Investitiile straine directe - tendinte si perspective

22.07.2010

Scăderea fluxului de investiţii străine directe la nivel global a început să se stabilizeze în cea de-
a doua jumătate a anului 2009. Acestei perioade i-a urmat o revigorare modestă în prima
jumătate a lui 2010, dând naştere unor asteptări moderate, dar optimiste, cu privire la viitorul
ISD pe termen scurt. Pe termen lung se preconizează că fluxurile de ISD vor lua avânt. Intrările
globale de capital sunt aşteptate să crească la peste 1 200 de miliarde USD în 2010, urmând să
atingă 1 300 – 1 500 miliarde USD în 2011, iar în 2012 să se îndrepte spre un total de 1 600 – 2
000 miliarde USD. În orice caz, aceste estimări sunt umbrite de existenţa a numeroase riscuri şi
incertitudini, dintre care cea mai importantă este fragilitatea revigorării economiei mondiale

Revenirea actuală a ISD are loc după o scădere drastică pe plan mondial a fluxurilor ISD în anul
2009. După un declin de 16% în 2008, intrările globale de ISD au scăzut cu încă 37%, până la
valoarea de 1 114 miliarde USD, în timp ce ieşirile au scăzut cu aproape 43%, la 1 101 miliarde
USD.

Există unele schimbări majore în tendinţele de ansamblu ale ISD, care au precedat criza
mondială, şi care, cel mai probabil, vor lua avânt pe termen mediu şi lung. În primul rând,
ponderea relativă a economiilor în curs de dezvoltare şi în proces de tranziţie, atât ca ţări de
destinaţie, cât şi ca surse ale ISD globale, este aşteptată să îşi continue creşterea. Aceste
economii, care au absorbit aproape jumătate din intrările de ISD în anul 2009, sunt cele care
conduc revenirea generală a ISD. În al doilea rând, sunt puţine şanse ca scăderea continuă a
fluxurilor de investiţii în sectorul productiv, strâns legat de cel al serviciilor şi de sectorul primar,
să fie una reversibilă. În al treilea rând, în ciuda impactului important asupra ISD, criza nu a
încetinit fenomenul în creştere de internaţionalizare a producţiei.

Investiţiile străine directe: în curs de revenire

Toate componentele fluxului de ISD - investiţiile de capital, împrumuturile intra-companii şi

profitul reinvestit - s-au contractat în 2009. Valorile scăzute ale fuziunilor si achiziţiilor
transfrontaliere, precum şi profiturile diminuate ale filialelor străine, au avut un efect puternic
asupra investiţiilor de capital şi a profitului reinvestit. Creşterea profiturilor companiilor a
reprezentat, totuşi, în cea de-a doua jumătate a lui 2009, un suport pentru o revenire modestă a
valorii profitului reinvestit. ISD au demostrat un dinamism reînnoit în primul trimestru al anului
2010. Fuziunile şi achiziţiile transfrontaliere - încă diminuate, în valoare de 250 miliarde USD
în 2009 - au crescut cu 36% în primele 5 luni ale lui 2010, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a
anului precedent.

Scăderea bruscă a fuziunilor şi achiziţiilor transfrontaliere este cea care a provocat cea mai mare
parte a declinului ISD în 2009. Achiziţiile în străinătate s-au contractat cu 34% (65% ca valoare),
în comparaţie cu 15% reprezentând creşterea numărului de investiţii greenfield. Fuziunile şi
achiziţiile sunt de obicei mai sensibile la condiţiile financiare decât investiţiile greenfield.
Aceasta deoarece tulburările pe piaţa bursieră afectează valoarea preţurilor pe care se bazează
fuziunile şi achiziţiile, în cazul acestora, ciclul investiţiilor fiind de obicei mai scurt decât cel în
cazul proiectelor de tip greenfield.

Criza globală a redus fondurile disponibile pentru ISD, ducând la scăderea numărului de
achiziţii. În timp ce preţurile joase de pe pieţele bursiere au dus la diminuarea valorii tranzacţiilor
pe fondul restructurării globale, au furnizat şi oportunităţi astfel încât corporaţiile transnaţionale
(TNC) să poată accesa finanţări. Deşi fluxurile de ISD arată semne de revenire în 2010, fuziunile
şi achiziţiile au un avânt semnificativ mai mare.

ISD au scăzut în toate cele trei sectoare - sectorul primar, sectorul productiv şi sectorul
serviciilor. Industriile ciclice precum cea a automobilelor şi cea chimică nu au fost singurele care
au avut de suferit. Acele industrii care păreau iniţial rezistente în faţa crizei, precum industria
farmaceutică şi cea alimentară, au fost de asemenea lovite în 2009. Doar câteva sectoare au reuşit
să atragă în 2009 mai multe ISD decât în 2008 şi anume sectorul energetic, cel al distribuţiei apei
şi a gazului, precum şi cel al echipamentelor electronice, construcţiilor şi telecomunicaţiilor.

Dintre toate, ISD în sectorul productiv au fost cele mai grav afectate, înregistrând o scădere de
77% în domeniul fuziunilor şi achiziţiilor faţă de 2008. Contracţia tranzacţiilor de acest tip în
sectorul primar şi cel al serviciilor a fost mai puţin severă, de 47% şi respectiv 57%. Acest fapt a
făcut că ele să deţină în continuare o pondere însemnată în valoarea globală a fuziunilor şi
achiziţiilor transfrontaliere, în defavoarea sectorului productiv. Totuşi, unele ramuri din aceste
sectoare au fost afectate sever: cel mai remarcabil exemplu este cel al serviciilor financiare în
cazul cărora valoarea F&A transfrontaliere s-a prăbuşit cu 87%.

Valoarea ISD provenite din fonduri de capital privat a scăzut cu 65%, în timp ce ISD provenite
din fonduri naţionale de investiţii au crescut cu 15% în 2009. Aceste fonduri constituie împreună
peste 10% din fluxurile globale de ISD, în creştere faţă de ponderea de 7% din 2000, dar în
scădere faţă de maximul de 22% atins în 2007. ISD din fonduri de capital privat au fost afectate
atât de diminuarea activitătii de fund-raising, cât şi de colapsul pieţei de buyout. Valoarea
fuziunilor şi achiziţiilor transfrontaliere realizate cu capital privat a scăzut la 106 miliarde USD
în 2009, la mai puţin de un sfert din valoarea sa maximă din 2007.

