Referat Opțional integrat 2020

CONSTELAȚII. HARTA CERULUI

CONSTELAȚII
O constelație este una dintre cele 88 de zone în care este împărțită bolta sau sfera
cerească, uneori făcându-se referire doar la o grupare aparentă de stele, care, unite printr-o
linie imaginară, se aseamănă cu un anumit obiect, animal, zeu etc. Pentru majoritatea
constelațiilor vizibile din emisfera nordică a Pământului, denumirile există deja din
antichitate. Pentru cele din emisfera sudică, denumirile provin de la navigatori și astronomi
din epoca Marilor descoperiri geografice, și de aceea aceste constelații poartă denumiri ca de
exemplu Microscopul, Mașina Pneumatică etc.
În astronomia modernă constelația este o anumită porțiune din sfera cerească exact
delimitată, în jurul figurii imaginare inițiale, astfel încât fiecare obiect ceresc fix (chiar
invizibil ochiului omenesc) poate fi atribuit unei constelații. Obiectele cerești fugare, ca de
exemplu cele din Sistemul Solar sau și unele din apropierea sa, fiind relativ aproape
de Pământ, pot trece în scurt timp dintr-o constelație în alta. Spre exemplu, cometa Lovejoy a
trecut în decurs de câteva zile prin constelațiile Orion, Taurul și Andromeda.
Spre deosebire de galaxii, constelațiile nu sunt grupări spațiale reale de stele, ci doar
aparente.
Deși în general se vorbește despre „stele fixe”, poziția relativă a stelelor pe cer nu este
chiar fixă: ea se schimbă simțitor în decursul mileniilor. De aceea, grupările aparente de stele
de pe cer se deformează încet dar permanent, devenind cu timpul de nerecunoscut.
Din numele constelațiilor se formează și numele stelelor lor, conform următoarei
sistematici:

 o literă greacă, de ex. alpha, beta, gamma,... care desemnează luminozitatea

stelei, alpha desemnând steaua cea mai luminoasă a constelației,
 urmată de numele constelației respective în latină, la genitiv.
Exemplu: cea mai luminoasă stea din Centaurul a fost numită α Centauri, scris și Alpha
Centauri (steaua α a lui Centaurus).

Anna Tudorancea cls a V a A Page 1

 Referat Opțional integrat 2020

Constelațiile sunt grupări doar aparente de stele

Vederea omenească nu permite aprecierea adevăratelor distanțe dintre stelele vizibile
de pe cer. Ele ne apar ca și când s-ar afla toate la aceeași distanță față de noi, fixate cumva pe
o „boltă cerească" sferică (însă doar imaginară). Astfel, stelele unei constelații ne pot apărea
ca fiind apropiate unele de altele, ducând la percepția unei anumite figuri pe cer (Șarpele,
Microscopul ș.a.m.d.). Totuși, în realitate, fiecare din acestea se află la o altă depărtare față
de Pământ: stelele oricărei constelații sunt dispersate pe adâncurile imense ale Universului la
cele mai diverse distanțe între ele, nefiind grupate spațial în niciun fel.

Istoric
Sistemul de constelații pe care îl folosim în prezent se bazează pe cele 48 de constelații
descrise de renumitul astronom grec din Alexandria, Ptolemeu, în lucrarea sa cunoscută mai
ales sub titlul ei arab Almagest. În această lucrare apărută în anul circa 150 î.H., Ptolemeu
face o sinteză a cunoștințelor din domeniul astronomiei din acea vreme, majoritatea datelor
provenind de la observațiile făcute de către Hiparh cu 300 de ani mai devreme. Catalogul
cuprinde 1.022 de stele care sunt grupate în 48 de constelații, dintre care 47 mai există și azi;
a 48-a, Nava Argonauților (Argo Navis ), a fost împărțită în 4 constelații: Carina, Puppis,
Pyxis, Vela. Nu este cunoscut exact locul unde s-au aflat pe cer aceste figuri, însă există o
particularitate a reprezentărilor care ne ajută: porțiunea de forma unui cerc în jurul polului
sud ceresc, în care nu au existat constelații. De aici se poate deduce că locul trebuie să se afle
undeva pe la 36 ° latitudine nordică. De asemenea, poziția centrului acestui cerc față de polul
sud de astăzi s-a schimbat datorită precesiei; acest fapt ne indică timpul care a trecut de
atunci: circa 4.500 ani. În acea perioadă existau civilizații înaintate atât în Babilonia cât și pe
insula Creta. În favoarea insulei Creta ar fi observarea constelațiilor pentru scopurile
navigației pe mare, însă pentru aceasta nu există nici o dovadă, poate și din cauza catastrofei
declanșate de erupția vulcanului de pe insula Thera (Santorini) acum aproape 4.000 de ani,
care a avut un efect dezastruos asupra civilizației minoice.

Anna Tudorancea cls a V a A Page 2

 Referat Opțional integrat 2020

Constelațiile în prezent
La congresul Uniunii Astronomice Internaționale din 1922 s-a stabilit ca cerul să fie împărțit
în 88 de constelații. Una dintre ele, constelația Șarpele (Serpens), este alcătuită din două părți
separate pe cer: Capul și Coada Șarpelui (Serpens Caput și Serpens Cauda).

HARTA CERULUI

Harta cerului este o hartă folosită pentru a determina pozițiile corpurilor cerești.
Astronomii folosesc un sistem de coordonate care sunt utilizate pentru a identifica și localiza
corpuri cerești precum stele, constelații și galaxii. Ele au fost folosite din vechime pentru
navigație. O hartă a cerului se deosebește de un catalog astronomic care este o listă de corpuri
astronomice grupate pentru un anumit scop. O planisferă este un tip de hartă a cerului.

