Sie sind auf Seite 1von 11

34 Casa Mare - funcţii şi decor

CASA MARE – FUNCŢII ŞI DECOR

Elena POSTOLACHI

Rezumat

În articol autoarea relevă mai multe particularităţi ale casei mari ca piesă
esenţială din ansamblul locuinţei tradiţionale româneşti, care reprezintă mediul cultu-
ral, valorile estetice şi condiţia socială a fiecărei familii. Casa mare este încăperea cea
mai spaţioasă, cel mai frumos împodobită, având multiple funcţii. În spaţiul casei mari
se păstrează avuţia familiei, se desfăşoară cele mai importante ceremonii şi ritualuri din
viaţa omului, sunt primiţi oaspeţii. În lucrare sunt analizate aspecte şi particularităţi
ale planimetriei piesei, ale amplasării obiectelor în spaţiu, în raport de funcţionalitatea
lor, sunt evidenţiate elemente cu caracter zonal.

Casa mare este una din piesele principale ale locuinţei tradiţionale moldove-
neşti. Atestată frecvent în descrierile etnografice din sec. XIX, remarcată de călătorii
şi cărturarii vremii ca un atribut al identităţii culturale, casa mare este puţin studiată
în literatura de specialitate. Se resimte lipsa unor studii atât despre locuinţa popula-
ră ca temă etnografică de bază, cât şi a celor despre casa mare ca expresie de vârf a
valorificării culturale a spaţiului. Cercetarea multiplelor valori şi funcţii reprezentate
de acest spaţiu destinat vieţii ceremoniale şi rituale va înlesni cunoaşterea a noi as-
pecte ale modului de viaţă a poporului, a mentalităţii, demnităţii şi înţelepciunii lui,
semnalate în lucrările anterioare de etnografi, arhitecţi, specialişti în studiul artelor.
Mai complexe şi detaliate sunt lucrările arhitecţilor Z. Moiseenco, A. Zaharov1. Unele
aspecte ale decorului casei mari au fost descrise în articole din culegeri ştiinţifice şi
reviste, ceea ce vădeşte discrepanţă, deoarece ca o temă etnografică majoră n-a fost
tratată în lucrări de anvergură.
În această situaţie sunt şi descrierile locuinţei, inclusiv ale casei mari din
lucrările realizate de M. Salmanovici2, A. Bahtalovski3, S. Boboc, M. Livşiţ4, E. Mun-
tean5 ş a. Autorii au analizat realităţi culturale diverse, fără a-şi propune sarcina cu-
prinderii domeniului, au formulat anumite concluzii despre locuinţă în general şi
despre casa mare în particular, depăşite în virtutea deficienţelor metodologice.
Unul dintre primii cercetători, care a sesizat specificul deosebit al acestui
spaţiu, a fost A. Afanasii-Ciujbinschi. Într-o descriere de la mijlocul secolului XIX
autorul apreciază caracterul festiv al casei mari, decorat cu obiecte confecţionate ma-
nual. Descrie masa acoperită cu o faţă de masă, pereţii cu covoare mari alese, scrinul
de zestre, pernele cu feţe brodate şi hainele de sărbătoare. Din text transpare atitudi-
nea binevoitoare şi obiectivă a autorului faţă de casa mare6.
Mai puţin coerentă şi rezistentă spiritului critic apare menţionarea cerce-
tătorului A. Bahtalovschi din sec XX. Încălcând principiul diferenţierii sociale, fără
a menţiona cui aparţine casa şi cât de frecvente sunt momentele atestate, autorul
precizează: ”Pereţii sunt acoperiţi în întregime cu o cuvertură decorativă adunată

