O Cetate de Necucerit

O Cetate
de necucerit
ISTORIA LUPTEI PENTRU LIBERTATE RELIGIOASĂ

ÎN CARANSEBEȘ 1978
POVESTITĂ ÎMPREUNĂ CU NOTE BIOGRAFICE DE
NICOLAE RĂDOI
EDITURA
O Cetate de necucerit
©All rights reserved to Nicolae Rădoi
albaitransport@yahoo.com
www.radoinicolae.blogspot.com
www.youtube.com/user/radoinicolae
www.youtube.com/channel/AlbaiNicolaeRadoi
2
Nicolae Rădoi
Nicolae Rădoi văzut de alții
„Fratele Nicolae Rădoi e un scump, un om de zahăr, un munte de
om cu o inimă de aur. E un ţăran de pe lângă Caransebeş, cioban
adevărat, că asta a făcut în România. Avea oi multe de tot şi era foarte
înstărit. Soţia lui e o femeie cum rar întâlneşti. S-a căsătorit când avea
16 ani şi fratele avea cu vreo 4 ani mai mult. O femeie care nu i-a ieşit
din cuvânt, care şi-a ţinut soacra în casă şi a iubit-o şi a îngrijit-o ca
pe mama ei. O femeie care a făcut bine peste tot şi care nu a scos un
cuvînt rău despre cineva. Fratele Nicolae Rădoi nu se lasă uşor, nu
cedează şi luptă pentru adevăr. Dar oricum ai da-o, e un om sincer, cu
frică de Domnul, limitat în vorbire. E doar un cioban şi e simpatic foc.
Dacă îl cunoşti, te îndrăgosteşti de el pe loc. E mucalit şi glumeţ, cu
un simţ al umorului sănătos, cum rar întâlneşti la oamenii de vârsta
dânsului. De vreo 3 ani şi ceva s-au mutat din Los Angeles în Texas,
la San Antonio.”
M. U. – Los Angeles, California
„Un document ca al fratelui Nicolae Rădoi îți poate schimba viața... o

oglindă pentru unul ca mine, care nu știu dacă aș fi putut îndura atâta
durere și atâta suferință...!”
Răsvan Cristian Stoica – România
„Fratele râdea și de zilele negre și de necazurile de odinioară... pe vre-

mea aceea durerile erau proaspete și România era încă comunistă. Pot
să spun că pe cât îl știu eu cuvântul lui este de aur!”

Rodica Boțan – San Francisco, California
„Frate Rădoi, sunteți pe cale să deveniți un reper moral, unul din

puținele pe care baptiștii le mai au. Spusele dumneavoastră vor fi citate
de alții, drept document.”
Doru Radu – Detroit, Michigan
3
Prefață
FLĂMÂND DUPĂ DREPTATE...
Domnul Isus fericeşte pe cei flămânzi după dreptate şi promite
că vor fi săturaţi. Nicolae Rădoi este un astfel de individ ce preţuieşte
dreptatea şi o caută cu pasiune. A început să scrie din amintiri tocmai
pentru că doreşte ca dreptatea să se impună şi adevărul să iasă la iveală
în redactarea istoriei evenimentelor petrecute în Biserica Baptistă din
Caransebeş în anii în care acea Biserică lupta să îşi câştige autonomia
de sub călcâiele autorităţilor comuniste şi de sub bâta Uniunii Baptiste
aservită total aceloraşi autorităţi ce decretaseră dispariţia religiei în
comunism. În aceeași luptă pentru adevăr se înscrie și informația
referitoare la înființarea și activitatea ALRC-ului, a Comitetului Creștin
pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință, a cărui suflet a
fost de la început până la sfârșit.
„Ca răul să triumfe este de-ajuns ca cei buni să nu facă nimic”
- a spus un gânditor renumit (Edmund Burke). În mod similar, ca falsul
istoriografic să triumfe, este de-ajuns ca acei indivizi care cunosc adevărul
să fie tăcuţi, refuzând să depună mărturia lor revelatoare. Nicolae Rădoi
nu a suferit de laşitate în timpul comunismului, şi nu suferă nici acum,
când măsluitorii şi revizioniştii sunt activi în a perverti istoria. El este gata
să confrunte cu mărturiile sale pe cei înclinaţi să tragă spuza la turta lor,
şi să ofere în scris mărturii impresionante cu privire la evenimentele pe
care le-a trăit alături de alţi fraţi ce au ajuns ca şi el în focul persecuţiilor
comuniste din anii 1978 din România ceauşistă.
O vreme a trimis articole cu mărturii variate celor ce gospodăresc
unele bloguri, cu rugămintea de a fi publicate, ceea ce s-a şi întâmplat. El
mulţumeşte acum celor ce l-au asistat în acest scop. După un timp însă,
articolele sale nu au mai găsit aceeaşi bunăvoinţă, ceea ce l-a determinat
să se adreseze prietenilor săi cu dorinţa de a fi ajutat să îşi deschidă un
blog personal, ceea ce s-a și realizat.
Adunând materialele publicate în timp pe blog, la care s-au
adăugat altele tot atât de interesante, am ajuns să încropim această carte
cu tentă biografică în care fratele Lae își povestește viața și lupta în slujba
adevărului.
Nicolae Rădoi este un Horia al timpului nostru, un luptător ce
a fost însetat de dreptate şi activ în lupta pentru câştigarea libertăţii
4
Nicolae Rădoi
religioase sub comunism, şi dispus acum, în perioada post-comunistă,
să se sacrifice, dacă este necesar, pentru ca adevărul să triumfe în istoria
baptiştilor români care se scrie la ora actuală.
El nu vrea să lase pe ciocoii vremurilor comuniste erijaţi în
ispravnici ai Bisericilor lui Christos şi ai tainelor Împărăţiei cerurilor să
se aşeze liniştiţi în pat. Cei care au trădat cauza Domnului şi pe fraţii lor
dându-i pe mâna călăilor comunişti vor trebui să dea socoteală la tribuna
scrierilor sale.
Ceea ce spune el poate fi suspectat de subiectivitate, sau poate
fi etichetat ca o intenţie de discreditare, dar cititorul obiectiv va detecta
pasiunea lui pentru adevăr şi pentru dreptate, pasiune care l-a pus în conflict
cu autorităţile comuniste şi a determinat prigoana pe care a suferit-o cu
curaj şi demnitate. Oricum, ceea ce Nicolae Rădoi mărturiseşte nu poate
fi ignorat, el fiind participant la evenimentele pe care le descrie. Alături
de atuul faptului că a trăit ceea ce mărturiseşte, el are şi avantajul că o
pleiadă de martori confirmă cele cuprinse în declaraţiile sale.
Pe lângă faptul că stabileşte unele adevăruri istorice cu privire la
evenimentele abordate, trebuie să recunoaştem că mărturia lui Nicolae
Rădoi arde, pune pe jăratec pe cititor - atunci când deapănă întâmplări
- provocând la introspecţie serioasă şi inducând în cititor o dorinţă de a
trăi mai mult pentru Cel ce şi-a dat viaţa pentru noi, inclusiv dorinţa de a
suferi pentru Domnul.
„Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după dreptate, căci ei vor fi
săturaţi” - declară Mântuitorul nostru. Mărturiile lui Nicolae Rădoi
sunt contribuţia lui la stabilirea adevărului istoric (şi la efectuarea unei
dreptăţi ce s-a lăsat multă vreme aşteptată), pentru o perioadă ce a fost
supusă nu numai abuzurilor comuniste, ci şi abuzurilor scriitoriceşti ale
unor trădători ai Bisericii Domnului ce s-au gândit să devină peste noapte
chiar “istorici”.
Acum, când cenzura comunistă a adevărului se continuă prin
dezinformările celor ce au slujit autorităţile comuniste, trebuie să
mulţumim lui Dumnezeu că există oameni integri ca fratele Nicolae
Rădoi, care depun mărturie cu mult curaj, mărturie a cărei adevăr istoric
poate fi constatat şi stabilit de cititorii însetaţi şi ei după dreptate, şi dotaţi
cu spirit de discernământ.
Prietenii lui Nicolae Rădoi
5
Prefața autorului
CÂND AM ÎNCEPUT SĂ PUBLIC PE BLOG...
Cine te crezi, de judeci pe alţii? Lasă că îi va judeca Dumnezeu!
Ce rost are să dezgropi acum lucrurile trecutului? Nu ajută nimănui!
Nu ne-a chemat Hristos la dragoste? A expune păcatele altora nu este dragoste!
Dragostea acoperă o sumedenie de păcate!
Aşa mi s-a spus când am început să vorbesc public sau să scriu

despre prigoana ce am îndurat-o din partea celor ce se numesc „fraţi” şi
din partea autorităţilor comuniste!
Noi nu facem politică! – mi-au ripostat unii pe care i-am solicitat
să depună mărturie despre timpurile persecuţiilor Bisericii lui Hristos.
Mai mult, ei susțin lucrul acesta cu un aer de superioritate, vrând să
condamne implicit pe cei care depun mărturie. Sărmanii, ei nu ştiu că
de fapt fac politică, dar nu a Domnului cerului, ci a domnului puterii
văzduhului!
Suntem angajaţi într-o luptă pentru Adevăr. Satan mânuieşte
cu multă eficacitatea minciuna, nu numai prin adepţii lui cu ajutorul
cărora împrăştie minciuna, ci şi prin adepţii Domnului Isus care nu vor
să spună adevărul, întrucât Adevărul are consecinţe, şi ei nu sunt gata
să plătească preţul pentru Adevăr. Pe la congresele bisericilor baptiste
române, unde se înghesuie trădătorii menţinuţi prin laşitatea poporului
în funcţii de conducere, se vorbeşte de unele categorii de oameni certați
cu integritatea și adevărul din „cele patru câte au existat în timp”. Unii în
uniformă, alţii fără, unii cu carnet (alţii fără), dar slujind acelaşi partid;
oare câte categorii sunt în realitate?
O să expun şi eu trei categorii de oameni ai Bisericii în relaţie cu
evenimentele perioadei persecuţiei comuniste.
Întâi sunt cei care au contribuit la persecuţia fraţilor lor fără să
se pocăiască, şi de aceea, la ora actuală, condamnă pe cei care depun
mărturie cu privire la acele vremuri. Aici se încadrează cei ce au ocupat
posturi de conducere la Comunităţile Bisericilor Baptiste şi la Uniunea
Bisericilor Baptiste sub comunişti (unii din ei au dat faţă cu Judecătorul
drept, alţii urmează să dea faţă cu El).
Ei au ocupat acele posturi numai după ce au semnat declaraţii
de cooperare cu duşmanii lui Hristos! Tot aici se încadrează cei ce nu
6
Nicolae Rădoi
aveau funcţii oficiale, dar figurau pe listele de informatori ai Securităţii,
mişunând în număr foarte mare în Bisericile Domnului Hristos. Aceştia
toţi, nu numai că au trădat pe fraţii lor cauzând unora suferinţe mari, dar
la ora actuală ei continuă să asuprească pe fraţii Domnului Isus, deoarece
calomniază şi încearcă să discrediteze mărturiile oferite de credincioşii
persecutaţi, atacând caracterul celor ce oferă mărturiile. Unii din cei ce
aparțin acestei categorii s-au apucat să rescrie istoria pentru a se justifica
sau pentru a măslui lucrurile. Culmea ironiei, câţiva din trădătorii
menţionaţi se autoproclamă apărători ai drepturilor credincioşilor sub
comunism, când toată lumea le cunoaşte activitatea de slujire a guvernului
comunist atât în interior, cât şi în exterior! Cum se publică informaţii
care le expun faptele făcute la întuneric, ei îşi asmut haita de apărători
împotriva celor ce spun Adevărul şi pornesc campania de calomniere. Se
pare că încă mai sunt de folos stăpânilor lor, dacă aceştia le oferă cerberi
spre apărare.
O a doua categorie este a celor care cunosc adevărul despre
trădarea fraţilor şi despre persecuţie, dar preferă să rămână tăcuţi,
deoarece nu vor să se expună atacurilor celor din prima categorie. Îşi
justifică laşitatea cu versete din Scripturi care nu au nimic de-a face
cu situaţia descrisă. Tac pentru că la conducere sunt încă cei care şi-au
asumat slujba lui Iuda, sau descendenţii acestora, şi nu e bine să te pui
rău cu autorităţile, „ci trebuie să le fii supus.” Şi aceştia vând Adevărul,
deși Scriptura ne îndeamnă foarte solemn să nu-L vindem.
Să mulţumim lui Dumnezeu că, într-o vreme când Adevărul
este suprimat sau relativizat, există încă o categorie de oameni: cei care
nu tăinuiesc adevărul de frica altora, ci îl proclamă cu curaj. Această
categorie este compusă de oameni care încă mai cred că este o datorie
să spunem adevărul şi să apărăm adevărul. Generaţiile viitoare vor fi
slujite de adevărul pe care îl spunem, pe care îl proclamăm cu gura și în
scris. Nu va fi slujită deloc de neadevărul ce rezultă implicit din refuzul
expunerii adevărului de dragul compromisurilor. Cei care spun adevărul
iubesc cu adevărat pe fraţii lor de care au fost trădați, deoarece îi îndemnă
la pocăinţă, ca astfel să scape de judecata de la sfârşit.
Nicolae Rădoi
7
Aruncă-ți pâinea pe ape

La capăt de speranță
O! voi, cari treceţi pe lângă mine, priviţi şi vedeţi dacă este vreo durere
ca durerea mea, ca durerea cu care m-a lovit Domnul în ziua mâniei
Lui aprinse! Mi-a asvârlit de sus în oase un foc care le arde; mi-a
întins un laţ supt picioare, şi m-a dat înapoi. M-a lovit cu pustiire şi o
lâncezeală de toate zilele! Mâna Lui a legat jugul nelegiuirilor mele,
cari stau împletite şi legate de gâtul meu. Mi-a frânt puterea...
Plângerile lui Ieremia 1:12-14
Mergeam abătut pe una din străzile orașului Los Angeles. Mi

se înecaseră toate corăbiile. Eram bolnav de o bună bucată de vreme
și în tot timpul acesta nu am putut lucra în cursele de truck cu care mă
obișnuisem de aproape 15 de ani, muncă prin care asiguram existența
familiei mele. Dar care era boala mea? Nici eu nu știam prea bine.
Aveam tensiune arterială, dar aceasta nu era nouă. Mă simțeam
sfârșit, incapabil să acționez și să continui munca de truckist. Aveam
două truckuri, pe unul lucra un angajat ungur, iar pe celălalt lucram eu,
sau trebuia să lucru, dar sfârșeala pe care o simțeam în trup refuza să se
depărteze de mine și mă împiedica să plec în curse.
Ultimii șase ani făcusem curse între New York și Los Angeles, o
distanță de aproximativ 3000 de mile pe care o străbăteam săptămânal dus
și întors. Vineri seara, după asfințitul soarelui preluam remorca încărcată
cu marfă din Long Island, New York, și plecam spre Los Angeles. Luni
dimineața trebuia să fiu în Long Beach, California, pentru predarea
transportului. Șase ani petrecuți pe autostrăzile ce legau Estul de Vestul
Americii! Muncă epuizantă. Somn puțin. Stres din belșug. Bani puțini,
dar suficienți prin administrare judicioasă să îmi plătească datoriile.
Cu un an înainte aveam în bancă $5000 economisiți cu greu.
Împreună cu soția am hotărât să îi dăruim pentru unii frați săraci pe care
îi cunoșteam în România, știind cât de dificil o duceau aceștia împreună
cu familiile lor numeroase. I-am dăruit cu bucurie, dar imediat după ce
i-am trimis celor nevoiași, a început boala mea, care nu mi-a mai permis
să lucrez! Eram incapabil să îmi acopăr cheltuielile lunare cu obligațiile
la care mă angajasem. Așa au apărut datoriile în afacerile mele.
8
Nicolae Rădoi
Afundat în datorii
Domnul îndreaptă pașii omului, dar ce înțelege omul din calea sa?
Proverbe 20:24
În fiecare lună trebuia să achit notele de plată ce se ridicau la

$15.000! De un an însă nu mai reușeam să țin pasul. Pe umerii mei apăsau
afacerile, compania, casa, cheltuielile de existență, motorina, reparațiile
truckurilor și remorcilor, asigurările medicale și cele legate de afacerea
transporturilor ce le efectuam săptămânal, plata angajaților (șofer,
contabil) etc. Un an de zile s-a scurs agravând condiția mea medicală
și incapacitatea de a lucra, dar care s-a reflectat în datoria acumulată pe
cardul de credit visa de peste $135.000. Era anul 1999 și isteria legată
de Y2K (Anul 2000, care era proiectat în presa americană ca aducând
dezastrul operațiunilor de computer) prindea contur, ori așa mi se părea
mie. Totul era sumbru.
Când eram flămând nu îmi permiteam să mă așez la masa unui
restaurant, așa cum făcusem cu un an în urmă, ci mă mulțumeam cu un
hot dog. Chiar mărunțișul necesar pentru acesta îl scoteam cu greu din
buzunar. Nu aveam bani nici măcar pentru a umple rezervorul mașinii cu
benzină! Prin fața ochilor treceau imaginile anilor pe care îi petrecusem
în America în urma sosirii noastre în 1980 în țara tuturor posibilităților
după ce am fost forțați să părăsim România.
Părăsesc România
Alternativa oferită de Securitate
Pleacă, văzătorule, și fugi în țara lui Iuda! Mănâncă-ți pâinea acolo,
și acolo profețește. Amos 7:12

Plecasem din România deoarece Securitatea mi-a oferit alternativa
să plec, sau să fiu ucis! Și nu au glumit atunci când m-au avertizat. Ei
preferau să plec, pentru că le făcusem destule probleme în mișcarea de
disidență din cadrul Cultului Baptist. Nu s-ar fi dat în lături nici să mă
ucidă, dar aveau motive puternice să mă lase să plec, știind că devenisem
foarte cunoscut prin Radio Europa Liberă ca un luptător pentru drepturile
creștinilor din România.
În toamna anului 1978 fusesem condamnat la un an și jumătate de
închisoare din pricina activității mele de apărător al libertăților religioase
a Bisericilor Baptiste din România. 9
La întemnițarea mea contribuiseră atât organele comuniste cât
și cele ale conducerii Cultului Baptist aservite intereselor Guvernului
totalitar ceaușist. În momentul în care am terminat sentința, organele de
ordine m-au contactat pentru a-mi comunica faptul că eram o persona
non grata în România. Trebuia să îmi părăsesc țara. Securitatea prefera
această alternativă celei despre care făcuseră aluzie în discuțiile avute cu
mine, adică lichidarea mea.
Eliminarea dizidenților politici și religioși

Oamenii setoși de sânge urăsc pe omul fără prihană...
Proverbe 29:10
Era logic să insiste să plec, din moment ce Guvernul ceaușist

avea interesul să se descotorosească de disidenții ce ajunseseră cunoscuți
în Apus. Persecuțiile acestora periclitau unul din interesele majore ale
Guvernului ceaușist în relație cu Statele Unite – acela al obținerii clauzei
națiunii celei mai favorizate.
Guvernul român insista anual pe lângă Guvernul american să
primească clauza, ceea ce însemna atât de mult pentru comerțul românesc.
Americanii legau însă acordarea clauzei de liberalizarea politicii față de
disidenții politici și religioși.
Ceaușescu voia să suprime orice disidență din România, și ar fi
făcut-o în modul cel mai brutal dacă nu ar fi fost teama că informația
ar fi ajuns la Congresul american ce analiza anual evoluția României
în această privință decizând astfel reînnoirea sau negarea clauzei.
Suprimarea fizică a disidenților era foarte riscantă, mai ales dacă aceștia
erau deja cunoscuți în Apus.
Securitatea prefera să dea pașapoarte disidenților pentru a scăpa
de activitatea incomodă a acestora. Așa se face că imediat după ieșirea
mea din închisoare am fost convocat la Securitate și mi s-a cerut să
înaintez actele de emigrare. În caz contrar, mi s-a comunicat că voi fi
executat. Unul dintre coloneii cu care avusesem de-a face înainte de
arestarea mea, și care simpatiza pocăiții, m-a luat de o parte și mi-a spus
foarte serios că lichidarea mea era hotărâtă dacă nu acceptam să plec în
străinătate.
Pe lângă propunerea directă a Securității de a părăsi țara, aceeași
povață mi-a fost oferită și de anumiți cunoscuți care aveau relații pe la
autorități și știau că amenințarea Securității nu era gratuită. Prietenii mei
10
Nicolae Rădoi
cei mai buni insistau să plec, știind că nu puteam rămâne în România
fără să îmi periclitez serios viața. Împreună cu soția mea, Mărioara, și
cei trei copii am decis să plecăm în Statele Unite. Aveam deja prieteni în
America, unii chiar dintre cei cu care activasem în Comitetul ALRC.
Plecarea din România

Căci asupritorul nu va mai fi... Isaia 29:20
În graba mare ce o aveam de a părăsi țara am donat toate lucrurile

de valoare ce le aveam. Nu am vrut să vând nimic, ci voiam să dăruiesc
lucrurile pe care le acumulasem de o viață. Știam că prietenii și frații mei
de credință, care aveau mare nevoie de ele, oricum, nu ar fi putut plăti
prețul lor.
Fusesem cel mai înstărit om din Caransebeș înainte de
condamnarea mea la închisoare, dar și după ieșirea de la Popa Șapcă
aveam încă valori mari în mâini. Mașina pe care o aveam, Volga, am
oferit-o unui păstor ce avea nevoie de transport în lucrarea ce o făcea
pe la orașe și sate. Acesta era implicat în transportul și distribuirea
clandestină de Biblii. Aparatele electronice, foarte scumpe pe vremea
aceea, le-am oferit celor ce credeam nu doar că se vor bucura de ele,
ci știam că au nevoie reală de ele. Le-am oferit mai ales celor activi în
disidența românească, ce ascultau mereu știrile din lumea liberă pe calea
undelor. În urma dăruirii lucrurilor de valoare mai rămăsesem totuși cu
o sumă bunicică în mâini – dar am hotărât împreună cu soția că nu îi
vom lua cu noi, ci îi vom dona săracilor. Oricum, noi plecam într-o țară
bogată, și cei săraci aveau mai multă nevoie ca noi de banii aceia.
La aeroport am oferit și ceasul pe care îl aveam pe mână unuia
care ne însoțea, prieten cu păstorul ce distribuia Biblii, Filip Dincă, la
rândul lui participant la acea acțiune primejdioasă. Nu am anticipat că
autoritățile mă vor taxa ilegal pentru bagajele ce le aveam (pentru care
achitasem deja sumele legale), de aceea ne-am trezit că nu aveam bani
să achităm taxele iluzorii. Am împrumutat sumele necesare și în final
ne-am suit pe avion spre America! În viața familiei mele se încheia
un episod important și începea un altul într-o lume total necunoscută.
Simțeam însă că mâna bună a Domnului care fusese cu familia mea de
când m-am întors la calea pocăinței, mâna care mă susținuse în persecuții
și în închisoare, va fi cu noi și în lumea nouă. Și nu ne-am înșelat!
11
Promisiunea Domnului pe care o citisem în cartea lui Isaia cu
mulți ani în urmă și pe care o luasem la inimă prin anii grei ai luptei cu
fiara comunistă se dovedise demnă de încredere.
Acum, aşa vorbeşte Domnul, care te-a făcut...! ”Nu te teme de nimic,
căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu.” Dacă vei trece prin
ape, Eu voi fi cu tine; şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin
foc, nu te va arde, şi flacăra nu te va aprinde. Căci Eu sunt Domnul,
Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel, Mântuitorul tău! Isaia 43:1-3
Știam că orice cuvânt al Domnului este încercat, demn de

încredere, și că mă puteam bizui pe promisiunile Lui! Cu această
convingere am părăsit România și am ajuns în America.
Pe un nou continent - Începuturile mele în Statele Unite

M-am coborât ca să-l izbăvesc din mâna Egiptenilor, şi să-l scot din
ţara aceasta şi să-l duc într-o ţară bună şi întinsă, într’o ţară unde
curge lapte şi miere... Exod 3:8
Primii doi ani i-am petrecut în orașul New York unde am fost
asistat de niște prieteni să îmi încep viața pe noul continent. Orașul era
imens, avea în jur de 15.000.000 de locuitori, o mare parte a acestora
fiind emigranți. Puteai auzi în New York peste 100 de limbi din cele
vorbite la ora actuală pe glob. Aglomerația demografică se completa cu
cea automobilistică. La orele de vârf (rush hours) circulația pe autostrăzi
era strangulată. În unele zone te puteai deplasa mai repede pe picioare
decât cu mașina. Fiind obișnuit să trăiesc într-un oraș mic ce se afla la
poalele munților unde aveam turme de oi cu care petreceam o mare parte
a timpului meu, adaptarea la viața metropolei newyorkeze a fost nu
lipsită de dificultăți.
Era foarte greu să găsești un loc de muncă în anul 1980 în Statele
Unite. Pretutindeni unde îți întorceai ochii dădeai de un afiș cu litere mari
expus în fața companiilor: No help wanted! – „Nu facem angajări”. Unii
mă sfătuiau să apelez la serviciile de asistență socială, dar am refuzat. În
scurt timp am ajuns în situația că nu mai aveam ce pune pe masă. M-am
rugat împreună cu soția și în urma rugăciunii Dumnezeu ne-a dăruit
printr-un prieten, fratele Aurel Popescu, $70 cu care am trăit până am
găsit de lucru.
12
Nicolae Rădoi
Lucram cu $6 la oră pe acoperișurile clădirilor orașului. Turnam
bitum pe acoperișurile plate sau instalam plăci bituminoase pe cele
țuguiate. Criza declanșată de politica economică neînțeleaptă a lui Jimmy
Carter ne obliga să lucrăm mult pe bani puțini. Concurența era la vârf.
Câștigam însă suficient pentru a putea trăi cu familia mea, soția și cei trei
copii, și cu puțină economie puteam să trimitem ceva și pentru nevoiașii
din România.
De orașul New York mă leagă o amintire formată în urma unei
intervenții pe care am efectuat-o pe străzile orașului ce nu erau prea bine
păzite de poliție.
În apărarea celui slab

Rupeam falca celui nedrept și-i smulgeam prada din dinți. Iov 29:17
Eram venit doar de două zile în Statele Unite, și fratele Severin

mă luase în mașină să îmi arate orașul. La un moment dat am zărit pe
trotuar pe un om mai în vârstă ce era atacat de doi vlăjgani negri. L-am
întrebat pe Severin ce se întâmpla acolo, și el mi-a spus că cei doi îl
jefuiau pe bătrân de ceasul ce îl avea pe mână.
Am sărit imediat din mașină și i-am somat pe cei doi să dea ceasul
înapoi. Cei doi au ridicat simultan mâna să mă lovească. În clipa aceea
i-am apucat eu de câte un braț pe fiecare și i-am izbit cu forță unul de
altul. Lovitura puternică de cap pe care și-au dat-o unul altuia i-a afectat
așa de tare că au căzut jos la pământ și zăceau amândoi acolo pe trotuar
fără să știe ce li s-a întâmplat. I-am spus omului în vârstă să își ia ceasul
și să plece imediat, înainte ca cei doi să se dezmeticească.
La San Francisco
în căutarea unei vieți mai bune într-o zonă caldă
Căci Domnul Dumnezeul tău are să te ducă într-o țară bună...
Deuteronom 8:7
Un lucru ce ne deranja foarte mult în orașul New York era clima

excesivă. O iarnă lungă și rece era urmată de o vară tot atât de lungă, dar
fierbinte, cu temperaturi foarte ridicate complementate de o umiditate
tot atât de ridicată. Iarna simțeai că te congelezi, iar vara simțeai că stai
tot timpul într-o baie de aburi. Clima ar fi fost cumva suportată, dar ceea
13
ce ne lipsea foarte mult era părtășia frățească. Distanțele mari ce ne
despărțeau, serviciul prin care ne câștigam existența și ne cerea cea mai
mare parte a timpului, ne afectau posibilitățile de a petrece mai mult timp
în legătura frățească. Nu după mult timp mi-a încolțit ideea de a ne muta
din New York.
În 1982 ne-am mutat la San Francisco, nădăjduind să trăim într-o
climă mai blândă și în condiții financiare mai bune. Nutrisem speranța
că orașul în care ne-am mutat era mai mic decât New Yorkul, ceea ce
însemna posibilitatea de a economisi timp peste săptămână, timp ce
puteam să îl petrec cu familia și cu ceilalți credincioși români. Clima
era într-adevăr minunată în comparație cu cea din New York. Am lăsat
în urmă iernile aspre din New York și am început să ne bucurăm de
clima subtropicală a renumitului oraș așezat în jurul golfului numit San
Francisco Bay, la Pacific.
Biserica Baptistă din San Francisco a fost pentru noi o oază
sufletească unde am fost înviorați mereu de Domnul prin slujitorul Său,
Avram Boțan, pe care El l-a pus acolo să păstorească pe cei sosiți din
lagărele refugiaților sau direct din România ceaușistă. Nu mă pot opri să
nu fac un portret al acestui bun slujitor al lui Dumnezeu care și-a jertfit
timpul, sănătatea și resursele bănești în acțiuni de ajutorare a unora pe
care binefacerile raiului comunist i-a împins să pornească în bejenie și
au ajuns astfel pe meleagurile Californiei. Gândindu-mă la fratele Avram
Boțan îmi aduc aminte de versurile lui Costache Ioanid, Oh, ce bine-i
când o ușă se deschide cu iubire. Iubirea fratelui Avram Boțan a rămas
proverbială.
Un pastor cu inimă de păstor

Și El a dat pe unii păstori... Efeseni 4:11
L-am cunoscut pe Avram

Boțan după venirea mea în America
în anul 1980, și mai bine după ce
ne-am mutat din New York la San
Francisco. Era unul din acei păstori
ce își dădeau viața pentru turmă.
Fratele Boțan era în pensie de boală
și ar fi trebuit să se îngrijească pe
sine, deoarece suferea de cancer în
stare avansată. Dar el nu s-a păstorit
14
Nicolae Rădoi
pe sine, ci pe alții. S-a pus în slujba celor ce soseau în America venind
din iadul comunist.
Îi aștepta cu un apartament gata pregătit, cu o masă întinsă și
cu un frigider plin de alimente. Chiria era plătită pe două luni în avans
și frigiderul era umplut mereu pe măsură ce se golea. Pe noii veniți,
ce treceau prin greutățile începerii unei vieți noi într-o țară și cultură
străină, el îi ducea peste tot cu mașina lui veche pentru a le găsi slujbe.
Nu accepta nici un fel de recompensă pentru slujbele făcute, nici de la
Biserica ce o păstorea, nici de la cei pe care îi ajuta.
A fost foarte bucuros de
sosirea mea și a familiei mele în
San Francisco. Auzise că vine un
păstor care fusese persecutat în
România și era bucuros să poată
face lucrarea de păstorire a Bisericii
împreună cu acesta. Aici îmi
permit o observație. Unii păstori ai
Bisericilor românești din diaspora
nu vor să aibă în congregație alți
păstori cu care să conlucreze! Ei vor să conducă singuri, fără a împărți
poziția lor cu alții! Fratele Boțan s-a bucurat când a auzit că vine un
păstor în congregația ce o slujea! Abia după ce am sosit în San Francisco
a înțeles că eu eram păstor, dar nu de suflete, ci de mioare!
Ne-a primit cu inimă mare, așa cum îi era obiceiul. A insistat foarte
mult de mine să preiau caseria Bisericii. Ca și casier am constatat că nu
primea să fie rambursat pentru cheltuielile ce le făcea pentru membrii
congregației (benzina ce o cheltuia cu ei, reparațiile de mașină, timpul
petrecut cu alții etc.). Nu primea bani nici de la cei pe care îi slujea când
aceștia insistau de el să accepte un ajutor bănesc pentru multele jertfe și
servicii făcute. Văzând că nu pot să îl convingă să accepte atențiile lor,
aceștia au donat bani Bisericii cu mențiunea că sunt destinați fratelui
Boțan! Oridecâte ori i s-a oferit
un cec pentru cheltuielile multe ce
le acumulase slujind pe alții, el a
returnat banii la Biserică, deși venitul
lui se rezuma la o pensie de boală de
$500 pe lună! Știu lucrurile acestea
pentru că am fost casierul Bisericii
Române Baptiste din zona orașului
San Francisco.
15
Fratele Avram Boțan intervenea cu informații și cu cereri la Radio
Europa Liberă în folosul celor ce erau persecutați de Guvernul comunist,
deși unii îl sfătuiau să tacă, avertizându-l că va avea de suferit. Odată l-a
solicitat pe un coleg al său, păstor şi acesta, să facă împreună un protest
la Europa Liberă în favoarea unor frați ajunși în ghearele ascuțite ale
Securității (se știa că securiștii se temperau de îndată ce numele celor
torturați de ei erau date publicității în Apus). Colegul l-a refuzat invocând
lozinca „creștinii nu își cer drepturi!” Fratele Boțan a fost foarte mâhnit
de acest răspuns și se întreba, cum ar fi ajuns acel păstor în America, dacă
nu și-ar fi cerut dreptul de emigrare!? El știa că Scripturile ne îndeamnă
să nu uităm pe cei ce se află în suferințe și persecuții, dar observa că frații
săi invocau diferite pretexte pentru a-și scuza lipsa de implicare în lupta
pentru apărarea celor maltratați de Securitate.
Era întristat că unii păstori după ce s-au văzut în America au
uitat de frații lor persecutați în România ce aveau nevoie de un cuvânt
de protest din partea Americanilor, ceea ce i-ar fi ajutat în lupta cu
autoritățile și în tentativa de a părăsi România pentru a se stabili în Apus.
Oricum păstorul Avram Boțan a continuat să pledeze pentru drepturile
celor deposedați de drepturi din România, lucru pentru care soției lui i
s-a spus că nu va mai vedea țara în care s-a născut.
Astăzi pe la congresele Asociației Bisericilor Baptiste din America
sunt menționați și amintiți ca păstori buni unii care nu au mișcat nici un
deget pentru semenii lor, și nu au intervenit niciodată pentru frații lor
persecutați în România (ci doar și-au fixat salarii grase din contribuțiile
celor ce au ajuns în libertate), iar numele lui Avram Boțan, omul care a
trăit pentru alții, și s-a jertfit pentru alții, este uitat!
Îmi aduc foarte bine aminte de ultimul botez pe care l-a ținut în
Biserica pe care a păstorit-o cu dedicare. Era slăbit, și mi-a cerut să îl
sprijinesc vreo câteva momente înainte de a face botezul. La puține zile
după aceea s-a stins, dar amintirea lui, a predicatorului ce s-a jertfit în
ajutorarea altora, nu se va șterge. A fost un om mare, deoarece a slujit pe
mulți și aceasta pentru că avea o inimă de păstor!
PASTOR DE...PROFESIE...
Se spune că o poză este cât o mie de cuvinte. Şi poate că este

ceva adevăr în vorba asta. Sunt cioban de meserie. Păstor...nu de oameni
ci păstor de oi. Zâmbiţi deja, nu-i aşa? Aveţi tot dreptul. Şi eu zâmbesc...
şi când eram dus cu oile mele la păşune...zâmbeam chiar şi mai mult. Nu
16
Nicolae Rădoi
vă uitaţi însă cu jale la mine şi la
meseria mea; Domnul Isus este şi
El un păstor, El este Păstorul cel
bun, şi deşi nu mă pot compara cu
El, înțeleg unele lucruri pe care le
explică David care şi el a fost un
păstoraş (Psalmul 23).
Nu poate fi păstor unul
care nu iubeşte oile; şi eu tare
mi-am iubit oiţele. Deşi aveam oameni care grijau de oi, aveam una în
special care venea la mine imediat ce-o chemam că îmi cunoştea glasul.
Să vă spun eu drept...şi pentru măgarul turmei am avut mare
respect. El ducea greutăţile. Într-o turmă respectabilă trebuie să fie şi un
măgar. Neapărat. Iacătă-mă aici cu respectabilul ...
Şi ştiţi ce gânduri am când mă uit la pozele de mai sus? Mă
gândesc la Turma Lui Hristos, la glasul Lui dulce care ne cheamă, la
păşunile prin care ne duce, la izvoarele de apă lină...la umerii pe care ne
poartă când nu mai putem merge...Şi spun în minte o rugăciune pentru
toate oile rătăcite, însetate, înfometate. Nu auziţi vocea Păstorului care
vă cheamă...”Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi?”
Mai este loc în staul...veniţi!
Ungurul ce a vrut să îmi suprime dreptul la cuvânt

Dar nu mai proroci la Betel... Amos 7:13
După sosirea noastră în San Francisco inițial m-am angajat la

o companie a unui ungur unde lucrau mai mulți români. Desigur că
am profitat de prezența românilor în companie și în timpul pauzelor le
vorbeam mereu despre Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul
care a plătit prețul păcatelor noastre ca să ne poată oferi iertarea în dar!
Șeful companiei, ungurul care era mulțumit să aibe români harnici în
manufactura sa, dar nu era dornic să audă Evanghelia, m-a apostrofat
pentru faptul că vorbeam despre Mântuitorul meu altora, și mi-a cerut să
încetez cu „propaganda” sub amenințarea că mă dă afară. I-am spus că
pentru mărturia mea creștină am mers la închisoare în România, și nici
prin cap nu îmi trece să încetez să vorbesc despre Cel care mi-a dăruit
viața veșnică! Eram într-o țară liberă și nu voiam să fiu neascultător de
Domnul meu care mi-a cerut să duc vestea bună a mântuirii celor cu care
veneam în contact.
17
Mai mulți colegi de muncă m-au atenționat că ungurul nu va
tolera mărturia mea, ci va acționa și mă va pune pe liber. Mi-am asumat
riscurile și am continuat să vorbesc despre mântuirea mare de care ne-a
făcut parte Dumnezeul nostru în Domnul Isus Christos! Au avut dreptate.
La scurtă vreme am fost dat afară. Știam că pot riposta printr-o acțiune
judecătoarească, dar am decis că este mai bine să sufăr pentru Evanghelie
decât să mă judec cu un individ care, deși venise dintr-o țară comunistă
pentru a scăpa de tirania Guvernului, acționa la fel de tiranic în compania sa.
Unii din credincioșii din San Francisco erau mirați când le
spuneam despre persecuțiile la care fusesem supus în România, deoarece,
spuneau ei, „noi nu am avut nimic de suferit în România!” ”Bineînțeles
că nu ați avut de suferit, dacă gura v-a stat închisă și nu l-ați mărturisit
pe Domnul Isus!” – le răspundeam eu. Îi îndemnam să își schimbe
mentalitatea și să înceapă să mărturisească pe Domnul, aici în țara unde
nu era nici o primejdie în practicarea evanghelizării personale!
În ciuda faptului că știm că Domnul ne-a cerut să îi fim martori
(Matei 28:19-20; Fapte 1:8 etc.) și să ducem Evanghelia până la marginile
pământului, cei mai mulți credincioși stau cu mâinile în sân fără să
mărturisească pe Domnul.
Vizita unui prieten drag

...oamenii evlavioși sunt toată plăcerea mea Psalmul 16:3
De-abia sosiserăm la San Francisco

și am fost vizitați acolo de fratele Liviu
Olah. El fusese oaspetele meu la Caransebeș
în foarte multe ocazii și știa că fusesem
cel mai bogat om din zona aceea în anul
1978. La San Francisco locuiam cu familia
într-un apartament foarte mic, deși eram
cinci persoane. Clădirea în care se afla
apartamentul era una veche. Apartamentele
nu aveau baie individual, ci eram obligați să
folosim baia comună a clădirii.
Fratele Liviu a văzut situația noastră
și ne-a încurajat spunându-ne că Dumnezeul
căruia i-am slujit în România nu a uitat
jertfele pe care le făcusem, și la vremea
Fratele Liviu Olah.
18
Nicolae Rădoi
Lui ne va ridica la o situație mai bună și în America. I-am mulțumit
lui Dumnezeu pentru încurajările pe care ni le trimetea, știind că uneori
stăteam în cumpănă cu soția întrebându-ne dacă într-adevăr a fost voia
lui Dumnezeu să venim în America.
Mă fac zugrav pe bani puțini

...picioarele nu-i mai sunt de ajutor, stă atârnat și se clatină.
Iov 28:4
În urma pierderii serviciului ce l-am avut în compania ungurului

m-am angajat ca zugrav, pe $5 la oră. Nu mai lucrasem în această meserie,
dar nu m-am dat în lături când a fost vorba să învăț o meserie nouă. La
câtva timp după ce am început slujba de zugrav, scara pe care lucram a
cedat și în cădere mi-am fracturat un picior. Am fost silit să merg la spital
pentru a-mi pune piciorul în ghips.
Unii prieteni m-au îndemnat să acționez în judecată pe medicul
care mă angajase, pentru a obține beneficii financiare în urma accidentului.
Am refuzat să dau în judecată pe cel ce mă ajutase cu un serviciu atunci
când fusesem dat afară de la compania ungurului. Aveam asigurare
medicală, dar nu am spus companiei de asigurări că accidentul a survenit
la locul de muncă, deoarece nu voiam ca medicul acela particular să
aibe cheltuieli și neplăceri din cauza accidentului meu. Așa se face că
cheltuielile medicale au fost acoperite de compania de asigurări, dar
eu nu am primit nici o despăgubire pentru accident, nici pentru timpul
petrecut în recuperare.
În Kentucky – aventură într-o zonă agrară

Adu-ți aminte de tot drumul pe care te-a călăuzit Domnul, Dumnezeul
tău... Deuteronom 8:2
Niște cunoscuți care se stabiliseră în Paducah, Kentucky, m-au

invitat să mă mut în orășelul unde locuiau ei. Îmi spuneau despre
frumusețea locului, despre omenia localnicilor, cât și despre viața lipsită
de stres a locuitorilor zonei. Așa se face că în 1984 ne-am mutat în
Kentucky. Părăseam orașul San Francisco cu piciorul în ghips. Nu aveam
bani pentru mutare, dar m-am rugat Domnului să pot vinde un microbus
pe care îl aveam, și cu banii intenționam să acopăr cheltuielile de mutare.
19
Providețial, Dumnezeu mi-a trimis un cumpărător care mi-a oferit suma
pe care o solicitam, fără să se târguiască! Din banii primiți am închiriat o
mașină și ne-am deplasat în Kentucky, la Paducah.
Orășelul era așezat la joncțiunea a trei state (Kentucky, Indiana
și Illinois), și a trei cursuri de apă. Acolo fluviul Ohio primește în partea
de sud a albiei sale apele rîului Tenessee, după care se varsă în marele
Mississippi. Așezarea Paducah a fost fondată pe la 1830 și a cunoscut o
dezvoltare datorită industriei cărbunelui exploatat în statele Kentucky și
Illinois. La ora când noi ne mutam acolo locuitorii trăiau mai mult din
agricultură, zootehnie și pescuit.
Prietenii vechi și părtășii noi

Eu zic Domnului:„Tu ești Domnul meu, Tu ești singura mea fericire!”
Sfinții care sunt în țară, oamenii evlavioși sunt toată plăcerea mea.
Psalmul 16:3
La sosire am fost întâmpinați de familiile Pup și Grecu și de

alți prieteni pe care îi aveam în localitate. Se înfiripase acolo o insulă
românească unde ne simțeam foarte bine. Comunitatea noastră a fost
vizitată și de fratele Liviu Olah cu care am avut părtășii și bucurii la fel
ca în România. O singură problemă aveam noi, românii, în Paducah. Nu
găseam lucru așa cum am fi vrut.
La sosirea în Paducah aveam piciorul în ghips și mă gândeam ce
o să găsesc de lucru, cum o să mă descurc, unde îmi voi adăposti familia?
Aveam nevoie de o casă unde să pot să mă așez cu soția și cei trei copii.
În Paducah nu erau multe apartamente de închiriat ca în marile orașe, ci
doar case rezidențiale. Casele nu erau scumpe, dar pentru a le cumpăra
aveai nevoie fie de bani gheață, ceea ce eu nu aveam, fie de un împrumut
de la bancă, unde nu puteam merge știind că nu am un serviciu cu care să
garantez împrumutul necesar pentru cumpărare.
Proprietar pe neașteptate
Vei stăpâni cetăți mari și bune pe cari nu tu le-ai zidit, case pline de tot
felul de bunuri pe care nu tu le-ai umplut, puțuri de apă săpate pe care
nu tu le-ai săpat, vii și măslini pe care nu tu i-ai sădit.
Deuteronom 6:10-11
20
Nicolae Rădoi
Nu aveam un serviciu
pe baza căruia să cer un
împrumut de la bancă pentru
a-mi cumpăra o casă. În ciuda
acestui fapt, un prieten al meu
m-a însoțit la bancă și a stat de
vorbă cu directorul instituției
financiare pledând cu acesta
să îmi împrumute bani, deși nu
aveam o slujbă. „Vă garantez
eu că va plăti!” – a spus
prietenul meu. Așa, cu vorba
bună pusă de prietenul meu și
Cu soția și nora, Cami, în fața
cu bunăvoința bancherului am casei din Kentucky
ajuns proprietarul unei ferme
cu casă și 40 de acri în Paducah, Kentucky.
Unii se întreabă cum a fost posibil ca pe vorba unui prieten să
primesc împrumutul de la bancă? Adevărul este că cel care a pledat la
bancă a fost chiar fratele Liviu Olah, care a povestit celor din conducerea
băncii desprea persecuțiile din România prin care trecuse el și trecusem
și eu. Le-a spus că el era păstor și garantează pentru integritatea mea. Așa
se face că am primit împrumutul în condiții foarte avantajoase. Banca
a accepta să plătesc nu lunar, ci la sfârșitul anului sumele ce mi-ar fi
revenit lunar.
Zilele care s-au scurs după ce ne-am mutat în casa noastră au
fost și frumoase, dar și provocatoare. Frumoase, deoarece eram la casa
noastră și ne bucuram de mediul paradisiac în care era așezată ferma
noastră. Provocatoare, deoarece mă gândeam la scadența când trebuia
să restitui împrumutul ce îl făcusem la cumpărarea casei. Eu încă nu
găsisem de lucru, iar nevasta lucra pe $20 pe săptămână.
Uneori mai adăuga la suma aceasta până la $10 în bacșiș. Câștigul
ei era insuficient să ne susțină. Mă gîndeam să plec din nou la New York,
știind că acolo se găsea de lucru.
Cum am devenit om de încredere pentru un antreprenor

Dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, păzind şi îm-
plinind toate poruncile Lui pe cari ţi le dau astăzi, Domnul, Dumnezeul
tău, îţi va da întâietate asupra tuturor neamurilor de pe pământ.
Deuteronom 28:1
21
În timp ce mă gândeam să plec la New York, lucrurile au luat
o întorsătură neașteptată. Am fost solicitat să dau ajutor unui om de
afaceri din zonă la repararea unui dig de pe proprietatea acestuia. Eram
împreună cu băiatul meu cel mijlociu când omul ne-a arătat ce aveam de
făcut și apoi a plecat. Trebuia să descărcăm niște bolovani imenși dintr-
un camion urmând să îi așezăm în peretele digului. S-a întors peste trei
ore, și s-a speriat de progresul pe care îl făcusem în absența lui. Ne-a
privit uimit mai multe minute cum lucram, și în urmă ne-a chemat la
o altă lucrare pe care o avea, și anume, despădurirea unei parcele de
pământ, unde am lucrat cu băiatul cel mare.
Acolo aveau un buldozer cu care desrădăcina pomii, dar nu avea
un om care să îl mânuiască. Când m-a întrebat dacă știu să lucrez cu o
astfel de mașină, fiul meu l-a asigurat că știm și în câteva minute a reușit
să mânuiască buldozerul fără probleme, deși nu o mai făcuse înainte.
Pădurea a fost dată jos și copacii i-am tăiat și despicat sub privirile uimite
ale șefului. În urma acestor servicii pe care i le-am făcut ne-a spus că
vrea să ne angajeze permanent. La obiecția mea că nu aveam mașină cu
care să ne deplasăm de acasă la lucru, el ne-a spus că nu este o problemă
și ne-a oferit o mașină de-a lui. Când am întrebat de preț, ne-a surprins el
pe noi spunându-ne că ne-o oferă gratuit! Era sâmbătă în ziua când am
lucrat pe proprietatea lui, și el ne-a spus că joi va veni la noi acasă și ne
va duce la fiul său care ne va oferi serviciul de care aveam nevoie.
În zilele acelea stăteam ca pe ace. Nu știam dacă omul se va ține
de cuvânt. Voiam să plec la New York, și fiecare zi cu care întârziam
ne afundam mai mult în dificultăți din lipsa unui serviciu cu care să ne
câștigăm existența. Dar omul nostru s-a ținut de cuvânt. Joi a bătut la
ușa noastră și ne-a dus la magazinul fiului său. Acolo ne-a pus să facem
ordine și curățenie. Am făcut ceea ce ne cerea în timp record. Omul a fost
uimit de viteza cu care lucram.
În timp ce discuta cu noi a sosit un truck pentru a fi descărcat de
marfă. Șoferul, angajatul său, făcea manevre la nesfârșit nefiind în stare
să conducă bine în marșarier. Am cerut voie să mânuiesc eu truckul și
imediat l-am plasat în poziția din care putea fi descărcat. Șeful m-a privit
din nou uimit. Mi-a arătat apoi un truck ce zăcea de mai multă vreme pe
proprietatea sa având nevoie de reparație, și mi-a spus că nu a găsit pe
cineva în stare să i-l repare. Am cerut voie să mă uit la el, și în cîteva
minute am pornit motorul. Omul era în culmea fericirii. În aceeași zi fiul
său mi-a dat un camion de cinci tone, pe care l-am reparat și l-am folosit
de atunci pentru problemele familiei. Aveam de acum și un camion!
22
Nicolae Rădoi
Operatorii din depozit au învățat românește pentru a înțelege mai bine
ordinele mele. Așa am ajuns să am un serviciu în Paducah!
Cum am devenit fermier

Iată toate binecuvântările cari vor veni peste tine şi de cari vei avea
parte, dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău: Vei fi
binecuvântat în cetate, şi vei fi binecuvântat la câmp.
Deuteronom 28:2-3
Pe lângă serviciul pe care îl aveam la depozit am început să mă

ocup și de agricultură. Am semănat porumb anul acela, dar nu aveam
mașini cu care să îl recoltez. Șeful meu mi-a dat mașinile sale de recoltat
fără să îmi ceară on cent pentru că le-am folosit!
A observat că am început să cresc porci și mi-a trimis oamenii lui
să îmi construiască instalațiile mecanice necesare în acest scop, și mi-a
dat și zece scroafe.
Tot atunci a sosit în
Paducah fratele Iorga din Chicago,
și s-a apucat și el de creșterea
porcinelor. Nu știa mai nimic
în legătură cu agricultura sau
creșterea animalelor. M-am oferit
să îl învăț ceea ce știam eu. Fratele
Iorga a cumpărat 60 de porci din
care a reținut zece pentru șeful
nostru.
Șeful m-a sfătuit să cumpăr
un vier bun, și mi-a dat și bani
pentru aceasta. Am cumpărat
verul care în anul acesta a câștigat
premiul întâi într-un concurs al
porcinelor pe statul Kentucky. Am
ajuns să am peste 100 de porci.
Băiatul cel mare Nick cu nora mea Cami, Eram fermier în toată regula!
cei doi băieți proaspăt sosiți în Kentucky.
23
Cum am devenit truckist
Domnul va face ca binecuvîntarea să fie cu tine în grânarele tale şi în
toate lucrurile pe cari vei pune mâna. Te va binecuvânta în ţara pe care
ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău. Deuteronom 28:8

Șeful m-a angajat să lucrez într-o hală unde se încărca marfă
pe truckuri pentru a fi transportată pe râul Mississippi. Nu înțelegeam
comenzile celor ce mă dirijau, de aceea am rugat pe fiul meu cel mic să
le spună cum să mă dirijeze cu macaraua în limba română. Oamenii aceia
au învățat să comunice cu mine în românește: „Dă înainte!” strigau ei.
„Dă înapoi!”
În urmă mi-am extins afacerile și în domeniul transporturilor cu
truckul. Șeful mi-a dăruit un truck pe care el nu a mai vrut să îl repare. Eu
l-am reparat și am început împreună cu fiul cel mic să mergem în curse
prin zonă ca angajați ai companiei la care lucram ca șofer și supraveghetor
al șoferilor pe care îi pontam.
Apoi m-am consultat cu șeful cerându-i părerea dacă este de
acord să îmi cumpăr un truck cu care să câștig mai bine pe cont propriu.
Cu aprobarea lui am decis să cumpărăm un truck uzat dând ca primă rată
truckul mai vechi pe care îl primisem cadou de la el. Am pus jos $1.000
și așa am ajuns să am un truck mai bun. Când lucram pentru șeful meu
câștigam șapte dolari la oră! Peste câtva timp am discutat cu Greg, șeful
și la remarca mea că angajații săi câștigau bine, mi-a spus că mă ajută
să îmi cumpăr un truck mai bun cu care să pot lucra pe cont propriu.
Cu ajutorul lui am cumpărat primul meu truck în America! M-a costast
$20.000.
Ultimul din copiii mei, Bill, care avea 14 ani, a învățat să conducă
truckul și în curând s-a antrenat în curse împreună cu mine. De fapt toți
trei băieții mei știau să conducă truckul și în următorii ani au ajuns de au
lucrat în acest domeniu, fie împreună cu mine, fie pe cont propriu. Acum,
că nu mai eram angajații unei firme, ci aveam compania noastră pentru
care ne osteneam, câștigam mult mai bine decât în serviciile pe care le
avusesem până atunci. Am reușit astfel să cumpărăm patru truckuri pe
care lucram eu și copiii.
24
Nicolae Rădoi
Omenia americanilor
Cei ce au crezut în Dumnezeu să caute să fie cei dintâi în fapte bune.
Tit 3:8
Trebuie ca ai noștri să se deprindă să fie cei dintâi în fapte bune... și să
nu stea neroditori Tit 3:14
Familia din Kentucky la care lucram s-a dovedit în multe

privințe că iubea pe Domnul și era gata să ajute celor ce aveau nevoie de
asistență. Soția mea a ridicat ceva greu și a ajuns să aibe hernie de disc
la zona cervicală. Durerile ei erau mari, dar noi nu ne puteam permite să
mergem la doctori deoarece nu aveam asigurare medicală. Durerile ne-
au determinat să mergem la un control medical, ceea ce a revelat că una
din vertebre trebuia schimbată, fiind zdrobită. Șeful meu, Greg, s-a oferit
să plătească operaţia în cazul în care spitalul nu voia să acopere operația.
Doctorul ce urma să efectueze operația a spus că el o va face
gratuit, dar spitalizarea și celelalte costuri urmau să fie plătite cumva.
El ne-a spus că va apela la Bisericile din zonă pentru a se strânge suma
de peste $50.000 necesară să acopere cheltuielile! Înainte de a ști cum
vor răspunde cei solicitați să dăruiască pentru operație, doctorul a și
efectuat-o. Dărnicia americanilor a fost impresionantă. Am știut atunci
de ce Dumnezeu binecuvânta atât de mult țara americanilor! Când eram
întrebat dacă îmi place în America, răspundeam afirmativ și arătam și
motivele pentru care iubeam așa de mult țara în care am ajuns.
25
Orașul Îngerilor
La Los Angeles
Iată că locul unde locuim noi este prea strâmt pentru noi...
1 Regi 6:1
La sfârșitul anului 1985 ne-am mutat în orașul Los Angeles din

California unde ne-am cumpărat imediat o casă. Următorii cincisprezece
ani i-am petrecut în zona orașului Los Angeles lucrând ca șofer pe truck.
Anul următor după sosirea în Los Angeles am cumpărat copiilor mei
truckuri moderne și m-am orientat să cumpăr pentru mine unul nou-nouț,
unul care era ultimul răcnet. L-am târguit de la un dealer din orașul unde
ne mutasem. Acesta era foarte interesat să cunoască mărturia mea cu
privire la persecuțiile creștinilor din România. Era un om pocăit, și se
întrista de faptul că credința în America nu mai avea același preț ca în
țările comuniste unde creștinii sufereau cumplit și plăteau uneori cu viața
pentru credința lor. Când am menționat truckul pe care îl voiam, el nu îl
văzuse, că doar atunci fusese coborât de pe tren și parcat. Fără să îl vadă,
dar îl știa din descrierea ce o avea pe masă, el ne-a spus: „Rădoi, cred
că truckul acesta este pentru tine!” Eu credeam că glumește, dar el m-a
întrebat câți bani puteam să pun jos. I-am spus că am doar $3.000, dar el
mi-a spus că îmi dă $10.000 pe truckul meu vechi. Așa am făcut târgul.
Dealerul mi-a spus apoi că truckul trebuia să participe la o expoziție ce
urma să aibă loc acolo peste câteva zile. Mi-a spus că îmi pune numele
meu pe truck. Truckul avea generator electric, aer condiționat, chiuvetă,
frigider și microwave în bucătărie, etc.
Expoziția respectivă a atras oameni interesați din toate părțile.
Truckul meu era deci parte a expoziției, fiind unul din cel mai dotate
modele. Mai mulți indivizi l-au contactat pe dealer cerându-i să le vândă
truckul cu numele meu, dar el le-a spus că nu îl poate vinde din moment
ce era deja târguit. Unii i-au oferit un preț mai mare decât cel pe care
îl oferisem eu, dar dealerul a fost om de cuvânt și nu a acceptat să îl
vândă pe bani mai mulți, deși eu nu îl achitasem, ci doar mă înțelesesem
cu privire la preț. Dealerul a spus tuturor celor ce voiau să îi dea mai
mult că truckul aparținea unuia care a stat în închisoare pentru credință.
„Dumnezeu, pe care l-ai slujit în închisoare vrea să stai acum în acest
truck ultra-modern” – îmi spunea el în zilele acelea când am finalizat
tranzacția și am luat truckul acasă.
Așa lucrează Dumnezeu pentru cei ce îl cinstesc cu credință și
26
Nicolae Rădoi
curaj. Am început astfel businesul în trucking în Los Angeles. Cu truckul
achiziționat am făcut peste 3.000.000 de mile. Curând am cumpărat încă
unul, la fel de dotat și am angajat un maghiar. Până în anul 1999 am
colindat America în lung și în lat și am câștigat bani frumoși cu care
am putut ajuta lucrarea lui Dumnezeu din România prin donații pentru
construirea unor case de rugăciune. Nu bănuiam însă ce va aduce anul
1999. A fost anul în care am intrat în umbră și nu știam de ce și nici cum
să ies din acea suferință teribilă ce îmi măcina sănătatea și îmi încerca
credința în Domnul.
Sosirea părinților în America

Ridică-ți ochii împrejur și privește:
toți se strâng și vin la tine...
Isaia 60:4
Dumnezeu ne-a făcut

bucuria de a primi în America pe
părinții mei, scăpați și ei din iadul
comunist. Era anul 1985 când au
părăsit România și au sosit la noi în
Kentucky. Lucrurile erau deosebit
de grele în România, dar Domnul i-a
scăpat de acolo. Părinții mei au văzut casele pe roți din zonă și și-au
exprimat dorința să aibă și ei una, deși casa noastră era mare și aveau
loc alături de noi. Ferma mea avea vreo 40 de hectare și le-am găsit
un loc unde să își așeze casa pe roate. Era mare și frumoasă. Avea trei
dormitoare pe lângă living, dining, baie și bucătărie.
Sosirea părinților mei mi-a dat posibilitatea să iau pe soția mea
cu mine în călătoriile ce le făceam pe truck. Părinții ei stăteau cu copiii
noștri, ceea ce ne-a dat posibilitatea să fim împreună mai mult timp.
Lucrul acesta a fost providențial. Nu știam că voi trece printr-o situație
critică în care soția urma să mă ajute și să mă scoată din încurcătură.
O operație dificilă prin care am trecut

Eu sunt Domnul care te vindecă. Exod 15:26
Eram împreună cu soția într-o cursă și mă întorceam de la New

27
York spre Los Angeles când la un moment dat, în statul Pennsylvania,
am fost nevoit să pun o frână puternică, ceea ce m-a izbit cu burta în
volan. Izbitura a fost așa puternică că mi-a spart diafragma și mi-a cauzat
dureri foarte puternice. Toată noaptea am încercat să merg mai departe,
dar eram nevoit să mă opresc din nou și din nou să mă întind pe pat din
pricina durerilor. Spre dimineață am sosit la un truck stop și am spus
soției să meargă înlăuntru și să ceară ajutor. În clipa când ea a spus: „We
need help!” toți cei din shop au lăsat lucrul și au venit imediat la truck.
Au chemat ambulanța și am fost dus la spital. Medicul a decis că
am nevoie imediat de operație, altfel riscam infecții și probleme mari.
I-am spus că nu am asigurare medicală. El m-a întrebat câți bani am,
și i-am spus că dispuneam de $3.500. El a decis să efectueze operația
oricum. Spitalul a primit cei $3.500 ce îi aveam, dar nu a mai cerut să
plătim nimic în plus. Medicul ce m-a operat a renunțat la suma ce trebuia
să i-o plătesc lui în schimbul operației. Cheltuielile lui erau separate de
cele legate de spitalizare pentru care plătisem cei $3.500. Din nou am
văzut omenia celor din USA.
În spital am citit cartea Cămașa lui Christos. Eram în lacrimi
în timp ce făceam lectura cărții. Găseam în narațiune pe un comandant
militar roman, Marcellus, care fusese însărcinat cu execuția și după ce
ajunsese să înțeleagă Cine a fost cel pe care el L-a crucificat, suferea
și se condamna că nu a făcut nimic pentru a salva pe Mântuitorul de la
moarte. Când cineva i-a spus că era ordinul Romei de executare a lui Isus
și nu putea să se împotrivească unui ordin al autorităților romane, el a
spus că ar fi preferat să moară, dar să nu înfăptuiască un ordin prin care
Fiul lui Dumnezeu era dat morții. Mă identificam cu centurionul roman.
Îi mulțumeam lui Dumnezeu că în România aflată sub tirania comunistă
eu am preferat să îndur prigoana înfruntând moartea din dragoste pentru
Domnul.
La o săptămână după operație am plecat din spital, dar nu acasă,
ci într-o cursă de transport. Doctorul a crezut că plec cu avionul, dar eu
m-am suit în truck și am plecat mai departe să iau marfă din Pennsylvania.
Pe drum, din cauza denivelărilor de teren operația mi s-a deschis și a
trebuit să fac o pauză de alte două zile. Nu am așteptat să mă vindec,
ci am plecat din nou în cursă. Dumnezeu a fost bun și mi-a vindecat
tăieturile operației. Puteam să invoc atâtea instanțe când Domnul a fost
cu mine și m-a izbăvit din situații critice. Dar nu vedeam nici o ieșire din
situația în care ajunsesem la finele secolului în Orașul Îngerilor.
28
Nicolae Rădoi
Inexplicabila boală ce m-a dus la bancrută
Mi-a asvârlit de sus în oase un foc care le arde; mi-a întins un laţ supt
picioare, şi m’a dat înapoi. M’a lovit cu pustiire şi o lâncezeală de toate
zilele! Plângerile lui Ieremia 1:13
Anul 1999 mi-a adus o surpriză pe care nu am anticipat-o

vreodată. Eram voinic, sănătos, capabil să mut munții dacă era nevoie,
și fără să știu cum, dintr-o dată am ajuns foarte bolnav. Nu era o boală
care să mă țintuiască la pat. Dar mă oprea de la munca mea de șofer pe
truck. Nu puteam să mă mai sui la volan. Dacă o făceam simțeam că
mă năruiesc. Dacă persistam, după câteva sute de metri eram obligat să
cobor din cabina șoferului. Simțeam în trup o sfârșeală continuă.
Nici un tratament nu a dat rezultate. Doctorii strângeau din umeri
neputincioși. Incapabil de curse, am început să pierd afacerile. În mai
puțin de un an economiile s-au dus și m-am trezit în datorii de peste
$135.000. Situația părea disperată. Săptămână după săptămână trăiam cu
nădejdea că starea mea fizică și psihică se va îmbunătăți și mă voi putea
reîntoarce la lucru pentru a recupera pierderile suferite. Dar săptămânile
s-au transformat în luni, și lunile s-au cumulat formând aproape un an de
incapacitate.
Nu mai puteam continua astfel. Mă apropiam de bancrută.
Posibilitatea împrumutului pe cardul visa se terminase. Ajunsesem la
limita maximă. Mai aveam câțiva dolari în buzunar. Mă duceam zilnic la
sediul companiei mele pentru a organiza munca angajatului ce îl aveam
și să fac față întrebărilor ce mi le adresa contabilul. Nu îmi permiteam
nici măcar să mănânc la un restaurant. Când eram flămând îmi cumpăram
un hot dog. Simțeam cum îmi fuge pământul de sub picioare știind că nu
mai pot să mă întorc la cursele săptămânale pe care le făcusem în ultimii
cincisprezece ani!
Desigur că această situație m-a determinat să îmi analizez viața și
să încerc să găsesc vreo explicație a lucrurilor ce le experimentam și care
mă dureau atât de tare. Până atunci ori de câte ori avusesem o problemă
majoră în viață am găsit cât de cât o explicație logică pentru ceea ce
experimentam. Acum eram în ceață și ceața refuza să se ridice, să îmi
permită să zăresc lucrurile în mod satisfăcător.
29
Controversa cu Dumnezeu
Cine a spus şi s-a întâmplat ceva fără porunca Domnului? Nu iese
din gura Celui Prea Înalt răul şi binele? De ce să se plângă omul cât
trăieşte? Fiecare să se plângă mai bine de păcatele lui!
Plângerile lui Ieremia 3:37-39
Discutam cu Dumnezeu și Îl întrebam de ce îngăduie o astfel de

situație disperată în viața mea. Cel rău mă ispitea să mă revolt față de
Dumnezeu, să îi reproșez că am fost un om drept, că am ajutat pe săraci,
că am zidit case de rugăciune etc., și în ciuda acestor lucruri El m-a
abandonat fără să îi pese de situația mea disperată. Ca și Ilie am auzit
un susur blând și subțire care îmi aducea aminte de anii trecuți în care
fusesem în situații și mai disperate, și Domnul m-a izbăvit din ele cu
dreapta Sa biruitoare.
Mi-am adus aminte de anii când m-am pocăit și de anii în care
am luptat pentru drepturile religioase ale închinătorilor lui Dumnezeu
din România. Mi-am adus aminte de convertirea mea, de timpul petrecut
în închisoare și de modul minunat în care Dumnezeu s-a glorificat prin
experiențele mele din temniță arătându-și puterea izbăvitoare. Mi-am
adus aminte... Memoria este o unealtă pe care Dumnezeu o folosește
pentru a învinge în viața nostră deprimarea și disperarea atunci când se
instalează și nu vor să plece.
Convertirea
Cum m-am întors la Domnul
„Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă
nu i-a fost dat de Tatăl Meu.” Ioan 6:65
Întoarcerea mea la Domnul a fost de aşa natură încât nu poate

fi explicată decât prin intervenţia miraculoasă a lui Dumnezeu. Am
crescut până la vârsta maturităţii într-o familie obişnuită de oameni care
se credeau ortodocşi, din satul Turnu Ruieni de lângă Caransebeș. Erau
oameni gospodari care practicau „religia strămoşească,” dar nu cunoşteau
în realitate pe Domnul şi mântuirea Lui. Dar Dumnezeu, care este plin
de bunătate, a hotărât din veșnicie să se îndure de familia noastră. Și iată
cum s-a întâmplat.
30
Nicolae Rădoi
Invitat să merg la adunarea pocăiţilor
Haidem la Casa Domnului! Psalmul 122:1
După ce am atins vârsta tinereţii, plăcerea mea mare era să particip

la nedeile săteşti care adunau un număr impresionant de oameni la joc.
În jurul datei de 14 octombrie satul nostru avea anual o astfel de nedeie,
pe care o aşteptam cu multă nerăbdare. Satele din jur aveau şi ele nedeile
lor, la care de asemenea participam deoarece îmi plăceau petrecerile.
Înaintea nedeii ce urma să aibă loc în satul nostru, am contactat pe
tâmplarul satului, unul numit Andrei, şi i-am cerut să îmi pună ferestre la
casă.
Acesta mă invitase înainte la întrunirile Bisericii Baptiste, dar nu
am vrut să aud de aşa ceva. I-am spus foarte direct că eu nu voi merge la
pocăiţi pentru nimic în lume, deoarece acolo merg numai oamenii reduşi
sau proşti. Ei bine, de data aceea Andrei Năstos Tâmplarul mi-a spus
că este foarte ocupat, şi că dacă vreau să vină mai curând să îmi facă
ferestrele, să răspund şi eu invitaţiei lui de a veni la adunarea pocăiţilor.
Văzând că aşa stau lucrurile, am hotărât să merg la întrunirea
pocăiţilor într-o vineri seara. Nu voiam să merg duminica, deoarece aş
fi fost văzut de săteni, ceea ce nu îmi convenea. Mă gândeam că vineri
seara nu mă va vedea nimeni, şi nu va şti nimeni că am mers la pocăiţi.
Auzirea care produce credință

Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui
Christos. Romani 10:17
Când a venit vineri seara, am spus părinţilor mei că voi merge la

adunarea pocăiţilor. Mama nici nu s-a gândit să mă urmeze, dar tata, un
beţivan, a hotărât în acea seară, la propunerea mea, să vină cu mine la
pocăiţi. Cel care a predicat Cuvântul lui Dumnezeu în seara aceea a fost
un verişor de al doilea de al tatei, Ilie Albu, un om simplu, ce nu avea
probabil nici şapte clase. Era ţăran, dar când a deschis gura şi a început
să proclame Cuvântul lui Dumnezeu, a făcut-o cu toată inima. Se vedea
că omul acela cunoştea Cuvântul lui Dumnezeu, şi se mai vedea că îl
crede cu toată inima. Lucrul acesta m-a făcut să dau atenţie celor spuse,
şi în curând am constatat că fiinţa mea întreagă a început să vibreze la
Cuvântul Domnului.
31
Cel de la amvon a vorbit despre cerul nou şi pământul nou, pe care
Dumnezeu le pregăteşte pentru cei ce se pocăiesc de păcate, deoarece în
acea creaţie nouă a lui Dumnezeu nu va intra nimic necurat. Pe parcursul
vorbirii a făcut o comparaţie între lucrurile de jos, care vor arde, şi cele
de sus, care vor rămâne pentru veşnicie! Dintr-o dată părul mi s-a ridicat
şi am înţeles că eu nu eram pregătit pentru cerul nou şi pământul nou,
deoarece iubeam aşa mult lucrurile acestei lumi, şi căutam plăcerile ei
păcătoase.
Decizia de a accepta chemarea Domnului

...vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos
care se pocăieşte, decât pentru nouă zeci şi nouă de oameni neprihăniţi
cari n’au nevoie de pocăinţă. Luca 15:7
Şi până atunci am crezut în Dumnezeu. De fapt, mama mea m-a

învăţat de la vârsta de 4 ani să mă rog şi dimineaţa şi seara. Aveam frică
de Dumnezeu, dar în seara aceea am fost cuprins de o frică deosebită.
Înţelegeam că fiind neinteresat de Cuvântul lui Dumnezeu, eu am arătat
lipsă de respect faţă de Dumnezeul care m-a creat! Vedeam că tot interesul
meu de până atunci a fost cum să îmi satisfac plăcerile păcătoase, fără să
mă intereseze ceea ce Dumnezeu voia de la mine!
În timp ce predicatorul vorbea, simţeam că lucrurile lumii şi
plăcerile ei deveneau tot mai neînsemnate şi tot mai străine de inima mea,
pe când lucrurile despre care vorbea Scriptura prindeau viaţă, dobândind
tot mai mult contur. Mi-am zis că nu vreau să pier odată cu lucrurile
lumii, ci vreau să ajung să mă bucur de cerul nou şi de pământul nou, de
aceea, când serviciul acela divin s-a încheiat, eu am spus tatălui meu :
“Din seara aceasta eu am terminat cu lumea, şi mă pocăiesc”. Auzind de
marea mea hotărâre, tatăl meu mi-a spus : „Şi eu mă pocăiesc!” Aşa a
intrat mântuirea în casa noastră.
Încercări de a mă întoarce din cale

Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: „Dacă voieşte cineva să vină după
Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze.
Matei 16:24
Mersesem la adunarea pocăiților pentru că mă interesa să am

32
Nicolae Rădoi
ferestrele puse la casa ce o construiam
de către tâmplarul Andrei, pocăitul.
Convertirea mea însă mi-a schimbat
prioritățile. Zilele următoare l-am
contactat pe Andrei, şi i-am spus că nu
mă mai interesează ferestrele, deoarece
aveam acum o altă preocupare: pocăinţa.
Când am ajuns acasă, şi am
comunicat hotărârea mea, cele două
bunici ale mele au încercat să mă întoarcă
de pe Calea Domnului, spunându-mi
să amân această hotărâre, şi să mă duc
să mă relaxez la nedeie (până atunci eu
eram unul din cei mai importanţi oameni
ai satului în organizarea nedeii). Ele Pe la 20 ani în Turnu Ruieni
credeau că prin participarea la nedeia ce urma să aibă loc, pofta după
petreceri se va reinstala în viaţa mea, şi voi uita de decizia de a mă pocăi.
Dar eu am constatat că din ceasul în care am hotărât să mă pocăiesc, nu
am mai vrut să aud de nedeie şi de petreceri.
Dumnezeu mi-a schimbat gândirea şi inima, fără ca eu să fac
eforturi. Singurul lucru ce eu l-am făcut este că am răspuns invitaţiei de
a mă întoarce la Domnul acceptând mântuirea pe care El mi-o oferea
în dar. A doua zi Andrei a venit la noi şi mi-a adus o Biblie. Țineam în
mână Sfintele Scripturi și ardeam de nerăbdare să citesc Cuvântul lui
Dumnezeu.
În singurătate cu Biblia
O iau înaintea străjilor de noapte, şi deschid ochii, ca să mă gândesc
adânc la Cuvântul Tău. Psalmul 119:148
Dată fiind dorința mea de a aprofunda Cuvântul lui Dumnezeu,

am plecat pe o perioadă de şase săptămâni cu turma de oi, pentru a fi
singur cu Domnul şi pentru a citi Scripturile. Pe bunicul meu, care era
şi el cu turma, l-am trimis acasă. Simţeam nevoia de a petrece timp cu
Mântuitorul meu, fără a fi deranjat de cineva.
Cele şase săptămâni le-am petrecut citind Cuvântul lui Dumnezeu,
cântând, şi rugându-mă. Ţin aşa de bine minte acele zile. Se părea că
îngerii lui Dumnezeu au venit să îmi ofere bucuria cea mai mare! Şi
33
de fapt aşa era. Eu primisem Cuvântul Domnului şi odată cu credința
am primit și bucuria mântuirii, o bucurie de negrăit, care nu mai m-a
părăsit niciodată de atunci. Intensitatea aceea a bucuriei am mai simţit-o
o singură dată în viaţă, şi aceasta s-a întâmplat în închisoare, unde am
fost iarăşi singur cu Domnul. Acolo în închisoare, El mi-a vărsat în suflet
din nou plinătatea bucuriei lui.
Chemat şi păzit de Domnul

..........Cei chemaţi, cari sunt iubiţi în Dumnezeu Tatăl, şi păstraţi pen-
tru Isus Hristos... Iuda 1:1
Aşa am ajuns să-l cunosc pe Mântuitorul meu, Domnul Isus

Christos. Nu eu l-am căutat, ci El m-a căutat pe mine. În schimbul
bucuriilor păcătoase pe care le căutasem eu până atunci şi la care am
renunţat în seara aceea când Domnul mi-a vorbit atât de clar, El mi-a dat
adevărata bucurie a vieţii veşnice. Am acum peste 70 de ani, dar cerul
nou şi pământul nou pe care le-am privit zugrăvite atunci în predica la
care m-am pocăit, nu s-au estompat, ci dimpotrivă au devenit realităţi tot
mai pregnante pentru mine.
Dacă n-ar fi fost această nădejde a cerului în viaţa mea, nu aş fi
acceptat să merg la închisoare pentru credinţa ce am adoptat-o atunci.
Îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a căutat şi m-a chemat şi mi-a dat
o chemare atât de minunată, chemarea la mântuire. După întoarcerea
mea la Domnul am mai aflat încă un lucru minunat, și anume că El este
credincios şi ne ţine în mâna Sa. Hristos ne-a dat asigurări tuturor celor
ce L-am acceptat ca Mântuitor că ne va păzi până la capăt. Și astăzi, după
trecerea a mai mult de 50 de ani, pot să cânt cu bucurie reală cântarea “O,
scumpă zi când Te-am primit, Isuse, Salvatorul meu !”
Memoria zilei aceleia când L-am primit pe Domnul mă făcea
capabil să înfrunt cu bucurie și încredere zilele de întuneric ce sosiseră în
viața mea la Los Angeles în 1999. Dar totuși, stăruia în mine și întrebarea:
De ce îngăduia Domnul aceste zile? Care le este rostul? Mă întrebam
mereu cum le poate Dumnezeu justifica din moment ce eu nu le vedeam
rațiunea? Dintr-o dată apărea în fața ochilor mei versetul atât de cunoscut
înscris de profetul Isaia: „Căci gândurile mele nu sunt gândurile voastre,
zice Domnul...” (Isaia 55:8).
34
Nicolae Rădoi
Casa petrecerilor devine casa lui Dumnezeu
Nu pot să spun de câte ori m-am gândit la momentele acelea în
care Dumnezeu mi-a vorbit și m-a chemat la Sine. Petrec timp uneori
gândindu-mă ce privilegiat am fost că am ajuns să fiu unul din cei aleși
care au numele scrise în cartea vieții. Transformările lui Dumnezeu nu
s-au oprit la persoana mea. Dumnezeu a transformat și casa mea dintr-o
casă în care se întâlneau oamenii pentru chefuri într-o casă unde se
întâlneau cei răscumpărați pentru a practica legătura frățească.
Omul propune, dar Dumnezeu dispune

Omul face multe planuri în inima lui, dar hotărîrea Domnului, aceea
se împlineşte. Proverbe 19:21
Vara şi toamna anului 1957 au fost pline de evenimente pentru

mine şi familia mea. Eram necăsătorit, şi plin de dorinţa de a mă distra
împreună cu prietenii mulţi ce erau animaţi de aceeaşi dorinţă. La
începutul acelei veri nu aveam cum să bănuiesc ce mari schimbări avea
să producă Dumnezeu în viaţa mea. Tocmai terminasem de construit
casa, o casă mare, unde plănuiam să aduc prietenii, mai ales cu ocazia
nedeilor, ca să benchetuim.
Așa cum v-am spus, eram la punctul când aveam nevoie de
ferestre pentru casă şi mă grăbeam să le instalez, pentru ca să pot găzdui
pe prietenii mei cu care planificasem participarea la nedei. De aceea l-am
contactat pe tâmplarul satului şi am stăruit de el să mă asiste prompt. Eu
doream să am geamuri la casă pentru a face din ea un centru de petreceri
păcătoase. Dumnezeu voia să am geamuri la casă pentru a face din casa
mea o Casă de Rugăciune unde să se adune credincioşii Săi, care nu
aveau condiţii prea bune în satul nostru.
Puţinii credincioşii baptişti din Turnu Ruieni se adunau în casa
unui frate, dar încăperea ce o aveau la dispoziţie era foarte nepotrivită
pentru serviciile de închinare. În ciuda acestui fapt, ei nu încetau să
ne invite să venim la adunările lor duhovniceşti. În ce mă privea, eu
nu avusesem nici cea mai mică intenţie să răspund invitaţiei lor. Dar
lucrurile s-au schimbat în momentul în care având nevoie de geamuri,
l-am solicitat pe tâmplarul satului să vină fără întârziere să execute
comanda mea.
Când am înţeles însă de la tâmplarul Andrei că nu va veni să
35
îmi facă geamurile curând, dacă eu nu vin la adunarea lor, de voie de
nevoie am decis să le calc pragul într-o seară, după asfințitul soarelui,
când mă gândeam că nu voi fi văzut dacă intru în casa unde se adunau
ei pentru slujba religioasă. L-am luat și pe tatăl meu cu mine, ca să nu
fiu singur acolo, am intrat, m-am aşezat pe o bancă și am auzit acolo
Cuvântul lui Dumnezeu. Era în acea predică o putere pe care eu nu o mai
experimentasem niciodată. Cuvântul pe care l-am auzit m-a determinat
să iau cea mai importantă decizie a vieții mele, aceea de a mă pocăi.
Aşa se face că în acea seară memorabilă în adunarea pocăiţilor, dintr-un
tânăr plin de dorinţa de a trăi în păcat şi petreceri, Dumnezeu a făcut un
credincios animat de dorinţa de a-L cunoaşte mai bine şi de a-L sluji.
Piedici și împotriviri
Ştiu faptele tale: iată ţi-am pus înainte o uşă deschisă, pe care nimeni
n’o poate închide, căci ai puţină putere, şi ai păzit Cuvîntul Meu, şi
n-ai tăgăduit Numele Meu.
Apocalipsa 3:8
După cele şase săptămâni petrecute

în singurătate cu Domnul şi cu Cuvântul Său,
m-am întors în sat plin de râvna de a spune şi
altora despre mântuirea mare care o primisem
în dar. Dintr-o dată, casa noastră a devenit un
centru de dezbateri teologice. Vărul primar al
tatei era preotul satului. Ca preot, avea tendinţa
de a opri convertirea oamenilor din sat la
credinţa baptistă. Era mai ales supărat şi jenat
că tocmai una din rudeniile lui s-a pocăit. De
aceea venea des în familia noastră pentru a mă
convinge să renunţ la pocăinţă şi să mă întorc
înapoi la felul de viaţă anterior convertirii Bunicul din partea mamei
mele.
Dar acele discuţii în loc să aibă efectul scontat, au dus la rezultate
opuse. După cele şase săptămâni petrecute în secluziune doar cu
Scripturile, prin iluminarea lucrată de Duhul Sfânt în viaţa mea, eram în
stare să port un dialog pe teme de credinţă. Cunoşteam de acum ce spun
Scripturile despre întoarcerea la Dumnezeu, despre credinţă şi pocăinţă,
despre naşterea din nou, despre botez, despre Cina Domnului, despre
cerinţa Domnului Isus de nu ne ruşina de El înaintea oamenilor, ci mai
36
Nicolae Rădoi
degrabă să Îl mărturisim fără frică. Tocmai lucrul acesta l-am făcut în
acele seri lungi de discuţii şi dezbateri la care erau prezenţi părinţii şi
bunicii mei, alături de multe rudenii şi săteni.
La masa rotundă în discuții cu preotul satului

O, cât de înduplecătoare sunt cuvintele adevărului... Iov:6:25
După cele șase săptămâni

petrecute în singurătate cu Biblia m-am
reîntors în sat și am acceptat provocarea
de a avea discuții pe teme teologice cu
preotul satului, acel văr primar al tatălui
meu ce era furios că una din rudeniile
lui s-a pocăit. În jurul mesei era adunată
toată familia mea. I-am spus preotului că
taina pocăinței așa cum era practicată de
preoții bisericii ortodoxe era nebiblică.
„Voi puneți catrința în capul unui om, îi
ascultați mărturisirea și apoi îl declarați
iertat! Biblia arată că numai Dumnezeu
iartă păcatele, și mărturisirea trebuie să o
facem față de Dumnezeu! – am arătat eu
Mama mea, Ilinca Rădoi Seracin cu Scripturile.
Am continuat cu botezul copiilor mici, și am arătat că este
nebiblic! „Nu găsești nici un text și nici un caz în Noul Testament unde
să fi fost botezați copii nou născuți”, am susținut eu cu Scripturile.
Preotul a ripostat că există alte cărți care justifică practicile bisericii și
ale preoţilor, dar l-am confruntat cu spusele Scirpturii că nimeni nu are
voie să adauge ceva la cele scrise în Biblie.
În urma unei astfel de discuții, bunicul meu din partea mamei
a spus răspicat preotului: „Ne-ai înșelat până astăzi! Ne-ai ținut în
concepții care nu sunt biblice și ai înfăptuit cu noi ritualuri care nu sunt
după Cuvântul lui Dumnezeu! Acum ne pocăim!” a spus el hotărât. Era
cântăreț în strană. Astfel a lucrat Dumnezeu ca să extindă credința biblică
la bunicii mei care s-au botezat și au urmat pe calea Domnului până la
sfârșitul vieții.
Mă simt privilegiat de Domnul că a manifestat bunătate pentru
membrii familiei mele care m-au precedat în existență și îmi afirm
37
credința că Dumnezeu va avea de asemenea îndurare și pentru membrii
familiei mele care vin după mine.
Alți membri ai familiei mele se pocăiesc

Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit, tu și casa ta!
Faptele Apostolilor 16:31
În urma celor discutate cu Biblia deschisă, s-au pocăit pe lângă
bunicul din partea mamei, întâi bunica din partea tatei, apoi mama mea,
apoi sora mamei, apoi cumnata mamei mele. La numărul celor ce s-au
întors la Domnul în zilele acelea au fost adăugate multe alte rudenii de ale
noastre, inclusiv un văr primar al tatei şi al preotului. La fel ca şi Matei
Vameşul, care dintr-un păcătos renumit a devenit ucenicul Domnului
deschizându-şi apoi casa pentru Învăţătorul şi adunând acolo pe prietenii
săi de petreceri să Îl audă pe Cel ce s-a numit Prietenul păcătoşilor, aşa
şi eu, Păcătosul, mi-am deschis casa pentru Mântuitorul meu. Timp de
doi ani după convertirea mea serviciile de închinare ale Bisericii Baptiste
din Turnu Ruieni au fost ţinute în casa pe care eu o pregătisem ca loc
de petrecere pentru prietenii mei din lume. Ei, bine, acea casă pe care
eu o destinasem benchetuirii, Dumnezeu a destinat-o să devină o casă
de închinare în Duh şi în Adevăr a oamenilor pe care El urma să îi
mântuiască în satul Turnu Ruieni. Casa petrecerilor păcătoase a devenit
casa Domnului! Ce impresionante sunt lucrările lui Dumnezeu!
Cercetarea Scripturilor
Cercetați Scripturile pentru că socotiți că în ele aveți viața veșcnică.
Ioan 5:30
Şi după ce m-am mutat în Caransebeş, locuința mea pe care am

achiziționat-o acolo, la fel ca și cea din Turnu Ruieni, a fost deschisă
pentru Domnul. Prin intermediul unor prieteni casa noastră a devenit
un centru de studiu al Cuvântului. Duminica veneau la Biserică niște
studenți ai Seminarului Ortodox din Caransebeș (opt), pe care am început
să îi invităm după serviciul divin de dimineață la masă în casa noastră,
împreună cu alți oaspeți ce vizitau Biserica. Astfel au devenit interesați
și de studiul Cuvântului ce avea loc în casa noastră în fiecare marţi seara
şi vineri seara.
38
Nicolae Rădoi
Dumnezeu ne asigură că Cuvântul Său nu se întoarce la El fără
rod. Așa după cum ploaia vine în contact cu pământul și produce roadă,
tot astfel Cuvântul Domnului vine în contact cu inima omului și produce
schimbare. Totul este ca omul să se lase analizat și penetrat de Cuvântul
lui Dumnezeu. În scurtă vreme cei opt seminariști ortodocși, ce fuseseră
trimiși de protopopul Grama să ne spioneze, au devenit convinşi de
adevărul Scripturilor şi au acceptat credinţa Biblică. Rezultatul a fost că
la aflarea acestui lucru conducerea Institutului Ortodox i-a dat afară de
la Seminar. Unul care a fost responsabil de decizia de a-i da afară a fost
directorul Seminarului, domnul Sârbu, socrul viitorului Prim ministru,
Victor Ponta.
Bunicii mei fuseseră cantori în Biserica Ortodoxă. În urma
acestor studii au ajuns să spună și altor oameni din sat: „Noi nu am ştiut
nimic de lucrurile acestea. Acum le-am auzit şi le înţelegem. Până acum
am cântat în strană fără să ştim ce cântăm şi ce aşteaptă Dumnezeu de la
noi! De când nepotul ne-a citit Biblia am ajuns să înţelegem Adevărul lui
Dumnezeu!”
Preotul le-a spus din nou că există şi alte cărţi pe care ar trebui
să le consulte, că nu ar trebui să se lase de credința strămoșească, dar
ei au declarat că nu se mai iau după alte cărţi, decât după Biblie, care
este Cuvântul lui Dumnezeu. Bunicii ştiau de acum să vorbească despre
predica Domnului Isus în care El spunea oamenilor: „S-a împlinit
vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în
Evanghelie!” (Marcu 1:15). Știau că mărturisirea păcatelor cu cătrinţa în
cap prin care oamenii voiau să primească dezlegare de la preot este fără
rost, la fel cum erau toate practicile înfăptuite de oameni după obiceiuri
strămoşeşti care încălcau Cuvântul lui Dumnezeu.
Ei, i-au arătat preotului satului și celorlalți săteni că Domnul Isus
S-a botezat la maturitate, şi nu la naştere; au arătat că primii creştini
s-au pocăit şi apoi au primit botezul; au arătat celor interesați că preotul
nu poate ierta păcatele oamenilor, şi că Singurul care iartă este Domnul
Isus! Ei au arătat mereu și mereu vecinilor lor că prin credința în Domnul
Isus oricine poate primi iertarea și viața veșnică! Casa noastră devenise
un loc unde se aprofundau Scripturile. Cei ce se pocăiseră mărturiseau
cu râvnă adevărurile mântuitoare despre Domnul Isus și jertfa Sa! Casa
noastră era un loc de unde se proclama Cuvântul lui Dumnezeu!
39
Zidirea Casei de rugăciune din Turnu Ruieni
Suiţi-vă pe munte, aduceţi lemne, şi zidiţi Casa! Eu Mă voi bucura de
lucrul acesta, şi voi fi proslăvit, zice Domnul. Hagai 1:8
În timpul celor doi ani când întrunirile noastre de închinare

au avut loc în casa mea, împreună cu ceilalţi credincioşi din sat am
procedat la construirea unei Case de rugăciune care să fie potrivită pentru
serviciile de închinare. Toţi am lucrat la facerea cărămizilor, la turnarea
temeliei, şi la înălţarea zidurilor acelei Case. Era multă bucurie în viaţa
noastră că puteam să participăm astfel şi noi la răspândirea Cuvântului
lui Dumnezeu în satul nostru şi în regiunea din jur.
Casa de Rugăciune am făcut-o mare, deoarece ştiam că Dumnezeu
o poate umple, şi credeam că Dumnezeu o va umple cu oamenii pe care
El dorea să îi mântuiască în satul nostru. Dumnezeu a binecuvântat
credința noastră și ascultarea noastră de El, ascultare legată de cerința
de a-L mărturisi. Într-adevăr, în scurtă vreme Casa aceea de Rugăciune a
ajuns să fie plină de oameni veniţi la credinţă!
Iată ce a lucrat Dumnezeu în doi ani de zile. Dacă în vara anului
1957 eu eram un păcătos pierdut în căutare de petreceri şi senzualitate, şi
dacă atunci în satul nostru se aflau doar o mână de credincioşi baptişti ce
se adunau într-o cameră mică, după doi ani satul nostru avea o Casă de
Rugăciune mare, plină de oameni aduşi la adevărul Scripturilor printre
care mă aflam şi eu. „O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui
Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui, şi cât de neînţelese
sunt căile Lui!” (Romani 11:33).
Banii de pe casa aceasta au fost dăruiți Bisericii din Oțelul Roșu
pentru a fi folosiți la construcția Casei de Rugăciune de acolo.
Casa Domnului
Veniţi, să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Ia-
cov, ca să ne înveţe căile Lui, şi să umblăm pe cărările Lui. Isaia 2:3
La începutul verii din anul 1957 nu bănuiam că acea casă nouă pe

care eu o zidisem şi căreia voiam să îi pun geamurile va deveni o Casă de
rugăciune pentru pocăiţi. Lucrul acesta a fost o surpriză pentru tot satul.
Dar surpriza cea mai impresionantă pentru mine a fost că Dumnezeu
m-a luat pe mine, un mare păcătos, şi mi-a schimbat viața și gusturile,
40
Nicolae Rădoi
făcând din mine un copil al Său!
În loc să organizez nedeia satului
în anul acela, am fost chemat de
Domnul să organizez bunul mers al
lucrării Sale în satul Turnu Ruieni.
„A Lui, care ne iubeşte, care ne-a
spălat de păcatele noastre cu sângele
Său, şi a făcut din noi o împărăţie şi
preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său,
a Lui să fie slava şi puterea în vecii
vecilor”.
Soldat al lui
Hristos
Lupta dreaptă a credinței
Echipați-vă cu toată armătura lui Dumnezeu ca să puteți ținea piept
împotriva uneltirilor diavolului. Efeseni 6:11
Eram sfâșiat de întrebări și dezorientat. Străbăteam străzile

orașului Los Angeles căutând răspuns la întrebările grele ce mă biciuiau.
De ce mă lăsa Domnul într-o situație așa de critică? De ce nu pot munci
pentru a-mi câștiga existența? De ce trebuie să lupt cu depresia și
întrebările chinuitoare?
Ah, o lumină trece peste fața mea îngândurată... E o luptă! Mă
aflu pe un teren de luptă și eu nici măcar nu îmi dau seama că sunt angajat
într-un război! Alte lupte ale vieții de credință le-am dus conștient fiind
de statutul meu de luptător și de confruntările ce îmi stăteau în față! Ce
bine că nu le-am uitat!
Recrutat în armată
Nici un ostaș nu se încurcă cu treburile vieții dacă vrea să placă celui
ce l-a înscris la oaste.. 2 Timotei 2:5
Nu la multă vreme după convertirea mea la Evanghelia Domnului

Isus am fost recrutat pentru armată. De fapt în momentul în care am fost
41
chemat să slujesc în armata țării mi-am dat seama că trebuie să fiu de
asemenea un soldat credincios față de Domnul meu Isus Christos, pe care
Scripturile Îl numesc Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre. Că El
este Căpitanul nostru nu e nici o îndoială. Dar în același timp El este Cel
ce crește credința noastră și o duce la desăvârșire. Modalitatea prin care
crește credința noastră este să ne antreneze în conflictele inevitabile ce
apar în viața noastră datorită opoziției pe care dușmanul nostru, Satana,
o manifestă față de toți cei chemați la mântuire.
Așadar eram soldat al lui Christos, dar pierdusem din vedere
acest lucru și mă miram de atacurile la care eram supus din partea
celui rău. Domnul îmi aducea însă înaintea ochilor scenele zilelor când
fusesem chemat să îmi fac datoria față de țară. Acolo am avut ocazia să
îmi mărturisesc credința într-un mod inedit, sub amenințarea ce plutea
ca un nor deasupra mea, datorită faptului că armata era sub observația
directă a organelor statului socialist. Era în decada anilor 1960.
Zilele acelea erau primejdioase pentru urmașii Domnului Isus, mai
ales pentru cei ce se găseau în perioada serviciului militar. Unii pocăiți se
ascundeau cât puteau de bine și nu voiau să ofere nici o indicație că ar fi
credincioși în Domnul Isus. Se temeau de persecuție. Așa credeau ei că
se protejează împotriva celor ce suflau amenințarea împotriva Bisericii
Domnului. Eu am hotărât să procedez altfel. Să mărturisesc deschis că
sunt un pocăit și să declar fără reținere că lucrul acesta este o cinste
pentru mine.
Orientare politică și religioasă

Și care este Dumnezeul acela care vă poate scăpa din mâna mea?
Daniel 3:15
De-abia fusesem recrutat în armată și făceam eforturi de a mă

orienta la fața locului în cazarmă, printre plutoane, când am fost convocați
cu toții la prima noastră ședință de orientare politică. Un căpitan de plai
a considerat că cel mai important lucru ce trebuia să îl știm ca soldați
era că din moment ce reprezentanții proletariatului puseseră mâna pe
conducerea țării, Dumnezeu fusese eliminat din armata muncitorească.
Prin urmare ne-a declarat emfatic, că Dumnezeu nu există! Și-a rotit
ochii peste cei prezenți să vadă dacă toți sunt de acord cu teza lui, mai
bine zis a ideologiei pe care o reprezenta stângaci.
Am cerut voie să vorbesc și, după ce mi s-a dat permisiunea, am
42
Nicolae Rădoi
spus: „Tovarășe căpitan, este un neadevăr ceea ce ați spus. Dumnezeu
există și nimeni nu poate nega existența lui fără a se face de rușine!
Așa cum nu putem vedea mintea noastră care ne conduce trupul, tot
așa nu Îl putem vedea pe Dumnezeu care conduce Universul, dar El
există incontestabil!” Ofițerul a rămas încremenit de intervenția mea și
se vedea că este pus în încurcătură. Ședea pe gânduri dacă este bine să
continue dialogul cu mine. Mai erau acolo de față câțiva pocăiți între
cei 60 de soldați prezenți, dar niciunul nu a intervenit, ci toți au tăcut.
Atunci un credincios ortodox a luat cuvântul și a zis: „Rădoi are dreptate!
Dumnezeu există!”
Drept urmare a poziției pe care am luat-o la prima ședință de
orientare politică, ofițerul m-a amenințat că mă va scoate la raportul
batalionului să dau socoteală de credința mea (ce venea în contradicție cu
ideologia oficială a conducerii armatei române), ceea ce s-a și întâmplat.
După raport am fost convocat la comandamentul batalionului să dau ochii
cu colonelul ce răspundea atât de propaganda marxistă, fiind activist de
partid, cât și de activitatea militară a batalionului. Era un om vestit pentru
asprimea lui. Toți soldații mă compătimeau pentru ceea ce urma să mi se
întâmple când voi da ochii cu colonelul.
Curajul mărturisirii credinței

Ascultaţi-Mă, voi cari cunoaşteţi neprihănirea, popor, care ai în inimă
Legea Mea! Nu te teme de ocara oamenilor, şi nu tremura de ocările
lor. Căci îi va mînca molia ca pe o haină, şi-i va roade vermele cum
roade lâna; dar neprihănirea Mea va dăinui în veci, şi mântuirea Mea
se va întinde din veac în veac. Isaia 51:7-8
Am ajuns în fața colonelului care de îndată ce m-a văzut

m-a luat la întrebări ce se voiau răstite:
„Măi Rădoi, ce vrei să spui cu afirmațiile tale pe care le-ai făcut
înaintea companiei? Cine ți-a băgat în cap ideile acestea despre existența
lui Dumnezeu?” S-a încins un dialog care mi-a permis să trec la ceea ce
credeam că îl va atinge pe interlocutorul meu. „Domnule colonel, dați-
mi voie să vă spun cum L-am cunoscut pe Dumnezeul despre care voi
spuneți că nu există.”
Și am început să îi prezint istoria convertirii mele de la petrecerile
păcătoase ale lumii la credința mântuitoare în Domnul Isus. „Am să vă
spun cum m-am întors eu la Dumnezeu, deși am avut în familie preoți
43
ortodocși, de exemplu unchiul meu, vărul tatei, iar alți membri ai familiei
mele au fost cantori etc... Eu m-am dus la Biserica pocăiților ca să îl
determin pe tâmplar să îmi pună geamurile la casa nouă! Nu am avut de
gând să mă pocăiesc, și uram pocăiții așa cum îi urâți dumneavoastră. Nu
m-aș fi pocăit dacă mi-ar fi dat cineva lumea toată, dar s-a schimbat ceva
în mine. Schimbarea s-a făcut în viața mea în seara aceea fără să vreau,
la predica unui simplu țăran. În urma schimbării tot ce am iubit înainte,
am urât (jocurile, petrecerile, băutura, cântecele de petrecere, etc.) și
ce nu am putut suferi, pocăința și Cuvântul lui Dumnezeu, am ajuns să
iubesc. Toate neamurile mele s-au împotrivit, dar eu am rămas neclintit...
Aceasta a fost schimbarea vieții mele într-un moment. Numai Dumnezeu
a putut face această schimbare, și nimeni nu mă poate întoarce înapoi!”
L-am văzut cum asculta cu atenție cum îi relatam felul meu de
viață anterior, când eram ahtiat după plăcerile păcatului, apoi modul în
care Dumnezeu mi-a atras atenția prin Cuvântul său și m-a oprit din
alergarea mea spre iad, și clipa mare când m-am hotărât să mă pocăiesc.
Am încheiat spunându-i că lui Dumnezeul îi datorez existența mea nouă
trăită de atunci cu demnitate în integritatea adusă de credință!
După ce am arătat că unchiul meu, un preot ortodox foarte dedicat
slujbei ce o făcea, a încercat să mă oprească de pe calea pocăinței, dar
nu a reușit decât să îmi crească determinarea de a sta lângă Domnul meu
care a plătit cu sângele Său pentru păcatele mele, și i-am spus că dacă
cei din armată își închipuie că mă vor abate de la calea îngustă pe care
am pornit, se înșeală, deoarece nimeni și nimic nu mă mai poate întoarce
înapoi, l-am văzut pe acel ofițer însărcinat cu propaganda de partid în
batalion că era mișcat de cele ce auzise. Nu a spus decât: „Bine, măi
Rădoi, poți să pleci!”
După câteva zile s-a anunțat că batalionul are nevoie de o
persoană care să se ocupe de aprovizionare, inclusiv de transportul
alimentelor. Un astfel de post era râvnit de fiecare soldat. Șoferul
însărcinat cu aprovizionarea batalionului avea libertatea să plece cu
camionul din unitate când voia, în interes de serviciu, de obicei mânca la
popota ofițerilor și i se acordau peste 50 de zile de permisie anual. Șeful
de Parc a venit în mijlocul soldaților și a anunțat că șoferul ales pentru
aprovizionare nu era altul decât Nicolae Rădoi.
Atunci au văzut colegii că luarea mea de poziție nu m-a costat,
așa cum mi se promisese de căpitanul ultragiat de intervenția mea,
ci, dimpotrivă, m-a avansat. Ulterior Șeful de Parc mi-a destăinuit că
alegerea a fost făcută de colonelul care prinsese drag de mine pentru
44
Nicolae Rădoi
curajul ce l-am avut să apăr credința în Dumnezeu.
Tragerea mea la răspundere în fața ofițerilor de batalion nu a fost
singura ocazie când colonelul menționat a auzit din gura mea Cuvântul
Domnului. Deoarece era o iarnă grea, și mașina lui nu putea să urce
dealul unde erau plasate cazărmile, eu îl luam mereu în camion și așa am
ajuns să stăm de vorbă mai pe îndelete. Ori de câte ori aveam posibilitatea
îi vorbeam de Dumnezeu, de dovezile multe pe care le aveam despre
existența Sa (memorasem din cărți o serie de date științifice ce pledau
pentru existența Creatorului, iar ofițerul era uimit de multele argumente
pe care i le aduceam), de faptul că avem nevoie de un Mântuitor din
moment ce niciunul din noi nu poate sta prin meritele sale în fața lui
Dumnezeu etc. Omul mă asculta cu plăcere, și nu spunea nimic ca să mă
contrazică.
Ispitele tinereții
Fugi de poftele tinereții.. 1 Timotei 6:
Eram șofer pe camionul armatei și transportam lemne din pădure

de la Baia Sprie la Baia Mare. Pe drum se găseau din loc în loc oameni
care așteptau să fie luați în camion pentru a ajunge mai repede acolo
unde voiau să ajungă. Într-o zi am luat de pe marginea drumului vreo
trei persoane și pe parcurs două persoane au coborât din mașină iar cu
mine a rămas o femeie tânără. M-am găsit dintr-o dată într-o încurcătură.
Să o cobor jos? Să merg mai departe? Fata m-a privit și mi-a zis că vrea
să fie dusă până la un oarecare punct pe traseu. Instinctiv am plecat mai
departe.
Se vedea că femeia aceea așteaptă ceva de la mine. Am dus-o în
locul unde trebuia să coboare, și înainte de a coborâ i-am spus: „Poate te
întrebi de ce nu m-am atins de tine, și o să îți spun. Sunt creștin și am o
frică de Dumnezeu care mă oprește să comit un păcat care m-ar urmări
toată viața.” Ea m-a privit mirată și mi-a spus că niciodată nu a mai
întâlnit un tânăr ca mine. Ispite de felul acesta s-au mai repetat și în alte
împrejurări ale vieții, dar întotdeauna Dumnezeu m-a izbăvit din ispită și
mi-a dat harul să depun o mărturie despre ce înseamnă pocăința reală.
Știu de asemenea că o altă femeie ce a auzit mărturia pocăinței din
gura mea și a văzut hotărârea mea de a nu păcătui împotriva Domnului
s-a decis să se alăture poporului lui Dumnezeu, convinsă fiind de faptul
că Dumnezeu schimbă inimile și viețile celor ce vin la El. Convertirea
45
mea și mărturia ce am depus-o în decursul anilor în probleme legate de
trăirea în curăție au fost instrumentale în pocăința de care pomeneam.
Cum răsplătește Domnul pe cei care nu se rușinează să Îl

mărturisească
Domnul iubește pe cel ce umblă după neprihănire. Proverbe 15:9
Voi arăta două incidente în care Domnul Şi-a arătat mărinimia

față de mine, deoarece aveam curajul de a-L mărturisi. Într-una din zile
am fost trimis cu căpitanul Stamate de la parcul auto să grăbim procesul
obținerii unor piese de schimb ce se făceau la Timișoara. Comanda trebuia
pusă și așteptarea era de vreo două luni, cel puțin. Ajuns la Timișoara
am apelat la unchiul meu, Firu Cocârlă, care era secretar al doilea de
Partid pe regiunea Banat. I-am spus ce avem nevoie, și el ne-a cerut să ne
prezentăm a doua zi la fabrică și să contactăm o anumită persoană care
are deja pentru noi piesele pe care le solicitam. Căpitanul era în culmea
fericirii. În timp ce el și-a aranjat să doarmă la hotel în Timișoara, mie
mi-a dat camionul să merg acasă să îmi văd nevasta, iar a doua zi la orele
10 dimineața să ne întâlnim la fabrica respectivă, ceea ce am făcut și eu
cu bucurie. După ce ne-am întors cu piesele la Oradea, la batalion, șefii
au înțeles că eu am relații importante și mi-au dat 12 zile de permisie, pe
care le-am petrecut cu soția mea dragă.
A doua surpriză pe care mi-a făcut-o Domnul. Am ajuns la finele
timpului de armată când fiecare soldat număra cu înfrigurare zilele
care mai rămăseseră de slujit țara. Mai erau câteva zile, și trebuia să
fim anunțați că plecăm acasă. Dar în loc să primim vestea bună că ne
eliberăm din armată, am primit ordin de sus să fim concentrați pentru
încă două luni la munci agricole! În loc să plecăm acasă, am fost duși pe
teren să recoltăm porumbul ce tremura pe câmpurile lipsite de culegători
civili. După prima zi depresia s-a instalat printre soldați. Eram epuizați și
cu moralul la pământ. În seara aceea a apărut în mijlocul nostru un ofițer
ce a întrebat: „Care este soldatul Rădoi?” Mi-era teamă ca nu cumva să
fiu acuzat că nu am lucrat cu inimă pe tarlaua cu porumb. Până am ajuns
la unitate mi-a bătut inima foarte tare. Dar acolo, șoferul comandantului,
mi-a spus că au pentru mine o veste bună. Colonelul a anunțat că la
comandamentul batalionului s-a luat hotărârea de a răsplăti doi soldați cu
suspendarea timpului de concentrare prelungită cu două luni. Unul din
cei doi am fost eu.
46
Nicolae Rădoi
L-am întrebat pe colonelul ce ne adusese vestea bună cum se
face că eu am fost ales pentru această recompensă? Răspunsul lui a
fost că șeful batalionului a introdus măsura respectivă tocmai pentru a
mă răsplăti pentru modul exemplar în care am slujit unitatea militară
ca agent de aprovizionare. Mi-am adus aminte că în momentele în care
colonelul se afla în mașina ce eu o conduceam i-am vorbit de mai multe
ori despre frumusețea trăirii cu Domnul și i-am prezentat Evanghelia.
Odată i-am spus: „Domnule colonel, știu că și dumneavoastră credeți în
Dumnezeu!” la care el mi-a zis doar atât: ”De unde știi tu? De fapt așa
este, și eu cred.”
Când suntem gata să dăm socoteală de nădejdea care este în noi,
Dumnezeu face minuni. Minunea făcută la comandamentul batalionului
în care am slujit ca soldat a fost că din niște ofițeri împotrivitori față de
Evanghelie a făcut oameni care să răsplătească pe cei ce le-au mărturisit
pe Domnul Isus.
Au trecut patruzeci de ani de atunci. Am rămas oare un ostaș al
lui Christos? De ce sunt derutat de luptele pe care sunt chemat să le duc?
Vedeam acum că terenul de luptă al Satanei împotriva credincioșilor nu
este redus doar la teritoriul în care domină comuniștii, ci poate să se
extindă și în Los Angeles, într-o circumstanță a vieții în care nu mai am
de luptat cu ateismul marxist, ci cu forțele celui rău organizate la alte
niveluri și paliere. Oare boala mea cu slăbiciunea ei nu avea vindecare?
Mi-am adus aminte de o altă împrejurare în care fusesem mult mai bolnav,
atins de febră tifoidă și totuși am rămas în viață! O împrejurare care mi-a
testat credincioșia față de Domnul, și în care inițial m-am dovedit slab.
O altă casă...
Căsătoria
Casa și averea le moștenim de la părinți, dar o nevastă pricepută este
un dar de la Domnul. Proverbe 19:14
Aveam nouăsprezece ani și voiam să mă căsătoresc. Rudeniile

mele în înțelegere cu o familie din alt sat care avea o fată de măritat
au aranjat o tranzacție după modelul care era atât de obișnuit la sate în
vremea aceea. Intrau în socoteală anumite interese de familie, alianțe,
avere etc. Fata aparținea de Biserica Baptistă din satul respectiv, și
lucrurile au fost împinse până la logodnă.
47
Dumnezeu însă a lucrat în așa
fel că a încurcat planurile celor ce
hotărâseră cum să mă căsătoresc. Deși
exista deja o înțelegere între părinți,
am decis să renunț la acel aranjament.
Dumnezeu pregătise pentru mine o
fată dintr-o altă parte, dintr-un alt sat,
pregătise ceva mult mai bun în satul
Băuțari.
Împrejurarea în care am cu-

noscut-o pe viitoarea mea soție
Cine poate găsi o femeie cinstită? Ea
este mai de preț decât mărgăritarele
Proverbe 31:10
Fusesem invitat la Băuțari la

nunta unui tânăr. Între fetele ce serveau Cu logodnica mea, Maria Stancioni
la masă am zărit-o pe una care mi-a
atras atenția de la început. Harnică, amabilă, atentă... Am întrebat cine
era fata respectivă și mi s-a spus că era sora mirelui. Eram și mai mirat.
Ca soră a mirelui trebuia să stea la masă și să fie servită, dar în schimb
ea slujea la mese. Lucrul acesta mi-a plăcut și mai mult în legătură cu
fata respectivă. Am observat-o în continuare și am decis să îi propun
căsătoria.
Duminica următoare am decis să merg la închinare la Biserica
Baptistă din Băuțari unde ea era membră. Am văzut-o din nou, și m-am
întărit în decizia de a o cere în căsătorie. După terminarea serviciului
divin am invitat-o să stăm de vorbă. I-am spus că am intenții serioase de
căsătorie.
Duminica viitoare am repetat vizita la Biserica Baptistă din
Băuțari. Eram decis să îi cer mâna de la tatăl ei. Eram împreună cu un
prieten originar din Băuțari, dar care se însurase la noi în sat. Seara după
Biserică am condus-o pe Mărioara acasă și am cerut să vorbim cu tatăl ei.
Prietenul meu a deschis discuția și a cerut-o în căsătorie. Socrul ezita pe
motiv că este prea tânără, avea doar șaisprezece ani.
Prietenul îi spune să se gândească bine că nu se știe dacă va veni
unul mai bun pentru fiica lui. În momentul acela a intervenit în discuție
48
Nicolae Rădoi
soția lui, care l-a îndemnat să o întrebe pe fată dacă îi place de mine. În
urma consultării cu Mărioara amândoi părinții au fost de acord în final cu
căsătoria fiicei lor cu mine.
În inima mea mulțumeam lui Dumnezeu pentru modul în care mă
călăuzise în problema căsătoriei. Eram convins că Mărioara era cea pe
care Dumnezeu o hărăzise pentru mine.
Nunta
Cine găsește o nevastă bună, găsește fericirea; este un dar pe care îl
capătă de la Domnul. Proverbe 18:22
Anul 1960 a fost anul fericit când m-am însurat în satul Turnu
Ruieni cu aleasa inimii mele, Mărioara Stancioni. Organizatorul nunții
a fost unchiul meu din partea mamei, Vasile Duicu. Am invitat pe toți
cei cunoscuții din sat, inclusiv pe primarul satului și pe șeful de post al
Miliției. Fratele mamei, organizatorul nunții, a ținut ca la procesiunea
nunții prin sat, de la Biserică la casa unde urma să servim masa, să fie
prezenți și primarul și milițianul satului. Pe drum de la casa părintească
până la Biserică ne-am deplasat pe jos de-a lungul satului și am mers
cu fanfara fraților din Borlova. În vremea aceea nu era voie să aibă loc
manifestații religioase în public, și drept urmare, la câteva zile după nuntă
autoritățile au intenționat să dea baptiștilor o lecție, deoarece defilaseră
prin sat cu fanfară și cântaseră cântări bisericești, și au decis să aplice
Bisericii amenzi grase și să confiște instrumentele fraților de la Borlova.
Primarul nostru și șeful Miliției au intervenit în favoarea noastră și au
insistat să nu ni se aplice amenzi, nici să nu se confiște instrumentele,
deoarece participanții nu au cântat decât cântări patriotice (ei incluseseră
aici și cele ce vorbeau de patria cerească!). Dumnezeu, a fost de partea
noastră și am fost lăsați în pace, nu a uitat de primarul binevoitor, și l-a
chemat și pe el la ospățul Împărăției Sale. După ani de zile fostul primar
a ajuns să înțeleagă Evanghelia și să se pocăiască.
Unchiul (fratele mamei) care a organizat nunta, a refuzat multă
vreme să se pocăiască, deși părinții lui l-au purtat în rugăciune din
momentul în care ei se pocăiseră. O piedică în calea pocăinței lui a fost
nevasta lui, care nu suferea pe pocăiți, și de aceea nici pe părinții soțului ei.
Unchiul era un pătimaș mare după muzica populară. Așa fusesem
și eu înainte de pocăință. Împreună chemam la petrecerile satului pe
cântăreții din echipa lui Luca Novac. Dumnezeu mi-a schimbat mie inima
49
și gusturile, așa că nu mai doream să ascult muzica populară amoroasă.
Relatez aici un incident din armată, când domnul Pirescu, dirijor
al fanfarei “Doina Banatului”, a organizat la garnizoană o seară de
petrecere cu invitați mulți, printre care și cântăreți de muzică populară
faimoși. Băiatul lui Pirescu era în armată cu mine și tatăl său organizase
seara respectivă pentru băiatul său și pentru colegii de armată ai acestuia.
Eu am refuzat să particip, pentru că nu mai voiam să ascult muzica
populară, ce altădată mă incitase la păcat. Toți mă cunoșteau că iubisem
muzica populară, dar prin refuzul meu au văzut ce schimbare a făcut
Dumnezeu în viața mea.
Printre cei ce nu puteau înțelege cum am putut renunța la muzica
populară se afla și unchiul meu, organizatorul nunții mele. În sufletul lui
era dorința să se pocăiască și el, dar știa cât de împotrivitoare este nevasta
lui. A murit de tânăr. Nevastă-sa nu îi suferise pe părinții lui, deoarece
erau pocăiți. Dar când s-a îmbolnăvit soțul ei și el a cerut ca tatăl lui să
vină la el acasă, nu s-a împotrivit. Știu că și-a cerut iertare de la tatăl lui
și i-a mărturisit regretul că nu s-a pocăit. Nu știu dacă a avut atunci un
moment de cercetare și pocăință, dar faptul că soția lui s-a pocăit după
decesul lui mă face să cred că Dumnezeu s-a îndurat de el înainte de a
trece în veșnicii.
Trei femei prin care Dumnezeu mi-a

binecuvântat existența
Femeia care se teme de Domnul va fi
lăudată. Proverbe
31:30
Dumnezeu a aranjat lucrurile în

așa fel încât a plasat în viața mea trei femei
credinciose care mi-au fost de real ajutor în
circumstanțele vieții care urmau să fie atât de
dramatice uneori: mama, soția și soacra.
Din momentul în care mama mea a Soția mea la 16 ani
devenit o credincioasă a Domnului, ea m-a sprijint mereu în umblarea
mea cu Domnul. Trei zile pe săptămână ea stăruia înaintea lui Dumnezeu
cu post și cu rugăciune pentru mine și pentru familia mea. Nu s-a
certat niciodată cu soția mea, așa cum obișnuiau să facă alte femei din
sat. Dimpotrivă, între ele s-a înfiripat o relație de prețuire și asistență
50
Nicolae Rădoi
reciprocă. Soacra mea a fost o femeie
minunată ce cunoștea pe Dumnezeu în
mod intim și trăia prin credință. Era
unită cu mama mea în rugăciune și
post pentru a ne susține, pe soția mea
și pe mine, prin situațiile de persecuție
prin care am trecut. Ele ne asigurau
că se roagă pentru noi și ne îndemnau
să stăm pe poziție fără compromisuri,
deoarece numai astfel Dumnezeu poate
să Își arate slava.
Dumnezeu mi-a dat o soție
minunată, atât de potrivită să îmi fie
tovarăș de jug. Ea a stat alături de mine
Cu Mărioara înainte de încarcerare pe tot parcursul vieții și m-a încurajat
să rămân credincios Domnului și
chemării pe care mi-a dat-o. Pe tot parcursul activității noastre în Biserică
și în cadrul Comitetului ALRC soția mea a fost arestată de mai multe
ori și interogată, amenințată etc. A fost luată de acasă când eram acuzat
că am stație de transmisie directă cu Europa Liberă (eu eram deja la
Miliție interogat asupra acelui subiect și le spuneam că am pus stația
de transmisie în coarnele berbecilor; ei în timpul când mă interogau au
arestat imediat și pe un băiat căruia îi dădusem un casetofon și luaseră
și pe soția mea fără ca eu să știu) și încercau să afle de la ea calea prin
care noi transmiteam informațiile în afara țării. Toată interogația lor a
sfârșit-o în fiasco. S-au convins că ceea ce dădusem băiatului era într-
adevăr un casetofon.
Interogările soției mele aveau ca scop să afle ce se discuta în
familia noastră. De asemenea voiau ca soția să le spună ce se discuta în
casa noastră când veneau oaspeți etc. Odată a fost arestată împreună cu
băiatul cel mic, ce avea doar nouă ani. De obicei, când veneau să o ia
pe soție, băiatul se ținea de mama lui și nu voia să se despartă de ea. De
aceea într-o instanță l-au luat și pe el cu mama lui la Securitate și l-au
supus și pe el traumelor inerente unei astfel de situații. De fiecare dată ea
a refuzat cu demnitate să dea orice informații îi erau cerute.
A avut mult de suferit din pricina faptului că era căsătorită cu mine,
însă nu a șovăit niciodată să stea pe poziție, să îmi susțină nevinovăția
în fața autorităților care îi cereau o declarație că eram vinovat în urma
căreia îi promiteau că mă vor elibera imediat.
51
A fost arestată în ziua de 15 octombrie 1978 în momentul în care
a atins pragul casei întorcându-se de la Casa de Rugăciune. Fără să i se
dea vreo explicație milițienii au arestat-o și au dus-o la Postul de Miliție.
În timp ce ea era deținută acolo, milițienii ceilalți (securiștii) procedau la
arestarea noastră pe străzile orașului. A fost supusă unui șoc premeditat
prin faptul că milițienii ne-au purtat prin fața ei când am ajuns la sediul
Miliției. Eu eram plin de sânge pe față, și cămașa albă cu care eram
îmbrăcat era toată pătată de sânge. Soția a cerut voie să vină la mine să
mă șteargă cu marama ei, dar nu i s-a permis lucrul acesta. Apoi a fost
adus la Sediu băiatul nostru cel mai mare (avea 17 ani) și fusese atât de
tare bătut că nu se putea ține pe picioare. Îl târau spre țarcul în care ne
așezaseră pe noi.
A fost prezentă la procesul nostru și a primit cu curaj sentința
condamnării noastre, știind că suferim pentru Domnul. Ulterior a fost
mereu hărțuită de Securitate să dea declarații că suntem vinovați,
promițându-i-se că voi fi eliberat imediat ce ea va da o astfel de declarație.
Când s-a apropiat vremea eliberării mele (mai erau cinci zile până la
eliberare), și știind că nu au obținut confesiunea vinovăției mele de la
soție, doi securiști s-au oprit în fața casei și au forțat-o să urce în mașina
lor să o ia la Timișoara. În momentul acela fratele Petrică Cocârțeu trecea
pe stradă și văzând scena s-a suit și el în mașină declarând că nu se va da
jos, ci va merge împreună cu soția mea oriunde o vor duce. Nevoind să
facă un circ în stradă, cei doi securişti au mânat de la Caransebeș până la
Timișoara la Popa Șapcă și acolo l-au forțat pe fratele Petrică Cocârțeu
să plece de la poarta închisorii.
Acolo a fost dusă într-o cameră și i s-a cerut să dea o declarație
prin care să recunoască vinovăția soțului ei. I se promitea că voi fi scos
în acel ceas din închisoare dacă semnează declarația ce i se cerea. Din
cauză că refuza lucrul acesta a fost supusă unui regim de terorizare timp
de peste doisprezece ore, fiind mutată dintr-o cameră în alta, înjurată,
amenințată că dacă nu semnează imediat declarația scrisă de ei nu mă va
mai vedea niciodată, etc. La ora două noaptea, pe o ploaie torențială a
fost scoasă din incinta închisorii și pusă în stradă. Se temea că va fi ucisă
acolo în stradă de agenții Securității. A avut inspirația să meargă imediat
la casa unei prietene din apropiere. Soția mea și-a menținut postura
dreaptă și loialitatea față de Domnul indiferent care erau amenințările
Securității. Sunt mulțumitor Domnului că mi-a hărăzit o așa soție cu care
am împărtășit bucuriile și greutățile vieții.
52
Nicolae Rădoi
De șapte ori cade cel neprihănit...

Neînțelese sunt căile lui Dumnezeu
Lectura cărții Iov mi-a ajuns atât de dragă. Vedeam în fața mea
zugrăvit un om ale cărui zile au fost înnegrite de o suferință cumplită în
legătură cu care nu avea nici o explicație. Nu mă puteam compara cu Iov,
dar mă identificam cu întrebările lui și cu acea tânjire după răspunsuri
din partea lui Dumnezeu. De fapt Dumnezeu i-a vorbit lui Iov înainte de
a începe dialogul cu el înregistrat la sfârșitul narațiunii, înainte ca Iov să
înțeleagă că Domnul îi vorbea!
Pe parcursul discuțiilor cu prietenii săi Iov a putut să își
îmbogățească mintea și trăirea deoarece Dumnezeu i se adresa și îi
descoperea lucruri misterioase. Așa a fost momentul în care Elihu și-a
prezentat primul discurs înaintea lui Iov (și a celor trei prieteni care
stăteau blazați alături crezând că ei știu totul) despre modul neînțeles
când Dumnezeu vorbește omului și îi oferă suferință răscumpărătoare.
Citeam din nou și din nou cuvintele lui Elihu (Iov 33:13-30):
Vrei dar să te cerţi cu El, pentru că nu dă socoteală fiecăruia de faptele

Lui? Dumnezeu vorbeşte însă, când într’un fel, când într’altul. dar omul
nu ia seama. El vorbeşte prin visuri, prin vedenii de noapte, când oame-
nii sunt cufundaţi într’un somn adânc, când dorm în patul lor.
Atunci El le dă înştiinţări, şi le întipăreşte învăţăturile Lui, ca să abată
pe om de la rău, şi să-l ferească de mândrie, ca să-i păzească sufletul de
groapă şi viaţa de loviturile săbiei. Şi prin durere este mustrat omul în
culcuşul lui, când o luptă necurmată îi frământă oasele.
Atunci îi este greaţă de pâne, chiar şi de bucatele cele mai alese. Carnea
i se prăpădeşte şi piere, oasele cari nu i se vedeau rămân goale; sufletul
i se apropie de groapă, şi viaţa de vestitorii morţii.
Dar dacă se găseşte un înger mijlocitor pentru el, unul din miile ace-
lea, cari vestesc omului calea pe care trebuie s’o urmeze, Dumnezeu
Se îndură de el şi zice îngerului: „Izbăveşte-l, ca să nu se pogoare în
groapă; am găsit un preţ de răscumpărare pentru el!”
Şi atunci carnea lui se face mai fragedă ca în copilărie, se întoarce la
zilele tinereţei lui. Se roagă lui Dumnezeu, şi Dumnezeu îi este bine-
voitor, îl lasă să-i vadă Faţa cu bucurie, şi-i dă înapoi nevinovăţia.
Atunci el cântă înaintea oamenilor, şi zice: „Am păcătuit, am călcat
dreptatea, şi n’am fost pedepsit după faptele mele; Dumnezeu mi-a
53
izbăvit sufletul ca să nu intre în groapă, şi viaţa mea vede lumina!” Iată,
acestea le face Dumnezeu, de două ori, de trei ori, omului, ca să-l ridice
din groapă, ca să-l lumineze cu lumina celor vii.
Sărac ca în anul acesta... de când sunt n-am fost...

Dacă se pierd aceste bogății printr-o întâmplare nenorocită... nu mai
rămâne nimic în mâini. Eclesiastul 5:14
Nu am iubit niciodată banii. Când i-am avut în mână m-am întrebat

mereu ce vrea Domnul să fac cu ei. Poate tocmai de aceea Dumnezeu mi
i-a dat din belșug. Acum, în ultimul an al mileniului, anul 1999, în țara
El Dorado – a aurului, eram sărac și afundat în datorii cum niciodată nu
fusesem.
De ce mi-a luat Dumnezeu puterea de muncă? De ce am ajuns
în datorii? Nu era prima dată că mă confruntam în viață cu pierderi
materiale grele. Duhul lui Dumnezeu îmi aducea înaintea ochilor acele
situații din trecut în care fusesem confruntat cu pierderi mari, și totuși,
reușisem să mă redresez. Era evident că Dumnezeu voia să învăț să
mă încred în El, dar lucrurile nu erau așa simple. Acum nu doar că mă
afundasem în datorii, dar eram și bolnav și incapabil să muncesc pentru
a ieși din datorii.
Ce puteam face? Puteam să citesc Cuvântul lui Dumnezeu,
puteam să mă rog și să cer înțelegere și credință în fața lucrurilor pe
care le experimentam. Puteam să îmi amintesc de bunătatea Domnului
pe care mi-o arătase în situații similare!
Șofer fruntaș
Domnul te va face să fii cap, nu coadă; totdeauna vei fi sus, şi niciodată
nu vei fi jos, dacă vei asculta de poruncile Domnului...
Deuteronom 28:13
În anii 1960 munceam ca șofer la IRTA, o întreprindere de

transporturi. Eram bine văzut de șefii întreprinderii, care mă răsplăteau
cu camioane noi și cu curse unde aveau nevoie de oameni de încredere.
Fotografia mea era de ani de zile pe panoul de fruntași ai întreprinderii.
Șefii mari ai Partidului și ai județului mă preferau întotdeauna când era
vorba de transporturi de materiale perisabile sau care puteau fi făcute
pierdute în mod legal (la un transport de sticle cu băutură exista un
54
Nicolae Rădoi
procent de sticle sparte ce putea fi revendicat la sfârșitul cursei). Eu nu
revendicam niciodată așa ceva, ci întotdeauna predam numărul total de
sticle cu care începusem cursa. Ceilalți șoferi își însușeau ceea ce puteau
fără a părea suspecți. Șefii știau că eu eram corect și mă preferau în astfel
de ocazii, deoarece le aduceam marfa întreagă.
Eram bine văzut nu doar la lucru, ci și în satul Turnu Ruieni, unde
aveam reședința. Oamenii satului mă stimau pentru că eram un om de
cuvânt și săream în ajutorul celor ce aveau nevoie de a fi ajutați. Nu mi se
păreau lucruri mari cele ce le făceam pentru semenii mei. De pildă, când
lucrătorii se întorceau seara spre casă de la locurile de muncă, făceau
stopul pe marginea drumului. Voiau să ajungă mai repede în mijlocul
familiei. În vremea aceea nu erau autobuze suficiente la dispoziția
muncitorilor, ci aceștia trebuiau să circule de multe ori pe jos.
Unii veneau de la carieră, alții de la fabrică obosiți și dornici să
stea la masă cu familiile lor, pe care le vedeau doar seara. Dimineața îi
aștepta o nouă zi de muncă grea. Eu îi luam de fiecare dată în camion și
nu luam niciodată bani pentru serviciul ce îl ofeream. Toți șoferii luau
cinci lei de persoană, dar eu nu luam bani. Lucrul acesta și altele pe care
le făceam au constitut un motiv pentru care oamenii mă respectau și mă
iubeau.
Afaceri prospere
Domnul va face ca binecuvântarea să fie cu tine în grânarele tale şi
în toate lucrurile pe cari vei pune mâna... Domnul te va copleşi cu
bunătăţi, înmulţind rodul trupului tău, rodul turmelor tale şi rodul
pământului tău... Deuteronom 28:8,11
Hărnicia mea ca șofer nu a rămas neobservată și nerăsplătită. Am

fost solicitat să mă mut cu serviciul de la Caransebeș la Timișoara ca să
lucrez pentru Întreprinderea Guban. Mutarea a însemnat un salar mai
bun și condiții mai bune de muncă.
Am putut să îmi cumpăr câteva mioare. Puteam să ajut acum pe cei
nevoiași cu produse alimentare. Dumnezeu binecuvânta lucrul mâinilor
mele și prin comercializarea produselor turmei am putut să îmi cumpăr
o mașină nouă. Era o Volga rusească, achiziționată de la un securist din
București, foarte apreciată pe piața automobilistică românească la acea
dată (securiștii aveau privilegiul să cumpere mașini noi și să le vândă la
suprapreț).
Aveam doi copii, o soție care mă iubea, o casă frumoasă și mare,
55
un pod plin de produse agricole, o mașină scumpă în spatele unei porți
arătoase, toate semnalmente ale prosperității cu care mă obișnuisem de o
vreme. Pe lângă aceasta, credincioșii Bisericii Baptiste mă prețuiau, iar
oamenii satului mă iubeau. Ori cel puțin așa credeam.
Incendiu devastator
Harfa mea s-a prefăcut în jale... Iov 30:31
Nu toți mă iubeau. În sat era și un individ care mă invidia foarte

mult pentru faptul că eram mai bine văzut ca el la întreprindere și mai
prosper în afaceri. Aveam camion nou de la IRTA și îmi cumpărasem o
mașină Volga, de asemenea nouă. Cel rău i-a pus în inimă o ură care s-a
transformat în acte criminale.
Era în 1969, o seară ca
oricare alta. După ce am petrecut în
jurul mesei cu familia și am ascultat
melodii și predici frumoase la
casetofon ca de obicei, ne-am dus cu
toții la culcare. A doua zi trebuia să
plec devreme la lucru, și eram destul
Casa din Turnu-Ruieni reconstruită de obosit. Mama a luat pe unul din
după incendiu copii și s-a dus într-o cameră, nevasta
și cu mine l-am luat pe celălalt, și ne-am dus și noi în altă cameră la
culcare. Individul de care pomeneam a așteptat să adormim și împreună
cu alți câțiva prieteni ai lui a pus foc la grajd, la casă și la poarta casei.
Focul era plasat în așa fel încât să nu putem salva nici animalele, nici
lucrurile din casă. În câteva minute acareturile noastre erau în flăcări și
noi eram adânc adormiți.
Dumnezeu a făcut ca la ora aceea un autobuz venind de la Oțelul
Roșu să treacă pe acolo și oamenii din autobuz (unii ne cunoșteau), au
cerut șoferului să oprească imediat. Ei ne-au sculat din somn și ne-au dat
mână de ajutor. Am alergat în camera unde dormea mama cu fiul nostru
cel mare, și i-am scos afară. Bucăți mari de lemne aprinse cădeau din
tavan și în curând ușa a fost blocată. Bunica, mama tatei, s-a repezit spre
grajduri să scoată animalele, dar focul era așa de mare, încât i-am spus să
fugă de acolo, deoarece își primejduia viața. În următorul minut fânul de
pe pod cuprins de flăcări a căzut peste grajd și a omorât vacile.
Eu am dat să fug la Primărie pentru a telefona la pompieri,
56
Nicolae Rădoi
dar oamenii prezenți mi-au spus să acționez mai bine pentru salvarea
lucrurilor ce mai pot fi recuperate din incendiu. M-am pus la volanul
mașinii și am trecut cu ea prin poarta ce era cuprinsă de foc, după care am
parcat-o în stradă. În timp ce mi-am întors atenția spre casă și lucrurile
dinlăuntru, camionul meu a suferit avarii din pricina țiglelor, care încinse
de foc, începuseră să pocnească și să zboare în toate părțile.
Unii voiau să intre în casă pentru a scoate de acolo lucrurile de
valoare. I-am oprit știind pericolul ce îl prezenta o clădire în flăcări și
m-am decis să intru eu pe fereastră. Înainte de a intra l-am pus pe uica
Vasile să stea de pază și să nu permită nimănui să intre în casă. Deja
tavanul se lăsase și cedase în câteva puncte. El voia să mă oprească și
pe mine, dar eu mă gândeam la casetofonul ce se afla pe masă, la banii
gheață (nu mulți) ce îi aveam în casă...
Am intrat pe geam, am luat casetofonul, am căutat banii și în
câteva secunde am sărit înapoi pe geam. Peste două secunde s-a prăbușit
tot tavanul casei. Porumbul și celelalte cereale aflate pe pod în cantități
mari au determinat căderea tavanului. Trei zile mai târziu focul nu se
stinsese în interiorul casei unde ardeau cerealele! Incendiul a consumat
tot ceea ce agonisisem prin munca mea de ani de zile!
Pe drumuri
Gol am ieșit din pântecele mamei, și gol mă voi întoarce în sânul
pământului... Iov 1:21
Aveam doar 28 de ani dar în unele clipe mă simțeam un om sfârșit!