Totuşi, tranzacţiile mai mici au demonstrat elasticitate şi rezistenţă, astfel încât numărul
achiziţiilor din capital privat de fapt a crescut. Activitatea fondurilor de capital privat arată
semne de revenire în 2010, însă legislaţia propusă de Uniunea Europeană ar putea restricţiona
viitoarele tranzacţii. Fondurile naţionale de investiţii au avut de suferit de asemenea în 2009,
datorită scăderii preţurilor bunurilor de larg consum şi a surplusului din comerţ. Totuşi, fluxurile
lor de ISD nu a scăzut, demonstrând consolidarea continuă a economiilor emergente care deţin
aceste fonduri. Noi investiţii au fost redirecţionate către sectorul primar şi către industriile mai
puţin vulnerabile în faţa schimbărilor financiare, precum şi către regiunile în curs de dezvoltare.
Internaţionalizarea firmelor continuă

În ciuda impactului sau asupra fluxului de ISD, criza globală nu a stopat procesul în expansiune
de internaţionalizare a producţiei. Reducerea vânzărilor şi a profiturilor în cazul filialelor străine
ale corporaţiilor transnaţionale în 2008 şi 2009 a fost mai mică decât contractarea generală a
economiei mondiale. Ca urmare, ponderea filialelor străine în PIB-ul global a atins un maxim
istoric de 11%. Numărul angajaţilor străini ai corporaţiilor transnaţionale a crescut uşor în 2009,
atingând 80 de milioane de lucrători. Creşterea economiilor în curs de dezvoltare şi tranziţie este
vizibilă în tiparele internaţionale actuale ale producţiei. Aceste economii sunt acum gazda
majorităţii forţei de muncă a filialelor străine. În plus, acestea au reprezentat, în 2008, 28% din
cele 82 000 de corporaţii transnaţionale la nivel global, în creştere cu 2% faţă de anul 2006.
Acest procent este cu atât mai semnificativ în comparaţie cu ponderea de numai 2% pe care
acestea o deţineau în 1992, fapt care arată creşterea importanţei lor ca state şi economii.

Câştigurile filialelor străine au crescut cu 7,5% în 2009, în mare parte mulţumită creşterii de 15%
a intrărilor de capital, până la valoarea de 18 000 miliarde USD. Creşterea capitalului ISD s-a
datorat revenirii semnificative a pieţei globale a burselor de capital, precum şi fluxurilor continue
de import de ISD, care au rămas la valoare pozitivă, însă şi-au încetinit considerabil ritmul de
expansiune.

Jumătate din intrările de ISD merg în prezent către economiile în curs de dezvoltare şi în tranziţie

Intrările de ISD în economiile în curs de dezvoltare şi în proces de tranziţie au scăzut cu 27%,

până la valoarea de 548 miliarde USD în 2009, după 6 ani de creştere neîntreruptă. În timp ce
ISD în aceste economii au scăzut, acest grup pare a fi mult mai rezistent în faţă crizei decât ţările
dezvoltate (44%). Ponderea lor în importul global de ISD a continuat să crească: pentru prima
data în istorie, economiile în curs de dezvoltare şi în proces de tranziţie absorb în prezent
jumătate din importurile globale de ISD.

După o tendinţă crescătoare de 5 ani, ieşirile de ISD din ţările în curs de dezvoltare şi în proces
de tranziţie s-au contractat cu 21% în 2009. În orice caz, odată cu dezvoltarea corporaţiilor
transnaţionale din cadrul acestor economii, contracţia ISD a fost mai puţin semnificativă decât în
cazul ţărilor dezvoltate, unde ieşirile de ISD au scăzut cu 48%. ISD par de asemenea să-şi revină
mai rapid în ţările în curs de dezvoltare. Ponderea exportului lor de capital rămâne restrânsă, însă
este în creştere accelerată şi se preconizează că va atinge un sfert din ieşirile de capital pe scară
globală.

Printre cele mai mari ţări de destinaţie ale ISD, China a urcat în 2009 pe locul al doilea, după
Statele Unite. Jumătate din primele 6 destinaţii ale ISD sunt în prezent ţări în curs de dezvoltare
sau cu economii în tranziţie. Peste două treimi din fuziunile şi achiziţiile transfrontaliere continuă
să implice ţări dezvoltate, însă ponderea economiilor în dezvoltare şi tranziţie ca gazde ale
acestor tranzacţii a crescut de la 26% în 2007 la 31%. În plus, acest grup a atras mai mult de
jumătate din proiectele de tip greenfield din anul 2009. Din perspectivă exportatorilor de capital,
Hong Kong (China), China şi Federaţia Rusă, în această ordine, fac parte din top 20 investitori ai
lumii.

Performanţă regională inegală a ISD

Dupa cum au subliniat o parte din informaţiile de mai sus, imaginea globală a ISD creionează o
realitate variată la nivel regional. Majoritatea ISD în economiile în curs de dezvoltare şi în proces
de tranziţie au fost direcţionate către un număr mic de ţări, dar care reprezintă, în special, mari
pieţe emergente.

După aproape un deceniu de creştere continuă, fluxurile de investiţii străine directe (ISD) spre
Africa au scăzut la 59 de miliarde de dolari - cu 19% mai putin faţă de anul 2008 – în principal
datorită contracţiei cererii globale şi a scăderii preţurilor materiilor prime. Producătorii de
materii prime din Africa de Vest şi de Est au fost de asemenea afectaţi. Fluxurile către Africa de
Nord au scăzut, în ciuda unei game mai diversificate de ISD şi a programelor de privatizare
intens susţinute. Contracţia investiţiilor din sectorul serviciilor din Africa a fost mai puţin
pronunţată decât în alte sectoare. Datorită extinderii activităţilor, industria telecomunicaţiilor a
devenit cel mai mare beneficiar al fluxurilor de ISD. În anul 2010, se aşteaptă o uşoară redresare
a fluxurilor de ISD către Africa, datorită îmbunătăţirii preţului materiilor prime şi a interesului
crecut manifestat de economiile emergente din Asia pentru această zonă.

Corporaţiile transnaţionale (CTN) din statele în curs de dezvoltare şi din cele în tranziţie au
investit din ce în ce mai mult în Africa în ultimii ani. Ele au reprezentat 22% din fluxurile către
această regiune în perioada 2005–2008, faţă de 18% în perioada 1995–1999. Investitorii din
China, Malaezia, India şi Consiliul de Cooperare din Golf (CCG) sunt printre cei mai activi –
deşi Africa reprezintă numai o fracţiune din totalul investiţiilor pe care ei le realizează.
Investitorii din Sudul şi Nordul Africii au devenit mai activi în regiune. Aceste noi surse de
investiţii nu numai că oferă oportunităţi de dezvoltare, dar este aşteptat ca acestea să fie şi mai
flexibile decât cele tradiţionale, constituind un eventual amortizor împotriva situaţiilor de criză.

Fluxurile totale de investiţii externe din Africa au fost înjumătăţite, ajungând la 5 miliarde de
dolari. Ieşirile de investiţii din sudul Africii au crescut totuşi la 1.6 miliarde de dolari în 2009,
mai ales datorită investiţiilor Africii de Sud realizate în principal în continentul african. Cu toate
acestea, zona de nord a Africii rămâne cea mai importantă sursă de investiţii externe regionale,
reprezentând peste 50% din total.

Fluxurile de ISD către Sudul, Estul şi Sud-Estul Asiei au cunoscut cea mai mare scădere de după
anul 2001, dar sunt primele care par să se redreseze după actualul declin economic. Fluxurile de
investiţii către aceste regiuni au scăzut cu 17 procente în anul 2009, ajungând la 233 miliarde de
dolari, ceea ce reflectă un declin al fuziunilor şi achiziţiilor (F&A) transfrontaliere, mai ales în
domeniul serviciilor (- 51%). Pe măsură ce volumul investiţiilor dinspre ţările dezvoltate a
scăzut, volumul de ISD intraregional a luat avânt, în momentul de faţă reprezentând jumătate din
intrările de ISD în regiune. Nivelul investiţiilor externe a scăzut cu 8%, ajungând la 153 de
miliarde, cu volumul de F&A transfrontaliere scăzând cu 44%. În ciuda acestor tendinţe,
investiţiile externe ale Chinei în sectorul non-financiar au continuat să crească, datorită căutării
de resurse minerale şi a oportunitaţilor de F&A create de restructurarea industrială globală.

