Sie sind auf Seite 1von 13

Tema 3.

Contractul de asigurare
1. Definiţia şi caracterele juridice ale contractului de asigurare.
2. Elementele contractului de asigurare.
3. Condiţiile de validitate ale contractului de asigurare.
4. Efectele contractului de asigurare.
4.1. Drepturile şi obligaţiile părţilor până la ivirea evenimentului asigurat.
4.2. Drepturile şi obligaţiile părţilor după producerea evenimentului asigurat.
5. Încetarea contractului de asigurare.

1. Definiţia şi caracterele juridice ale contractului de asigurare.

1 Contractul de asigurare este actul juridic prin care asiguratul se obligă sa platesca o prima
asiguratorului care prea asupra sa riscul asigurat, obligindu-se, la producerea acestuia, sa plătească
asiguratului sau unei terţe persoane o despăgubire sau suma asigurată. Din definiţia contractului
de asigurare se pot desprinde caracterele juridice ale acestuia. El este un contract personal,
consensual, sinalagmatic, unic, oneros, cu executare succesiva, aleatoriu si de adeziune.
(1) Este un contract personal deoarece deşi obiectul asigurării poate fi o proprietate, un
bun sau un interes, prin contract se asigura persoana si nu proprietate. In cazul in care asiguratul
vinde proprietatea asigurată, noul proprietar nu este asigurat in baza aceluiasi contract decit daca
asigurătorul accepta acest lucru.
(2) contract concesual - se încheie prin consemţămîntul părţilor. În contractul de
asigurare se indică elementele obligatorii a contractului. Caracterul consensual rezultă din faptul,
că se formează solo consensu, prin simplul acord de voinţă al părţilor, fără să fie necesară vre-o
formă specială de manifestare a voinţei lor.
Forma contractului este cea scrisă, dar aceasta nu se cere ad validitatem, ci numai ad
probationem. Ca urmare, lipsa formei scrise nu va atrage nulitatea contractului dar va determina
numai limitarea posibilităţii de a dovedi existenţa şi conţinutul acestuia. În practică, poliţa sau
certificatul de asigurare, precum şi decontul de primă trimis asiguratului fac dovada contractului
de asigurare.

(3) contract sinalagmatic - părţile contractante îşi asumă obligaţii reciproce şi


interdependente (asiguratul - declaraţii de risc exacte, achitarea primei de asigurare în termenii
indicaţi la încheierea contractului; asigurătorul - plata sumei despăgubirilor, dacă asiguratul şi-a
îndeplinit obligaţiunile sale);
(4) Este un contract unic pentru intreaga sa durată. Unicitatea contractului de asigurarea
se menţine chiar dacă asiguratul pierde contractul, in acest caz se eliberează copia (dublicat). Deci,
caracterul de unicitate a contractului de asigurare înseamnă că acesta se menţine unic pentru
întreaga sa durată, chiar şi atunci cînd ar suferi o împărţire pe termene periodice (această divizare
interesează numai modul de plată al primei). În cadrul unei perioade de asigurare determinată,
contractul poate fi modificat prin cererea asiguratului pentru includerea unui risc suplimentar, de
regulă un risc politic. În acest caz se cotează şi se aplică o primă suplimentară faţă de prima de
bază.

(5) contractul cu titlu oneros - fiecare parte urmăreşte să obţină un folos ( nu este gratuit),
o contraprestaţie în schimbul obligaţiei ce-şi asumă. La fel ca şi alte contracte oneroase (opusul
contractului gratuit, care presupune o obligaţie numai pentru una din părţi). Asiguratul beneficiază
de protecţia pe care o oferă asigurătorul, care preia asupra sa riscul asigurat, pentru o primă;
(6) contract este cu executare succesiva - se eşalonează în timp. Asigurătorul se obligă să
acopere un anumit risc pe o perioadă lungă de timp (asigurările pe viaţă), plata se efectuează lunar,
trimestrial, anual, iar pe bunuri - anuală întreagă;
(7) aliatoriu, la încheierea lui părţile nu cunosc existenţa sau întinderea exactă a
avantajelor patrimoniale, ce vor rezulta pentru ele din contract. Obligaţiile asumate de asigurat şi
asigurător depind de un eveniment viitor şi incert. Acest eveniment denumit aliant comportă pentru
fiecare dintre părţi o şansă de cîştig sau un risc de pierdere;
(8) contract de adeziune - este redactat şi imprimat de asigurător, la el a aderat asiguratul;
(9) contract de bună credinţă - presupune că executarea acestuia să se facă cu bună
credinţă de către părţi.
Există 3 tipuri de contract de asigurare:
a) de bază;
b) suplimentar;
c) special.
(A) este încheiat între 2 părţi pe o anumită perioadă de timp. În acest contract sunt indicate
bunurile asigurate, valabilitatea, cota de primă tarifară, locul (locurile) aflării acestor bunuri etc.
(B) Sunt cazuri cînd în timpul valabilităţii contractului de asigurare, asiguratul a mai
procurat bunuri, deci nu toate bunurile sunt cuprinse în asigurare. În acest caz, pe bunurile
procurate, suplimentar se întocmeşte contractul de asigurare suplimentar, şi asigurarea după acest
contract se termină odată cu cel de bază, indiferent de ziua începerii lui.
(C) se încheie în cazul asigurării unor bunuri de excepţie. Fiecare SAs are o listă cu obiecte,
care nu pot fi asigurate pe contractul de bază. (bani în numerar, obiecte de aur, pietre scumpe,
materiale explozive, flori de cază, obiecte de cult, etc.), ci numai pe unul special.

2. Elementele contractului de asigurare.


Contractul de asigurare prezintă ca elemente principale următoarele:
Interesul asigurării, obiectul şi riscul asigurării, suma asigurată şi prima de asigurare: paguba şi
despăgubirea de asigurare.