Buletinul Ştiinţific al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei Volumul 7 (20)
Elena POSTOLACHI 35
dintr-un amestec nedesluşit de pancarde, preşuri, ilustraţii, prosoape, fotografii, flo-
ri din hârtie, reproduceri, bucăţi de tapete şi desene murale. Pe perete, toate aceste
elemente eterogene sunt îmbinate unei modalităţi cunoscute numai de gospodinele
moldovence”7. Acest caz aminteşte despre practica reprobabilă a generalizărilor, rea-
lizată în a doua jumătate a secolului XX pe fondul cunoaşterii insuficiente a tradiţiei.
Cercetările sistematice întreprinse de etnografii din republică au precizat că astfel
de realităţi sunt atestate în casele ruşilor şi ucrainenilor, nu în cele ale moldovenilor.
În anii 60-80 ai secolului XIX reproducerile erau expuse în camera de locuit sau în
bucătăria femeilor mai în vârstă, unde cel mai des descopereai un calendar de perete
sau rame cu fotografii. Un exemplu puţin reuşit de cercetare este şi articolul Dревo
жизни de N. Ursu, care trage concluzii pripite despre ţesăturile populare moldove-
neşti, în particular despre covoarele din casa mare şi semantica motivelor ornamen-
tale. Apelând la un număr redus de informaţii de teren şi la lucrări scrise, autoarea
face generalizări neargumentate8.
Dramaturgul Ion Druţă a reuşit să redea în piesa sa Casa Mare specificul
ei, armonia firească normală constituită de-a lungul secolelor: „O casă largă, aşezată
trainic ţărăneşte. În fund - două ferestre mari, aproape de la streaşină, până jos. Între
ele o uşă cu sticlă, care împreună cu ferestrele frumos arcuite, toate trei, ocupă mai
tot peretele din faţă. În mijlocul odăii o masă cu tacâmuri, cu scaune rânduite în jur.
O lampă mare cu pălărie atârnă deasupra mesei. Pereţii şi tavanul sunt lucraţi de-o
mână cam stângace, dar cu suflet. Pe peretele din stânga atârnă un covor. În colţul
din dreapta se zăreşte o uşiţă mică, ce dă în bucătărie. În lungul peretelui din stânga o
sofcă cu rămăşiţe de zestre pe dânsa. Totul e proaspăt, curat, frumos rânduit...”9.
Realmente casa mare este o carte de vizită a familiei, un simbol, o matrice a
familiei, un barometru al stării sociale, al timpurilor şi vârstei deţinătorilor ei.
Aici trebuie să precizăm că şi alte popoare – ruşii, kirghizii, balticii, başchirii,
ciuvaşii etc. au un spaţiu cu funcţii similare. Fie că este o locuinţă separată, o cameră,
un colţ etc., el este un spaţiu reprezentativ, având funcţia de primire a oaspeţilor, de
păstrare a celor mai preţioase relicve ale familiei şi de petrecere a celor mai impor-
tante sărbători şi ritualuri din viaţa omului. Însă nici un alt popor nu acordă atât de
multă importanţă acestui spaţiu ca moldovenii.
Casa moldovenilor, caracteristică pentru secolul XIX - începutul secolului
XX, este construită din materiale locale şi adaptată la condiţiile reliefului. La acest tip
de locuinţă se referă şi renumitul etnolog român I. Vlăduţiu: „planul de casă cu două
încăperi şi tindă este cea mai răspândită pe un teritoriu întins european - la români,
cehi, slovaci, polonezi, ucraineni, sârbi, bulgari etc.”10.
În încăperea mai mică, numită cel mai des „casă”, locuia familia. În ea se gă-
sea cuptorul, vatra, o laiţă lângă peretele cu ferestre, o masă în faţă, un blidar, un pat.
A doua încăpere - casa mare, casa cea mare - curată şi frumoasă, este mai spaţioasă,
fără sistem de încălzire, cu podeaua de lut sau turnată din ciment. Funcţional este
destinată păstrării lucrurilor de preţ - lada cu zestre a copiilor, hainele de sărbătoare,
sunducul cu ţesături. În anumite cazuri tot aici se păstrează şi unele produse alimen-
tare. Ea serveşte drept spaţiu pentru primirea oaspeţilor, dar şi de desfăşurare a unor

Volumul 7 (20) Buletinul Ştiinţific al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei
36 Casa Mare - funcţii şi decor
ceremonii şi ritualuri de familie, a sărbătorilor mari ale anului: Crăciunul, Paştele,
Hramul satului, logodna, nunta, cumătria etc.
Pe parcursul anilor, odată cu dezvoltarea economiei şi comerţului, materia-
lele locale de construcţie (lutul, nuielele, lampacii din lut cu paie, şindrila) au început
să fie înlocuite cu cărămizi, cotileţi de piatră, ţiglă etc. Odată cu acestea a început
procesul de părăsire a tipului tradiţional de casă cu doua odăi şi tindă. Mai înainte
cuptorul de copt pâine a fost scos în tindă, iar în camera de locuit a rămas soba pen-
tru încălzit.
Un anumit rol în definirea spaţială a casei mari îl constituie planimetria ca-
sei, tipul ei, numărul de odăi şi funcţiile lor. Terminologia specifică, folosită la con-
strucţia şi organizarea funcţională a locuinţei ţărăneşti, elementele de bază ale căreia
sunt de origine dacică şi latină, pe parcursul secolelor îmbogăţită cu termeni slavi,
germani etc. pentru desemnarea celor secundare, ilustrează multiplele relaţii şi in-
fluenţe, adaptarea unor elemente de îmbunătăţire în organizarea casei11.
În deosebi după anii 50 ai secolului al XX-lea în Moldova intervin activ un
şir de modificări ale locuinţei ţărăneşti, apar, se dezvoltă casele cu 3-4 camere şi mai
multe, care oferă locatarilor un grad sporit de confort. Concomitent cu creşterea
numărului de încăperi, se constată şi o specializare funcţională a acestora, ele fiind
adaptate la noile cerinţe ale modului de trai urbanizat12. Camerele au destinaţii speci-
ficate: bucătărie, dormitorul copiilor, al părinţilor, odaia de lucru şi casa mare. Ulti-
ma, după proporţii, e mai mare şi începe să fie numită în unele sate salon. De fapt, ea
continuă să reprezinte unele funcţii ale casei mari, tipică locuinţelor vechi, este rece,