Înainte de incendiu eram cel mai bogat om din sat, iar după incendiu mă
vedeam cel mai sărac! Casa era arsă până la temelii; grajdurile distruse
și animalele pierdute, recolta de cereale arsă. Nu aveam unde să stau
cu familia. Dumnezeu însă și-a manifestat bunătatea față de noi și în
acele împrejurări. Citeam Cuvântul, înțelegeam tot mai mult că trebuie
să mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate lucrurile. Curând perspectiva
ce o aveam a început să se schimbe.
O mătușă de a mea și-a arătat bunăvoința să ne primească în
casa ei mică. Ne-am înghesuit într-o cameră în care patul meu era așa de
mic încât picioarele îmi atârnau pe jos! Dar am mulțumit lui Dumnezeu
pentru acoperișul de deasupra capului și am trecut imediat la numărarea
binecuvântărilor. Aveam familia intactă! Eram sănătos și puteam începe
din nou să lucrez și să îmi refac lucrurile pierdute! Știam că Dumnezeu
57
veghează asupra familiei mele și că îndurările Sale nu au ajuns la sfârșit!
Mi se sugerase să dau în judecată pe cel ce a pus foc casei, și
un an de zile m-am luptat cu resentimentele. Firea veche îmi spunea să
acționez pentru a-l înfunda. Nu puteam lua Cina Domnului. Dar într-o
zi Dumnezeu mi-a dat șansa să îi fac un bine și nu am pregetat să ascult
de vocea Duhului. Omul venise la Timișoara pentru a închiria un camion
cu care să facă un transport de țigle de care avea nevoie la casa sa din
Turnu Ruieni. Știam că are greutăți financiare și m-am oferit să îi duc
eu țigla cu camionul pe care lucram ca șofer. Omul a acceptat crezând
că economisește în acest fel niște bani. Când țigla a fost pusă în fața
casei lui, m-a întrebat cât costă transportul și eu i-am spus că nu costă
nimic! I-au dat lacrimile. Eu știam de ce. Nu a putut mărturisi atunci că
el a fost unul din cei ce mi-a făcut răul cu incendiul, dar Dumnezeu a
făcut două minuni atunci. Inima mea a fost schimbată și nu am mai avut
resentimente. Dimpotrivă, i-am spus că îmi este prieten și poate conta pe
ajutorul meu oridecâte ori are nevoie! Iertarea ce i-o acordasem era reală.
Omul a fost mișcat profund.
A doua minune? Aveam să aflu de ea mult mai târziu, după ce
m-am mutat la Caransebeș. Acolo am auzit că înainte de moarte omul
a mărturisit că el a fost cel ce a dat foc casei noastre. Era cuprins de
remușcare și nu putea muri fără să mărturisească ceea ce a făcut.
Toți sătenii au pus mâna și m-au ajutat cu munca la reconstrucția
casei. De ce mă simpatiza satul? Oridecâte ori eram solicitat, eu nu luam
nici un ban pentru transportul cu autocamionul.
Cum am devenit antreprenor capitalist

Cine se uită după vânt, nu va sămăna, şi cine se uită după nori, nu va
secera. Dimineaţa, samănă-ţi sămânţa, şi până seara nu lăsa mâna să
ţi se odihnească, fiindcă nu ştii ce
va izbuti, aceasta sau aceea, sau
dacă amândouă sunt deopotrivă
de bune. Eclesiastul 11:4, 6
În anul acela am hotărât

să încep o afacere mai amplă cu
mioare, și m-am gândit să cumpăr
o turmă mare de oi. Nu aveam
bani, dar aveam ceva experiență.
Cunoșteam atât potențialul acestei Casa noastră din Caransebeș
58
Nicolae Rădoi
afaceri cât și riscurile și greutățile ei. Membrii familiei (părinții, nevasta)
m-au sfătuit să renunț la idee, dar eu eram gata să îmi asum riscurile.
Oieritul presupune să muncești pe munți, departe de societate,
uneori în singurătate și în mijlocul animalelor sălbatice care amenință
nu doar turma, ci și viața celor ce au grijă de turmă. Tatăl meu avusese
mioare când eu eram copil, și pentru că petrecusem timp având grijă de
oile tatei știam ce implică păstoritul oilor. O să relatez o întâmplare din
vremea când tatăl meu mă făcuse cioban la oi.
Confruntarea cu strigoii
Acolo își va avea locuința năluca nopții, și își va găsi un loc de
odihnă. Isaia 34:14
Eram de vreo 13-14 ani și păstoream la sălaș cele câteva oi pe

care tata le cumpărase. Sălașul se afla departe de satul Borlova. Între sat
și sălaș se afla o zonă bântuită de strigoi unde era localizat și cimitirul
satelor din zonă. Oamenii se fereau de acea zonă, mai ales noaptea, când
strigoii erau foarte activi – spuneau unii. Auzeam destul de des istorioare
cu strigoii ce îi terorizau pe localnici.
Eu am spus celorlalți păstori că am curajul să dorm în cimitir
cu oile, și nici un strigoi nu mă va putea deranja. Nu m-au crezut și
m-au provocat să o fac, inclusiv Mihuț Izvăgan, omul care se ocupa și el
de creșterea oilor și colabora cu tatăl meu în această afacere. Cimitirul
avea două secțiuni. Una mare, a ortodocșilor, alta mai mică a baptiștilor
și penticostalilor. Seara mi-am strâns mioarele în secțiunea pocăiților și
m-am culcat după ce m-am închinat Domnului. Am dormit foarte bine!
Nici un strigoi nu a tulburat liniștea nopții. La vreme aceea nu credeam în
existența strigoilor, nici nu experimentasem pocăința. Aveam însă curaj.
Mai târziu în viață am înțeles că strigoii nu sunt altceva decât duhuri
necurate care au putere asupra oamenilor ce nu s-au pocăit. Nu au nici o
putere asupra celor ce Îl au pe Fiul lui Dumnezeu ca Mântuitor.
Eu eram adolescent când am acceptat să dorm în cimitir cu
mioarele, și eram sigur că strigoii nu au curajul să se manifeste în prezența
mea. Într-adevăr, am dormit foarte bine. Nu cred că a fost întâmplător că
m-am odihnit bine, deoarece am dormit în cimitirul pocăiților. Poate că
dacă dormeam în celălalt situația ar fi fost alta. Dimineața, amicii mei
erau cuprinși de admirație. Aceasta nu a fost singura instanță când am
dovedit curaj în perioada adolescenței.
59
Confruntarea cu ursul
Nu ți-am adus acasă vite sfâșiate de fiare... Geneza 31:39
Într-o vară eram cu tatăl meu în munții Nedeia unde pășteam oile.
Pe lângă mioare aveam și o iapă care tocmai născuse un mânz. Într-una din
zile ursul a atacat stâna și a crezut că prada cea mai ușoară este mânzul ce
păștea liniștit lângă mama lui. La apropierea ursului iapa, ca să își apere
mânzul, s-a întors cu copitele spre agresor, dar nu a reușit să îl lovească
bine. În schimb ursul i-a spintecat pântecele cu o singură lovitură de labă.
În momentul acela am sărit eu și câinii în apărarea mânzului. Tatăl meu
era la o oarecare depărtare și îmi striga să mă dau înapoi și să abandonez
mânzul, deoarece ursul era foarte periculos. Aveam în mână un topor pe
care voiam să îl folosesc ca să îi dau o lovitură puternică în cap. Știam
că ursul are craniul foarte puternic. Auzisem ce pățiseră alți ciobani în
întâlnirile lor cu urșii.
Bunăoară, unchiul meu, Lae a lu’ Mărcinescu, un fierar foarte
puternic, a decis să îl ia frontal pe ursul care într-o zi despărțise vreo 20
de mioare de turmă și le mâna spre pădure. Fierarul i-a ieșit înainte având
în mână o botă solidă de corn, lemn renumit pentru duritatea lui, atât de
tare încât mai că este imposibil să fie rupt! Știind că ursul are scăfârlia
puternică, fierarul a apucat bota cu amândouă mâinile și l-a trăznit cu
toată puterea în moalele capului. După lovitură fierarul s-a uitat uimit la
bota lui ruptă și la ursul care fără să îi pese a întins o labă și l-a apucat de
mijloc. I-a sfârtecat brâul lat de piele și i-a tăiat pântecele. Omul a fost
salvat de câinii care au sărit imediat asupra ursului și l-au tras la o parte.
Fierarul a fost pus pe cal și dus de urgență la spital. Medicii l-au cusut
cât au putut mai bine, și în cele din urmă s-a vindecat. A scăpat cu viață,
dar nu a mai fost ca înainte. Știam cât de periculos este un urs și cât de
puternică îi este scăfârlia! Și totuși, am sărit în ajutorul mânzului!
Dumnezeu m-a păzit în acea instanță și nu am căzut în ghearele
ursului. Până la urmă câinii l-au alungat. Mânzul a scăpat cu viață. Nu
însă și mama lui. Confruntarea aceea cu ursul mi-a plantat o idee. M-am
gândit că dacă vreau să fiu fără surprize în lupta cu urșii trebuia să am
câini bine instruiți și foarte puternici.
60
Nicolae Rădoi
Devin oier
Dumnezeu a văzut suferința mea și osteneala mâinilor mele.
Geneza 31:42
După ce m-am trezit sărac în urma incendiului ce mi-a distrus

gospodăria, bucatele și animalele, am decis să cumpăr o turmă de mioare
și să îmi refac astfel averea.
Părinții m-au sfătuit să nu mă aventurez în afacerea cu oile,
deoarece, au zis ei, întreținerea unei turme mari este mult deosebită
de întreținerea unei turme mici, așa cum avusesem când eram copil. O
turmă mare trebuia dusă sus la munte pe perioda verii. Și acolo erau
lupii și urșii. Fără să mă mai gândesc, am luat împrumut câteva sute de
mii de lei și am târguit vreo 460 de oi. Banii ce îi aveam nu ajungeau să
plătească nici jumătate din prețul oilor. Urma să dau diferența oamenilor
de la care le cumpărasem în primăvară când se vindeau mieii.
Am căutat să cumpăr oile cele mai bune care erau pe piață. Știam
să stabilesc vârsta unei mioare, deși nu mă uitam la dinții acesteia. Am
târguit mioarele de la mai mulți ciobani, spunându-le: „O vreau pe asta,
pe asta, pe asta...” Când oierii care mi le-au vândut le-au adus la staulul
meu, am constatat că nu erau cele pe care eu le târguisem! Le-am spus că
târgul nostru a fost făcut cu anumite oi, și i-am întrebat: „Unde sunt oile
pe care eu le-am târguit?” Rușinați, au recunoscut că nu mi-au adus oile
pe care le târguisem, dar m-au întrebat de unde știam că nu erau mioarele
la care ne înțeleseserăm? „Le-am fotografiat” – am ripostat eu, fără să
le precizez că le fotografiasem în minte! Mi-au adus mioarele pe care le
târguisem de la început.
La stână în Retezat
Dupăce se ridică fânul, se arată verdeaţa nouă, şi ierburile de pe munţi
sunt strânse. Mieii sunt pentru îmbrăcăminte, şi ţapii pentru plata
ogorului; laptele caprelor ţi-ajunge pentru hrana ta, a casei tale, şi
pentru întreţinerea slujitorilor tăi. Proverbe 27:25-27
Aveam oile, dar nu aveam pășune. Rudeniile mele care aveau

funcții politice și religioase mari în Caransebeș nu s-au oferit să mă ajute
să obțin o pășune pentru turma ce o achiziționasem, și nici nu am vrut
să apelez la ei. În cele din urmă mi s-a repartizat o pășune undeva în
61
Retezat. Nu aveam însă câini care
să îmi apere mioarele. Știam că în
munți urșii furau în medie cam o
mioară pe zi de la o turmă mare.
Nu voiam să îmi înjumătățesc
turma, așa că am hotărât să procur
câinii cei mai buni ce existau în
zonă. M-am prezentat la casa
unuia ce avea faima că are cel mai
bun câine ciobănesc. Am început Marioara cu cel mai bun câine
ciobănesc din zonă
târguiala, dar omul nici nu voia să
audă să îl vândă. „Nu îl dau!” spunea omul. „Câinele acesta este mare,
este curajos și știe să lupte cu urșii! Alții nu știu, deși sunt mari!” În cele
din urmă i-am spus că îi dau prețul unei vaci! Mama lui a stăruit de el să
accepte oferta, așa că am plecat de acolo convins că am cel mai bun câine
ciobănesc.
Am procedat la fel când am ajuns la casa altuia ce avea și el un câine
renumit, cu capul cât o găleată. Nu m-am mai târguit, ci i-am spus de la
început că îi dau prețul unei vaci pe câinele său. Am avut succes și acolo.
Mi-am mai cumpărat încă doi câini, foarte buni, și un cățel care avea
faimă că face minuni la oi, că este cel mai promițător. Am urcat oile la
munte împreună cu socrul și cu oierii pe care i-am angajat. Am așteptat
trei zile, dar nu a apărut nici un urs. I-am lăsat pe oieri la slujbă, iar noi
am coborât la vale. De îndată ce am plecat au început atacurile urșilor.
În luptă cu ursul
...și când un urs venea să
ia o oaie din turmă, aler-
gam după el, îl loveam și îi
smulgeam oaia din gură.
1 Samuel 17:34-35
Ursul a intrat în turmă

și a luat una din oi în brațe. Mărioara inspectează turma de mioare
Când a dat să fugă cu ea spre pădure, câinele mare i-a sărit în față.
Ciobanul Ion a trecut în spatele lui și l-a lovit cu bota în cap. Ursul se
întoarce în acel moment cu fața spre Ion și dă să îl atace. Ion cade la
pământ și ursul se profilează deasupra lui gata să îl sfâșie, când câinele
62
Nicolae Rădoi
se pune între ei și atrage spre el atenția ursului. Astfel Ion iese de sub urs.
Ursul apucă din nou oaia, dar Ion îl pocnește din nou cu bota. Înfuriat
ursul trântește oaia însângerată la pământ și este gata din nou de atac.
În acel moment câinele i-a sărit în spate, iar ceilalți câini l-au încolțit la
picioare. Incapabil să facă față atâtor atacanți, ursul a fugit în pădure.
La vestea atacului, am revenit la stână pentru a pune la cale o
strategie de luptă cu urșii. Știam că sunt foarte șireți în felul în care atacă
turmele.
În zilele acelea în care ne-am stabilit în zonă au reușit să fure
doar o oaie. Atât! Cum s-a întâmplat? Câinii noștri au învățat cum să
îndepărteze urșii care veneau la stână. Timp de câteva zile după insuccesul
inițial ursul a revenit în preajma turmei, dar câinii au fost totdeauna pe
fază. Cel mai mare și mai curajos sărea în spinarea ursului, iar ceilalți îi
mușcau labele, așa că ursul nu mai putea face nimic. În cele din urmă se
retrăgea bătut.
Surpriza noastră a fost mare într-una din zile când ursul a apărut,
s-a încăierat cu câinii și s-a retras repede în pădure, cu câinii după el.
Când noi credeam că am scăpat de atacul ursului în ziua respectivă, a
apărut un al doilea urs, care, nemolestat, a înșfăcat o oaie și s-a dus cu
ea. Abia atunci am înțeles că primul urs crease o diversiune pentru ca al
doilea să poată fura oaia nestingherit. Aceea a fost singura oaie pe care
ne-au furat-o.
A doua zi strategia noastră era deja pusă la punct. Doi câini erau
puși în lanț. Când a apărut primul urs câinii liberi l-au gonit în pădure.
Când a apărut al doilea urs am dat drumul celor doi câini pe care îi
păstraserăm legați până în acel moment. Surprins, ursul al doilea a dat
și el bir cu fugiții. Banii pe care îi investisem în câinii ciobănești erau
justificați. Mai rămânea de văzut dacă banii investiți în oi vor fi la rândul
lor justificați.
Simbioza cu gospodăria de stat

...am auzit că Dumnezeu este cu voi! Zaharia 8:23
Curând ni s-a dus vestea în lumea oierilor că ursul nu are nici

un succes la turma noastră. Era în zonă o cooperativă de stat care ne-a
poftit să preluăm partea de pășune dintre coperativă și pădure, doar ca
să le asigurăm protecție împotriva urșilor, ceea ce am acceptat. Ei aveau
doisprezece câini de pază, dar aceia nu erau în stare să se lupte cu ursul
și să îl gonească.
63
Pierderile lor din pricina atacurilor urșilor erau foarte mari.
Întrezăreau că prin plasarea noastră între pădure și gospodăria lor cel
puțin ei vor scăpa de atacurile urșilor și noi vom suporta pierderile. Dar
nu a fost așa.
La așezarea noastră între cooperativă și lizieră, pădurarul zonei,
care avea și el 15 oi, a venit să îmi dea o pușcă și să mă avertizeze că
urșii din zona aceea erau foarte puternici și agresivi. „Aseară unul a luat
o vacă” – mi-a spus pădurarul. Știam că nu pot folosi pușca așa cum aș fi
vrut, din pricina legilor ce interziceau vânatul în România. Am acceptat-o
totuși neștiind la ce să mă aștept acolo în munții Retezatului. Nu a fost
nevoie să mă folosesc de ea. Cei patru câini pe care îi aveam au făcut
față urșilor și aceștia au renunțat pur și simplu să mai dea pe la stână.
Prin așezarea noastră între cooperativă și pădure cei de la cooperativă au
beneficiat de protecția câinilor mei, iar eu am beneficiat de pășunea grasă
ce mi s-a oferit în schimb. Plasați acolo, am reușit să asigurăm condiții
foarte bune turmei.
Binecuvântarea Domnului
Ai binecuvântat lucrul mâinilor lui și turmele lui acopăr țara. Iov 1:10
În primăvara viitoare din oile ce au dat naștere la miei, doar șase

au născut un singur miel. Celelalte au avut gemeni, la fel cum erau turmele
Sulamitei, „toate cu gemeni, niciuna stearpă” (Cântarea Cântărilor 4:2).
Ba unele au avut chiar trei miei!
Legea cerea ca mieii vânduți pentru sacrificare să nu fie mai
mici de 30 kilograme. S-a creat penurie de carne de miel. Am hotărât
să duc o parte din cele câteva sute de miei acasă unde am angajat șase
măcelari care serveau pe toți cei ce aveau nevoie de carne de miel. Când
primarul și șeful Miliției au venit să îmi spună că mieii trebuie să aibă 30
de kg, eu le-am spus că așa ceva era imposibil. Au cerut și ei câțiva miei,
i-am trimis la locul unde era stabilită turma și după ce și-au luat mieii
m-au lăsat în pace. Astfel oamenii din zonă au avut carne de miel pentru
Paște. Din vânzarea mieilor am achitat toată datoria enormă la care mă
angajasem prin cumpărarea turmei în sezonul anterior! Părinții și ceilalți
membri ai familiei au rămas uimiți de binecuvântarea pe care mi-a dat-o
Domnul!
Cu un an înainte eram sărac, foarte sărac! În vara anului 1970
eram proprietarul unei turme de 500 de capete de oi! Și acesta era doar
începutul!
64
Nicolae Rădoi
Binecuvântarea săracului
Binecuvîntarea nenorocitului venea peste mine, umpleam de bucurie
inima văduvei. Iov 29:13
În vremea aceea exista o cerință mare după produse de

carne și lactate. Oamenii veneau mereu la stâna mea să cumpere miei
și caș. Câștigul meu nu a constat numai în termeni financiari. Șefii cei
mari din Caransebeș și împrejurimi îmi cereau să le vând și lor carne
și produse lactate. Așa am ajuns să îi cunosc pe cei mai mulți în mod
personal și să îmi fie îndatorați. Printre cei care veneau să cumpere
carne de miel erau și oameni săraci pe care eu îi cunoșteam. Am spus
soției mele să nu ia bani de la cei săraci, ci întotdeauna să le ofere mielul
solicitat pe gratis. Odată cineva a atras atenția soției mele că unul din
cei ce luaseră mielul nu a achitat prețul, la care soția i-a răspuns că așa
era dorința mea, ca oamenii cu greutăți financiare să obțină mielul în
dar! Nu am păgubit deloc pentru că dădeam pe gratis miei celor săraci.
Dimpotrivă, Dumnezeu m-a binecuvântat foarte mult. Nu puteam să țin
socoteala banilor ce îi câștigam prin comerțul cu produse de carne și
lactate. Binecuvântarea săracului venea peste mine!
În socialism pe drumul capitalismului

Vei fi binecuvântat în cetate și vei fi binecuvântat pe câmp.
Deuteronom 28:3
Mi-am reconstruit casa și grajdul și celelate clădiri distruse de

incendiu. Mi-am cumpărat din nou vaci de lapte. Aveam din nou o casă
mare și bine aranjată. În scurtă
vreme am ajuns omul cel mai bogat
din regiune.
Am vândut turma de oi
la colectivul comunei Var, care a
decis să se lanseze în afacerile cu
păstoritul. Când au cumpărat turma
mi-au cerut să vând și câinii. Le-am
spus că îi pot ține până la o dată când
voi decide dacă voi cumpăra sau nu
alte oi. Cei de la colectiv au acceptat Oile mă iubeau și veneau la mine când
soseam în preajma turmei
65
și așa știind că aveau mare nevoie de câini buni pentru paza turmei.
Peste un an mi-am cumpărat o altă turmă de mioare. Pe lângă
toate aveam, sus la munte, o pășune frumoasă, un IMS cu care urcam la
munte să fac transporturile necesare. În apropierea stânei era o cabană
a ocolului silvic și eu duceam acolo cu IMS-ul pe cei mari care voiau
să petreacă în aer liber la sfârșitul săptămânii. Cei mari din Caransebeș,
Reșița, Timișoara (primari, secretari de partid, oficialități diverse), îmi
erau foarte binevoitori și apelau mereu la mine pentru a le da carnea
și cașul de care aveau nevoie, și pentru a organiza petreceri la cabana
ocolului silvic. Pădurarul, care avea 15 oi în turma mea, îmi dăduse
cheile și eu puteam astfel să servesc pe mai marii societății. De la cabană
urcam la stână în Muntele Țarcului.
La stână aveam propria gospodărie, o clădire de lemn frumos
construită cu bucătărie, sală de mese, sală de producție brânză etc., doi
cai, cinsprezece porci, șase măgari și alte animale. Foloseam măgarii
pentru transportul produselor de la stână până la punctul unde parcam
IMS-ul, iar caii pentru călărie, știind că soțiile celor mari erau dornice să
călărească atunci când veneau la stână pentru petreceri. Eu le asiguram
celor ce veneau mâncare, dar nu și băutură, deși mi-au sugerat de mai
multe ori că așteaptă așa ceva. Le-am explicat că eu sunt un om temător
de Dumnezeu și nu pot să ofer băuturi alcoolice altora, deoarece m-aș
pune sub blestemul Bibliei care condamnă pe cei care dau semenilor
lor să bea! Am mărturisit în felul acesta pe Domnul celor ce nu aveau
contact cu Biserica sau cu Biblia.
Invidiat de secretarul de partid al Caransebeșului

...Dumnezeu veghea ca un prieten peste cortul meu. Iov 29:4
Prim secretarul de Partid al

județului Caraș-Severin era un unchi
de al meu, Trandafir Cocârlă. Când
eram în căutare de pășune pentru
turma de mioare ce o cumpărasem,
am avut multe greutăți, dar
Dumnezeu m-a ajutat. În loc să dau
faliment, așa cum anticipaseră unii,
am devenit bogat. Părinții mei cu pastorul
Toamna, când am coborât Jigorea din Borlova
66
Nicolae Rădoi
din munți cu cele 500 de oi ce le aveam pentru a le oferi condiții de iernat,
oamenii din partea locului au putut vedea că Dumnezeu a fost cu mine
și mi-a binecuvântat postava. Într-una din ocazii, soția primului secretar
de partid, Ana, a reproșat soțului ei: „Firu, uite-l pe Lae, capitalistul!
Te-a întrecut! Are mașină mai mare și mai frumoasă ca a ta!” Tocmai îmi
cumpărasem un Mercedes nou, o mașină care era unicat în zonă.
Porecla ei a prins. În curând toți mă cunoșteau ca Lae Capitalistul.
Bineînțeles că am folosit relațiile pe care le-am avut și mijloacele
financiare pe care le dețineam pentru a ajuta lucrarea lui Dumnezeu
acolo unde eram solicitat.
Cum am petrecut la Călimănești împreună cu ștabii de

Partid
Domnul sărăceşte şi El îmbogăţeşte, El smereşte şi El înalţă. El ridică
din pulbere pe cel sărac, Ridică din gunoi pe cel lipsit. Ca să-i pună
să şadă alături cu cei mari. Şi le dă de moştenire un scaun de domnie
îmbrăcat cu slavă.. 1 Samuel 2:7-10
Voiam să cumpăr o mașină bună, și îmi pusesem de gând să iau

o Volga neagră. Din ziar am luat numărul unuia ce se oferea să vândă o
Volga tocmai sosită din URSS. L-am sunat pe individul respectiv și s-a
recomandat ca fiind colonel de Securitate.
Avea o mașină, dar, ca unul care slujea bine
Partidul, avea dreptul la o mașină nouă.
El avea nevoie de ceva bani, de aceea se
hotărâse să o vândă pe cea nouă și să o țină
pe cea de care se slujise de câțiva ani. Cerea
100.000 de lei.
Erau bani serioși în 1968. Mi-am
dat întâlnire cu acel individ, și am dat pe
la București venind din Moldova, dar în
momentul în care m-a văzut omul s-a arătat
suspicios că eu aș fi avut 100.000 de lei, de
aceea înainte de a sta de vorbă cu mine mi-a
cerut să îi arăt banii, ceea ce am și făcut.
În portbagajul mașinii mele era o cutie cu
teancuri de câte 10.000 fiecare.
Cu soția la Constanța unde Văzând că am bani, mi-a spus că
petreceam anual câte o lună
67
trebuie să mergem la lotul unde se făcea repartiția mașinilor sosite, și
să îmi aleg una de acolo. Eu i-am spus că vreau una neagră. În lotul
sosit erau numai două mașini negre, iar una era stricată. Colonelul i-a
spus celui ce se ocupa cu repartiția mașinilor că ar vrea pentru sine una
neagră, dar omul i-a spus că era un alt individ înaintea lui ce solicitase
mașină neagră. Neputincios, colonelul s-a întors spre mine, dar eu i-am
spus că voi negocia singur din acel punct. I-am spus omului că îi dau
1.000 de lei dacă îmi dă mie mașina neagră, iar omul a dat afirmativ din
cap.
Când s-a înființat individul ce solicitase o mașină neagră, el i-a
spus că ambele mașini negre au probleme, și l-a îndemnat să ia una albă,
deoarece acelea erau la modă. Ofițerul acela a acceptat sugestia, iar eu
am intrat în posesia mașinii negre. Am luat-o cu numărul ce îi fusese
repartizat colonelului, un număr mic și de București, și am plecat spre
casă. Pe drum, oriunde întâlneam posturi de Miliție și milițienii erau
prezenți, eram salutat cu mult respect. Când am trecut prin Caransebeș
milițienii luau poziție de drepți și salutau respectuos. De-abia mai târziu
au aflat pe cine salutau.
Am hotărât să merg cu soția în stațiune la Călimănești. Mai
fusesem acolo cu câțiva ani înainte, dar tratamentul ce îl primisem
atunci fusese dezgustător. Acum am intrat pe proprietatea stațiunii cu
Volga și toți ne-au salutat respectuos. Milițienii direcționau tot traficul
pe un drum secundar, nelăsând pe nimeni să intre pe drumul principal
al stațiunii. Eu le-am spus că vreau să merg la vila principală, și imediat
mi-au deschis drumul. Am cerut să ni se dea o cameră bună, și am primit
una excelentă. La masă eram cu cei mai mari oameni ai țării veniți acolo.
Toți se întrebau oare ce funcție importantă ocupam în straturile societății.
Spre sfârșitul șederii noastre acolo, un mare șef, cu funcții la Import-
Export m-a întrebat ce funcție aveam.
Eu i-am răspuns foarte sincer: „Director de oi!” Omul a crezut că
sunt un oficial ce ocup o funcție importantă la întreprinderile de stat ce
se ocupau cu oile, lâna, produse lactate, etc. I-am spus că nu aveam astfel
de funcții, dar director fiind, aveam un secretar, un măgar! I-am mai spus
că aveam șapte clase, din care trei le-am cumpărat într-o seară. În sfârșit,
omul a acceptat ceea ce îi spuneam, că nu am nici o funcție importantă!
M-a întrebat de ce am avut dorința să am mașină luxoasă și să petrec
cu cei sus puși, și i-am spus „Până acum tot eu i-am salutat pe alții, dar
acum alții mă salută pe mine!” Omul rădea de se prăpădea, și mi-a spus
că vrea să îl vizitez la București.
68
Nicolae Rădoi
La întoarecera noastră de la Constanța unde împreună cu soția
hotărâsem să petrecem vreo două săptămâni, l-am căutat și ne-a primit
cu multă bucurie în casa lui. Seara nu ne-a lăsat să mergem la hotel, ci
ne-a silit să stăm la el!
În aceleași zile am petrecut și în casa fratelui Aurel Popescu, cel cu care
aveam legături de prietenie și îl primisem de multe ori în casa mea.
Părtășia sfinților este superioară oricărei alte relații omenești pe pământ.
Da, cunoscusem zile în care Dumnezeu a făcut să lumineze fața
lui peste mine, dar nu înțelegeam de ce Domnul mă uita acum, când eram
atât de bolnav în Los Angeles.
El îţi vindecă toate bolile tale...

„Ridică-mă din porțile morții...”
Experiențele începuturilor pocăinței, minunile umblării cu
Domnul în anii dintâi ai vieții mele de credință mă urmăreau în timp
ce colindam străzile orașului Los Angeles în căutare de soluții pentru
problema cu care fusesem confruntat în ultimul an.
Văzusem providența lui Dumnezeu la lucru în viața mea în
atâtea rânduri. Nu era prima dată că mă aflam la ananghie. Dumnezeu
îmi aducea înaintea ochilor alte situații disperate în care m-am aflat în
anii precedenți, și din care El mă scosese cu bine. Oare cum se va sfârși
situația în care mă aflam la ora actuală? – era întrebarea pe care mi-o
puneam zilnic în lunile în care am fost incapabil de activitate și m-au
năpădit datoriile.
Bolnav în Orașul Îngerilor

Ai milă de mine, Doamne! Vezi ticăloșia în care mă aduc vrăjmașii mei
și ridică-mă din porțile morții, ca să vestesc toate laudele Tale în porțile
fiicei Sionului și să mă bucur de mântuirea Ta! Psalmul 8:13-14
Nu existau explicații fiziologice pentru maladia mea. Și totuși,

mă simțeam sfârșit. Observam ca autorul psalmilor de penitență că mă
frământ și mă mișc încoace și încolo fără odihnă... Mă întrebam și
concomitent Îl întrebam pe Dumnezeu în același fel ca psalmistul: Pentru
ce mă uiți? Pentru ce trebuie să umblu plin de întristare sub apăsarea
69
vrășmașului? Mă identificam așa de bine cu experiența descrisă de regele
David în Psalmul 38:1-9 unde se plângea în rugăciune:
Doamne, nu mă mustra în mânia Ta, şi nu mă pedepsi în urgia Ta.
Căci săgeţile Tale s’au înfipt în mine, şi mâna Ta apasă asupra mea. N-a
mai rămas nimic sănătos în carnea mea, din pricina mâniei Tale; nu mai
este nici o vlagă în oasele mele, în urma păcatului meu.
Căci fărădelegile mele se ridică deasupra capului meu; ca o
povară grea, sunt prea grele pentru mine. Rănile mele miroasă greu şi
sunt pline de coptură, în urma nebuniei mele.
Sunt gârbovit, peste măsură de istovit; toată ziua umblu plin de întristare.
Căci o durere arzătoare îmi mistuie măruntaiele, şi n’a mai rămas
nimic sănătos în carnea mea. Sunt fără putere, zdrobit cu desăvârşire;
tulburarea inimii mele mă face să gem. Doamne, toate dorinţele mele
sunt înaintea Ta, şi suspinurile mele nu-Ţi sunt ascunse.
Cunoșteam însă și celelalte texte ale Psalmilor, bunăoară
versetele de la începutul Psalmului 103 unde aveam promisiuni atât de
impresionante, în care credeam cu toată inima de când mă pocăisem:
El îţi iartă toate fărădelegile tale, El îţi vindecă toate bolile tale; El îţi
izbăveşte viaţa din groapă, El te încununează cu bunătate şi îndurare!
Eram bolnav, epuizat, dar nu fără speranță. Nu eram dincolo de
posibilitatea experimentării îndurării lui Dumnezeu din nou!
„Eu sunt Domnul care te vindecă...”

El face rana și tot El o leagă; El rănește, și mâna lui tămăduiește.
Iov 5:18
Gândurile mi s-au întors la o experiență similară ce a avut loc

în viața mea nu la mult timp după convertire. Atunci contactasem o
boală ce m-a adus la marginea mormântului. Cei din jur pierduseră orice
speranță de vindecare pentru mine, dar Dumnezeul meu, căruia i-am
încredințat viața mea și destinul meu veșnic atunci când m-am întors la
El cu pocăință, a făcut minuni pentru nevrednicul de mine. Vindecarea de
care vorbesc a fost legată de prietenia mea cu fratele Liviu Olah. Așa că
înainte de a spune cum am fost vindecat, țin să relatez cum l-am întâlnit
pe evanghelistul ce a zguduit România în anii 1970.
70
Nicolae Rădoi
Un om al lui Dumnezeu
– predicatorul Liviu Olah
Cunosc acum că ești un om al lui
Dumnezeu și Cuvântul Domnului
în gura ta este adevăr!
1Regi 17:24
Îmi amintesc foarte bine de

primul meu contact cu fratele Liviu
Olah. L-am întâlnit cu ocazia unei
înmormântări la Lugoj. Decedatul
fusese dirijorul corului Bisericii, şi
copiii lui au ţinut cont de dorința
tatălui lor de a-l avea pe fratele Liviu
Olah ca predicator la înmormântare. Împreună cu fratele Liviu Olah.
În vederea acestei dorinţe, fratele Cel mail-am mare om al rugăciunii pe care
cunoscut vreodată.
Liviu Olah a fost invitat de familia
fratelui dirijor şi i s-a asigurat transportul la Lugoj.
Nu îl auzisem până atunci predicând pe fratele Liviu, dar ştiam
că este un om al lui Dumnezeu care predica cu îndrăzneală Cuvântul
Domnului, aşa cum făceau apostolii, ascultând mai mult de Dumnezeu
decât de oameni. Oamenii (reprezentanţii Guvernului comunist)
i-au interzis să mai predice Evanghelia şi l-au destituit din funcţia de
predicator. El a continuat însă să proclame Cuvântul lui Dumnezeu
oridecâteori avea ocazia şi era solicitat. Aşa se face că atunci când a fost
invitat de familia fratelui dirijor de la Lugoj, a răspuns invitaţiei şi a venit
la înmormântare.
Era vară. Casa de Rugăciune unde se ţinea serviciul de
înmormântare a fratelui decedat era plină de oameni, curtea de asemenea
plină. Toţi cei prezenţi aşteptau cu nerăbdare ca fratelui Liviu Olah să i se
dea cuvântul, dar lucrul acesta nu s-a întâmplat. Păstorul local a refuzat
să îi ofere amvonul, pe motiv că fratele Liviu nu are dreptul să vorbească.
Mulţimea nu ştia ce se petrece la masa unde stătea păstorul Bisericii din
Lugoj şi până în ultimul moment a anticipat că fratele Liviu Olah va
primi cuvântul. Dar păstorul Bisericii Baptiste din Lugoj (numit Turcu)
a concluzionat însă serviciul de înmormântare de la Biserică şi a cerut
celor prezenţi să se deplaseze spre cimitir.
Pe drum oamenii şopteau între ei încercând să desluşească ce
s-a întâmplat. Unii ştiau că a fost rea voinţă la păstorul local, dar alţii
71
credeau că fratele Liviu va primi cuvântul la cimitir. Ajunşi în jurul gropii,
oamenii s-au apropiat cât mai mult pentru a putea auzi mai bine pe cei ce
urmau să vorbească. Dar fratele Liviu Olah nu a primit cuvântul. Astfel,
s-a ajuns la sfârşitul serviciului de înmormântare, şi păstorul a fost gata
să încheie ceremonia, când din mulţime s-au ridicat glasuri care cereau
ca fratele Liviu să fie solicitat să predice Cuvântul lui Dumnezeu. La
aceste solicitări păstorul local a spus cu voce tare că fratele Liviu Olah nu
are autoritatea şi nici dreptul să predice. Era clar că dispoziţiile primite
de la autorităţile comuniste erau urmate fără abatere de cel ce conducea
serviciul de înmormântare.
În clipa aceea mi-am dat seama că dacă nu se intervenea în mod
hotărât, fratele Liviu Olah nu ar fi putut să predice Evanghelia. Atunci
am sărit ca ars de lângă gardul cimitirului unde mă postasem, am trecut
printre oamenii adunaţi în jurul gropii, am călcat pe scândurile care
aveau pe ele sicriul, şi am dezechilibrat sicriul în goana mea, dar înainte
ca predicatorul să zică „Amin”, am fost lângă fratele Liviu Olah, şi m-am
adresat atât lui cât şi mulţimii: „Nu ascultaţi de acest trădător! Frate
Liviu, vorbiţi în Numele Domnului!”
Păstorul local a amuţit. Văzându-mă hotărât în ceea ce făceam,
şi observând statura mea impresionantă, a lăsat ochii în jos arătând că nu
se opune la ceea ce am cerut. Toată mulţimea adunată era încremenită şi
aştepta să vadă ce va urma. Puteai să laşi un ac să cadă jos şi ai fi putut
să îi auzi sunetul, aşa mare linişte s-a făcut. Ceea ce a urmat a fost că
fratele Liviu Olah a predicat Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum se aştepta.
Era acolo o dovadă dată de Duhul lui Dumnezeu şi o putere divină care
valida cuvintele ce le rostea în faţa mulţimii. Acolo, în acea împrejurare
am întâlnit un mare om al lui Dumnezeu!
O prietenie strânsă și o colaborare laborioasă

Aceia cărora nu li se propovăduise despre El Îl vor vedea, și cei ce
n-auziseră de El Îl vor cunoaște. Romani 15:21
Astfel l-am cunoscut personal pe fratele Liviu. După această

întâmplare între noi s-a dezvoltat o prietenie foarte puternică. L-am
invitat să vină la Caransebeş, şi duminica viitoare a fost prezent în
Biserica Baptistă din Caransebeş unde a predicat din nou Cuvântul lui
Dumnezeu cu puterea ce îl caracteriza. Vizitele sale la Caransebeş s-au
înteţit, deoarece fraţii îl iubeau şi noi îl invitam mereu.
72
Nicolae Rădoi
Dumnezeu folosea Cuvântul predicat de fratele Liviu Olah ca să
zidească spiritual pe cei credincioşi şi să cheme la pocăinţă pe cei ce nu
cunoşteau calea mântuirii. Când venea el, în Biserica din Caransebeş se
făcea o mişcare imediată. Cei credincioşi invitau la Casa Domnului pe
prietenii şi vecinii lor şi aveau bucuria să îi vadă convertiţi. Lucrul acesta
nu putea rămâne fără reacţie din partea autorităţilor.
Bucuria semănării - Antrenat în evanghelizare

Cei ce seamănă cu lacrimi, vor secera cu cântări de veselie. Cel ce
umblă plângând, când aruncă sămânţa, se întoarce cu veselie, când îşi
strânge snopii. Psalmul 126:5-6
Era în anul 1977. Eram membru al Biserici Baptiste din

Caransebeş. După ce m-am pocăit, aveam dorinţa să asist şi eu lucrarea
lui Dumnezeu cu mijloacele ce le aveam. Eram proprietarul unui business
înfloritor. Cele vreo 500 de oi pe care le posedam produceau brânză, caş,
lână, carne, etc., şi aduceau un venit impresionant. Cheltuiam cu bucurie
pentru Evanghelie știind ce binecuvântare am primit eu prin auzirea
Cuvântului lui Dumnezeu. Aveam o mare dorință ca și alți oameni să fie
mântuiți prin Evanghelia Domnului Isus.
După împrietenirea mea cu fratele Liviu Olah am vegheat să
fie mereu invitat la serviciile Bisericii știind că Dumnezeu îl folosea
cu talentul de evanghelist pe care îl avea ca să trezească din nepăsarea
pierzării pe cei în nevoie de mântuire. Noi invitam la Casa lui Dumnezeu
pe prietenii noștri, iar fratele Olah proclama Evanghelia cu o pasiune
rar întâlnită. În zilele în care stătea în Caransebeș fratele Olah trăgea
la casa noastră. Familia mea se îngrijea de toate cheltuielile legate de
deplasarea fratelui Olah în zonă. Mulţi oameni se pocăiau ca urmare a
participării la serviciile de evanghelizare unde fratele Liviu Olah predica
fără compromis Cuvântul lui Dumnezeu. Eram aşa de fericit că puteam
contribui şi eu la lucrarea mântuirii atâtor semeni de ai mei.
Pocăința scoasă la mezat - Șantaj comunist

Începutul înțelepciunii este frica de Domnul, și știința sfinților este
priceperea. Prin mine ți se vor înmulți zilele și ți se vor mări anii vieții
tale. Proverbe 9:10-11
73
Bucuria mea a fost întreruptă de faptul că am fost contactat de
oamenii Securităţii ce mi-au făcut o propunere oneroasă. Mi-au spus,
foarte binevoitori, că ei se vor îngriji ca în fiecare primăvară să mi se
repartizeze în munţi păşuni potrivite pentru turma de mioare ce o aveam,
în schimbul unei cereri care era ușor de îndeplinit. Ştiam că repartizarea
păşunilor era o problemă mare, şi dacă nu aveai o păşune bună, riscai să
pierzi afacerea.
Cei de la Securitate mi-au cerut un singur lucru: să nu mai invit
pe fratele Liviu Olah la Caransebeş, fratele meu, pe care ei îl numeau
batjocoritor “bozgorul acela” - un nume peiorativ ce însemna “ungur
împuţit”. Nu am promis nimic, dar am încetat să îl mai invit pe fratele
Liviu Olah la Caransebeş. În anul acela mi s-a dat cea mai bună păşune
în munţi. Eram mulţumit de această repartiţie, dar ceva nu mai îmi dădea
pace.
În dispută cu moartea
– O boală ce mă duce în marginea gropii
Omul – Zilele lui sunt ca iarba, și înflorește ca floare de pe câmp. Când
trece un vânt peste ea, nu mai este, și locul pe care-l cuprindea n-o mai
cunoaște. Psalmul 103:15-16
Într-una din zile, pe când eram în mijlocul transportului turmei

de la Topolovățul Mare la o localitate de lângă Lugoj unde cantonam
oile înainte de a le urca la deal, am băut apă din râul Bega. Nu ştiam că
porţiunea aceea de râu era locul unde se deşertau resturile abatorului
local.
Fără să îmi dau seama, am ajuns să mă îmbolnăvesc grav.
Temperatura mare ce o aveam, tulburările intestinale, delirul în care
cădeam i-a convins pe cei din jur că sufeream de lingoare. Dar eu am
continuat să conduc turma spre poligonul comunei Jena unde urma să
staționăm oile. Abia ajuns acolo, starea mea s-a înrăutățit așa de mult,
că am acceptat să plec la spital la Caransebeș, deși eram conștient că
trebuie să administrez niște medicamente oilor. După ce am tratat 30
de oi din cele 500 eram așa de epuizat încât a trebuit să mă opresc și să
plec la spital. Soția nu m-a lăsat până ce nu m-a văzut internat. Acolo
doctorii au confirmat că aveam febră tifoidă, şi că nu mai puteam fi ajutat
cu nimic. Am fost transferat la secția de boli contagioase. Starea mea era
aşa de disperată, încât medicul s-a pronunţat că aceea era ultima noapte a
74
Nicolae Rădoi
vieţii mele. Uneori inima mi se oprea și personalul prezent îmi aplica un
șoc al pieptului pentru a stimula inima să funcționeze.
Când am rămas singur în cameră am luat o bucată de hârtie pe
care am scris următoarele: “Dacă voi muri în noaptea aceasta e pentru
că am făcut un mare compromis în viaţă. Am încetat să îl mai chem pe
fratele Liviu Olah la Caransebeş, ceea ce a însemnat că oamenii oraşului
Caransebeş şi din satele din jur nu au mai putut auzi Evanghelia prin gura
fratelui Olah, şi de aceea nu s-au pocăit”. Am dat biletul unei persoane
din salonul vecin să îl dea soției mele când va reveni în spital. Agonizam.
Simţeam o mare povară în suflet. Ştiam că eram vinovat de nepocăinţa
altor oameni.
O rugăciune înaintea morții cu fața spre Dumnezeu
Doamne, nu mă pedepsi cu mânia Ta, şi nu mă mustra cu urgia

Ta.
Ai milă de mine, Doamne, căci mă ofilesc! Vindecă-mă, Do-
amne, căci îmi tremură oasele.
Sufletul mi-i îngrozit de tot; şi Tu, Doamne, până când vei
zăbovi să Te înduri de mine?
Întoarce-Te, Doamne, izbăveşte-mi sufletul! Mântuieşte-mă,
pentru îndurarea Ta!
Căci cel ce moare nu-şi mai aduce aminte de Tine; şi cine Te va
lăuda în locuinţa morţilor?
Nu mai pot gemând! În fiecare noapte îmi stropesc aşternutul,
şi-mi scald patul în lacrămi.
Mi s-a supt faţa de întristare, şi a îmbătrânit din pricina tuturor
celor ce mă prigonesc.
Depărtaţi-vă de la mine, toţi cei ce faceţi răul! Căci Domnul a
auzit glasul plângerii mele!
Domnul îmi ascultă cererile, şi Domnul îmi primeşte
rugăciunea!
Psalmul 6:1-9
În noaptea aceea m-am rugat cum nu m-am rugat niciodată până

atunci. Am cerut sorei de caritate ce era în salon să mă lase singur să mă
rog, ceea ce ea a făcut. Am zis: “Doamne, ştiu că am păcătuit împotriva
Ta! Ştiu că m-am încărcat de vinovăţie! Nu mă lăsa să mor! Te rog cruţă-
mi viaţa, şi de aici înainte voi fi gata să mă jertfesc pentru credință. Nu
voi mai pregeta să risc pentru Tine. Îmi voi da şi viaţa pentru Tine, dacă
va fi nevoie!”
75
O pocăință și o vindecare incredibilă
Ce să mai spun? El mi-a răspuns și m-a ascultat. Acum voi umbla
smerit până la capătul anilor mei, după ce am fost întristat astfel.
Isaia 38:15
În clipa când am terminat rugăciunea, am simţit o atingere în trup

şi am adormit. Când m-am sculat dimineaţa, doctorul era lângă patul
meu, a constatat vindecarea mea şi mişcat mi-a spus: “Rădoi, nimeni
nu a crezut că mai poţi să scapi! Dar rugăciunea care ai înălţat-o spre
Dumnezeu te-a salvat! Sora de caritate te-a auzit şi mi-a relatat felul cum
te-ai rugat!”
I-am spus că Dumnezeu a fost acela care m-a vindecat, şi am
adăugat că vreau să plec acasă. Doctorul mi-a răspuns că aşa ceva era
imposibil, dar eu l-am asigurat că pot să mă duc pe picioarele mele.
Împotriva tuturor sfaturilor medicului am plecat acasă şi când am ajuns
la uşa casei, soţia mea a rămas încremenită.
Vindecarea mea i-a uimit pe toți cei ce fuseseră martori la boala
care m-a pus în pat și m-a adus în lațul morții. Toți au cunoscut că acolo
a fost degetul lui Dumnezeu. Și au cunoscut de asemenea decizia mea de
a nu mai asculta de oameni, ci numai de Dumnezeu. Acum prietenii mei
așteptau să vadă dacă voi avea curajul să înfrunt mânia autorităților.
Flăcările Evangheliei
Cât de impresionante sunt căile Domnului! Uneori nu le pricepem
decât după ce am ajuns să le contemplăm de la distanța oferită de timp
și de văile lăsate în urmă. Lupta mea pe viață și moarte cu boala care
mi-a măcinat trupul în 1977 nu a fost altceva decât o dedublare a luptei
cu lașitatea care îmi cuprinsese viața fără să știu. Boala aceea a fost
cauza victoriei mele pe planul confruntării spirituale. Imediat după ce
sufletul mi-a fost scos din locuința morților am știut de ce a trebuit să
mă feresc de moarte! Oare nu era posibil ca boala mea misterioasă cu
care mă confruntam în 1999 în Los Angeles să fie la fel o dublură a unei
confruntări spirituale în care urma să fiu ajutat tocmai de neputința mea
fizică? Gândul la o posibilă paralelă era ispititor.
M-am întors din nou cu gândul la anii când eram antrenat în lupta
pentru emanciparea Bisericii Baptiste din Caransebeș de sub controlul
organelor comuniste, luptă pe care o voiam extinsă în toată România. Nu
76
Nicolae Rădoi
o dorisem, dar se pare că Dumnezeu avea planurile sale de a ne arunca în
linia întâi de luptă. În acele zile avusesem parte și de lupte și de întâmplări
comice.
Începe lupta cu autoritățile comuniste

Toți vrăjmașii mei vor fi acoperiți de rușine și cuprinși de spaimă; într-
o clipă vor da înapoi, acoperiți de rușine. Psalmul 6:10
Am trimis pe fratele Lae Olaru să îl caute pe fratele Liviu Olah și

să îl invite la Caransebeș. L-a găsit în misiune la Constanța și i-a transmis
invitația noastră. Primarul orașului Caransebeș a aflat de invitaţia mea,
şi mi-a spus că nu aveam voie să îl invit. Mi-a amintit că sunt la mila
lor cu pășunile de care aveam nevoie pentru oi. I-am spus că pășunile
nu valorează nimic pentru mine. Mi-a făcut promisiuni și mai mari dacă
mă răzgândesc și îl ascult. I-am explicat că pentru mine nu mai există
drum înapoi. M-a amenințat că voi ajunge în conflict cu organizația
atotprezentă și atotputernică a Securității. I-am spus că Domnul meu,
care m-a vindecat este Stăpânul absolut al tuturor lucrurilor și El poate
pune limite Securității. Mi-a rispostat că devin un călcător de lege și pot
fi acționat în judecată și pus în închisoare! I-am răspuns că legile ţării îmi
garantau libertatea religioasă şi eu acţionam în acord cu acele legi. Apoi
am adăugat: “Am făcut compromis pentru o mână de iarbă, dar de acum
înainte nu voi mai face compromisuri niciodată!”
O decizie testată de dușmanii Evangheliei

Când au auzit toți vrășmașii noștri s-au temut... și au cunoscut că lu-
crarea se făcuse prin voia Dumnezeului nostru. Neemia 6:16
De atunci fratele Liviu Olah a venit frecvent la Caransebeș.

Din pricina aceasta începusem să fiu urmărit de Securitate. Îmi ascultau
convorbirile telefonice și căutau să afle toate informațiile legate de
activitatea lui Liviu Olah.
Dușmanii Evangheliei mi-au
făcut de atunci multe propuneri,
dar nu am mai acceptat să
cooperez cu ei în nici o instanță.
Au înțeles că eram ferm hotărât
să refuz orice compromis cu ei.
77
De aceea au trecut la represalii.
La peste două decenii de la data când Dumnezeu m-a izbăvit de
febra tifoidă mă întrebam dacă nu cumva apăruse din nou în viața mea
vreun compromis care să explice boala ce mă devora fără milă!
Măgarul ce a dat de furcă autorităților comuniste

Măgarul cunoaște ieslea stăpânului său, dar ...poporul Meu nu ia
aminte la Mine.” Isaia 1:3
Aveam nevoie de un măgar pentru turma de mioare ce o

cumpărasem și o pășteam în munți. Fiecare cioban avea nevoie de un
măgar pentru a-și căra calabalâcurile. Unul din ciobani pierduse măgarul
în drumul de la munte către Timișoara. Nu l-am mai putut găsi, dar mi-
am adus aminte că un amic de al meu, cioban și el, și șofer pe ARO
cunoștea zona și l-am rugat să meargă la Hațeg și să cumpere un măgar.
Securitatea a interceptat convorbirea noastră telefonică și credea
că vorbeam codificat. Dinu, prietenul meu, mi-a spus că a găsit un măgar,
dar stăpânul nu voia să îl dea fără o anumită sumă. Eu întrebam cât de
bun era măgarul, dacă este liniștit și bun de povară, la care prietenul meu
mă asigura că își merită banii. În sfârșit i-am spus: ”Ia-l în ARO, treci
pe la mine să mergem împreună cu el la turmă.” Securiștii credeau că
vorbesc codificat și probabil organizam o întrunire cu fratele Liviu Olah
în zona Caransebeșului.
Cert este că s-au pregătit să ne oprească din acțiunea noastră
și au postat o patrulă de 13 milițieni la intrarea în orașul Caransebeș.
Omul meu întârziase pe undeva, și milițienii au așteptat și așteptat până
când IMS-ul prietenului meu a apărut la orizont. A fost oprit și tras pe
marginea șoselei, i s-au cerut actele la verificare, apoi a fost întrebat ce
transportă. Când el le-a spus că transportă un măgar, milițienii l-au luat
peste picior și au cerut să deschidă portiera din spate pentru a verifica
marfa. Se postaseră în jurul mașinii, câțiva stând cu armele în mână în
fața portierei din spate pe care cereau ca omul meu să o deschidă. Omul a
deschis portiera, și milițienii au zărit măgarul, dar nu credeau că măgarul
era marfa principală. Îl chesitonau pe șofer cu tot felul de întrebări, încât
omul s-a iritat că nu pricepea ce se întâmplă. „Ce aveți cu măgarul ăsta?”
a strigat el. M-ați oprit, mi-ați cerut actele, v-am spus ce transport, și nu
mă credeți deși vedeți bine măgarul!” Târziu, spre dimineață Dinu a sosit
la poarta casei mele, mi-a relatat ce s-a întâmplat și am dus măgarul la
ciobanul meu ce îl aștepta cu nerăbdare.
78
Nicolae Rădoi
În 1990 când m-am întors în România în vizită, șeful Miliției
din Caransebeș a venit să mă vadă și să stea de vorbă cu mine. M-a
îmbrățișat și mi-a spus râzând ce se întâmplase: „Noi, cei de la Miliție
am fost avertizați de Securitate că Nicolae Rădoi este periculos pentru
societate și trebuie supravegheat îndeaproape. Când a fost interceptată
convorbirea cu măgarul noi am crezut că te vom prinde cu ceva ilegal și
am acționat așa cum știi. Mare ne-a fost mirarea când am văzut că IMS-
ul transporta într-adevăr un măgar. După ce am dat drumul șoferului tău,
ne vedeam cât de proști am fost, ba unii credeam că tu ți-ai bătut joc
de noi intenționat! Până astăzi povestea cu măgarul a rămas proverbială
între milițienii din zonă arătând cât de proști ne-a făcut partidul.”
Mobilizare pentru apărarea libertății religioase
Izbăvește pe cei târâți la moarte... Proverbe 24:11
Eu nu am intenționat să lupt politic cu Guvernul comunist al

României. Nu am avut nici o dorință să ajung în conflict cu autoritățile
comuniste. Aveam relațiile cele mai bune cu mai marii regiunii în
care trăiam. Toți apelaseră la mine pentru a fi ajutați cu carne de miel,
produse lactate. Dar faptul că îl invitam mereu pe fratele Liviu Olah la
Caransebeș, m-a dus fără voie în conflict și m-a antrenat apoi într-o luptă
pentru a promova libertatea religioasă în România.
Fraţii din Comitetul ALRC (Asociaţia pentru Libertatea
Religioasă şi de Conştiinţă), o organizație înființată cu scopul de a
promova libertatea religioasă în România, m-au contactat şi mi-au cerut
să mă înscriu asigurându-mă că nu mă pun în linia întâi, ci în linia a
doua, unde eram mai scutit de persecuţie. Le-am răspuns că locul meu
este în linia întâi, din moment ce Domnul m-a vindecat şi mi-a redat
viaţa.
Aşa am ajuns să mă înscriu în eşalonul celor ce luptau pentru
libertate religioasă în România. Nu voi uita niciodată că Domnul şi-a
arătat bunătatea faţă de mine izbăvindu-mă de la moarte. De atunci I-am
închinat nu doar inima, ci și viața.
Reluarea luptei pentru triumful Evangheliei

Luptă-te lupta bună a credinței; apucă viața veșnică la care ai fost che-
mat și pentru care ai făcut acea frumoasă mărturisire în fața multor
martori. 1 Timotei 6:12
79
Am relatat toată experiența mea cu Domnul fraților mei și
surorilor mele din Biserică pentru a ne încuraja unii pe alții în lupta ce ne
aștepta. Le-am spus cum autorităţile comuniste ale orașului Caransebeș
m-au contactat şi mi-au promis păşune foarte bună pentru oile ce le
aveam, dacă încetez să îl mai chem pe Liviu Olah la Caransebeş. Ispita a
fost foarte puternică, mai ales că mi se cerea nu să fac ceva rău, ci doar
să nu mai invit pe un om al lui Dumnezeu să predice la Caransebeș! Nu
l-am mai invitat şi drept urmare am primit o păşune care era râvnită de
mulţi păstori. Dumnezeu a vrut însă să mă trezească din starea mea şi
mi-a trimis acea boală necruţătoare, febra tifoidă. În faţa morţii, pe patul
de spital de pe care medicii spuneau că nu o să mă mai scol, m-am pocăit
şi am promis Domnului că dacă mă vindecă, eu voi acţiona întotdeauna
cum îmi cere Cuvântul lui, şi nu voi pregeta să îmi dau şi viaţa, dacă este
nevoie, pentru Evanghelie.
Le-am expus felul în care Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea,
cum m-am vindecat în noaptea când am strigat către El, şi întors acasă
l-am contactat imediat pe fratele Liviu, l-am invitat la Caransebeş și de
atunci nu am mai vrut să îmi plec urechea niciodată la vorbele celor puși
de tatăl minciunii să oprească Evanghelia. Biserica toată s-a înviorat,
deoarece revenirea lui Liviu Olah la Caransebeş a însemnat pocăinţa
multor oameni. Curând am înțeles că lupta ce eram chemat să o duc nu
era doar cu autoritățile comuniste.
În luptă cu frații mincinoși

Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din
partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în
primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăţi, în primejdii în
pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii mincinoşi.
2 Corinteni 11:26
La scurtă vreme păstorul Bisericii din Caransebeş (Ieremia

Găvăgină), a început să facă opoziţie faţă de fratele Liviu Olah şi să ne
ceară să nu îl mai invităm în Biserica noastră. Era clar că autorităţile
interveniseră şi puneau presiune asupra păstorului din Caransebeş
să îl oprească pe fratele Liviu Olah să predice în oraşul nostru. L-am
confruntat pe păstor şi i-am cerut o explicaţie a faptului că se împotrivea
venirii fratelui Liviu la Caransebeş. În orbirea lui a mers până acolo că a
caracterizat vizitele fratelui Olah la Caransebeş ca vizitele unui bărbat la
nevasta altuia! Atunci l-am mustrat şi i-am arătat vinovăţia ce o acumula
80
Nicolae Rădoi
înaintea lui Dumnezeu, spunându-i:
„Ce fel de slujitor al lui Dumnezeu eşti tu, când te opui
predicării Cuvântului la care se pocăiesc atât de mulţi oameni? Sângele
oamenilor care ar putea să asculte Cuvântul şi totuşi nu îl vor asculta,
pentru că tu te opui, va fi cerut într-o zi din mâinile tale! Încetează să
te împotriveşti lui Dumnezeu!”
Văzând că noi îl invităm mereu pe Liviu Olah la Biserică, la
scurtă vreme păstorul Bisericii Baptiste din Caransebeş a plecat în altă
localitate. Noi am continuat să invităm în localitatea noastră, nu numai
pe fratele Liviu Olah, ci şi pe alţi predicatori.
În fiecare duminică aveam la masă între 20 și 40 de persoane.
Casa noastră era deschisă pentru Liviu Olah, pentru Aurel Popescu,
pentru Pavel Nicolescu, pentru Pascu Geabou, pentru Iosif Ţon şi alţii
care predicau în vremea aceea Evanghelia. Biserica din Caransebeş a
cunoscut atunci o trezire spirituală remarcabilă.
Trebuie să menționez aici faptul că în fiecare duminică mai
multe familii din Biserica noastră stăteau în post și rugăciune pentru
binecuvântarea lucrării din Biserică și trezirea orașului Caransebeș.
Dumnezeu a răspuns acelor rugăciuni ce au fost înălțate către El cu multă
stăruință.
S-au întâlnit la amvon:

Paul Bărbătei și Liviu Olah. - Oare se vor întâlni și în cer?
În adevăr, Evanghelia noastră v-a fost propovăduită nu numai cu

vorbe, cu cu putere, cu Duhul Sfânt și cu o mare îndrăzneală.
1 Tesaloniceni 1:5
Amândoi au studiat dreptul în România, amândoi au mărturisit

cu gura că Domnul Isus este Mântuitorul lor, și amândoi au ajuns să
slujească în Bisericile Baptiste. Liviu Olah a devenit predicator, păstor
și îndrumător de suflete. A rămas fidel Domnului în toate persecuțiile
la care l-au supus autoritățile comuniste. Nici destituirile, nici mutarea
lui dintr-un oraș în altul, nici calomniile, nici amenințările nevoalate ale
autorităților, nici prigoanele și șicanele de tot felul la care a fost supus ani
de zile, nu l-au schimbat.
Dosarul lui de la Securitate este o mărturie că securiștii s-au
recunoscut învinși, deoarece nu i-au putut găsi nici o vină (ca lui Daniel,
cel aruncat între lei) și nu l-au putut corupe în nici un fel. Paul Bărbătei,
81
la îndemnul celor ce voiau să schimbe fața Cultului Baptist, a acceptat
să candideze pentru poziția de Secretar General al Cultului, promițând
să apere drepturile celor persecutați. Dar în momentul în care și-a atins
scopul, a uitat de frații săi, pe care i-a trădat. Funcția pe care a ocupat-o
l-a compromis pentru totdeauna, deoarece ca Secretar al Cultului
Baptist, a fost presat să persecute pe frații săi care rămăseseră credincioși
Cuvântului și nu îl sărutau pe Baal, și el a cedat în fața acestor presiuni.
Biserica din Caransebeș îl invita deseori pe fratele Liviu Olah
la servicii de evanghelizare. Cuvântul pe care îl proclama fără teamă
cucerea sufletele ascultătorilor. Acțiunile noastre repetate de a-l invita
pe Liviu Olah la amvonul Bisericii Baptiste din Caransebeș nu au rămas
neobservate de Securitate, ceea ce i-a determinat pe oamenii acestei
lugubre agenții să ne someze să nu îl mai invităm la Caransebeș. Drept
răspuns la cererea lor, noi l-am invitat din nou, dar de data aceasta, alături
de Paul Bărbătei. Acesta din urmă nu bănuia nimic din ceea ce urma să se
întâmple la Caransebeș. A acceptat invitația noastră, a venit la Biserică
și când s-a urcat la amvon a observat că alături de el urca și fratele Liviu
Olah.
Au predicat amândoi. Mai întâi Paul Bărbătei, apoi Liviu Olah.
Primul vorbea ca un avocat, al doilea ca un împuternicit al lui Dumnezeu.
Primul se străduia să comunice ceea ce învățase prin școli și pe la studiile
biblice de duminica, al doilea se delecata în a proclama Cuvântul Celui
veșnic. Peste predica celui dintâi s-a așternut uitarea. Nimeni nu mai
știe ce a vorbit, și aceasta pentru că nu a comunicat nimic ascultătorilor.
Ce putea să comunice un fricos, un trădător, un liber schimbist? Predica
celui de al doilea a rămas cizelată în viețile tuturor celor prezenți. Era pe
limba lui un foc ce ardea păcatul în noi și ne aprindea dorința de a sluji
mai mult și mai bine Domnului.
A doua zi am fost contactați de securiștii care ne-au amintit de
faptul că ne interziseseră să îl mai invităm pe Liviu Olah la Caransebeș.
Le-am răspuns că Liviu Olah nu a comis nici o nelegiuire, și că a predicat
alături de Secretarul general al Cultului Baptist. Dacă Uniunea Baptistă
nu avea nimic de imputat fratelui Olah, nici noi nu aveam. Securiștii,
care nu voiau să îl acuze în nici un fel pe Paul Bărbătei, omul de care se
slujeau în Cultul Baptist, au înghițit gălușca și au tăcut molcom.
82
Nicolae Rădoi
Un cutremur ce a zguduit nu numai pământul
Deodată s-a făcut un mare cutremur de pământ... Fapte 16:26
O să relatez un
incident care poate arăta
felul în care fratele Liviu
Olah era călăuzit de
Duhul lui Dumnezeu în
predicarea Cuvântului.
Era în martie 1977 şi
fratele Liviu fusese invitat
să proclame Vestea Bună
în Biserica Baptistă din
Caransebeş. În seara aceea, după expunerea Evangheliei, fratele Liviu
a stăruit de ascultătorii Evangheliei să nu amâne întoarcerea la Domnul.
Printre altele, el a întrebat: „Dacă în noaptea aceasta ar avea loc un
cutremur care îţi va lua viaţa, tu unde vei fi?” În aceeași noapte, imediat
după terminarea serviciului a avut loc în România cutremurul care a
zguduit capitala şi alte oraşe aducând moartea multor oameni. Cei care
au ascultat Evanghelia în Caransebeş s-au întors la Casa Domnului a
doua zi şi 25 de persoane s-au pocăit doar pentru faptul că Dumnezeu
l-a călăuzit pe fratele Liviu Olah să menţioneze cutremurul de pământ
cu câteva ore înainte ca acesta să survină.
Ascultând mai mult de Dumnezeu decât de oameni

„Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!”
Fapte 5:29
Trezirea spirituală din Biserica Baptistă din Caransebeş nu a rămas

fără efecte. Efervescenţa spirituală experimentată atunci a determinat pe
membrii Bisericii să asculte de Domnul şi de Cuvântul Său fără frică.
Nu ne-am mai temut de oameni. La alegerile care au urmat vechea gardă
compromisă prin cooperarea cu autorităţile comuniste a fost dată la
o parte, şi vechiul Comitet a fost înlocuit la începutul anului 1978 cu
oameni care aveau frică de Domnul şi erau interesaţi de progresul lucrării
lui Dumnezeu. Noul Comitet a refuzat orice imixtiune a autorităţilor în
afacerile Bisericii. Am început să trăim ca primii creştini care lăudau
83
pe Domnul şi erau nelipsiţi de la Templu şi vedeau mâna Domnului
adăugând în fiecare zi la numărul lor pe cei pe care Domnul îi mântuia.
Flăcările se extind
Eu am venit să arunc un foc pe pământ. Și ce vreau decât să fie aprins
chiar acum. Luca 12:49
Trezirea, experimentată la Caransebeș, nu era singulară în acea

vreme, ci era o binecuvântare pe care Dumnezeu o revărsa peste multe
Biserici din România, și mai ales acolo unde cei ce aveau poziții de
conducere se ghidau după Cuvântul lui Dumnezeu și nu după cererile
Guvernului. Astfel de Biserici aveau legături multiple. Biserica Baptistă
din Caransebeș avea legături cu Biserica Baptistă din Bujac, Arad,
unde fratele Liviu Olah fusese invitat să păstorească după ce plecase
de la Oradea, și cu Biserica Baptistă din Șega, Arad, unde era membru
fratele Pavel Gavrilovici, un alt luptător pentru respectarea drepturilor
credincioșilor din România. Autoritățile comuniste făceau eforturi uriașe
să izoleze aceste Biserici de altele și au luptat să dezbine pe membrii
Comitetelor din acele congregații, ceea ce au reușit într-o măsură. Se
vede că exemplul Bisericii Baptiste din Caransebeș producea frică în
oamenii Partidului ce voiau să stopeze lucrarea de trezire.
Corul copiilor din Iași la Caransebeș

Din gura copiilor... ți-ai scos o întăritură de apărare... Psalmul 8:2
Era anul de grație 1978, când Biserica Baptistă din Caransebeș,

care apucase pe drumul independenței față de autoritățile eclesiastice
vândute partidului, a hotărât să invite Corul Copiilor din Iași să vină în
zona noastră pentru a efectua un tur al Bisericilor locale în nevoie de
revitalizare spirituală. Invitația a fost acceptată și ne-am trezit în casă
cu vreo 25 de copii dornici să slujească prin cântare Bisericile ce își
exprimaseră interesul de a-i avea. Corul era condus de cele două surori
ce deveniseră atât de cunoscute în România pentru lucrarea cu copii în
domeniul studiului biblic și în cel muzical. Corul Copiilor din Iași era
un fenomen printre baptiști. Bine instruiți, cântau cu viață și motivau
pe ascultători să laude și ei pe Domnul cu toată inima și să ia în serios
trăirea în sfințenie.
84
Nicolae Rădoi
În paranteză spus, Securitatea depunea eforturi serioase pentru a
împiedica activitatea acestui cor. Urmăreau mai tot timpul pe cele două
surori ce dirijau corul, le amenințau cu închisoarea, „sfătuiau” pe părinții
copiilor să nu îi mai lase la Biserică și la cor, etc., dar nimic nu a putut
pune capăt misiunii Corului Copiilor din Iași. Când i-am auzit prima
dată am hotărât imediat că trebuie să vină și la Caransebeș. Cele două
surori îmi erau cunoscute deoarece își exprimaseră dorința de a se alătura
Comitetului ALRC, dar imediat după primirea lor în Comitet au fost
contactate de Iosif Țon și convinse să se retragă, deoarece „lupta politică
nu era potrivită pentru credincioșii baptiști!” Noi cunoșteam riscurile
mari pe care și le asumau cei ce intrau în Comitetul Apărării Libertății
Religioase și de Conștiință, și de aceea nu am insistat de nimeni să se
alăture și nici să rămână în Comitet. Am fost conștienți că Dumnezeu are
pentru fiecare credincios o chemare, și consideram că lucrarea cu copiii
era chemarea celor două surori la vremea aceea. Corul Copiilor din Iași
era oglinda hărniciei, creativității și dăruirii lor în lucrarea Domnului.
Deși se știa de riscul asocierii cu Biserica Baptistă din Caransebeș, cele
două surori au primit cu drag să vină cu Corul Copiilor la noi.
Acum îi aveam pe toți în casă. Copiii nu erau de loc pretențioși.
Se mulțumeau să doarmă înghesuiți în paturi sau chiar pe jos. Erau foarte
ascultători de cele două instructoare ale lor. Împreună cu alți frați care
aveau ca și mine un automobil, i-am dus prin Bisericile locale ajungând
până la Hațeg, unde era păstor Petre Dugulescu. Securitatea fierbea de
mânie, dar nu putea interveni în nici un fel. Zilele acelea au fost dintre
cel mai memorabile. Bisericile care i-au primit pe copiii din Iași au fost
binecuvântate peste măsură. Cred cu tărie că cele două surori au avut
realizări mari în viață și datorită faptului că prin corul instruit de ele au
adus frumusețe și încântare prin Biserici și prin casele credincioșilor,
care nu au pregetat să mulțumească lui Dumnezeu pentru ele și să le
binecuvinteze la rândul lor.
Îmi amintesc de momentele pe care le-am petrecut cu copiii
Corului la gară în seara când trebuiau să plece înapoi spre Iași. Le-
am cerut să cânte câteva cântări pe peronul gării, ceea ce au și făcut.
Printre cântările intonate s-a aflat una ce avea accente profetice pentru
regimul comunist, Căderea zidurilor Ierihonului. Cântările Corului
Copiilor au fost receptate nu numai de călătorii din gară, ci și de
funcționarii birourilor din clădirile gării și de locuitorii blocurilor din
jur. Ferestrele tuturor s-au deschis repede de îndată ce copiii au început
să cânte. Aprecierea ascultătorilor s-a concretizat în final prin aplauze
85
zgomotoase. Securitatea s-a temut să intervină, dar imediat ce copiii au
plecat cu trenul și eu m-am suit în mașină să plec spre casă, am fost oprit
de niște milițieni și securiști furioși care mi-au luat carnetul de conducere
și m-au amenințat cu arestarea pentru că am cântat în gară! De fapt eu nu
mă oprisem din cântat! Ei nu puteau să vadă însă cântarea inimii mele,
cântare ce se întețise după ce am avut timp de o săptămână pe acei copii
minunați în casa noastră.
O Cetate vizibilă și inexpugnabilă

Biserica Baptistă din Caransebeș O Cetate pe Munte
Trezirea experimentată la Caransebeș a fost cel mai bine simțită
în rândul tineretului. Aceștia au fost cuprinși de dorința mare de a trăi
în sfințenie și de a oferi lumii o mărturie creștină eficace. Focul spiritual
era întreținut de acele câteva familii dedicate care în fiecare duminică
slujeau Domnului cu post și rugăciune. La amvonul Bisericii erau invitați
mereu predicatori dăruiți cu har care proclamau Evanghelia cu puterea
ce vine dintr-o viață de sfințenie și predată Domnului. Era o observație
generală în timpul acela că predicatorii care nu se temeau de autoritățile
comuniste, refuzând să se conformeze cerințelor acestora, aveau har în
predicarea Cuvântului.
Fiecare duminică era o sărbătoare mare la Biserica Baptistă din
Caransebeș. Serviciile divine erau pline de efervescență. După terminarea
închinării de dimineață în casa noastră veneau pe lângă predicatorii
invitați, oameni ai orașului care aveau nevoie de asistență sau de atenție.
La masa noastră mâncau în fiecare duminică zeci de persoane. Procedam
așa cum ne învățase Domnul Isus să invităm la mesele noastre nu doar
pe cei care ne erau prieteni, ci și pe cei care aveau nevoie de o mâncare
și un cuvânt prietenesc.
Atmosfera comunității credincioșilor baptiști din Caransebeș era
ca aceea de care se bucuraseră primii creștini la Ierusalim. Toți erau plini
de frică și evlavie și luau masa cu bucurie în fiecare zi.
O Adunare a Domnului pe Muntele Mic

Te-am pus să fii lumina Neamurilor, ca să duci mântuirea până la
marginile pământului. Fapte 13:47
86
Nicolae Rădoi
În vara anului 1977 am organizat o întrunire a tineretului la o
tabără în Muntele Mic. Erau acolo tineri din toate părțile Banatului
(Caransebeș, Reșița, Lugoj, Timișoara etc.). Printre aceștia se aflau a
serie de studenți, foarte activi în mișcarea de pregătire a noii generații
de credincioși. Fratele Olah a fost invitat să petreacă timp cu tineretul
nostru și să îi instruiască cu privire la trăirea în frică de Domnul. Nu voi
uita niciodată ceea ce fratele Olah a transmis noii generații.
El a arătat din Scriptură că cei credincioși trebuie să se teamă
de Domnul și astfel teama de oameni, care este o cursă, va fi înlăturată.
De asemenea, ne-a învățat că orice dialog cu autoritățile comuniste se
termină cu compromiterea mărturiei creștine. Noi suntem chemați să
mărturisim pe Domnul refuzând să dialogăm cu cei netăiați împrejur cu
inima. Istoria ulterioară a demonstrat validitatea învățăturii fratelui Olah.
Predicatorii și credincioșii ce s-au antrenat în dialog cu Securitatea și
autoritățile au sfârșit prin a-și compromite mărturia.
Tot atunci tinerii au fost instruiți să mărturisească deschis pe
Domnul Isus, colegilor, vecinilor, celor apropiați și celor necunoscuți.
Așa ascultăm de Domnul care ne-a spus să facem ucenici din toate
Neamurile.
Trădarea unor membri din comitetul Bisericii

Nu un vrăjmaş mă batjocoreşte, căci aş suferi: nu protivnicul meu se
ridică împotriva mea, căci m’aş ascunde dinaintea lui. Ci tu, pe care te
socoteam una cu mine, tu, frate de cruce şi prieten cu mine! Noi, cari
trăiam împreună într’o plăcută prietenie, şi ne duceam împreună cu
mulţimea în Casa lui Dumnezeu! Psalmul 55:12-14
Unii membri ai Comitetului Bisericii au raportat imediat la

Securitate activitățile ce le desfășuram cu tineretul nostru. Am fost
chemat la colonelul David din Reșița și acesta, foarte binevoitor, mi-a
spus că suntem trădați de oameni din Comitet. Am refuzat să cred ceea
ce îmi spunea. Văzând scepticismul meu, el m-a îndemnat să îi întreb
personal pe cei vizați, ceea ce am și făcut. Cei cinci membri din Comitetul
Bisericii m-au asigurat că ei nu a dat nici o declarație la Securitate cu
privire la activitățile Bisericii, ale tineretului sau alt fel de informații
privitoare la Biserica din Caransebeș.
I-am spus colonelului David că noi avem în Biserică și în Comitet
oameni care sunt principiali și nu trădează cauza Domnului nostru.
87
”Oameni cinstiți?” a spus el. ”Eu sunt cinstit când îți spun că ați fost
trădați de cei care vă reprezintă.” Văzând neîncrederea mea el a zâmbit
și binevoitor m-a sfătuit să le cer o declarație că nu au dat nici un fel
de informație Securității. Nu știam atunci că ofițerul cu care stăteam de
vorbă era nepotul unui credincios baptist și în secret omul ne simpatiza
și încerca să ne ajute.
Am avut o nouă întâlnire cu cei cinci nominalizați de colonelul
David și le-am cerut să dea o declarație că nu au divulgat informații
despre Biserică la Securitate. Au refuzat să o dea, și în final au recunoscut
că erau într-un dialog cu Securitatea și oferiseră informațiile ce li se
ceruseră. Trădarea lor a ajuns cunoscută de întreaga Biserică.
Zidul de despărțire
Căci El este pacea noastră care din doi a făcut unul și a surpat zidul de
la mijloc care-i despărțea. Efeseni 2:14
De fapt nu ne-a fost greu să înțelegem că unii membrii ai

Comitetului Bisericii Baptiste din Caransebeș erau în slujba Securității.
În anul 1977 toată Biserica a decis să mărească locașul de închinare.
Vânduții nu au putut să se împotrivească pe față, dar au acționat ulterior
pentru a anula hotărârile Bisericii.
Astfel, unul numit Oprea Rusu, a declarat în Adunarea Generală
ce hotărâse extinderea clădirii că va lucra la construcție, dar după
demararea acțiunii, a început să pună bețe în roate lucrărilor. Securitatea
a fost înștiințată și oamenii Partidului s-au deplasat la șantier. Ne-au
amendat cu 100.000 de lei lăsându-ne să credem că dacă plătim amenda
vom fi lăsați în pace. Oprea Rusu a cerut să îi dăm lui imediat suma de
10.000 de lei, și conform legislației, care prevedea că în cazul achitării
imediate a 10% din sumă, restul amenzii se anulează, el va rezolva
problema ce o aveam cu autoritățile. Comitetul a refuzat să îi dea suma
cerută. Bănuiam că nu este o lucrătură curată.
Când partea nou construită a fost gata și zidul despărțitor a
fost dat jos, Securitatea a cerut colaboratorilor lor din sânul Bisericii
să zidească din nou zidul ce fusese dărâmat. Aceștia au trecut imediat
la muncă. Desigur, că membrii Bisericii au dat jos zidul imediat ce au
constatat rezidirea lui. Oprea Rusu și oamenii lui au construit din nou
zidul, și acesta a fost iarăși dărâmat de membrii Bisericii. După a treia
ridicare a zidului, noi l-am dat jos, dar am decis să tranșăm lucrurile
88
Nicolae Rădoi
foarte precis. La ieșirea din clădirea Bisericii l-am prins pe Oprea Rusu
de umeri, l-am strâns puternic, apoi l-am proiectat în gardul ce despărțea
proprietatea Bisericii de a vecinului. Martoră a fost sora Maria Iela, care
m-a auzit spunându-i: „Dacă mai o dată zidul este reconstruit o să ai de-a
face cu mine!” Zidul nu a mai fost rezidit! De atunci omul mă saluta
foarte respectuos când mă întâlnea și niciodată nu s-a mai opus lucrărilor
comunității noastre bisericești.
Am mai avut o altercațiune cu Oprea Rusu în fața primarului
Caransebeșului. Acesta fusese informat de Oprea Rusu că eu țin Biserica
în ascultare cu forța. I-am reamintit primarului că în Biserica din
Caransebeș oamenii nu acționează sub impulsul forței, ci sub impulsul
ascultării de Dumnezeu. El știa foarte bine că Oprea Rusu și ceilalți
informatori mințeau pentru a explica incapacitatea lor de a mai influența
realitățile din Biserică. M-am întors spre Oprea Rusu și i-am spus: “Dacă
nu încetezi cu minciunile, să știi că poți să te ascunzi unde vrei, că tot te
voi găsi! În iad dacă te bagi, și de acolo te voi scoate trăgându-te de păr
ca să te pedepsesc!” La care primarul, râzând a remarcat: „Nu poți să îl
scoți de păr, că este chel!”
I-am spus primarului următoarele: „Oprea a cerut 10.000 de lei de la
Biserică pentru a-i da primarului ca să reducă amenda de 100.000 de
lei pe care acesta ne-a dat-o! Prin urmare Oprea știa că primarul era
coruptibil!” La care primarul a ripostat: „Vrei să te pun pe tine primarul
orașului?” „Da, pune-mă, că mâine îl invit pe Liviu Olah să predice în
centrul orașului!” – i-am răspuns eu imediat. I-am amintit primarului
și tuturor celor prezenți de decretul 212 care ne dă voie să facem
evanghelizare oriunde. Enervat, el mi-a răspuns că o să ne arate un alt
decret, 150 care nu dă voie oamenilor să facă propagandă religioasă.
Fără să șovăiesc i-am răspuns: „Noi îl știm pe cel care ne favorizează și
pe acesta îl invocăm.”
El insista să promit că nu îl mai chem pe Olah la Caransebeș.
Prezenți erau împuternicitul Cultelor de la Reșița, Pârneci, secretarul
de partid al orașului, M. Andreiș. Din partea Comitetului nostru erau
prezenți: Achim Negrei, Ion Teleagă, Ioan Madina, Petre Cocârțeu și alți
câțiva. În fața lor am declarat: „Am fost un neînțelept, și am ascultat de
voi să nu îl mai invit pe Liviu Olah în Biserica Baptistă din Caransebeș.
Nu mai fac niciodată un așa târg cum am făcut cu voi. Pentru niște
gunoaie am acceptat să vă ascult în ceea ce mi-ați cerut! Vă spun că de
azi înainte el va fi mereu invitat aici, indiferent cum veți reacționa!”
Primarul a strigat: „El nu are autorizație!” I-am răspuns: „Nici
89
nu îi trebuie. Decretul 212 îi dă voie să predice oriunde fără autorizație!”
Ei îmi cereau mereu să promit că nu îl voi mai invita pe Liviu Olah la
Caransebeș. M-am ridicat iritat de insistențele lor și am plecat fără să îmi
iau pălăria. Secretarul de partid, Mandriș, a luat pălăria și mi-a întins-o:
„Ia-ți pălăria de oier!” I-am răspuns: „Ține-o dumneata!” La care el mi-a
ripostat: „Nu o vreau, că miroase a oi!” Credea că mă înjosește, dar eu
nu m-am rușinat niciodată de faptul că eram păstor. Dimpotrivă, am
considerat întotdeauna că prin munca ce am depus-o în viață ca oier am
avut atât de multe lucruri de învățat.
Un nou Comitet în Biserică

De aceea, fraților, alegeți dintre voi șapte bărbați, vorbiți de bine, plini
de Duhul Sfânt și de înțelepciune, pe care îi vom pune în slujba aceas-
ta. Fapte 6:3
La alegerile pentru Comitet de la începutul anului 1978, Biserica,

în Adunarea Generală condusă de seminaristul Belciu Busuioc, a refuzat
să mai aleagă pe acei oameni compromiși în fruntea ei. În schimb, prin
vot secret, a ales un Comitet care era hotărât să procedeze după Cuvântul
Domnului în relațiile cu autoritățile comuniste. Așa am ajuns în Comitetul
Bisericii Baptiste din Caransebeș. Comitetul era în cea mai mare parte
compus din tineri inimoși gata să lupte și să se sacrifice pentru dreptate,
dar avea și unii frați mai în vârstă, cum a fost fratele Martin Mihuț, care
ne-a fost de mare ajutor cu sfaturile sale înțelepte pe care ni le-a dat în
momentele de criză.
Alegerea noului Comitet a fost imediat semnalizată la Comunitatea
Bisericilor Baptiste din Timișoara, care a reacționat scriind Bisericii din
Caransebeș că ei nu recunosc noul Comitet. Membrii Comitetului au
răspuns celor de la Timișoara că nici ei nu recunosc pe cei puși în fruntea
Comunității de comuniști.
O constatare tristă – pretindeau că ne reprezintă, dar

reprezentau interesele autorităților comuniste
În norod s-au ridicat și proroci mincinoși, cum și între voi vor fi
învățători mincinoși, care vor strecura pe furiș erezii nimicitoare, se
vor lepăda de Stăpânul care i-a răscumpărat... 2 Petru 2:1
90
Nicolae Rădoi
... Mai sunt și astăzi, nu s-au stins, și chiar de vor pleca din lume
Credința lor rămâne Far, la generația ce vine.
Unii s-au dus, dar au lăsat, în urma lor trăire sfântă.
Prin închisori, pentru Hristos, purtat-au steagul spre izbândă.
Și când călăul îi lovea, zdrobind ades, mâini și picioare

Inima lor, şi-atunci bătea, pentru a Domnului lucrare.
Purtat-au steagul lui Hristos, din biruință-n biruință
Zdrobiți, loviți, târâți pe jos, au mers cu Domnul prin credință.
Adesea au fost umiliți, de cei cu care-și legau rana

Și n-au știut că cei iubiți, făcură pactul cu Satana
În camerele de tortură, în care moartea-i aștepta
Lipsiți de orice mângâiere, doar EL ISUS la ei venea.
... O, voi care-ați rămas în viață, strigați, vorbiți, mărturisiți.

Să vă călcăm și noi pe urme, tari în credință și sfințiți
Voi n-ați trădat Mântuitorul, și nici Mireasa Lui Hristos
Și pentru tot ce îndurat-aţi, v-așteptă cerul luminos.
Voi, care-ați mers tot înainte, și NU ați dat nicicând-napoi

Rămâneți pentru totdeauna, -“ O pildă sfântă” pentru noi ...

De fapt se semnaliza o ruptură tot mai pronunțată între cei puși
de către comuniști la conducerea Comunităților Bisericilor Baptiste și
credincioșii Bisericilor ce făceau parte din acele comunități. De pildă,
periodic, când păstorii din Comunitatea de Banat se întruneau la
Timișoara, întrunirile acestea erau acaparate de împuterniciți (oameni
desemnați special de către autorități să supravegheze Bisericile Baptiste
și să stopeze progresul acestora) și de păstorii vânduți regimului.
Împuternicitul a spus la una din aceste întruniri cu vădit dispreț:
„Biblia voastră spune să dați Cezarului ce este al Cezarului și apoi să
dați lui Dumnezeu... Mai întâi este Cezarul, apoi vine și Dumnezeul
vostru...” Niciunul din păstorii prezenți nu a ripostat la insultele pe care
împuternicitul le aducea Domnului nostru! Nu de puține ori cuvântul era
dat unor nulități care preamăreau Partidul în luările lor de cuvânt.
Un membru din Comitetul nostru ce a participat la unele întruniri
ale Comunității Baptiste din Banat, fratele Viorel Vuc, a înregistrat
odată discursurile ținute de păstorii Comunității din Banat la o astfel de
91
întrunire la care participa și împuternicitul regiunii, și a demonstrat că
acele discursuri erau pline de elogii și lingușiri la adresa președintelui
Ceaușescu (Anexa VIII, p. 337). Apologiile acestora concurau cu cele ce
se ofereau președintelui la Congresele Partidului Comunist. Am constatat
astfel, că Bisericile Baptiste din Banat au ajuns conduse de oameni de
nimic care înjoseau pe Domnul nostru și se întreceau în a aduce laude
partidului.
Batjocoritorii sângelui lui Christos

Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare
pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului cu care a fost
sfinţit, şi va batjocori pe Domnul harului? Evrei 10:29
Nu sunt păgânii, nici ateii. Batjocoritorii sângelui Domnului

nostru sunt cei care cunoscând Evanghelia Harului, totuşi îşi permit să
trăiască în păcate oribile la uşa Cortului Întâlnirii! Nu trebuie să îi căutăm
departe în timp sau în spaţiu. Ei sunt printre noi, în Bisericile Domnului
Isus, uneori cu funcţii importante în conducerea Bisericilor. Vă voi da
două cazuri pe care le-am cunoscut în anii de după întoarcerea mea la
Domnul.
Valeriu Seracin – activistul de partid

Voi n-aveți nici parte, nici drept, nici aducere aminte în Ierusalim.
Neemia 2:20
Unul se numea Valeriu Seracin. Despre slugărnicia lui faţă de

autorităţile comuniste aţi citit în procesul verbal al lui Viorel Vuc redactat
la 23 februarie 1978 la Timişoara (Anexa VIII, p. 337). Dacă ar fi fost
numai acest păcat al slugărniciei, probabil că nu ar fi fost atât de tragic.
El însă era un lup în piele de oaie. De fapt s-a lăudat că şi el şi nevasta sa
au fost activişti de partid, el scriind programele culturale ale echipelor ce
ţineau spectacole la Căminul Cultural al satului. Dar tovarăşul Seracin
avea şi alte îndeletniciri, pe lângă faptul că “păstorea” Biserica Baptistă
din satul Vălişoara. Una din îndeletniciri era să discrediteze pe Domnul
Isus, Mântuitorul nostru. O făcea prin târgurile de animale pe unde găsea
mulţimi gata să îl asculte.
Odată l-am surprins la târgul de cai al zonei, unde spunea celor
adunaţi în jurul lui că Isus a fost un hipnotizor. În grupul de oameni care
92
Nicolae Rădoi
se strânsese în jurul lui erau şi câţiva credincioşi baptişti, dar nimeni nu a
avut curajul să îl contrazică în public. Eu l-am oprit imediat din vorbire şi
i-am spus că eram foarte supărat, deoarece el batjocorea pe Mântuitorul
meu, Cel care Își jertfise viața pentru mine. Apoi l-am avertizat, că dacă
îl voi vedea undeva la amvonul vreunei Biserici, eu îl voi da jos de acolo,
deoarece el nu poate vorbi celor credincioşi, din moment ce crede că Isus
a fost un hipnotizor.
După o vreme ne aflam la o nuntă în satul Borlova, unde păstor
era socrul lui Valeriu Seracin, fratele Pavel Rădula. Cei doi erau la
amvon. Când Seracin s-a sculat să vorbească, eu am intervenit şi i-am
spus: “Vrei să stai jos?” În adunare era prezentă şi familia Arnăut, care
la ora actuală se află la Los Angeles, iar pe băncile Bisericii se aflau
câţiva din credincioşii care îl auziseră în piaţă şi ştiau de ameninţarea
pe care i-am adresat-o atunci. El s-a uitat peste mulţime, a constatat că
aveam martori, şi a zis cu voce joasă: “Stau jos, pentru că aşa a zis fratele
Rădoi.”
Cei prezenţi au aşteptat cu nerăbdare să se termine serviciul
religios pentru a afla cauza acţiunii mele şi a răspunsului lui neaşteptat.
Martorii au relatat întâmplarea din piaţă şi au arătat cum şi-a bătut joc
de Mântuitorul nostru. În urma explicaţiei, toţi cei prezenţi, revoltaţi, au
concluzionat cu vorbele: “Bine a făcut că l-a dat jos!” Pe atunci membrii
Bisericilor Baptiste se mai revoltau încă la constatarea prezenţei păcatului
în adunările Domnului.
Ion Mihai – lupul plin de pofte

Fericirea lor este să trăiască în plăceri ziua-n ameaza mare. Ca niște
întinați și spurcați, se pun pe chefuit la mesele lor de dragoste, când
ospătează împreună cu voi. Le scapără ochii de preacurvie și nu se
satură de păcătuit... 1 Petru 2:13-14
O să vă dau un alt caz. Se numea Ion Mihai şi pretindea că păstoreşte

Biserica Domnului din Băuţari în jurul anului 1960. A fost denunţat de
o familie din Biserică pentru faptul că a încercat să necinstească pe fiica
lor. Conducerea Comunităţii cu păstorul Ieremia Găvăgină s-a deplasat
la faţa locului pentru a lua apărarea acelui fiu al lui Belial. În loc să
excludă lupul în piei de oaie din turma Domnului, Ieremia Găvăgină l-a
scos nevinovat, declarând mincinos pe tatăl fetei, şi i-a exclus pe părinţii
fetei din Biserică!
93
Dar cum năravul din fire nu are lecuire, lupul nu a putut să stea
multă vreme pe lângă mieluşele fără să încerce din nou să pună laba
lui păroasă pe ele. Printre cele pe care le-a abordat a fost şi viitoarea
mea nevastă şi o verişoară de a ei. Din nou scandal. Biserica întreagă
l-a dat afară. Conducerea Comunităţii (în frunte cu Ieremia Găvăgină),
credincioasă pactului cu haita, a venit din nou în ajutorul lupului, şi de
data asta l-a mutat cu păstorirea în alt sat, la Feneş. Cum ghearele îi erau
prea mari (nu stăteau acasă, ci voiau să se aşeze pe umerii curaţi ai altor
fete), Biserica din Feneş a procedat la fel ca Biserica din Băuţari, adică
l-a dat pe uşă afară. Pe atunci, păcătoşii nu puteau sta în adunarea celor
neprihăniţi!
În faţa acestei situaţii Comunitatea l-a făcut diacon la o Biserică
din Reşiţa, unde se pare că nimeni nu ştia de poftele lupului (în afară de
păstorul con-frate). Acolo şi-a permis să împartă Cina Domnului! După
ce m-am căsătorit, şi am aflat de la soţia mea de poftele lui necurate, am
promis în sinea mea că îl voi da jos de la amvon oriunde îl voi întâlni.
Situaţia s-a ivit la nunta fratelui Petre Cocârţeu în satul Bolvaşniţa.
L-am găsit în momentul în care voia să se urce la amvon împreună cu
păstorul Nicolae Dragomir, căruia i-am spus:
- Frate Nicolae, dacă îl pui la amvon, eu o să îl dau jos!
Văzând hotărârea mea, lupul s-a dat îndărăt şi nu s-a mai urcat la amvon.
Dar de vorbit în public tot nu i-a trecut pofta. La masă, a cerut să i se dea
microfonul. Eu i-am prins mâna ce ţinea microfonul şi i-am strâns-o tare,
spunându-i:
- Tu vrei să vorbeşti? Tu care trăieşti în poftele firii pământeşti? Niciodată!
A plecat imediat de acolo. Toţi sătenii s-au bucurat că lupul
prădător a fost demascat şi veselia nunţii a continuat cu mai multă
intensitate. La procesul nostru de la Reşiţa a venit să asiste și s-a strecurat
printre cei prezenţi. Cert este că şi-a încărcat numele de ocară.
Cei vânduți partidului erau promovați

ca păstori de suflete
„Vai de păstorii... care se pasc pe ei înșiși!” Ezechiel 34:2
Ticăloșia predicatorilor vânduți Partidului nu se manifesta doar la

întrunirile Comunității, ci și în Bisericile pe care, chipurile, le păstoreau
și pe care le privau de binecuvântările Domnului. Într-o instanță am adus
la Timișoara pe frații Liviu Olah și Pavel Nicolescu în vizită la Biserica
94
Nicolae Rădoi
unde păstor era Ioan Stanca. În ciuda faptului că membrii Bisericii ar fi
vrut să asculte pe cei doi predicatori, Ioan Stanca i-a ținut pe bancă.
Noi eram profund întristați de realitățile ce le constatam în sânul
comunității Bisericilor Baptiste din Banat. De fapt, lucrurile nu erau mai
roze în celelalte comunități. Am decis ca în măsura în care Dumnezeu ne
va ajuta, să schimbăm situația în Biserica Baptistă din Caransebeș și de
asemenea în Comunitatea de la Timișoara. Nu bănuiam atunci amploarea
luptei ce se va declanșa între noi, pocăiții din Caransebeș, și colosul
comunist pornit să stingă credința biblică în România.
Pentru prima dată sub comuniști o Biserică (nu întâmplător era
una baptistă; baptiștii au susținut de la începuturi că Biserica lui Christos
este autonomă, și nu trebuie să accepte controlul autorităților seculare)
nu permitea Guvernului să se amestece în problemele interne și dădea un
exemplu și celorlalte Biserici cum să cinstească pe Mântuitorul, care era
Capul real al Bisericilor Sale.
Autoritățile comuniste au înțeles bine pericolul ce îl reprezenta
pentru Guvernul totalitar o astfel de Biserică autonomă, hotărâtă să
aplice principiile Cuvântului în trăire și organizare. Decizia imediată a
autorităților a fost să elimine Comitetul ales prin vot secret și să readucă la
supunere Biserica Baptistă din Caransebeș prin impunerea la conducerea
ei a elementelor slugarnice care fuseseră în Comitetul Bisericii înainte.
Inițial autoritățile au decis să se folosească de uneltele lor credincioase
pe care le plasaseră la conducerea Comunităților Baptiste regionale și la
conducerea Uniunii Baptiste de la București.
Primul Rund
Lupta cu vânduții de la Timișoara
Iată că îți dau din cei ce sunt în sinagoga Satanei, cari zic că sunt Iudei
și nu sunt, ci mint. Apocalipsa 3:9
Conducătorii Comunității Baptiste din Timișoara au primit

ordin să suprime autonomia Bisericii Baptiste din Caransebeș. Primul
lor act a fost să declare alegerile de Comitet nule și să someze Biserica
Baptistă din Caransebeș să repună în autoritate vechiul Comitet. Cei
din conducerea Comunității au declarat că ei nu recunosc noul Comitet
al Bisericii și de aceea insistau să fie dat la o parte. Pretenția lor era
o încălcare gravă a principiilor după care era organizată o Biserică
95
Baptistă, unde congregația își alege slujitorii și nimeni din afară nu are
dreptul să impună ceva Bisericii. Dar pentru vânduții de la Timișoara,
principiile de organizare și funcționare a Bisericilor Baptiste nu contau
deloc, deoarece ei ascultau nu de Cuvântul Domnului, ci de ordinele
primite de la autoritățile comuniste!
În lunile ce au urmat Biserica a hotărât să nu mai trimită bani la
Sediul Comunității din Timișoara (oricum, acela nu ne recunoștea ca for
de autoritate valid în Biserică), ci mai degrabă să folosească banii pentru
misiune și ajutorarea celor săraci, și nu erau puțini cei ce aveau nevoie
de asistență.
Alertați, cei de la Comunitate au hotărât să trimită o delegație de
păstori la Caransebeș pentru a remedia lucrurile. Prin iulie cei mari de la
Timișoara (Ieremia Găvăgină, Ioan Stanca, Gheorghe Băleanu etc.) au
sosit la Caransebeș pentru a participa la serviciul de închinare de peste
săptămână a Bisericii și a schimba lucrurile din Biserica noastră.
Înainte de slujbă au dorit să stea de vorbă cu Comitetul Bisericii
și să ceară banii pentru cele opt luni cât noi nu le trimisesem contribuțiile.
Noi i-am poftit într-o cameră anexă și am pus magnetofonul pe masă să
înregistrăm ceea ce vom vorbi. Ioan Stanca s-a îndreptat spre magnetofon
cu scopul de a-l opri, dar unul din Comitet i-a spus că magnetofonul este
al lui Rădoi. Ca ars, Stanca și-a tras mâna înapoi și nu a mai avut curajul
să oprească înregistrarea.
Noi le-am pregătit mai multe surprize pentru seara aceea.
Am invitat pe frații Liviu Olah și Pavel Nicolescu să predice în seara
respectivă. Conducătorii de la Comunitatea de Timișoara, care au pretins
să fie lăsați să ocupe amvonul și să predice, au trebuit să stea pe bancă
și să asculte predicând Cuvântul Domnului pe predicatorii pe care ei îi
disprețuiau.
Primul a vorbit fratele Olah. A descris binecuvântările ce vin
peste cei ce ascultă de Domnul și se expun riscului (Șadrac, Meșac și
Abednego). Apoi a expus pierderile celor ce trădează pe frații lor. După
terminarea închinării, după terminarea predicii fratelui Nicolescu,
vânduții au încercat să ia cuvântul să se adreseze Bisericii cu scopul de a
da la o parte Comitetul legal al acesteia. Biserica nu a vrut să îi audă, ci
mai degrabă să asculte o orchestră de frați țigani care ne vizita în seara
aceea. Vânduții de la Timișoara au scos vorbe că Nicolae Rădoi a pus
o orchestră de țigani să cânte peste ei, și astfel au fost împiedecați să ia
cuvântul!
96
Nicolae Rădoi
La plecarea din Biserică și din Caransebeș “Iuzile” Comunității
de la Timișoara au avut o nouă surpriză. Cauciucurile mașinilor lor
fuseseră împunse cu o sulă, așa că aceștia au avut de lucru cu repararea
anvelopelor în timpul nopții. Am trecut cu mașina mea pe lângă ei și
le-am spus: „Să vă ajute stăpânul vostru până dimineață să le terminați!
Domnul să binecuvânteze pe cel ce v-a împuns cauciucurile!”
Pesemne, cei de la Timișoara au semnalizat autorităților că nu au
fost capabili să remedieze situația de la Caransebeș în acord cu ordinele
primite. S-au mișcat atunci alte forțe în direcția aceluiași scop.
Rundul Doi
Încercările de intimidare
Nu vă temeți de ei! Aduceți-vă aminte de Domnul cel mare și înfricoșător,
și luptați pentru frații voștrii, pentru fiii voștri și fetele voastre!”
Neemia 4:14
Autoritățile comuniste au trecut la amenințări directe. Unele mai

voalate, altele mai puțin discrete. Am fost chemați de mai multe ori la
sediul Securității pentru a ni se pune în vedere că vom avea de suferit
dacă nu renunțăm la poziția noastră în Comitet și dacă nu abandonăm
lupta pentru autonomia Bisericii.
Cei care ne-au avertizat au fost primarul orașului, secretarul de
partid al regiunii, ofițeri superiori de Securitate etc. Amenințările erau
dure și nevoalate. Noi nu am dat importanță avertizărilor lor, știind că
ascultam de Domnul Isus care a promis că își va proteja turma mică și îi
va da cu plăcere Împărăția.
Rundul Trei
Intervenția liderilor de la Uniunea Baptistă din București
Știu necazul tău și sărăcia ta (dar ești bogat) și batjocurile din partea
celor ce zic că sunt Iudei și nu sunt, ci sunt o sinagogă a Satanei.
Apocalipsa 2:9
Autoritățile au mobilizat în grabă pe toți cei care puteau să le ofere

ajutor în lupta ce o declanșaseră cu Biserica Baptistă din Caransebeș. Au
97
asmuțit împotriva noastră pe trădătorii din interiorul Bisericii. Aceștia
complotau mereu și raportau tot ce se întâmpla în congregația noastră.
Au planificat apoi să aducă la Caransebeș pe conducătorii Cultului
Baptist din București pentru a organiza alegeri noi de Comitet. Aceștia
s-au înființat la adresa Bisericii aducând cu ei securiști, milițieni,
secretari de partid, elemente declasate și în cursul a două servicii divine
au încercat zadarnic să pună mâna pe amvonul Bisericii și să demită
Comitetul ales prin vot secret. Toate acestea au eșuat în fața acțiunilor
noastre de a menține autonomia Bisericii și a nu ne pleca capul în jugul
robiei. După arestarea și condamnarea noastră au trecut la apărarea și
cosmetizarea abuzurilor lor și au capacitat pe unii păstori baptiști să scrie
împotriva noastră epistole prin care aceștia justificau acțiunea represivă a
autorităților.
În tot acest timp Biserica Baptistă din Caransebeș cunoștea
o trezire fără precedent. Evanghelia era vestită la amvonul nostru de
oameni dedicați ai lui Dumnezeu ca Liviu Olah, Aurel Popescu, Pavel
Nicolescu etc. și oamenii orașului se converteau de la o credință moartă,
bazată pe tradiții și obiceiuri strămoșești la credința biblică. Urma ca
în 15 octombrie 1978 să avem un mare botez cu o parte din ei care se
alăturaseră Domnului prin pocăință.
O altă bătălie
Comitetul Creștin pentru Apărarea Libertășii Religioase
și de Conștiință
În același timp în care Biserica Baptistă din Caransebeș era
angajată în luptă pentru cucerirea sufletelor pierdute și cunoștea o trezire
spirituală fără precedent, a început o altă luptă a credincioșilor baptiști
din oraș, lupta cu autoritățile comuniste. Lupta aceasta nu se rezuma la
rezistența în fața încercărilor Partidului Comunist de a controla Bisericile
prin oameni slugarnici plasați în conducere, ci trecea la formarea unui
for reprezentativ al celor persecutați și la redactarea unor memorii
oficiale adresate autorităților cu cererea de a înceta prigoana Bisericilor
evanghelice din România și a celor considerați disidenți. Organizația ce
s-a format în primăvara anului 1978 s-a numit ALRC și a avut ca scop
declarat apărarea libertății religioase în România.
98
Nicolae Rădoi
Înființarea Comitetului
Nu te teme de ei; căci Eu sunt cu tine ca să te scap, zice Domnul.
Ieremia 1:8
În primăvara anului 1978 câțiva credincioși baptiști din România

exasperați de hărțuiala la care erau expuși credincioșii protestanți și
neoprotestanți în România au trecut la constituirea unei organizații ce
urma să apere libertatea religioasă garantată de Constituția țării, dar
călcată în picioare de reprezentanții Guvernului comunist. Discuții despre
înființarea unui asemenea Comitet începuseră din toamna anului 1977,
dar procesul nu s-a cristalizat decât în primăvara anului 1978. Am fost
contactat și eu și mi-am dat imediat consimțământul să mă alătur acestei
lupte pe care o credeam foarte importantă pentru viitorul Bisericilor
Baptiste din România.
Începutul activității în ALRC

Iată că în ziua aceasta te fac o cetate întărită, un stâlp de fier și un zid
de aramă împotriva... căpeteniilor... Ieremia 1:18
Fraţii din nucleul ce urma să proclame înființarea Comitetului

ALRC (Asociaţia pentru Libertatea Religioasă şi de Conştiinţă) m-au
contactat şi mi-au cerut să mă înscriu asigurându-mă că nu mă pun în
linia întâi, ci în linia a doua, unde eram mai scutit de persecuţie. Le-am
răspuns că locul meu este în linia întâi, din moment ce Domnul m-a
vindecat şi mi-a redat viaţa. Aşa am ajuns să mă înscriu în eşalonul celor
ce luptau pentru libertate religioasă în România.
Cunoșteam riscurile la care mă expuneam, dar nu voiam să ignor
faptul că Domnul şi-a arătat bunătatea faţă de mine izbăvindu-mă de la
moarte, şi mai ales de vinovăţia laşităţii în lucrarea Lui. Curând au urmat
evenimentele din vara şi toamna anului 1978 când Biserica Baptistă
din Caransebeş cu Comitetul ales prin vot secret a ajuns ţinta atacurilor
Securităţii şi a “fraţilor” din Conducerea Cultului Baptist. Am ajuns
bătut, torturat, închis în temniţa morţii, dar nu am regretat niciodată că
am rămas credincios Domnului meu care mi-a salvat sufletul de la moarte
şi viaţa de la mormânt.
Documentul de înființare datat în 2 aprilie 1978 suna astfel:

99
DECLARAȚIE
privind constituirea Comitetului Creștin Român „Pentru apărarea

libertății religioase și de conștiință“ (ALRC) și de aderare a Comitetului
la organizația „Christian Solidarity International – International
Christian Association for Freedom of Belief“, Lenggastrasse 71, Zürich,
Elvetia.
Un grup de credincioși evanghelici (baptiști) din România,
1. din dorința de a-i ajuta pe frații lor de orice confesiune creștină, care
sunt prigoniți pentru credința lor în Dumnezeu;
2. înțelegând că ierarhii și conducătorii lor oficiali nu-i reprezintă în
mod demn și nu le apără interesele cultice;
3. văzând că atitudinea Departamentului Cultelor față de fenomenul
religios îmbracă forme din ce in ce mai subtile și mai represive, iar ierarhii
și liderii religioși devin instrumente tot mai docile ale Departamentului
Cultelor împotriva credincioșilor și a instituțiilor religioase;
4. convinși în mod sincer că religia în țara noastră joacă un rol din ce
în ce mai important ca factor moral, social și spiritual, că, departe de a
fi „opiu“ pentru popor, este ferment în lupta pentru apărarea demnității
umane, pentru libertate și pentru respectarea drepturilor omului;
5. încredințați fiind că prin această acțiune a noastră slujim atât Bisericii
Creștine, cât și patriei, în conformitate cu:
a. Constituția R.S.R. potrivit căreia: „Cetățenii Republicii Socialiste

România au dreptul de a se asocia în... organizații obștești de masă“,
„Statul sprijină activitatea organizațiilor de masă... (art. 37)“,
„Cetăţenilor R.S.R.-ului li se garantează libertatea cuvântului, a presei,
a întrunirilor... (art. 28)“;
b. Declarația Universală a Drepturilor Omului, potrivit căreia: „Orice

persoană are dreptul la libertatea de întrunire și de asociere pașnică
(art. 20.1)“;
c. Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, potrivit

căruia: „Orice persoană are dreptul de a se asocia în mod liber cu
altele... pentru ocrotirea intereselor sale (art. 22.1)“;
d. Actul final de la Helsinki al Conferinței pentru Securitate și Cooperare

100
Nicolae Rădoi
în Europa, potrivit căruia: „Statele participante vor respecta drepturile
omului și libertățile fundamentale, inclusiv libertatea de gândire,
conștiință, religie, fără deosebire de rasă, sex, limba sau religie“ (art. 14/
VII par. 1)“ și „Statele participante vor recunoaște și respecta libertatea
individului de a-și profesa și practica singur sau în comun religia sau
convingerea acționând după imperativele propriei sale conștiințe (1A/
VII-XX par. 3)“,
se constituie în România Comitetul Creștin Român „Apărarea libertății

religioase și de conștiință – ALRC“.
Scopul ALRC este următorul: 1. Afirmarea valorilor morale și spirituale

ale religiei creștine. 2. Apărarea libertății religioase și de conștiință. 3.
Apărarea și ajutorarea tuturor celor persecutați din cauza convingerilor
religioase. 4. Promovarea legăturilor interconfesionale între creștinii din
România și cei din străinătate. 5. Informarea opiniei publice din țară și
străinătate în privința persecuției religioase din România. 6. Analizarea
fenomenului religios în contextul societății socialiste.
Comitetul este format din următorii:

1. Pavel Niculescu (București);
2. Dimitrie Ianculovici (Timișoara)
3. Ioan Moldovan (Timișoara);
4. Petru Cocârțeu (Caransebeș);
5. Ioan Brisc (Timișoara);
6. Emerich Iuhasz (Timișoara);
7. Nicolaie Traian Bogdan (Timișoara);
8. Nicolaie Rădoi (Caransebeș);
9. Ludovic Osvath (Zalău);
Membrii Comitetului ALRC solicită a fi primiți în rândurile organizației
„Internaționala Solidarității Creștine“, aderând și susținând documentul
„Petition“ adresat conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa
privind libertatea religioasă și de conștiință în toate statele semnatare
ale Acordului de la Helsinki, document elaborat de susmenționata
organizație. Comitetul ALRC desemnează ca purtători de cuvânt ai săi
pe următorii:
1. Pavel Niculescu;
2. Dimitrie Ianculovici.
101
Memoriile înaintate autorităților
Dar tu, încingeți coapsele, scoală-te și spune-le tot ce-ți voi porunci.
Nu tremura înaintea lor... Ieremia 1:17
Declarația de constituire a fost comunicată autorităților comuniste

de la București și publicată la Radio Europa Liberă. Primul memoriu
adresat autorităților comuniste odată cu declarația de constituire se
numea Încetați prigoana! (Anexa 3). Documentul certifica magnitudinea
persecuțiilor religioase din România socialistă și oferea cazuri concrete.
Publicarea acestui document a făcut ca autoritățile comuniste să
treacă la represalii. Între timp multe alte persoane au aderat la Comitet,
deși erau conștienți de pericolul mare la care se expuneau. În urma unor
deliberări am decis ca unii să fim în linia întâi iar alții să fie mai protejați,
urmând să activeze în cadrul Comitetului în linia a doua.
Am început să recrutez în zona orașului Caransebeș persoane
care ar fi dorit să fie în linia a doua a organizației și am găsit vreo 50 de
persoane. Ne-am întâlnit în casa fratelui Toșitiu din Timișoara (soția lui,
Lidia, este în prezent în California). În casa lor făceam documentele.
La una din întrunirile Comitetului fratele Pavel Nicolescu a fost arestat
înainte de a ajunge la casa Toșitiu. Imediat ne-am hotărât să facem un
protest în fața Miliției timișorene pentru a-l scoate din arest pe fratele
nostru Nicolescu.
Zis și făcut! Am început să strigăm în fața Miliției: „Nu plecăm de
aici până nu îl eliberați pe Pavel Nicolescu!” Un ofițer ne-a luat înlăuntru
și ne-a asigurat că Nicolescu nu mai era sub arest, ci plecase cu trenul la
București. Mulțumiți de rezultatul obținut am plecat acasă.
Începe prigoana membrilor ALRC

„Nu te teme nicidecum de ceea ce ai să suferi. Iată că diavolul are să
arunce în temniță pe unii din voi ca să vă încerce. Și veți avea un ne-
caz.... Fii credincios până la moarte și îți voi da cununa vieții.”
Apocalipsa 2:10
Toți semnatarii declarației de constituire am fost luați în

colimatorul Securității, dar interogatoriul a început cu mine. Timp de
patru zile am fost ținut în arest și chestionat cu privire la constituirea și
activitatea Comitetului. Se pare că informatorii organelor de Securitate
102
Nicolae Rădoi
au transmis ideea că eu eram cel mai hotărât membru al Comitetului și
responsabil de înființarea sa. Eu am declarat că ideea Comitetului a fost
a mea și eu sunt cel respondalbil de constituirea lui, ședințele fiind ținute
în casa mea.
Dosarul Securității ce se constituise cu scopul urmăririi
informative avea declarații ale vecinilor mei și ale altor persoane ce
discutau cu mine. Aceștia transmiseseră Securității în declarațiile lor că
eu eram hotărât și să îmi dau viața, dacă va fi nevoie, dar nu voi înceta
activitatea de expunere a persecuțiilor din România. De exemplu, un
raport întocmit de Securitate la 6 septembrie 1978 conține următoarele
fraze prin care sunt caracterizat ca iremediabil recalcitrant.
Declarația ce am dat-o la înființarea Comitetului ALRC
Dar tu, încinge-ți coapsele, scoală-te, și spune-le tot ce-ți voi porunci!
Ieremia 1:17
În momentul în care Europa Liberă a difuzat declarația de

înființare a Comitetului Creștin de Apărare a Libertății Religioase și de
Conștiință, doi securiști s-au prezentat la ușa casei mele și mi-au cerut
să îi urmez. M-au luat în mașina lor să mă ducă la sediul Securității. Eu
știam de ce eram arestat. Vorbeam foarte vesel cu ei și fluieram cântări
de la Biserică.
În urma acelei arestări pe parcursul a patru zile au fost transcrise
aceste declarații pe care le-am dat verbal. Dorința lor era să afle cine a fost
responsabil de înființare și în casa cui s-a luat inițiativa. Eu mi-am asumat
toată răspunderea și nu am lăsat să fie alții bănuiți de resposabilitatea
înființării, deși nu eu am fost cel care am înființat Comitetul. În timpul
celor patru zile de cercetare am fost pus în fața robotului ce bătea
mecanic pe arestați. Pentru a mă intimida au pus robotul pe un țigan din
Caransebeș. Robotul era programat să lovească părțile sensibile. Țiganul
țipa în gura mare... În fața amenințării am declarat: „Domnule colonel,
eu îți demonstrez că sunt român și creștin. Eu nu voi schimba nimic din
ceea ce am declarat și poți să îmi tai mânile aici...” Și am pus mâinile
pe masă. Omul a rămas consternat și a înțeles că nimic nu mă putea
determina să colaborez cu ei pentru a le da informațiile ce le cereau.
Eram filmați. Printre cei chemați la interogatoriul meu erau și securiști
chemați de la București. Pe cei locali îi cunoșteam. Spre sfârșitul celor
patru zile ușa celulei s-a deschis, un securist îmbrăcat civil, de vreo 45 de
103
ani, mi s-a adresat și a zis cu voce înceată: „Rădoi, dacă ai sânge rece, vei
învinge,” și apoi a plecat așa cum a venit fără să lase vreo urmă.
La plecarea de la sediul Securității am fost dus acasă cu mașina
lor. Când am coborât, mi-au spus: „Rădoi, să trăiești și să ai noroc!” În
urma acestui interogatoriu ceilalți membri ai ALRC au fost lăsați în pace.
Niciunul nu a fost arestat atunci și nici interogat cu privire la felul în care
a fost fondat Comitetul ALRC.
Declarațiea ce au dat-o ofițerii ce au efectuat interogarea

mea
Nu te teme, ci vorbește și nu tăcea, căci Eu sunt cu tine...
Fapte 18:9-10
Securitatea a întocmit o dare de seamă despre interogatoriul la

care m-au supus, conținutul căruia poate fi citit mai jos.
104
Nicolae Rădoi
105
106
Nicolae Rădoi
107
108
Nicolae Rădoi
109
Trezirea de la Caransebeș ia amploare

Și un mare har era peste toți. Fapte 4:33
Din momentul în care am început să invităm la Caransebeș

pe fratele Liviu Olah, Ieremia Găvăgină, păstorul Bisericii, a devenit
suspicios și a pretins să încetăm cu invitațiile, lucru pe care eu am
refuzat să îl fac. Îmi dădeam seama că Biserica are nevoie de un Cuvânt
sănătos. Lucrurile se mișcau în direcția bună a unei treziri spirituale tot
mai accentuate. La începutul anului 1978 la orizontul Bisericii Baptiste
din Caransebeș s-a profilat un pericol. Comitetul Bisericii s-a dat de
partea lui Ieremia Găvăgină care insista să renunțăm la Olah. Biserica
a insistat ca Ieremia să renunțe la poziția lui, și în ripostă el a plecat din
Caransebeș. Comitetul insista să fie rechemat, dar Biserica a trecut la
alegerea unui alt Comitet în februarie 1978. Noul Comitet a fost ales
prin vot secret. Biserica își spusese cuvântul arătând că este sătulă de
oamenii Partidului care nu făcuseră altceva decât să frâneze lucrarea lui
Dumnezeu în Caransebeș.
Imediat ce noul Comitet a preluat conducerea Bisericii o serie
de predicatori ce aveau chemarea lui Dumnezeu au fost invitați la
Caransebeș. Printre aceștia erau Liviu Olah, Pavel Nicolescu, Aurel
110
Nicolae Rădoi
Popescu, Vasile Taloș etc. Iosif Țon era bine văzut în vremea aceea și
era și el mereu invitat să predice la amvonul Bisericii din Caransebeș. În
vremea aceea, după toate aparențele, el lupta sincer împotriva influenței
Guvernului asupra Bisericilor Baptiste, dar se pare că Securitatea făcea
eforturi speciale de a-l aduce înapoi la cooperare și înregimentare. Una din
momelile pe care Securitatea le folosea pentru a-l corupe era promisiunea
că va fi promovat profesor la Seminarul Baptist din București. Noi ne
rugam pentru el și îl invitam des la Caransebeș.
Membrii Bisericii erau foarte activi în mărturisirea lor. Invitau
mereu la Casa Domnului pe vecini, cunoscuți și necunoscuți. La masa
noastră ședeau duminica la amiază întotdeauna între 20 și 50 de persoane.
Erau predicatorii invitați, dar și prietenii Evangheliei, care experimentau
pentru prima dată în viață apreciere și dragoste creștinească. Se formaseră
și câteva grupuri de rugăciune care prin mijlociri și post cereau Domnului
să se îndure de Biserică și orașul Caransebeș.
În timp ce Mărioara și cu mine luam în fiecare duminică oaspeți
cu zecile în casa noastră la prânz, alți membri refuzau să mănânce în ziua
Domnului și stăteau la Casa lui Dumnezeu în post și rugăciune duminică
de duminică. Rezultatul a fost că Biserica din Caransebeș a experimentat
o trezire spirituală foarte mare. Am avut mai multe botezuri în anul 1978
fiecare cu zeci de persoane. Ultimul a fost cel din luna octombrie oficiat
de fratele Pavel Gavrilovici după care a avut loc arestarea noastră.
Bineînțeles că autoritățile s-au alertat imediat. Durerea mare a
autorităților era că Biserica din Caransebeș luase drumul independenței și
nu mai permitea amestecul autorităților în problemele Bisericii. Comitetul
avea ședințe de lucru fără atotprezența împuterniciților. Exemplul
acestei Bisericii era foarte primejdios pentru România comunistă. De
aceea Securitatea a pus în mișcare toate forțele de care dispunea și le-a
mobilizat împotriva noastră.
Lupta Bisericii Baptiste din Caransebeș pentru libertate

religioasă
Știu faptele tale: iată că ți-am pus înainte o ușă deschisă, pe care nime-
ni n-o poate închide, căci ai puțină putere și ai păzit Cuvântul Meu, și
n-ai tăgăduit Numele Meu. Apocalipsa 3:8
Timp de un an de zile Biserica Baptistă din Caransebeș s-a

aflat singură în lupta cu autoritățile ce voiau să suprime atât autonomia
111
Bisericii, cât și trezirea ce avea loc acolo. Marele har de care Domnul
ne-a făcut parte în Biserica din Caransebeș a fost însoțit de o mare
persecuție. La această persecuție au participat, așa cum am menționat,
atât autoritățile comuniste, cât și conducătorii Cultului Baptist.
Curând am înțeles că așa cum febra tifoidă îmi amenințase viața
tot așa, mașinațiile autorităților în cârdășie cu trădătorii din interiorul
Bisericii amenințau interesul lucrării lui Dumnezeu din Caransebeș,
amenințare ce se extindea inclusiv la viața mea și a celorlați oameni din
Comitet hotărâți să trăiască în ascultare de Dumnezeu.
Când a sosit momentul confruntării decisive cu autoritățile și cu
vânduții din fruntea Cultului, Biserica a rămas pe poziție, a afirmat cu
demnitate că refuză orice amestec al autorităților în problemele ei și a
suportat valul de abuzuri și ilegalități ce s-au dezlănțuit atunci împotriva
Comitetului și a altor membri dedicați lucrării Domnului. Trei membri
din Comitet eram pe lista neagră a Securității. Știam acest lucru, dar nu
puteam fi reduși la tăcere.
E Domnul același?
Ceea ce mă face să sufăr este este că dreapta Celui Prea Înalt nu mai
este aceeași...Dar tot voi lăuda lucrările Domnului, căci îmi aduc
aminte de minunile Tale de odinioară. Psalmul 77:10-11
Am fost în porțile locuinței morților, dar Dumnezeu m-a ridicat

de acolo și mi-a dat harul să Îl laud în porțile Sionului! Am fost urât și
denunțat de liderii trădători ai Cultului Baptist, am fost pus pe lista de
exterminare a autorităților comuniste, dar Dumnezeu mi-a dat tăria să
îi înfrunt fără frică! Lucrurile acestea îmi reveneau cu forță în minte în
timp ce sufeream acea debilitate fizică în Orașul Îngerilor. Mă gândeam
că dacă îngerii L-au slujit pe Fiul lui Dumnezeu în pustie, mă puteam
aștepta la rândul meu să mă slujească și pe mine în orașul ce le purta
numele. S-a scurtat mâna Domnului? M-a uitat Dumnezeu? Oare de ce
boala ce îmi sugea vlaga vieții continua să mă țină în mreaja ei de un an
de zile? Nu mai eram ocrotit de puterea Celui Prea Înalt? Mi-am adus din
nou aminte de ocrotirea puternică de care mi-a făcut parte pe când luptam
în mișcarea de disidență din România din ultimii ani ai decadei 1970 în
Comitetul ALRC, așa că voi expune mai pe larg activitățile acestuia.
112
Nicolae Rădoi
ALRC
Un comitet hotărât să schimbe tratamenul credincioșilor
evanghelici din România
De îndată ce a fost constituit Comitetul ALRC a trecut imediat
la expunerea persecuțiilor la care erau supuși credincioșii evanghelici
și la revendicarea prin memorii a libertăților ce ne erau garantate prin
Constituție, dar în practică erau încălcate de oficialii Guvernului român
la toate nivelele. Un lucru care era clar pentru securiști era că dacă vor
reduce la tăcere sau vor corupe pe cei mai curajoşi și vocali ceilalți se vor
risipi de la sine și Comitetul își va încheia astfel activitatea.
Lupta Securității împotriva mea se ducea pe două planuri. Unul
era cel al Bisericii. Se cerea demiterea Comitetului și instaurarea celui
anterior ce fusese credincios Partidului. Apoi se ducea lupta împotriva
mea pe plan politic, fiind atacat din pricina activității mele în cadrul
Comitetului ALRC.
Am fost declarat un indezirabil pentru Guvernul comunist din
România, de aceea expus celor mai mari pericole, dar mâna bună a
Dumnezeului nostru m-a apărat!
Dumnezeu m-a păzit de multe lucruri rele, dar mai ales m-a păzit
de vinovăţia laşităţii în lucrarea Lui. Curând au urmat evenimentele
din vara şi toamna anului 1978 când Biserica Baptistă din Caransebeş
cu Comitetul ales prin vot secret a ajuns ţinta atacurilor Securităţii şi a
“fraţilor” din conducerea Cultului Baptist. Am ajuns bătut, torturat, închis
în temniţa morţii, dar nu am regretat niciodată că am rămas credincios
Domnului meu, care mi-a salvat sufletul şi viaţa.
Sfatul unuia care cunoștea realitățile

S-au unit toți împreună să vină împotrivă... Neemia 4:8
După înființarea ALRC-ului am fost vizitat de unchiul meu, Niță

Cocârlă, secretar la Seminarul Ortodox din Caransebeș, care era prieten
cu episcopul Nicolae Corneanu. Împreună cu unchiul Cocârlă a venit și
protopopul Grama, și amândoi au pledat să ne dezangajăm din ALRC,
deoarece nu vom avea sorți de izbândă, ci vom fi sacrificați. Din partea
episcopului Corneanu ne-au transmis că acesta ne admiră pentru curajul
113
nostru, dar este cazul să abandonăm lupta, deoarece nu avem sorți de
izbândă.
Cei trei insistau să ne retragem din luptă, deoarece cazul nostru este
similar cu cel al partizanilor ce s-au opus instalării regimului comunist,
și prin aceasta s-au condamnat singuri la distrugere. Printre altele mi
s-a adus aminte de luptătorul Pemu, care împreună cu alți partizani, a
rezistat câțiva ani în munții din împrejurimile Caransebeșului, ca în cele
din urmă, după ce colegii lui au fost împușcați și el a ajuns lipsit de
muniție, să folosească ultimul glonț pentru a-și pune capăt zilelor de
teama de a nu cădea viu în mâinile comuniștilor. „Nici voi nu veți reuși!”
a fost pronosticul pe care cei trei ni-l ofereau și ne rugau în același timp
să ne cruțăm viața și familiile.
Am plâns, dar am declarat celor doi care erau de față că nu vom
da înapoi! „Oricum voi muri, am spus eu. Că mor acum sau peste câțiva
ani, nu contează! Dar vreau să mor cu fruntea sus și să pot sta la fel în
fața Mântuitorului meu, care m-a salvat de două ori. M-a mântuit de
osânda pentru păcat și a doua oară mi-a salvat viața de tifosul dizenteric
ce amenințase să mă răspună cu câtva timp înainte.” M-au privit cu
compătimire, și apoi ne-am despărțit. Alături de mine era fratele Petre
Cocârțeu, ce le-a comunicat și el aceiași decizie de a ne sacrifica, dacă
este nevoie, dar de abandonat, nu vom abandona lupta începută.
Multă vreme nu am știut dacă cei doi și episcopul Corneanu au
fost bine intenționați sau au fost montați de autoritățile comuniste să
ne moaie inima și să ne determine să renunțăm la poziția hotărâtă ce o
aveam. Dosarul pe care l-am scos din arhivele Securității mi-a adeverit că
ei erau în slujba Securității, dar în inima lor erau anti-comuniști convinși.
Ne admirau pentru curajul nostru și determinarea chiar de a plăti cu viața
pentru cauza în care credeam.
Renunțând de dragul lui Christos

De altfel, toţi ceice voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi
prigoniţi. 2 Timotei 3:12
Pe la începutul anului 1977 am fost transferat la Reșița ca șofer

pe un TIR nou. Era un fel de avansare, deoarece șefii au ajuns să vadă
că se puteau bizui pe mine din toate punctele de vedere. Unul din șefi
declarase că „nici un șofer nu este în stare să treacă Oituzul iarna, decât
Rădoi”. Pentru că eram foarte apreciat de șefi, în același an, 1977, am
114
Nicolae Rădoi
fost propus să devin șofer pe TIR pentru transporturi în străinătate. Mi s-a
întocmit dosarul și toate declarațiile strânse despre mine erau pozitive.
Dosarul a fost aprobat. Dar între timp eu mă înscrisesem în ALRC. Doi
ofițeri de Securitate m-au chemat să stăm de vorbă la un restaurant în
Reșița. Am luat cu mine și pe Petru Cocârțeu.
„Rădoi, a spus unul, ai toate recomandările pentru a fi șofer pe
TIR și a călători în străinătate, nu știu de ce te-ai băgat în ALRC! Retrage-
te și vei fi promovat. Vei face transporturi în Germania, poți aduce ca și
ceilalți șoferi marfă pentru tine și rudeniile tale. Dacă renunți vei pierde
atât de mult!” În mine se dădea o luptă. Propunerea era așa de tentantă,
dar în minte mi-a venit promisiunea ce am făcut-o Domnului când m-a
vindecat, că nu voi mai face compromisuri, și voi fi gata să îmi dau viața
pentru El.
„Domnilor, nu am nevoie de nimic!” am spus eu hotărât. Ei au
continuat: „Poți fi activ în Biserică, dar nu e bine să fii membru într-o
organizație politică potrivnică Guvernului! Fii înțelept, și retrage-te!”
Le-am răspuns imediat: „Am o conștiință, și nu voi trăda pe frații mei pe
care i-am asigurat că voi sta în luptă până la capăt.” Astfel am renunțat la
promovarea ce mi se promisese și la călătoriile în țările apusene.
Prelucrat la locul de muncă

Cine lucrează cu o mînă leneşă sărăceşte, dar mâna celor harnici
îmbogăţeşte. Proverbe 10:4
În vara lui 1978 s-a hotărât să fiu chemat în fața unei adunări
a oamenilor muncii din întreprinderea unde lucram ca șofer. În fața
celor adunați reprezentanții bazelor de autocamioane s-au adunat să mă
condamne și voiau să se folosească de masa muncitorilor pentru a-și
atinge scopurile. Toți membrii ALRC-ului eram chemați în fața oamenilor
muncii pentru a fi criticați și eventual prin ceea ce se va realiza la locul
de muncă (adunarea de mărturii false și incriminatorii) să se construiască
cazul de acuzare pe mai târziu.
Niște fete tinere, ce lucrau ca și contabile, s-au ridicat să mă acuze
de speculă (cu brânză, caș, miei, etc., că vând mașini, etc.).Am ripostat
că specula o făceau cei ce cumpărau marfă de la unii și o vindeau la alții
pentru profit fără să depună nici un fel de muncă. Ori eu produceam
produsele lactate pe care le vindeam! Au tăcut mâlc.
S-au sculat apoi muncitori care mă cunoșteau și au depus mărturie
115
în favoarea mea, de exemplu, unul ce fusese martor că am avut 80 de
costume în plus (haine confecționate la Reșița și trimise la București) la
un transport. Cel ce le prelua voia să facem jumi-juma. Eu am refuzat și
am declarat eroarea la cei din Reșița care o făcuseră. Cel ce lua cuvântul
mărturisea că eram un om de cinste și onoare. S-au auzit voci care ziceau
că dacă 20 de persoane ar fi ca Rădoi în regiune, nu am duce lipsă de
produse alimentare.
Un altul s-a ridicat să spună că oridecâte ori se transportau băuturi
alcoolice, mulți șoferi declarau că o parte din sticle s-au spart în timpul
transportului (70 de sticle la un transport erau considerate perisaj), dar eu
nu am avut nici o pierdere de acest fel la transporturile făcute. „Se vede
că este un om cinstit, că deși putea declara și el o pierdere prin perisaj,
nu a profitat niciodată de lucrul acesta.”
Directorul de la baza auto Caransebeș, domnul Floroiu a declarat:
„Rădoi a fost fruntaș 10 ani pe tabloul de onoare. A muncit corect și
cinstit. Dacă a intrat în acel Comitet ALRC ar trebui să iasă afară! Nu
sunt de acord cu poziția aceasta.” După el doi șoferi au luat cuvântul și
mi-au luat apărarea susținând că sunt un om corect și că acuzațiile ce mi
s-au adus sunt nefondate.
Directorul de la baza auto Reșița, unde începusem să lucrez din
momentul în care fusesem aprobat ca șofer pe TIR, a spus: „Îl cunosc pe
Rădoi din experiența mea cu el. Este un om cinstit.” Apoi a relatat și el
incidentul cu cele 80 de costume și a arătat că Organizația de Partid din
Reșița a cerut să îl aibă ca șofer numai pe Rădoi din moment ce nu avea
pierderi de sticle în transport.
În urma acestor mărturii directorul Iacob pus peste toată regiunea
(Caransebeș, Reșița, etc.), nu m-a destituit din funcția de șofer al bazei,
și astfel am lucrat acolo până la arestare. Truckul meu era unul special
făcut pentru transporturi speciale în Germania, și nu mi l-au luat.
Stegarul lui Christos

Ai dat celorce se tem de Tine un steag ca să-l înalţe spre biruinţa
adevărului. Psalmul 60:4
Am fost un stegar chemat să țină sus un stindard pentru a ralia

pe ceilalți ostași ai lui Christos. Lucru acesta l-am înțeles tot mai bine pe
măsură ce trecea timpul. Stegarul este cel ce atrage atenția dușmanului
și din această cauză este cel mai expus primejdiei. Poziția mea de stegar
116
Nicolae Rădoi
a fost intuită imediat de Securitate. Când au efectuat interogatorii cu
privire la cei care avuseseră inițiativa Comitetului ALRC, le-am spus
că eu sunt cel vizat și am stat pe această poziție apărând pe toți ceilalți
membri ai Comitetului.
Toți au încercat să dea jos acest stegar. Miliția orașului, Securitatea,
autoritățile Guvernamentale și de partid, Conducerea Cultului Baptist,
spionii Securității furișați ca frați mincinoși (cei din Biserică ce lucrau
pentru Securitate) sau frați transformați în trădători. Stegarul a rămas
însă la datorie și nu a lăsat steagul din mâini, deși a intrat la închisoare, a
fost pus în celula morții, a fost amenințat cu distrugerea fizică și psihică
în repetate rânduri.
Între frați apare și trădarea

În primejdii între frați mincinoși... 2 Corinteni 11:26
Am ştiut atunci că vom avea de luptat cu autorităţile comuniste

şi cu uneltele comuniste din Biserică, dar nu ne-am închipuit că vom
fi trădaţi şi de Iosif Ţon, cel care scrisese în 1973 lucrarea Cine își va
pierde viața, în care pledase pentru rezistență până la sacrificiu suprem
pentru salvgardarea autonomiei Bisericii. În mijlocul luptei ne-a părăsit
și a trecut de partea persecutorilor scriind împotriva noastră și încercând
să influențeze opinia publică împotriva acțiunilor de rezistență depuse de
Comitetul Bisericii Baptiste din Caransebeș. Mă gândesc că dacă atunci
frontul celor credincioşi ar fi rămas unit, am fi câştigat o mare victorie în
lupta cu autorităţile comuniste şi amestecul lor în Bisericile Baptiste ar fi
încetat, sau cel puțin ar fi fost extrem de redus.
Victoria din Caransebeş (dacă ar fi fost fructificată și dusă până
la capăt prin ralierea tuturor păstorilor la această luptă de stopare a
imixtiunii organelor de stat comuniste în activitățile bisericești) ar fi dus
la victorii similare în alte oraşe. Dar cei mai mulți au rămas pasivi și
ca în orice război, au existat şi trădători ce au avut impresia că au de
câştigat de pe urma trădării. Printre aceștia cel mai proeminent a fost
Iosif Țon. Mulţumim însă lui Dumnezeu că noi, cei din Caransebeș,
am rămas credincioşi Lui în prigoana care ne-a trecut prin bătăi, prin
procese şi prin temniţă. Păstrez o amintire frumoasă a fraţilor cu care
am colaborat în vremurile acelea şi care au rămas şi ei loiali Domnului.
Victoriile noastre au fost de fapt victoriile Domnului. El să fie slăvit în
veci.
117
Activitatea ALRC
Pregătiți o cale poporului! Croiți, croiți drum, dați pietrele la o parte!
Ridicați un steag peste popoare! Isaia 62:10
Comitetul ALRC a preluat cu toată energia datoria luptei pentru

drepturile religioase în România. Dovadă stau documentele Comitetului
și memoriile curajoase înaintate Guvernului ceaușist. La procesul în care
am fost condamnați la închisoare, Procuratura nu a scos nici un cuvânt
despre activitatea ALRC, ci doar ne-a acuzat de ultraj la moravurile
publice. Nici măcar în instanță Guvernul nu voia să recunoască faptul
că cetățenii erau nemulțumiți de politica Partidului ce suprima libertățile
civice și religioase ale cetățenilor.
După eliberarea noastră din închisoare autoritățile au întreprins
acțiuni de anvergură de a ne face să încetăm activitatea Comitetului. În
acest sens au făcut presiuni asupra fiecărui membru de a se desprinde
din Comitet sau de a înceta orice activitate de susținere. Noi, ca și
disidenți politici și religioși eram în atenția Guvernului, Securității, a
Departamentului Cultelor, Conducerii Cultului Baptist – toate împreună
acționând pentru stoparea activității Comitetului.
Iată cum însumează evenimentele zilelor acelea Daniel Mitrofan
într-un document publicat în blogul său:
„Istoria ALRC-ului și activitatea sa este stopată de Securitate,
Departamentul Cultelor, conducerea Uniunii și unii păstori din
Conducerea unor Comunități, în special ai celei din Timișoara. Securitatea
prin aceste instrumente ale sale a creat mari presiuni astfel ca membrii
ALRC-ului să fie excluși din membralitatea Bisericilor unde făceau parte
și din Cultul Baptist. La Caransebeș Departamentul Cultelor și Uniunea
intervine brutal în treburile interne ale Bisericii din loc în așa fel că în
cele din urmă depun o plângere penală la Miliția Orașului Caransebeș
împotriva fraților Cocârțeu Petru, Rădoi Nicolae și Munteanu Gheorghe,
care s-au opus ferm, dar fără brutalitatea de care sunt învinuiți, încercării
conducerii Comunității de Timișoara și Uniunii de a schimba Comitetul
Bisericii și de a-i elimina pe membrii ALRC-ului care erau aleși în
Comitet. Activitatea ALRC-ului se diminuează simțitor după plecarea
definitivă a fratelui Pavel Nicolescu în Statele Unite, la aproximativ un
an și jumătate de activitate. După plecarea sa, Securitatea i-a determinat
pe ceilalți membri ai ALRC-ului să semneze o promisiune de încetare
a activității în schimbul aprobării plecării lor definitive în străinătate.
118
Nicolae Rădoi
Singurul care nu a semnat această hârtie a fost fratele Rădoi Nicolae
(numit Lae de prieteni). Pentru unele detalii și documnete vezi ANEXA
ALRC.”
Nu doar că unii membri ai Comitetului au semnat o hârtie că nu
vor mai acționa critic la adresa Guvernului ceaușist, dar unul dintre ei,
după ce a pășit pe continentul american a devenit o unealtă a Securității și
de atunci a slujit interesele Guvernului ceaușist și apoi PSD-ist. Personal,
am avut satisfacția că până la sfârșit am rămas credincios cuvântului pe
care mi l-am dat când m-am înscris în Comitet. Drumul meu și a altor
doi frați trebuia să treacă prin închisoare și în anii pe care i-am petrecut
în America am rememorat din nou și din nou ceea ce se întâmplase în
1978 în Biserica Baptistă din Caransebeș. Mai ales criza în care mă aflam
la sfârșitul anului 1999 în Los Angeles m-a determinat să fac o analiză
amănunțită a evenimentelor ce au dus la încarcerarea noastră.
În luptă cu Leviatanul
O cetate inexpugnabilă
Era o mică cetate, cu puţini oameni în ea; şi a venit asupra ei un
împărat puternic, a împresurat-o, şi a ridicat mari întărituri împotriva
ei. În ea se afla un om sărac dar înţelept, care a scăpat cetatea cu
înţelepciunea lui. Şi nimeni nu se gândise la omul acela sărac. Atunci
am zis: „Mai bună este înţelepciunea decât tăria!” Totuş înţelepciunea
săracului este dispreţuită, şi nimeni nu-l ascultă.
Eclesiastul 9:14-16
Cred că mărturiile sunt foarte importante în stabilirea adevărului

istoric, de aceea mă străduiesc să las în urmă mărturia lucrurilor pe care
le-am trăit cu fraţii mei de credinţă în anii când în România stăpânea un
Guvern comunist antrenat în acţiuni de distrugere a credinţei creştine.
Ca mulţi alţi creştini, am avut harul să sufăr pentru Hristos, şi am
privit lucrul acesta cu bucurie, dar ceea ce m-a durut foarte mult a fost
colaborarea fraţilor noştri la persecuţia de care am avut parte. Uneori mă
întreb cum ar fi fost istoria noastră dacă fraţii nu ar fi trecut de partea
călăilor comunişti? Şi iarăşi mă întreb dacă nu cumva puteam să scriem
împreună o altă istorie a baptiştilor români!?
119
Un an important în istoria
Bisericilor Baptiste din România
El schimbă vremurile și împrejurările... Daniel 2:21

Anul 1978 a fost unul de răscruce pentru credincioşii baptişti din
România, şi nu numai pentru ei, ci şi pentru celelalte culte evanghelice.
De ce cred acest lucru? A fost anul când Guvernul comunist al României
era confruntat cu o mişcare reformatoare ce s-a răspândit în Bisericile
Baptiste, în virtutea căreia membrii Bisericilor au început să manifeste
iniţiativă şi responsabilitate. Mă refer la mişcarea ce a avut intenţia de a
scoate Bisericile de sub controlul autorităţilor comuniste prin exercitarea
dreptului de a alege în fruntea congregaţiilor oameni temători de
Dumnezeu, care, se nădăjduia, vor refuza compromisul cu autorităţile.
E cunoscut faptul că deceniul anilor şaptezeci a adus un suflu de
trezire spirituală în Bisericile Baptiste din România. Această trezire a fost
cunoscută mai ales prin efervescenţa creată de predicarea Cuvântului de
către fratele Liviu Olah. Deşi i s-a luat carnetul de predicator, deşi a
fost mutat de mai multe ori ca păstor de la o Biserică la alta, oriunde a
mers şi oriunde a ajuns, Liviu Olah a adus cu sine acea adiere a Duhului
Sfânt care trezea pe pocăiţi şi aducea la credinţă pe cei nepocăiţi. Astfel,
la Timişoara, la Făget, la Jimbolia, la Oradea şi la Bujac - Arad, unde
fratele Liviu Olah a fost consecutiv predicator, au avut loc deşteptări
spirituale.
După ce a fost ales păstor în Timişoara (în ciuda faptului că
opoziţia securiştilor din Biserică a fost acerbă), şi după ce Dumnezeu a
început să lucreze miraculos acolo, Liviu Olah a fost transferat forţat (cu
concursul celor din Comunitatea Baptistă de Timişoara) la Făget. Istoria
s-a repetat şi acolo. De îndată ce trezirile s-au încins la Făget, fratele Liviu
a fost mutat samavolnic la Jimbolia, şi apoi i s-a luat imediat carnetul de
predicator. După o vreme, Biserica Baptistă 2 din Oradea l-a chemat ca
păstor, şi ceea ce a urmat, ştim cu toţii.
Dumnezeu a zguduit nu numai Oradea, ci şi alte oraşe din România
unde fralele Liviu Olah era invitat să predice. Astfel, trezirile spirituale
nu s-au limitat numai la locurile unde Liviu Olah a fost păstor, ci s-au
extins şi în alte oraşe din România, unde Duhul lui Dumnezeu a mişcat pe
păstorii Bisericilor locale. Mulţi predicatori au stat în rugăciune înaintea
Domnului şi au fost binecuvântaţi în Bisericile pe care le păstoreau cu
treziri.
120
Nicolae Rădoi
Treziri şi transformări
El dă înțelepciune... Daniel 2:21
Aceste treziri nu puteau rămâne fără consecinţe, mai ales în ce

priveşte observarea reglementărilor ce limitau dreptul de închinare a
credincioşilor. Cei treziţi nu mai voiau să ţină cont de regulile venite
de la Departamentul Cultelor prin Uniunea Baptistă de la Bucureşti şi
implementate de Comitetele Comunităţilor Baptiste regionale.
Astfel de reguli opreau pe credincioşi de la închinare şi de la
practicarea credinţei conform cerinţelor Sfintelor Scripturi, limitând
timpul şi numărul întrunirilor săptămânale, reducând numărul de păstori
dintr-un oraş şi lăsând Biserici fără slujitori, ţinând închise unele Case de
rugăciune şi forţând pe credincioşii acestora să îşi mute membralitatea
la Biserici aflate la o distanţă mare astfel încât frecventarea să fie foarte
inconvenientă, etc, etc. Aşa se face că pe lângă protestele concretizate în
încălcarea acelor reguli, au apărut şi proteste scrise cum a fost broşura
lui Iosif Ţon, „Cine îşi va pierde viaţa” şi „Memoriul” celor 50 de păstori
baptişti adresat preşedintelui României, Nicolae Ceauşescu.
Memoriul a fost redactat în anul 1973 şi în el s-au semnalizat
abuzurile autorităţilor comuniste înfăptuite prin instrucţiuni nescrise în
ce priveşte reglementarea modului de funcţionare a Bisericilor Baptiste.
Se semnala astfel, amestecul autorităţilor în procesul de alegerea a
păstorilor şi a Comitetelor, interferenţa în ce priveşte aprobarea unor
persoane pentru botez, refuzul aprobării cererilor de construire de locaşe
de cult, neaprobarea cererilor de reparare a celor ce erau vechi şi în
nevoie de reparaţii, arogarea dreptului de a impune cine să vorbească şi
cine să nu vorbească la amvonul unei Biserici, etc, etc.
O copie a Memoriului a fost depusă şi la sediul Uniunii Baptiste
din Bucureşti, care ar fi trebuit să aibă iniţiativa în această luptă
pentru drepturile credincioşilor. Regretabil, că nici în ceasul acela cei
din conducerea Uniunii Baptiste din Bucureşti nu a trecut de partea
Bisericilor şi a credincioşilor pe care, chipurile, îi reprezentau, ci au
încercat suprimarea acestei mişcări, la cererea autorităţilor comuniste.
Prima reacţie a autorităţilor comuniste a fost să determine pe
semnatari să îşi retragă semnătura, şi în acest scop au solicitat pe cei din
conducerea Cultului Baptist să încerce tot ce puteau în această direcţie.
Conducătorii zeloşi ai Cultului Baptist s-au pus imediat pe lucru şi au
exercitat presiune constantă asuprea semnatarilor să declare că lucrurile
spuse în Memoriu nu erau adevărate.
121
Majoritatea semnatarilor a rămas însă pe poziţie, şi după ce
câţiva păstori (Iosif Sărac, Pascu Geabou, Vasile Taloş) au documentat
toate abuzurile menţionate, autorităţile au schimbat macazul. În locul
amenințărilor au fost oferite gesturi de înțelegere și bunăvoință. Era o altă
fațetă a politicii de învăluire practicată de Partidul Comunist împotriva
cultelor creștine evanghelice.
Concesii şi coliziuni noi

El știe ce este în întuneric... Daniel 2:22
Au urmat concesii din partea Guvernului, mai ales că memoriul

ajunsese cunoscut şi în străinătate. Rezultatul memoriului a fost că
autorităţile comuniste au slăbit controlul strâns de până atunci, permiţând
Bisericilor (nu numai celor baptiste, ci şi Bisericilor celorlalte culte
evanghelice), să îşi organizeze serviciile religioase în mai mare libertate
şi să boteze pe cine voiau. Controlul s-a menţinut însă efectiv în ce
priveşte alegerea persoanelor în Comitetul de conducere a Bisericilor.
În acest punct organele comuniste au rămas pe poziţie, deoarece
îşi dădeau seama că alegerea în Comitet a unor persoane integre şi
nedispuse la compromisuri însemna pierderea totală a controlului
Bisericilor şi al păstorilor acestora, inclusiv a forurilor superioare
(conducerile Comunităţilor Baptiste şi a Uniunii Baptiste) care erau
manipulate de autorităţile comuniste după bunul plac.
După câștigarea concesiilor menționate anterior următorul pas în
lupta pentru respectarea drepturilor religioase ale credincioşilor baptişti
trebuia făcut prin refuzul Bisericilor locale de a mai permite împuterniciţilor
de a impune la conducerea Bisericilor oameni ai compromisului. În
momentul în care Bisericile şi-ar fi putut alege în Comitet oameni integri,
aceştia ar fi schimbat atât realităţile triste de la nivelul Comunităţilor
Baptiste regionale (unde se instalaseră oamenii Guvernului şi executau
slugarnic comenzile primite atât de la Departamentul Cultelor), cât şi de
la nivelul Uniunii Baptiste de la Bucureşti condusă de „Iuzile” Cultului
Baptist. Alegerile libere în Biserici însemnau sfârşitul controlului
Guvernului în Cultul Baptist. Dacă Bisericile Baptiste şi-ar fi ales liber
oamenii în Comitet, aceşti oameni integri nu ar mai fi ales la Comunităţi
şi la Uniune oameni corupţi, şi astfel controlul Guvernului comunist în
Cultul Baptist prin forurile reprezentative ar fi încetat.
Acest nou câmp de bătălie a fost inaugurat după 1975 cu
122
Nicolae Rădoi
încercări mai timide în unele Biserici, sau mai îndrăzneţe în altele.
La începutul anului 1978 Biserica Baptistă din Caransebeş a trecut la
alegeri cu vot secret şi a ales un Comitet format din oameni ce credeau în
responsabilitatea lor de a guverna Biserica în conformitate cu principiile
biblice, şi nu în concordanţă cu cerinţele împuterniciţilor şi a altor
funcţionari de la Departamentul Cultelor din Bucureşti.
Noul Comitet a trecut imediat la schimbări majore în funcţionarea
Bisericii. Nimeni nu a înţeles atât de bine importanţa alegerilor libere
din Biserica Baptistă din Caransebeş cum au înţeles-o comuniştii.
Experimentul de la Caransebeş ar fi fost urmat de alte şi alte Biserici
până când autorităţile comuniste s-ar fi trezit în faţa unei realităţi ce ar
fi adus schimbări la nivelul superior, şi atunci ar fi fost confruntaţi cu
o situaţie pe care nu o mai puteau controla. Autorităţile comuniste ar fi
pierdut controlul conducerilor de la Comunităţi şi de la Uniune.
Care a fost miza?