1. Interesul asigurării – principiul interesului asigurabil reprezintă un principiu de bază al


asigurărilor, alături de principiul despăgubirii şi de principiul bunei credinţe.
În acest context interesul asigurării prezintă particularităţi, în funcţie de formele concrete
ale asigurării: de bunuri, de persoane şi de răspundere civilă.
Prin interesul asigurării – în cazul asigurărilor de bunuri – se înţelege suma efectivă,
evaluabilă în bani, pe care asiguratul o poate suferi în caz de deteriorare a bunului asigurat.
Rezultă că în asigurarea de bunuri funcţionează două principii care domină aceste
asigurări şi anume:
- necesitatea existenţei unui interes patrimonial cu privire la bunul asigurat;
- indemnizare, care împiedică asiguratul de a primi o despăgubire mai mare decât
paguba suferită.
În asigurarea de răspundere civilă legea nu menţionează expres necesitatea interesului
asigurat, dar el se subînţelege şi constă în evitarea micşorării patrimoniului asiguratului (şi/sau al
altei persoane cuprinse în asigurare) ca urmare a angajării răspunderii lor civile faţă de terţe
persoane păgubite prin fapte ilicite.
În cazul asigurărilor de persoane interesul asigurat (daună evaluabilă în bani) nu prezintă
importanţă, întrucât indemnizaţia de asigurare este datorată independent de existenţa unor daune.
De aceea, asiguratul sau terţul beneficiar (inclusiv moştenitorii asiguratului) nu trebuie să
dovedească vreun interes pentru a putea exercita contra asigurătorului drepturile izvorâte din
contract în urma cazului asigurat. Ca urmare, interesul însoţeşte evenimentul legat de persoană:
deces, invaliditate din accidente sau atingerea unei anumite vârste.
În ce priveşte interesul de asigurare faţă de un lucru viitor, sunt de semnalat următoarele
aspecte:
- în practica asigurărilor din diferite state, bunurile viitoare, cum ar fi rodul viilor sau
producţiile agricole, pot face obiectul asigurării. Aceasta deoarece o daună se poate produce atât
asupra unor bunuri materiale, cât şi în privarea lor de a produce câştiguri;
- în cazul asigurării bunurilor pe timpul transportului se despăgubeşte şi beneficiul
separate la mărfurile asigurate, de până la 10%, în lipsa unei convenţii contrare.

2. Prin obiectul asigurării se înţelege ceea ce s-a asigurat: anumite bunuri, despăgubirile
datorate de asigurat ca urmare a răspunderii civile faţă de o terţă persoană (patrimonial din care ar
urma să se plătească) sau un atribut al persoanei (viaţa, capacitatea de muncă etc.), adică valorile
patrimoniale sau nepatrimoniale expuse pericolului. Astfel, în asigurările de bunuri asigurătorul
garantează asiguratului plata unor despăgubiri, în cazul în care anumite calamităţi sau accidente
ar produce pagube bunului respectiv; în asigurările de persoane se garantează plata unor sume
dinainte stabilite, în cazul în care în viaţa asiguratului ar interveni un anumit eveniment
(supravieţuire, invaliditate, deces etc.); iar în asigurările de răspundere civilă asigurătorul preia
asupra sa obligaţiile de despăgubire pe care asiguratul le-ar putea avea faţă de o terţă persoană, ca
urmare a faptului că i-a pricinuit acestuia un prejudiciu.
Obiectul asigurării nu trebuie confundat cu obiectul contractului (raportului) de asigurare.
De exemplu, viaţa şi sănătatea pot forma obiectul asigurării, dar – fiind scoase din circuitul civil –
nu formează obiectul contractului (raportului) de asigurare; acesta constă din obligaţiile părţilor
privind plata primei de asigurare şi a indemnizaţiei de asigurare, prima şi indemnizaţia de asigurare
constituind obiectul prestaţiilor la care se obligă părţile (obiectul indirect al contractului).
Riscul constituie elementul esenţial şi caracteristic al contractului de asigurare. Dacă
riscul lipseşte, contractul de asigurare este lipsit de eficacitate, de propria sa substanţă, întrucât
riscul reprezintă însuşi cauza asigurării.
În literatura de specialitate riscul asigurat este identificat ca fiind fenomenul sau
evenimentul la producerea căruia societatea de asigurări este obligată prin lege sau contract să
achite asiguratului sau beneficiarului asigurării despăgubirea de asigurare la bunuri sau suma
asigurată în cazul persoanelor. Riscul asigurat se referă la unul sau mai multe evenimente
(fenomene) viitoare, posibile şi nesigure (incerte), gradul de probabilitate al ivirii unei primejdii,
precum şi răspunderea preluată de asigurător de a plăti asiguratului despăgubirea sau suma
asigurată datorată ca urmare a producerii evenimentului producător de pagube. În domeniul
asigurărilor, riscul asigurat poate să fie şi un eveniment fericit, caz întâlnit în asigurarea de viaţă
la împlinirea unei anumite vârste. De regulă, aceste evenimente sunt întîmplătoare (sau termenul
de supravieţuire este nedeterminat), incerte şi imprevizibile. Nu se poate cunoaşte dinainte dacă
un astfel de eveniment va surveni într-adevăr într-un anumit loc, dacă el va produce sau nu pagube
anumitor persoane, iar în cazul în care s-ar ivi, nu se poate şti care va fi momentul, ce amploare va
avea şi care va fi mărimea pagubelor ce v-or fi provocate. La asigurările de persoane, riscul
asigurat este evenimentul (evenimentele) imprevizibil, viitor şi posibil să se producă şi care poate
avea ca efect pierderea parţială sau totală a capacităţii de muncă, împlinirea unei anumite vârste,
decesul.
Prin risc asigurat se mai înţelege şi mărimea (proporţia) răspunderii preluate de asigurător
prin încheierea asigurării respective.
Fenomenul (evenimentul) asigurat care a fost deja produs, poartă denumirea de caz
asigurat sau sinistru. Rezultă că, spre deosebire de risc, care este un eveniment ce se poate ivi,
cazul asigurat este un eveniment care s-a produs. Noţiunea de caz asigurat are o însemnătate
deosebită în materie, pentru că din momentul producerii lui, asigurătorul este obligat să plătească
îndemnizaţia de asigurare (despăgubire sau sumă asigurată).