Casa mare din Muzeul “Casa parintească”

Buletinul Ştiinţific al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei Volumul 7 (20)
Elena POSTOLACHI 37
cu podea de ciment, având şi un rol de păstrare a diferitelor obiecte . 13

În zona de nord a Moldovei apare complexul de casa mare şi „comnată”. Aici


o parte din funcţiile casei mari încep să fie reluate de o cameră mare, aflată dinspre
stradă, care în faţă are o uşîă din 2 părţi. Camera e o încăpere curată, frumos împo-
dobită, ce serveşte pentru oaspeţi în orice anotimp. Astfel, pentru a nimeri în casa
mare treci neapărat prin comnată sau anticameră care de fapt e încăperea de găzdui-

În casa mare din Muzeul de Arheologie şi Etnografie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei

re a invitaţilor. Prin urmare, primirea musafirilor, petrecerea defunctului, au loc în


această încăpere, deoarece aici iarna e cald. Astfel, casa mare îşi descarcă multiplele
funcţii în raport cu modificările survenite în locuinţa sătenilor şi necesităţile traiului
contemporan. Casa mare rămâne în continuare spaţioasă, frumos împodobită, dar
mai des închisă şi rece, fiind utilizată pentru păstrarea lucrurilor de preţ ale familiei,
a zestrei copiilor etc.
Materialele etnografice de teren argumentează unele particularităţi zonale
în planimetria caselor ţărăneşti şi locul casei mari în ele, direcţiile funcţionale ale
odăilor (vezi des. nr. 3, 4, 5, 6)14. Deosebiri zonale se depistează şi în caracterul obiec-
telor de decorare a locuinţelor, inclusiv în casa mare.
Un pas esenţial în evoluţia casei rurale şi modificarea casei mari tradiţionale
ţine de resistematizarea încăperilor în corespundere cu funcţionalitatea lor. Aceasta
are loc datorită răspândirii pe larg a noilor materiale de construcţie - tencuială de
ciment, muluri de ghips, zugrăveli de apă şi ulei. Fosta bucătărie cu camera de locuit
se remodifică, fiind transformate într-o construcţie aparte, asemănătoare casei de stil
tradiţional vechi - „casa cu 2 camere şi tindă, care se încălzeşte şi se numeşte sarai,
bucătărie de vară, casă mică, fiind de obicei de formă alungită: în ea deseori e stabilită
familia sau locuiesc bătrânii. Totodată este răspândită tradiţia de a construi în aceeaşi
curte o casă cu unul sau două nivele, cu 4 scurgeri, cu multe camere, împodobită cu

