UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA LITERE Ciclul

MASTER

REGISTRE STILISTICE ALE

LIMBAJULUI INFORMAL

Referat

Realizat de către:
Masteranda Satvir Cor Singh

Verificat de către:
Conferențiarul universitar Viorica Molea

Chișinău, 2018
 UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA
FACULTATEA LITERE Ciclul
MASTER

Conform standartelor moderne distingem două tipuri de comunicare – formală și

informală. La baza acestei clasificări se află conceptul e formă, de regulă, de rigurozitate.     
     Mai mult sau mai puțin conștient, apelativul formal este pus în corespondență cu anumite
clauze de precizie și categoricitate pe care trebuie să le respecte actele de limbaj pentru a fi
considerate acceptabile sau valabile, iar calificativul informal cu absența constrângerilor extra-
gramaticale.
Pentru a justifica pertinența utilizării etichetelor în cauză vom face trimitere la câteva criterii -
natura cadrului interactiv, numărul și statutul participanților, prezența versusabsența unor
"ritualuri" de deschidere, respectiv de încheiere a comunicării, categoriile de semnale utilizate și
regulile de "circulație" a mesajelor -, cu precizarea că numai arareori ele funcționează în mod
independent.
     Aceste criterii nu sunt singurele care susțin distincția formal-informal, însă par a se număra
printre cele mai importante; oricum, ele sunt suficiente pentru a asigura o categorisire clară a
formelor de comunicare.
Comunicarea formală se realizează într-un cadru interactiv complementar, care
generează o inegalitate instituționalizată de statut. Factorii comunicării ce se manifesta în acest
mediu special sunt solidari și ocupă o poziție "superioară", respectiv una "inferioară", în raport
cu o știință sau cu o putere specializată și socialmente recunoscută.
     Trebuie considerate formale, spre exemplu, interațtiunile semice dintre medic și pacient,
avocat și client, ș.a., atât timp cât unul dintre protagoniștii formei de comunicare date îi
recunoaște celuilalt superioritatea de statut într-un anumit domeniu.
     Atragem atenția că inegalitatea este temporară și locală, ea manifestându-se doar în
corespondență cu rolurile pe care și le asumă comunicatorii. Medicul îi este superior pacientului
numai in cadrul interactiv complementar dat de cabinetul medical și numai pe perioada
consultației. Doar aici comunicarea dintre medic și pacient este formală. Reîntâlnindu-se într-o
stațiune turistică, într-un mijloc de transport în comun sau într-un restaurant, cei doi se plasează
la același nivel de comunicare; amândoi sunt turiști, călători sau clienți, iar eventualele discuții
dintre ei nu mai sunt formale
     Actele de limbaj formale se asociază și cu un set de restricții în utilizarea semnalelor. Nu este
vorba aici de limitarea libertății de a folosi semne din diverse categorii - acustice, vizuale,
olfactive etc. -, ci de impunerea unor construcții de comunicare tipice.
 UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA
FACULTATEA LITERE Ciclul
MASTER

