Cazul fortuit.

Aspecte de drept comparat

 Tragerea la raspundere a unei persoane, fie ca este vorba despre o
raspundere juridica sau nejuridica, nu poate fi conceputa fara a tine cont de
stabilirea cu certitudine a formei vinovatiei. In general, nu se poate concepe
raspunderea pentru savarsirea unei fapte in lipsa vinovatiei persoanei ce a
comis-o.
Pe de alta parte, insa, nu ar fi corect ca sa nu se faca o distinctie in ceea ce
priveste sanctiunea ce ii este aplicata unei asemenea persoane, si gradul sau de
vinovatie. S-a ajuns la distinctia intre diverse forme de vinovatie, ceea ce s-a
reflectat intr-o raspundere diferentiata, tinandu-se cont de aceste forme.
Exista doi factori inerenti vietii psihice a persoanei: constiinta sau
factorul intelectiv si vointa sau factorul volitiv care se interfereaza si se
presupun unul pe celelalt. Factorul intelectiv presupune reprezentarea deplina a
continutului, sensului si finalitatilor urmarite sau acceptate prin savarsirea
faptei, precum si prevederea intregii desfasurari cauzale a acesteia.
Factorul volitiv este elementul psihic care impulsioneaza si comanda energia
fizica a omului. Actualul Cod Penal, consacra teoria reprezentarii.
Astfel, avand la baza aceasta teorie, s-a aratat ca vinovatia exprima o
anumita atitudine psihica periculoasa a infractorului fata de fapta si urmarile ei.
Pentru ca o fapta sa constituie infractiune, sa atraga aplicarea unei pedepse, nu
este suficient ca ea sa apartina material faptuitorului, ci trebuie sa fie imputabila
acestuia. Cand fapta nu este comisa cu vinovatie, ea nu este imputabila celui
care a savarsit-o , deci nu i se poate retine in sarcina.
In cadrul continutului constitutiv al infractiunii putem distinge o latura obiectiva
si una subiectiva. Un element esential al laturii subiective il costituie elementul
subiectiv – vinovatia.
Ca element al continutului infractiunii, vinovatia va exista numai atunci
cand elementul material al infractiunii a fost savarsit cu forma de vinovatie
ceruta de lege. Potrivit art. 19 al. 1 Cod penal, vinovatia exista "atunci cand
fapta care prezinta pericol social este savarsita cu intentie sau din culpa".

1
 Exista anumite cauze care inlatura caracterul penal al faptei prin
inlaturarea vinovatiei:
a) legitima aparare ;
b) starea de necesitate;
c) constrangerea fizica;
d) constrangerea morala;
e) cazul fortuit ;
f) iresponsabilitatea ;
g) betia completa involuntara ;
h) minoritatea faptuitorului ;
i) eroarea de fapt ;
j) eroarea cu privire la o norma extrapenala.
Cazul fortuit exista atunci cand actiunea sau inactiunea unui faptuitor a
produs un rezultat prevazut de legea penala dar neprevazut de acesta datorita
interventiei unor cauze de asemenea neprevazute (art. 47, C.Pen.).
Imposibilitatea de a prevedea ivirea imprejurarilor care au determinat rezultatul
neasteptat are un caracter obiectiv, deoarece, in situatia data, oricine ar fi
reactionat la fel (nereusind sa prevada): cazul fortuit poate, asadar, fi constatat
chiar in lipsa faptuitorului.
Imprejurarile imprevizibile izvorasc din diferite intamplari care pot tine
de : fenomene naturale (avalanse, furtuna, grindina), diferite mecanisme/
instalatii (scurtcircuitarea, casarea unor piese), stari fiziologice (lesin/ atac de
cord), imprudenta victimea (aparitia in fata unei masini care circula cu viteza),
comportamentul unor vietuitoare (o viespe il poate intepa pe conducatorul auto).
Daca infractorul a acceptat/ anticipat posibilitatea producerii rezultatului
nu exista caz fortuit (exemplu: un sofer care a facut pana pleaca noaptea spre un
atlier de depanare si isi lasa masina nesemnalizata pe carosabil, iar ca urmare a
acestui lucru se petrece un accident. In aceasta situatie rezultatul putea fi
prevazut cu usurinta de catre primul sofer).

2
 Pentru a fi validat cazul fortuit, el trebuie dovedit in raport cu intamplarea
concreta si cu circumstantele in care a aparut. Trebuie sa existe o legatura de
cauzalitate intre imprejurarea ivita si rezultatul neasteptata al actiunii/ inactiunii
autorului.
Cauza imprevizibila poate exista inaintea actiunii faptuitorului insa ea
trebuie sa fi intervenit dupa efectuarea acesteia. De exemplu, inculpatul nu stia
despre victima ca sufera de inima, o fugareste pentru a o lovi, iar cand aceasta
intra in locuita ei, ii arunca o piatra in geam iar victima moare in urma unui atac
de cord (trib. Jud. Satu Mare, dec. pen. nr. 4/05.01.1972).
De cele mai multe ori cauza survine in timpul efectuarii actiunii, cu toate
ca exista inaintea acesteia. Pentru existenta cazului foruit, ca imprejurare care sa
inlature caracterul penal al faptei, trebuie indeplinite urmatoarele conditii:
 rezultatul faptei sa se datoreze unei imprejurari care nu putea fi
prevazuta;
 urmarea actiunii, datorita imprejurarilor fortuite, sa fie prevazuta de legea
penala.