La El locuiește lumina... Daniel 2:22
Mulţi credincioşi baptişti nu au înţeles ce s-a petrecut la Caransebeş

şi unii nu înţeleg nici azi ce s-a întâmplat în realitate acolo. Unii au crezut
propaganda Uniunii şi a lui Iosif Ţon că la Caransebeş s-au manifestat
firesc vreo câţiva fraţi, şi astfel, au ajuns în conflict cu autorităţile care
i-au pus în închisoare. De fapt şi Comunitatea de la Timişoara, şi Uniunea
de la Bucureşti, şi Iosif Ţon şi autorităţile comuniste ştiau ce este în
joc atunci când Biserica Baptistă din Caransebeş a ales un Comitet de
oameni integri hotărâţi să pună capăt amestecului autorităţilor comuniste
în acea Biserică.
La Caransebeş se aprinsese un foc (nu doar cel al trezirilor) ce
urma să se extindă în toată ţara. Era focul iscat de hotărârea de a cârmui
Biserica după principiile Cuvântului fără a lăsa pe cei netăiaţi împrejur
(Tobia şi Sambalat) să aibă un cuvânt de spus!
Ferm hotărâţi să evite o astfel de realitate, autorităţile au cerut
Comunităţii Baptiste de la Timişoara să demită noul Comitet şi să
readucă Biserica Baptistă din Caransebeş la starea dinainte. Cei din
conducerea Comunităţii Baptiste din Timişoara (Ieremia Găvăgină,
Gheorghe Băleanu, Ioan Stanca şi alţi trădători) au declarat alegerile
de Comitet nule, şi au cerut în mod samavolnic Bisericii să repună în
funcțiune vechiul Comitet. Biserica (ce alesese cu o majoritate de peste
123
90% Comitetul nou) a refuzat să se conformeze cererii Comunităţii. Timp
de opt luni Biserica Baptistă din Caransebeş a funcţionat cu noul Comitet
şi pentru întâia oară s-au realizat lucruri ce înainte fuseseră imposibile.
Ca unul care am fost în Comitetul nou al Bisericii pot depune
mărturie despre evenimentele anului 1978 petrecute în Biserica Baptistă
din Caransebeş. Împuternicitului regional, domnului Pârneci, care
insista în mod obraznic să participe la întrunirile de Comitet şi să ne
dea directive ce să facem, i s-a spus să îşi ia gândul de la participarea la
şedinţele Comitetului. Când el insista să participe ca şi înainte la şedinţe,
noi l-am întrebat: „Crezi în Dumnezeu?” La răspunsul lui negativ, i-am
spus: „Atunci nu ai ce căuta să participi la lucrările Comitetului Bisericii
Domnului Isus Hristos!”
Presiuni şi planuri punitive

El dă... pricepere celor pricepuți... Daniel 2:21
Au urmat alte presiuni şi maşinaţii. La îndemnurile

Partidului, cei din conducerea Comunităţii Baptiste de la Timişoara au
cerut să vină să facă o verificare a casieriei Bisericii. Intenţia lor era să
încerce să ne discrediteze prin răspândirea unor zvonuri că nu mânuim
corect finanţele Bisericii. Noi am acceptat, cu condiţia să fie prezenţi doi
fraţi integri din alt oraş, oameni imparţiali, care să supravegehze pe cei
de la Comunitate în timpul verificării actelor. Bineînţeles, că cei de la
Comunitate nu au mai vrut să facă verificare în aceste condiţii. De atunci
Biserica Baptistă din Caransebeş a refuzat să mai contribuie cu bani la
susţinerea acelei conduceri corupte de la Timişoara. Precedentele se
înmulţeau, şi autorităţile erau tot mai agitate. Experimentul Caransebeş
începea să fie cunoscut în toată ţara şi să dea mari dureri de cap autorităţilor
comuniste.
Aceste autorităţi acţionau pe mai multe planuri. Disidenţii –
aşa eram numiţi noi – trebuiau opriţi cu orice preţ, deoarece Biserica
din Caransebeş devenea un fel de Biserică deschizătoare de drumuri.
Evanghelizările nu mai conteneau, oameni tot mai mulţi veneau la
pocăinţă. Biserica era susţinută în situaţia dificilă în care se afla de
fraţi bine cunoscuţi atât în ţară, ca Liviu Olah, Pavel Nicolescu, Aurel
Popescu, Iosif Ţon, etc., cât şi peste hotare.
Vizitele dese ale acestor fraţi şi renumele lor făcea imposibilă
suprimarea mişcării de la Caransebeş în condiţiile acelea. De aceea
124
Nicolae Rădoi
autorităţile au încercat izolarea Bisericii Baptiste din Caransebeş.
Astfel, pe fratele Liviu Olah l-au capacitat să plece, la îndemnurile lui
Iosif Ţon. La fel au procedat cu fraţii Aurel Popescu şi Pavel Nicolescu.
Îşi dădeau seama că atâta vreme cât aceşti fraţi erau în ţară nu puteau
înăbuşi cu succes autonomia Bisericii din Caransebeş. De îndată ce au
văzut pe aceşti credincioşi vajnici afară din ţară, autorităţile au trecut la
represalii. În ofensiva care urma să o dea împotriva Bisericii Baptiste din
Caransebeș, Guvernul comunist a înrolat toate forțele de care dispunea.
O cooperare tacită
El descopere ce este adânc... Daniel 2:22
A fost solicitată Conducerea Uniunii Baptiste să intervină pentru

a da la o parte noul Comitet. Cei de la Uniune au cerut Bisericii să
aibă o altă Adunare Generală şi să aleagă un alt Comitet. Noi ne-am
consultat cu Iosif Ţon ce era de făcut, şi el a susţinut că ar trebui să avem
o altă Adunare Generală aşa cum sugera Uniunea. Deşi nu aveam nici o
obligaţie să ţinem o altă Adunare Generală, noi am hotărât să avem totuşi
o astfel de întrunire, dar nu în data când cei de la Uniune îşi propuseseră
să vină la Caransebeş (13-15 octombrie), ci în data în care Biserica a
văzut că este bine, 24 septembrie 1978.
La acea Adunare Generală, Biserica (printr-o majoritate
covârşitoare) a reconfirmat în Comitet pe toţi cei ce îi alesese la
începutul anului. Fratele păstor Belciu Busuioc a confirmat că Adunarea
Generală şi hotărârile au fost statutare. „Nu a existat o Adunare Generală
mai democratică și mai statutară decât aceea. Rezultatele ei au fost
consemnate în procesul verbal care poate sta înaintea oamenilor și
înaintea lui Dumnezeu!” Declarația aceasta a făcut-o Belciu Busuioc
față de Iosif Țon în aceeași duminică, și i-am reamintit-o în întâlnirea
ce am avut-o cu Iosif Țon la Los Angeles în 1994. Avem înregistrată pe
CD declarația păstorului Belciu Busuioc, ceea ce dă peste cap minciuna
promovată de Iosif Țon și cei din fruntea Cultului Baptist care au pretins
că Adunarea aceea Generală a Bisericii Baptiste din Caransebeș nu a
fost valabilă. Cei de la Conducerea Uniunii de la București l-au acuzat
ulterior pe păstorul Belciu Busuioc că ar fi fost autorul moral al realegerii
sau al reconfirmării Comitetului Bisericii Baptiste din Caransebeș. În
aceeaşi duminică, seara, Iosif Ţon a venit la Biserica din Caransebeş, şi
a încercat să declare deciziile Adunării Generale nule, propunând să se
125
ţină o altă Adunare Generală peste trei săptămâni. El ştia că atunci vor
veni de la Bucureşti cei din conducerea Uniunii cu intenţia de a rezolva
situaţia în favoarea cerinţei autorităţilor, şi anume, ca noi să fim daţi la o
parte. Iosif Ţon urmărea atunci un post la Seminarul Baptist şi încerca să
intre în graţiile Uniunii. Biserica însă, a refuzat să îi asculte „sfatul”.
Fericirea de a fi prigonit
Căci cu privire la Christos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeți
în El, ci să și pătimiți pentu El. Filipeni 1:29
În tot timpul acesta Biserica Baptistă din Caransebeș experimenta

creştere numerică prin pocăinţa multor oameni, şi de aceea s-a stabilit să
avem un botez în data din 15 octombrie. Cei de la conducerea Uniunii din
Bucureşti şi-au anunţat venirea la Caransebeş pe data de 13 octombrie,
pentru că programaseră să aibe o Adunare Generală cu Biserica noastră!
Statutul Bisericii spunea că Biserica hotărăşte când, şi în ce
condiţii să aibe Adunări Generale, dar lucrul acesta nu i-a împiedicat
pe cei de la Uniune să stabilească ei o dată pentru Adunarea Generală a
Bisericii, fără să consulte Biserica, deoarece trebuiau să execute ordinele
de sus. Aşa se face că în 13 octombrie, vineri seara, când Biserica
Baptistă din Caransebeş avea un serviciu divin, cei de la Uniune şi cu
reprezentanţii Departamentului Cultelor s-au înfăţişat la Biserică, şi
au cerut să treacă în faţă cu intenţia să preia conducerea Bisericii şi să
procedeze la schimbarea Comitetului!
De fapt cei din conducerea Uniunii Bisericilor Baptiste (Cornel
Mara, Paul Bărbătei, Traian Grec, Ioan Bunaciu etc.) şi cei de la
Comunitatea de Timişoara (Ieremia Găvăgină, Ioan Stanca, Gheorghe
Băleanu etc.), sosiseră cu o zi înainte şi avuseseră o întrunire la Primăria
oraşului la care au participat împuterniciţii (cel local din Reşiţa – Pârneci,
şi cel de la Bucureşti - Cristoiu), cei câţiva indivizi ce erau în opoziţie în
Biserica noastră (vreo 30), apoi păstori din zonă care erau şi ei credincioşi
Partidului, şi în sfârşit, primarul cu alţi reprezentanţi ai puterii locale care
au pus Primăria la dispoziţia fraţilor falşi.
Scopul acelei întruniri era să se sfătuiască cu privire la modul
de acţiune de a doua zi, aşa încât să obţină controlul Bisericii. Primarul
oraşului ne declarase cu câtva timp înainte că el va schimba Comitetul
Bisericii! Însă planurile lor de „acasă” nu s-au potrivit cu cel din Biserică,
loc pe care ei îl considerau un târg unde să îşi facă jocul şi mendrele.
126
Nicolae Rădoi
Vedem cum Conducerea Cultului Baptist s-a unit cu duşmanii poporului
lui Dumnezeu şi toţi împreună au ţinut sfat cum să aducă Biserica
Baptistă din Caransebeş sub „îndrumarea Partidului”.
Tâlharii în Casa Domnului

„Este scris: „Casa Mea se va chema o casă de rugăciune.” Dar voi aţi
făcut din ea o peşteră de tâlhari.” Matei 21:13
Toţi aceştia au venit vineri seara la Casa de rugăciune, şi cei din

Conducerea Uniunii au încercat să pună mâna pe amvonul Bisericii. Eu
eram însărcinat de Comitetul Bisericii să conduc serviciul de închinare,
și nu le-am dat voie. Frăţietatea le-a spus că pot să stea în bancă, dar
la amvon nu pot să urce. Insistenţele lor au fost foarte mari. „Cum, au
spus ei, cinsprezece păstori să stea pe bancă şi să nu li se permită să ia
cuvântul în Biserică?” La amvon erau fraţi care dovediseră că nu fac
compromisuri cu autorităţile comuniste, Octavian Doboş şi alţii.
Cei din conducerea Uniunii deranjau tot timpul serviciul divin
încercând să se urce la amvon. Ioan Bunaciu a început să se plângă că lui
nu i s-a întâmplat niciodată aşa ceva în ultimii 25 de ani (de construcţie
socialistă), să nu i se permită să urce la amvonul unei Biserici! Mulţimea
i-a sugerat să se pocăiască de colaborarea cu duşmanii poporului lui
Dumnezeu, şi atunci va avea dreptul la amvon.
Atunci Cornel Mara a strigat cerând să i se dea voie domnului inspector
Cristoiu să vorbească, să fie lăsat măcar el la amvon să vorbească Bisericii:
„Lăsaţi Biserica să voteze dacă vrea să îl audă pe domnul Cristoiu!” – a
spus el. Eu am răspuns în numele Comitetului: „Domnul Cristoiu nu
poate fi pus la votul Bisericii, şi nici nu poate urca la amvonul Bisericii din
moment ce este un ateu şi amvonul este un loc sfânt!” Astfel, consecvenţi
principiului biblic, noi nu le-am dat voie celor netăiaţi împrejur să preia
conducerea adunării lui Dumnezeu.
Merită relatat aici un incident interesant. Când s-au citit Scripturile
tot poporul a fost invitat să se ridice pentru a da cinste Cuvântului.
Împuterniciţii şi ceilalţi reprezentanţi ai Guvernului comunist s-au ridicat
în picioare, dar „fraţii” de la conducerea Comunităţii şi ai Uniunii nu
s-au sculat de loc!
Văzând că nu pot pune mâna pe amvon în nici un fel, Paul
Bărbătei, secretarul Cultului, şi ceilaţi au declarat în gura mare: „Nu
vrem să vă recunoaştem ca şi Comitet!” La care eu le-am răspuns în
127
numele Comitetului: „Favorul este reciproc. Nici noi nu vă recunoaştem.
Nu aveţi nici un drept să vă amestecaţi în problemele Bisericii!”
Mașinațiile uneltelor Securității

Să nu lăsăm pe Satana să aibă un câștig de la noi; căci nu suntem în
necunoștință despre planurile lui. 2 Corinteni 2:11
În fața zidului de nepătruns făcut de membrii Comitetului Bisericii

Baptiste din Caransebeș, conducerea coruptă a Cultului a încercat câteva
tertipuri pentru a pune mâna pe amvonul Bisericii și a dicta de acolo ce
se va face de aici încolo în Biserică.
Câțiva (Gheorghe Băleanu, Cornel Mara și Paul Bărbătei) s-au
ridicat de pe scaune și au încercat să se suie la amvonul Bisericii, deși
li s-a spus că sunt indezirabili. Eu eram postat în fața amvonului și îi
întorceam înapoi. Gheorghe Băleanu a încercat să producă dezordine
când i-am pus mâna pe umăr și i-am cerut hotărât să stea jos. A început
să strige că îl strâng de gât. I-am spus să stea liniștit pe bancă dacă nu
vrea să fie scos afară din adunare. S-a potolit imediat.
În timp ce îl linișteam pe Gheorghe Băleanu, Ioan Bunaciu a încercat să
se strecoare pe lângă mine spre amvon. L-am interceptat și el a început
să se văicărească cu cuvintele: „De 25 de ani de când predic nimeni nu
m-a oprit să urc la un amvon ca acesta!” Adunarea i-a spus că trebuie
să se pocăiască dacă vrea să se urce la amvonul Bisericii Baptiste din
Caransebeș. I-am spus cu aceeași voce autoritară să stea jos dacă vrea
să participe la serviciul Bisericii. Cornel Mara, președintele vândut
al Cultului s-a ridicat și a strigat: „Eu sunt președintele Cultului! Noi
decidem aici, pentru că noi suntem conducătorii Cultului!” La care
eu i-am spus că în Biserica lui Christos forul suprem este Adunarea
credincioșilor, și comunitatea acestora decide lucrurile, nu cei ce au fost
promovați în funcții de Departamentul Cultelor! Nu putea să se împace
cu ideea că el, președintele, trebuie să stea pe bancă! I-am spus că la
Caransebeș Biserica nu joacă după dorințele Partidului Comunist, ci se
organizează și funcționează după Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu.
Ei au solicitat atunci ca Biserica să se pronunțe dacă vrea să îi
audă sau nu. Am dat voie lui Gheorghe Băleanu să întrebe direct Biserica,
ceea ce a făcut-o, dar cei prezenți au spus într-un glas că nu sunt de acord
să li se dea cuvântul. A urmat la rând Paul Bărbătei care a crezut că dacă
el apelează la Biserică va fi ascultat. El a cerut ca Biserica să îl lase pe
128
Nicolae Rădoi
el să conducă serviciul și să se facă o nouă Adunare Generală în care
Comitetul să fie destituit și un altul să fie ales (cu oamenii Securității,
așa cum doreau autoritățile). Biserica i-a spus că are un Comitet ales
statutar și nimeni nu are autoritatea să îl schimbe. La acest punct Paul
Bărbătei a declarat: „Ne vom adresa autorităților să ia măsuri împotriva
voastră! Dacă nu vă supuneți, noi aducem autoritățile!! După care a zis:
”Declarăm Biserica Baptistă din Caransebeș desființată și facem o listă
cu noi membri care vor să fie sub aripa Uniunii Baptiste de la București.”
Frățietatea nu a cedat în fața acestor intimidări și ilegalități
întreprinse de cozile de topor ale Cultului Baptist. A urmat predica
ținută de fratele Octavian Doboș. Reproduc vreo câteva citate care arată
spiritul de jertfă ce îi caracteriza pe credincioși în acele lupte cu balaurul
roșu: „În privința reprezentării în fața autorităților ei au un cuvânt,
dar în privința activităților și stăpânirii în Biserică, aceasta o are în
exclusivitate numai Domnul Isus... Și noi știm că acești frați dacă sunt
animați de Duhul lui Dumnezeu, vor ține piept pentru apărarea Bisericii,
vor sta în fața șuvoaielor care sunt gata să dărâme Biserica.” De câteva
ori Cornel Mara și acoliții săi au încercat să conturbe serviciul divin cu
diferite interjecții și cuvinte aruncate către cel care predica Evanghelia!
La sfârșitul serviciului Paul Bărbătei flutura lista lui și cerea
membrilor să se înscrie pe acea listă dacă vor să mai facă parte din
Biserica Baptistă din Caransebeș. Din cei aproximativ 450 de membri
ai Bisericii au găsit vreo 130 care să se înscrie pe lista lor. Dar nu erau
toți membri ai Bisericii. Printre cei înscriși se afla, de pildă, o femeie
stricată a orașului, care nu avea nimic de-a face cu credința baptistă, și
alte elemente ce nu erau legal membri ai Bisericii.
În aceeași seară, la încheierea serviciului divin, domnul Cristoiu
a declarat: „Nu veţi avea botez duminică!” Iar noi am răspuns: „Dacă
vom muri până duminică, nu îl vom avea, dar dacă vom trăi, vom avea
botezul!” După părăsirea locaşului de închinare, duşmanii noştri au făcut
un alt plan de bătaie. S-au hotărât să țină ei botezul programat de noi.
Lucrurile menționate în acest capitol sunt întegistrate și păstrate
pe CD, fiecare vorbă spusă de reprezentanții Cultului, fiecare întrerupere
de predică a acestora. Cele întâmplate în Biserica Baptistă din Caransebeș
la 13 octombrie 1978 au rămas în istoria Cultului Baptist din România
ca un capitol rușinos înregistrat de elementele din conducerea Cultului
Baptist ce se vânduseră cu totul autorităților ca să facă rău, și a căror
nume vor zace în infamie pentru totdeauna.
129
Un mandat de arestare pe numele meu
Deseori am fost... în primejdii... în osteneli și necazuri...
2 Corinteni 11:26-27
Şefii m-au chemat de urgenţă la serviciu şi mi-au dat o cursă

de camion la Bucureşti, chiar a doua zi, sâmbătă, de dimineață. Astfel,
urmau să mă îndepărteze de Biserică pentru a nu fi prezent la botez.
După plecarea mea la București, Miliția orașului Caransebeș a emis un
mandat de arestare pe numele meu. Intenția era ca atunci când sosesc în
oraș să fiu arestat.
Apoi, miliţienii au fost chemaţi la Casa de rugăciune, şi toată
noaptea de sâmbătă spre duminică, sub supravegherea securiștilor, au
păzit baptistierul şi au asistat pe cei care umpleau bazinul cu apă caldă,
urmând ca serviciul de botez să fie înfăptuit de Ieremia Găvăgină şi
acoliţii săi.
Eu am condus zi și noapte și duminică dimineața am fost înapoi în
Caransebeș. Autoritățile nu știau acest lucru și nici nu îl credeau posibil.
15 octombrie 1978
Căci este o zi a Domnului oștirilor împotriva oricărui om mândru și
trufaș, împotriva oricărui se înalță ca să fie plecat... Numai Domnul va
fi înălțat în ziua aceea. Isaia 2:12, 17
Ziua de duminică, 15 octombrie 1978, a rămas memorabilă nu

numai în istoria Bisericii Baptiste din Caransebeș, ci și în istoria luptei
pentru recunoașterea drepturilor religioase ale baptiștilor și ale altor
grupări evanghelice din România ceaușistă. De peste șapte luni Biserica
Baptistă din Caransebeș, care alesese în luna februarie un Comitet după
principiile Scripturii, refuza orice amestec al autorităților în problemele
interne ale congregației.
Așa cum am relatat, în 13 octombrie au venit toți greii la
Caransebeș pentru a pune la punct Comitetul Bisericii. Printre grei se
numărau cei din conducerea Uniunii Cultului Baptist, cei din conducerea
Comunității Baptiste din Timișoara, precum și secretarul de partid al
orașului, inspectorul de culte alături de milițieni și securiști aduși din
multe părți pentru că pe localnici nu se puteau bizui în lupta de reprimare
a Bisericii Baptiste. Toți au jurat că nu ne vor permite să avem botez
130
Nicolae Rădoi
în duminica aceea cu slujitorii desemnați de Biserică, ci au planificat
în amănunt ca botezul să fie înfăptuit de oamenii partidului. Cel ales
pentru a oficia botezul a fost păstorul Ieremia Găvăgină, șeful de la
Timișoara, fostul păstor al Bisericii Baptiste din Caransebeș, care slujea
cu devotament cauza partidului în Cultul Baptist.
Începând de sâmbătă seara până spre dumincă dimineață
milițienii și securiștii adunați de autorități au supravegheat umplerea
bazinul baptistierului cu apă caldă pentru botez. Haina de botez a
păstorului a fost spălată, apretată și călcată pentru ca Ieremia Găvăgină
să o poată folosi la botezul pentru care fusese desemnat. În jurul orei
nouă dimineața, drumurile spre Biserică și ușa Bisericii erau păzite de
milițieni și securiști ca nici un membru al Comitetului Bisericii să nu poată
intra și să schimbe ceva din cele hotărâte la ședința de partid. Înlăuntru
erau organele de ordine comuniste precum și 15 păstori ai Cultului ce
slujeau cu scumpătate cauza partidului și jubilau în așteptarea umilirii
Comitetului. Numai că Dumnezeu are surprize mari pentru cei ce se tem
de oameni și nu de El.
Omul propune, dar Dumnezeu dispune

Omul face multe planuri în inima lui, dar hotărârea Domnului, aceea
se împlinește. Proverbe 19:21
Vineri seara, la terminarea serviciului de închinare în care

autoritățile și conducătorii Cultului Baptist nu putuseră schimba
Comitetul Bisericii, împuternicitul Cultelor ne-a declarat solemn: „Nu
veți avea nici un botez duminică!” Noi i-am răspuns: ”Dacă vom muri,
nu vom avea botez; dar dacă vom trăi, botezul va avea loc după cum l-am
anunțat!”
După plecarea noastră de la Biserică oamenii partidului au
stabilit tactica ce o vor aplica pentru duminică dimineața. S-a stabilit că
serviciul divin de dimineață va fi ținut de către păstorii ce veniseră de la
Timișoara și București să schimbe Comitetul. Ei vor ocupa amvonul, iar
Ieremia Găvăgină va efectua botezul.
În aceeași dimineață, la ora opt, după ce mă întorsesem din cursa
făcută cu camionul la București, ne-am întâlnit la casa mea mai mulți
frați pentru a stabili cum vom proceda în ziua aceea când se anunțase
botezul și autoritățile au promis că oamenii lor (păstorii corupți ai
Cultului Baptist) vor conduce serviciile religioase și vor efectua botezul.
131
Mai mulți frați erau de părere să renunțăm și să îi lăsăm pe cei veniți
de aiurea să conducă serviciile Bisericii. Ei ziceau: „Nu avem șanse de
izbândă! Nu se poate!” Eu le răspundeam: „Cu Dumnezeu totul este
posibil!”
Îmi aduceam aminte de felul în care stătusem de vorbă cu Domnul
în cursa făcută la București când mă rugam și ziceam: „Doamne, arată
acestor netăiați împrejur că Tu ești stăpânul, că tu hotărăști lucrurile!”
Făcusem o rugăciune atât de pasionată! Știam că Domnul poate să
netezească drumul înaintea picioarelor noastre!
Da, știam că s-a emis mandatul nostru de arestare (al lui Petre
Cocârțeu și al meu). Știam că întreprinderea îmi ceruse să fac un transport
de la București numai din dorința de a fi eliminat din zonă în duminica
respectivă. Dar mai știam că dacă Domnul hotărăște să ne sprijinească
vom birui!
Unii frați din Comitet erau timorați și obosiți de hărțuielile de
care avuseseră parte până atunci, și sugerau să ne retragem și să renunțăm
la pretenția de a conduce noi serviciul de botez. Le-am spus că Domnul
este de partea noastră și vom efectua botezul, așa cum am promis vineri
seara. Am adus aminte fraților că vineri seara noi am promis că dacă vom
fi în viață vom ține noi botezul! Frații m-au întrebat: „Cine va predica, și
cine va efectua botezul?” din moment ce între noi nu era nici un bărbat
ordinat. Am răspuns că Dumnezeu va purta de grijă, și El ne va trimite
un om. În minutul următor în casă a intrat fratele Pavel Gavrilovici sosit
în acea dimineață la Caransebeș pentru a fi alături de frații săi ce treceau
prin persecuție, și eu am spus celor prezenți: „Iată omul care va efectua
botezul!” Apoi l-am întrebat pe fratele Pavel dacă este gata de acțiune.
Răspunsul lui a fost pozitiv. Toți au rămas impresionați de felul în care
Domnul răspunsese rugăciunilor noastre și ne trimisese ajutorul Său!
Sosise vremea să ne deplasăm la Casa Domnului. Înainte de a
pleca ne-am rugat și am cerut binecuvântarea Domnului peste cele ce
urmau să se desfășoare în serviciul divin al Bisericii. Apoi i-am spus
soției: „Mărioară, nu știu dacă ne vom mai vedea. Dar să știi că Domnul
ne va purta de grijă!” Mama mea era și ea de față și a spus: „Lae, văd că
Domnul te-a chemat și te-a îndemnat să lucrezi în acest fel în Biserica
Lui! Du-te înainte fără frică, noi vom striga către Domnul pentru tine, și
voia Lui să se facă în viața noastră!”
Mai rămâneau două probleme: Cum vom intra în Biserică, și cum
vom obține haina de botez? Frații mei erau sceptici că vom putea intra.
Eu le-am spus că Domnul se va îngriji să ne dea accesul în Casa de
Rugăciune. Intervenția Domnului a fost din nou impresionantă.
132
Nicolae Rădoi
Un botez memorabil
Doi milițieni fuseseră postați în fața Bisericii Baptiste pentru a
opri intrarea membrilor din Comitetul nesupus autorităților. În jurul orei
nouă, văzând că totul decurge în liniște, și fiind convinși că eu eram la
București, cei doi milițieni și-au părăsit postul și s-au deplasat la bufetul
din apropiere pentru a se cinsti cu ceva băutură.
Rocada la care autoritățile nu s-au așteptat

Unul din noroadele acestea va fi mai tare decât celălalt.
Geneza 25:23
Noi am venit pe lateralul Bisericii și am intrat în sala din spate

a Casei de Rugăciune unde era haina de botez. Acolo erau adunați toți
candidații de botez și Ieremia Găvăgină, stând alături de un alt trădător
al Domnului, Sima Boșneag, le comunica faptul că el va fi cel ce va ține
botezul. În momentul în care am intrat în sală candidații s-au luminat de
bucurie. Am cerut unuia din cei prezenți să îmi dea haina, dar Ieremia
Găvăgină a strigat: „Chem Miliția!” „Poți să o chemi din toată inima!” –
i-am răspuns eu! „Ai fi făcut mai bine dacă ai fi chemat Numele Domnului
să aibă milă de tine!” Am dat haina de botez fratelui Pavel Gavrilovici, și
l-am rugat să țină și predica de botez.
În momentul în care a început serviciul divin, din spate au urcat la
amvon, nu Ieremia Găvăgină cu amicii lui, ci păstorul Pavel Gavrilovici
cu alți frați oaspeți, lucrători necompromişi, cum erau fratele Medrea de
la Hunedoara şi fratele Dimitrie Ianculovici. Ieremia Găvăgină a trebuit
să ocupe loc în banca membrilor alături de ceilalți aserviți ai Guvernului,
care nu pricepeau ce s-a întâmplat și făceau fețe fețe uitându-se
consternați spre securiști și spre celelalte organe comuniste. Toți priveau
neputincioși la cele ce se petreceau sub ochii lor.
Scena care a urmat a fost una de neuitat. Cei 15 păstori erau
nervoși. Securiștii și milițienii înțelegeau că situația le-a scăpat din mână
și vor trebui să răspundă în curând pentru incapacitatea lor de a fi stopat
lucrurile. Secretarul de partid și împuternicitul spumegau de furie, dar
nu puteau întreprinde nimic pentru a opri serviciul divin. Așa că toți au
ascultat la predica fratelui Pavel Gavrilovici, care nu s-a sfiit să le spună
tuturor că cei ce sunt de partea Domnului au victoria finală. Aceștia au
viața veșnică, nu se tem de moarte și de prigoane, căci se bucură de
ocrotirea lui Dumnezeu.
133
Cu ani în urmă Ieremia Găvăgină, la cererea autorităților
comuniste, îl destituise din pastorat pe fratele Pavel Gavrilovici. Acum
Dumnezeu îl punea în bancă pe Ieremia Găvăgină și îi oferea amvonul
păstorului Pavel Gavrilovici, arătând celor prezenți că nu planurile celor
răi izbutesc, ci planurile Sale care le-a stabilit din vecii. A fost o lecție
usturătoare pentru toți vânduții, și un îndemn pentru cei neprihăniți să se
încreadă în Domnul care conduce toate lucrurile după buna Lui plăcere.
Două cântări programatice

După ce au cântat cântările au ieșit... Marcu 14:26
Cu toată Biserica am cântat plini de însufleţire cântarea: M-am

hotărât să-L urmez pe Isus, și înapoi eu nu voi da; În faţă-i Isus, în
spate-i lumea, şi înapoi noi nu vom da; Renunț la lume, dar nu la Isus,
și înapoi eu nu voi da! Era o cântare a hotărârii de a rămâne credincioși
Domnului știind că vom suferi pentru El.
Duşmanii noştri au rămas de rușine şi nu au mai putut schimba
nimic. Aşa se face că pentru întâia oară de când comuniştii au pus mâna
pe putere în România şi au eliberat carnete de păstori, 15 păstori cu
carnetele în buzunar şi cu note de bună purtare de la Partidul Comunist,
au stat pe bancă, şi alţi păstori, care nu aveau recunoaşterea autorităţilor,
dar aveau chemarea Domnului, au condus serviciul divin şi au efectuat
botezul!
Biserica din Caransebeş dădea un exemplu altor Biserici ce anume
înseamnă să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni! Lucrul
cel mai impresionant a fost faptul că acei candidaţi la botez înţelegeau
primejdia la care se expuneau alăturându-se prin botez Bisericii Baptiste
din Caransebeş, şi totuşi, au făcut lucrul acesta cu bucurie, fiind gata să
sufere persecuţia, dacă era necesar!
Ultima cântare pe care am cântat-o împreună cu toată Biserica în
dimineața aceea de botez a fost Biruitori spre biruință. Cântarea proclama
victoria Domnului Isus Christos și a celor ce îl urmează cu credință.
Două scrisori
...ca să-i zădărnicească lucrarea ...au scris o pâră împotriva locuito-
rilor Ierusalimului. Ezra 4:5-6
134
Nicolae Rădoi
Ceea ce a urmat, se ştie. În drum spre casă am fost arestaţi, bătuţi
şi în final încarceraţi... După arestarea noastră Guvernul nu ştia cum să
procedeze. Condamnarea noastră ar fi produs proteste în Apus, de aceea
înainte de a ne condamna autorităţile şi-au asigurat o colaborare ce
credeau ei că o să îi disculpe în faţa Apusului.
S-au pus în circulaţie două scrisori: Una de la conducerea Uniunii
Baptiste din Bucureşti în care eram acuzaţi de producerea de dezordine
(tocmai cei care au vrut să facă dezordine la Caransebeş ne acuzau pe noi
de dezordine!), şi una de la Iosif Ţon (Poziția mea în Uniunea Baptistă
și cu privire la unele evenimente și tendințe din cadrul Uniunii Baptiste,
redactată la Oradea la 26 noiembrie 1978, Anexa 5), care era încă bine
văzut în străinătate. Cei de la conducerea Uniunii au cerut autorităţilor să
ne condamne la închisoare.
Iosif Ţon s-a limitat la faptul că a justificat acţiunile autorităţilor
aruncând vina pe noi. El nu a cerut direct condamnarea noastră, dar a
afirmat că eram vinovaţi şi Guvernul avea dreptul să ne judece şi să ne
condamne. Se împlineau spusele Domnului Isus când zicea că cei din
conducerea soboarelor ne vor da la moarte şi vor crede că fac o slujbă lui
Dumnezeu!
Mai relatez un episod care mi s-a adus la cunoştinţă ulterior. În
după-masa zilei de 15 octombrie, Iosif Ţon l-a sunat pe fratele Teodor
Vereş, care era păstor la Arad, Micălaca, şi i-a cerut să meargă imediat
la Caransebeş pentru a culege informaţii la faţa locului cu privire la
ceea ce s-a întâmplat acolo în urma serviciului de botez. Fratele Teodor
Vereş a venit imediat la Caransebeş şi s-a informat despre tot ceea ce se
întâmplase acolo, vorbind cu martori oculari. Imediat a plecat la Oradea
pentru a relata cele aflate lui Iosif Ţon. L-a găsit la biroul Bisericii
Baptiste numărul 2 cu alţi fraţi. Acolo, i-a relatat tot ceea ce aflase la
Caransebeş.
În urma celor relatate, Iosif Ţon s-a uitat spre ceilalţi fraţi şi a
declarat: „Fraţii noştri au acţionat exact aşa cum am scris în Cine îşi va
pierde viaţa! Să mulţumim lui Dumnezeu pentru ei!” La o lună după acest
incident, fratele Teodor Vereş l-a sunat pe Iosif Ţon şi i-a spus: „Frate
Iosif, circulă prin ţară o scrisoare în numele dumneavoastră, în care cei de
la Caransebeş sunt condamnaţi. Cred că e o lucrătură comunistă. Aceea
nu poate fi scrisoarea dumeavoastră!” La care Iosif Ţon i-a răspuns:
„Este scrisoarea mea, m-am convins că cei din Caransebeş nu au acţionat
corect, şi prin urmare trebuia să iau atitudine faţă de ei!” Fratele Vereş
i-a amintit de observaţia lui când a primit ştirile, cum ne-a lăudat că am
135
procedat corect, după cum el scrisese că trebuie să acţioneze credincioşii
în faţa încercărilor de imixtiune a Guvernului, dar Iosif Ţon o ţinea una şi
bună că are datoria să îi condamne pe cei arestaţi la Caransebeş. La urmă,
fratele Vereş i-a spus un cuvânt greu, numindu-l „curvă” şi de atunci
încoace a refuzat orice colaborare cu Iosif Ţon.
Școala temniței
În închisoare pentru
Christos
Arestarea în stradă
După ce le-au dat multe lovi-

turi, i-au aruncat în temniță...
Faptele Apostolilor 16:23 Cu soția mea, Mărioara.
La plecarea noastră de la Casa de Rugăciune securiștii ne așteptau
în stradă și au procedat la arestarea noastră. Intervenția lor a determinat
o reacție foarte puternică din partea membrilor Bisericii ce erau de față,
care ne-au înconjurat cu trupurile lor și au cerut o justificare a acțiunii
de arestare. În loc de explicații, milițienii au început să ne lovească cu
bastoanele.
Alături de mine se afla păstorul Pavel Gavrilovici, cel ce predicase
și efectuase botezul. Domnica Teleagă, o femeie foarte curajoasă,
a intervenit împotriva milițienilor ce împărțeau cu dărnicie lovituri
puternice de bastoane. Loviturile aplicate peste față ne-au cauzat răni
din care curgea sângele. Mama mea și cu mama lui Petrică Cocârțeu au
acționat și ele pentru a stopa cruzimea milițienilor.
Eu nu am mișcat un deget, deoarece știam că în cazul în care mă
voi apăra organele vor avea capăt de acuzare împotriva mea la proces.
În timp ce eram bătuți de agenții Securității îmbrăcați în milițieni, a
sosit de la Petroșani un autobuz cu călători și a oprit la fața locului unde
eram maltratați, și văzând atacul sălbatic al milițienilor au intervenit în
confruntare și cereau milițienilor să înceteze maltratarea noastră. Vecinii
au deschis poarta și ne îndemnau să fugim prin curtea lor de milițieni.
Noi am refuzat să fugim. Securiștii au chemat pe alții în ajutor și cei
sosiți într-un IMS (un fel de SUV comunist) ne-au forțat să urcăm în
mașină. Printre arestați era și fiul nostru cel mai mare, care avea 17 ani.
Arestarea noastră a putut avea loc numai după ce au fost
136
Nicolae Rădoi
mobilizate, pe lângă „miliţie”, şi forţe de la pompieri. În după amiaza
acelei zile, vestea s-a răspândit în toată zona din jurul Caransebeşului
că am fost arestaţi. Fraţi de ai noştri de la Băuţari, Obreja, Glimboca şi
alte comune dimprejurul Caransebeşului, inclusiv de la Haţeg, au venit
imediat la Caransebeș și alături de credincioşii din Biserica noastră s-au
deplasat la sediul Miliţiei cerând eliberarea noastră. Printre cei veniţi să
protesteze arestarea noastră au fost şi oameni nepocăiţi, care înţelegeau
nedreptatea ce ni s-a făcut şi îşi manifestau solidaritatea cu noi.
Milițienii au arestat pe cei pe care îi considerau mai vocali (Ionel
Prejban și alții) și au folosit pompele de apă ale pompierilor pentru a
împrăștia mulțimea adunată în fața porții. Pe cei arestați i-au forțat toată
noaptea să crape lemne în curtea închisorii eliberându-i doar dimineața.
Pe Ionel Prejban l-au ținut în arest, l-au bătut sălbatic smulgându-i
părul de pe piept și i-au intentat un proces prin care a fost condamnat la
închisoare alături de Petru Cocârțeu și de subsemnatul.
Tratamentul aplicat după arestare

Temnicerul, ca unul care primise o astfel de poruncă, i-a aruncat în
temnița dinlăuntru... Faptele Apostolilor 16:24
Imediat după ce am fost arestaţi la Caransebeş în 15 octombrie

1978 și am fost duşi la sediul Miliţiei, miliţienii au fost gata să înceapă
să execute ordinele şefilor care cereau să fim bătuţi din nou. De fapt
toţi cei implicaţi în arestarea noastră nu prea ştiau cum să procedeze cu
noi. Voiau să ne bată, dar se temeau de superiorii lor, care i-ar fi luat la
întrebări mai târziu, dacă lucrurile se auzeau la Europa Liberă.
Eu şi cu fratele Emerich Iuhasz ne-am îndreptat spre locul unde
îl băteau pe fratele Cocârţeu, cu intenţia de a-i opri din bătaie. Văzând
intenţia noastră, căpitanul de miliţie Cucu, ne-a barat calea şi a început să
ne ameninţe: „Vă bag la puşcărie, şi acolo o să muriţi!” Eu i-am răspuns
politicos, dar hotărât: „Domnule căpitan, poate mori dumneata înaintea
noastră!” La ieşirea mea din închisoare, am aflat că domnul Cucu,
căpitanul care ne ameninţase cu moartea, era el însuşi mort! Mi-a părut
rău de tinereţea lui! Se împlineau cuvintele Domnului care avertiza pe
persecutori printr-o declaraţie de iubire faţă de credincioşii săi: „Cine se
atinge de voi, se atinge de lumina ochilor Mei!”
Comandantul secţiei din Caransebeş, numit Ciurel, a venit
ameninţător la mine, şi a încercat să mă lovească cu pumnii. Eu aveam
137
un nerv foarte sensibil care în momentul în care era atins făceam o reacție
involuntară. Soția mea știa acest lucru și era foarte atentă să nu mă atingă
în acel loc. Din nefericire pentru el, comandantul Ciurel m-a atins tocmai
în acel loc și reacția involuntară nu a întârziat să apară. Nu am făcut
altceva decât să întind o mână şi să îl pun jos, la picioarele mesei lângă
care eram.
Procesul
Pavel a fost chemat, şi Tertul a început să-l pârască astfel: „Prea ale-
sule Felix, tu ne faci să ne bucurăm de o pace mare; şi neamul acesta
a căpătat îmbunătăţiri sănătoase prin îngrijirile tale. Lucrul acesta îl
mărturisim cu toată mulţămita, în toată vremea şi în tot locul. Dar, ca
să nu te ţin prea mult, te rog să asculţi, în bunătatea ta, câteva cuvinte.
Am găsit pe omul acesta, care este o ciumă: pune la cale răzvrătiri...
Faptele Apostolilor 24:2-5
După arestarea noastră Securitatea a adus în birourile sale o serie

de persoane, în special pe cei din conducerea Bisericii, cărora le-a cerut
să dea declarații împotriva noastră. Cei mai mulți au refuzat să le dea. Mi
se cereau și mie declarații, dar refuzam. Avocatul Iuga adus cu scopul să
ne ceară oficial să dăm declarații s-a ridicat în timp ce eram chestionat
de Procurorul orașului, Timofte, și părăsind sala a declarat că nu vrea să
comită o nedreptate și să fie dat la Europa Liberă! Un alt avocat a fost adus
să reprezinte procuratura și cu vorbe mieroase încerca să mă convingă să
semnez declarațiile cerute. Bineînțeles că am refuzat, deoarece ei voiau
să semnez declarații deja întocmite de procurorul Timofte. Eu am spus
că semnez declarații scrise de mâna mea, nicidecum pe cele formulate de
securiști.
Prima noastră înfățișare înaintea judecătorilor a fost în Caransebeș.
În ziua procesului străzile au fost închise pentru a opri oamenii să vină la
proces. Securitatea se temea de o răzmeriță a locuitorilor Caransebeșului.
Eram foarte cunoscut în oraș. Cei din conducere îmi erau îndatorați
deoarece îi servisem cu miei și alte produse alimentare. Mașina mea
fusese la dispoziția tuturor celor ce aveau nevoie de transport. Săracii
primiseră miei de la mine gratuit an după an. Securitatea se temea de o
revoltă, mai ales că spusesem unui milițian ce mă întrebase după arest
dacă voi sta liniștit sau nu în situația în care ajunsesem: „Caragioiule,
numai un semn fac și toți sunteți la pământ!” Gluma mea fusese luată
în serios de Securitate. La vorbele mele cei din Caransebeș ne-au pus
138
Nicolae Rădoi
înapoi în celule și au cerut cătușe americane de la Reșița, cele care se
strângeau pe mâini când încercai să te miști sau să te eliberezi din ele.
În momentul în care am fost transportați de la Miliție la Tribunal
pe marginea drumului erau plasați milițieni din loc în loc. Ajunși la
Tribunal am constatat că prietenilor noștri nu li se dăduse acces în sala
Tribunalului, ci ținuți pe culoar. Dar dușmanii noștri erau prezenți.
Păstorul Trifu era acolo și nota tot ceea ce se întâmpla în camera
procesului. În momentul acela am șoptit tatălui meu să deschidă ușa
laterală, ceea ce a și făcut. Imediat frații din culoar au umplut sala. Unul
din foștii diaconi ai Bisericii, Cuzma, era adus acolo să spună cum am
încălcat legile țării. În celaltă parte era un alt martor, un militar de la
forțele de pompieri care fuseseră chemați la fața locului în momentul
arestării. Misiunea lui era să declare că eu l-am lovit pe comandantul
Ciurel. Soldatul a declarat că nu a văzut deloc agresivitate din partea
mea, că nu am lovit în niciunul din cei ce mă arestau. În fața acestei
declarații Procurorul a rămas consternat. Judecătorului i-am declarat că
noi am fost cei agresați și nici chiar hitleriștii nu au fost atât de cruzi cu
cei pe care i-au condamnat și nu au schingiuit atât de barbar pe oponenții
lor. Am amintit de Ionel Prejban căruia i s-a smuls părul de pe piept și
de asemenea de cei arestați și puși o noapte întreagă să spargă lemne în
curtea Securității.
Judecata s-a amânat peste trei zile când din nou străzile au fost
închise. Cauza amânării sentinței am ajuns să o cunosc mai târziu.
Judecătorul Mustețea a mers între timp la București la Ministerul
Justiției și a cerut să nu ni se dea pedeapsa de 20 de ani pe care o
ceruseră reprezentanții Cultului Baptist din București, ci pedepse mult
reduse (informația aceasta mi-a dat-o un alt judecător, Boșneag, șeful
judecătorilor din Caransebeș la acea dată, pe care l-am întâlnit după
revoluția din 1989 când l-am vizitat cu Nicu Șandru și Iancu Nicoluță).
La următoarea înfățișare mi s-a dat sentința: O condamnare de zece luni
pentru o infracțiune, o alta de un an și jumătate pentru o a altă infracțiune
(Cod penal art. 239, aliniat 2, art. 33, lit. b și 34 lit. a). Acuzațiile pe
baza cărora am fost condamnat au fost că adusesem ultraj la moravurile
publice și avusesem un comportament dezordonat în spațiul public.
Ce departe sunt aceste acuzații de cele pe care mi le aruncaseră
cei de la Uniunea Baptistă de la București (Cornel Mara, Paul Bărbătei și
Ioan Bunaciu) și de către Iosif Țon, care declaraseră că fusesem arestat și
dat în judecată pentru faptul că bătusem milițieni sau mă încăierasem cu
reprezentanții ordinii publice. Nici autoritățile comuniste nu m-au acuzat
139
oficial de aceste lucruri. E adevărat că inițial au răspândit zvonul că am
agresat milițieni, dar în final au decis că este mai credibil să mă condamne
pe baza unor articole obscure ce nu cereau dovezi incontestabile. Se
vede că numiții de mai sus au luat de bune acuzațiile gratuite ce mi s-au
adus și s-au grăbit să mă condamne lucrând de fapt pentru interesele
Securității, ce hotărâse să îmi găsească capete de acuzare. Pilat și Irod
s-au unit ca să mă condamne la cererea Securității. Ironic este faptul că
autoritățile au abandonat acuzațiile ce ni s-au adus inițial, pe când Iosif
Țon, după ce le-a publicat într-o scrisoare în care ne-a condamnat public,
le-a menținut până astăzi, deși nu a fost martor ocular!
Legile țării sau legile lui Dumnezeu?

Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm
mai mult de voi decât de Dumnezeu; Faptele Apostolilor 4:19
În timpul procesului procurorul Banda se străduia din răsputeri

să prezinte cazul nostru ca fiind extrem de primejdios pentru Securitatea
statului socialist, deoarece, spunea el, „aceşti oameni încalcă în mod
sfidător legile ţării!” El voia să facă uz de afirmaţia mea făcută în faţa
judecătorului pe când eram acuzat de încălcarea legilor, când spusesem
că dacă Guvernul va da legi împotriva Cuvântului lui Dumnezeu, eu nu
voi asculta de acele legi. La a doua înfățișare la Caransebeș cu lanțurile pe
mâini acuzat fiind că încalc legile țării am spus judecătorului: „Domnule
judecător, să fie notat bine în procesul verbal. Declar că voi încălca
întotdeauna orice lege dată de legiuitorii țării care încalcă Cuvântul lui
Dumnezeu!” Procurorul Banda a încercat să folosească această afirmaţie
a mea pentru a mă picta negru în faţa judecătorului şi a audienţei, şi
a cere astfel o condamnare aspră, aşa cum pretinseseră conducătorii
Uniunii Baptiste de la Bucureşti.
La o bucată de vreme după ce am ieşit din închisoare mi s-a
spus că Procurorul Banda şi-a sfârşit zilele într-un accident urât. Legile
lui Dumnezeu pe care el le încălca în mod sfidător l-au sancţionat.
Dumnezeu a declarat solemn: „Nu vă atingeţi de aleşii mei!” (Psalmul
105:15). „De aceea, pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit
şi te iubesc, dau oameni pentru tine...” Cuvântul Domnului este încercat,
adică s-a dovedit a fi adevărat mereu şi mereu, din generaţie în generaţie.
„Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici, şi să
păstreze pe cei nelegiuiţi, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii” (2 Petru
140
Nicolae Rădoi
2:9). Dar, pentru a experimenta izbăviri mari din partea Domnului este
necesar să ne asumăm riscuri mari cu Dumnezeul nostru.
Am fost întrebat de judecător ce dorință am, la care am spus că
nu am nici o dorință decât să fiu pus cu prietenul meu Petru Cocârțeu ca
să îl ajut să își facă norma.
Recursul la Reșița
Cînd au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, s’au mirat, în-
trucât ştiau că erau oameni necărturari şi de rând; şi au priceput că
fuseseră cu Isus. Fapte 4:13
Pentru recurs am fost transportați de la Caransebeș la Reșița. Am

fost aduși acolo în lanțuri grele. Mâinile mele erau învinețite de felul
în care mi le strânseseră în cătușe. În fața Instanței am ridicat mâna cu
lanțurile ce le aveam și am spus aceleași lucruri ca și la Caransebeș. Nu
ne-am făcut vinovați de călcarea vreunei legi a țării, ci am acționat în
cadrele libertății prevăzute de Constituția țării. Dar am spus din nou că
dacă sunt promovate legi nedrepte care îmi cer să încalc Cuvântul lui
Dumnezeu, eu am făcut de mult alegerea să păzesc Legile Domnului
în dauna celor omenești. La părăsirea camerei unde a avut loc recursul,
plutonierul Roman, ce ne adusese acolo și auzise mărturia mea, a înțeles
că eram persecutați pentru credință și nu pentru agresarea unor persoane
însărcinate cu păzirea ordinii publice, a declarat că ne va trata omenește
de aici încolo. Ne-a luat lanțurile de la mâini si a spus ca le va pune
criminalilor, întrucât noi nu eram oameni care trebuiau puși în lanțuri.
Avocatul apărării
...cercetam pricina celui necunoscut, rupeam falca celui nedrept.
Iov 29:16-17
La vestea că mai multe persoane aparținând Comitetului ALRC

au fost arestate și li se intentează proces, doi avocați din Elveția s-au
deplasat spre România cu gândul să ne apere în fața acuzatorilor noștri.
Bineînțeles că nu li s-a permis să intre în țară!
Am fost apărați în proces de avocatul Zandomir, un tânăr ce se
vedea că nu îi păsa de reputația ce și-o face prin apărarea noastră. De fapt
tatăl lui era credincios baptist stabilit în America. Acest lucru ar putea
141
explica, în parte, curajul tânărului
avocat. Domnul Zandomir a fost
ajutat și sfătuit cu privire la felul
în care urma să ne apere de către
fratele Taloș Vasile, care s-a
deplasat personal la Caransebeș cu
acest scop.
După ieșirea din închisoare
am rugat pe Zandomir să asiste
pe cei condamnați fără motiv de
Cu soția și avocatul Zandomir după autoritățile comuniste, și în unele
revoluția din 1989 cazuri intervenția a fost cu reușită.
Unul dintre cei eliberați prin intervenția avocatului Zandomir a venit să
mă caute pe Muntele Mic pentru a-mi mulțumi că l-am ajutat să iasă din
închisoare.
Am ajutat pe cei din închisoare să primească pachete. Trimeteam
șase-șapte pachete pe lună la condamnații ce sufereau pe nedrept în
închisorile comuniste.
Pedeapsa cea mai grea, ni se reduce de către cei ce tre-

buiau să ne condamne
Nu mai necăjiți pe oamenii aceștia, și lăsați-i în pace.
“Un judecător pământesc intervine pentru noi la Ministerul

Justiției din București, să ni se reducă pedeapsa.”
După revenirea noastră în România am ajuns să stau de vorbă cu

judecătorul Boșneag, fostul șef al Tribunalului din Caransebeș în vremea
procesului și condamnării noastre. De față erau Nicu Șandru, păstorul
Bisericii Baptiste nr. 2 din Oțelul Roșu și Nicoluță Iancu, român ce a
emigrat ulterior în America și s-a stabilit în Phoenix, Arizona. Judecătorul
Boșneag ne-a mărturisit: „Măi Albai, vreau să îți spun anumite lucruri
pe care tu nu le știi. Sentința voastră era pentru cel puțin 20 de ani, dar
judecătorul alocat cazului vostru, domnul Mustețea, a refuzat să dea
sentința cerută, a amânat rostirea sentinței pentru trei zile, timp în care a
plecat la București și a pledat la forurile superioare pentru a se accepta
o sentință mult mai ușoară, ceea ce s-a realizat.” Sentința mea a fost de
142
Nicolae Rădoi
un an și jumătate, a lui Petru Cocârțeu de un an, și a lui Ionel Prejban de
șapte luni.
Judecătorul Mustețea a preluat și cazul meu în care eram acuzat
de venituri ilicite, și a avut curajul să declare că acuzațiile erau nefondate.
Cei optsprezece martori veniți la proces au depus o mărturie foarte
convingătoare ce nu a putut fi negată sau contestată de procurori.
Cum a ajutat Asociația Bisericilor Baptiste din America

pe disidenții creștini din România?
Tu, care te fălești cu Legea, necinstești pe Dumnezeu prin călcarea
acestei Legi? Romani 2:23
Nu mai trebuie să argumentăm că protipendada instalată la

conducerea Uniunii Bisericilor Baptiste din România era un instrument
de persecuție a credincioșilor ce voiau să trăiască după îndemnurile
Domnului Isus din Sfânta Scriptură. Noi, cei din Caransebeș, care am
refuzat amestecul autorităților în problemele interne ale Bisericii Baptiste,
am fost aspru persecutați de păstorii baptiști aflați în solda Partidului și în
fruntea Cultului. Ei ne-au făcut proces de trimitere în judecată și au cerut
condamnarea noastră la închisoare. Ei persecutau pe frații noștri care nu
ascultau de ordinele Partidului de a fi tăcuți și supuși măsurilor menite de
a reduce la tăcere mărturia creștină.
Cazul nostru, al celor din Caransebeș a devenit cunoscut la Radio
Europa Liberă și în Congresul Statelor Unite. Dar a ajuns cunoscut nu
prin cei de la care ne așteptam la asistență frățească! Ne gândeam că
frații noștri baptiști aflați în libertatea Americii erau dornici să intervină
pentru noi atât la autoritățile americane cât și la cele ale României. Ei
trăieseră în România și știau mai bine ca toți ceilalți ce însemna teroarea
roșie. Acum trăiau în libertate și credeam că dau atenție cerinței Sfintei
Scripturi din Epistola Sfântului Apostol Pavel către Evrei 13:3:
Aduceţi-vă aminte de cei închişi, ca şi cum aţi fi închişi cu ei;
aduceţi-vă aminte de cei ce îndură rele, întrucât şi voi sunteţi în trup.
Am fost sincer dezamăgiți când am aflat că niciunul din „frații”
noștri baptiști din America, cei care se aflau la cârma Asociației
Bisericilor Baptiste Române din Statele Unite, nu a intervenit în favoarea
noastră! Nu știam motivul: Nu ajunseseră să cunoască realitatea de la
Caransebeș? Nu au fost încunoștințați de ceea ce survenise acolo?
După eliberarea de la Popa Șapcă am ajuns cu familia în Statele
143
Unite. Din primul an am avut dorința să particip la Congresele Asociației,
ca să motivez pe cei din conducerea Asociației să intervină pentru cei care
rămăseseră în România și erau în continuare persecutați de comuniști!
Știam că poziția lor și cuvântul lor era important pentru Guvernul de la
București!
Zis și făcut! M-am apropiat de cei din eșalonul superior al
Asociației și i-am solicitat să acționeze de la nivelul poziției lor în
folosul fraților persecutați. Știam că au la îndemână tribuna Radioului
Europa Liberă și Transworld Radio din Monte Carlo. Știam că în fiecare
an la finele Congresului se adresează rezoluții atât celor din Guvernul
american cât și celor din Guvernul României! Credeam că pot să îi
motivez să facă ceva pentru frații noștri și ai lor!
Când am întrebat de ce până atunci nu s-a luat poziție în favoarea
credincioșilor prigoniți din România și am solicitat ca măcar din acel
moment să se facă ceva pozitiv pentru ei, mi s-a răspuns diplomatic:
„Noi nu cerem drepturi! Noi nu facem politică!
Acest răspuns m-a descumpănit, deoarece am recunoscut imediat
fățărnicia celor ce îl formulaseră. Ei își ceruseră dreptul să vină în
America, dar considerau că ceilalți creștini din România nu au dreptul
la a li se face dreptate! Cât fariseism! Câtă ipocrizie! Câtă lașitate și
perversitate în felul în care își justificau inacțiunea! În schimb torționarii
fraților noștri din România (cei din conducerea Uniunii Baptiste ce
slujeau interesele Partidului) erau invitați la Congresele Asociației și
primeau cuvântul de fiecare dată!
Revoluția de Palat din decembrie 1989 nu a schimbat nimic
la Cotroceni și nici în Cultul Baptist din România. Acolo (în Cult)
nu au existat luptători care să ceară demiterea colaboraționiștilor și
condamnarea lor publică. S-a sperat că timpul îi va înlătura fără a crea
tulburare! După 25 de ani constatăm că nu s-a schimbat nimic. În locul
tatălui colaboraționist a fost instalat fiul colaboraționist! Și în locul celor
ce au fost în fruntea Asociației Bisericilor Baptiste din America și au
fraternizat cu prigonitorii fraților lor din România pe vremea comuniștilor,
au venit alții (din aceeași plămădeală) care recent au fraternizat și ei cu
compromișii din fruntea Cultului Baptist din România.
Nici aceștia nu cred că trebuie să facem politică. Bineînțeles este
vorba de politică dreaptă. De aceea își permit să facă o politică murdară,
prin care se fac una cu foștii și noii trădători ai fraților lor!
Cum a ajutat Asociația Bisericilor Baptiste din America pe
disidenții creștini din România în vremea regimului comunist? I-a ajutat
144
Nicolae Rădoi
întorcând spatele acestora, fără să le pese de suferința lor! Cum a luat
atitudine Asociația Bisericilor Baptiste din America față de cei din
conducerea Cultului Baptist, care prigoneau pe frații lor? Exact așa cum
a luat atitudine prezenta conducere a Asociației față de noii conducători,
care la rândul lor, au în trecutul lor păcatul trădării de care nu s-au pocăit.
I-au invitat pe aceștia la amvonul Asociației și i-au privit cu mare bucurie!
Ce face Asociația Bisericilor Române Baptiste din Ameri-

ca? Îl condamnă pe Ioan Botezatorul!
Acum că penticostalii români din America au protestat împotriva
deciziei Curţii Supreme a Statelor Unite de a legaliza căsătoriile
sodomiţilor, asteptam ceva şi din partea Asociaţiei Bisericilor Baptiste
din America. Ceva mai mult decât “Noi nu ne amestecăm în politică!”
sau “Noi ne rugăm!”
Mântuitorul a facut politică. Nu în ascuns, nu subversiv, ci deschis
şi ne-a lăsat şi nouă o pildă să Îl urmăm. Un caz concret.
Ioan Botezatorul a condamnat pe Irod pentru că “se căsătorise”
cu Irodiada, nevasta fratelui său. Conform normelor romane divorţul
şi recăsătoria erau acceptate, dar nu conform normelor lui Dumnezeu.
Irod nu făcuse nimic ilegal din punct de vedere juridic, dar încălcase
Cuvântul Legii lui Dumnezeu. Din pricina faptului că a luat poziţie faţă
de cei puşi în dregătorii, Ioan a ajuns în temniţă. De acolo i-a adresat Lui
Isus o întrebare ce arată într-un fel dezorientarea ce o experimenta.
Isus nu l-a condamnat pe Ioan pentru că se amestecase în politică,
aşa cum au făcut mai marii Bisericilor Baptiste cu luptătorii care sub
Ceauşescu au condamnat păcatele săvârşite de politicienii ce încălcau
Constituţia României şi suprimau astfel în cazul baptiştilor drepturile
garantate constitutional.
Isus nu a considerat că Botezătorul merita să fie pus în temniţă
pentru că se amestecase în politică! Dimpotrivă, Fiul lui Dumnezeu
l-a lăudat pe Ioan în acele momente pentru principialitatea lui, pentru
spiritul lui de jertfă, pentru curajul lui şi pentru statornicia dovedită în
persecuţie. Lăudându-l pe Ioan Botezătorul, Isus îi recomanda acţiunile
în public, şi îl dădea de exemplu altora ce urmau să vină în urma lui
Ioan în lucrarea lui Dumnezeu. Şi e păcat că predicatorii noştri nu vor să
samene cu cel mai mare om născut din femeie, nici nu vor să primească
laude din partea lui Isus aşa cum primise Ioan!
Ar trebui să căutăm cu lumânarea un caz ca al lui Ioan între cei care au
145
fost la conducerea Uniunii Baptiste din România sau la cârma Asociaţiei
Bisericilor Baptiste din America în timp ce comuniştii dominau scena
politică a României! Toţi cei care s-au perindat pe la conducerea celor
două instituţii au fost laşi, şi de aceea au refuzat să apere drepturile
credincioşilor ce trăiau în conformitate cu Scriptura şi intrau în conflict
cu autorităţile comuniste. Nici măcar un preşedinte al Asociaţiei
Bisericilor Baptiste din America nu a luat poziţie faţă de persecuţiile
ce le sufereau fraţii lor în România ceauşistă. Ei organizau congrese,
publicau reviste, ţineau conferinţe, dar nu pomeneau nimic de fraţii lor
din temniţele comuniste! Când erau întrebaţi de ce nu iau poziţie, se
scuzau cu formula: “Noi nu facem politică şi nu cerem drepturi!”
Au uitat complet de faptul că Scriptura cere urmaşilor lui
Christos să facă politică şi să îşi aducă aminte de cei din temniţă, ca
şi cum şi ei ar fi acolo (a te solidariza cu cel pus în temniţă din pricina
credinţei înseamnă a condamna pe conducătorii politici care persecută
pe pocăiţi; înseamnă a condamna păcatul şi implicit a face politică!).
Au uitat de faptul că Mântuitorul a stat alături de Ioan Botezătorul şi l-a
apărat public când era la închisoare şi în acelaşi timp a condamnat public
abuzurile lui Irod! Acesta a fost Domnul nostru pe care unii îl efeminează
şi îl descriu ca fiind neinteresat de politică! Da, când a fost vorba de
apărarea credincioşilor Săi, Isus a făcut politică! S-a solidarizat cu ei
în persecuţie şi a condamnat autorităţile ce persecutau pe credincioşi!
Exemplul lui Christos trebuia să fi fost urmat de cei ce s-au perindat la
conducerea Cultului Baptist din România în perioada comunistă, sau de
cei de la conducerea Asociaţiei Bisericilor Baptiste din lumea liberă! Nu
au facut-o, în schimb au lăudat pe persecutori şi implicit au condamnat
pe cei ce sufereau persecuţie.
Istoria se repetă în alte sfere. La ora actuală sodomiţii din
societatea vestică sunt antrenaţi (la fel ca şi comuniştii) în acţiunea de a
suprima drepturile credincioşilor lui Isus şi de fapt încearcă să reducă la
tăcere pe toţi cei ce gândesc diferit de ei! Ce fac cei mai mulţi predicatori?
Tac şi refuză să ia atitudine! Le este frică să spună răului rău! Le este
frică să nu ajungă în cuptorul persecuţiei! De fapt ei renunţă la a-L
proclama pe Isus ca Domn şi Judecător al tuturor celor ce îi sfidează
cerintele! Mântuitorul nu poate folosi în nici un fel pe oamenii care se
tem de semenii lor mai mult decât de Dumnezeu! Şi aceasta este tragedia
predicatorilor contemporani! Preferă să trăiască în securitate şi în puf
mai degrabă decât să îşi primejduiască poziţiile luând atitudine faţă de
pervertiţii care corup generaţiile ce trăiesc azi!
146
Nicolae Rădoi
Probabil că ciurul ce va cerne cel mai bine pe cei ce se proclamă
pocăiţi va fi atitudinea luată faţă de perversiunile practicate de sodomiţi
şi de politicienii ce le dau apă la moara! Curajul de a condamna sodomia
şi practicile asociate cu aceasta va fi un semn al verticalităţii, pe când
tăcerea cu privire la sodomie şi “căsătoriile” sodomiţilor va fi percepută
(corect) ca abandonul luptei pentru adevăr.
Cei care ne-au ajutat în mod real

Dați dreptate nenorocitului... Psalmul 82:3
Dintre cei care aveau o platformă de unde ne puteau ajuta, niciunul

din predicatorii ce vorbeau la radio (Europa Liberă, Quito – Ecuador) nu
au folosit microfonul pentru a interveni în favoarea noastră. Singurul care
ne-a ajutat a fost păstorul Ieremia Hodoroabă care ne-a trimis $7.000 de
dolari pentru familiile celor ce eram întemnițați. Singurul care a vorbit
la Europa Liberă în favoarea noastră organizând chiar un protest pentru
noi în Germania a fost autorul Sergiu Grossu, ce aparținea de Oastea
Domnului. În rest, tăcere și inacțiune vinovată.
Trei colonei ce m-au simpatizat și ajutat

În Cezarea era... un centurion... cucernic și temător de Dumnezeu...
Fapte 10:1-2
Dumnezeu și-a arătat îndurarea față de mine și prin faptul că

mi-a scos în cale ofițeri care în mod inexplicabil m-au simpatizat și m-au
ocrotit în timpul când eram persecutat de frații mei și de autoritățile
comuniste.
Unul a fost colonelul Ionescu din Oradea pe care l-am avut în
timpul când făceam armata. La un moment dat la întrunirile de orientare
politică a început discuția dacă există Dumnezeu. Unul din căpitanii
prezenți nega existența lui Dumnezeu, și eu am intervenit în discuție
spunându-i căpitanului că ceea ce spunea este un neadevăr. De față erau
mulți militari, inclusiv baptiști. La un moment oarecare în dezbatere s-a
ridicat un soldat ce a spus: „Și eu cred ceea ce spune Rădoi, că există
Dumnezeu.” M-am bucurat că măcar un soldat era aliatul meu. Eu
credeam că omul este unul dintre militarii baptiști sau penticostali, dar
aceștia tăceau toți. Cel ce luase cuvântul era un credincios ortodox.
147
Comandantul a promis că mă va scoate la raportul regimentului.
Așa s-a întâmplat. Prezent era și colonelul Ionescu pe care l-am cunoscut
cu acea ocazie. Ofițerii au concluzionat că eu eram pe această poziție
deoarece nu avusesem acces la literatură ateistă. Eu le-am explicat de ce
eram credincios, și le-am oferit mărturia convertirii mele: cum am intrat
în Casa de rugăciune a pocăților, cum mi-a vorbit Dumnezeu la slujba
aceea religioasă și nu mi-a vorbit niciodată prin preotul satului, unchiul
meu ce cânta liturghiile, cum Dumnezeu mi-a schimbat deodată toate
înclinațiile păcătoase și m-a făcut un om nou...
După ce m-au ascultat, ofițerii mi-au spus să mă retrag la cameră.
După două zile am fost chemat la biroul colonelului și am fost pus șofer
pe mașina de aprovizionare. De atunci am mâncat la masa ofițerilor.
Colegii au rămas mirați. În loc să fiu pedepsit pentru că l-am contrazis pe
căpitanul politic, eu am fost favorizat de conducerea regimentului.
A mai fost un moment în care colonelul Ionescu a acționat în
favoarea mea. Eram la capătul celor doi ani de armată și urma să ni se
prelungească armata cu încă două luni din cauza muncilor agricole unde
fuseserăm concentrați. La capătul primei zile eram epuizat și descurajat.
În momentul acela a intrat în cameră un ofițer care a rostit numele meu
și a cerut să îl urmez. Mă gândeam că nu îmi făcusem bine munca pe
câmp și gânduri negre mă încercau în timp ce îl urmam. Dar ajunși la
comandamentul locului, mi s-a comunicat că eu împreună cu un alt
soldat am primit grațiere de cele două luni de muncă! Colonelul Ionescu
intervenise în favoarea mea. I-am mulțumit și i-am urat să îl cunoască
pe Domnul Isus și să aibă parte de viața veșnică. M-a îmbrățișat și mi-a
urat numai bine. De multe ori în timpul armatei îl duceam cu camionul
și îi vorbeam de Dumezeu și de mântuirea ce ne-a fost dată în Domnul
Isus. Nădăjduiesc că Dumnezeu a continuat să îi atingă viața să îi dea
mântuirea.
Al doilea ofițer superior ce mi-a făcut bine a fost colonelul Matu,
ce lucra în cadrul Securității cu sediul la Caransebeș. În urma faptului că
aderasem la Comitetul creștin de Apărare a Libertății Religioase și de
Conștiință, am intrat în vizorul Securității. Colonelul Matu mi-a spus că
tot ce îmi cer este să nu îl mai invit pe fratele Liviu Olah la Caransebeș,
deoarece aveam nevoie de pășune bună pentru oi. Nu am zis nimic, dar
nu l-am mai invitat pe fratele Olah la Caransebeș. Am arătat în alt loc
cum mi-am revenit din apatie și cum în cele din urmă am fost arestat și
dat în judecată pentru activitățile mele religioase. Colonelul Matu a avut
un rol în tot ceea ce s-a întâmplat cu mine în acele împrejurări, dar nu un
148
Nicolae Rădoi
rol de persecutor, ci mai degrabă de ocrotitor.
L-am întâlnit după revoulția din 1989, când m-a luat în brațe și
mi-a zis: „Rădoi, ești fratele meu! Ți-aduci aminte de zilele când erai
în proces. Eu am declarat că nu vreau să mânuiesc cazul vostru, ci l-am
dat în seama partidului, care era mai mare ca Securitatea.” La partid
prim secretar era unchiul meu, Firu Cotârlă. Acesta nu a vrut să facă
nimic împotriva noastră. De-abia după ce am fost reclamat de păstorii
vânzători de la Comunitatea Baptistă din Timișoara și cei de la Uniunea
Baptistă din București, de-abia atunci autoritățile locale au trecut la
represalii și s-a ajuns la arestarea și condamnarea noastră!
Cu câteva luni în urmă am fost înștiințat că colonelul Matu este
bolnav și ar vrea să stea de vorbă cu mine ca să îmi împărtășească anumite
secrete ce trebuia să le știu. Când l-am sunat, deja plecase în veșnicii.
Am regretat mult că nu am apucat să vorbesc cu el. Probabil că voise
să îmi spună ceva despre dosarul meu din care am dedus că erau 48 de
persoane dintre baptiști și penticostali, care mă urmăriseră, printre care
mulți păstori. Se pare că Colonelul Matu și-a pus încrederea în Domnul
Isus pentru mântuire. Aceasta în contrast cu păstorii care au murit și nu
au avut curajul să recunoască trădările ce le-au făcut! Colonelul David
m-a simpatizat din prima clipă când m-a văzut. Eram chemat la biroul
lui la Reșița în urma faptului că organizasem o tabără cu tinerii baptiști
la Muntele Mic unde invitasem pe fratele Liviu Olah să le vorbească. În
urma acțiunii fusesem reclamat și colonelul David era însărcinat să mă
interogheze. „De ce ești tu un om diferit?” - m-a întrebat el. Întâi i-am
spus că eram un om schimbat de când Dumnezeu mă iertase și îmi dăduse
în dar viața veșnică, că eram devotat Domnului de când îmi cruțase viața
de febra tifoidă și apoi am adăugat că sunt un om ce nu poate suporta
nedreptatea și de aceea am făcut toate lucrurile de care eram acuzat.
El mi-a comunicat faptul că aveam trădători în Comitetul
Bisericii și dacă voiam să nu se știe ce facem trebuia să ascundem de
aceștia informațiile critice. Mi-a dat și numele a cinci oameni care erau
în Comitetul Bisericii și totuși, acționau ca informatori ai Securității!
Eu mi-am exprimat neîncrederea cu privire la cele ce îmi spunea, și am
plecat convins că era o lucrătură ce urmărea să bage zâzanie între noi.
I-am întrebat pe cei cinci dacă au dat declarații Securității, și toți au negat
lucrul acesta. Data viitoare când am ajuns în biroul colonelului David
i-am spus că cei cinci nu erau trădători. El a zâmbit și a spus: „Eu sunt
mai sincer ca ei!” M-a sfătuit să cer o declarație celor vizați în care să
spună deschis că nu au dat rapoarte la Securitate cu privire la tabăra de la
149
Muntele Mic. Am revenit la membrii Comitetului și le-am cerut să dea o
astfel de declarație! Surpriza a fost că niciunul nu a vrut să dea declarația
cerută, și apoi au recunoscut că dăduseră informații la Securitate!
La următoarele alegeri de Comitet în Biserica Baptistă din
Caransebeș, cei cinci nu au mai fost realeși în Comitet. Biserica știa
deja ce hram purtau aceștia și nu le-a mai dat votul. Discuțiile mele
cu colonelul David au atins și tema convertirii mele și a credinței în
Dumnezeu. I-am vorbit despre ordinea și cadența perfectă a universului
ce arată deslușit că este guvernat de Dumnezeu. Când lucrurile s-au
stricat și noi am ajuns la închisoare, apoi am ieșit de acolo cu reputația
de disident, colonelul David m-a chemat și mi-a șoptit că este bine pentru
mine să plec din țară, deoarece viața îmi era în pericol. M-a convins de
lucrul acesta și în cele din urmă am acceptat să plec. Ajuns în Statele
Unite am aflat că bunicii colonelului David erau credincioși baptiști din
Clisura Dunării, ceea ce explica bunăvoința lui față de mine și față de
lucrarea din Bisericile Baptiste.
Printre altele am aflat că se pusese la cale uciderea mea într-
un accident ce urma să fie aranjat pe Dunăre. Urma să plec acolo cu
un transport și să fiu ucis pe granița cu sârbii. Nu știam nimic, dar în
momentul în care mi s-a cerut să plec pe graniță cu transportul respectiv,
eu am avut o presimțire și am refuzat să merg. I-am spus colonelului
David că nu voi merge acolo unde mă trimitea întreprinderea. El nu
a zis nimic și nici nu a insistat să ascult de conducerea întreprinderii.
Iată cum niște ofițeri din Securitatea comunistă au avut simpatie pentru
credincioși, în timp ce frații noștri care trebuiau să ne apere ne-au săpat
și ne-au trimis în pușcărie!
Cu Domnul în temniță
Dușmani ce devin prieteni
Când sunt plăcute Domnului căile cuiva, îi face prieteni chiar şi pe
vrăjmaşii lui. Proverbe 16:7
După ce am fost arestaţi, torturaţi, „judecaţi” şi condamnaţi, a

urmat încarcerarea noastră oficială la Popa Șapcă. Eram adunaţi toţi cei
condamnaţi într-un şir lung şi se proceda la perchiziţionarea noastră ce
era însoţită de bătăi crunte. Eram ultimul din şir. Lângă mine se afla un
150
Nicolae Rădoi
credincios adventist, condamnat pentru că nu voia să acţioneze sâmbăta,
după cum cereau „regulile” armatei. Înaintea noastră câţiva indivizi
au fost bătuţi sălbatic. Băiatul adventist era cam îngrozit de ceea ce va
urma. Încercam să îl încurajez, dar scenele anterioare îşi făcuseră efectul.
Mă gândeam însă și la soarta noastră, a celor trei de la Caransebeș. Noi
fuseserăm condamnați pentru că “am bătut milițieni”. Deținuții care
intrau la închisoare pentru că bătuseră milițieni, erau bătuți cu sălbăticie.
Știam ce mă așteaptă.
Fratele Cocârțău și cu fratele Prejban erau într-un țarc de unde
vedeau cele ce se petreceau și ei ar fi urmat să intre în scenă în actul
doi. Când a venit rândul la percheziţionare a fratelui adventist, au găsit
asupra lui o Biblie. Acum „păcatul” lui era dintr-o dată mult mai grav.
Ca să îşi bată joc de el, cei care îl anchetau i-au cerut să mănânce Biblia,
promiţându-i că dacă acceptă, nu va fi bătut. Tânărul adventist stătea în
faţa lor galben, fără să spună ceva, sau să facă ceva. Se vedea clar că este
descumpănit şi îngrozit. Ofiţerii vedeau lucrul acesta şi stăruiau de el să
înceapă să mănânce Biblia.
Nu ştiam cum se va sfârşi scena la care participam. Eram scos
afară dezbrăcat total pentru a fi bătut. Mă gândeam că odată cu mine
nu mai au nici un alt caz de analizat şi vor avea timp din belşug să mă
bată. Îngrijorarea tânărului adventist era şi a mea în clipele acelea. La un
moment dat unul din ofiţeri s-a apropiat şi a luat în mână corpul delict,
Biblia, şi a deschis-o, curios să vadă ce scria în acea carte pentru care cei
credincioşi erau gata să sufere atâta umilire şi maltratare. S-a aşternut
o tăcere grea. Apoi ofiţerul a început să citească cu voce tare. Biblia se
deschisese la Isaia, şi ceea ce i-a căzut sub ochi erau versetele 1-4 din
capitolul 43. Fără să îşi dea seama ce face ofiţerul a citit: „Nu te teme,
căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci eu sunt Dumnezeul
tău; eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta
Mea biruitoare.” Ce bine au venit pentru noi acele cuvinte! Nu ştiu dacă
lucrul acesta a fost observat de cei care urmau să ne tortureze, dar atunci
s-a petrecut o minune. Ofiţerul care a citit versetul a adăugat după ce şi-a
ridicat ochii din Scriptură: „De ce te temi? Nu scrie aici să nu te temi,
pentru că Dumnezeu este cu tine?” Era tăcere grea și eu stăteam gol în
fața lor. Deodată m-am trezit că îi întreb: „Ce vreți să fac?” Plutonierul
s-a întors spre ceilalţi, s-au înţeles din priviri şi au plecat cu toţi, fără să
ne mai interogheze şi fără să pună să fim bătuţi! Se vedea că cercetarea
lui Dumnezeu a venit peste ei! Noi nu știam că unul din ofițeri participase
la procesul nostru și știa că acuzațiile ce ni s-au adus erau false.
151
În cele din urmă a venit unul care ne-a spus să ne îmbrăcăm
și să plecăm la celulă. La fel s-a procedat și cu frații mei Cocârțeu și
Prejban. Noi am fost singurii puși în pușcărie pentru “păcatul că am
bătut milițieni” și care nu am fost torturați la intrarea în pușcărie!
Milițienii însărcinați cu supravegherea noastră au știut că acuzațiile au
fost mincinoase și nu ne-au bătut. E trist că unii credincioși au crezut
minciunile oficialilor, dar milițienii puși să ne facă viața amară nu le-au
crezut. Aşa au început zilele oficiale de puşcărie. Dumnezeu a vegheat
ca la începutul puşcăriei noastre să ne întărească dându-ne una din cele
mai frumoase promisiuni ale Bibliei pe care să o tezaurizăm pentru zilele
ce urmau. Mai mult, Dumnezeu a împlinit o promisiune făcută în altă
parte a Scripturii (Proverbe 16:7): „Când sunt plăcute Domnului căile
cuiva, îi face prieteni chiar şi pe vrăşmaşii lui.” Plutonierul care a citit
versetul din Isaia, a devenit din ceasul acela un prieten al nostru. Prin
toate cele întâmplate în prima zi a detenţiei noastre oficiale, Dumnezeu
ne-a comunicat că este cu noi şi ne putem bizui pe prezenţa Sa, un ajutor
care nu lipseşte niciodată în nevoi.
Ierarhia închisorii
Domnul a fost cu Iosif, şi Şi-a întins bunătatea peste el...Şi mai marele
temniţei a pus subt privegherea lui pe toţi întemniţaţii cari erau în
temniţă. Şi nimic nu se făcea acolo decât prin el. Genesa 39: 21-22
De îndată ce pășești în închisoare îți dai seama că acolo domnesc

alte reguli decât cele cunoscute din viața privată. Se stabilește o ierarhie
pe baza puterii, singura autoritate respectată de deținuți. Puterea fizică își
spune cuvântul și aranjează pe indivizi în paliere distincte în funcție de
forța brută deținută.
Eram puși cu alți deținuți într-o cameră unde se aflau peste 40 de
persoane. Imediat, la sosirea noastră văzându-mi ținuta impunătoare am
fost provocat la o partidă de scandenberg. Nu înțelegeam în ce consta
provocarea, dar Petru Cocârțeu mi-a explicat cum se dă întrecerea
de scandenberg. Cel care mă provocase avea reputația de a fi cel mai
puternic. Ne-am așezat la masă, am încleștat mânile și în câteva clipe
i-am dat brațul jos. Omului nu îi venea să creadă. A cerut o a doua
confruntare. Fără greutate l-am pus jos a doua oară. Toți deținuții mă
priveau admirativ. I-am spus amicului ce mă provocase să aducă doi ca
el la întrecerea următoare, deoarece cu unul singur nu simt că este o
întrecere serioasă.
152
Nicolae Rădoi
Dumnezeu și deținuții
Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau, şi cântau cântări de laudă
lui Dumnezeu; iar cei închişi îi ascultau. Faptele Apostolilor 16:25
Din clipa aceea am putut lua cuvântul în dormitor să discutăm

și să dezbatem diferite probleme, inclusiv cele legate de existența lui
Dumnezeu. În conversație se antrenau chiar și unii profesori universitari
ce fuseseră închiși pentru luare de mită. În fiecare seară se iscau discuţii
aprinse, mai ales pe tema credinţei în Dumnezeu, din moment ce toţi
ştiau că noi fuseserăm închişi pentru credinţă. Am avut acolo ocazia să le
oferim mărturia noastră, să le spunem felul în care am ajuns să credem în
Domnul Isus, şi cât de importantă era credinţa pentru noi.
Unii ascultau în tăcere, alţii batjocoreau cele spuse de noi, iar alţii se
împotriveau deschis. Fiecare acţiona în funcţie de interesele ce le avea.
Unii credeau că dacă vor lua poziţie faţă de noi, cei închişi pentru
credinţă, vor obţine clemenţă de la persecutori. Profesorii prezenți au
avut în final curajul prin participarea la discuţii să aducă argumente în
sprijinul existenţei lui Dumnezeu. Se vedea cum ceata împotrivitorilor se
subţia în fiecare zi, până când nimeni nu a mai avut ce obiecta la mărturia
noastră.
Din acel moment, autorităţile observând că în loc să fim noi
influenţaţi de atmosfera celulei, de fapt noi determinam atmosfera celulei
prin discuţiile avute şi prin tonul optimist oferit de credinţa noastră în
Dumnezeu, au hotărât transferarea noastră într-alt fel de celulă. Decizia
lor a fost motivată oficial prin afirmaţia că exercitam o influenţă nocivă
asupra celorlalţi deţinuţi.
Așa am ajuns în celula morții.
Celula Morții
În celula morții eram doar noi, cei trei arestați la Caransebeș
pentru păcatul de a fi cerut ca Biserica Baptistă să fie lăsată în pace de
autorități. Celula era foarte rece, geamul era spart intenționat și nereparat,
de pe pereți se scurgeau picături de apă în continuu, și podeaua se umplea
de apă ce trebuia mereu ștearsă cu cârpe. Ne rugam lui Dumnezeu să ne
scoată de acolo, dar și să ne ajute să manifestăm o atitudine care să arate
că ne încredem în El și așteptăm lucruri mari de la El.
153
În legătură cu minerii greviști din Valea Jiului
„Nu te teme, ci vorbește și nu tăcea, căci Eu sunt cu tine.”
Faptele Apostolilor 18:9-10
Unul din gardieni era mai omenos și când eram duși să facem
baie odată pe săptămână, ne lăsa să comunicăm cu ceilalți deținuți închiși
în celule similare cu cea în care noi fuseserăm plasați. Așa am intrat în
legătură cu minerii greviști din Valea Jiului care fuseseră încarcerați la
Popa Șapcă. Ei ne-au învățat cum să folosim cănile de metal pentru a
comunica dintr-o celulă în alta, lucru ce l-am făcut imediat și timpul
petrecut în celula morții a început să fie mai puțin apăsător deoarece
puteam să îi evanghelizăm pe acei greviști. Le cântam cântări de ale
noastre și le recitam versete din Scripturi. Dar faptul că puteam comunica
cu alți deținuți nu îmbunătățea condițiile ce le aveam în celula morții.
Noi locuitori ai celulei morții - păduchii

Le-au făcut viața amară... Exod 1:14
În fiecare dimineață la raport expuneam faptul că geamul era spart

și trebuia schimbat, dar nimeni nu lua aminte să schimbe situația. După
alte zile de teroare am reclamat faptul că ne umpluserăm de păduchi.
Cel care a consemnat reclamația noastră ne-a strigat că noi eram cei
ce aduseserăm păduchii în celulă. Peste zi ne-au fost luate hainele,
cearșafurile și saltelele pentru a fi dezinfectate – ni se spusese. De fapt
era o răzbunare.
Seara nu am primit nimic înapoi, și nici nu ne-au fost aduse
saltele sau cearșafuri curate. Noaptea aceea am consumat toate lemnele
ce ne fuseseră date (două lemne și cinci cărbuni pe care le păstram de
pe o zi pe alta și făceam focul odată la două zile), și ne-am pus pe foc
ismenele pentru a nu îngheța de vii. Simțeam că dacă va mai trebui să
mai stăm acolo vom pieri. Eram la capătul puterilor. Dumnezeu hotărâse
însă timpul cât trebuia să stăm în celula morții, dar și lucrurile ce voia să
le realizeze prin prezența noastră acolo. Nu pot să trec mai departe fără a
relata câteva lucruri impresionante ce ni s-au întâmplat în celula morții.
154
Nicolae Rădoi
Închinare în celulă
...l-a ascultat cu privire la credința în Christos Isus.
Geamul era spart și frigul era cumplit. Conform legii trebuia să

ni se dea lemne de foc, dar de fapt ni se dădeau lemne foarte puține. De
pe pereții celulei se scurgea mereu apă, până acolo că apa se ridica pe
ciment. Pentru a nu sta cu picioarele în apă, noi trebuia mereu să luăm
apa de pe ciment cu o cârpă și să o stoarcem într-un vas.
Acolo, în celula morții am început să cântăm și să avem servicii
de închinare. Nu puteam citi Cuvântul, dar îl reproduceam din memorie.
Acolo am avut așa mare bucurie, încât spuneam celor doi: Aș fi gata să
mor acum pentru Domnul! E așa mare har să fii un martir! Așa am putea
să arătăm ceva din dragostea noastră pentru Cel ce și-a dat viața pentru
noi!
Convertirea unui criminal în închisoare

„Fie curând, fie târziu”, a răspuns Pavel, „să dea Dumnezeu ca nu
numai tu, ci toţi ceice mă ascultă astăzi, să fiţi aşa cum sunt eu, afară
de lanţurile acestea.” Faptele Apostolilor 26:29
Deoarece autoritățile au constatat că nici regimul din celula

morții nu ne îngenunchiază, au introdus în celula noastră un criminal
notoriu sperând într-o încăierare și probabil în înfăptuirea unei crime. La
intrarea lui în celulă un plutonier mi-a spus că pot să îl bat, dacă vreau.
Criminalul se numea Gârbaci, și era cunoscut în toată pușcăria.
Fusese pus în închisoare pentru omor. Bătuse pe câțiva care avuseseră
curajul să se ia la harță cu el. Avea renumele de a fi cel mai înrăit deținut.
Toți se temeau de el. Avusese câteva tentative de evadare, sperând că
va fi împușcat. A încercat de câteva ori să se sinucidă prin înghițirea
a două cozi de lingură. I s-a făcut operație ca să fie scoase afară. Era
pus permanent în lanțuri. Când a fost dus la noi în celulă, i-am spus că
în celula noastră se practică închinarea de trei ori pe zi, dimineața, la
amiază și seara. I-am spus ca nu e obligat să participe, și poate să facă
orice, dar să nu deranjeze închinarea. El ne-a răspuns că este bucuros să
fie în prezența unor oameni care se închină lui Dumnezeu.
În ciuda faptului că era un criminal, omul avea o sensibilitate
155
deosebită. Scria poezii. Nu văzusem până atunci creion în închisoare, dar
el avea unul. Ei, bine, criminalul Gârbaci a devenit foarte interesat de o
problemă, și anume, problema iertării. El nu credea că Dumnezeu poate
ierta pe un individ care înfăptuise atâtea păcate, inclusiv crimă. Noi i-am
spus că Sângele Domnului Isus Christos ne curățește de orice păcat,
și i-am relatat mărturia întoarcerii noastre. A treia zi după ce Gârbaci a
venit în celula noastră, în timp ce ne rugam, a început și el să strige către
Dumnezeu: Doamne Dumnezeule, dacă este adevărat ce mi-au spus
acești oameni despre bunătatea Ta și despre faptul că ierți pe oameni,
vin și eu, cel care am comis crimă și am vrut să îmi iau viața de atâtea
ori, vin să te rog să mă ierți și să mă primești! După această rugăciune
Gârbaci nu a vrut să ne mai lase pe noi să scoatem apa cu cârpe din
celulă, ci a ținut să facă el permanent această slujbă, deși lanțurile de la
mâini și de la picioare îl incomodau foarte mult. Când a venit plutonierul
a doua zi, și l-a văzut, nu a putut să creadă ceea ce observa și l-a întrebat
pe Gârbaci ce s-a întâmplat? „Domnule plutonier, a spus el, eu nu mai
sunt cel ce am fost. Gârbaci cel vechi nu mai există. Acum sunt un om
nou! Oamenii cu care m-ați pus în celulă sunt sfinți! Eu o să fac tot
timpul operația asta de scoatere a apei din celulă!
După câteva zile, vrând să știe ce s-a întâmplat în realitate în
grupul nostru, autoritățile au introdus în celulă pe un alt deținut. Acestuia
i s-a promis că va fi eliberat de îndată ce face un raport despre cei închiși
în celula noastră. A asistat la serviciile noastre de închinare, și după
câteva zile a spus plutonierului: „Domnule, așteptați în zadar să dau
un raport despre acești oameni, căci nu îl voi da. Aici în celulă este un
colț de rai. Aș sta tot timpul într-o așa celulă! Nu am nevoie de raportul
vostru pentru a mi se scurta detenția.” Noi l-am rugat să dea o declarație
despre ceea ce a văzut în celula noastră, dacă lucrul acesta l-ar fi ajutat,
deoarece nu era nimic care să ne incrimineze, dar el nu a voit să dea
declarație despre noi, pentru că știa că declarația lui putea fi folosită
împotriva noastră de autorități.
Mă gândesc câtă demnitate a avut acel om, nepocăit, și ce diferență
între el și frații noștri care dădeau declarații prin care incriminau pe frații
lor știind că acestea vor rezulta în persecutarea fraților lor! Nu mai îmi
amintesc decât faptul că numele acelui om era Costică, dar m-am rugat
pentru el ca Dumnezeu să îi dea și lui pocăința și iertarea. Nădăjduiesc
să îl văd odată în marea mulțime a celor răscumpărați.
156
Nicolae Rădoi
Întâi Dumnezeu
Eu sunt Domnul Dumnezeul tău...
Să nu ai alți dumnezei afară de mine! Exod 20:2-3
Într-una din zile, în timp ce ne rugam, fiind pe genunchi, a intrat

în celulă un colonel, comandantul penitenciarului. Auzise cântările
noastre și voia să ne oprească din închinare. Când a intrat în celulă
(celula nu avea vizor) a strigat la noi să ne oprim din închinare. Împreună
cu Gârbaci continuam să ne rugăm cu voce tare, fără să dăm atenţie la
cele ce se petreceau în jur. Colonelul s-a apropiat de mine, şi am simțit o
lovitură de cizmă în spate. Am continuat să ne rugăm. Când am încetat
rugăciunea ne-am sculat şi am dat faţă cu ofiţerul ce se vedea clar că era
foarte furios. „Vreau să ştiu – mi-a strigat el – de ce nu v-ați ridicat când
am intrat în cameră?” Noi i-am răspuns că ne rugam, şi prin urmare
nu puteam să ne sculăm de pe genunchi atâta vreme cât ne adresam
lui Dumnezeu în rugăciune. El ne-a apostrofat spunând că regulamentul
cere să ne oprim din orice acţiune şi să dăm atenţie la oficialii care intră
în celulă! I-am răspuns că Dumnezeu este mai mare ca orice oficial, şi
nu ne puteam opri din rugăciune pe motiv că cineva intra în cameră!
Noi respectăm întâi pe Dumnezeu, și apoi respectăm pe ceilalți oameni.
“Vă respectăm și pe dumneavoastră – i-am spus. Acum spuneți ce aveți
de spus și vom executa”. Scos din minţi, colonelul a început să zbiere:
„Aici eu sunt Dumnezeu! Aici eu sunt Dumnezeu! Am să vă bag într-un
loc mult mai greu” Noi am răspuns: „Nu contează unde suntem puși, noi
rămânem cu Dumnezeu!” A plecat mânios.
În timp ce avea loc această confruntare cu colonelul, pe holul
clădirii, în fața celulei noastre un tinerel, Sever Ardelean, spăla cimentul
pe coridor și asculta discuția noastră. Era și el printre cei condamnați
de autoritățile ceaușiste pe baza “dreptății” comuniste. Atunci și acolo,
Sever a hotărât să devină credincios, dându-și viața Domnului Isus. Când
a ajuns acasă, a început să frecventeze Biserica Baptistă din Bujac, Arad,
unde a mărturisit la botez că a auzit discuția dintre un deținut pocăit și un
colonel care îl persecuta în celula morții. Fratele Doboș Octavian mi-a
relatat acest episod și este înregistrat de asemenea pe DVD cu ocazia
nunții băiatului meu mijlociu în Los Angeles. Mulțumesc lui Dumnezeu
că timpul petrecut în celula morții nu a fost în zadar.
Imediat ce s-a constatat convertirea lui Gârbaci, el a fost scos
afară, și pus din nou între ceilalți deținuți. În câteva zile toată închisoarea
157
Popa Șapcă a știut că Gârbaci s-a pocăit și este un alt om. De frica de
a nu contamina pe alți deținuți, care îl cunoscuseră și știau acum de
schimbarea lui, autoritățile au hotărât să îl transfere în închisoare la
Craiova. După 1989 fratele Cocârțeu l-a căutat și a intrat în legătură cu
el, constatând că fratele nostru Gârbaci îl slujește pe Domnul nostru în
satul lui din Moldova unde a înființat o Biserică.
Bine din rău

Știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc
pe Dumnezeu... Romani 8:28
Cum am ieșit din celula morții? Probabil că acolo ne putrezeau

oasele, dar Dumnezeu a vrut să ne scoată și din acea situație disperată.
A făcut lucrul acesta într-un mod care acum mă uimește, dar atunci m-a
consternat. N-a fost de-ajuns că am fost pus în închisoare pentru acțiunea
iluzorie că am bătut milițieni, ci mi s-a intentat și un alt proces, fiind
acuzat de venituri ilicite. De aceea am fost scos din celula morții și dus
în fața instanțelor pentru a da socoteală de averea mea. Procesul al doilea
a fost ținut în Caransebeș. O serie de prieteni (optsprezece inși au avut
curajul să vină să mărturisească în favoarea mea) au venit și au vorbit
mărturisind despre integritatea mea, și despre faptul că nu am câștigat
nimic necinstit. Oamenii care m-au ajutat să îmi reconstruiesc casa după
incendiul prin care am trecut, au mărturisit că ei m-au ajutat cu lemn și
alte materiale. Judecătorul a dat sentința că nu eram vinovat.
Dar s-a mai întâmplat ceva. În fața judecătorului am pus o
întrebare: „De ce suntem puși în celula morții, la un loc cu criminalii,
noi care ne-am făcut “vinovați” doar de faptul că nu ne-am supus
liderilor noștri religioși?” Când a auzit judecătorul că am fost puși în
celula morții, a cerut imediat informații de la gardianul care era prezent,
care i-a confirmat ceea ce spuneam. A fost revoltat să audă că într-adevăr
am fost puși în celula morții. Pe drumul întoarcerii la pușcărie, gardianul
ne-a spus că am făcut o mare greșală, spunând public despre regimul ce
ni s-a aplicat în închisoare. Așa ceva nu se face, ne-a spus el, ceea ce ne
dădea de înțeles că soarta noastră va fi și mai crudă. Mi-a cerut să nu
spun nimic în închisoare din ceea ce am vorbit în fața judecătorului. Dar
Dumnezeu a lucrat așa că de atunci nu am mai fost puși în celula morții.
Un judecător „nedrept” a făcut un pic de dreptate! Era același judecător
care a mers la București pentru a obține pentru noi o sentință mai
158
Nicolae Rădoi
umană decât aceea pe care o cereau conducătorii noștri de la București
din Conducerea Cultului Baptist. Ei au cerut să ni se dea 20 de ani, dar
judecătorul Mustețea a reușit să obțină pentru noi sentințe între șase luni
și un an și jumătate. Tot datorită intervenției lui se pare că am fost scoși
din celula morții. Dumnezeu să îi binecuvinteze familia!
Alte peripeții la Popa Șapcă

Domnul nu mântuiește nici prin sabie, nici prin suliță. Căci biruința
este a Domnului. 1 Samuel 17:47
După ce am fost scoși din celula morții m-am trezit repartizat

într-o celulă cu doisprezece indivizi. Acolo era șef de celulă un zbir care
teroriza pe cei din subordine. Era acolo un tânăr cioban care era terorizat
mereu de șeful celulei. I se cerea ca în fiecare seară să lustruiască podeaua
cu un cauciuc. Era evident că șeful își bătea joc și voia să îl epuizeze fizic
și psihic pe acel tânăr. Mi-am făcut planul de acțiune. Într-o zi, venind
spre seară în celulă, m-am așezat pe pat pentru a mă odihni o clipă. Zbirul
a intrat și el în celulă, și văzându-mă așezat pe pat, m-a prins de gât și
îmi spunea nervos că eu încalc regulile stând pe pat când nu era permis
(regula era că înainte de culcare nu aveai voie să te așezi pe pat). Cu o
mână l-am apucat de piept, l-am ridicat în sus și l-am aruncat până la
nivelul celui de al treilea pat (paturile erau supra-etajate). De acolo l-am
lăsat să cadă jos. De-abia trăgându-și respirația, omul nostru s-a sculat
de jos spășit, și mi-a zis: „Credeam că ești pocăit!” „Da, sunt – i-am
răspuns – și dacă nu te comporți bine, o să ai de-a face cu mine de azi
înainte! Și niciodată să nu mai asuprești pe acest tânăr, că te trec prin
gratii!
Surprins de poziția și de răspunsul meu, și înțelegând că el nu
mai poate face nimic în acea celulă, a cerut să fie transferat în alta, unde
putea să facă pe zbirul în continuare. În acea celulă era fratele meu, Petru
Cocârțeu. Știam că Petru primise o căciulă groasă de care aveau doar
milițienii, ce îl ajuta așa de bine să îndure frigul iernii. L-am întrebat ce
s-a întâmplat cu căciula lui, și mi-a spus că „șeful” dormitorului i-o luase
cu forța după ce îi cărase și câteva picioare. M-am dus direct la “șeful”
celulei și i-am luat căciula fratelui meu de pe cap și i-am spus că dacă se
mai întâmplă să aud că mi-a maltratat fratele, o să aibă de-a face cu mine.
S-a scuzat, spunând că nu a știut că acela era fratele meu.
Într-o altă zi, milițianul care ne supraveghea, plutonierul Balog,
159
a început să bată pe un tinerel firav pentru că nu știu ce i se năzărise
lui că a făcut acel tânăr. S-a legat de faptul că tânărul era epuizat de
nopțile nedormite în care făcuse planton schimbul trei și adormise când
trebuia să dea deșteptarea! Văzând cruzimea milițianului m-am apropiat
de el, am pus mâna pe baston cu hotărâre și i-am spus să înceteze să bată
pe tânărul acela. Dacă vrei să bați pe cineva, i-am spus – bate-mă pe
mine! Tot dormitorul stătea cu sufletul la gură să vadă cum va reacționa
plutonierul și cum voi plăti pentru îndrăzneala mea. Milițianul și-a plecat
ochii în jos, și-a luat bastonul și a plecat fără să spună o vorbă. De atunci
încolo plutonierul îmi arăta un respect tacit. Nu mă împiedica să stau jos
când nu era voie, nu îmi reproșa nici una din încălcările de reguli care se
impuneau din când în când date fiind condițiile inumane din închisoare.
Într-unul din atelierele închisorii se afla un șef, Jean criminalul,
fost maior de Miliție, care bătea aspru pe cei care nu își făceau norma.
Unul din deținuți, Ion Dragomirescu din Caransebeș, a venit la mine să
mă roage să intervin pentru el ca să nu mai fie bătut, deoarece nu putea
face norma. Am vorbit cu Jean și a promis că nu îl va mai oprima. După
un timp Jean l-a pus șef de cameră și șef peste alți deținuți la locul de
producție.
Când Ioan Târziu a fost arestat și condamnat la închisoare pentru
că dăduse un telefon prin care se interesa de progresul luptei pentru
respectarea drepturilor credincioșilor în România și pomenise ceva
despre un protest îndemnându-ne să nu ne temem, ci să mergem înainte,
a fost trimis și el la Popa Șapcă. În pușcărie a fost repartizat în dormitorul
unde șef era Ioan Dragomirescu, și acesta, după ce a înțeles cine este, l-a
ajutat, deoarece a spus el, „și eu am fost ajutat la rândul meu de Nicolae
Rădoi”.
În producție și în lupte greco-romane

Domnul te va face să fii cap, nu coadă; totdeauna vei fi sus și niciodată
nu vei fi jos. Deuteronom 28:13
În atelierul unde trebuia să lucrăm, s-a ajuns la respectarea tuturor

deținuților, pentru că noi, cei pocăiți am intervenit pentru a elimina cât
de cât nedreptățile. Puterea fizică pe care mi-a dat-o Dumnezeu a fost
folosită pentru a impune respect celor ce dominau prin forță și teroare.
În atelierul unde lucram renumit era un criminal ce fusese luptător și
teroriza pe ceilalți deținuți. M-a provocat la luptă, deoarece voia să își
160
Nicolae Rădoi
impună dominația și după sosirea noastră în atelier. M-am sfătuit cu un
prieten numit Mon Bran, și i-am mărturisit că nu știu să lupt. El mi-a spus
să nu mă tem, ci să îl apuc și să nu îl mai las din mână, că altfel luptătorul
îmi va pune piedică și va folosi alte tertipuri pentru a mă dezechilibra.
I-am urmat sfatul și după ce l-am apucat de mijloc, l-am trântit la pământ
și nu l-am mai lăsat din încleștare. A trebuit să se declare învins, dar a
cerut a doua partidă. De data asta eram mai încrezător în forțele proprii,
deoarece îl avusesem în mână și bănuiam ce vrea să facă. L-am apucat
de mijloc și l-am ridicat în sus, după care l-am aruncat într-o grămadă de
fiare vechi dintr-un colț al atelierului. Cu spatele tot jupuit de căzătură,
omul nostru s-a dat învins. Cei prezenți jubilau, deoarece îi terorizase cu
abilitățile lui de luptător.
În loc ca deținuții care nu puteau face norma să fie bătuți, așa
cum se obișnuia înainte, s-a ajuns la colaborare și cei mai iuți ajutau
pe cei mai puțin iuți, așa ca nimeni să nu mai fie bătut. Personal am
depășit norma uneori cu sute de piese. Când printre piesele pe care le
făceam au fost strecurate piese defecte pentru a fi acuzat de sabotaj,
subofițerul care era prieten cu plutonierul care citise din Biblie Isaia
41:10 mi-a luat apărarea și a dovedit că eu nu puteam întreprinde acțiuni
de sabotaj, deoarece întreceam cu mult norma care ne era dată. Astfel,
acțiunea prin care se încerca să mi se prelungească timpul detenției a fost
deturnată. Toți cei ce erau în conducerea închisorii și aveau putere de
decizie, au luat poziție în favoarea mea. Comandantul închisorii, domnul
Kiraly, a refuzat orice prelungire a detenției mele. Mă gândesc iarăși la
cei din conducerea Cultului Baptist, care voiau să fim ținuți 20 de ani în
închisoare!
După o vreme autoritățile închisorii au observat că singurii care
puteau ține ordine între deținuți erau pocăiții. Pe mine m-au însărcinat să
opresc orice încăierare dintre deținuți. Aceștia cunoșteau atât puterea mea
fizică, cât și faptul că eram drept și nu lăsam nedreptatea să domnească
în relațiile dintre deținuți. Așa se face că cei bătăuși și cei nedrepți au
încetat multe din acțiunile lor pe timpul cât am fost acolo.
Relația noastră cu plutonierul Roman, cel ce ne-a citit Isaia
41:10 la începutul detenției, a continuat și după ce ne-am eliberat. După
revoluție m-am întâlnit cu colonelul Mato, care a fost însărcinat cu
ancheta noastră în 1978. El m-a luat în brațe, și mi-a spus că a refuzat să
continue ancheta, și de aceea a fost dată celor din partidul local, și mi-a
spus că este fratele meu. Cred că multe alte surprize legate de experiența
întemnițării noastre, chiar dacă nu vor continua să mai transpară aici, le
161
vom cunoaște odată când vom sta la masă în Împărăția veșnică la care am
fost invitați prin grația Mielului.
Machiavelism
LUPTA CU ARMELE DEZINFORMĂRII
Cele două scrisori ce aveau ca scop defăimarea noastră
Am arătat că imediat ce am fost arestați reprezentanții Uniunii
Baptiste din București, Cornel Mara, Paul Bărbătei și Ioan Bunaciu au
cerut printr-o scrisoare adresată autorităților arestarea și condamnarea
noastră la ani grei de închisoare. Nu s-au temut de Dumnezeu să ne acuze
de lucruri de care nu eram vinovați.
Cântând pe aceeași strună a dorinței de a ajunge pe placul
autorităților, Iosif Țon a scris și el o scrisoare ce a publicat-o la sfârșitul
lunii noiembrie în care ne acuza de conturbarea liniștii publice și de acte
dușmănoase la adresa organelor de întreținere a ordinii publice. Deși știa
care este relalitatea și că sufeream pentru integritatea de care dăduserăm
dovadă în lupta noastră cu cei ce voiau să suprime autonomia Bisericii,
el a decis să câștige bunăvoința autorităților și poziții în Cultul Baptist
prin trădarea noastră. Ce conținea scrisoarea lui? Scuze nenumărate la
adresa celor din Conducerea Cultului și a organelor de Securitate în
analiza comportamentului cărora, chipurile nu voia să intre, și acuzații la
adresa noastră. Luase aceste acuzații din rumorile ce circulau ca urmare
a zvonurilor răspândite de Securitate cum că am bătut niște milițieni
pașnici ce veniseră să ne legitimeze în drum spre casă după serviciul
divin al Bisericii Baptiste din Caransebeș la 15 octombrie 1978!
Ambele scrisori aveau intenția să ne defăimeze în ochii frățietății
din România, dar nu și-au atins scopul. Rezutatul a fost dezastruos
pentru cei care ne-au atacat prin cele două scrisori. A reieșit clar că Paul
Bărbătei s-a unit în faptele păcătoase cu cei care erau la Conducerea
Cultului Baptist de multă vreme, ca și Mara Cornel și Ioan Bunaciu,
cunoscuți ca și colaboratori fideli ai Securității.
La alegerea lui ca Secretar General, Paul Bărbătei a promis că va
lupta pentru libertățile religioase ale creștinilor baptiști din România. După
alegeri, a făcut tocmai opusul acestui lucru. A început să suprime libertatea
religioasă, cum a făcut la Caransebeș și în alte locuri. Iosif Țon a ieșit din
162
Nicolae Rădoi
această afacere cu reputația total stricată, cu renumele de „uite popa, nu
e popa!” S-a dovedit că este gata să își trădeze tovarășii de luptă dacă i
se oferă un ciolan gras. De atunci Aurel Popescu, Pavel Nicolescu și alți
disidenți l-au condamnat și nu au mai vrut să știe de colaborarea cu el.
Fraţii Domnului suferă, trădătorii sunt promovaţi

Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea între ei, nu vrea să știe de
noi. 3 Ioan 9
În aceeaşi toamnă, Iosif Ţon l-a sacrificat pe seminaristul Filip

Dincă, cel care a luptat, mobilizând pe toţi seminariştii, ca Iosif Ţon să
fie chemat profesor la Seminar, deşi Uniunea nu îl dorea acolo. Într-o
întrevedere între patru ochi i-a comunicat fratelui Filip că el, Iosif Ţon,
a fost acceptat ca profesor la Seminar, dar că Filip va fi dat afară din
Seminar dacă nu acceptă să colaboreze cu autorităţile. Plin de demnitate,
fratele Filip Dincă a refuzat compromisul pe care îl sugera Iosif Ţon. De
prisos să spunem că Iosif Ţon nu l-a apărat atunci pe fratele Filip, aşa
cum ar fi fost de aşteptat ştiind că fratele Filip a luptat, atunci când a fost
cazul, pentru Iosif Ţon periclitându-şi statutul de student la Seminar.
De asemenea, Iosif Ţon a încercat să îl cumpere pe fratele Filip
Dincă după venirea în Statele Unite, când scrisoarea redactată de fratele
Dincă în 1978 în care avertiza de trădarea lui Iosif Ţon, a fost postată
pe internet. Iosif Ţon a insistat de fratele Filip Dincă să retragă acea
scrisoare (deşi nu acesta o postase), promiţându-i recompensă!
Mai sunt şi alte surse din care putem deduce că Iosif Ţon a
schimbat macazul în toamna anului 1978 (după ce o vreme a oscilat), şi
a pactizat cu duşmanii poporului lui Dumnezeu. În vara anului 1978 s-au
pornit interogări ale celor pe care Guvernul îi credea responsabili pentru
ceea ce se petrecea în ţară. La Bucureşti au fost investigaţi şi interogaţi,
printre alţii, Iosif Ţon, Aurel Popescu şi Pavel Nicolescu. Toţi trei au fost
ameninţaţi cu excluderea din Cultul Baptist. La sfârşitul interogărilor,
într-o seară, când Iosif Ţon a venit acasă la fratele Popescu, acesta i-a
spus că tocmai fusese dat afară din Cult. Aceeaşi acţiune fusese luată
şi în cazul lui Pavel Nicolescu. Acum se aştepta ca Iosif Ţon să aibă o
soartă similară. Spre surprinderea fratelui Aurel Popescu, Iosif Ţon l-a
anunţat că a fost numit profesor la Seminarul Baptist! Dezamăgirea lui
Aurel Popescu nu a cunoscut margini, şi i-a spus următoarele: „Bine,
frate Iosif, noi suntem bătuţi de Securitate şi dumneata eşti avansat, şi
163
accepţi aşa ceva?!” Fratele Aurel Popescu l-a declarat pe Iosif Ţon ca
trădător, şi apoi, după ce i-a servit cina, l-a dus în dormitorul unde urma
să se culce şi i-a urat „Noapte bună!”
Dimineaţa, fratele Aurel Popescu l-a invitat la micul dejun, şi
i-a citit scrisoarea „Cine eşti dumneata, domnule Iosif Ţon?” După ce
a auzit conţinutul, Iosif Ţon l-a implorat pe fratele Aurel Popescu să nu
dea scrisoarea publicităţii, deoarece acest lucru îi va distruge reputaţia.
Iosif Ţon a promis fratelui Aurel Popescu, înainte ca acesta să plece din
ţară, că îşi va schimba orientarea şi nu va mai face nici un compromis
cu autorităţile. Crezând ceea ce a auzit, fratele Aurel Popescu a plecat
liniştit din România. Ajuns în Italia, i s-a comunicat lui Aurel Popescu
faptul că Iosif Ţon a emis o scrisoare împotriva fraţilor de la Caransebeş
care luptau pentru autonomia Bisericii, condamnându-i pe aceştia în loc
să condamne samavolnicia autorităţilor şi a celor de la Uniunea Baptistă
care s-au asistat reciproc în acţiunea de suprimare a autonomiei Bisericii
Baptiste din Caransebeş. În urma primirii acestei ştiri, văzând că Iosif
Ţon şi-a încălcat promisiunea, fratele Aurel Popescu a dat imediat
publicităţii scrisoarea: „Cine eşti dumneata, domnule Iosif Ţon?”
Campanie de dezinformare
...îi voi aduce aminte de faptele pe care le face, căci ne clevetește cu
vorbe rele. 3 Ioan
După arestarea noastră, Uniunea Baptistă şi autorităţile comuniste

au trecut la o campanie de dezinformare în care s-au folosit de Iosif Ţon,
de Ioan Bunaciu, şi de alţi aserviţi ai regimului comunist. Pe Iosif Ţon l-au
capacitat să scrie acea scrisoare în care el declara vinovaţi în conflictul de
la Caransebeş pe fraţii care au acţionat principial respingând amestecul
autorităţilor în Biserica lui Hristos! Iosif Ţon nu a vrut să analizeze
niciodată cât de legale şi principiale au fost acţiunile celor de la Comunitate
şi ale celor de la Uniune în afacerea respectivă! Oare nu ar fi trebuit să ia
în discuţie faptele lor şi să îi măsoare cu principiile pe care le-a postulat în
Cine îşi va pierde viaţa? Dar, corb la corb nu-şi scoate ochii.
Atitudinea duplicitară a lui Iosif Ţon, cel care scrisese „Cine
îşi va pierde viaţa” a derutat pe păstorii din România. Cei care au fost
înclinaţi să se angajeze în lupta pentru obţinerea autonomiei Bisericilor ce
le păstoreau, au înţeles că nu pot conta pe sprijinul lui Iosif Ţon în această
luptă, ba mai mult, că pot fi trădaţi ca şi cei din Caransebeş. Drept urmare,
164
Nicolae Rădoi
lupta pentru autonomia Bisericilor a fost scurtcircuitată, şi apoi cu succes
suprimată de Guvernul comunist.
Autorităţile care s-au folosit de Iosif Ţon pentru condamnarea
noastră, l-au folosit în aceleaşi scopuri denigratoare pe Ioan Bunaciu, care a
scris o scrisoare de şase pagini agentului comunist din comunitatea Baptistă
Română din America, Arsenie Lucaciu, în care ne condamna vehement şi
spunea că 95% din membrii Bisericii au fost împotriva noului Comitet!
De ce oare Ioan Bunaciu, care se crede şi istoric (pe lângă pretenţia, tot
atât de „fundamentată,” că este teolog), ignoră faptul că toată Biserica
Baptistă din Caransebeş (vreo 400 de persoane) a venit duminică seara în
faţa sediului Miliţiei cerând elibererea noastră, dacă doar 5% din Biserică
era de partea noului Comitet? Şi cum poate Ioan Bunaciu explica faptul că
la procesul nostru la Timişoara străzile oraşului ce duceau la Tribunal au
fost închise, deoarece autorităţile ştiau că fraţii noştri în număr foarte mare
voiau să fie prezenţi şi să îşi arate solidaritatea cu noi? Se pare că adevărul
este străin de Ioan Bunaciu, care nu ştie, sau nu vrea să facă deosebire între
subiectivismul impregnat de interese care îl caracterizează, şi realitatea
istorică obiectivă.
De fapt oricine poate verifica lucrurile ce le declar aici. Generaţia
de atunci este încă în viaţă şi poate să confirme ceea ce am spus. Dar Ioan
Bunaciu nu este interesat de istoria reală a baptiştilor, ci mai degrabă cum
să îşi apere laşitatea şi colaborarea cu duşmanii Evangheliei. Mai mult,
după ce decenii întregi a slujit cu fidelitate autorităţile comuniste şi a
apăsat pe credincioşii baptişti, aşa cum a făcut cu noi la Caransebeş, acum,
Ioan Bunaciu îşi permite să scrie în „memoriile” sale lucruri total opuse
realităţii, pretinzând că el a fost un luptător pentru drepturile credincioşilor
baptişti din România! De fapt, trimiterea lui la studii în străinătate de către
comunişti, promovarea lui la Seminar (în ciuda incapacităţii intelectuale
de care a dat dovadă), documentele şi declaraţiile ieşite la iveală prin
cercetarea efectuată de fratele Daniel Mitrofan în dosarele Securităţii,
colaborarea lui cu Arsenie Lucaciu, agentul comunist din America, toate
dovedesc clar că a fost în solda Securităţii comuniste. Acel agent, Arsenie,
pomenit şi în lucrarea lui Pacepa, Orizonturi Roşii, ca fiind în slujba celor
de la Bucureşti, a fost folosit de Ioan Bunaciu şi implicit de Securitatea
română pentru a influenţa opinia publică a credincioşilor români baptişti
din America în defavoarea noastră, a celor ce am fost condamnaţi la
închisoare pentru că am ţinut la principiul autonomiei Bisericii.
165
Două principii, două mărturii, două destine
Nu puteți bea paharul Domnului și paharul dracilor. Nu puteți lua
parte la Masa Domnului și la masa dracilor. 1 Corinteni 11:21
Liviu Olah a refuzat să aibe un dialog cu Securitatea României

