - limita
ultima la compresiune centrica,
 fis = 0.1‰, f = (0.1÷0.2)*R28 -
Concluzia: betonul este un material foarte limita rezistentei la intindere
fragil, datorită valorilor deosebit de reduse centrica, la 28 de zile,
ale deformațiilor specifice ultime, atât la
întindere cât și la compresiune. (http://www.scrigroup.com/casa-masina/constructii/CALCULUL-SI-ALCATUIREA-
ELEMENT83646.php)
 curbele de fluaj reprezintă forța de forfecare versus viteza de forfecare;
 modelul lui Bingham poate fi aplicat mai multor tipuri de betoane;
 mai există și alte modele ce pot caracteriza comportarea reologică a betonului în
funcție de stadiul aplicațiilor;
 betonul foarte întărit se comportă mai mult ca un material solid decât ca unul
lichid.
 Betonul proaspat din punct de vedere reologic, poate fi încadrat în categoria fluidelor
Bingham, având o comportare apropiată de acestea.
 Proprietățile reologice ale betonului proaspăt sunt determinate în esență, de proprietățile

pastei de ciment și de partea fină din agregat (agregatul mare influentează prin efect de
masă).
 Apropierea de comportarea fluidelor Bingham este determinată de existența unor forțe de
interacțiune ce se manifestă între particulele solide, forțe ce determină apariția unei
vâscozități plastice (structurale) și a unei limite de curgere.
 Calitatea betonului proaspăt se apreciază prin determinarea lucrabilității, densității
aparente, a conținutului de apă și a granulozității agregatelor conținute în beton. Pentru
unele betoane este necesar să se determine și cantitatea de aer oclus.
S-a observat faptul că rezistența betonului crește cu trecerea timpului;
cu cât clasa betonului este mai mare cu atât rezistența este mai mare,
deplasările sunt mai mari și se înregistrează un timp mai mare de
solicitare până la rupere.
 Comportarea newtoniană a betonului este caracterizată de o creștere
liniară a deformației în raport cu forță de solicitare.
 Creșterea deformației unghiulare γ raportată la timpul t și la o tensiune
de forfecare constantă caracterizează viteza de deformare unghiulară și
ca atare putem spune că la o comportare ideală, forța de forfecare este
porporțională cu viteza de deformare unghiulară, factorul de
proporționalitate purtând denumirea de vâscozitate η.
 τ = ηγ
 Se aplică materialelor cu
caracteristici reologice
independente de timp, cu o
rezistență inițială.
 Materialul intră în curgere
numai după ce tensiunea
unitară tangențială ajunge
la o anumită valoare o
denumită și limita de
curgere.
După inițierea curgerii, comportarea este asemănătoare modelului

newtonian, respectiv:
τ = τo+ ηγ
τo- este dependentă de concentrația amestecului și de anumite
constante care țin de natura materialului corpului.
Descrierea fluxului de beton proaspăt este cel de al ecuației
Bingham, ce descrie o relație liniară între tensiunea de
forfecare  și viteza de forfecare (dy/dt), după ce a fost atinsă
tensiunea de curgere.
Efortul la curgere (interceptare) τ0 și vâscozitatea plastică

(pantă) pl permite o descriere cantitativă a lucrabilităţii
betonului.
 Acest model descrie comportarea plastică și vâscoasă
(nenewtoniană de tip legea puterii). Este asemănatoare modelului
Bingham, doar că în acest caz se ia în considerare un exponent n
care ține cont de creșterea vitezei de forfecare.
τ = τo+ ηγn
 Aceste fluide se clasifică în: fluide pseudoplastice și fluide
dilatante.
 Comportarea pseudoplastică este specifică soluțiilor și topiturilor
de polimeri, adezivi, celuloză.
 Comportarea dilatantă este fecvent întâlnită la suspensii cum ar
fi: pasta de amidon, mortar, suspensie de cuarț, etc.
τ = τo+ ηγn
•Pentru n=1, fluidul are

comportare newtoniana (curba 3);
•Pentru n<1, τ scade cu creșterea

vitezei de forfecare, iar fluidul are o
comportare pseudoplastică (curba 1);
•Pentru n>1, τ crește cu creșterea

vitezei de forfecare, iar fluidul are o
comportare dilatantă.
Pasta de ciment şi agregatele sunt
materiale cu comportare liniară. Totuşi
betonul are o comportare neliniară.
Această proprietate aparent
paradoxală poate reieşi din diferenţa de
rigiditate dintre pasta de ciment si
agregate. Această diferenţă va rezulta din
concentraţii de eforturi din zonele de
contact dintre aceste două componente.
La un anumit nivel de intensitate
a tensiunilor, va incepe să se dezvolte o
reţea de microfisuri. Când tensiunile cresc,
o parte din energia aplicată va fi
consumată prin dezvoltarea acestei reţele
de microfisuri.
Curba σ-ε va tinde să nu mai
respecte traiectoria liniar-elastică, astfel
încât la atingerea tensiunilor maxime,
microfisurile vor asigura o redistribuire
internă a tensiunilor, ducând la o cedarea
betonului.
(Curs Beton armat)

 Curgerea lentă a betonului este de cca 2-3 ori mai redusă în
cazul betoanelor de înaltă performanță decât în cazul
betoanelor obișnuite (Olar, 2009).
Răspunsul betonului de înaltă performanță la solicitarea de
tracțiune
http://www.fhwa.dot.gov/publications/research/inf
rastructure/structures/hpc/13060/004.cfm
Modulul de elasticitate creşte odată cu rezistenţa la compresiune, iar
valoarea lui variază în funcţie de trei parametrii de bază ai compoziţiei
betonului:
 volumul de agregate;
 modulul de elasticitate al agregatului;
 modulul de elasticitate al pastei de ciment.
MPa )
 Cu cât rezistența este mai mare, cu atât curgerea este mai redusă;
Curbe de efort – deformație, tipice pentru beton comprimat (Park, 1998)

 Betonul autocompactant (BAC) face parte din categoria betoanelor de înaltă
performanță, care curge ușor sub propria greutate,
 se consolidează fără utilizarea de vibrații mecanice și prezintă risc minim de
segregare
CERINȚE:
I. trebuie realizatã o pastã foarte fluidă, suficient de densă, pentru evitarea segregării
și pierderea omogenității.
II. marea fluiditate a betonului este obținută prin utilizarea unui dozaj ridicat dintr-un
superplastifiant performant.Totusi, un dozaj în exces de superplastifiant
antrenează, în cele mai multe cazuri, segregarea.
III. segregarea poate fi controlată, printr-un dozaj ridicat de material fin și foarte fin în
compoziție și prin folosirea unui agent de vâscozitate. Totusi, obținerea unei mari
rezistențe la segregare are ca rezultat o reducere mai mare sau mai mică de
fluiditate, cu pierderi în performanțele de autocompactare ale BAC.
Astfel, optimizarea cuplului fluiditate-nesegregare creează numeroase probleme, în

special la execuție unde conținutul în materiale fine și foarte fine al materiilor
prime poate să varieze în decursul unei zile de lucru.
 Betonul autocompactant a fost creat și lansat la Universitatea din Tokyo în 1988.
 Nevoia dezvoltării acestui tip de beton a fost cerută de problema asigurării
durabilității ridicate, ceea ce betonul folosit până la acel moment nu asigura ca
urmare a personalului deficitar specializat pentru compactarea acestuia.
 Nu necesită utiliaje de vibrare, astfel se face economie importantă de energie și forță