Volumul 7 (20) Buletinul Ştiinţific al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei
38 Casa Mare - funcţii şi decor
arhitectură populară de renumiţi meşteri. Deseori aceste case, cu ţesături şi mobilier
industrial stau încuiate, deschizându-se doar la sărbători, când vin oaspeţi, la o cere-
monie sau ritual al familiei, la hramul satului, de Paşti. Acest spaţiu cu multe camere,
cu 1-2 saloane, de zile mari îşi asumă un şir de funcţii ale tradiţionalei case mari. Şi
totodată par că ar demonstra, argumenta că stăpânii ei deţin un statut social au un
anumit nivel al gusturilor estetice, ar îndreptăţi rostul sârguinţei lor de agonisire a
unei avuţii, după volumul căreia se apreciază un om gospodar la ţară.
Astfel, conform aprecierii etnologului român Ion Ghinoiu: casa mare este
acel adăpost familial în care se intră prin naştere şi se pleacă pe veci prin moarte15.
Casa mare prezintă o încăpere deosebită, prin multiplele obiecte decorative,
îndeosebi textile şi mobilier de lemn, ordonate după un anumit cod prin locul ce le
este atribuit după tradiţie. Fiecare element este binevenit, purtând o anumită încărcă-
tură plină de sens şi valoare comunicativă. Deşi persistă libertatea în alegerea modu-
lui de organizare a casei mari, în decorul ei sunt respectate anumite tradiţii transmise
din generaţie în generaţie şi care
denotă o corelaţie a stăpânilor ei
cu societatea în care trăiesc.
Tipologia mobilierului
din casa mare corespunde func-
ţionalităţii încăperii: de odihnă,
de păstrare a lucrurilor, de ser-
vire a mesei etc. Mai des întâl-
nită este masa dreptunghiulară
– mare, cu 1-2 sertare, dar este
utilizată şi cea ovală ori rotun-
dă. Toate au picioare cilindrice.
Motivele decorative încrustate,
reliefate, se îmbină cu suprafeţe
vopsite în negru sau brun. Masa
se aşează între ferestre sau la pe-
retele din faţă. Mai întâi la perete
se punea un scaun dreptunghiu-
lar cu spetează (numit în unele
sate oslon), aşternut cu un lăicer,
care era pentru 4-5 persoane.
Tot pentru odihnă servea şi laiţa
(laviţa), pe care se aşeza zestrea
sau sunducul cu pânzeturi albe.
Laviţa era din scândură groasă,
avea picioarele înfipte în po-
deaua de lut. Sunducul, de obicei
ornat modest cu desene tăiate, se
Casa mare. Cociulia, Cantemir, septembrie 1972.
acoperea cu ţesătură decorativă
Foto din arhiva MNEIN.

Buletinul Ştiinţific al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei Volumul 7 (20)
Elena POSTOLACHI 39

Casa mare din satul Mingir, Hânceşti. Iunie 1972. Foto din arhiva MNEIN.
de lână sau cu o cergă, pocrovăţ, folosite în cadrul nunţii.
În decorul casei mari anumite scopuri funcţionale au ţesăturile amplasate în
anumite locuri - pe perete, ca aşternut pe paturi,scaune sau pe podea. Textilele con-
stituie o parte importantă a zestrei fetelor şi sunt stocate de jos în sus după o anumită
rânduială - de la cele utilitare spre cele decorative. Împodobirea casei mari începe de
la colţul cu icoană sau de la peretele unde se agaţă „covorul cel mare”, care joacă rolul
de centru al compoziţiei.
Fiecare gospodină are ţesăturile sale primite ca zestre sau confecţionate după
nuntă. Cu ajutorul lor îşi organizează casa mare, dar respectă tradiţia,codul esteticii
populare. Obiectele nu repetă unul şi acelaşi desen sau culoare, prin această lume
imensă de variaţii arta populară e bogată şi este un izvor nesecat de inspiraţie.
Un loc sacru din casa mare este ungherul de la răsărit, destinat icoanelor.
Ungherul este numit colţul de sus dintre peretele de est, de obicei cu fereastră, tavan
şi peretele lateral - central sau „orb” - fără fereastră. La fixarea icoanei se respectă
anumite reguli. Se consideră că dacă icoana nu-i situată în ungher, dar pe perete, ea
îşi pierde din semnificaţia sacră. Icoana îşi are locul stabilit, în ungherul de sus, de
unde veghează şi ocroteşte familia. Există diferite modalităţi de instalare a icoanei.
Cea mai răspândită este următoarea.: o policioară în formă de triunghi cu latura din
faţă cu o muchie lucrată artistic. Până la tavan trebuie să mai rămână 20 cm. Icoana
din casă, de obicei, reproduce sfântul casei.
În trecut erau mai răspândite icoanele de lemn, în ramă sub sticlă. La fel se
obişnuia să se pună subi sticlă pentru păstrare cele mai semnificative relicve – co-
roniţa de ceară a miresei şi a mirelui. Se pune prosop de icoană sau cu unul de nuntă
al miresei, care acoperă partea de sus a icoanei, apoi se desface în două şi capetele se