3. Suma asigurată – este partea din valoarea de asigurare pentru care asigurătorul îşi asumă
răspunderea în cazul producerii fenomenului (evenimentului) pentru care s-a încheiat asigurarea.
Suma asigurată reprezintă limita maximă a răspunderii asigurătorului şi constituie unul din
elementele care stau la baza calculării primei de asigurare.
În cazul asigurărilor de bunuri, suma asigurată nu poate să depăşească valoarea reală a
bunului la data asigurării (valoarea de asigurare). Supraasigurarea nu este admisă deoarece poate
trezi interesul asiguratului la producerea cazului asigurat. În schimb, suma asigurată poate fi
inferioară valorii reale a bunului (subasigurare). În aceste limite suma asigurată se tabileşte de
către părţi în contract.
În cazul asigurării de răspundere civilă, întrucât nu există o valoare de asigurare, suma
asigurată se stabileşte prin convenţie, iar în cazul asigurării obligatorii, prin hotărâre a Guvernului.
În cazul asigurărilor de persoane, suma asigurată nu este limitată. Fiind vorba de viaţa şi
de sănătatea omului, nu se poate stabili o limită – fie minimă, fie maximă – de valoare. Astfel
fiind, noţiunile de supraasigurare sau subasigurare sunt inaplicabile şi suma asigurată se stabileşte
potrivit înţelegerii dintre părţi, în mod liber. În cazul asigurărilor de persoane, contractul de
asigurare are un caracter îndemnitar, adică în schimbul primelor de asigurare asigurătorul nu se
obligă să acopere o pagubă, ci să plătească, la realizarea riscului, suma asigurată, independent de
orice idee de prejudiciu, dat fiind faptul că atât viaţa, cât şi sănătatea omului nu sunt evaluabile în
bani (deci se exclude orice raport între suma asigurată şi paguba suferită de asigurat).
Prima de asigurare este suma de bani pe care asiguratul este obligat, în baza contractului sau a
legii, să o plătească asigurătorului, în schimbul garanţiei pe care acesta i-o acordă şi se foloseşte
pentru constituirea fondului de asigurare, a fondurilor de rezervă, pentru finanţarea acţiunilor de
prevenire şi combatere a unor evenimente producătoare de pagube şi pentru acoperirea
cheltuielilor legate de administrarea asigurărilor. Prima de asigurare este, aşadar, preţul plătit de
asigurat ca asigurătorul să preia asupra sa riscul.
Cuantumul primei de asigurare depinde de cota de primă tarifară stabilită, de exmplu, la
1000 lei sumă asigurată pe cap de animal, hectar, etc., precum şi de mărimea sumei asigurate. Prin
urmare, prima de asigurare se calculează prin înmulţirea cotaţiei (exprimată în procente) ajustată,
în urma inspecţiei de risc şi a negocierii, cu suma asigurată.
Există mai multe categorii de prime (cotizaţii de asigurare) şi anume:
a) Prima pură, denumită şi primă de rsic sau primă tehnică, este destinată constituirii
fondului de asigurare din care se plătesc despăgubirile de asigurare şi sumele asigurate. Ea se
calculează înmulţind frecvenţa sinistrelor cu costul lor mediu.
Spre exemplu, să presupunem că un asigurător din România asigură împotriva incendiului
2000 de case care costă în medie 200.000.000 lei. Suma asigurată va fi 200 mil. lei X 2000 = 400
miliarde lei. Dacă, potrivit statisticilor, în fiecare an, în medie, una dintre aceste case arde complet,
asigurătorul va trebui să plătească 200 milioane lei pentru a-şi onora angajamentele. Prima pură
necesară pentru a face faţă acestei sinistralităţi este egală în fiecare an cu 100.000 lei, aşa cum
rezultă din următorul calcul:
Frecvenţa = 1/2000 = 0,05%
Suma asigurată: 200 mil. lei
Prima pură = frecv. X suma asigurată = 0,05% X 200 mil. lei = 100 mii lei

Asigurătorul celor 2000 de case va încasa 100.000 X 2000 = 200 mil. lei ceea ce îi permite
să facă faţă ratei sinistralităţii meii anuale constatată statistic.
Prima pură poate fi exprimată în valoare absolută (100.000 lei în exemplul nostru) sau în
procente raportate la valoarea fiecărui risc (de exemplu 0,05%). Asigurătorul plăteşte în practică
o primă variabilă, în funcţie de valoarea bunului său. Pentru a continua acelaşi exemplu, asiguratul
a cărei casă nu valorează decât 100 mil lei va plăti 00 mil. lei X 0,05% = 50.000 lei, iar cel a cărui
casă valorează 400 mil. lei va trebui să plătească 400 mil. lei X 0,05% = 200.000 lei.
b) Prima netă este egală cu prima pură la care se adaugă cheltuielile necesare pentru
încheierea şi gestionarea contractelor de asigurare plus profitul asigurătorului. Aceste cheltuieli
variază în funcţie de produse de asigurare şi în funcţie de modurile de distribuţie utilizate.
c) Prima totală este cea care este plătită de asigurat şi rezultă din adunarea primei nete
cu cheltuielile accesorii şi cu taxele şi impozitele legale. Cheltuielile accesorii, denumite
suplimentul de cotizaţie sau „costul poliţei” sunt în majoritatea ţărilor o mică sumă forfetară a
cărei justificare era la început aceea că asiguratul trebuia să plătească costul material al încheierii
contractului.
3. Condiţiile de validitate ale contractului de asigurare
Potrivit Codului civil, condiţiile pentru valabilitate unui contract sunt:

* capacitatea de a contracta a parţilor contractante;


* consimţămîntul valabil al părţii ce se obligă;
* să existe un obiect determinat;
* o cauză licită si morală.