Nivelul investiţiilor străine directe din Sudul, Estul şi Sud-Estul Asiei a început să se redreseze,
fiind aşteptat să crească într-un ritm accelerat, ca urmare a faptului că această regiune joacă un
rol important în recuperarea de după declinul economic mondial. În mod special, nivelul
fluxurilor de investiţii către China şi India a crescut începând cu a doua jumătate a anului 2009,
iar nivelul susţinut al investiţiilor externe ale celor două ţari este aşteptat să determine o creştere
a totalului volumului de ISD la nivel regional în 2010. În ceea ce priveşte noile ţări
industrializate - Hong Kong (China), Republica Coreea, Singapore şi Provincia Taiwan (China) -
redresarea volumului de ISD va fi un proces lent şi moderat.

Creşterea volumului de investiţii intraregionale în Asia a determinat o răspândire a tehnologiilor,

o „reciclare” a avantajelor comparative şi o sporire a competitivităţii. Aceasta a jucat un rol
major în modernizarea secvenţială a industriilor din state cu niveluri diferite de dezvoltare.
Integrarea regională şi avântul Chinei accelerează acest proces, creând oportunităţi de dezvoltare
pentru un număr mai mare de state, incluzând ţări mai puţin dezvoltate, precum Cambodgia,
Republica Populară Democrată Lao şi Myanmar. Mai mult, acest proces al modernizării
secvenţiale s-a extins în cazul unor industrii precum cea electronică, implicând produse de înaltă
tehnologie.

Restrângerea pieţelor internaţionale de credit şi declinul în comerţul internaţional, au influenţat

nivelul ISD-urilor în vestul Asiei, care a înregistrat o scădere de 24 de procente, ajungând la 68
de miliarde în anul 2009. Cu excepţia statelor Kuweit, Liban şi Qatar, nivelul intrărilor de ISD a
scăzut. Această contracţie a afectat mai ales Turcia şi Emiratele Arabe Unite. În Turcia, volumul
de F&A transfrontaliere a scăzut, iar industriile orientate spre export au fost grav afectate de
impactul crizei globale. Nivelul ieşirilor de ISD din regiune, dintre care 87% este generat de
statele membre CCG, a scăzut cu 39%, ajungând la 23 de miliarde în anul 2009. Nivelul în
creştere al investiţiilor dinspre Arabia Saudită nu a fost suficient pentru a compensa impactul
negativ determinat de criza mondială din Dubai. În cazul în care efectele crizei se reduc, iar
pieţele internaţionale de credit se stabilizează, angajamentul susţinut al guvernelor din vestul
Asiei faţă de planurile ambiţioase de infrastructură, ar putea determina o revenire a nivelului de
investiţii în anul 2010. Ieşirile de fluxuri, pe de altă parte, vor rămâne la un nivel scăzut pe
termen scurt. Entităţile deţinute de stat - principalii investitori ai regiunii – şi-au reorientat atenţia
spre economiile naţionale, iar criza din Dubai va continua să influenţeze negativ ieşirile de
investiţii din Emiratele Arabe Unite.

Impactul turbulenţelor economice şi financiare globale a determinat o scădere de 117 miliarde de

dolari în America Latina şi Zona Caraibelor, cu 36% mai puţin faţă de nivelul din anul 2008.
Deşi Brazilia, cu o scădere de 42 de procente a intrărilor de investiţii a fost mai afectată decât
întreaga regiune, a rămas destinaţia principală a investitorilor. Volumul de F&A din regiune s-a
prăbuşit, devenind negativ în 2009, când companiile străine au vândut sediile locale către
companiile naţionale, situaţie întâlnită mai ales în Brazilia. Intrările de ISD sunt aşteptate să se
redreseze în anul 2010 şi să continue să crească pe termen mediu, Mexic şi Brazilia rămânând
destinaţii populare pentru investitorii străini, potrivit statisticilor.

Ieşirile de investiţii dinspre Brazilia au coborât la 10 miliarde de dolari, datorită unei creşteri a
împrumuturilor intra-companie de la firmele-mamă către filialele din străinătate. De aici, a
rezultat o scădere de 42% a volumului de investiţii externe la nivel de regiune. Cu toate acestea,
volumul de F&A transfrontaliere realizate de companiile transnaţionale din regiune, proces
început în anul 2003, va determina investiţii externe pe termen mediu. Ieşirile de ISD dinspre
America Latină şi Zona Caraibelor au crescut de la o medie de 15 miliarde de dolari pe an, în
perioada 1991–2000, la 48 de miliarde de dolari pe an, în perioada 2003-2009. Un număr din ce
în ce mai mare de companii - în mare parte braziliene şi mexicane - s-au extins în afara regiunii,
cu precădere în state cu economii dezvoltate.

Pe lângă condiţiile favorabile din regiune începând cu anul 2003, si politicile guvernamentale au
contribuit la consolidarea companiilor locale, precum şi la extinderea lor pe plan internaţional.
Cei mai mari investitori ai regiunii sunt, în prezent, cele mai mari şi vechi grupuri de afaceri,
care au prosperat în timpul perioadei substituirii importului. Mai mult, politicile de privatizare
din ţări precum Brazilia şi Mexic, au dus la crearea unor lideri naţionali. Recent, stimulentele
guvernamentale din Brazilia, incluzând linii de credit vizate, au avut ca efect susţinerea
expansiunii companiilor peste hotare. Accesul limitat la finanţarea locală, coroborat cu
dimensiunile restrânse ale pieţelor financiare internaţionale, ar putea însă îngreuna expansiunea
în viitor. Aceste CTN-uri vor continua să extragă beneficii din raportul redus dintre datorii şi
profituri, din limitarea investiţiilor în sectoarele cele mai afectate de criză, precum şi din relativa
flexibilitate a economiei regiunii.

După 8 ani cu o tendinţă ascendentă, intrările de ISD către Sud-Estul Europei şi Comunitatea
Statelor Independente (CSI) au scăzut la 69.9 miliarde de dolari, un declin de 43% faţă de anul
2008. Intrările de ISD din ambele subregiuni au scăzut în 2009, deşi fluxurile din Sud-Estul
Europei au fost mai puţin afectate decât cele din CSI. Fluxurile de ISD catre Federaţia Rusă au
fost aproape înjumătăţite, datorită cererii locale reduse, profiturilor reduse din proiectele care
implică resurse naturale, şi diminuării ritmului de investiţii. Cu toate acestea, în anul 2009,
Federaţia Rusă a ocupat locul 6 în topul destinaţiilor preferate pentru investiţii. F&A
transfrontaliere s-au prăbuşit datorită procesului de achiziţie lent al companiilor din UE, cel mai
mare investitor din regiune. Investiţiile realizate de statele în curs de dezvoltare, în special China,
au înregistrat un trend ascendent. Scăderea volumului de ieşiri a investiţiilor din regiune (-16%),
nu a fost la fel de gravă precum scăderea înregistrată în cazul volumului de intrări. În 2009,
Federaţia Rusă, de departe cea mai mare sursă de investiţii externe din regiune, a devenit un
investitor extern net. Preţurile mai mari la materiile prime, o nouă rundă de privatizări, precum şi
o redresare economică în statele exportatoare de materii prime (Kazakhstan, Federaţia Rusă şi
Ucraina) vor susţine o revenire modestă a ISD în anul 2010.