de muncă, eliminându-se și poluarea fonică.
 Riscul de segregare este foarte redus;
 Pretabil la geometrii complexe ale elementelor turnate.
 La decofrare, nu prezintă defecte de suprafață, nefiind necesară remedierea
acestora;
 Compactitate mare înseamnp volum redus de goluri, ceea ce duce la o durabilitate
mărită;
 Capacitatea de trecere printre armături chiar și în zonele de armare congestionate
fără a se produce separarea constituenților sau blocarea acestora.
 Costuri de fabricație crescute cu până la 13-30%, față de betoanele
obișnuite, din cauza aditivilor obligatorii;
 Potențial de contracție și fluaj mărite față de betonul obișnuit
deoarece se folosesc agregate cu diametrul de maxim 20 mm.
 Prezintă o creștere lentă a rezistențelor după turnare (la încercări
efectuate la 7 și 28 de zile) cu 13%, față de creșterea acelorași
rezistențe cu până la 40% la betonul obișnuit.
 Comportamentul reologic al betonului proaspăt BAC este
descrisă prin:
 lucrabilitate,
 consistență,
 fluiditate,
Compoziţia granulometrică a
 mobilitate, agregatelor utilizate la prepararea
betonului autocompactant
 pompabilitate.
Conceptul de eficienţă cimentoidă a adaosurilor (numite și materiale suplimentare de
cimentare - SCM), care a fost iniţial dezvoltat pentru cenuşa volanta se aplică la
materiale cimentoide suplimentare tradiționale cum ar fi microsilicea (SF), zgura
granulată de furnal, metacaolinul, etc.
Contribuţia totală adusă de cenuşă la rezistenţa la compresiune a fost

estimată în funcție de diferenţa dintre fc* si fc.
S-a evaluat factorul de eficiență k, în termenii de rezistența relativă, față de

cea a betonului cu adaos, dată de raportul între diferenţă și rezistența
amestecului de control (fc) ca factor de eficienţă:
k = (fc*-fc) / fc ,
unde: fc* este rezistența la compresune a betonului cu cenușă,

fc este rezistența la compresiune a betonului de control.
Prin urmare, valorile pozitive k indică îmbunătăţirea rezistenţei, ca influență
favorabilă a adaosului, în timp ce valorile negative indică pierderea de
rezistență.
Proprietățile betonului autocompactant proaspăt trebuie testate
concomitent prin mai multe metode experimentale, pentru diferiți
parametrii ai lucrabilității.
Încercarea de determinare a răspândirii din tasare este
utilizată pentru evaluarea capacității de curgere liberă a
betonului autocompactant în absența oricăror obstrucții.
Diametrul masei de beton tasat este o măsură a capacității de
umplere a betonului compactant.
Testul este utilizat pentru determinarea capacității de umplere
(curgere) a betonului realizat cu agregate cu diametrul granulei
de maxim 20 mm. Timpul mare de curgere poate fi asociat cu o
deformabilitate scăzută, datorată vâscozității mari a pastei și
frecarii dintre particule.
Încercarea cu cutia L este frecvent utilizată pentru a evalua
capacitatea de curgere și cea de trecere, blocarea agregatului
grosier de către barele de armătură putând fi detectate cu
usurință vizual.
Încercarea cu inel J este utilizată pentru
determinarea capacităţii de trecere a betonului
autocompactant.
Această încercare este utilizată pentru a evalua
rezistenţa la segregare a betonului autocompactant.
Se consideră că valori ale procentului de trecere (prin
sita cu ochiuri de 5 mm) a betonului cuprinse între 5
şi 15% indică o rezistenţă la segregare
satisfăcătoare.
Datorită caracteristicilor sale deosebite betonul

autocompactant este considerat una dintre cele mai
mari descoperiri din domeniul betonului in ultimii 50
de ani.
 1876 este considerat anul în care a apărut construcția drumurilor
moderne. Atunci au fost pavate cu asfalt o parte din străzile
Washingtonului. La puțin timp după începerea noului secol, asfaltarea
străzilor a devenit populară și în Europa. Franța, Germania și chiar
Austria foloseau asfalt turnat. La Viena, prima pavare cu asfalt a avut loc
în 1872. Aceasta a presupus acoperirea străzii Kaerntnerstrasse cu bitum
compactat, între Ring și Lastenstrasse. În 1895, turnarea asfaltului a fost
aprobată ca metodă generală de construcție a trotuarelor din Viena.
Ce este bitumul?
Bitumul este un produs foarte vâscos, greu volatil, închis la culoare,
obținut ca reziduu al procesării țițeiurilor corespunzătoare.
Cum se produce bitumul?

Cele mai utilizate bitumuri sunt cele obținute prin distilare. Se obțin prin
distilarea în vid a țițeiurilor, la presiune de 17 torr și 370°C. Dacă
distilarea are loc la presiuni inferioare, aceasta se numește distilare în vid
înaintat.
Tipurile de bitumuri dure se obțin prin oxidarea cu oxigen atmosferic la
temperaturi ridicate. Bitumul precipitat, obținut prin extracția cu solvenți,
a scăzut ca importanță
(Romanescu, C., Răcănel C., Reologia lianților bituminoși și a mixturilor asfaltice)
Smoala este un produs rezidual rezultat în urma descompunerii
termice a produselor naturale (lignit, antracit sau lemn). La
temperaturi de peste 1000°C, ca urmare a descompunerii termice,
apar compuși carcinogeni.
Bitumul se obține în principal prin distilarea în vid sau vid înaintat a

țițeiurilor. Rareori se depășește temperatura de 400°C. Astfel,
compușii chimici din bitum își păstrează nemodificată forma
originală pe toată durata procesului de producție. Fiindcă este
inofensiv față de mediul înconjurător, spre deosebire de smoală,
doar bitumul a fost aprobat în construcția de drumuri din Europa.
Asfaltul este un amestec de bitum și agregate minerale, folosit la
construcția de drumuri. Funcție de domeniul de utilizare, asfaltul
conține 5-10% bitum. Pentru îmbunătățirea proprietăților asfaltului,
se poate adăuga filer, nisip sau fibre. Mixtura de bitum și agregate
minerale se numește asfalt natural.
Ce sunt bitumurile modificate cu polimeri?
Bitumurile modificate cu polimeri sunt lianți cărora li s-a adăugat un
material plastic. Acesta îmbunătățește semnificativ proprietățile
bitumului. Bitumurile modificate au fost special concepute pentru
utilizarea în construcțiile de drumuri cu trafic intens. Importanța lor
este în continuă creștere.
Bitumul poate fi reciclat! Se pot recicla bitumurile folosite în
construcția de drumuri. În general, bitumul reprezintă în medie 5%
din masa asfaltului. În acest caz asfaltul se macină (la cald sau la
rece) sau se sfărâmă. Vechiul asfalt măcinat se adaugă (max. 50%)
împreună cu mixtura proaspătă în reciclatorul de asfalt.
Instalație de oxidare continuă, reactoarele Biturox
Schema instalației pentru modificarea bitumurilor
(Krzysztof Błażejowski, Jacek Olszacki , Hubert

Peciakowsk, Ghidul bitumurilor - ORLEN Asfalt, 2013)
 EBCR 60 – Emulsie bituminoasa cationica cu rupere rapida
 EBCR 60 – Emulsie bituminoasa cationica cu rupere rapida
 C60B2 – Emulsie bituminoasa cationica cu rupere rapida
 C65B2 – Emulsie bituminoasa cationica cu rupere rapida
 EBCML 60 – Emulsie bituminoasa cationica cu rupere lenta
 EBCML 65 – Emulsie bituminoasa cationica cu rupere lenta
 C60BP5 – Emulsie bituminoasa cationica cu rupere lenta
 C6BPp5 – Emulsie bituminoasa cationica cu rupere lenta
 PMB 25/55-75 – Bitum modificat cu polimeri
 50/70 si 70/100 – Bitumuri rutiere
 Se referă la variaţia proprietăţilor sale sub condiţii de temperatură
şi încărcare;
 În industrie, materialele sunt supuse în mod continuu la tensiuni;
 Probleme privind reologia bitumurilor
 Gradul de revenire elastică după o serie de deformări ;
 Relaxarea tensiunii sau revenirea deformaţiei după deformări;
 Evoluţia deformaţiei cu timp;
 Revenirea deformaţiei la îndepărtarea tensiunii;
 Modificarea deformaţiei sub acţiune constantă a tensiunii;