a) Orice persoană poate contracta, dacă nu este declarat necapabila de lege. Incapabili de a
contracta sunt: minorii, interzişii judecătoreşti şi, în genere, toţi cei căror legea le-a interzis oricare
contractare. Minorii între 14-18 ani au capacitate restrînsă şi pot incheia acte juridice personale,
dar numai cu acordul parintelui sau a autorităţii tutelare.
b) Consimţământul la încheierea contractului de asigurare este realizat atunci când părţile au
convenit asupra condiţiilor esenţiale ale contractului. Din categoria condiţiilor esenţiale ale
contractului de asigurare fac parte: tipul asigurării, obiectul asigurat, riscul şi cazul asigurat,
mărimea primei de asigurare, termenul de achitare a primei de asigurare, mărimea despăgubirii de
asigurare sau plăţii de asigurare etc. Caracteristic pentru realizarea consimţământului în contractul
de asigurare este faptul, că acesta este reaşizat în formă scrisă. Consimţămintul nu este valabil cînd
este dat prin eroare, smuls prin violenţă sau surprins prin dol.(Violenţa în asigurări este greu de
presupus, dar dacă s-a produs contractul de asigurare se anulează; Dolul – folosirea de mijloace
viclene de catre una din părţi.)
c) Obiectul asigurării îl reprezintă ceea ce s-a asigurat: bunul trebuie sa fie determinabil.
d) Cauza sau scopul contractului este elementul contractului de asigurare ce constă în obiectivul
(finalul) urmărit Un contract de asigurare va fi considerat ca având o cauză ilicită atunci când el
s-a încheiat cu încalcarea ordinii publice sau a regulamentelor legale ce supraveghează
activitatea de asigurare.

4. Efectele contractului de asigurare.

Fiind un contract sinalagmatic, contractul de asigurare presupune drepturi si obligaţii


corelative între părţi ce pot fi delimitate in două perioade; pînă la ivirea evenimentului asigurat şi
după producerea acestuia.
5.1 Drepturile si obligaţiile asiguratului:
a) pînă la producerea riscului asigurat
Drepturile asiguratului:
 Dreptul de a modifica contractul
 Dreptul de a încheia asigurări suplimentare
 Dreptul de răscumpărare
Obligaţiile asiguratului:
 plata primei de asigurare
 obligaţia de a informa pe asigurător în privinţa modificării circumstanţelor care agraveaza
riscul,
 obligaţia de intreţinere a bunului asigurat in bune condiţii, conform dispoziţiilor legale in
vigoare.
b) după producerea riscului asigurat
* dreptul de a încasa despăgubirea de asigurare
Obligaţiile asiguratului sunt:
 combaterea efectivă a calamităţilor pentru limitarea pagubei si salvarea bunurilor
asigurate.
 Avizarea asigurătorului, in termenele prevazute de condiţiile de asigurare, cu privire la
producerea riscului asigurat
 Participarea la constatarea cazului asigurat produs şi a pagubei rezultate
 Furnizarea de acte şi date referitoare la riscul asigurat

5.2 Drepturile si obligaţiile asigurătorului


a) pînă la producerea riscului asigurat

 dreptul de a verifica existenţa bunului asigurat şi a modului în care acesta se intreţine


 dreptul de a aplica sancţiuni legale cînd asiguratul a încălcat obligaţiile privind
intreţinerea, folosirea şi paza bunurilor asigurate
Obligaţiile asigurătorului
 obligaţia de a elibera, la cerere, dublicatul documentului de asigurare, dacă asiguratul l-a
pierdut pe cel original
 obligaţia de a elibera, la cererea asiguratului a unui certificat ce confirma asigurarea.
b) după producerea riscului asigurat
* asigurătorul achita despăgubirea sau Suma asigurată
In acest scop, asigurătorul va stabili cauzele daunelor si imprejurărilor în care acestea s-au
produs pentru determinarea obligaţiei sale de plată. Pentru aceasta este necesar să se verifice
 dacă asigurarea era in vigoare la data producerii riscului
 dacă primele de asigurare au fost achitate integral
 dacă bunurile respective sunt cuprinse in asigurare
 dacă evenimentul produs este riscul împotriva căruia s-a încheiat asigurarea.

5. Încetarea contractului de asigurare.

Modul obişnuit de încetare a contractului de asigurare cu durată determinată îl constituie


ajungerea la termen, respectiv expirarea perioadei pentru care a fost încheiat.
Un alt mod de încetare a contractului, destul de uzual, este producerea riscului asigurat.
Această situaţie o întâlnim în asigurări de viaţă şi de accidente a persoanelor, când survine cazul
asigurat. După plata sumei asigurate, obligaţiile asigurătorului faţă de asigurat se sting, ceea ce
echivalează cu încetarea automată a contractului.
Pentru asigurările de bunuri, contractul încetează numai dacă, prin realizarea riscului, bunul
asigurat a fost distrus în totalmente. Dacă distrugerea este parţială, contractul poate continua să-şi
producă efectele pentru o sumă asigurată redusă. Soluţia este asemănătoare în cazul asigurărilor
de răspundere civilă. Dacă suma asigurată nu se epuizează prin achitarea despăgubirii terţului
prejudiciat prin fapta asiguratului, asigurătorul va răspunde în continuare până la suma contractată.
Modurile neobişnuite de încetare a contractului sunt:
 denunţarea – constă în exercitarea contractului în mod unilateral, din cauze autorizate de
lege şi anume: dacă asiguratul nu a comunicat în scris modificările intervenite în cursul
contractului în legătură cu datele luate în considerare la încheierea asigurării; când se
constată neîndeplinirea de către asigurat a obligaţiei de întreţinere corespunzătoare a
bunului sau neluarea măsurilor de prevenire impuse de lege, autorităţi, ori de însăşi natura
bunurilor asigurate.
 rezilierea – reprezintă desfacerea pentru viitor a contractului datorită neexecutării obligaţiei
uneia dintre părţi, din cauze care-i sunt imputabile.
 Nulitatea – Contractul de asigurare este nul atunci când el a fost încheiat fără respectarea
condiţiilor esenţiale de valabilitate (orice persoană poate contracta, dacă nu este declarat
necapabilă de lege. Incapabili de a contracta, conform prevederilor Codului Civil RM, sunt:
minorii, interzişii judecătoreşti şi, în genere, toţi cei căror legea le-a interzis oricare
contractare. Minorii intre 14-18 ani au capacitate restrînsă şi pot incheia acte juridice
personale, dar numai cu acordul parintelui sau a autorităţii tutelare; sau în cazul când
consimţămintul nu este valabil, adică dacă este dat prin eroare, smuls prin violenţă sau
surprins prin dol; sau în cazul când cauza contractului este ilicită, adică atunci cînd el s-a
încheiat cu încalcarea ordinii publice sau a regulamentelor legale ce supravegheaza
activitatea de asigurare). În principiu, regula principală care guvernează nulitatea este că
„contractul lovit de nulitate se consideră că nu a fost încheiat, iar clauza lovită de nulitate
se consideră că nu a fost stabilită”, cu alte cuvinte, nulitatea contractului de asigurare
operează şi pentru trecut, nu numai pentru viitor aşa cum este în cazul pentru denunţare şi
reziliere. Ea readuce pe contractanţi la situaţia juridică avută la data încheierii asigurării,
procedându-se la restituirea reciprocă a prestaţiilor efectuate.