Socialiste. De aceea a avut putere spirituală și a proclamat Evanghelia
fără frică, având convertiți cu sutele și miile. De aceea a fost în stare
să rămână principial într-o perioadă când era la modă compromisul în
schimbul unor avantaje cum era carnetul de păstor, un loc de muncă fără
probleme, sau deplasarea în străinătate cu grupele de trădători ai Cultului
Baptist. Sfatul fratelui Liviu Olah pentru noi și toți ceilalți credincioși din
România era: „Nu stați de vorbă cu securiștii sau politrucii Partidului.
Întotdeauna dialogul cu ei va aduce pierdere pentru cei credincioși.”
Iosif Țon a avut un alt principiu. Să stea de vorbă la o cafea cu
securiștii, convins că îl poate aduce pe Christos în socialism! De aceea a
apostaziat de la credință în anii 1950, de aceea a intrat în solda Securității
ca informator în anii 1960, de aceea a primit pașaport să meargă în Austria
ca să adune informații despre indezirabilii Guvernului ceaușist, de aceea
în anii 1970 a oscilat mereu între a o rupe cu Securitatea sau a continua să
slujească acesteia, de aceea a primit voie să meargă în Thailanda în 1980,
de aceea i s-a promis un pașaport să plece în America în 1981, de aceea a
scris scrisori de informare a Securității pe când se afla în SUA, etc.
În ce mă privește am primit ca bun sfatul fratelui Olah, înțelegând
că nu pot rămâne tare dacă stau de vorbă cu persecutorii fraților mei.
Lucrul acesta m-a ferit de a face compromisuri, deși autoritățile mi-au
propus de multe ori să o las mai moale cu lupta pentru libertăți religioase
promițându-mi că voi avea de câștigat. În timpul frământărilor din preajma
botezului din 15 octombrie 1978 domnul inspector Cristoiu ne-a invitat
la București să stăm de vorbă în liniște cu el în biroul său, la care eu i-am
răspuns că nu avem ce discuta. O discuție cu reprezentanții Guvernului
asupritor este din capul locului o pierdere pentru cei persecutați.
Mai târziu am dat de o declarație a lui Petre Dugulescu privind
compromisurile celor ce au primit dreptul să facă vizite în străinătate.
„Toți tinerii păstori ce au beneficiat de pașaport și călătorii în străinătate
au fost racolați ca agenți ai Securității! Altfel nu puteau beneficia de studii
și de contacte cu personalități din Apus.” Prin aceasta se scuza pe sine.
Ne-a solicitat de mai multe ori să cerem autorităților prin petițiile noastre
aprobarea de construcție nouă pentru Biserica Baptistă din Hațeg, unde
166
Nicolae Rădoi
era păstor. Noi i-am spus să își pună și el numele pe petițiile pe care le
făceam noi în acest sens, dar el ne-a ripostat că în cazul în care ar face-o,
nu ar mai putea pleca în străinătate. Când pleca în Apus nu se plângea
nimănui de faptul că nu i se permitea să ridice o clădire nouă pentru
Biserica ce o păstorea. Noi îi spuneam să vorbească în America despre
problemele ce le avea la Hațeg, dacă în țară nu era dispus să își pună
semnătura pe cererile noastre, dar el ne spunea că nu poate face așa ceva,
decât dacă renunță să mai călătorească în străinătate.
Concluzia este că nimeni nu poate rămâne cu șira spinării dreaptă
dacă acceptă dialogul cu autoritățile comuniste. Iată de ce cei care
acceptaseră să dea declarații la Securitate au ajuns fără să își dea seama
să facă tot felul de compromisuri care au dus la trădarea fraților lor!
Evidențe ce incriminează
Un colonel de securitate simpatizează cu disidenții și
deconspirează pe trădătorii de frați
Ei au răspuns: „Vedem lămurit că Domnul este cu tine...”
Geneza 26:28
Necazul autorităților comuniste cu pocăiții era nu numai că aceștia

perpetuau credința în Dumnezeu, despre care prorocii marxismului
preziseseră că va dispare odată cu construirea societății socialiste
multilateral dezvoltate ci și că erau deosebit de activi în pregătirea
noii generații pentru a prelua cu seriozitate datoria facerii de ucenici ai
Nazarineanului.
Noi, la Caransebeș, organizam în fiecare an o tabără de tineret în
munții Banatului, unde invitam predicatori capabili cu scopul să petreacă
timp cu tinerii noștri și să îi întărească în umblarea pe terenul minat al
societății comuniste. Printre cei invitați erau Aurel Popescu, Pavel
Nicolescu, Vasile Taloș, Iosif Țon, Aurel Tanc, etc. Mare mi-a fost mirarea
când unul din coloneii de Securitate din Reșița m-a chemat la el și mi-a
spus că trebuie să bag bine de seamă cu cine lucrez și pe cine invit la
taberele de tineret, deoarece sunt trădat de unii din colaboratori. Am luat
aceast sfat ca o intenție de a băga zâzanie între noi, de aceea nu am acționat
în nici un fel. Colonelul David, căci așa îi era numele, m-a chemat din
nou și mi-a spus că îi pare rău de noi, disidenții Cultului Baptist, deoarece
suntem turnați de frați de ai noștri. Când i-am ripostat că spusele lui au
167
scopul să ne dezbine, mi-a dat numele a cinci oameni din Biserica Baptistă
din Caransebeș care au dat declarații împotriva mea și a fraților mei care
eram puși pe fapte mari în schimbarea lucrurilor din Biserică și din Cult.
„Ești trădat de cinci oameni din Biserică” mi-a spus el.
Nu știam ce să cred. Colonelul părea sincer în cele ce ne comunica
despre trădarea unor frați. Am confruntat pe cei cinci cu întrebarea dacă
au dat declarații la Securitate în legătură cu noi, cei activi în mișcarea de
primenire a apelor stătute din Biserică. Toți cei cinci au negat că ar fi dat
declarație la Securitate. M-am întors la colonelul David și i-am spus că
îmi este clară intenția lui de a mă deruta și a mă pune în conflict cu frații
mei folosindu-se de acuzații gratuite la adresa lor. Omul, binevoitor,
m-a sfătuit să cer celor cinci să dea o declarație cum că ei nu au dat
niciodată informații la Securitate! Zis și făcut. În fața cererii mele, cei
cinci au recunoscut că au dat declarații despre mine și alți frați activi din
Biserică. Biserica a fost informată de acțiunile trădătoare ale celor cinci,
și în februarie 1978 s-a ales un nou Comitet al Bisericii, în care erau mai
mulți membri ALRC, Comitet care i-a disciplinat pe cei cinci.
Ajutorul colonelului David nu s-a rezumat la deconspirarea celor
cinci trădători din Biserica Baptistă din Caransebeș. Odată mi-a spus:
„Uite, Rădoi, voi invitați la taberele de tineret predicatori care credeți că
vor educa și vor forma noua generație ce o aveți în Biserică. Dar să știți
că între cei pe care îi invitați unul este un drac. Se vedea că omul cunoștea
textul Scripturii făcând aluzie la cuvintele Domnului Isus despre Iuda.
Nu știam ce să cred. Văzând că stau pe gânduri, colonelul mi-a șoptit că
Iuda care se ascundea printre păstorii baptiști ce noi îi chemam la slujirea
tineretului era de fapt Iosif Țon. Nu l-am crezut atunci, dar după ce Iosif
Țon a intervenit în conflictul nostru cu conducerea Uniunii Baptiste și
ne-a trădat și acuzat public prin scrisoarea sa din noiembrie 1978, în
urma căreia am fost condamnați la închisoare, am văzut buna intenție a
colonelului David.
După ieșirea din închisoare m-a chemat din nou la el și mi-a
spus: „Rădoi, trebuie să pleci din țară! Pentru tine nu mai este loc în
România!” Am înțeles ce mi se comunica. Dacă refuzam în continuare să
plec din țară, așa cum făcusem până atunci, riscam să fiu ucis. Împreună
cu soția am decis că este mai înțelept să ascultăm de sfatul unui colonel
de Securitate care mi-a furnizat de două ori informații secrete ce s-au
dovedit a fi adevărate, decât să rămânem pe loc, când el ne avertiza că
suntem în mare pericol.
În minte mi-au rămas două lucruri: imaginea unui colonel
168
Nicolae Rădoi
de Securitate care ne-a întins o mână de ajutor și imaginea unor frați
care ne-au trădat dând informații despre activitatea noastră. Cea mai
grea lovitură am simțit-o însă când am constatat veridicitatea vorbelor
colonelului David, care ne-a spus că Iosif Țon este un drac.
Ulterior am aflat că bunicul colonelului David fusese un credincios
baptist din Clisura Dunării. Ce paradoxal! Un colonel al Securității
ne ajuta în lupta ce o duceam cu autoritățile comuniste, în timp ce un
frate din familia Domnului Isus (probabil pe atunci tot cu grad de ofițer
superior în Securitate) ne trăda la fel cum L-a trădat Iuda pe Mântuitorul
nostru!
Serviciu contra serviciu

Pentrucă ziceţi: „Noi am făcut un legământ cu moartea, am făcut o
învoială cu locuinţa morţilor: când va trece urgia apelor năvălitoare,
nu ne va atinge, căci avem ca loc de scăpare neadevărul şi ca adăpost
minciuna!” Isaia 28:15
O impresie falsă cu care Iosif Țon s-a hrănit îndelung a fost

aceea că el este capabil să întrețină un dialog cu Securitatea prin care
să obțină favoruri pentru Cultul Baptist fără a face concesii prea mari
în îndeplinirea cerințelor Securității. Cooperarea lui cu Securitatea în
privința creerii unei imagini pozitive a Guvernului ceaușist în Apus este
dovedită încă din perioada când se afla în Anglia. Această cooperare
este sugerată și indicată de scrisoarea primită de la Petre Belicov în care
acesta îi descria „avantajele” pentru Cultul Baptist, și este confirmată de
activitatea anti-Wurmbrandiană a acelei perioade. Iosif Țon s-a străduit
să demonstreze Apusului că Biserica subterană în România era invenția
lui Richard Wurmbrand și nu avea nici o acoperire în realitate. Este de
la sine înțeles refuzul lui Iosif Țon de a da curs invitației lui Richard
Wurmbrand de a se alătura organizației acestuia din Statele Unite.
La rândul său, Iosif Țon spera ca prin protecția Securității pe care
o slujea, va ajunge să ocupe funcții importante în Cultul Baptist. Aceeași
impresie a avut-o și Petre Dugulescu și alți păstori ce s-au lăsat atrași
de mrejele colaborării cu Securitatea, și au ajuns fără să își dea seama
agenți ai Securității. Printre serviciile pe care securiștii i le-a cerut lui
Iosif Țon nu au fost numai cele de a creea în Apus o imagine pozitivă a
Guvernului ceaușist, ci și unele ce priveau ordinea interioară a Cultului
Baptist. Securitatea avea sarcină să frâneze cât mai mult manifestările
169
baptiștilor, să pună piedici dezvoltării Bisericilor și să oprească astfel
creșterea acestora. Pentru obținerea unor astfel de obiective Securitatea
s-a folosit mereu de cei din interior, de unii cum erau ”Iuzile” de la
Conducerea Uniunii, și de alții cum au fost Petre Dugulescu și Iosif Țon,
oameni cu aspirații mari.
Printre serviciile pe care Iosif Țon le-a oferit Securității au fost
discreditarea membrilor ALRC, acuzarea de nesupunere și violență a
luptătorilor de la Caransebeș, cerința ca membrii Cultului Baptist să fie
supuși celor de la Uniune, deși erau corupți, etc. Dar slujba cea mai mare
pe care Iosif Țon a făcut-o Securității a fost cea pentru care s-a stablit în
Apus în 1981. Printre obligațiile pe care și le-a asumat față de Securitate
era aceea de a capacita personalități din Apus să fie binevoitoare
Guvernului comunist al României. Pe lângă această datorie Iosif Țon a
înțeles că poate sluji interesele Securității dacă îi va face pe românii din
America să renunțe la critica Guvernului ceaușist și să colaboreze cu
Ambasada Română din Washington. S-a lovit însă puternic de membrii
ALRC-ului, pe care îi trădase în România, dar pe care încerca, odată
ajuns în America să și-i apropie din nou.
Oăle de basilic scot pui

Clocesc ouă de basilic și țes pânze de păianjen. Cine mănâncă din
ouăle lor moare, și dacă se sparge vreunul, iese o năpârcă!
Isaia 59:5
Singurul pe care l-a înfășurat în pânzele sale de păianjen a fost

Aurel Popescu. Imediat după ce a recâștigat încrederea acestuia, l-a
determinat să viziteze Ambasada Română și să obțină astfel rezolvarea
unor cazuri de imigrare. Vizitele lui Aurel Popescu la Ambasada Română
din Washington au dus la ruperea legăturilor membrilor ALRC-ului cu
acesta. Iosif Țon jubila din umbră, deoarece reușise să dezbine prieteni
vechi, adică să despartă pe Aurel Popescu de Pavel Nicolescu, luptătorul
pentru libertate religioasă în România care în urma meandrelor lui Iosif
Țon l-a declarat pe acesta un om al Securității și nu a mai putut fi mutat
de pe această poziție, oricât a pretins Iosif Țon după venirea lui în Statele
Unite că a fost expulzat din România de Securitate și are în obiectiv
apărarea fraților persecutați din România.
170
Nicolae Rădoi
Eroul anti-comunist Traian Bogdan este terfelit de Iosif
Țon
Veți fi urâți de toți din pricina Numelui Meu... Matei 10:22
În 1984 au venit din România în Statele Unite alți disidenți

români cu știri alarmante referitoare la înăsprirea persecuțiilor religioase
din România. Una din știri a fost aceea a uciderii lui Traian Bogdan,
membru al ALRC. Uciderea lui Traian Bogdan a fost voalată de
Securitate prin pretenția verdictului medical că a fost o sinucidere. Cei
veniți din România (Pavel Gavrilovici, păstorul care avusese curajul de a
ține botezul interzis la Caransebeș a fost unul din ei) au adus informații
contradictorii că Traian Bogdan nu fusese victima unei sinucideri, ci
victima Securității. Acești prieteni ai lui Traian Bogdan au redactat
o scrisoare către Europa Liberă în care detaliau sfârșitul de martir al
acestuia, printre altele mărturisind că trupul acestuia avea o gaură de
mărimea unui pumn în spate și unghiile smulse.
Iosif Țon a scris celor de la Europa Liberă scrisori prin care
discredita pe cei care relatau uciderea lui Traian Bogdan de către
Securitate, așa că până la urmă cei de la Europa Liberă l-au crezut pe
Iosif Țon, și nu au dat publicității informațiile adevărate ce priveau
martirajul lui Traian Bogdan. De ce s-a opus Iosif Țon atât de tare
publicării informațiilor aduse din România de martorii oculari ce au
constatat urmele supliciului lui Traian Bogdan? Dovada uciderii unui
disident îi costa mult pe securiștii români, de aceea au depus eforturi
uriașe ca să oprească informația corectă de a ajunge la Europa Liberă și
în Senatul american. Așa se face că au apelat și la serviciile lui Iosif Țon,
care nu i-a dezamăgit.
Semnale contradictorii
Din cuvintele tale vei fi scos fără vină și din cuvintele tale vei fi osân-
dit Matei 12:37
Anii care au urmat venirii lui Iosif Țon în America au dus tot
mai mult la discreditarea acestuia în ochii românilor din Statele Unite și
Canada, ceea ce l-a determinat să încerce o desprindere din colaborarea
cu Securitatea română și să recâștige terenul pierdut. Astfel, a început
să critice Guvernul de la București prin emisiunile de radio Europa
171
Liberă. Anii 1985 și 1986 au fost apoi martorii unei schimbări de macaz
în orientarea lui Iosif Țon. Vrând să se desprindă din colaborarea cu
Securitatea, a refuzat să mai facă servicii acesteia.
Drept urmare Securitatea română a trimis pe un agent al
lor, Constantin Gogu, ca să dea publicității anumite informații
compromițătoare pentru Iosif Țon și a-l aduce înapoi la matca colaborării.
Amenințările lui Constantin Gogu au devenit realitate când acesta a
publicat o lucrare în care descria și dovedea acțiuni ale lui Iosif Țon cu
potențial de compromitere. Constantin Gogu a fost însă un adversar prea
mic pentru Iosif Țon. Acesta l-a discreditat și a reușit să își mențină în
ochii unora aureola de luptător autentic pentru libertățile religioase din
România.
Declarații compromițătoare
...orice ați spus la întuneric va fi auzit la lumină; și orice ați grăit la
ureche, în odăițe, va fi vestit de pe acoperișul caselor. Luca 12:3
Nu același lucru a putut să îl facă Iosif Țon în situația în care două

documente extrem de compromițătoare pentru el au început să circule
printre românii din America. Drept urmare, Aurel Popescu a rupt imediat
orice relații cu Iosif Țon și a recunoscut intuiția corectă a membrilor
ALRC-ului care nu s-au lăsat furați de diplomația cu care Iosif Țon
acționase după venirea în SUA. Ce erau cele două documente? Erau două
note pe care Iosif Țon le-a dat Securității, una în 1980 și alta în 1981, în
care recunoștea că își cunoaște misiunea și dorește să o îndeplinească,
dar cerea să fie păsuit o vreme pentru a înlătura suspiciunile celor care îl
observau de aproape. Cele două note informative au căzut ca un trăsnet
în diaspora românească din Statele Unite. Se cereau explicații, și Iosif
Țon a oferit câteva contradictorii. Mai întâi a susținut că doar una din
cele două note îi aparținea, și cealalată ar fi contrafăcută de Securitate.
Ulterior și-a schimbat povestea și a susținut că ambele note erau opera
Securității ce voia să îi distrugă lucrarea din Apus. Singura problemă cu
această explicație este că expertiza grafologică la care au fost supuse cele
două documente a stabilit că îi aparțineau.
Întrebarea legitimă care a survenit a fost aceasta: Dacă Iosif Țon
era informatorul Securității și făcea servicii României ceaușiste, de ce
ar fi dat Securitatea la iveală cele două note? Unii au adus ca explicație
dorința de răzbunare a Securității române pentru faptul că Iosif Țon
172
Nicolae Rădoi
refuza să îi mai slujească. În realitate, alți păstori care au refuzat să mai
slujească Securitatea nu au fost deconspirați de către Securitate, ci au
fost tamponați într-un fel sau altul, dar nu s-a dat la iveală niciodată
cooperarea lor.
Există două posibile explicații ale apariției celor două note date
de Iosif Țon Securității. Una este că după ascensiunea lui Gorbaciov
la conducerea Uniunii Sovietice, Iosif Țon a devenit un agent KGB-ist.
Această trădare i-a iritat groaznic pe securiștii români, care au hotărât
să arate legăturile sale cu Securitatea română pentru a-l compromite în
relațiile sale cu Securitatea sovietică. De aceea, cele două note au fost
aruncate pe piață.
O altă explicație a apariției celor două note este că un simpatizant
al mișcării baptiste din România doritor să oprească răul perpetuat de
Iosif Țon și să expună trădarea frățietății de către acesta, având acces
la dosarele Securității, a extras cele două note și le-a trimis printr-un
vizitator străin celor din America. Nu știm dacă cel în cauză era credincios
sau securist. Știm că au existat în Securitate oameni care simpatizau
pe cei credincioși și îi ajutau într-un fel sau altul să reziste în lupta cu
Securitatea. Una din modalitățile de asistare a celor credincioși a fost
divulgarea numelor celor ce cooperau cu Securitatea.
Există, de asemenea, evidențe ale colaborării lui Iosif Țon
cu KGB-ul sovietic. Perestroika l-a determinat pe Iosif Țon să își
reconsidere poziția față de Securitatea română, care rămăsese fidelă lui
Nicolae Ceaușescu. Glasnostul și Perestroika intenționau să schimbe fața
lagărului sovietic, și Iosif Țon nu voia să fie surprins de partea celor
ce pierdeau partida. Acest lucru, credem noi, l-a determinat să își ofere
serviciile KGB-ului.
De aici înainte Iosif Țon a colaborat cu aripa Securității române
ce plănuia înlăturarea lui Ceaușescu. Așa se face că în anii aceia
predicatorul transformat în agent dublu a început să aibă „revelații” cu
privire la deschiderea lagărului sovietic pentru Evanghelie și prăbușirea
regimului ceaușist. Lucrând pentru KGB era simplu să facă astfel de
prorocii.
În primăvara anului 1989 Iosif Țon știa că zilele regimului
ceaușist sunt numărate și spunea deschis acest lucru. Aștepta cu sufletul
la gură căderea Guvernului ceaușist pentru a reveni în țară și pentru a
candida la funcții importante în Guvern. Lansase la un moment dat și
ipoteza candidaturii sale la Președinția României. Desigur că a fost adus
cu picioarele pe pământ de către Securitatea post-decembristă.
173
Totuși, pentru serviciile făcute Securității Iosif Țon a fost
răsplătit, printre altele, cu un palat pe care familia Ceaușescu îl avea în
Oradea și pe care în urmă cu vreo câțiva ani (2006-2007) colaboratorul
vechii și noii Securități din România încerca să îl valorifice oferindu-l
de vânzare în Apus (New York). Avem dovezi și martori ai lucrurilor
afirmate mai sus. Omul de afaceri la care a oferit-o ne-a spus direct toate
aceste lucruri.
Arginții lui Iuda

Când s’a făcut ziuă, a chemat pe ucenicii Săi, şi a ales dintre ei doi-
sprezece, pe cari i-a numit apostoli, şi anume: Pe Simon, pe care l-a
numit şi Petru; pe Andrei, fratele lui; pe Iacov; pe Ioan; pe Filip; pe
Bartolomeu; pe Matei; pe Toma; pe Iacov, fiul lui Alfeu; pe Simon,
numit Zilotul; pe Iuda, fiul lui Iacov; şi pe Iuda Iscarioteanul, care s’a
făcut vânzător. Luca 6:13-15
Am mărturia șoferului personal al lui Iosif Țon, Petru Vuc, care din
cerber al lui Iosif Țon a devenit un detractor al acestuia după ce a văzut și
constatat anumite lucruri ce îl incriminează și îl recomandă ca iubitor de
bani și câștig mârșav. Iată unul din acele lucruri. Din străinătate veneau
loturi de autoturisme pentru lucrătorii cu Evanghelia din România, și
în loc să le ofere păstorilor pentru care fuseseră dedicate, Iosif Țon le
vindea. Chiar șoferului său, lui Petru Vuc i-a cerut bani pentru mașina ce
i-a „dăruit-o”!
Viața de după temniță

Incorigibil
Eliberarea
L-au pus în fiare ...până când l-a încercat Cuvântul Domnului.

Psalmul 105:19-19
L-au scos în grabă din temniță... Geneza 41:14
Toate încercările Securității de a capacita pe alți deținuți și pe

gardienii și ofițerii închisorii de a ne declara sabotori și a ne prelungi
astfel detenția au eșuat. Când unul dintre ofițeri a încercat timid să
strecoare ideea că aș fi sabotat producția, populația închisorii și ceilalți
174
Nicolae Rădoi
ofițeri au sărit imediat în apărarea
mea și au mărturisit că acuzația
era mincinoasă și adusă cu rea
intenție. Organele au trebuit să
mă elibereze la timpul cerut de
procedură. Astfel că după un an și
jumătate de detenție am ajuns din
nou în libertate!
Lupta pentru libertăți Imediat după eliberare când am ieșit pe

poarta închisorii. Soția, Ionel Prejban,
după eliberarea noastră Traian Morar, Ioan Teleagă, Iuhasz
Emerick, Ioan Moldovan și alți prieteni ce
Noi nu putem să nu vorbim deau riscat să fie la acest moment memorabil
spre ceea ce am văzut și am auzit.
Comitetul ALRC nu a încetat activitatea atunci când noi am fost

condamnați la închisoare. Dimpotrivă, și-a întețit activitatea. Îmi aduc
aminte de un caz de intervenție a Comitetului Creștin. La Timișoara tocmai
sosise o delegație de americani baptiști care se interesau de persecuțiile
credincioșilor baptiști din România. Bineînțeles că autoritățile au instruit
pe conducătorii baptiștilor să le monopolizeze orarul și să îi poarte numai
prin locurile dinainte alese pentru a fi expuși cu succes propagandei
oficiale ce demonstra „libertățile” de care se bucurau baptiștii români.
Când delegația a sosit la Timișoara autoritățile au arestat pe
membrii Comitetului ce locuiau acolo. Pe ceilalți membri ne supravegheau
îndeaproape la locurile noastre de domiciliu. Erau sigure că nu vom
putea intra în legătură cu americanii veniți în vizită în România pentru a
cunoaște în mod real situația fraților lor.
Mașina Securității era parcată zi și noapte în fața casei de peste
drum pentru a-mi supraveghea toate mișcările. Am plecat spre Timișoara,
și ei după mine. Știind de o intersecție unde puteam să îi pierd, am
accelerat Volga și i-am lăsat mult în urmă. Când am coborât pe deal, ei
erau de cealaltă parte și nu au putut să vadă în ce direcție am luat-o. La o
intersecție ei au bănuit că am plecat pe un drum, când de fapt eu luasem
altul, care m-a dus pe ocolite la Timișoara.
Când am ajuns la Timișoara prietenii mei mă așteptau și m-au
dus imediat la locul unde se afla delegația. Am apărut din senin înaintea
lor și le-am înmânat un teanc de hârtii cu informații privind situația
175
credincioșilor evanghelici în România ceaușistă. În acele hârtii pe care
Comitetul Creștin le redactase fuseseră documentate ultimele persecuții
la care fuseserăm supuși noi și alți credincioși baptiști. Mara, Bărbătei,
Băleanu, Stanca au rămas fără vorbă în fața acțiunii mele. Niște surori,
profesoare de limba engleză, îmi spuseseră câteva fraze pe care le
memorasem și cu acelea am înmânat documentele. Membrii delegației
au zâmbit și au primit dosarul pe care îl purtasem cu atâta grijă pentru a
ajunge în Statele Unite.
Suntem somați de autorități să plecăm din România

...zoreau poporul și se grăbeau să-i scoată din țară.
Exod 12:33
La plecarea delegației, Miliția a intervenit imediat și m-a forțat

să plec acasă la Caransebeș. M-au escortat până în fața casei. A doua zi
am fost chemat la sediul Securității din Reșița. Poarta casei noastre era
mereu păzită și nimeni nu putea intra fără a fi chestionat de Securitate.
Dacă voiam să vină cineva la noi fără știrea Securității, le ceream să vină
prin grădină unde era plasată o scară în afara zidului și una înlăuntrul
zidului. Așa veneau la noi cei dragi.
Am ajuns la sediul Securității, și acolo am avut o surpriză. Soția
fusese deja adusă la sediul Securității înaintea mea și i se cerea să promită
că vom accepta să plecăm din țară, iar în cazul în care soțul nu va fi de
acord să insiste pentru plecare. Acolo am găsit-o tracasată și stresată de
atâta insistență a Securității.
Mi s-a comunicat că trebuie să plec imediat din România, dacă țin
la viață. Cel care îmi comunica hotărârea Securității era colonelul David,
unul care ne simpatiza. I-am spus că nu am de gând să plec din România.
Îmi iubesc țara și neamul. Nu am greșit cu nimic față de poporul căruia
îi aparțineam. Colonelul a procedat cu mult tact și mi-a spus că este
spre binele meu și al familiei să plecăm. Vorbea voalat despre securitatea
noastră fizică ce nu mai putea fi garantată în cazul în care refuzam
plecarea. I-am spus că îi voi da un răspuns a doua zi. Familia noastră a
avut atunci un sfat în urma căruia am decis să părăsim România.
176
Nicolae Rădoi
Drumul Exilului
Ultimele zile în România
Domnul mergea înaintea lor... Exod 13:21
... Ce dor, ce taine nepătrunse și ce iubiri de nedescris

Aveau în inimă aceia, ce-au suferit pentru-al lor Crist ??
Cum au putut să lase Totul, să piardă Tot, ce-au strâns cu greu ??
Au îndurat bătăi și chinuri, dar n-au trădat pe Dumnezeu
Credința le-a fost far și casă și pernă caldă-n închisori
Mă uit la ei și mă cutremur, credința lor îmi dă fiori
Și-au aruncat pâinea pe ape și-adese-au dat tot ce-au avut
Plecând săraci din pragul casei, spre un tărâm necunoscut
…Dar după ani de suferință și de slujiri pentru Hristos,
Sa-ntors și către ei iubirea și soarele cel, luminos.
...O Doamne, pe noi care astăzi trăim ades în nepăsare
Ajută-ne să luăm exemplul, acestor sfinți din închisoare...
Eram gata de plecare. Am dispus de toate lucrurile noastre

lăsându-le celor ce aveau nevoie de ele în mod real. Mașina, o Volga
neagră, a fost dată unui păstor ce urma să asigure distribuirea de Biblii
mai departe în România. Banii ce îi aveam au fost dați celor nevoiași.
Nu am mai avut nici un fel de resurse bănești când autoritățile au
venit cu o listă de noi cheltuieli pe care ni le cereau înainte de plecare.
Așa se face că a trebuit să luăm bani împrumut pentru a acoperi aceste
cheltuieli, opt mii de lei. În drum spre București am dat unui alt frate
ceasul pe care îl aveam la mână.
Ajunși în capitală, în ultima duminică pe care o aveam de
petrecut în România am mers la una din Bisericile baptiste unde credeam
că păstorul este unul care ne iubea în adevăr. Cel puțin așa se păruse
în trecut. Când mama mea s-a rugat pentru România să se pocăiască și
apoi pentru binecuvântarea Statelor Unite, păstorul Bisericii a dictat o
cântare în timp ce mama striga către Dumnezeu în auzul tuturor celor
prezenți. Nu am putut crede că un păstor poate întrerupe rugăciunea
177
unei femei care cerea lui Dumnezeu
binecuvântarea tuturor oamenilor
așa cum ne cere Scriptura, să ne
rugăm pentru toți oamenii! Se pare
că dorința acelui păstor de a intra în
grațiile Guvernului ceaușist era mai
mare decât dorința lui de a fi drept
înaintea lui Dumnezeu și ascultător
de cerințele Cuvântului sfânt! Mă
rog ca Părintele ceresc să nu îi țină
în seamă păcatul ce l-a făcut atunci!
Peste câteva zile zburam
din București spre Roma. În timpul
zborului mă întrebam cine a învins
în confruntarea ce o avusesem cu
autoritățile comuniste și acoliții
Familia Rădoi înainte de plecarea în ce slujeau acestor autorități.
America Caransebeșul rămânea în urmă, nu
însă și amintirile legate de urbea
unde luptasem pe viață și moarte cu Securitatea.
Caransebeșul – Cetatea care a rezistat asediului comunist
Doamne, Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu! Dumne-
zeule, Tu eşti stânca mea, în care mă ascund, scutul meu, tăria care mă
scapă, şi întăritura mea! Psalmul 18:2
Războiul a fost crâncen, cu turnuri neașteptate. Cine a câștigat

confruntarea? Nu au câștigat-o cei de la Uniunea Baptistă ce prin trădările
lor și-au asigurat mai departe pozițiile confortabile de la conducerea
Cultului Baptist! Aceștia au ieșit total compromiși. Veșnicia le va da pe
față mârșăviile de care s-au făcut vinovați slujind interesele Guvernlui
ce asuprea pe credincioșii Domnului. Confruntarea nu au câștigat-o
autoritățile, deși ne-au pus la închisoare. În final au trebuit să recunoască
faptul că nu ne-au îngenunchiat. Noi am ieșit din închisoare și am ajuns în
libertate demonstrând că cei ce se bizuie pe Domnul și sfidează persecuția
sunt biruitori. Cine a câștigat confruntarea? A câștigat-o Domnul, care a
demonstrat lumii că are oameni credincioși care rămân pe poziție dreaptă
indiferent de riscurile pe care și le asumă.
Anii viitori m-au purtat prin America și am ajuns să locuiesc în
178
Nicolae Rădoi
San Antonio, Texas. În orașul San Antonio există un monument istoric de
mare importanță pentru destinele Statelor Unite. Orașul a fost cucerit de
mexicanii generalului Santa Ana în războiul de independență a Texasului
din 1845. Fortul Alamo însă a hotărât să se opună generalului Santa Ana.
Acolo erau aproximativ 150 de ostași care stăteau în fața unei armate
de 3.000 de mexicani. Un moment cei 150 de soldați au înclinat să
părăsească fortul și să se retragă în fața puhoiului mexican, dar colonelul
Bowie a ținut un mic discurs în care a spus că și dacă rămâne singur, el
va apăra fortul. Ceilalți soldați s-au hotărât să rămână la datorie. Deși
detașamentul mic de soldați texani a fost până la urmă distrus de armata
mexicană, ceilalți texani, inspirați de rezistența eroică a celor din Alamo
s-au mobilizat și într-o luptă decisivă, câteva sute de texani au înfrânt
armata lui Santa Ana ce număra câteva mii. Sacrificiul de la Alamo nu a
fost în zadar. Texasul și-a câștigat astfel independența. Victorioși au fost
cei ce s-au sacrificat la Alamo.
Părăseam România, dar eram convins că rezistența pe care am
depus-o acolo și vorbele mele prin care declarasem că nu cedez în fața
comuniștilor cu prețul vieții vor aduce într-o zi rezultate imposibil de
prevăzut la ora aceea. Da, plecam din România, dar plecam cu capul sus,
victorioși.
Lupta continuă în Statele Unite

Depoziție în Congresul american
Au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei...
Nici nu pășiserăm bine în America, nici nu ne dezmeticisem

de călătoria făcută din Roma la New York, că un reprezentant al unei
organizații pentru drepturile omului din Zurich a bătut la ușa noastră
și ne-a spus că sunt invitat la Washington D.C. ca să vorbesc despre
persecuțiile religioase din România în fața Congresului american.
Împreună cu Ioan Moldovan am plecat la Washington D.C.
Trebuia să completăm un formular în care ni se cereau datele personale.
El sugera să pun la meseria mea conducător auto, dar eu am insistat să
pună acolo că eram cioban. În discuție a fost antrenat și reprezentantul
de la Zurich, care i-a explicat lui Ioan Moldovan că în America meseria
179
de cioban este tot atât de onorabilă ca și cea de conducător auto. Eram
primul cioban care ajunsese vreodată să apară în fața Congresului Statelor
Unite.
La Washington eram așteptați de o româncă ce urma să ne
traducă. Mi s-a spus să îmi pregătesc cu grijă discursul, dar eu i-am
liniștit cu explicația că tot ce am de spus este deja în mintea mea. Înaintea
românilor au vorbit în Congres rușii, printre care Alexander Solszenytsin.
Când a venit rândul meu, m-am postat la microfon și am rostit cu multă
inimă ceea ce simțeam eu, ca refugiat politic pe pământul celei mai mari
democrații din istorie.
Am mulțumit tuturor celor ce au intervenit ca noi să vedem din
nou soarele și libertatea scăpând de închisoare și persecuție, și am spus că
întreg pământul este binecuvântat prin existența Statelor Unite având în
vedere că această țară acordă azil politic celor persecutați pentru credință
sau pentru convingerile politice pe care le au, ba mai mult, Statele Unite
luptă pentru ca libertatea religioasă și de conștiință să fie impusă în toată
lumea. La încheiere am declarat:
„Mă bucur că America este încă o speranță pentru toți creștinii
persecutați din lume, probabil singura speranță ce mai există la ora actuală.
Noi suntem frați în Christos, fiind mădulare ale trupului lui Christos.
Vă mulțumim pentru ajutorul acordat creștinilor persecutați din lumea
întreagă! Să dea Dumnezeu ca această țară să fie cea mai puternică din
lume în forța militară ca să apere drepturile celor năpăstuiți de regimurile
totalitare și steagul libertății americane să fluture în continuare peste
veacuri! Fie ca Isus Christos să fie Domn al acestei națiuni binecuvântate
de Dumnezeu!”
La auzul acestor cuvinte membrii Congresului american s-au
sculat în picioare și au început să aplaude frenetic. Nu știam ce vrea să
însemne această reacție spontană a legiuitorilor americani! Dar am înțeles
imediat că membrii Congresului erau entuziasmați să constate că în lume
există admiratori sinceri ai libertăților americane. Astăzi aplaudați în
societatea americană sunt pervertiții și cei care luptă împotriva libertății
religioase, o evidență a degradării rapide a unei societăți ce se depărtează
de Dumnezeu.
Am repetat discursul meu într-o Biserică baptistă din Kentucky în
fața a 3.000 de membri. Am primit aceeași apreciere entuziastă de la cei
prezenți. Câtă vreme la București a stat înscăunat Guvernul comunist nu
am încetat să fac cunoscut Apusului realitățile ce incriminau acel Guvern.
Frații mei persecutați din România au avut în mine un reprezentant care
180
Nicolae Rădoi
le-a apărat drepturile în Statele Unite. Nu am considerat că lupta mea s-a
terminat cu emigrarea în America.
Agenții comuniști în Statele Unite

Sunt niște stânci ascunse la mesele voastre de dragoste...
Iuda 12
Un lucru pe care l-am constatat din primele zile după ce am sosit

în America este că o parte din membrii comunității românești stabilite
pe continentul Nord American slujeau cu fidelitate interesele Partidului
Comunist Român pe pământul liber al Americii. Acțiunile acestor
elemente erau variate.
Se infiltrau în Biserici și transmiteau la București informații despre
cele ce aveau loc în sânul Bisericilor românești din exil, fie ele ortodoxe,
baptiste sau penticostale. Încercau să influențeze opinia membrilor în
așa fel încât să nu fie critici la adresa Guvernului ceaușist. După o vreme
în sânul Bisericilor se formau două partide. Una a celor ce simpatizau
cu Guvernul de la București, alta care era critică la adresa Guvernului
român. După o vreme comunitățile religioase ale românilor s-au divizat
și de obicei s-au format două Biserici în sânul aceleiaşi denominații. La
New York, de exemplu, erau două Biserici ortodoxe, fiecare cu una din
orientările semnalate, două Biserici baptiste etc.
Infiltrarea elementelor comuniste se făcea uneori prin trimiterea
de preoți ortodocși sau de păstori baptiști și penticostali pentru a se pune
în fruntea Bisericilor românești ce se formau în diferitele metropole
americane. De-abia sosiți la New York, păstorii Aurel Popescu și Pavel
Nicolescu au semnalizat această realitate în ziarul pe care îl publicau,
lucru pentru care au fost criticați răutăcios de unele elemente din
conducerea Asociației Bisericilor Baptiste Române din Statele Unite și
Canada, și chiar puși la disciplină pentru a li se împiedica accesul la
Congresele Asociației unde ar fi putut influența pe participanți. Se vede
că infiltrarea cu elemente comuniste ajunsese la vârful acelei Asociații.
Un mod de a câștiga pe românii din America de partea Guvernului
comunist de la București era acela prin care reprezentanții Ambasadei
române din Washington oferea favoruri românilor din emigrație, ca de
exemplu vize de vizită a membrilor acestora ce voiau să vină să își vadă
rudeniile în străinătate. Această tactică a determinat pe mulți disidenți
români veniți în America să fie tăcuți și invizibili în ce privește lupta
181
pentru expunerea persecuțiilor fraților noștri rămași în urmă în România.
Trist este că forul conducător al Asociației Bisericilor Române Baptiste
din America a fost total tăcut în această privință, ba mai mult, cei ce erau
la vârf atacau și discreditau pe cei ce informau comunitățile bisericești de
persecuțiile din România.
Regele Mihai al României în vizită la Los Angeles

Toți oamenii aceștia voiau să ne înfricoșeze și își ziceau: „Li se va muia
inima și lucrarea nu se va face.” Neemia 6:9
În perioada când locuiam

la Los Angeles (probabil în anii
1986-1987) am avut ocazia
să îmi arăt devoțiunea față de
țara mea pe când eram departe
de țară. Regele Mihai fusese
invitat să viziteze comunitatea
română din Los Angeles.
Biserica Baptistă Română din
Los Angeles și-a exprimat Regele Mihai și regina în Biserica
dorința de a-l avea pe Suveranul Baptistă Română din Los Angeles
legitim al României în mijlocul
ei. Comitetul Bisericii hotărâse să îi facă invitația și zvonul ajunsese
și la Iosif Țon, care deși nu locuia în Los Angeles, și nu avea nimic
de-a face cu comunitatea română de acolo, a intervenit imediat și a
încercat să capaciteze pe membrii Comitetului să anuleze invitația și să
contramandeze vizita Suveranului României în Biserica din Los Angeles.
Fratele Moise Filipescu a venit la Comitet cu informația că Iosif Țon
insistă să se revină asupra deciziei vizitei susținând că legionarii vor
mitralia mulțimea adunată cu o astfel de ocazie.
Deși invoca o amenințare din partea legionarilor, motivele lui
Iosif Țon erau transparente. Guvernul ceaușist voia să împiedece o astfel
de vizită și de contacte ale Suveranului cu comunitatea română. Iosif
Țon, ca unul ce se angajase față de Securitatea română să promoveze
interesele Guvernului ceaușist, a acționat imediat punând presiuni asupra
membrilor din Comitet să revină asupra deciziei de a-l invita pe Mihai
I la Los Angeles. La suprafață Iosif Țon motiva că este interesat de
securitatea lui Mihai I și se temea ca nu cumva legionarii să îl atace
182
Nicolae Rădoi
în timpul vizitei. Realitatea era că o astfel de vizită îi irita pe cei de la
București.
Eu am pledat pentru ca invitaţia să fie menținută și m-am oferit
să fac tot ceea ce ținea de mine pentru a asigura securitatea regelui
pe timpul vizitei la Biserica Baptistă. Am fost chemat de fratele Pitt
Popovici la biroul lui și el mi-a spus că dorește să însoțesc pe rege la
intrarea în locașul de închinare. I-am spus că o voi face cu toată plăcerea.
În momentul acela unul din cei prezenți m-a atenționat că acțiunea are
riscurile ei, mai ales că se răspândiseră zvonuri de către Iosif Țon că
legionarii plănuiesc un asasinat. L-am asigurat pe fratele Pitt Popovici
și pe cei prezenți că eram gata să îmi risc viața pentru o cauză nobilă
și în același timp i-am spus că zvonurile nu au nici o substanță, ci sunt
răspândite de Guvernul de la București ce nu vedea cu ochi buni vizita
monarhului între românii din Los Angeles.
În serviciul de dimineață al Bisericii la care a participat Regele cu
soția lui, corul Bisericii nu a cântat nici o cântare. Zvonurile și insistențele
lui Iosif Țon dăduseră rezultate în cazul unora și nu au vrut să urce pe
podiumul Bisericii. La intrarea în Biserică fratele Ioan Dâmbeanu i-a
întâmpinat pe Majestățile lor cu pâine și sare. Eu i-am condus până la
locul în care s-au așezat pe scaunele ce le fuseseră pregătite și am stat
în preajma lor până la sfârșitul slujbei religioase. Ion Vasile a cântat un
solo, restul celor însărcinați cu muzica în Biserică fiind niște fricoși ce nu
voiau să se expună în nici un fel.
Bineînțeles că vizita regelui a decurs fără nici un incident. Toate
zvonurile răspîndite de Iosif Țon nu au avut nici un temei, ci au fost
intenționate să oprească pe regele Mihai să vină în mijlocul românilor
din America ce îl iubeau pe monarhul României. Acțiunile lui Iosif Țon
indicau faptul că ceea ce făcea era în total acord cu misiunea ce i se
dăduse la venirea lui în SUA. Era încă o dovadă că Iosif Țon servea
interesele Securității.
Lupta continuă și după căderea lui Ceaușescu

Proteste și ajutoare pentru românii nevoiași
Ne-au spus numai să ne aducem aminte de cei săraci, și chiar așa am
și căutat să fac. Galateni 2:10
La câteva zile după căderea lui Ceaușescu știrea despre „teroriștii”

ce activau în România ne-a făcut să ne mobilizăm pentru a face ceva
183
pentru frații noștri din România ce erau terorizați de securiștii deghizați
în spioni străini.
Ne-am adunat toți românii ce ne iubeam țara în piața centrală a
orașului Los Angeles. Au fost rostite discursuri pline de patos în folosul
poporului nostru. La un moment dat s-a pus întrebarea cine este gata
să meargă în România ca voluntar și să participe la lupta împotriva
teroriștilor. Eu m-am oferit primul pe listă. Treizeci de inși am spus
atunci că suntem gata să ne înrolăm și să ne riscăm viața în acțiunea de a
face ca revoluția românilor să triumfe. Lista a fost întocmită de păstorul
Daniel Brânzei. Se vorbea de plecarea unui avion charter în următoarele
zile.
Acasă, copiii mă întrebau de ce cred că este necesar să plec în
România, din moment ce obligațiile mele prime erau în America. Aveam
o familie de care se cuvenea să mă îngrijesc. Le-am spus că simțeam
datoria să îmi ajut țara în momentele critice prin care trecea, și că dacă
va fi să-mi dau viața, Dumnezeu se va îngriji de familia mea. Zilele
următoare s-a anunțat că zborul charter a fost amânat în mod indefinit.
După o așteptare zadarnică de câteva săptămâni m-am programat
împreună cu soția să merg în România.
Printre deciziile luate cu ocazia revoluției din România a fost
și aceea de a ajuta cu fonduri pe cei năpăstuiți din România și răniți
în urma luptelor. În timp ce se adunau banii (suma finală s-a ridicat la
$62.000), un păstor din București și un păstor din Los Angeles, California
(probabil în cooperare strânsă cu liderii Uniunii Baptiste din București,
încă slugarnici față de noii guvernanți), au sugerat ca fondurile să fie
trimise la Guvernul Iliescu pentru a da acestui Guvern posibilitatea să
observe bunăvoința credincioșilor baptiști și a câștiga astfel simpatia
Guvernului. Mai mulți ne-am ridicat împotriva acestei propuneri și am
decis ca banii să fie trimiși direct celor nevoiași. Cei care am donat cele
mai mari sume (printre care și fratele Nicu Bush), am susținut acestă
propunere și am desemnat pe medicul Florea și pe Mihai Hațegan să se
deplaseze în România pentru a duce banii celor nevoiași.
Vizita din România din mai 1990

...va zdrobi pe asupritor. Psalmul 72:4
Am sosit la Timișoara în luna mai, când aveau loc manifestații

în favoarea „golanilor” de la București și se cereau reforme politice
184
Nicolae Rădoi
reale. Am avut ocazia să vorbesc
de la tribuna meetingului unde
am condamnat elementele neo-
comuniste ce se cocoțaseră la cârma
țării și terorizau pe cei cu viziune
democratică, și i-am îndemnat pe
compatrioții mei să continue lupta
pentru reforme și să obțină bararea
tuturor comuniștilor de la funcțiile La manifestație la Timișoara
politice. în mai 1990
Trist, dar cerința revoluțio-
narilor timișoreni nu a fost luată în considerare de alegătorii din România.
A urmat un sfert de secol de jefuire sistematică a țării și de istovire a
populației din care elementele cele mai harnice și capabile au trebuit să
ia drumul exilului. După 25 de ani de democrație „originală” s-ar putea
să se întrevadă o rază de lumină prin venirea la cârma țării a lui Klaus
Johannis.
Am avut două dorințe mari din punct de vedere politic: căderea
comunismului (care a ruinat țara timp de 40 de ani) și eliminarea de
pe scena politică a neo-comunismului pesedist vinovat de sângele
revoluționarilor din decembrie 1989, a studenților din Piața Universității
și de ruinare politică a României prin manipulațiile ce au dus la distrugerea
capitalului politic al adevăraților patrioți români. Nu voi găsi liniște
până vinovații nu vor fi trași la răspundere și vor plăti pentru crimele lor
odioase.
Luptătorii credinței
Epoca luptelor de la Caransebeș pentru autonomia Bisericilor

baptiste a fost o perioadă în care Dumnezeu a ridicat o pleiadă de luptători
locali ce s-au angajat cu hotărâre în acea confruntare. La revenirea mea
în România în primăvara anului 1990 m-am reîntâlnit cu prietenii cu care
luptasem pentru credința dată sfinților. Doresc să pomenesc pe câțiva din
acești luptători, pentru a evidenția frumusețea caracterului lor și bărbăția
de care au dat dovadă într-o vreme când conducătorii Cultului Baptist ne
trădau și ne vindeau autorităților.
185
Fratele Sabin Văran
A devenit cunoscut ca un luptător
anticomunist ce a petrecut cinci ani
în închisorile comuniste. A fost bătut
și schingiuit la Gherla. După expresia
lui: „Limba română nu are cuvinte să
descrie ceea ce ne-au făcut comuniștii.”
Om simplu, de la țară, dar sănătos în
convingeri și trăire, a fost tot timpul
hărțuit de comuniști. „Am fost urmărit mereu până în 1964, când s-a
terminat cu dictatura proletariatului.” Ieșit din închisoare se pocăiește
și își deschide casa pentru a adăposti Biserica Baptistă a satului său. A
devenit membru al Comitetului ALRC, deși la vremea aceea, în 1978,
avea aproape 70 de ani!
Cât de mult a avut de suferit fratele Sabin se vede și din ceea ce
a pățit după ce și-a deschis casa pentru a permite funcționarea acolo a
Bisericii Baptiste pe care el a început-o în satul său. Comuniștii au făcut
presiuni asupra unor membri ai Bisericii să colaboreze cu Comunitatea
și să impună acolo un păstor compromis. Astfel, trădătorii fraților au
pus mâna pe conducerea Bisericii din casa sa, și lui nu i-au dat voie
să ocupe nici o funcție în Biserica înființată de el. Statura lui spirituală
impresionantă se vede și din faptul că a continuat să adăpostească Biserica
în casa lui, deși nu i se dădea voie să aibă un cuvânt în conducerea acelei
adunări. Din clădirea ce îi aparținea ca și proprietate personală a făcut un
centru unde două camere erau rezervate pentru uz personal, o cameră era
rezervată pentru oaspeți și o cameră mare era folosită ca sală de închinare
pentru Biserică.
Unul din păstorii trădători, Sima Boșneag, l-a interpelat într-o zi
și i-a pus întrebarea:
- „Cine a mai fost pe la Biserică?”
La care fratele Sabin i-a răspuns:
- „Mă, comunistule! De ce te interesează?”
- „Eu nu sunt comunist,” a răspuns coada de topor, „ci unsul Domnului!”
- „Stai să vedem dacă ești unsul Domnului!” a ripostat fratele Sabin.
„Dacă erai mă întrebai cum merge lucrarea, și ai fi fost interesat de
progresul lucrării Domnului, și nu de cine a fost pe la Biserică. Tu m-ai
întrebat tot ceea ce mă întreabă comuniștii!”
A fost băgat în anchete în urma reclamațiilor venite nu doar
de la autoritățile locale, ci și din partea păstorilor ce ar fi trebuit să îl
186
Nicolae Rădoi
sprijine în acțiunea lui de plantare de noi Biserici. Din interogările lui
făcute de împuternicitul Cultelor și de ofițerii Securității se poate vedea
înțelepciunea ce i-a dat-o Domnul în răspunsurile oferite anchetatorilor.
Odată unul ce îl ancheta i-a zis:
- „Am auzit că vrei să faci aici o Biserică (se referea la casa personală
pe care fratele Sabin tocmai o construia)! În țara noastră s-a terminat cu
Bisericile!”
La care fratele Sabin a răspuns:
- „Eu fac o casă de locuit, și dacă vreau o dau în Numele Dumnezeului
meu! Nimeni nu mă poate opri să îmi dau casa pentru a fi folosită ca și
loc de închinare!”
Altădată a fost apostrofat pentru că în casa lui, unde funcționa
Biserica satului erau invitați predicatori din alte locuri ce nu erau bine
văzuți de Securitate, sau chiar frați din alte țări ce vizitau micuța adunare
din casa fratelui Sabin:
- „De ce primești străini?” s-a răstit la el reprezentantul Guvernului.
- „Eu nu primesc străini,” – a răspuns cu demnitate fratele Sabin, „ci frați
de ai mei!”
Înfuriat, omul Guvernului a întrebat amenințător:
- „De ce nu respecți reglementarea?” Era vorba de regulile impuse
indirect de Guvernul comunist Bisericilor Baptiste prin reprezentanții
de la Uniune și Comunități prin care se impuneau o serie de restricții
funcționării Caselor de Rugăciune!
Fratele Sabin a răspuns:
- „Reglementarea? A fost ticluită de conducătorii Uniunii. Să o respecte
cei ce au iscălit pentru ea!”
Dintre vorbele lui de duh am reținut-o și pe aceea în care descria
ce s-a întâmplat în 1990 după sosirea multor ajutoare din Apus pentru
Bisericile din zonă. „Conducătorii baptiști corupți au împărțit ajutoarele:
cei bogați au primit cafeaua și cei săraci au primit biscuiți.” Cafeaua în
vremea aceea era foarte scumpă, valută forte.
Casa lui a fost ca un han. Frații din toate părțile țării veneau la
el și erau găzduiți. Predicatori neînfricați vesteau Cuvântul Domnului
în Biserica din casa lui, aceasta până când conducătorii Comunității
Baptiste și-au impus oamenii lor acolo! „Am fost compătimit, dar am
făcut din casa mea un han pentru toți cei ce slujeau Domnului.”
L-am revăzut în vizita ce am făcut-o în România imediat după
căderea lui Ceaușescu, și fratele Sabin a rostit cu mulțumire: „Acum
slobozește în pace pe robul tău Stăpâne, că am putut să mai văd încă odată
187
pe cei cu care am luptat sub comunism pentru credința dată sfinților!” Avea
peste 81 de ani. La sfârșitul interviului pe care i l-am luat, s-a rugat și și-a
încheiat rugăciunea cu cererea ca Domnul să ne ajute „să putem cunoaște
pe profeții mincinoși și rămășițele lui Iuda.” După care a adăugat dorința
„Să ne întâlnim toți odată acolo sus unde dispar neputințele și unde sunt
eliminați toți copiii și urmașii Departamentului și ai lui Iuda.” Era vorba
de cei care colaboraseră cu Departamentul Cultelor instituit de comuniști
să suprime credința în Domnul Isus, și de cei care trădaseră pe frații lor
dându-i pe mâna autorităților, așa cum făcuse Iuda cu Învățătorul său.
Fratele Bălone
Nu a fost membru în Comitet, dar a simțit pentru cauza dreaptă
pentru care luptam și s-a angajat împreună cu cumnatul lui să ne ajute
în momentul în care Miliția voia să ne aresteze. Ei ne-au deschis curtea
casei pentru a ne primi și a ne scăpa de milițienii ieșiți în stradă să ne
aresteze. Noi nu am rămas în curtea lor, unde intraserăm inițial, ci am
spus milițienilor că nu avem de ce să ne ferim de autorități, că vom
veni de bună voie la sediul Miliției pentru a fi puși sub stare de arest,
dar milițienii aveau instrucțiuni să provoace un scandal care să justifice
arestarea și condamnarea noastră.
A dat declarație în care a arătat că nu eram vinovați de nimic din
cele ce ni se puneau în cârcă și a susținut cu dovezi că arestarea noastră
a fost înscenată. Procuratorul Timofte l-a chemat la procuratură și l-a
sfătuit: „Nu mai te băga acolo, spune că nu știi nimic. Ca să nu ajungi pe
la noi.” La care fratele Bălone a răspuns demn: „Eu sunt pocăit și nu pot
altfel.”
Fratele Martin Mihuț

Era cel mai în vârstă dintre membrii Comitetului ales democratic
de Biserica din Caransebeș. Om dintr-o bucată, ne sfătuia să fim
duhovnicești, înțelepți în lupta cu autoritățile, gata de jertfă dacă este
necesar. Dumnezeu a așezat alături de noi, cei tineri și năvalnici un bătrân
înțelept și cumpătat care ne-a învățat cum să luptăm duhovnicește, să nu
cădem în cursa unei confruntări firești atât cu autoritățile, cât și cu frații
trădători ai intereselor Bisericii.
Frații Petru, Ilie și Iosif Franț

Trei frați de trup, care au suferit inclusiv din partea membrilor
familiei lor pentru poziția integră ce au luat-o în timpul prigoanelor ce
188
Nicolae Rădoi
le-au suferit membrii Bisericii Baptiste din Caransebeș în persecuția
dezlănțuită împotriva lor în anul 1978 de Securitatea lui Ceaușescu. Nelu
Franț, fiul lui Ilie, era un turnător la Securitate. Dintre cei trei, Petru era
membru în Comitet și a fost total hotărât să accepte suferința dacă era
nevoie pentru ca Biserica să meargă pe o cale lipsită de compromis cu
autoritățile.
Fratele Ion Teleagă și soția lui, Domnica

Ion Teleagă, casierul Bisericii, a fost unul din cei ce au avut
curajul să manifeste un spirit drept în vremurile când era atât de avantajos
să faci concesii în fața cerințelor presante ale autorităților comuniste de
a trăda pe frați. Soția lui, Domnica, a fost gata să se arunce în calea
milițienilor ce au venit să ne aresteze. De un curaj ieșit din comun, ea
a dat un exemplu de loialitate față de cauza Domnului fiind dispusă să
sufere pentru aceasta, inclusiv cu închisoarea.
Fratele Ioan Mădina

Era un tânăr neînfricat ales de aceea de frățietate în Comitetul
Bisericii din Caransebeș la începutul anului 1978. A stat pe baricade
împreună cu ceilalți membri ai Comitetului aleși cu scopul să schimbe
poziția Bisericii în relație cu autoritățile.
Fratele Petru Iela

Era secretarul Bisericii și fusese pus în această funcție după ce
Biserica Baptisă din Caransebeș a hotărât să o rupă cu trecutul refuzând
realegerea elementelor corupte ca reprezentanți ai Bisericii. A fost alături
de oamenii de caracter ce fuseseră aleși în Comitet la începutul anului
1978 și a refuzat să dea rapoarte Securității despre întrunirile și deciziile
noului Comitet. A plătit de multe ori amenzi pentru faptul că nu a acceptat
să fie slugarnic față de autorități.
Fratele Mihai Mihuț

Era fiul lui Martin Mihuț, bătrânul Bisericii ce ne-a fost un
exemplu de integritate și curaj. A dovedit că era la fel de dedicat ca
și tatăl său pentru cauza Domnului, fiind omul nostru care ne informa
despre mișcările Securității (avea cunoscuți acolo ce erau dispuși să
avertizeze pe membrii Bisericii de manevrele Securității) și ale celor de
la Comunitatea de Timișoara (avea prieteni și acolo).
189
Fratele Ghiță Munteanu
Membru al Bisericii ce a luptat cu reprezentanții autorităților
pledând pentru eliberarea noastră. A primit și el mandat de arestare și
s-a prezentat sâmbătă, 14 octombrie 1978 la sediul Miliției și acolo i s-a
dat o amendă de câteva mii de lei pe care a plătit-o pe loc. Se vede că
cei de la Miliție nu știau cum trebuie să procedeze cu membrii Bisericii
Baptiste din Caransebeș care răspundeau la citațiile lor.
Fratele Laie Olaru

Era dirijorul de cor ce și-a pus în joc libertatea conducând corul
în zilele de prigoană când fiecare membru ce era activ și se opunea
deciziilor ce se doreau impuse de conducerea coruptă a Uniunii Baptiste
de la București era pus pe lista neagră a Securității. Rolul lui a fost unul
de înviorare a credincioșilor însuflețind prin cântările mobilizatoare ale
corului, Biserica ce se simțea sub asediu.
Fratele Pisălică
Era un băiat înalt, blond, ce a ținut ordine în Biserică în timpul
serviciului memorabil din 13 octombrie 1978 când eu trebuia să merg
de la amvon la balcon și înapoi. A stat pe metereze împreună cu ceilalți
credincioși ce își riscau situația stând de partea dreptății când vânduții
Cultului încercau să schimbe Comitetul Bisericii.
Fratele Nicolae Iancu

Diacon al Bisericii Baptiste din Oțelul Roșu, fratele Iancu, un
om plin de viață și dornic să vadă Bisericile din zonă prosperând, era cu
adevărat un slujitor al Împărăției lui Dumnezeu. El a fost cel care mi-a
făcut cunoscute nevoile fiecărei Biserici din zonă, și prin el s-au cumpărat
locașurile de închinare din zonă, s-au reparat locașurile ce aveau nevoie
de reparații, au fost date ajutoare celor nevoiași. Era un om integru pe
care te puteai bizui, corect, demn de încredere. Alături de el a activat și
fratele Dumitrescu. Dacă ar fi fost mai mulți oameni ca Nicolae Iancu și
Dumitrescu în zonă lucrarea lui Dumnezeu ar fi progresat mult mai mult.
Ei au lucrat și cu mâinile lor la construirea locașurilor de închinare și au
mobilizat pe mulți alții reducând cheltuielile de construcție.
Fratele Petrică Găină

Păstor în Biserica Baptistă din Băuțari, fratele Petrică este un om
cu inima plină de dragoste pentru Domnul. Avea multe Biserici în zona
190
Nicolae Rădoi
lui de păstorire, și mergea cu bicicleta la cele șapte Biserici pe care le
slujea. Imediat după căderea lui Ceaușescu la revenirea mea în țară am
cumpărat o mașină de la Timișoara cu 100.000 lei și i-am dăruit-o știind
câtă nevoie are de ea în slujirea Bisericilor din zonă.
Frații Petru Maranec, Luca Arnăut (cu soția sa Vârsavia) și
Petriu (cu soția Voichița)
Aceștia toți ne-au asistat cu actele de care aveam nevoie în
confruntarea cu Securitatea, deși știau că se expun la primejdii foarte
mari. Toți au fost credincioși dedicați Domnului în lupta ce am purtat-o
cu autoritățile comuniste fără să facă vreo concesie în această luptă
crâncenă.
Frații cei mulți, cei 140 de membri ai Bisercii Baptiste din

Caransebeș ale căror nume nu ni le amintim pe toate, dar care merită a fi
menționați deoarece au luptat cu un gând pentru Domnul refuzând să facă
compromisuri cu cei de la conducerea Uniunii Baptiste din București și
au preferat să fie excluși din Biserică, dar nu au cedat un pas. Numele
lor sunt scrise nu numai în cronica luptei pentru libertate religioasă în
România, ci și în cartea vieții Mielului pentru care au fost gata de jertfă.
Cine poartă responsabilitatea excluderii celor 140?
O întrebare pentru preşedinte: Cine poartă responsabilitatea

excluderii celor 140?
După arestarea noastră (Petre Cocârţeu, Ionel Prejban şi Nicolae
Rădoi) la 15 octombrie 1978, autorităţile comuniste au trecut repede
la alte măsuri extreme pentru a restabili controlul lor asupra Bisericii
Baptiste din Caransebeş. Înţelegând că îndemnul conducătorilor Uniunii
către membrii Bisericii de a abandona pe cei arestaţi şi de a se supune
ordinelor venite de la trădătorii Cultului nu vor fi ascultate, autorităţile au
decis excluderea tuturor membrilor Bisericii care nu se conformau acelor
cerinţe emise de cei instalaţi de partidul comunist la eşalonul superior al
Uniunii.
Astfel, au trebuit excluşi 140 de membri ai Bisericii, şi numai în
aceste condiţii cei 131 de „membri” (cei ce fuseseră disciplinaţi pentru
trăirea în păcate, cei ce nu mai frecventaseră Biserica, cei ce nu aparţineau
în nici un fel Bisericii) racolaţi la planul Uniunii au putut să domine
adunarea şi să îşi facă de cap în Biserică. Înţelegând că Ieremia Găvăgină
era prea compromis pentru a duce la bun sfârşit epurarea Bisericii prin
191
excluderea celor „nesupuşi”, autorităţile şi Uniunea au adus un alt păstor
(maleabil când era vorba de cerinţele Securităţii) şi un secretar docil,
care împreună au aprobat măsurile Uniunii care excludeau din Biserică
pe cei 140 de membri ce nu se lăsaseră reformaţi de Mara şi de Bărbătei
în acord cu cerinţele partidului.
Îi provocăm pe cititorii blogului nostru să identifice pe cei
vinovaţi, pe păstorii şi pe secretarul care şi-au pătat conştiinţa cu actul
samavolnic al excluderi din Biserică a unor oameni care erau supuşi
Domnului Isus şi procedau după principiul expus de apostoli: „Trebuie
să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni!” Unii mai sunt în
viaţă şi sunt încă activi ca „păstori.” Oare vor avea curajul să iasă în faţă?
Dacă ar fi oameni cu simţul responsabilităţii, ar proceda într-unul din
aceste două modalităţi.
1. Dacă ei cred că au procedat principial la excluderea a 140 de
fraţi şi surori din Biserică, să iasă în faţă şi să îşi apere acţiunea! Dacă au
făcut bine prin excluderea fraţilor şi surorilor lor, să spună public că sunt
mândri de ceea ce au făcut atunci.
2. Dar dacă au ajuns la convingerea că au făcut rău, ascultând de
autorităţi şi de conducerea coruptă a Uniunii de la Bucureşti, să păşească
înainte şi să îşi mărturisească păcatul pentru a primi iertare acum, cât
suntem încă pe drum şi există posibilitatea reconcilierii cu fraţii lor! Nu
cumva să ajungă la închisoare şi să plătească ultimul bănuţ!
Iată ce spun martorii… Mărturia lui Petru Anghel cu privire

la evenimentele de la Caransebeş din 1978.
Am avut în Caransebeş pe cel mai mare informator din Banat,
OPREA ROMULUS, zis RUSU. Era membru în Biserica Baptistă
din Caransebeş şi avea un rol de conducere. Acest om a dus pachete
la închisoarea din Caransebeş lui GHEORGHE GHEORGHIU DEJ,
când comunismul era în ilegalitate, ceea ce ne arată adevărata lui faţă şi
identitate. Acest satrap a dus în decursul anilor la Miliţie pe mulţi fraţi
care au facut parte din diferite Comitete de conducere a Bisericii. Deşi era
un om stricat, adică afemeiat şi beţiv, totuşi conducea Biserica noastră şi
era în relaţii foarte bune cu Departamentul Cultelor şi Uniunea Baptistă.
Era prieten intim cu IOAN STANCA şi cu Gheorghe BĂLEANU.
Dupa ce fratele LIVIU OLAH a fost destituit ca păstor, pe
acest informator l-a chemat MIHAI ȚEPERDEL, șeful împuterniciţilor
de BANAT, şi i-a zis: Du-l undeva pe OLAH, unde nu sunt centre
universitare, la Reşiţa sau la CARANSEBEŞ. Acest om l-a căutat pe
192
Nicolae Rădoi
fratele LIVIU la apartamentul unde locuia, şi i-a zis: Frate OLAH, am
auzit de dumneata şi vreau să vă ajut. Aşa a ajuns fratele LIVIU OLAH
şi pe la Caransebeş. Fratele OLAH ca şi fratele MARCU NICHIFOR
nu cunoşteau oamenii versaţi. Amândoi erau oameni sinceri. Numai că
fratele OLAH când era aproape de Caransebeş (atunci când venea să
predice) era amendat de Miliție. Când mergea la satele din jur, era iarăşi
amendat. Amenzile erau aranjate de acel om care l-a invitat. Până în
final Comitetul a fost schimbat, deoarece s-a votat secret şi astfel au avut
loc alegeri corecte prin care au fost aleşi fraţii Nicolae RĂDOI, Petre
COCÂRŢEU, Viorel VUC, MIHUŢ Martin, Ioan TELEAGĂ, MĂDINA
Ion şi alţii. Acest informator a fost exclus de conducerea Bisericii. Fratele
Liviu s-a lămurit. Când a fost exclus, acest informator a pus o întrebare
fratelui Olah: “Eu ţi-am făcut bine, sau rău? Fratele Olah i-a răspuns:
“Dacă ai făcut bine, DUMNEZEU a văzut şi timpul va dovedi.”
La dezvăluiri, când a fost solicitat să depună mărturie împotriva
fraţilor ce nu admiteau compromisuri, el a zis, ca un bun informator: “ÎN
SÂNUL BISERICII A IZBUCNIT UN SCANDAL” şi ne-a acuzat că noi
am avut o atitudine duşmănoasă cu scopul de a discredita organele de
partid şi de stat, că am ameninţat cu diferite organizaţii de peste hotare,
precum şi intervenţia postului duşmănos EUROPA LIBERĂ. Apoi a
explicat cum s-a manifestat această atitudine: “În localitatea Oradea
există un fost păstor baptist pe nume Liviu OLAH, căruia datorită
manifestaţiilor sale duşmănoase şi antisociale i s-a ridicat dreptul de a fi
păstor şi a ţine predici, etc. Pe acest element duşmănos s-au găsit cei de
mai sus să-l invite la Caransebeş pentru a predica la amvonul Bisericii,
etc.” După aceste vorbe şi cei care au mai avut îndoieli, au ştiut că era
informator.
Pe de altă parte Ioan STANCA, zis BARBU şi GĂVĂGINĂ
Ieremia zis PETRESCU, au lucrat la denigrarea fratelui OLAH în
rândurile tineretului din Timişoara şi peste hotare. Acolo au avut pe
Arsenie LUCACIU, care venea des în România şi aducea osanale lui
Ceauşescu şi conducerii de stat. Fratele Liviu OLAH, cât şi membrii
ALRC au fost expulzaţi din România, o spune DORIN DOBRINCU,
directorul arhivelor de stat în articolul ‘’Libertate religioasă şi contestare
în ROMÂNIA LUI NICOLAE CEAUŞESCU”.
Informatori, trădători și agenți

Am obținut în sfârșit dosarul propriu de la CNSAS. Acum pot
vorbi în mai mare cunoștință de cauză despre informatori, trădători și
agenți cu nume conspirative.
193
Informatorii
Erau oameni simpli, găinari, fără prea multă acreditare, care
credeau că își îmbunătățesc statutul social dacă turnau pe cei din jur la
Securitate. Nu aveau nume conspirative și erau consemnați în actele
Securității cu numele lor proprii. Am cunoscut o serie de astfel de
informatori. De exemplu, în Biserica Baptistă din Caransebeș opera unul
numit Oprea Romulus. Era un fapt cunoscut de toți membrii Bisericii că
el era informator. Se pare că boala era una de familie, deoarece Oprea
Nicolae, fratele lui Romulus, era și el un informator.
Trădătorii
O altă categorie, superioară celor dinainte. Aveau nume
conspirative și dădeau informații Securității cu scopul să obțină avantaje.
Astfel am cunoscut trădători printre vecinii mei, o femeie nemțoaică de
peste drum, primea bani să raporteze tot ceea ce vedea întâmplându-se
în preajma casei mele. Tot cu statutul de trădător era un individ ce se
declara prieten al meu, unul Tantu, care ocupa un post de distribuire a
buteliilor.
Agenții
Aveau o poziție superioară în colaborarea cu Securitatea.
Erau ca niște ofițeri ce lucrau pentru Securitate. Aveau nume conspirative.
Unii vorbeau de bine România când mergeau în străinătate, și apoi, când
se întorceau înapoi vorbeau America și alte țări apusene de rău. De fapt
se putea ghici că nu puteai să călătorești în țările capitaliste dacă nu erai
un agent al Securității.
Era evident că credincioșii baptiști și penticostali care călătoreau
în străinătate erau în slujba Securității. În anul 1980 de exemplu, Iosif
Țon pleacă într-un tur prin Europa de Vest, America și Extremul Orient.
Păstorul Traian Grec, conducător al Uniunii Baptiste din România se
plimba peste tot în lume. Un altul care călătorea în Apus sub Ceaușescu,
a fost păstorul Belciu Busuioc, dar se pare că acesta nu avea un nume
conspirativ. Belciu a fost un om excelent în timpul luptei noastre cu
Securitatea, dar ulterior a început și el să călătorească în Apus. Mai mult,
Belciu Busuioc a dat afară din Biserică pe membrii care încercaseră
să fugă peste graniță, dar nu reușiseră ci fuseseră prinși de grăniceri și
primiseră anumite sancțiuni pentru acest motiv. Era o măsură.
Cel mai mare dintre trădătorii de frați și în același timp agent a
fost Iosif Țon. După eliberarea din închisoare am descins la adresa lui și
l-am întrebat de ce a scris acea scrisoare defăimătoare la adresa noastră,
a celor condamnați de la Caransebeș. Răspunsul lui? Ca să șterg rușinea
țării!
194
Nicolae Rădoi
A venit la soția mea și la soția lui Petrică Cocârțeu și a stăruit de ele să
dea o declarație că recunoaștem că suntem vinovați și promitea că vom fi
eliberați imediat ce o va semna. De fapt eram aproape de eliberare când
el făcea presiuni asupra lor. După insuccesul lui Iosif Țon soția mea a
fost chemată de Securitatea la Timișoara, reținută acolo mai multă vreme
și presată să dea o declarație că suntem vinovați, iar în caz contrar să se
obișnuiască cu ideea că nu vom mai ieși afară! Era clar că Iosif Țon lucra
pentru Securitate.
Aceștia erau agenții Securității. Pe unii i-am știut din totdeauna.
Fiecare Biserică din România comunistă avea informatori și trădători
și agenți. Unii nu se sfiau să acționeze deschis, alții o făceau pe ocolite,
sperând să adoarmă vigilența credincioșilor pe care îi vânduseră, dar alții
erau foarte cutezători și foloseau informația că erau în slujba Securității
pentru a intimida pe oponenții lor în Biserici.
Se știe că unii au cedat sub presiunea crescândă a Securității,
după ce o vreme au respins gândul cooperării. Pe o serie din aceștia i-am
recunoscut din acțiunile lor, din schimbarea ce o dovedeau în vorbire,
acțiuni. Păstorii trădători sau agenți dădeau declarații la Securitate
în fiecare luni dimineața oferind informații despre cele survenite la
Casele de Rugăciune în care chipurile slujeau. Pe unii nu i-am bănuit
de colaborare, și am ajuns să cunosc adevărata lor loialitate după ce au
primit drepturi și privilegii de la Securitate, de exemplu privilegiul de a
călători în străinătate.
În timp ce unii aveau mustrări de conștiință în timp ce trădau
pe frații lor, alții stăteau la cafea cu persecutorii. Cert este că în timp ce
unii din frații noștri intrau la pușcărie sau li se lua pâinea de la gură, unii
păstori călătoreau în străinătate unde se achitau de obligația asumată față
de Securitate de a prezenta România într-o lumină pozitivă și mai apoi își
umpleau buzunarele cu bani primiți de la românii stabiliți în Apus, cărora
le muiau inima cu poveștile lor plângărețe.
Întorși în țară făceau celălalt serviciu cerut de Securitate, acela de
a ponegri societatea liberă a Apusului, și mai ales Statele Unite.
Este cunoscut cazul lui Petru Dugulescu sau al lui Belciu Busuioc,
care după călătoriile lor prin America pretindeau că americanii trăiesc
într-o societate asediată de rele ca și criminalitate, șomaj, droguri, și că
Bisericile Baptiste sunt o farsă, dar Biserica Satanei este puternică. Era
prin 1978 când unul din ei a spus, de exemplu, că păstorii americani duc
urși la Biserică pentru a distra pe oameni. La care unul din cei prezenți
a spus altora: „Mă Laie, auzi că urșii americani merg la Biserică, aici
195
încercăm să îi alungăm cu carbid!” Iar un altul: „Interesant, în America
și urșilor li se permite să meargă la Biserică, pe când nouă ne este interzis
de Partidul Comunist!”   Un alt lucru de condamnat la unii păstori
dezertori este că după Revoluția din 1989 s-au prezentat în Apus ca fiind
luptători pentru libertățile religioase sub Ceaușescu, ei care au făcut
politica Partidului și au împiedicat pe alții să participe la lupta pentru
libertate.
După întoarcerea mea în România în primăvara anului 1990
am aflat de la martori oculari că păstorul Petru Dugulescu a acționat
împotriva suflului revoluționar până la căderea lui Ceaușescu, că în
momentul în care s-a aflat de căderea lui, să se înfățișeze imediat în piață
ca să vorbească mulțimilor. Nepotul prietenului meu, Nick Bush din
California, mi-a relatat ce s-a întâmplat în duminica din 17 decembrie
la Biserica unde era păstor Petru Dugulescu. Când a început să se
tragă în oraș, Biserica fiind aproape de casa lui Tokes, a intrat imediat
în atenția Securității. „Băieții” au trimis un bilet prin care cereau să se
închidă Biserica și lumea să fie trimisă acasă. Petru Dugulescu a refuzat
să primească în interiorul Bisericii pe cei care fugeau de împușcăturile
eratice ale securiștilor și a spus celor din Biserică să nu se asocieze
cu golanii, nici să nu meargă la casa pastorului Tokes. A încheiat cu
rugăciune imediat, trimițând pe oameni acasă și sugerând din nou celor
ce plecau „să nu creem probleme, deoarece suntem creștini.” Înainte de
arestarea lui Ceaușescu nici un păstor din Timișoara nu a participat cu
nimic la manifestațiile de protest ale populației orașului.
Ulterior, păstorul Petru Dugulescu a pretins că el a fost pe baricade
alături de cei ce făceau demonstrație împotriva lui Ceaușescu pe când
acesta era la putere. În Apus s-a prezentat mereu ca un erou al revoluției
din 1989. Nu numai el a măsluit adevărul. Păstorul Constantin Chisăliță
deși slujise cu scumpătate vechiul regim, a pretins după revoluție că
el a fost la închisoare pentru Hristos și s-a alăturat Asociației Foștilor
Deținuților Politici din România, primind anumite beneficii la care numai
deținuții politici sunt îndreptățiți, deși a rămas în solda Securității și după
decembrie 1989.
În loc ca acești păstori să fi acționat ca trădători, ei ar fi putut
acționa ca și agenți ai luptei pentru libertate. Lucrul acesta ar fi dus
într-adevăr la o schimbare a situației cultelor evanghelice. Când Aurel
Popescu, Pavel Nicolescu, Liviu Olah erau persecutați, dacă Bisericile
ar fi protestat și credincioșii Bisericilor ar fi manifestat opoziție față
de prigoanele unor credincioși, dacă ar fi susținut lucrarea Comitetului
196
Nicolae Rădoi
Creștin de Apărare a Libertății Religioase și de Conștiință, alta ar fi fost
situația credincioșilor sub Ceaușescu.
Trădătorii Credinței
Au fost mulți, probabil mai mulți decât eroii credinței. Pe unii

i-am cunoscut personal, deoarece și-au intersectat calea vieții lor cu calea
vieții mele. Pe alții i-am cunoscut din spusele altora și din scrierile ce au
apărut după ce s-a dat accesul la dosarele Securității. Îi datorăm mult
fratelui Daniel Mitrofan pentru cele două cărți scrise despre fenomenul
colaboraționist al baptiștilor sub comunism, una Pigmei și uriași, alta
Pași. La fel de importantă este și informația ce o dă pe blogul personal,
Centrul de Istorie și Apologetică.
Lista infamiei
Agenții din dosarele Securității ce activau în Biserici în diferite
funcții:
PETRE N. POPA, agent de securitate cu numele conspirativ
„PEPO”, (PAȘI - la pagina 575) fost secretar general al Cultului
prin cooptare între anii 1960-1962, fost redactor şef la revista Cultului,
Îndrumătorul Creştin Baptist. A fost unul din cei mai caustici informatori
baptişti.
IOAN BUNACIU, director al Seminarului, predicator, păstor –
cu numele conspirativ BACIU. A acceptat în Seminar printre studenții
propuși de Bisericile Baptiste și pe cei impuși de Securitate, cu care avea
un pact, știind foarte bine că aceia nu erau creștini, ci agenți ai Securității.
Astfel, a lăsat în urmă o serie lungă de păstori compromiși pe care i-a
instruit el însuși i-a deformat prin nivelul școlastic scăzut al Seminarului
și prin exemplul său de om corupt și decăzut.
Statura joasă a lui Ioan Bunaciu se poate vedea și din faptul că
a recurs la plagiere în articolele ce le publica în Îndrumătorul Creștin
Baptist pe tema istoriei baptiștilor din România. Folosea fără rușine un
manuscris al lui Alexa Popovici ce era în mâinile Securității de când
acesta din urmă plecase din țară în Statele Unite. Mai este nevoie de
comentarii? Ioan Bunaciu avea la îndemână materialele deținute de
Securitate, și Securitatea avea toată grija de a nu se compromite. Mai jos
redăm documentul Securității așa cum l-a publicat Daniel Mitrofan.
CONSTANTIN BĂLGRĂDEANU, cu numele conspirativ
197
„STÎNGU IULIU”, fost secretar general al Cultului, dădea notele
informative pline de patimă. Acest lucru a fost remarcat şi de ofițerii de
Securitate (pag. 588 secretar al Cultului – STÎNGU IULIU).
IOACHIM ȚUNEA, cu numele conspirative „FAGURE” şi
„PASTORUL”, fost secretar general al Cultului, consilier cu relațiile
externe şi redactor şef la revista Cultului, Îndrumătorul Creştin Baptist,
dădea note foarte precise, distante, dar eficace, de interes operativ din
cadrul Cultului, folosit atât în țară cât şi în străinătate. Prin el Securitatea
şi Departamentul Cultelor implementau directivele, orientările şi
îndrumările, de asemenea era personaj cheie în eliminarea activităților
problematice din cadrul cultului.
BOLEA IONEL, cu numele conspirativ „IONESCU
VINTILĂ”, poet ce a scris printre altele poezia Remușcarea lui Iuda.
Bine ar fi fost să fi scris acele versuri ca și mărturisire a propriei trădări.
TRUȚA IOAN cu numele conspirativ „TRAIAN IONESCU”,
păstor la Biserica Creştină Baptistă „Speranța”, Arad, dădea cele
mai diplomatice note informative, distant, analitic, fără implicare
sentimentală.
GĂVĂGINĂ IEREMIA, cu numele conspirativ „PETRESCU”,
(Cartea Pași, la pagina 602) fost păstor baptist şi preşedintele Comunității
Baptiste Timişoara. Avea adeseori în notele sale un limbaj de cartier:
„Olah, pretinsul evanghelist” (468), „gaşcă de tineri”, „gaşcă de la
Biserica din str. Herăstrău” (469), „credincioşi de teapa lui” etc.
TANC AUREL, cu numele conspirativ „CRIŞAN”.
POPLĂCEAN DOINEL OCTAVIAN BENIAMIN, cu
numele conspirativ “OCTAVIAN” a fost recrutat ca informator de către
Securitate pe data de 6 august 1981. În publicația Ora de Sibiu din data
de 19 august 2009 a apărut următoarea ştire:
“Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a cerut
Curții de Apel Bucureşti să constate că păstorul sibian Doinel Octavian
Beniamin Poplăcean, a colaborat cu Securitatea. Acțiunea CNSAS a fost
introdusă în instanță în aprilie, după ce, anterior, Cultul Creştin Baptist din
România – Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România a solicitat
verificarea lui Poplăcean în baza Legii 187/1999. Procesul a început, în
iunie, la Curtea de Apel Bucureşti şi va continua pe 22 septembrie. Din
acțiunea depusă de CNSAS rezultă că Poplăcean a fost recrutat în calitate
de colaborator pe 6 august 1981, “pentru supravegherea informativă în
cadrul Cultului Baptist din Sibiu”. La acea dată a semnat angajamentul
olograf, preluând numele conspirativ de colaborator “Octavian”. În
198
Nicolae Rădoi
procesul recrutării, Poplăcean a furnizat informații despre “cetățenii
străini care vizitează Cultul Baptist din Sibiu, precum şi cu privire la
păstorul baptist Teutsch Friederich, care în 1980 a rămas ilegal în RFG”.
Colaborarea cu Securitatea a durat până în 1989. “Octavian” a declarat în
angajamentul semnat cu Securitatea: “cunoscând că apărarea patriei este
o îndatorire a fiecărui cetățean, mă angajez de a colabora cu organele de
Securitate”.
Doinel Octavian Beniamin Poplăcean a furnizat note cu valoare
operativă referitoare la activitatea mai multor emisari cultici din
străinătate sau grupări baptiste care au vizitat comunitatea baptistă din
Sibiu, informații privind starea de spirit în rândul credincioşilor cu ocazia
desfăşurării lucrărilor Congresului Baptist sau date despre profesorii şi
păstorii baptişti care aveau legături cu străinătatea. “Dovada importanței
pârâtului pentru organele de Securitate”, arată CNSAS, “este confirmată
de recompensele primite sub forma unor aprobări de a călători în
străinătate, fiind de notorietate că în timpul regimului comunist acest
lucru era refuzat majorității românilor”. Unul din ofițerii de securitate
a consemnat, într-un raport din 1983, că Poplăcean poate pleca în
străinătate deoarece “are o situație materială bună, se împacă foarte bine
în familie, nu are rude în străinătate şi nu are de gând să rămână în altă
țară”.
MEGYEȘI IOSIF, cu numele conspirativ „BOROŞ”, păstor
baptist. – (Cartea Pași la pagina 612)
STANCA IOAN, cu numele conspirativ „BARBU”, fost păstor
al Bisericii Baptiste din str. Zăvoi nr.12 Timişoara.
COVACI NICOLAE, cu numele conspirativ „IONESCU”, fost
preşedinte al Uniunii Baptiste şi păstor al Bisericii nr. 2, Oradea.
GHEORGHIȚĂ NICOLAE, cu numele conspirative
„SANDU”, „GEORGESCU”, „POPESCU”, fost păstor al Bisericii
Baptiste nr. 2 Oradea.
DUGULESCU PETRU, cu numele conspirativ „DAVID
ŞTEFAN”, fost păstor. (482) «Motivarea recrutării sale a fost următoarea:
În scopul asigurării unei supravegheri informative calitativ
superioară în rândul elementelor care fac parte din Cultul Baptist în
Oraşul Hațeg şi împrejurimi, a cunoaşterii în timp util a oricăror acțiuni
de natură ostilă întreprinse sub masca Cultului, precum şi a activității
desfăşurate de diverşi emisari cultici din străinătate care ne vizitează zona,
cu reale posibilități în rândul Cultului… S-a remarcat, de la repartizarea
sa în zona Hațeg, ca un deservent activ al Cultului Baptist, bine pregătit,
199
cu calități oratorice şi influență în rândul membrilor Cultului Baptist,
inclusiv în rândul intelectualității, cu tendințe anarhice, chiar ignorând
unele indicații şi orientări cultice superioare, afirmându-se totodată ca
un discipol al ideilor cultice propovăduite de Țon Iosif, încercând cu
insistență recunoaşterea sa măcar zonală, ca şef ideologic al Cultului
Baptist...
MARA CORNEL, cu numele conspirativ „TURCU”, (Cartea
Pasi la pagina 631), fost păstor la Biserica Baptistă din Braşov şi
preşedinte al Uniunii Baptiste.
BĂRBĂTEI PAUL, cu numele conspirativ „PAVELESCU” ,
(Cartea Pasi la pagina 631), de profesie jurist şi fost secretar general al
Uniunii Baptiste.
HUȘANU MIHAI, cu numele conspirativ „MIHU”, (Cartea
Paşi la pagina 631), păstor al Bisericii Baptiste din Mănăștur, Cluj, fost
preşedinte al Uniunii Baptiste.
TALPOȘ VASILE, cu numele conspirativ „PROFESORUL”,
(Cartea Paşi la pagina 631), este păstor la Biserica „Nădejdea”, Bucureşti,
fost rector al Institutului Teologic Baptist Bucureşti (Pași, la pagina 635)
Daniel Mitrofan despre un document ce îl privește pe Ioan

Bunaciu:
Din întâmplare am dat peste un document din arhivele Securităţii
cu privire la nişte articole de istorie baptistă oficială (tot în serie) scrise
de acelaşi autor, însă în vremuri mai îndepărtate, tot în revista Cultului
Baptist, care se numea pe atunci Îndrumătorul Creştin Baptist. Este
interesant de cine era susţinut din culise autorul [Ioan Bunaciu]!
Iata documentul şi transcrierea lui:
MINISTERUL DE INTERNE -
STRICT SECRET
U.M. 0647 Exemplarul nr. 1
Nr. 13/8 din 1 MAR 1979
Catre DIRECTIA I/140
O sursa a unitatii noastre ne-a informat

200
Nicolae Rădoi
ca…………………………….
N.N. - Sursa ne-a pus la dispozitie un
material apartinind lui ALEXA POPOVICI din SUA
xxxxxxxxx, adresat UNIUNII COMUNITATILOR BAPTISTE
din Buc.- Bd. N. TITULESCU 56 A.
Din continut reies acuzatiile de plagiat pe
care ALEXA POPOVICI le aduce lui IOAN BUNACIU -
directorul SEMINARULUI TEOLOGIC BAPTIST din Buc.
Acesta a scris si a publicat o serie de articole în
revista “Indrumatorul”, care au avut ca sursa de
inspiratie lucrarea lui ALEXA POPOVICI – “ISTORIA
BAPTISTILOR din ROMANIA”.
Pentru acest motiv, ALEXA POPOVICI este
dispus sa faca apel la o serie de organizatii
religioase din strainatate daca nu i se expediaza
imediat manuscrisul lasat in tara si folosit de
BUNACIU.
Anexa: 1 mat. in original

SEFUL UNITATII
L.S. Data 1.III.79
Redactat……..
2 exemplare
Anexa 1 mat. original
Rezolutia scrisa pe această nota este:
Tov. Cpt. Zapodeanu

Impreună cu [Inspectoratul] I.M.B. urmariti
reactia si sa nu se ajunga la compromiterea lui
Bunaciu.
Semnatura indescifrabil
03.03.1979
Ciudat este faptul că cei enumerați în lista de mai sus nu au avut

demnitatea să recunoască faptul că au fost oamenii Securității dând
rapoarte cu privire la frații lor pe care trebuiau să îi apere în fața lupilor
comuniști. Vor da odată socoteală la tronul judecății lui Dumnezeu!
Pe pagina alăturată este fotografiată o notă ce am primit-o
201
personal de la CNSAS când am cerut identificarea celui ce se ascundea
sub numele conspirativ de Dogaru Vasile. Mirarea mi-a fost să descopăr
în spatele numelui conspirativ pe unul din predicatorii pe care îi credeam
foarte sinceri și dedicați lui Dumnezeu.
202
Nicolae Rădoi
203
Vucu Iacob venea des în casa mea și slujea de asemenea frecvent
în Biserica Baptistă din Caransebeș, și se părea că este un om cinstit și
cu frică de Domnul. Consternarea mea a fost mare când am constata
contrariul.
Multe nume conspirative au rămas fără corespondent, deoarece
Securitatea nu vrea să le divulge numele. În multe documente în care
apar numele unor colaboratori pe care Securitatea actuală nu vrea să îi
desconspire peste numele respective au pus tuș. Uneori au acoperit cu
tuș rânduri întregi deoarece informația lor putea să ofere posibilitatea
identificării acestora.
Ajutor pentru Bisericile Baptiste din Caraș Severin

Un alt scop al vizitei mele făcute în România în primăvara
anului 1990 a fost acela de a ajuta pe frații noștri să își cumpere Case de
rugăciune în satele și orașele unde se constituiseră congregații baptiste,
dar Guvernul ceaușist împiedicase construirea sau cumpărarea de locașuri
de rugăciune. Schimbarea climatului politic din România după 1989 ne-a
permis o implicare mai directă în ajutorarea lucrării Bisericilor Baptiste
din zona Caraș Severin.
Construcții și achiziționări
„Treci în Macedonia și ajută-ne! Faptele Apostolilor 16:9
Împreună cu fratele Nicoluță Iancu am colindat regiunea Caraș

Severin, am luat aminte la trebuințele evidente ce le constatam la fața
locului și am donat bani pentru construcții noi și pentru achiziționări de
clădiri ce erau potrivite pentru a fi transformate în Case de rugăciune
(Caransebeș, Oțelul Roșu, Măru, Pipirig, Marga etc.). Alte Biserici au
fost ajutate să își repare locașurile de închinare ce nu putuseră fi reparate
sub Ceaușescu (Bucova, Rusca, Turnu Ruieni etc.). Unii păstori aveau
nevoie de autoturisme pentru a putea să slujească multele Biserici pe
care le aveau. Nevoile erau așa de mari, că am ajuns la fundul sacului
de bani ce îi luasem cu mine în România. Aveam și $25.000 ce îi luasem
pentru a cumpăra o vilă pe malul Mării Negre unde obișnuisem să
merg la băi aproape anual în vremea când fusesem în țară înainte de
condamnarea mea la închisoare. Când am terminat banii destinați pentru
cumpărarea Caselor de rugăciune, am stat de vorbă cu Mărioara și am
204
Nicolae Rădoi
decis să renunțăm la cumpărarea vilei și să dăm și banii aceia pentru
achiziționarea altor proprietăți pentru Biserici. Curând și acest fond a
fost epuizat. În final am luat bani împrumut pentru a putea finaliza ceea
ce Dumnezeu îmi pusese pe inimă. Casa ce am zidit-o în Turnu Ruieni
am donat-o frățietății din zonă să fie vândută și banii folosiți în slujba
Domnului.
Lucrarea de ajutorare a fost continuată și după reîntoarcerea
noastră în Statele Unite. Familii sărace ce aveau nevoie de case, familii
ce suferiseră incendii ce le distruseseră casele, familii ce aveau nevoie
de reparații la case, au fost mereu ajutate de Mărioara, soția mea, care
a înțeles că are această chemare să ajute pe cei năpăstuiți. Redau în
continuare doar o scrisoare din multele primite ca mulțumire pentru
ajutoarele trimise în România.
Pentru fratele Lae și Mărioara Rădoi
Noi, Biserica Creștină Baptistă din localitatea Marga, județul

Caraș-Severin, prin slujitorii Bisericii, păstori, fratele Petrică Găină
și fratele Dănilă Mihăiță, venim cu respect frățesc și vă aducem la
cunoștință că Lăcașul de închinăciune al Bisericii a ajuns după
mult timp la finalizare. Nu uităm ajutorul pe care l-ați dat, punând
bazele acestui frumos edificiu, chiar de la cumpărarea terenului,
apoi proiectul și fundația, care au costat enorm și la care ați
dăruit toată cheltuiala, așa cum ați făcut și la multe alte locașuri
din zonă, după cum am mai spus-o și cu alte ocazii. Domnul vă va
binecuvinte cu răsplata veșnică.
Noi nu eram siguri că putem finaliza construcția, dar Domnul
ne-a ajutat și am hotărât ca luni 26.12.2011 să avem Slujba de
inaugurare, la care vă invităm să participați cu drag. Timpul este
foarte scurt și dacă nu se poate, vă înțelegem, dar oricând aveți
posibilitatea, vă așteptăm să veniți cu drag pentru a vedea această
minunată lucrare la care așa cum am spus ați participat, și nu
numai să o vedeți, dar și să participați la slujbe.
Nu vă uităm și nu vom uita nici de rezistența eroică pe care
ați avut-o în timpul regimului comunist - ateu, ținând la o curată
lucrare a Sfintei Evanghelii.
Cu respect, pentru fratele Lae și sora Mărioara
Păstori: Petrică Găină și Dănilă Mihăiță
205
Știam că ajutasem pe
săracul care cerea ajutor, și știam
că Dumnezeu promisese că se va
îngriji de cel care are grijă de sărac.
Și totuși, la doar zece ani după ce se
schimbase Guvernul în România,
la finele secolului, mă simțeam
epuizat și neputincios să merg mai
departe. Unde erau promisiunile Cel de al treilea băiat, Bill, cu un truck
Domnului? Mi-am amintit atunci similar cu cel ce l-am achiziționat în 1989.
de paza divină care îmi fusese
acordată de-a lungul anilor în cursele multe și lungi pe care le făcusem
cu truckul prin America.
Cum m-a scăpat Dumnezeu din pericolele transporturilor

Multe au fost instanțele în care Dumnezeu a intervenit cu mâna
Sa pentru a mă scăpa pe mine și pe ai mei din pericolele multe și inerente
ce apar atunci când lucrezi pe truck. Voi aminti câteva din ele.
Ajutorul ce nu lipsește în nevoi

Dumnezeu mi-a izbăvit sufletul ca să nu intre în groapă și viața mea
vede lumina. Iov 33:28
Cel primit de mine în 1989 a fost comandat de alții, dar l-am

primit eu. Acesta l-am comandat eu pentru Bill. Avea tot ce și-ar fi dorit
și imaginat un truckist. Loc de dormit pentru opt persoane, frigider,
freezer, chiuvetă, apă caldă, microwave, aer condiționat, mașină de gătit
Doar lumina zilei mi-a arătat pericolul din care ne

scăpase Dumnezeu
În 1984 transportam materiale împreună cu băiatul meu cel mic,
Bill, ce avea atunci vreo 15 ani. Pe un deal, iarna, truckul a început să
patineze în timp ce conduceam pe pantă în sus din pricina poleiului.
Mergea tot mai greu până s-a oprit din mers, deși eu acceleram. Când
truckul a început să patineze în loc, știam că următorul lucru va fi plecarea
truckului la vale. I-am strigat băiatului să sară jos din truck, deși nu știam
ce o să facă noaptea în timpul iernii în pustietate! După ce băiatul a sărit
206
Nicolae Rădoi
jos am încercat să manevrez truckul în timp ce aluneca în spate. Mi-am
dat seama că era imposibil. Știam că la marginea drumului era prăpastia.
M-am rugat Domnului în timp ce manevram, și Dumnezeu a făcut ca
spatele truckului să se oprească într-o grămadă de nisip. După ce s-a
luminat de ziuă am văzut din ce prăpastie ne-a scăpat Dumnezeu.
Când frânele au luat foc

Altădată, coboram pe o pantă mare și nu aveam jet brake în
vremea aceea. Încărcătura era foarte grea, fier mult. Pe pantă în timp ce
încercam să frânez, frânele au luat foc. Panta era foarte lungă și eram fără
frână. Focul mergea după noi țâșnind din frânele truckului. Am înțeles
imediat pericolul mare. Credeam că nu mai este nici o scăpare. Mă rugam
cu voce tare și ziceam „Doamne, Doamne, scapă-ne.” „Doamne nu ne
lăsa!” Dintr-o dată s-a făcut o mică pantă spre dreapta unde era o casă
și am putut ieși din drum. Am rupt poarta omului și gardul proprietății.
Viteza s-a redus și în cele din urmă am putut opri. Omul a sărit imediat
cu apă să ne ajute să stingem incendiul. Când totul s-a terminat cu bine
am mulțumit din nou lui Dumnezeu și am înțeles din ce pericol mare ne-a
scăpat.
Un accident ce putea să ne coste viața

Într-o altă împrejurare, Bill, băiatul ce mă însoțea în cursă,
conducea truckul și la un moment dat s-a întins după o casetă, fără să
observe că truckul intrase deja într-o curbă, ceea ce a dus la răsturnarea
truckului. Eu eram în pat și în cădere mi-am rupt șase coaste și am fost
propulsat în fața truckului. Dumnezeu a oprit providențial truckul în fața
mea, așa că nu am fost strivit de cabina truckului ce s-a oprit la doi metri
de mine. Dumnezeu îmi arăta că îmi cruța viața din nou.
Ațipind la volan
În 1989 călătoream cu truckul cel nou achiziționat de la New
York spre California. Aveam un șofer pe care îl instruiam, dar nu puteam
să dorm când conducea el pentru că era tare nepriceput, așa că după multe
ore de nesomn, la ieșirea din orașul Phoenix, fiind foarte obosit, am ațipit
la volan. Am ieșit cu o roată pe iarbă, iar cu cealaltă am rămas pe ciment.
Am pus frâna tare, ceea ce a dus la ruperea centrului bulon, iar truckul
207
s-a răsturnat pe partea stângă și se târa pe asfalt. În timp ce truckul se
târa pe asfalt, eu mă rugam ca Dumnezeu să ne scape. Rugăciunile nu au
rămas fără răspuns. Am scăpat și atunci fără nici un fel de rănire.
Adormit la volan
Odată în drum spre New York am adormit la volan și în fața
noastră a apărut un pod și o groapă! Truckul se îndrepta lateral de pod,
direct către groapa peste care era construit podul. Trezit din moțăială am
strigat către Domnul să mă ajute să redresez truckul, deoarece remorca a
început să oscileze incontrolabil la dreapta și la stânga. Și de data aceea
Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea și am reușit să trec cu bine peste pod.
Între stâncă și prăpastie

Când păstorul Petrică Găină a sosit într-o vizită în Statele
Unite, l-am luat cu mine în câteva curse pentru a vedea și el frumusețea
Americii. Așa se face că într-o călătorie treceam prin munții Shasta din
Califonia și îi arătam peisajul ieșit din comun. În partea dreaptă stâncă,
în partea stângă prăpastie. În timp ce conversam cu el, am încercat să iau
cana cu cafea de la locul ei, și nu știu ce s-a întâmplat, dar m-am trezit
căzând jos de pe scaun. Întuitiv am tras volanul spre dreapta deoarece
știam că în stânga era prăpastia. Urma să ne izbim în peretele stâncii, dar
în mod miraculos, Dumnezeu ne-a ajutat să evităm izbitura de peretele
muntelui. Motorhome-ul a scăpat fără zgârâieturi, iar noi am scăpat cu
viață. I-am spus fratelui Petrică Găină că Dumnezeu a avut două motive
pentru care a cruțat truckul meu: În cazul lui Petrică, el nu își sfârșise
slujba predicării și chemării la mântuire a celor nemântuiți, iar în cazul
meu, Dumnezeu îmi dădea timp să mă pocăiesc mai mult!
Un cauciuc explodat
Mai amintesc
încă un incident. Eram cu
băiatul cel mic într-o cursă
și tocmai părăsisem zona
orașului Chicago. Băiatul
era la volan și conducea
având în partea dreaptă un
208
Nicolae Rădoi
Motorhome sau casa mobilă

râu mare. La un moment dat unul din cauciucuri a explodat, ceea ce a
dezechilibrat puternic truckul. Din pat am încercat să îl ghidez pe băiat
strigându-i: „Ia-o la stânga, ia-o la dreapta...” A reușit să iasă de cealaltă
parte a autostrăzii și a a oprit truckul la timp pentru a nu intra în fața
traficului ce venea spre noi. El nu avea carnet încă, avea doar 15 ani, dar
a acționat atât de bine că șoferii ce au observat mișcarea ne-au felicitat
pentru felul cum am redresat truckul. Eu știam că felicitările i se datorau
lui Dumnezeu. El ne-a scăpat din acea situație imposibilă în care la viteza
ce o aveam indiferent în ce parte trăgeam am fi fost omorâți. Puteam să
ne înecăm în râu sau să ne trezim izbiți de traficul ce venea din direcție
opusă.
Astfel de izbăviri miraculoase (am prezentat doar opt din multele
pe care le-aș putea relata) îmi veneau în minte în timp ce bolnav, incapabil
de lucru, străbăteam străzile orașului Los Angeles chestionând pe
Dumnezeu cu privire la situația în care mă aflam. De ce refuza Domnul
să îmi ofere o izbăvire similară atunci?
...după mult timp o vei găsi iarăși

Voi lăuda pe Domnul în orice vreme
Îmi cade duhul pe gânduri, şi zic: „Va lepăda Domnul pentru totdeau-
na? Şi nu va mai fi El binevoitor? S’a isprăvit bunătatea Lui pe vecie?
S’a dus făgăduinţa Lui pentru totdeauna? A uitat Dumnezeu să aibă
milă? Şi-a tras El, în mânia Lui, înapoi îndurarea?”Atunci îmi zic:
„Ceeace mă face să sufăr, este că dreapta Celui Prea Înalt nu mai este
aceeaşi”... Dar tot voi lăuda lucrările Domnului, căci îmi aduc aminte
de minunile Tale de odinioară; da, mă voi gândi la toate lucrările Tale,
209
şi voi lua aminte la toate isprăvile Tale. Dumnezeule, căile Tale sunt
sfinte! Care Dumnezeu este mare ca Dumnezeul nostru?
Psalmul 77:7-13
Mergeam fără țintă prin oraș. Cugetam la cuvintele psalmistului

care în mijlocul încercărilor decisese să continue să îl laude pe Dumnezeu,
chiar dacă nu vedea o ieșire pentru situația lui disperată. „Dar tot voi
lăuda pe Domnul...”
Apoi m-a fulgerat un gând. Aveam un truck ce stătea parcat
așteptându-mă răbdător de un an să mă reîntorc la volanul lui. „Dar dacă
i-aș oferi un șofer?” Și tot eu îmi răspundeam: Aș adăuga ceva la câștigul
companiei mele, dar nu suficient ca să acopăr toate cheltuielile ce le
aveam. „Dar dacă aș cumpăra mai multe truckuri, și aș angaja mai mulți
șoferi să lucreze pentru compania mea?” „Bine,” îmi răspundeam, „de
unde să iau bani ca să cumpăr alte truckuri?” Combustibilul se ieftinise
și posibilitatea câștigului la transporturile de truck se ridicase. Mă tot
gândeam că dacă aș putea cumpăra două truckuri noi ca să le lansez în
afacere, aș fi putut supraviețui financiar. Dar de unde să iau bani?
L-am sunat pe prietenul meu bun, Paul Dan, și l-am solicitat
să mă ajute în discuția cu o bancă. Am mers împreună la sediul băncii
și le-am explicat că doresc să trec la refinanțarea casei pentru a obține
$40.000 de dolari cu care să încep procesul achiziționării a două truckuri
noi. Agentul pe care îl solicitam să mă ajute a concluzionat că nu pot
obține bani în felul acesta. Refuzul m-a consternat și a adăugat mult la
întristarea mea. M-am gândit la multe persoane care îmi erau îndatorate
să mă ajute cu un împrumut, dar am fost refuzat de toți aceștia. Unii nu
voiau, deși aveau posibilități, alții nu puteau, deoarece nu aveau resurse
disponibile. Am plâns, pentru că îmi dădeam seama că nu mai aveam nici
un mijloc de redresare financiară. „Dar oare strică să mă rog Domnului și
să îi cer Lui să mă ajute?” mi-am spus într-o doară.
M-am rugat și I-am cerut să facă El ceva pentru ca să ies din
impasul în care eram. Și Dumnezeu a făcut minunea. Fără nici un ban în
buzunar am cumpărat într-o zi zece truckuri noi! Nu unul, nu două, nu
trei, nu patru, nici cinci, ci zece, iar cu cele două pe care le aveam, flota
mea s-a ridicat la douăsprezece truckuri!
210
Nicolae Rădoi
Cum am achiziționat zece
truckuri într-o zi!
Deschide-ți gura larg, și ți-o voi
umplea! Psalmul 81:10
Prin fratele Paul Dan

încercasem să obțin bani din
bancă fără succes. Mi-am adus
aminte de un dealer de truckuri din O parte din flota de trackuri.
orașul Fresno situat la 200 mile
de Los Angeles. M-am deplasat la Fresno și am pășit pe lotul parcului de
truckuri. Am început discuția cu Tom, proprietarul. I-am spus că nu am
nici un ban, dar doresc să cumpăr două truckuri. Omul mi-a zis că trebuie
să pun jos $5.000 dacă voiam să cumpăr două truckuri. Descurajat, am
cerut unui prieten numărul de telefon al altui dealer de truckuri peste
drum de cel în care mă aflam, ca să stau de vorbă cu fiica proprietarului
care lucra la departamentul finanțare. Fata proprietarului, Andrea, s-a
uita în computer și mi-a spus că pot cumpăra fără bani jos patru truckuri,
deoarece figuram în acte ca și proprietar de patru truckuri. I-am spus că
de fapt nu mai aveam patru truckuri, deoarece două le înstrăinasem deja,
dar transferul de proprietate nu se înregistrase încă, iar cele două ce le
aveam erau vechi. Ea a insistat că pot cumpăra patru truckuri fără a pune
jos vreo sumă oarecare.
M-am întors către
proprietarul parkului unde eram în
clipa aceea și i-am spus că rivalul lui
îmi oferă patru truckuri fără bani jos.
Omul, cu fata lui, Gina, care lucra și
aceasta la finanțe, a intrat pe telefon
și în sfârșit, mi-a spus că îmi oferă
el patru truckuri fără bani gheață.
Acum aveam aprobarea din două
părți să cumpăr câte patru truckuri.
L-am întrebat pe Tom, proprietarul
parcului de truckuri, ce să fac, din moment ce aveam aprobarea pentru opt
truckuri? El m-a sfătuit să le cumpăr pe toate opt, spunându-mi că dacă
am doar o mie profit pe lună la un truck, cu zece aveam zece mii profit!
M-am sfătuit pe telefon cu un alt prieten ce să fac, și acela mi-a sugerat
211
să le iau pe toate. M-am gândit
și eu: „Am fost oier, și am văzut
că dacă aveam câteva mioare
câștigul era mic, dar dacă
aveam multe mioare, chiar dacă
câștigul pe una era mic, pentru
toate cumulat câștigul era foarte
mare.” Am decis să le iau pe
toate. În minutele următoare s-a
mai întâmplat o altă minune.
Băncile mi-au aprobat câte cinci
truckuri fiecare. Le-am cumpărat pe toate, și cu cele două ce le aveam
eram proprietarul a 12 truckuri din care zece erau noi. Am făcut formele
de cumpărare cu ambele parkuri și în final am dus în lotul companiei
cele zece truckuri! Fiecare costa $105.000! Eram dator acum cu peste un
milion de dolari!
M-am deplasat apoi la un dealer de remorci (trailers) și am
întrebat care este prețul unei remorci. Suma la care se vindeau era de
$36.000 fiecare! I-am spus proprietarului că sunt dispus să cumpăr patru,
dacă lasă din preț! A fost de acord. În cele din urmă i-am făcut o ofertă
pentru zece remorci, și omul s-a învoit! În urma negocierilor am cumpărat
pe datorie zece remorci la prețul de $26.000 fiecare! Cumpărarea a fost
făcută prin împrumut de bani fără ca să contribui cu bani gheață.
Mai aveam nevoie de alți bani pentru transportul celor achiziționate
la locul unde îmi aveam parcul și biroul de afaceri. I-am spus lui Tom,
proprietarul dealerului de truckuri, că nu am bani de motorină să plătesc
transportul truckurilor până la Los Angeles, vreo 200 de mile. El mi-a
spus să stau liniștit, deoarece se va îngriji de transport și va plăti el
combustibilul. Când cele zece truckuri au sosit la Los Angeles, le-am pus
în șir la locul de parcare alături de cele două pe care le aveam dinainte.
I-am chemat pe băieții mei să vadă ce surpriză mi-a făcut Domnul.
Băieților mei nu le-a venit să creadă că în lotul companiei mele
se aflau acum 12 truckuri din care zece erau noi, și alături douăsprezece
remorci, din care zece erau noi! Și toate acestea cumpărate fără a pune
jos o lețcaie! Nimeni nu a crezut că le cumpărasem fără să am vreun ban
în buzunar! Acum toți mă salutau respectuos și mă credeau bogat! Eu
însă știam că eram dator cu peste un milion de dolari!
212
Nicolae Rădoi
Mulți au văzut lucrul acesta și s-au încrezut în Domnul!
Îmi pusesem nădejdea în Domnul, şi El S’a plecat spre mine, mi-a as-
cultat strigătele. M’a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a
pus picioarele pe stâncă, şi mi-a întărit paşii.
Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru.
Mulţi au văzut lucrul acesta, s’au temut, şi s’au încrezut în Domnul.
Ferice de omul, care îşi pune încrederea în Domnul, şi care nu se
îndreaptă spre cei trufaşi şi mincinoşi!
Doamne, Dumnezeule, multe sunt minunile şi planurile Tale pentru
mine: nimeni nu se poate asemăna cu Tine. Aş vrea să le vestesc şi să
le trâmbiţez, dar numărul lor este prea mare ca să le povestesc.
Psalmul 40:1-5
Am angajat imediat șoferi pentru flota ce o aveam. Eu eram de

acum dispecerul și directorul care dirija totul din biroul firmei. Până
atunci acceptasem să lucrez pentru diferite firme pentru o plată destul
de modestă. Acum băieții mei mi-au găsit companii care plăteau aproape
dublu pentru transport. În prima săptămână profitul companiei a fost
de $30.000! A doua săptămână de activitate a adus cu sine un profit de
$40.000! În doi ani de zile am câștigat $3.500.000 din care mi-am achitat
toate datoriile la bancă și am achiziționat instrumentarul de care aveam
nevoie pentru continuarea afacerilor.
Mirat de realizările companiei mele, băiatul cel mare mi-a
spus: „Acum înțeleg Scriptura care spune: „Aruncă-ți pâinea pe ape,
și după multă vreme o vei găsi iarăși...” Mi-a venit în minte versetul
ce dă asigurări că cel ce ajută pe sărac, de fapt împrumută pe Domnul!
Stăpânul nostru nu rămîne dator nimănui, niciodată!
Nu mai eram bolnav. Puteam să lucrez și să coordonez activitatea
celor 12 truckuri ale companiei. Dar eram destul de stresat. Mă temeam
să nu revină oboseala aceea cronică ce mă împiedecase înainte să lucrez.
M-am confesat fratelui Paul Dan cerându-i sfatul. El mi-a sugerat să
încep fiecare zi cu o oră de rugăciune. Am decis să mă scol zilnic la 6 AM
și să petrec o oră în rugăciune cu nevasta și cu mama mea. Ambele mi-
au dat concursul la rugăciune. Anxietatea și stresul care le-am mărturisit
fratelui Paul Dan au dispărut complet după ce am început să practic
rugăciunea de dimineață împreună cu soția și mama mea. Ele mi-au fost
de real ajutor cu rugăciunile lor ce erau adevărate pledoarii la scaunul
213
harului și al îndurării lui Dumnezeu. Am fost realmente ajutat în vreme
de nevoie.
Recunosc că mâna Domnului a fost peste mine. M-a scos din
groapă, mi-a întărit pașii, mi-a pus în gură o cântare de laudă. Mulți au
văzut lucrul acesta și s-au încrezut în Domnul!
Mama – o luptătoare în
post și rugăciune
Ceea ce câștigă biruința asupra
lumii este credința noastră.
1 Ioan 5:4
Mama mea s-a antrenat
de la începutul vieții ei într-o
Mama – o luptătoare în post și rugăciune
luptă spirituală în care a înțeles
valoarea postului. A practicat postul timp de 30 de ani, câte trei zile pe
săptămână, fără mâncare și băutură până la asfințitul soarelui. Zilele ei
de post erau miercuri, joi și vineri. Postea pentru mine și familia mea,
pentru Biserica din Ruieni și pentru cea din Caransebeș, pentru frații și
surorile ce erau angajați în rugăciuni de mijlocire, pentru cei ce sufereau
pentru Evanghelie etc.
La plecarea noastră din România ne-a însoțit până la București.
În ultima duminică ce am petrecut-o în România am mers la Biserica
Baptistă ce era păstorită de fratele Vasile Taloș, păstorul ce se oferise să
instruiască pe avocatul apărării noastre, domnul Zandomir. În momentul
când cei prezenți au fost solicitați să strige către Domnul, printre cei care
s-au rugat a fost și mama mea. Ea a cerut Domnului să binecuvinteze
România cu trezire spirituală, apoi a cerut ca Dumnezeu să binecuvinteze
America, țara ce susținea pe cei persecutați pentru credință. Când cererile
ei au fost auzite de cei de la amvon, unul a dictat imediat o cântare prin
care rugăciunea mamei mele a fost acoperită. Lucrul acesta mi-a produs
mâhnire profundă. Mă așteptam la ceva mai mult în acea Biserică, dar
se vedea bine că autoritățile comuniste știau să intimideze pe cei care
slujeau la cârma Bisericilor.
214
Nicolae Rădoi
O luptă ce va continua până la venirea Domnului
Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Apocalipsa 2:10
Confruntarea dintre bine și rău este o luptă continuă ce trebuie

să antreneze pe fiecare credincios al Domnului Isus. După căderea
comunismului persecuția religioasă își înalță din nou capul hâd în lume.
Purtătorii steagului persecuției religioase în Apus sunt pervertiții ce și-
au luat numele de la cetatea Sodomei. La fel ca și sub comunism, puțini
sunt cei care se antrenează cu toată inima împotriva celor ce suprimă
libertatea religioasă.
M-aș fi bucurat ca păstorii actuali ai comunităților baptiste din
America să condamne hotărât promovarea unei legislații care acordă
privilegii homosexualilor și le permite să suprime libertatea religioasă
(anul 2015). Dar la fel ca și sub comunism, oportuniștii nu numai că nu
acționează drept, dar condamnă pe cei care luptă cu demnitate pentru
apărarea Evangheliei. Spiritul trădării se pare că a fost inoculat de Ioan
Bunaciu, de Cornel Mara și Paul Bărbătei generației de păstori care stau
la ora actuală în fruntea Bisericilor Baptiste.
Imediat după legiferarea căsătoriei homosexualilor am urmărit
programele tuturor Bisericilor Baptiste și am constatat că doar doi
păstori baptiști din America au înfierat legislația respectivă și au cerut
credincioșilor să lupte cu hotărâre împotriva urâciunii care se instalează
în societatea Apuseană. Asociația Bisericilor Baptiste Române din
America nu a făcut nici măcar un gest de condamnare a legislației
pro-homosexuale așa cum au procedat Bisericile Penticostale adunate
în Congresul anului 2015. Nimeni nu a solicitat rugăciune pentru Kim
Davis, luptătoarea neînfricată ce s-a opus căsătoriilor homosexuale în
statul Kentucky. În schimb Congresul Asociației Baptiste a cântat și
celebrat în cele trei zile de întrunire ignorând problemele arzătoare cu
care se confruntă societatea în care trăim!
La câțiva ani după sosirea noastră în America mama și tata au
venit și ei în Statele Unite. Erau impresionați să vadă că în America mulți
politicieni erau credincioși și invocau ajutorul lui Dumnezeu pentru
societate și țară! Când G. W. Bush a devenit președinte și a declarat o zi
națională de rugăciune, mama mea a fost așa de impresionată (mă întreba
mereu dacă este adevărat că președintele țării cere poporului să se roage
și să se smerească înaintea lui Dumnezeu), că l-a pus cap de coloană pe
lista ei de rugăciune.
215
Opt minuni mari înfăptuie de Dumnezeu în viața mea
Îmi pusesem nădejdea în Domnul, şi El S’a plecat spre mine, mi-a
ascultat strigătele. M’a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei;
mi-a pus picioarele pe stâncă, şi mi-a întărit paşii. Mi-a pus în gură o
cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru. Mulţi au văzut lucrul
acesta, s’au temut, şi s’au încrezut în Domnul.
Ferice de omul, care îşi pune încrederea în Domnul, şi care nu se

îndreaptă spre cei trufaşi şi mincinoşi!
Doamne, Dumnezeule, multe sunt minunile şi planurile Tale pentru
mine: nimeni nu se poate asemăna cu Tine. Aş vrea să le vestesc şi să
le trâmbiţez, dar numărul lor este prea mare ca să le povestesc.
Psalmul 40:1-5
Nu știu cum lucrează Dumnezeu, nici nu pretind că îi înțeleg

lucrările. Dar pentru mine este limpede că Dumnezeu a intervenit în
viața mea și a acționat pentru a-Și arăta puterea. Că mâna Domnului a
fost cu mine și m-a ales pentru mântuire și m-a păzit în viață este clar
din cele opt minuni pe care eu le consider cele mai importante din viața
mea. Le voi enumera aici pentru a arăta providența divină în viața mea,
providență în care am învățat să mă încred tot mai mult. Și experiența
mea din Los Angeles din 1999 se înscrie pe linia providenței divine,
deși atunci când o traversam eram nedumerit și îi ceream lui Dumnezeu
explicații. Amintirea minunilor înfăptuite de Domnul în viața mea m-a
făcut să stau și să aștept în tăcere ajutorul Său. Iată minunile de care
vorbesc.
Întoarcerea mea la Dumnezeu

Dacă cineva m-ar fi îndemnat să mă pocăiesc nu aș fi acceptat
pentru nimic în lume. Eram tânăr, dornic de a stărui în pofte și păcate
și nu voiam să aud nimic de pocăință. În ciuda acestui lucru Dumnezeu
mi-a schimbat mintea și viața într-un moment când am auzit Cuvântul
Său. Mântuirea, cu iertarea obținută în dar, cu viața nouă oferită de
Domnul este o lucrare a lui Dumnezeu și nicidecum a noastră. Este
minunea nașterii din nou pe care numai Dumnezeu o poate înfăptui.
Pierderea casei prin incendiu și recuperarea ce a urmat

Averea mea era toată în casa nouă ce o construisem cu mari
216
Nicolae Rădoi
eforturi financiare. Probabil la îndemnul autorităților un vecin a pus
foc casei mele în mai multe locuri, așa că nu s-a putut salva nimic. În
scurtă vreme Dumnezeu mi-a dat o altă casă și o prosperitate financiară
impresionantă cu care am asistat lucrarea Domnului din Biserica Baptistă
din Caransebeș. Dumnezeu ia ca să ne poată da mai mult.
Vindecarea miraculoasă de febră tifoidă din care medicii nu

îmi mai dădeau nici o șansă
Ca urmare a unei decizii păcătoase pe care am făcut-o Dumnezeu
m-a lăsat să ajung în fața morții cu febră tifoidă. În urma unei rugăciuni
fierbinți făcute în noaptea în care medicii se așteptau să mor, Dumnezeu
mi-a redat sănătatea și dimineața am plecat acasă de la spital sub privirile
înmărmurite ale medicilor care știau că Dumnezeu mă vindecase. De
atunci nu mi-a mai fost frică de moarte sau de amenințarea cu moartea
pe care am primit-o mereu de la Securitate.
Botezul înfăptuit în data de 15 octombrie 1978 la Biserica

Baptistă din Caransebeș
Autoritățile comuniste s-au jurat că oamenii lor (păstorii corupți
din Timișoara și București) vor efectua botezul în Biserica Baptistă
din Caransebeș și au aranjat toate lucrurile ca să se țină de promisiune,
inclusiv trimeterea mea într-o cursă pe camionul întreprinderii care urma
să mă țintuiască în acea duminică departe, la București. Dumnezeu le-a
dat planurile peste cap și botezul a fost ținut de cei plăcuți Domnului.
Securitatea și păstorii agenți ai Securității au trebuit să se socotească
învinși.
Biblia din care milițianul însărcinat să ne desfigureze prin

bătaie a citit din Isaia 43:1-4 ce ne-a salvat de la tortură
Intram în detenție la închisoarea Popa Șapcă, și se știa
că la intrare cei încarcerați trebuiau să treacă prin mâna milițienilor și a
gardienilor ce urmau să le dea o bătaie soră cu moartea. Situația era și
mai gravă pentru cei ce erau condamnați în urma faptului că agresaseră
milițieni sau oameni ai ordinii socialiste, ori noi tocmai de acest lucru
fuseserăm acuzați. Tocmai începuse procesul și șirul de deținuți trecea
prin fața unor milițieni care îi snopeau în bătaie, ca semn de bun venit.
Când cel din fața mea (un credincios adventist) a ajuns la rând și
tremura, milițianul ce descoperise o Biblie la acesta i-a spus să nu mai
217
tremure, deoarece uite ce scrie în Biblie, a adăugat el deschizând Biblia
la întâmplare și citind ceea ce i se înfățișa înaintea ochilor. Era tocmai
promisiunea mare făcută de Domnul credincioșilor Săi în Isaia 43:1-4:
Acum, aşa vorbeşte Domnul, care te-a făcut, Iacove, şi Cel ce
te-a întocmit, Israele!” Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te
chem pe nume: eşti al Meu. ”Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu
tine; şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde,
şi flacăra nu te va aprinde. Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău,
Sfântul lui Israel, Mântuitorul tău! Eu dau Egiptul ca preţ pentru
răscumpărarea ta, Etiopia şi Saba în locul tău. De aceea, pentrucă ai
preţ în ochii Mei, pentrucă eşti preţuit şi te iubesc, dau oameni pentru
tine, şi popoare pentru viaţa ta.
La citirea acelui text noi, cei ce urmam să fim bătuți, ne-am întărit
iar milițianul a închis Biblia și a oprit bătăile trimițându-ne la celulele ce
ne fuseseră repartizate.
Bucuria de nedescris ce am experimentat-o în celula morții

Poate pare ciudat că printre minunile mari pe care Dumnezeu
le-a făcut în viața mea includ decizia de a fi fost trimis în celula morții,
dar realitatea este că acolo Dumnezeu a făcut o minune incredibilă. Mi-a
turnat în sân o bucurie imposibil de descris, o bucurie negrăită, așa cum
spune apostolul Petru (1 Petru 1:10). Niciodată nu am avut o bucurie mai
mare decât cea experimentată în celula morții de la Popa Șapcă. Nimic
nu poate explica o asemenea bucurie decât intervenția miraculoasă a lui
Dumnezeu pentru Numele căruia eram persecutați.
Nu aveam putere finaciară să îmi permit să cumpăr un truck ce
asambla tot ceea ce era nou și luxos pe piața truckurilor americane. Și
totuși, Dumnezeu mi-a dat acel truck, asta ca să arate că El oferă de sute
de ori lucruri la care noi am renunțat de dragul Lui. Mi s-a propus de
Securitate să renunț la membralitatea în ALRC ca să îmi permită să am
un truck cu care să fac curse în Apusul Europei, unde puteam câștiga
bani buni. Am refuzat atunci. În 1989 Dumnezeu mi-a dat truckul cel mai
arătos de la expoziția de trukuri din acel an. Când am acceptat persecuția
comunistă am pierdut averea și la plecarea forțată din România am cedat
mașina mea unui predicator. Dumnezeu mi-a dat însutit lucrurile la care
eu renunțasem din dragoste pentru El.
218
Nicolae Rădoi
Soluția pe care Dumnezeu mi-a dat-o când bolnav și în
pragul falimentului Dumnezeu m-a împroprietărit cu
zece truckuri noi și cu zece remorci noi
V-am relatat felul miraculos prin care dintr-un calic ce nu își
permitea nici măcar să mănânce la restaurant când era plecat de acasă și
se simțea flămând, Dumnezeu m-a făcut peste noapte să devin un șef de
companie cu o flotă impresionanată de truckuri și remorci.
Truckul comandat pentru mine de Dumnezeu în 1989 care

avea tot ce îmi putem imagina în dotare.
Truckul pe care Dumnezeu mi l-a dat în 1989 pe care nici nu
cutezam să visez să îl pot cumpăra.
Ce ar fi fost dacă...?
Înrebări incomode
Se poate sluji la doi stăpâni?
Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urâ pe unul şi va iubi
pe celalt; sau va ţinea la unul, şi va nesocoti pe celalt: Nu puteţi sluji
lui Dumnezeu şi lui Mamona. Matei 6:24
Am aflat că domnul Cristoiu încă mai slujeşte regimul, şi e

activ tot la Departamentul Cultelor, fiind în aceleaşi relaţii amicale cu
domnii Ioan Bunaciu (care între timp s-a stins în anul 2015) şi Otniel
Bunaciu, ce s-au menţinut la conducerea Cultului Baptist. Probabil, că şi
acum, după atâţia ani, şi după atâta experienţă acumulată în colaborare,
promovează împreună „interesele” Bisericilor Baptiste ca şi pe vremuri!
219
De fapt, de ce ar trebui să ne mire acest lucru? Din moment ce au luptat
sub acelaşi stindard urmărind aceleaşi interese, au dezvoltat o amiciţie
care a rămas pentru totdeauna. Vom vedea cum vor justifica prietenia lor
şi colaborarea lor în faţa Judecătorului Suprem! Acum şi aici, se pare că
de Dumnezeu nu se tem şi de oameni nu se ruşinează.
Dar nu numai Ioan Bunaciu pretinde că a slujit Domnului când de
fapt a persecutat pe fraţii săi! La decesul domnului Ieremia Găvăgină au
fost publicate panegirice lungi, deși se știe că numele lui figurează printre
cei de la Comunitatea Baptistă din Timişoara care în timpurile pe care
le evoc ne-a persecutat şi ne-a trimis la închisoare. Mulţi păstori care au
citit acele rânduri ştiu că discursurile acelea laudative au făcut abstracţie
de un aspect al biografiei decedatului care nu i-a făcut cinste, timpul şi
împrejurările când încerca să slujească la doi stăpâni şi de aceea şi-a
permis să persecute alături de autorităţile comuniste pe fraţii săi, şi totuşi
nimeni nu a spus un cuvânt despre acea realitate. Oare chiar credem că
slujim Adevărul când nu avem curajul să vorbim? Oare nu ne încărcăm
de vinovăţie atunci când păstrăm tăcerea şi lăsăm să vorbească pe cei
ce şi-au propus să măsluiască istoria? Cum ajutăm oare noua generaţie
să cunoască Adevărul şi să devină o generaţie liberă? De ce îi lăsăm pe
trădătorii fraţilor din perioada comunistă să cultive ideea că se poate
să acţionezi ca un laş trădând pe fraţi, şi totuşi să îţi asiguri un loc de
cinste printre eroii credinţei? Oare putem să Îl înşelăm şi pe Dumnezeu,
în faţa căruia totul este descoperit, şi care aşteaptă să fim credincioşi
Adevărului? Nu vă înşelaţi, Dumnezeu nu Se lasă batjocorit. Ce seamănă
omul aceea va şi secera... Copiii celor ce tac acum, vor ajunge victime
ale neadevărului ce este promovat prin tăcerea complicitară. Este datoria
noastră, a tuturor celor ce cunoaştem adevărul, să ne deschidem gura şi
să îl exprimăm fără teamă.
Oare putem măslui istoria?

Aşa că să nu vă temeţi de ei. Căci nu este nimic ascuns care nu va fi
descoperit, şi nimic tăinuit care nu va fi cunoscut. Matei10:26
Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Cel ce şedea pe el.

Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui, şi nu s’a mai găsit loc pen-
tru ele. Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea
scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o
altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele
lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.
220 Apocalipsa 20:11-12
Nicolae Rădoi
Nădăjduiesc că cele scrise de mine vor motiva pe credincioşii
noii generaţii să stea în luptă pentru Domnul fără compromisuri, luând
aminte atât la cei care au trădat şi şi-au pierdut răsplata, cât şi la cei
care au acceptat prigoana cu bucurie şi au triumfat în lupta pentru
încercarea credinţei. Când am fost acuzat de încălcarea legilor ţării, în
faţa judecătorului am declarat următoarele:
Domnule judecător, eu vorbesc acum în numele meu. Sunt acuzat
că am încălcat legile ţării. De fapt nu am făcut altceva decât să practic
religia mea aşa cum mă învaţă Cuvântul lui Dumnezeu, şi aşa cum
garantează Constituţia României. Să se ştie foarte bine, că dacă se vor
da legi potrivnice Bibliei, eu voi călca orice lege care este împotriva lui
Dumnezeu şi a Cuvântului Său!
Toţi cei prezenţi au încremenit. În acel moment procurorul a vrut
să se slujească de această afirmaţie a mea şi să mă descrie ca un duşman
al legilor ţării. Am repetat încă odată ceea ce am spus anterior. Spre
deosebire de procuror, şi spre deosebire de fraţii falşi de la conducerea
Uniunii care cereau pentru mine condamnare la cel puţin 20 de ani,
dacă nu încarcerarea pe viaţă, judecătorul a plecat la Bucureşti şi a cerut
o pedeapsă mult mai blândă decât cereau „fraţii” de la Uniune. Am
martori pe fratele Nicu Şandru, păstor la Biserica Baptistă numărul 2
din Oţelul Roşu, şi pe fratele Nicoluţă Iancu din Arizona. Am ajuns în
prezenţa domnului judecător Boşneag care ne-a relatat cum la cererea
conducătorilor Uniunii Baptiste din Bucureşti de a ni se da cel puţin 20
de ani, domnul judecător Musteţea a mers la Bucureşti unde a contestat
cererea reprezentanţilor Cultului Baptist şi a obţinut o sentinţă mult mai
blândă.
Cât așteaptă Dumnezeu ca omul să se pocăiască? Un

trădător și măsluitor pe care Domnul Isus l-a așteaptat să
se pocăiască din 1945 până în anul 2015.
I-am dat timp să se pocăiască, dar nu vrea... Apocalipsa 2:21
Ce a făcut Ioan Bunaciu cu toate aceste informaţii care îl

incriminează? Istoria nu se şterge cu buretele! Memoria poporului lui
Dumnezeu nu poate fi eradicată prin scrierile lui „istorice” cărora le
lipseşte ceea ce este mai esenţial: adevărul. Ioan Bunaciu a putut trăi cu
iluzia că istoria se poate rescrie în favoarea lui, dar martorii infirmă cele
scrise de el, şi veşnicia îl va condamna pentru mistificările răspândite
221
verbal şi în scris atât înainte de revoluţie (când era încântat să prezinte
în faţa străinilor „marile libertăţi” ce le aveam în România prin grija
Partidului), cât şi după aceea (când se descrie pe sine un luptător pentru
apărarea drepturilor religioase încălcate de comunişti). De fapt, Ioan
Bunaciu ar fi trebuit să se decidă odată în privinţa realităţilor comuniste
şi să fi fost cel puţin consecvent.
Dacă a fost o vreme când a cântat „marile libertăţi de care se
bucurau credincioşii sub comunism, ”ar fi trebuit să apere în continuare
imaginea pozitivă a autorităţilor comuniste, imagine pe care a promovat-o
câteva decenii faţă de toţi credincioşii din Apus cu care venea în contact.
O astfel de poziţie ar fi „justificat” faptul că a persecutat pe credincioşii
care nu apreciau „marile libertăţi”, sau criticau Guvernul comunist! Am
recomandat domnului Ioan Bunaciu și le recomand și celor rămași în
urma lui să citească atent cuvintele Domnului Isus din Matei 24:48-51.
Dar dacă este un rob rău, care zice în inima lui: „Stăpânul meu
zăboveşte să vină!” Dacă va începe să bată pe tovarăşii lui de slujbă, şi
să mănânce şi să bea cu beţivii, stăpânul robului aceluia va veni în ziua
în care el nu se aşteaptă, şi în ceasul pe care nu-l ştie, îl va tăia în două
şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea
dinţilor.
Ioan Bunaciu a bătut pe fraţii săi şi a stat la masă cu beţivii
regimului comunist, persecutorii credincioşilor, dar a pretins oficial
că a slujit Domnului! A avut timp să se pocăiască pentru a evita soarta
făţarnicilor, dar nu a făcut-o.
Şi totuşi, ce ar fi fost dacă...?