Volumul 7 (20) Buletinul Ştiinţific al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei
40 Casa Mare - funcţii şi decor
fixează pe pereţii laterali. Poliţa se acoperă cu o pierdea. Pe poliţă se pune o candelă,
busuioc. Tot în ungher, sub icoană, regăsim pâinea sacră - ajunul, crăciunul, care în
primăvară sau după un an de zile se dau la vite.
La icoană se mai punea prosopul miresei, prosopul de cununie, decorat cu
anumite simboluri, din pânză de bumbac, cele de mătase (de borangic), dar de obicei
în sudul Moldovei, unde se creşteau viermii de mătase.
În anumite sate sau în familii acest colţ al casei este împodobit cu câteva
icoane, cu cruci mici de lemn, formând un ansamblu de 1-2 m2 din suprafaţa pere-
ţilor laterali. Trecerea spre acest ungher trebuie să fie liberă, ca cei din familie să se
apropie cu uşurinţă şi să se roage, să spună rugăciuni, să aprindă candela. Despre
importanţa spirituală a casei mari, a colţului sacru scrie Ion Druţă, prin gura mătuşii
Ruţa „...că cei care au crescut în sat şi nu în pădure, ştiu că dimineaţa şi seara e vre-
mea când oamenii îşi fac sfânta rugăciune...”16.
Deseori ungherul, de sus până jos este decorat cu textile albe de bumbac ori
de mătase, ţesute, alese sau brodate. Podeaua este aşternută cu ţesături de lână, câne-
pă, fiindcă pe ele credincioşii, stând în genunchi, fac rugăciuni, bat mătănii, citesc în
cărţile sfinte. Albul ţesăturilor creează o atmosferă de linişte şi sacralitate.
În 1995 muzeul din satul Ţaul a primit o piesă originală, ce a servit în tre-
cut special pentru ungherul de rugăciuni din casa mare. Aceasta era o veretcă de
rugăciuni împletită cu croşeta (cârligul) din fire de cânepă, compoziţional îmbinată
din module în formă de rozete. Din informaţia bătrânilor un asemenea obiect din
cânepă este bine să-l folosim, fiindcă pentru lucrul greu manual (prelucrarea şi torsul
cânepii) ţi se iartă 7 păcate. Tot din acest motiv oamenii gospodari, care respectă tra-
diţiile, aştern în poarta sau în faţa bisericii ţol sau ţesătură de sac din cânepă, pentru
iertarea păcatelor celui decedat17.
Casa mare e cea mai spaţioasă, mai bogat împodobită şi frumoasă compa-
rativ cu celelalte camere. Ea are multiple funcţii: în ea se cântă, se plânge, în ea se
primesc vara oaspeţii, se înţeleg la logodnă referitor la căsătoria copiilor, în ea se
îmbracă mireasa când pleacă de acasă. Aici are loc masa mare, se face cumătria co-
piilor, etc.
În decorul şi zestrea din casa mare vom găsi tot sortimentul, toată tipologia
textilelor populare lucrate manual de femeile noastre, care au pus baza dezvoltării in-
dustriei casnice textile, care au compus nenumărate formule matematice de nividire a
ţesăturilor, inconştient deschizând calea spre sistemul de computerizare. Anume ele
ne-au organizat mediul cultural estetic prin anumite obiecte. Despre marea bogăţie a
acestora pentru decorul casei, pentru zestre, pentru toate necesităţile familiei, se poa-
te afla din unele izvoare scrise18. Autorii acestor lucrări abordează aspectul ţesăturilor
populare din diferite puncte de vedere: tehnologic, funcţional, ornamental, cromatic,
simbolistic, terminologic.
O primă încercare de clasificare a ţesăturilor manuale tradiţionale răspân-
dite în secolul XIX-începutul secolului XX, ce le puteai vedea în casa mare, a fost
întreprinsă de către subsemnata. Sistematizarea a fost realizată conform unor criterii,
la bază fiind principiile funcţional, tehnologic-ornamental, cromatic, după materia

Buletinul Ştiinţific al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei Volumul 7 (20)
Elena POSTOLACHI 41
primă etc . Astfel deosebim ţesături pentru îmbrăcăminte, pentru decorul locuinţei,
19