     Spre exemplu, mesajele schimbate între chelner și client pot fi în egală măsură verbale sau
nonverbale, dar nu pot viza decât tranzacția în curs: meniul, calitatea mâncării consumate, nota
de plată ș.a. Eventualele referiri la situația familială a clientului, la convingerile lui politice sau
religioase ar fi nepotrivite. Unele cadre interactive formale impun constrângeri mult mai mari.
Cununia religioasă, de pildă, este considerată validă, numai dacă mesajele emise de preot și miri
respectă formulele consacrate. Orice abatere de la textul liturgic conduce la nulitatea cununiei.
     În plus, comunicarea formală incluge reguli ferme de ordonare a intervențiilor
comunicaționale. Protagoniștii acestor acte de limbaj joacă succesiv rolurile de emitent și
receptor după o convenție prestabilită. La o sesiune de comunicări științifice, spre exemplu,
ordinea cuvântărilor este (de regulă) prestabilită și adusă la cunoștința participanților la timpul
corespunzător, astfel încât fiecare știe, într-o primă fază, momentul intervenției lui ca emitent.
După aceea se stabilește o convenție privind felul în care trebuie să se desfășoare discuțiile pe
marginea fiecărei comunicări în parte. Arareori sunt permise întreruperi sau abateri de la regulile
care au fost acceptate în prealabil.
Comunicarea informală presupune un cadru interactiv simetric, caracterizat prin
"egalitatea" de statut a interlocutorilor și minimalizarea diferențelor de rol dintre aceștia. Este
important de notat faptul că egalitatea în discuție nu incubă egalizarea personalităților
interlocutorilor - fiecare dintre ei intră în procesul comunicarii cu toate atributele care îi asigură
individualitatea -, ci neutralizarea raporturilor ierarhice instituționalizate.
     Doi indivizi care devin parteneri într-un act de limbaj informal își definesc locurile ad hoc, în
funcție de experiența comunicațională trecută și de imaginea socială pe care o au cu privire la
celălalt. Astfel, compartimentul unui tren se constituie într-o situație de comunicare simetrică și,
deci, informală pentru un student și un profesor universitar care împart temporar și cu totul
întâmplător același spațiu. Rolurile jucate de aceștia în cadrul eventualelelor conversații purtate
vor fi determinate de vârsta, nivelul cunoștintelo, modalitatea de percepție a celuilalt etc., însă nu
de inegalitatea de statut profesional. Firește, situația ar fi cu totul alta în cazul în care profesorul
și studentul s-ar afla într-o sală de examen, ca examinator, respectiv examinat.
     Actele de comunicare informală nu sunt delimitate de formule ritualice care sa le indice
începutul și sfârșitul (exceptând, firește, formulele de politețe). Prin urmare, se poate spune că
este informală orice secvență de comunicare care nu conține mărci formale explicite.
     În contrast cu mesajele din comunicarea formală, conținuturile vehiculate prin actele de
limbaj informale sunt de o remarcabilă diversitate. Fiecărui interlocutor i se dă posibilitatea de a
 UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA
FACULTATEA LITERE Ciclul
MASTER

selecta semnele pe care le consideră a fi cele mai potrivite intenției sale de comunicare. Singurele
constrângeri sunt cele de ordin general, care privesc respectarea bunei-cuviințe.
     Astfel, nici un adolescent nu va discuta cu parinții săi în subcodul argotic utilizat de el în
raporturile cu colegii de liceu. Libertatea cadrului de comunicare informală este asigurată și de
absența unui scop "strategic". Cum partenerii interacțiunilor semice de acest fel vor doar să se
facă înțeleși și să-i înțeleagă pe alții, valabilitatea actelor de limbaj realizate nu depinde de
întrebuințarea unor mesaje tip standardizate.
     În plus, nu există reguli care să determine ordinea în care interlocutorii urmează sa
îndeplinească rolul de emitent, respectiv de receptor. Fiecare individ intervine în comunicare
conform gesturilor de reglare produse mai mult sau mai puțin spontan de către parteneri.
Termenii argou şi jargon par să-şi confirme, printr-o deviere semantică, trecerea din
terminologia de specialitate (lingvistică) în uzul popular. Pentru lingvişti, cele două cuvinte, care
denumesc subsisteme ale limbii, pot apărea la plural doar în măsura în care se referă la limbaje
sau varietăţi diferite (argoul lumii interlope şi argoul tinerilor, jargonul medicilor şi cel
computeristic etc.). Oscilaţii terminologice - reflectate şi în dicţionarele generale, şi în manualele
şcolare - au făcut ca cei doi termeni să fie uneori consideraţi sinonimi, alteori să aibă accepţii
specializate; azi, cred că e tot mai mult fixată (în contradicţie cu definiţiile din DEX, dar într-o
ceva mai mare potrivire cu terminologia internaţională) ideea argoului ca limbaj cu caracter
expresiv şi/sau secret, marcînd apartenenţa la un grup sau la o categorie socială (interlopă,
marginală, non-conformistă etc.), iar a jargonului ca variantă familiară a unui limbaj tehnic,
profesional. În uzul non-standard, s-a răspândit însă o concretizare a sensului celor două cuvinte:
argou şi jargon sînt folosite tot mai des, la plural, pentru a desemna termeni sau expresii din
argou sau de jargon: "acest personaj (...) a scris un mesaj plin de argouri " (ciuc.openlink).
Concretizarea (pe care o putem considera un caz de evoluţie metonimică, prin sinecdocă: de la
întreg la parte) intră chiar în stilul aparent standard, de exemplu într-o reclamă pe Internet:
"Dicţionar român-englez, englez-român cu 190.000 cuvinte, 32.144 de expresii şi 8.041 argouri "
(download.rol.ro). Jargoane, cu deosebire, circulă în ultima vreme chiar în mediile cele mai tipic
argotice (în lumea interlopă), pentru a desemna cuvinte şi expresii considerate de argotizanţi ca
specifice modului lor de a vorbi. Într-un reportaj despre viaţa de închisoare se relatează adaptarea
conştientă la acest limbaj: "îţi schimbi vocabularul care şi-aşa nu era prea elevat, o dai în dume şi
jargoane, îţi schimbi accentul punându-ţi limba pe moaţe, dorind să intri în rând cu lumea"
(Jurnalul, Botoşani, arhiva on-line, 2004). În mod semnificativ, jargoane intră în construcţii tipic
familiar-argotice şi populare cu verbe ca a da, a băga, a arunca. În Dicţionarul de argou al limbii
 UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA
FACULTATEA LITERE Ciclul
MASTER