Nivelul de ISD în cazul industriei bancare din Sud-Estul Europei a cunoscut o continuă creştere
din primii ani ai începutului de mileniu, alimentate de restructurări substanţiale şi de privatizare.
Drept rezultat, la sfârşitul anului 2008, 90% din activele băncilor erau deţinute de entităţi străine.
Băncile străine au jucat un rol pozitiv în regiune în timpul crizei financiare globale. Recenta criză
economică din Grecia a renăscut preocupările cu privire la faptul că prezenţa masivă a băncilor
străine ar putea atrage un risc general în regiune.
Fluxurile de ISD către statele dezvoltate au înregistrat cele mai mari scăderi dintre toate regiunile
(44%), ajungând la valoarea de 566 miliarde dolari. Cu toate acestea, regresul nu a fost atât de
pronunţat precum în cazul declinului economic dintre anii 2000-2003, chiar dacă actuala criză
este mult mai gravă. America de Nord a fost cea mai afectată, pe cand cele 27 de state ale UE au
făcut faţă turbulenţelor mai bine, cu Germania, de exemplu, înregistrând o creştere de 46%, mai
ales datorită unei intensificări a împrumuturilor intra-bancare.

Pe de altă parte, ISD către Marea Britanie, o altă ţară gazdă importantă, au scăzut cu 50% în
comparaţie cu anul precedent. Fuziunile şi achiziţiile transfrontaliere s-au diminuat cu două
treimi în ţările dezvoltate, tranzacţiile în sectorul producţiei contractându-se cu 80%.

O uşoară revenire economică în prima jumătate a anului 2010 a avut ca efect stabilizarea
intrărilor de investiţii, asteptându-se o creştere a acestor fluxurilor, peste nivelul anului 2009.
Procesul curent de liberalizare din domenii cum este ramura energiei electrice, progresele în
procesul de integrare regională, precum şi relativa stabilitate a CTN din ţările cu economii în
curs de dezvoltare şi în proces de tranziţie, ar trebui să contribuie la îmbunătăţirea perspectivelor
în privinţa ISD pe termen mediu destinate ţările dezvoltate.

După o scădere de 48% în anul 2009 a ieşirilor de ISD, se aşteaptă ca acestea să înregistreze o
revenire în 2010 şi să îşi accelereze ritmul de creştere pe termen mediu, în contextul
îmbunătăţirii perspectivelor economice globale şi în special a celor din ţările în curs de
dezvoltare. Cu toate acestea, percepţia în creştere a riscului de incapacitate de plată a datoriei
naţionale a mai multor state, precum şi posibila răspândire a acestui fenomen în cadrul zonei
Euro, reprezintă ameninţări serioase la adresa trendului crescător.

Scăderea economică a readus în discuţia ţărilor dezvoltate îngrijorări mai vechi cu privire la
impactul pe care creşterea internaţionalizării producţiei o poate avea asupra situaţiei locurilor de
muncă din ţările respective. Creşterea rapidă a ieşirilor de ISD în ultima decadă a rezultat într-o
creştere a ratei CTN din ţările dezvoltate care şi-au recrutat forţa de muncă din strainătate.
Totusi, ISD pot salva sau creşte numărul locurilor de muncă domestice dacă au ca rezultat
exporturi pentru ţara de provenienţă sau o competitivitate crescută pentru firmele de investiţii.
Cercetările au produs rezultate neuniforme cu privire la impactul ISD asupra reducerii locurilor
de muncă domestice. Într-adevăr, impactul depinde de tipul de investiţie, locaţia afiliaţilor şi
strategiile de angajare ale CTN.

Economiile mici şi vulnerabile

Declinul ISD către grupul de ţări mici, slabe şi vulnerabile – LDCs, LLDs, SIDS - reprezintă un
motiv de îngrijorare, având în vedere rolul pe care acestea îl au pentru economiile ţărilor în
discuţie. Nivelul ISD-urilor raportat la formarea de capital fix brut a fost, în rândul acestor
grupuri, între 25 şi 40 la sută în 2009, mult mai ridicat decât în alte părţi ale lumii. Chiar dacă
ISD sunt concentrate, ca valoare, pe resurse naturale din aceste grupuri de ţări, judecând după
numărul proiectelor, acestea par a se extinde şi în sectoarele de producţie şi servicii. Cota
acestora din fluxul intrărilor de ISD a fost de doar 4%.

Fluxurile de ISD către cele mai puţin dezvoltate 49 de ţări au scăzut cu 14%, până la valoarea de
2 miliarde $. Impactul scăderii investiţiilor este în mod special important pentru acest grup de
ţări, având în vedere proporţia ISD în formarea capitalului fix brut (24% în 2009), care
sugerează o contribuţie majoră la formarea de capital. Fluxurile de ISD către cele mai puţin
dezvoltate ţări încă reprezintă mai puţin de 3% din fluxurile globale de ISD şi 6% din fluxurile
către ţările în curs de dezvoltare. ISD rămân concentrate în câteva ţări bogate în resurse naturale.
Investiţiile de tip greenfield reprezintă majoritatea ISD în ţările cel mai puţin dezvoltate, peste
60% dintre aceste proiecte în 2009 fiind iniţiate de economii în tranziţie şi în curs de dezvoltare.
Mare parte din fluxurile de intrare de ISD provin în continuare de la ţările dezvoltate.
Perspectivele ISD pe termen mediu depind de măsura în care ţările cel mai puţin dezvoltate îşi
depăşesc slăbiciunile structurale. Aceste dezavantaje ar putea fi atenuate în parte dacă asistenţa
oficială pentru dezvoltare (AOD) ar fi utilizată mai eficient, cu un accent particular pe
îmbunătăţirea capacităţii productive a ţării gazdă, cu scopul de a utiliza ISD pentru dezvoltare.

Cele 31 de ţări în curs de dezvoltare fără ieşire la mare nu au fost considerate în general ca fiind
destinaţii atractive pentru ISD. Dezavantajele geografice inerente împreună cu slăbiciunile
structurale au diminuat perfomanţa economică a acestora. Cu toate acestea, reformele
economice, liberalizarea investiţiilor şi condiţiile economice globale favorabile au dus la
creşterea constantă a fluxurilor interne de ISD în perioada 2000-2008. Scăderea de 17% a ISD
până la 22 miliarde USD în 2009 a fost mai puţin pronunţată decât în restul lumii. Datorită lipsei
diversificării capacităţilor de producţie, ISD în ţările în curs de dezvoltare fără ieşire la mare, au
rămas concentrate în mare parte pe sectorul primar al câtorva ţări bogate în resurse (doar
Kazakhstan a primit 58 % din totalul de ISD in 2009). ISD către ţările în curs de dezvoltare fără
ieşire la mare, care provin în principal de la economiile în curs de dezvoltare, în special din Asia
şi Africa, sunt aşteptate să crească uşor. Pentru a-şi depăşi neajunsurile geografice, ţările în curs
de dezvoltare fără ieşire la mare, s-ar putea concentra pe industrii care au o componentă mai
mare de informaţie şi expertiză şi care sunt mai puţin dependente de utilizarea de factori de
producţie care implică costuri de transport. Integrarea regională a ţărilor cu ieşire la mare ar
putea de asemenea să transforme aceste economii în destinaţii de investiţii mai atractive, prin
lărgirea pieţelor locale.