Bitumurile sunt sisteme coloidal disperse, care în funcție de compoziție sau temperatură
pot fi de tip sol, sol-gel sau gel. Fiecare tip de structură se caracterizează prin
proprietăți reologice specifice. La temperaturi obișnuite structura bitumurilor este
micelară. Faza intermicelara este formată dintr-o dispersie de rășini în petrolene.
Conținutul micelar este variabil pentru diferite tipuri de bitum și la diferite temperaturi.
Particula coloidală poate avea caracter liofil sau liofob, in funcție de absența sau
prezența acizilor organici în bitum.
 Tip sol (newtonian)
 Tip sol-gel (vâscoelastic)
 Tip gel (elastic/nenwetonian)
 Asfaltenele formează nucleul particulei. Ele rețin pe suprafață maltenele, față de

care au o mare putere de absorbție. În cazul particulei liofobe, acizii se rețin o dată
cu maltenele și disociază în stare absorbită.
 Echilibrul adsorbție–desorbție asfaltene–maltene, dă stabilitate sistemului și depinde
de raportul dintre fazele participante la proces, de compoziția lor chimica, de
structură și de temperatură.
 Creșterea temperaturii poate duce la dispariția micelelor și la starea nemicelară a
bitumurilor.
(http://www.rasfoiesc.com/inginerie/constructii/BITUMURILE97.php)
Dispersii
Vâscozitate Vâscozitate
dependentă de viteza independentă de
de forfecare viteza de forfecare
(tip nenewtonian) (tip newtonian)
Vâscozitate Vâscozitate
dependentă de timpul independente de
de repaus și timpul de timpul de repaus și
forfecare timpul de forfecare
Dispersii Dispersii
Dispersii Dispersii plastice dilatante
corp fals tixotropice
Dispersii
Pseudo-plastice
Dispersii
Dispersii
Ne-
reopectice
reopectice
( după Romanescu, C., Răcănel C., Reologia lianților bituminoși și a mixturilor asfaltice)
Proprietate Metoda U.M. 20/30 30/45 35/50 40/60 50/70 70/100 100/150 160/220
de testare
Penetrația EN 1426 0,1 20-30 30-45 35-50 40-60 50-70 70-100 100-150 160-220
la 25˚ C mm
Punct de EN 1427 ˚C 55-63 52-60 50-58 48-56 46-54 43-51 39-47 35-43
înmuiere
Penetrația EN 12607 % 55 53 53 50 50 46 43 37
reziduală -1
Creșterea ˚C 10 11 11 11 11 11 12 12
punctului de
înmuiere
Variație % 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5 0,8 0,8 1,0
masă
Punct de EN ISO ˚C 240 240 240 230 230 230 230 220
inflamabilita 2592
te
Solubilitate EN 12592 % 99,0 99,0 99,0 99,0 99,0 99,0 99,0 99,0
(Krzysztof Błażejowski, Jacek Olszacki , Hubert Peciakowsk, Ghidul bitumurilor - ORLEN Asfalt, 2013)
(Krzysztof Błażejowski, Jacek Olszacki , Hubert
Peciakowsk, Ghidul bitumurilor - ORLEN Asfalt, 2013)
EN 14769 Bitum şi lianţi bituminoşi.
Îmbătrânire de durată, accelerată, Metoda de Pressure Aging Vessel
realizată într-un recipient îmbătrânire PAV (PAV)
de îmbătrânire sub presiune (PAV).
Metoda BBR Metoda DSR
Bending Beam Rheometer Dynamic Shear Rheomete

(BBR) (DSR)
EN 14771 Bitum şi lianţi bituminoşi. EN 14470 Bitum şi lianţi bituminoşi.

Determinarea modulului de rigiditate şi Determinarea modulului complex de forfecare
flexiune. Reometru cu bară şi a unghiului de fază. Reometru cu forfecare
de încovoiere dinamică (DSR)
 Valoarea tg este un indicator al
bitumului din punct de vedere al
comportării: ca un solid elastic
fragil sau al unui material vâscos.
 Bitumul D (pur) devine rapid un
solid elastic fragil cu creșterea
temperaturii.
 Bitumul F (bitum D modificat cu
polimeri) are un comportament
similar, cu valori apropiate ale
temperaturii corespunzătoare
valorii maxime G2 și ale g la
temperaturi scăzute.

Unde:
t= e+p + ve+vp
t – deformația totală
e – deformația elastică (reversibilă și independentă de timp)
p – deformația plastică (ireversibilă și independentă de timp)
ve – deformația vâsco-elastică (reversibilă și dependentă de timp)
vp – deformația vâsco-plastică (ireversibilă șo dependentă de timp)
http://www.scielo.br/img/revistas/mr/v18n2//1516-1439-mr-18-2-373-gf07.jpg
 Schapery (1984) a arătat că ecuațiile constitutive în cazul mediilor vâsco-elastice
neliniare sunt identice cu cele pentru cazul elastic liniar, dar deplasîrile și tensiunile nu
sunt neapărat cantități fizice în corpul vâscoelastic. Ele sunt ”pseudodeplasări” și
pseudotensiuni”.
 Evidenţiază faptul că pentru două istorii ce nu diferă decât prin valorile lor la
un anumit moment, răspunsul la acel moment este diferit datorită elasticităţii
instantanee a materialului
 Nici un corp nu este boltzmanian în sensul pur (cu excepţia câtorva lichide),
deoarece, pentru o tensiune suficientă, se produce o ruptură, deci o
discontinuitate care distruge adunarea efectelor, fapt pentru care este
importantă definirea domeniilor 3D: timp – temperatură – tensiune sau timp-
temperatură - deformaţie în cadrul cărora corpul are o comportare
boltmaniană
 Constă în stabilirea şi suprimarea tensiunii la intervale de timp regulate, T.
Modulul de elasticitate complex
pentru mixturi asfaltice – curba Black
Krzysztof Błażejowski, Jacek Olszacki , Hubert

Peciakowsk, Ghidul bitumurilor - ORLEN Asfalt, 2013
Modele reologice pentru mixturi asfaltice, beton,
soluri
Se consideră cele două comportări: oboseală și fluaj.
Un material supus pentru un test de tensiune controlată parcurge următoarele etape:
•Etapa 1 – condiții inițiale (domeniul liniar/neliniar);
•Etapa 2 – condiția intermediară (descreșterea modulului instantaneu);
•Etapa 3 – condiția finală (ruperea materialului).
Corelarea dintre unghiul de fază al lianților și cel al mixturilor confecționate din acei lianți
Bacs Benke Erika Eszter
Facultatea de Construcții
Universitatea Transilvania din Brașov
Datorită modului de formare a pământului, suprafaţa scoarţei
terestre este alcătuită din pământuri nesaturate, acest lucru le face
să aibă o comportare complexă. Un rol important în această
comportare îl reprezintă factorul climatic şi prezenţa apei în scheletul
pământului.
Îmbunătăţirea pământurilor înseamnă creşterea proprietăţiilor
inginereşti ale acestuia.
Stabilizarea implică automat creşterea proprietăţiilor geotehnice
ale pământurilor astfel încât această să poate susţine sarcinile
provenite de la construcţiile existente.
Procedeul de stabilizare se poate aplica cu succes mai ales în
pământuri cu granulaţie fină şi produce următoarele efecte asupra
terenului de fundare:
● creşte rezistenţa la forfecare