de uz gospodăresc şi de ritual.
Fiindcă problema ţesăturilor populare, îndeosebi cea a covoarelor şi a pro-
soapelor a fost abordată şi de alţi autori (V. Zelenciuc, V. Buzilă, M. Ciocanu, S. Şara-
nuţă, Z. Şofransky) nu ne vom opri la ornamentica şi cromatica lor. Ţinem numai să
accentuăm că ţesăturile, covoarele, broderiile şi împletiturile, împreună cu mobilierul
din lemn şi cu piesele din ceramică se îmbină reuşit, formând un ansamblu decorativ
expoziţional de casă mare. Această bogăţie diferă de la familie la familie, cum diferă
om de om. La ţară, în sat nu veţi întâlni două case mari absolut identice, deoarece în
amenajarea ei sunt respectate anumite reguli.
Un covor dăruit ca zestre, cadou la nuntă sau pomană la înmormântare poate
fi folosit la împodobirea locuinţei. În decorul casei mari şi a altor încăperi, orice gospo-
dină permanent modifică, schimbă o ţesătură cu alta, pentru a împrospăta spaţiul.
În organizarea spaţiului casei mari şi a altor odăi femeile respectă anumite
tradiţii. Scoarţa, războiul, covorul, la sud pologul - toate covoare mari ocupă locul
central în casa mare, ele alcătuiesc o grupă separată a alesăturilor - covoare de pere-
te. În casa mare puteau fi puse şi 2-3 covoare, însă cel mai bogat şi mai mare se fixa
pe peretele central din faţă sau pe peretele din fund. Erau covoare şi pe pereţii laterali,
dar mai înguste - ele puteau fi laturi alese sau lăicere cu motive geometrice. Pe perete,
mai jos de covor se puneau păretare alese, cu lăţimea de 50-80 cm, si lungi. Ele se fi-
xau de lângă uşă spre covor cuprinzând întreg perimetrul casei mari, până se ajungea
iarăşi la uşă din partea dreaptă. Deseori, în loc de un păretar lung se foloseau diferite
bucăţi de ţesătură de lâna cu motive geometrice: linii, pătrate, rozete. Tot în calitate
de păretare erau utilizate diferite tipuri de ţesătură de lâna cu bumbac: păretare vrâs-
tate, cadrilate, iţate, alese, brodate. Materialele etnografice demonstrează că gospo-
dinele ştiau unele reguli în modelarea si organizarea decorativă a spaţiului. Pentru a-i
imprima casei înălţime, foloseau păretare vrâstate, iar covorul era cu flori, cu pomul
vieţii, vazoane, improvizând camerei libertatea naturii. Pentru ca încăperea să arate
mai largă foloseau păretare cadrilate, cu rozete, iar pe jos aşterneau ţoluri cu vrâste, în
„scaune”, ori numai cu vrâste colorate, care se repetau simetric şi asimetric.
Pereţii erau decoraţi cu diferite prosoape: ţesute cu vrâste, iţate, cadrilate,
brodate. Prosoapele vrâstate predomină la nordul Moldovei; cadrilate - în centru;
alese în găurele - la sud, aici folosindu-se ca materie primă mătasea naturală - boran-
gicul. Prosoape brodate au fost în uz peste tot. O distincţie conferă casei mari ţesătu-
rile decorate cu horboţele croşetate manual. În zona de centru a republicii predomină
prosoape late cadrilate şi cu horboţică din 3-4 părţi, care se agaţă sub pod şi atârnă pe
perimetrul pereţilor în dreptul ferestrelor, uşii de asupra covorului (de la pod până la
marginea de sus).La grinda locuinţei de asemenea se pune cu un covoraş îngust de
0,5-0,6 m cu lungimea de 3-4 metri, cu motive alese sau cu un prosop îngust.
Prosoapele ca şi covoarele, lăicerele în decorul casei mari au şi funcţii etnice.
Tocmai din acest considerent au şi servit ca obiect de studiu pentru unii muzeografi20.
O categorie deosebită de obiecte o constituie aşternuturile, învelitorile mo-
bilierului. Pe masă e o faţă de masă ţesută din bumbac sau in, brodată manual cu

Volumul 7 (20) Buletinul Ştiinţific al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei
42 Casa Mare - funcţii şi decor
„încheietură” la mijloc şi de jur împrejur cu colţuri croşetate. Pe lada de zestre se
aşterne mai întâi un cearşaf brodat şi împodobit cu horboţică, apoi deasupra se pune
un lăicer vrâstat şi ales sau o cergă, o niţurcă cu factura reliefată din laţuri de lână
ridicate cu andreaua.
Atrăgător şi impunător prin numărul de ţesături este aranjat colţul cu zestre,
din care fac parte ţesăturile de bază destinate împodobirii viitoarei case a noii familii
(covoare, lăicere, păretare, ţoluri) şi cele mai necesare articole, ţesute pentru gospo-
dărie, (pânza de saci, ţesătura de traiste şi ţolul mare de grâne - veretca sau pocrovăţul
pentru călări). Încheie registrul zestrei câteva plapome cusute manual, cel puţin 4
perne mari şi două pernuţe mici, urmate de alte articole ţesute din bumbac, păstrate
în lada pentru albituri (feţe de masă, prosoape, ştergare). Există diferite forme de
aranjare a zestrei, fie în valuri de ţesături, fie desfăcute de 5 coţi lungime (2 m.) şi
aşternute rând cu rând, mai întâi cele de cânepă, apoi ţolurile, păretarele, lăicerele,
covoarele de lână, iorganele, pernele. Volumul zestrei depinde de starea familiei, de
numărul fetelor în familie, de hărnicia şi iscusinţa gospodinei şi aportul fetelor la
pregătirea zestrei. În dependenţă de caracterul zestrei în sate se spune casă bine în-
zestrată, casă cu două rânduri de zestre, şi casă bogată.
O mică zestre de textile manuale se dă de acasă şi băieţilor. Între ele obligatoriu
este covorul sau lăicerul, plapuma şi perna, la care se adaugă alte componente - imobil,
pământ, animale, unelte, mobilier, mijloace de transport, de construcţie a casei.
Casa mare cu toate aceste ţesături confecţionate şi păstrate de familie, repre-
zintă un examen de măiestrie şi hărnicie susţinut de familie în faţa sătenilor la nuntă,
la înmormântare, la hram, când cele pregătite sunt apreciate de lume. În cadrul nunţii
tradiţionale, obiectele din zestre sunt jucate cu o muzică specială - Hostropăţul, pen-

