Immanuel Kant

Immanuel Kant (n. 22 aprilie 1724, Königsberg/Prusia Orientala - d. 12 februarie 1804, Königsberg), filozof german,
unul din cei mai mari ganditori din perioada iluminismului in Germania. Kant este socotit unul din cei mai mari
filozofi din istoria culturii apusene. Prin fundamentarea idealismului critic, a exercitat o enorma influenta asupra
dezvoltarii filozofiei in timpurile moderne. In special Fichte, Schelling si Hegel si-au dezvoltat sistemele filozofice
pornind de la mostenirea lui Kant. Cei mai multi scriitori si artisti din vremea lui au fost influentati de ideile sale in
domeniul esteticii, operele lui Goethe, Schiller sau Kleist neputand fi intelese fara referinta la conceptiile filozofice
ale lui Kant.
Tinerete
In toamna anului 1740, in varsta de 17 ani, intra la Universitatea din Königsberg la Facultatea de Teologie, la care
urmeaza si cursuri de filozofie, fizica, matematica. Mentorul sau a fost Martin Knutzen care l-a indrumat spre studiul
filosofiei lui Wolff si al fizicii lui Newton. Kant se orienteaza spre sectiunea clasica, Lateinschule. Disciplinele
principale erau latina (pana la 20 de ore saptamanal) si teologia (in sens de studiu al catehismului); se familiarizeaza
cu filozofia lui Leibniz. De aici dragostea lui Kant pentru poezia latina si aversiunea fata de formalismul cultului
religios. Kant va lucra trei ani la Reflectii asupra unei veritabile evaluari a fortelor vii, lucrare care va fi imprimata in
1746 dar a carei versiune definitiva dateaza din 1749. In 1747 paraseste universitatea inainte de a obtine toate
gradele, din pricina mortii tatalui sau. Devine astfel preceptor in familii nobile si burgheze din imprejurimile
Königsbergului. In perioada 1747-1750 lucreaza in satul Judtschen, foarte aproape de Gumbinnen, unde se ocupa de
educatia fiului pastorului Andersch. In 1750, in timpul verii, merge in cealalta extremitate a provinciei, la Osterode,
unde isi gaseste un post de preceptor in familia unui proprietar de pamanturi, Major von Hülsen, care ii incredinteaza
educatia a trei tineri. Apoi devine preceptor la contele de Keyserling, pe langa contesa de Keyserling, care va schita si
primul portret cunoscut al lui Kant. Intors la Königsberg, scrie Cosmogonie, sau eseu asupra deductiei originii
Universului, a formarii corpurilor ceresti si a cauzelor miscarii pornind de la legile miscarii universale a materiei si
ale lui Newton. In 1754, Putem sti daca Terra imbatraneste din punct de vedere fizic? si, in 1755, Istoria universala si
teoria cerului sau eseu asupra conceptiei si originii mecanice a ansamblului Universului dupa principiile lui Newton.
Lucrarea din urma a aparut anonim in primavara lui 1755 si continea o dedicatie pentru regele Frederic II, dar
editorul da faliment si lucrarea nu apare la data prevazuta.

[modifica] Profesorat
In 1755, se intoarce la Königsberg; pe baza scrierilor sale, se pregateste pentru Magisterexamen (echivalentul actual
al doctoratului) si obtine din partea universitatii autorizatia de a preda acolo cursuri in calitate de Privatdozent. La 17
aprilie 1755 isi sustine "disertatia magistrala" intitulata "Schita sumara a catorva meditatii despre foc", un manuscris
de douazeci de foi in limba latina. Ceremonia oficiala de investitura si de promovare solemna in gradul de "Magister"
are loc pe 12 iunie. Decanul tine un discurs privitor la o problema de limba ebraica iar noul Magister face un expozeu
in latina la capatul caruia multumeste comunitatii stiintifice pentru bunavointa de a-i fi deschis portile cunoasterii. In
urma disertatiei "Principiorum primorum cognitionis metaphysicae nova dilucidatio" i se acorda, la 27 septembrie
1755, "venia legendi". Kant devine asadar Privatdozent, adica un profesor platit de studentii sai si nu de catre stat.
Schultz il va intampina, in momentul primirii, cu intrebarea: "In inima dumneavoastra, va temeti de Dumnezeu?". Va
ramane acolo vreme de 15 ani (pana in 1770). In aprilie 1756, Kant ii cere lui Frederic al II-lea sa-i acorde postul de
profesor extraordinar (adica fara remuneratie), ramas vacant de cinci ani, si redacteaza astfel a treia disertatie latina
regulamentara (Monadologia fizica), insa cererea sa este respinsa si statul suprima postul vacant; Kant avea sa astepte
inca paisprezece ani inainte de a deveni profesor. Universitatea il numeste in 1765 sub-bibliotecar la Biblioteca
Regala, post foarte prost platit (va renunta la el in 1772), pentru a spori firavele sale venituri si a rascumpara intr-un
fel esecul candidaturii pentru catedra.