române al Ninei Croitoru Bobârniche (ediţia a II-a, 2003), sînt înregistrate expresiile a arunca
jargoane şi jargoane de popă de ţară (cu explicaţii cam prea contextuale: "a folosi cuvinte
potrivite pentru a convinge pe cineva sau pentru a reuşi într-o acţiune", respectiv "povestiri sau
întîmplări ştiute"; mi se pare că prima se referă la folosirea argoului specific unui mediu dat, iar a
doua ironizează expresii considerate învechite).
Şi fiindcă tot am ajuns aici, e bine să punem lucrurile în ordine şi să distingem între jargon şi
argou, între aceste două „subsisteme ale limbii”, aşa cum le numeşte Rodica Zafiu.
Prin „jargon” dicţionarul înţelege „un limbaj specific anumitor categorii sociale, dar mai ales
profesionale, care reflectă fie dorinţa celor care-l vorbesc de a se deosebi de marea masă a
vorbitorilor, fie tendinţa de-a folosi termeni specifici profesiilor respective”. Jargonul este aşadar
un limbaj specializat, cu o circulaţie restrânsă şi cu termeni proprii unei anumite meserii. Prin
urmare, cuvântul în sine nu are nimic jignitor, infamant sau negativ.
Există un jargon al medicilor (microleziune fibrilară, plagă transfixiantă, distrucţie
tisulară, risc tetanigen) şi un jargon juridic sau avocăţesc, aşa-numita legaleză (parte vătămată,
excepţie de neconstituţionalitate, prescripţie, preempţiune). Există un jargon al oamenilor care
lucrează în televiziune şi un jargon al informaticienilor. Există un jargon al lucrătorilor feroviari
şi un jargon marinăresc (tambuchi, gabier, trinchet, artimon, vela rândunica, saulă, cambuză).
Există un jargon al oamenilor de afaceri care a fost numit „afacereză”. Toate aceste tipuri de
limbaj conţin termeni cu arie restrânsă de răspândire, care se folosesc destul de rar în afara
profesiei de care se leagă.
Oralitatea, implicit argoul, se remarcă prin expresivitate, prin multiple inovaţii şi o mare
libertate în utilizarea mijloacelor de exprimare, ceea ce face comunicarea mai dinamică, mai
ludică, mai emoţională, îndepărtând-o mult de standardele şi de normele academice. Pe de o
parte, această ieşire de sub controlul normei rigide reprezintă o tendinţă de epatare, specifică
tinerilor, iar pe de altă parte, păstrează una dintre trăsăturile tradiţionale ale argoului – încifrarea
mesajului prin utilizarea unor termeni (argotici) cunoscuţi doar de un grup restrâns de persoane,
motiv pentru care argoul / jargonul era calificat iniţial ca fiind un limbaj secret, folosit de
membrii unui grup marginal, pentru a nu fi înţeleşi de alţi vorbitori. Astăzi acest limbaj este
adoptat în special de tineri, pentru a-şi declina apartenenţa la un anumit grup (gaşcă), astfel încât
principala caracteristică a argoului ca limbaj al unui oarecare grup relativ restrâns, limbaj ale
cărui elemente nu sunt cunoscute de toţi vorbitorii unei limbi, rămâne pe deplin valabilă. Faptul
că anumite grupuri au felul lor specific de a vorbi „informal” o demonstrează exemplele de tipul
„fereastră, ochi” (oră liberă în orar), „bombă” (fiţuică de pe care se copiază la examen), „proful /
 UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA
FACULTATEA LITERE Ciclul
MASTER