...n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată. Luca 19:44
Istoria are și întrebări chinuitoare. Ce ar fi fost dacă în anul 1978

Iosif Ţon ar fi apărat pe fraţii săi ce au promovat şi salvgardat autonomia
unei Biserici Baptiste timp de nouă luni şi ar fi folosit toată influenţa pe
care o avea în Apus pentru a proteja pe aceşti fraţi, pentru a descuraja
intervenţia autorităţilor, şi pentru a încuraja o mişcare similară în toate
Bisericile Baptiste din România? Ce ar fi fost dacă Iosif Ţon ar fi luptat
alături de fraţii săi pentru a implementa principiile pe care le-a anunţat în
Cine îşi va pierde viaţa? Ce ar fi fost dacă Iosif Ţon nu ar fi devenit un
laş şi un trădător? Ce ar fi fost dacă...? Desigur că istoria ar fi fost scrisă
altfel. Veşnicia ne va arăta ce răsplată mare au pierdut cei care, atunci
222
Nicolae Rădoi
când au fost chemaţi să lupte pentru credinţa dată sfinţilor odată pentru
totdeauna, s-au temut de oameni, şi nu de Dumnezeu. Trecutul nu se mai
poate schimba, dar viitorul se poate încă decide și poate fi schimbat în
cazul celor ce nu au trecut de aici în prezenţa lui Dumnezeu. Ce ar fi dacă
toţi trădătorii fraţilor ar ieşi în faţă şi ar mărturisi regretul pentru ceea ce
au făcut? Ce ar fi dacă ar cere iertare fraţilor lor şi Domnului? Ce ar fi
dacă ar înceta să pretindă că nu au slujit Guvernul comunist şi ar striga
după îndurare la Dumnezeu recunoscând că au făcut rău fraţilor lor? Ar
fi cea mai mare bucurie în cer! Ar fi cel mai mare beneficiu pe care l-ar
face lucrării lui Dumnezeu şi noii generaţii! Dar oare o vor face?
Să punem însă o altă întrebare. Ce ar fi dacă noi toţi, cari am
suferit persecuţia comunistă şi trădarea fraţilor, am tăcea acum? Ce
responsabilitate am arăta noi faţă de noua generaţie care se ridică şi se
cuvine a fi pregătită pentru viitorul care cu certitudine va aduce şi pentru
ei persecuţia, dacă Domnul zăboveşte să vină? Cum ne vom achita de
datoria faţă de această generaţie dacă tăcem? Cum Îl vom cinsti pe
Dumnezeul nostru dacă nu am prezenta mărturia noastră în conformitate
cu tot ceea ce a survenit? Şi cum am putea ajuta mai bine noua generaţie
de slujitori ai Evangheliei (începând cu păstorii şi terminând cu oamenii
din Comitet), dacă nu le-am arăta că istoria nu uită şi nu iartă, mai ales
când e vorba de istoria celor răscumpăraţi?
Se cuvine să spunem noii generaţii, că lucrători fiind fiecare dintre
noi, vom da socoteală odată înaintea lui Dumnezeu, şi de aceea trebuie
să manifestăm atenţie să ne postăm în partea corectă a istoriei, adică de
partea adevărului, de partea fraţilor persecutaţi şi de partea Domnului
Isus, care suferă întotdeauna împreună cu fraţii Săi!
Purtaţi în carul biruinţei

Mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul
Lui de biruinţă în Hristos, şi care răspândeşte prin noi în orice loc
mireasma cunoştinţei Lui. 2 Corinteni 2:14
Ultima cântare pe care am cântat-o cu Biserica din Caransebeş

în acea duminică în care am fost arestaţi a fost Biruitori prin credinţă.
Experienţa pe care Dumnezeu ne-a dat-o atunci a cuprins bătăi, lanţuri
şi închisoare, ceea ce în ochii oamenilor a însemnat înfrângere, dar
în cartea lui Dumnezeu, Cartea Aducerilor Aminte, toate acestea sunt
trecute la capitolul biruinţă. Cât de adevărat este Cuvântul Scripturii
223
care ne asigură că dacă ne încredem în El, suntem purtaţi întotdeauna în
carul lui de biruinţă. Aceasta este biruinţa pe care doresc să o repurteze
credincioşii noii generaţii! Iar noi să îi încurajăm să memoreze ceea
ce s-a întâmplat şi să îi ajutăm să înveţe din lecţiile mari ale istoriei,
rămânând credincioşi Adevărului.
Împreună cu soția Cei trei băieți ai mei
La masă cu cei dragi
Flota celor 10 trukuri

224
Nicolae Rădoi
La balotat
La masă cu copiii și nepoții mei La cosit
Cu tractorul la fermă
La stivuit baloți
225
Scurtă pauză cu motorhome-ul meu Vila lui Nick, fiul meu cel mare din L.A.
Cumnatul meu Pătruț de la Băuțar La fermă
Miron Jura și băiatul lui, Fratele Gavrilovici, nora mea și

Ionel Jura, cu familia tatăl meu la ferma din Kentucky
226
Nicolae Rădoi
Cu băiatul meu Petrică, nora și fetele
Fratele Vasile,
muzicantul din Petroșnița
Fratele Ion Coadă, un bun prieten,

cântăreț al Domnului din Glimboca
Track-urile și cei trei băieți
Trackul roșu și Fery Yuhas,

cel mai bun șofer și cel mai rapid
Casa noastră... Un mare caracter
227
Mărioara, Domnica Teleagă și nora Cami Nick cu cele 3 fete ale lui
Rădoi (Domnica Teleagă, cea din mijloc, a
luptat ca un erou și a dovedid un mare curaj)
Cu nepoata Rodica și soțul ei Adi Negrei Soția și copii noștrii
Împreună cu nepotul soției Adi Cei trei băieți ai noștri la nunta

Stăncioni și familia lui celui de-al doilea, Peter
Cu soția mea dragă, pentru care Eclesiastul 31:10-31 este o mare realitate
228
Nicolae Rădoi
Anexe
ANEXĂ COMPLEMENTARĂ
Din nou despre „salvatori”
Coroborând informaţia pe care noi am oferit-o în ciclul „Salvatorii
Cultului Baptist” vin două articole ale lui Barthimeu aici (1) și aici (2) să
completeze și să elucideze anumite lucruri legate de unul din „salvatori,”
Vasile Talpoș, cel care a activat ca și agent al Securității sub numele
conspirativ de „Profesorul”. Mulțumim lui Barthimeu pentru intervenție,
mai ales că unul din cititori își permitea să pună la îndoială cele relatate
de noi.
Ceea ce uimește la acești „salvatori” este că trădează fără să
clipească pe frații lor trimițându-i la tortură și la închisoare, dar în
același timp pozează în cei mai morali subiecți ai timpului lor. Despre
Vasile Talpoș, cel care are pe conștiință trădarea fraților săi de la Iris,
se povestește cum, pe vremea comuniștilor când preda la Seminar ținea
lecții moralizatoare studenților și îi mustra aspru dacă afla că unii din
aceștia și-au permis să copieze sau să se folosească de munca altora
pentru a suplini lipsa lor de hărnicie. Unul dintre foștii seminariști
menționa un astfel de incident când „Profesorul” i-a chemat la cancelarie
și le-a spus cu lacrimi în ochi că, faptul că și-au permis să copieze este
o gravă abatere de la normele morale creștine ce, dacă nu este eliminată
va duce la sminteli și mai mari. „Profesorul” avea dreptate, dar cum de
nu își aplica sieși ceea ce învăța pe alții? Oare cum a fost posibil ca
Vasile Talpoș să verse lacrimi de mila studenților ce își mai permiteau
să copieze, dar să nu simtă mustrare în conștiință pentru frații pe care i-a
trădat și i-a dat pe mâna Securității pentru a fi maltratați (vezi în articolele
menționate informația că unuia i s-a aplicat un tratament barbar în urma
deconspirării lui de către Vasile Talpoș)? Probabil că ar fi fost mult mai
bine pentru el și pentru Cultul Baptist dacă și-ar fi ales cariera de actor.
L-ar fi prins mult mai bine decât cea de „Profesor” și năPăst(uiit)or.
Ieremia Găvăgină „salvează” Biserica Baptistă din Caransebeș
În anul 1978 Biserica Baptistă din Caransebeș a dat un exemplu
tuturor Bisericilor din România despre felul în care trebuiau făcute
alegerile de Comitet. Fără să ceară aprobarea autorităților, Biserica
Baptistă din Caransebeș a ales în Comitetul ei oameni ce aveau o
bună mărturie în comunitatea celor răscumpărați, oameni ce nu se
229
lăsau cumpărați și intimidați de autorități. După alegeri împuternicitul
și primarul și secretarul de partid al orașului nu au mai putut dicta în
Biserică. Nimeni nu a înțeles atât de bine pericolul pe care îl reprezenta
Biserica Baptistă din Caransebeș pentru ordinea socialistă și pentru
trezirea din somnolență a altor Biserici baptiste ca autoritățile comuniste
și colaboratorii acestora din Bisericile Baptiste. De aceea autoritățile au
trecut imediat la represalii ordonând conducerii Cultului Baptist să dea
afară din Comitet și să dea afară din Biserică pe cei indezirabili, ceea
ce nu s-a reușit, Biserica stând pe poziție și refuzând să se conformeze
cererilor samavolnice venite de la conducerea Uniunii.
Drept urmare autoritățile au hotărât punerea la închisoare a unor
membri ai Comitetului Bisericii și „restructurarea” ei. După închiderea
noastră (Ionel Prejban, Petre Cocârțeu și Nicolae Rădoi) în fruntea
Bisericii au fost promovați colaboratorii Securității care manifestau
obediență orbească. Au fost instaurați înapoi în Comitetul Bisericii
membrii vechi care colaboraseră cu Securitatea și semnaseră pentru
condamnarea noastră. Cinci dintre ei erau informatori. A fost desemnat un
nou secretar al Bisericii și ca păstor a fost pus din nou Ieremia Găvăgină,
vechiul colaborator cu autoritățile comuniste. La cererea Securității au
fost radiați din registrul Bisericii 140 de membri care nu acceptaseră
să se dea de partea autorităților și s-a întocmit un registru nou cu 130
de membri, printre care au fost racolați toți cei ce fuseseră disciplinați
înainte pentru trăirea în păcat, pe colaboratorii Securității, pe cei care
au acceptat noile măsuri, etc. Printre „membri” figura și numele unei
dansatoare de la restaurantele și cluburile orașului.
Prin acțiunile menționate s-au realizat mai multe obiective ale
Securității în Biserica Baptistă din Caransebeș:
a. Au fost eliminați toți cei ce nu cooperau cu autoritățile.
Epurarea acestora a permis autorităților să dicteze în congregația ce a
rămas în urma modificărilor.
b. Au fost racolați noi membri, pentru a da impresia că Biserica
nu a fost decimată.
c. S-a impus un Comitet ce asculta de Securitate.
d. S-a oprit trezirea Bisericii care începuse să vadă ce datora lui
Dumnezeu și ce datora Cezarului.
La iniţiativa Securității noul și vechiul păstor al Bisericii a
început o lucrare de apostolat mergând pe la cei excluși cu cererea să dea
o declarație prin care să susțină că cei puși în închisoare erau vinovați,
lucru pe care cei 140 au refuzat să-l facă. Autoritățile nu i-au ținut în
230
Nicolae Rădoi
cont acest mic eșec, deoarece realizările lui Ieremia Găvăgină ca păstor
al Bisericii au fost (în privința celorlalte sarcini) destul de mari: A exclus
140 de membri și a „pacificat” Biserica, a adus în registre 130 de membri
care nu s-au răzvrătit împotriva autorităților și a salvat astfel Biserica de
trezirea ce putea să o experimenteze și prin care ar fi fost înnoite și alte
congregații.
Terminându-și la Caransebeș lucrarea ce i-a fost dată de Securitate,
și apoi în alte părți ale țării, Ieremia Găvăgină a primit pașaportul ca să
emigreze în Australia unde îl așteptau alte sarcini de partid, printre care
preluarea unei Biserici Baptiste și susținerea intereselor partidului în
Apus. Lucrul acesta a fost posibil prin prezența și activitatea elementelor
trimise dinainte de Securitate pentru a pregăti terenul.
Astfel Ieremia Găvăgină a intrat și el în istoria baptiștilor români
ca unul care „a salvat” Biserica Baptistă din Caransebeș, și prin aceasta
„a salvat” Cultul Baptist de la convulsiuni mari care ar fi avut loc dacă
alte Biserici ar fi urmat exemplul celei din Caransebeș.

Caransebeșul de după... Cine au fost protagoniștii?
În anul 1978 Biserica Baptistă din Caransebeș a ales în fruntea ei
oameni necompromiși ce au refuzat să mai permită amestecul autorităților
în lucrările Comitetului și ale Bisericii. Pentru prima dată în mulți ani
împuternicitul a fost oprit de la a participa la ședințele Comitetului și de a
da directive acestuia. Pentru prima dată sub comuniști o Biserică spunea
clar autorităților prin Comitetul ei să înceteze amestecul în problemele
Bisericii și să renunțe la controlul pe care l-a exercitat înainte. În Comitetul
Bisericii Baptiste din Caransebeș erau câțiva membri ai Comitetului
Creștin pentru Libertatea Religioasă și de Conștiință (ALRC). Aceștia
au fost cei ce au direcționat Biserica dinspre supunerea vinovată față de
autorități spre ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu. Drept consecință
Biserica Baptistă din Caransebeș a cunoscut o trezire spirituală fără
precedent.
Pentru a opri procesul început de noul Comitet al Bisericii,
Departamentul Cultelor (evident în derută) a apelat la conducerea Uniunii
Baptiste corupte și la Securitate, care au înscenat tulburări în Biserică
și care în cele din urmă au decis trimiterea la închisoare a celor ce se
dovedeau iremediabil opuși imixțiunii partidului în problemele Bisericii.
Astfel au fost trimiși la închisoare Ionel Prejban, Petre Cocârțeu și
Nicolae Rădoi.
După arestarea și condamnarea noastră s-a trecut la represalii dure
231
în Biserică. Au fost radiați ca membri 140 de persoane care nu au vrut să
recunoască noua conducere desemnată de autorități (cinci din membrii
noului Comitet erau agenți ai Securității). În articolul publicat anterior
am identificat pe George Dancea ca fiind principalul colaborator al lui
Ieremia Găvăgină în cele ce au urmat după condamnarea noastră. Articolul
a atras câteva comentarii protestatare care susțineau că informația este
eronată și îl disculpau pe George Dancea de orice responsabilitate pentru
lucrurile ce au survenit în Biserica din Caransebeș după condamnarea
noastră. Ca urmare a acestor proteste am eliminat numele lui George
Dancea din articolul respectiv lăsând ca responsabilitatea pentru cele
semnalate să fie lăsată deocamdată doar în seama lui Ieremia Găvăgină.
Credem că cea mai bună manieră de clarificare a evenimentelor la care
s-a făcut referire în articol ar fi fost aceea prin care George Dancea să
ne fi spus el, personal, ce s-a întâmplat acolo și care a fost rolul lui în
evenimentele menționate. Nu înțelegem de ce refuză să dea o declarație
și de ce apelează la alții ca să îi susțină nevinovăția.
Păstorul Sandi Budimir comentează că din moment ce articolul a afirmat
că George Dancea a fost secretarul Bisericii în 1978 și el (ca actualul
păstor al Bisericii Baptiste din Caransebeș) are procesele verbale din
care rezultă că George Dancea a fost ales secretar de-abia în septembrie
1980, tot ce s-a spus despre George Dancea în articol este neverosimil.
Noi nu am spus că George Dancea a fost secretarul Bisericii în
1978. Dacă așa au tras unii concluzia citind articolul, problema este a
lor, nicidecum nu este a noastră. Am înțeles însă că George Dancea nu
a fost secretarul Bisericii în timpul lui Ieremia Găvăgină și nu s-a dus
din casă în casă ca să îndemne pe foștii membri să dea o declarație prin
care să concesioneze că cei închiși au fost vinovați. Lucrul acesta l-a
făcut Ieremia Găvăgină, ceea ce a fost corectat în articol, și drept urmare
ne cerem scuzele de rigoare. Dar istoria nu poate fi schimbată. George
Dancea a avut rolul său în „pacificarea” Bisericii de după... Care a fost
acel rol?
Îl solicităm pe păstorul Sandi Budimir (din moment ce are acces
la procesele verbale ale Bisericii) să ne spună:
1. Când a fost cooptat George Dancea în Comitetul Bisericii din
Caransebeș? Știm acum că secretar a fost ales în 5 septembrie 1980. Dar
înainte de acea dată, a fost în Comitet? Și dacă a fost membru înainte,
când a fost cooptat?
2. Cine erau membri în Comitet când George Dancea a fost
cooptat? Câți din acei membri erau agenți ai Securității? Dacă Sandi
232
Nicolae Rădoi
Budimir vrea să afle adevărul în această privință poate încă să solicite
declarații de la membrii care mai sunt în viață (bineînțeles, de la cei care
au fost excluși și persecutați sub comuniști, și nu de la cei ce au colaborat
cu Securitatea și au persecutat pe frații lor!).
3. Dacă autoritățile au fost vigilente ca în noul Comitet să nu
intre decât elemente care colaborau cu ele, cum de George Dancea a
fost cooptat în acel Comitet? Care a fost relația lui cu autoritățile și
Securitatea?
4. Ce a făcut George Dancea pentru readucerea în Biserică a celor
ce au fost înlăturați în mod samavolnic de Securitate în cooperare cu
conducerea Uniunii Baptiste (cei 140 de membri care nu s-au închinat
înaintea lui Baal)?
5. Dacă păstorul Sandi Budimir cunoaște activitatea lui George
Dancea de după venirea lui în America, ce ne poate spune despre ultima
escapadă a acestuia materializată în colaborarea cu Mănăstireanu cu
intenția înființării unei organizații a evanghelicilor români cu scopuri
ecumenice de pe poziții pro-palestiniene și anti-sioniste? Ar fi bine ca
acei ce sar în apărara unora ce au colaborat cu autoritățile comuniste să
fie mai circumspecți și să lase să vorbească pe acei care știu lucrurile așa
cum au fost și cunosc evenimentele așa cum au survenit, din moment ce
au participat la ele.
Până când vom primi un răspuns de la păstorul Budimir, suntem
dispuși să acceptăm clarificări direct de la George Dancea. La urma
urmei, el știe mai bine ca noi toți ce activitate a avut în Caransebeșul de
după...
Caransebeșul de după... Cine au fost protagoniștii? (II)

Este dezamăgitor să vezi că unii lucrători cu Evanghelia sunt
extrem de sensibili la reputația ce o au în fața oamenilor, dar nu se gândesc
la felul în care îi vede Dumnezeu și la vinovăția ce au acumulat-o înaintea
Lui. Astfel de oameni vor face orice ca să își construiască o imagine
pozitivă, vor manipula informațiile, vor apela la ajutorul prietenilor lor,
vor pune presiune pe alții să facă concesii spre a-și atinge ei obiectivul
– o imagine respectabilă în comunitatea din care fac parte. Nu contează
că trecutul lor a fost pătat prin anumite acțiuni și atitudini pe care le-au
avut la un moment dat, nu contează că au greșit față de frații lor și față
de Dumnezeu. Tot ce îi interesează este să își salveze obrazul. Ei uită că
salvarea cea mai bună a obrazului este să mărturisească dacă au făcut
ceva reprobabil. Acest lucru ar crește prestigiul lor înaintea altora, le-ar
233
rezolva vinovăția înaintea lui Dumnezeu și le-ar oferi rezultate în lucrarea
de păstorire a Bisericilor, pe care mai mult le chinuie decât le păstoresc.
Dar cei mai mulți predicatori care se află într-o astfel de situație continuă
să nege vinovăția lor și să recurgă la artificii pentru a manipula opinia
publică în favoarea lor. Ultimele articole ce le-am postat au trezit un
val de proteste de la cei care au fost expuși într-un fel sau altul și de la
prietenii lor apropiați. Suntem de părere că dacă cei amintiți au fost
ultragiați pe nedrept ar trebui să scrie o scrisoare în care să ne spună
clar și deschis că nu au colaborat cu autoritățile. Dar ei nu fac lucrul
acesta. Sună însă la telefon și fac presiuni să retractăm cele scrise. Pun
pe prietenii lor să facă declarații despre ei cum că ar fi oameni de treabă
care au dus greul lucrării în România sub comuniști. Iarăși întrebăm, de
ce nu dau ei înșiși o declarație în care să spună deschis că nu au colaborat
cu Securitatea?
Până când nu fac acest lucru cred că avem toate motivele să ne
îndoim de caracterul lor și de declarațiile „prietenești,” mai ales când
aceste declarații vin de la frați care au ei înșiși probleme ce vin să îi
urmărească din trecut. O să încercăm să punem cap la cap anumite
informații pe care le avem pentru a reconstitui cele întâmplate la
Caransebeș după...
Reamintim cititorilor că am expus în câteva articole precedente
pe așa numiții „salvatori” ai cultului Baptist. În ultimul din această serie
am reliefat situația din Biserica Baptistă din Caransebeș de după arestarea
și condamnarea noastră (Ionel Prejban, Petre Cocârțeu și Nicolae Rădoi).
Realitatea este că 140 de membri ai Bisericii au fost excluși în mod
samavolnic, 130 de membri au fost înscriși într-un nou registru și un
nou Comitet a fost postat în fruntea Bisericii, Comitet format din vechii
colaboratori ai Securității, cei care nu mai fuseseră aleși de Biserică în
februarie 1978. Ei au revenit la conducerea Bisericii la sfârșitul anului
1978 cu sprijinul conducerii Uniunii Baptiste corupte și al autorităților,
inclusiv cu sprijinul Securității. De fapt Biserica trebuia ținută sub
supraveghere strictă pentru a evita o repetare a celor întâmplate, când un
Comitet incoruptibil a antrenat Biserica pe drumul refuzului de a permite
amestecul autorităților în problemele Bisericii.
În această situație Securitatea avea nevoie de un păstor obedient
care să execute ordinele primite de sus. Ieremia Găvăgină, păstorul care
fusese înlăturat de la conducerea Bisericii cu câtva timp în urmă, dată
fiind poziția lui colaboraționistă, a fost reinstalat la conducera Bisericii.
Nu există nici un dubiu cu privire la colaborarea lui Ieremia Găvăgină cu
234
Nicolae Rădoi
autoritățile și cu Securitatea. El a fost cel care la cererea Securității l-a
împins afară de la Oravița pe păstorul Pavel Gavrilovici (care a refuzat
orice compromis cu autoritățile) și l-a scos din casa pastorală, deși acesta
avea copii mici. El este acela care a chemat autoritățile locale să dea
jos de la conducerea Bisericii din Caransebeș Comitetul care refuza
cooperarea cu conducerea Uniunii Baptiste despre care toată lumea
știa că era coruptă și venală. El este acela care a cerut împreună cu alți
colaboratori ai Securității să fim arestați și condamnați. Dacă lucrurile
sunt clare în ce-l privește pe Ieremia Găvăgină, ele nu sunt tot atât de
clare cu cei ce au venit la conducerea Bisericii Baptiste după plecare lui
Găvăgină din funcția de păstor al acesteia.
Cel care l-a înlocuit a fost păstorul Viorel Clintoc. Nimeni nu
se îndoiește de bonomia fratelui Clintoc. Dar în ce privește timpul cât a
slujit la Caransebeș rămân câțiva nori ce îi umbresc activitatea. Cum a
ajuns el păstor într-o Biserică ce tocmai fusese ruptă în două de Securitate
și de conducerea Uniunii Baptiste și restructurată ca să fie pe placul
autorităților? E doar o întrebare și nu vrem să insinuăm nimic. Am fi
bucuroși să publicăm o explicație dată de el acestei probleme, lucru care
i l-am cerut și în trecut, dar ne-a refuzat. Cum se face că a putut colabora
cu Comitetul impus de autorități, care mișuna de informatori și agenți
ai Securității? Cum se face că atunci când a adus în discuție problema
reprimirii celor 140 de membrii expulzați de autorități, a cedat la prima
amenințare ce a primit-o din partea unui securist din Comitet? Fratele
Viorel Clintoc ne spune că în timpul său au revenit în Biserică majoritatea
celor excluși, prin aceasta vrând să își asigure un merit și să elimine
suspiciunile ce planează asupra sa. Dar dacă o mare parte din cei excluși
au revenit în Biserică, acest lucru nu înseamnă că au fost reprimiți oficial
ca membri, ci doar că au început să frecventeze din nou Biserica din care
fuseseră excluși. Fratele Viorel Clintoc nu a reprimit oficial ca membri
pe cei ce fuseseră excluși! Oare cine l-a oprit să facă lucrul acesta? De
cine a ascultat păstorul Viorel Clintoc când nu a reparat ceea ce stricase
înaintea lui păstorul Găvăgină, ci a lăsat lucrurile așa cum le moștenise,
adică pe placul autorităților? Oare nu avea o responsabilitate în fața lui
Dumnezeu să apere pe cel condamnat pe nedrept și să reprimească pe cei
excluși samavolnic, chiar dacă ar fi avut de suferit?
Caransebeșul de după... Contestări (I)

Lucrurile pe care le-am publicat în zilele trecute au adus contestări
din partea unora ce au fost nominalizați ca participanți la evenimentele
235
ce au survenit după octombrie 1978 la Caransebeș, când am fost arestați
și condamnați la închisoare, iar Biserica Baptistă a fost readusă la
ascultarea de autorități prin epurarea elementelor revoluționare și prin
instalarea unui nou Comitet ce a fost impus cu forța.
Unul dintre contestatari a fost fratele George Dancea care a
ajuns și el în Comitetul de după... În sprijinul său a venit și fratele Petre
Cocârțeu, care l-a declarat pe fratele Dancea nici mai mult nici mai puțin
decât un colaborator al ALRC-ului. Îmi aduc bine aminte de fratele
Dancea în perioada de dinainte de condamnarea noastră. L-am auzit
vorbind în Biserică și am apreciat participarea lui la vestirea Cuvântului
Domnului. Noul Comitet al Bisericii i-a dat loc la amvon în repetate
rânduri. Fratele Petre Cocârțeu arată în comentariul lui că fratele George
Dancea a făcut misiune cu fratele Efta Toma, că după sosirea în Statele
Unite a colaborat cu fratele Gavrilovici și cu fratele Olah, oameni ce
fuseseră persecutați în România. Toate bune, dar problema este că atunci
când trebuia să fie vizibil în conflictele pe care Biserica din Caransebeș
le-a avut cu autoritățile comuniste, George Dancea a fost tot timpul
invizibil. Așa se face că atunci când a fost necesar să avem un vorbitor
articulat care să vorbească în numele Bisericii și în numele Comitetului
ce refuza cooperarea cu autoritățile comuniste, George Dancea nu a fost
de găsit nicăieri.
Din câte îmi aduc aminte el a lipsit mereu de la taberele pe care
le-am organizat împreună cu fratele Liviu Olah (pe acesta l-a apreciat
doar după venirea în America?) pentru tineri și studenți în Muntele
Mic, a lipsit cu desăvârșire când organizam activități pentru tineri și
studenți în casa mea unde veneau participanți din multe locuri (Reșița și
Timișoara) și unde aveam studenți protestatari față de Guvernul comunist
(fratele Traian Morar, fratele Ionică Moldovan, etc.), lucru pentru care
autoritățile comuniste au fost extrem de nemulțumite și au încercat să
împiedice astfel de întruniri! L-am întrebat unde a fost când reprezentanții
Comunității Baptiste din Timișoara au venit să verifice caseria Bisericii
ca să ne acuze de gospodărirea neprincipială a fondurilor (iulie 1978)?
Unde a fost când reprezentanții Uniunii Baptiste din București au venit
în octombrie 1978 ca să facă „ordine” în Biserică? Unde a fost în ziua de
15 octombrie 1978 când organizam botezul fără aprobarea autorităților?
Unde a fost când frații și surorile din Biserică au făcut zid în jurul nostru
ca să ne apere de milițienii ce au venit să ne aresteze când ne întorceam
acasă de la Biserică? Unde a fost când frați și surori din alte orașe și
sate din jurul Caransebeșului au venit în fața sediului Miliției cerând
eliberarea noastră? Unde a fost când eram duși la Tribunal, ba la Reșița,
236
Nicolae Rădoi
ba la Timișoara, iar frații ce au crezut în justețea cauzei noastre veneau
să asiste la proces? Unde a fost fratele George Dancea când am ieșit din
închisoare?
Să clarificăm un lucru, fratele George Dancea nu avea nici o
obligație să participe la cele menționate anterior. Dar, din moment ce
pretinde că a fost un colaborator al ALRC-ului, avem dreptul să îi punem
aceste întrebări. Dacă a fost un colaborator al ALRC-ului, așa cum
pretinde Petre Cocârțeu (și fratele Dancea nu l-a corectat) cred că ar fi
venit în casa mea și înainte de arestarea noastră și după eliberarea noastră
din închisoare. Fapt este că fratele George Dancea a refuzat să aibe
orice implicare în evenimentele ce au dus la condamnarea noastră. Cele
spuse de Petre Cocârțeu, cum că George Dancea a fost un colaborator al
ALRC-ului sunt lipsite de fundament. Fratele Ionel Jura, văr primar cu
fratele Petre Cocârțeu, a fost implicat în toate evenimentele menționate,
dar declară că George Dancea nu a fost prezent la nici o acțiune a ALRC-
ului și la nici o acțiune a Bisericii Baptiste din Caransebeș care nu a fost
pe placul autorităților.
De fapt, numele lui George Dancea nu apare nicăieri în analele
ALRC-ului, deși există documente care nominalizează pe membrii
fondatori și pe cei care au fost în linia a doua (de exemplu Flonta,
Dâmbeanu, Târziu, etc.), care nu semnaseră cererea de membru, dar
susțineau activitatea ALRC-ului. Vom publica în curând lista celor ce au
colaborat cu ALRC-ul. Fratele Dancea nu a participat la nici o ședință a
ALRC-ului nici înainte de întemnițarea noastră, nici după ieșirea noastră
din închisoare. Dacă a fost un simpatizant și colaborator al ALRC-ului,
așa cum ni-l prezintă prietenul său apropiat, cum se face că nu m-a
contactat niciodată după ieșirea din închisoare? Sunt întrebări la care
fratele George Dancea nu poate să răspundă. Și mai avem o întrebare:
Poate fratele George Dancea să ne aducă aminte de o acțiune a sa din
perioada menționată prin care a condamnat autoritățile comuniste și
a ajuns de aceea în conflict cu acestea, vreo acțiune de a sa în cadrul
Bisericii din Caransebeș care să arate că într-adevăr a simpatizat cu
ALRC-ul și a acționat solidar cu Comitetul urât de comuniști și detestat
de conducerea Cultului Baptist?
Da, ne-am fi bucurat dacă fratele Dancea ne-ar fi asistat în 1978
în lupta cu fiarele de la Uninea Baptistă care veniseră să ne sfâșie cu
ajutorul autorităților. Timp de aproape un an Comitetul a avut de luptat cu
autoritățile și cu conducătorii corupți ai Cultului Baptist. Nu aveam între
noi un om care să vorbească articulat și să ne poată reprezenta elocvent
237
în acel conflict, dar fratele Dancea a rămas pe de lături, astăzi scuzându-
se că el nu a fost prezent la acele evenimente ale Bisericii. Oridecâte ori
l-am întrebat unde a fost, cu ocazia unui eveniment, el a răspuns evaziv
că nu a fost prezent la Caransebeș.
Ce facem însă cu faptul că fratele Dancea a fost prezent după,
după ce noi am fost arestați și Comitetul nou „ales” a acționat împotriva
intereselor Bisericii și împotriva celor ce luptaseră pentru eliberarea de
sub tutela autorităților? Dar despre acestea în articolul viitor.
Realizările fratelui Viorel Clintoc la Caransebeș

Mi-am intersectat traiectoria vieții cu fratele Viorel Clintoc
după anul 1978, el ajungând păstorul Bisericii Baptiste din Caransebeș
la scurtă vreme după arestarea și condamnarea noastră. Iată care sunt
evaluările mele cu privire la acea perioadă.
După arestarea noastră autoritățile folosindu-se de cozile de
topor ale Comunității baptiste au „reorganizat” Biserica Baptistă din
Caransebeș. Toți cei ce au refuzat cooperarea au fost excluși din Biserică
(140 de membri). Toți cei ce au fost disciplinați înainte au fost readuși
în Biserică. A fost impus un Comitet nou în care mișunau informatorii
(cinci din membrii noului Comitet erau informatori ai Securității). La loc
de cinste în Biserică au fost puși cei ce au semnat pâra penală împotriva
noastră. Ieremia Găvăgină a „pacificat” Biserica și apoi a plecat spre alte
locuri unde era necesar. Avea la palmares câteva „pacificări” de Biserici,
adică acțiuni prin care a distrus spiritul efervenscent al credincioșilor ce
voiau trezire spirituală, în locul acestui spirit instalând duhul minciunii
și al colaborării cu autoritățile. Iată realizările lui Ieremia Găvăgină în
Bisericile pe care le-a „păstorit.” Așa a făcut cu Biserica Baptistă din
Oravița de unde l-a eliminat samavolnic pe păstorul Pavel Gavrilovici,
așa a făcut și la Caransebeș, unde a lăsat în urmă ruină...
După plecarea păstorului Găvăgină, la cârma Bisericii Baptiste
din Caransebeș a ajuns fratele Viorel Clintoc. El ne spune că nu a fost
trimis acolo, ci a primit să slujească acolo deoarece acea Biserică avea
nevoie de un păstor. Oare cine putea ajunge păstor într-o Biserică ce cu
doar câteva luni înainte avusese loc o puternică mișcare de emancipare
de sub controlul autorităților comuniste? Trebuie să fim naivi să credem
că autoritățile au renunțat subit la numai câteva luni după conflictele
menționate la pretenția lor de a controla acea Biserică. Vom ști cu
adevărat care a fost realitatea dacă fratele Viorel Clintoc ar da o declarație
completă cu privire la felul cum a ajuns păstor la Caransebeș. Înclinăm
238
Nicolae Rădoi
să credem că a fost promovat acolo de Uniunea Baptistă pentru că era
un om blând și nu dădea semne că ar putea să se împotrivească cererilor
venite de sus.
Spre cinstea lui, trebuie să spunem că fratele Viorel Clintoc a
disciplinat pe unul din curvarii ce fuseseră promovați de autorități (Oprea
Rusu, securist notoriu care a chinuit Biserica timp de 40 de ani), a vizitat
familia mea când eram la închisoare și m-a vizitat și pe mine după ce
am ieșit din închisoare; de asemenea, că a avut intenția să reintegreze în
Biserică pe cei excluși, dar spre paguba lui trebuie să spunem că imediat
ce a dat de opoziție din partea colaboratorilor Securității, a renunțat la
această idee. Intenția fratelui Viorel Clintoc a fost exprimată în casa
lui Oprea Nicolae, fratele lui Oprea Rusu – securistul și preacurvarul
menționat mai sus, dar de îndată ce și-a spus intenția a fost amenințat și
fratele Viorel a lăsat-o baltă. Cei excluși veneau la serviciile Bisericii,
dar nu fuseseră primiți oficial înapoi, de aceea ei se gândeau să deschidă
o altă Biserică. Drept ar fi fost ca fratele Viorel Clintoc să spună răspicat
că el nu este de acord cu ceea ce făcuseră înaintea lui Mara și Bărbătei
și Găvăgină și să primească înapoi pe cei excluși samavolnic. Drept ar fi
fost ca fratele Viorel Clintoc să își dea demisia dacă nu era lăsat să facă
ceea ce este în conformitate cu Biblia, dar el nu a procedat așa. Fratele
Clintoc s-a temut mai mult de oameni decât de Dumnezeu și de aceea a
făcut pe placul autorităților. Această scădere s-a văzut de mai multe ori
în viața și activitatea fratelul Viorel Clintoc, el fiind mai repede gata să
facă pe placul oamenilor, decât să acționeze principial.
Au trecut anii și am ajuns amândoi în America. Fratele Viorel
Clintoc știe că noi am fost condamnați la închisoare și datorită declarației
lui Iosif Țon ce ne-a acuzat că noi am acționat împotriva legilor țării
când nu am permis autorităților să se amestece în problemele interne ale
Bisericii. Deși știe acest lucru, el a manifestat loialitate față de Iosif Țon
și continuă să îl susțină pe acesta în ciuda dovezilor tot mai mari ce vin să
confirme acuzația noastră că Iosif Țon a trădat pe frații săi fiind în slujba
Securității române.
Aceasta este nelămurirea ce o avem în cazul fratelui Clintoc. Din
moment ce s-a dovedit că Iosif Țon lucra pe placul autorităților încă din
anul 1978, din moment ce s-a dovedit că a venit în America nu expulzat,
așa cum a pretins mulți ani, ci a venit de bună voie, el cerând să îi fie
dat pașaportul, din moment ce au apărut dovezi compromițătoare ale
colaborării lui Iosif Țon cu Securitatea și a misiunii pe care aceasta i-a
trasat-o să o înfăptuiască în Apus, din moment ce Iosif Țon a ajuns să
239
subscrie la doctrine eretice promovate de poli-ereticii străjeri (neagă
suficiența jertfei Domnului Isus în mântuire, neagă revelația finală a
lui Dumnezeu în Fiul, spune că toate bolile sunt cauzate de duhuri rele,
etc.), ne întrebăm, de ce continuă fratele Viorel Clintoc să îl susțină? Ce
interese îl leagă pe păstorul Viorel Clintoc de trădătorul și ereticul Iosif
Țon? A fost un lucru stupefiant să vezi că majoritatea păstorilor Asociației
Baptiste din America l-au condamnat pe Iosif Țon pentru abaterile sale
de la doctrina sănătoasă și de la principiile biblice ce au fost urmate de
baptiști de secole, și să constați că fratele Viorel Clintoc și alți câțiva
păstorași, toți îndatorați lui Iosif Țon, au sfidat Asociația și au continuat
să ofere spațiu la amvon unuia care a scuipat pe frații săi și a trădat
doctrina sănătoasă! Ce îl determină pe fratele Viorel Clintoc să susțină
pe unul care a trădat de atâtea ori pe frații săi și continuă să îi trădeze?
I-am pus personal această întrebare și mi-a spus că el nu îl susține pe
Iosif Țon, ci dimpotrivă, condamnă poziția lui! Vorbele sună frumos...
Deocamdată, ca să îmi arate cât de adevărată era afirmația lui, fratele
Clintoc l-a invitat recent pe Iosif Țon să predice în Biserica păstorită de
el! Înclinăm tot mai mult să credem că fratele Clintoc este lipsit de acea
verticalitate ce trebuie să îi caracterizeze pe oamenii lui Dumnezeu, că
este o trestie bătută de vânturi care se pleacă în direcția care convine mai
mult.
Dacă fratele Viorel Clintoc nu este de acord cu Iosif Țon trebuie
să dovedească la fel ca alți păstori care au luat atitudine față de rătăcirile
acestuia cum sunt următorii: Paul Negruț, Marius Cruceru, Radu
Gheorghiță, Daniel Chiu, Ioan Brisc, Corneliu Țica, Daniel Brânzei,
Liviu Țiplea, Cornel Turcu, Octavian Doboș, Paul Dan, Aurel Mateescu,
Florin Filip, etc. etc. Un credincios ce vrea să placă Domnului își va
asuma responsabilitatea pentru ceea ce a constatat că a greșit, și își va
rectifica poziția în mod public, așa cum în public a făcut greșelile care au
fost evidențiate de alții.
În concluzie, fratele Viorel Clintoc, ca păstor al Bisericii Baptiste
din Caransebeș, nu a avut curajul să facă ce era drept, și a continuat să fie
lipsit de principialitate și după ce a ajuns în America. Oare când va avea
curajul să se desprindă din cursa numită frică de oameni și să facă ce este
drept înaintea Domnului?
Dovezile cooperării lui Iosif Țon cu Securitatea între 1976 și 1981

Sunt câteva dovezi care îl incriminează pe Iosif Țon în perioada
dinainte de plecarea lui din România în 1981 în Statele Unite. Iată câteva
240
Nicolae Rădoi
din cele mai evidente acțiuni ale sale ce dovedesc aservirea lui de către
Securitatea română, deși „oficial” el rupsese legăturile cu Securitatea din
1973.
1. Capacitarea lui Liviu Olah de a renunța la botezul în aer liber
la Criș. Securitatea în cooperare cu autoritățile de la Oradea au făcut
presiuni enorme pentru a-l determina să renunțe la acel botez, dar
fără succes. Iosif Țon a preluat el această problemă și a dat satisfacție
Securității convingându-l pe Liviu Olah să abandoneze botezul la râul
Criș cu o zi înainte.
2. Condamnarea comitetului ALRC și denigrarea acestuia în
fața credincioșilor baptiști; lupta lui de a împiedica aderarea altora la
ALRC. Aceste acțiuni vin în contradicție cu scrisoarea anterioară scrisă
împreună cu Aurel Popescu în care cei doi salută inițiativele comitetului
ALRC și afirmă că unii au chemarea să lupte pe un front (al confruntării
pe plan politic), iar alții au chemarea să lupte pe alt front (al predicării
Evangheliei).
3. Scrisoarea redactată împotriva celor arestați și condamnați la
Caransebeș, frați care și-au periclitat viața în încercarea de a elimina
amestecul autorităților în Biserica Baptistă. Pentru prima dată sub
comuniști o Biserică baptistă se guverna conform Cuvântului refuzând
orice compromis cu Uniunea coruptă și cu autoritățile doritoare să domine
în adunarea lui Hristos. Securitatea, conducerea locală a Caransebeșului,
conducerea baptistă de la Timișoara și de la București, toate aceste
autorități au fost puse la punct neacceptându-se amestecul lor în Biserică.
Deși inițial Iosif Țon i-a încurajat pe membrii noului Comitet să lupte
pentru asigurarea funcționării autonome a Bisericii, ulterior s-a întors
împotriva acestora și i-a condamnat. În această privință poziția lui Iosif
Țon era identică cu poziția Uniunii și a Securității.
4. După ce în lucrarea din 1973 Cine își va pierde viața a afirmat
că credincioșii au datoria să se opună amestecului autorităților în Biserică
și trebuie să facă acest lucru chiar cu prețul vieții, în 1978 Iosif Țon a
început să scrie că trebuie să ne supunem autorităților de stat și bisericești
(în măsura în care aceste autorități bisericești erau supuse Uniunii,
bineînțeles), deși acestea pot fi văzute ca fiind abuzive în acțiunile lor. O
schimbare de 180 de grade care surâdea Securității.
5. După condamnarea noastră (a celor trei din Caransebeș:
Ionel Prejban, Petre Cocârțeu și Nicolae Rădoi) la închisoare, Iosif Țon
a venit la nevestele noastre și le-a sfătuit să dea o declarație prin care
să recunoască faptul că suntem vinovați, și el se va îngriji să ne scoată
241
afară din închisoare pe baza acelei declarații de vinovăție. Eforturile lui
Iosif Țon pe această linie sunt identice cu cele ale Securității care ținea
nevestele noastre în frig și întuneric și le amenința cu închisoarea dacă nu
dau o declarație că suntem vinovați. Cu un an înainte șefilor greviștilor
mineri din Valea Jiului li s-a cerut o astfel de declarație pe motiv că așa
vor obține grațierea, și după declarație a urmat exterminarea lor.
6. Refuzul lui Iosif Țon de a discuta legitimitatea acțiunilor
Uniunii și a organelor de Miliție în afacerea Caransebeș. A crezut că
este de competența sa să discute cazul Caransebeș (de a ne acuza pe noi,
luptătorii pentru libertate), dar nu a crezut că este de competența sa să
discute acțiunile samavolnice ale Uniunii și ale organelor de Miliție din
Caransebeș. Curat murdar! Pe noi nu ne numește „frați” în scrisoarea lui,
ci „tinerii aceștia”, pe când pe cei de la Uniune (Iudele Cultului baptist)
îi numește frații săi.
Iosif Ţon şi curvia cu dumnezei străini

În lucrarea sa intitulată „Cine îşi va pierde viaţa” scrisă în 1973,
Iosif Ţon argumentează că credincioşii care admit amestecul Guvernului
în problemele Bisericilor de fapt „curvesc cu dumnezei străini”. În toamna
anului 1978 Iosif Ţon a adoptat o poziţie de condamnare a credincioşilor
din Comitetul Bisericii Baptiste din Caransebeş care s-au opus imixţiunii
Securităţii în Biserică. Comitetul ales conform statutului, cu vot secret,
a refuzat să mai admită participarea împuterniciţilor la şedinţele sale
şi a respins cererile Securităţii şi ale reprezentanţilor Cultului de a da
afară din Comitet şi din Biserică pe membrii ALRC-ului (Comitetul
creștin pentru Apărarea Libertății Religioase şi de Conştiinţă). Mai mult,
Iosif Ţon s-a angajat într-o campanie de defăimare a acelor credincioşi
ce au refuzat amestecul autorităţilor în afacerile Bisericii Baptiste din
Caransebeş, încercând să determine Biserica să accepte compromisul
cu autorităţile ce cereau jertfirea membrilor ALRC-ului, ce luptau
pentru dreptate şi libertate. Iată că omul care în 1973 condamna pe cei
ce admiteau amestecul autorităţilor în Biserici acuzându-i de curvie
cu dumnezei străini, a ajuns în 1978 să ceară unei Biserici să accepte
amestecul autorităţilor, ba mai mult, să facă presiuni ca Biserica să se
conformeze cerinţelor Securităţii de a elimina pe cei ce luptau pentru
autonomia Bisericii! Conform propriei afirmaţii şi definiţii, Iosif Ţon a
ajuns să curvească cu dumnezei străini!
242
Nicolae Rădoi
Vasile Talpoș „salvează” Biserica Baptistă din Iris-Cluj
Pe la începutul anilor 1970 Vasile Talpoș era păstor al Bisericii
Baptiste din Iris, Cluj. Clădirea Bisericii era foarte mică, și numărul tot
mai mare de membri impunea mărirea localului de închinare. Autoritățile
locale refuzau să dea aprobare cererii de mărire a locașului de cult. Frații
din Comitetul Bisericii au discutat și au hotărât să extindă clădirea
Bisericii fără aprobare, având în vedere că unul din Comitet cunoștea
pe un securist local care, primind o atenție de la Biserică i-a sfătuit pe
cei din Comitet să ridice clădirea repede și dacă o termină înainte ca
autoritățile să prindă de veste, nu mai este nimic de făcut. Înarmați cu
acest sfat, credincioșii Bisericii Baptiste din Iris au trecut la construcție.
Când erau aproape de terminare s-au trezit cu autoritățile la fața locului.
Au fost impuse amenzi grase și frații răspunzători de lucrare puși în
urmărire penală pentru a fi băgați în închisoare.
Fratele Codreanu, cel care contactase iniţial pe securistul ce le-a
spus cum să procedeze, s-a dus înapoi la acesta și s-a plâns de venalitatea
lui, din moment ce luase bani pentru a proteja pe credincioși, și în același
timp i-a turnat la autorități, rezultatul fiind că acei credincioși erau acum
puși sub urmărire penală. Surpriza fratelui nostru Codreanu a fost foarte
mare când securistul i-a comunicat:
„Domnule, eu v-am sfătuit cum să procedați și am păstrat secretul
lucrurilor ce mi le-ați spus, dar din moment ce păstorul vostru v-a turnat
la autorități și la organele de Securitate, nu s-a mai putut face nimic. Dacă
nu era trădarea păstorului vostru eu aș fi putut ține lucrurile sub capac.
Acum, cariera mea este în pericol, deoarece păstorul vostru a divulgat
numele meu organelor superioare făcându-mă vinovat de lucrarea ce ați
făcut-o”.
Deznodământul evenimentelor de la Iris:

Fratele Codreanu a murit la scurtă vreme de inimă grea, înțelegând
că păstorul lor i-a trădat și i-a dat pe mâna persecutorilor. Durerea lui
a fost foarte mare. Nu și-a închipuit că păstorul lor, pe care frații din
Comitet l-au iubit și l-au ajutat și cu care s-au consultat cum să procedeze
pentru a mări localul Bisericii a putut să procedeze la fel ca Iuda și să îi
trădeze.
Securistul ce a dat sfat credincioșilor cum să procedeze cu noua
construcție a fost presat de autorități să colaboreze și să nege aprobarea
pe care o dăduse celor din Comitet, ca în felul acesta, autoritățile să aibă
motiv să dărâme clădirea nouă. Văzând că nu este de acord cu propunerea,
243
autoritățile au renunțat la distrugerea clădirii, știind că securistul ce i-a
ajutat pe credincioși putea aduce o mărturie incriminatorie, dar l-au băgat
pe acesta la închisoare! Realitatea este că un securist s-a dovedit mai
integru decât păstorul Bisericii Baptiste din Iris, păstor care și-a trădat
frații și l-a trădat și pe binefăcătorul credincioșilor baptiști care lucra la
Securitate și i-a asistat cu sfatul lui!
Vasile Talpoș, păstorul trădător, din cauza căruia frații au avut
de suferit (unul a murit de întristare, ceilalți au fost amendați și și-au
pierdut încrederea unii în alții) și un securist a fost băgat la închisoare,
a fost promovat în anii următori în funcții de conducere la București și
i s-a oferit posibilitatea de a face studii în străinătate unde urma să facă
aceeași muncă pentru Securitate pe care o făcuse și în România! Și el a
fost un „salvator” al credincioșilor baptiști! Astăzi se laudă că în timpul
când a fost păstor la Iris, Biserica a construit extinderea fără aprobarea
autorităților și datorită lui noua construcție a Bisericii Baptiste din Iris nu
a fost dărâmată!
Ioan Bunaciu „salvează” Seminarul Baptist

După schimbarea de regim din 1989 au început să apară întrebări
cu privire la cei care au colaborat cu Guvernul defunct. S-au auzit voci
care cereau demiterea lor din funcții, imediat, și disciplinarea lor, având
în vedere colaborarea lor cu Guvernul ce și-a propus eliminarea religiei
din România. Confruntat cu o serie de întrebări cu privire la colaborarea
sa cu Securitatea română, domnul Ioan Bunaciu, fost director al
Seminarului Baptist din București pentru o lungă perioadă sub comunști,
și-a făcut un titlu de onoare din colaborarea lui cu aceștia. În discuțiile
sale de după 1989 cu semniariștii el se lăuda că și-a adus contribuția
la salvarea Cultului Baptist din România. Cum? Când Securitatea i-a
comunicat că funcționarea Seminarului depinde de colaborarea sa și de
acceptarea printre studenți a unor agenți comuniști, domnul Bunaciu
a acceptat propunerile lor fără rezerve. Astfel, în fiecare an școlar din
cei patru seminariști admiși la Seminarul Baptist unul era un securist.
De lucrul acesta știa, pe lângă Securitate și Departamentul Cultelor,
directorul Seminarului și șeful Cultului Baptist.
Întrebat dacă are mustrări de conștiință pentru faptul că a
admis securiști în Seminar și apoi aceștia au fost promovați ca păstori
în Bisericile Baptiste, Bunaciu a râs bine și a spus că datorită faptului
că a acceptat acele ingerințe ale Securității, Seminarul a funcționat
mai departe și a putut produce păstori. Confruntat cu observația că a
244
Nicolae Rădoi
distrus un sfert din lucrarea Bisericilor Baptiste cu acea politică ce a
pus la cârma Bisericilor agenți ai Securității, el a susținut că acceptând
colaborarea propusă a salvat trei sferturi din lucrare. Apoi a adăugat, că
de fapt securiștii ajunși păstori au fost cei mai competenți, și au obținut
cel mai mare succes în lucrarea lui Dumnezeu, având Biserici puternice
și făcând o lucrare admirată de toți ceilalți păstori!
Bunaciu nu are mustrări de conștiință! Și cum ar avea, din moment
ce consideră pe securiștii pe care i-a instruit că au succes în lucrarea lui
Dumnezeu? Ceea ce lasă deschise numai două posibilități:
1. Fie el însuși a fost un securist care și-a făcut conștiincios
misiunea
2. Fie a ajuns atât de pervertit încât Dumnezeu l-a lăsat în voia
minții lui blestemate și astfel a ajuns să numească binele rău și răul bine
și să creadă în acuratețea judecăților sale de valoare.
Procesând astfel de informații te întrebi dacă acel seminar și-a
justificat prezența la vremea aceea, sau dacă și-o justifică la ora actuală,
știind că aceiași lupi în piele de oaie se perindă pe la catedrele sale.
Am o propunere pentru cei ce iubesc partidul Hillerist

Dacă este vorba de domeniul politic, față de România am avut
două dorințe mari: să cadă comunismul, iar după căderea acestuia să
se prăbușească PSD-ul, așchia partidului comunist ce a adoptat o față
umană pentru a înșela pe alegători. PSD-ul este mânat din umbră de fosta
Securitate și numai proștii pot crede în bunele intenții ale acestui partid,
care a infiltrat și celelalte partide pentru a le deraia și a le discredita.
În SUA am avut de asemenea două dorințe mari. Să cadă partidul
democraților, populat de socialiștii și demagogii americani, și să triumfe
adevărul. Partidul Democrat sau Hillerist este o pacoste pentru America
așa cum a fost hitlerismul pentru Germania. Necazul este că cetățenii
germani au prins prea târziu adevărul, după ce țara le-a fost distrusă
de naziști. Se pare că nimic nu îi poate scoate din prostie pe alegătorii
americani decât un duș rece prin venirea la putere a socialiștilor!
Mă tem că și America este populată cu mulți naivi care cred
propaganda Hilleristă și votează ca oile ce se duc buluc după una căpiată.
Cunosc cazuri de oameni ai căror părinți au fugit din România pentru a
scăpa de socialism, iar ei aici s-au decis să voteze pentru socialism! Să
clarificăm lucrurile:
Partidul Hillerist sau Democrat luptă împotriva lui Dumnezeu
și a credinței. Asta pe de o parte voind să elimine libertatea religioasă
245
din America, iar pe de altă parte activează intens pentru promovarea
perversiunilor de tot felul, mai ales a celor ce s-au impus la Sodoma.
Astfel s-a ajuns la situația în care creștinii sunt ridiculizați și sodomiții
lăudați. Cine poate vota pentru un asemenea partid, dacă mai are cât de
cât minte?
Partidul Hillerist susține masacrarea copiilor nenăscuți, astfel
că aproape un milion de copii sunt avortați anual în America, unii prin
metoda sadică a nașterii parțiale după care copilul este dezmembrat și
omorât în chinuri groaznice! Ce creștin poate vota pentru un asemenea
partid? Numai cei ce nu mai au conștiință și nu le pasă de uciderea celor
mai vinovați membrii ai societății!
Partidul Hillerist a corupt instituțiile Americii care au avut o
reputație de imparțialitate, așa cum a fost FBI. Astăzi, conducerea FBI-
ului este subjugată intereselor Hilleriste iar Departamentul Justiției face
jocul aceleiași persoane odioase ce a vândut țara intereselor străine
pentru avantaje financiare!
Partidul Hillerist nu ascunde faptul că vrea să mărească impozitele
cetățenilor, dar îi orbește pe cei proști susținând că va incrementa doar
impozitele celor bogați. Exact același lucru l-a spus și Obama când
l-au vota aceeași nesocotiți, dar în realitate a mărit impozitele tuturor
cetățenilor ce plătesc taxe (că pe a celor ce nu plătesc nu a avut cum să
le mărească!). Nesocotiții votează cu cei care promit mai mult prostimii!
N-au învățat nimic din cei opt ani de degradare economică adusă de
Obama. Mărirea taxelor nu face altceva decât să submineze hărnicia
celor conștiincioși, care se văd obligați să renunțe la roadele muncii lor
în favoarea celor leneși.
Le propun tuturor celor ce cred promisiunile Hilleriste și s-au
hotărât să îi dea votul să se mute repede în Cuba. Acolo vor avea imediat
condițiile pe care le visează în cazul în care cea mai coruptă politiciană din
istoria Americii pune mâna pe putere. Acolo au deja un stat polițienesc,
o camarilă coruptă ce domină scena politică și mase mari de oameni
sărăciți care se bucură de succesele tot mai mari ale socialismului! Le
cumpărăm noi biletul de avion one way!
Remuşcarea lui Iuda

de Ionel Bolea
Treizeci de arginţi! „Îi voi avea acuma

Să ştiu că va crăpa şi soarele şi luna,
246
Nicolae Rădoi
Treizeci de arginţi! Oh, bani frumoşi,
Mă vor slăvi popoarele şi neamuri şi strămoşi,
– Îmi voi zidi castele, îmi voi crea palate,
Nu vreau să fiu apostol, nu vreau din ceruri parte,
– Îmi voi croi prin lume o cale de beţie
De pofte, – dar pe Isus îl vând, ce-o fi să fie” –
Treizeci de arginţi! – atât Iuda primise –
Pentru Hristos, ce-n lume să mântuie venise.
Treizeci de arginţi! Un Fiu de Dumnezeu!?
Ah, Iudo, blestemul, se’ncuibă’n trupul tău
Acesta-ţi este rolul? Aceasta ţi-e menirea?
– Dar El fusese vrednic întreagă omenirea,
Întreg pământul mare şi ape şi cu flori
Şi îngerii din ceruri şi îngerii din nori,
Noi nu-I cunoaştem preţul şi nu-l vom şti în veci,
Vândutu-L’ai tu, Iudo, pentru bani treizeci.
Dar vântul bate aprig, prin iarbă şi prin floare
Şi, sufletul lui Iuda se zbate’n remuşcare.
Şi’ndreaptă aidoma paşii, prin câmp misterios...
Dar Florile s’ascund, şi-i strigă „ticălos!”
Izvoarele în murmur şi apele în şoaptă
Îi strigă: „Vânzătorul, viaţa ta e moartă!”
Cu ochii mari şi ţintă’n orbită’ncremeniţi,
Îşi vede a lui umbră cum numără arginţi.
Fiorul grozăviei ca fulgeru-i străbate
Prin inimă, prin creier, şi fuge mai departe
Pe drumuri rătăcite, prin stânci întunecoase
Şi plânge’n întuneric şi-şi blastămă a lui oase...
„Primiţi-vă arginţii ’napoi voi oameni mari
De ce s’aduc eu jertfă „un Miel” pe-al Său altar?
De ce să fiu tâlharul ce bate primul cui
În inima şi’n trupul Nazarineanului?
Vă dau mai mult! Primiţi-i!... şi, daţi-mi ce v-am dat!
– O, Doamne fă-mi Tu voia, în veci fii lăudat.”
Iuda cerea pe Isus, de la dregători
Dar El cu crucea’n spate spre moarte-i călător...
În hohote de plânset şi’n zbucium tremurânde
Le-aruncă jos arginţii şi fuge şi s’ascunde
Ar vrea să se despice, pământul să-l înghită
Iar vulturii să-i scoată, lumina din orbite
Şi fuge, rătăceşte, cu talpa sângerând
Iar haina de pe dânsul îi cade rând pe rând
247
Îşi prinde brâul grabnic cu mâinile-i de fier,
Şi după-un timp pluteşte între pământ şi cer!
Pot creștinii vota pentru Hillary Clinton?

Da, pot, dacă pentru aceștia contează promisiunile ei de înmulțire
a programelor sociale, dar nu contează faptul că este coruptă, o mincinoasă
patologică asemenea soțului ei.
Pot, dacă au uitat în mod intenționat crimele făcute de țările
socialiste timp de câteva decenii când socialismul și-a arătat fața adevărată
în Rusia, România, China, Cuba, Campucia... Hillary Clinton este o
susținătoare a socialismului. Nu pot pricepe cum unii români au uitat
persecuțiile și umilințele îndurate de poporul român datorită sistemului
socialist și sunt gata să dea votul lor susținătorilor socialismului, care
sunt în același timp cei ce restrâng drepturile religioase ale închinătorilor
adevărați!
Pot, dacă pentru aceștia activismul ei în favoarea homosexualilor
și a altor pervertiți și sclintiți nu contează ca o urâciune așa cum e înaintea
lui Dumnezeu. „Creștinii” care votează pentru Hillary Clinton nu mai
dau nimic pe Biblie, Cuvântul adevărat al Dumnezeului veșnic, ci dau
mai mult pe promisiunile mincinoase ale unei politiciene despre care
se știe că este venală, coruptă, stricată, vândută să facă rău, asemenea
Izabelei. „Au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună...”
Pot, dacă nu le pasă că Hillary Clinton a vândut interesele națiunii
americane pentru banii musulmanilor, cu care și-a umflat cuferele și
datorită cărora promovează o politică ce încurajează terorismul islamic.
Pot, dacă sunt în consonanță cu poziția ei pro-abortion, datorită
căreia aproximativ un milion de copii sunt avortați anual în Statele Unite!
Cei ce o votează au mâinile mânjite cu acest sânge nevinovat, pentru
care Dumnezeu va pedepsi țara, pedeapsă pe care o vor împărtăși toți
acomplicii ei, toți cei care o susțin.
Pot, dacă vor să simtă mânia lui Dumnezeu ce se descoperă
împotriva oricărei necinstiri ce I se aduce de politicienii americani
democrați ce promovează avortul, homosexualitatea, perversiunile, etc.
Cu ei se împlinește cuvântul ce spune că măcar că știu că cei ce fac aceste
lucruri sunt vrednici de moarte, ei nu numai că le fac, dar și găsesc de
buni pe cei care le săvârșesc.
Pot creștinii vota pentru Hillary Clinton? Cei cu adevărat creștini
nu pot.
248
Nicolae Rădoi
O viață de om așa cum a fost - parafrazându-l pe Iorga
Prietenii fratelui Rădoi Nicolae au depus o muncă titanică
înregistrând o serie de clipuri în care acesta își povestește viața dar face
și o istorie a timpurilor în care a luptat pentru libertate religioasă în
România.
Documentul sinteză
Documentul Securității ce face o sinteză a situației de la
Caransebeș până la condamnarea noastră la închisoare a fost întocmit de
locotenentul major Ioan Fărcaș.
De observat următoarele lucruri:
Ofițerul care redactează documentul contestă că în România
ar fi încălcate drepturile religioase, dar în același timp inferează că
Biserica sau conducerea acesteia trebuie să asculte de organele politice
ale orașului! „Deși știau atât Rădoi cât și Cocârțeu , precum și ceilalți
adepți ai lor că păstorii susmenționați și-au permis ca în predicile lor să
facă afirmații, din punct de vedere politic, injuste și tendențioase, totuși
i-au preferat pe aceștia în Biserica lor în ciuda repetatelor atenționări
din partea împuternicitului Cultelor, a consiliului popular orășenesc și
al altor organe în drept.”
Deci libertatea religioasă este garantată, deși decizia cu privire la
cine predică în Bisericile baptistă aparține împuternicitului, consiliului
orășenesc și alte organe în drept! Câtă libertate și câtă mărinimie din
partea autorităților comuniste! Consiliul orășănesc decide cine și ce
se predică într-o Biserică Baptistă! Pe lângă împuternicit și consiliul
orășenesc mai există și „alte organe în drept.” Chiar așa!
Acuzațiile pe care le aduce ofițerul în document nu au putut fi
dovedite deloc. Nici actele de huliganism, acuzație la care au renunțat
la proces și au pedalat ulterior pe ultraj la bunele moravuri, nici „faptele
ilicite de afaceri” acuzația de venituri ilicite. Procesul deschis sub această
acuzație a fost în final închis deoarece nu s-a putut dovedi că am avut
venituri ilicite!
Este recunoscută deschis cooperarea conducătorilor de la Uniunea
Baptistă din București cu organele locale cărora primii le-au înaintat o
plângere penală împotriva noastră! „Frații” de la București și cei de la
Timișoara (conducătorii) au procedat exact pe dos de cum ne învață
apostolul Pavel, că atunci când în Biserică există neînțelegeri, să fie
solicitați oameni duhovnicești din Biserică, și nicidecum să nu se recurgă
la tribunalele laice! (1 Corinteni 6:1-9). Apostolul Pavel arată că cei care
249
250
Nicolae Rădoi
251
252
Nicolae Rădoi
recurg la tribunale sunt cei ce nedreptățesc pe frații lor! Cert este că
reprezentanții de atunci ai Cultului Baptist s-au umplut de veșnică ocară,
au luptat împotriva unei Biserici care își organiza viața după principiile
Bibliei, au calomniat pe luptătorii credinței care au înălțat un steag spre
biruința adevărului, au făcut jocul autorităților marxiste aducând acuze
mincinoase împotriva unor credincioși a căror singură vină a fost aceea
că doreau și cereau să fie lăsați în pace de autorități să se închine conform
Scripturii! Tocmai ei au făcut plângere penală împotriva noastră!
În dispută cu apărătorii lașității

A fi precaut cu scopul de a proceda corect cu informațiile oferite
de CNSAS nu înseamnă a ceda la insistențele apărătorilor infamiei de
a renunța la expunerea trădătorilor de frați. Mirosind o slăbiciune în
cele scrise de mine un comentator s-a aventurat să mă sfătuiască la fel
cum o făceau vânduții din fruntea Cultului Baptist sub Ceușescu. Iată-i
comentariul:
Cine dorește să împlinească voia Domnului în întregime își
stăpânește acest duh de ceartă care nu zidește nu sfințește nu aduce
progres Împărăției. „Nu faceți nimic din duh de ceartă” Descoperirile
se cer a fi de folos, spirituale și de unitate frățească în aceste vremuri
amare a festivismului religios și lipsit de putere în lupta nevăzută.
Câți v-ați rugat pentru acești oameni? Câți n-ați putut dormi
gândind, oare aș putea să fiu martir la 30 de ani, cu doi copii mici care
vor rămâne orfani? Ce faci acum e osândă, și fugă după vrăjitoare.
Majoritatea nu mai sunt în viață. Fiecare va răspunde singur înaintea
lui Dumnezeu. Știm prea puțin situația lor. Iar ce este afirmat se știe prin
Duhul de mult. Până și românul simplu spune: „despre morți numai de
bine. Apoi, sunt și lucruri îngăduite, pentru ca Dumnezeu să folosească
pe satana la carul Lui.
Atunci dl. Rădoi Nicolae, vei fi judecat de Domnul pentru otava
neconstructivă. Sunt credincioși tineri care vor fi dezgustați și să nu mai
creadă în nimeni și în nimic...
Ai fi gata să pleci misionar într-o țară musulmană sau păgână?
fă-o și vei avea răsplată decât să blamezi ce au reușit sau nu alții.
Învață de la Hristos să te porți cu cei care te vând, dacă chiar ai pătimit
din pricina lor. El S-a rugat pentru Petru să nu i se piardă credința,
L-a iertat, deși nu și-a cerut iertare, I-a dat o misiune cu și mai mare
răspundere. Vrei să faci așa? Domnul te va lăuda.
253
Lăsați sufletele oamenilor liniștite să poată crede în Dumnezeu și
în puterea Lui de schimbare a vieții omenești. Mă rog pentru d-ta.
Anonim
January 2, 2016 at 1:12
La care i-am răspuns foarte amabil:
Stimabile,
Am reținut sfatul pe care mi-l dai în umbra anonimatului! E
gratuit. Eu am mers la închisoare pentrucă nu am vrut să trădez Biserica
Domnului și pe frații mei. Am toată simpatia pentru cei care au cedat
persecuțiilor dar și-au mărturisit slăbiciunea. Nu am nici o înțelegere
pentru colaboraționiștii care în loc să mărturisească păcatul comis, se
recomandă a fi eroi ai credinței!
Cu acoperirea mizeriei lor nu îi ajutăm pe cei mai tineri în
credință, nici pe cei ce au nevoie de întoarcere la Domnul. Biblia nu
ascunde căderile oamenilor mari ai lui Dumnezeu. Dacă sunteți atât de
interesat de furnizarea unei imagini ideale a trădătorilor Cultului Baptist,
vă propun să începeți cu Biblia și să eliminați de acolo tot negativismul,
toate informațiile ce pun în lumină neprielnică pe oamenii lui Dumnezeu.
Nu cred că are cineva curajul să procedeze așa cu Scripturile. De ce am
proceda diferit cu istoria și am elimina ceea ce constituie un semnal de
alarmă pentru generația actuală?
Dacă sunteți unul care ați trecut prin închisorile comuniste
și sunteți gata să mergeți în țările musulmane ca misionar, așa cum
îndemnați pe alții, ieșiți în față și identificați-vă. Vă cumpărăm un bilet
de avion pentru a vă ajuta să ajungeți acolo unde sfătuiți pe alții că ar
trebui să meargă.
Eu am dovedit că am curaj să apăr adevărul atunci când se plătea
cu viața pentru opoziția față de Guvernul comunist. Și am dovedit că am
curaj rugându-mă și iertând pe cei care m-au trimis la închisoare deși ar
fi trebuit să mă apere, știind că eram membru într-o Biserică baptistă pe
care aceia aveau datoria să o apere!
Stimabile, cu ce te poți lăuda? Că în Christos nu prea văd că vrei
să te lauzi. Lașitatea nu este motiv de laudă. Apărarea și scuzarea trădării
nu este motiv de laudă.
Mai ușor cu rugăciunea pentru alții, dacă nu avem șira spinării
dreaptă. Ar fi bine să te rogi pentru domnia ta să ieși din cursa Diavolului
în care ai fost prins ca să îi faci voia.
254
Nicolae Rădoi
Deocamdată tinerii contemporani ne admiră pe noi, cei care au
mers la închisoare pentru credință, nu pe cei care au mers la Securitate
să dea declarații contra fraților lor! La care vezi virtute? Care vrei să fie
model pentru noua generație? E greu să răspunzi? De fapt, când lupta era
în toi, de partea cui te aflai, Stimabile?
Semnat: Nicolae Rădoi

Grupele de colaboratori ai Securității în Cultul Baptist
Un articol al păstorului Marius Cruceru ce face o radiografie
a colaboraționalismului în sânul Cultului Baptist din România. De
remarcat tonul reținut și calculat cu care prezintă evidențele. Iată un citat
ce prezintă grupele de păstori ai Cultului Baptist: „Au existat câteva
categorii de lideri în mediul baptist:
1. cei care au declarat colaborarea făţiş şi fără regrete;
2. cei bănuiţi că sunt colaboratori, dar despre care nu s-a ştiut
nimic sigur până la deschiderea dosarelor;
3. cei bănuiţi că sunt colaboratori, dar care au fost exoneraţi în
urma deschiderii dosarelor;
4. cei care nu au fost bănuiţi niciodată şi care, în urma deschiderii
dosarelor, au generat cele mai spectaculoase surprize în cadrul Cultului
baptist;
5. cei care au fost deasupra oricărei bănuieli şi cărora istoria le-a
confirmat statutul de oameni drepţi”
După 1989 – confirmările, surprizele, şocul

Ce n-a reușit Securitatea a reușit Iosif Țon
Același cititor ce demască falsa pretenție a lui Iosif Țon că a
fost brutal persecutat de Securitate își exprimă regretul pentru faptul
că un predicator ca Liviu Olah a fost subminat și eliminat de eforturile
combinate ale Securității și ale lui Iosif Țon.
„Citiţi capitolul din cartea Pași despre fratele LIVIU OLAH. Ce
efort au depus Securitatea și Uniunea Baptistă cu toți agenții ei înrolați în
Securitate să-i compromită numele! Ce efort au depus ca să îl determine
să renunța la botezul în aer liber și apoi să îl elimine din Oradea! Dar nu
au reușit!
Până cu o zi înainte de botez fratele Liviu Olah nu a vrut să audă
de renunțarea la serviciul de botez la Criș. A venit însă Scalvul Securității
și l-a determinat să renunțe la ceea ce păstorul Bisericii Baptiste nr. 2 din
255
Oradea credea că este o mărturie puternică în fața întregii frățietăți din
România.
Ceea ce nu a reușit Securitatea, renunțarea la ideea botezului în
aer liber și eliminarea lui Liviu Olah din Biserica Baptistă Oradea, a
efectuat Sclavul Securității, Joseph Tson.
Pe păstorul Liviu Olah, el, Sclavul, l-a expediat de la Oradea
în America vrăjindu-l că nu are studii teologice, că el îi aranjează să
facă studii teologice în Statele Unite ale Americii, pentru a deveni el
păstorul celei mai Mari Biserici Baptiste din Romania, în vremea când
acolo se botezau peste 150 de persoane odată. Scopul? Să se laude și să
își făurească astfel propria-i glorie.
A transmis apoi în străinătate informații lăudându-se ce mare
trezire a reușit să genereze el în Oradea. Josef Tson se vedea și se credea
un Personaj și Erou de Filme.”
Nu știm dacă dorința de a face pe placul Securității sau dorința de
slavă deșartă a fost factorul cel mai important în activitatea lui Iosif Țon,
dar cert este că le-a avut și urmărit pe amândouă.
Anonymous said...
Am auzit şi eu de aceasta întâmplare şi cred că e adevărată.
Interesant că fr Olah nu a cedat în faţa Securităţii şi altor autorităţi, ci a
cedat în faţa unui “pretins prieten” care cică i-ar fi vrut binele. Diavolul
ştie cum să amăgească chiar şi pe cei aleşi. Domnul să-l mustre pe Iosif
Ţon.
Paul
Unul care și-a trădat și victimizat frații pozează în victimă

brutalizată de Securitate
În contextul controverselor legate de diferite personalități ale
evanghelicilor români a apărut și o predică ce își anunță conținutul în
termeni șocanți: Brutala persecuție a lui Iosif Țon în România.
Unul din cititorii blogului nostru ne-a trimis linkul respectiv
și totodată un comentariu la conținutul acestuia. Nu este o expunere
la persoana a treia a experiențelor lui Iosif Țon în comunism, ci o
prezentare la persoana întâi făcută de însuși Iosif Țon. Rămâi stupefiat.
Omul nu a primit nici măcar o palmă de la securiștii români, ce chipurile
l-au interogat, dar pretinde că a fost brutalizat și supus unei violente
persecuții. Observațiile cititorului? Le aveți mai jos:
„Ce mare artist e Joseph Tson !!!! Ascultați pe acest link. Merită
256
Nicolae Rădoi
ascultat, deoarece el este Mielul de jertfă! El, Elisabeta, și Dorothy, fiica
lor, în totală dependență de Cer și renunțare totală la lume și la ei înșiși.
... știe cum să se bage pe sub pielea păstorilor Americani ca fiind
„sclavul lui Isus Hristos” (el depinde total de Mântuitorul, el nu mai e
nici al lui, nici al Elisabetei și nici al lui Dorothy. ...în totală dependență
de STĂPÂNUL SĂU, MÂNTUITORUL ISUS HRISTOS. Nici măcar
nu este un slujitor, ci el e „SCLAVUL DOMNULUI ISUS” (articolul
hotărât denotă că este unic în felul lui).
De fapt a fost Sclavul Securității - căreia i-a vândut pe cei de
la Caransebeş: Prejban, Cocârțeu și Rădoi și întreaga Biserică din
Caransebeș a predat-o ca și Iuda Securității după arestarea capilor
Comitetului ALRC și ai Bisericii din Caransebeș.
Următoarea trădare a fost a fratelui Pavel Nicolescu, pe care l-a
abandonat în ghearele Securității după ce l-a îndemnat să înceapă lupta
cu ALRC-ul, ca apoi să îl condamne pe fratele Nicolescu sub pretextul că
acela face politică, iar credincioșii nu sunt chemați să facă politică, nici
să întreprindă proteste, nici să ceară drepturi religioase. Ce mare artist e
Joseph Tson !!!!”
(I. T.)
E doar prima parte a scrisorii, dar transpare clar durerea unuia
care a participat la evenimente, a experimentat trădarea lui Iosif Țon și
este scârbit de atâta prefăcătorie a unuia care și-a trădat frații, dar pozează
ca unul care a suferit persecuție în România mai mult decât cei care au
fost în mod real persecutați, brutalizați și martirizați!
Fiii împărăției vor fi scoși afară

Cine au fost cei care au venit în ajutorul credincioșilor baptiști din
România ce luptau pentru drepturile tuturor creștinilor sub comunism?
Nu au fost conducătorii Cultului de la București sau cei de la
conducerea comunităților baptiste! Aceștia au apăsat în rana fraților
lor prin trădare deschisă și cererea de a fi condamnați la ani grei de
închisoare!
Nu au fost nici liderii comunităților române baptiste din lumea
liberă, cei care aveau microfonul la Radio Europa Liberă și Transworld
Radio din Monaco! Aceștia au insistat că ei nu fac politică. De fapt unii
dintre ei erau agenți ai Securității. Domnul să nu le țină în seamă păcatul
trădării!
Au venit însă în ajutorul nostru oameni temători de Dumnezeu
de pretutindeni. Din Franța s-a rostit în favoarea noastră domnul Sergiu
257
Grossu, autorul revistei Catacombes. Din Germania s-au ridicat alte
voci în apărarea noastră, oameni pe care nu i-am întâlnit niciodată, dar
pentru care m-am rugat ca Dumnezeu să îi răsplătească. Din Statele
Unite au intervenit pentru noi unele personalități politice, cum a fost
congresmanul Frank Wolf din Virginia. Oameni care nu ne-au cunoscut
personal au intervenit pentru noi, iar frații noștri, cei care trebuiau să ne
apere în primul rând, de fapt ne-au prigonit.
Vor veni mulți de la Răsărit și de la Apus și vor sta la masă
în împărăția lui Dumnezeu cu Avraam și cu ceilalți patriarhi, iar fiii
împărăției vor fi scoși afară!
Nu mai există nici un fel de principialitate la păstorii din

conducerea Asociației Bisericilor Baptiste din America
Am tot așteptat o schimbare. Foștii conducători ai Asociației
erauAm tot așteptat o schimbare. Foștii conducători ai Asociației erau în
majoritatea lor (de)formați de cadrele Seminarului Baptist din București,
în frunte cu Ioan Bunaciu. Nu ne-am așteptat să existe principialitate
la păstorii formați de agenții Securității ceaușiste ce au ajuns sau au
fost plasați (de aceeași Securitate) în funcții de conducere a Asociației
Baptiștilor Români din America. Dar ne-am așteptat să vedem o
schimbare și un spirit înnoit la generația nouă ce a preluat conducerea
Asociației de câțiva ani. Aceștia nu au studiat la București, ci în America.
Nu au avut legături de prietenie cu fosilizații instalați la conducerea
Cultului Baptist din România și nici obligații față de aceia, cum era cazul
vechii gărzi. Au fost formați într-un mediu ce presupune că și-au format
capacitatea de a distinge între ceea ce este principialitate și ceea ce este
compromis.
Ce să mai spunem? Dacă fiul lui Ioan Bunaciu a fost invitatul
de onoare al Asociației, concluzia este că această Asociație nu mai are
nici o onoare. Dacă președintele Asociație stă la amvon cu trădătorii
fraților săi înseamnă că și el este un trădător al principiilor biblice, și
dacă predicatorii Bisericilor baptiste române din America nu au nimic de
zis la faptul că un delator este invitat la tribuna Asociației înseamnă că
sunt o masă informă manipulată de forțele malefice ale atotprezentei dar
metamorfozatei Securități.

O precizare corectă făcută de Vestea Bună:
Trebuie să fac o corectură la ce ați scris aici:
”Vă prezentăm însă şi alte note informative a unor fraţi şi surori
258
Nicolae Rădoi
din Biserică care mărturiseau corect cele ce se petreceau la aceste întâlniri
cu fratele Olah.”
Să înțelegeți bine: sora Ana, fratele Cristea și sora Lidia nu au dat
nici o notă informativă, lor le erau ascultate telefoanele.
Ca unul care am citit multe dosare, vă pot spune cu certitudine
că prin expresia: ”o sursă a noastră ne-a informat” trebuie să înțelegem
transcrierea convorbirilor telefonice făcute de securiști. Ei înregistrau,
apoi transcriau ce e important și repartizau pe dosare.
Observați că notele care încep cu ”o sursă a noastră a informat”
sunt dactilografiate, nu scrise de mână.
Era o rutină, erau sute de oameni angajați să facă asta, care
mergeau la ”lucru” ca dumneata la stână.
Ascultând pe sora Ana și pe sora Lidia, securiștii aflau lucruri pe
care Rădoi și alții nu le-ar fi vorbit la telefon.
Fiind vorba de anul 1977, redările de convorbiri pot fi nu doar din
convorbirile telefonice ci și din înregistrări ”ambientale”. Din anul 1976
începând, telefoanele obișnuite erau dotate cu aparatură care înregistra
tot ce e în cameră, chiar când nu se vorbea la telefon.
Deci sora Lidia și fratele Cristea au fost sursele lor fără să știe.
Despre microfoane:
Radoi Nicolae:
Mulțumim de precizare. Corect era: „Vă prezentăm însă și alte
note informative despre mărturiile unor frați și surori care mărturiseau
corect cele ce se petreceau la aceste întruniri cu fratele Olah.”
Vestea Bună:
Sunt total de-acord cu cei ce-au avut curaj în anii ’70-’80 şi cu
faptul că au cerut sprijinul străinătăţii, dar luxul acesta nu-l avuseseră
cei din perioada stalinistă. Sunt de-acord cu concluzia lui Mitrofan pt
baptiştii din Stalinism. El scrie ceva de genul: în loc să se bazeze pe
Domnul şi să rişte persecuţia, ei au mers pe metoda relaţiilor (aluzie la
relaţia dintre Rusu & Dan şi Petru Groza- prim ministru marionetă a
ruşilor) şi a plecării capului pt a evita necazurile. Tot el spune bine că cei
ce-au ieşit din Stalinism au fost atât de timoraţi încât nici după ce s-a mai
relaxat n-au renunţat la atitdinea de resemnare şi acceptare.
Unde nu sunt de-acord cu Mitrofan e acolo că nu văd de ce-a
fost să se recurgă la relaţii atâta doar că nu trebuiau să cedeze la presiuni
atunci când relaţiile nu mai ajutau. Şi generaţia următoare a apelat la
259
relaţii… dar în Vest şi nu în Est. Era rău? Nu. Dar nici ei nu s-au bazat
exclusiv pe Domnul. Pt a ilustra prăpastia dintre noi şi conducători aş cita
pe un conducător care se prezenta pe sine ca şi “cureaua de transmisie
dintre departament şi credincioşi”. Dumnezeule mare! Doar atât? A fost
revoluţionară menţiunea făcută de ALRC Timişoara într-un document:
“să se renunţe la a privi Departamentul Cultelor ca pe organul superior
al Uniunii baptiste!” Aveau dreptate… dar conducatorii baptişti aşa îl
priveau. La nişte alegeri la Arad lucrurile n-au mers cum trebuia şi Mara
(atunci președinte de Uniune) a spus simplu: “staţi să merg să dau un
telefon”. A venit şi-a zis: “măi fraţilor, nu se acceptă”. Unde-o fi dat
telefon? La 5015? Vorbeam de păstorii docili. Unul dintre ei, dovedit
ulterior şi informator, spunea deschis credincioşilor: “nu faceţi asta
că dacă mă întreabă trebuie să le spun; nu pot să mint”… Nu, nu era
complet deschis pt că nu spunea că se duce el singur să le spună şi fără
să-l cheme “ei”. Dar era modul lui de-a-i proteja pe fraţi şi pe sine. Când
n-a mai putut evita invitarea unui frate ce-a avut o moarte clinică le-a
spus ceva de genul: “eu plec în concediu în luna… , aveţi grijă să nu
faceţi ceva ce nu trebuie”… cu alte cuvinte, le-a făcut aluzia să-l cheme
când el era în concediu. Nu, nu-l admir şi nu sunt de-acord. Dar astfel de
chestii arată că şi ei se simţeau vinovaţi şi încercau să nu aibă informaţii
de dat. Cunosc şi cazuri când păstorii plecau ca să nu fie de faţă la ceva
mai deosebit. Cel de mai sus evita plecările în străinătate spre mirarea
colegilor; bănuiesc că pt a nu fi silit să dea note.
Silveşan publica un fapt necunoscut mie . La un moment dat, Ioan
Bunaciu nu mai aceptă sa fie informator pt că “nu-l lasă conştiinţa”…
şi l-au scos din reţea. Aşa cum am scris într-un comentariu precedent,
dânsul a continuat colaborarea într-alt fel “rămânând pe linie”. De ce l-o
fi mustrat conştiinţa dacă nu era nicio problemă să fii informator?
Fr. Rădoi îl lăuda pe bună dreptate pe Gavrilovici pt curajul său de
la Caransebeş. O merita! Numai că prestigiul său în Arad nu era cel
prin care-l descrie Nicolae Rădoi. Adevărurile parţiale (intentionat
sau nu) sunt şi ele o nedreptate pt cei ce-au fost deconspiraţi complet.
Compromisurile n-au început şi n-au sfârşit cu delaţiunea la Secu deşi
acest compromis a făcut cel mai mult rău în comunism.
Unii nu au vocaţia martirajului, deşi cred că o au pe cea a păstoririi

După căderea comunismului în România, mai marii Bisericii
Ortodoxe au fost întrebaţi, cum se face că reprezentanţii atâtor altor culte
au suferit pentru credinţă sub comunism, iar preasfinţiile lor nu au avut
260
Nicolae Rădoi
nimic de suferit? Răspunsul lor a fost că Biserica Ortodoxă nu are vocaţia
martirajului!
În lumina celor spuse de Domnul Isus cu privire la cei pe care El
îi cheamă şi îi trimite ca pe nişte miei în mijlocul lupilor, ne întrebăm,
ce chemare şi ce trimitere au mai marii Bisericii Ortodoxe? Departe de a
avea însemnele oilor sau mieilor, ei prezintă toate semnalmentele lupilor
răpitori, eventual deghizaţi în piele de oaie. Şi pielea de oaie o au din
jupuirea pravoslavnicilor enoriaşi!
Un alt răspuns lui Doru Radu

Fratele Doru Radu susține că Iosif Țon nu a mințit când a afirmat
că nu a mai fost informatorul Securității după 1973. Oare așa să fie?
Câteva probleme cu această poziție:
1. Dacă a fost informator până în 1973, rezultă că între 1968, când
pretinde că s-a pocăit, și 1973, când spune că a încetat, a fost informatorul
lor. Ce pocăință a fost aceea care l-a ținut în continuare informator al
Securității? Și dacă între 1968 și 1973 i-a mințit pe frați, că este pocăit,
deși îi trăda în continuare la Securitate, de ce să îl credem cu privire la
perioadele ce au venit după 1973? Nu știu dacă vedeți soliditatea acestui
argument.
2. Unde sunt informațiile pe care le-a dat Securității în acest
timp, deoarece nu apar în dosarul lui cercetat de Daniel Mitrofan? Dacă
recunoaște că a fost informatorul lor între 1968 și 1973 și totuși nu avem
informațiile pe care le-a dat Securității, rezultă că avem lacune mari în
dosarul pe care Securitatea îl oferă oficial spre cercetare istoricilor. Dacă
există aceste găuri în informația accesibilă publicului, înseamnă că toată
cealaltă informație sau lipsă de informație nu este determinantă pentru
cazul lui Iosif Țon, adică nu îl justifică în afirmația lui că nu a mai fost
informator, în virtutea faptului că lipsesc datele care dvs. le pretindeți
mereu. Așa că de azi înainte să nu mai aduceți acest argument că Iosif
Țon nu a mai fost informator după 1973 deoarece lipsesc informațiile
care să îl dovedească a fi fost. Nici între 1968 și 1973 nu avem dovezi că
Iosif Țon a fost informator, și totuși, el recunoaște că a fost informator!
3. Ce este declarația pe care Iosif Țon a dat-o Securității despre
activitatea lui Alan Scarfe în 1974, dacă nu dovada că încă mai lucra
pentru Securitate? Datorită acelei declarații Alan Scarfe a fost deconspirat
și expulzat din România. Datele pe care acesta voia să le publice în Apus
despre persecuțiile credincioșilor din România nu au mai putut fi adunate
și publicate. Pe cine a slujit Iosif Țon când l-a deconspirat pe Alan Scarfe?
261
Poate ne puteți lămuri.
4. Dacă notele pe care Iosif Țon le-a dat Securității în 1980 și
1981 nu sunt „informative” - după expresia dvs. atunci ce sunt, note
dezinformative? Cele două note arată clar că Iosif Țon avea o misiune
din partea Securității și știa că trebuie să o îndeplinească. Cât de bine și-a
îndeplinit-o, asta este o altă problemă.
5. Fratele Mitrofan a arătat că dosarul lui Iosif Țon nu este accesibil
publicului deoarece se află la externe. Informațiile ce au fost puse la
dispoziția publicului din dosarul lui Iosif Țon nu constituie altceva decât
niște fărâmituri neînsemnate. Și deși avem doar fărâmituri, ele indică
spre realitatea că Iosif Țon slujea Securitatea, cu sau fără angajament
oficial.
6. Dumneavoastră invocați lipsa de informații solide. Pe baza
lipsei de informații trageți concluzia că Iosif Țon nu a mai fost informator
după 1973. Argumentul tăcerii nu este unul valid într-o dispută legală.
Ceea ce eu invoc este informația, care deși fragmentară, oferă totuși
posibilitatea de a reconstitui tabloul trădărilor lui Iosif Țon în încercările
sale de a face servicii Securității.
Să fim clari. Dacă informator al Securității este doar omul care are
un angajament oficial cu Securitatea, atunci, în conformitate cu această
logică putem concluziona că Iosif Țon nu a mai fost agent și informator
al Securității după 1973, deoarece nu există un document oficial care să
arate acest lucru. Dar dacă informator și agent al Securității este orice
individ care slujește Securitatea cu note, informații, acțiuni cerute de
Securitate, atunci Iosif Țon a fost, cu intermitență, agent al Securității și
după 1973.
Răspuns lui Doru Radu

Date fiind comentariile cititorului nostru Doru Radu la articolul
Dovezile cooperarii lui Iosif Ţon cu Securitatea între 1976 și 1981 dorim
să facem câteva precizări luând în considerare punctele comentariului.
1. Faptul că Iosif Țon i-a călcat pe bătătură pe securiști nu
elimină posibilitatea cooperării lui cu aceștia. Că i-a călcat pe bătătură
este adevărat. Care este explicația? Este tocmai ceea ce am arătat cu
privire la Iosif Țon, și anume evoluția lui sinuoasă în relație cu frații
săi și cu autoritățile. Iosif Țon s-a coalizat când cu disidenții, când
cu reprezentanții Uniunii ce luptau împotriva disidenților, când cu
Securitatea, care avea obiectivele sale atât cu privire la disidența baptistă,
cât și cu privire la conducerea baptistă. Oscilațiile lui Iosif Țon arată
262
Nicolae Rădoi
că era lipsit de principialitate și că se dădea cu partida care părea că îi
asigură succesul de a parveni.
2. Sunteți de părere că Iosif Țon trebuia să își ceară iertare pentru
felul în care a procedat față de soția mea. Iosif Țon nu are puterea să își
ceară iertare, deși a greșit față de mulți frați de ai săi. El își închipuie că
cererea de iertare este o dovadă de micime spirituală. Mai bine înconjoară
pământul încercând să justifice rațional orice ofensă adusă fraților săi,
decât să mărturisească faptul că a greșit față de ei.
3. Spuneți că nu există dovezi că Iosif Țon a fost informator
al Securității după 1973. De fapt ce înseamnă „informator” în opinia
dvs.? Oare numai aceia au fost informatori care au avut un contract
cu Securitatea? Informatori au fost mulți cetățeni care au procedat la
informarea și slujirea Securității, fie că au făcut lucrul acesta în urma
unui angajament, fie că au făcut-o fără un angajament oficial. Iosif Țon a
informat Securitatea și a adus servicii Securității după 1973. I-a informat
cu privire la acțiunile lui Alan Scarfe în 1974 și a făcut servicii Securității
condamnând oficial pe luptătorii pentru libertate religioasă din ALRC și
pe cei din Caransebeș.
4. Dacă Securitatea nu i-a cerut expres lui Iosif Țon să ceară o
declarație a vinovăției noastre de la soțiile celor ce au fost condamnați la
Caransebeș, acest lucru nu înseamnă că acolo nu a fost mâna Securității.
5. Că reprezentanții Uniunii au vehiculat cifra de 20 de ani de
condamnare pentru noi, cei trei din Caransebeș, nu este de neconceput
sau imposibil. Prin cifra menționată ei încercau să arate cât sunt de
indignați față de noi, cei ce luptam pentru libertate, și cât de loiali erau
față de partidul unic al României comuniste.
6. Suntem de acord integral într-un punct. Iosif Țon a folosit
situația de la Caransebeș pentru a intra în grațiile Securității pe care o
lovise prin lucrarea „Cine își va pierde viața”. De fapt, poziția lui față de
Caransebeș este dovada frângerii sale de către Securitate după câțiva ani
de bravură (1973-1977 cu luările de poziție prin cele scrise, prin postul
de 40 de zile, prin încurajarea Memoriului celor 50 etc.).
7. Ruptura lui Iosif Țon cu ALRC nu s-a datorat opiniilor diferite
față de unele proceduri, ci cerinței Securității ca Iosif Țon să condamne
oficial mișcarea și să oprească pe alții de la aderare.
8. Nu am știut că ați arătat bunăvoință față de soția mea aducându-i
un avocat baptist în sprijin. Vă mulțumesc, chiar dacă este așa târziu.
9. Dezamăgirea mea nu este faptul că „militanții” de la Uniune
erau de partea autorităților! Nu! Noi știam bine acest lucru și nu așteptam
263
nimic de la ei! Dezamăgirea este că Iosif Țon și alții, care pretindeau că
sunt disidenți și că apără drepturile religioase ale românilor, erau de fapt
colaboratori ai Securității și făceau jocul acesteia.
Universitatea închisorii
Deținuții României comuniste se chestionau unii pe alții cu
privire la locul unde au servit sentința prin întrebarea: „Unde ai făcut
facultatea?” Unii o făcuseră la Aiud, alții la Gherla, alții la Jilava sau
Sighetul Marmației, toate având sinistra reputație de închisori ale morții.
Cei care l-au cunoscut pe Domnul ca Mântuitor au constatat mai târziu
că la închisoare au făcut într-adevăr o facultate, locul morții devenind un
loc al învierii spirituale și al progresiei pe plan lăuntric și al maturizării.
Oamenii trecuți de Dumnezeu prin cursurile universităților închisorilor
au devenit servi eficienți în societate, lucru care ar fi fost imposibil dacă
nu ar fi avut loc educația din celulă.
Dumnezeu a folosit nu doar închisorile din România pentru a
oferi oamenilor săi diplome universitare, ci și cele din alte țări, inclusiv
închisorile din lumea liberă. Cu două zile în urmă a plecat în prezența
Domnului Chuck Colson, fondatorul organizației Prison Fellowship,
cea mai mare instituție creștină ce se ocupă de asistența în primul rând
spirituală a celor din închisori. Eficiența slujirilor oferite de Prison
Fellowship este explicabilă din moment ce însuși întemeietorul ei a
trecut prin închisoare după ce a servit ca și Sfătuitor Special (Presidential
Special Counsel) în cabinetul președintelui Nixon. La 39 de ani Charles
Colson a ajuns pe culmile succesului politic, având un birou lângă cel al
președintelui la Casa Albă. Ca putere și influență s-a bucurat de a doua
poziție în administrația Nixon. Împreună cu alții a creat ceea ce istoricii
au numit președinția imperială a Statelor Unite, el fiind ctitorul cel mai
important. Faptul că a ajuns la o asemenea poziție amețitoare nu i-a adus
deloc satisfacție profesională. Dorea ceva mai mult. Unde poți merge
mai departe, sau mai sus de asemenea altitudini? Răspunsul l-a oferit
Dumnezeu care l-a dus la închisoare și la cruce. Datorită implicației sale
în scandalul Watergate a fost condamnat la închisoare unde a servit șapte
luni. În timpul procesului a ajuns să cunoască jertfa care ne eliberează de
orice vinovăție și a acceptat-o prin credință. Ca urmare a convertirii sale
a scris cartea Born Again, un best seller.
După ieșirea din închisoare a fost chemat de președintele Nixon
care l-a chestionat cu privire la „religiozitatea” nouă pe care a dobândit-o.
Când i-a confirmat că este născut din nou și ca urmare vrea să trăiască
264
Nicolae Rădoi
pentru Christos, Nixon l-a sfătuit să nu se pripească, ci să aștepte până îi
trece entuziasmul pentru experiența sa, și după ce va reveni cu picioarele
pe pământ să se avânte în lumea afacerilor pentru care este în mod real
dotat. Chuck nu a mai revenit cu picioarele pe pământ, ci a început să Îl
slujească cu pasiune pe Răscumpărătorul Său. Timp de 40 de ani a scris,
a produs emisiuni transmise la radio (BreakPoint), a dezvoltat programe
de asistență a tinerei generații în dobândirea abilității de a apăra punctul
de vedere creștin (Centurions), etc. A apărat fără compromis Evanghelia
harului, poziția pro-choice, implicarea socială a creștinilor, condamnând
imoralitatea (inclusiv homosexualitatea), corupția, arivismul, și celelalte
vicii ale societății contemporane și ale Bisericilor abătute de la adevăr.
În fața valului de lașitate și ambiguitate atât de evidente în cazul
celor mai mulți creștini ce fac umbră pământului la ora actuală, exemplul
lui Chuck Colson rămâne unul de referință. Un soldat al lui Christos
a plecat acasă și se cuvine să îi dăm onorul, noi, cei care ne declarăm
la rândul nostru soldați. Probabil că pentru a avea mai mulți ostași
incoruptibili ar fi nevoie de un nou val de persecuție care să îi ducă în
universitatea închisorilor pe cei care au datoria de a apăra Evanghelia.
Cu diplome obținute acolo am avea mai puțini dezertori și ulterior mai
puțini detractori.
Din Dosarele Securitatii I
Vă prezint mai jos motivele pe care Securitatea motiva

introducerea de microfoane în casa mea de la Caransebeş (faptul că eu
găzduiam pe toţi cei care veneau prin Caransebeş care erau urmăriţi
de Securitate) precum şi modul de acţiune pentru filare. Mă bucur că
am aceste documente că mulţi din cei care au fost părtaşi cu mine la
acele evenimente s-au îndepărtat şi nu vor să scrie nimic despre acele
timpuri pentru ca tineretul de azi să înţeleagă istoria adevărată a Bisericii
în perioada comunistă. După instalarea microfoanelor am primit nişte
detectoare şi am găsit toate microfoanele pe care Securitatea le-a instalat
la mine în casă. Poate era mai bine să le las pentru că în toate conversaţiile
mele l-am prezentat frumos pe Hristos şi nu aveam nimic de ascuns nici
faţă de ei nici faţă de fraţii mei. Am fost hotărât să-l reprezint frumos
pe Dumnezeul meu chiar dacă trebuia să plătesc cu viaţa (ştiam că cu o
moarte toţi suntem datori) după cum reiese din documentele Securităţii.
265
266
Nicolae Rădoi
Din Dosarele Securitatii II
În declaraţia pe care șeful Securităţii din Reşiţa, colonelul David

Ştefan, o trimite căpitanului de Securitate Zapodeanu, din Bucureşti,
noi eram acuzaţi că le spuneam credincioşilor din Caransebeş să nu se
supună măsurilor luate de organele locale de stat şi nici măsurilor luate
de cei de la Comunitate sau Uniunea Baptistă, că organizam Biserica
ca o Biserică independentă de Uniunea Baptistă. Asta era adevărat. În
acele timpuri Biserica Baptistă din Caransebeş a fost total independentă
de Uniunea Baptistă sau Comunitatea de Timişoara. Forul superior era
Adunarea Generală a Bisericii fiind condusă de un Comitet nou care nu s-a
supus celor de la Uniunea Baptistă pentru că erau foarte corupţi şi lucrau
mână în mână cu cei de la Securitate pentru prigonirea credincioşilor.
A fost singura Biserică din Romania care a funcționat independent de
Uniunea Baptistă pentru cel putin 8 (opt) luni până când am fost arestaţi
şi încarceraţi în închisoare de cei de la Securitate, fiind ajutaţi foarte mult
de slugarnicii de la Uniune şi Comunitate.
Din Dosarele Securitatii III
În perioada luptelor din Caransebeş, în timp ce noi încercam

să-l aducem pe fratele Olah cât mai des la Biserică pentru ca Cuvântul
Domnului să fie vestit cu putere, au fost mulţi care ne susţineau cu
rugăciune şi erau foarte bucuroşi, dar în acelaşi timp unii din Comitetul
Bisericii dădeau Note Informative la Securitate încercând să împroaşte
cu noroi nu numai pe fratele Olah dar şi pe noi, cei care îl aduceam,
datorită dorinţei Bisericii. Iată câteva din notele informative date de
aceşti “fraţi” cum sunt Secretarul Bisericii Trastes Ion, Oprea Romulus,
Titus Olariu, Cuzma Ioan, Curuţ Teodor. Vă pezentăm însă şi alte note
informative a unor fraţi şi surori din Biserică care mărturiseau corect
cele ce se petreceau la aceste întâlniri cu fratele Olah, mărturisiri sincere
cum ar fi cele din partea sorei Teodorovici Ana, Cristea Petru, sorei Lidia
Pista precum şi a unui agent al Securităţii care se afla prezent la predica
fratelui Olah Liviu. Acest agent al Securităţii a fost mult mai sincer decât
cei care ne reprezentau ca şi Comitet al Bisericii.
Vă rog să mă iertaţi dacă nu întelegeţi scrisul. Scrisul aparţine
trădătorilor.
267
Notă Informativă Secretarul Bisericii Trastes Ion
268
Nicolae Rădoi
269
Notă Informativă Oprea Romulus
270
Nicolae Rădoi
271
272
Nicolae Rădoi
273
274
Nicolae Rădoi
Notă Informativă Titus Olariu
275
276
Nicolae Rădoi
Notă Informativă Cuzma Ioan
277
278
Nicolae Rădoi
Notă Informativă Curuţ Teodor
279
280
Nicolae Rădoi
Note Informative date de “SURSA” privind sora Teodorovici
Ana, Cristea Petru şi sora Lidia Pista precum şi o informare
personală a unui agent al securităţii.
Sora Teodorovici Ana
281
Fratele Cristea Petru
282
Nicolae Rădoi
283
Sora Lidia Pista
284
Nicolae Rădoi
285
Un Agent al Securităţii
286
Nicolae Rădoi
Mărturii complementare - Rodica Boțan
Era prin 1981...În Bay Area exista un grup micuţ de români.

Fratele Avram Boţan începuse o Biserică cu numai 7 suflete în San Le-
andro. Flavius fiul lui murise la scurt timp dupa aceea...şi au rămas doar
6 persoane. Era un început dureros de drum. Puţin după aceea fratele
Avram a început să sponsoreze români din lagărele din Austria şi Italia.
Veneau şi baptişti şi penticostali dar şi ortodocși... care cum cerea să fie
sponsorat. În total a sponsorat vreo 500 de români. Printre cei sponsoraţi
era şi familia fratelui lui de corp Boţan Elisei şi mama lor Boţan Ana.
Cam la scurt timp după venirea lor am apărut şi noi, familia Rădoi şi alte
câteva familii.
Vremuri ciudate. Eram toţi veniţi din diferite părţi ale ţării, difer-
ite obiceiuri, diferite atitudini. O adunătură de oameni care fugiseră de
comunism şi care nu prea ştiau cum să funcţioneze liberi. Fiecare aveam
ideile noastre cam cum ar trebui să arate lumea liberă. La început am gus-
tat din plin fericirea că am scăpat de comunişti şi că suntem liberi. Dar pe
287
lângă simţământul ăsta plăcut eram un
pic şi speriaţi. Nu ştiam limba engleza
mai nici unul şi nu ne puteam angaja
într-o ramură economică similară cu
aptitudinile şi profesia ce am avut-o
înainte. Mai ales bărbaţii...căutam cu
toţii cu îngrijorare de lucru. Şi uite aşa
uitându-ne înapoi ne zâmbesc amin-
tiri frumoase din timpuri dificile dar
pline de farmecul noilor speranţe cu
care America ne-a fascinat la venire...
Ciudat era că noi tot români
am rămas şi după ce am venit. Chel-
tuiam mai tot ce făceam muncind
cumpărând multă mâncare şi umplând frigiderul - să fie acolo ziceam
noi - obişnuiţi cu lipsurile din România. Apoi am găsit un restaurant pe
placul nostru...era un loc unde mâncai cât doreai şi se plătea un preţ fix.
Noi îi ziceam...”la porci” ...şi nu mă întrebaţi de ce...Cert este că mergeam
toţi acolo, familia Rădoi, familia Boţan, mai era familia Neagoe...familia
Cristea... La un moment dat am crezut că o să dea restaurantul faliment
din cauza noastră. Când intra trupa noastră înăuntru se vedea pe feţele
lor că îi apucă groaza ...că trebuiau să se apuce de prăjit şi de mestecat în
oale. Şi unde eram noi adunaţi...păi acolo dragii mei era şi...veselie.
Mă întelegeam bine cu fratele Elisei. Odată a venit chiar şi fratele
Olah pe la noi şi ne-am petrecut aşa...ca la nuntă. Ne-a găsit pe toţi adunaţi
la un loc şi la Biserică şi apoi şi după slujba de biserică ne-am adunat
acasă. Era o vreme binecuvântată când nu aveam prea multe lucruri şi
nici casele nu ne aparţineau...aveam servicii care ne plăteau salariile cele
mai mici - 3.25 dolari la oră, dar aveam o părtăşie dulce cu fraţii...părtăşie
pe care în timp am pierdut-o. Da...ne-am aşezat fiecare la casele noas-
tre, am găsit muncă mai potrivită, am făcut business, am adunat bani,
ne-am stabilit şi avem toţi o poziţie socială onorabilă. Dar zilele acelea
minunate nu le-am mai întâlnit de atunci. Am rămas prieteni...dar viaţa
ne-a împrăştiat, grijurile ne-au ocupat timpul şi am rămas doar cu gustul
plăcut al amintirilor pe care îl vom lua cu noi în veşnicie.
288
Nicolae Rădoi
Sunt oameni pe care îi
întâlneşti odată în viaţă şi poate
petreci puţin timp împreună cu ei
- dar întâlnirea lor nu este un lucru
întâmplător - şi prietenia şi relaţia
cu ei este în planul Lui Dumnezeu.
Sunt momente critice din viaţă când
ai nevoie de echilibru sau când ai ne-
De Crăciun împreună cu voie să nu te simţi chiar singur - să
familia fratelui Elisei Boțan
poţi vedea că şi alţii trec prin ce treci
tu şi în timp ce te sprijineşti pe ei să fii tu însuţi sprijin lor...În acele mo-
mente cruciale Dumnezeu a avut în plan să fiu alături de familia Boţan
şi ei să fie alături de mine. Ne-am sfătuit reciproc, ne-am încurajat şi ne-
am ajutat unul pe altul. Păstrez şi astăzi o relaţie plăcută cu fratele Elisei
şi sunt sigur că vom continua această relaţie şi dincolo de zare. De câte
ori ne întâlnim uităm ce vârstă avem şi ne amintim cu plăcere de anii de
început...şi când vom fi în cer vom duce cu noi toate aceste amintiri fru-
moase. Americanii spun ca pe unii oameni îi ai în viaţă “for a reason and
others for a season” (pe unii pentru un motiv şi pe alţii pentru un sezon),
dar cu unii te uneşti în spirit şi într-o dragoste frăţească pentru eternitate.
În atenția lui Filip Dincă
Fr. Nicolae Rădoi e cam dezamăgit că nu i-ați dat nici un răspuns

dupa 5-6 luni de când va rugat să scrieți câteva rânduri despre el.
Deasemenea e supărat că nimeni din cei ce au fost membri ai AL-
RC-ului nu au vrut să-l ajute cu cartea pe care o scrie despre evenimen-
tele de la Caransebeș, și despre Fr. Rădoi m-a rugat insistent să insist să
scrieți câteva rânduri ca să le adauge la carte .
Așteaptă să-i comunicați dacă nu vreți să scrie-ți nimic despre
experiența vizitei la Caransebeș ca Seminarist și ca Evanghelist în Misi-
une la Biserica din Caransebeș și de implicarea în răspândirea Bibliilor.
Deasemenea mi-a zis că va dăruit mașina sa Volga sovietică pt această
lucrare și ar vrea să amintiți de contribuția sa la răspândirea Sfintei Scrip-
turi.
Așteaptă răspunsul dumneavoastră, da sau nu, ca apoi să trimită
289
cartea la tipărit.
Eu vă rog din suflet puneți câteva rânduri pe hârtie că merită nu-
mai pt. pușcăria pe care a făcut-o la Popa Șapcă. Am fost pe acolo 5 luni
si e oribil, și dezgustător.
Vă mulțumesc pt. înțelegere anticipat că o să-l ajutați imediat.
Pentru: Elena Marin-Alexe....
Am citit cu atenție reproducerea scrisorii de mai sus trimise la

Europa Liberă, care descrie “pe cinstite” și cu amănunte istorice reale,
cunoscute de noi Românii din SUA. Fr. Rădoi a fost și este un gigant al
credinței în Dumnezeu, și extrem de sincer și cinstit--așa l-am cunoscut
eu în 1978!
Nu observ vreo “condamnare” aruncată asupra cuiva, ci numai o
referință în mod indirect reprodusă a dl. Iosif Țon de către Barbatei. Eu
lucrând în câmpul juridic American de peste 25 de ani, și acuzând în scris
(în fața judecătorilor federali) oficiali în tribunale federale, observ din
toate scrierile lui cinstite, că nu e bun de loc a face “acuzații”--asa cum tu
te exprimi în scris. Sunt impresionat de faptul ca el și acum, dupa vreo 35
de ani, scrie o istorie reală a faptelor intâmplate la Caransebes în 1978!
Ca să fiu înțeles, eu personal am contactat - și acum cunosc personal - pe
oficialii juridici care l-au condamnat la închisoare pe verișorul meu Petru
Cocarteu, fr. Rădoi și fr. Prejban... și înțeleg într-o oarecare măsura (dar
nicidecum ca și Fr. Radoi care a trăit durerile pe cont propriu în acea zi
nefastă din 1978). Ce anume: că autoritățile juridice, ele însuși, au fost
supuse unei invazii neașteptate din partea Securității, de ai intimida și
demoraliza, dar ei mi-au spus că s-au opus categoric la cererea insistentă
a Securității odioase a dictatorului împuscat, de-a “umfla” sentința de
încarcerare a verișorului meu primar Cocarteu. Ei mă respecta mult pe
mine, acum ei neștiind că eu eram verișorul lui Petrică. S-au oferit să
dea hainele negre jos și să emigreze în țara mea “vitregă”, dar nu am dat
curs celor ce ei mi-au sugerat, și i-am îndemnat să stea pe loc și să facă
o diferență vizibilă în noul sistem democratic din justiția Română. I-am
vizitat din nou peste ceva ani, și am fost chiar impresionat de lucrul lor
bine facut în câmpul științei jurisprudenței Anglo-Americane! I-am tes-
290
Nicolae Rădoi
tat, și încă vorbeau cu mine în Engleză, și erau f. constienți de Constituția
noastra Americană! Îmi place să-mi amintesc că s-au “pocăit” de trecutul
lor, și că le pare rău pt. ca n-au reușit mai bine să reducă sentințele celor 3
de mai sus! Dar, eu am văzut cu ochii mei, locurile private unde ei au fost
intimidați în miez de noapte. Mai târziu, am văzut și poezile compuse cu
un spirit creștin de unul din ei! Și de credința în Dumnezeu care s-a in-
staurat în familia unuia din ei--care el mi-a spus că nu a avut-o în timpul
cât a fost în sistemul celor de la conducerea țării.
În concluzie, eu îi dau nota zece fratelui Rădoi, și spun aici, că
eu l-am cunoscut un frate de mare cinste și încredere care nu s-a sfiit să
plătească din buzunarul lui personal ca să sponsoreze distinsul “Cor de
Copii” care călătorea prin biserici ca să laude numele lui Hristos într-un
timp de mare persecuție religioasă despre care Fr. Rădoi nu se sfiește să o
descrie și acum cu claritate și mare atenție la cuvintele scrise. Să nu mai
aud pe cineva pe acest blog care-l acuza direct sau indirect pe Fr. Rădoi
de “acuzații”...care nu există în scrierile și reprezentările lui detailate!
Anthony.
Radoi Nicolae has left a new comment on your post “Orientare pentru
dezorientaţi”:
În documentul acesta se poate vedea cât de bine se armonizează

„creştinismul” cu comunismul, mai ales când reprezentanţii acestor
poziţii sunt în bune relaţii, aşa cum erau „liderii” baptişti cu împuterniciţii
guvernului. Armonioasa lor colaborare şi „părtăşie” a rămas imortalizată
în acest proces verbal scris de fratele Viorel Vuc, diaconul Bisericii Bap-
tiste din Caransebeş care a avut „fericirea” să se găsească la întrunirea
reprezentanţilor celor două religii. Poți citi despre păstori cari aveau
năzuinţa nobilă să se numească fraţi cu Ceauşescu (deşi, fără să ştie, în
realitate erau), şi aceasta deoarece „au îndurat” aceleaşi persecuţii în
care „creştinii” şi comuniştii au fost alături unii de alţii; veţi vedea cum
datorită „smereniei” unii păstori nu s-au crezut vrednici să se declare
fraţi cu Ceauşescu, deşi erau; poți citi despre unitatea celor două „reli-
gii” văzută în faptul că unii păstori creau programe culturale pentru uzul
celor de la căminul cultural; poți citi despre modul cum „liderii” baptişti
291
şi-au făcut mea culpa pentru că nu au trimis telegrame de felicitare lui
Ceauşescu, şi cum şi-au reproşat că rugându-se ca Dumnezeu „să dea
minte” lui Ceauşescu au luat numele acestuia în deşert (să citeşti şi să
te cruceşti!); poți citi despre referatul politico-social citit de secretarul
cultului (care a durat 35 de minute plus o oră şi jumătate de elogii pen-
tru preşedintele Ceauşescu) şi despre referatul despre rugăciune (aţi citit
bine!) care a durat 15 minute, şi despre care nu a mai fost (ne)voie să se
discute! Veţi vedea cât de mult iubeau pe fraţi şi cât de adânc simţeau
cu Bisericile „liderii” de la Comunitatea Baptistă de la Timişoara şi de
la Uniunea de la Bucureşti, şi cum se „jertfeau” pentru interesele aces-
tora! Când veţi ajunge la sfârşitul documentului veţi constata cine pe
cine slujeşte! Şi vă veţi întreba dacă acei „lideri” ai baptiştilor au cunos-
cut vreodată pe Dumnezeu! Cam atât despre „cinstea” şi „onoarea” mai
marilor baptişti din anii 1970! Din lectură veţi vedea că un singur tânăr
(Craiovean) a avut demnitatea să conteste practica „liderilor” şi să arate
realitatea persecuţiilor, iar un alt tânăr a admonestat pe bătrânii cultului
pentru că au aplaudat în Biserică pe Ceauşescu.
(poze scoase din context)
Părinții mei Cumnatul Cornel cu nevasta și cu soția
Nume conspirative din

În vârful muntelui Țarcu cu oile și cei 6 măgarii (“mașinile” care îmi transportu marfa la IMS)
292
Nicolae Rădoi
Dosarul Credinciosul și Răducanu:
SURSA/NUME CONSPIRATIV DATA cind Securitatea a cules Informatia
POPESCU ION 07.10.1978
VLAD ION 07.10.1978
MUNTEANU ANDREI 21.10.1978
MICSA ALEXA 16.10.1978
CRISAN 24.08.1978 / 02.08.1978 / 06.06.1978
DOGARU VASILE = IACOV 14.06.1978
PETRESCU = GAVAGINA 22.05.1978
MITREA STEFAN 08.06.1978
TEOFIL 24.05.1980 / 12.10.1977
TOM JONS 20.05.1978 /07.10.1980 / 01.08.1980
PARINTELE 25.05.1978
ILINCA 24.05.1978
GHITA 13,05.1978
CASIERUL 13.05.1978
RADU 12.05.1978
VINATORU 17.04.1978 / 09.12.1978 / 15.08.1980
TANASE 14.04.1978 / 20.08.1977
SEBASTIAN TITUS 23.03.1978 / 27.11.1979
CORNEL 01.11.1977
MARES 26.11.1976 / 22.11.1979
SALISTEANU 14.09.1976 / 19.04.1980
MATUSA DROLL 22.07.1980 / 14.10.1980
MIRCEA la pag 77 01.11.1980
GRETTE (VECIINA) dadea info in casa Irina 21.10.1980 / 09.10.1980 / 15.04.1980
MARCEL 24.10.1980
MIHAI la pag 100 08.05.1980
COSTEL MODA 03.06.1980
TALOS IOAN 27.05.1980
MITREA STEFAN 21.04.1980
OCTAVIAN 05.03.1980
VERONICA 22.04.1980
SANDY 31.03.1980 / 05.03.1980
EMIL 19.03.1980
IANCU 21.11.1979
DUMITRU 13.11,1979
ION din Tr. Ruieni 16.10.1979 / 12.09.1979
NEAGU 10.10.1979
SANDA 10.09.1979
DORIN 16.07.1979
Candidatul M.G. 19.08.1979
OPREAN 06.06.1979
ALBINA 11.04.1979
MUSTAFA 06.07.1978
Anexa 1
293
Încetați prigoana
(Document protest publicat de ALRC)
București 2 Apr. 1978

Prigoana religioasă din România și discriminările la care sunt
supuși creștinii, îndeosebi cei neoprotestanți, devine pe zi ce trece un
fapt tot mai vizibil și imposibil de tăgăduit. Această realitate dureroasă
începe să preocupe din ce în ce mai mult opinia publică internă și externă.
Nici un semn nu ne arată că aceste încălcări flagrante ale libertății și
demnității omului ar fi pe cale să înceteze, ci dimpotrivă, an de an, se
înmulțesc metodele și cazurile de persecuție religioasă din țara noastră.
CONDUCĂTORI AI PARTIDULUI ȘI GUVERNULUI

ROMÂN: încetați prigoana!
V-ați angajat să respectați și să apărați cu sfințenie drepturile
fundamentale și constituționale ale românilor. Spre bucuria întregului
popor, România a semnat și aderat la pacte și acorduri internaționale
în care se afirmă și se garantează libertatea de conștiință, credință și
practică religioasă, libertatea cuvântului și a întrunirilor pașnice și a
promis să-și adapteze legislația internă acestor principii mari și sfinte. Cu
toate acestea, spre uimirea și indignarea noastră, sute de mii de cetățeni
români sunt împiedicați în practica crezului lor și supuși unor presiuni,
discriminări și persecuții din cauza credinței și convingerilor lor.
Încetați prigoana.
Este timpul să vă țineți de cuvântul dat în fața întregului popor
și în fața forurilor internaționale, este timpul să dispuneți încetarea
prigoanei! Discriminările grave în domeniul învățământului, aplicarea
incorectă a Decretului nr. 153, obligativitatea și pentru creștini de a
presta jurământul față de politica internă a Partidului, (care este bazată
pe concepția materialist-atee) inegalitatea pentru creștini în ocuparea de
funcții și în salarizare, nepotrivirea ce există între Constituția și Decretul
de organizare și funcționare a Departamentului Cultelor, amestecul ilegal
și abuziv al acestuia din urmă în viața spirituală a Bisericilor creștine, ne
obligă să cerem încetați prigoana!
CONDUCĂTORI AI DEPARTAMENTULUI CULTELOR:
încetați prigoana!
Reveniți la legalitate și redați organismului pe care îl conduceți
294
Nicolae Rădoi
caracterul său legal de organ de supraveghere și control al respectării
legii. Deoarece constituiți unicul organ specializat prin care Statul
Român s-a angajat să garanteze deplina libertate religioasă și să caute
preîntâmpinarea unor abuzuri și discriminări în acest domeniu: încetați
prigoana!
Tocmai inspectorii teritoriali de Culte încalcă aceste libertăți
acordate de Constituția și de Statutul de Organizare și Funcționare a
Cultului desfășurând o intensă activitate de intimidare, amestecându-se
în alegeri, exercitând presiuni psihologice asupra păstorilor, instigând pe
creștini, acordând aprobări și semnături după bunul lor plac doar celor
considerați că ar corespunde politic și transformându-se tot mai mult în
organe represive, de aceea vă cerem: încetați prigoana!
REPREZENTANȚI AI JUSTIȚIEI ȘI SECURITĂȚII

STATULUI: încetați prigoana.
Sunt nenumărate cazuri de creștini în România care au suferit
amendări, violări de domiciliu, percheziții, anchetări și bătăi și unii chiar
au fost târâți în procese pe care pe nedrept le-au pierdut și acestea toate
pentru unica „vină” că sunt creștini și au vrut să se bucure împreună
cu ceilalți frați ai lor de aceeași credință, să se roage împreună sau să
aibe o clădire proprie în acest sens. În întâlnirile cu Dumneavoastră de
nenumărate ori, nu v-ați sfiit să ne jigniți și să ne răniți în demnitatea
noastră de cetățeni români denumindu-ne: „paraziți, antisociali,
anacronici, antistatali, oameni care dăunează societății și care caută s-o
țină pe loc” etc. etc. de aceea vă cerem, încetați prigoana!
CONDUCĂTORI AI CULTULUI BAPTIST încetați prigoana!