referat.clopotel.ro
In 1770, Kant este in fine numit profesor titular ("professor ordinarius") la catedra de logica si metafizica cu a sa
Disertatie asupra formei si principiilor lumii sensibile si ale lumii inteligibile. Este prima schita a unei filozofii
propriu-zis kantiene. In timpul primelor cursuri de iarna va preda logica, metafizica, stiintele naturii si matematici, iar
mai apoi cursuri de geografie fizica, de etica si de mecanica. Cursurile sale atrag rapid un numeros auditoriu. Pana
atunci, Kant publicase intens. Va inceta sa publice vreme de zece ani, timp in care isi va elabora opera cu caracter
enciclopedic; Kant se intereseaza de tot: frumosul, stiinta, politica, Revolutia franceza, dreptul, cutremurul de la
Lisabona si maladiile cerebrale. Va preda, de altfel, in aproape toate disciplinele.

[modifica] Idei si consacrare

Asa cum o va spune in Prolegomene, a fost desteptat din "somnul dogmatic" de lectura empiristului Hume. Va
analiza operele lui Newton, Hume si mai ales Rousseau, care, dupa propriile-i cuvinte, il aduc pe "drumul drept" si ii
provoaca o "revolutie in reflectie". Kant crezuse pana atunci ca sursele cunoasterii nu se afla in experienta ci in spirit,
in ratiune. Aceasta era teoria intelectualista sau dogmatismul. Pentru Hume, dimpotriva, toate cunostintele noastre
sunt ivite din experienta. Originalitatea filozofiei kantiene, sprijinita pe progresul fizicii de la Galilei la Newton, va
consta in incercarea unei sinteze a amandorura, ca experienta si judecata permit deopotriva cunoasterea. Asa cum va
scrie mai tarziu, intuitia fara concept e oarba iar conceptul fara intuitie este vid. Ceea ce cauta Kant e inainte de toate
un fundament pentru uzul ratiunii, ceea ce implica recunoasterea limitelor puterii sale. Acestea vor fi temele celei
dintai mari opere kantiene (scrisa in patru luni), Critica ratiunii pure, a carei prima editie dateaza din 1781. Kant avea
57 de ani si era deja celebru prin ceea ce publicase anterior, dar adevarata sa opera abia incepe.

Ratiunea nu poate cunoaste totul. Ea este deci limitata in domeniul cunoasterii. In schimb, are o valoare in domeniul
practic, asadar moral. Aceasta este tema Criticii ratiunii practice, publicata in 1787.

Raman prin urmare de reconciliat sferele naturii, in care conditiile de posibilitate ale cunoasterii au fost determinate
in Critica ratiunii pure, si ale libertatii, al carei fundament a fost stabilit in Critica ratiunii practice. Aceasta e tema
Criticii puterii de judecare care a aparut in 1790 si marcheaza desavarsirea esentialului filozofiei kantiene.

In 1780 devine membru in Senatul universitatii, iar in 1787 membru al Academiei de stiinte din Berlin. In semestrul
de vara din 1786, este numit pentru prima oara rector, titlu conferit de Frederic II.