Cele 29 de ţări în curs de dezvoltare din insulele mici au făcut de asemenea eforturi pentru a
atrage ISD. Mărimea mică a pieţelor domestice, resursele naturale şi umane limitate şi costurile
ridicate ale tranzacţiilor cum ar fi cele de transport, au descurajat ISD. Totuşi, în ciuda scăderii
de 35%, până la 5 miliarde USD în 2009, ponderea fluxurilor de ISD a rămas la peste 30%,
având în vedere faptul că investiţiile domestice au scăzut chiar mai mult. Jumătate din fluxurile
de intrare de ISD către acest grup a fost concentrată în primele trei ţări din topul destinaţiilor de
investiţii dintre ţările în curs de dezvoltare din insulele mici (Jamaica, Trinidad Tobago şi
Bahamas, în această ordine). Paradisurile fiscale din ţările în curs de dezvoltare din insulele mici
au primit aproximativ un sfert din fluxurile de intrare şi acţiunile ISD în 2009, însă
reglementările internaţionale mai stricte diminuează gradual intrările de ISD în aceste economii.
Date fiind limitările geografice, ţările în curs de dezvoltare din insulele mici vor continua
probabil să se bazeze pe potenţialul lor tradiţional în serviciile de nişă precum turismul.
Industriile bazate pe informaţie oferă de asemenea un potenţial promiţător, cu condiţia ca acestea
să dezvolte tehnologiile de informaţie şi infrastructură pentru telecomunicaţii necesare şi să-şi
îmbunătăţească capitalul uman.

Perspectivele ISD: optimism rezervat

UNCTAD estimează că fluxurile de ISD se vor redresa uşor depăşind 1200 miliarde USD în
2010, urmând a creşte până la 1 300 – 1 500 miliarde USD în 2011. ISD sunt aşteptate să işi reia
nivelul de dinaintea declanşării crizei, estimat la 1 600 –2 000 miliarde USD, abia în 2012.
Îmbunătăţirea treptată a condiţiilor macroeconomice, a profiturilor corporaţiilor şi a valorii
acţiunilor la bursă, observate la începutul lui 2010, sunt asteptate să continue, susţinând
redresarea încrederii în afaceri. După o contracţie de 2% în 2009, se preconizează că economia
globală va creşte cu 3% în 2010. Atât dobânzile, cât şi preţurile comodităţilor, vor rămâne cel
mai probabil moderate până la sfârşitul anului, ajutând la menţinerea sub control a costurilor de
producţie şi susţinând investiţiile domestice. Profiturile corporaţiilor s-au redresat începând cu
mijlocul anului 2009 şi sunt aşteptate să crească în 2010. Împreună cu o perfomanţă îmbunătăţită
a bursei, acestea vor susţine finanţarea pentru ISD.

Sondajul UNCTAD privind perspectivele investiţiilor la nivel mondial pentru 2010-2012 indică
o revenire a optimismului pe termen mediu privind afacerile. Intenţiile CTN de a se extinde în
străinătate sunt mai pronunţate pentru 2011 şi 2012. Revenirea ISD este probabil să fie susţinută
în mare parte de F&A transfrontaliere. Restructurarea anumitor industrii, precum şi privatizarea
companiilor care au rezistat crizei globale, vor crea mai multe oportunităţi de F&A
transfrontaliere pentru CTN. Sondajul confirmă şi scăderea procentajului sectorului productiv
din totalul de ISD în comparaţie cu sectorul primar şi sectorul de servicii.

CTN aparţinând economiilor în curs de dezvoltare sunt mai optimiste decât cele din ţările
dezvoltate şi preconizează că investiţiile lor străine işi vor reveni mai rapid. Aceasta sugerează o
continuare a expansiunii CTN emergente ca sursă de ISD. Mai mult decât atât, investitorii
globali arată un interes crescând pentru economiile în curs de dezvoltare. Brazilia, Federaţia
Rusă, India şi China (BRIC), în special, sunt locaţii atractive pentru ISD. Fluxurile către ţările cu
economii în curs de dezvoltare şi în tranziţie nu vor fi direcţionate doar către părţile din lanţul
valoric care necesită preponderent forţă de muncă (labour intensive), ci din ce în ce mai mult
înspre activităţile ce necesită preponderent tehnologie (technology intensive). Revenirea
economică şi financiară globală rămâne fragilă, fiind ameninţată de riscuri emergente,
constrângeri ale investiţiilor publice, incertitudini cu privire la reformele financiare, accesul
limitat la credite, volatilitatea bursei şi a pieţei de schimb valutar. Pentru continuarea redresării,
investiţiile private sunt esenţiale, acestea stimulând dezvoltarea, precum şi reducerea somajului.
ISD joacă un rol major.

În prezent, optimismul rezervat domină perspectivele asupra ISD globale.

Politici recente de dezvoltare

Orientările politicilor curente de investiţii pot fi în general caracterizate de o mai mare

liberalizare şi facilitare a investiţiilor străine. În acelaşi timp, eforturile de adaptare a investiţiilor
străine la obiectivele politicilor publice avansate (ex: protecţia mediului, diminuarea sărăciei
şi/sau abordarea preocupărilor privind securitatea naţională) s-au intensificat. Această dihotomie
între politici, precum şi dorinţa politică de a reechilibra drepturile şi obligaţiile respective ale
statului şi ale investitorilor devin evidente atât la nivelul politicilor naţionale, cât şi
internaţionale, accentul îndreptându-se spre rolul statului. Reţeaua acordurilor internaţionale de
investiţii (IIA) s-a extins în continuare, în vreme ce încercările de a asigura echilibrul şi coerenţa
în cadrul sistemului IIA sunt la început de drum. Mai mult, elaborarea politicilor de investiţii
încearcă să reflecte interacţiunea mai strânsă dintre politicile de investiţii şi alte politici, inclusiv
cele referitoare la probleme mai generale economice, sociale şi de mediu.

Politicile naţionale: reglementările câştigă teren pe măsură ce liberalizarea continuă

Sistemele naţionale de investiţii au devenit din ce în ce mai favorabile investiţiilor străine, în

timp ce guvernele au pus din ce în ce mai mult accentul pe reglementări.

Din cele 102 noi măsuri de politici naţionale vizând investiţiile străine identificate în 2009,
majoritatea (71) erau îndreptate spre o mai mare liberalizare şi promovarea investiţiilor străine.
Astfel se confirmă că tumultul economic şi financiar global nu a condus până în clipa de faţă la
intensificarea protecţionismului investiţiilor. Politicile includ, printre altele, deschiderea unor
sectoare anterior închise, liberalizarea achiziţionării de pământ, desfiinţarea monopolurilor şi
privatizarea întreprinderilor de stat. Exista măsuri pentru promovarea şi facilitarea investiţiilor
axate pe stimulente fiscale şi financiare cu scopul de a încuraja investiţiile străine directe în
anumite industrii sau regiuni, incluzând zone cu un anumit specific din punct de vedere
economic; creşterea transparenţei; accelerarea procedurilor de aprobare şi acordare a
autorizaţiilor pentru proiecte. Pentru a îmbunătăţi mediul de afaceri, impozitele corporaţiilor au
fost, de asemenea, micşorate în anumite ţări, în special în cele dezvoltate şi în economiile în curs
de dezvoltare din Africa şi Asia. Cu toate acestea, constrângerile fiscale în creştere ar putea în
final să rezulte într-o inversare a trendului din ultimul deceniu.