O hartă a cerului din secolul 17

Harta cerului (planisferă)

Preistorie
Cea mai veche hartă a cerului descoperită până în prezent este o gravură pe un colț
de fildeș descoperit în Germania la 1979. Acest artifact este vechi de 32.500 ani si are o
îngravare care seamănă cu constelația Orion.[1] Un desen pe peretele peșterii Lascaux din
Franța conține o reprezentare a roiului de stele Cloșca cu puii (Pleiadele). Cercetătorul
Michael A. Rappenglueck a sugerat că un desen din aceeași peșteră poate reprezenta

Anna Tudorancea cls a V a A Page 3

 Referat Opțional integrat 2020
triunghiul de vară (combinația de stele Vega, Deneb, Altair).[2]Un alt desen stelar, creat cu
peste 21.000 de ani în urmă, a fost găsit la grota La Tête du Lion. Animalul din acest desen
poate reprezenta constelația Taurului împreună cu Cloșca cu puii deasupra.[3]
Antichitatea
Atlasul Farnese este o statuie romană reprezentînd titanul Atlas ținând bolta cerească pe
umeri. Este cea mai veche repezentare existentă a constelațiilor antice grecești. Din cauza
mișcării de precesie, pozițiile constelațiilor se schimbă încet de-a lungul timpului. Prin
compararea pozițiilor celor 41 constelații se poate determina momentul când au fost făcute
observațiile inițiale. Pe baza acestor informații s-a determinat ca acele contelații au fost
observate la anul 55 BC. S-a demonstrat că a fost folosit catalogul astronomul
grec Hipparchus.[4]
Un alt exemplu de reprezentare a cerului îl reprezintă zodiacul egiptean Dendera, creat în
jurul anului 50 BC. Este vorba de un basorelief sculptat pe tavanul templului Dendera. Este o
planisferă reprezentând grafic zodiacul. Însă nu sunt reprezentate stele individuale. [5]
Cea mai veche reprezentare a cerului din China este o cutie de pe la 430 BC, deși nu conține
reprezentarea stelelor individuale. Cel mai vechi manuscris existent cu hărți ale cerului a fost
descoperit la peștera Mogao, pe Drumul mătăsii. Este un manuscris de 210cm lungime și 24,4
cm lățime înfățișând cerul între 40° nord și 40° sud pe 12 pagini, plus a 13-a pagină cu
reprezentarea cerului circumpolar. Sunt desenate un total de 1.345 stele împărțite în 257
grupuri. Data manuscrisului e estimată în jurul anilor 705 BC - 10 AD. [6][7][8]

Harta cerului realizată de astronomul chinez Su Song (1020–1101).

În timpul dinastiei Song, astronomul chinez Su Song a scris o carte intitulată Xin Yixiang Fa
Yao, care conține cinci hărți cu 1464 de stele, la anul 1092. În 1193, astronomul Huang
Shang a făcut o planisferă împreună cu un text explicativ. A fost gravată în piatră la 1247, și
această hartă există în continuare în templul Wen Miao din Suzhou. [7]
Evul Mediu
În civilizația occidentală, primele hărți ale cerului realizate cu precizie au fost cel mai
probabil, ilustrațiile produse de astronomul persan Abd Al-Rahman Al-Sufi în lucrările sale
de la 964 intitulate Cartea stelelor fixe. Această carte a fost o actualizare a părților VII.5 și
VIII.1 ale catalogului Almageste de Ptolemeu (din secolul al II-lea). Cartea lui Al-Sufi
conținea ilustrații ale constelațiilor și ale stelelor mai strălucitoare ca puncte luminoase.
Cartea originală nu a supraviețuit, dar o copie de la aproximativ 1009 este păstrată la
Universitatea Oxford. [6][7]

Anna Tudorancea cls a V a A Page 4

 Referat Opțional integrat 2020
Poate cea mai veche hartă a cerului europeana a fost un manuscris intitulat De Composicione
Spere Solide. A fost probabil produs la Vienna, Austria la 1440 și conținea două părți
reprezentând constelațiile emisferei nordice și eliptica. Probabil a servit drept prototip pentru
cea mai veche hartă europeană tipărită, un set de protrete produse la 1515 de Albrecht
Dürer în Nuremberg, Germania. [9]

Hevelius - Firmamentum Sobiescianum sive Uranographia 1690

Epoca marilor descoperiri
În timpul erei marilor descoperiri geografice, ca urmare a expedițiilor in emisfera sudică au
fost observate și adăugate noi constelații. Probabil cele mai multe provin din înregistrările a
doi marinari olandezi, Pieter Dirkszoon Keyser și Frederick de Houtman, care au călătorit
împreună în Indiile de est olandeze la 1595. Munca lor a dus la producerea la 1601 a globului
lui Jodocus Hondius, care a adăugat 12 noi constelații sudice. Mai multe astfel de hărți au fost
produse, inclusiv Uranometria de Johann Bayer la 1603.[10] Acesta a fost primul atlas care
conținea ambele emisfere și a introdus sistemul Bayer de identificare a stelelor mai
strălucitoare folosind alfabetul grecesc. Uranometria conținea 48 de hărți ale constelațiilor
lui Ptolemeu, o hartă cu constelațiile sudice și două hărți ale ambelor emisfere folosind
proiecția polară stereografică.[11]
Johannes Hevelius a publicat atlasul stelar Firmamentum Sobiescianum sive Uranographia,
în 1690. Acest atlas conținea 56 de hărți mari, pe două pagini fiecare și a îmbunătățit
acuratețea reprezentării pozițiilor stelelor sudice.Autorul a introdus 11 noi
constelații: Scutul, Lacerta, Câinii de vânatoare etc.)

Anna Tudorancea cls a V a A Page 5