● reduce permeabilitatea
● reduce compresibilitatea
Stabilitatea construcţiilor inginereşti depinde de rezistenţa şi caracteristicile
de compresibilitate ale terenului de fundare.
În cazul pământurilor argiloase, caracteristicile care influenţează
comportarea construcţiilor sunt:
♦ PLASTICITATEA ŞI CONSISTENŢA
Plasticitatea este proprietatetea rocilor de a deforma sub acţiunea unei
încărcări extreme, fără a modifica volumul şi deformaţia este ireversibilă.
Se calculează cu relaţia:
Ip = wl - wp unde Ip=indicele de plasticitate
wl=limita superioară de plasticitate
wp=limita inferioară de plasticitate
Depinde de: -natura mineralogică şi forma mineralelor
-vâscozitatea fluidului din porii pământului
Consistenţa este un termen folosit pentru a indica gradul de rigiditate al
pãmânturilor coezive.
Se determină cu relaţia:
w=umiditatea naturală
Ic= indicele de consistenţă
♦GRADUL DE UMIDITATE(SATURAŢIE)
Gradul de umiditate defineşte proporţia în care se gãseşte apa în porii pãmântului.
Se determină: unde,
Sr = gradul de saturaþie;
Vw = volumul apei din pori;
Vg = volumul porilor
Clasificarea pământurilor în funcţie de gardul de umiditate:
♦PERMEABILITATEA
Permeabilitatea este proprietatea pãmânturilor care permite ciculaţia apei prin porii sãi.
Depinde de mărimea golurilor.
Curgerea apei prin golurile interconectate poate sã fie:
-turbulentã (moleculele de apã au trasee neregulate)
-laminarã (moleculele de apã descriu linii de curent continue, paralele).
Tipul de debit este important în operaţiunea de stabilizare pentru-că materialul folosit
pentru stabilizare va înlocui --apele subterane, în timpul curgerii laminare
--se va amesteca cu apa subteranã, la curgeri turbulente.
Coef.de permeabilitate variazã de la 10-2 cm/sec, în cazul pietrişurilor curate,
pânã la 10-11 cm/sec, în cazul argilelor.
♦COMPRESIBILITATEA ŞI CONSOLIDAREA
Compresibilitatea reprezintã capacitatea pãmântului de a-şi reduce volumul (prin
reducerea volumului porilor) datoritã greutãţii proprii sau atunci când este supus unei
încãrcãri exterioare.
Consolidarea reprezintã tasarea, în timp, a pãmântului saturat.
Presiunea aplicatã la care este supus pământul este, iniţial, preluatã de apa din pori,
rezultând o presiune în exces a apei din pori. După aceea presiunea aplicatã se
transferã scheletului pãmântului care, la rândul sãu, cauzeazã o reducere a apei din
pori.
Aprecierea gradului de compresibilitate a pãmântului se face în funcţie de modulul de
deformaþie edometric (M2-3) şi de coeficientul de compresibilitate (av2-3) conform
tabelului:
♦REZISTENŢA LA FORFECARE
Proprietatea care îi permite pãmântului sã rãmânã în echilibru, atunci când suprafaţa

sa nu este orizontalã, se numeşte rezistenţã la forfecare.
Este strâns legatã de forma particulelor care alcãtuiesc terenul de fundare deoarece
este influenţatã de contactul dintre particule.
Cu cât suprafaţa de contact dintre particule este mai mare, cu atât rezistenţa
pãmântului va fi mai mare.
Este exprimatã prin ecuaţia lui Coulomb : f =  × tg + c unde:
tg = coeficientul de frecare; f = rezistenţa la forfecare;
 = unghi de frecare internã.  - efortul unitar normal
♦ POROZITATEA
Este un factor de care depinde tasarea pãmântului atunci când acesta este supus la
diferite încãrcãri. Are rol important în stabilizarea pământurilor.
Cu cât valoarea porozitãţii este mai mare,
cu atât terenul este mai predispus la tasãri importante
cu atât acumulãrile de gaze şi lichide sunt mai mari,
ceea ce conduce la o scãdere a coeziunii, respectiv la o capacitate portantã mai micã
Procesul de stabilizare constã în introducerea şi amestecarea unor aditivi (agenţi de
stabilizare) în pãmânt, sub formã de pulbere sau sub formã de suspensie, cu scopul
principal de a îmbunãtãţi stabilitatea de volum, rezistenţa, permeabilitatea şi durabilitatea
pãmântului.
Stabilirea compoziţiei amestecului de pãmânt cu agentul de stabilizare se realizeazã prin
încercãri de cãtre un laborator de specialitate .
Determinarea caracteristicilor iniţiale ale terenului de fundare este necesarã pentru:
- alegerea metodei de stabilizare
- pentru alegerea şi determinarea proporţiei aditivilor necesari.
Este necesar adesea ca lucrãrile de stabilizare sã fie monitorizate în timpul execuţiei
şi dupã realizarea stabilizãrii, astfel încât munca sã poatã fi evaluatã.
CIMENTUL
Cimentul poate fi folosit cu succes la stabilizarea oricãrui tip de pãmânt, cu
excepţia pãmânturilor cu un conţinut ridicat de materii organice sau a argilelor cu
plasticitate mare.
În acest caz se adãugă surse suplimentare de calciu-clorurã de calciu sau var
hidratat, pentru atingerea rezistenţelor dorite.
Pãmânturile argiloase în funcţie de mineralele cristaline predominante care
alcãtuiesc masa lor pot fi împãrţite în: - argile montmorillonitice
- argile caolinitice
- argile illitice
La aceste pământuri stabilizarea cu ciment se foloseşte, cu succes, datoritã
texturii, şi a compoziţiei chimice şi mineralogice a acestora.
Dintre mineralele din compoziţia pãmântului, caolinitul şi illitul bine cristalizat au puţin,
sau nu au deloc, efect asupra hidratãrii şi procesului de consolidare cu ciment.
În cazul argilelor cu umflãri şi contracţii mari (argile expansive), mineralele au o influenţã
mai semnificativã asupra stabilizãrii cu ciment, în funcţie de cantitatea în care se aflã în
compoziţia argilei.
În procesul de stabilizare, cantitatea de ciment necesarã pentru realizarea
agentului de stabilizare poate varia între 3% şi 16% din greutatea uscatã a pãmântului,
în funcţie de tipul pãmântului şi de proprietãţile acestuia
Pentru stabilizarea pãmântului se poate folosi orice tip de ciment dar, în general, cel
mai utilizat este cimentul Portland.
Componenţii de bazã care alcãtuiesc cimentul sunt :

silicaţii de calciu (75%)
aluminaţii şi feriţii de calciu ( 25%).
În final, prin hidratarea cimentului se formeazã o structurã scheleticã a cãrei rezistenţã
depinde de mãrimea fragmentelor şi de cantitatea de ciment adãugatã.
Exemplu: Sistemul de constructie- Metoda conventionala de constructie.