În ciuda tendinţei generale de liberalizare, 31 dintre noile măsuri de politică naţională au optat
pentru reglementări mai stricte cu privire la investiţiile străine directe. Însumând peste 30% din
total, acesta este cel mai mare procent atins de aceste măsuri, monitorizate din 1992, an în care
UNCTAD a întocmit primele rapoarte oficiale. Aceste măsuri sunt solicitate, pe de o parte, de
îngrijorarea crescândă faţă de protejarea industriilor strategice, a resurselor naturale şi a
securitaţii naţionale. Pe de altă parte, crizele recente datorate, spre exemplu, turbulenţelor
pieţelor financiare şi impactului creşterii preţurilor la alimente, au condus şi la creşterea dorinţei
de a reglementa anumite industrii. In ultimul rând, economiile emergente se preocupă mai mult
de protecţia mediului şi cea socială, în timp ce ţările cel mai slab dezvoltate încă îşi mai
completează lacunele legislative. În consecinţă, noi restricţii ce privesc contribuţia străină au fost
introduse în anumite sectoare, iar procedurile de proiectare şi aprobare au fost înăsprite, uneori
din motive de securitate naţională. Intervenţia mai mare a statului în economie a fost cea mai
evidentă în ceea ce priveşte exproprierile – care au avut loc în câteva ţări din America Latină – şi
în sporirea participării statului în companii drept susţinător al măsurilor acestora de ieşire din
criză.

Se preconizează că reversul naţionalizărilor temporare în acele sectoare considerate strategice ar

putea conduce la presiunea guvernelor asupra companiilor private de a rămâne în mâinile
statului, sau asupra investitorilor de a-şi menţine producţia şi locurile de muncă în ţară. Prin
urmare, retragerea succesivă a subvenţiilor de la stat va trebui să fie atent monitorizată, având în
vedere că riscurile protecţionismului în ceea ce priveşte investiţiile încă nu au dispărut.

Treisprezece ţări ale G20 continuă să deţină active şi pasive impresionante, provenite din
strategiile în caz de urgenţă. La data de 20 mai 2010, suma totală a angajamentelor publice –
acţiuni, împrumuturi şi garanţii – a depăşit un trilion de dolari. În sectorul financiar, câteva sute
de firme beneficiază în continuare de un astfel de ajutor de stat, iar în sectoarele nefinanciare cel
puţin 20,000 de firme particulare continuă, de asemenea, să beneficieze de programele de ajutor
în caz de urgenţă.

Sistemul internaţional al investiţiilor : spre o abordare mai echilibrată

Ansamblul internaţional al investiţiilor a luat amploare şi s-a diversificat, demonstrând o evoluţie

către un sistem mai echilibrat, in termeni de drepturi si obligaţii ale statului.

Sistemul internaţional al investiţiilor evoluează rapid atât prin încheierea unor noi tratate, cât şi
printr-un număr în continuă creştere de compensaţii arbitrale. În 2009 au fost încheiate 211 noi
AII (82 tratate bilaterale de investiţii – TBI, 109 tratate de impozitare dublă – TID şi alte 20 AII)
– în medie aproximativ patru noi acorduri pe săptămână. Per ansamblu, numărul total de acorduri
a crescut la 5 939 la sfârşitul anului. Tendinţa de încheiere rapidă a tratatelor a continuat şi în
2010, în primele cinci luni încheindu-se încă 46 AII (6 TIB, 33 TID şi alte 7 AII). Un progres
major a fost realizat recent în Europa, Tratatul de la Lisabona transferând competenţele ISD de la
Statele Membre la Uniunea Europeană. În ceea ce priveşte rezolvarea conflictelor dintre stat şi
investitori, cel puţin 29 de noi procese au fost intentate în 2009 şi 44 de sentinţe pronunţate,
aducând, la sfârşitul acestui an, numărul total de procese înregistrate la 357 şi cel de procese
finalizate la 164. Cea mai mare parte a acestor 357 de procese a fost intentată de investitori din
ţările dezvoltate, beneficiarii fiind adesea ţările aflate în curs de dezvoltare şi tranziţie. Anumite
soluţionări au determinat contradicţii şi o lipsă de coerenţă între diferitele decizii de arbitraj.

Integrarea regională – precum şi nevoia de a promova coerenţă şi politici comune în cadrul AII –
duce la schimbări sistemice în ansamblul internaţional al investiţiilor, rezultând într-o creştere
mai mare a coerenţei, echilibrului şi orientării către dezvoltare a acestuia. Cadrul acordurilor
internaţionale de investiţii pare a se consolida prin (a) o creştere a acordurilor economice
multilaterale mai extinse, incluzând clauze de investiţii; (b) eforturi de a crea zone regionale de
investiţii (în principal sud – sud); (c) transferul de competenţe cu privire la investiţiile străine din
cadrul Uniunii Europene; (d) abrogarea tratatelor bilaterale de investiţii pentru a da o direcţie
comună şi a elimina contradicţiile din cadrul altor instrumente legale; şi (e) eforturile a
numeroase ţări de a-şi reevalua politicile internaţionale de investiţii pentru a le putea adapta mai
eficient la cerinţele procesului de dezvoltare prin revizuirea modelelor de tratate internaţionale,
reexaminarea reţelelor şi a implicaţiilor asupra dezvoltării sau prin anularea tratatelor bilaterale
de investiţii.

Mai mult decât atât, multe dintre tratatele recente - noi, renegociate sau revizuite - susţin ideea că
guvernele, atât din ţările dezvoltate, cât şi din cele aflate în curs de dezvoltare, caută din ce în ce
mai mult să formuleze acorduri cu o mai mare exactitate, prin clarificarea obiectivelor sau a
semnificaţiei anumitor obligaţii, cu scopul de a menţine rolul statului în stabilirea
reglementărilor. De asemenea, şi clauzele care privesc mediul, precum şi cele care caută să
asigure responsabilizarea socială corporatistă , devin din ce în ce mai întâlnite. Cu toate acestea,
eficientizarea AII cu scopul de a genera dezvoltare rămâne o provocare.

Deşi arbitrajul rămâne principala modalitate de a rezolva disputele legate de investiţiile

internaţionale, provocările globale devin din ce în ce mai evidente în sistemul de soluţionare a
disputelor. Prin urmare, un număr de ţări a ameliorat clauzele din AII privind rezolvarea
disputelor dintre investitor şi stat, căutând să-şi reducă vulnerabilitatea în faţa cerinţelor
investitorului sau să mărească eficienţa şi legitimitatea procesului de rezolvare a conflictelor.
Mai mult, câteva seturi de reguli internaţionale de arbitraj – incluzând cele ale Centrului
Internaţional pentru Negocierea Disputelor privind Investiţii (ICSID), Camera Internaţională de
Comerţ (ICC) şi Comisia Naţiunilor Unite pentru Drept Comercial Internaţional (UNCITRAL) –
au fost sau sunt revizuite. În acelaşi timp, câteva ţări aflate în curs de dezvoltare renunţă la
procesele internaţionale de arbitraj, denunţând Convenţia ICSID sau căutând alternative de
rezolvare a disputelor şi diferite mecanisme de prevenire.

Alte iniţiative privind investiţiile

Pe lângă tratatele de investiţii, iniţiativele recente ale politicilor ce vizează provocările globale au
la rândul lor implicaţii pentru sistemul investiţiilor internaţionale.