profa” din limbajul studenţilor sau „clava” (tastatură), „comp”, „compic” (computer) din
limbajul informaticienilor. Însă utilizarea acestor termeni nu capătă o prea mare amploare. Mult
mai frecvent este utilizat argoul general, ca formă de exprimare orală colocvial-familiară, în
special în rândul tinerilor.
Argotizarea mesajului are loc prin includerea intenţionată a unor elemente specifice
comunicării de grup. Doar puţine cuvinte sunt înregistrate de dicţionarele generale cu marca
stilistică „argotic”, dar şi acestea nu totdeauna sunt utilizate de toate grupurile de vorbitori, iar
unele sunt deja învechite ca elemente de argou şi nu mai sunt folosite. Mai mult decât atât, o
serie de cuvinte date de dicţionare ca argotice şi deci nerecomandabile într-o exprimare îngrijită,
sunt astăzi foarte populare şi se pare că vorbitorii nu conştientizează marca lor de element
argotic. De exemplu, cuvântul argotic de origine ţigănească „baftă” (noroc, şansă) apare chiar şi
în cele mai surprinzătoare situaţii, de exemplu, ca urare cu prilejul diferitelor sărbători – ziua de
naştere, la nuntă, la aniversări şi alte ocazii, unde exprimarea trebuie să fie şi este, în general,
îngrijită şi mai atent supravegheată. La fel de omniprezente în comunicarea standard, în special
la radio şi TV, au devenit ţigănismele „mişto” (bun), „gagică” (fată), „nasol” (urât, ridicol).
rgourile diferă de la un grup la altul, şi deoarece lexicul este supus unor schimbări permanente,
sunt pe larg folosite elemente din graiurile regionale, împrumuturi din alte idiomuri, abrevieri,
cuvinte cu sens modificat etc. I. Iordan scria că în argou nu se face nici o deosebire între
cuvintele propriu-zis argotice şi cele familiare sau populare, „o separare a lor nu-i posibilă şi nici
nu este principial recomandabilă, toate sunt producţia afectului şi fantaziei” [Iorgu Iordan, 1975,
p. 311].
Astfel, argourile capătă trăsături individuale specifice atât grupului de vorbitori care le
utilizează, precum şi regiunii în care argoul respectiv se formează şi se foloseşte. Astfel că,
având în vedere preferinţa vorbitorilor pentru elementele „periferice” stilistic marcate ale
limbajului, în special pentru cele populare, familiare, regionale, în fiecare zonă geografică, la o
anumită etapă, se poate contura un argou propriu. În acest sens, argoul bucureştean se va deosebi
de argoul ieşean, iar cel ieşean va fi diferit faţă de cel chişinăuian.
În prezent argoul se foloseşte ca o „variantă de alternativă” a limbajului literar şi se face simţită
intenţia, ba chiar plăcerea unor vorbitori sau ziarişti de a şoca, de a epata. Cel mai dinamic este
argoul tinerilor, deoarece pentru ei argoul are o funcţie identitară pronunţată, demonstrând
apartenenţa la un anumit grup, precum şi o anumită formă de a se deosebi de ceilalţi prin felul de
a vorbi.
 UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA
FACULTATEA LITERE Ciclul
MASTER