Casa mare din satul Vâşcăuţi, raionul Orhei.

Buletinul Ştiinţific al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei Volumul 7 (20)
Elena POSTOLACHI 43
tru a fi admirate şi reţinute de spectatori. În casa gospodarilor tineri sau mai în vârstă
există zestre, iar în casele bătrânilor obiectele ţesute şi cusute alcătuiesc comândul,
pregătit pentru înmormântare.
Prin urmare, structura fundamentală unitară a casei mari, aproape aceeaşi
în toate raioanele republicii sub aspectul planimetriei şi decorului, funcţiei şi simbo-
licii, nu exclude o multitudine de trăsături şi variante locale. Diversitatea decorului
interiorului casei mari tradiţionale, îndeosebi în trecut, continuă să se deosebească pe
zone etnografice. Astfel, materialele etnografice de teren argumentează particularită-
ţile decorului casei mari în nordul, centrul şi sudul Moldovei. Rolul de bază în astfel
de regionalizare îl au obiectele de artă utilizate, mobilierul şi textilele decorative.
Casa mare ţine de un anumit mod de reprezentare, de cunoştinţe şi tradiţii,
care se transmit prin caracterul obiectelor, prin funcţionalitatea lor în acest spaţiu, în
cotidian, dar şi în timpul desfăşurării ceremoniilor. Pluralitatea variantelor locale, ce
trebuie luate în consideraţie, ne conduce la concluzia că putem vorbi despre câteva
sisteme decorative, planimetrice ale casei mari după caracterul ansamblului de ele-
mente constitutive. Fără îndoială, că o casă mare propune un limbaj de comunicare
încărcat de mesaje, informaţii preţioase tăinuite în tehnica de executare, în motivele
decorative, în caracterul şi volumul obiectelor. Casa mare integral, precum, şi în fie-
care din elementele sale constitutive, este valoarea esenţială, unul dintre fundamente-
le identităţii etnice ale poporului nostru. Varietatea tipologică a decorului casei mari
în cadrul unei unităţi permanente de stil, păstrându-şi funcţiile şi simbolica de bază,
trăieşte o perioadă de transformări şi modificări profunde legate în primul rând de
ritmul urbanizării. Interioarele casei mari de astăzi nu mai seamănă cu cele de până
nu demult. Actualmente întâlnim mai rar case mari tradiţionale, tipice secolului tre-
cut. Locul obiectelor lucrate cândva manual, este preluat de ţesături şi mobilier pro-
duse de fabrică. Şi zestrea cu toate tainele şi farmecul ei nu mai joacă acelaşi rol de
cândva, deoarece, în structura ei intră alte valori: banii, maşina, case deja construite,
starea socială a părinţilor etc. Femeile nu mai ţes ca în trecut, aproape toate cele nece-
sare pentru decorarea acestui spaţiu se procură din comerţ şi odată cu aceste lucruri
casa mare parţial îşi pierde identitatea.