Fata de starea de necesitate, cazul fortuit se diferentiaza foarte clar,

aflandu-se in stare de necesitate persoana care savarseste o fapta prevazuta de
legea penala pentru a salva de la un pericol iminent viata, sanatate, integritatea
corporala a sa sau a altuia sau un bun important al sau ori al altuia sau un interes
public. Asadar, diferente pot fi considerate: cazul fortuit nu poate justifica
interventia faptuitorului pentru alte persoane (pentru a le salva sau pentru a
salva un bun/ interes public ca in cazul starii de necesitate), el justifica numai
complicarea unei actiuni, de altfel normale (daca nu ar fi intervenit imprejurarea
foruita) , a persoanei care a savarsit actiunea; sursa imprejurarii fortuite poate fi
si tehnicizarea activitatii umane si conduita imprudenta a unei persoane sau
starea maladiva a alteia, pe cand in cazul starii de necesitate, pericolul iminent
este constituit din forte mult mai ample , ca inundatii, cutremure, incendii (in
general cauzele sunt naturale si nu pot fi stapanite/ inlaturate prin interventia

3
unei persoane, in majoritatea cazurilor nu pot fi oprite/ controlate de om ). In
situatia cazului foruit faptuitorul trebuie sa se fi aflat in imposibilitate de a
prevedea interventia imprejurarii ce a produs rezultatul, in timp ce la starea de
necesitate, pericolul iminent este considerat fara indoiala exterior constiintei si
vointei faptuitorului (aflarea lui in preajma la momentul respectiv putand fi
numai o coincidenta).
In stare de necesitate, faptuitorul are timp sa realizeze pericolul ce se
petrece si ia decizia de a interveni (procesul decizional exista macar intr-o
masura infima) in timp ce in cazul fortuit, faptuitorul actioneaza instinctual,
sursa imprejurarii fortuite punand totala stapanire pe simturile sale (nu ii poate
rezista sub nici o forma). Cazul fortuit poate fi constatat chiar in lipsa
faptuitorului (oricine ar fi reactionat la fel in aceeasi situatie), in timp ce, pentru
a stabili starea de necesitate, este nevoie ca faptuitorul sa descrie cum s-au
petrecut faptele (are o natura mai subiectiva).
Asemanarile intre cele doua cauze ce pot inlatura caracterul penal al
faptei pot fi: faptele savarsite sub influenta acestor cauze nu sunt savarsite cu
vinovatie, se nasc datorita unor forte exterioare vointei faptuitorului, rezultatul
socialmente periculos constituie consecinta interventiei imprejurarilor straine de
vointa si constiinta faptuitorului, fapta rezultata trebuie sa fie prevazuta de legea
penala, pericolul creat nu poate fi inlaturat altfel, forta care actioneaza nu
trebuie sa provina din partea unor persoane.
Putea de asemenea sa comparam cazul fortuit cu o alta cauza:
constrangerea fizica- cauza ce inlatura caracterul penal al faptei, care consta in
aplicarea unei presiuni, careia nu i se poate rezista, asupra fizicului unei
persoane astfel incat persoana sa savarseasca o fapta prevazuta de legea penala,
fiind in imposibilitatea fizica de a actiona altfel.
Diferentele intre aceste doua cauze sunt urmatoarele: in cazul fortuit
faptuitorul constientizeaza actiunea sau inactiunea lui si are capacitatile fizice
intacte (el nu poate controla rezultatul neasteptat, insa actiunea initiala porneste
din initiativa lui) in timp in cazul constrangerii fizice , actiunea faptuitorului

4
este independenta de vointa lui, capacitatile lui motrice fiind limitate de
presiunea exercitata de forta fizica exterioara lui (il impinge spre actiune ca pe
un instrument).
Daca constrangerea provine din partea unei persoane, aceasta o exercita
cu buna stiinta in timp ce la cazul fortuit comportamentul neglijent al unei
persoane care ar putea da nastere imprejurarii straine de vointa si constiinta
faptuitorului, nu este adresat in mod special faptuitorului, ci priveste o actiune a
persoanei independenta de faptuitor.
Asemanari: faptele savarsite sub influenta acestor cauze nu suporta
vinovatie, deoarece nu exista vointa faptuitorului, el actionand sub imperiul
fortelor carora nu le poate rezista, rezultatul socialmente periculos constituie
consecinta interventiei imprejurarilor straine de vointa si constiinta
faptuitorului, fapta rezultata trebuie sa fie prevazuta de legea penala, pericolul
creat nu poate fi inlaturat altfel, forta care actioneaza poate sa provina din
partea unor persoane (in cazul fortuit in mod accidental iar in constrangerea
fizica, persoana aplica in mod voit presiunea fizica).