Din punct de vedere tematic, argoul tinerilor (de exemplu, argoul folosit de studenţi)
cuprinde câteva arii, cum ar fi: distracţiile şi petrecerile (inclusiv drogurile), studiile (şcoala,
profesorii, examenele), banii, prietenii (fetele, băieţii), internetul.
Argourile, indiferent de limba în care se constituie, au o serie de trăsături comune, care vizează
în primul rând motivarea, tematica, modul de formare. În plan local, în cadrul unui grup mai
restrâns, cele mai mari diferenţe se fac simţite la nivel lexical. În acest sens, se evidenţiază
pregnant argoul basarabean, în care elementele expresiv argotice sunt preluate din limba rusă,
tot din argou, deci împrumutul este procedeul pe care mizează cel mai mult utilizatorii acestui
argou. Este de remarcat, de asemenea, că argoul rusesc este foarte dezvoltat şi în ultimii ani se
extinde tot mai mult şi mai agresiv asupra multor sfere de comunicare. Pe de altă parte,
basarabenii au deja „experienţa” împrumutului din limba rusă, fiind bine cunoscut numărul mare
de „barbarisme-rusisme” care au invadat vorbirea localnicilor în perioada sovietică (de tipul
„la cuhne am în holodilnic un culioc cu bănci ” – „la bucătărie am în frigider o pungă cu
borcane”) şi care, în ultimul timp, s-au mai redus ca număr datorită extinderii sferei de
întrebuinţare a limbii române. „Barbarismele-rusisme” sunt adoptate de categorii variate de
vorbitori basarabeni în mod diferit. Pe de o parte, există vorbitori neavizaţi, cu un nivel redus de
cunoştinţe şi care folosesc rusismele pentru obiecte, realităţi pe care le-au cunoscut prin
intermediul limbii ruse şi ale căror denumiri nu le ştiu în limba română. Acesta este cazul când
sunt folosite rusisme de tipul „cran” (robinet), „trubă” (ţeavă), „zajigalcă” (brichetă), „a tormozi”
(a frâna), „a se znacomi” (a face cunoştinţă), „povorot” (cotitură), „slesar” (lăcătuş) şi multe
altele. De regulă, o asemenea contaminare este dovada lipsei de cultură şi mulţi basarabeni îşi
dau seama de carenţele pe care le au şi admit că nu prea cunosc limba literară. În acest sens, ar
mai fi de remarcat faptul că în ultimii ani situaţia s-a mai redresat totuşi şi, în special tinerii, care
au acces la informaţie în limba română, nu mai apelează la rusisme.
Astăzi rusismele pătrund în limbajul basarabenilor nu pe cale „oficială”, cum era în perioada
când limba rusă se folosea în toate sferele vieţii sociale, ci pe calea adoptării elementelor
periferice, de argou. Şi motivaţia este cu totul alta: tinerii care adoptă cuvântul „tacika” nu fac
acest lucru pentru că nu ar cunoaşte cuvântul românesc „maşină” sau „automobil”, ci pentru că
„tacika” este un argotism prin care vorbitorul îşi declină apartenenţa la un anumit grup şi dorinţa
de a epata, de a se deosebi de ceilalţi vorbitori prin renunţarea la încorsetările limbajului oficial.
De aceea, dat fiind faptul că argoul reprezintă o variantă familiară, non-standard de exprimare,
numeroasele rusisme au o circulaţie destul de largă, anume ca elemente argotice. Totodată, ele
 UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA
FACULTATEA LITERE Ciclul
MASTER