Tema 4 Organizarea activităţii de asigurare în R Moldova

1. Iniţierea şi organizarea activităţii de asigurare în R Moldova


2. Structura organizatorică a societăţii de asigurare
3. Intermedierea în activitatea de asigurare

1 Iniţierea şi organizarea activităţii de asigurare în R Moldova

Conform Legii cu privire la asigurări nr. 407-XVI , activitate de asigurare - activitate care
constă, în principal, din: oferirea, negocierea şi încheierea de contracte de asigurare şi reasigurare,
încasarea de prime, lichidarea de daune, efectuarea de acţiuni de regres şi de recuperare.
Conform articolului 20 activitatea de asigurare (reasigurare) poate fi desfăşurată exclusiv de
către asigurători (reasigurători), sub formă de societate pe acţiuni de tip deschis, inclusiv cu
investiţii străine, care deţin licenţă de activitate eliberată în condiţiile prezentei legi. Asigurătorul
(reasigurătorul) nu poate fi înregistrat la Camera Înregistrării de Stat a Ministerului Dezvoltării
Informaţionale fără avizul Autorităţii de supraveghere.
Articolul 24. Licenţierea asigurătorului (reasigurătorului)
Activitatea de asigurare (reasigurare) poate fi desfăşurată numai de asigurătorii
(reasigurătorii) care au obţinut licenţă de activitate în condiţiile Legii nr.451-XV din 30 iulie 2001
privind licenţierea unor genuri de activitate, precum şi în condiţiile prezentei legi.
Licenţa se acordă pe un termen nelimitat.
Pentru obţinerea licenţei, asigurătorul (reasigurătorul) prezintă CNPF, următoarele
documente şi informaţii:
a) actul de proprietate sau contractul de locaţiune a imobilului în care se va desfăşura
activitatea licenţiată;
b) certificatul bancar ce confirmă depunerea integrală a capitalului social minim;
c) declaraţie scrisă despre provenienţa mijloacelor din capitalul social depus;
d) condiţiile de asigurare pentru fiecare clasă de asigurare separat, la care se anexează
modelele de contracte şi de poliţe de asigurare, tarifele de asigurare şi structura lor;
e) baza tehnică pentru calculul primelor de asigurare şi al rezervelor tehnice, legalizată de
actuar;
f) programul de reasigurare propus pentru a susţine clasa de asigurare, inclusiv detaliile
privind proprietatea şi poziţia financiară a reasigurătorului;
g) business-planul potrivit categoriei şi clasei de asigurări, întocmit pentru primii 3 ani
financiari, care să includă: prognoza cheltuielilor de gestiune, în special a cheltuielilor generale
curente şi a comisioanelor, prognoza primelor de asigurare şi a despăgubirilor de asigurare,
calculul resurselor financiare destinate acoperirii obligaţiilor de asigurare şi al marjei de
solvabilitate, politica de investiţii, portofoliul de active, evaluarea şi diversificarea activelor,
managementul riscului.

CNPF decide asupra eliberării licenţei în termen de 30 de zile lucrătoare de la data primirii
cererii şi a documentelor anexate.
În cazul depunerii cererii pentru reperfectarea licenţei prin includerea în ea a unei noi clase
de asigurări, asigurătorul anexează la cererea de reperfectare a licenţei documentele specificate de
la lit.d)-g).
Taxa de eliberare a licenţei pentru activitate în domeniul asigurărilor este de 10000 lei, care
se fac venit la bugetul de stat.
Asigurătorul (reasigurătorul) este obligat să plaseze într-un loc vizibil copia de pe licenţă.
După înregistrare se eliberează un certificat de înregistrare în baza căruia compania trebuie
să se înregistreze la:
1. Inspectoratul Fiscal
2. Inspectoratul de supraveghere a activităţii de asigurare
3. Organul de statistică
4. Casa teritorială de asigurări sociale.

2 Structura organizatorică a societăţii de asigurare


Societate pe acţiuni de tip deschis sunt unităţi instituţionale pe acţiuni a căror funcţie
principală constă în desfăşurarea activităţii de intermediar financiar între agenţii economici şi
populaţie. Aceste instituţii au anumite caracteristici, cum ar fi:
- acumulează, transformă şi redistribuie disponibilităţile financiare sau transformă riscurile
individuale în riscuri colective;
- funcţionează ca unităţi economice a căror scop principal este realizarea profitului;
- funcţionează pe baza legii societăţilor comerciale şi a legii speciale privind societăţile de
asigurare şi supravegerea a asigurărilor;
- pot fi constitute numai ca societăţi pe acţiuni la care acţionarii semnificativi şi persoanele
semnificative sunt aprobaţi de autoritatea de supraveghere a asigurărilor.