(excavarea pamantului la o adancime de 1 m )
1--->2 cm Beton asfaltic cu granulaţie mică

5 cm Strat pietriş cu granulaţie 0 -- 18 mm
2--->18 cm Strat de bază: pietriş cu granulaţia 0 -

30 mm
3--->10 cm Strat intermediar: nisip grosier
4--->50 - 60 cm Strat anti-inghet: pietris
5---><20 cm Pământ stabilizat cu ciment

VARUL
Varul este un liant hidraulic pe bazã de calcar ars.
În procesul de stabilizare, poate fi folosit sub formã de:

var stins (hidroxid de calciu)
var nestins (oxid de calciu)-este un stabilizator mai eficient
Folosirea varului sub formã de suspensie produce rezistenţe mai mari decât sub formã
de pulbere.
Stabilizarea cu var este eficientã în cazul pãmânturilor argiloase.
În general, varul poate fi folosit pentru stabilizarea pãmânturilor cu Ip cuprins între
10% şi 50%. În cazul Ip< sub 10%, este necesarã adãugarea unui material puzzolanic,
de ex. cenuşa zburãtoare
Argilele montmorillonitice au un comportament mai favorabil stabilizãrii cu var decât
argilele illitice sau argilele caolinitice.
Reacţia chimicã poate continua un timp îndelungat, chiar ani, atâta timp cât varul
este prezent pentru a menţine un pH ridicat (între 10% şi 50%).
Reacţia are loc numai în prezenţa apei, care poate transporta calciul şi ionii de
hidroxil cãtre suprafaţa mineralelor argiloase.
Astfel reacţia nu poate avea loc în cazul pãmânturilor uscate sau a celor foarte
uscate .
O cantitate de var cuprinsã între 3% şi 8% este suficientã pentru creşterea
proprietãţilor inginereşti ale terenurilor stabilizate.
Dacă temperatura scade sub 40, reacţia poate înceta.
Rezultate obţinute prin stabilizare cu var:
- creşterea rezistenţei pãmântului
- reducere a plasticitãţii precum , stabilizare a modificãrilor de
volum
Stabilizarea terenului prin intermediul piloţilor de micã adâncime
Agenţii de stabilizare pot fi amestecaţi in situ, pe amplasamente în care nu este
excesiv de dificil de sãpat pentru a forma piloţi de micã adâncime (9-12 m
adâncime).
Procedura de lucru:
se executa foraje
se introduce agentul de stabilizare în straturi de 20 - 25 cm
se compactează
Piloţii rezultaţi prin injectarea agentului de stabilizare în pãmânt au rolul :
-de îmbunãtãţire a terenului de fundare
-de a servi şi ca piloţi structurali.
În funcţie de nivelul apei subterane, piloţii se pot suprapune, pentru a forma pereţi de
impermeabilizare.
Compoziţia agentului de stabilizare trebuie sã fie foarte bine proiectatã deoarece
rezistenţa pilotului scade, în cazul în care o cantitate semnificativã de apã de la
pilotul pãmânt-agent de stabilizare curge cãtre pãmântul din jur. Vâscozitatea
agentului are un rol important.
Rezistenţa unui astfel de pilot este influenţatã şi de condiţiile de tratare (uscare).

Condiţii bune de uscare sunt atunci când piloţii sunt înconjuraţi de pãmânt umed sau
saturat la temperatura doritã.
Procedeul JET GROUTING
Procedeul jet grouting constã în adãugarea unui aditiv în pãmânt (de obicei ciment sau
ciment-bentonitã), sub înaltã presiune, pentru a eroda şi a amesteca pãmântul cu
aditivul.
Poate fi tratat orice pãmânt în interiorul căruia poate fi introdusã tija de eliberare a
jetului. Prin acest procedeu au fost stabilizate terenuri pânã la o adâncime de 45m.
Sistemul jet grouting este dificil de folosit în cazul depozitelor de pãmânt care conţin o
cantitate mare de bolovani (stânci).
Tehnologia de stabilizare prin procedeul jet grouting se poate realiza în 3 variante:
• sistemul cu jet unic (sistemul monofluid);
• sistemul cu douã fluide;
• sistemul cu trei fluide.
Toate aceste 3 sisteme necesitã introducerea unei tije cu jet pânã la adâncimea doritã şi
introducerea aerului, apei şi/sau agentului de stabilizare în pãmânt.
◦Sistemul monofluid constã în introducerea sub presiune doar a agentului de

stabilizare. Acest sistem este eficient în cazul pãmânturilor necoezive şi în cazul con-
solidãrii fundaţiilor existente, deoarece se pot executa la înclinãri considerabile faţã de
verticalã; metoda cu foraj nefiind fezabilã în astfel de situaţii.
◦Sistemul cu douã fluide introduce în pãmânt, pe lângã agentul de stabilizare, şi un jet
de aer. În acest caz creşte raza de influenţã cu câţiva centimetri, fiind mai eficientã
folosirea sa în cazul pãmânturilor coezive, comparativ cu sistemul monofluid.
◦Sistemul cu trei fluide introduce sub presiune un jet de apã, înconjurat de un jet de
aer, plasat deasupra dar aproape de jetul cu agentul de stabilizare folosit. Datoritã
separãrii procesului de eroziune de procesul de cimentare, rezultã o stabilizare de o
calitate superioarã celorlalte douã sisteme, stabilizare care este foarte eficientã în cazul
pãmânturilor coezive.
Acest sistem oferã o razã de influenţã mai mare decât sistemul cu douã fluide,
rezultând un amestec pãmânt-agent de stabilizare mai uniform, deoarece pãmântul
este omogenizat de jetul de apã-aer înainte ca liantul sa fie injectat.
În general, parametrii cei mai importanţi care trebuie luaţi în considerare la proiectarea
procedeului jet grouting sunt:
caracteristicile geotehnice ale pãmântului,
amestecarea pãmântului cu pasta de injectare,
viteza de ieşire a jetului,
energia din duzã,
debitul pastei de injectare,
viteza de rotaţie
viteza de ridicare a tijei
În urma utilizãrii acestui procedeu se obţine : o creştere a rezistenţei pãmântului şi a
rigiditãţii acestuia, precum şi o scãdere a permeabilitãţii.
Procedeul COMPACTION GROUTING
Prin folosirea acestui procedeu se obţine o creştere în densitate a
pãmântului moale sau a celui aflat în stare afânatã.
Tehnica procedeului compaction grouting constã în injectarea sub
presiune a unui aditiv plastic-rigid în pãmânt.
Amestecul este astfel proiectat încât sã nu pãtrundã în porii
pãmântului sau sã se amestece cu pãmântul, rãmâne într-o masã
omogenã, ce ia forma unor bulbi de formã aproape sfericã, care
deplaseazã particulele pãmântului, având astfel un efect de
compactare asupra masivului de pãmânt.
Aceastã metodã de stabilizare poate fi folositã cu succes şi
pentru ridicarea controlatã a structurilor inginereşti.
Se obţine un plus de capacitate portantã în zona cu volum
densificat. Procedeul compaction grouting se desfãşoarã în douã faze:
• faza 1 - se introduce tija de injectare cu aditiv la adâncimea
proiectatã;
• faza 2 - aditivul este amestecat şi introdus, sub presiune, în
pãmânt.
Pe mãsurã ce extragem din pãmânt tija de injectare, se formeazã bulbi
individuali de formã sfericã, ce se intersecteazã unii cu alţii, formând
elemente structurale sub formã de coloane.
Atunci când se doreşte o compactare mai uniformã a masei de
pãmânt, se mãreşte reţeaua punctelor de injectare a elementelor sub formã
de coloanã, realizându-se, apoi, o reţea secundarã cu puncte de injectare.
În general, aditivii folosiţi în procedeul compaction grouting sunt
compuşi din ciment plus alte materiale. Multe lucrãri sunt realizate, însã,
folosind aditivi fãrã ciment în componenţa amestecului.
Realizarea stabilizãrii prin procedeul compaction grouting necesitã
folosirea unor echipamente speciale. În unele cazuri poate fi necesarã
pomparea agentului de stabilizare cu presiuni de pânã la 7 MPa, însã, la
majoritatea lucrãrilor, presiunile între 3-4 MPa sunt suficiente. Conductele şi
furtunurile folosite trebuie sã aibã cel puţin 5 cm în diametru, iar ratele de
pompare se încadreazã între 1-4 m cubi pe minut.
Efectele stabilizãrii terenului de fundare constau în:
- creşterea rezistenţei la forfecare a pãmântului,
- obţinerea unei capacitãţi portante superioare,
- posibilitatea susţinerii unor încãrcãri mai mari.
-micşorarea permeabilitãţii pãmântului
-stabilizare a variaţiilor de volum
-scade şi gradul de compresibilitate al pãmântului
-Creşterea siguranţei construcţiilor amplasate pe astfel de terenuri
▪Procedeul de stabilizare trebuie ales în funcţie de caracteristicile geotehnice