încifrează mesajul cu mult mai puternic decât elementele argotice româneşti, codul argotic
devine cu mult mai greu de înţeles pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu el.
Tineretul, studenţii basarabeni apelează frecvent la limbajul argotic, existând deja un registru
relativ stabil de argotisme (cunoscute de toţi tinerii), care se referă în mod special la tematica
tradiţională – bani, distracţii, prieteni, calităţi ale persoanei etc. Argotismele ruseşti sunt adaptate
la sistemul gramatical al limbii române, adică verbele se încadrează într-o anumită conjugare,
substantivele capătă articol ş.a.m.d. Ca unităţi argotice ruseşti frecvent utilizate de tinerii
basarabeni se pot menţiona:
– verbe: a abaldi – a fi surprins, şocat; a se vrubi – a înţelege, a-şi da seama, a
se vâpendri (substantiv: vâpendrioj) – a face nazuri, a face fiţe, a başli – a plăti, a gani – a vorbi
aiurea, neconvingător, a gruzi – a certa, a speria pe cineva, a muti – a pune ceva la cale, a se
prikăli – a lua peste picior pe cineva, a se calbasi  (şi în traducere: a se cîrnăţi) – a se distra
foarte bine, a kidăni – a înşela pe cineva, a se vtiuri – a se îndrăgosti etc.;
– substantive: babki – bani, dolari, bazar  – vorbă, discuţie, bomj – boschetar, bâc – bărbat
zdravăn, gudioj – chef mare, krâşa – protecţie, pilă, loh – prost, paţan – prieten, băiat, tacikă –
maşină, strelka – întâlnire, tormoz – om care înţelege greu, tusovka – agapă, petrecere, fignea –
ceva nesemnificativ, radaşi – părinţi, tiolka – fată, ţelka – fată virgină, şpora – fiţuică pentru
examen, şmon –  control, agitaţie, vodeară – vodkă, ment, musor – poliţist, muzon –
muzică, discaci – discotecă, telik – televizor, ciuvak – băiat, kaziol – prost, karifan  –
prieten, fişkă, hohmă – glumă, fraer – şmecher, havcik – mâncare, siliotcă – cravată, tocika –
crâşmă, bratan – prieten, ciuvac – băiat, ciuvihă – fată etc.;
– adjective: blatnoi – modern, borzâi – mândru, fudul, kliovâi – interesant, bun, krutoi  – dur,
super, foarte bun, pofighist – indiferent, ciotkii, ciotkos – bun, valoros, şustrâi (şustreac) – isteţ,
descurcăreţ, levâi – de proastă calitate, tuparâlâi – foarte prost, prikolinâi – interesant, hazliu
etc.;
– adverbe, expresii – karoce – mai în scurt, în fine, gluha – rău de tot, blin – interjecţie ce
exprimă stupoarea, na haleavu, na şaru – pe gratis, po paniatiam – corect, conform înţelegerii /
tradiţiei, a avea sdviguri – a fi nebun, a face o padlă/padleankă – a face un lucru rău, a aprinde
farele la pavarot – a fi atent, a umbla nalevo – a fi infidel(ă), v nature – serios, adevărat, a spune
macaroane (a pune macaroane pe urechi) – a minţi ş.a.
Pe lângă aceste elemente împrumutate din limba rusă, în argoul basarabean apar şi alte
„barbarisme ruseşti”, folosite, de asemenea, în scopul de a obţine mai multă expresivitate şi de a
intensifica ponderea oralităţii, de a da limbajului un aspect cât mai deosebit de forma literară. La
 UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA
FACULTATEA LITERE Ciclul
MASTER

aceasta contribuie şi numeroasele cuvinte stilistic marcate – populare, regionale, peiorative,

ironice. Un asemenea limbaj se află în opoziţie totală faţă de limbajul standard, purtând o
puternică amprentă a oralităţii.
Romgleza”, o limbă pe care nu toată lumea o înţelege La fel ca argoul şi jargonul,
romgleza are şi ea prieteni şi oponenţi. Exemplele de folosire abuzivă a termenilor din engleză
care au corespondenţi în limba română sunt nenumărate. Exemplu: “Îţi voi oferi suportul meu”
(de la verbul to support / a sprijini), în loc de “Te voi sprijini”. Dacă nu ştiaţi că există o poezie
de dragoste în romgleză, Internetul vă poate oferi cele mai neaşteptate surprize. Iată cum arată o
asemenea creaţie.