Kant va ramane profesor pana in 1797. De la 7 la 10 dimineata cursurile de filozofie alterneaza cu antropologia,
geografia fizica si uneori fizica si matematicile. Nu-si citea cursurile ci vorbea liber, desi urma intotdeauna un manual
de baza pentru a satisface prescriptiile academice prusace. In 1794, guvernul prusac ii interzice sa se ocupe de
materiile religioase in cursurile si publicatiile sale, lucru pe care Kant il accepta.
Una din lucrarile cele mai importante ale lui Kant, care cuprinde intreg spectrul filozofiei sale, o constituie "Critica
ratiunii pure" (Kritik der reinen Vernuft, 1781), opera sa capitala, in care cerceteaza bazele procesului de cunoastere.
Kant incearca sa integreze intr-o conceptie unitara cele doua pozitii contrare ale teoriei cunoasterii din vremea sa, pe
de o parte rationalismul lui René Descartes, pe de alta empirismul filozofilor englezi John Locke si David Hume. In
acest scop, Kant face deosebirea intre judecata analitica si cea sintetica. In cazul judecatii analitice, adevarul deriva
din analiza insasi a conceptului, fara a mai fi nevoie de un experiment, respectiv de o perceptie sensoriala. In situatia
in care o analiza rationala nu este suficienta pentru a extrage adevarul si este nevoie de o observatie senzoriala sau
experiment, atunci avem de a face cu o judecata sintetica. Evident, toate cunostintele valabile la un moment dat
derivate din experienta au prin urmare un caracter sintetic. In continuare, Kant imparte judecatile in empirice sau a
posteriori si judecati a priori. Judecatile empirice sunt in intregime dependente de perceptia senzoriala, de ex.:
afirmatia: "acest mar este rosu". Dimpotriva, judecatile a priori poseda principial o valabilitate independenta de cazul
individual si nu sunt bazate pe observatie senzoriala, de ex.: "doi si cu doi fac patru" reprezinta o afirmatie apriorica.

Kant sustine ca notiunile de timp, spatiu si cauzalitate, care fundamenteaza legile ce guverneaza relatiile lucrurilor
dintre ele, nu sunt legate de obiectele din natura ci, dimpotriva, ca pure forme apriorice, stau la baza capacitatii de
cunoastere a subiectului, fiind astfel transferate realitatii obiective. Spatiul, timpul si cauzalitatea sunt prin urmare
forme care functioneaza in procesul de perceptie ca tipare, cu scopul de a ordona si structura toate impresiile
senzoriale. "Lucrul in sine" (das Ding an sich), adica asa cum este in esenta sa, nu poate fi cunoscut, pentru ca
referat.clopotel.ro
subiectul intra doar in posesia impresiei asupra lucrului, a "fenomenului", a aparitiei senzoriale a "lucrului in sine",
care singura poate fi perceputa, spre deosebire de ceea ce Kant denumeste noumen, care se sustrage capacitatii de
cunoastere. Aceasta cercetare critica a conditiilor perceptiei si cunoasterii este denumita de Kant "filozofie
transcendentala", filozofie care investigheaza premisele si limitele necesare la care este supusa cunoasterea
subiectului.

Probleme de etica
In alte doua lucrari, "Fundamentarea metafizicii moravurilor" (Grundlegung zur Metaphysik der Sitten, 1785) si
"Critica ratiunii practice" (Kritik der praktischen Vernunft, 1788), Kant prezinta sistemul sau etic, care se bazeaza pe
convingerea, ca ratiunea este cea mai inalta instanta a moralei. Din acest punct de vedere, exista doua moduri in
luarea unei decizii dictate de vointa: un imperativ conditionat sau ipotetic, care decurge dintr-o inclinare subiectiva si
urmeaza un anumit scop individual, si un "imperativ categoric", care se supune unei legi obiective, universal valabila
si necesara. Kant formuleaza astfel principiul "imperativului categoric", considerat ca fundament al moralei:
"Actioneaza in asa fel, incat maxima actiunilor tale sa poata fi impusa ca lege universala

Urmarile filozofiei lui Kant

Kant se inscrie in randul celor mai mari filozofi ai istoriei timpurilor moderne. Dezvoltarea ulterioara a filozofiei
europene, in special a idealismului german (Schelling, Hegel) si a asa-numitului neo-kantianism, reprezentat printre
altii de Wilhelm Windelband, dar si a unor curente contemporane, cum ar fi filozofia Hannei Arendt sau a lui John
Rawls, nu pot fi concepute in afara cunoasterii filozofiei lui Kant. Un studiu aprofundat al filozofiei presupune in
mod necesar cunoasterea filozofiei kantiene.