ale amplasamentului, de condiţiile economice precum şi de condiţiile de
execuţie .
Proiect realizat de Neacșu Nicoleta
Grupa: 14443- “ Modernizare energetica in mediul construit”
Universitatea Transilvania din Brasov
Facultatea de Constructii
Cuprins :
1.Evoluția geosinteticelor
2.Noțiuni generale
3.Geosintetice : - la centrele de stocare a deșeurilor;
- la drumuri și căi ferate;
- la drenaj;
- la maluri, canale,baraje;
- la consolidarea masivelor de pământ
4.Concluzii
5.Bibliografie
1926-1950 -utilizarea sporadica în lucrări de drumuri;
Dupa 1950
Dupa 1960 -dezvoltarea deosebită în domeniul producerii materialelor
polimerice
Dupa 1970
-introducerea conceptului de pamânt armat
-largă dezvoltare a materialelor sintetice cu aplicabilitate în

domeniul ingineriei civile, geotehnice și protecția mediului
Geosinteticele îndeplinesc mai multe funcții în domeniul construcțiilor:
-separa
-filtreaza
-dreneaza
-stabilizeaza
-protejeaza
-armează;
geo – se refera la utilizarea finala a materialului, ca asociat
in imbunatatirea performantelor unor lucrari ce
Geosintetic implica pamantul, terenul de fundare.
sintetic – se referă la faptul că materialele sunt în marea lor
majoritate concepute și realizate de om, materialul
folosit fiind în principal polimerii sintetici derivați din
țiței, dar si alte materiale cum ar fi: cauciucul, fibra de
sticlă.
Cele mai cunoscute geosintetice sunt :
geogrile Georețele geomembrane
geocompozite
AVANTAJE DEZAVANTAJE
-economie în grosimea materialului -nu pot îndeplini decât rolul constructiv
granular până la 50% fără pierderea pentru care au fost concepute, solicitate
performanțelor; sau încercate, în caz contrar putând fi
-reducerea pamântului excavat, ușor deteriorate datorită structurii
împreună cu conservarea agregatelor specializate;
naturale; -sunt materiale subțiri, cu masă redusă
-îmbunătățește compactarea în general și sensibile la contactul cu
umpluturii; materialele clasice;
-crește durata de viață a structurii; -sunt, cel mai adesea, sensibile la
-creste capacitatea portantă; radiațiile ultraviolete;
-asigură economii de până la 50% a -sunt mai expuse fenomenului de
emisiilor de dioxid de carbon în timpul îmbătrânire decât materialele clasice.
construcției;
Datorită gradului ridicat al agresivității chimice ale deșeurilor precum și rolurile
funcționale necesare a fi îndeplinite de elementele componente ale unor depozite
ecologice, se ajunge ușor la concluzia că materialele folosite trebuie să asigure
elasticitatea, etanșeitatea, rezistența la tasări diferențiate, la agresivitate
chimică și biologică, să aibă o masă și un volum redus.
Materialele ce corespund cel mai bine cerințelor menționate sunt materialele
geosintetice.
Geosinteticele folosite la drumuri au o rezistență mare la tracțiune, preluând
solicitările apărute în structurile de pământ în care sunt încorporate și le distribuie prin
intermediul barelor cu rezistență mare la tracțiune.
Transferul eforturilor se face în două moduri distincte:
 prin încleștarea materialului granular în ochiurile geogrilei, lucru care restrânge
deplasarea laterală a acestuia ,
 iar cea de-a doua modalitate este prin frecarea dintre pământ și barele geogrilei.
Geosintetice folosite la drumuri
La drumuri, geosinteticele îndeplinesc rolurile de separare între
tratul de agregat și teren, de filtrare și drenaj și de armare.
Utilizarea acestora duce la reducerea eforturilor pe fundația
drumului și prevenirea penetrării agregatului în stratul de pământ de
dedesubt.
Geotextilele si geogrilele pot fi utilizate și pentru a întârzia
propagarea fisurilor îmbrăcăminților rutiere bituminoase, atât pentru lucrări
noi, cât și pentru repararea îmbrăcăminților existente.
Utilizarea geosinteticelor determină sporirea duratei de viață a
îmbrăcăminților rutiere și scăderea costurilor de întreținere.
DN 73 – între
Cristian si Rasnov
Drumuri nepavate
În comparație cu drumurile nepavate nearmate, prezența geosinteticelor aduce
multiple beneficii:
-reducerea grosimii umpluturii;
-crește capacitatea portantă a terenului moale;
-reduce deformația laterală a umpluturii;
-mărește suprafața de distribuție a eforturilor verticale;
-sporește durata de viață a drumului etc.
Pe măsură ce crește adâncimea făgașelor, forma deformată a geosinteticelor asigură
armarea datorită efectului de membrană.
Comparație între
comportarea unui
drum armat față de
un drum nearmat
Degradarea drumurilor Drum armat cu geosintetice (separare,
nepavate, nearmate distribuție mai bună a eforturilor)
Geosintetice folosite la căi ferate
Atunci când piatra spartă este compactată peste un geogril, aceasta pătrunde parțial
în ochiurile geogrilei și creează o fixare puternică și rigidă.
Această încleștare permite geogrilei să confineze umplutura nepermițând deplasarea
laterală a particulelor, care constituie o cauza majoră a tasării straturilor de sub șinele
de CF.
Geogrilele din polipropilenă sunt făcute să aibă ochiuri de dimensiuni constante
realizându-se o corelare între dimensiunile ochiului geogrilei și dimensiunea granulei
materialului de umplutură, asigurându-se o stabilizare performantă.
Încleștarea dintre geogrilă și piatra