I love you atat de tare

încât I believe ca mor
you are so incantatoare
oh, my dear, cat te ador.

When I go la brat cu tine

ma simt very magulit
caci are looking toti la mine
oh, I am so, so fericit.

All ar fi atat de bine…

but you see, nu-i chiar asa
caci I tell ce simt în mine
dar tu smile si smile într-una

And I think ca spun traznai.

Please don’t face pe nebuna
si mai look în ochii mei.

Understand? I love you draga

cum vrei sa-ti mai vorbesc
you are totul pentru mine
and I want sa te-ntalnesc.

But is dificult, vezi bine

caci your mother e pe faza
si din five în five minute
 UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA
FACULTATEA LITERE Ciclul
MASTER
carefully ne controleaza

Maybe sa ajung la tine

ca in Shakespeare, “Juliet”
I “Romeo” love pe tine
Give me scara din boschet.

Tinerii, se ştie, că au un „apetit” al noului, al modernului mult mai accentuat decât

persoanele în varsta. De aceea, limbajul lor este ,,presărat” cu neologisme sau cuvinte din alte
limbi mai mult sau mai puţin adaptate graiului nostru. Astfel, astăzi trebuie să fii ,,cool”, iar
pentru aceasta trebuie să-ti schimbi ,,look-ul”. Strămoşescul buna-ziua devine ,,heloo”. Mass-
media are un rol important în acest sens. Revistele pentru tineri, emisiunile de divertisment,
filmele abundă în expresii mai mult sau mai puţin elegante. Teribilismul vârstei constituie o
cauza pentru un alt fenomen cu larga răspândire în rândul adolescenţilor: moda superlativelor
absolute folosite la tot pasul încît avem impresia că trăim într-o lume a neobişnuitului: muzica
este ,,super”, fusta este ,,super”, guma de mestecat este şi ea ,,super”, toată existenţa noastră
este ,,super”. Dar ce nu e ,,super”?! Din perspectiva generală a procesului comunicării, faptele de
limbă „deviante”, termenii argotici, ne impun cunoaşterea câtorva aspecte de interes normativ.
Obiectul observaţiilor l-a constituit un limbaj neadecvat, neatent, agramat. Prin demersul de faţă
ne-am asumat rolul de avocat al unui popor care poate fi prudent sau chiar necooperant. Avem a
face cu o realitate asupra căreia trebuie să-i prevenim pe cei care doresc să se specializeze în
domeniul scrierii şi al vorbirii canonice.   După cum se ştie (sau ar trebui să se ştie), gramatica nu
determină doar corectitudinea şi expresivitatea limbii, ci şi existenţa acesteia de-a lungul
timpului; aceasta fiind situaţia de fapt, apelăm la o bibliografie amplă. Normele lingvistice sunt
în continuă schimbare, fiind influenţate chiar de masa populaţiei, iar ortografia actuală, la fel ca
cele anterioare, este susceptibilă de anumite ameliorări. O bună cunoaştere a normelor lingvistice
permite proiectarea spontană a deprinderilor şi abilităţilor în orice tip de prestaţii.

Referinţe bibliografice

1. Iorgu Iordan, Stilistica limbii române, Bucureşti, 1975..

2. Rodica Zafiu, Diversitate stilistică în româna actuală, Bucureşti, 2001.
3. Condrea Irina, Argoul basarabean în stradă şi în presă, Revista Limba Română Nr. 1-3, anul
XVII, 2007
 UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA
FACULTATEA LITERE Ciclul
MASTER

4. https://adevarul.ro/life-style/stil-de-viata/ce-limba-mai-vorbesc-tineriii-combinatie-limbaj-
urban-romgleza-1_50ac9d3a7c42d5a66386ded0/index.html