Pentru că sunteți în fruntea unei confesiuni creștine care v-a
încredințat mandatul de a reprezenta și apăra pe frații voștri, încetați
prigoana! Poporul creștin baptist și-a pus mari speranțe în ultimile
schimbări în cadrul conducerii Cultului, dar iată că numai după un an
de la ultimul Congres, un val de nemulțumire a cuprins întreaga țară
și un divorț total s-a stabilit între d-voastră și popor, de aceea încetați
prigoana!
Orice represalii venite din partea Departamentului Cultelor ca
destituiri de păstori, închideri de Biserici, exmatriculări din seminar,
emiterea de instrucțiuni și circulare, acestea toate fiind împotriva spiritului
mărturisirii de credință și a Statutului nostru suprimând ”binecuvântarea”
conducerii Uniunii Baptiste de aceea vă strigăm, încetați prigoana!
295
Atunci când aveți probleme și nelămuriri mergeți înaintea
Domnului și cereți-i ajutorul și lumina Sa, rugați-vă mult, postiți și
consultați Sfânta Scriptură și căutați călăuzirea Duhului Sfânt în orice
situație, refuzând să mergeți la oameni care nu cred în Dumnezeu pentru
a primi sfaturi și instrucțiuni: încetați prigoana! Începeți să fiți creștini
în gândire, scopuri și procedură încetați prigoana! Întregul popor crede
că a sosit timpul să începeți să deveniți oameni de jertfă, gata să riscați
și să suferiți orice alături de El pentru lucrarea lui Dumnezeu ca urmași
demni ai Blândului Crucificat Isus Hristos, de aceea vă îndemnăm acum
în ceasul al unsprezecelea: treziți-vă!
Încetați să mai slujiți la doi stăpîni: încetați prigoana!
Frați Români!
Orice om care este sclavul unor prejudecăți politice, naționaliste
sau confesionale și oricine este cuprins de teamă, indiferență sau
intoleranță față de semenul său ajunge să promoveze direct ori indirect
nedreptatea și persecuția între Români. De aceea să ne oprim și să
înțelegem că suntem frați, partea din inima aceluiași popor și că orice
represalii și libertăți îngrădite nu duc decât la slăbirea neamului nostru,
lovind în unitatea poporului Român și în prestigiul internațional al țării
noastre. Să ne unim vocea împotriva discriminărilor și a nedreptăților,
împotriva încălcărilor de orice fel ale drepturilor fundamentale ale
omului! Glasul nostru, devenind astfel mai puternic, va ajunge să fie
auzit și de cei în drept, pentru ca să ajungă să facă ceea ce de mult trebuia
făcut: ÎNCETAREA PRIGOANEI RELIGIOASE ÎN ROMÂNIA,
spre binele nostru și al întregului popor și spre bunul renume al patriei
noastre dragi. Tuturor factorilor de răspundere, vă cerem: ÎNCETAȚI
PRIGOANA!
Comitetul Creștin Român pentru Apărarea Libertății Religioase
și de Conștiință (A.L.R.C.)
Semnează membrii fondatori: 1. Pavel Nicolescu, 2. Dimitrie
Ianculovici, 3. Ioan Moldovan, 4. Nicolae T. Bogdan, 5. Petru Cocârțeu,
6. Emerich Iuhasz, 7. Nicolae Rădoi, 8. Ioan Brisc, 9. Ludovich Osvalth
Anexa 2
296
Nicolae Rădoi
Program de revedicări
(Publicat de ALRC)
DOCUMENTUL Nr.3
PROGRAM DE REVENDICĂRI București 5 iulie 1978
Elaborat de Comitetul Creștin Român: ”Apărarea libertății
religioase și de conștiință (A.L.R.C.).
Epoca contemporană se caracterizează prin participarea din ce
în ce mai largă a maselor de oameni la problemele vieții publice. Orice
regim democratic trebuie să cunoască îndeaproape și să țină seama de
poziția opiniei publice. La toate nivelele, de la individ până la națiune,
popoarele lumii sunt chemate să apere pacea, libertatea și dreptatea pe
pământ.
Ca cetățeni loiali, care-și iubesc patria și neamul din care fac
parte, precum și în calitate de creștini împlinind cuvintele Mântuitorului
Isus Hristos: ”Am fost flămând și Mi-ați dat de mâncat; Mi-a fost sete și
Mi-ați dat de băut; Am fost străin și M-ați primit; Am fost gol și M-ați
îmbrăcat; Am fost bolnav și ați venit să mă vedeți; Am fost în temniță
și ați venit pe la mine.” Matei 25:35-36, dorim să ne aducem modesta
noastră contribuție la apărarea drepturilor fundamentale ale omului,
la respectarea prevederilor constituționale și la ridicarea prestigiului
internațional al României.
Societatea românească a cunoscut în ultimii ani numeroase
prefaceri și transformări înnoitoare. Suntem martorii unui amplu program
de reconstrucție în foarte multe domenii de activitate. Salutăm cu
satisfacție ultimile reforme propuse de către conducerea statului nostru
în ceea ce privește economia țării, legislația și în alte domenii. Numai
în poziția Partidului Comunist Român față de religie nu s-a produs în
principiu nici o schimbare, și astăzi fiind folosite aceleași metode și
practici neschimbate de 30 de ani. Faptul acesta a dus la încordarea
relațiilor dintre stat și biserică, constituind o permanentă stare de
suferințe și tensiune pentru credincioși. Întrucât această situație nu mai
poate dăinui multă vreme, deoarece ea afectează atât lucrării Bisericii
Creștine cât și prestigiului României în lume, considerăm că o schimbare
de atitudine în acest domeniu este absolut necesară.
Ca urmare, cerem organelor centrale de partid și de stat următoarele:
• Dreptul asociațiilor religioase de a exista nestingherite și de a fi
recunoscute de lege.
În acest sens cerem:
297
- dreptul Bisericii Romano-catolice de a avea un statut juridic recunoscut;
- reînființarea Bisericii Greco-Catolice, care a fost desființată de Statul
Român în anul 1948;
- reînființarea Cultului Adventist reformist de ziua a 7-a;
- recunoașterea oficială a mișcării evanghelice: ”Oastea Domnului”, din
cadrul Bisericii Ortodoxe Române.
• Dreptul asociațiilor religioase din România de a adera la
organizații internaționale religioase fără aprobare oficială.
• Dreptul de a practica religia și asocierea în biserici, case
particulare și în public, fără a fi nevoie de aprobare oficială, precum și
dreptul de a predica, a boteza, a evangheliza și de a oficia orice altă
ceremonie religioasă în aer liber.
• Dreptul de a exercita activitate pastorală fără restricții oriunde
pe teritoriul țării, în special în spitale, azile de bătrâni și închisori.
• Dreptul preoților și pastorilor de a conferenția și predica oriunde
sunt chemați, indiferent de confesiunea care-i cheamă.
• Dreptul de a alege în mod liber pe slujitorii bisericii și
organele de conducere bisericească, a ierarhilor, a preoților, pastorilor
și profesorilor de teologie. Încetarea amestecului Departamentului
Cultelor în problemele interne ale bisericii, desființarea legitimațiilor și
carnetelor de preoți și pastori, precum și anularea obligativității de a fi
în prealabil ”recunoscut” sau ”aprobat” înainte de a ocupa o funcție în
conducere sau de a fi repartizat într-un post de activitate bisericească.
Anularea plafonului fix de posturi parohiale și pastorale impus de către
Departamentul Cultelor și dreptul de a înființa noi parohii și cercuri de
lucru potrivit credincioșilor fără a fi nevoi de o aprobare prealabilă.
• Dreptul de a construi, de a cumpăra sau de a închiria locașuri
de închinăciune fără a fi nevoie de aprobarea Departamentului Cultelor.
Respectarea strictă a dreptului de a deschide noi Biserici locale, cercuri
de lucru și parohii. Dreptul de a repara sau reconstrui toate imobilele
din dotarea cultică afectate de cutremur/ Biserici, case de rugăciuni,
case parohiale, școli teologice etc. Încetarea oricăror presiuni exercitate
asupra unor proprietari care doresc să vândă sau să închirieze imobile
sau terenuri unor grupuri de credincioși sau organizații bisericești pentru
a fi folosite în scopuri religioase.
• Dreptul de proprietate asupra bisericilor, asupra obiectelor
liturgice și asupra donațiilor. Înscrierea și întabularea ca proprietate cultică
fără aprobarea Departamentului Cultelor a oricăror imobile cumpărate
sau construite. Dreptul de a primi bani, donații, ajutoare materiale,
298
Nicolae Rădoi
instrumente și obiecte de cult din partea creștinilor din străinătate care
trimit fie ca persoane particulare, fie ca organizații religioase.
• Dreptul de a manifesta în mod public opinia religioasă așa cum
există în prezent pentru propaganda antireligioasă. Dialog liber între
creștini și marxiști la radio, televiziune și în presă. Dreptul creștinilor
de a replica în organele de presă ale Frontului Unității Socialiste /
FUS/, (Săptămînalul ”Magazinul” și Cotidianul ”România Liberă”)
propagandei și atacurilor ateiste, întrucât toate cele 14 culte religioase
sunt membre ale FUS.
• Dreptul de a tipări și distribui literatură religioasă fără aprobare
oficială. Dreptul de a tipări literatură religioasă în cantitățile necesare
sau de a o importa (biblii, cărți de rugăciune, cărți liturgice, calendare
religioase, cărți de cântări, catehisme, comentarii, dicționare biblice,
manuale teologice, filme, și diafilme religioase, literatură creștină etc.)
Presă religioasă liberă. Desființarea cenzurii impusă de Departamentul
Cultelor. Apariția revistelor religioase la timp, cu regularitate și într-
un tiraj corespunzător necesităților. Publicarea în revistele religoase
a tuturor aspectelor cultice, inclusiv a oricăror cazuri de persecuție
religioasă ca: destituiri și retrogradări din serviciu, eliminări din școli,
amendări, procese, percheziții, anchete, condamnări etc.; precum și
știri și comentarii despre viața religioasă de peste hotare: campanii de
evanghelizare, congrese teologice, apariții de cărți, noutăți ecumenice,
relații interconfesionale etc. Înființarea în România a unei societăți
pentru tipărirea și răspândirea Bibliei și Literaturii Religioase.
• Dreptul oricărei confesiuni religioase de a-și avea propria
tipografie și de a fi dotată cu orice mașini de multiplicare-Xerox. Dreptul
de a răspândi și vinde literatură religioasă și Biblii în limba română,
maghiară, germană, sârbă, engleză, franceză, prin colportori, librării și
chioșcuri care să funcționeze pe lângă școli teologice, catedrale, biserici,
case de rugăciune, mănăstiri etc.
• Dreptul de a face educație religioasă copiilor și tineretului.
• Dreptul preoților și păstorilor de a ține în mod liber cursuri
de catehizare, de a înființa cercuri de rugăciune și studii biblice, de a
organiza coruri, ore de tineret, excursii, precum și dreptul de a se preda
în școlile publice, paralel cu orele de marxism, lecții de religie pentru
copiii creștinilor, de către profesori de religie desemnați de către cultele
religioase.
• Dreptul de a înființa în cadrul confesiunilor religioase asociații
de copii, femei, studenți și tineret.
• Dreptul părinților de a da educație religioasă copiilor lor și
299
obligația pentru cadrele didactice de a ține cont de punctul de vedere al
părinților creștini în ceea ce privește participarea copiilor lor la anumite
activități culturale, politice și festive. Încetarea sabotajului față de ziua de
duminică și față de marile sărbători ale Bisericii Creștine/ Crăciun, Paște,
Rusalii/ în școli, instituții și întreprinderi. Respectarea zilei de duminică
ca zi de odihnă pentru creștini. Respectarea zilei de sâmbătă ca zi de
odihnă pentru creștinii adventiști. Oficilaizarea principalelor sărbători
religioase (Crăciun, Paște, Rusalii etc.). Încetarea îndoctrinării forțate a
copiilor și tinerilor creștini cu ideile ateismului și materialismului.
• Dreptul de a efectua opere cu scop caritabil, prin colecte și
fonduri, precum și de a înființa orfelinate, azile de bătrâni, case de odihnă
și tabere pentru tineretul creștin.
• Dreptul de a înființa și de a conduce centre de învățământ și
școli teologice de grad mediu și universitar pentru formare de pastori și
preoți fără amestecul departamentului cultelor și celor ce candidează la
învățământul teologic de a fi recrutați și aleși în mod liber. Întrucât se
observă un interes crescând al Departamentului Cultelor în controlarea
învățământului teologic, cerem cu fermitate încetarea oricărui amestec
în selectarea candidaților, în repartizarea absolvenților și numirea
profesorilor la școlile teologice. Dreptul oricărui tânăr creștin de a studia
teologia în țară și în străinătate și de a urma cursuri teologice la zi și prin
corespondență la orice școală teologică din lume, dacă școala îl înscrie,
fără aprobarea departamentului cultelor.
• Dreptul de a ține cursuri biblice, întruniri religioase, congrese
teologice și cultice, fără aprobarea Departamentului Cultelor. Posibilitatea
de a da curs oricăror invitații din străinătate pentru a participa la congrese,
conferințe, întruniri religioase etc. Dreptul de a participa la întruniri cu
caracter interconfesional și de colaborare la reviste străine cu caracter
confesional și interconfesional.
• Dreptul de a te abona la reviste religioase străine.
• Dreptul pentru orice creștin de a avea acces liber în învățământul
superior, în servicii și în viața academică (învățământ, cercetare științifică,
ziaristică, creație artistică, diplomație etc.) de a se specializa în filozofie,
sociologie, psihologie, drept, istorie, economie politică, relații economice
internaționale, științe politice etc.; de a obține orice titlu academic în
aceste domenii, de a urma cursurile oricărei facultăți fără recomandare
P.C.R. și U.T.C.
• Dreptul de a fi promovat în funcții de răspundere, potrivit
pregătirii și capacității sale profesionale și de a beneficia de o salarizare
300
Nicolae Rădoi
corespunzătoare fără a se avea în vedere apartenența sau neapartenența
politică. Încetarea discriminării ideologice și a persecuției religioase în
scopul de a se stopa emigrarea creștinilor, unul din motivele emigrării îl
constituie acela că, creștinii își văd amenințat viitorul lor și în special al
copiilor lor.
• Dreptul bisericilor și asociațiilor religioase de a avea acces
la mas-media (televiziune, radio, presă) și de a difuza prin radio și
televiziune în zilele de duminică și alte sărbători religioase predici,
rugăciuni, conferințe și servicii religioase, precum și de a fi transmise
prin radio și televiziune momente creștine din întreaga lume și din
țară ca: Congrese, campanii de evanghelizare, personalități religioase,
solemnitatea alegerii unor înalți ierarhi și lideri creștini etc.
• Dreptul credincioșilor de a sesiza persecuția religioasă acelor
deputați ai Marii Adunări Naționale, care sunt în același timp lideri sau
ierarhi ai unor culte religioase. Obligația acestor deputați de a interpela în
sensul celor sesizate Departamentului Cultelor de pe lângă Consiliul de
Miniștri și pe Vicepreședintele Consiliului de Miniștri care coordonează
activitatea Departamentului Cultelor. Obligația deputaților sesizați de a
răspunde credincioșilor, dându-le în scris răspunsul dat de cei interpelați.
• Redeschiderea imediată a tuturor bisericilor creștine arondate,
precum și reîncadrarea în serviciu a tuturor preoților, păstorilor și
profesorilor de la școlile teologice, destituiți din funcțiile lor în mod
arbitrar de Departamentul Cultelor sau de conducerile confesiunilor
religioase. Reînscrierea elevilor și studenților din școlile teologice
care au fost eliminați în mod arbitrar. Repararea tuturor nedreptăților
și abuzurilor față de creștini făcute în biserici, școli, întreprinderi, și
sesizate pînă în prezent prin diverse memorii și scrisori de către grupuri
creștine și biserici locale. Rezolvarea promptă a tuturor problemelor
sesizate de credincioși în cadrul și în termenul legal de către Consiliul
de Stat, Departamentul Cultelor, conducerile confesiunilor religioase sau
alte organe.
• Respectarea convingerilor religioase ale tinerilor creștini aflați
sub arme. Dreptul lor de a participa duminica la servicii religioase și de
a poseda minimum de literatură religioasă ca: Biblie, Noul Testament,
Carte de cântări, carte de rugăciuni etc.
• Dreptul creștinilor Români de a semna sau nu jurământul
de loialitate față de politica internă a PCR, potrivit cu convingerile
religioase ale fiecăruia. Posibilitatea pentru toți cei ce vor să-l semneze
de a adăuga o clauză privind neacceptarea ideologiei ateiste a partidului
301
și atașamentul lor la concepția religioasă față de lume și viață.
• Aprobarea oficială a vizitei evanghelistului Dr. Billy Graham în
țara noastră, precum și a altor personalități creștine proeminente din alte
țări.
• Punerea de acord a legislației interne, acolo unde ea știrbește
libertatea religioasă și de conștiință, cu pactele internaționale privind
respectarea drepturilor omului la care România a aderat.
• Dreptul confesiunilor religioase și a grupurilor de credincioși
de a ajuta material pe credincioșii persecutați, (concediați, condamnați,
retrogradați, exmatriculați) pentru convingerile lor.
• Dreptul de a constitui fonduri, colecte, de a primi daruri din țară
și străinătate în scopul de a-i ajuta pe ei și pe familiile lor.
• Dreptul credincioșilor condamnați pentru convingerile lor
religioase de a fi vizitați de credincioși, preoți, păstori și familie, precum
și dreptul de a poseda minimum de literatură religioasă (Biblie, carte de
cântări, carte de rugăciuni, catehism etc.). Dreptul celor condamnați de a
li se acorda asistență religioasă la cerere.
• Dreptul bisericilor și adunărilor de credincioși de a cumpăra,
primi, poseda și folosi mijloace de transport în comun, și dreptul de a-și
angaja un șofer.
• Dreptul de a anunța prin afișe și în general prin mijloace vizuale
ca: anunțuri luminoase, distribuirea de invitații etc., organizarea unor
manifestări religioase ca: congrese teologice, evanghelizări, studii
biblice etc.
• Dreptul de a organiza manifestări religioase de masă, în săli
publice și pe stadioane.
• Dreptul bisericilor de a-și angaja preoți sau păstori prin contract
încheiat între părți, fără aprobarea departamentului cultelor.
• Dreptul bisericilor de a-și angaja și școlariza misionari,
evangheliști, dirijori, numai prin contract direct, fără o altă aprobare.
• Obligația Departamentului Cultelor de a da numai în scris
orice fel de instrucțiuni trimise conducerilor confesiunilor religioase,
fundamentarea legală a tuturor instrucțiunilor și publicarea oricăror
asemenea instrucțiuni în organele de presă ale confesiunilor.
• Necesitatea unei reforme care să așeze relații dintre stat și
biserică pe o nouă bază, în care arbitrariul și persecuția să fie înlocuite cu
respectul reciproc, loialitatea față de constituție și cooperare umanitară,
se impune cu atât mai mult cu cât Departamentul Cultelor și-a depășit
cu totul atribuțiile și a devenit în ultimii 30 de ani o sursă neîntreruptă
302
Nicolae Rădoi
de abuzuri, măsuri restrictive și presiuni psihologice asupra slujitorilor
bisericii. Astfel, în loc de a promova bunele relații dintre stat și biserică,
și de a sprijini eforturile de înfrățire și colaborare a tuturor cultelor
religioase, prin practicile și metodele folosite până acum, Departamentul
Cultelor a zdruncinat încrederea maselor de creștini în politica Guvernului
R.S. România și a P.C. Român, iar prin o politică abilă de influențare și
intimidare a dus la creerea unei prăpăstii adânci între poporul creștin și
slujitorii săi oficiali.
• Noi nu sîntem marxiști, ci creștini, dar apreciem și susținem
politica externă a partidului și guvernului Român. Idealul partidului
și guvernului român este un stat liber. Idealul nostru, al creștinilor
este o biserică liberă într-un stat liber. Satisfacerea acestui program de
revendicări va da posibilitatea trecerii de la confruntare și persecuție, la
dialog și cooperare între o biserică liberă și un stat liber.
Comitetul Creștin Român: ”Apărarea Libertății Religioase și de
Conștiință” 1. Pavel Nicolescu baptist 2. Dimitrie Ianculovici baptist
3. Ioan Moldovan baptist 4. Nicolae Traian Bogdan baptist 5. Petru
Cocîrțeu baptist 6. Emerich Iuhasz baptist 7. Nicolae Rădoi baptist 8.
Ioan Brisc baptist 9. Ludovic Osvath baptist 10. Gheorghe Brașoveanu
ortodox 11. Pavel Spunei baptist 12. Nicolae Păulescu baptist 13. Ionel
Prejban baptist 14. Trifon Gîrboni penticostal 15. Vasile Dochița baptist
16. Ioan Dîmbeanu baptist 17. Zoltan Vereș baptist 18. Ioan Flonta baptist
19. Radu Căpușan baptist 20. Iosif Enyedi baptist 21. Viorel Codreanu
baptist 22. Marin Bălaș baptist 23. Vasile Lucaci baptist 24. Viorel Zerge
baptist 25. Ioan Teleagă baptist 26. Ioan Teodosiu baptist 27. Ioan Mircu
baptist
Anexa 3
Biserica și Statul
COMITETUL CREȘTIN ROMÂN DOCUMENTUL NR.11
”Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință (A.L.R.C.)
Afiliat la ”Christian Solidarity International” cu sediul la Zürich,
Elveția
Biserica și Statul
Față de Biserică, Statul Român a adoptat anumite principii menite
să creeze și să mențină respectul reciproc, cooperarea și buna înțelegere
între aceste două instituții. Cu aceste principii, exprimate prin legi, Pacte
303
și decrete, vine în contradicție ideologia și practica ateistă, marxistă.
Aceste principii ale ideologiei marxiste cer să se facă totul pentru ca
religia și Biserica să dispară. În ciuda acestor așteptări Biserica este în
plin progres.
Atitudinea pe care Statul o practică față de Biserică este dictată
nu de principii convenționale, adoptate sub presiunea realității și
conjuncturilor interne și internaționale, ci de acele principii care sunt
proprii Statului, intim legate de esența și de modul de gândire dominant.
De aceea nu ne miră restrângerea libertății religioase, existența urii și
discriminării pe tărâmul religiei în România, existența unui continuu
conflict surd și deseori evident între Biserică și Stat. Căci două puncte
de vedere total opuse asupra aceluiași lucru, nu pot coexista pașnic, ci
cel mai puternic va învinge, în cazul nostru cel ideologic. Aceasta atât
timp cât amploarea viziunii marxiste antireligioase se va menține, iar
principiile oficiale și legale nu vor fi luate în serios.
Credem însă că un rol deosebit în societate îl are Biserica. Ea
n-a avut posibilitatea să demonstreze încă Statului ateu locul ei actual și
legitim, rolul ei pozitiv și progresist, pentru a sfărâma astfel de mentalități
învechite și prejudecățile materialiste prin care este privită. ”Cu toate
greșelile ei, Biserica este cea mai bună instituție slujitoare pe pământ. Ea
are mulți critici dar n-are nici un rival în lucrarea de mântuire a omenirii.
... leprozerii și azile, oriunde a fost liberă să le facă. Biserica, în
ce are ea mai bun, zdrobește toate barierele de clasă și de rasă, și face ca
omenirea să se simtă una.
Biserica a fost și este mama mișcărilor nobile. Ea este o societate
creatoare. Ea este cea care a dat naștere artelor, educației, reformei,
mișcărilor misionare, democrației. Democrația modernă este copilul
credinței creștine. Democrația se bazează pe o anumită concepție despre
Dumnezeu și de aici despre om și de aici despre guvernământ. ”Democrația
– spune Thomas Mann – este expresia politică a creștinismului.”
În Biserică oamenii fac o pauză, pentru ca sigiliul Eternității să
fie imprimat în fulgerătoarele clipe ale timpului. Din această închinare
lui Dumnezeu, izvorăsc impulsuri și mișcări în serviciul omului.”
Oricum, Biserica și Statul, aceste două instituții, nu și-au spus
încă una alteia ultimul și deplinul cuvânt.
Pe zi ce trece devine tot mai evident faptul că în România se
depun eforturi susținute menite să ducă la desființarea Bisericii.
Numeroase acțiuni au fost inițiate pentru restrângerea sistematică
a libertății religioase.
Prigoana religioasă a cuprins nu numai pe creștini ca indivizi, ci
304
Nicolae Rădoi
și întreaga viață religioasă, incluzând aspectele spirituale și materiale ale
acesteia.
Un aspect al prigoanei religioase îl constituie problema
eliberării autorizațiilor de construcție și renovare a Bisericilor creștine.
În documentul nr. 4 intitulat ”Program de Revendicări”, elaborat de
Comitetul Creștin Român ALRC, la punctul 4, se cerea organelor de
partid și de stat următoarele:
- Dreptul de a construi, de a cumpăra sau de a închiria locașuri de
închinăciune, fără a fi nevoie de aprobarea Departamentului Cultelor.
- Respectarea strictă a dreptului de a deschide noi Biserici locale,
cercuri de lucru și parohii; - Dreptul de a repara sau reconstrui toate
imobilele din dotarea cultică afectate de cutremur, biserici, case de
rugăciuni, case parohiale, școli teologice etc.;
- Încetarea oricăror presiuni exercitate asupra unor proprietari
care doresc să vândă sau să închirieze imobile sau terenuri unor grupuri
de credincioși sau organizații bisericești pentru a fi folosite în scopuri
religioase;
- Dreptul de proprietate asupra bisericilor, asupra obiectelor
liturgice și asupra donațiilor;
- Înscrierea și întabularea ca proprietate cultică fără aprobarea
Departamentului Cultelor a oricăror imobile cumpărate sau construite.
Asupra acestei probleme ne vom opri de data aceasta, prezentându-
vă câteva cazuri. Dar mai întîi să vedem care sunt motivele care-i
determină pe credincioși să solicite autorităților eliberarea autorizațiilor
de renovare și construire a bisericilor.
a) Datorită vechimii mari a clădirilor, fiind construite din material
necorespunzător, acestea nu mai corespund, prezentând pericol de
prăbușire;
b) Creșterea numărului mare de membri, localurile devin
neîncăpătoare, oficierea serviciilor religioase se desfășoară în condiții
necorespunzătoare;
c) În urma cutremurului din martie 1977 multe biserici au fost
grav afectate.
Nemaiputând suporta condițiile grele în care au fost nevoiți să-și
desfășoare serviciile religioase, văzând că rezolvarea problemei întârzie,
multe comunități și biserici au fost nevoite să treacă la consolidarea și
reconstruirea bisericilor. Răspunsul autorităților la aceste acțiuni a fost
prompt: sistarea lucrărilor de construire, sancționarea constructorilor cu
amenzi foarte mari, închiderea localurilor de închinăciune și în ultimă
305
instanță demolarea lor.
Pentru a ilustra cele spuse mai sus, iată cîteva cazuri:
BISERICA BAPTISTĂ DIN NEGRENI, JUDEȚUL CLUJ
BISERICA BAPTISTĂ GÎRBĂU, JUDEȚUL CLUJ
BISERICA PENTECOSTALĂ ”FILADELFIA” – MEDIAȘ
BISERICA BAPTISTĂ NR.2 REȘIȚA
BISERICA BAPTISTĂ NR.4 DIN TIMIȘOARA
(urmează încă 15 cazuri de biserici penticostale, ortodoxe,
baptiste)
... Am putea continua să prezentăm încă zeci de cazuri tot atât de
grave, în care autoritățile refuză eliberarea autorizațiilor de construcție,
și măsurile pe care acestea le iau împotriva comunităților de credincioși,
care nemaiavând altă soluție trec la reconstruirea bisericilor.
Prin Constituție, Pacte, legi și decrete, emise sau semnate,
România garantează creștinilor din cele 14 Culte recunoscute anumite
drepturi și libertăți, care însă, trebuie s-o spunem spre regretul nostru,
sunt încălcate. Și acestă încălcare nu ține de domeniul accidentului, ci
constituie o acțiune sistematică, îndârjită și generalizată la scară națională,
îndreptată spre anularea totală a drepturilor și libertăților religioase.
În ciuda acestor acțiuni, creștinii continuă să țină capul sus,
convinși că viitorul este de partea lor. Ei iau durerile și le transformă în
dureri ale nașterii, producând mișcări noi și chiar atunci când sunt supuși
prigonirilor și limitărilor.
Creștinii nu pierd niciodată. Ei înving întotdeauna. Când se spune că sunt
înfrânți se greșește. Iată ce mărturisesc ei:
„Noi ne bucurăm chiar și în necazurile noastre; căci știm că
necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruință în încercare, iar
biruința aceasta aduce nădejdea…” Romani 5:3-4
Considerăm că singura atitudine justă și legală ce poate fi luată de
autoritățile de stat este aceea de:
- Încetarea prigoanei religioase în România;
- Rezolvarea cazurilor prezentate în această lucrare și a tuturor
celorlalte nedreptăți menționate cu alte ocazii
- Asigurarea respectării unei depline libertăți religioase și de
conștiință.
Semnează:
Comitetul Creștin Român
Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință
306
Nicolae Rădoi
Anexa 4
Poziția lui Iosif Țon și Aurel Popescu față
de ALRC - Declarație
Poziția noastră față de Comitetul pentru ”Apărarea Libertății
Religioase și de Conștiință. Subsemnații Popescu Aurel, domiciliat în
București, Bul. D. Cantemir nr. 13A, și Țon Iosif, domiciliat în cluj Str.
Nuferilor nr. 1.ap. 14. Credem că este necesar să ne definim și să facem
cunoscută poziția noastră față de Comitetul pentru ”apărarea libertăţii
religioase și de conștiință” (ALRC), afiliat la organizația ”Solidaritatea
Creștină Internațională” cu sediul în Elveția.
1. Considerăm că motivația pentru apariția unui asemenea Comitet
există, adică în România persecuția religioasă este o realitate simțită de
toți cei care practică deschis și dinamic o credință religioasă. Cazurile de
hărțuieli, de discriminări, de retrogradări, de destituiri din funcții pentru
motivul împărtășirii și practicării unei credințe religioase sunt frecvente
și produc multe suferințe umane, uneori uluitor de profunde.
2. Considerăm că Dumnezeu își alege oameni cărora le trezește
conștiința și pe care îi obligă să devină apărătorii fraților lor care sunt în
suferință. Acestor oameni El le vorbește prin Cuvântul Său din Sfânta
Scriptură, care zice: ”Deschide-ți gura… și apără pe cel mut, pentru
pricina tuturor celor părăsiți! Deschide-ți gura… și apără pe cel nenorocit
și pe cel lipsit” (Proverbe 31:8-9): și în altă parte ”Învățați-vă să faceți
binele, căutați dreptatea, ocrotiți pe cel asuprit” (Isaia 1:17) și iarăși ”Așa
vorbește Domnul: Faceți dreptate și judecată, scoateți pe cel asuprit din
mâinile asupritorului” (Ieremia 32:3). Credem că cei care au alcătuit acest
Comitet pentru apărarea credincioșilor asupriți și persecutați au făcut-o
pentru că au simțit această chemare de la Dumnezeu. Este evident că ei
au o bază biblică pentru acțiunea lor.
3. Considerăm că Dumnezeu are diferite chemări pentru diferiți
copii ai săi și că fiecare individ trebuie să știe clar în sine însuși ce
chemare are el și să se țină de acea slujbă și să și-o îndeplinească bine
și cu credincioșie. Așa citim iarăși în Cuvântul lui Dumnezeu: Cine este
chemat la o slujbă să se țină de slujba lui. Cine învață pe alții, să se țină
de învățătură. Cine îmbărbătează pe alții să se țină de îmbărbătare. Cine
dăruiește, să dăruiască cu mână largă. Cine cârmuiește, să cârmuiască cu
râvnă. Cine face milostenie, să o facă cu bucurie.” (Romani 12:7-8).
Noi, Popescu Aurel și Țon Iosif, am fost chemați de Dumnezeu la
predicarea Evangheliei și – cu toate că împărtășim durerea și Obiectivele
307
fraților noștri din Comitetul pentru ”Apărarea Libertății Religioase
și de Conștiință” – considerăm că nu suntem chemați la a ne înrola în
acest Comitet și de aceea rămânem la chemarea nostră de predicatori
ai Cuvântului lui Dumnezeu. Aceasta nu înseamnă că noi nu vom mai
vorbi și scrie despre suferințele fraților noștri, ci doar că noi nu ne simțim
chemați la a ne include într-un Comitet al cărui preocupare principală
este această activitate în apărarea fraților.
4. Considerăm că acest Comitet pentru ”Apărarea Libertății
Religioase și de Conștiință” nu credem să se extindă până la a lua
proporțiile unei organizații de masă, ci să rămână la limitele restrânse ale
unui grup de oameni cu gând nobil, cu spirit de jertfă și cu dedicația de
apărare a drepturilor și libertăților marii mase a credincioșilor.
5. Considerăm că tot ce au scris și publicat până acum frații noștri
din Comitetul pentru ”Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință”
este adevărat și sperăm că și de aici înainte, semnalând diferite cazuri de
persecuție religioasă din țara noastră, vor spune și scrie numai adevărul.
Dacă vor suferi pentru adevăr, vor suferi pentru Domnul nostru Isus
Cristos, care este Adevărul.
6. Considerăm, pe baza Sfintei Scripturi, că toți credincioșii
creștini adevărați, din toate țările lumii, alcătuiesc o singură unitate,
și anume, trupul viu al Domnului Isus Hristos. Prin urmare, dorința și
intenția fraților noștri de a se asocia cu alți frați de credință din alte țări,
și de a face cunoscute în toată lumea suferințele credincioșilor creștini
din România nu este altceva decât dorința unei părți a trupului lui Hristos
de a avea comunicare cu celelalte părți ale aceluiași trup. Așa citim în
Biblie: ”Dacă sufere un mădular, toate mădularele suferă împreună cu
el; dacă este prețuit un mădular, toate mădularele se bucură împreună
cu el. Voi sunteți trupul lui Hristos și fiecare în parte mădularele Lui” (I
Corinteni 12:26-37).
7. Vom acorda sprijinul nostru moral, spiritual și material fraților
noștri care sunt gata să se jertfească pentru mai multă libertate de credință
și de practică religioasă în România.
București, 1 iulie 1978

Popescu Aurel și Iosif Țon
308
Nicolae Rădoi
Anexa 5
Scrisoarea lui Iosif Țon din 26 Noiembrie
1978
Poziția mea în Uniunea Baptistă și cu privire la unele
evenimente și tendințe recente din cadrul Uniunii Baptiste
Cuvântul lui Dumnezeu ne spune să ne cercetăm și să ne judecăm
să vedem dacă suntem pe calea cea bună. În lumina acestei cerințe a
Sfintei Scripturi și în urma ultimelor evenimente din cadrul Cultului
nostru, consider că e nevoie să-mi definesc clar poziția mea în cadrul
Cultului și în general în lucrarea lui Dumnezu. E nevoie să fac lucrul
acesta deoarece, pe de o parte, unii oameni mă acuză de intenții pe care
nu le-am avut niciodată și de fapte pe care nu le-am săvârșit niciodată, iar
pe de altă parte, unii așteaptă din partea mea acțiuni pe care dacă nu mi
le asum mă consideră trădătorul unei cauze și al unei mișcări. Ambelor
grupuri le sunt îndatorat cu o explicație și o expunere mai precisă a
scopurilor mele și a metodelor pe care le consider eu a fi adecvate în
aceste scopuri.
Sunt un mare păcătos pe care Domnul Isus Christos l-a spălat de
trecutul lui și l-a folosit în slujba Lui. Sunt un om căruia i s-a iertat mult
și, prin urmare, își iubește Mântuitorul și are o dorință arzătoare de a-L
sluji cu tot ce este și cu tot ce are. Recunosc cu recunoștință că mi s-a dat
mult har. După ce am obținut o diplomă în filologie de la Universitatea
din Cluj, și după doi ani de studii la Seminarul teologic Baptist din
București, am slujit ca profesor de limba și literatura română în școli
primare și la un liceu din Cluj timp de zece ani, apoi am studiat teologia
la Regents Park College din Oxford. Când mă aflam în Anglia, cineva
m-a îndemnat să rup relațiile cu țara mea și să încep să lupt împotriva
comunismului. Răspunsul meu, pe care l-am dat publicității, a fost
formulat cam așa: „Eu sunt chemat nu să lupt împotriva comunismului,
ci să-l aduc pe Christos în comunism. Dacă trebuie schimbat ceva
în comunism, atunci eu cred că trebuie schimbat caracterul omului, ori,
acest lucru nu-l poate face decât Isus Christos iar sarcina mea este de a-L
vesti pe Christos și de a-L lăsa pe El să înfăptuiască această schimbare.”
Când m-am întors în țară, în anul 1972, am fost propovăduitor
al Evangheliei la Cluj apoi profesor la Seminarul Teologic Baptist din
București, apoi păstor al Bisericii Baptiste din Ploiești iar în ultimii doi
ani, păstorul Bisericii Baptiste din Oradea, care e cea mai mare Biserică
Baptistă din țară, 1.400 de membri botezați. Personal, mă consider mai
309
întâi de toate și mai presus de orice, un propovăduitor al Evangheliei
care caută să explice credincioșilor adâncimile și bogățiile nespuse ale
Cuvântului lui Dumnezeu. Paralel cu aceasta, și numai incidental, am scris
câteva lucruri pentru apărarea drepturilor Bisericilor și ale credincioșilor.
În aceste lucrări am căutat cu demnitate și politețe să arăt care sunt după
legile țării noastre drepturile noastre și am cerut respectuos ca aceste
drepturi să ne fie acordate. Trebuie să subliniez cu toată hotărîrea și cu
mulțumiri conducerii țării mele că cea mai mare parte din aceste cereri
ne-au fost date.
În ce privește revendicările noastre, trebuie să dau o lămurire
absolut necesară privitor la metoda pe care trebuie s-o folosim și spiritul
cu care ne angajăm la aceasta, noi creștinii protestanți. Noi nu luptăm
pentru drepturi. Noi trebuie să ne formulăm revendicările în mod
politicos și să cerem cu demnitate acele lucruri care ne aparțin după
legile țării noastre. În cazul în care cererile ne sunt satisfăcute nu trebuie
să uităm să recunoaștem că ni s-a dat ceva și să mulțumim pentru asta. În
cazul în care nu ne sunt satisfăcute cererile, trebuie să ne păstrăm pacea
și demnitatea de copii ai lui Dumnezeu și să ne mulțumim cu ce avem
căci, în vreme ce nu avem tot ce dorim, noi mulțumim lui Dumnezeu
și mulțumim țării în care trăim, pentru că aici avem multe drepturi și
multe posibilități de exprimare a credinței noastre. Și, mai mult decât
aceasta, chiar dacă uneori, când cerem un drept care ne aparține ni se
dă în schimb o cruce, chiar și atunci trebuie să ne păstrăm ținuta noastră
creștină adică să mulțumim din inimă pentru cruce și să-i iubim și să ne
rugăm pentru cei care ne dau cinstea de a suferi pentru Domnul nostru
Isus Christos.
Mai pre-sus de toate, revendicările noastre și mai pre-sus de
toate nemulțumirile noastre, noi trebuie să ne iubim țara în care ne-a
așezat Dumnezeu să trăim și să muncim cu toată energia noastră pentru
bunăstarea și fericirea ei. Biblia ne învață că toate autoritățile, indiferent
de ideologia lor, sunt „rânduite de Dumnezeu” și că „nu e nici o putere
care să nu vină de la Dumnezeu.” De aceea, în lucrurile materiale, în
chestiuni care nu afectează relația noastră cu Dumnezeu și viața noastră
spirituală, noi trebuie să fim supuși acestor autorități pe care Dumnezeu
le-a rânduit (Romani 13:1-6). E nevoie de un dialog respectuos și demn
cu toate autoritățile de la toate nivelele. A sta de vorbă cu ele în acțiuni
menite să ducă la îmbunătățirea vieții pământești și bunăstarea neamului
nostru nu este un compromis, cum afirmă unii, ci o datorie de cetățean și
de creștin.
310
Nicolae Rădoi
Se cuvine aici să spunem câteva cuvinte despre relația noastră
cu conducătorii Cultului nostru. Ei sunt aleși de noi prin proceduri
democratice și, pe trei ani, sunt reprezentanții noștri în fața autorităților
de stat. Ei nu sunt șefii noștri să ne comande tot ce vor ei; ci sunt
reprezentanții căror Statul nostru (sau Constituția Uniunii Baptiste) le dă
obligații concrete. În lumina acestora trebuie să le evaluăm activitatea.
Dar trebuie să arătăm foarte ferm ca indivizi și Biserici noi nu avem
dreptul de a-i judeca. Aceasta e prerogativa Bisericii din care fac parte
fiecare din ei, în chestiuni legate de morală și a Congresului Uniunii
Baptiste în lucrurile privitoare la activitatea lor de conducători temporari
ai noștri. În unele cazuri s-ar putea întâmpla ca ei să-și depășească
atribuțiile sau să nu-și îndeplinească obligațiile. Este dreptul și datoria
atunci să le spunem ce gândim, dar trebuie s-o facem cuviincios, cu
demnitate și cu dragoste frățească. La vremea cuvenită, Congresul îi va
judeca, și dacă vor fi găsiți cu lipsuri, îi va trage la răspundere și nu îi
va mai alege pentru un alt mandat iar noi vom avea alți conducători.
Dar atât timp cât au mandatul de a fi conducători ai Cultului nostru,
chiar dacă nu sunt de acord cu ei, trebuie să le acordăm cinstea cuvenită
poziției lor, căci dacă îi cinstim pe ei ne cinstim pe noi înșine.
În lumina acestei atitudini trebuie să vedem noi ce s-a întîmplat
la Caransebeș. Biserica Baptistă din acel oraș (cu peste 300 de membri)
aștepta cu bucurie vara anului 1978, când fratele Busuioc urma să
termine studiile la Seminar și să devină noul lor păstor. Dar mai mulți
membri din Comitetul Bisericii au avut o neînțelegere cu fratele Busuioc
și au început să-l vorbească de rău. S-a iscat o ceartă între ei și mulți din
membrii Bisericii, care, în mare majoritate, îl vroiau pe fratele Busuioc
de păstor. Conducerea Comunității Baptiste din Timișoara, din care
face parte Biserica din Caransebeș, a dorit să știe care e vrerea acestei
Biserici în privința noului păstor și au cerut să se convoace o Adunare
Generală cu membrii Bisericii. Lucrul acesta s-a făcut constituțional
de către păstorul interimar pentru data de 28 iulie 1978. Membrii
Comitetului însă începuseră deja să se teamă că Biserica îl va prefera pe
fratele Busuioc și va decide schimbarea Comitetului. Ca atare, ei s-au
hotărît să facă imposibilă ținerea Adunării Generale și lucrul acesta l-au
făcut într-un mod încă nemaiauzit la noi: au invitat pentru seara aceea
o orchestră de țigani a unei Biserici Baptiste dintr-un sat vecin să dea
un concert în Biserică și aceștia au început să cânte fără întrerupere din
instrumentele lor. A fost pur și simplu imposibil să se mai țină Adunarea.
Mai mult, când au venit conducătorii Comunității din Timișoara să
311
facă controlul financiar al Bisericii – una din îndatoririle lor legale –
membrii tineri ai Comitetului au refuzat să le dea actele. Prin acest refuz,
membrii Comitetului rupeau practic Biserica lor din organul ei superior
administrativ și reprezentativ, fără să aibă în acest sens mandatul
Bisericii. Împiedicând ținerea Adunării Generale a Bisericii, ei negau
dreptul Bisericii lor de a decide în problemele ei majore.
La câteva zile după tristele evenimente din 28 iulie, m-am dus la
Caransebeș să văd personal ce se întâmplase. Am stat de vorbă cu tinerii
de acolo, și am înțeles de la ei că se temeau ca nu cumva dacă s-ar fi ținut
Adunarea Generală a Bisericii în prezența prezidiului conducătorilor de
la Timișoara, aceștia să influențeze Biserica de așa natură, încât aceștia
să-și schimbe Comitetul. Le-am propus o Adunare Generală a Bisericii
prezidată de trei păstori pensionari, cu delegatul comunității de o parte
iar Comitetul Bisericii de altă parte, fiecare din ei având posibilitatea
și libertatea de a-și alege calea proprie. Ei au promis că se vor gîndi la
această propunere. De asemenea, am vorbit cu conducătorii Comunității
de Timișoara despre această propunere și aceștia au acceptat-o. Dar peste
câteva zile tinerii din Caransebeș mă anunță că resping propunerea,
întrucât este „un compromis”. Mai târziu, Comitetul de Timișoara a
rugat Uniunea Baptistă să excludă din cult pe trei sau patru din membrii
Comitetului Bisericii din Caransebeș. Comitetul Uniunii Baptiste s-a
întrunit la 30 august și a hotărît să îi excludă pe acești oameni. Rămâne
o chestiune deschisă și nu e locul să discutăm aici dacă Comitetul
Uniunii a avut dreptul statutar de a face această excludere.
Președintele și Secretarul General al Uniunii Baptiste s-au dus
la Caransebeș în data de 12 octombrie cu scopul de a avea o ședință
cu Biserica și de a afla dacă vor să accepte linia urmată de membrii
Comitetului lor sau poate vor să se desprindă din Uniunea Baptistă. La
Caransebeș ei au dorit să se întâlnească cu tinerii, dau unul din ei le-a
trimis vorbă că „nu vor să stea de vorbă cu trădătorii.”
Apoi membrii Comitetului din Caransebeș s-au hotărât iar să
pună piedici întâlnirii dintre conducătorii Uniunii Baptiste și Biserica
lor, în seara de vineri 13 octombrie, când Biserica se aduna ca de obicei
la serviciul ei obișnuit de vineri seara. Membrii Comitetului au intrat
în Biserică, oprindu-se în fața amvonului și când au intrat în Biserică
conducătorii Uniunii și au voit să meargă în față să se adreseze Bisericii
au fost opriți în mod fizic de tineri. Conducătorii au încercat să discute
cu tinerii și să-i convingă, dar aceștia le-au spus să plece. Mulți oameni
din Biserică au intrat și ei în discuție, pentru ca să fie lăsați conducătorii
312
Nicolae Rădoi
Uniunii să vorbească Bisericii, dar alții au luat partea Comitetului. În cele
din urmă, oamenii au trebuit să plece fără să se țină ședința sau serviciul
de închinăciune. A doua zi, conducătorii Uniunii au făcut reclamație
scrisă la Miliție împotriva acestor trei tineri care au împiedicat fizic
ținerea Adunării pentru închinăciune sau pentru probleme administrative.
Miliția a emis în aceeași zi celor trei o citație să se prezinte la sediul
Miliției. Unul din ei s-a dus la ora indicată pe citație: cei de la Miliție au
stat de vorbă cu el și i-au spus că întrucât a tulburat o întrunire a Bisericii
este amendat cu 1.000 de lei (vreo 45 de lire sterline), după care i-au dat
drumul acasă.
Ceilalți doi însă nu s-au dus la Miliție. În duminica din 15
octombrie, după-masă (pe la ora 13,30), când se întorcea lumea acasă
de la serviciul de dimineață al Bisericii, o patrulă de Miliție i-a așteptat
pe cei doi lângă casa unuia din ei. Aceștia tocmai veneau acasă însoțiți
de mulți alții. Milițienii i-au poftit la sediul Miliției dar ei au refuzat să
meargă. A urmat o ceartă și în cele din urmă o încăierare, la care nimeni
nu știe exact cum s-au petrecut lucrurile. Patru sau cinci tineri au fost
bătuți crunt de milițieni. Cam peste trei zile trei din ei au fost judecați
pentru că au întâmpinat rezistență față de Miliție, pentru tulburarea
liniștii publice pe stradă și au fost condamnați la închisoare cu sentința
între 8 și 17 luni.
Nu e cazul să discutăm aici faptul că conducătorii Uniunii
au făcut reclamație scrisă la Miliție împotriva acestor tineri. E o
problemă ce trebuie discutată în locul cuvenit la Uniunea Baptistă.
Deplorăm însă faptul că cei ridicați de Miliție au fost bătuți. Ne
exprimăm mila și înţelegerea față de familiile celor închiși și chiar față
de cei ce se află acum la închisoare.
Dar atitudinea lor față de conducerea Comunității Baptiste de
Timișoara, atitudinea lor față de conducerea Uniunii Baptiste, refuzul
lor de a permite Bisericii lor să țină o Adunare Generală în cadrul căreia
să-și hotărască soarta, dezordinile produse de ei în Biserică atunci când
conducătorii Cultului au voit să discute cu Biserica și refuzul lor de a
răspunde la citația autorităților de stat – toate acestea nu pot fi acceptate
de noi, nu le putem apăra. De aceea eu personal nu mi-am ridicat
glasul în apărarea celor închiși de la Caransebeș: fiindcă n-am putut
fi de acord cu metodele și acțiunile lor. Încă o dată: am înțelegere pentru
suferința lor și mă rog să fie grabnic eliberați din închisoare, dar nu pot
în nici un caz să apăr ceea ce au făcut ei.
Sunt unii care zic că eu i-am învățat pe tinerii aceștia să o apuce
313
pe drumul acesta. Eu neg cu desăvârșire acest lucru. Îi invit pe cei care
susțin asta să arate în care predici sau lucrări am dat eu o asemenea
învățătură. Nu vor fi în stare să o facă. Dar eu voi putea să arăt tuturor
că am predicat o Evanghelie a iertării, a iubirii, a unui caracter nobil, a
unității dintre frați și a respectului față de autorități și a lepădării de sine,
al jertfirii pentru Dumnezeu și lucrarea Sa.
În ultimul timp, a câștigat tot mai mare amploare o mișcare
extremistă în sânul Cultului nostru. Sub pretextul că apără drepturile
credincioșilor, unii din conducătorii aceștia creează discordie în Biserici,
îi ridică pe credincioși în capul păstorilor lor și a conducerii Comunității
și Uniunii lor Baptiste și produc multă confuzie, în special în cercurile
tinerilor. Unii din acești conducători au fost o vreme prietenii mei. Dar
acum, fiindcă nu am fost de acord cu metodele lor și cu unele din acțiunile
lor, şi în primul rând fiindcă mă străduiesc să rămân în relații corecte și
bune cu conducerea Cultului și a autorităților de Stat, conducătorii
aceștia s-au îndreptat împotriva mea și mă numesc acum „trădător”. În
situația aceasta, nu pot face altceva decât să mă rog ca Dumnezeu să-i
lumineze pe acești oameni și să-i facă să înțeleagă că sunt pe o cale
greșită. Mă rog fierbinte de frații mei în Domnul să citească cu atenție
această formulare a poziției mele și să judece cu toată seriozitatea dacă
sunt pe o cale bună sau nu. Cu ajutorul lui Dumnezeu, mă voi sili să
rămân ceea ce sunt: un propovăduitor al Evangheliei și un tălmăcitor al
Cuvântului lui Dumnezeu.
Chem frățietatea la mai multă rugăciune pentru unitate și armonie
în mijlocul nostru. Avem nevoie de mai multă îngăduință unii față de
alții, să învățăm să trăim și să muncim împreună, chiar și atunci când ne
deosebim în unele privințe și când unii din noi fac greșeli. Nu ar trebui să
ne grăbim atât de repede să ne lovim unii pe alții cu cuvinte jignitoare. Să
ascultăm de avertizarea din Sfânta Scriptură: „Dar dacă vă mușcați și vă
sfâșiați unii pe alții, luați seama să nu vă nimiciți între voi” (Gal. 5:15).
Să rugăm pe Domnul să ne dea o atitudine mai demnă, în care
să îmbinăm adevărul cu dragoste, dreptatea cu compasiunea, curajul cu
smerenia, sfințenia personală cu îngăduința față de slăbiciunile altora.
Să ne concentrăm energiile tinereții mai mult în studierea Cuvântului
lui Dumnezeu și pentru formarea unui caracter cu adevărat creștin, așa
încât lumea în mijlocul căreia trăim să recunoască faptul că suntem copii
adevărați ai lui Dumnezeu. Pentru asta trăiesc eu și asta le spun celor care
vor să asculte. Să predicăm o Evanghelie curată și să trăim noi înșine
Evanghelia pe care o predicăm.
Oradea, 26 noiembrie 1978
314 Iosif Țon
Nicolae Rădoi
ANEXA 6
MARIONETELE DIN CONDUCEREA CULTULUI
BAPTIST ÎN SLUJBA MILIȚIEI
RAPORT AL COMITETULUI ALRC
Scrisoare deschisă adresata tuturor persoanelor şi organizaţiilor
din ţara şi din străinătate în problemele drepturilor omului. La ora când
scriem aceste rânduri, trei creştini baptişti, după ce au fost bătuţi crunt în
văzul lumii şi în localul Miliției din Caransebeș, îşi aşteaptau sentinţa ce
urma să fie pronunțată de Tribunalul din Caransebeş. În ultimul moment
aflăm că sentinţa s-a și pronunţat: vom vorbi despre aceasta mai târziu.
Numele lor sunt Cocârţeu Petre, Rădoi Nicolae şi Prejban Ionel. Cei trei
sus-menţionaţi nu sunt singurii care au fost torturaţi. Au fost de asemenea
bătuţi sălbatic fiul lui Rădoi, un tinerel de 17 ani, Juhasz Emeric din
Timişoara, şi încă un baptist din oraşul Oţelul Roşu, Codreanu Moise.
Ce s-a întâmplat la Caransebeş începând de joi 12 octombrie
1978?
Referindu-ne strict la evenimentele petrecute aşa cum le relateaza
martori oculari, precum şi din declaraţiile făcute la proces, rezultă
următoarele: Începutul l-a făcut Comitetul Comunităţii Bisericilor
Baptiste din Timişoara (preşedinte Băleanu Gheorghe), care, în ciuda
prevederilor clare ale Statutului Cultului Baptist, a încercat printr-o
circulară să înlăture Comitetul ales al Bisericii din Caransebeş, şi să-i
impună un alt Comitet. Biserica n-a cedat acestei încercări şi, într-o
Adunare Generală, a decis să-şi menţină Comitetul ales. Nici măcar
încercarea domnului Iosif Ţon de-a determina Biserica să cedeze printr-
un compromis, organizând noi alegeri, nu a convins pe nimeni.
În aceste condiţii Uniunea (prin “Uniunea” vom înţelege aici
şi în cele ce urmează “Uniunea Comunităţilor Creştine Batiste din
R.S.R.” - preşedinte Mara Cornel, secretar general Bărbătei Paul), în
şedinta din 31 august, a hotărât excluderea membrilor Comitetului şi a
altor persoane din Biserică, sub pretext că aparţin unei organizaţii zise
“ilegală”, sau pentru abateri de la doctrină, fără a se specifica de ce
organizaţia respectivă este “ilegală” şi ce doctrine au fost încălcate, fie
pentru nesupunere la hotărârea Comunităţii de Timişoara, care dispusese
anterior destituirea Comitetului Bisericii. Circulara Uniunii dată în acest
sens poartă numarul 950 din 5 septembrie 1978. Biserica Baptistă din
Caransebeş, într-o Adunare Generală, a respins hotărârea Uniunii ca
nebiblică şi nestatutară. 315
Conform Statutului Cultului Creștin Baptist, numai Biserica
poate exclude un membru al său, numai ea poate să-şi demită Comitetul
şi să organizeze noi alegeri.
Uniunea are dreptul să excludă numai pentru abateri doctrinare
comise de persoane din conducere (păstori, diaconi). Ori, în cazul în
speţă nu existau nici un fel de abateri doctrinare, şi s-a urmărit înlăturarea
Comitetului Bisericii deoarece acesta s-a manifestat deschis împotriva
atitudinilor nebiblice şi slugarnice ale membrilor Comunităţii şi Uniunii
faţă de Departamentul Cultelor.
Se ştie că nu numai Biserica din Caransebeş a respins hotărâri
nestatutare ale Uniunii, ci şi alte Biserici, precum Biserica Sf. Treime
din Bucureşti, Biserica Baptistă din Ploiești. Comitetul Uniunii a decis
însă să-şi aplice cu forţa şi cu ajutorul autorităţilor deciziile sale ilegale,
şi prima încercare a făcut-o la Caransebeş.
Dacă mai are nevoie să se convingă cineva de decăderea morală
a conducerii Cultului Baptist, de rolul său de agentură a Departamentului
Cultelor în sânul Cultului Baptist, de colaborarea incorectă cu organele
de stat şi conlucrare cu acestea în dauna intereselor Bisericii, atunci
întâmplările recente de la Caransebeş sunt de natură să deschidă ochii
tuturor şi să ţintuiască conducerea Cultului pentru totdeauna la stâlpul
ruşinii.
Ar fi aici de menţionat, înainte de a descrie faptele grave petrecute
la Caransebeş, că mai întâi Comitetul Uniunii a reuşit să-şi asigure dacă
nu adeziunea, cel puţin tăcerea domnului Iosif Ţon, care, din motive ce
nu se cunosc încă, a trecut pe poziţiile Uniunii. S-a aflat că Iosif Ţon ar
fi decis totuşi să intervină; să vedem când şi cum!
Iată faptele petrecute la Caransebeş începând de joi, 12 octombrie
1978. În această zi, Comitetul Executiv al Uniunii şi al Comunităţii
din Timişoara, compus din următorii păstori: Mara, Bărbătei, Băleanu,
Românu, Trifu, Stanca, Găvăgină şi alţii, s-au deplasat la Caransebeş
pentru a-şi impune, cu ajutorul autorităţilor locale, ilegala lor decizie.
Joi, 12 octombrie 1978, membrii Comitetului Uniunii şi al
Comunităţii au încercat în cursul dimineţii să determine pe unii membrii
ai Bisericii să se pronunţe împotriva Comitetului Bisericii, mai mult
chiar, să se dedea la provocări în timpul serviciului divin de vineri seara
pentru a da ocazie Uniunii să facă ordine. După amiază au fost primiţi
în audientă la Consiliul Orăşenesc de Partid şi la Consiliul Popular al
oraşului Caransebeş. Vineri seara, după o nouă vizită la autoritătile locale,
după o încercare nereuşită de a bloca intrarea în Biserică a membrilor
316
Nicolae Rădoi
Comitetului Bisericii şi după încercarea de asemeni nereuşită a domnilor
Mara şi Bunaciu de a lua cuvântul, Biserica a protestat împotriva acestor
intenţii, pentru ca în final dl. Paul Bărbătei (omul pe care păstorul Iosif
Ţon l-a numit pe drept cuvânt o „Iuda“ în rândurile baptiştilor din R.S.R.),
încălcând toate principiile şi prevederile statutare, să propună înfiinţarea
unei noi Biserici, trecând la întocmirea unei liste cu cei ce înţeleg să se
supună necondiţionat hotărârilor Uniunii.
În aceste condiţii, şi cu sprijinul şi în prezenţa autorităţilor (erau
de faţă directorul Cristoiu din Departamentul Cultelor, inspectorul
Pârneci, precum şi secretarul Consiliului Popular al oraşului Caransebeş),
a întocmit o listă cu 131 semnături, între care figurează până şi semnătura
unei cântăreţe de la unul din restaurantele locale. S-a anunţat de asemenea
că se alege un alt Comitet şi că păstor al Bisericii a fost numit dl. Ioan
Găvăgină. Biserica din Caransebeş a protestat vehement împotriva
acestei măsuri.
De remarcat, pentru a câta oară, rolul nedemn jucat de dl. Paul
Bărbătei, jurist şi secretar general al Cultului Baptist, care îşi calcă în
văzul lumii promisiunea făcuta la Congres, că va urmări cu stricteţe
respectarea statutului şi a legilor, şi care, întrebat fiind de ce procedează
astfel, nu cunoaşte alt răspuns decât: „Asta e situaţia“. Oare dânsul nu
ştie că o Biserică nu poate fi desfiinţată şi alta înfiinţată decât în anumite
condiţii şi cu respectarea unei anumite proceduri?
Dar ce s-a întâmplat duminică întrece orice închipuire. Încă
de vineri, membrii Uniunii declaraseră în public că trebuie făcut apel
la autorităţi pentru impunerea hotărârilor Uniunii şi a Comunităţii
de Timişoara. Primul lucru încercat duminică de către Uniune a fost
impunerea noului păstor, Găvăgină, rău văzut de toată lumea. Precum
se ştie dl. Găvăgină a mai fost alungat o dată de la conducerea Bisericii.
Duminică dimineaţă, Găvăgină Ieremia, deşi se pregătise să oficieze
în mod abuziv botezul programat, a fost determinat în mod paşnic, dar
hotărât să cedeze această cinste altora, aleşi de Biserică. În continuare,
întreg serviciul divin, inclusiv botezul, s-au desfăşurat în cea mai
perfectă liniște. Cine putea bănui aranjamentul sinistru dintre Uniune
şi autorităţile locale concretizat la terminarea serviciului divin printr-o
provocare nemaiîntâlnită de mult în România?
Este aproape ora 1:30 şi grupuri de credincioşi, bărbaţi, femei
şi copii se îndreaptă de la Biserică spre casele lor; fiecare localnic are
invitaţi la masă şi tensiunea produsă de membrii nepoftiţi ai Uniunii
părea a se fi stins.
317
PĂREA! Pentru că pe neaşteptate asemenea unui trăznet din
senin drumul e barat de Miliţie şi Securitate; dube, maşini gata pregătite
se deschid şi se aud în plină stradă ordine stridente urmate imediat de
bruscări şi insulte grosolane.
Credincioşii Rădoi Nicolae, Cocârţeu Petru, Juhasz Emeric şi
alţii sunt imobilizaţi şi târâţi spre maşinile Miliţiei; se produce un vacarm
de nedescris şi femeile ţipă şi caută să-şi smulgă bărbaţii din mâinile
miliţienilor, care lovesc unde nimeresc cu bastoane de cauciuc - femeile
sunt trântite la pământ şi sângele începe să curgă.
Împinse în maşini, victimile sunt lovite fără milă şi martori
oculari declară că la Miliţie, când au coborât din maşini erau învineţiţi
şi plini de sânge. Cocârţeu era purtat pe braţe, iar Rădoi era încovoiat.
Aceiaşi martori declară că ţipetele n-au contenit multă vreme în camerele
Miliţiei, care în ciuda legii loveau barbar oameni paşnici şi nevinovaţi.
Dupa amiază, un nou episod fierbinte. După ora de rugăciune,
un grup de credincioşi se îndreapta în linişte de la Biserică spre sediul
Miliţiei, pentru a se interesa de soarta fraţilor lor. În numele lor, fostul
seminarist Prejban Ionel a păşit spre sediul Miliţtiei, dar abia a apucat să
spună pentru ce a venit că s-a pomenit înşfăcat şi lovit în mod barbar în
faţa mulţimii stupefiate şi înfiorate de spaimă. Loviturile şi ţipetele au
continuat şi în sediul Miliţiei.
Au fost arestaţi Rădoi Nicolae, Cocârţeu Petru şi Prejban Ionel,
împotriva cărora s-a deschis o acţiune penală. Loviţi violent, fără milă
au fost şi Juhasz Emeric (care a primit în camerele Miliţiei nu mai puţin
de 50 de lovituri cu bastonul de cauciuc), fiului lui Rădoi, un copil de 17
ani, Moise Codreanu şi alţii. Li s-au aplicat amenzi, câte 2.000 lei, lui
Codreanu şi Vuc Petru, şi 1.000 lei lui Ion Teleagă.
Se făcuse noapte şi peste Caransebeş, în mii de suflete s-a
aşternut o linişte grea. Intenţia de a fi judecaţi după procedura de urgenţă
nu s-a putut aplica integral, victimile agresiunii neputând să apară în faţa
Tribunalului cu semnele torturii, vizibile chiar şi a treia zi când a avut
loc procesul. Singurii absenţi din sala Tribunalului în Ziua Judecăţii erau
autorii morali, membrii Uniunii şi ai Comunitaţii de Timişoara. Ei sunt
pe undeva ascunşi, în aşteptarea rapidului de noapte care să-i ducă acasă.
318
Nicolae Rădoi
ANEXA 7
IATĂ CE SPUN MARTORII...
Mărturia lui Mihai Mihuţ cu privire la evenimentele de la
Caransebeş din 1978. Am observat că unii nu prea ştiu cum a fost
în realitate sub regimul comunist din România condus de Nicolae
Ceauşescu. Realitatea era că păstorii baptişti erau în mare parte supuşi
Departamentului Cultelor (de faţadă se spunea că acest organ asista
cultele), care era de fapt un departament al Securităţii sub directa
îndrumare a lui Ceauşescu, departament ce încerca să suprime viaţa
religioasă a credincioşilor.
De îndată ce a fost ales noul Comitet al Bisericii Baptiste din
Caransebeş în februarie 1978, s-a trecut la acţiuni concrete menite să
aducă câştig Evangheliei. În primul rând, Comitetul Bisericii a hotărât
ca fratele Liviu Olah să vină să predice două duminici pe lună. Fratele
era urmărit de Securitate tot timpul. Pentru a-l opri din predicarea
Evangheliei, inspectorul Iulian Sorin i-a ridicat carnetul de păstor. Lucrul
acesta însemna că după directivele Departamentului Cultelor recunoscute
de Uniunea Baptistă, fratele Liviu Olah nu mai avea dreptul să predice
nicăieri. De fapt, fratele Liviu era socotit de ei un om periculos. Noi nu
am ţinut cont de regulile Uniunii şi l-am invitat să predice la Caransebeş,
deşi cei de la Comunitate şi de la Uniune ne cereau insistent să nu îl mai
invităm. Dar noul Comitet, care se temea de Dumnezeu şi nu de oameni,
a început să invite şi pe alţi fraţi care nu erau pe placul Uniunii. Astfel am
invitat la evanghelizări pe fraţii Aurel Popescu, Pavel Nicolescu, Iosif
Ţon, Petru Dugulescu, Pascu Geabou, Constantin Chisăliţă, Vasile Taloş.
Vreau să spun că atunci când a sosit fratele Pavel Nicolescu
la evanghelizare, nici un membru din Comitet nu a vrut să treacă la
amvon cu dânsul. Fratele Pavel Nicolescu era un mare anticomunist, şi
oamenilor le era cam frică să stea cu el la amvon. Au fost discuţii într-o
cameră anexă a Bisericii, şi timp de 45 de minute s-au dat mai multe
cântări comune, până să se stabilească cine va merge cu el. În sfârşit
cineva s-a hotărât să treacă cu dânsul la amvon.
După toate astea a apărut conducerea Comunităţii de Timişoara
în frunte cu Băleanu Gheorghe şi cu împuternicitul Pârneci. Aceştia au
oprit Biserica pentru discuţii. De fapt, ei veniseră să schimbe conducerea
Bisericii aleasă statutar. Pe Băleanu l-au întrebat fraţii: “Dumneata ai luat
o gramadă de bani de la Bisericile de pe malul Dunării şi le-ai promis că
le aduci autorizaţii de funcţionare! Unde-s banii şi autorizaţiile? Băleanu
319
a răpuns: “Asta-i treaba mea”. Se vede că corupţia celor de sus nu consta
numai în trădarea fraţilor şi a intereselor Bisericilor, ci şi în însuşirea de
bani pentru servicii pe care ştiau bine că nu le vor face.
De fapt Securitatea ducea lupta împotriva credincioşilor
baptişti pe mai multe planuri. O procedură a fost excluderea din Cult a
persoanelor ce nu voiau să se supună autorităţilor comuniste şi insistau
ca Guvernul să nu se mai amestece în Biserici. Guvernul folosea mâna
celor de la Uniune şi a celor de la Comunităţi pentru a exclude pe
cei indezirabili. Nu aveau nici un drept să excludă membri, deoarece
numai Biserica locală putea exclude pe membrii săi. Concomitent cu
excluderea celor de la Caransebeş autoritățile aveau în plan excluderea
fraţilor Popescu şi Nicolescu. După ce i-au declarat excluşi, au cerut
Bisericilor să nu îi mai primească la amvon, dar Biserica din Caransebeş
nu a ţinut cont de circularele lor. Noi nu i-am ascultat pe mai marii
noştri, deoarece ştiam că slujesc Securitatea. Astăzi numele trădătorilor
pot fi citite în dosarele aflate în arhiva Securităţii. De fapt nu numele
lor reale, ci numele conspirative. Ei, conducătorii Cultului Baptist au
conspirat împotriva fraţilor lor, i-au exclus din Biserici, i-au reclamat ca
răufăcători la autorităţi, i-au împins în închisori, sau i-au determinat să
îşi ia lumea în cap plecând legal sau ilegal în alte ţări. Când vom ajunge
în faţa dreptului Judecător se va vedea cine pe cine a slujit. Cei care au
acceptat persecuţia vor sta de partea Domnului Isus şi vor primi cununa
răsplătirii. Cei ce au trădat pe fraţii lor vor sta alături de Iuda, şi îşi vor
primi şi ei plata conform trădării. Arginţii şi dorinţa după poziţii i-au
împins la trădarea fraţilor lor. “Vai de ei, căci au urmat pe calea lui Cain!
S-au aruncat în rătăcirea lui Balaam, din dorinţa de câştig…”
Mărturia fratelui Mihuț despre Viorel Clintoc

S-a spus că adevărul unui om este ceea ce el ascunde!!!? (Octavian
Paler). Nu există deosebire fundamentală între un om şi altul. Toţi sunt
susceptibili de cădere în faţa ispitei. Doar intensitatea ispitei este diferită.
Marea majoritate a creştinilor chinuiţi de ispitele cele mai obişnuite,
cum sunt gelozia, mândria, ambiţia - fac experienţa tristă, dar comună
a înfrângerii. Ei cad mai jos decât şi-ar fi închipuit vreodată. Acelaşi
păcat de altădată al mândriei, îşi adună forţele şi stăpâneşte şi ruinează
vieţi. Unii din cei stăpâniţi de mândrie, în loc să îşi recunoscă păcatul
şi falimentul, ca Iacov altădată, merg mai departe părăsind învăţătura
sănătoasă şi se aventurează pe drumuri carismatice pretinzând că devin
“străjeri” şi duc şi pe alţii în rătăcire. Ceea ce Dumnezeu aşteaptă atunci
320
Nicolae Rădoi
când am fost muşcaţi de mândrie, este să ne mărturisim păcatul. Marele
patriarh Iacov mărturiseşte când Domnul îl întreabă ‘”Cum îţi este
numele?” şi răspunde, „IACOV” (înşelătorul - amăgitorul). Mărturisirea
aceasta vine în urma situaţiei critice în care se afla şi cerea ajutorul
Domnului. În această mărturisire este sinteza unei vieţi de faliment total.
Sinceritatea însă aduce întotdeauna binecuvântare.
Reversul mărturisirii este menţinerea mândriei şi refuzul de
a recunoaşte căderile. În acest caz vindecarea şi binecuvântarea nu
sunt posibile. Unii, ca păstorul Iosif Ţon, au o mândrie prea mare ca
să recunoască problemele şi inconsecvenţele ce le-au caracterizat
activitatea. Şi atunci când sunt siliţi să mărturisească ceva din trecutul
lor (cum a fost mărturisirea lui Iosif Ţon că a cooperat cu Securitatea în
urma deconspirării efectuate de Daniel Mitrofan), o fac încercând să se
justifice şi ascunzând alte laturi, refuzând să le aducă la lumină. Ei nu
cred cuvintele Domnului Isus care spune că ceea ce este ascuns va veni
la lumină într-o zi. Pentru aceşti oameni este mai important să încerce să
îşi cârpească reputaţia decât să mărturisească onest trădările fraţilor şi să
primească iertarea Domnului şi a fraţilor lor.
În această categorie cu Iosif Ţon sunt şi alţi lucrători cu
Evanghelia. Au în trecutul lor lucruri compromiţătoare legate de
trădarea fraţilor, dar nu vor să le mărturisească. În schimb încearcă să
îşi construiască o imagine bună în faţa altora. Aşa este de pildă, păstorul
Viorel Clintoc, ce a devenit un mare susţinător al lui Iosif Ţon. Nu de
alta, dar amândoi au un trecut care nu le face cinste, dar nici unul nu
este gata să mărturisească acel trecut. Viorel Clintoc a devenit păstor al
Bisericii Baptiste din Caransebeş imediat după ce conducerea Uniunii
Baptiste în cârdăşie cu autorităţile comuniste au suprimat samavolnic
autonomia acelei Biserici. Uniunea nu voia să trimită la Caransebeş pe
păstorul Busuioc, care fusese cerut de Biserică înainte de incidentul cu
arestarea şi condamnarea celor trei (Nicolae Rădoi, Petru Cocârţeu şi
Ionel Prejban). Mara Cornel, Departamentul Cultelor şi Securitatea locală
au găsit că omul de care aveau nevoie era Viorel Clintoc. Cu câtva timp
în urmă fratele Nicolae Rădoi a publicat câteva informaţii cu lucrurile ce
s-au întâmplat în Biserica Baptistă din Caransebeş după condamnarea
sa, şi a avut cuvinte de laudă pentru păstorul Viorel Clintoc, pe care le-a
scris în urma unei convorbiri telefonice cu acesta, în care fratele Viorel
Clintoc nega faptul că a făcut jocul autorităţilor la Caransebeş. De fapt
fratele Nicolae Rădoi nu avea de unde să ştie realitatea, din moment ce
era în închisoare, şi apoi după eliberare a plecat imediat în America. Noi,
321
cei care am fost zi de zi implicaţi în problemele Bisericii, putem spune
care era realitatea cu privire la activitatea de păstor a fratelui Viorel
Clintoc la Caransebeş. El a colaborat cu conducerea Bisericii impusă de
cele trei puteri: Securitatea locală, Departamentul Cultelor şi conducerea
coruptă a Uniunii Baptiste de la Bucureşti în frunte cu Cornel Mara şi
Paul Bărbătei. În acel Comitet al Bisericii impus de autorităţi erau trei
informatori ai Securităţii. Acel Comitet şi păstorul Viorel Clintoc nu au
procedat la reprimirea celor 140 excluşi samavolnic de Paul Bărbătei şi
Cornel Mara.
Într-una din zile fratele Clintoc Viorel a fost invitat la masă la
Oprea Nicolae, unul din informatori, şi acolo a încercat timid să-i spună
că ar vrea să ne primească membri în Biserică. Oprea Nicolae l-a scos
în stradă, sau l-a ameninţat că îl scoate. Timpul care a mai rămas păstor
la Caransebeş a trecut fără ca fratele Viorel Clintoc să facă ceva pentru
primirea înapoi în Biserică a celor ce sufereau pentru credinţă. După
câţiva ani a venit păstor fratele Belciu Busuioc şi am fost primiţi ca
membri cu drepturi depline.
Fratele Clintoc Viorel a fost mutat la Beiuş ca păstor. Am fost
invitaţi la Beiuş la o nuntă şi fratele Viorel Clintoc ne-a povestit că Mara
Cornel i-a pus sigiliu pe Biserica din Beiuş pentru că i-a spus acestuia
că trăiește în neorânduială, şi ne-a mai spus că Biserica fusese deschisă
numai de curând. Acolo erau fraţii Mircea Cuzma cu soţia dânsului,
fratele Ianoşel Ion, fratele Belciu Busuioc şi subsemnatul cu soţia.
Fratele Viorel Clintoc a fost foarte mirat cum a reuşit fratele Busuioc să
ne unească din moment ce el nu a putut.
În concluzie, trebuie să se ştie că fratele Viorel Clintoc a avut (pe
lângă lucrurile pozitive ale slujirii lui ca păstor în România) ezitările lui şi
colaborările lui cu oamenii puşi de Securitate în Biserica din Caransebeş,
şi nu a avut curajul să acţioneze cu dreptate. Nu a avut curajul să îl
condamne atunci pe Iosif Ţon pentru scrisoarea în care trăda Biserica din
Caransebeş a luat partea celor corupţi de la Uniune. De aceea consider
că până astăzi fratele Viorel Clintoc are probleme să stea drept pentru
dreptate. Nu a fost potrivit ca el să fie pus în comisia de cercetare a
lui Iosif Ţon întrunită la Atlanta cu câtva timp în urmă. Amândoi au în
trecutul lor pete de care nu s-au pocăit. O mână spală pe cealaltă. Din nou
trebuie să dăm dreptate lui Octavian Paler, că adevărul unui om este ceea
ce el ascunde.
Eu am dorit să se ştie adevărul şi de aceea am scris aceste rânduri.
Sunt bucuros că fratele păstor Daniel Brânzei a adoptat o poziţie corectă
322
Nicolae Rădoi
faţă de cazul Iosif Ţon. Uniunea Bisericilor Baptiste din România
a luat măsuri corecte de delimitare de Iosif Ţon şi de ereziile pe care
le-a îmbrăţişat mai recent. Credem că aceeaşi atitudine trebuie să fie
manifestată şi de Bisericile Baptiste Române din America. Cultul Baptist
pentru a cărui credinţă au suferit mulţi fraţi de ai noştri, unii fiind chiar
martirizaţi, ar trebui să rămână unit.
Iosif Țon voia să Îl ducă pe Isus în comunism

- Mărturia lui Mihai Mihuț
În sfârşit cineva s-a hotărât să vorbească. Unul din foştii colegi şi prieteni
ai domnului Iosif Ţon. Şi nu fiecine, ci fratele Geabou Pascu. Domnul
Iosif Ţon i-a înflăcărat pe tinerii de la Caransebeş pe timpul acela. Şi
ei au avut mare încredere în el atunci. Numai că după arestarea fraţilor
noştri Nicolae Rădoi, Petre Cocârţeu şi Ionel Prejban, Iosif Ţon trimite
Departamentului Cultelor scrisoarea intitulată Poziţia mea în Cult şi
la toate Bisericile Baptiste din România în care condamnă o Biserică
ce lupta pentru autonomie şi pe fraţii care se puseseră în linia dintâi în
această luptă. Pe timpul acela fratele Liviu Olah predica la Făget, lângă
Lugoj. Şi făcea lucrul acesta fără să aibă recunoaşterea Departamentului
Cultelor, aşa cum cereau oficialii acelui Departament. Cei care nu aveau
carnetul de păstor emis de Departamentul Cultelor şi continuau să predice
Cuvântul lui Dumnezeu, erau persecutaţi şi riscau să ajungă în conflict
direct cu autorităţile comuniste.
Frații mei, cea mai mare virtute pe care o putem avea este frica,
şi cel mai mare păcat pe care îl putem avea noi este din nou, frica. Frica
de Domnul este cea mai mare virtute ce o putem avea. Frica de oameni
este cea mai mare problemă ce o putem avea. Unii predicatori din timpul
regimului comunist identificau greşit frica lor. Ei considerau că au frică
de Dumnezeu pentru că se temeau că li se ia carnetul de predicator şi nu
mai pot sluji Domnului! Le era frică să nu îşi piardă serviciul, că rămân
fără funcţie, că suferă copiii lor în şcoli, etc., etc. Dar ei nu spuneau
deschis că au această frică de oameni, ci se justificau cu argumentul că
dacă ar refuza să asculte autorităţile, atunci lucrarea Domnului ar suferi,
pentru că ei nu mai puteau să predice! Cât de importanţi se credeau
acei predicatori. Credeau că lucrarea lui Dumnezeu stă în ei, şi numai
dacă ei fac compromisuri cu autorităţile, lucrarea Domnului poate să
progreseze! Ei se scuzau cu fraze fornăitoare ca aceea că vor să aducă pe
Isus în comunism. Primul lucru ce ar fi trebuit să îl facă era să Îl ducă pe
Domnul Isus în viaţa lor. Atunci nu ar mai fi trădat pe fraţi cu scuza că
323
Îl aduc pe Domnul Isus în comunism ! De fapt se temeau de cei ce pot
ucide trupul, şi nu se temeau de Cel ce poate ucide şi trupul şi sufletul în
Gheenă ! Dacă s-ar fi temut de Domnul, nu s-ar fi temut de oameni. Mă
îndoiesc că acei predicatori vor vedea faţa Domnului (de care nu s-au
temut atunci), dacă nu fac revirimentul să se pocăiască! Trist este că în
loc să se pocăiască, ei fac pelerinaje pe la străjeri şi pe la alte grupări
eretice, încercând să îşi ascundă goliciunea sufletească şi insecuritatea
pe care au dobândit-o prin faptul că nu au fost credincioşi Domnului,
ci s-au temut de oameni şi au trădat pe fraţii lor! În loc ca domnul Iosif
Ţon să declare că trezirea făcută de Domnul prin fratele Liviu Olah nu
era completă, ar fi mai bine să declare că el a făcut servicii Securităţii,
oprind pe fratele Liviu Olah de la lucrarea pe care i-a dat-o Domnul, şi
să se pocăiască de păcatul trădării fraţilor săi.
După ce a suferit o mare durere cu botezul de la Oradea, fratele
Liviu Olah a spus : “Eu nu am nevoie de carnet, eu trebuie să chem pe
oameni la DOMNUL !” În timp ce fratele Liviu Olah cucerea suflete
pentru Împărăţia lui Dumnezeu, Iosif Ţon stătea la cafele cu securiştii
şi plănuia cum să îi slujească mai bine pe aceştia după ce va pleca în
America. Acum continuă aceeaşi lucrare pe care a început-o atunci:
ponegreşte pe un mare om al lui Dumnezeu, Liviu Olah, şi se asociază
cu ereticii care fac victime printre credincioşi. De fapt el se scuză că
asocierea cu acei eretici nu este altceva decât o lucrare prin care el îl duce
pe Isus la străjeri, care au nevoie de învăţătura lui! Cel mai bun lucru ar
fi ca Iosif Ţon să îl ducă pe Domnul Isus în inima lui proprie. Atunci ar
termina cu impostura şi cu teatrul străjeresc. Atunci ar contacta pe cei pe
care i-a trădat şi i-a trimis la închisoare şi ar cere iertarea de care are atâta
nevoie!
O altă mărturie a lui Mihai Mihuț cu privire la evenimentele din

Caransebeș 1978
Eu l-am cunoscut pe Nicolae Rădoi de pe vremea când era tânăr.
Lae Albai, aşa îl cunoştea lumea aici la Caransebeş. Şi mai îl ştia ca
un om curajos, care şi-a pus viaţa în joc pentru propăşirea Evangheliei.
Una din activităţile pentru care risca mult a fost introducerea de Biblii în
România şi distribuirea lor acolo unde era nevoie. Lae Albai dimpreună
cu Gifu Ştefănuţ, au introdus multe Biblii în Romania. Ceea ce vă
scriu am văzut cu ochii mei, şi poate fi confirmat şi de alţii care au fost
martori la evenimentele de atunci. De fapt, tatăl meu a fost membru în
Comitetul Bisericii Baptiste din Caransebeş şi a susţinut cu mult curaj
324
Nicolae Rădoi
acţiunile iniţiate de Lae Rădoi, Petru Cocârţeu şi ceilalţi tineri aleşi în
Comitetul Bisericii în 1978. Cei trei, Lae Rădoi, Petru Cocârţeu, şi Mihuţ
Martin (tatăl meu) au coordonat venirea repetată a fratelui Liviu Olah la
Caransebeş. În aceeaşi perioadă au fost invitaţi să predice la Caransebeş
fraţii care nu erau bine văzuţi la Uniune, şi anume Pavel Nicolescu, Aurel
Popescu, Pascu Geabou, Vasile Taloş, Iosif Ţon şi alţii. Astfel de invitaţii
nu erau pe placul autorităţilor şi nici pe placul conducătorilor Uniunii
Baptiste.
De asemenea, Lae Rădoi a invitat la Caransebeş şi a susţinut
cheltuielile de transport ale corului de copii de la Iaşi, a cărui dirijoare
era Genoveva Sfatcu. Copiii au cântat duminică dimineaţa la Caransebeş,
iar după masă treisprezece maşini i-au dus la Hateg, la Biserica Baptistă
unde era păstor Petrică Dugulescu. Acolo, copiii au cântat la programul
de după masă. Vreau să spun că fraţii care au dus copiii la Haţeg puteau
să rămână fără carnet de conducere. Ei au riscat, şi au riscat pentru că
aşa erau timpurile. Cineva trebuia să depună mărturie cu curaj şi atunci.
Seara, când copiii de la Iaşi aşteptau trenul în gara din Caransebeş, fratele
Lae Rădoi i-a îndemnat să cânte pe peronul gării, ceea ce copiii au şi
făcut. Genoveva nu se temea de autorităţi. Toţi cei care au fost pe peronul
gării, inclusiv autorităţile care ne urmăreau, au putut auzi cântările şi
mesajul lor. Era un lucru neobişnuit pe atunci, şi mulţimea a rămas foarte
impresionată. Securiştii nu ştiau cum să procedeze pentru a opri cântarea
copiilor, dar nu au intervenit, pentru că era multă lume. Pentru toate
aceste acţiuni de evanghelizare cineva a plătit. Fratele Lae Rădoi, tatăl
meu, şi alţii au fost excluşi din Cultul Baptist de Mara Cornel. Apoi, 140
de fraţi, printre care şi subsemnatul, au fost excluşi din Biserica Baptistă
din Caransebeş. Fratele Lae Rădoi şi fratele Petre Cocârţeu au fost trimişi
la închisoarea Popa Şapcă din Timişoara, ca urmare a plângerii penale
făcută de Mara şi Bărbătei.
După patru ani m-am întâlnit cu Bărbătei în biroul Bisericii
Baptiste numărul unu. Stătea de vorbă cu Busuioc Belciu, şi ne-a povestit,
lui Busuioc şi mie cum el a fost invitat la o recepţie unde a făcut slalom
printre sticle şi n-a băut, deoarece el este omul Domnului. La urmă i-am
zis: „Dar dumneata şi cu Mara aţi băgat trei oameni la puşcărie! Le-ai
trimis vreo scrisoare să le spui că îţi pare rău?” Răspunsul lui a fost:
“Nu.” La ora actuală văd că mulţi vor să pledeze pentru el, ca să fie
recunoscut ca un reprezentant de seamă al baptiştilor din România. Dar
realitatea este că lui Pavel Bărbătei, şi celorlalţi trădători ai fraţilor lor nu
le-a păsat de faptul că au trimis pe alţii la închisoare.
325
Am citit mărturiile fratelui Nicolae Rădoi şi tot ce scrie este
adevărat. La finele anului 1978 au fost excluşi din Cult următorii fraţi:
Nicolae Rădoi, Petru Cocârţeu, Ioan Teleagă, Viorel Vuc, Martin Mihuţ,
tatăl meu, Ion Madina, subsemnatul şi alţii. Au mai fost excluşi 140 de
fraţi care ne-au susţinut, şi nu au fost de acord cu procedurile nebiblice
ale celor din conducerea Cultului. La Biserica numărul doi din Timişoara
au fost convocaţi păstorii din Banat şi sedinţa a fost condusă de Băleanu
Gheorghe, de Stanca, de Găvăgină Ieremia şi de împuternicitul Pârneci.
Toţi aceştia au pus păstorii din sală să voteze excluderea noastră.
În timpul când fratele Liviu Olah venea la Caransebeş ca urmare
a invitaţiilor primite din partea noului Comitet ales în februarie 1978,
conducătorii Comunităţii Baptiste de la Timişoara şi alţii (de la Uniune)
l-au trimis la tatăl meu pe fratele Nicolae Dragomir, păstor la Biserica
din comuna Bolvaşniţa ca să-l lămurească să nu mai susţină acest
grup de tineri din Comitet. Tatăl meu era şi el membru în Comitetul
din care făceau parte Lae Rădoi, Petre Cocârţeu, Viorel Vuc şi alţi fraţi
ce hotărâseră să elimine amestecul autorităţilor în Biserică. Fratele
Dragomir i-a spus tatălui meu: “Frate Mihuţ, dumneavoastră sunteţi un
vechi pocăit, cu prestigiu. Aceşti tineri nu fac bine ce fac!”
Tatăl meu i-a spus: Frate, eu sunt sătul să privesc şi să nu fac
nimic! Nu mai vreau ca păstorii baptişti să fie plătiţi de noi, şi ei să
slujească Securitatea! Am luat şi amenzi pentru că l-am adus pe fratele
Liviu Olah la Caransebeş. Am fost chemat şi la Securitate. Am avut
percheziţii la domiciliu, dar nu-i nimic, numai lucrarea Domnului să
meargă şi oamenii să se pocăiască!”
Tatal meu a fost cojocar de meserie. Eu depun această mărturie nu pentru
că m-au derutat alţii (aşa am fost acuzat), ci pentru că am convingerea
că trebuie să fac aceste lucruri cunoscute. Păstorul Nicolae Dragomir
i-a spus tatălui meu: “Eu am venit să vă ajut!” Fratele Dragomir era în
felul lui un om de treabă, dar tatăl meu a rămas neclintit. Văzând că nu
pot să îl determine pe tatăl meu să îşi schimbe poziţia, cei sus puşi l-au
contactat personal.
Când a venit conducerea Uniunii Baptiste la Caransebeş în frunte
cu Ioan Bunaciu, Cornel Mara, Gheorghe Băleanu, Ioan Trif, Ioan Stanca
şi alţii, l-au delegat pe Ioan Stanca să stea de vorbă cu tatăl meu. Stanca
Ioan, care era din Caransebeş, fiind prieten cu tatăl meu din tinereţe,
l-a chemat în curtea Bisericii şi i-a spus: “Martine, eu pe tine vreau să
te salvez! Pentru că Uniunea va face excluderi!” Şi i-a sugerat tatălui
meu ce să facă. Tatăl meu ar fi trebuit să spună în faţa Uniunii Baptiste
326
Nicolae Rădoi
că îi pare rău şi că se dezice de fraţii mai tineri, şi atunci Uniunea l-ar
fi publicat în Îndrumătorul Creştin că şi-a venit în fire. Tatăl meu i-a
răspuns lui Ioan Stanca: “Ioane, salvează-te pe tine, că tu eşti omul
numărul doi după Ţunea Ioachim, şi amândoi slujiţi Departamentului
Cultelor şi Securităţii. Pe mine mă va salva Dumnezeu, fii sigur de asta,
că eu L-am slujit din tinereţe!”
Uniunea Baptistă a exclus atunci din Cult pe Nicolae Rădoi,
pe Petre Cocârţeu, pe Viorel Vuc, pe Mihuţ Martin, pe Ioan Teleagă şi
pe Petru Franţ. Tot atunci, marele jurist Pavel Bărbătei a făcut un nou
registru de membri şi a glăsuit: “Cine-i de partea Uniunii Baptiste să
vină să-l scriem în noul registru!” Dintr-o Biserică de patru sute cinzeci
de oameni a făcut-o la mai puţin de jumătate. Împreună cu Securitatea,
Uniunea Baptistă a făcut un nou Comitet, printre ei fiind patru informatori,
din câţi cunosc eu. Nu s-au scris pe listele lor Jurchescu Petru şi soţia,
Arnăut Luca, Arnăut Wersavia, dirijorul de cor Olaru Nicolae, Olaru
Iconia, Mihuţ Ana, Mihuţ Mihai, Mihuţ Mărioara, Iosif Franţ cu soţia,
Suru Nistor, Suru Maria, Cocârţeu Verona, Rădoi Mărioara, Petriu Aurel,
Petriu Voichiţa, Bugarin Eva, Munteanu Gheorghe, Olaru Maria, Păsulă
Alexandru, Păsulă Maria, Madina Ion, Madina Maria, Boata Petru, Boata
Maria, Şchiopu Dumitru, nevasta lui Ion Teleagă, Iela Petru, Iela Maria,
şi alţii. Unii dintre fraţii aceia au trecut la Domnul. De alţii nu îmi mai
aduc aminte, pentru că e mult de atuncea, dar Domnul îi are în Cărţile
Sale de aducere aminte!
La Biserică, dacă mergeam, aveam voie să stăm pe rândurile din
spate sub balconul Bisericii. Din când în când venea câte un mesager,
Găvăgină Ieremia sau Băleanu Gheorghe, şi ne spunea că dacă mergem
la Comunitatea de Timişoara şi ne cerem iertare, spunând că ne pare rău,
vom fi primiţi ca membri în Biserică. Noi nu ne-am dus la ei ca să ne
cerem iertare. Dar Securitatea, deoarece nu ştia ce planuri aveam şi ce
gândeam, a început să se frământe. Când noi am cerut să ni se dea voie
să facem o Biserică în cartierul Balta Sărată, reprezentanţii Securităţii
au chemat pe păstorul Bisericii de atunci şi i-au cerut să ne primească
înapoi ca membri. Aşa că pe noi ne-a “reabilitat” Securitatea, forţând
pe Mara Cornel şi pe Pavel Bărbătei să ne primească înapoi ca membri
în Biserică fără să cerem noi sau să declarăm că am fost vinovaţi. Se
adevereau cele spuse de Domnul Isus. Fii lumii erau mai înţelepţi decât
Mara şi Bărbătei.
327
Uniunea Baptistă și zurbagiii în cooperare
– relatare de Ioan Târziu
În 1978 conducerea Uniunii Baptiste avea o mare dorinţă.
Să suprime autonomia Bisericilor Baptiste care refuzau amestecul
autorităţilor în ce priveşte alegerea păstorilor şi a Comitetelor Bisericilor.
Acelea erau Bisericile care înţelegeau că un astfel de amestec este în
totală contradicţie cu Cuvântul lui Dumnezeu. Printre Bisericile Baptiste
scăpate de sub controlul autorităţilor se număra şi cea din Caransebeş.
Comitetul acestei Biserici, ales statutar de membrii Bisericii în luna
februarie a acelui an, era format din oameni ferm hotărâţi de a nu mai lăsa
autorităţile comuniste să dicteze în Biserică. Poziţia Bisericii Baptiste din
Caransebeş a enervat autorităţile, care au dat ordin conducerii Uniunii
Baptiste să suprime acea autonomie. La rândul ei, Uniunea a dat ordin
conducerii Comunităţii Baptiste de la Timişoara să treacă la represalii.
Astfel, Comunitatea de la Timişoara a decretat excluderea din Biserica
Baptistă din Caransebeş a membrilor Comitetului ales de Biserică. În
faţa refuzului Bisericii de a accepta acea măsură samavolnică, Uniunea
a trecut la următorul atac, dând o circulară în septembrie 1978 prin care
excludea din Biserică pe membrii Comitetului, pentru că nu s-au supus
hotărârii Comitetului Comunităţii de la Timişoara! Cu alte cuvinte,
„pentru că nu aţi acceptat excluderea decretată de Comunitate, drept
pedeapsă, vă excludem noi!”
Trebuie să înţelegem că atâta autoritate cât avea Comunitatea
de a exclude membrii unei Biserici, tot atâta autoritate avea şi Uniunea
să excludă! Era evident că atât Comunitatea lui Băleanu, Stanca şi
Gavăgină, cât şi Uniunea lui Mara, Bărbătei şi Bunaciu acţionau în
ilegalitate, deoarece Statutul Bisericilor Baptiste din România prevedea
că excluderea membrilor se face de către Biserica locală! Dar ce conta
Statutul, şi ce conta principiul biblic (Pavel nu şi-a permis să dea afară
pe acel membru din Corint ce comisese păcat şi nu se pocăise, ci a cerut
Bisericii să îl dea afară!), când era vorba de a face pe placul autorităţilor!
La scurtă vreme după decretarea excluderii, conducerea Uniunii
a venit pregătită pentru a dicta în Biserica Baptistă din Caransebeş în
conformitate cu cerinţele Partidului Comunist. În ce a contat pregătirea?
Mai întâi, „conducătorii” Cultului au făcut o vizită de lucru la autorităţile
locale din Caransebeş, joi, 12 octombrie 1978. La acea vizită de lucru
(au lucrat din greu acolo), au pus la cale o înscenare prin care a doua zi
(vineri, la serviciul divin programat), să pună mâna pe amvonul Bisericii,
şi de acolo să dicteze următoarele:
328
Nicolae Rădoi
• eliminarea Comitetului ales prin vot secret al Bisericii
• desemnarea (nu alegerea, ci desemnarea!) unui alt Comitet şi
• impunerea unui păstor care să garanteze supunere necondiţionată faţă
de autorităţi.
Nefiind sigură de reuşita planului, Conducerea Uniunii a mai
trecut şi vineri după masă pe la Primarul oraşului unde a avut loc a
doua întâlnire de lucru în care au planificat mai îndeaproape cum să
„binecuvinteze” Biserica Baptistă din Caransebeş. Atât Uniunea cât şi
organele de partid aveau de fapt aceeaşi dorinţă mare pe suflet, să asigure
funcţionarea în „libertate” a Bisericii Baptiste din Caransebeş! Se pare că
autorităţile au fost mai realiste decât conducătorii preaiubiţi ai Uniunii,
şi întrezărind că nimeni nu îi va asculta pe conducătorii compromişi, au
propus planul B. În cadrul pregătirii pentru puci, conducerea Uniunii a
fost sfătuită să apeleze la nişte zurbagii pe care să îi monteze să facă
dezordine şi scandal în Biserică, în speranţa că astfel vor putea oferi
autorităţilor motiv să intervină cu arestări. În cazul în care era greu de
găsit zurbagii în Biserică, autorităţile le ofereau câteva haimanale care
stăteau la dispoziţia Partidului. Având spatele asigurat (Partidul ştie
să asigure spatele celor ce militează în scopurile societăţii socialiste),
şi fiind însoţiţi de haimanale, conducătorii preaiubiţi s-au înfiinţat la
Biserica Baptistă din timp, pe când membrii nu sosiseră pentru serviciul
de închinare de vineri seara, şi au postat haimanalele la intrarea în Casa
de rugăciune, ca să nu mai permită decât simpatizanţilor Uniunii să intre
în Biserică.
Desigur, că în momentul în care fratele Rădoi a sosit cu statura
lui impunătoare, haimanalele nu au putut să mai oprească intrarea în
Biserică. Aşa se face că auditoriul s-a umplut cu credincioşii care nu
voiau să predea conducerea Bisericii lor vânduţilor de la Timişoara şi de
la Bucureşti. Încercarea de a pune mâna pe amvonul Bisericii de către
Băleanu, apoi de către Mara şi apoi de către Bărbătei a eşuat de asemenea.
Membrii Bisericii nu voiau să asculte pe trădătorii Cultului! Fratele Rădoi
le-a pus mâna pe umăr şi le-a spus să stea cuminţi în banca lor. Spre
nemulţumirea celor din conducere, predica a fost ţinută de „un oarecare
Doboş!” Acela a fost fratele Octavian Doboş din Biserica Baptistă Arad
– Bujac, actualmente păstor al Bisericii Baptiste Române din Phoenix,
Arizona. La ora aceea Biserica Baptistă din Arad – Bujac acţiona şi ea
autonom de autorităţi, ceea ce însemna dizgraţia Uniunii, explicând
acuzaţia că era o Biserică ilegală! La semnalul conducătorilor, zurbagiii
au început să vocifereze, iar Secretarul General (generalul haimanalelor
329
şi al zurbagiilor) a decretat că Biserica Baptistă din Caransebeş a fost
desfiinţată, şi el făcea o listă cu noii membrii ai Bisericii!
Din 450 de membri, câţi avea Biserica Baptistă din Caransebeş,
conducătorii preaiubiţi au reuşit să convingă pe prea puţini să se înscrie
pe lista lor, deşi ameninţaseră că cei care nu se înscriu vor împărtăşi
soarta lui Rădoi şi Cocârţeu (se vede că puseseră la cale cu autorităţile
arestarea şi condamnarea la închisoare a celor doi la şedinţele de lucru
pe care le avuseseră cu acestea în două rânduri). Mai mult, printre cele
131 de nume adunate figurau şi persoane care nu aveau nimic de a
face cu Biserica Baptistă! Comitetul ALRC în scrisoarea în care arată
ce s-a întâmplat în mod real la Caransebeş (MARIONETELE DIN
CONDUCEREA CULTULUI BAPTIST ÎN SLUJBA MILIȚIEI) ,
informează că pe listă figura şi numele şi semnătura unei dansatoare şi
cântăreţe din restaurantele oraşului! Câte alte nume de acestea or fi fost
pe lista generalului, nimeni nu ştie. Cert este că Uniunea flutura lista şi
afirma că cei înscrişi pe lista aceea erau de fapt Biserica din Caransebeş!
Dar deşi se întocmise acea listă de membri ce se solidarizau cu
Uniunea, realitatea era că ceilalţi membri nu puteau fi convinşi să se
alăture adunăturii pe care Secretarul General o declarase noua Biserică
în Caransebeş! Din moment ce Biserica avea vreo 450 de membri, şi din
moment ce Uniunea a reuşit să adune numai 131 de nume pe lista lor,
înseamnă că 2/3 din membrii Bisericii stăteau lângă Comitetul Bisericii
ales statutar! Aceste cifre arată cât de neadevărate erau informaţiile
oferite de Uniune, care pretindea că numai 5% din Biserică sprijinea
Comitetul în care se aflau Nicolae Rădoi şi Petre Cocârţeu! Dar
preşedintele şi “generalul” nu s-au dat bătuţi, mai ales când ştiau că vor
trebui să dea socoteală de reuşita sau nereuşita lor în faţa Partidului! De
aceea s-a trecut la o nouă manevră, conducerea Uniunii intuind în mod
creativ o altă măsură ce trebuia luată ca să ajute „noua biserică” să iasă
din impas: excluderea celor ce nu agreau cu Uniunea şi Partidul. Astfel,
excluderea a devenit arma preferată a generalului şi a preşedintelui, care
în următoarele săptămâni au decretat eliminarea a 140 de membri, care
refuzau să capituleze.
Să recapitulăm evenimentele. Prin cooperarea conducătorilor
Uniunii cu zurbagiii şi cu autorităţile comuniste, s-a ajuns la arestarea
şi condamnarea unor membri din Comitetul Bisericii care nu voiau să
coopereze cu autorităţile de stat în subjugarea Bisericii. Prin manevre de
şantaj şi excludere masivă s-a ajuns apoi la dezmembrarea unei Biserici.
Aşa şi-au înscris numele preşedintele şi generalul de la Bucureşti şi
330
Nicolae Rădoi
subalternii lor de la Timişoara în analele unei istorii ticăloase. Dar nu este
doar istoria cea care îi trage la răspundere! Într-o zi vor apare ca inculpaţi
înaintea Domnului Isus care îi va întreba: „Pentru ce M-aţi prigonit? De
ce aţi prigonit pe fraţii Mei?”
Am citit cu atenție reproducerea scrisorii de mai sus trimise la
Europa Libera, care descrie “pe cinstite” și cu amănunte istorice reale,
cunoscute de noi românii din SUA. Fr. Rădoi a fost și este un gigant al
credinței în Dumnezeu, și extrem de sincer și cinstit - așa l-am cunoscut eu
in 1978! Nu observ vreo “condamnare” aruncată asupra cuiva, ci numai
o referință în mod indirect reprodusă a dlui. Iosif Țon de către Bărbătei.
Eu lucrând în câmpul juridic American de peste 25 de ani, şi acuzând în
scris (în fața judecătorilor federali) oficiali în tribunale federale, observ
din toate scrierile lui cinstite, că nu e bun de loc a face “acuzații” - așa
cum tu te exprimi în scris. Sunt impresionat de faptul că el şi acum, dupa
vreo 35 de ani, scrie o istorie reala a faptelor întâmplate la Caransebeș in
1978! Ca sa fiu înteles, eu personal am contactat și acum cunosc personal
- pe oficialii juridici care l-au condamnat la închisoare pe verişorul meu
Petru Cocârțeu, fr. Rădoi şi fr. Prejban...și înteleg într-o oarecare măsura
(dar nicidecum ca şi Fr. Rădoi care a trăit durerile pe cont propriu în acea
zi nefastă din 1978). Ce anume: că autoritațile juridice, ele înseși, au fost
supuse unei invazii neașteptate din partea Securității, de ai intimida și
demoraliza, dar ei mi-au spus ca s-au opus categoric la cererea insistentă
a Securității odioase a dictatorului împușcat, de-a “umfla” sentința de
încarcerare a verișorului meu primar Cocârțeu. Ei mă respectă mult pe
mine, acum ei neștiind că eu eram verișorul lui Petrică. S-au oferit să
dea hainele negre jos și să emigreze în țara mea “vitregă”, dar nu am dat
curs celor ce ei mi-au sugerat, și i-am îndemnat să stea pe loc și să facă
o diferență vizibilă în noul sistem democratic din justiția română. I-am
vizitat din nou peste ceva ani, și am fost chiar impresionat de lucrul lor
bine făcut în câmpul științei jurisprudenței Anglo-Americane! I-am testat,
și încă vorbeau cu mine în Engleză, și erau f. conștienți de Constituția
noastră Americană! Îmi place să-mi amintesc că s-au “pocăit” de trecutul
lor, și că le pare rău pt. că n-au reușit mai bine să reducă sentințele celor 3
de mai sus! Dar, eu am văzut cu ochii mei, locurile private unde ei au fost
intimidați în miez de noapte. Mai târziu, am văzut și poeziile compuse
cu un spirit creștin de unul din ei! Și de credința în Dumnezeu care s-a
instaurat în familia unuia din ei - care mi-a spus că nu a avut-o în timpul
cât a fost în sistemul celor de la conducere ţării. În concluzie, eu îi dau
nota zece fratelui Rădoi, și spun aici, că eu am cunoscut un frate de mare
331
cinste și încredere care nu s-a sfiit să plătească din buzunarul lui personal
ca să sponsorizeze distinsul “Cor de Copii” care călătorea prin Biserici
ca să laude numele lui Hristos într-un timp de mare persecuție religioasă
despre care Fr. Rădoi nu se sfiește să o descrie și acum cu claritate și
mare atenție la cuvintele scrise. Să nu mai aud pe cineva pe acest blog
care-l acuză direct sau indirect pe Fr. Rădoi de “acuzații”...care nu există
în scrierile și reprezentările lui detailate!
Anthony.
Conducătorii Cultului Baptist fac plângere împotriva eroilor

credinței – Ioan Târziu
Redăm mai jos copia plângerii penale a celor din conducerea Cultului
Baptist din România înaintat în toamna anului 1978 organelor de Miliţie
împotriva credincioşilor (Petre Cocârţeu, Nicolae Rădoi, Gheorghe
Munteanu, Viorel Vuc, etc.) din Biserica Baptistă din Caransebeş ce au
fost aleşi în Comitetul Bisericii fără aprobarea Primarului oraşului şi fără
aprobarea Partidului.
Din pricina faptului că noul Comitet al Bisericii Baptiste din
Caransebeş a refuzat să coopereze cu autorităţile, ba mai mult, a criticat
abuzurile acestora legate de exersarea dreptului la închinare, conducerea
Cultului Baptist a trecut la represalii. În document, Conducerea Cultului
Baptist cere organelor de Miliţie să persecute pe nişte credincioşi care
oragnizau Biserica locală şi se închinau după cerinţele Scripturii!
Iată marea culpă pentru care trebuiau daţi afară din Biserică şi puşi în
închisoare! Zilele următoare vom oferi o analiză a documentului pe care
vi-l supunem atenţiei. Pagina trei este adăugată dintr-o copie ce are la
sfârşit vizibile numele trădătorilor ce fac plângere împotriva eroilor
credinţei.
(poze scoase din context)
Cu soția și Mercedesul Cu socrii mei și soția

332
Nicolae Rădoi
333
334
Nicolae Rădoi
335
ANEXA 8
COMENTARII PE MARGINEA UNUI PROCES VER-
BAL - realizate de Ioan Târziu
Orientare pentru dezorientați

În documentul pe care îl veţi parcurge (credem că fără oprire),
veţi vedea cât de bine se armonizează „creştinismul” cu comunismul,
mai ales când reprezentanţii acestor poziţii sunt în bune relaţii, aşa cum
erau „liderii” baptişti cu împuterniciţii Guvernului. Armonioasa lor
colaborare şi „părtăşie” a rămas imortalizată de un proces verbal scris de
fratele Viorel Vuc, diaconul Bisericii Baptiste din Caransebeş care a avut
„fericirea” să se găsească la întrunirea reprezentanţilor celor două religii.
Veţi citi despre păstori care aveau năzuinţa nobilă să se numească
fraţi cu Ceauşescu (deşi, fără să ştie, în realitate erau), şi aceasta deoarece
„au îndurat” aceleaşi persecuţii în care „creştinii” şi comuniştii au fost
alături unii de alţii; veţi vedea cum datorită „smereniei” unii păstori nu
s-au crezut vrednici să se declare fraţi cu Ceauşescu (deşi erau!); veţi citi
despre unitatea celor două „religii” văzută în faptul că unii păstori creau
programe culturale pentru uzul celor de la Căminul Cultural.
Veţi citi despre modul cum „liderii” baptişti şi-au făcut mea culpa
pentru că nu au trimis telegrame de felicitare lui Ceauşescu, şi cum şi-au
reproşat că rugându-se ca Dumnezeu „să dea minte” lui Ceauşescu au
luat numele acestuia în deşert (să citeşti şi să te cruceşti!); veţi citi despre
referatul politico-social citit de secretarul Cultului (care a durat 35 de
minute plus o oră şi jumătate de elogii pentru preşedintele Ceauşescu) şi
despre referatul despre rugăciune (aţi citit bine!) care a durat 15 minute,
şi despre care nu a mai fost (ne)voie să se discute!
Veţi vedea cât de mult iubeau pe fraţi şi cât de adânc simţeau cu
Bisericile „liderii” de la Comunitatea Baptistă de la Timişoara şi de la
Uniunea de la Bucureşti, şi cum se „jertfeau” pentru interesele acestora!
Când veţi ajunge la sfârşitul documentului veţi constata cine pe cine
slujeşte! Şi vă veţi întreba dacă acei „lideri” ai baptiştilor au cunoscut
vreodată pe Dumnezeu! Cam atât despre „cinstea” şi „onoarea” mai
marilor baptişti din anii 1970! Din lectură veţi vedea că un singur tânăr
(Craiovean) a avut demnitatea să conteste practica „liderilor” şi să arate
realitatea persecuţiilor, iar un alt tânăr a admonestat pe bătrânii Cultului
pentru că au aplaudat în Biserică pe Ceauşescu. Lectură iluminatoare!
Pentru că unii cititori nu au putut descifra prea bine textul
336
Nicolae Rădoi
337
338
Nicolae Rădoi
339
340
Nicolae Rădoi
341
342
Nicolae Rădoi
343
344
Nicolae Rădoi
procesului verbal redactat de fratele Viorel Vuc pentru şedinţa de
„orientare” a Comunităţii din Timişoara de la 23 februarie 1978, am găsit
potrivit să transcriem textul şi să facem „disecţie” pe text.
Pagina 1
Secţia Caransebeş
- Vuc Viorel
- Cocârţeu Petru
- Teleagă Ion
- Rădoi Nicolae
Şedinţa Comunităţii din Timişoara (DE ORIENTARE ?) din
23 febr. 1978
La început s-a ţinut o scurtă oră de rugăciune de fr. Ciortuz, iar
la cântări a fost fr. Rîncu.
Şedinţa propriu-zisă a început la ora 10.30 (dimineaţa). La masa de unde
se oficiază „Cina Domnului” în Biserica Nr. 2 din Timişoara, a urcat
următorul prezidiu (de la stânga la dreapta): fr. Trifu, fr. Băleanu, fr.
Bărbătei, fr. Mara, fr. Grecu, fr. Românu, fr. Mike Bella, şi împuternicitul
jud. Timiş: Ţeperdel şi împuternicitul jud. Caraş: Pârneci.
Prima pagină menţionează patru fraţi din Comitetul Bisericii
Baptiste din Caransebeş care au fost prezenţi la şedinţa Comunităţii. Unul
din cei patru (Viorel Vuc) este persoana care a redactat procesul verbal în
folosul Bisericii din care făceau parte. Ceilalţi trei sunt martori şi astăzi
că fratele Vuc a redat fidel conţinutul şedinţei şi nu a exagerat în nici
un fel. De fapt fratele Viorel Vuc este un om integru, care, atunci când
depune mărturie despre acele timpuri, nu se sfieşte să îşi arate ezitările
şi temerile pe care le-a avut în împrejurările de care vorbeşte (a se vedea
mărturia lui cu privire la cele petrecute la Caransebeş aşa cum a redat-o
Daniel Mitrofan la CENTRUL DE ISTORIE ŞI APOLOGETICĂ).
Şedinţa a căpătat denumirea de Conferină de orientare (orientare?!...
dar în ce sens?!...) care avea următoarea ordine de zi:
a. Referat cu caracter social
b. Discuţii pe marginea acestui referat
c. Referat doctrinar
Referatul social a fost prezentat de fr. Paul Bărbătei şi avea tema:
„Doctrina preşedintelui R.S.R., tov. N. Ceauşescu” Referatul (citit) a
durat 30-35 minute. În acest referat s-au folosit toate superlativele de
glorificare a preşedintelui de la început până la sfârşit.
345
1 Păstori des-orientaţi
Predicatorii au fost aduşi la un curs de orientare. Fratele Viorel
Vuc întreabă, pe bună dreptate, ce orientare? Se vede că acei predicatori
erau des-orientaţi, şi aceasta datorită faptului că în loc să îşi asume datoria
de a proclama Cuvântul lui Dumnezeu fără teamă, au acceptat să stea
la masă cu Ispititorul, uitând de versetul care spune că frica de oameni
este o cursă. Urmarea a fost că „au schimbat în minciună adevărul lui
Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care
este binecuvântat în veci”(Romani 1:25).
Doctrina de căpătâi a unor păstori

Domnul Isus vorbea de „urâciunea pustiirii aşezată în locul
preasfânt”. Putem vizualiza această urâciune a pustiirii nu numai din faptul
că nişte atei au fost aşezaţi la amvonul Bisericii, ci mai ales din faptul
că acei care trebuiau să sfinţească locul, l-au spurcat cu discursurile lor
vecine cu blasfemia. Secretarul general al Cultului Baptist, Paul Bărbătei
nu s-a sfiit să citească de la amvon „Doctrina preşedintelui R.S.R., tov.
N. Ceauşescu” epuizând superlativele limbii române în caracterizarea
unei bestii cu chip uman. Ceilalţi predicatori s-au întrecut în a aduce
osanale aceleiaşi bestii.
După referat au urmat discuţii cu privire la referat şi au durat
1 oră şi 35 min. La discuţii s-au înscris următorii fraţi: Bîtea, Seracin
Valeriu, Varga, Ciortuz, Rîncu, Stanca, Turcu, Craioveanu, Băleanu,
Romînu, Mara, iar la urmă a vorbit Ţeperdel (împuternicitul jud. Timiş).
Pagina 2
Fr. Bîtea arată că dânsul se poate denumi fratele lui N. Ceauşescu,
căci vârsta este aceeaşi şi că peste câteva zile va împlini şi el 60 de ani.
A arătat şi persecuţiile din regimul lui Antonescu.
Fr. Seracin Valeriu, diaconul Bis. din Vălişoara de lângă
Caransebeş, se numeşte şi el pe drept cuvânt, fratele lui N. Ceauşescu,
motivând că a împlinit 60 de ani cu 4 zile înainte ca Preşedintele Statului
şi că şi el a suferit aceleaşi necazuri şi persecuţii ca N. Ceauşescu.
El spune că creştinii au fost întotdeauna alături de comunişti şi în
ilegalitate, îndurând aceleaşi greutăţi. El insistă şi spune: „fraţilor dar
şi azi noi suntem alături de ei”! Eu am fost atunci când comuniştii erau
în ilegalitate, secretarul unei organizaţii comuniste, soţia mea a fost
deputată în uniunea femeilor, iar primul creştin din satul meu a fost şi
primarul satului. Înrudirea cu comuniştii se păstrează şi azi. De pildă,
346
Nicolae Rădoi
brigada artistică a căminului cultural din Vălişoara a prezentat acum
recent, un program al cărui conţinut l-am compus eu. Şi chiar acum
când am plecat la Timişoara la această şedinţă, m-am oprit cu maşina şi
am dat un nou text ptr o altă brigadă artistică. Noi nu refuzăm când ni se
cere să-i ajutăm în diferite activităţi: culturale, etc.”
Varga arată cum astăzi faţă de trecut există libertate „aşa încât
copiii mei nu simt că trăiesc printre români” (el este maghiar). După ce
a mai adus multe laude de felul acesta el şi-a exprimat dorinţa în faţa lui
Mara şi a împuternicitului de a i se aproba autorizaţia de construcţie a
Bisericii sale, dintr-o localitate de lângă... (Timişoara).
Fraţi cu persecutorii lui Hristos

Valeriu Seracin nu ascunde faptul că era membru în partidul
comunist şi se umflă de mândrie că a compus materialul pentru brigada
artistică a comunei sale, dar nu ne spune concret despre conţinutul
materialului! Care să fi fost acesta? Nu e greu de ghicit! Dacă la o şedinţă
a Comunităţii Baptiste a adus atâtea laude „conducătorului preaiubit” nu
ne putem decât imagina adularea adusă de acelaşi personaj lui Ceauşescu
la căminul cultural al comunei!
Oare de ce or fi râvnind acei păstori să fie fraţi cu Ceauşescu?
Probabil că vor fi vrând să aibă parte de soarta lui! Oricum, fraţi au fost.
Fraţi de necredinţă şi de hulire a Numelui Domnului. Şi dacă nu s-au
pocăit înainte de trecerea în veşnicii (ceea ce este foarte probabil, din
moment ce nu au mărturisit acest lucru), vor fi fraţi cu Ceauşescu pentru
veşnicie!
Continuăm transcrierea procesului verbal scris de fratele Viorel
Vuc la şedinţa de „orientare” a păstorilor şi diaconilor din Comunitatea
Baptistă de Timişoara în 23 februarie 1978. Cei înscrişi la cuvânt pe
marginea referatului lui Paul Bărbătei intitulat „Doctrina preşedintelui
R.S.R. tovarăşul Nicolae Ceauşescu” vorbesc cu slugărnicie oferind
linguşiri persecutorilor lui Hristos.
Ciortuz ne spune ce anume îl ispiteşte. Nu e vorba de confesiunea
unor slăbiciuni, ci de gândurile care îl preocupă la întrunirile „frăţeşti”
ale Comunităţii. Să fi fost gânduri şi regrete cu privire la ineficienţa
evanghelizării societăţii de către cei credincioşi? Să fi fost un foc
lăuntric ce îl mistuia din dorinţa de a vedea pe alţii mântuiţi? Aş, fugi
de aici! El avea „ispite” mult mai mari. Nici vorbă de dorinţa de a vedea
Evanghelia răspândită în familia Ceauşescu, nici vorbă de compătimirea
Preşedintelui care era în întuneric, ci doar de o autocritică deplângând
347
faptul că Cultul Baptist nu contribuie suficient la cultul personalităţii lui
Ceauşescu! Iată preocupările celui ce ţinuse cu câteva minute înainte ora
de rugăciune a „lucrătorilor”. Dar să citim textul:
Pagina 3
Fr. Ciortuz aduce o mustrare blândă Uniunii ptr. faptul că nu au
trimis o telegramă de felicitare cu ocazia sărbătorii zilei de naştere a
preşedintelui N. Ceauşescu. El spune cam aşa: „fraţilor în vocabularul
nostru religios (se) cuprinde şi termenul „ispită”. Eu să vă spun drept
că am fost ispitit în timp ce ascultam referatul social, de faptul că noi de
abia acum ne-am trezit să aducem elogii referitoare zilei de sărbătorire
a 60 de ani a lui N. Ceauşescu. Apoi o altă ispită mă chinuia: de ce în
ziare alături de alte culte, nu era trecut şi cultul nostru care să fi trimis
telegramă de felicitare lui N.C.”
Fr. Rîncu a vorbit fără nici un sens.
Spre lauda lui, păstorul Rîncu se abţine de la omagierea lui
Ceauşescu aşa cum făceau ceilalţi. Dar nici nu are curajul să spună ceva
concret după Cuvântul Domnului. Aşa se explică faptul că „a vorbit
fără nici un sens”. Domnul Stanca ne explică ce înseamnă adevăratul
patriotism. Este adularea lui Ceauşescu, deoarece istoria lui este istoria
neamului! Nimeni nu poate exprima mai “elocvent” această idee ca
Stanca.
Fr. Stanca a arătat că: „eu nu mă pot denumi fratele tov. N.
Ceauşescu, şi nici copilul lui datorită vârstei, dar viaţa mea se aseamănă
cu a dânsului. De fapt istoria preşedintelui se aseamănă cu istoria
poporului român, se contopeşte, este una şi aceeaşi, aşa că vorbind
despre istoria Preşedintelui, vorbim de fapt de istoria noastră a tuturor!”
A arătat suferinţele credincioşilor sub Antonescu şi liberatea adusă de
august 1944: „şi dacă astăzi se mai plâng unii creştini că autorităţile
îi persecută, nu este adevărat. Ci ei înşişi (creştinii) fac unele greşeli
împotriva cărora autorităţile iau atitudine”.
Tovarăşul Turcu, deşi ne vorbeşte pe româneşte, nu reuşeşte să
se facă înţeles în modul elocvent în care ar dori, când vorbeşte în versuri
despre măreaţa „doctrină Ceauşescu”. Să fie limba turcă de vină?
Fr. Turcu: „fraţilor, dacă privim la copiii care zburdă ziua pe
străzi, la jocul lor, dacă privim la florile de pe câmp, în zâmbetul tuturor
desprindem parcă fără cuvinte numele „Ceauşescu.”
Singurul, dintre cei care au avut dreptul la cuvânt, care vorbeşte
în acord cu adevărul şi cu bunul simţ este Nicolae Craiovan (prima grafie
348
Nicolae Rădoi
a numelui în document este incorectă), unul din întemeietorii Bisericii
Baptiste Nr.3 din Timişoara. Dumnezeu nu s-a lăsat niciodată fără
martori. În mijlocul acelor păstori apostaţi s-a auzit clar vocea tânărului
Nicolae Craiovan.
Fr. Craioveanu, un tânăr, reprezentantul Bis. 3 din Timişoara
spune: „să ştie toţi şi domnii împuterniciţi că am fost la şedinţe UTC,
PCR şi acum la o şedinţă de comunitate, dar aşa de cursiv cum s-au
înscris fraţii la cuvânt aici la un referat social (încât au fost opriţi şi
declarată lista încheiată) nici la o şedinţă PCR nu se înscriau.
Pagina 4
Aş vrea să spun că nu putem contesta libertatea amintită şi nici
calităţile (doctrina) lui N. Ceauşescu, însă aş vrea să vă spun şi să audă
şi domnii împuterniciţi că totuşi, mai sunt cazuri când Securitatea ne
persecută şi intervine în gândirea noastră de creştini, şi chiar ni se
impune să nu ne mai rugăm ptr autorităţi şi şeful statului”
Bineînţeles că păstorii zeloşi pentru Partidul Comunist au sărit
imediat să îl admonesteze. A se vedea cât de departe se ajunge atunci
când ne lipseşte curajul de a spune adevărul. Cuvintele lui Băleanu sunt
concludente:
Băleanu a luat cuvântul şi ca răspuns la problemele ridicate de
Craiovan spune: „stai frate (cu ton dur) că nu chiar aşa stau lucrurile (iar
către public), fraţilor, vedeţi în biblie scrie „să nu luăm în deşert numele
Dlui” şi noi suntem creştini şi trebuie „să fim înţelepţi ca şerpii”şi să
nu luăm în deşert numele conducătorilor şi chiar dacă ne rugăm, să ne
rugăm ca Dzeu să-i binecuvinteze cu sănătate, etc... şi să nu ne rugăm
rugăciuni care i-ar putea deranja pe aceşti conducători”. Apoi a mai
făcut şi unele referiri, aprecieri la referat.
Pentru Băleanu luarea în deşert a Numelui Domnului este tot
una cu luarea în deşert a numelui conducătorilor comunişti! Se vede că
era un exeget abil! Apoi, tovarăşul Băleanu nu este de acord ca creştinii
să se roage pentru mântuirea conducătorilor, aşa cum cere Scriptura (1
Timotei 2:1-5), deoarece acest lucru i-ar deranja. Ori „păstorii” nu trebuie
să deranjeze pe atei! În schimb, el cere să ne rugăm pentru sănătatea lor
şi eventual pentru glorificarea lor, şi pentru alte lucruri care le-ar place
conducătorilor, dar nu pentru mântuirea de care au nevoia cea mai mare!
De unde această înţelepciune la Băleanu (dacă tot a vorbit de necesitatea
de a fi înţelepţi ca şerpii)? Se pare că „păstorii” prezenţi aveau două
obiective: Cum să apostrofeze pe cei ce au rămas credincioşi Cuvântului
349
(unii, ca Mara, nu se sfiesc să ameninţe deschis), şi cum să se întreacă în
a-l glorifica pe Ceauşescu.
Românu a adus elogii, omagii preşedintelui N. Ceauşescu.
Mara: „fraţilor eu apreciez pe tineri ca şi Craiovan, care au
energie, sunt plini de râvnă, dar tînărul Craiovan uită că mai mari
decât el sunt alţii care nu se sperie de tonul lui şi că prin aceasta şi-ar
atrage şi unele neplăceri”. Apoi a făcut unele concluzionări pe marginea
referatului.
Cel care încheie discuţiile din jurul primului referat este unul din
cei doi împuterniciţi prezenţi. Era normal ca la o întrunire a „păstorilor”
lui Hristos ultimul cuvânt să îl aibe un împuternicit al Guvernului ce şi-a
propus distrugerea religiei!
Ţeperdel (împuternicitul jud. Timiş) subliniază afirmaţiile fr.
Stanca, adică istoria noastră se identifică cu istoria lui N. Ceauşescu.
Apoi spune: „mă bucur că am fost invitat la conferinţa de orientare, simt
o deosebită satisfacţie să pot (spune) vorbi şi eu la această conferinţă.
Mă bucur de atmosfera caldă în care s-a prezentat şi s-a discutat
referatul social. Îmi pare rău însă că această atmosferă este deranjată
de afirmaţiile iresponsabile ale unuia sau altuia (privea spre Craiovan).
Apoi a urat Preşedintelui sănătate, progres, etc. La care o parte din fraţi
Pagina 5
au răspuns cu aplauze! Atunci un alt tânăr a zis: „Ruşine, fraţi
bătrâni, aplaudaţi în Biserică!”
La sfârşitul discuţiilor se realizează minunea. Împuternicitul
ajunge să agreeze cu păstorii participanţi. El îşi însuşeşte vocabularul şi
ideile acestora! Asta da, minune! Ideologul Partidului Comunist repetă
ideile unor păstori şi e de acord cu ele! Numai că nu ideologul partidului
a făcut concesii, ci păstorii, cari trebuiau să vorbească cuvintele lui
Dumnezeu, aceştia au avut în gură cuvintele Partidului! Împuternicitul
este de acord cu Stanca, şi anume, că „istoria noastră se identifică cu
istoria lui N. Ceauşescu.” Un singur regret a avut împuternicitul, faptul că
atmosfera „caldă” a fost „deranjată” de o voce protestatară. Îmi închipui
cât de trist au oftat şi păstorii la această constatare a împuternicitului.
Dar pentru ca prima parte a întrunirii să nu se sfârşească pe o notă
tristă, împuternicitul i-a raliat pe „păstorii” Bisericilor într-o nouă rundă
de preamărire a lui Ceauşescu la care „păstorii” au participat atât cu
adeziunea verbală cât şi cu cea a aplauzelor! Dar din nou bucuria le-a
fost tulburată (de o voce ca a lui Mica de la curtea lui Ahab, care nu voia
350
Nicolae Rădoi
să prorocească nimic bine împăratului), o voce tânără (să fi fost însuşi
Viorel Vuc?) care le arată că nici la bătrâneţe nu au ajuns să cunoască
înţelepciunea adevărată!
Între minciună și machiavelism
Partea a doua a procesului verbal redactat de fratele Viorel Vuc la
întrunirea păstorilor şi diaconilor din Comunitatea Baptistă din Timişoara
din 23 februarie 1978 înregistrează prezentarea referatului doctrinar şi
conţinutul lucrărilor Adunării Generale a Comunităţii. Să le aruncăm o
privire critică şi acestora.
Referatul doctrinar a fost prezentat de fr. Grecu cu tema: „Viaţa
de rugăciune”, care a început la ora 12.40 şi a durat... pînă la... ora
12.55. După referat fr. Mara a spus că „pe marginea referatului acesta
nu mai trebuiesc discuţii căci toţi cunoaştem, rămânând ca să punem în
aplicare ce ştim”.
Aici s-a încheiat şedinţa cu caracter orientativ, după care s-a
făcut o pauză până la ora 13.35.
Se vede că „păstorii” prezenţi la acea întrunire şi-au înţeles bine
chemarea de a se îndeletnici cu rugăciunea şi propovăduirea Cuvântului
(Fapte 6:4). Referatul „social” a reflectat preocuparea lor prioritară cu
propovăduirea cuvântului (a cuvântului ce preamărea pe Ceauşescu), iar
referatul al doilea a surprins „interesul intens” pentru rugăciune. Putem
concluziona cu certitudine că în urma celor două referate „păstorii”
erau „orientaţi” cu adevărat. Tovarăşul Bărbătei i-a orientat pe „păstori”
în privinţa importanţei adulării lui Ceauşescu, iar tovarăşul Mara i-a
orientat în privinţa „importanţei” rugăciunii prin faptul că a pus referatul
pe această temă după cel dedicat „marelui conducător”, şi apoi a demis
orice discuţie pe tema rugăciunii, ceea ce arată relevanţa rugăciunii
pentru el şi pentru păstorii din subordine. Acum participanţii puteau trece
liniştiţi la lucrările Adunării Generale!
De la această oră a început Adunarea Generală a comunităţii
la care s-a prezentat de fr. Băleanu raportul comunităţii, fr. Turcin a
prezentat raportul financiar, fr. Tîrziu a prezentat raportul cenzorilor şi
Bugetul pe 1978.
În raportul comunităţii au fost anunţate 32 de cereri de deschidere
de Biserici, din care au fost rezolvate doar două!... Tot în raport se cere
o mai mare exigenţă în cazurile de disciplină Bisericească. Se căuta
familiarizarea cuvântului „excludere din cult”. Au fost menţionate ca
biserici indisciplinate pe comunitate: Biserica din Caransebeş, Reşiţa şi
Timişoara 3.
351
Din raportul comunităţii citit de Băleanu se vede „interesul”
mai marilor baptiştilor de a deschide Biserici! Din 32 de cereri au
soluţionat două! Dar din moment ce partidul garanta libertatea trâmbiţată
de Stanca, deducem că negarea celorlalte 30 de cereri a fost lucrarea
Uniunii, şi nicidecum a Departamentului Cultelor! Se pare apoi că mai
marii înscăunaţi la Uniune considerau că există prea multe biserici
baptiste, din moment ce nu dădeau nota de aprobare pentru funcţionarea
unor Biserici gata formate şi contemplau excluderea altor Biserici! Nu
de alta, dar acele Biserici pe care voiau să le excludă erau o boală în
cadrul Uniunii deoarece erau active în evanghelizare şi converteau prea
multe persoane. Vom vedea imediat că mai marii sesizau şi pericolul
care păştea Bisericile baptiste, şi anume pericolul de a face prozelitism!
Acum urmează ceva grav: unii lucrători din Comunitate iau cuvântul
fără să li se permită acest lucru!
După terminarea rapoartelor s-au făcut câteva discuţii (fără
voia lui Mara şi Băleanu, dar...)
Fr. Ploscaru arată durerea pe care o simte ptr că nu i s-a dat
autorizaţie de funcţionare la Biserica dânsului. Fr. Băleanu caută să-i
spună „lasă frate că cunoaştem problema, şi că o avem în obiectiv!”
Fratele Ploscaru însă spune „dar cât să mai aşteptăm frate Băleanu. De
3 ani am făcut cerere şi nimeni nu ne aude”.
De fapt „liderii” de la Comunitate şi Uniune auzeau foarte bine,
dar nu glasul fraţilor lor dedicaţi Lucrării şi care sufereau pentru Hristos,
ci glasul autorităţilor ce le cereau suprimarea Bisericilor. E drept că
Băleanu avea în obiectiv Biserica păstorită de fratele Ploscaru (gura
păcătosului adevăr grăieşte), dar el nu spunea totul. Avea în obiectiv acea
congregaţie, dar nu să îi dea autorizaţie de funcţionare, ci să o suprime
prin refuzul de a-i acorda autorizaţie.
Pagina 6
Apoi s-a ridicat pe rând tot Comitetul Bisericii din Reşiţa arătând
problema Bisericii lor (localul mic). Fratele Băleanu însă îi oprea îi
întrerupea pe fiecare spunându-le că problema aceasta o vor „discuta în
particular”.
Fr. Moldovan (Reşiţa) spune: „ne bucurăm frate Băleanu că ne
acordaţi interviuri, dar să ştiţi că „discuţiile particulare” se uită, şi apoi
frate problema Bisericii din Reşiţa era ridicată odată cu cea din Bocşa
dar „cea din Bocşa este construită, iar celei din Reşiţa nici nu i s-au
aprobat actele de construcţie”.
352
Nicolae Rădoi
Un altul de la Reşiţa a spus: „frate Mara şi Băleanu, la fiecare
instituţie este un plan de măsuri de rezolvare a problemelor, ori d-voastră
nu aveţi”, la care ei răspund că aşa ceva ar fi mai grav căci atunci
cazurile urgente care s-ar ivi pe parcurs nefiind trecute în planul de
măsuri, nu vor putea fi rezolvate în anul respectiv.
Se vede că Băleanu avea o dispoziţie irezistibilă pentru discuţiile
în particular. Când era vorba de lăudarea lui Ceauşescu nu avea probleme
să le ofere pe acestea în public. Când era vorba de durerile şi persecuţiile
Bisericilor din Comunitate, pe acestea voia să le discute în particular.
Nu putem să nu remarcăm răspunsul machiavelic la critica faptului că
nu întocmiseră un plan cu problemele sesizate mereu de unii lucrători
ai Comunităţii. Care or fi fost cazurile urgente ce aveau prioritate faţă
de acordarea de autorizaţii de funcţionare a Bisericilor pe care acestea
le solicitau cu insistenţă? Probabil erau circularele cu reglementări pe
care sus puşii le emiteau imediat ce autorităţile mai sugerau o ciuntire
a libertăţilor puţine ce le aveau Bisericile şi credincioşii. Şi dacă erau
situaţii urgente bona fide, de ce nu puteau fi rezolvate şi unele (cazurile
de cerere de funcţionare) şi altele (cazurile urgente)? Cine învăţa pe cine?
Oare conducătorii baptiştilor învăţau machiavelismul de la împuterniciţii
Guvernului, sau împuterniciţii învăţau machiavelismul de la „liderii”
baptiştilor?
Craiovan a dorit să ia din nou cuvântul dar fratele Băleanu a
strigat să stea jos şi după câteva asemenea intervenţii la care Craiovan
a rămas surd, el a întrebat: „frate Băleanu vă rog să-mi spuneţi de ce
Biserica 3 din Timişoara este indisciplinată?” întrebare urmată de un
dialog.
- Băleanu: „cum, nu ţi-e ruşine să mai şi întrebi?”
- Craiovan: „nu frate, de ce?”
- Băleanu: „nu şti ce-aţi făcut la colindă?”
- Craiovan: „ba da! Am fost cu colinda, dar au fost şi alţii de la Biserica
1 şi 2 etc.”
- B: „ei şi asta nu-i nimic? cum locatarii blocurilor s-au scandalizat şi
Miliţia v-a făcut amenzi? Câte amenzi aţi plătit?”
- C.: „niciuna”
- B.: „ei! şi ce mai vrei?”
Realitatea era însă că au cântat la blocul fr. Olah şi că locatarii au coborât
la colindători
353
Pagina 7
şi-i rugau să mai cânte. Chiar şi-n faţa Miliţiei s-au certat şi-i
rugau să lase pe aceşti oameni care cântă frumos.
Comentariile sunt de prisos. Vedem cum un „lider” de la
Comunitate încearcă să reducă la tăcere pe un tânăr care are întrebări
legate de afirmaţia abuzivă că Biserica din care el făcea parte era
indisciplinată! Dialogul revelează faptul că mai marii nu se dădeau
în lături de la minciună când era vorba de „scopul nobil” de a apăra
cauza persecutorilor lui Hristos! Minciuna şi machiavelismul deveniseră
armele lor „spirituale” preferate.
Am ajuns cu analiza procesului verbal al Şedinţei de orientare a
lucrătorilor din Comunitatea Baptistă de Timişoara din februarie 1978
la ultima parte. Ea conţine o Circulară. Din analiza ei se va vedea cât de
abuziv procedau cei din conducerea Cultului în încercarea de a controla
Bisericile locale şi a le impune directivele autorităţilor comuniste.
După acestea toate fratele Mara s-a ridicat şi a citit o Circulară.
„Cu ocazia şedinţei din 8 febr. 1978, şedinţă de lucru a Comitetului
Uniunii pe teme de disciplină, s-au constatat următoarele:
1. Persoane care merg din biserică în biserică (în special tineri)
care tulbură bisericile cu învăţături nedoctrinare.
2. Persoane care folosesc amvonul drept tribună ptr. Învăţături
politice, împotriva Uniunii şi a Statului.
Ca nimeni să nu-şi închipuie că „liderii” Uniunii Baptiste ar fi luat
salariile grase pe degeaba, tovarăşul Mara le comunică celor prezenţi că
Comitetul Uniunii a avut o „şedinţă de lucru.” Şi se vede că au asudat
acolo din belşug, din moment ce au „ridicat” probleme foarte grele (care
ar fi putut să le producă hernie). Capul de listă al problemelor serioase
cu care se confrunta conducerea Uniunii era activitatea evanghelistică a
tinerilor din Bisericile Baptiste de la oraş care făceau misiune la ţară, în
Bisericile ce aveau atâta nevoie de sprijin. Cum partidul dorea închiderea
acestor Biserici, şi tinerii în chestiune înviorau acele Biserici, era normal
ca Uniunea să se sesizeze şi să încerce să elimine astfel de activităţi
primejdioase nu numai pentru Partid, dar şi pentru Cultul baptist!
Trebuia doar să li se găsească o vină, şi Comitetul Uniunii, foarte creativ,
a concluzionat că acei tineri ce merg din biserică în biserică (parcă şi
apostolul Pavel avea acest obicei) tulbură Bisericile. Tovarăşul Mara nu
menţionează nici o Biserică ce ar fi fost „tulburată” în acest fel. De fapt
multe Biserici în Cultul baptist aşteptau o astfel de „tulburare a apelor.”
Ca să fie şi mai specific, tovarăşul Mara a creat o expresie originală,
354
Nicolae Rădoi
acuzând pe tinerii angajaţi în misiune de „învăţături nedoctrinare”. Din
moment ce cuvântul doctrină înseamnă „învăţătură”, expresia „învăţături
nedoctrinare” este un non sens.
În al doilea punct al Circularei se sesizează „păcatul” unor
predicatori sau membri ai Bisericilor „care folosesc amvonul drept
tribună pentru învăţături politice, împotriva Uniunii şi a Statului”.
„Liderii” Uniunii nu aveau nici o problemă în folosirea amvoanelor
ca tribună pentru slăvirea lui Ceauşescu şi a orânduirii comuniste, dar
acuzau de politicizarea amvonului pe cei care nu slăveau Partidul şi
aveau tupeul să fie critici la adresa Uniunii, care se ostenea aşa de mult
în slujba regimului! Expresia „împotriva Uniunii şi a Statului” arată ce
bine identifica Mara şi acoliţii săi interesele Uniunii cu cele ale Statului
comunist. Cei din conducerea Cultului Baptist aveau aceleaşi interese ca
şi statul comunist, şi de aceea cele două entităţi luptau cot la cot pentru
suprimarea forţelor ce le periclitau interesele. Cea mai primejdioasă
forţă era cea a tinerilor angajaţi în misiune pentru înviorarea Bisericilor
baptiste de la ţară. Şi aşa cum Partidul Comunist făcea „totul” pentru
progresul Bisericilor baptiste, tot astfel Conducerea Uniunii a hotărât să
facă „totul” pentru aceeaşi cauză ce le era aşa de dragă!
Oferim cititorilor noştri ultimul comentariu la procesul verbal redactat
de fratele Viorel Vuc cu prilejul şedinţei păstorilor din Comunitatea
Baptistă de Timişoara. După referatele prezentate, preşedintele Cultului,
Cornel Mara a citit Circulara Uniunii, un document în şapte puncte ce
arată fără perdea intenţiile Conducerii Uniunii Baptiste de a controla în
folosul Guvernului Bisericile baptiste. Iată cele cinci puncte pe care nu
le-am comentat încă.
3. Persoane de la alte culte care fiind primite în rândurile noastre
şi chiar ordinaţi introduc cu ei şi dezordinea din cultele de la care vin.
Cornel Mara nu dă informaţii concrete şi nici vreun exemplu
concret, deoarece nu avea niciunul. Intenţia cu acest punct era de a-i
face pe păstorii prezenţi „vigilenţi” la pericolele care păşteau turma lor.
Aşa cum comuniştii vedeau duşmani pretutindeni, şi invocau existenţa
acestora pentru a-şi justifica opresiunea, tot aşa conducerea Cultului
baptist invoca existenţa unor elemente care, chipurile, aduc în Bisericile
Baptiste dezordinea, pentru a-şi justifica măsurile opresive. Era, de fapt,
pregătirea terenului pentru ceea ce va urma.
4. Grupuri de tineri adunate la studiul Bibliei, fără ştirea
păstorului.
5. Rugăciuni publice împotriva altora.
355
6. Preamărirea altor persoane
7. Introducerea de cântări ritmice (muzică uşoară).
Ceea ce deranja autorităţile, şi implicit Uniunea, era studiul
Bibliei de către tineri şi activitatea evanghelistică a acestora prin
Bisericile mici de la ţară. De aceea, invocând primejdia duşmanilor
veniţi din exterior, Cornel Mara trece la „ameninţările interioare” şi
semnalizează „pericolul” adunării la studiu a tinerilor fără aprobarea
păstorului. Se vede, că la indicaţiile Partidului, păstorii trebuiau să îşi
asume rolul de a şti tot ce „mişcă-n ţara asta” a supravegherii comuniste,
tendinţă ce viza teritoriul Bisericii şi al caselor membrilor. Controlul
“binefăcător” al Uniunii trebuia extins şi asupra rugăciunilor publice,
care deranjau pe cei puşi în slujba Partidului. Tot la fel de „păcătoase”
erau şi aprecierile pozitive faţă de cei care nu se supuneau dispoziţiilor
samavolnice ale Guvernului şi ale Uniunii, deoarece astfel de aprecieri
pozitive faţă de cei ce nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal îi
punea pe cei de la Uniune într-o lumină proastă şi dădea şi altora curaj să
spună adevărul. Pentru a controla masa tineretului se invocă şi activitatea
lor muzicală, Cornel Mara pretextând că ritmul cântărilor cântate de
tineri ar fi problematic. În treacăt fie spus, că fiica lui Cornel Mara dirija
corul Bisericii Baptiste din Braşov şi avea în repertoriu piese cu accente
moderne, ritmice. Dar tătucul nu avea nimic cu ritmurile fiicei lui, ci cu
cele imaginate din tabăra tinerilor care erau implicaţi în misiune. Tinerii
reclamaţi întreprindeau ritmic misiuni pe la sate. E bine, tocmai acele
ritmuri voia Cornel Mara să le elimine. Având în vedere toate acestea el
a venit cu „recomandări” ce trebuiau acceptate ca decrete:
De aceea vă recomandăm:
- O mai mare cercetare a grupului de tineri ce vin prin biserici de către
păstor.
- Interzicerea fraţilor cu învăţături greşite şi cercetarea lor de către
fratele păstor
- Nici un păstor nu va putea organiza servicii divine, cultice în alte
biserici
- Păstorul hotărăşte venirea şi predicarea unui frate într-o biserică, iar
în lipsa lui, diaconul, sau un alt membru din comitet, etc.
Mai ales prin „decretul” al treilea Mara considera că va da o
lovitură de moarte misiunii tinerilor în Bisericile ce aveau nevoie de
slujirea lor, din moment ce nu vor mai putea organiza servicii divine în
alte Biserici!
Unii păstori au detectat bătaia decretelor lui Cornel Mara, şi
356
Nicolae Rădoi
de aceea au încercat să pornească o discuţie care să clarifice intenţiile
decretelor. Dar Cornel Mara, care ştia cât de „clare” sunt decretele, a
eliminat discuţiile.
Unii fraţi au vrut să ia cuvântul, dar Mara a intervenit prompt:
„fără comentarii, doar dacă aveţi neclarităţi în respectare”
Cât de bine au înţeles unii păstori prezenţi la „şedinţa de orientare”
felul în care se cuvine să respecte decretele, ne arată intervenţia lui
Valeriu Seracin:
„Fraţilor, mărturisesc cu zâmbetul pe buze, că mi-aţi luat
cuvintele de pe buze, căci eu tocmai cu dorinţa aceasta am venit aici, ca
să vă cer să daţi o asemenea circulară, căci vin tineri, chiar din Bis. 3
din Timişoara, care ne deranjează şi ne aduc învăţături nedoctrinare (ce
bine că Mara a introdus acest concept de „învăţături nedoctrinare”, altfel
Seracin nu ar fi avut ce să invoce pentru a-şi arăta grija faţă de turma sa),
greşite... Ce părere aveţi fraţilor de unii fraţi care după ce predică fac
apel (chemare) pe fondul unei cântări, nu cumva este prozelitism?
Iată că „păstorii” care au fost orientaţi bine, acuzau de acum pe
tinerii care făceau evanghelizare de prozelitism şi aşteptau să fie susţinuţi
oficial de conducerea Uniunii în suprimarea misiunii lor!
Mara răspunde la aceasta că prozelitism înseamnă că după ce-
ţi expui ideile, să foloseşti toate metodele: intimidare etc. ptr. ca cei ce
te ascultă să le accepte. Dar fraţii noştri fac apel din dragoste, fără să
oblige pe cineva la Hristos. Rămâne la aprecierea păstorului şi a celui
ce predică.
Până şi Mara îşi dă seama că râvna lui Seracin pentru cauza
Partidului este prea deplasată, şi de aceea intervine cu echilibrul ce crede
el că trebuie să domine activităţile de evanghelizare. Totuşi, el susţine că
păstorul poate, dacă e nevoie, să declare unele activităţi ale unor membri
ca fiind prozelitism.
Finalul grandios al şedinţei de orientare a aparţinut împuternicitului
Pârneci.
Pârneci (împuternicitul jud. Caraş-Severin) îşi arată satisfacţia
de a participa la această şedinţă. Apoi spune: „În faţa noastră a fost
prezentată doctrina Ceuşescu şi doctrina lui Isus al vostru. Dacă trebuie
să precizăm de care să ascultăm întâi... vedeţi, şi Isus al vostru a zis: „daţi
Cezarului ce este a Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu”
şi deci întâi este pusă întâi problema Cezarului şi apoi a lui Dzeu; deci
noi să respectăm întâi doctrina preşedintelui statului nostru”. Apoi a
făcut nişte urări de sănătate, progres (statului şi) preşedintelui.
357
Şi ca nişte slujitori obedienţi, păstorii Comunităţii au aprobat
ceea ce li s-a spus, deşi acele vorbe îl huleau pe Domnul Hristos, şi
au acceptat această ultimă orientare (doar pentru orientare veniseră la
şedinţă)! Vorba lui Mara: „Fără comentarii!”
ANEXA 9
ÎNTREBĂRI RIDICATE DE IOAN TÂRZIU
Să ne răspundă cititorii
1. De ce au fost atât de hotărâţi cei din eşaloanele superioare
ale organelor de stat să termine cu Comitetul Bisericii Baptiste din
orăşelul acela neînsemnat, numit Caransebeş? A fost “experimentul”
de la Caransebeş aşa de periculos pentru autorităţile comuniste încât să
necesite o intervenţie atât de brutală?
2. De ce în urma unor acţiuni pentru care au fost toţi trei interogaţi
şi ameninţaţi, Aurel Popescu şi Pavel Nicolescu au fost daţi afară din
Cultul Baptist, iar Iosif Ţon a fost avansat? Ar putea apărătorii lui Iosif
Ţon să explice acest lucru? De la Iosif Ţon nu aşteptăm nici o explicaţie!
3. Cum se explică faptul că păstorul Teodor Vereş a efectuat o
întoarcere atât de bruscă în ce priveşte relaţiile sale cu Iosif Ţon, din
susţinător devenind un detractor al acestuia? Probabil că răspunsul cel
mai bun ni l-ar putea da fratele Vereş, care a avut informaţii de mâna întâi
despre evenimentele invocate de mărturia fratelui Nicolae Rădoi.
4. Cum se explică faptul că seminaristul Filip Dincă, ce luptase
pentru promovarea lui Iosif Ţon ca profesor la Seminarul Baptist din
Bucureşti riscându-şi statutul de student al Seminarului, să scrie o
scrisoare denunţătoare la adresa lui Iosif Ţon, doar la câteva luni după ce
luptase pentru promovarea acestuia?
5. De ce Iosif Ţon a fost dispus să discute în Scrisoarea Deschisă
din noiembrie 1978 “greşelile” tinerilor din Caransebeş (Nicolae Rădoi,
Petre Cocârţeu şi Ionel Prejban, pe care nu îi numeşte fraţi, ci doar
“tineri”), dar nu a fost dispus să discute „dreptul” Uniunii din Bucureşti
de a interveni în problemele interne ale unei Biserici, de a chema
autorităţile în Biserică şi de a face reclamaţie în scris împotriva fraţilor
lor aleşi statutar în Comitet?
6. Oare se putea scrie altfel istoria baptiştilor din România,
aşa cum susţine fratele Nicolae Rădoi, sau lucrurile ar fi evoluat la fel,
indiferent de poziţia lui Iosif Ţon în problema de la Caransebeş?
358
Nicolae Rădoi
ANEXA 10
O EPISTOLĂ CE S-A LĂSAT MULT AMÂNATĂ
DECLARAŢIE PRIVIND CAZUL IOSIF ŢON