spartă din patul căii Geogrile folosite la CF
Folosirea geosinteticelor la drenaj este o activitate destul de veche
aceasta înlocuind straturi groase de materiale granulare.
Pentru ca drenajul cu geosintetice sa fie garantat trebuie avut grijă la
punerea în opera pentru a nu fi deteriorat de solicitările mecanice.
Și domeniul lucrărilor hidraulice apelează la geosintetice .
Un domeniu în plină expansiune îl constituie etanșarea canalelor cu
geomembrane și geosintetice bentonitice.
Geosinteticele sunt folosite ca un sistem ce împiedică infiltrațiile în cazul
rezervoarelor de beton, rezervoarele de apă artificiale în munți și etanșarea
paramentului în amonte a unui baraj (reabilitarea lucrării).
Cea mai mare provocare în domeniul lucrărilor hidraulice o reprezintă
necesitatea apărării malurilor datorită puterii distructive a valurilor, mareelor și
curentilor.
Această problemă se rezolvă prin sisteme de zidărie ce constau în armarea
solului cu geogrile în diferite suprafețe în funcție de locație.
Pamânturile armate cu materiale geosintetice sunt constituite dintr-o alternanță de
straturi de pământ compactat, în general necoeziv și armături geosintetice.
Acestea au rolul de a prelua eforturile de întindere. Cu ajutorul armăturilor geosintetice
se pot realiza structuri de sprijin abrupte, reabilitări de pante alunecate, ramblee etc.
În cadrul lucrărilor de consolidare a masivelor de pământ afectate de
fenomene de nstabilitate (alunecări de versanți) geosinteticele sunt folosite în sisteme
constructive cu rol stabilizant de tip “ pământ armat”. În această categorie intră
structurile de sprijin, culeile podurilor, taluzurile, versanți instabili.
Pentru elementele de sprijin, se utilizează elemente de fațadă pentru a asigura
atât stabilitatea, cât și estetica.
Acestea variază de la panouri prefabricate pe toată înălțimea sau nu,
gabioane din geogrile , până la sisteme simple, flexibile, realizate prin simpla întoarcere
a armăturilor la fața masivului.
In urma cercetarilor efectuate pe pamanturi armate cu materiale geosintetice
polimerice acestea au tendinta mare la fluaj la efort foarte mic a polipropilenei (PP) si
polietilenei de inalta densitate (HDPE), de unde rezulta ca poliolefinele nu sunt
potrivite pentru structuri pe termen lung.
 Poliesterul (PET) si polivinilalcoolul (PVA) prezinta o comportare excelenta la fluaj si
la un nivel de efort de 63,5 % si 62,1% din rezistenta maxima la rupere.
-este asigurata conlucrarea intre geosintetice si materialele
granulare in timpul exploatarii
-geosinteticele preiau forfecarea atunci cand sunt folosite ca
armatura pentru pamant
-pentru ca geosinteticele sa isi indeplineasca scopul pentru
care sunt folosite, trebuie sa se aiba grija la modul de punere
in opera a acestora.
1. http://uac.incd.ro/Art/v2n4a11.pdf
2. “Revue générale des routes ”
3. http://sd.utcb.ro/_upload/content/docs/236_chirica_raluca-ioana_-_rezumat_ro.pdf
4. http://ro.scribd.com/doc/252424406/Proiectarea-Depozitelor-de-Deseuri-Cu-Materiale-Geosintetice#scribd
5. http://www.geosint.ro/imag/pdf/1/Geosintetice_pentru_drumuri_nepavate_IGS_L4.pdf\
6. http://www.constructiv.ro/content/geosinteticele-cu-rol-de-armare
7. BETON AUTOCOMPACTANT – CERCETARE (PRENORMATIVĂ) - ICECON S.A. (http://www.psc.ro/wp-
content/uploads/2012/02/RAPORT-F6-Ctr-435.pdf)
8. BETON AUTOCOMPACTANT (BAC) PENTRU INDUSTRIA DE PREFABRICATE ÎN CONSTRUCŢII -Liana
TEREC, Henriette SZILÁGYI (http://uac.incd.ro/Art/v1n1a13.pdf)
9. SPECIFICAŢIE TEHNICĂ PRIVIND PRODUCEREA BETONULUI AUTOCOMPACTANT – ANTEPROIECT
(http://www.psc.ro/wp-content/uploads/2012/02/Anteproiect-BAC.pdf)
10. Performance of Self-Compacting Concrete Containing Different Mineral Admixtures - P. Ramanathan*, I.
Baskar**, P. Muthupriya***, and R. Venkatasubramani****
11. Revista CONSTRUCTORILOR, octombrie 2009. (http://www.revistaconstructiilor.eu/wp-
content/uploads/2009/10/nr_53_octombrie_2009.pdf)
12. http://en.wikipedia.org/wiki/Self-consolidating_concrete
13. Akihama S. - Utilizarea betonului microarmat cu fibre sintetice la realizarea anvelopei de protecție a
reactorului în "Atomnaia Tehnika za Rubejom", Ianuarie1989, pp. 18-19
14. Al Chab M.M. - Studiu pentru utilizarea elementelor de construcţii armate cu fibre de oţel, Institutul
Politehnic Iaşi 1989, Teză de doctorat, 145 pp
15. Bejan L. - Introducere in micromecanica materialelor composite armate cu tesaturi, Ed. Gh.Asachi, Iasi,
ISBN 973-8050-34-0, 2000
16. Ispas St.C. - Materiale compozite, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1987
17. Radu Munteanu- Elemente eficiente din b.a. Dispers cu fibre sintetice din polipropilena -2012
18. Revista Construcţiilor, iunie 2011
19. Revista Construcţiilor, iulie 2014
20. Revista Construcţiilor, octombrie 2014
21. www.google.ro/images
22. Determinarea compozitiei granulometrice a solurilor – STAS 7184/10-79
23. Determinarea densitatii scheletului mineral – STAS 1923/1-82
24. Determinarea densitatii pamanturilor – STAS 1913/3-76
25. Determinarea limitelor de plasticitate – STAS 1913/4-86
26. Determinarea granulozitatii – STAS 1913/5-85
27. Determinarea permeabilitatii in laborator – STAS 1913/6-82
28. Determinarea inaltimii capilare in pamanturi necoezive – metoda coloanei de pamant – STAS
1913/8-82
29. Determinarea caldurii maxime de umezire a pamanturilor – STAS 1913/9-76
30. Determinarea caracteristicilor fizice si mecanice ale pamantului cu umflari si contractii mari –
STAS 1913/12-83
31. Incercarea Proctor pentru determinarea caracteristicilor de compactare – STAS 1913/13-83
32. Determinarea greutatii volumice pe teren – STAS 1913/15-75
33. Determinarea compresibilitatii pamanturilor prin incercarea in edometru – STAS 8942/1-89
34. Determinarea rezistentei pamanturilor la forfecare, prin incercarea de forfecare directa – STAS
8942/2-82
35. Determinarea modulului de deformatie liniara prin incercari de teren cu placa – STAS 8942/3-90
36. Incercarea pamanturilor la compresiune monoaxiala – STAS 8942/6-75
37. Determinarea capacitatii de retinere a apei de catre pamanturi, la diferite suctiuni – STAS 9180-73
38. Determinarea densitatii maxime corespunzatoare starii uscate a pamanturilor necoezive – STAS
130006-91
39. Metodologia de determinare a caracteristicilor dinamice ale terenului de fundare la solicitari
seismice – C 241-92
40. Metodologia pentru determinarea indicelui californian de capacitate portanta – IM 003-96
41. Determinarea materiilor organice – STAS 7107/1-76
42. Determinarea continutului in carbonati – STAS 7107/3-74
 Roque R, Huang S and Ruth B-E. Maximizing shear resistance of asphalt mixtures by proper selection of aggregate gradation. In: Proceedings of the 8th Int. Soc. for
Asphalt Pavements; 1997; Seattle, USA. University of Washington; 1997. p. 249-268. [ Links ]
 2. Kim S, Guarin A, Roque R and Birgisson B. Laboratory evaluation for rutting performance based on the DASR porosity of asphalt mixture. Road Materials and
Pavement Design. 2008; 9(3):421-440. http://dx.doi.org/10.1080/14680629.2008.9690126. [ Links ]
 3. Cavalcante Lucena MC, De Aguiar Soares S and Barbosa Soares J. Characterization and thermal behavior of polymer-modified asphalt. Materials Research-
Iberoamerican Journal of Materials. 2004; 7(4):529-534. [ Links ]
 4. Baaj H, Di Benedetto H and Chaverot P. Effect of binder characteristics on fatigue of asphalt pavement using an intrinsic damage approach. Road Materials and
Pavement Design. 2005; 6(2):147-174. http://dx.doi.org/10.1080/14680629.2005.9690003. [ Links ]
 5. Santos Fernandes MR, Camargo Forte MM and Leite LFM. Rheological evaluation of polymer-modified asphalt binders. Materials Research-Iberoamerican Journal
of Materials. 2008; 11(3):381-386. [ Links ]
 6. Dreessen S, Ponsardin M, Planche J-P, Dumont A-G and Pittet M. Durability study: field aging of conventional and cross-linked polymer modified bitumens. In:
LJMU (Liverpool John Moores University) Conference. Liverpool; 2011. [ Links ]
 7. Zeiada WA, Underwood BS, Pourshams T, Stempihar J and Kaloush KE. Comparison of conventional, polymer and rubber asphalt mixtures using viscoelastic
continuum damage model. Road Materials and Pavement Design. 2014; 15(3):588-605. http://dx.doi.org/10.1080/14680629.2014.914965. [ Links ]
 8. Airey GD and Rahimzadeh B. Combined bituminous binder and mixture linear rheological properties. Construction & Building Materials. 2004; 18(7):535-548.
http://dx.doi.org/10.1016/j.conbuildmat.2004.04.008. [ Links ]
 9. Di Benedetto H, Partl MN, Francken L and De la Roche C. Stiffness testing for bituminous mixtures. Journal of Materials and Structures. 2001; 34(2):66-70.
http://dx.doi.org/10.1007/BF02481553. [ Links ]
 10. Corte F and Di Benedetto H. Matériaux routiers bitumineux 2: constitution et propriétés thermomécaniques des mélanges. Lavoisier; 2004. [ Links ]
 Di Benedetto H. Nouvelle approche du comportement des enrobés bitumineux: résultats expérimentaux et formulation rhéologique. In: Proceedings of the Fourth
RILEM symposium: Mechanical tests for bituminous mixes, characterization, design and quality control; 1990; Budapest, Hungry. 1990. In French. [ Links ]
 12. Nguyen H-M, Pouget S, Di Benedetto H and Sauzéat C. Generalization of the time-temperature superposition principle for bituminous mixtures: experimentation
and modelling. European Journal of Environmental and Civil Engineering. 2009; 13(9):1095-1107. http://dx.doi.org/10.1080/19648189.2009.9693176. [ Links ]
 13. Di Benedetto H, Delaporte B and Sauzéat C. Three-dimensionnal linear behavior of bitu-minous materials: experiments and modelling. International Journal of
Geomechanics. 2007; 7(2):149-157. http://dx.doi.org/10.1061/(ASCE)1532-3641(2007)7:2(149). [ Links ]
 14. Di Benedetto H, Olard F, Sauzéat C and Delaporte B. Linear viscoelastic behaviour of bituminous materials: From binders to mixes. International Journal of Road
Materials and Pavement Design. 2004; 5(suppl 1):163-202. http://dx.doi.org/10.1080/14680629.2004.9689992. [ Links ]
 15. Olard F. Comportement thermomécanique des enrobés bitumineux à bases temperatures: relations entre les propriétés des liants et des enrobés (Dissertation).
Ecole Doctorale des Sciences pour l'Ingénieur de Lyon; 2003. In French. [ Links ]
 16. Olard F, Di Benedetto H, Eckmann B and Triquigneaux J-P. Linear viscoelastic properties of bituminous binders and mixtures at low and intermediate
temperatures. International Journal of Road Materials and Pavement Design. 2003; 4(1):77-107. http://dx.doi.org/10.1080/14680629.2003.9689941. [ Links ]
 17. Pouget S, Sauzéat C, Di Benedetto H, Olard F. From the behaviour of constituent materials to the calculation and design of orthotropic steel bridge structures.
Road Materials and Pavement Design. 2010; 11(SI EATA):111-144. [ Links ]
 18. Corte F and Di Benedetto H. Matériaux routiers bitumineux 1: description et propriétés des constituants. Lavoisier; 2004. [ Links ]
 19. Ferry J-D. Viscoelastic properties of polymers. John & Sons; 1987. [ Links ]
 20. Association Française de Normalisation - AFNOR. NF EN 13108-1: spécifications des matériaux Partie 1: Enrobés bitumineux. Paris; 2007. [ Links ]
 21. Association Française de Normalisation - AFNOR. NF EN 12697-33+A1: mélange bitumineux - Méthodes d'essai pour mélange hydrocarboné à chaud - Partie 33 :
confection d'éprouvettes au compacteur de plaque. Paris; 2007. [ Links ]
 http://www.scielo.br/scielo.php?pid=S1516-14392015000200373&script=sci_arttext&tlng=es