Referinţe bibliografice

1
МОЙСЕЕНКО Зaxap. - Архитектура сельских жилых домов Молдавии. „Картеа
Молдовенеаскэ”, Кишинёв, 1973; ЗАХАРОВ А. И. - Народная архитектура Молдавии.
М. 1960.
2
САЛЬМАНОВИЧ М. Я. - Жилище коренного населения Молдавской ССР //
Советская Этнография. 1947, N. 4. - C. 12-2.
3
БАХТАЛОВСКАЯ А. - Каса маре // Декоративное Искусство. 1967, N. 2. - C. 9.
4
БОБОК С. С., ЛИВШИЦ М. Я. - Жилище // Молдаване. 1977. - C. 158-175.
5
МУНТЯН Е. Н. - Жилище колхозника в МССР // Сборник трудов Института
гигиены и бактериологии филиал Академия Наук МССР. 1956, N. 1.
6
ЧУЖБИНСКИЙ А. - Труды этнографическо-статистические экспедиции в Западно-
русский край. Материалы и исследования собраные А.А. Чужбинским. Т. VIII, вып. 1,
спб. 1872, С. 686.
7
БАХТАЛОВСКАЯ A. - Kаса маре // Декоративное Искусство. Москва, 1967. - С. 9.
8
УРСУ Hиколай. – Древо жизни // Атеистические чтения. Вып. 20. Москва, 1991. - С.

Volumul 7 (20) Buletinul Ştiinţific al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei
44 Casa Mare - funcţii şi decor
156-169.
9
DRUŢĂ Ion. – Casa mare // Scrieri. Vol. 4. Chişinău, „Literatura artistică”, 1987. - P. 4.
10
VLĂDUŢIU Ion. – Etnografia românească. Bucureşti, 1973. - P. 142.
11
BUTURĂ Valeriu. – Străvechi mărturii de civilizaţie românească. Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică. Bucureşti, 1989. - P. 158.
12
MОЙСЕЕНКО Захар. – Op. cit., p. 46.
13
БОБОК С., ЛИВШИЦ М. – Жилище. Молдаване. Кишинев. „Штиинца”, 1977. - C.
164. Рис. 20-22.
14
GHINOIU Ion. – Locuinţa şi amenajarea interiorului // Atlasul etnografic român.
Vol.1.Habitatul. Editura Academiei Române. Bucureşti. 2005. - P. 174.
15
Ibidem.
16
DRUŢĂ Ion. – Păsările tinereţei noastre // Scrieri. Vol. 4. Chişinău. „Literatura artistică”.
1987. - P. 119.
17
Informaţii culese în satul Ţaul, raionul Donduşeni (informator Iurcişin Nicolai, a. n. 1886),
precum şi din alte localităţi (1975-1990).
18
ПОСТОЛАКИ Елена. – Молдавское народное ткачество конца ХIХ-нач. ХХ вв.
„Штиинца”, Кишинев, 1987; ЗЕЛЕНЧУК В., ПОСТОЛАКИ Е. – Коворул молдове-
неск.”Тимпул”,1990; STOICA G., POSTOLACHI E. – De la fibră la covor. Editura Fun-
daţiei Culturale Române. Bucureşti, 1998; MARINESCU M. – Arta populară românească.
Ţesături decorative. Editura Dacia. Cluj-Napoca. 1975; PAVEL EMILIA. – Scoarţe şi ţe-
sături populare. Editura Tehnică. Bucureşti, 1989; ГОБЕРМАН Д. – Ковры Молдавии.
Кишинев. 1960.
19
ПОСТОЛАКИ Елена. - Виды молдавских народных тканей и их характерныe осо-
бенности // Молдавское народное ткачество конца ХIХ-нач. ХХ вв. Кишинев.
„Штиинца”, 1987. - C. 85-175.
20
CIOCANU Maria. - Ştergare moldoveneşti. (Sf. sec. XIX-încep. sec. XX). Catalog Co-
lecţiile muzeului. Chişinău, Editura „Liceum”, 2003; ŞARANUŢĂ Silvia. – Prosoape popu-
lare moldoveneşti. Chişinău, „Timpul”, 1969; ŞOFRANSKY Zinaida. – Ştergarul tradiţio-
nal moldovenesc. Bucureşti-Chişinău. 2002.

BIG HOUSE- FUNCTIONS AND DECORATIONS

Abstract

In this article the author remarks the particularities of the big house, as an essential
piece in the ensemble of traditional Romanian dwellings, which represents the cultural environ-
ment, aesthetic values and social condition of each family. The big house is the largest room, it
has the most beautiful decorations, and it is multifunctional. The family’s treasures are kept in
the big house. It is here that the most important rituals and ceremonies of human life take place.
And here, that guests are received. This article also analizes some aspects and particularities of
the architectural plan and spatial placement of objects, in relation with their functionality, and
points out the elments with zonal particularities.

Dr., cercetător ştiinţific,


coordonator MNEIN

Buletinul Ştiinţific al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei Volumul 7 (20)