Dată în februarie 2011 de Nicolae Rădoi
„Îmi fac o datorie de onoare” de a da publicităţii această declaraţie,
deoarece sunt un credincios baptist şi am trăit evenimente extrem de
importante în perioada comunistă, evenimente ce aruncă o lumină clară
asupra identităţii şi activităţilor lui Iosif Ţon din ultimii 40 de ani.
În 1978 eram membru al Bisericii Baptiste din oraşul Caransebeş,
şi în acel an am fost ales ca membru al Comitetului Bisericii. Cum am
ajuns în Comitetul Bisericii? Pentru prima dată s-a hotărât ca alegerile să
fie făcute cu vot secret, ceea ce a dus la o schimbare de gardă. Oamenii
regimului nu au mai fost aleşi, iar cei în care Biserica avea încredere au
format noul Comitet. Împreună cu alţi credincioşi baptişti am acţionat în
ALRC (Asociaţia pentru Libertate Religioasă şi de Conştiinţă) urmând
sfaturile pe care Iosif Ţon ni le-a dat în 1973 prin lucrarea „Cine îşi va
pierde viaţa”. În lucrarea menţionată Iosif Ţon sesiza o serie de abuzuri
efectuate asupra credincioşilor baptişti şi asupra Bisericilor baptiste de
către Departamentul Cultelor în cooperare cu Uniune Baptistă de la
Bucureşti. Astfel, el afirma că statul comunist şi-a extins influenţa asupra
Bisericilor şi a creat o criză majoră legată de funcţionarea Bisericilor.
Autorul tratatului îndemna Bisericile să spună un NU categoric statului
comunist, arătând că opoziţia faţă de amestecul statului în problemele
Bisericii este o datorie sfântă a Bisericilor şi a credincioşilor, chiar dacă
această opoziţie ar însemna pierderea vieţii.
De asemenea, el acuza Comitetul Uniunii Baptiste de amestec
abuziv în problemele interne ale Bisericilor, decizând cine să slujească
în Biserici, punând păstori cari nu erau decât „şefi de unitate,” şi iniţiind
alte acţiuni samavolnice, prin care Uniunea transformase Cultul Baptist
într-un cult papistaş unde vârfurile ierarhiei eclesiastice hotărau toate
lucrurile în Bisericile locale şi aceasta după directivele primite de la
Departamentul Cultelor. Lucrarea făcea apel la credincioşii baptişti să nu
permită reprezentanţilor Cultului să se atingă de mărturisirea de credinţă
care garanta dreptul Bisericilor de a decide autonom în problemele de
organizare şi activitate.
Noi, cei din Comitetul Bisericii din Caransebeş, am hotărât să
aplicăm sfaturile date. De aceea am acţionat în ALRC cu convingerea că
359
informarea credincioşilor din România cu privire la abuzurile practicate
de reprezentanţii Guvernului român va duce la oprirea acestor abuzuri
sau cel puţin va determina pe mai mulţi credincioşi să aibă curajul de a se
opune unor astfel de abuzuri. Bineînţeles, că acţiunile noastre nu au fost
pe placul Guvernului, care a intervenit prin reprezentanţii Comunităţii
Baptiste de la Timişoara cerându-le înlăturarea noastră (a celor din
ALRC) din Comitet şi din Biserică. Conducerea Comunităţii Baptiste de
la Timişoara a acţionat imediat decretând excluderea noastră. Biserica
locală ştiind că prerogativa primirii sau excluderii membrilor îi aparţine,
nu a acceptat hotărârea Comitetului Comunităţii de la Timişoara. Aceştia
au apelat la Comitetul Uniunii de la Bucureşti. Reprezentanţii Uniunii au
cerut Bisericii să aibă o Adunare Generală în care să excludă pe membrii
ALRC. Comitetul Bisericii l-a contactat pe Iosif Ţon şi l-a întrebat cum
să procedeze, ştiind că dacă Adunarea Generală va fi condusă de cei de
la Bucureşti, nu te puteai aştepta la obiectivitate şi s-ar putea ajunge la
decizii ce vor fi luate în acord cu dorinţa Guvernului. Iosif Ţon a spus
că Adunarea Bisericii este cea care hotărăşte, şi i-a îndemnat să aibă o
Adunare Generală după cum li s-a cerut. Biserica a avut această Adunare
Generală şi şi-a exprimat poziţia fermă de a avea pe acei fraţi nu numai
ca membri ai Bisericii, ci şi ca membri mai departe în Comitet. Fratele
Belciu Busuioc a declarat că a fost o Adunare Generală foarte frumoasă
şi cu o decizie de necontestat. Bineînţeles că Adunarea respectivă nu a
fost recunoscută de cei de la Comunitate şi de cei de la Bucureşti, care
au programat să vină la Caransebeş şi să organizeze ei o altă Adunare
Generală peste trei săptămâni.
În duminica în care noi am avut Adunarea Generală după
serviciul de dimineaţă (25 septembrie), ne-am trezit spre seară cu fratele
Ţon la uşa Bisericii. Fraţii s-au bucurat de această vizită şi l-au poftit să
predice Evanghelia. El însă a vrut să ştie dacă membrii Comitetului de pe
lista neagră a Uniunii mai erau în funcţie. Când i s-a spus că Biserica a
hotărât să îi reţină, el a afirmat că Adunarea Generală nu a fost statutară.
Conducătorii Bisericii i-au cerut să nu se amestece în problemele
Bisericii, ci mai degrabă să vestească Evanghelia. Ignorând total sfatul
care i-a fost dat, Iosif Ţon a declarat că decizia Bisericii nu era valabilă,
deoarece membrii Bisericii nu au petrecut trei săptămâni în post şi
rugăciune înainte de a avea Adunarea Generală. El a cerut să se anuleze
decizia Bisericii şi membrii să stea trei săptămâni în post, şi după aceea
să aibă o nouă Adunare Generală în care să decidă soarta celor ce erau
atacaţi de autorităţi şi de reprezentanţii Cultului. Biserica a rămas foarte
360
Nicolae Rădoi
dezamăgită de poziţia lui Iosif Ţon faţă de hotărârile Adunării Generale
care au fost în totalitate statutare, dar pe care el voia să le anuleze,
deoarece Biserica nu a stat trei săptămâni în post şi rugăciune! De ce
voia Iosif Ţon ca Biserica să nu acţioneze decât peste trei săptămâni? Nu
e un secret. El ştia că Uniunea îşi propusese să vină la Caransebeş peste
trei săptămâni.
Aşa s-a ajuns la conflict deschis cu Comunitatea de la Timişoara
şi cu Uniunea de la Bucureşti. Biserica însă nu a cedat în faţa presiunilor
şi ameninţărilor. Înţelegând că Biserica Baptistă din Caransebeş nu se
va conforma cerinţelor Comunităţii de Timişoara, reprezentanţii acestei
Comunităţi s-au plâns că nu primesc bani de la Biserica din Caransebeş
şi au cerut să facă o verificare a finanţelor. Se urmărea ca Biserica să fie
acuzată de nereguli financiare, şi prin aceasta să se facă presiuni pentru
înlăturarea Comitetului. Noi, cei din Comitet, am chemat la întrunirea
programată pe fraţii Liviu Olah şi Pavel Nicolescu. În momentul în care
reprezentanţii Comunităţii din Timişoara au constatat prezenţa celor doi,
au renunţat la verificare, înţelegând că nu pot manipula lucrurile. Între
timp, primarul oraşului Caransebeş ne-a spus răspicat: „Noi alegem în
Comitetul Bisericii Baptiste pe cei ce sunt loiali patriei” – prin patrie
înţelegând Partidul Comunist, dându-ne de înţeles că toată rezistenţa
noastră este zadarnică.
Biserica însă nu a cedat în faţa presiunilor şi ameninţărilor. După
trei săptămâni, vineri seara în 13 octombrie, reprezentanţii celor două
foruri împreună cu împuternicitul Cultelor de la Bucureşti, s-au deplasat
la Caransebeş şi împreună cu membri ai Securităţii au vrut să organizeze
o altă Adunare Generală în care ei să conducă lucrările, ceea ce Biserica
nu a acceptat. Discuţiile cu aceşti reprezentanţi au fost înregistrate şi pot
fi audiate.
Cu acea ocazie preşedintele Cultului Baptist a spus: „Noi decidem
în Biserică!” Secretarul general al Uniunii a declarat şi el: „Dacă nu vă
supuneţi, chemăm autorităţile!” – prin aceasta încercând să intimideze
pe membrii Bisericii să cedeze în faţa organelor de Miliţie care erau
deja prezente şi care aduseseră împreună cu ei oameni fără căpătâi cu
ciomege. Reprezentantul Comunităţii de Timişoara a cerut următoarele:
„Noi am decis la Timişoara ca aceşti membrii să fie excluşi, şi cerem
să vă supuneţi!” Tuturor acestora li s-a dat voie să vorbească, dar nu li
s-a permis să ţină o altă Adunare Generală şi nici să predice la amvonul
Bisericii.
Sâmbăta, a doua zi, autorităţile au cerut unor fraţi din Comitet
361
să se prezinte la sediul Miliţiei, unde Miliţia a împărţit cu generozitate
amenzi. Câţiva am refuzat să ne deplasăm la sediul Miliţiei şi să plătim
aceste amenzi. Cei care le aplicau nu aveau nici un temei legal pentru
aceasta. Miliţia a emis mandate de arestare pentru aceşti membri ai
Bisericii.
A venit apoi serviciul de botez în Biserica Baptistă din Caransebeş,
duminică 15 octombrie. În drum spre Biserică soţia mea şi cu tatăl meu
au fost arestaţi. Cu o zi înainte eu am fost trimis de întreprindere cu un
transport de camion la Bucureşti unde trebuia să rămân până luni, ceea
ce a dat speranţe conducătorilor Uniunii că vor putea manipula Biserica.
În mod providenţial Dumnezeu mi-a ajutat să termin lucrarea mai repede
şi să ajung duminică dimineaţa înapoi la Caransebeş. Mai marii de la
Comunitate şi Uniune s-au înfăţişat la Biserică împreună cu Securitatea,
cerând ca ei să conducă serviciile, ceea ce Biserica a refuzat, însărcinând
cu conducerea serviciului pe fraţele invitat cu această ocazie Pavel
Gavrilovici. Mai erau prezenţi fratele Dimitrie Ianculovici, şi fratele
Medrea de la Hunedoara. În cadrul serviciului ce a urmat reprezentanţii
Cultului au încercat să producă dezordine întrerupând ora de rugăciune,
refuzând să se ridice în picioare la citirea Cuvântului, etc. Apoi au
solicitat autorităţile să intervină.
La terminarea serviciului de botez Miliţia (11 miliţieni) a
intervenit încercând arestarea noastră, dar nu au putut face acest lucru
deoarece mulţi fraţi erau prezenţi şi făceau cordon împrejurul nostru. De
aceea au chemat soldaţi de la pompieri. Miliţia şi pompierii au acţionat
în comun şi au brutalizat pe Emeric Iuhasz, pe Dimitrie Ianculovici, pe
Petre Cocârţeu şi pe subsemnatul. Mi s-a aplicat o lovitură cu bastonul
în faţă, ceea ce a dus la o rană deschisă care mi-a umplut faţa de sânge.
Am fost bătuţi în public, arestaţi şi duşi la sediul Miliţiei. Printre cei
arestaţi a fost şi copilul meu de 17 ani, care bătut fiind, totuşi a reuşit
să fugă din curtea Miliţiei. La secţia de Miliţie am fost bătuţi din nou,
sistematic, şi ni s-a cerut să semnăm declaraţii în care securiştii spuneau
că recunoaştem că suntem vinovaţi. Refuzul nostru a dus la bătăi şi mai
sângeroase. Toate acestea pentru că am refuzat să supunem Biserica
autorităţilor şi deciziilor samavolnice venite de la Comunitate şi Uniune.
În aceeaşi seară, împuternicitul Cultelor, Cristoiu, şi reprezentanţii
Uniunii Baptiste erau pe peronul gării şi vorbeau de cele întâmplate. O soră
de-a noastră a fost prezentă la discuţia lor şi a putut auzi pe împuternicit
spunând că nu există temei de acţiune judecătorească, întrucât noi,
cei arestaţi, nu am călcat nici o lege. Preşedintele Cultului Baptist şi
362
Nicolae Rădoi
secretarul Uniunii au insistat ca să fim condamnaţi la închisoare, şi să fim
daţi ca exemplu, întrucât suntem un pericol pentru societate.
După arestarea noastră membrii Bisericii au venit în faţa sediului
Miliţiei cerând eliberarea celor arestaţi. Răspunsul Miliţiei a fost că au
arestat pe fratele Prejban Ionel şi pe toţi bărbaţii pe care i-au putut şi apoi,
în faţa noastră fratele Ionel Prejban a fost bătut şi torturat foarte crunt.
În timp ce îi smulgeau părul de pe piept, fratele Prejban a leşinat. Pe
ceilalţi fraţi arestaţi i-au forţat să spargă lemne în unitate până dimineaţa,
când au fost eliberaţi. Cei care am rămas arestaţi am fost supuşi unor
interogări şi ni s-a cerut din nou să semnăm declaraţiile formulate de
Procuror, ceea ce am refuzat.
La proces am avut ocazia să arătăm modul barbar în care am fost
torturaţi şi am spus judecătorului că nici hitleriştii nu au dovedit mai
multă barbarie. Am fost condamnaţi la închisoare. Ca să înţelegeţi durata
detenţiei ce am primit-o, o să expun un episod ce s-a petrecut în 1990.
După revoluţia din 1989 m-am întors în România în vizită, şi un vecin
mi-a relatat următoarele:
„Domnul judecător Musteţea a mers personal la Bucureşti pentru
a obţine o sentinţă mai uşoară decât aceea pe care o cereau preşedintele
Uniunii Baptiste şi secretarul Uniunii. Aceştia au cerut 20 de ani de
puşcărie pentru cei arestaţi, dar judecătorul a insistat pentru sentinţe
mai uşoare”.
I-am mulţumit acestui vecin pentru cele mi-a spus. Am înţeles
că duşmanii noştri cei mai înverşunaţi nu au fost organele comuniste, ci
„fraţii” noştri de la conducerea Cultului Baptist, şi am înţeles că organele
comuniste au dat dovadă de mai mult simţ al dreptăţii decât cei ce se
numeau fraţii noştri. Fratelui Prejban i s-au dat opt luni de închisoare,
fratelui Petru Cocârţeu i s-a dat un an, iar mie mi-a revenit un an şi
jumătate, fiind considerat cel mai periculos.
După aceste lucruri a urmat ceea ce a fost mai ciudat. Am ştiut
că reprezentanţii Comunităţii şi Uniunii pot face uz de minciună pentru
a justifica acţiunile lor abuzive şi cele ale reprezentanţilor Guvernului.
Ceea ce ne-a întristat este faptul că Iosif Ţon a publicat o scrisoare în
care a justificat acţiunile conducătorilor Cultului Baptist şi ale organelor
guvernamentale, iar pe noi ne-a declarat vinovaţi de cele petrecute.
Iată câteva informaţii din scrisoarea intitulată Poziţia mea în Uniunea
Baptistă şi cu privire la unele evenimente recente din cadrul Uniunii
Baptiste şi identificată Oradea, 26 noiembrie 1978.
363
Eu sunt chemat nu să lupt împotriva comunismului, ci să-L aduc
pe Christos în comunism... Când m-am întors în ţară, în anul 1972, am
fost propovăduitor al Evangheliei la Cluj apoi profesor la Seminarul
Teologic Baptist din Bucureşti, apoi păstor al Bisericii Baptiste din
Ploieşti iar în ultimii doi ani, păstorul Bisericii Baptiste din Oradea,
care e cea mai mare Biserică Baptistă din ţară, 1.400 de membri
botezaţi. Personal mă consider mai întâi de toate şi mai presus de orice,
un propovăduitor al Evangheliei care caută să explice credincioşilor
adâncimile şi bogăţiile nespuse ale Cuvântului lui Dumnezeu. Paralel
cu aceasta, şi numai incidental, am scris câteva lucrări pentru apărarea
drepturilor bisericilor şi ale credincioşilor. În aceste lucrări am căutat cu
demnitate şi politeţe să arăt care sunt după legile ţării noastre drepturile
noastre şi am cerut respectuos ca aceste drepturi să ne fie acordate.
Trebuie să subliniez cu toată hotărârea şi cu mulţumiri conducerii ţării
mele că cea mai mare parte din aceste cereri ne-au fost date... Noi nu
luptăm pentru drepturi... În cazul în care nu ne sunt satisfăcute cererile,
trebuie să ne păstrăm pacea şi demnitatea de copii ai lui Dumnezeu şi
să ne mulţumim cu ce avem căci, în vreme ce nu avem tot ce dorim,
noi mulţumim lui Dumnezeu şi mulţumim ţării în care trăim, pentru că
aici avem multe drepturi şi multe posibilităţi de exprimare a credinţei
noastre.
Mai presus de toate revendicările noastre şi mai presus de toate
nemulţumirile noastre, noi trebuie să ne iubim ţara în care ne-a aşezat
Dumnezeu şi să trăim şi să muncim cu toată energia noastră pentru
bunăstarea şi fericirea ei.
Mă opresc aici pentru a face câteva constatări. Nu menţionez decât
în treacăt mândria cu care spune că este păstor la cea mai mare Biserică
baptistă din ţară şi că el este chemat să predice „adâncimile”... Iosif Ţon
nu spune nimic despre felul în care a ajuns păstor la acea Biserică prin
înlăturarea fratelui Liviu Olah, pe care l-a determinat să nu ţină botezul
în aer liber pe care acesta îl programase cu Biserica! Limbajul lui Iosif
Ţon sună ca al unui proletcultist angajat în educarea maselor. Trebuie
să îi mulţumim lui Iosif Ţon pentru că ne-a învăţat „să muncim cu toată
energia pentru bunăstarea şi fericirea ţării”. Oare ce avea în vedere când
spunea „ţara”? O fi avut în vedere pe guvernanţi? Ori pe „fraţii” de la
Uniune? Şi care o fi fost fericirea la care se referea? O fi însemnând o
situaţie în care credincioşii incomozi vor fi puşi în închisoare? Atunci îi
înţelegem râvna pe care a dovedit-o în a ne trimite în închisoare. Iată ce
mai spune Iosif Ţon:
364
Nicolae Rădoi
Se cuvine aici să spunem câteva cuvinte despre relaţia noastră
cu conducătorii Cultului nostru. Ei sunt aleşi de noi prin proceduri
democratice şi, pe trei ani, sunt reprezentanţii noştri în faţa autorităţilor
de stat... Dar trebuie să arătăm foarte ferm ca indivizi şi biserici, noi nu
avem dreptul de a-i judeca.
Poate să ne explice Iosif Ţon cât de democratic erau aleşi cei din
fruntea Cultului? Şi de ce este necesar să ne arate ferm că noi nu avem
dreptul de a-i judeca? În slujba cui era Iosif Ţon când scria astfel de
lucruri? Să continuăm însă cu lectura scrisorii:
Comitetul de Timişoara a rugat Uniunea Baptistă să excludă din
Cult pe trei sau patru din membrii Comitetului Bisericii din Caransebeş.
Comitetul Uniunii Baptiste s-a întrunit la 30 august şi a hotărît
să îi excludă pe aceşti oameni. Rămâne o chestiune deschisă şi nu e locul
să discutăm aici dacă Comitetul Uniunii a avut dreptul statutar de a face
această excludere.
Poate Iosif Ţon să ne spună de ce nu e locul să discutăm dacă
Uniunea a avut dreptul statutar de excludere, din moment ce el ştia precis
că Uniunea nu avea acest drept?! Iosif Ţon acuză pe membrii Comitetului
Bisericii Baptiste din Caransebeş de tot felul de acţiuni „necreştineşti” ca
„vorbirea de rău” a unui lucrător, „obstrucţionarea” lucrărilor Bisericii,
„negarea dreptului Bisericii de a decide în problemele ei majore,” folosirea
cuvântului „trădători” în cazul conducătorilor Cultului Baptist, etc., etc.
El acuză pe membrii Comitetului Bisericii din Caransebeş că au acţionat
ilegal refuzând să plătească amenzile aplicate, că s-au încăierat cu Miliţia,
că au tulburat liniştea publică, etc. De unde ştia Iosif Ţon aceste lucruri?
Cine au fost informatorii lui? De ce era aşa de dornic să creadă aceste
acuzaţii ce ne-au fost aduse de „drepţii conducători” ai Cultutlui Baptist?
Dacă a spus în titlul scrisorii că arată poziţia sa faţă de evenimente din
cadrul Uniunii, de ce nu voia să discute atitudinea Uniunii?
Nu este cazul să discutăm aici faptul că conducătorii Uniunii
au făcut reclamaţie scrisă la Miliţie împotriva acestor trei tineri... Dar
atitudinea lor faţă de conducerea Comunităţii Baptiste de Timişoara,
atitudinea lor faţă de conducerea Uniunii Baptiste, refuzul lor de a
permite Bisericii lor să ţină o Adunare Generală în care să îşi hotărască
soarta, dezordinile produse de ei în Biserică atunci când conducătorii
Cultului au voit să discute cu Biserica şi refuzul lor de a răspunde la
citaţia autorităţilor de stat – toate acestea nu pot fi acceptate de noi,
nu le putem apăra. De aceea, eu personal, nu mi-am ridicat glasul în
apărarea celor închişi la Caransebeş...
365
Dacă Iosif Ţon nu şi-a ridicat glasul pentru a apăra pe fraţii lui
care au fost puşi la închisoare deoarece aceştia au acţionat într-un fel
care nu a fost pe placul lui, de ce în schimb nu şi-a ridicat glasul în
apărarea celor ce nu au fost vinovaţi cu nimic, dar care totuşi au fost
maltrataţi de Miliţie? Soţia mea şi cu tatăl meu au fost arestaţi în drum
spre Biserică. Oare şi ei erau o ameninţare pentru „libertăţile religioase”
din România? Şi de ce nu a sărit Iosif Ţon în apărarea lor? Pe noi ne-a
acuzat că eram greşiţi, dar ce greşeli au făcut tatăl meu şi soţia mea?
Dacă ar fi fost principial, aşa cum vrea să spună, trebuia măcar pe cei
„nevinovaţi” să îi apere! Nu a făcut-o! În slujba cui era Iosif Ţon când
fraţii lui erau maltrataţi şi el tăcea, ba mai rău, condamna pe cei care
luptau pentru autonomia Bisericii? Dar de fapt în numele cui vorbea Iosif
Ţon? Ce funcţie avea în Cultul Baptist de simţea nevoia să ia atitudine
faţă de membrii unei Biserici la o distanţă de câteva sute de kilometri de
cea pe care o păstorea el? Cu toţii ştim acum că avea o funcţie dată de
Securitatea română, care voia cu orice preţ să înfrângă pe credincioşii
loiali Domnului şi să stingă Bisericile din România.
Iosif Ţon se face că nu ştie că membrii Comitetului Bisericii
Baptiste din Caransebeş au fost aleşi statutar cu vot secret în februarie
1978, că biserica a avut o altă Adunare Generală în septembrie când a
arătat clar Uniunii că nu acceptă imixtiunea acesteia în problemele ei.
Atunci Biserica şi-a hotărât soarta. De ce credea Iosif Ţon că Biserica
este „obligată” să aibă Adunări Generale oridecâteori li se năzărea celor
de la Timişoara sau de la Bucureşti? De ce credea Iosif Ţon că Biserica
îşi poate hotărî soarta numai dacă sunt reprezentanţii Uniunii de faţă şi
numai dacă vota cum cereau aceştia? De fapt Iosif Ţon şi reprezentanţii
Uniunii de la Bucureşti voiau să oprească procesul democratic al Bisericii
Baptiste din Caransebeş prin care această Biserică şi-a ales membrii
în Comitet prin vot secret şi a decis să îi menţină în funcţie în ciuda
presiunilor şi manevrelelor celor din Conducerea Cultului Baptist. În
conformitate cu care statut al Bisericilor Baptiste cei de la Uniune aveau
dreptul să dea afară membrii unei Biserici? În conformitate cu care statut
Uniunea putea impune un păstor unei Biserici când aceasta nu îl voia?
De partea cui era Iosif Ţon când a luat o astfel de poziţie? Nu de partea
fraţilor persecutaţi de Guvern şi de Uniune, ci de partea persecutorilor!
O mărturiseşte chiar el când se plânge:
...în primul rând fiindcă mă străduiesc să rămîn în relaţii corecte
şi bune cu conducerea Cultului şi a autorităţilor de stat, conducătorii
aceştia s-au îndreptat împotriva mea şi mă numesc acum „trădător”.
366
Nicolae Rădoi
Da, Iosif Ţon a trădat pe fraţii săi, a trădat principiile pe care
le-a expus în lucrarea „Cine îşi va pierde viaţa”, a trădat Bisericile din
România care luptau pentru eliminarea abuzurilor Guvernului şi ale
Uniunii Baptiste, a trădat pe Domnul Isus, Capul Bisericii. În ce priveşte
soarta celor condamnaţi Iosif Ţon a spus:
Deplorăm însă faptul că cei ridicaţi de Miliţie au fost bătuţi...
Nu au fost doar bătuţi! Au fost arestaţi pe nedrept şi condamnaţi
pe nedrept (Inspectorul de culte Cristoiu a recunoscut acest lucru!); au
fost torturaţi pentru a semna declaraţii scrise de Procuror, au fost făcuţi
sânge şi li s-a smuls părul de pe piept! Familiile lor au fost supuse unui
regim de teroare şi membrii acestor familii au fost împinşi mereu să dea
declaraţii în care să recunoască vinovăţia celor închişi! Iosif Ţon nu a
avut nimic de zis despre toate aceste lucruri? De fapt Iosif Ţon a făcut
slujba securiştilor când a venit la soţia mea şi a insistat să dea declaraţie
că sunt vinovat promiţându-i că de îndată ce va da declaraţia, eu voi
ieşi din închisoare! Acelaşi lucru l-au făcut securişti care ne-au arestat
şi bătut şi care au insistat chiar cu cinci zile înainte de a mă elibera din
închisoare să recunosc că am fost vinovat. Ei au înjurat-o, au înjosit-o şi au
ameninţat-o pe soţia mea că dacă nu dă o declaraţie în care să recunoască
faptul că sunt vinovat, nu voi ieşi din închisoare. Dar în cazul în care va
da declaraţia i s-a promis că voi ieși din închisoare în cinci zile! Pentru
cine lucra Iosif Ţon când cerea soţiei mele să dea o declaraţie în care să
recunoască faptul că sunt vinovat „de toate lucrurile care s-au petrecut la
Caransebeş”? De ce a cerut să vorbească între patru ochi cu soţia mea,
dacă lucrul la care o îndemna era corect? Pentru mine nu există nici un
dubiu cu privire la stăpânul pe care l-a avut (şi poate încă îl are) Iosif
Ţon.
E cazul să ne întrebăm, de ce Iosif Ţon, care a pledat pentru
autonomia Bisericii în lucrarea „Cine își va pierde viaţa” acum voia
să anuleze această autonomie? De ce a încercat să schimbe hotărârea
unei Biserici care nu era pe placul Uninii? Iată ce a declarat Iosif Ţon
în lucrarea „Cine îşi va piede viaţa”. Să vedem cât de bine se potrivesc
declaraţiile sale din cartea menţionată cu cele expuse în scrisoarea ce
condamnă pe credincioşii maltrataţi de Miliţia din Caransebeş.
În ultimii ani amestecul statului în viaţa Bisericii noastre s-a
extins. Decretul pentru organizarea şi funcţionarea tuturor Cultelor care
fixează ca atribuţie a Departamentului recunoaşterea păstorilor şi a
celorlaţi conducători ai Bisericii încalcă unul din principiile noastre
fundamentale, acela că statul nu trebuie să se amestece în viaţa internă
367
a Bisericii în nici un fel. Suntem de fapt în ceea ce se numeşte o criză
legală. Ce-i de făcut atunci când statul se amestecă totuşi în treburile
interne ale Bisericilor? Biserica are datoria sfântă şi vitală de a spune
statului un răspicat NU. Orice s-ar întâmpla după aceea, chiar dacă
aceasta ar însemna moarte fizică, statul nu poate decide cine poate şi
cine nu poate să ocupe funcţii în conducerea Bisericii.
...Prin urmare, fraţi baptişti, dacă vă iubiţi credinţa, nu permiteţi
reprezentanţilor voştri şi organelor Cultului să se atingă de statutul şi
mărturisirea de credinţă. Un stat a cărei ideologie este ateismul nu
poate pretinde că dispune de criterii care l-ar îndreptăţi să decidă în
probleme interne ale Bisericilor.
...Uniunea se plimbă în străinătate în loc să rezolve problemele...
Uniunea nu respectă hotărârile Congresului... Uniunea a votat
nestatutar bugetul... Uniunea emite circulare nebiblice şi nestatutare...
Uniunea neagă dreptul Bisericii locale de a decide cine să slujească
şi încearcă să acorde păstorilor titulari autoritate de şefi de unitate...
...Uniunea încearcă să transforme Cultul nostru dintr-un Cult democratic
într-un Cult papiştaş, unde soarta Bisericii se decide în vârful ierarhiei
eclesistice, ceea ce contravine statutului şi mărturisirii de credinţă
baptistă.
Iată însă ce spune Iosif Ţon în scrisoarea din noiembrie 1978:
Se cuvine aici să spunem câteva cuvinte despre relaţia noastră cu
conducătorii Cultului noştru. Ei sunt aleşi de noi prin proceduri
democratice (parcă spunea că statul se amestecă în desemnarea
slujitorilor baptişti decizând cine poate şi cine nu poate să ocupe funcţii
în Biserică), şi pe trei ani sunt reprezentanţii noştri în faţa autorităţilor...
Trebuie să arătăm foarte ferm ca indivizi şi ca biserici noi nu avem
dreptul de a-i judeca...
Iosif Ţon ne provoacă să arătăm dacă s-a contrazis cândva.
Sunt unii care zic că eu i-am învăţat pe tinerii aceştia să o apuce
pe drumul acesta. Eu neg cu desăvârşire acest lucru (faptul că neagă cu
desăvârşire nu schimbă cele ce a scris anterior). Îi învit pe cei care susţin
asta să arate în care predici sau lucrări am dat eu o asemenea învăţătură
(în „Cine îşi va pierde viaţa”). Nu vor fi în stare să o facă (tocmai am
făcut-o, sperăm că Iosif Ţon este încă în stare să citească cursiv câteva
propoziţii). Dar eu voi putea să arăt tuturor că am predicat o Evanghelie
a iertării, a iubirii (mai ales faţă de compromis), a unui caracter drept
şi nobil (aşa cum este caracterul care procedează la trădarea fraţilor
pentru a sluji statul comunist – probabil acesta este „locul creştinului în
368
Nicolae Rădoi
comunism,” dar noi nu am înţeles până acum), a unităţii dintre fraţi şi a
respectului faţă de autorităţi şi a lepădării de sine, al jertfirii (mai ales
aşa cum a făcut-o Iosif Ţon care stătea la cafele cu securiştii în timp ce
fraţii lui erau bătuţi şi încarceraţi) pentru Dumnezeu şi lucrarea Sa.
Este strigător la cer ca un individ ca Iosif Ţon să lectureze pe alţii
cu privire la caracter drept şi nobil, la iubire de fraţi şi la jertfire pentru
fraţi! La fel au făcut comuniştii când strigau în gura mare că Guvernul
României respectă dreptul la închinare în libertate a tuturor cetăţenilor!
În 1994 am avut o întâlnire cu Iosif Ţon la Los Angeles, în
prezenţa fraţilor Liviu Olah şi Liviu Ţiplea. Acolo i-am arătat toate
minciunile pe care le-a strecurat în scrisoarea sa din 1978 şi i-am pus
înainte acţiunile care le-a întreprins prin care a determinat arestarea şi
condamnarea noastră. A ripostat că el nu a ştiut atunci toate lucrurile pe
care i le arătam acum. L-am întrebat de ce a scris atunci scrisoarea, dacă
nu a ştiut care era situaţia? L-am îndemnat să îşi corecteze greşala, să îşi
exprime regretul şi să ne împăcăm. A refuzat să dea mâna cu mine şi să
îşi recunoască greşelile.

Şi acum mă voi adresa direct lui Iosif Ţon.

Frate Iosif Ţon,
Îţi spun frate, poate ultima oară, cu nădejdea că mai este ceva
creştinesc în tine. Dacă ai cunoscut vreodată mântuirea Domnului nostru
Isus Christos, dacă ai înţeles acţiunea lui Iuda faţă de Domnul, şi dacă
ai luat aminte la soarta de la urmă a celor răi, atunci păşeşte în faţă şi
recunoaşte-ţi faptele care au dus la suferinţa atâtor creştini sub comunism
în România. Îţi voi pune în faţă cinci situaţii de care eşti vinovat şi se
cuvine să te pocăieşti.
1. Acţiunea prin care te-ai pus de-a curmezişul şi l-ai determinat
pe fratele Liviu Olah să nu mai facă botezul în aer liber la Crişul Repede.
Fratele Liviu Olah împreună cu Biserica ce o păstorea a luat hotărârea
de a ţine un botez în aer liber în apele Crişului Repede. Acţiunea lui nu
contravenea cu nimic legilor ţării. Hotărârea a fost luată cu toată Biserica.
De ce te-ai opus acestei acţiuni? De ce ai venit la Oradea de la Ploieşti ca
să deturnezi pe un om al lui Dumnezeu din activitatea pe care o făcea în
Numele Domnului? Securiştii nu au reuşit să îl determine pe fratele Olah
să renunţe, dar tu ai făcut lucrul securiştilor.
2. Ai dus o acţiune de denigrare şi de subminare a Comitetului
pentru Libertatea Religioasă şi de Conştiinţă (ALRC). Ai contactat fraţi
369
care voiau să adereze la Comitet şi i-ai capacitat să renunţe. Ai calomniat pe
membrii Comitetului, printre ei fiind şi fratele Pavel Niculescu. Din acest
Comitet au făcut parte tineri ce şi-au pus viaţa în joc divulgând crimele
făcute de comunişti, iar tu i-ai calomniat, i-ai condamnat şi i-ai prigonit.
3. Ai contribuit la trădarea şi la uciderea lui Traian Bogdan, membru
al ALRC, care a fost găsit chipurile – mort după ce s-a spânzurat, dar avea
unghiile smulse şi o gaură în spate. Te-ai opus trimiterii informaţiei despre
uciderea lui la Europa Liberă. Mesajul trimis de fraţii Doboş Octavian şi
Radu Căpuşan a fost oprit de tine ca să nu fie dat publicităţii. În loc să spui
adevărul ai lăsat să se creadă o minciună că Traian Bogdan s-a spânzurat.
Sângele lui Traian Bogdan strigă din pământ la Dumnezeu împotriva ta!
4. Te-ai opus ca regele Mihai să vină în vizită la Biserica Baptistă
Română din Los Angeles. Fratele Pitt Popovici nu te-a ascultat, lucru
care te-a mâniat foarte tare şi ai făcut presiuni asupra membrilor Bisericii
să se opună fratelui Pitt. În slujba cui erai când te împotriveai regelui
legitim al României? Cine ţi-a dat misiunea să împiedici contactul regelui
cu populaţia română din America?
5. Ai dezinformat şi ai răspândit minciuni cu privire la situaţia
Bisericii Baptiste din Caransebeş şi a fraţilor ce au luptat ca Uniunea
să nu îşi impună voinţa samavolnică. Ai spus în scrisoarea publicată cu
acea ocazie în care ne condamnai, că ai apărat principiul autonomiei
Bisericii, de aceea ai luat poziţie! Biserica din Caransebeş tocmai îşi
afirmase autonomia alegând în Comitet fraţi care nu erau pe placul
autorităţilor. Lupta care s-a dat atunci cu atâta înverşunare (nu avea
nimic cu fratele Belciu Busuioc, aşa cum eronat susţii), avea ca miză
tocmai autonomia Bisericii. Comunitatea de la Timişoara, Uniunea de
la Bucureşti şi Iosif Ţon au lucrat împreună tocmai pentru a suprima
autonomia Bisericii din Caransebeş. Pentru prima dată sub comunişti
Uniunea a fost înfrântă la Caransebeş. Acolo, păstorii promovaţi de
Guvern şi cu carnete de predicatori emise de comunişti au stat pe bancă,
iar predicarea Cuvântului şi botezul l-au înfăptuit cei drepţi, care nu
aveau recunoaşterea comuniştilor. Acolo s-ar fi rupt pentru totdeauna
influenţa nefastă a Uniunii asupra Bisericilor baptiste, dacă în loc să
condamni pe fraţii tăi, te-ai fi alăturat cauzei lor drepte şi ai fi condamnat
Uniunea. Acolo Guvernul român s-a lovit pentru întâia oară de un zid
format din credincioşi statornici care nu au permis imixtiunea celor ce nu
erau membri ai Bisericii (primar, Securitate, reprezentanţii Comunităţii
de Timişoara şi a Uniunii de la Bucureşti) în problemele interne. Dacă
nu ar fi intervenit trădarea ta, influenţa Guvernului asupra Bisericilor
370
Nicolae Rădoi
ar fi fost compromisă, păstorii din ţară ar fi avut curaj să se opună altor
imixtiuni, şi toată faţa Cultului Baptist ar fi fost schimbată. Dumnezeu să
nu îţi ţină în seamă păcatul acesta mare!
După ce ţi-am pus aceste lucruri în faţă la Los Angeles, ai refuzat
să dai mâna cu mine, refuzând de fapt împăcarea prin recunoaşterea
greşelilor ce le-ai făcut. Ţi-am spus atunci că au trecut 16 ani şi nu ai făcut
nimic să te împaci cu cei pe care i-ai împins în închisoare. De două ori mi-
ai refuzat mâna întinsă. Te-ai urcat însă la amvon în aceeaşi zi şi ai predicat
despre „iertare şi bunătate!” Te-ai lăudat că ai fost miel de jertfă, dar de
fapt ai jertfit pe alţii în cooperarea cu Uniunea şi cu comuniştii! Iudo! Pe
buzele tale cuvintele „iertare” şi „bunătate” şi-au pierdut orice înţeles.
Eu personal, am pierdut tot ce am agonisit în România şi am
ajuns în închisoare, în celula morţii, dar nu mi-am pierdut credinţa din
pricina trădării tale. Apă pe jos, frig cumplit, păduchi din belşug, sare
pe pereţii celulei, teroare, iată ce am îndurat în celula morţii. Acolo am
ajuns datorită trădării tale. Mama mea şi soţia mea s-au rugat pentru
mine şi s-au rugat şi pentru tine. Îi mulţumesc lui Dumnezu pentru
timpul petrecut în închisoare, şi îi mulţumesc că a îngăduit să fiu trădat
de fraţi. În închisoare m-am apropiat de Domnul şi am început să tânjesc
mai mult după patria cerească. Să ştii că nimic întinat nu va intra acolo,
nimeni care trăieşte în minciună, nici măcar teologul şi predicatorul Iosif
Ţon, dacă nu se pocăieşte. Te îndemn să îţi mărturiseşti păcatele, să scapi
de povara lor ucigătoare, de ruşinea trădării fraţilor şi a abandonării
celor ce şi-ai riscat viaţa pentru că au crezut în ceea ce ai scris în cartea
„Cine îşi va pierde viaţa”. Eu însumi am postit 30 de zile şi m-am rugat
ca Domnul să îmi dea putere să te iert. Dar iertarea mea nu contează
şi nu te ajută cu nimic, dacă nu ajungi iertat de Dumnezeu. „Cine îşi
mărturiseşte păcatele şi se lasă de ele, acela capătă îndurare, dar cine îşi
ascunde păcatele nu propăşeşte”. Încetează să predici! Încetează să vii în
faţa oamenilor atâta vreme cât nu ţi-ai rezolvat problema trădării fraţilor!
Înceteză să trăieşti în duplicitate şi minciună, ca să nu atragi mânia lui
Dumnezeu peste casa ta! Pe cine crezi că poţi înşela? Pe Dumnezeul
în faţa Căruia totul este gol şi descoperit? „Grozav lucru este să cazi în
mâinile Dumnezeului celui viu!” În faţa Judecătorului celor vii şi al celor
morţi, te îndemn să îţi mărturiseşti păcatele pentru a fi în sfârşit iertat.
Dumnezeu să aibă milă de tine!
Semnat: Nicolae Rădoi – un întemniţat al lui Christos

P.S. Îndemn pe toţi credincioşii ce au suferit în urma trădării lui Iosif Ţon să
declare acest lucru pentru a-l ajuta să se desprindă din cursa Diavolului în care a
fost prins ca să-i facă voia.
371
ANEXA 11
Carl Gibson despre Nicolae Rădoi într-un
articol de Mircea Rusnac

La un moment dat Nicolae Rădoi și-a depănat amintirile despre
Carl Gibson cam așa:
„Sunt mulți care ar abandona trecutul, cu tot ce reprezintă el.
Pentru unii trecutul este incomod și le șifoneaza imaginea prezentă. Alții
au memoria scurtă sau sunt indiferenți… ori “interesul poartă fesul”.
Oricare ar fi motivele, trecutul își are importanța lui. Și chiar dacă uităm
trecutul - nu trebuie să uităm lecțiile pe care acesta ne-a învățat - altfel
ne irosim viața. Apoi, să nu uităm că uneori aceleași pietre care au fost
altădată doar niște dărâmături împrăștiate… pot deveni în timp material
de reconstrucție.
Carl Gibson este un nume venit dintr-un trecut plin de amintiri.
Și la un moment dat, viața ne-a trântit pe amândoi în aceeași celulă.
Gardianul ce răspundea cu ordinea pe etaj - un plutonier foarte urâcios,
își făcea zilnic apariția și trebuia să ne găsească așteptându-l în picioare.
Nefericirea a făcut ca acest tânăr să fie culcat la apariția plutonierului.
Bineînțeles, asta n-a sunat bine cu amorul propriu al aceluia care mânuia
bastonul cu mișcări atât de pricepute… și s-a apropiat de Carl să îl
lovească. Numai că Dumnezeu mă pusese și pe mine în aceeași celulă și
cum nu mi-a dat o constituție fragilă, m-am pus între plutonier și acest
tânar și i-am spus plutonierului să-și încerce bastonul cu mine. Poate
Dumnezeu l-a făcut să mă vadă chiar mai mare și mai puternic decât
eram… poate Dumnezeu îmi dăduse o statură potrivită ținând cont și de
situațiile prin care aveam să trec prin viață… El știe ce și cum - cert este
că bastonul și-a pierdut greutatea și plutonierul și-a pierdut curajul… iar
noi i-am fost mulțumitori Lui Dumnezeu pentru intervenția Lui Divină.
Timpul a trecut, că timpul asta face, trece. Și nu de mult am găsit
pe un blog un comentariu al acestui tânar… astăzi om matur în toată
puterea cuvântului... El nu a uitat trecutul. Și trecutul are și amintiri
frumoase, nu numai dureroase. Mă gândesc că în cer vom avea fiecare
câte un album. Până atunci să scriem pagini de istorie de care să ne putem
aminti, fără să ne fie rușine ...și cu bucurie.”
Articolul pe care l-am găsit descrie situația de la Caransebeș
și comentariul lui Carl Gibson despre colegul lui de pușcărie - Rădoi
Nicolae.
372
Nicolae Rădoi
http://istoriabanatului.wordpress.com/2010/04/01/mircea-rusnac-
contributii-banatene-la-miscarea-de-opozitie-religioasa-anticomunista-
a-l-r-c-1978/
Carl Gibson Spune:
Stimate domnule Dr. Rusnac,

După ce am fost întemnițat de “Securitate” la penitenciarul “Popa
Șapcă” din Timișoara am întâlnit acolo doi din trei membrii ALRC.
Păstorul Dimitrie Ianculovici, care fusese internat la 4-5 săptămâni după
mine, m-a informat (în luna mai 1979) despre activitațile SLOMR după
arestarea noastră (4 aprilie) și despre o delegație de sondaj clandestină
compusă din patru cetățeni francezi trimisă de la Liga pentru drepturile
omului în România de la Paris (condusă atunci de Mihnea Berindei și
sprijinită de Eugen Ionescu).
D. Ianculovici a fost silit de Securitate să emigreze în SUA după
1981.
Petre Cocârțeu, pe care nu l-am întâlnit personal, și pe care l-am
cunoscut numai indirect prin relatările lui Nicolae Rădoi, a fost eliberat
în iunie 1979. A emigrat și el involuntar în SUA unde a continuat și mai
continuă ca predicator!?
Nicolae Rădoi a fost timp de câteva săptămâni “tovarășul meu de
pachet” – am mâncat împreună și am discutat împreună opoziția contra
Securității și contra regimului comunist într-o celulă mică doar pentru 13
persoane.
Mi-a comunicat atunci toate detaliile despre rebeliunea baptistă descrisă
mai sus sub ALRC.
I-am dedicat recent câteva capitole în cartea mea autobiografică
despre SLOMR (Simfonia Libertatii, în germană, 2008), lui și opoziției
religiose din perioada “dictaturii Ceaușescu”.
Și Nicolae Rădoi, cioban din Caransebeș la Muntele Mic, a
emigrat după 1981 în SUA cu toată familia!
N-am mai reușit să-l contactez – am găsit mai târziu prin internet
un nume identic în California, dar încă nu știu care a fost destinul familiei
sale și al altor membri ALRC.
Opoziția religioasă - un alt capitol de disidență anticomunistă,
care merită să fie cercetată mai profund. Disidenții au fost împrăștiați în
toată lumea, unde urmele s-au pierdut.
Carl Gibson
373
ANEXA 12
Mircea Rusnac – Contribuţii bănăţene
la mişcarea de opoziţie religioasă
anticomunistă A.L.R.C. (1978)
Publicată în aprilie 2010
A apărut în consecinţă, în mod firesc, o acţiune de opoziţie din
partea acestora, în special din partea baptiştilor, grupul religios cel mai
important din rândurile lor. În primăvara anului 1978 aceştia pregăteau
lansarea Comitetului Român pentru Apărarea Libertăţii Religioase şi de
Conştiinţă (A.L.R.C.), cea mai organizată formă de opoziţie religioasă la
care s-a ajuns. Acum ea este considerată de mulţi chiar fiind singura formă
de contestare formulată pe baze ideologice faţă de regimul comunist din
România.
În mai 1978 era anunţată în mod oficial crearea A.L.R.C. Atunci
a fost trimisă o adresă către Consiliul de Stat de către nouă credincioşi
baptişti, care semnau în mod expres documentul. Ei anunţau cu acel prilej
că hotărâseră să creeze un „Comitet creştin cu caracter interconfesional
privind apărarea libertăţilor religioase şi de conştiinţă în ţara noastră,
care să aibă activitate permanentă în semnalarea cazurilor de persecuţie
religioasă şi de studiere a fenomenului religios în contextul societăţii
socialiste”. Se anunţa totodată că acest Comitet ceruse deja afilierea
la „Christian Solidarity International” de la Zürich. Semnau: Pavel
Nicolescu (Bucureşti), Nicolae Traian Bogdan (Timişoara), Emerich
Juhasz (Timişoara), Ioan Brisc (Timişoara), Petru Cocârţeu (Caransebeş),
Ioan Moldovan (Timişoara), Nicolae Rădoi (Caransebeş), Ludovic
Osvath (Zalău) şi Dimitrie Ianculovici (Timişoara). Aşadar, dintre cei
nouă membri fondatori ai A.L.R.C., şapte proveneau din Banat (5 din
Timişoara şi 2 din Caransebeş), iar câte unul erau din Bucureşti şi din
Zalău.
Acesta a fost anunțul privind constituirea în România a A.L.R.C.
Aceasta avea şase scopuri: afirmarea valorilor morale şi spirituale ale
religiei creştine, apărarea libertăţii religioase şi de conştiinţă, apărarea
şi ajutorarea tuturor celor persecutaţi din cauza convingerilor religioase,
promovarea legăturilor interconfesionale între creştinii din România
şi cei din străinătate, informarea opiniei publice din ţară şi străinătate
în privinţa persecuţiei religioase din România, analizarea fenomenului
religios în contextul societăţii socialiste.
Tot atunci, întemeietorii A.L.R.C. au trimis autorităţilor şi textul
374
Nicolae Rădoi
intitulat Încetaţi prigoana! El aprecia că „prigoana religioasă din
România, cu discriminările la care sunt supuşi credincioşii, îndeosebi cei
neoprotestanţi, devine pe zi ce trece un fapt tot mai vizibil şi imposibil
de tăgăduit”. Documentul amintea conducătorilor partidului comunist că
ei se angajaseră să respecte drepturile constituţionale ale românilor şi
că România a semnat o serie de acorduri internaţionale care garantau
libertatea de conştiinţă, a cuvântului, a întrunirilor paşnice. Cu toate
acestea, „sute de mii de cetăţeni români sunt împiedicaţi în practica
crezului lor” şi supuşi persecuţiilor din motive religioase. Documentul
mai preciza: „Este timpul să vă ţineţi cuvântul dat în faţa întregului
popor şi în faţa forurilor internaţionale, este timpul să dispuneţi încetarea
prigoanei”. Erau enumerate în continuare o serie de discriminări privind
învăţământul religios, obligativitatea de a depune jurământ de loialitate
faţă de politica partidului bazată pe concepţia materialist-atee, inegalitatea
în privinţa ocupării funcţiilor şi a salarizării, neconcordanţa între
Constituţie şi Decretul de organizare şi funcţionare a Departamentului
Cultelor, precum şi amestecul „ilegal şi abuziv” al acestuia în viaţa
spirituală a Bisericilor creştine. În consecinţă, se solicita revenirea la
legalitate a Departamentului Cultelor.
La 5 iulie 1978, A.L.R.C. a adresat Consiliului de Stat, Ministerului
Justiţiei, Departamentului Cultelor şi Uniunii Baptiste un Program de
revendicări, semnat acum de 27 de membri cu caracter interconfesional.
Şi-au manifestat solidaritatea cu acesta şi Iosif Ţon şi Aurelian Popescu,
însă fără a adera la noul organism. Din aceste motive, membrii A.L.R.C.
au ajuns să îl suspecteze pe Ţon chiar de trecere de partea conducerii
Uniunii Baptiste şi de implicare în acţiuni de „calmare” a protestatarilor.
Într-o scrisoare ulterioară a A.L.R.C., cei din conducerea Uniunii Baptiste
erau etichetaţi drept „marionete”.
Programul amintit avea 24 de puncte, cu revendicări cuprinzând
majoritatea religiilor existente în România. El cerea dreptul asociaţiilor
religioase de a exista şi de a fi recunoscute, dreptul Bisericii romano-
catolice de a avea un statut juridic, reînfiinţarea Bisericii greco-catolice,
restabilirea cultului adventist reformist, recunoaşterea mişcării Oastea
Domnului, drepturi la educaţie, presă, manifestări religioase etc. În final
se spunea: „Noi nu suntem marxişti, ci creştini”. Între semnatarii săi se
numărau şi un ortodox şi un penticostal. Într-o altă scrisoare deschisă
aparţinând A.L.R.C., de la sfârşitul anului 1978, erau descrise pe larg
încălcările drepturilor omului care se produseseră asupra credincioşilor
baptişti din Caransebeş în luna octombrie. Comitetul Comunităţii
375
Bisericilor Baptiste din Timişoara a încercat să înlăture printr-o circulară
Comitetul ales al Bisericii din localitate şi să impună un alt Comitet.
Însă Biserica locală, întrunită în Adunare Generală, nu a cedat acestei
tentative şi a decis să-şi menţină Comitetul ales. În consecinţă, Uniunea
Comunităţilor Creştine Baptiste din R.S.R. a hotărât în şedinţa din 31
august să excludă din Biserică pe membrii Comitetului şi alte persoane,
considerate ca aparţinând unei organizaţii „ilegale”. În acest sens a fost
emisă circulara Uniunii cu nr. 950 din 5 septembrie 1978. Dar Biserica
Baptistă din Caransebeş a respins şi această hotărâre.
La 12 octombrie 1978, membrii Comitetului Executiv al Uniunii
şi al Comunităţii din Timişoara s-au deplasat la Caransebeş pentru a
impune decizia luată. În cursul dimineţii, ei au încercat să-i determine pe
unii membri ai Bisericii să se pronunţe împotriva Comitetului Bisericii şi
să provoace chiar dezordini pentru a da prilejul Uniunii să acţioneze. În
coordonare cu autorităţile locale, în seara de 13 octombrie ei au încercat,
fără a reuşi, să blocheze intrarea în Biserică a membrilor Comitetului
local. Nereuşind nici să ia cuvântul în faţa credincioşilor, delegaţii au
propus înfiinţarea unei noi Biserici prin întocmirea unei liste cu cei care
acceptau această variantă. Au fost adunate 131 de semnături, anunţându-
se că se va alege alt Comitet. Noul păstor a fost numit Ieremia Găvăgină,
însă restul credincioşilor au protestat vehement în faţa acestor măsuri
abuzive.
Cu toate aceste acte de represiune, A.L.R.C. a continuat să existe
şi să monitorizeze situaţia din România. La 20 februarie 1979, Pavel
Nicolescu trimitea la Paris lui Sergiu Grossu o listă cu 16 deţinuţi aflaţi în
închisorile din România pentru convingerile lor religioase. Printre aceştia
se numărau baptişti, penticostali, adventişti şi un ortodox. A.L.R.C.
lua în acest mod apărarea tuturor credincioşilor persecutaţi, indiferent
de confesiunea lor, inclusiv ortodocşi. Dar curând campania ateistă a
regimului a reînceput, cu şi mai multă vigoare. În anii următori, liderii şi
mulţi membri ai A.L.R.C. au fost expulzaţi din ţară, iar organizaţia lor a
fost redusă la tăcere. Ea se va reorganiza peste hotare, în Statele Unite.
În acest fel, regimul comunist din România mai „câştiga”
o bătălie dusă împotriva opoziţiei pe care a întâmpinat-o pe multiple
planuri în decursul existenţei sale. Chiar dacă după 1980 nu s-au mai
produs acte de rezistenţă religioasă atât de făţişe precum constituirea
A.L.R.C. şi mişcarea de la Caransebeş, Cultele neoprotestante se aflau
şi pe mai departe într-un raport dificil cu statul ateu. Opoziţia surdă a
continuat, iar finalul confruntării nu a survenit decât în decembrie 1989,
376
Nicolae Rădoi
când populaţia României, inclusiv credincioşii neoprotestanţi, a eliminat
regimul totalitar existent până atunci.
Bibliografie:
Dorin Dobrincu, Libertate religioasă şi contestare în România lui Nicolae Ceauşescu.
Comitetul Creştin Român pentru Apărarea Libertăţii Religioase şi de Conştiinţă
(A.L.R.C.), în Analele Sighet, 10, Anii 1973-1989. Cronica unui sfârşit de sistem,
Bucureşti, 2003, p. 203-227.
ANEXA 13
Cât de completă este “Mărturia
completă a preotului Iosif Ţon”
În 16 octombrie 2007, Iosif Ţon dădea publicităţii o confesiune
cu privire la modul cum a slujit ca agent al Securităţii comuniste române
cât şi informaţii cu privire la perioada de timp petrecută în solda acesteia.
Din capul locului se ridică o serie de suspiciuni cu privire la acea
„mărturie”.
Întâi, momentul ales pentru destăinuire este semnificant. Iosif
Ţon a avut timp să îşi confeseze colaborarea cu Securitatea încă din 1968,
când a pretins că s-a pocăit, şi a terminat cu slugărnicia la Securitate.
Nu a făcut-o în 1968. A avut timp să mărturisească trădarea sa în 1972
când s-a întors din Anglia şi a pozat în campionul luptei pentru drepturi
religioase în România, dar nu a făcut-o nici atunci. A avut timp să îşi
mărturisească aventurile cu Securitatea imediat după ce a venit în Statele
Unite în 1981, când chipurile a fost expulzat din România, dar, spre
surprinderea tuturor celor ce mai gândesc, nu a făcut-o. Apoi a avut timp
de mărturisire imediat după 24 decembrie 1989, când regimul ceauşist a
căzut. Dacă pentru fiecare dată anterioară căderii comunismului a avut
o scuză pentru amânarea confesiunii, după 1989 nu a a mai avut nici o
scuză. Şi totuşi, decada anilor 1990 a sosit şi a trecut fără ca Iosif Ţon
să mărturisească faptul că a fost în solda Securităţii. Cauza? Este mai
mult decât evidentă. Iosif Ţon a crezut că dosarele Securităţii nu vor
fi deschise pentru analiză în vremea noastră. Şi el era încă în slujbă la
vechiul stăpân.
De ce totuşi a ales Iosif Ţon anul 2007 ca timp pentru a-şi mărturisi
preacurvia cu Securitatea? Nu e greu să răspundem la această întrebare.
Încă din septembrie 2006 fratele Daniel Mitrofan l-a abordat pe Iosif Ţon
şi a cerut să aibă un dialog cu privire la funcţionarea Cultului Baptist
377
din România în perioada comunistă în principal abordând tematica
persecuţiilor şi a colaboraţionismului. O vreme, Iosif Ţon a ignorat toate
insistenţele fratelui Daniel Mitrofan de a coresponda pe internet (cinci
scrisori http://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com/2007/11/27/
cazul-fr-ton-iosif/), ca apoi, după ce acesta i-a spus că a cercetat dosarele
Securităţii şi are informaţii despre el, Iosif Ţon a acceptat imediat să
discute, şi a făcut-o cu o voce foarte mieroasă, încercând să înşele
aparenţele. Se mai ştia că dosarele Securităţii vor fi date publicităţii, sau
vor fi puse la dispoziţia cercetătorilor, cel puţin aşa se preconiza, iar Iosif
Ţon a decis că este mai bine să dea el explicaţii publicului, înainte de
a ieşi la iveală informaţia incomodă de care era conştient. Imediat deci
Iosif Ţon a oferit prin BBC un document cu titlul Mărturia completă
a preotului Iosif Ţon. Cât de completă este acea declaraţie vom vedea
imediat.
Subtitlul mărturiei este sugestiv: Eu şi Securitatea. O explicaţie
despre mine şi alţi păstori. E din nou Iosif Ţon în mijlocul atenţiei. Eul
său transpare tot timpul. Mărturia este o explicaţie despre mine... Alţi
păstori sunt aduşi în discuţie doar pentru a se justifica pe sine.
Confesiunea începe cu un scurt paragraf ce se încheie cu ideea
pe care de fapt vrea să o transmită prin scrisoare: „...Iosif Ţon, care era
un duşman al puterii comuniste. Pentru mai bine de 30 de ani, aceasta
este imaginea despre mine pe care o vor descoperi cei care studiază
documentele Securităţii.” Nu este o mărturie ceea ce Iosif Ţon oferă, ci
o încercare de scuzare a faptelor ce ieşeau la iveală şi care puteau să îi
compromită imaginea la care ţine atât de mult.
Prima scuză pe care a găsit-o Iosif Ţon pentru colaborare a fost
aceea că se îndepărtase de credinţă între anii 1957 şi 1967, şi prin urmare,
datorită acelei îndepărtări de Dumnezeu a acceptat să devină agent al
Securităţii. Aici avem o simplă observaţie: Au existat oameni care nu
erau credincioşi evanghelici, unii nu erau nici măcar creştini, dar s-au
opus cu toată fiinţa lor colaborării cu balaurul roşu. Aceia au fost oameni,
deşi nu erau evanghelici. Nu era nevoie să fii evanghelic ca să înţelegi
cine erau comuniştii şi care erau intenţiile lor. Dacă Iosif Ţon ar fi fost
om, ar fi refuzat să devină agent al Securităţii şi să facă rău celor despre
care i se cereau informaţii, chiar dacă abandonase credinţa baptistă. Dar
să acceptăm scuzele pe care el ni le oferă, şi să credem că îndepărtarea
de Dumnezeu l-a împins la colaborarea cu Securitatea. Să vedem cât de
opus a fost Iosif Ţon colaborării cu Securitatea după ce s-a întors printre
baptişti şi s-a ridicat din cădere.
378
Nicolae Rădoi
Dacă convertirea lui ar fi fost total sinceră, ar fi mărturisit atunci,
în 1968, păcatul colaborării cu Securitatea. Nu a făcut-o şi motivul este
simplu. Iosif Ţon a continuat să slujească Securitatea şi după ianuarie
1968 când s-a ridicat din cădere. Prins la colţ de fratele Daniel Mitrofan,
a recunoscut că plecarea lui în Austria s-a aprobat de reprezentanţii
Securităţii pentru că a promis că le va furniza date după plecarea sa
în Apus. Iosif Ţon nu spune nimic despre această promisiune făcută
Securităţii (şi pe care o pune pe seama Duhului Sfânt, care, chipurile,
îl îmboldea să promită colaborarea ca să poată pleca la studii, ca şi
cum Duhul lui Dumnezeu nu poate ajuta pe cineva decât dacă acesta
acceptă colaborarea cu Securitatea!). Vedem aşadar cât de “completă”
era mărturia preotului Iosif Ţon!
Iată mărturia lui adiţională, despre care uitase în Mărturia
completă :
Rapa mi-a spus că nu mai este profesor, deoarece între timp a
devenit ofiter de Securitate. Mi-a spus ca a primit dosarul cu cererea
mea de vizită la Viena și că Securitatea a decis să mi se dea pașaport, cu
condiția ca la întoarcere să le spun tot ce am putut afla despre englezul
Brian Wood care mi-a trimis invitația: Cine este el și de ce locuiește la
Viena.
Eu m-am speriat foarte tare, pentru că am văzut cursa teribilă
care mi se întinde. Dar, în clipa aceea, am auzit o voce foarte clară
spunându-mi: “Spune-i da, căci aceasta este ca să mergi în Anglia și
să studiezi acolo într-un seminar de mâna întâi.” Mie nici prin gând
nu mi-a trecut până în clipa aceea că aș putea să-mi schimb din nou
profesia și să merg din nou la teologie. Dar vocea a fost extrem de vie și
de convingătoare și imediat i-am spus lui Rapa că sunt de acord cu ce-mi
cere. Pe baza aceasta mi s-a dat paşaportul.
Pe cine crede că înşeală Iosif Ţon cu explicaţiile ce le dă? Da,
şi-a schimbat din nou profesia. Din informator ateu a devenit informator
evanghelic. Şi aceasta, culmea, la vocea Duhului Sfânt! Mai rămânea
însă o problemă. Cum să obţină un loc la studii în Apus, cu aprobarea
autorităţilor române, aşa cum se cuvenea pentru cineva care urma să se
întoarcă după îndeplinirea misiunii în ţară? Pentru agentul Iosif Ţon nu
a fost greu să găsească o soluţie pentru ca Securitatea română să aprobe
rămânerea lui la studii în Anglia. Astfel, pentru a-i facilita rămânerea
la studii, Securitatea a făcut un fals pe care îl mărturiseşte Iosif Ţon în
discuţia cu Daniel Mitrofan:
Deși lucrul acesta mi se părea imposibil (aprobarea autorităţilor
379
române, n.n.), i-am spus că voi căuta să obțin acea aprobare, numai să-
mi dea o scrisoare pentru Ambasada Română din Londra cum că mi-a
acordat o bursă cu condiția să am aprobarea autorităților române și el
mi-a dat scrisoarea.
Mi-am dat mai târziu seama că diplomatic, dacă nu mi s-ar fi
aprobat rămânerea la studii, ar fi însemnat că sunt forțat să mă declar
refugiat politic și aceasta ei (Securitatea, n.n.) nu voiau. Au chemat-o
pe soția mea la Ministerul Învățământului și au pus-o să semneze în
numele meu o cerere scrisă cu un an înainte prin care ceream să merg
să studiez la Oxford. Ea a semnat-o și apoi s-a trimis la Ambasada din
Londra aprobarea să fiu student la Oxford. Pe baza aceasta mi s-a dat
viza românească de ședere la studii în Anglia.
Şi acum să concluzionăm: Dacă Iosif Ţon a sfârşit cu slujba la
Securitate în 1968, când s-a ridicat din cădere, de ce ar fi sărit în ajutorul
său Securitatea română să facă un act fals prin care să i se aprobe
rămânerea la studii în străinătate? Nu e greu de ghicit. Sărmanul Iosif Ţon
era liber numai în declaraţiile sale, că în realitate era tot robul Securităţii
pe care o slujea şi de care era slujit.
Intenţia lui Iosif Ţon cu Mărturia lui nu a fost să îşi recunoască
public păcatul colaborării cu Securitatea, ci de a se scuza în faţa lumii
pentru informaţia incomodă ce ieşea la iveală în urma cercetărilor fratelui
Daniel Mitrofan care studiase unele dosare ale Securităţii şi voia să scrie
o istorie a evenimentelor ce au avut loc în mişcarea baptistă din România
sub comunism. După ce a ignorat mai multe luni cerinţa fratelui Daniel
Mitrofan de a dialoga pe subiectul colaboraţionismului unor baptişti cu
Securitatea, inclusiv colaboraţionismul său, în urma declaraţiei fratelui
Mitrofan că are deja informaţiile ce le solicita de la Iosif Ţon, acesta a
devenit dintr-o dată dispus să dialogheze. Încă îşi mai făcea iluzii că îl va
putea îmbrobodi şi pe fratele Mitrofan cu explicaţiile sale. Să urmărim
din nou câteva amănunte ale Mărturiei lui despre colaborarea pe care
mărturiseşte că a avut-o cu Securitatea.
Iosif Ţon ne spune în Mărturia completă că a acceptat să devină
colaborator al Securităţii în anul 1963 pentru că „eu am văzut în această
invitaţie o nouă oportunitate să fiu pe deplin acceptat şi de aceea am
acceptat să devin informator şi am semnat angajamentul pentru aceasta”.
Că a văzut în acea invitaţie o „oportunitate” ştim, deoarece toată viaţa Iosif
Ţon a fost oportunist, încercând să parvină profitând de toate vânturile
ce le putea aduna în propria pânză. Dar Iosif Ţon nu vorbeşte nimic de
vreo mustrare de conştiinţă când a acceptat să devină unealta Securităţii,
380
Nicolae Rădoi
deşi fusese crescut în familie de creştini, deşi fusese în Seminarul Baptist
o perioadă, şi deşi slujise la amvonul unei Biserici baptiste o bucată de
timp! Ne întrebăm cu perplexitate, oare pentru un om crescut să devină
un lucrător cu Evanghelia nu conta nimic din toate acestea, ci numai
„oportunitatea” ce o vedea de a fi „acceptat”? Explicaţiile sale sunt mereu
şi mereu justificări. Îşi acordă mereu circumstanţe atenuante. Când va
veni oare în faţa oamenilor cu o adevărată mărturie în care să nu se mai
scuze şi să nu mai ascundă lucrurile?
Că nu a procedat onest după ce pretinde că s-a pocăit, este evident.
Că ascunde informaţii, iarăşi, este evident. Dacă informaţiile date de el
Securităţii despre credincioşii din Cluj au adus prejudicii la cel puţin
doi inşi, după cum ne spune Iosif Ţon, atunci de ce nu s-a dus la aceşti
fraţi imediat ce s-a reabilitat în 1968, ca să îşi ceară iertare? Iosif Ţon
nu răspunde la asemenea întrebări, dar vrea să credem că mărturia lui
este completă. Mai mult, dacă s-a pocăit cu adevărat, de ce a mărturisti
acelor fraţi ceea ce a făcut în dauna lor „la câţiva ani după căderea
comunismului?” Eu mă gândeam că Iosif Ţon abia a aşteptat să ajungă
în ţară în ianuarie 1990 ca să meargă direct la cei doi fraţi pentru a-şi cere
iertare! Dar nu a făcut-o! În declaraţia lui spune:
„La câţiva ani după căderea comunismului, am sta de vorbă cu
fiecare din ei, i-am mărturisit (sic) urâţenia pe care am făcut-o faţă de ei
şi mi-am cerut iertare. Întâi, de ce nu şi-a mărturisit „urâţenia” imediat
după revoluţie, dacă nu a putut să o facă în 1968, când ne asigură că
Domnul l-a iertat? Apoi, de ce nu ne spune la câţi ani după revoluţia le-a
mărturisit păcatul? Probabil a fost la câţiva ani buni (vreo cinsprezece),
când deja apăreau informaţiile incomode şi nu mai putea să ascundă
ceea ce făcuse. Iată care ar putea să fie cei „câţiva ani după căderea
comunismului!”
Lectura Mărturiei complete deschide ochii cititorilor pentru a
vedea şi alte scuze invocate de Iosif Ţon pentru tăcerea lui vinovată.
Când s-a întâlnit cu Comitetul Bisericii din Iris pentru a fi reprimit în
Biserică, el ne spune: ...mi-am zis că au tot dreptul să mă întrebe orice
şi că eu le voi răspunde cu cea mai totală sinceritate.” Dar din moment
ce Comitetul nu l-a întrebat dacă a slujit Securitatea, deşi el avea intenţia
să le spună „cu cea mai totală sinceritate”, Iosif Ţon a găsit că este mai
bine să tacă mâlc, şi să nu mărturiseacă atunci şi acolo. Probabil ştia că o
va face în 2007 în Mărturia completă. La urma urmei, putea fi reabilitat
şi dacă nu dădea detalii despre slujbele sale secrete! Cu curajul care l-a
caracterizat întotdeauna, Iosif Ţon a spus Comitetului Bisericii Baptiste
381
din Iris: „eu ştiu că voi pierde acest serviciu (postul de profesor în Cluj,
n.n.)... Eu sunt gata nu numai să pierd slujba, eu sunt gata şi să mor
pentru El”.
Cât de gata a fost să moară pentru Domnul s-a văzut în anii 1978
şi 1979 când interogat de Securitate a acceptat să se dea de partea Uniunii
şi să condamne pe fraţii săi ce luptau pentru autonomia Bisericii Baptiste
din Caransebeş!
Imediat după reabilitare Iosif Ţon a făcut turul mai multor Biserici
din ţară pentru a le oferi acestora mărturia reabilitării sale în vara anului
1968. În ciuda faptului că Securitatea a ştiut de acele mărturii, în ciuda
faptului că Iosif Ţon a ştiut că îşi va pierde slujba, realitatea a fost că nu
şi-a pierdut slujba. Şi din nou, Iosif Ţon găseşte o explicaţie:
Venise primăvara de la Praga... În contextul acela nu s-au luat
măsuri împotriva mea.
Eu credeam că o fi fost chemat la Securitate, şi ameninţat, şi presat
să nu mai mărturisească pocăinţa lui... Dar nici unul din aceste lucruri nu
s-au întâmplat, din ianuarie 1968 şi până la sfârşitul verii, deşi primăvara
de la Praga a fost un eveniment ce a influenţat politica României numai
după înăbuşirea ei la sfârşitul verii lui 1968. Oare de ce a fost lăsat în
pace Iosif Ţon de Securitate din ianuarie 1968, când s-a ridicat, şi până
în octombrie 1968, când a cerut să facă o excursie în străinătate?
În Mărturisirea completă Iosif Ţon nu intră în amănunte, pentru
a nu încurca pe cititori cu prea multe nimicuri! Fără să intru în alte
detalii (în cele cu primăvara de la Praga a intrat pentru că îi ofereau
posibilitatea să capaciteze pe cititor să creadă explicaţia lui cu privire la
neintervenţia Securităţii), prin octombrie am făcut o cerere pentru a face
o călătorie la Viena pentru un consult medical. În timpul acela am primit
de la Dumnezeu călăuzirea ca de la Viena să merg în Anglia şi să studiez
acolo”.
Dar de ce nu vrea Iosif Ţon să intre în detalii când relatează
circumstanţele în care a cerut plecarea în Austria? Pentru că acele
detalii îl incriminează. Ca să plece în Austria a trebuit să promită că va
da informaţii Securităţii despre persoanele cu care va intra în contact la
Viena (aşa arată documentele publicate de fratele Daniel Mitrofan)! Dar
aceste detalii nu erau importante în cazul unei Mărturii complete, ce se
dovedeşte, la o analiză mai atentă, total incompletă.
Dacă înaintăm în lectura Mărturiei complete a preotului Iosif Ţon
dată la BBC pe 16 octombrie 2007, vom constata că autorul confesiunii a
lăsat afară ceea ce era mai important. Faptul că a colaborat cu Securitatea
382
Nicolae Rădoi
atât în timpul cât a fost în Anglia, cât şi după revenirea în România în
1972, şi chiar şi după plecarea sa în SUA în 1981.
Un caz care demonstrează ceea ce am spus este faptul că în 1973,
după ce Alan Scarfe venise în România din Anglia (unde se cunoscuse cu
Iosif Ţon şi spusese acestuia de planurile sale) pentru a obţine informaţii
despre credincioşii din România, Iosif Ţon a dat informaţii despre
activitatea acestuia Securităţii. Prins cu mâţa în sac de Daniel Mitrofan,
Iosif Ţon a declarat că Securitatea oricum ştia de activitatea lui Alan
Scarfe, de aceea informaţia dată de el nu a constituit trădare în cazul lui
Alan Scarfe. Iată justificarea lui Iosif Ţon:
La ancheta la care am scris acel raport de învinuit, am fost
întrebat de anchetator de ce, dacă Alan Scarfe a venit să studieze
teologia ortodoxă, se vizitează atât de mult cu Pavel Nicolescu, Aurel
Popescu și alți “disidenți” protestanți. Ca să le dau o explicație care să
justifice relația, am considerat că este bine să le spun, ceea ce de fapt se
știa oficial, că el Alan studiază întreg fenomenul religios din România
pentru teza lui de doctorat. Cu aceasta nu făceam nici un fel de trădare.
Dacă aceasta este realitatea, de ce Alan Scarfe a plecat din
România expulzat în urma declaraţiei lui Iosif Ţon, şi de ce Alan Scarfe
l-a acuzat pe Iosif Ţon de deconspirarea sa la autorităţile comuniste?
De ce în Mărturia completă Iosif Ţon trece sub tăcere contactele lui
cu Securitatea din anii 1973 şi 1974, pe care le mărturiseşte lui Daniel
Mitrofan când e confruntat cu evidenţele?
Ce să mai vorbim despre cele două scrisori date Securităţii, una
în 1980 după ce a făcut înconjorul lumii ca să dea comuniştilor de la
Bucureşti o vedere de ansamblu a mişcării baptiste internaţionale pe care
voia să o manipuleze în folosul României comuniste, şi una în 1981,
după stabilirea sa în USA, când spune Securităţii că se preface în duşman
al ţării sale pentru a face planul Securităţii şi cere răbdare din partea
Securităţii, întrucât – constata Iosif Ţon în nota dată Securităţii, sunt
mulţi care îl suspicionau deja. Iosif Ţon neagă autenticitatea lor, deşi
după apariţia notelor, iniţial a recunoscut că prima îi aparţinea. Mărturie
completă? Complet înşelătoare!
Este evident că Mărturia completă nu a fost altceva decât
un document oferit publicului pentru a stopa cât de cât procesul de
deteriorare a imaginii lui Iosif Ţon în urma informaţiilor ce ieşeau la
iveală din dosarele cercetate de fratele Daniel Mitrofan (damage control
– oprire pe cât se poate a dezastrului). Dacă Iosif Ţon ar fi avut mustrări
de conştiinţă pentru ceea ce a făcut, dacă ar fi rupt într-adevăr legăturile
383
cu Securitatea înainte de 1989 (chiar dacă a avut – să le spunem scăpări
recidiviste în 1968 şi 1973 şi 1978 şi 1980 şi 1981, aşa cum ne indică
declaraţiile sale date Securităţii), ar fi venit cu o mărturie într-adevăr
completă imediat după 1989. Nu a făcut-o. În schimb în anii 1980, când
îşi trâmbiţa la Europa Liberă mesajele sale de „condamnare” a regimului
comunist, el condamna în gura mare pe conducătorii Cultului baptist
ce trădaseră pe fraţii lor. La fel a făcut-o timp de cinsprezece ani după
revoluţia din decembrie 1989, totdeauna pozând într-un erou al luptei
pentru libertate în România, condamnând pe păstorii colaboraţionişti.
Iată că acum, după ce a ieşit la iveală colaboraţionismul său (de care noi,
cei din Caransebeş, nu ne-am îndoit văzând poziţia luată în octombrie
1978 când ne-a condamnat oficial), Iosif Ţon este plin de compasiune şi
înţelegere pentru colaboraţionişti şi îi scuză mereu în Mărturia completă.
Sigur că acum, ca unii care n-aţi fost în atmosfera aceea de
groază, veţi putea spune că nici într-un caz nu ar fi trebuit să cedeze.
Eu nu caut să-i justific. Eu doar vă ajut să intraţi întrucâtva în istoria
acestor oameni. Tocmai lucrul acesta îl face Iosif Ţon: justifică pe
colaboraţionişti, şi justificându-i pe aceştia se justifică pe sine!
Într-una din scrisorile prin care purta corespondenţă cu Iosif Ţon
pe tema colaborării acestuia, în urma încercărilor de a nega colaborarea
după 1968, fratele Daniel Mitrofan îi scrie ca o concluzie: Ați purtat numele
conspirative Cristea Ioan, Micu Victor și probabil altele. Dumnezeu va
scoate toate lucrurile ascunse odată la iveală. Am avut ocazia să citesc
dezvinovățirile dumneavoastră cu privire la notele prin care vă angajați
să serviți Securitatea și peste hotare. Am citit și mesajul dumneavoastră
din Thailanda prin care susțineați socialismul printr-un om nou. Îmi este
clar că ați dezinformat vestul cu privire la Richard Wurmbrand și cu
privire la ceilalți disidenți. V-ați dezis de cei din Comitetul ALRC când
aceștia au fost în necaz. Ați căzut la pace cu Departamentul Cultelor și
cu Securitatea. Părerea mea necristalizată încă este că tot acest scenariu
de “disident” sau luptător pentru libertate a fost ca să vă promoveze o
imagine de persecutat peste hotare ca să puteți acționa și să vă puteți
infiltra ca om al Serviciului Extern de Informații în cercurile înalte și să
le influențați “pozitiv” pentru România.
Iată lucrurile care lipsesc din Mărturia completă. De fapt nu este
nici o mărturie, ci o încercare jalnică de justificare şi scuzare pentru ceea
ce deja se ştia. Cele ce nu se ştiu încă (dosarul lui Iosif Ţon păstrat la
Afacerile Externe nu este deschis pentru cercetare), ci doar se pun ca
bucăţile unui puzzle din care lipsesc multe piese deocamdată, Iosif Ţon
384
Nicolae Rădoi
le trece sub tăcere! Tăcere completă într-o mărturie evident incompletă.
Să recapitulăm câteva lucruri din mărturia lui Iosif Ţon, sau mai
bine zis din ne-mărturia lui oferită la BBC în 16 octombrie 2007
(http://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com/2007/11/27/cazul-
fr-ton-iosif)
El declară că în 1968 a primit călăuzirea să meargă la Oxford şi
...Securitatea a decis să mi se dea pașaport, cu condiția ca la întoarcere
să le spun tot ce am putut afla despre englezul Brian Wood care mi-a
trimis invitația.
Iată deci că Iosif Ţon a primit o sarcină de la securitate pentru
care a spus “DA”, şi pretinde că a spus acel “da” sub călăuzirea unei voci
...în clipa aceea, am auzit o voce foarte clară spunându-mi: “Spune-i
da, căci aceasta este ca să mergi în Anglia și să studiezi acolo într-un
seminar de mâna întâi”.
Există doar două posibilităţi: fie vocea care i-a spus să promită
colaborarea era de la cel rău, şi atunci studiile sale la Oxford au fost
sub auspiciile celui rău şi el a slujit de fapt Securitatea la imboldurile
celui rău; fie vocea a fost a Duhului Sfânt, şi în acest caz Duhul Sfânt îl
împinge pe Iosif Ţon să promită colaborarea cu Securitatea! Iosif Ţon nu
elucidează această contradicţie deoarece nici nu are cum.
O altă problemă. A fost DA-ul său doar o promisiune în privinţa
căreia nu s-a ţinut de cuvânt? Sau şi-a ţinut cuvântul şi a dat informaţiile
cerute despre cel care îl ajuta să ajungă la Viena? Iosif Ţon nu ne mai
spune nimic despre declaraţiile pe care le-a dat sau nu cu privire la
persoana (sau persoanele?) despre care i s-a cerut să promită că va da
informaţii. Acum există din nou doar două posibilităţi: Fie Iosif Ţon nu
le-a dat, şi ar fi trebuit să spună acest lucru (desigur că s-ar fi lăudat
cu această performanţă, dacă aceasta ar fi fost realitatea), fie a dat
declaraţiile promise şi în acest caz, din nou, ar fi trebuit să ne spună în
Mărturia completă. Iată ce multe lucruri trece sub tăcere Iosif Ţon într-o
mărturie pe care o declară completă! Nu putem decât să concluzionăm că
Mărturia completă este complet înşelătoare.
Cât de credibil este Iosif Ţon în lucrurile ce le spune
În primăvara anului 2007 Iosif Ţon a decis în sfârşit (după câteva
luni de tăcere şi refuz sistematic de a răspunde mesajelor cu întrebări
ale lui Daniel Mitrofan), să accepte dialogul la care îl invitase fratele
Mitrofan. Găsiţi acest dialog la:
http://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com/2007/11/27/cazul-
fr-ton-iosif
385
Adevărul este că Iosif Ţon era tot mai iritat de întrebările puse de
Daniel Mitrofan, dar încearcă să pară relaxat şi dornic de dialog. Ți-am
spus deja că scopul meu unic este să-mi apăr credibilitatea ca predicator
al Cuvântului lui Dumnezeu. Pentru aceasta am decis să-ți răspund la
orice întrebări vrei să-mi pui. Nimic din spațiul public nu este tabu
în această discuție dintre noi. Încurajat de această promisiune, fratele
Daniel Mitrofan îi pune mai multe întrebări lui Iosif Ţon. Să vedem cât
de serios a fost Iosif Ţon în a răspunde întrebărilor candide ale celui ce
avea acces la dosarele Securităţii. Scuzându-şi acţiunile, Iosif Ţon a intrat
tot mai mult în desişul mărturiilor îndoielnice şi evident confecţionate,
care ridicau alte şi alte întrebări.
La întrebarea cum a fost posibil să primească viza de a merge
în Austria, din moment ce tocmai se pocăise şi oferise în multe Biserici
mărturia lui, lucrul acesta fiind foarte bine cunoscut de Securitate, Iosif
Ţon declarase: Rapa mi-a spus că nu mai este profesor, deoarece între
timp a devenit ofițer de Securitate. Mi-a spus că a primit dosarul cu
cererea mea de vizită la Viena și că Securitatea a decis să mi se dea
pașaport, cu condiția ca la întoarcere să le spun tot ce am putut afla
despre englezul Brian Wood care mi-a trimis invitația: Cine este el și
de ce locuiește la Viena. Eu m-am speriat foarte tare, pentru că am văzut
cursa teribilă care mi se întinde. Dar, în clipa aceea, am auzit o voce
foarte clară spunându-mi: “Spune-i da, căci aceasta este ca să mergi
în Anglia și să studiezi acolo într-un seminar de mâna întâi”.
Şi iată întrebarea lui Daniel Mitrofan :
Mi-a venit o întrebare pe când citeam cele pe care mi le-ați
scris. În episodul cu Rapa și solicitarea referitoare la Brian Wood cum
justificați “Da”-ul dumneavoastră. Care a fost argumentul intern? De
ce studierea la unul din cele mai bune colegii cântărea mai mult decat
principiul? Credeți că ați făcut o greșeală, sau mai bine zis, de unde ați
știut că vocea interioară vine de la Dumnezeu? Sper că nu vă necăjesc.
Răspunsul sincer al lui Iosif Ţon, aşa cum promisese? Nu a
mai răspuns niciodată! În scrisoarea de răspuns Iosif Ţon elaborează
scuzându-se pentru colaborarea cu autorităţile prin faptul că el voia
să ajute pe credincioşii baptişti din România şi de aceea a acceptat să
lucreze la îmbunătăţirea imaginii României în Apus.
Peste câteva zile Daniel Mitrofan îi mulţumeşte pentru că
recunoaşte că după revenirea în România a continuat contactele cu
Securitatea, dar revine cu întrebarea: “principiul” despre care vorbeam
și care era conflictual cu vocea este acela de, nu găsesc un cuvânt mai
386
Nicolae Rădoi
bun, “vânzare a fraților” care ar fi fost raportarea la Securitate despre
alții, în contextul periculos de atunci. Deşi întrebarea a fost repetată, şi
deşi Iosif Ţon a promis să răspundă la orice întrebări, răspunsul s-a lăsat
aşteptat până astăzi.
Daniel Mitrofan revine:
Într-adevăr, sunt câteva întrebări care aș dori să vi le pun.
V-aș ruga să-mi detailați un pic despre aceste dialoguri: “Lui Popescu
și Niculescu le spuneam mereu și despre dialogurile mele politice cu
autoritățile.” În ce constau? După întâlnirea din Cișmigiu, bănueisc că
Securitatea nu a dorit să vă scape din mână ușor. De asemenea, am
citit într-un proces verbal, nu mai știu dacă la o ședință de comunitate,
Uniune sau congres (pot să caut dar îmi va lua ceva timp) o afirmație
sau a lui Țunea sau a inspectorului care ar suna cam așa: “fr. Țon și-a
rezolvat situația cu autoritățile”. Care a fost modul de “cădere la pace”
cu Departamentul și, probabil, cu alte organe? De asemenea, într-o
discuție cu fr. Nicolescu, când a fost în țară, dânsul spunea referitor
la Nota aceea cu “datoria de onoare”, despre care spuneți că a fost
falsificată, că ați fi afirmat că ați fi avut o discuție cu un colonel sau grad
mai mare de la Securitate sau externe (nu îmi mai aduc aminte exact) și
că intenționați să vă impuneți condițiile dumneavoastră. Fr. Nicolescu
argumenta că dacă nu este adevărată acea Nota în cauză, care ar fi fost
discuția sau scrisoarea adevărată către e în acel context.
Răspunsul lui Iosif Ţon la aceaste întrebări? A fost tot atât de
sincer ca răspunsul la întrebarea precedentă, adică nu a mai venit
niciodată. De fapt Iosif Ţon nu a oferit nici o informaţie concretă din tot
ceea ce i s-a cerut şi îl incrimina.
Atitudinea lui şi răspunsurile lui sunt identice cu ale celorlalţi
colaboratori ai securităţii. Iată ce concluzionează Daniel Mitrofan: „Ca
să măînțelegeți vreau să vă spun că am discutat cu câteva persoane care
au colaborat și au fost informatori (cu scopul de a facilita recuperarea).
Nu știu ce se întamplă, toți în cursul anilor și-au făcut un sistem ermetic
de dezvinovățire și justificare al acțiunilor, sistem care i-a ajutat să
doarmă linistiți noaptea și care să potolească conștiința. N-am putut
ajunge șocant, zguduitor, “Duceți-vă căci niciodată nu v-am cunoscut”
în ciuda minunilor, propovăduirii, scoaterii dracilor etc. Când mă
gândesc la dumneavoastră pendulez și încă nu știu unde să văîncadrez.
Chiar azi, am descoperit documentul “Poziția mea” și ieri am dat peste
o declarație de a dumneavoastrăa (Declaraţie învinuit din27 noiembrie
1974 –
387
„Prin luna septembrie sau octombrie 1974 SCARFE m-a vizitat
la domiciliu spunându-mi că a revenit în Romania unde urmează să
rămână timp de un an pentru a-şi continua studiile teologice. In cadrul
acestor studii SCARFE urmează să culeagă date şi informaţii despre
intregul fenomen religios din societatea româneasca, inclusiv dizidente,
fracţiuni religioase, pe care să le folosească la intocmirea lucrarii sale
de doctorat.” – declaraţie prin care, în opinia mea, îl expuneaţi în faţa
securităţii. Am în fata mea o informare a lui Ţunea cu privire la vizita lui
Iancu Moscovici şi într-o etapă a vizitei acestuia eraţi si dumneavoastră
prezent şi se reda un dialog:
Dl. Moscovici: “Am primit scrisorile tale trimise în Anglia, dar
nu ţi-am răspuns decât in ultimul timp, când m-am convins că nu mergi
pe urmele lui Wurmbrand.”
Dl. Ţon: “Imi pare bine că ne întilnim aici şi că putem discuta
despre Wurmbrand având aceeaşi părere despre el si anume că [e] un
duşman al nostru prin tot ce face”. (Bucureşti, 27 martie 1973)
Deci Wurmbrand era duşman al lui Moscovici (care era agent) şi
al lui Iosif Ţon! Ce anume îl determina pe Iosif Ţon să îl declare duşman
« al nostru » pe Wurmbrand? Nimic altceva decât faptul că Wurmbrand
era declarat de Securitate «duşmanul nostru!»
Daniel Mitrofan întreabă din nou şi concluzionează :
Cum ar trebui să interpretez lucrurile acestea? Vă mărturisesc
că am găsit o notă către Departament în care, Ţunea sau Bunaciu sau
altcineva dintre mai marii noştri (nu o am la îndemână) dădea o listă
cu versetele din Biblie care puteau fi folosite la subjugarea și obedienţa
credincioşilor. Un alt lucru care a tăiat în inima mea greu a fost acela,
poate v-am mai spus, o indicaţie către păstorii colaboratori să fie
prietenoşi, zâmbitori, amabili etc. Eu i-am iubit pe aceştia tocmai că
m-au cucerit prin îmbrătişarea lor, prin sărutul lor, prin zâmbetul lor,
prin interesarea lor faţă de problemele mele, ca să găsesc acum că au
fost informatori și că au pervertit tot ce era frumos, dragostea frăţească,
creştinească.
Până când Iosif Ţon nu va veni cu o mărturisire completă
recunoscând vinovăţia trădării fraţilor săi în mai multe rânduri, nu putem
concluziona decât că şi el a pervertit tot ce era frumos, dragostea frăţească,
creştinească.
Cât de manipulativă este „Mărturia completă a preotului Iosif
Ţon”
În octombrie 2007, după ce a fost deconspirat de studiul efectuat
388
Nicolae Rădoi
de fratele Daniel Mitrofan la CNSAS din care ieşea clar că Iosif Ţon a fost
în slujba Securităţii, acesta a venit public cu o mărturie (pe care o declara
completă) despre colaborarea lui cu cei ce îşi propuseseră să distrugă
credinţa în Domnul Isus în România. Puteţi citi informaţiile care au dus la
această mărturie la
http://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com/2007/11/27/cazul-fr-
ton-iosif
În patru articole precedente am arătat că Mărturia completă nu era
nici pe departe completă, deoarece autorul, ce voia să convingă pe cititori
de sinceritatea lui, lăsa afară din mărturie ceea ce era mai important, şi
anume că şi după 1968, anul în care profesează că s-a pocăit din nou
şi a rupt-o cu colaborările subterane, Iosif Ţon a continuat să slujească
Securitatea.
Nu sunt doar informaţiile care lipsesc ce deranjează în Mărturia
completă! Sunt manipulările de informaţie şi de imagine la care procedează
peste tot în acea mărturie confecţionată cu scopuri foarte precise. Vorbind
despre oferta pe care i-a făcut-o Richard Wurmbrand de a se stabili în
Apus, Iosif Ţon ne spune în mărturia sa: I-am explicat atunci că eu simt că
am o obligaţie pentru fraţii mei din România şi că, la terminarea studiilor,
mă voi întoarce la fraţii mei.
Observaţi expresia „fraţii mei” care se repetă obsesiv în această
parte a Mărturiei complete. Iosif Ţon îşi „iubea” atât de mult fraţii, încât
nu a vrut să stea departe de ei, mai ales că Securitatea avea nevoie ca el să
fie în apropierea lor.
După această declaraţie de dragoste Iosif Ţon introduce cea mai
importantă explicaţie. Oare care să fie cea mai importantă explicaţie a
Mărturiei complete? Ea este plină de explicaţii, dar cea mai importantă în
ochii lui Iosif Ţon este, incredibil, aceasta: Acum este locul unde trebuie
să fac cea mai importantă explicaţie. Când eu am căzut de la credinţă,
mi-am dezamăgit fraţii. Nu prin modul de viaţă pe care l-am trăit în acei
ani, incluzând aici faptul că devenisem informator al Securităţii, ci faptul
în sine că mi-am abandonat credinţa şi astfel mi-am trădat fraţii.
Deci păcatul mare al lui Iosif Ţon nu a fost că s-a făcut informator
aducând suferinţă credincioşilor pe care i-a turnat, ci faptul că nu s-a mai
dus la Biserică şi nu a mai participat la serviciile Bisericii! Aici se vede
fariseismul lui Iosif Ţon şi dorinţa lui de a strecura ţânţarul şi a înghiţi
cămila în scopul derutării cititorilor!
Ce consideră Iosif Ţon trădare? Nu faptul că a promis Securităţii
că va oferi informaţii despre fraţii americani cu care va veni în contact
389
la Viena, ci faptul că nu ar fi acceptat să plece în America la invitaţia lui
Richard Wurmbrand! Odată eu i-am dezamăgit pe fraţii mei şi ei m-au
iertat. Acum, dacă aş pleca în America, i-aş trăda a doua oară şi i-aş
dezamăgi a doua oară!
De fapt i-a trădat a doua oară când a promis că va oferi informaţii
Securităţii dacă i se aprobă plecarea la Viena. Atunci Iosif Ţon a trădat
a doua oară pe fraţii săi. Dar despre acest lucru nu vrea să vorbească în
Mărturia completă! El distrage atenţia de la ceea ce este cu adevărat
important şi pune un accent fals pe ceea ce este neimportant. De fapt trebuie
să ne întrebăm cu seriozitate: Ce este trădare în ochii lui Iosif Ţon? El nu a
considerat păcat mare faptul că a devenit informator, ci a considerat păcat
mare faptul că nu a mai frecventat cercul credincioşilor Bisericii. Până
astăzi, el nu consideră trădare faptul că a promis că va da informaţii despre
fraţii cu care venea în contact în Apus, ci consideră că ar fi fost trădare
alegerea de a rămâne în Apus. Desigur, având în vedere angajamentele
sale mari faţă de Securitate, rămânerea în Apus ar fi fost o trădare. Nu a
fraţilor însă, ci a Securităţii. Acest lucru nu vrea Iosif Ţon să îl declare nici
în Mărturia completă şi nici în faţa celor ce îi cunosc bine slujba. Mărturie
completă în Mărturia completă? O farsă pentru cei creduli.
ANEXA 14
SECURITATEA DESPRE LIVIU OLAH
23029/00116/22.09.1977.
STRICT SECRET Sursa: ” VULTUR SABIN”
Primit: mr. Gavra Vasile
NOTĂ INFOMATIVĂ
COPIE. Sursa informează că în ziua de 14 sept. 1977 a venit
la dânsul un prieten de al său din orașul Caransebeș pe nume OPREA
ROMULUS din str. 17 Nov. Nr. 38, care i-a spus următoarele:
În sânul bisericii baptiste din Caransebeș a izbucnit un scandal pe
considerentul că o parte din membrii comit. Bisericii în frunte cu NEGREI
ACHIM, MUGINA NELU, MIHUT MARTIN, FRANT PETRU,
CURUTIU TEODOR, OLARIU NICOLAE, dirijorul corului TELEAGĂ
IOAN, ALBAI RADOI, MIHUT MIHAI, SCHIOPU DUMITRU, au
avut o atitudine dușmănoașă creând o stare de agitație nesănătoasă cu
scopul de a discredita organele locale ale puterii de stat prin nerespectarea
dispozițiunilor, amenințarea cu intervenții la diferite organizații religioase
de peste hotare, precum și la intervenția postului radio dușmănos ”Europa
Liberă”.
390
Nicolae Rădoi
Cum s-a manifestat această atitudine:
În localitatea Oradea există un fost păstor baptist pe nume OLAH
LIVIU căruia datorită manifestărilor sale dușmănoase, antisociale i s-a
ridicat dreptul de a mai fi păstor și de a ține diverse predici. Acest element
indezirabil a fost atenționat în nenumărate rânduri de organele de resort de
partid și de stat, dar acesta a rămas consecvent atitudinii lui dușmănoase
jignind prin atitudinea și vorbele sale pe tov. Prim secretar BLAJOVICI
PETRU.
Pe acest element dușmănos OLAH LIVIU, s-au găsit cei de mai sus
să-l invite la Caransebeș pentru a predica de la amvonul acestei Biserici,
cu toată opoziția celorlalți membri ai Bisericii baptiste care la rândul lor au
fost amenințați în diferite feluri, cum a fost chiar OPREA ROMULUS care
a fost făcut trădător și vândut organelor de stat.
La participarea la predica lui OLAH LIVIU i-a asistat și L
PÎRNECEA Insp.Cultelor ptr. Jud. Caraș-Severin care ulterior i-a atras
atenția într-un număr de 45 puncte amintite doar 5 au avut o tangență cu
Biblia, iar restul au avut un caracter antidemocratic și antiștiințific, dar
acesta la rândul lui a fost insultat spunîndu-i-se că dânsul ca necredincios
nu cunoaște perceptele biblice.
Numiții de mai sus, din Caransebeș, nu s-au dat înlături ca să-l
jignească chiar și pe Col. MATU, Cdtul garnizoanei M.I. din Caransebeș,
afirmând că dacă le face greutăți și șicane cu practicarea cultului lor,
își va auzi numele difuzat la postul de radio ”Europa Liberă”. Cuvinte
asemănătoare le-au adresat și Mr. CIMPEANU IOAN din Miliția
Caransebeș.
Conducerea regională a Comunității Baptiste a încercat ca să ia
unele măsuri împotriva recalcitranților trimițând la Caransebeș pe președ.
Comunității BĂLEANU GHEORGHE, vicepreședintele TURCU, păstor
în Lugoj și pe secretarul comunității TRIF dar nici aceștia nu au putut
rezolva nimic, fiind la rândul lor amenințați și insultați
f.53 vs.
La fel a fost insultat și ŢEPERDEL, insp. Cultelor, jud. Timiș.
Dar nu numai de această agitație nesănătoasă se fac vinovați cei de
mai sus ci și de abateri de la legalitate, așa cum a făcut OLARU NICOLAE
care fiind plecat într-o călătorie în Cehoslovacia a adus de acolo un mare
număr de BIBLII, date de organizațiile baptiste din acea țară și probabil
primite din S.U.A. pt. a fi predate gratuit, dar pe care acesta le-a vândut cu
prețul între 250-300 lei buc. Acum se află plecat din nou în Cehoslovacia
și cine știe ce mai face și ce mai aduce.
391
S-a mai menționat că numitul OLAH LIVIU are depuse actele
pentru plecarea sa definitivă din țară în S.U.A. și că la fel ca și un alt element
indezirabil, ȚON IOSIF, au mai trimis, se spune, corespondență la postul
de radio ”E.L.” și că ambii și-au făcut studiile cu ajutorul organizațiilor
baptiste americane la Universitatea Oxford din Anglia.
O situație similară cu cea din Caransebeș a fost și la Biserica
Baptistă din Lugoj, când cu ocazia decesului unui baptist, TOŞITIU, a fost
solicitat de o parte din membri de conducere ai Bisericii Baptiste Lugoj
să ia cuvântul numitul OLAH LIVIU, care cu toată opoziția înverșunată
a păstorului din Lugoj, TURCU, care i-a interzis să ia cuvântul, totuși
OLAH LIVIU, la cererea unor membri influenți ca TEPES, MURARIU
PETRU, JURCOVICI, etc. a luat cuvântul, iar ulterior păstorul TURCU a
fost admonestat pentru că nu i-a permis lui OLAH LIVIU participarea sa.
Confidentul sursei, numitul OPREA ROMULUS din Caransebeș
și-a exprimat îngrijorarea în ceea ce privește activitatea și comportarea
celor menționați mai sus, care fie în mod inconștient, fie deliberat caută
să provoace prejudicii morale atât comunității baptiste cât și poporului
nostru.Ss ”VULTUR SAVIN”
http://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com/2007/12/08/fratele-
olah-liviu-in-obiectivul-securitatii/
Este clar că scrisoarea este defăimătoare la adresa fratelui Olah și
la adresa fratelui Nicolae Olaru. Trist este că dezinformarea este făcută
de unul care s-a numit frate, dar în realitate era pionul Securității infiltrat
printre frații Bisericii Baptiste din Caransebeș.
392
Nicolae Rădoi
ANEXA 15
MĂRTURIA LUI AUREL POPESCU
DESPRE IOSIF ŢON
393
394
Nicolae Rădoi
395
396
Nicolae Rădoi
397
398
Nicolae Rădoi
399
400
Nicolae Rădoi
401
Cu fratele Aurel
Popescu după venirea
noastră în America
402
Nicolae Rădoi
403
404
Nicolae Rădoi
405
406
Nicolae Rădoi
407
408
Nicolae Rădoi
409
410
Nicolae Rădoi
411
412
Nicolae Rădoi
413
ANEXA 16
DECIZIA DE ÎNCARCERARE A LUI NICOLAE
RĂDOI
414
Nicolae Rădoi
ANEXA 17
SCRISORI DE MULȚUMIRE DE LA FRAȚII ȘI SURO-
RILE DIN ROMÂNIA
415
416
Nicolae Rădoi
417
418
Nicolae Rădoi
419
420
Nicolae Rădoi
Un cuvânt de mulțumire din partea fratelui Petrică Găină...
În ceea ce privește activitatea fratelui Lae Rădoi, în latura dărniciei

și ajutorării Bisericilor Creștine Baptiste din zona Caransebeșului, știu că
a ajutat integral sau parțial cu sume “FOARTE IMPORTANTE” la con-
struirea lăcașelor de închinare din: Caransebeș (Pipirig), Măru, Marga,
Rusca Montană, Băuțar, Bucova, Oțelul Roșu II și Turnul Ruieni.
Personal m-a ajutat cu o mașină Dacia Break nouă (100.000 lei)
pentru lucrarea de slujire și evanghelizare.
Pe lângă toate acestea, fratele Lae împreună cu sora Mărioara,
soția dânsului, a fost o bună gazdă pentru noi mulți păstori și alți
credincioși din România care au vizitat SUA în repetate rânduri. Lucru
pentru care dorim ca Domnul să îi răsplătească și să îi binecuvânteze.
Fratele Lae a trecut oceanul dar nu a uitat de România și de frații
lui care au trecut prin suferință.Nu a uitat de nevoile reale și urgente ale
Bisericilor lui Dumnezeu din țară.
A plecat lâsănd toată averea sa fraților pentru lucrarea lui Dum-
nezeu, iar de dincolo de ocean a trimis fonduri bănești atât pentru nevoile
persoanelor fizice cât și pentru Biserica lui Hristos.
Ne rugăm Domnului pentru ca anii pe care El îi va mai da să aibă
sănătate și dumnealui și sora Mărioara, soția dânsului, și să rămână cu
aceeași inimă simțitoare și slujitoare Domnului în măreața lucrare la care
au fost chemați.
421
Trecem prin lume și trăim atât de puțin.
Suntem conștienți că vorbele noastre nu au greutate decât însoțite
de faptele făcute în Hristos.
Credem că vorbele acoperite de faptele credinței vor însoți pe
pământ și în cer familia scumpă Rădoi Nicolea și Mărioara, astfel încât
prin lucrarea făcută și cea viitoare a acestei familii, numai numele Dom-
nului să fie slăvit și înălțat.
Domnul să vă binecuvânteze veșnic!
Respect și dragoste în Hristos, pastor Petrică Găină
ANEXA 18 - MĂRTURIA LUI IOAN TÂRZIU DESPRE

NICOLAE RĂDOI
Comitetul ALRC și Biserica Baptistă din Caransebeș
În februarie 1981, urma să vină în ROMÂNIA în vizită de lucru,

un reprezentant al Departamentului de Stat American la Bucureşti interesat
de fenomenul persecuţiei religioase cât şi de nerespectarea Drepturilor
omului în România în timpul regimului comunist al lui Ceauşescu.
Pe vremea aceea își începuse activitatea Comitetul Creştin
Român ALRC afiliat la Zurich în Elveţia (APĂRAREA LIBERTĂŢII
RELIGIOASE ŞI DE CONŞTIINŢĂ) fondat de Pavel Nicolescu și
Dimitrie Ianculovici, Rădoi Nicolae, Petre Cocârţeu, Emerich Iuhasz,
Moldovan Ioan, Traian Bogdan și Brisc Ioan, la care s-a adăugat şi un
credincios maghiar din Zalău, Ludovic Osvath, toţi credincioşi baptişti.
Documentele redactate de Comitetul ALRC erau proteste ce au demascat
în repetate rânduri fenomenul de persecuţie religioasă din România, prin
memorii trimise la Consiliul de Stat Comunist al României Socialiste,
la Radio Europa Liberă și Vocea Americii, cât şi la Organizaţiile
Internaţionale ce luptau pentru Drepturile Omului.
Mulţi credincioşi neoprotestanţi au fost amendaţi, excluşi din
facultăţi, retrogradaţi din funcţii, arestaţi şi umiliţi, interogaţi şi torturaţi
de Securitatea regimului comunist instaurat la putere în România de
armatele sovietice.
În această perioadă în cadrul Uniunii Baptiste din România care
era aservită organelor Securităţii cât şi Departamentului Cultelor au
apărut elemente disidente constituite din fraţi păstori ca Liviu Olah, Pavel
Nicolescu, studenţi ai Seminarului Baptist din Bucureşti ca Dimitrie
Ianculovici, Filip Dincă, Ionel Prejban, cât şi fraţi curajoşi ai mai multor
422
Nicolae Rădoi
Biserici Baptiste, cum era Biserica Baptistă nr. 2 din Oradea, Biserica
Baptistă Mihai Bravu din București, dar mai ales Biserica Baptistă din
Caransebeş, care şi-au declarat autonomia față de Conducerea coruptă
a Cultului Baptist de la București. Era o încercare de a izbăvi Bisericile
Baptiste de acţiunile abuzive ale organelor de stat ce operau prin mâna
de fier a conducătorilor slugarnici ai Uniunii Baptiste din România
înregimentați în solda Securității.
Un exemplu demn de remarcat a fost Biserica Baptistă din
Caransebeş care s-a opus în mod clar acţiunilor samavolnice ale Uniunii
Baptiste şi ale organelor Securităţii ce voiau să suprime libertatea religoasă
în acea Biserică. În final, neputând să îngenuncheze pe membrii Bisericii,
care refuzau să asculte de ordinele lașilor cuibăriți la Uniunea Baptistă de la
Bucureşti, organele Miliției la ordinele Securității au arestat şi condamnat la
închisoare pe liderii Comitetului Bisericii Baptiste din Caransebeş, Nicolae
Rădoi, Petru Cocârţeu şi Ionel Prejban. Ei au fost aduşi la închisoarea Popa
Şapcă din Timişoara, daţi în primire gardienilor de acolo ca duşmani ai
regimului comunist, şi de aceea au fost supuși unui regim sever.
Politica externă a Statelor Unite ajută fenomenul
disidenței în țările comuniste
Toată această luptă dusă în spatele Cortinei de Fier, unde se afla şi
România, a fost posibilă datorită politicii Americane duse de Președintele
Jimmy Carter. Odată cu alegerea sa în funcția de președinte al Statelor
Unite ale Americii în 1976, Preşedintele Baptist Jimmy Carter, un adept
devotat politicii de apărare a Drepturilor Omului cât şi a Libertăţii
Religioase şi de Conştiinţă, un nou curent şi val de speranţă s-a ivit la
orizontul Europei Răsăritene aflată de 30 de ani în dosul Cortinei de Fier.
Pentru obţinerea Clauzei Naţiunii celei mai Favorizate
acordată condiționat unor state din Lagărul Socialist, Departamentul
de Stat American audia în fiecare an organizaţii Internationale cât şi
reprezentanţi ai luptei pentru Drepturile Omului din țările care solicitau
clauza. În atenția Departamentului de Stat American erau mărturiile
celor ce demascau cu memorii şi exemple concrete încălcarea Libertăţii
Religioase şi de Conştiinţă cât şi abuzurile Drepturilor Omului. Lucrul
acesta l-a făcut în cazul României (țară unde mii de oameni au fost
încarceraţi în închisorile comuniste de tip stalinist), Comitetul ALRC.
Un tratament abuziv şi inuman de distrugere morală şi fizică a
tuturor disidenţilor ce luptau împotriva terorii Bolşevice şi Comuniste
era politica de bază a ţărilor din Lagărul Socialist, lagăr desemnat de
Winston Churchil ca un sistem peste care s-a lăsat Cortina de Fier.
423
Ca rezultat al Conferinţei de la Helsinki, unde Drepturile omului
au fost recunoscute și s-a promis garantarea lor de toate ţările semnatare,
inclusiv de România, în Europa de Răsărit a apărut o adevărată mişcare de
disidență care lupta pentru apărarea Libertăţii Religioase şi de Conştiinţă
cât şi pentru Drepturile Omului.
În Polonia au apărut grevele organizate de mişcarea Sindicală
Solidaritatea condusă de Lech Walesa; în Rusia au apărut disidenţii
renumiţi ca matematicianul Anatoli Sharansky şi scriitorul Aleksandr
Soljenițîn care a petrecut ani grei în lagărele de muncă forţată din Siberia;
în Chechoslavackia a apărut mişcarea disidentă Carta 77 condusă de
dramaturgul Václav Havel.
În naivitatea mea am crezut că mișcări ca și cele menționate pot
avea loc și în România, că putem organiza o demonstraţie de protest
față de abuzurile Guvernului în ce privește drepturile religioase ale
evanghelicilor. Așa că am început să sun la Cluj pe Radu Căpuşan şi la
Caransebeş pe Nicolae Rădoi şi pe membrii familiei Iela, amintindu-
le de vizita delegaţiei americane la Bucureşti preocupate în general
de fenomenul persecuţiei religioase din România şi în particular de
problema disidenţilor cultelor neo-protestante și ai Bisericii Greco-
Catolice. Imediat ce am închis telefonul, Securitatea s-a pus în alertă
și mișcare şi ziua următoare am fost ridicat de organele de Securitate
din Timişoara de la locul de munca, (IAEM) Întreprinderea de Aparate
Electrice de Măsură şi Control Timişoara.
Din dosarul întocmit de organele Securităţii pe numele meu
personal, Ioan Târziu, dosar obţinut de la CNSAS, reiese clar că în
apartamentul meu erau instalate microfoane şi mijloace de interceptare a
tuturor convorbirilor considerate dubioase de organele Securităţii care
apoi erau transcrise de lucrătorii Securităţii.
De asemenea am avut şansa să cercetez şi dosarul fratelui Nicolae
Rădoi şi am constatat că şi la dumnealui toate convorbirile din casă cât
şi cele telefonice erau înregistrate şi transcrise de ofiţerii de Securitate.
Aceste informații obținute ilegal au fost apoi folosite ca şi capete de
acuzare împotriva fratelui Nicolae Rădoi și împotriva mea.
În urma convorbirilor telefonice prin care încurajam o
demonstrație împotriva abuzurilor Securității vizavi de încălcările
drepturilor religioase ale evanghelicilor, am fost interogat, apoi arestat,
judecat cu uşile închise şi condamnat la 5 luni de închisoare, sub acuzația
de “Iniţiator de Grup Anarhic” în baza Decretului 153. Imediat am fost
trimis de la Tribunal la închisoarea Popa Șapcă din Timişoara.
424
Nicolae Rădoi
În închisoare la Popa Șapcă
Ajuns în închisoare am fost investigat de ceilalti hoţi, tâlhari și
criminali închişi la Popa Şapcă, cât şi de informatorii Securităţii care figurau
ca şi arestaţi alături de mine şi care mi se arătau prietenoşi să afle noi date
informative despre mine cât şi despre colaboratorii Comitetului Creştin
Român - ALRC – date atât de necesare Securităţii - după cum reiese din
dosarul meu personal întocmit de Securitate şi eliberat de CNSAS.
În primele săptămâni am fost pe secţia specială de Carantină unde
am avut un gardian fioros pe plutonierul Balog. După carantină am fost
mutat cu cei de drept comun, poate 50 de deţinuţi în cameră, având ca şef
de cameră pe deţinutul Dumitrescu Ioan.
Şeful de cameră în închisoare avea puteri absolute. După ce
am fost scos la lucru pe şantier pentru câteva zile, considerat periculos
am fost reţinut în interiorul închisorii şi repartizat să lucrez la reparat
lăzi unde şef de echipă nu era altul decât Dumitrescu Ioan. La secția de
reparat lăzi cine nu făcea norma era aspru pedepsit la sfârşitul zilei. Cei
indicaţi de şeful de echipă primeau, depinde de gravitate, 10, 15, 20 de
lovituri cu bastonul de cauciuc.
Am înţeles imediat că sunt supravegheat 24 de ore din 24 şi că
sunt dat pe mâini bune fiind urmărit şi la lucru în timpul zilei cât şi după
lucru când eram în cameră. Totuşi am încercat să mă apropii de şeful
meu şi să pledez pentru nevinovăţia mea şi pentru cauza dreaptă a luptei
noastre împotriva persecuţiei religioase.
Într-una din zile, pe când eram reținut în incinta închisorii, am vorbit
cu şeful de cameră, Dumnitrescu Ioan din Caransebeş, despre fapta ce a
dus la condamnarea mea şi i-am arătat că Comitetul Creştin Român ALRC
condus de Pavel Nicolescu, Comitet din care făceam şi eu parte, luptă
pentru libertatea religioasă şi de conştiinţă, cât şi pentru Drepturile Omului.
I-am explicat lui Ioan Dumitrescu că am fost închis, pentru un
telefon dat la Caransebeş la credinciosul baptist Rădoi Nicolae, care şi el
fusese închis aici, la Popa Şapcă, cu câtva timp în urmă. Scopul telefonului
era să îndemn la a organiza o demonstraţie de protest în faţa Ambasadei
Americane când urma să vină un reprezentant al Departamentului de Stat
American, pentru a demasca persecuţia religioasă din România.
Atunci şeful de cameră Ioan Dumitrescu, s-a luminat parcă la faţă
când a auzit numele fratelui Nicolae Rădoi, şi mi-a explicat că l-a cunoscut
personal pe Lae Rădoi aici în închisoare şi din momentul acela s-a comportat
prieteneşte faţă de mine. Mi-a mărturisit că şi el e din Caransebeş ca şi
Lae Rădoi, și avea un simțământ de mândrie la gândul că unul de a-i lor
425
era în fruntea luptei pentru libertatea de conștiință în România. În plus, a
găsi pe cineva din acelaşi sat, din aceeași comună, sau din același oraș în
închisoare e ca şi când te-ai fi întâlnit cu un adevărat frate.
De atunci am intrat sub protecţia şefului de cameră şi a şefului
de echipă, Ioan Dumitrescu, doar pentru faptul că am amintit numele
fratelui Rădoi Nicolae. După aceea totdeauna când am primit pachet de
alimente de la părinţi am împărţit frăţeşte pachetul cu şeful de cameră.
Apoi când am fost la vorbitor am rugat părinţii mei să trimită
pachet şi pe numele şefului meu Ioan Dumitrescu, cât şi unuia din
brigaderii ce supravegheau în interior repararea lăzilor, domnului Luca.
Când i-am povestit fratelui Rădoi despre Ioan Dumitrescu şi despre
bunătatea ce mi-a arătat-o în închisoare doar pentru că am amintit
numele său, acesta mi-a dezlegat misterul. Fratele Rădoi mi-a povestit
cum a fost promovat domnul Ioan Dumitrescu şef de cameră şi şef de
echipă la Secţia de reparat lăzi.
Incidente din închisoarea Popa Șapcă

(culese din închisoare Ioan Târziu)
Fratele Nicolae fiind un om puternic, voinic, un vlăjgan asemenea lui
Ursus de pe vremea Creştinilor din Catacombe, a intrat repede în vizorul
celor cu care era în închisoare. De obicei, cei care erau promovaţi ca
şefi de cameră sau şefi de echipă ori brigadieri erau oameni puternici,
voinici, cu ani mulţi de închisoare şi care au comis fapte grele (crime,
ucidere prin imprudenţă, acte sadice). O să redau câteva incidente prin
care fratele Lae s-a remarcat ca un om curajos, gata să apere dreptatea și
în închisoare, incidente în urma cărora a ajuns să fie admirat și respectat
de toți cei din închisoare, fie ei deținuţi sau gardieni.
1.) Când cei trei eroi de la Biserica Creştină Baptistă din Caransebeş
(fratele Nicolae Rădoi împreună cu fratele Cocârţeu şi fratele Prejban)
au ajuns pe secţia restrictivă de Carantină la închisoarea Popa Şapcă din
Timişoara, aici au întâlnit un plutonier fioros şi sever, plutonierul Balog,
care bătea pe orice deţinut ce era găsit că stătea pe pat în momentul când
se deschidea instantaneu uşa celulei.
Şeful de cameră pe secţia de Carantină era un om orgolios,
considerat cel mai puternic şi mai fioros deţinut. Acesta ordona și decidea
cine face curăţenie, cine face acte de corvoadă sau îşi bătea joc de cine avea
plăcere. Când seful de cameră l-a văzut pe fratele Nicolae cât e de voinic
şi a aflat că e şi pocăit, a încercat să-l provoace în toate felurile, dar fratele
Rădoi nu i-a răspuns. Cei trei credincioşi (fratele Rădoi, fratele Cocârţeu
426
Nicolae Rădoi
şi fratele Prejban) discutau cu ceilalţi deţinuţi despre Credinţa în Domnul
Isus Hristos, despre mântuirea sufletului şi aveau momente de rugăciune
ceea ce nu convenea şefului de cameră. Acesta a vrut tot timpul să vadă cât
de puternic era fratele Rădoi şi l-a provocat să se întreacă în Scandenberg.
Fratele Nicolae l-a refuzat mereu, dar într-o zi a răspuns provocării şi l-a
bătut fără probleme de câteva ori. Acesta a rămas profund umilit şi nu i-a
mai deranjat pe fraţii din Caransebeş, deoarece cel mai puternic era acum
fratele Rădoi, după ce l-a bătut categoric la Scandenberg.
Într-o zi când plutonierul a deschis rapid şi instantaneu ușa, a
zărit pe un deținut care făcea de planton stând pe pat şi a început să-l
lovească sălbatic cu bastonul de cauciuc. Acest deţinut era un om tânăr
din Timișoara cu numele Carl Gibson, ce fusese arestat alături de Erwin
Ludwig pentru că erau membrii ai Sindicatului Liber al Oamenilor
Muncii din România - SLOMR. Văzându-l lovit fără milă și sângerând
pe acest deţinut ce avea patul lângă al său, fratele Rădoi Nicolae nu a
mai putut să suporte cruzimea plutonierului, şi apropiindu-se de acesta
în timp ce îl lovea pe tânărul Carl Gibson, i-a apucat bastonul de cauciuc
şi a strigat la plutonier, să se oprească, să înceteze să-l mai lovească pe
tânărul Carl, şi dacă mai vrea să dea în cineva să-l lovească pe el, că nu
mai rezistă să vadă cum loveşte cu cruzime în acel om nevinovat. Atunci
plutonierul a rămas stană de piatră, a încetat să mai lovească pe tânărul
membru SLOMR-ist şi a părăsit camera închizând rapid uşa după el. Toţi
deţinuţii au rămas înmărmuriţi de îndrăzneala fratelui Rădoi. Din acea zi
plutonierul Balog s-a purtat prieteneşte cu fratele Nicolae Rădoi şi nu a
mai îndrăznit să mai lovească pe nimeni cât timp cei trei Credincioşi au
rămas pe secţia de Carantină.
După Carantină au fost mutaţi la o Cameră de drept comun cu 12
deţinuţi în încăpere. Şeful de cameră aici era un om de asemenea fioros
şi puternic, și deseori lovea în stânga şi dreapta bătându-şi joc de cine
vroia. Şeful de cameră făcea legea, ordonând cine spală pe jos, cine spală
WC-urile, cine face de planton, sau cine are voie să se aşeze pe pat sau
nu. Dacă încercai să chemi gardianul bătând în uşă şi apoi să reclami că
eşti abuzat, după ce se închidea uşa erai zdrobit în bătaie.
Cineva l-a prevenit pe fratele Lae că șeful de cameră fusese un
bătăuş înainte de închisoare şi dacă o să-l provoace, să aibă grijă cum
o să se descurce. Şeful de cameră îşi bătea joc de un cioban şi-l punea
să spele WC-urile cu o zdreanţă şi să frece betonul şi duşumeaua cu un
cauciuc. Într-o zi, apucat de toane, şeful de cameră s-a năpustit asupra
deţinutului ce își făcea munca atât cât putea de bine, şi a început să-l
427
lovească în mod sălbatic.
Acest lucru s-a repetat de mai multe ori până când într-o zi,
fratele Nicolae, fiind prezent acolo din întâmplare, a observat cum este
batjocorit bietul cioban şi s-a adresat şefului de cameră “să înceteze să-l
mai lovească pe acela, spunâdu-i: “Vezi că eu sunt aici închis pentru că
am luptat împotriva nedreptăţii comise de regimul comunist, şi o să ai de
furcă cu mine dacă nu-l laşi în pace pe acest om”.
Șeful de cameră a replicat: „Păi tu zici că eşti pocăit şi că trebuie
să întorci obrazul când unul te loveşte, iar acum faci pe deşteptul şi
pe viteazul, dacă eşti tare arată-mi!” Fratele Lae deranjat de abuzul
şi nedreptatea acestui nemernic împotriva ciobanului nevinovat, s-a
repezit asupra șefului de cameră ca şi Samson din Sfânta Scriptură
asupra Leului, l-a prins bine de mijloc şi când a dat cu el de un pat de
fier, acela a gâfâit ca un gânsac, şi prăbuşindu-se pe beton, a spus din
nou: „Am crezut că ești pocăit!” Da, a spus fratele Lae, sunt, și de aceea
fac dreptate unuia care este nedreptățit. Și dacă o să te mai legi de el, o
să ai de-a face cu mine din nou!” Toată celula a urlat de bucurie, că zisul
Zmeu - șeful de cameră, a fost doborât.
Din acea clipă adevăratul şef, dar şi prieten al deţinuţilor, a
devenit fratele Rădoi. Fostul șef şi-a băgat coada între picioare şi era
potolit ca o pisică. Ziua următoare, la apelul de dimineaţă, a cerut să fie
mutat în altă celulă.
Din acel moment fratele Nicolae a devenit un nume în închisoare
şi deţinuţii au răspândit vestea că e unul mai tare decât faimosul bătăuş
de la Camera de drept comun, şi toţi întrebau cine e noul Erou? Cine este
Nicolae Rădoi?
O să mai redau un incident din perioada când Nicolae Rădoi era
închis la Popa Șapcă. Deja îi mersese numele că pusese la punct pe unii
din cei mai răi și mai puternici deținuți care terorizau pe cei din camerele
unde erau șefi în virtutea puterii brute ce o aveau.
La atelierul IAEM unde au fost repartizați să lucreze Nicolae
Rădoi şi Petru Cocârţeu se aflau unii din cei mai fioroşi criminali. Printre
cei înrăiți era un fost campion de lupte libere, ce făcea legea şi lovea
pe deţinuţi aplicându-le picioare în fund, fără ca cineva să comenteze,
deoarece era cel mai tare şi mai ordinar. De asemenea, era folosit pentru
a păstra ordinea şi liniştea când hoţii se luau la bătaie în timpul lucrului.
Aflând că fratele Nicolae a fost repartizat în secţia IAEM a început să-l
provoace şi să-l şicaneze, cu intenția de a-l provoca la o trântă. Scopul
era să dovedească că e mai tare decât cel ce devenise deja faimos în
428
Nicolae Rădoi
închisoare și a-și înmulți astfel laurii la care ținea atât de mult.
Unul din deţinuţi, care era de prin partea Caransebeșului, l-a
avertizat pe fratele Nicolae, să aibă grijă, deoarece luptătorul o să-l provoce
la trântă și o să încerce să-i pună piedecă, pentru a-l doborâ la pământ, şi
astfel să-l umilească și să-şi dovedească puterea şi superioritatea.
Într-o zi fratele Nicolae deranjat de abuzul şi nedreptatea acestui
nemernic care aplica picioare în fund când unuia când altuia, s-a interpus
între tiran și victimele sale, ceea ce i-a oferit luptătorului ocazia așteptată.
L-a provocat la luptă. Fratele Nicolae știa că trebuie să îl apuce imediat
și să nu-l mai lase să acționeze liber, știind că era expert în piedici. La
provocarea luptătorului fratele Lae s-a repezit asupra lui, l-a prins bine
de mijloc și când a dat cu el de ciment tot atelierul IAEM a strigat de
bucurie că înrăitul luptător era doborât pe beton. Confruntarea nu s-a
încheiat atunci. Luptătorul s-a sculat, s-a scuturat de praf și a aruncat a
doua provocare. Fratele Rădoi l-a mai doborât încă o dată spre satisfacţia
tuturor criminalilor ce lucrau la atelierul IAEM. Din acel moment cel ce
menţinea ordinea şi păstra liniştea în atelierul de lucru al criminalilor era
fratele Nicolae Rădoi.
Vestea despre cel mai puternic deţinut la Popa Şapcă a ajuns şi la
urechile brigadierului Jean, şeful de la atelierul de reparat lăzi, fost maior
de Miliţie ce intrase la pușcărie pentru că într-o împrejurare oarecare
acționase atât de brutal cu unul ce îl provocase, încât i-a cauzat moartea.
A vrut să-l cunoască pe Viteazul Rădoi care l-a umilit pe marele campion
de Lupte Libere.
După ce au stat de vorbă, fratele Nicolae Rădoi şi brigadierul Jean
au devenit oarecum prieteni fiind doi oameni voinici mai ales că fratele
Rădoi i-a explicat că el era nevinovat şi că era închis pentru că a luptat
împotriva persecuţiei creştinilor ce au fost amendaţi, interogaţi, închişi
sau retrogradaţi la locurile de muncă doar pentru vina că erau creștini
evanghelici. El i-a explicat că e închis ca prizonier politic ce luptase pentru
Drepturile Omului şi era membru în Comitetul Creştin Român ce acționa
pentru Apărarea Libertăţii Religioase şi de Conştiinţă (ALRC), Comitet
afiliat cu o organizație ce avea același scop cu sediul la Zurich, în Elveţia.
Urmarea a fost că fratele Lae a intervenit ca deținuții care erau
bătuți crunt de brigadierul Jean pentru că nu puteau să își facă norma să
fie tratați cu înțelegere și să li se creeze condiții pentru a realiza ceea ce li
se cerea în privința normei. Așa de exemplu, când fratele Lae a fost oprit
de deţinutul Ioan Dumitrescu, şi el din Caransebeş, a aflat că acesta era
numai vânătăi pe spate în urma loviturilor multe ce le primea pentru că
429
nu putea face norma de lăzi ce i se ceruse. Dumitrescu i-a arătat fratelui
Rădoi urmele de la bastonul de cauciuc ce le avea pe spate.
Cuprins de milă la vederea spatelui plin de vânătăi, fratele Lae
a intervenit la brigaderul Jean pentru Ioan Dumitrescu. După scurt timp
caransebeşeanul Ioan Dumitrescu a fost promovat ca şef de echipă la Secţia
de reparat lăzi şi şef de cameră peste deţinuţi. Când eu am fost transferat
de la Secţia de Carantină la Camera de drept comun am avut şansa să-l
cunosc pe Ioan Dumitrescu ca şef de cameră şi ca şef de echipă la secţia de
reparat lăzi, graţie intervenţiei fratelui Nicolae Rădoi la brigadierul Jean.
La scurtă vreme toți deținuții și toți gardienii și toți milițienii
de la Popa Șapcă au știut că cei trei credincioşi, Rădoi Nicolae, Petre
Cocârţeu şi Ionel Prejban au fost arestaţi datorită Plângerii Penale
făcută de Marionetele Securităţii şi ale regimului comunist, deghizaţi în
Conducători ai Uniunii Baptiste de la Bucureşti. Cauza reală a condamnării
lor a fost aceea că cei trei membri ai Bisericii Baptiste din Caransebeş
nu au admis imixtiunile Securităţii şi ale Uniunii Baptiste în problemele
interne ale Bisericii Baptiste din Caransebeş. Până atunci alegerea
membrilor Comitetului Bisericii se făcea după indicațiile Securității.
Membrii Comitetului erau aserviţi Securităţii. Ei trebuiau să fie aprobați
de inspectorul Departamentului Cultelor, un ateu ce lupta împotriva lui
Dumnezeu, dar avea ca funcție supravegherea Bisericilor și impunerea
politicii partidului în Biserici. Lucrurile s-au schimbat când Comitetul
nou ales, în februarie 1978, Comitet din care făceau parte Nicolae Rădoi
și Petre Cocârțeu, a interzis inspectorului de Culte și organelor locale
de Miliție și Securitate să se mai amestece în problemele Bisericii. În
ochii celor de la Popa Șapcă cei trei erau niște eroi vrednici de admirație
deoarece se împotriviseră unui regim samavolnic.
Toate manevrele Securităţii şi ale Uniunii Baptiste aservite
Departamentului Cultelor nu au reuşit să îngenuncheze Biserica
Baptistă din Caransebeș, care a stat lângă noul Comitet. Se crease un
precedent primejdios pentru Departamentul Cultelor. O Biserică Baptistă
îşi declarase autonomia față de Uniunea Baptistă de la București și
independența față de autoritățile comuniste. Cu riscul propriilor vieţi şi
al pierderii libertăţii, cei trei eroi din Caransebeş au preferat să meargă la
închisoare, dar nu au vândut pe fraţii lor de credinţă, nici independenţa
Bisericii Baptiste din Caransebeş. Atât în Biserică cât şi în închisoare
Dumnezeu a protejat pe copii săi, pe credincioşii din Caransebeş, aidoma
cum a protejat în cuptorul de foc pe cei trei tineri evrei Şadrac, Meşac şi
Abed Nego, ajunşi robi în Babilon, dar rămași credincioși Domnului și
principiilor sfinte.
430
Nicolae Rădoi
431
432
Nicolae Rădoi
ANEXA 19
Documente din dosarul personal
Un plan de lucru al Securității cu numele celor ce trebuiau lucrați
și cu lista numelor celor folosiți de Securitate în Biserica Baptistă din
Caransebeș pentru scopurile Securității.
Planul Securității de a implanta microfoane la locuința lui Nicolae
Rădoi.
O scrisoare lungă instruiește pe lucrătorii Securității despre felul

