2) Clasificarea strategiile de management în următoarele tipuri:

I. Strategii intraindustrii;

II. Strategii interindustrii;

III. Strategii interîntreprinderi;

IV. Strategii de creşter externă.

I.Strategii intraindustriale Strategii concrete puse în practică sunt numeroase, unicitatea şi calitatea lor
conferă organizaţiei un potenţial de performanţă ridicat. Există mai multe tipologii de linii strategice
intraindustriale în interiorul cărora firma îşi poate construi originalitatea sa. Acestea sunt: a. dominarea
globală prin costuri; b. diferenţierea; c. specializarea. 1. Strategiile costului. Constituie acele strategii
care orientează prioritar toate eforturile organizaţiei spre obiectivul primordial: minimizarea costurilor
complete. Acestea includ costul de producţie, costurile concepţiei, marketing şi cele administrative.
Aceste strategii se bazează pe postulatul conform căruia, întreărinderea dea mai competitivă are cele
mai mici costuri sau minimizarea costurilor firmei se fundamentează pe avantajul său concurenţial

Strategiile diferenţierii. Ele au ca avantaj concurenţial caracterul unic al ofertei organizaţiei. Acest tip de
strategie se pretează activităţilor diferenţierii, domeniilor fragmentate, dar şi activităţilor de volum

IIStrategii interindustrii Trebuie examinate patru manevre strategice esenţiale:

1. Integrarea verticală;

2. Stategiile filierelor;

3. Strategiile diversificării;

4. Strategiile internaţionalizării.

1. Integrarea verticală. Este larg aplicată în ţările dezvoltate, ea constituie o conducere naturală a
lanţului tehnic sau comercial al produsului. Adesea, integrarea verticală se aseamănă cu diversificarea.
Această strategie se poate adopta în amonte sau în aval. Ex: de integrare în aval este este asocierea
producătorilor de sticlă de ambalaj cu depozitarii alimentelor lichide şi solide: ape minerale, bere, iaurt,
etc. Avantajele băneşti ale integrării verticale: - apropierea de pieţele furnizorilor şi / sau ale clienţilor; -
scăderea costurilor controlului şi ale coordonării interne; - scăderea costului stocurilor intermediare.
Avantajele tehnice şi tehnilogice: - reducerea numărului de operaţii tehnice; - un control mai al calităţii; -
achiziţionarea tehnologiilor din amonte şi / sau din aval. Alte avantaje strategice: - creşterea puterii pe
pieţe; - posibilitatea de a jongla cu preţurile de cedare; - creşterea barierelor la intrare; - garantarea
aprovizionărilor sau a debuşeelor (piaţă de desfacere a mărfurilor âîntr-o ţară străină); - o mai bună
adecvare între aptitudinile firmei şi factorii reuşitei pe piaţă (pentru integrarea în aval

III Strategii interîntreprinderi

Strategiile interîntreprinderi sunt manevrele de cooperare între mai mulţi parteneri ce dispun de
potenţialuri complementare. În acest caz se poate apela la următoarele prestaţii:

1. Furnitura specială pune în relaţie firma care asamblează şi producătorul de subansamblare;

2. Colaborările vizează partenerii care se împart la realizarea unei producţii sau se asociază pentru
anumite operaţii în cadrul unui grup industrial de firme;

3. Comisionul permite unei firme să încredinţeze alteia o funcţie completă cum este cea a recuperării
creanţelor;
 4. Leasing-ul oferă posibilitatea unei firme de a realiza sau spori cifra de afaceri fără a suporta costul
investiţiilor realizate de concesionari;

5. Acordul de licenţă permite unei firme să-şi multiplice aplicaţiile cunoştinţelor sale tehnice şi
economice atunci cînd piaţa esate limitată; 6. Franchising-ul (atorizaţie de a comercializa un produs sau
serviciu) combină ultimele două modalităţi prezentate mai sus.

IV Strategii de creştere externă

Creşterea externă reprezintă o modalitate puternică de concentrare industrială şi de centralizare

financiară. Există două modalităţi de creştere externă: modalităţile juridice şi procedurile financiare. În
cadrul modalităţilor juridice se disting următoarele căi:

1. Fuziunea. Două sau mai multe societăţi A, B... operează în beneficiul unei noi societăţi C;

2. Absorbţia. O societate absorbantă A realizează o creştere a capitalului prin aportul societăţii B care
dispare;

3. Absorbţia filialei. O societate A deţine o participare într-o filială A. Ea îşi poate manifesta interesul de
a absorbi total cumpărînd restul de capital;

4. Fuziunea-sciziunea. O societate A poate fi scindată în beneficiul a două sau mai multe societăţi
existente B şi C care îşi sporesc capitalul lor datorită aporturilor provenind de la A. În cadrul procedurilor
financiare se disting următoarele căi:

1. Negocierea multilaterală sau bilaterală,

2. Concentrarea bursieră,

3. Oferta publică de cumpărare;

4. Oferta publică de schimb. În cadrul etapelor demersului analitic al creşterii externe se admit
următoarele două condiţii:

a. voinţă permanentă, care se traduce prin cercetarea activă a obiectivelor;

b. „oporunitate”, care în cazul creşterii este de tip intern.

Creşterea externă permite accelerarea ritmului dezvoltării şi reducerea costurilor. Ea presupune o

cultură strategică, capacităţi de restructurare şi de control al gestiunii societăţii.