Organigrama

Adunarea Generală a Acţionarilor este organul suprem de conducere a societăţii, care


decide asupra activităţii acesteia şi stabileşte politica ei economică şi comercială. AGA alege
Consiliul de Administraţie al societăţii
Consiliul de Administraţie are în principal următoarele atribuţii:
a) alege preşedintele Consiliului de Administraţie şi îl revocă din funcţie.
b) hotărăşte cu privire la deschiderea şi închiderea punctelor de lucru, agenţiilor,
reprezentanţilor şi filialelor.
c) aprobă structura organizatorică a societăţii şi numărul de posturi.
d) angajează şi eliberează din funcţie: directorii generali adjuncţi, directorii direcţiilor
din Centrală şi directorii de sucursale, cărora li se aplică regulile de la mandat. Pentru
celelalte categorii de personal, în care intră şi personalul care ocupă funcţiile de
directori de departamente din Centrală precum şi directorii subordonaţi directorilor
de sucursale, angajarea şi eliberarea din funcţie se face de către preşedintele executiv.
e) stabileşte îndatoririle şi responsabilităţile personalului societăţii pe compartimente.
f) stabileşte tactica şi strategia de marketing.
g) aprobă condiţiile şi tarifele asigurărilor facultative şi programele de reasigurare.
h) supune anual aprobării Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor, în termen prevăzut
de lege, raportul cu privire la activitatea societăţii, bilanţul contabil şi contul de profit
şi pierderi, precum şi bugetul de venituri şi cheltuieli şi programul de activitate pe
exerciţiul financiar viitor.
i) alege Comitetul de Direcţie, stabilind atribuţiile şi competenţele acestuia.
j) exercită atribuţiile delegate de Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor: luarea
hotărârilor privind mutarea sediului societăţii, majorarea capitalului social, reducerea
capitalului social, schimbarea obiectului de activitate.
Preşedinte Executiv/ Director General
- asigură conducerea operativă a întregii activităţi a societăţii, răspunzând de activitatea
acesteia faţă de Consiliul de Administraţie.
- coordonează şi îndrumă activitatea Directorului general adjunct, direcţiilor,
sucursalelor şi compartimentelor din subordine.
Director General Adjunct
- coordonează şi îndrumă activitatea direcţiilor, departamentelor şi serviciilor din
subordine, conform organigramei.
- asigură conducerea operativă a întregii activităţi a subunităţilor funcţionale din
subordine, răspunzând de activitatea acestora faţă de Conducerea societăţii.
Direcţia Vânzări, Coordonare Subscriere
- coordonează şi răspunde de realizarea atribuţiilor ce-i revin din hotărâri ale Adunării
Generale a Acţionarilor, ale Consiliului de Administraţie şi ale Conducerii societăţii,
pentru desfăşurarea activităţii de asigurare şi reasigurare, alinierea continuă la cerinţele
şi practicile specifice de pe piaţa asigurărilor
Direcţia Asigurări Generale şi Direcţia Asigurări de Viaţă
- coordonează şi răspunde de realizarea atribuţiilor ce-i revin din hotărâri ale Adunării
Generale a Acţionarilor, ale Consiliului de Administraţie şi ale Conducerii societăţii,
în domeniul organizării şi conducerii activităţii de asigurări.
Direcţia Daune
- coordonează şi răspunde de realizarea atribuţiilor ce-i revin din hotărâri şi Ordine ale
Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ale Adunării Generale a Acţionarilor, ale
Consiliului de Administraţie şi ale Conducerii societăţii, în domeniul regularizării
daunelor interne şi externe apărute, conform obligaţiilor asumate de societate prin
contractele de asigurare încheiate.
- pentru realizarea obiectivelor stabilite, coordonează activitatea Departamentelor Daune
Externe şi Daune Interne şi execută orice alte sarcini stabilite de Conducerea societăţii
şi de Consiliul de Administraţie.
Direcţia Marketing – Dezvoltare
- coordonează şi răspunde de realizarea atribuţiilor ce-i revin din hotărâri ale Adunării
Generale a Acţionarilor, ale Consiliului de Administraţie şi ale Conducerii societăţii,
pentru desfăşurarea activităţii de marketing - dezvoltare a societăţii.
- Directorul Direcţiei Marketing – Dezvoltare răspunde de realizarea eficace a
activităţilor de promovare a imaginii societăţii, de comunicarea cu clientul, de tratarea
reclamaţiilor clienţilor.
Direcţia Economică
- coordonează şi răspunde de realizarea atribuţiilor ce-i revin din hotărâri ale Adunării
Generale a Acţionarilor, Consiliului de Administraţie şi Conducerii societăţii, în
domeniul organizării şi conducerii activităţii economice a societăţii.
Direcţia Investiţii Administrativ
- coordonează şi răspunde de realizarea atribuţiilor ce-i revin din hotărâri ale Adunării
Generale a Acţionarilor, ale Consiliului de Administraţie şi ale Conducerii societăţii,
în activitatea de investiţii proprii, reparaţii capitale şi curente şi în activitatea
administrativă.
Direcţia Resurse Umane
Direcţia Resurse Umane este structurată pe două departamente cu serviciile aferente
după cum urmează:
- Departamentul Personal cu Serviciul Salarizare şi Serviciul Protecţia Muncii
- Departament Management Resurse Umane cu Serviciul Pregătire Profesională
În cadrul celor două departamente sunt evidenţiate grupele de activităţi cu detalierea atribuţiilor
aferente.