în care trebuie să acționeze în casa noastră când eram plecați la Marea
Neagră pentru a implanta aparatele de monitorizare a casei. Nu lipsesc
informațiile despre agenți dintre vecinii noștri care îi ajutau, despre
felul în care trebuie să acționeze ca să înșele aparențele în fața vecinilor
cinstiți, cum să facă un câine inofensiv, și cum trebuia mascată operația
dacă cineva s-ar fi întâmplat să fie acolo sau să vină în timpul operațiunii.
433
434
Nicolae Rădoi
435
436
Nicolae Rădoi
437
Document ce arată cum se folosea Securitatea de Iosif Țon
438
Nicolae Rădoi
439
Notă a unei convorbiri telefonice
440
Nicolae Rădoi
O altă notă cu zvonuri răspândite de Securitate
441
Notă: Unii nu au vrut să participe la serviciul de rămas bun al lui
Liviu Olah
442
Nicolae Rădoi
443
Declarație curajoasă a unei surori
444
Nicolae Rădoi
Documentul ce arată „păcatele” lui Liviu Olah încriminate atât de
securiști cât și de frații mincinoși strecurați printre noi
Identifică pe membrul Bisericii Baptiste din Caransebeș ce

dădea informații Securității. Iarăși se arată că împuterniciții făceau o
analiză foarte minuțioasă a predicilor unor predicatori pentru a-i acuza
de neconformism. De exemplu, predica fratelui Liviu Olah analizată de
împuternicitul Pârneci a avut printre altele note „antisociale” de genul:
Daniel putea să se roage cu ferestrele închise, sau dacă erau
deschise, putea să se roage cu glas interior, fără voce tare, doar în gând
pentru a nu fi auzit de dușmanii Domnului. Dar el a deschis ferestrele să
vadă toată lumea că el se împotrivește decretului regesc. Așa trebuie să
fim și noi în felul în care procticăm închinarea și predicarea Cuvântului.
Spre deosebire de fratele Liviu Olah, în aceeași perioadă a sosit
din America un predicator ce a venit în zona orașului Caransebeș și a
predicat atât în Caransebeș, cât și în Oțelu Roșu și multe sate din jur.
Împuternicitul i-a făcut și lui analiza predicilor și a dat Securității o notă
în care au concluzionat că nu a avut în mesajele sale nici o informație
antiștiințifică și antisocială!
Documentul mai arăta că trădătorii din Bisericile Domnului cereau
autorităților să se ia măsuri împotriva fraților care trăiau în sfințenie și
refuzau compromisurile. Deci cei dintâi în persecutarea noastră au fost
unii din Biserică ce erau certați cu disciplina și ne urau, tocmai pentru că
trăiam după cerințele Cuvântului lui Dumnezeu. Se împlinea Cuvântul
care spune că toți cei ce vor să trăiască în evlavie vor fi prigoniți...
Oferim partea întâia și ultima parte a documentului, deoarece
acestea sunt importante.
445
446
Nicolae Rădoi
ANEXA 20
MĂRTURIA LUI FILIP DINCĂ DESPRE
IOSIF ȚON
447
448
Nicolae Rădoi
449
Document ce arată că voiam să pocăim pe președintele României
și întreaga Românie și lansează zvonul că voi fi condamnat pentru spionaj
450
Nicolae Rădoi
Altă analiză a Securității.
Un document lung din care am ales fragmente
451
Document ce arată felul în eram supravegheat și lucrat din umbră.
Domnul Nicorescu m-a avertizat să fiu atent că sunt supravegheat, el
însuși fiind pus să facă acest lucru. Iată un om care nefiind pocăit, a
dovedit caracter, față de oficialii noștri care aveau datoria să ne apere și
ne-au apăsat.
452
Nicolae Rădoi
453
Tabele realizate de Securitate cuprinse în al doilea dosar ce mi s-a
format, cu numele Răducanu.
454
Nicolae Rădoi
Declarație frumoasă a unei tinere, ce se botezase în Biserica
Baptistă din Caransebeș la 15 octombrie 1978, inclusă într-un raport de
Securitate.
455
Relatarea la Securitatea a mărturiei unei surori din Caransebeș
care arată venalitatea celor ce se opuneau trezirilor spirituale din Biserica
Baptistă.
456
Nicolae Rădoi
ANEXA 21
O caracterizare făcută de pastorul Viorel Vuc fratelui
Nicolae Rădoi
Îl cunosc pe fratele Nicolae Rădoi din anul 1978, an memorabil
când am fost ales ca diacon al Bisericii Creștine Baptiste din Caransebeș.
Făceam parte dintr-un Comitet bisericesc nou ales în luna februarie, ce
își propusese să conducă Biserica după principiile biblice. Acest lucru
însemna că Biserica era autonomă, că își alegea slujitorii fără interferența
autorităților, că va fi activă în lucrarea de evanghelizare și va promova la
amvonul ei doar pe acei slujitori care nu se compromiseseră în relațiile
cu autoritățile.
Fratele Nicolae (Lae) Rădoi, membru al acelui Comitet, a căutat
să se implice cu toată ființa lui în lucrarea Domnului.din Biserică. Era un
om de bine, urmărea binele lucrării şi a copiilor Domnului. Lucrul acesta
n-a plăcut regimului totalitar din vremea aceea, care urmărea distrugerea
lucrării bisericilor creștine. Era de la sine înțeles că poziția Comitetului
Bisericii Baptiste din Caransebeș era potrivnică politicii partidului
comunist și de aceea se întrevedea că se va ajunge la un conflict major,
lucru ce s-a și întâmplat la finele anului 1978.
În timpul cât am lucrat cot la cot cu fratele Nicolae Rădoi în
Comitetul Bisericii și în lucrarea mai extinsă din zona aceea, am reușit
să-l cunosc bine. Era un om ,,cu coloană verticală”, neînfricat, curajos în
deciziile sale şi autoritar în felul în care își exercita funcția în Comitet vizavi
de elementele trădătoare ce voiau să se impună în Biserica lui Hristos.
Lucrul acesta l-a dus la un conflict serios cu autoritățile comuniste, care
nu au șovăit să folosească toate modalitățile lor de a corupe și influența:
promisiunea avantajelor în cazul cooperării și conformării, amenințările,
inclusiv cu închisoarea, în cazul refuzului cooperării. După cum toți am
văzut, fratele Lae nu a cedat în poziția și acțiunile sale, chiar dacă lucrul
acesta l-a costat libertatea.
Am reușit, de asemenea, să îl observ ca un bun cunoscător al
modului subtil folosit de mai marii partidului comunist în politica vremii
de opoziție față de cultele religioase din țara noastră. El pătrundea dincolo
de aparențe, și vedea ceva mai mult în unele aspecte, ale modului în care
autoritățile se raportau la Biserici, lucruri în care noi poate nu observam
nimic. Ne prevenea mereu şi ne descoperea scopul ascuns al acțiunilor
celor din conducerea Cultului Baptist și a celor din Guvern, cu care aceia
cooperau.
457
Deși în vremea aceea l-a costat enorm opoziția ce a făcut-o
împreună cu noi, cei din Comitet, și a ajuns să își piardă nu doar poziția
socială, averea, ci chiar și libertatea fizică, el a stat pe poziție. Acum,
că a ajuns la o vârstă apreciabilă, el al rămas tot aşa cum l-am cunoscut
atunci, energic, curajos și neînfricat luptător pentru adevăr, ca în tinerețe.
Pe lângă spiritul acesta de luptător neînfricat, fratele Nicolae
Rădoi are o inimă largă față de lucrarea Domnului și a lucrătorilor lui
Dumnezeu. Astfel, în generozitatea lui a ajutat Bisericile din Oțelu-Roșu,
Rușchița, Turnu Ruieni, Marga, Caransebeș (Biserica Ghetsimani și cea
din cartierul Pipirig), Bucova, Băutari, etc. Pe aceeași linie a ajutorării
celor ce se ostenesc cu Evanghelia, a susținut financiar pe unii păstori ca:
Nelu Pătruța, Petru Găină, Nicu Șandru, etc.
Dorim ca Dumnezeu să-l binecuvinteze cu viață lungă pe el și
soția lui, cât și întreaga lui familie.
ANEXA 22
Declarația lui Yonel Jura
Sunt un creștin baptist și am fost prezent în calitate de participant
în Biserica Baptistă din Caransebeș la toate evenimentele anului
1978 când conducătorii Cultului Baptist la cererea reprezentanților
Departamentului Cultelor, speriați cu toții de faptul că o Biserică Baptistă
își pretindea drepturile constituționale, au început șicanele și acțiunile
de suprimare a autonomiei acelei Biserici. Au făcut lucrul acesta prin
venirea la Caransebeș cu intenția de a impune Bisericii un nou Comitet
cu forța, și lovindu-se de refuzul categoric al Bisericii, au apelat la
autorități (Securitate și Miliție) să intervină, să aresteze și să condamne
la închisoare pe cei mai vajnici luptători pentru interesele Bisericii.
Cele petrecute atunci arată cât de pervertiți deveniseră cei din
conducerea Cultului Baptist, gata să calomnieze, gata să se impună
cu forța, gata să dezbine o Biserică ce se afla în efervescența trezirilor
spirituale, doar pentru a aduce acea Biserică la obediență slugarnică față
de autorități.
Sosiseră de la Timișoara și de la București trădătorii ce voiau
să schimbe lucrurile la Caransebeș, Gheorghe Băleanu, Cornel Mara,
Paul Bărbătei, Ioan Bunaciu etc.. Înainte de ei sosise un alt Iuda, Iosif
Țon, care a cerut Bisericii să desconsidere decizia Adunării Generale de
a menține Comitetul ales, și să accepte o altă Adunare Generală pe 13
octombrie, când elementele corupte de la conducerea Cultului Baptist
458
Nicolae Rădoi
urmau să vină la Caransebeș să pună lucrurile la punct! Lucrau mână
în mână. În seara zilei de 13 octombrie, vineri, au intrat în Biserică cei
de la conducerea Cultului și au cerut să li se dea conducerea Adunării
Bisericești. Biserica l-a însărcinat pe fratele Nicolae Rădoi să conducă
ședința Bisericii. El a trecut în față și a început discuția cerând membrilor
Bisericii ce erau prezenți să arate dacă doresc să îi asculte pe cei sosiți
din partea forurilor de conducere (Comunitatea Baptistă din Timișoara și
Uniunea Baptistă din București) sau nu. Biserica a răspuns că nu dorește
să îi asculte. Cornel Mara, bestia mare, a încercat să se urce la amvon, dar
fratele Lae l-a pus în banca lui admonestându-l: „Aici este un Comitet al
Bisericii care conduce lucrările. Nimeni nu poate trece peste Biserică și
Comitetul ales al acesteia!”
După el Gheorghe Băleanu s-a repezit să apuce amvonul, dar
fratele Lae i-a pus autoritar mâna pe umăr și i-a cerut cu tonul foarte
serios să stea cuminte la locul lui. Băleanu vocifera: „M-a prins de gât,
fraților... Fraților, sunteți de acord să iau cuvântul?” Într-un glas Biserica
i-a răspuns negativ. Un altul și-a încercat norocul, Ioan Bunaciu, bestia ce
pretindea că fabrică păstori la Seminarul Baptist din București. A încercat
să se strecoare pe lângă fratele Lae să urce la amvon, dar prompt, fratele
Lae l-a interceptat și pe el și i-a spus să treacă în banca lui. „În 25 de ani
de activitate nici o Biserică nu mi-a interzis să urc la amvonul ei, și voi
să mă opriți?” a strigat Bunaciu.
În momentul acela fiara cu pretenții de oaie, Cornel Mara, a cerut
ca să i se dea cuvântul marelui împuternicit Cristoiu, dar fratele Lae a
procedat exact așa după cum Comitetul Bisericii decisese să acționeze
de la alegerea lor din februarie 1978. Decizia Comitetului fusese să nu
mai admită prezența și sfaturile împuterniciților de Culte la ședințele
Comitetului sau ale Adunării. Când împuternicutul Pârneci a apărut
în Biserica din Caransebeș și pretindea să participe la ședințe ca mai
înainte, fratele Lae l-a întrebat: „Crezi în Dumnezeu?” La răspunsul lui
negativ, fratele Lae i-a spus că nu are ce căuta în Biserica Domnului să
participe la o ședință a celor credincioși! Exact același lucru l-a spus
împuternicitului Cristoiu, care era împins în față de conducătorii trădători
ai Cultului Baptist. Niciunui trădător, și niciunui netăiat împrejur cu inima
nu i s-a permis să vorbească în Adunarea lui Dumnezeu din Caransebeș
în data de 13 octombrie 1978! Era probabil pentru prima dată că un astfel
de lucru se întâmpla într-o Biserică baptistă de când luaseră comuniștii
puterea în România!
459
La terminarea Adunării de vineri seara autoritățile au spus că
duminică nu va mai avea loc botezul programat. Fratele Lae împreună cu
Petru Cocârțeu și cu Viorel Vuc au declarat: „Dacă vom muri, nu vom ține
botezul, dar dacă vom trăi, îl vom ține!” A fost o declarație plină de curaj
și Dumnezeu i-a ajutat să împlinească ceea ce declaraseră. Duminică
dimineața Biserica Baptistă din Caransebeș a ținut botezul programat,
cel care a predicat și efectuat botezul fiind fratele Pavel Gavrilovici, un
om curajos și decis să asculte de Dumnezeu mai mult decât de oameni.
Am fost prezent în sala procesului de judecată a celor trei
credincioși din Biserica Baptistă din Caransebeș ce fuseseră arestați și dați
în urmărire penală de Miliția din Caransebeș la insistențele trădătorilor
ce nu putuseră schimba lucrurile în Biserica Baptistă din Caransebeș. Au
fost aduse o serie de acuzații false. Una dintre ele a fost că au încălcat
legile țării. Fratele Lae, cu cătușele la mâini, s-a ridicat, și a declarat:
„Domnule judecător, vorbesc doar în numele meu. Nu am încălcat nici
o lege a țării, dar declar că voi încălca orice lege care se dă împotriva
lui Dumnezeu și a Bibliei!” A repetat de două ori aceste cuvinte ca să
fie bine înțeles. O astfel de declarație s-ar fi așteptat de la păstorii ce
aveau poziții de conducere la Timișoara și București, care pretindeau
că reprezintă pe baptiștii din România! Dar niciunul din aceia nu aveau
curajul de a cinsti pe Dumnezeu!
Mai remarc un lucru. Biserica din Caransebeș a fost singura care
a stat împotriva abuzurilor comuniste, și nici o altă Biserică nu luat o
poziție atât de clară împotriva reprezentanților Guvernului.
Chiar înainte de a se împlini termenul de eliberare din închisoare a fratelui
Lae Rădoi, Iosif Țon, acel Iudă al credincioșilor baptiști din România,
s-a dus la soția fratelui Lae cu un formular în care îi cerea să dea o
declarație prin care recunoaște vinovăția soțului ei. Îi promitea că dacă
va completa formularul respectiv recunoscând vinovăția soțului ei, acesta
va fi grațiat. Pentru mine este clar ale cui interese le avea la inimă acel
trădător, Iosif Țon. Lucra pentru autoritățile comuniste și ziua judecății
va da pe față multele lui fapte făcute la întuneric. O simplă întrebare am
pentru acest Iudă al baptiștilor români. De ce nu are cetățenia americană?
A pretins la venirea în Statele Unite că este expulzat din România, că a
fost persecutat! I s-a dat rezidența în America. De ce nu are cetățenia
americană? Răspunsul este că nu a putut să o obțină datorită petelor
negre ce le are în dosarul său. Americanii au aflat și știu ceea ce mulți
români nu vor să știe, că Iosif Țon a fost un agent al Securității române!
A lucrat pentru mai mulți stăpâni.
460
Nicolae Rădoi
Am niște „nelămuriri” și când este vorba de Belciu Busuioc. Când
Biserica Baptistă din Caransebeș a trecut prin încercări, Belciu Busuioc
și-a luat tălpășița și s-a transferat ca păstor la o Biserică din nordul țării,
deși fusese dorit de Biserica din Caransebeș. După ce Comitetul legal al
Bisericii a fost dizolvat cu forța, Belciu Busuioc a revenit ca păstor la
Caransebeș și a colaborat cu Comitetul impus de autorități, mulți din ei
fiind agenți de Securitate! Ca păstor a exclus din Biserică familiile care
au încercat să treacă frontiera să ajungă în libertate! E vorba de familiile
Arnăut și Olaru. Ar putea Belciu Busuioc să ne justifice cu Biblia de ce a
crezut că are dreptul să excludă acele familii?
În 1982 locuiam în Caransebeș și tocmai formulasem o scrisoare
pe care intenționam să o dau publicității la Radio Europa Liberă când
m-am trezit că mă caută Belciu Busuioc. I-am spus că aveam nevoie de o
ștampilă a unei instituții bisericești, pentru a arăta că sunt membru serios
al unei Biserici baptiste. După citirea scrisorii mele Belciu Busuioc mi-a
făcut o morală aspră și mi-a spus că nu e de acord cu acțiunea mea.
Lucrul acesta m-a determinat și mai mult să trimit scrisoarea celor de la
Radio Europa Liberă.
În corespondența cu fratele Lae publicată zilele trecute pe blogul
lui Nicole Rădoi, Belciu Busuioc a pretins că a ieșit doar de două ori în
Apus pe vremea lui Ceaușescu, o dată în SUA și odată în Scoția. Este un
neadevăr. A ieșit de mai multe ori, dar nu vrea să recunoască acest lucru.
Când fratele lui de corp, Ilie, a fugit în Austria, Belciu Busuioc a plecat
după el la Viena și l-a convins să revină în țară. Interesant, Ilie a revenit
în țară, dar nu a fost condamnat, ci avansat să lucreze pe un strung CNC.
Cine putea să iasă din țară și să călătorească în țările Apusului pe vremea
lui Ceaușescu fără să facă servicii Securității?
Sunt câteva lucruri ce indică spre o colaborare a lui Belciu
Busuioc cu Securitatea. A fost ales în funcții de conducere în Cultul
Baptist. Cine putea ocupa funcții de conducere acolo fără să fie omul
lor? Belciu Busuioc se plimba prin Europa de Vest și prin SUA. Cine
putea face lucrul acesta fără să fie omul lor? Belciu Busuioc exclude din
Biserică membrii ce încearcă să părăsească țara, dar readuce în țară pe
propriul frate și acesta este avansat în funcție la locul de muncă! Cine
poate face astfel de lucruri fără a fi omul lor?
Sunt nume legate de evenimentele din Caransebeș care s-au
umplut de cinste: Nicolae Rădoi și ceilalți membri ai Bisericii Baptiste
care au rămas cu șira spinării dreaptă. Fratele Lae a cheltuit o avere
imensă pentru susținerea lucrării evanghelistice la Caransebeș. Și sunt
461
nume, legate de aceleași evenimente care s-au încărcat de rușine, cei care
au complotat împotriva Comitetului Bisericii Baptiste din Caransebeș
și au oprit lucrarea de trezire ce începuse acolo! Iosif Țon este unul din
aceia și numele lui nu este mai breaz ca a lui Cornel Mara, Paul Bărbătei
și Ioan Bunaciu, trădători notorii ai intereselor Cultului Baptist!
În anul 1984 fratele Gavrilovici a adus dovezi clare că Traian
Bogdan a fost martirizat de autoritățile comuniste, ucis după ce i-au
aplicat torturi incredibile. Noi am cules informațiile acestea și am scris
la Europa Liberă, dar Iosif Țon a capacitat-o pe soția lui Traian Bogdan
să dea o declarație că soțul ei nu a fost ucis de Securitate, ci s-a sinucis!
Elena Bogdan era în vremea aceea ținută în școli pe banii Asociației
Misionare Române al cărui șef era Iosif Țon. Ambii aveau interesul
să ascundă adevărul. Ea, pentru că era ținută pe banii lui Iosif Țon, el
pentru că lucra pentru Securitatea din România și îi ajuta să își ascundă
fărădelegile!
Când în toamna anului 2014 Nicolae Rădoi și Petru Cocârțeu
au fost invitați la Chicago să depună mărturie despre evenimentele de
la Caransebeș din 1978, am rămas șocat că unii participanți în loc să
expună pe trădătorii care i-au trimis la închisoare, au încercat să îi scuze
și să le formeze o imagine umană susținând că au avut ulterior regrete.
Adevărul este că acei călăi nu și-au exprimat niciodată regretul pentru
faptele lor reprobabile. Este trist, că după ce au ieșit la iveală atâtea
dovezi ale colaborării lui Iosif Țon cu Securitatea comunistă, iar mai
recent dovezi ale abaterii lui de la credința biblică, mai există păstori ce
îl invită să predice în Bisericile pe care le păstoresc, să țină cursuri de
„viață spirituală”! Ori sunt incapabili să discearnă adevărul biblic, ori
sunt în aceeași horă a trădătorilor lui Hristos!
Atât pentru Belciu Busuioc, cât și pentru ceilalți care au avut un
rol negativ în evenimentele de la Caransebeș din 1978, am un îndemn, să
își rezolve problemele trecutului, să nu mai măsluiască adevărul, ci mai
degrabă să mărturisească ceea ce au de mărturisit!
YONEL JURA
AUGUST 1 2016
STOW OHIO
330 650 1379
462
Nicolae Rădoi
ANEXA 23
Mărturia lui Ion Madina cu privire la evenimentele din
1978 de la Caransebeş
Atunci când fratele LIVIU OLAH venea în anii 1977-1978 la
Biserica Baptistă din Caransebeş şi predica cu multă putere, eu eram
unul din membrii aleşi în conducerea Bisericii. Eram tânăr, dar împreună
cu ceilalţi membri, eram cu toţii hotărâţi să acţionăm aşa cum ştiam că
aşteaptă Domnul de la noi, ca Biserica să propăşească. Fratele Liviu
Olah nu venea să predice la noi fără invitaţie. Conducerea Bisericii m-a
însărcinat pe mine oridecâte ori era nevoie să duc fratelui Olah invitaţiile
pentru că lucram la CFR şi aveam permis gratuit de călătorie.
În vremea aceea în fiecare luni dimineaţa era şedinţă la partid,
unde participau următorii: Prim Secretarul oraşului Caransebeş, Nicolae
Oprea, apoi Şeful Miliţiei şi al Securităţii, şi protopopul ortodox Grama.
Politicul conducea Securitatea şi Miliţia. Toţi aceştia se adunau, printre
altele, cu scopul de a pune capăt trezirii spirituale care avea loc la Biserica
Baptistă din Caransebeş.
În alte oraşe păstorii Bisericilor mergeau în fiecare luni să dea raportul
Securităţii şi partidului despre “lucrarea” ce o făceau. Din moment ce
conducerea Bisericii Baptiste din Caransebeş nu coopera cu autorităţile,
aceştia complotau împreună cu alte forţe ca să deraieze lucrarea
Domnului din Biserica noastră. După o şedinţă lungă pe care au avut-o
la partid, Comitetul Bisericii noastre a fost invitat în zilele care au urmat
la sediul partidului. Acolo Nicolae Oprea ne-a interzis să-l mai invităm
la Caransebeş pe fratele Liviu Olah. Acolo am asistat la o discuţie dură
între fratele Nicolae Rădoi şi Prim Secretarul N. Oprea. Fratele Rădoi
îi spunea că el şi conducerea Bisericii o să mai invite pe fratele Olah
la Biserică să predice Evanghelia oridecâteori va fi nevoie. Secretarul
de partid spunea că Liviu Olah n-are voie să predice, deoarece nu avea
“carnet” de predicator.
Pentru cei care nu ştiu, comuniştii inventaseră sistemul conform
căruia orice predicator trebuia să aibă un carnet, un act de identitate în
care se specifica faptul că purtătorul actului era păstor şi actul era emis de
autorităţile Departamentului Cultelor. Cei care nu se supuneau regulilor
abuzive ale Departamentului Cultelor, sau regulilor tot atât de abuzive
ale conducerii Uniunii Baptiste de la Bucureşti, erau “sancţionaţi”
prin ridicarea carnetului. Autorităţile spuneau că cei ce nu au carnet nu
pot să predice. Predicatorii care se temeau de Domnul spuneau că au
463
de la Domnul mandatul să predice, şi nici un om sau nici o autoritate
nu poate ridica acest drept. Era o luptă pe care autorităţile o duceau cu
scopul de a opri pe oamenii lui Dumnezeu de la predicarea Cuvântului.
Păstorii slugarnici au recunoscut astfel de reguli, şi prin urmare refuzau
să permită unui predicator fără carnet să proclame Cuvântul Domnului
de la amvonul Bisericilor pe care le păstoreau. Noi, la Caransebeş, nu
am recunoscut şi nu am urmat astfel de reguli. De aceea invitam mereu
pe fratele Liviu Olah să vină la Caransebeş şi să predice Cuvântul lui
Dumnezeu. Lucrul acesta îi întărâta pe cei de la conducerea partidului
din oraş.
Şeful partidului din Caransebeş voia să ne determine pe noi, cei
din conducerea Bisericii Baptiste din Caransebeş să urmăm regulile lor,
şi să nu mai invităm pe fratele Liviu Olah. Bineînţeles că s-a lovit de
refuzul nostru. Cel care le-a spus răspicat că nu vom asculta de ei a fost
fratele Nicolae Rădoi. După multă discuţie, în final şeful partidului din
oraş a zis: “Eu conduc oraşul, şi am să vin personal, şi am să-l pun pe Olah
ăsta jos!” Fratele Rădoi i-a răspuns: “Puteţi să veniţi la serviciile divine
ale Bisericii, dar nu aveţi voie să daţi ordine în Biserica noastră. Pentru
că eu am să vă pun pe scaun!” Oprea s-a enervat şi i-a zis: “Vrei să te pun
pe tine în locul meu?!” Cu alte cuvinte, ne spunea că nu noi conducem
Biserica, ci el şi cei cu care complota împotriva Bisericii. Noi nu am vrut
să ne războim cu autorităţile, ci am vrut un singur lucru, să fim liberi, şi
fratele Liviu Olah, care era servul DOMNULUI să poată să predice liber
în oraşul nostru şi oamenii din oraşul nostru să Îl primească pe Domnul
Isus Hristos ca Mântuitor. Dacă în toate Bisericile Baptiste comitetele şi
păstorii ar fi procedat aşa cum am procedat noi la Caransebeş, alta ar fi
fost starea lucrării lui Dumnezeu din ţara noastră în anii aceia.
MADINA ION, fost membru în Comitetul de conducere a
Bisericii Baptiste din Caransebeş.
ANEXA 24
UN DIALOG CU PASTORUL BELCIU BUSUIOC
În timp ce pregătesc textul unei cărți de memorii am
început să fiu bombardat cu telefoane de unii ce se simt cu musca pe
căciulă. Tare ar vrea ca acțiunile lor să nu fie date la iveală și nici puse în
pagină. Mai ieri păstorul Belciu Busuioc a pledat cu mine să nu cumva să
public numele unora care s-au făcut vinovați de colaborare cu Securitatea,
și aceasta pe motiv că „noi trebuie să iubim pe vrăjmașii noștri!” Chiar
464
Nicolae Rădoi
așa! Dar mai bine să vă las pe voi să îi citiți scrisoarea:
Frate Nicolae
Cred că nu a fost o întâmplare că noi doi am vorbit în această
ultimă săptămână. Dumnezeu care vrea cu orice preţ să ne scape sufletul
de la iad a aranjat aceste discuţii. Acum când dumneata te pregăteşti să
scrii o carte Dumnezeu vrea să-ţi vorbească înainte de a scrie ca ceea ce
scrii să fie spre Slava Domnului.
Tot ce facem noi cu fapta, cu vorba şi cu scrisul trebuie să-l
proslăvească pe Dumnezeu. Din câte înţeleg eu Cuvântul Lui Dumnezeu
ştiu ca nu-i bine ca noi să vorbim de rău pe oameni. (Iacov 4:11) Nu vă
vorbiţi de rău unii pe alţii, fraţilor! Cine vorbeşte de rău pe un frate, sau
judecă pe fratele său, vorbeşte de rău Legea sau judecă Legea. Şi dacă
judeci Legea, nu eşti împlinitor al Legii, ci judecător.
Aici este vorba de Legea iubirii care este Legea împărăţiei Lui
Dumnezeu.
(Iacov 2:8) Dacă împliniţi Legea împărătească, potrivit Scripturii:
„Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”, bine faceţi.
Nouă nu ne place să ne vorbim de rău pe noi înşine şi nici pe
copii noştrii chiar dacă sunt răi şi fac ce nu ne place şi nu ne place când
alţii ne vorbesc de rău familia.
Tot aşa nici Lui Dumnezeu nu-i place să ne vorbim de rău fraţii şi
nici pe duşmanii noştrii. (Mat 5:44) Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii
voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celor ce vă urăsc,
şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, 45) ca să fiţi fii ai
Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste
cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.
Copii Lui Dumnezeu au caracterul Lui
Uneori noi ne dăm să vorbim de rău pe unii fraţi pe motiv că ei
fac rău sau au făcut în trecut rău lucrării Lui Dumnezeu. Trebuie să ştim
că între graniţa mâniei sfinte şi mânia păcătoasă este o linie foarte subţire
care o trecem foarte uşor şi atunci suntem pedepsiţi de Domnul.
Saul făcea mult rău lui David dar David se temea de Dumnezeu
să facă vreun rău lui Saul pentru că era unsul Domnului (deşi era lepădat)
Când Moise s-a mâniat pe popor că vorbeau de rău pe Dumnezeu,
Dumnezeu l-a pedepsit şi a pierdut Canaanul.
(Ps 106:32-33) Ei au mâniat pe Domnul la apele Meriba; şi
Moise a fost pedepsit din pricina lor. 33) Căci s-au răzvrătit împotriva
Duhului Lui, şi Moise a vorbit în chip uşuratic cu buzele. “Mâniaţi-vă
dar nu păcătuiţi să nu apună soarele peste mânia voastră“ a spus Pavel, şi
465
aceasta însemnează că noi trebuie să ne întristăm când cineva face rău în
Lucrarea Lui Dumnezeu dar nu ne dă Domnul voie ca noi să-i facem rău
cu fapta sau cu vorba.
Eu simt ca o datorie să vă aduc aminte ce zice Cuvântul Lui
Dumnezeu ca să fiu curat de sângele dumneavoastră. Un prieten adevărat
nu lasă pe prietenul lui să greşească şi să-şi piardă mântuirea.
Dumneata mi-ai făcut mult bine mie şi familiei mele şi este de
datoria mea să te ajut să nu greşeşti. Dealtfel sunt şi păstorul sufletului
dumneavoastră şi sunt dator să vă ajut.
(Ezechiel 33:8-9) Când zic celui rău: „Răule, vei muri negreşit!”
şi tu nu-i spui, ca să-l întorci de la calea lui cea rea, răul acela va muri în
nelegiuirea lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta.
9) Dar dacă vei înştiinţa pe cel rău, ca să se întoarcă de la calea
lui, şi el nu se va întoarce, va muri în nelegiuirea lui, dar tu îţi vei mântui
sufletul.
Acesta-i motivul pentru care vă scriu aceste rânduri, vreau să fiu
curat de sângele dumnevoastră înaintea Lui Dumnezeu. Poate o să mă
aleg cu ocară sau mânie dar tot atât de bine se poate să mă ascultaţi şi
să vă mântuiţi sufletul şi aceasta este o rezolvare veşnică de care ne vom
bucura amândoi.
De aceea vă rog cu toată dragostea să vă opriţi din denigrări cu
numele care nu fac bine lucrării lui Dumnezeu.
Calea Evangheliei de a-i ajuta pe oameni ne-a arătat-o Domnul
Isus şi este aceasta:
Să mergem la ei şi să le spunem ce au greşit, dacă nu ne ascultă,
să mai luăm unul sau doi fraţi, dacă nu ascultă nici atunci, să-l spunem
Bisericii, iar dacă nu ascultă nici de Biserică să fie socotit ca un păgân
sau un vameş.
Dacă dumneavostră aţi urmat această cale atunci liniştiţi-vă şi
lăsaţi-L pe Dumnezeu să lucreze ca să nu vă pomeniţi că vrând să faceţi
ce este bine face-ţi slujba celui rău.
Vă rog să vă uitaţi la oamenii pe care îi recunoaşteţi ca oameni ai
Lui Dumnezeu şi să vedeţi exemplul lor. Iată câteva Exemple:
Fratele Liviu Olah, om al Lui Dumnezeu care a suferit din cauza
fratelui Ţon mai mult ca alţii, aţi văzut că nu l-a vorbit de rău niciodată !
De ce???
Fratele Petrică Cocârţeu care a suferit şi închisoare, nu vrea să
vorbească de rău?
Wurmbrand care a suferit mai mult ca toţi din partea fraţilor în
466
Nicolae Rădoi
timpul regimului comunist. A condamnat Comunismul până în măduva
oaselor, dar nu a vorbit de rău pe fraţii care i-au făcut mult rău.
Nu a vorbit de rău pe fraţi cu numele în nici o carte a sa şi nici în
predici! De ce??
Dumneata ştii că Diavolul când ispiteşte pe om să facă rău are
câteva unelte de care se foloseste: O sulă, o pătură şi o trâmbiţă. Cu sula
îl împunge pe om să facă răul. Cu pătura îl acoperă şi îi spune că nu-l
vede nimeni şi nu va şti nimeni şi apoi i-a pătura şi sună cu trâmbiţa tot
ce a făcut.
Oamenii aceştia despre care dumneata vorbeşti au fost împinşi
de diavolul să facă răul. Diavolul le-a spus că nu va ştii nimeni. Iar acum
trâmbiţa anunţă răul făcut.
De ce ne punem noi în slujba diavolului să fim trâmbiţa lui
când noi trebuie să fim trâmbiţa lui Dumnezeu care trebuie să vestească
mântuirea.
Mulţi din oamenii pe care dumneata îi pomeneşti nu se mai
pot pocăi că deja au murit şi atunci pe cine ajută că vorbeşti despre ei.
Aceasta este absolut lucrarea celui rău. Alţii încă mai vestesc Evanghelia
şi Pavel scrie: Filipeni 1:15-18) Unii, este adevărat, propovăduiesc pe
Hristos din pizmă şi din duh de ceartă; dar alţii din bunăvoinţă.
18) Aceştia din urmă lucrează din dragoste, ca unii cari ştiu că
eu sunt însărcinat cu apărarea Evangheliei; 17) cei dintâi, din duh de
ceartă vestesc pe Hristos nu cu gând curat, ci ca să mai adauge un necaz
la lanţurile mele. 18) Ce ne pasă? Oricum: fie de ochii lumii, fie din toată
inima, Hristos este propovăduit. Eu mă bucur de lucrul acesta şi mă voi
bucura.
Când am venit în Australia am avut o discuţie într-o familie şi
fratele m-a întrebat ce ştiu despre fratele X. Atunci eu i-am povestit de
suferinţele care le-am avut din cauza lui.
După aceia eu am costatat că ei se hrăneau şi au învăţat multe
lucruri bune din predicile fratelui pe care eu l-am vorbit de rău. Atunci
mi-am dat seama ce mare rău am făcut față de Lucrarea Domnului. Am
venit în faţa Bisericii, mi-am mărturisit greşeala şi am sfătuit pe fraţi să
nu mai vorbească de rău pe predicatori că pot face mare rău.
Acesta-i motivul pentru care eu n-am dat nume când am scris
despre lucruri negative care s-au întâmplat la Caransebeş. Am dat
nume numai când am vorbit de lucrurile pozitive care aduc Slavă Lui
Dumnezeu.
Urmaşii noştrii trebuie să ştie ce lucrări minunate a făcut
467
Dumnezeu prin dumneata şi despre ele trebuie să vorbeşti şi să-l lauzi pe
Domnul.
Cum te-a folosit Dumnezeu să duci cu mașina, să ajuţi cu bani şi
să găzduieşti oameni mari care au vestit Evanghelia şi multe suflete s-au
mântuit şi o să vezi că în cer ai plată alături de Olah Liviu că dumneata
l-ai ajutat să facă Lucrarea Lui Dumnezeu. O să împarţi şi cu mine toată
răsplata pentru sprijinul care mi l-ai dat în lucrarea de la Caransebeş.
Frate Nicolae te rog fierbinte înaintea Lui Dumnezeu să te opreşti
de la lucrurile care te-ar face să-ţi pierzi cununa şi răsplata.
Apocalipsa 3:11) Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să
nu-ţi ia cununa.
Domnul să te ajute să înţelegi că sunt prietenul adevarat care îţi
vrea binele veşnic.
Harul şi Pacea Domnului să te însoţească!
Busuioc
Melbourne la 15 Iulie 2016
Mai jos veți citi răsunsul pe care eu l-am dat păstorului Belciu
Busuioc
Frate Busuioc,
Nici eu nu cred că am ajuns întâmplător în contact. Cred că aveţi
probleme majore în felul în care abordaţi problemele. Se vede că aţi fost
şcolat la picioarele lui Bunaciu, un om care şi-a trădat fraţii, l-a trădat
pe Domnul, dar a pretins în gura mare că a slujit interesele Bisericii
lui Christos! Şi-a dezvoltat felul lui de argumentare pentru a-şi susţine
vanitatea, dar lucrul acesta nu a putut înşela decât pe cei naivi sau de
aceeaşi categorie ca el.
Tot ce facem cu vorba, cu scrisul, cu fapta trebuie să corespundă
adevărului, căci numai aşa îl slăvim pe Dumnezeu. Şi eu ştiu că nu este
bine să vorbim de rău pe oameni. Dar a spune omului să se pocăiască şi
a-i arăta răul de care trebuie să se pocăiască nu e vorbire de rău. Tu îmi
spui mie că sunt rău şi trebuie să renunţ la demascarea păcătoşilor, deci
mă judeci, mă condamni, faci tocmai ceea ce îmi spui mie să nu fac. Eu
am în faţă relele celor ce au trădat pe fraţi, şi tu îmi spui că nu este bine să
îi îndemn la pocăinţă! Mai degrabă vrei să îi las să meargă în iad, decât să
le spun să se pocăiască! Ce dragoste ai tu faţă de cei păcătoşi, dacă vrei
să opreşti pe cei care le arată faptele ca să se pocăiască?
Textele pe care le invoci nu se aplică la cazul de faţă, deoarece
468
Nicolae Rădoi
este vorba de vorbire de rău, adică imputare a unor lucruri ce nu sunt
adevărate! Aceea e vorbire de rău! Dacă iubim pe fraţi nu îi vom lăsa să
meargă spre pierzare, fără să le spunem adevărul!
După interpretarea ta Domnul Isus i-a vorbit de rău pe farisei
şi cărturari când le-a spus: Pui de năpârci, morminte văruite, etc. în
Matei 23. Sau nu cunoaşteţi textul? La fel ca şi trădătorii din timpul
comunismului care nu cunoşteau decât un text, Romani 13, fiţi supuşi
autorităţilor! Nu cunoşteau textul care spune să ascultăm de Dumnezeu
mai mult decât de oameni! De ce faceţi selecţie de texte care vă convin?
Astfel de argumentare vicioasă nu vă face cinste! Se vede că aţi deprins-o
de la cei vânduţi să facă rău, persecutorii fraţilor lor în comunism!
Dar de apostolul Pavel ştiţi ceva? Când a spus: Alexandru
Căldăraru mi-a făcut mult rău, oare Pavel vorbea de rău pe alţii? După
teoria ta aşa este! După Cuvântul lui Dumnezeu nu este vorbire de rău,
ci atenţionarea altora să nu cadă victime acelui om nelegiuit! Iosif Ţon
a făcut mult rău, şi încă face victime! Nu vă temeţi că veţi da odată
socoteală lui Dumnezeu de faptul că aţi contribuit la victimizarea altora
pentru că nu aţi expus ereziile lui Iosif Ţon şi faptele lui care îl arată a fi
pervers?
Dar apostolul Ioan? Îl avertiza pe Gaius că există unul, Diotref,
care ne vorbeşte de rău, care dă pe fraţi afară etc., etc. Şi Ioan a vorbit
de rău pe alţii, el ucenicul iubirii? Veniţi-vă în fire şi nu păcătuiţi!
Exact ca şi Diotref au făcut Mara, Bunaciu, Bărbătei, Băleanu, Stanca,
Găvăgină... Au dat afară pe alţii din Biserica Domnului! I-au ponegrit cu
vorbe mincinoase, şi tu ştii lucrul acesta. Biblia îţi cere să îţi ridici glasul
în apărarea celor nedreptăţiţi! Tu nu ţi-ai ridicat glasul! Ci ai contribuit la
darea afară a unor credincioși! Iar acum scuzi pe răufăcători și încerci să
le ascunzi faptele și să oprești pe cei care vor să le aducă la lumină pentru
a le da posibilitatea să se pocăiască și pentru a oferi tinerei generații un
avertisment cu privire la cei ce au trădat pe frați!
În loc să educați tânăra generație în adevăr și dreptate, suciți căile
Domnului! Credeți că veți scăpa de osânda Domnului?
Acum te rog să îmi răspunzi la câteva întrebări:
Alaltăieri ai spus că Țon la Caransebeș a susținut Comitetul ales,
dar ulterior l-a denigrat la Uniune. Și că la Caransebeș Țon a spus: doar
Biserica alege și numai Biserica îi dă jos!
Ieri ți-am trimis înregistrarea în care la Los Angeles ai susținut că
tu ai spus la Caransebeș acele cuvinte și Iosif Țon venise la Caransebeș
să deraieze ceea ce se hotărâse. Vezi că te-ai contrazis? Ori nu ții minte,
469
și atunci nu te califici să vorbești despre ceea ce s-a întâmplat, ori ești
răuvoitor, și cauți să scoți basma curată pe Iosif Țon. De ce nu ai abordat
problema aceasta după ce ți-am trimis înregistrarea?
Ești chair atât de naiv să crezi că acțiunile Comunității de
Timișoara și cele ale Uniunii au fost rezultatul faptului că au fost rău
informați? Ne crezi proști? Tu știi foarte bine că cei de la Comunitate
și Uniune acționau la cererea Partidului, și nu în urma unor informații
greșite! De ce te încarci de păcat susținând o minciună? Cui servește o
astfel de minciună? Doar să îi scuze pe trădătorii fraților!
Când Bunaciu și acoliții lui ne-au condamnat și vorbit de rău, te-ai
ridicat împotriva lor să le spui că merg în iad? Ei ne-au semnat sentința
de condamnare, și tu îi scuzi! Ce vrei de fapt? Ei ne-au judecat pe noi
și ne-au condamnat pe baza unor minciuni! Și tu ne spui nouă să nu îi
judecăm! Nu noi îi judecăm, ci faptele lor îi judecă în fața mulțimii!
Ce poți spune despre Pavel Nicolescu, Aurel Popescu, Liviu Olah
(care a spus clar că Iosif Țon l-a împins să nu asculte de voia Domnului
la botezul intenționat la Criș) și alții care au expus trădările unor frați?
Au fost și aceștia greșiți? Să nu cumva să aveți curajul să aruncați cu
noroi pe acești frați!
Există o singură explicație pentru poziția ce ai luat-o. Îi scuzi pe
trădători, pentru că și tu ai la activ păcatul acesta de care nu te-ai pocăit.
În loc să aperi adevărul, încerci să ascunzi de generația nouă păcatul
trădării fraților.
Nădăjduiam că măcar în ceasul din urmă vă veniți în fire, dar se
vede că nu aveți deloc de gând să fiți onești, toți cei ce ați făcut servicii
Securității ca să vă plimbați prin Apus. Așa a fost și Dugulescu, care în
loc să se pocăiască de trădările lui, a făcut infarct când i s-au scos faptele
la iveală. Tu ai fost vicepreședinte alături de Mara și alți trădători. Nimeni
nu ajunge acolo fără să facă compromisuri! Când vrei să le mărturisești?
După moarte? E prea târziu! Vei suferi mânia Domnului!
Când Ceaușescu arunca în temniță pe unii credincioși tu te plimbai
prin alte țări și duceai vestea drepturilor religioase ale credincioșilor din
România. La întoarcere vorbeai de rău țările Apusului. Nu te temi de
Dumnezeu? Credeți că dacă ați învățat ceva versete din Biblie pe care
le invocați în afara contextului lor, puteți să vă scuzați și înaintea lui
Dumnezeu?
Nu e târziu să vii sincer înaintea Domnului și să îți pui viața în
rânduială. Toți trădătorii ați dori să nu apară cartea mea. Vă temeți de
adevăr! Vă DERANJEAZĂ adevărul și credeți că puteți să manipulați
470
Nicolae Rădoi
lucrurile! Dar totul iese la lumină! Ceea ce ați făcut la întuneric va fi
proclamat de pe acoperișurile caselor!
Dacă crezi că poziția ta este demnă de a fi apărată, hai să ieșim pe
blog cu un dialog. O să ieși cam șifonat. Domnul să aibă milă de tine!, că
vrei să tăinuiești adevărul!
Fratele Lae, care îți vrea binele, că ai fost prietenul meu, și îți dă
aceste medicamente ca să nu îți pierzi sufletul!
PS La care mai adaug următoarele:
În cei patru ani cât ai fost vicepreședinte al Uniunii Baptiste din
România alături de Cornel Mara, Paul Bărbătei și Ioan Bunaciu, ai mers
la ei să îi îndemni să își mântuiească sufletele mărturisind păcatul trădării
față de noi, cei de la Caransebeș? Că ei au iscălit sentința noastră cu
mâna lor!
Eu ți-am spus ceea ce ai făcut bine, la timpul cât ai fost seminarist
și ai avut principii sănătoase. Dă-mi voie și acum, când văd că ai părăsit
principiile și încerci să acoperi murdăriile celor de la conducerea Uniunii
Baptiste din perioada comunistă, să îți spun că nu faci bine. Istoria vă va
condamna pe toți cei ce suciți adevărul.
Dacă ai colaborat cu asemenea indivizi rău famați, vezi să nu fie
adevărat proverbul: Spune-mi cu cine te însoțești ca să îți spun cine ești.
Mai ieri voiai să susții că Iosif Țon ne-a sprijinit inițial cu ședința
Comitetului de la Caransebeș cu cuvintele: „Biserica i-a ales și numai
Biserica îi poate da jos!” Aceasta cu privire la hotărârea Comunității de
Timișoara de a ne destitui. Eu am susținut că acelea au fost cuvintele tale,
nu ale lui Iosif Țon. M-ai contrazis. Fragmentul de înregistrare pe care ți
l-am trimis arată că nu Iosif Țon a făcut acele afirmații, ci tu le-ai făcut.
În realitate Iosif Țon a cerut să ne supunem deciziei celor de la Timișoara
și ne-a cerut să anulăm decizia Adunării Generale pe motiv că nu am
făcut-o în urma unui post cu rugăciune timp de trei săptămâni. Dacă
dorești înregistrarea integral ți-o putem trimite, dar nu vei avea câștig de
cauză.
https://www.youtube.com/watch?v=N-Qg1rtQmp4&feature=em-share_
video_user
https://www.youtube.com/watch?v=NTL8NTE1a04
După ce ți-am trimis fragmentul nu ai mai abordat subiectul, deşi
ar fi trebuit să recunoști că l-ai apărat pe Iosif Țon în ciuda adevărului.
471
În dialog cu pastorul Belciu Busuioc (II)
Păstorul Busuioc este alertat că urmează să îmi public memoriile

legate de Caransebeș 1978 și dorește să se asigure că nu dau în vileag
numele celor ce au jucat un rol nefast în toată istoria persecuțiilor Bisericii
Baptiste din Caransebeș între anii 1977-1982.
El însuși mi-a scris ceva despre acele evenimnte, în care
promovează ideea că toată persecuția s-a datorat unui singur individ,
membru al Bisericii, membru în Comitetul Bisericii până în februarie
1978, agent de Securitate, pion al vânduților de la Comunitatea Baptistă
din Timișoara și Uniunea Baptistă de la București etc.
Păstorul Busuioc îl identifică pe acel individ ca „fratele X”, și nu
are curajul să îi spună pe nume. Deh, ar putea supăra anumite rudenii ale
vândutului. În rest? Păstorul Busuioc nu vede la conducerea Comunității
de Timișoara și la conducerea Uniunii din București decât oameni
admirabili, onești, cinstiți, bine intenționați, care au avut un singur cusur:
au fost informați greșit de „fratele X”. Și cu informația greșită au venit la
Caransebeș să îndrepte lucrurile… Atât!
Chiar și Iosif Țon este prezentat ca unul care a susținut lupta
Comitetului Bisericii Baptiste din Caransebeș ales în februarie 1978
(Comitet ce refuza prezența împuternicitului la ședințele sale și respingea
amestecul autorităților în deciziile Bisericii). Astfel, păstorul Belciu
Busuioc pretinde că Iosif Țon ar fi susținut că „Biserica a ales Comitetul
și numai Biserica îi poate demite!” implicația fiind că cei de la Timișoara
și București nu pot schimba Comitetul Bisericii, nu pot anula o decizie
luată de Biserică! Ori Iosif Țon venise în seara aceea la Caransebeș tocmai
pentru a schimba hotărârea Bisericii care reconfirmase Comitetul! Și de
ce Adunarea Generală a reconfirmat Comitetul? Pentru a arăta celor de
la Timișoara și București că Biserica ce i-a ales în februarie 1978 nu vrea
să accepte cererea samavolnică a conducerii Comunității de la Timișoara
să schimbe Comitetul Bisericii!
Ca să încurce lucrurile, păstorul Busuioc mai pretinde că la
Adunarea Generală a Bisericii Baptiste din Caransebeș din iulie 1978
Biserica a decis, ca să împace pe cei de la Comunitatea Baptistă din
Timișoara ce cereau acest lucru, să dea pozițiile de secretar, casier și
diacon la trei bătrâni din vechiul Comitet, compromiși de ani de zile!
Aceștia ar fi fost forul care să ne reprezinte Biserica. Așa că atunci
când păstorul Belciu Busuioc spune că Iosif Țon a pretins ca hotărârea
Bisericii să fie respectată, nimeni nu știe la ce s-a referit: La Comitetul
472
Nicolae Rădoi
fantomă, care nu a fost ales niciodată, ci numai în imaginația păstorului
Busuioc? Sau la Comitetul real al Bisericii, ales în februarie 1978 și
reconfirmat în acea ședință, deoarece Biserica nu a vrut să facă pe placul
Comunității să dea jos un Comitet ales statutar? Confuzia și echivocul au
fost unelte apreciate la cei care au slujit Securității. Puteau astfel să evite
responsabilitatea pentru ceea ce au spus!
Noi i-am trimis păstorului Busuioc un fragment ce redă o
discuție de la Los Angeles din 1994 la care au fost prezenți printre alții
păstorul Liviu Țiplea, păstorul Belciu Busuioc, păstorul Iosif Țon și
subsemnatul. Acolo, în acea discuție, păstorul Busuioc a spus răspicat că
el l-a admonestat pe Iosif Țon cu cuvintele: „Biserica i-a ales și numai
Biserica îi poate da jos”, ceea ce înseamnă că a stat împotriva dorinței
lui Iosif Țon de a înlătura Comitetul ales al Bisericii. Realitatea este că
acum păstorul Busuioc încearcă să îl scoată basma curată pe Iosif Țon
și pe ceilalți trădători ai fraților ce au acționat împotriva Bisericii. Nu
găsim decât o explicație: Păstorul Busuioc a avut un rol în cele ce s-au
întâmplat la Caransebeș în octombrie 1978 și în cele ce au transpirat
după venirea lui la Caransebeș ca păstor la începutul anilor 1980.
În ce privește evenimentele din octombrie 1978 când noi am fost
arestați și încarcerați, păstorul Busuioc a decis că era mai bine să se țină
la distanță, deși noi îl alesesem ca păstor, fiind convinși că va sta pe
poziție pentru adevăr și dreptate. Ce s-a întâmplat cu păstorul Busuioc
după acea Adunare Generală a Bisericii din iulie 1978 putem doar bănui.
Cert este că ulterior a refuzat să se mai implice în lucrarea Bisericii
și a stat în tăcere când am fost arestați și încarcerați. Nu și-a ridicat
vocea să condamne nedreptatea și trădarea de care am avut parte prin
reprezentanții baptiștilor de la Timișoara și București. De asemenea, nu
a luat atitudine nici față de scrisoarea prin care Iosif Țon din noiembrie
1978 ne-a calomniat.
Devenit păstor al Bisericii Baptiste din Caransebeș prin 1981 sau
1982, a colaborat cu oamenii care ne-au trimis la închisoare, a exclus din
Biserică pe cei care au încercat să fugă în Apus și a condamnat pe cei
care doreau să părăsească țara. Interesant că atunci când el a plecat din
țară, pentru sine a pretins că are călăuzire din partea lui Dumnezeu, să
plece de la o Biserică de sute de membri la una mică în Australia. Tot în
decada anilor 1980 a fost promovat ca vicepreședinte al Cultului Baptist
din România și a început să facă o serie de călătorii în Vest. Acolo spunea
că creștinii din România se bucură de libertăți, iar când se întorcea în
România spunea cât de rea este societatea Apusului. Toate acestea sunt
473
dovezi ale colaborării sale cu Securitatea. Dacă nu este adevărat îl rugăm
să dea o declarație prin care să spună că nu a semnat un angajament
de colaborarea cu autoritățile, că nu a dat declarații Securității, că nu
s-a dus săptămânal așa cum făceau păstorii lipsiți de integritate (luni
dimineața mai ales) la sediul Securității sau al Miliției să dea rapoarte
despre activitățile Bisericii. Îi vom publica declarația pe blog.
Până atunci, îi cerem să ne dea voie să nu îl credem pe el, ci pe cei
peste 300 de membri care au fost prezenți și neagă faptul că cei trei
bătrâni trădători ar fi fost reinstaurați în Comitetul Bisericii. Dacă cei
trei ar fi fost restaurați în funcțiile de conducere ale Bisericii ca și for
reprezentativ al Bisericii în relațiile cu Comunitatea și Uniunea, cum se
face că între 13-15 octombrie 1978 nu au fost ei cei ce au reprezentat
Biserica interacționând cu vânduții Cultului veniți să ne destituie, ci noi,
Comitetul ales în februarie 1978?
Probabil că ceea ce are în minte păstorul Busuioc este faptul că
imediat după arestarea noastră și eliminarea din membralitate a celor ce au
refuzat să adereze la reorganizarea Bisericii, păstorul Ieremia Găvăgină
a preluat conducerea Bisericii Baptiste din Caransebeș și a instalat la
cârma Bisericii pe cei trei compromiși de care vorbește păstorul Busuioc.
Iarăși, pretenția lui ca noi să nu publicăm nume (și să nu arătăm
faptele trădătoare ale celor ce, deși pretindeau că ne reprezintă drepturile
în fața autorităților, de fapt au persecutat pe credincioșii din România
sub Ceaușescu), sub motiv că aceasta ar fi vorbire de rău, este ridicolă.
El insistă să spună că Richard Wurmbrand nu a expus pe nici un trădător
de frați, și că la fel trebuie să o facă și alții, dar uită intenționat faptul că
Richard Wurmbrand nu a fost trimis la închisoare de „frații” noștri, ci
de autorități, pe când noi am fost trimiși de cei promovați la conducerea
Cultului Baptist, cei din Timișoara în cârdășie cu cei din București.
De ce o fi având atâta sensibilitate păstorul Busuioc față de
trădători sau eretici, cum este Iosif Țon la ora actuală? De ce insistă să
nu publicăm nimic cu nume, și nu vede că alți păstori ca Liviu Olah,
Daniel Brânzei, Ioan Brisc, Florin Filip, Marius Cruceru, Daniel Chiu,
Paul Negruț și alții au arătat deschis ereziile lui Iosif Țon, nesfiindu-
se, și bloguri ca Centrul de istorie și apologetică, Barthimeu și Vestea
Bună dau publicității informații inedite legate de persecuțiile suferite
de creștinii din România din cauza fraților mincinoși? Noua generație
are nevoie să fie informată cu privire la fenomenul colaboraționist, căci
numai așa va cunoaște suferința îndurată de oamenii nevinovați ai lui
Dumnezeu din cauza lașității și trădării celor ce trebuiau să îi apere, și
474
Nicolae Rădoi
numai așa se vor întări să rămână fideli Domnului atunci când la rândul
lor vor fi trădați de oportuniști. Că Iuda nu va dispare niciodată dintre
frați.
Nu, nu facem un serviciu lucrării lui Dumnezeu dacă tăcem și
acoperim faptele de trădare ale celor ce au vândut pe frații lor autorităților
comuniste. Și cei neregenerați recunosc faptul că vinovăția trădătorilor a
fost mai mare decât a torționarilor.
https://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com/page/3/
Opinie radicală: cred că informatorii sunt mai vinovați decât
ofițerii de Securitate
Probabil că fiii luminii ar trebui să învețe de la cei care nu au
ajuns la lumină!
O altă scrisoare a pastorului Belciu Busuioc
Se pare că cei ce vor să se îndreptățească în loc să mărturisească

sunt foarte persistenți. Dialogul meu cu păstorul Busuioc continuă. Puteți
să îi citiți scrisoarea și apoi răspunsul meu.
Răspunsuri la neclarităţile din scrisoarea mea
Frate Nicolae
Îmi pare foarte rău că scrisoarea mea care a pornit din îndemnul
cugetului meu care m-a mustrat în părtăşia mea cu Domnul de ce te las
să greşeşti şi nu-ţi spun că faci rău a ajuns să fie batjocorită şi eu să fiu
murdărit cu atât noroi cât n-am fost niciodată de când mă ştiu.
Eu am crezut că este o discuţie personală ca între fraţi care se
iubesc dar văd că dumneata ai împărtăşit-o cu oamenii care îţi scriu pe
blog şi care nu mă cunosc îndeaproape cum mă cunoşti dumneata şi pot
greşi în părerile lor dar dacă Dumnezeu a crezut că trebuie să mă lase să
trec şi pe aici. Dacă Şimei trebuie să blesteme poate că Domnul l-a pus
să blesteme.
Mie personal să ştii că nu mi-ai făcut nici un rău din următoarele
motive:
1. Apostolul Petru a spus: 1Pe 2:19 Căci este un lucru plăcut, dacă
cineva, pentru cugetul lui faţă de Dumnezeu, sufere întristare, şi sufere
pe nedrept. Dumnezeu care-mi cunoaşte inima ştie că toate acestea sunt
învinuiri nedrepte, aşa că mă bucur din partea Lui de Har mai mult.
2. Învinuirile aduse mă smeresc îmi pun la pământ reputaţia
475
dar aceasta Domnul judecătorul cel drept o v-a judeca şi-mi va aduce
răsplată, daca nu pe pământ va fi în veşnicie. 2Co 4:17 Căci întristările
noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate
vecinică de slavă.
Dar ați făcut mare rău:
1. Pentru dumneavoastră care aţi respins avertizarea din partea
Domnului şi aţi răsplătit binele cu rău (nu vă dau textul care vorbeşte
despre aceasta ca să nu socotiţi că este un blestem)
2. Pentru Lucrarea Domnului a cărui Evanghelie încă o predic şi
prin acest noroi aruncat asupra mea de fapt aţi făcut pe alţii să păcătuiască
şi să vomite predicile mele, pentru că ei nu mă cunosc îndeaproape. Eu
mă rog să fiţi cel puţin atât de înţelept ca Gamaliel Fapte 5:39) ........ Să
nu vă pomeniţi că luptaţi împotriva lui Dumnezeu”.
Aţi reproşat că textele care eu le-am scris în scrisoare nu
se potrivesc în acest context. Vreau să vă atrag atenţia că este foarte
important cine ne conduce prin Scriptură. Dacă ne conduce Duhul Lui
Dumnezeu, El ne va arăta toate textele care ne ajută să ne apropiem de
Dumnezeu dar dacă ne conduce un duh străin el ne va ajuta să găsim
toate textele care ne încurajează la păcatul care tot el ne îndeamnă să îl
facem.
Am căutat să vă explic că defăimarea nu ajută decât pe Satana
care trâmbiţează păcatele fiilor Lui Dumnezeu. Aţi spus că-i ajutaţi pe
oameni să se pocăiască, pe cine ? Pe cei morţi ? Pe Busuioc şi pe Ţon?
Erau alte căi să-i ajutaţi cum spune Evanghelia. Veţi zice am făcut-o
şi nu se schimbă. Dacă ai spus-o Bisericii lasă-l în pace pe seama Lui
Dumnezeu.
Mi-ați cerut să dau declaraţie că nu am semnat angajament cu
Securitatea şi că nu m-am dus săptămânal să dau raport cum dădeau alţii.
Dragilor în Fața Lui Dumnezeu vă scriu încă odată că ,,nu am
semnat angajament şi nici nu m-am dus să dau raport la Securitate”. Nu
pentru că am fost mai viteaz şi mai puternic ca alţii ci pentru că am umblat
cu frică de Dumnezeu nu de oameni şi m-a păzit Dumnezeu. Despre
relaţiile mele cu Securitatea eu v-am scris detailat în prima scrisoare dar
nu ştiu de ce nu mă credeţi. Este problema dumneavoastră dacă credeţi
că trebuie să trăiţi cu bănuieli rele, trăiţi, eu nu pot să vă opresc.
Vreau să fac clar că eu am intrat în Comitetul Uniunii în anul
1987 şi am fost acolo pe timpul comuniştilor, doar doi ani şi în timpul
acesta am avut o singură ieşire în America la Convenţia de la Detroit.
Atunci fraţii mi-au încredinţat să chem frăţietatea din România la o zi de
476
Nicolae Rădoi
Post şi rugăciune.
Cum am ajuns acasă am luat telefonul şi am sunat la cele 6
comunităţi din România şi am rugat pe preşedinţi să anunţe pe raza
Comunităţilor ziua de post din 5 Noiembrie 1989. În America cât am
stat nu am vorbit de bine regimul comunist iar la întoarcere nu am vorbit
de rău America. Am mai avut o ieşire din ţară în anul 1988 la Congresul
Federaţiei Baptiste Europene din Scoţia. Atunci nici atât nu am vorbit cu
nimeni despre regimul comunist că nu ştiam nici engleza nici germana,
atunci am fost însoţit de fratele Vasile Gherman. Cine vrea să trăiască cu
bănuieli rele n-are decât să o facă, este problema lui.
Am fost învinuit că am fost în conducere cu fraţii Mara, Bărbătei
şi Bunaciu şi nu i-am ajutat să se pocăiască. Ei nu mai erau în conducerea
Uniunii când eu am intrat.
În ce priveşte ultima Adunare Generală cred că cel mai bun lucru
ar fi dacă găsim procesul verbal de atunci sau să întrebăm pe fraţii Vuc
Viorel sau Petrică Cocârţeu care au fost implicaţi acolo.
Eu cred că scriind cele de mai sus s-au făcut ceva lămuriri. Eu
cred însă în lămurirea pe care o va da Dumnezeu în ziua judecăţii când
toate amănuntele vor ieşi la iveală. Până atunci ce-mi rămâne este să iert,
să iubesc şi să mă rog pentru fraţii mei. Cu dragoste în Hristos.
Busuioc
Melbourne la 20 Iulie 2016
Și acum răspunsul:
Frate Busuioc,
Scrisoarea ta începe pe un ton de condamnare, deoarece am publicat
schimbul nostru de păreri și convingeri. Ai adoptat un glas plângăreț care
vede o catastrofă în faptul că am publicat ceva care șifonează sau atinge
portretul imaculat al păstorului Busuioc! Autocompătimirea cu aluzii în
care te asemeni cu David când era vorbit de rău de Șimei mi se pare
nepotrivită pentru un predicator matur.
Apoi folosirea de versete și expresii ce seamănă cu un blestem nu
îi face cinste păstorului Busuioc. Domnul Isus a cerut să binecuvântăm,
nu să blestemăm. Ce schimbare de ton de la glasul mieros cu care îmi
cereai să nu „vorbesc de rău” nici pe dușmani și blestemele ce le arunci
la adresa mea pentru că am îndrăznit să contest ceea ce îmi spui și îmi
ceri pe ton de șef de partid.
Fă un pic distincție între „avertizarea Domnului” căreia eu îi dau
toată atenția și avertizarea păstorului Busuioc (pe care tu o confunzi cu
477
a Domnului), care mi se pare trasă de păr, deoarece vrea să acopere pe
trădătorii de frați și să le perpetueze o aură de lucrători buni ai Domnului,
când în realitate au fost lucrători răi!
Când apostolul Pavel a fost arestat de iudei, el a spus că este gata
să stea la judecată și dacă a făcut ceva rău, nu se dă în lături să sufere
condamnare... Se vede că nu ai această atitudine a apostolului Pavel care
se lăsa analizat în activitatea lui! Tu ești total convins că nu ai nimic
de analizat în lucrarea ta și susții că cei care își permit să o facă „luptă
împotriva lui Dumnezeu”! Sameni foarte bine cu carismaticii cărora dacă
le spui că ceea ce ei pretind ca manifestare a Duhului lui Dumnezeu nu
este de la Duhul Sfințeniei, te acuză imediat de hulă împotriva Duhului
Sfânt! Mai ușor cu amenințările de genul acesta. Apostolul Pavel și
apostolul Ioan ne cer să analizăm orice duh!
Apostolul Pavel a avut oponenți, dar acest lucru nu i-a împiedecat
pe cei ce erau rânduiți de Dumnezeu să primească Cuvântul și să fie
mântuiți! De ce îți închipui că faptul că ești analizat și chestionat este o
catastrofă pentru cei ce îți ascultă predicile? De unde atâta orgoliu? Ești
revelația ultimă a lui Dumnezeu și oricine își permite să te critice este
hulitor?
Nu eu am început acest dialog! Tu te-ai aruncat în arenă și mi-
ai cerut să nu public nume invocând texte biblice ce nu aveau nimic
de a face cu situația mea. Dacă te-am luat la întrebări, mă ameninți cu
anatema.
Mă bucur că poți declara că nu ai semnat angajament (,,nu am
semnat angajament şi nici nu m-am dus să dau raport la Securitate”),
totuși nu specifici ce angajament, nici nu spui că nu ai dat nici un fel de
raport la Securitate (aici termenii se complică. Unii au dat „declarații”,
de aceea, ca să iasă cu fața curată susțin că nu au dat raporturi, alții au
dat „rapoarte” și cu aceeași stratagemă susțin că nu au dat declarații). Eu
doresc să te întreb: După ce te-ai întors din Apus ai fost solicitat să dai
raport (sau declarație sau o notă de informare la întoarcere – numește-o
cum vrei, dar fii fără echivoc), sau nu ai fost solicitat? Dacă ai fost
solicitat, ai dat raport sau declarație, sau ai refuzat să o dai? Dacă după
prima ieșire în Apus ai refuzat să dai nota respectivă, cum de ai mai fost
favorizat să primești din nou viză de călătorie în străinătate? Fraza „nu am
semnat angajament și nici nu m-am dus să dau raport la Securitate” poate
fi înțeleasă în multe feluri. O altfel de declarație de genul: „Securitatea
nu a primit niciodată de la mine declarații, note, rapoarte etc. Nu am avut
nici o obligație față de Securitate, deoarece am refuzat să semnez orice
478
Nicolae Rădoi
angajament față de ei!” ar fi mai clară decât cea oferită, care suferă de
echivoc.
Nu ai răspuns nimic la întrebările reale ridicate de răspunsul meu
la scrisoarea ta.
De ce ai susținut că Iosif Țon era de partea Comitetului Bisericii
când de fapt tu îl admonestai cu vorbele: „Biserica i-a ales, numai
Biserica îi poate da jos?”
Când Iosif Țon a strecurat în scrisoarea din 26 noiembrie 1978
ideea că noul Comitet ales în februarie 1978 nu te voia ca păstor, și că
aceasta a fost problema pentru care au intervenit cei de la Comunitatea
din Timișoara și cei de la Uniunea din București (lucru ce era o minciună,
și el știa că motivul real era că nu mai voiam să îi lăsăm să tragă sforile),
de ce nu ai intervenit să îi spui că propaga un neadevăr, din moment ce
noul Comitet te-a recomandat Bisericii și a insistat să fii ales?
De ce aceia care doreau să emigreze în Apus erau „necălăuziți”
de Duhul lui Dumnezeu și tu, care ai exclus pe cei care încercau să treacă
frontiera, ai pretins pentru tine că erai călăuzit când ai hotărât plecarea în
Australia? Oare numai tu erai călăuzit? Nu îți sare în ochi faptul că păstorii
din România ceaușistă primiseră sarcina să descurajeze emigrația, și tu
ai făcut tocmai jocul autorităților ce condamnau pe cei doritori să plece
din țară? Pentru cine ai lucrat când ai dat afară din Biserică pe cei ce
încercaseră să iasă din iadul comunist?
Îmi spui că Ioan Bunaciu și alții menționați în memoriile mele sunt
morți, și nu mai pot fi ajutați, dar uiți faptul că au copii, care nici ei nu au
avut curajul să condamne faptele părinților lor, ci mai degrabă au profitat
de trădările părinților și au fost și ei cocoțați în piramida conducerii
Cultului Baptist. Ei bine, aceștia pot să se pocăiască, și probabil că s-ar
pocăi dacă păstorul Busuioc și ceilalți păstori i-ar îndemna la pocăință și
ar refuza să îi voteze în funcții de conducere ale Cultului Baptist, în loc
să îi scuze și să le liniștească conștiința pătată.
Spui că la momentul în care ai ajuns vicepreședinte, Cornel Mara
și Paul Bărbătei nu mai erau în conducerea Uniunii. Dar Ioan Bunaciu era
tot acolo, la cârma Seminarului. Și avea mâinile încărcate de nelegiuire!
L-ai admonestat? Și ce dacă unii nu mai erau în funcții de conducere?
Erau în viață și activi! Ați dat o declarație, voi cei nou aleși în fruntea
Cultului Baptist în 1987, că noua conducere se dezice de faptele celor
din vechea conducere? Nici pomeneală, deoarece ați continuat pe aceeași
linie a conlucrării cu autoritățile!
Spui că atunci când ai ieșit în Apus în două rânduri sub Ceaușescu
479
nu ai promovat ideea că există libertate religioasă în România, dar oare
ai spus că existau persecuții? Tăcerea este o afirmație puternică când cei
cu care erai în vizită în Apus susțineau că creștinii se bucură de drepturi
reale sub Ceaușescu! Să nu cumva să îmi spui că ceilalți predicatori ce
erau cu tine în Scoția nu au promovat ideea libertăților din România! Tu
erai unul din oficialii Cultului Baptist din România în acele vizite. Cum
ai reprezentat pe credincioșii baptiști din România în Apus și interesele
lor, dacă nu ai suflat o vorbă despre persecuțile fraților tăi din țară?
În timp ce te plimbai prin Apus, în România existau credincioși
ce fuseseră puși în închisoare, credincioși ce erau urmăriți și tracasați
de Securitate, credincioși ce erau amenințați cu moartea, sau erau chiar
uciși de Securitate. Ce ai făcut pentru aceștia? Versetul din Evrei 13:3,
Aduceți-vă aminte de cei care sunt în lanțuri, ca și cum ați fi și voi legați
cu ei, de cei chinuiți, ca unii care și voi sunteți în trup... nu exista în
Biblia ta în anii cât ai fost vicepreședinte? De ce nu ai împlinit acest
verset așa de clar și potrivit pentru conjunctura în care frații noștri erau
persecutați de autorități? Ori i-ai iubit așa de mult pe torționarii fraților
că nu ai vrut să îi judeci și să îi vorbești de rău?
A căuta versete care îți convin și care te scutesc de necazuri, a
invoca versete care scuză inactivitatea și lașitatea sau lipsa de inițiativă
ce Dumnezeu o așteaptă de la noi, nu este de loc spiritual!
Îți închei scrisoarea ce mi-ai trimis-o cu un ton de superioritate și spui că
ce îți rămâne este să ierți și să iubești etc. Cu alte cuvinte tu nu ai greșit
nimănui niciodată. Nu ai făcut nimic greșit în toate cele petrecute cu
frățietatea în timpul cât ai fost păstor și vicepreședinte! Nu ai nevoie de
iertarea nimănui! Miroase din nou a aroganță.
Ce ar fi să te retragi puțin din activitate și să îți analizezi serios
viața și anii când ai fost în fruntea Cultului Baptist din România, să lași
ca Duhul lui Dumnezeu să îți arate ce TREBUIA să faci și să spui, cât ai
fost acolo, și să accepți prin mărturisire ca sângele Domnului să îți spele
greșelile!? Atunci ai oferi răspunsuri reale la „neclaritățile din scrisoarea
ta”. Ar fi o dovadă că nu ți-ai omorât conștiința și te temi de Dumnezeul
cu care va trebui să te întâlnești într-o zi!
Cu dragostea adevărului,
Lae Rădoi - Cel care a luptat ca să fii ales ca păstor la Caransebeș
deoarece nu erai corupt ca și ceilalți păstori ce fuseseră înainte de tine. Cel
care nădăjduiește că îți vei pune viața în rânduială mărturisind șovăielile,
lipsa curajului, și toate celelalte lucruri ce, după Adunarea Generală din
iulie 1978, ți-au umbrit cariera de slujitor al lui Dumnezeu.
480
Nicolae Rădoi
O intervenție binevenită în dialogul cu păstorul Belciu Busuioc
Mi s-a imputat faptul că am adus pe blog discuția începută cu

păstorul Belciu Busuioc cu privire la cele petrecute în anul 1978 în
Biserica Baptistă din Caransebeș. Ca să puteți înțelege lucrurile e necesar
să precizez de la început că din februarie 1978 Biserica Baptistă din
Caransebeș a luat o poziție ce deranja enorm atât autoritățile comuniste,
cât și pe cei din conducerea Cultului Baptist, fie că e vorba de Comunitatea
de la Timișoara sau de Uniunea din București.
Cu ocazia alegerilor din februarie 1978 Biserica Baptistă din
Caransebeș a dat la o parte Comitetul compromișilor și a colaboratorilor
cu Securitatea și a ales un Comitet format din tineri, oameni integri și gata
să apere principiile Cuvântului lui Dumnezeu în relațiile cu autoritățile.
Fiindcă păstorul Ieremia Găvăgină era un colaborator al Securității,
Biserica nu l-a mai vrut ca păstor. Acesta s-a retras, dar Comunitatea de
Timișoara a vrut să impună un alt colaborator al autorităților, păstorul
Sima Boșneag de la Oțelul Roșu.
De când noul Comitet a fost pus să conducă Biserica, la Adunările
Generale ale Bisericii și la sesiunile Comitetului nu au mai putut lua
parte niciunul din cei ce participaseră înainte dar nu erau în drept să
participe, împuterniciții cultelor (cei regionali, printre care unul numit
Pârneci, și cel de la București, numit Cristoiu). Lucrul acesta a alertat
pe toți cei ce slujeau interesele partidului, fie că era vorba de conducerea
Cultului Baptist, sau de cei din organizațiile socialiste însărcinate să
supravegheze Bisericile: autoritățile locale (primarul, secretarul de
partid, ofițerii Securității locale etc.) sau cele centrale: (Departamentul
Cultelor, Securitatea, organele de partid etc.).
Comitetul Bisericii Baptiste din Caransebeș era ferm hotărât
să nu mai admită compromisuri ca și înainte când organe de partid și
din conducerea orașului fuseseră primite la ședințele Comitetului și la
Adunările Generale ale Bisericii, să dea directive și indicații prețioase!
Așa se face că acele persoane neautorizate de statutul Bisericii și de
Biblie nu au mai fost admise la întruniri, ceea ce însemna o palmă dată
autorităților comuniste.
Noul Comitet s-a consultat cu Biserica și s-a luat hotărârea de
a chema ca păstor pe fratele Belciu Busuioc, ce era seminarist. Această
decizie a fost comunicată fratelui Busuioc. Decizia de a-l chema ca
păstor a fost luată datorită faptului că se știa că Belciu Busuioc nu era
colaborator cu Securitatea.
481
Fratele Belciu Busuioc a petrecut vara anului 1978 în Caransebeș,
făcând practica ce se cerea seminariștilor. În acea vară conducerea
Comunității Bisericilor Baptiste de la Timișoara a primit ordine de
la autorități să elimine Comitetul ales democratic de Biserică și să
reinstaureze vechiul Comitet. Aici intervine rolul păstorului Belciu
Busuioc, care la sfârșitul lunii iulie a prezidat Adunarea Generală a
Bisericii care a reconfirmat la conducerea Bisericii, Comitetul ce fusese
ales în februarie 1978. Imediat după această Adunare Generală Iosif Țon
a venit la Caransebeș să submineze hotărârile Adunării Generale și să
spună că Comitetul reconfirmat nu era ales biblic, deoarece nu fusese
reales în urma unui post de trei săptămâni! El cerea ca Comitetul să fie
dat la o parte și să se țină o nouă Adunare Generală în 13 octombrie (știa
el că atunci vor veni de la București Cornel Mara și Paul Bărbătei și
Ioan Bunaciu să impună o nouă conducere în Biserică! Păstorul Belciu
Busuioc i-a spus însă lui Iosif Țon că „Biserica i-a ales, și nimeni nu îi
poate da jos decât Biserica!”
În anul 1994 la Los Angeles eu l-am confruntat pe Iosif Țon cu
cele întreprinse și păstorul Belciu Busuioc, i-a reamintit lui Iosif Țon că
ceea ce el ceruse atunci, demiterea Comitetului, nu era statutar! Iosif Țon
încerca să se disculpe, dar păstorul Busuioc i-a dat replica: Frate Țon,
dumneavoastră ați încercat să desființați o hotărâre a Bisericii și eu v-am
spus atunci: „Biserica i-a ales, numai Biserica îi poate da jos!”
Au trecut anii. La ora actuală păstorul Busuioc are interesul să
îl scoată basma curată pe Iosif Țon și de aceea în dialogul cu mine a
pretins, nici mai mult, nici mai puțin că Iosif Țon a fost acela care a
susținut Comitetul Bisericii din Caransebeș cu cuvintele: „Biserica i-a
ales, numai Biserica îi poate da jos!” El mă sunase să insiste să nu cumva
să dau numele celor ce se compromiseseră în istoria de la Caransebeș
din anul 1978. Bănuiam că stătuse de vorbă cu alți indivizi care voiau
de la mine același lucru: să nu pomenesc de trădătorii din conducerea
Cultului, insistând că aceia și-au reconsiderat poziția și au dat dovadă de
pocăință. Nimic mai departe de adevăr!
Dacă păstorul Belciu Busuioc și alții ca el au fost deranjați de
publicarea dialogului nostru, nu tot așa stau lucrurile cu cei care au fost
acolo și au trăit evenimentele asupra cărora păstorul Belciu Busuioc
mă contrazicea! Unul dintre ei, Ionel Jura, mi-a trimis o mărturie ce o
vrea publicată, o mărturie cu privire la cele contestate de păstorul Belciu
Busuioc! Vom reda în zilele următoare mărturia așa cum mi-a fost
transmisă de fratele Ionel Jura. Mărturia dovedește că păstorul Belciu
482
Nicolae Rădoi
Busuioc nu e integru în cele ce le susține cu privire la evenimentele
puse în discuție. Lipsa lui de integritate survine din dorința de a exonera
pe trădătorii din conducerea Cultului Baptist, conducere în care însuși
Belciu Busuioc a fost cooptat din anul 1987.
Redăm mai jos din nou informația oferită fratelui Busuioc la
prima scrisoare a dialogului.
https://www.youtube.com/watch?v=N-Qg1rtQmp4&feature=em-share_
video_user
https://www.youtube.com/watch?v=NTL8NTE1a04
Cine se scuză se acuză!
Se pare că păstorul Belciu Busuioc nu poate suporta nici cea mai

neînsemnată critică ce i se aduce. În urma dialogului pe care l-a inițiat
cu mine pe marginea publicării memoriilor mele, când m-a îndemnat să
nu suflu o vorbă despre cei ce ne-au trimis la închisoare invocând virtuți
creștine ca dragostea, a renunțat să mi se adreseze direct prin scrisori, dar
a continuat să se prezinte pe sine într-o lumină pozitivă și să condamne
pe cei care îi aduc critici (subsemnatul și alții care îl cunosc din perioada
persecuțiilor ceușiste și nu trec sub tăcere șovăielile și oscilațiile lui).
Zilele trecute a fost invitat să predice în Bisericile Baptiste
Române din Los Angeles, și a decis să vorbească despre dragostea
creștină. Ascultându-l mi-am adus aminte de Iosif Țon, care în loc să
își mărturisească zig-zagurile și trădările, a adoptat ca temă a predicilor
sale în ultima vreme virtutea bunătății! Cel care ne-a trimis la închisoare
ca să câștige bunăvoința Securității și să parvină în Cultul Baptist, acum
vorbește de bunătate! Cel care ne-a abandonat în momentele grele prin
care trecea Biserica Baptistă din Caransebeș în toamna anului 1978
(Belciu Busuioc) predică acum de dragostea creștină! În predica sa s-a
plâns că cineva l-a murdărit pe internet, dar adevărul va ieși la iveală!
Am să îi aduc în față patru lucruri care ar trebui să îl muncească
și să nu îi dea voie să vorbească de dragostea creștină atâta timp cât
prin faptele lui a negat dragostea creștinească și a demonstrat indiferență
față de frații care aveau nevoie de dragostea lui și așteptau să îi asiste în
probleme.
1. Biserica Baptistă din Caransebeș l-a ales ca păstor în vara anului
1978. Cei care au pledat pentru alegerea lui au fost membrii Comitetului
care din februarie 1978 nu mai închinau Biserica în fața împuterniciților
și în fața conducătorilor baptiști corupți (fie ei cei din Timișoara, fie cei
483
din București). Păstorul Belciu Busuioc a cunoscut poziția noastră față
de autorități și a acceptat poziția de păstor. El însuși a fost prezent la
Adunarea Generală ce a reconfirmat Comitetul Bisericii la 27 iulie 1978.
Era de așteptat ca păstorul Belciu Busuioc să manifeste principialitate și
să lupte alături de acel Comitet pentru ca Biserica să fie lăsată în pace
de cozile de topor de la Timișoara și de la București. Lucrurile s-au
complicat când acele cozi de topor au cerut insistent autorităților să ne
aresteze și să ne condamne la închisoare. Am fost arestați în 15 octombrie
și condamnați rapid în următoarele câteva zile. Unde a fost păstorul
Busuioc? Nu a fost alături de Biserica ce îl alesese ca păstor! Nu a venit
la procesul nostru să ne apere, nu a scris vreun memoriu în apărarea
celor condamnați pe nedrept. A decis să stea pe tușă, sau să accepte o
poziție pe care i-au dat-o cei de la București, de păstor undeva în nordul
țării! Păstorul Belciu Busuioc a uitat de oile turmei din Caransebeș ce
erau mâncate de lupii răpitori (Gheorghe Băleanu, Ioan Stanca, Cornel
Mara, Paul Bărbătei, Ioan Bunaciu etc.)! Domnul nostru a spus că un
păstor plătit fuge când apare primejdia și lasă oile în gura lupului! Așa
a procedat Belciu Busuioc în toamna anului 1978 cu membrii Bisericii
Baptiste din Caransebeș ce îl aleseseră păstor!
2. După ce apele s-au liniștit la Caransebeș, noi am ieșit din
închisoare și am emigrat în Statele Unite, iar cei vreo 140 de membri ce
fuseseră excluși samavolnic de Paul Bărbătei &Co. erau ținuți în afara
Bisericii. Belciu Busuioc a revenit ca păstor la Caransebeș. Ce trebuia
să facă și nu a făcut? Ce nu trebuia să facă și a făcut? Iată câteva lucruri
care aruncă lumină asupra poziției ce o adoptase după toamna anului
1978 când ne-a abandonat în gura lupului. Nu trebuia să coopereze cu
elementele trădătoare ce contribuiseră la trimiterea noastră în închisoare.
Dar în Comitetul Bisericii avea pe cei mai mari trădători de frați. Lucrul
acesta nu l-a deranjat cu nimic. Trebuia să caute pe membrii excluși și să
îi readucă în Biserică. Nu a făcut-o din proprie inițiativă. Când cei 140 de
excluși au luat decizia să înființeze o altă Biserică Baptistă în Caransebeș
în cartierul Balta Sărată, Securitatea a intervenit și a cerut ca aceștia să
fie reprimiți în Biserică pentru a stopa înființarea unei alte congregații
baptiste în oraș. Ce dragoste a arătat păstorul Belciu Busuioc pentru cei
140 de frați nedreptățiți de conducătorii Cultului Baptist? Îi lasă pe cititori
să ghicească. Nu mi se pare îndreptățit să vorbească despre dragoste, el
care a arătat atâta lipsă de interes față de frații persecutați de comuniști!
3. Lupta autorităților împotriva credincioșilor din Caransebeș ce
pledaseră pentru libertate religioasă în Cultul Baptist a continuat și în anii
484
Nicolae Rădoi
următori, și după plecarea noastră în America. Autoritățile căutau orice
scuză pentru a elimina din Biserica Baptistă din Caransebeș pe cei care
se arătaseră inflexibili în toamna anului 1978 refuzând să recunoască
samavolniciile înfăptuite de conducerea Cultului Baptist. Belciu Busuioc
a cântat în strună autorităților când a exclus din Biserică pe câțiva
credincioși ce „păcătuiseră” prin faptul că încercaseră să părăsească
România. Dacă avea dragoste de frați nu trebuia să dea afară din Biserică
pe fratele Olaru, dirijorul corului, și fratele Arnăut, unul dintre luptătorii
pentru libertate religioasă care fusese trup și suflet cu noi, încarcerații.
A făcut-o însă fără să aibă motive biblice! Era suficient că autoritățile
cereau acest lucru! Când însă alte persoane au părăsit ilegal România
(de exemplu, soția lui George Dancea) pe aceia nu i-a dat afară, nici pe
membrii familiei ce rămăseseră în urmă! De ce această procedură diferită
pentru unii și pentru alții? Interesele cui le-a slujit păstorul Busuioc
când dădea afară pe cei ce luptau pentru libertate religioasă, dar refuza
excluderea celor ce făcuseră același lucru, dar nu erau în colimatorul
Securității? Unde a fost atunci dragotea de care vorbea zilele trecute?
4. În 1987 a fost ales vicepreședinte al Cultului Creștin Baptist din
România. Ca vicepreședinte avea datoria să reprezinte interesele fraților
săi înaintea autorităților comuniste și înaintea forurilor internaționale ce
se ocupau de drepturile religioase ale oamenilor. Nu a făcut-o! A călătorit
în străinătate, dar nu a suflat o vorbă despre persecuțiile la care erau
supuși creștinii evanghelici din România. Mai degrabă și-a reprezentat
„drepturile sale.” Și-a construit un castel în Caransebeș, o vilă ce întrecea
în splendoare și casa primarului orașului!
Iată cum i-a iubit pe frații săi păstorul Busuioc. I-a abandonat
în gura lupului când erau persecutați. A stat departe de Caransebeș câtă
vreme acolo erau lupte ce presupuneau jertfe. I-a menținut pe cei excluși
pe nedrept în afara Bisericii, deși ar fi trebuit să își arate aprecierea
pentru aceștia și să îi aducă înapoi în Biserică. A arătat însă că e sensibil
la dorințele Securității de a da afară pe cei ce voiau să scape din iadul
comunist. I-a dat afară, deși nu au păcătuit cu nimic în conformitate cu
Scriptura care zice că dacă poți să devii liber, folosește-te de ocazie!
Și mai este ceva. Păstorul Busuioc se mândrește că a construit case
de rugăciune în România și a ajutat în alte privințe cu fonduri lucrarea lui
Dumnezeu! Tot ce e posibil, dar nu erau fondurile lui, ci erau strânse de
la alții! Așa că nu ar trebui să se laude din moment ce alții au dat, iar el
numai a canalizat banii, și nu se știe cât de corect i-a canalizat! Eu nu am
strâns bani de la alții pentru a construi Biserici în România, ci am dăruit
485
personal pentru acest scop. Când eu am plecat din România am dăruit tot
ce posedam, nu am vândut lucrurile ce le aveam, ci le-am dăruit, inclusiv
Volga, mașina proprie ce am dat-o unui păstor ce se ocupa cu distribuirea
de Biblii. Casa de la țară ce o aveam am dat-o comunității bisericești de
la Oțelul Roșu. Nu știu ca păstorul Belciu Busuioc să fi dăruit tot ce avea
la plecarea lui în Australia. Cert este că a trăit și trăiește pe picior mare.
Dacă simte că i s-a făcut o nedreptate prin cele ce am scris (s-a
plâns că cineva l-a murdărit pe blog, dar adevărul va ieși la iveală), îi
dau voie să publice orice informație vrea ca să arate că nu am dreptate în
ceea ce am evidențiat aici. Și pe mine mă interesează adevărul. Păstorul
Belciu Busuioc are dreptul la cuvânt pe blogul lui Nicolae Rădoi. Până
atunci îl sfătuim să vorbească mai puțin despre dragoste și să o arate mai
mult prin fapte!
ANEXA 25
CÂTEVA COMENTARII
by rasvancristianmai 20, 2011
Nicolae Rădoi are un blog al său.
Intervenţiile sale au punctat momente dinamice din trangresiunea lui

Iosif Ţon din starea solidă în cea lichidă. Nicolae Rădoi a fost şi este un
martor incomod, o gură spartă în pustie.
El a încercat să ducă electroliza produsului mediatic până la
separarea totală a minciunii de adevăr. După părerea mea, nu a reuşit
să convingă decât pe cei ce erau deja „ştiuţi” în branşă, cunoscători de
aproape a fenomenului evanghelic românesc din ultimii cincizeci de ani.
Inerţia sărutului icoanei celei vechi i-a năclăit pe mulţi. Îl pot numi pe
Nicolae Rădoi un produs al Caransebeşului deceniului şapte din secolul
trecut?
Deşi el nu se poate desprinde de acei ani, revenind obsedant la
întâmplările ce au marcat arestarea sa pentru credinţa creştină, nesupusă
conducerii baptiste ticăloşite din anii comunismului, experienţa sa cu
Dumnezeu nu se poate reduce numai la atât. Avem multe comori de
regăsit în scrisul său.
Blogul pe care l-a început este o mărturie cu mult mai complexă,
aceea a unui om care a trăit în două lumi şi două timpuri, în două ţări şi
două continente, regăsindu-se însă neschimbat, smerit, harnic şi prosper
în har, ca un adevărat rob al lui Cristos ce a fost şi este în prezent.
486
Nicolae Rădoi
Fiindu-i cândva o gazdă temporară, mă simt la fel de onorat să
vă invit să-l vizităm la casa sa şi să servim la masa-i cu bucate virtuale,
spirituale.
https://rasvancristian.wordpress.com/2011/05/20/bogata-masa-a-
smeritului-blogul-lui-nicolae-radoi/
Nicolae Rădoi răspunde celor ce chestionau evidențele ce

incriminau pe Iosif Țon:
La multele intrebari ridicate pot adauga următoarele:
1. Fratele Olah mi-a fost prieten bun, şi de la el ştiu că Iosif Ţon
a tot insistat de el să plece de la Oradea întrucât Biserica de acolo nu îl
putea plăti „legal”. Iosif Ţon i-a sugerat să plece în America spunându-i
că şi el şi alţii vor veni în America după aceea. Am fost prezent şi la
plecarea fratelui Olah din ţară la aeroport. Ceea ce am afirmat o ştiu din
gura fratelui Olah. Oare Doru Radu va accepta o astfel de mărturie? Cei
ce mai au dubii pot să citească Scrisoare lui Filip Dincă din 04 noiembrie
1980 trimisă în America fraţilor Popescu, Nicolescu şi Olah.
2. Iosif Ţon nu a semnat o reclamaţie la Miliţie împotriva noastră
cum au făcut cei din conducerea Cultului, dar este unul din autorii morali
ai condamnarii noastre, deoarece el putea să ne apere şi autorităţile
comuniste ar fi ezitat să ne condamne. În schimb el ne-a atacat, ceea
ce a permis autorităţilor comuniste să acţioneze împotriva noastră sub
protecţia condamnării semnate de Iosif Ţon în scrisoarea lui. Iată de ce îl
consider vinovat de condamnarea noastră.
3. De ce îl consider vinovat pe Iosif Ţon de sângele lui Traian
Bogdan? Întâi să reamintesc faptul că unghiile de la picioare ale lui
Traian Bogdan erau smulse şi în spate avea o gaură mare. Apoi, unii au
spus că şi ochii îi erau scoşi. Toate acestea arată că Traian Bogdan nu
s-a sinucis, ci a fost torturat sălbatec. Măcar atâta informaţie cât avem
ar trebui să ne zguduie şi să nu mai răspândim minciunile Securităţii că
Traian Bogdan s-a sinucis. Îl consider vinovat pe Iosif Ţon de moartea
lui Traian Bogdan pentru următorul motiv: Iosif Ţon a antrenat o parte
a fraţilor în acţiuni de protest împotriva abuzurilor Guvernului. Când
aceşti fraţi au ajuns în gura leului, era datoria lui să îi apere, şi nu să se
retragă lăsând leul să îi sfâşie. David a cerut ca Urie să fie pus într-un loc
greu al luptei şi apoi a cerut ostaşilor săi să se retragă lăsându-l pe Urie
să cadă în luptă. A fost David vinovat de moartea lui Urie, deşi moartea
l-a surpins pe acela la sute de kilometri de Ierusalim, unde se afla David?
Da, David a fost vinovat! La fel, Iosif Ţon l-a împins pe Traian Bogdan
487
în lupta pentru apărarea fraţilor săi în faţa autorităţilor comuniste. Traian
Bogdan a păşit cu curaj în această luptă ştiind că are sprijinul lui Iosif
Ţon şi a altor viteji. Iosif Ţon s-a retras şi l-a lăsat să fie ucis de comunişti.
Iată de ce Iosif Ţon este vinovat de crima înfăptuită de comunişti în cazul
lui Traian Bogdan. De ce s-a opus transmiterii către Europa Liberă a
informaţiilor ce dovedeau că Traian Bogdan a fost torturat?
4. În scrisoarea lui din noiembrie 1978 el spune că s-a simţit dator
să scrie acea scrisoare pentru „a spăla ruşinea ţării”. Cu alte cuvinte noi,
cei ce am luptat şi ne-am jertfit în lupta pentru credinţă eram „ruşinea
ţării”. Ce bine ar fi fost dacă Iosif Ţon ar fi apărat pe fraţii săi pe care i-a
împins în luptă, inclusiv pe fratele Traian Bogdan. Ce bine ar fi dacă Iosif
Ţon şi-ar mărturisi păcatele ca în sfârşit să spele ruşinea care se ţine de
el de atâţia ani. Atunci n-am avea nici o reţinere să îl numim frate!
În privinţa acţiunii lui Iosif Ţon de împotrivire la vizita regelui
Mihai la Biserica Baptistă Română din Los Angeles, deja unii fraţi au
confirmat ceea ce am spus. Dacă e nevoie de mai mulţi martori, îi rog
pe cei ce au îndoieli să vorbească cu fratele Filipescu şi alţi membri din
fostul Comitet al Bisericii.
În ce priveşte alegerea democratică a Comitetului Bisericii Baptiste
din Caransebeş, cei interesaţi se pot adresa fratelui Belciu Busuioc, care
a spus că nimeni nu poate pune la îndoială procesul democratic prin
care a fost ales Comitetul şi a fost reconfirmat de Adunarea Generală.
Fratele Belciu Busuioc a spus public aceste lucruri din 1978, invocând
procesele verbale ale Adunărilor Generale. Numai conducerea Cultului
Baptist şi Iosif Ţon s-au îndoit de acele decizii ale Adunării Generale.
Cei interesaţi pot contacta pe fratele Busuioc şi pe membrii în viaţă ai
Bisericii din Caransebeş.
Fratele Daniel Brânzei spune ca Iosif Ţon a scris în noiembrie
1978 scrisoarea în care critica pe cei din Caransebeş, şi susţine că acea
scrisoare a reuşit să ofenseze pe toţi cei implicaţi în conflict. Să ne spună
fratele Daniel Brânzei, în ce fel scrisoarea lui Iosif Ţon i-a ofensat pe cei
de la conducerea Cultului Baptist, şi în ce fel i-a ofensat pe securişti, care
s-au folosit de acuzaţiile lui Iosif Ţon ca să îşi justifice samavolniciile
punându-ne în închisoare? Cui folosesc astfel de luări de poziţii de mijloc
în care victimele sunt apăsate şi victimizatorii pot să scape basma curată?
Pentru Doru Radu
Spui că Miliţia şi Securitatea nu aveau nevoie de condamnarea
făcută de Iosif Ţon în scrisoarea menţionată pentru a ne pune în
închisoare. Dacă nu au avut nevoie de acea scrisoare, de ce cereau de la
488
Nicolae Rădoi
cei din conducerea Uniunii Baptiste declaraţii incriminatorii la adresa
celor pe care îi aveau în vizor pentru a-i persecuta?
Spui că nu am fost martor la examinarea trupului lui Traian
Bogdan, şi de aceea nu pot să mă pronunţ în privinţa lucrurilor ce privesc
sfârşitul lui. Eu nu am fost martor, dar au fost câţiva fraţi ale căror mărturii
am auzit-o din gura lor. Ei spun că în drum spre cimitir, fiind urmăriţi de
Securitate, au oprit în dosul unui tufiş şi pretinzând că continuă slujba
religioasă i-au examinat trupul. Dacă a fost sinucidere, de ce autorităţile
nu au permis familiei şi cunoscuţilor să îi examineze trupul înainte de
înhumare? De ce Securitatea era prezentă la înmormântare şi urmărea
convoiul mortuar? Desigur că examinarea în drum spre cimitir nu a putut
revela tot ceea ce era dovadă a torturii şi uciderii, dar a oferit îndeajuns
pentru a trage concluzia că Traian Bogdan a fost torturat, şi probabil ucis.
Unghiile de la picioare erau smulse şi în spate avea o rană mare cât un
pumn. În privinţa ochilor nu a existat un consens dacă erau scoşi. Dacă a
avut loc o confruntare a lui Traian Bogdan cu Securitatea în urma căreia
el a fost torturat, şi găsit mort, ce concluzie putem trage?
Cum a murit, Dumnezeu ştie, dar e cert că Securitatea a avut de-a
face cu moartea lui. Probabil că i-au dat un sedativ puternic şi apoi l-au
spânzurat. Probabil că l-au ucis în torturi, şi apoi s-au gândit la scenariul
sinuciderii, etc. Da, cred că Traian Bogdan a fost un martir, şi cred că e
păcat să aruncăm asupra lui bănuiala că s-a sinucis. Tocmai lucrul acesta
l-au dorit securiştii. .
În privinţa opririi scrisorii pentru Europa Liberă, desigur că Iosif
Ţon nu a putut opri trimiterea ei, dar a cerut să nu fie citită, pentru că
lucrurile nu au decurs cum se spunea în scrisoare – susţinea el. Aşa a oprit
Iosif Ţon informaţia care trebuia transmisă de fraţii lui Traian Bogdan la
Europa Liberă. Dacă Iosif Ţon nu a avut nici o vină în moartea lui Traian
Bogdan, de ce a vrut ca teoria sinuciderii să fie popularizată, şi a oprit
informaţia care arăta că a fost torturat şi ucis?
Pentru fratele Emanuel şi pentru toţi ceilalţi fraţi ce au participat la
această discuţie,
Mulţumesc pentru intervenţia ce aţi făcut-o. Prezenţa lui Iosif Ţon
în Biserica unuia care a colaborat cu Securitatea şi intenţia lui de a pune
la punct pe cei care expuneau realitatea dureroasă, dovedeşte încă odată
în plus cine este Iosif Ţon şi care îi este slujba reală. Tot ce am publicat
nu a fost din dorinţa de a-i acuza, ci din dorinţa de a-i ajuta pe aceşti fraţi
ai noştri a se pocăi şi a ieşi astfel de sub judecata lui Dumnezeu.
Trădarea fraţilor este un păcat odios, dar Domnul Isus îl iartă
489
dacă oamenii îl mărturisesc. Este trist că până acum nici un trădător de
fraţi din Bisericile Baptiste nu a avut curajul să mărturisească păcatul
acesta pentru a primi eliberare şi sărutul de iertare al fraţilor lor. Sau dacă
sunt unii care au mărturisit, poate au făcut-o în particular, sau în cadrul
Bisericilor lor, lucru de care eu nu am cunoştinţă. Salut pe toţi fraţii care
iau poziţie în această încercare de a recupera pe fraţii noştri căzuţi în
păcatul trădării.
Postfață - LA ADĂPOSTUL MINCIUNII

„Pentru că ziceţi: „Avem ca loc de scăpare neadevărul şi ca adăpost
minciuna, de aceea... când va trece urgia apelor năvălitoare veţi fi striviţi
de ea” (Isaia 28:15,16, 18). Când va veni judecata lui Dumnezeu toţi
cei „n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi...” ci „au trădat
adevărul, găsind plăcere în nelegiuire, vor fi osândiţi” (2 Tesaloniceni
2:10, 12).
Probabil că fraţii noştri ce refuză să spună adevărul despre
persecuţiile perioadei comuniste şi despre persecutorii fraţilor lor, ar
trebui să privească la Domnul Isus şi să ia exemplul Său. Hristos este
descris ca un războinic viteaz care îşi încinge sabia şi apără adevărul,
blândeţea şi dreptatea (Psalmul 45:3-4). El este viteaz tocmai pentru
că apără adevărul şi dreptatea cu duhul blândeţii. Oare a greşit Fiul lui
Dumnezeu pentru că a condamnat păcatele altora? Oare a fost lipsit de
dragoste, pentru că a expus păcatele contemporanilor Săi? Ce bine ar fi
dacă am urma exemplul Său!
Iată cum a procedat Domnul Isus:
El a expus falsitatea păstorilor corupţi ai lui Israel, ceea ce implicit
justifică expunerea păstorilor corupţi ce în vremea noastră au servit pe la
Comunităţi şi la Uniune, sau în alte poziții din care ar fi trebuit să apere
pe frații lor, dar în realitate i-au împilat. Domnul îi condamnă deoarece,
asemenea păstorilor lui Israel, și pe aceștia îi interesează poziţiile sau
banii strânşi de la văduve (Matei 23:14).
Hristos a demascat ipocrizia fariseilor, care predicau altora să
se pocăiască, dar ei nu se gândeau să o facă (Matei 23:13). Trădătorii
contemporani ai fraților lor vorbesc altora de pocăinţă, de bunătate şi
de iertare (unul a publicat chiar o carte despre BUNĂTATE), dar nu se
gândesc să trăiască ceea ce predică.
Hristos a denunţat patriotismul fals al irodienilor, al celor
ce s-au făcut informatorii Guvernului susţinând că fac un serviciu
490
Nicolae Rădoi
poporului lui Dumnezeu (Matei 22:16-21), și la fel denunță pe cei care
în contremporaneitate s-au făcut trădătorii fraţilor lor scuzându-se că au
dat declaraţii la Securitate cu gândul să ajute pe fraţii lor!
Hristos a condamnat pe „cărturarii” şi „fiii cărturarilor” care
„înconjurau marea şi pământul” cu pretenția că fac ucenici, ceea ce
implicit este o condamnare a mai noilor farisei din conducerea Cultului
Baptist din România care sub comunism înconjurau pământul să participe
la conferințele internaționale ale baptiștilor și își trimiteau fiii în jurul
pământului la studii. Scopul era de a-și face ucenici în ale trădării, de a
disculpa pe persecutorii pocăiților prin propaganda lor ce vorbea despre
libertățile și locul creștinilor în societatea socialistă, deși toți știau că
ceea ce spun este o minciună. Cornel Mara, Paul Bărbătei, Ioan Bunaciu,
Vasile Talpoş, Iosif Ţon, etc. au înconjurat pământul ca fariseii vremii
Domnului Isus (Matei 23:15) cu scopul să proiecteze o imagine pozitivă
a persecutorilor pocăiților. Unii au fost trimiși de agențiile de Securitate
din România să studieze în Apus unde aveau sarcini concrete de spionaj,
de discreditare a disidenților și de apărare a persecutorilor (Ioan Bunaciu,
Iosif Țon, Vasile Talpoș, Otniel Bunaciu etc.).
Hristos a condamnat pe „înţelepții” care strecurau țânțarul și
înghițeau cămila, adică făceau caz de lucrurile neînsemnate și uitau pe
cele cu adevărat importante. La categoria aceasta intră Iosif Ţon care
spunea că păcatul mare ce l-a înfăptuit a fost că a strigat „Trăiască
Stalin,” dar a uitat să mărturisească că şi-a vândut fraţii şi a împins la
închisoare pe alţii (Matei 23:16-22)! Probabil acesta a fost locul și rostul
pe care și l-a găsit în societatea socalistă, acela de a destabiliza Bisericile,
strecurând ţânţarul şi înghițând cămila! Ce să mai spunem de faptul că
cei înfierați prin acest „Vai!” au uitat total de indignarea Domnului Isus
în faţa ipocriziei și trădării!
Hristos a condamnat și condamnă pe cei ce dau un leu la Biserică
(zeciuială din chimen), dar lasă neînfăptuită dreptatea (coalizându-se cu
prigonitorii), mila (trimiţând la închisoare pe fraţii lor fără să le pese de
soarta acestora şi a familiilor acestora) şi credincioşia (lepădându-se de
cuvântul ce şi l-au dat la început că vor suferi alături de Domnul Isus,
făcându-se în schimb prigonitori).
Hristos a condamnat pe cei care în epoca prezentă au persecutat
pe credincioşi, dar se declară împotriva persecutorilor din generaţiile
trecute (Matei 23:29-31)! Ioan Bunaciu, Vasile Talpoş, Iosif Ţon şi alţii
care au scris despre persecuţiile prin care au trecut înaintaşii noştri în alte
generaţii, de fapt sunt fiii spirituali ai acelor persecutori care au omorât
491
pe profeţii Domnului, deoarece ei înşişi au trădat pe fraţii lor şi i-au dat
pe mâna autorităţilor comuniste pentru a fi schilodiţi.
„Vai de voi” a spus Domnul Isus, „nebuni şi orbi, povăţuitori orbi,
morminte văruite cu conţinut plin de răpire şi necurăţie, făţarnici care
zidiţi mormintele proorocilor şi împodobiţi gropile celor neprihăniţi, voi
umpleţi măsura părinţilor voştri...”
Este timpul ca cei ce au trădat pe fraţii lor să ia aminte la
avertizarea Domnului Isus: „Să vină asupra voastră tot sângele care a
fost vărsat pe pământ...” A curs sânge la Caransebeş – cei arestați am
fost bătuți crunt, iar lui Ionel Prejban i s-a smuls părul de pe piept până
a leșinat, și aceasta datorită faptului că Paul Bărbătei, avocatul Cultului
Baptist și Cornel Mara, președintele Cultului Baptist au cerut în scris
autorităților să îi condamne la închisoare; a curs sânge la Bucureşti –
sângele lui Traian Bogdan pe care Iosif Țon l-a prezentat Apusului ca un
sinucigaș; a curs sânge la Sibiu – sângele lui Sabin Teodosiu, alt membru
ALRC condamnat public de Iosif Ţon, a curs sângele atâtor credincioşi,
puşi în celula morţii, pe care Ioan Bunaciu, Vasile Talpoş şi Iosif Ţon îi
au pe conştiinţă.
În timp ce fraţii lor sufereau în închisori ei se plimbau prin
lume ca să proiecteze o imagine pozitivă a Guvernului ce le persecuta
fraţii! E timpul ca ei, şi alţii care au persecutat pe fraţii Domnului Isus
(câtă vreme mai sunt în viață) să iasă de la adăpostul minciunii şi să se
adăpostească sub sângele Domnului Isus, recunoscând vânzarea fraţilor
şi cerând iertare acestora.
Un gând al inimii mele pentru voi toţi

Întâi aş vrea să mulţumesc Domnului pentru toţi colaboratorii
mei care s-au ostenit să apară această carte. Tuturor acelora care aţi avut
aceeaşi viziune şi aţi lucrat cu suflet ales ore şi zile întregi pentru ca
aceste file de istorie reală a Bisericii Domnului, a luptelor avute în acele
vremuri tulburi, să vadă lumina tiparului.
Mulţumesc tuturor acelora care au stat în spărtură, au suferit alături
de mine iar acelora care mai sunteţi în viaţă vă transmit o îmbrăţişare
sfântă, udată de lacrima iubirii mele pe care v-o port în suflet.
Cred şi aştept să vină ziua aceea când împreună cu voi, fraţii şi
surorile mele în Hristos, să ne vedem la porţile de mărgăritar ale Cerului,
cu sfinţii în sărbătoare, cu înaintaşii noştri care au rămas neclintiţi sub
steagul biruinţei lui Hristos, în ţara unde soarele nu mai apune, unde
492
Nicolae Rădoi
dulcele şi dragul nostru Mântuitor va șterge orice lacrimă din ochii noştri,
acolo aş vrea să ne întâlnim şi să începem veşnicia împreună.
… Am fost “sfătuit” să nu dau nume, să trec un X sau un Y în
dreptul acelora care au trădat, au compromis sau, mai grav, au vândut
credinţa, poate pentru un blid de linte… M-am gândit însă la Biblie şi
am constatat că Dumnezeu îl dă pe David, care păcătuieşte cu nevasta lui
Urie şi comite crimă, cu numele, nu îl înregistrează cu X. Apoi Petru şi
Iuda vânzătorul n-au fost identificaţi cu X sau Y când au vândut şi s-au
lepădat, ci cu numele.
Pavel mai târziu, oricât l-a iubit pe Dima, nu a scris “X din
dragoste pentru lumea de acum m-a părăsit”, ci Dima ...
Moise omoară un egiptean, lucru abominabil, cu toate acestea
intervenţia lui fermă în contextul dreptăţii nu-l împiedică pe Dumnezeu
să-l folosească ca pe cel mai blând om din lume.
Pavel taie urechea lui Malhu, mai târziu după acest incident şi
mai ales după lepădare şi pocăinţă, el este iertat iar Hristos Domnul îi
spune nemuritoarele cuvinte “… Tu eşti Petru și pe acestă ‘piatră’ voi
zidi Biserica mea şi porţile locuinţei morţilor n-o va birui”.
Pavel în faţa lui Festus şi Agripa apară Slava lui Hristos cu
demnitate, fără să îi pese ce se va întâmpla cu trupul lui aflat în lanțuri.
În fața acestor titani ai credinței se impune o întrebare: Cum a
ajuns Evanghelia la noi? Prin fricoși, sau prin oameni care au fost gata să
plătească PREȚUL suferințelor, oricât ar fi fost de mare?!
Hristos ia biciul, răstoarnă mesele vânzătorilor ambulanți care
profanau Casa lui Dumnezeu. Nu este trecut cu X în Scripturi, și lucrul
acesta nu este taxat de nimeni ca fiind un act firesc din partea Domnului.
Ce înțelegem din toate acestea? Că Dumnezeu, în toate vremurile,
a avut și are nevoie de oameni hotărâți și curajoși care să nu încline
steagul Slavei Lui pentru profanarea și înnegrirea Lucrării Lui.
Mă întreb oare mai are El astfel de oameni astăzi? Sau sunt și
astăzi dintre cei care atunci când vine “lupul”, lasă turma și fug. Oare
aveți voi demnitatea și decența ca măcar în al 12-lea ceas să mărturisiți ce
ați făcut și în ce context ați trădat și v-ați lăsat vânduți?! Rămâne de văzut.
În logica trăirii reale a credinței dată sfinților odată pentru totdeauna
vă invit la următorul raționament care m-a tulburat multă vreme:
Una este să cedezi în momente de cumpănă ale vieții sau morții
(vezi Petru care după lepădare, plânge cu amar și este iertat), alta este să
alegi să te supui de bunăvoie șantajului, urmat de o hotărâre deliberată de
a trăda pentru avantaje meschine (vezi Iuda în fața preoților)
493
O întrebare se impune:
În care din aceste ipostaze vă găsiți, voi toți, cei care ați dat mâna
cu vrăjmașul și i-ați devenit asociați și parteneri? Când veți răspunde
sincer la această întrebare, adevărul vă va face slobozi. Oare o veți face?
Aceste argumente au stat la baza hotărârii mele de a scrie numele și
prenumele celor implicați. Apoi gândul curat de a da posibilitatea de pocăință
acelora care mai sunt în viață și mai pot regreta ca David, Petru (chiar și Iuda,
din păcate prea târziu) și apoi să-și ceară iertare Domnului și să se pocăiască.
Nu în ultimul rând, un gând curat pentru voi, tineri sau mai în vârstă,
păstori și lucrători cu Evanghelia din această generație și cea viitoare:
1. Nu intrați în lucrarea lui Dumnezeu dacă nu sunteți HOTĂRÂȚI
să-l slujiți curat, fără compromisuri, fără dorință de câștig mârșav. Nu
intrați dacă nu aveți Baza celor mai înalte chemări și principii în lucrare
– Chemarea Divină și Harul. Mai devreme sau mai târziu, orice lucru
firesc, orice compromis, orice trădare, orice lașitate, de dragul unui
avantaj meschin și vremelnic, vor fi plătite crunt de cei ce au fost UNȘI
ai Domnului. Nu vă jucați! Dumnezeu nu se lasă batjocorit!
2. Am scris această carte cu sufletul, am asteptat 37 de ani. Am
trăit plenar tot ce am scris și povestit, am vărsat multe lacrimi amintindu-
mi fiecare eveniment, ca și cum l-aș fi trăit ieri, ca acum să fie pentru
generația voastră și a celor ce vin după voi, un semnal de alarmă care să
vă determine să lucrați pentru Slava Lui și înaintarea Evangheliei – ca
niște oameni curați, destoinici, sinceri, plini de Duh și curaj, slobozi
în conștiință, gata oricând să vă slujiți Mântuitorul, indiferent de prețul
jertfei pe care va trebui să-l plătiți la un moment dat.
Traian Dorz a spus odată:
“Ară, seamănă, plivește
Câmpu-i mult, plugari puțini
Ca s-aduni odată veșnic
Seamănă cu pumnii plini”
Pentru voi cei mulți, frații mei care ați trăit și luptat sincer alături de
Hristosul vostru drag. Trăiți credința cu bucurie și jertfire, cu dragoste
și slujire. MERITĂ! Apărați principiile curate ale credinței, pentru care
Hristos Domnul și sfinții veacurilor au plătit cu prețul suprem, moartea
lor. Căci va veni o zi, când palmele străpunse ale Mielului ne vor mângâia
obrajii și ne vor șterge lacrimile, o zi când vom fi pururea cu Acela pe
care l-am iubit!
Nevrednicul rob al Domnului,
Nicolae Rădoi
494
Nicolae Rădoi
Soția Mărioara
Timișoara, mai 1990, la o demonstrație

împotriva neo-comunismului
În Țara Sfântă cu familia și Daniel Branzai
Iancu Nicolae, omul de acțiune în

construirea caselor de Rugăciune din
Oțelul Roșu și Măru
495
CUPRINS
Nicolae Rădoi văzut de alții. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3

Prefață . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4
Prefața autorului. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 6
Aruncă-ți pâinea pe ape. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8
La capăt de speranță. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8
Afundat în datorii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9
Părăsesc România . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9
Alternativa oferită de Securitate. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9
Eliminarea dizidenților politici și religioși. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10
Plecarea din România. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11
Pe un nou continent - Începuturile mele în Statele Unite. . . . . . . . . . 12
În apărarea celui slab. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13
La San Francisco . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13
în căutarea unei vieți mai bune într-o zonă caldă . . . . . . . . . . . . . . . 13
Un pastor cu inimă de păstor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 14
Ungurul ce a vrut să îmi suprime dreptul la cuvânt. . . . . . . . . . . . . . 17
Vizita unui prieten drag . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 18
Mă fac zugrav pe bani puțini . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 19
În Kentucky – aventură într-o zonă agrară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 19
Prietenii vechi și părtășii noi. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20
Proprietar pe neașteptate. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20
Cum am devenit om de încredere pentru un antreprenor. . . . . . . . . . 21
Cum am devenit fermier. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 23
Cum am devenit truckist. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 24
Omenia americanilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25
Orașul Îngerilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 26
Sosirea părinților în America. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27
O operație dificilă prin care am trecut. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27
Inexplicabila boală ce m-a dus la bancrută. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 29
Controversa cu Dumnezeu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 30
Convertirea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 30
Cum m-am întors la Domnul. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .30
Auzirea care produce credință . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 31
496
Nicolae Rădoi
Decizia de a accepta chemarea Domnului. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 32
În singurătate cu Biblia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 33
Chemat şi păzit de Domnul. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 34
Casa petrecerilor devine casa lui Dumnezeu. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 35
Omul propune, dar Dumnezeu dispune. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 35
La masa rotundă în discuții cu preotul satului. . . . . . . . . . . . . . . . . . 37
Alți membri ai familiei mele se pocăiesc . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 38
Cercetarea Scripturilor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 38
Zidirea Casei de rugăciune din Turnu Ruieni. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 40
Casa Domnului. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 40
Soldat al lui Hristos. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 41
Lupta dreaptă a credinței. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 41
Recrutat în armată . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 41
Orientare politică și religioasă. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 42
Curajul mărturisirii credinței. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 43
Ispitele tinereții. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 45
Cum răsplătește Domnul pe cei care nu se rușinează să Îl
mărturisească. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 46
O altă casă.... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 47
Căsătoria. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .47
Împrejurarea în care am cunoscut-o pe viitoarea mea soție . . . . . . . 48
Nunta. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 49
Trei femei prin care Dumnezeu mi-a binecuvântat existența. . . . . . . 50
De șapte ori cade cel neprihănit.... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 53
Neînțelese sunt căile lui Dumnezeu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 53
Sărac ca în anul acesta... de când sunt n-am fost.... . . . . . . . . . . . . . 54
Șofer fruntaș. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 54
Afaceri prospere. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 55
Incendiu devastator. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 56
Pe drumuri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 57
Cum am devenit antreprenor capitalist. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 58
Confruntarea cu strigoii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 59
Confruntarea cu ursul. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 60
Devin oier. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 61
La stână în Retezat. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 61
497
În luptă cu ursul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 62
Simbioza cu gospodăria de stat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 63
Binecuvântarea Domnului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 64
Binecuvântarea săracului. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 65
În socialism pe drumul capitalismului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 65
Invidiat de secretarul de partid al Caransebeșului . . . . . . . . . . . . . . 66
Cum am petrecut la Călimănești împreună cu ștabii de Partid. . . . . 67
El îţi vindecă toate bolile tale... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 69
„Ridică-mă din porțile morții...”. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 69
Bolnav în Orașul Îngerilor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 69
„Eu sunt Domnul care te vindecă...”. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 70
Un om al lui Dumnezeu – predicatorul Liviu Olah . . . . . . . . . . . . . . 71
O prietenie strânsă și o colaborare laborioasă . . . . . . . . . . . . . . . . . 72
Bucuria semănării - Antrenat în evanghelizare . . . . . . . . . . . . . . . . . 73
Pocăința scoasă la mezat - Șantaj comunist. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 73
În dispută cu moartea – O boală ce mă duce în marginea gropii . . . 74
O pocăință și o vindecare incredibilă. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 76
Flăcările Evangheliei. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 76
Începe lupta cu autoritățile comuniste. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 77
O decizie testată de dușmanii Evangheliei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 77
Măgarul ce a dat de furcă autorităților comuniste. . . . . . . . . . . . . . . 78
Reluarea luptei pentru triumful Evangheliei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 79
În luptă cu frații mincinoși. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 80
S-au întâlnit la amvon:. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 81
Un cutremur ce a zguduit nu numai pământul. . . . . . . . . . . . . . . . . . 83
Ascultând mai mult de Dumnezeu decât de oameni. . . . . . . . . . . . . . 83
Flăcările se extind. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 84
Corul copiilor din Iași la Caransebeș . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 84
O Cetate vizibilă și inexpugnabilă. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 86
Biserica Baptistă din Caransebeș O Cetate pe Munte. . . . . . . . . . . . 86
O Adunare a Domnului pe Muntele Mic. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 86
Trădarea unor membri din comitetul Bisericii. . . . . . . . . . . . . . . . . . 87
Zidul de despărțire . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 88
O constatare tristă – pretindeau că ne reprezintă, dar reprezentau
interesele autorităților comuniste. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 90
498
Nicolae Rădoi
Batjocoritorii sângelui lui Christos . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 92
Valeriu Seracin – activistul de partid. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 92
Ion Mihai – lupul plin de pofte. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 93
Cei vânduți partidului erau promovați ca păstori de suflete . . . . . . . 94
Primul Rund - Lupta cu vânduții de la Timișoara . . . . . . . . . . . . . . . 95
Rundul Doi - Încercările de intimidare. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 97
Rundul Trei - Intervenția liderilor de la Uniunea Baptistă din București .
97
O altă bătălie. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 98
Comitetul Creștin pentru Apărarea Libertășii Religioase și de
Conștiință. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 98
Înființarea Comitetului. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 99
Începutul activității în ALRC . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 99
Memoriile înaintate autorităților. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 102
Începe prigoana membrilor ALRC. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 102
Declarațiea ce au dat-o ofițerii ce au efectuat interogarea mea . . . 104
Trezirea de la Caransebeș ia amploare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 110
Lupta Bisericii Baptiste din Caransebeș pentru libertate religioasă.111
E Domnul același?. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 112
ALRC . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 113
Un comitet hotărât să schimbe tratamenul credincioșilor evanghelici
din România . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 113
Sfatul unuia care cunoștea realitățile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 113
Renunțând de dragul lui Christos. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 114
Prelucrat la locul de muncă. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 115
Stegarul lui Christos. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 116
Între frați apare și trădarea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 117
Activitatea ALRC. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 118
În luptă cu Leviatanul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 119
O cetate inexpugnabilă. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 119
Un an important în istoria Bisericilor Baptiste din România. . . . . .120
Treziri şi transformări. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 121
Concesii şi coliziuni noi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 122
Presiuni şi planuri punitive. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 124
O cooperare tacită . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 125
499
Fericirea de a fi prigonit. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 126
Tâlharii în Casa Domnului. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 127
Mașinațiile uneltelor Securității. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 128
Un mandat de arestare pe numele meu. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 130
15 octombrie 1978 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 130
Omul propune, dar Dumnezeu dispune. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 131
Un botez memorabil. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 133
Rocada la care autoritățile nu s-au așteptat. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 133
Două cântări programatice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 134
Două scrisori . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 134
Școala temniței . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 136
În închisoare pentru Christos. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 136
Tratamentul aplicat după arestare. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 137
Procesul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 138
Legile țării sau legile lui Dumnezeu? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 140
Recursul la Reșița. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 141
Avocatul apărării . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 141
Pedeapsa cea mai grea, ni se reduce de către cei ce trebuiau să ne
condamne . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 142
Cum a ajutat Asociația Bisericilor Baptiste din America pe disidenții
creștini din România?. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 143
Ce face Asociația Bisericilor Române Baptiste din America?
Îl condamnă pe Ioan Botezatorul! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 145
Cei care ne-au ajutat în mod real. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 147
Trei colonei ce m-au simpatizat și ajutat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 147
Cu Domnul în temniță . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 150
Dușmani ce devin prieteni . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 150
Ierarhia închisorii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 152
Celula Morții. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 153
În legătură cu minerii greviști din Valea Jiului . . . . . . . . . . . . . . . . 154
Noi locuitori ai celulei morții - păduchii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 154
Convertirea unui criminal în închisoare. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 155
Întâi Dumnezeu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 157
Bine din rău. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 158
Alte peripeții la Popa Șapcă. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 159
500
Nicolae Rădoi
În producție și în lupte greco-romane. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 160
Machiavelism. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 162
Cele două scrisori ce aveau ca scop defăimarea noastră . . . . . . . . 162
Fraţii Domnului suferă, trădătorii sunt promovaţi. . . . . . . . . . . . . . 163
Campanie de dezinformare. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 164
Două principii, două mărturii, două destine . . . . . . . . . . . . . . . . . . 166
Evidențe ce incriminează . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 167
Un colonel de securitate simpatizează cu disidenții și deconspirează
pe trădătorii de frați. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 167
Serviciu contra serviciu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 169
Oăle de basilic scot pui. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 170
Eroul anti-comunist Traian Bogdan este terfelit de Iosif Țon . . . . . 171
Semnale contradictorii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 171
Declarații compromițătoare. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 172
Arginții lui Iuda. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 174
Viața de după temniță. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 174
Incorigibil. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 174
Lupta pentru libertăți după eliberarea noastră . . . . . . . . . . . . . . . . 175
Suntem somați de autorități să plecăm din România. . . . . . . . . . . . 176
Drumul Exilului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 177
Ultimele zile în România. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 177
Lupta continuă în Statele Unite. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 179
Depoziție în Congresul american. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 179
Agenții comuniști în Statele Unite. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 181
Regele Mihai al României în vizită la Los Angeles . . . . . . . . . . . . . 182
Lupta continuă și după căderea lui Ceaușescu . . . . . . . . . . . . . . . . 183
Proteste și ajutoare pentru românii nevoiași . . . . . . . . . . . . . . . . . . 183
Vizita din România din mai 1990. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 184
Luptătorii credinței. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 185
Fratele Sabin Văran. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 186
Fratele Bălone . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 188
Fratele Martin Mihuț . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 188
Frații Petru, Ilie și Iosif Franț . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 188
Informatori, trădători și agenți. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 193
Lista infamiei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 197
501
Ajutor pentru Bisericile Baptiste din Caraș Severin. . . . . . . . . . . . . 204
Construcții și achiziționări . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 204
Cum m-a scăpat Dumnezeu din pericolele transporturilor . . . . . . . 206
Ajutorul ce nu lipsește în nevoi. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 206
Doar lumina zilei mi-a arătat pericolul din care ne scăpase Dumnezeu.
206
Când frânele au luat foc. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 207
Un accident ce putea să ne coste viața. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 207
Ațipind la volan. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 207
Adormit la volan. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 208
Un cauciuc explodat. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 208
...după mult timp o vei găsi iarăși. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 209
Voi lăuda pe Domnul în orice vreme. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 209
Cum am achiziționat zece truckuri într-o zi! . . . . . . . . . . . . . . . . . . 211
Mulți au văzut lucrul acesta și s-au încrezut în Domnul!. . . . . . . . . 213
Mama – o luptătoare în post și rugăciune . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 214
O luptă ce va continua până la venirea Domnului . . . . . . . . . . . . . 215
Opt minuni mari înfăptuie de Dumnezeu în viața mea. . . . . . . . . . . 216
Soluția pe care Dumnezeu mi-a dat-o când bolnav și în pragul fali-
mentului Dumnezeu m-a împroprietărit cu zece truckuri noi și cu zece
remorci noi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 219
Ce ar fi fost dacă...?. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 219
Înrebări incomode. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 219
Oare putem măslui istoria?. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 220
Cât așteaptă Dumnezeu ca omul să se pocăiască?
Un trădător și măsluitor pe care Domnul Isus l-a așteaptat să se
pocăiască din 1945 până în anul 2015. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 221
Şi totuşi, ce ar fi fost dacă...?. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 222
Purtaţi în carul biruinţei. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 223
Anexe. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 229
Anexă complementară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 229
Mărturii complementare - Rodica Boțan . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 287
În atenția lui Filip Dincă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 289
Pentru: Elena Marin-Alexe..... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 290
Nume conspirative din . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 293
502
Nicolae Rădoi
Dosarul Credinciosul și Răducanu:. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 293
Anexa 1. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 294
Încetați prigoana. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 294
Anexa 2. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 297
Program de revedicări . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 297
Anexa 3. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 303
Biserica și Statul. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 303
Anexa 4. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 307
Poziția lui Iosif Țon și Aurel Popescu față de ALRC - Declarație. . 307
Anexa 5. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 309
Scrisoarea lui Iosif Țon din 26 Noiembrie 1978. . . . . . . . . . . . . . . . 309
Anexa 6. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 315
Marionetele din conducerea Cultului Baptist în slujba miliției. . . . 315
Raport al comitetului ALRC. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 315
Anexa 7. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 319
Iată ce spun martorii.... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 319
Anexa 8. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 336
Comentarii pe marginea unui proces verbal - realizate de Ioan Târziu.
336
Orientare pentru dezorientați . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 336
Anexa 9. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 358
Întrebări ridicate de Ioan Târziu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 358
Anexa 10. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 359
O epistolă ce s-a lăsat mult amânată. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 359
Anexa 11. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 372
Carl Gibson despre Nicolae Rădoi într-un articol de Mircea Rusnac.372
Anexa 12. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 374
Mircea Rusnac – Contribuţii bănăţene la mişcarea de opoziţie
religioasă
anticomunistă A.L.R.C. (1978). . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 374
Anexa 13. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 377
Cât de completă este “Mărturia completă a preotului Iosif Ţon”. . 377
Anexa 14. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 390
Securitatea despre Liviu Olah. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 390
503
Anexa 15. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 393
Mărturia lui Aurel Popescu despre Iosif Țon. . . . . . . . . . . . . . . . . . 393
Anexa 16. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 414
Decizia de încarcerare a lui Nicolae Rădoi. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 414
Anexa 17. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 415
Scrisori de mulțumire de la frații și surorile din România. . . . . . . . 415
Un cuvânt de mulțumire din partea fratelui Petrică Găină.... . . . . . 421
Anexa18. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 422
Mărturia lui Ioan Târziu despre Nicolae Rădoi. . . . . . . . . . . . . . . . 422
Politica externă a Statelor Unite ajută fenomenul disidenței în
țările comuniste. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 423
Anexa 19. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 433
Documente din dosarul personal . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 433
Anexa20. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 447
Mărturia lui Filip Dincă despre Iosif Țon . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 447
Anexa 21. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 457
O caracterizare făcută de pastorul Viorel Vuc fratelui
Nicolae Rădoi. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 457
Anexa 22. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 458
Declarația lui Yonel Jura. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 458
Anexa 23. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 463
Mărturia lui Ion Madina cu privire la evenimentele din 1978 de la
Caransebeş. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 463
Anexa 24. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 464
Un dialog cu pastorul Belciu Busuioc . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 464
Anexa 25. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 486
Câteva comentarii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 486
Postfață - La adăpostul minciunii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 490
504

O Cetate de Necucerit

Hochgeladen von

Dokumentinformationen

Originaltitel

Copyright

Verfügbare Formate

Dieses Dokument teilen

Dokument teilen oder einbetten

Freigabeoptionen

Stufen Sie dieses Dokument als nützlich ein?

Sind diese Inhalte unangemessen?

Copyright:

Verfügbare Formate

O Cetate de Necucerit

Hochgeladen von

Copyright:

Verfügbare Formate

O Cetate

ISTORIA LUPTEI PENTRU LIBERTATE RELIGIOASĂ

POVESTITĂ ÎMPREUNĂ CU NOTE BIOGRAFICE DE

©All rights reserved to Nicolae Rădoi

M. U. – Los Angeles, California

„Un document ca al fratelui Nicolae Rădoi îți poate schimba viața... o

Răsvan Cristian Stoica – România

„Fratele râdea și de zilele negre și de necazurile de odinioară... pe vre-

„Frate Rădoi, sunteți pe cale să deveniți un reper moral, unul din

Doru Radu – Detroit, Michigan

Prietenii lui Nicolae Rădoi

Aşa mi s-a spus când am început să vorbesc public sau să scriu

Aruncă-ți pâinea pe ape

Mergeam abătut pe una din străzile orașului Los Angeles. Mi

În fiecare lună trebuia să achit notele de plată ce se ridicau la

Eliminarea dizidenților politici și religioși

Era logic să insiste să plec, din moment ce Guvernul ceaușist

Plecarea din România

În graba mare ce o aveam de a părăsi țara am donat toate lucrurile

Știam că orice cuvânt al Domnului este încercat, demn de

Pe un nou continent - Începuturile mele în Statele Unite

În apărarea celui slab

Eram venit doar de două zile în Statele Unite, și fratele Severin

Un lucru ce ne deranja foarte mult în orașul New York era clima

Un pastor cu inimă de păstor

L-am cunoscut pe Avram

Se spune că o poză este cât o mie de cuvinte. Şi poate că este

Ungurul ce a vrut să îmi suprime dreptul la cuvânt

După sosirea noastră în San Francisco inițial m-am angajat la

Vizita unui prieten drag

De-abia sosiserăm la San Francisco

Mă fac zugrav pe bani puțini

În urma pierderii serviciului ce l-am avut în compania ungurului

În Kentucky – aventură într-o zonă agrară

Niște cunoscuți care se stabiliseră în Paducah, Kentucky, m-au

Prietenii vechi și părtășii noi

La sosire am fost întâmpinați de familiile Pup și Grecu și de

Cum am devenit om de încredere pentru un antreprenor

Cum am devenit fermier

Pe lângă serviciul pe care îl aveam la depozit am început să mă

Familia din Kentucky la care lucram s-a dovedit în multe

La sfârșitul anului 1985 ne-am mutat în orașul Los Angeles din

Sosirea părinților în America

Dumnezeu ne-a făcut

O operație dificilă prin care am trecut

Eram împreună cu soția într-o cursă și mă întorceam de la New

Anul 1999 mi-a adus o surpriză pe care nu am anticipat-o

Discutam cu Dumnezeu și Îl întrebam de ce îngăduie o astfel de

Întoarcerea mea la Domnul a fost de aşa natură încât nu poate

După ce am atins vârsta tinereţii, plăcerea mea mare era să particip

Auzirea care produce credință

Când a venit vineri seara, am spus părinţilor mei că voi merge la

Decizia de a accepta chemarea Domnului

Şi până atunci am crezut în Dumnezeu. De fapt, mama mea m-a

Încercări de a mă întoarce din cale

Mersesem la adunarea pocăiților pentru că mă interesa să am

Dată fiind dorința mea de a aprofunda Cuvântul lui Dumnezeu,

Chemat şi păzit de Domnul

Aşa am ajuns să-l cunosc pe Mântuitorul meu, Domnul Isus

Omul propune, dar Dumnezeu dispune

Vara şi toamna anului 1957 au fost pline de evenimente pentru

După cele şase săptămâni petrecute

La masa rotundă în discuții cu preotul satului