Reologia Materialelor PDF

Hochgeladen von

Dokumentinformationen

Originaltitel

Copyright

Verfügbare Formate

Dieses Dokument teilen

Dokument teilen oder einbetten

Freigabeoptionen

Stufen Sie dieses Dokument als nützlich ein?

Sind diese Inhalte unangemessen?

Copyright:

Verfügbare Formate

Reologia Materialelor PDF

Hochgeladen von

Copyright:

Verfügbare Formate

Mariana Domnica STANCIU

Proporția acestora duc la:

Metroul Dortmund, Baulos K6a

Tunelul Stanford, U.S.A.

Efortul de curgere: tensiunea minimă de a produce sau menține curgerea;

 Se utilizează încercările monoaxiale: de compresiune, tracțiune, forfecare, la fluaj

2. teste de relaxare a tensiunii, în care se măsoară

 Pentru determinare, se utilizează prese hidraulice

 Transmiterea încărcărilor se realizeaza prin două

în care P este forța de rupere citită pe cadranul presei, în

Rezultatele se rotunjesc la 0,1 N/mm2.

Rezistența la compresiune pentru o serie de epruvete se

Rezultatele obținute în urma testelor de laborator

Contracţia de uscare se Contracţia endogenă

După 1 zi După 28 zile După 4 zile După 28 zile

În cazul betoanelor de înaltă performanţă, microfisurarea nu apare decât

Ruperea epruvetei din beton de înaltă Aspectul ruperii în funcție de viteza de

 Procesul de distrugere al pasivităţii se desfăşoară cu viteză diferită, care este determinată

 Această presiune conduce la apariţia locală a eforturilor de întindere şi apariţia

Modificările reologice ale betonului cu

(După P.F.G. Banfill (2006) RHEOLOGY OF FRESH CEMENT

- nisip de râu natural

 greutate specifică: 2,56 kg/dm3

- Cenușă clasa C (C) 20%:

- fum de silice 10%, împreună cu cenușă de clasă C 10% (SC):

- fum de silice 10%, împreună cu cenușă de clasă F 10% (SF).

Modificarea procentuală a parametrilor reologici la 300 și 350 kg/m3

EFECTUL AMESTECURILOR PLASTIFIANȚI

2. Lucrabilitatea betonului este afectată de asemenea de tipul

 Fibrele reduc efortul de curgere a betoanelor de tip 350

 Fumul de silice reduce efortul de curgere la betonul cu

 Experimentul a fost oprit la o săgeată de 1,75 mm și alungirea a

 Prima creștere a încărcării a fost realizată după 3 luni la o solicitare de 0,6

 Elementele cu fibre metalice pot fi folosite ca și un etalon deoarece după

Creșterea curgerii critice în funcție de dimensiunea fibrelor la

Pentru betonul cu agregate în două sorturi, testul a scos în evidenţă faptul

Acest gen de fibre sunt utilizate în principal în

Fibre de carbon Fibrele de carbon se evidenţiază ca material de

Alte tipuri de fibre utilizate in constructii:

În cazul utilizarii armaturii continue imbunătăţirea proprietăţilor betonului cu fibre din

Matricea îndeplineşte în compozit următoarele funcţiuni :

Cu două sorturi Cu trei sorturi

 Aceste încercări au constat în determinări de

Rezistenţele caracteristice ale betoanelor realizate

 Plastifianți: dispersanți, antrenori de aer și micști.

 Aditivii sunt substanțe chimice lichide sau pulverulente, care

(Material furnizat de ing. Ciocîrlan Florin pentru proiectul de reologie 2014

 Superplastifianți  Reducerea cantității de apă peste 12 %

Material furnizat de ing. Ciocîrlan Florin 2014

(Material furnizat de ing. Ciocîrlan Florin, 2014)

Raport de apă/ciment constant: influența superplastifiantului, demonstrată de masa de

Scăderea semnificativă a lucrabilitatii.

 Folosirea aditivilor superplastifianți permite reducerea raportului de

Scăderea semnificativă a lucrabilitatii.

(Material furnizat de ing. Ciocîrlan Florin, 2014)

Obținerea unui beton mai omogen cu un raport de a/c cat mai

 Proprietățile reologice ale betonului proaspăt sunt determinate în esență, de proprietățile

După inițierea curgerii, comportarea este asemănătoare modelului

Efortul la curgere (interceptare) τ0 și vâscozitatea plastică

•Pentru n=1, fluidul are

•Pentru n<1, τ scade cu creșterea

•Pentru n>1, τ crește cu creșterea

(Curs Beton armat)