3 Intermedierea în activitatea de asigurare


Asigurările şi reasigurările se încheie de multe ori prin intermediari. In asigurări sunt definite două
categorii de intermediari:
- agenţii de asigurare (inspectori de asigurare, consultanţi de asigurare)
- brokeri de asigurare.
Agenţii de asigurare
- sunt utilizaţi pentru încheierea asigurărilor directe dintre societăţile de asigurare şi
persoane fizice,
- reprezintă interesele asigurătorului,
- vând poliţele unui singur asigurător,
- lucrează full-time sau part-time, pe baza unui contract,
- sunt remuneraţi pe baza unui comision sau prin salariu plătit de asigurător,
- au atribuţii limitate în activitatea de subscriere,
- nu pot fi acţionaţi în judecată pentru neglijenţă în exercitarea profesiei.
Brokerii de asigurare
a) reprezintă interesele asiguratului/reasiguratului,
b) sunt persoane juridice independente, specializate în intermediere în asigurări,
c) sunt experţi în asigurări,
d) cumpără asigurări/reasigurări pentru clientul său,
e) pot fi daţi în judecată pentru îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor lor,
f) remunerat pe baza unui comision de către asigurător,
g) au atribuţii privind găsirea protecţiei optime pentru clientul său, încheierea contractului de
asigurare, uneori şi administrarea daunei,
h) brokerul în calitate de intermediar acţionează pentru obţinerea partenerilor şi angajarea unor
afaceri (contracte) de asigurare sau reasigurare, reprezentând clientul, adică asiguratul în cazul
contractelor de asigurare sau reasigurat în cazul retrocedării,
Brokerii au un rol important în mobilizare capacităţii de subscriere, cerută de asigurare pentru
riscuri mari şi specializate, prin cunoştinţele lor şi accesul la pieţele mondiale ale asigurătorilor şi
reasigurătorilor.
Important este că atât agenţii cât şi brokerii sunt remuneraţi de asigurător, şi nu de asigurat.
Agentul primeşte comisionul pentru că vinde asigurările celui pe care îl reprezintă, iar brokerul
primeşte ‚‚brokerajul’’ pentru că aduce afaceri asigurătorului.
In lume funcţionează un număr impresionant de brokeri, fie ca filiale ale unor firme de
intermediere, fie ca organizaţii independente.
In ultimii ani se observă o tendinţă de fuzionare a unor companii de intermediere, rezultând
firme uriaşe, care domină piaţa. In piaţa internaţională se întâlnesc firme naţionale, multinaţionale,
companii mici, companii cu sute de angajaţi, experţi strict specializaţi în anumite tipuri sau clase
de afaceri (în domeniul petrolului, aviaţiei, maritim) sau companii ce se ocupă de toate categoriile
de asigură sau reasigurări,
Poziţia lor diferă de la o piaţă la alta. În piaţa Londrei societăţile de asigurare nu încheie tranzacţii
directe, ci numai apelând la brokeri,
Brokerii de reasigurare nu se ocupă de intermedierea de afaceri directe, ci de găsirea celor
mai bune legături şi contracte de reasigurare, de reunirea părţilor contractante, de îndeplinirea unor
formalităţi procedurale în vederea încheierii contractului de reasigurare, de reangajarea unui
contract existent într-o formă nouă sau plasarea la reasigurători noi.
Brokerul de asigurare şi reasigurare are următoarele funcţii:
1. acordă asistenţă clientului pentru elaborarea unui program adecvat de
asigurare/reasigurare şi pentru îmbunătăţirea celui existent,
2. contactează asigurătorii/reasigurătorii potriviţi pentru obţinerea unor contracte
corespunzătoare pe termen lung,
3. negociază termenii contractului de (re)asigurare şi pregăteşte textul acestuia sau
verifică dacă textul propus de compania cedentă răspunde protecţiei optime,
4. participă la plata primei de (re)asigurare şi la încasarea contravalorii
corespunzătoare a despăgubirii în cazul producerii daunelor,
5. pregăteşte reînnoirea contractelor de (re)asigurare,
6. asistă (re)asigurătorul în respectarea clauzelor contractuale.

Articolul 47. Intermediarii în asigurări şi/sau în reasigurări


Intermediari în asigurări sînt agenţii de asigurare şi brokerii de asigurare, iar intermediari în
reasigurări sînt brokerii de reasigurare. Intermediarii în asigurări sunt şi vor rămâne un lanţ între
asigurător şi asiguraţi. De profesionalismul şi seriozitatea acestora depinde calitatea contractelor
de asigurare şi a imaginii asiguraţilor despre asigurări creându-se o cultură în domeniul
asigurărilor.
Pe plan european intermedierea asigurărilor este reglementată prin Directiva Uniunii
Europene, care stabileşte libertatea intermediarilor de a acţiona pe întreaga piaţă unică europiană
cu respectarea strictă a exigenţilor profesionale şiînmatricularea prealabilă la autoritatea
competentă din ţara de origine.
Potrivit lucrărilor de specialitate brokerii de asigurare este intermediarul specializat care are
ca activitate principală oferirea unor servicii pe baza unui standard rezonabil de experienţă şi
competenţă profesională.
Intermediarul în asigurări şi/sau în reasigurări este obligat să pună la dispoziţia clienţilor,
anterior încheierii, modificării sau reînnoirii contractului de asigurare sau de reasigurare, cel puţin
următoarele informaţii referitor la:
a) denumirea sa (numele său);
b) sediul său (adresa);
c) licenţa pe care o deţine;
d) contractul încheiat cu asigurătorul, în cazul în care este agent de asigurare;
e) procedura de soluţionare a eventualelor litigii dintre el şi clienţi.
Primele de asigurare achitate de către asigurat prin intermediarul în asigurări se consideră
transferate asigurătorului la momentul plăţii. Despăgubirile de asigurare sau indemnizaţiile de
asigurare achitate de asigurător prin intermediarul în asigurări se consideră transferate asiguraţilor
în momentul în care aceştia le încasează efectiv.

Articolul 48. Activitatea agentului de asigurare


Agentul de asigurare este persoană fizică sau persoană juridică ce deţine din partea unui
asigurător o autorizaţie valabilă, scrisă, denumită în prezenta lege contract de mandat, pentru a
acţiona în numele acestuia.
Agentul de asigurare persoană fizică trebuie să întrunească următoarele condiţii:
a) să dispună de pregătire profesională de specialitate şi/sau de competenţă, de cunoştinţe şi
aptitudini în domeniul acestei activităţi;
b) să dispună de un contract de asigurare de răspundere civilă profesională în vigoare în
valoare de cel puţin 5 milioane de lei pentru fiecare solicitare de daune şi în valoare globală de 10
milioane de lei pe an pentru totalitatea solicitărilor de daune sau de o garanţie echivalentă furnizată
de un asigurător în al cărui nume activează sau al cărui împuternicit este;
c) să nu aibă antecedente penale nestinse.