S-au întreprins diferite eforturi pentru a stabili anumite principii internaţionale legate de
investiţiile responsabile în agricultură. Acestea includ iniţiativa comună de a promova investiţii
agricole responsabile, condusă de UNCTAD, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimente şi
Agricultură, Fondul Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă şi Grupul Băncii Mondiale. Astfel
de principii, dacă sunt adoptate şi implementate, pot spori avantajele ISD în agricultură,
micşorând în acelaşi timp dezavantajele şi contribuind astfel la întărirea securităţii alimentare şi
la dezvoltarea locală.
Membrii summit-ului G20 s-au angajat să nu creeze protecţionism în domeniul comerţului şi al
investiţiilor şi au cerut organizaţiilor interguvernamentale, inclusiv UNCTAD, să monitorizeze şi
să întocmească rapoarte publice referitoare la protecţionismul comercial şi al investiţiilor.

De asemenea, atât la nivel naţional, cât şi la cel multilateral, se fac eforturi de a reforma sistemul
financiar şi de a investiga slăbiciunile care au constituit baza crizei financiare mondiale. Acestea
vor avea implicaţii semnificative pentru fluxul ISD. Atenţia trebuie să fie concentrată asupra
coerenţei dintre sistemul financiar internaţional emergent şi sistemul internaţional de investiţii,
interacţiunea dintre cele două fiind în mare măsură neglijată. Deşi cele două sisteme au evoluat
în paralel, ambele guvernează producţii transfrontaliere de capital pe termen scurt şi lung.

FOLOSIREA INVESTIŢIILOR STRĂINE PENTRU O ECONOMIE CU EMISII DE CARBON

REDUSE

Corpotatiile transnaţionale (CTN) reprezintă atât o parte a problemei, cât şi a soluţiei

Dezbaterile asupra politicilor globale cu privire la abordarea schimbărilor climatice nu mai ridică
problema nevoii de a acţiona. În acest moment, problema este cât trebuie acţionat şi ce fel de
măsuri trebuie luate - şi de către cine. Pentru a acţiona pe o scară globală la provocarea de a
reduce gazele cu efect de seră (GES) este nevoie să răspundem cu o cantitate echivalentă,
enormă, de resurse financiare şi tehnologice. CTN au de făcut o contribuţie indispensabilă în
trecerea la o economie cu emisii de carbon reduse deoarece acestea emit o cantitate considerabilă
în operaţiunile lor internaţionale vaste, dar şi pentru că sunt primii care pot genera şi răspândi
tehnologia şi finanţa investiţii pentru a reduce emisiile de GES. Inevitabil, CTN sunt atât parte a
problemei cât şi a soluţiei.

Pentru anii 2010-2015, estimările indică faptul că, pentru a reduce emisiile de GES la nivelul
necesar pentru a atinge ţinta de 2°C (după cum este precizat în Acordul de la Copenhaga), sunt
necesare 440 miliarde de dolari pe an reprezentând investiţii globale suplimentare. Pentru anului
2030, estimările sunt chiar mai mari, ajungând până la 1200 miliarde de dolari pe an. Toate
studiile accentuează importanţa contribuţiilor financiare ale sectorului privat în a face economiile
din întreaga lume mai atente la schimbările climatice, în special în lumina deficitelor fiscale
publice imense existente în toată lumea. Pentru a combate schimbările climatice, politicile de
reducere a carbonului îndreptate către CTN -uri şi investiţii străine trebuie astfel să fie
încorporate în strategiile naţionale economice în dezvoltare.
Necesitatea unor mecanisme eficiente pentru a mobiliza sectorul privat

Programul actual internaţional cu privire la schimbările climatice nu a încurajat investiţiile

străine şi fluxurile tehonologice (în special în ţările sărace aflate în curs de dezvoltare) în vederea
reducerii emisiilor de carbon atât de mult cum s-a sperat, în ciuda progreselor făcute în ultimul
timp. În urma întâlnirii de la Copenhaga din decembrie 2009, viitoarele nivele de emisii de
carbon dorite, natura instituţiilor, mecanismele politice concrete şi sursele de finanţare rămân
neclarificate. Astfel, programul actual ce are în vedere schimbările climatice nu reuşeşte să
genereze acel lucru necesar sectorului privat pentru a îşi reorienta strategiile de afaceri: un cadru
politic clar, stabil şi previzibil.

Protocolul de la Kyoto a fost lăudat pentru crearea de mecanisme menite să reducă emisiile,
printre acestea incluzându-se şi Mecanismul de Dezvoltare Curată, care poate fi văzut şi ca o
metodă de a ajuta ţările aflate în curs de dezvoltare să aibă o dezvoltare economică durabilă.
Totuşi, deoarece mecanismele Protocolului au fost concepute în conformitate cu ţelurile de
reducere a emisiilor a fiecărei naţiuni, decizia cu privire la implicarea sectorului privat a rămas în
mâinile fiecărui guvern, cauzând astfel fragmentarea pieţelor.

Astǎzi, este clar cǎ „negocierile la nivel înalt” nu sunt suficiente şi cǎ existǎ o nevoie apǎsǎtoare
de mecanisme riguroase, atât la nivel naţional cât şi internaţional, pentru a putea mobiliza
eficient contribuţiile sectorului privat în ceea ce priveşte fluxurile de capital dintre ţǎri şi
difuzarea tehnologiilor, în special către ţările sărace.

Investiţiile străine în reducerea emisiilor de carbon: tipuri şi cerere

Investiţiile străine în reducerea emisiilor de carbon pot fi definite ca transferul de tehnologii,

practici sau produse de către CTN -uri către ţările gazdă, atât printr-o participare la capital (ISD)
cât şi printr-o participare a CTN -urilor fara a fi acţionari, astel încât operaţiunile lor şi cele
relaţionate lor precum şi folosirea produselor şi serviciilor CTN -urilor să genereze emisii de
GES mult mai scăzute decât s-ar întâmpla altfel. Investiţiile străine în reducerea emisiilor de
carbon includ deasemenea ISD-uri întreprinse pentru a dobândi sau a accesa tehnologiile,
procesele şi produsele necesare. Există două tipuri de investiţii străine în reducerea emisiilor de
carbon:

• Introducerea unor proceduri de reducere a carbonului pentru a scădea emisiile de GES care
depind de modul de realizare al produselor. Acestea includ îmbunătăţirea operaţiunilor CTN
-urilor precum şi a celorlalte firme cu care relaţionează de-a lungul lanţurilor valorice globale.

• Crearea de produse şi servicii cu emisii de carbon reduse, care ajută la scăderea GES-urilor
prin modul lor de folosire. Astfel de produse includ, de exemplu, maşini electrice, electronice
care economisesc energie - „power-saving” şi sisteme de transport în masă integrate. Serviciile
includ oferirea de soluţii tehnologice prin reorganizarea proceselor de emitere a GES-urilor în
companiile locale.

Canalizarea investiţiilor străine pentru reducerea emisiilor de carbon spre sectoare cheie (eg.
„zone de emisii”) cu un potenţial mare de atenuare este cea mai eficientă metodă de a folosi
contribuţia CTN -urilor în reducerea emisiilor de GES. Energia, industria (atât manufacturile cât
şi petrolul şi gazul), transportul, construcţiile, gestionarea deşeurilor, silvicultura şi agricultura
sunt generatoare importante de GES. O evaluare a emisiilor viitoare în aceste sectoare,
combinată cu potenţialul de reducere şi costul, oferă factorilor de decizie un prim indiciu cu
privire la direcţia în care ar trebui să îşi canalizeze eforturile.