Dumnezeu – concept filosofic

Ideea filosofica de Dumnezeu reuseste intr-o masura mai mult sau mai putin precara a ascunde o explicatie a
necunoscutului in spatele unui nume.

Absolutul se va numi Dumnezeu ca expresie pura a acestei teorii; miscatorul intru toate, in sine nemiscat ca
element de plecare, se va regasi tot in Dumnezeu si, actul pur, lipsit de potenta si de posibilitatea de a fi creat prin
alipirea unor atribute de catre altcineva, se va inchide deasemenea in aceasta denumire.

Viziunea filosofica nu se vrea nici pe departe religioasa, dar nici ateista, caci, oricum, asa cum demonstreaza
Mircea Eliade, si cei mai convinsi ateisti isi vor regasi, sub o anumita lupa, actiunile intr-o practica religioasa
ascunsa de simbol.

Astfel se aduce denumirea in concept, in conceptul de Dumnezeu ce devine cu atat mai ambiguu cu cat sunt luate
in vedere diferitele teorii ale marilor ganditori. Se unesc mai multe ideologii, unele se bazeaza pe idei ale unor
predecesori, dar in analiza atenta intrebarile isi au doar raspunsuri suspendate in nesiguranta, caci in aceasta cursa
catre definirea si dovedirea existentei unui asemenea absolut, demonstratia se bazeaza pe o logica a
intangibilului, proiectata din necesitate in imaterial si chiar aruncata intr-un joc de noroc a carui miza se zbate
intre siguranta si nesiguranta unui castig sau a unei pierderi.

Se cauta deci o existenta in sine, o tangibilitate a inexplicabilului, a ceea ce depaseste omul, fie el si dedublat (in
corporal si spiritual), ce depaseste limitele stiintificului, o existenta (imanenta), suficienta siesi, indiscutabila din
nestiinta si necesitate.
Toma d’Aquino releva cinci modalitati prin care afirma ca este atestata existenta lui Dumnezeu. Exista in teoriile
sale aceeasi logica clara, proprie filosofilor cand se vrea cu orice pret a se atinge un scop. Vrea, insa a aduce
concretul intr-o stiinta relativa cum este filosofia. Ori filosofia nu este matematica, ori fizica pura, ci o metafizica
– este o continua dezbatere a unor chestiuni ce devin filosofice tocmai pentru imposibilitatea lor de a capata o
forma fixa.
referat.clopotel.ro
 „ Existenta lui Dumnezeu se poate demonstra in cinci probe...” afirma acesta in „Summa Theologica”.

Dar oare va fi credibila o proba, o demonstratie ce se deduce din contingenta si necesitate ?

Blaise Pascal, in „ Cugetari”, supune totul riscului unui pariu cu sanse egale de castig sau de pierdere cu privire
la ideea de existenta sau inexistenta a unui Dumnezeu, intr-un comentariu usor ironic, pentru ca in „ Memorial”
sa gasim un text cu o marturisire ce se incadreaza in gandirea mistica, adeptii acestei viziuni afirmand ca
existenta lui Dumnezeu se impune constrangator in stari de o factura cu totul deosebita, cum este extazul, stare
insotita de sentimentul unei certitudini superioare, de iluminare.
De acest concept de Dumnezeu se leaga si moralitatea, legata aici mai puternic de religie, dand nastere unui
judecator suprem a tot ceea ce intreprindem si, in afara religiei ca judecator suprem al propriei constiinte
(Immanuel Kant – „Metafizica moravurilor”).

Se pare ca, de-alungul timpului si, ca referire speciala, a istoriei filosofice, intrebarile ce inglobeaza conceptul de
Dumnezeu au ramas aceleasi la baza, insa raspunsurile continua sa puna la incercare si sa rascoleasca constiinta
unor minti ilustre, dandu-le variante ce fie se apropie una de cealalta, fie se indreapta catre un pol opus si, desi
este lege a fizicii ca polii opusi se atrag, dau nastere unor polemici puternice.

referat.clopotel.ro
referat.clopotel.ro
 Immanuel Kant monument in Königsberg

referat.clopotel.ro
referat.clopotel.ro