Agentul de asigurare persoană juridică trebuie să întrunească următoarele condiţii:


a) să aibă ca obiect de activitate numai intermedierea în asigurări;
b) să dispună de un contract de asigurare de răspundere civilă profesională în vigoare în
valoare de cel puţin 5 milioane de lei pentru fiecare solicitare de daune şi în valoare globală de 10
milioane de lei pe an pentru totalitatea solicitărilor de daune sau de o garanţie echivalentă furnizată
de un asigurător în al cărui nume activează sau al cărui împuternicit este;
c) să nu fi fost declarat anterior insolvabil şi să nu facă obiectul unei proceduri de
reorganizare şi/sau de insolvabilitate la data solicitării autorizaţiei de la asigurător;
d) să cuprindă obligatoriu în denumire sintagma “agent de asigurare”;
e) să aibă asociaţi şi/sau acţionari, precum şi persoane cu funcţie de răspundere, fără
antecedente penale nestinse;
f) conducătorul său executiv să întrunească condiţiile de pregătire şi de experienţă pentru
această funcţie conform actelor normative emise de Autoritatea de supraveghere;
g) să înfiinţeze şi să ţină un registru al subagenţilor, al cărui regim, a cărui formă şi al cărui
conţinut vor fi stabilite prin acte normative ale Autorităţii de supraveghere emise întru aplicarea
prezentei legi.
Asigurătorul este obligat să înfiinţeze şi să ţină un registru special, denumit Registru al
agenţilor de asigurare, atît în sistem computerizat, cît şi pe suport de hîrtie, cu arhivarea obligatorie
a tuturor modificărilor.
Articolul 49. Activitatea brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare
(1) În calitate de broker de asigurare şi/sau de reasigurare poate activa orice persoană juridică
organizată sub formă de societate pe acţiuni ori de societate cu răspundere limitată, care dispune
de licenţă de activitate, eliberată în condiţiile Legii privind licenţierea unor genuri de activitate,
precum şi în condiţiile prezentei legi.
(2) Brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare trebuie să întrunească următoarele condiţii:
a) să corespundă cerinţelor prevăzute la alin.(1);
b) să dispună de un capital social, vărsat în formă bănească, a cărui valoare nu poate fi mai
mică de 25000 de lei;
c) să dispună de un contract în vigoare de asigurare de răspundere civilă profesională în
valoare de cel puţin 10 milioane de lei pentru fiecare solicitare de daune şi în valoare globală de
15 milioane de lei pe an pentru totalitatea solicitărilor de daune;
d) să desfăşoare doar activitate de broker de asigurare şi/sau de reasigurare;
e) să păstreze şi să pună la dispoziţia Autorităţii de supraveghere, la cerere, registrele şi
înregistrările contabile care să evidenţieze şi să clarifice operaţiunile efectuate în activitatea sa;
f) să aibă un personal care să corespundă criteriilor de pregătire şi calificare conform actelor
normative privind cerinţele profesionale pentru intermediarii în asigurări şi/sau în reasigurări;
g) să înfiinţeze şi să ţină Registrul asistenţilor în brokeraj, al cărui regim, a cărui formă şi al
cărui conţinut se stabilesc prin actul normativ al Autorităţii de supraveghere, emise întru aplicarea
prezentei legi;
h) să prezinte raportările financiare, altă informaţie privind activitatea sa, în modul stabilit
prin actele normative ale Autorităţii de supraveghere;
i) să nu fi fost declarat anterior insolvabil şi să nu facă obiectul unei proceduri de
reorganizare judiciară şi/sau de insolvabilitate la data solicitării licenţei.
(3) Brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare nu pot desfăşura activitate prin agenţi de
asigurare persoane fizice sau persoane juridice ori subagenţi, ci numai prin personal propriu sau
prin asistenţi de brokeraj.
(4) Personalul propriu al brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare care are drept atribuţie
principală intermedierea contractelor de asigurare şi/sau de reasigurare şi asistenţii în brokeraj vor
fi înscrişi în registrul prevăzut la alin.(2) lit.g).
(5) Un broker de asigurare şi/sau reasigurare nu poate fi acţionar semnificativ sau persoană
cu funcţie de răspundere a unui asigurător (reasigurător) sau agent de asigurare. Un asigurător
(reasigurător) sau agent de asigurare nu poate fi deţinător de valori mobiliare, cote sau persoană
cu funcţie de răspundere a unui broker de asigurare şi/sau de reasigurare.
(6) Brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare, avînd împuterniciri din partea asigurătorilor
şi/sau reasigurătorilor, au dreptul să colecteze primele de asigurare şi/sau de reasigurare, să
plătească în numele lor despăgubiri în moneda prevăzută în contractul de asigurare şi/sau de
reasigurare, după caz, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, să emită documente de
asigurare sau de reasigurare în numele asigurătorului sau al reasigurătorului, după caz.
(7) În cazul constatării incapacităţii de plată a asigurătorului (reasigurătorului), brokerul de
asigurare şi/sau de reasigurare este obligat să informeze imediat Autoritatea de supraveghere.
(8) Ţinerea evidenţei contabile şi controlul intern al brokerului de asigurare şi/sau de
reasigurare se vor efectua în conformitate cu prevederile art.39 alin.(1), (2), (6) şi (7).
(9) Brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare se pot asocia în uniuni profesionale şi pot
adera la uniuni internaţionale de profil, cu respectarea obligaţiilor ce decurg din actele constitutive
ale acestora.
Articolul 50. Licenţierea brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare
(1) Pentru obţinerea licenţei de activitate, brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare va
prezenta, suplimentar la actele prevăzute în Legea privind licenţierea unor genuri de activitate,
următoarele documente:
a) actul de proprietate sau contractul de locaţiune a imobilului în care se va desfăşura
activitatea licenţiată;
b) contractul de asigurare de răspundere civilă profesională;
c) certificatul bancar ce confirmă depunerea integrală a capitalului social.
(2) În cel mult 15 zile lucrătoare de la data primirii cererii şi a documentelor anexate, Camera
de Licenţiere va decide asupra eliberării licenţei.
Articolul 51. Retragerea licenţei brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare
Retragerea licenţei brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare se efectuează în
conformitate cu Legea privind licenţierea unor genuri de activitate. Camera de Licenţiere poate
retrage licenţa, inclusiv la sesizarea Autorităţii de supraveghere, şi în cazul în care brokerul de
asigurare şi/sau de reasigurare a încălcat prevederile art.49 alin.(3) şi (5).