Sectoarele energetic şi industrial sunt piatra de temelie a oricărui efort de a reduce emisiile. În
ambele sectoare, CTN -urile au o prezenţă puternică şi se află într-o primă poziţie în ceea ce
priveşte difuzarea unor tehnologii şi procese mai „curate”. Industria oferă deasemenea
echipament şi servicii pentru a ajuta la reducerea emisiilor în alte sectoare. Transportul,
construcţiile şi gestionarea deşeurilor vor emite fiecare mai puţin decât sectorul energetic şi cel
industrial în 2030. Pentru toate aceste trei sectoare, emisiile de GES sunt corelate într-o mare
măsură cu consumatorii şi folosirea publică. În sectorul transporturilor, spre exemplu, reducerea
emisiilor de GES necesită vehicule mai eficiente şi schimbarea comportamentului
consumatorilor şi al corporaţiilor. Într-un mod asemănător, în sectorul construcţiilor, folosirea
unor instalaţii, dispozitive de iluminat şi izolaţii îmbunătăţite, precum şi surse de energie
alternative pentru încălzire şi răcire a aerului, înseamnă un pas mare înainte în reducerea
emisiilor.

Emisiile sectorului de gestionare a deşeurilor rezultă în special din depozitele de deşeuri şi apele
uzate, putând fi moderate printr-o recuperarea metanului din gropile de gunoi. Cele două
sectoare ce au legătură cu pământul, agricultura şi silvicultura, au un potenţial mare de reducere
a emisiilor; în cazul silviculturii pot fi chiar contracarate efectele emisiilor prin împăduriri şi
reîmpăduriri. CTN pot avea o contribuţie importantă în toate aceste sectoare.

Investiţiile străine în reducerea emisiilor de carbon sunt importante, iar potenţialul lor este imens

Se estimează că ISD în reducerea emisiilor de carbon au atins deja un nivel important, cu fluxuri
de aproximativ 90 miliarde de dolari în anul 2009, şi asta doar în trei industrii cheie: (a) generare
de electricitate alternativă/regenerabilă; (b) reciclare; şi (c) fabricarea de produse ce folosesc
resursele mediului (precum turbine de vânt, panouri solare şi biocombustibili). Aceste industrii
sunt inima noilor oportunităţi de afaceri bazate pe reducerea emisiilor de carbon. În timp,
investiţiile ce au în vedere reducerea emisiilor de carbon vor pătrunde în toate industriile, spre
exemplu introducerea de către CTN -uri a procedurilor de reducere a emisiilor de GES. Privind
dincolo de ISD-uri, investiţiile străine în reducerea emisiilor de carbon sunt - şi vor fi - tot mai
importante, deoarece acoperă şi forme de participare a CTN -urilor fără a fi acţionari precum
aranjamentele Construieşte-Operaţionalizea
ză-Transferă (COT).

O analiză a celor trei industrii menţionate anterior dezvăluie următoarele direcţii:

• A fost înregistrată o creştere rapidă a ISD-urilor în reducerea emisiilor de carbon în

ultimii ani, deşi acestea au scăzut în 2009 ca urmare a crizei financiare.
• Aproximativ 40 la sută dintre proiectele identificabile de scădere a emisiilor de carbon
realizate prin ISD-uri între anii 2003-2009 au avut loc în ţări aflate în curs de dezvoltare,
printre care Algeria, Argentina, Brazilia, China, India, Indonezia, Maroc, Mozambic,
Peru, Filipine, Africa de Sud, Turcia, Republica Unită a Tanzaniei şi Vietnam.
• Consacratele CTN sunt investitori importanţi, însă ies la suprafaţă noi actori, inclusiv din
zona de sud. CTN din alte industrii încep să se extindă în acest domeniu.
• În jurul a 10 la sută din proiectele identificabile de scădere a emisiilor de carbon realizate
prin ISD-uri între anii 2003-2009 au fost generate de CTN -uri aparţinând economiilor în
curs de dezvoltare şi celor în tranziţie. Cele mai multe dintre aceste investiţii au fost
făcute în alte ţări aflate în curs de dezvoltare.

Factorii care antrenează şi care determină investiţiile străine în reducerea emisiilor de carbon

Factorii care antrenează (factorii „push”- de împingere) cum ar fi politicile din ţările gazdă,
opinia publică şi influenţa acţionarilor, cântăresc tot mai mult în decizia CTN de a investi în
activităţile de reducere a emisiilor de carbon în străinătate. Mulţi dintre aceşti factori afectează în
general investiţiile, dar o parte dintre ei sunt specifici schimbărilor climatice, spre exemplu: (a)
măsurile de promovare a investiţiilor în energia regenerabilă pentru electrificarea rurală; (b)
politici care să încurajeze amenajarea unor capacităţi tehnologice importante, care pot fi ulterior
răspândite la nivel internaţional; sau (c) presiunea consumatorilor şi pretenţiile acţionarilor care
să ducă la creşterea dezvăluirilor cu privire la riscurile şi oportunităţile reprezentate de
schimbările climatice.

Determinanţii locaţionali sunt factorii specifici ai ţărilor gazdă care influenţează deciziile CTN
-urilor cu privire la locul în care să îşi desfăşoare activităţile (factorii de atracţie -„pull”). Cadrul
politic ajustat şi facilitarea afacerii sunt esenţiale în atragerea investiţiilor străine în reducerea
emisiilor de carbon.

În plus faţă de factorii generali care determină investiţiile străine (ex: mărimea pieţei, accesul la
materii brute, diferitele avantaje comparative sau accesul la forţă de muncă calificată), mai sunt
anumite variaţii specifice schimbărilor climatice: politici care contribuie la crearea sau definirea
pieţei şi care dezvoltă cererea pentru noi produse şi servicii cu emisii reduse de carbon mai ales
în sectoarele energetic, transporturi, construcţii şi industrie, atrăgând astfel investiţii străine în
căutare de noi pieţe. În mod asemănător, tehnologiile verzi în anumite ţări pot atrage atenţia
investitorilor străini interesati de capitaluri strategice. Ca şi pentru alte tehnologii, consolidarea
prin activităţi de F&A poate avea loc si în domeniul reducerii emisiilor de carbon; investitorii pot
căuta de asemenea să participe în grupuri industriale sau tehnologice pentru a căpăta cunoştinţe
din aglomeraţii şi efectele acestora.

Strategii pentru investiţii străine in emisii reduse de carbon: păreri pro şi contra

Ţările în curs de dezvoltare se confruntă cu două provocări în ceea ce priveşte reacţia la

schimbările climatice şi trecerea la o economie bazată pe emisii reduse de carbon: în primul rând,
mobilizarea finanţelor şi investiţiilor necesare, iar în al doilea rând, generarea şi diseminarea
tehnologiilor relevante. Ambele provocări se situează în zone în care investiţiile străine pot aduce
contribuţii valoroase.

Cu toate acestea, ţările în curs de dezvoltare trebuie să examineze atât avantajele cât şi
dezavantajele unor astfel de investiţii când va veni momentul să decidă dacă, sau până la ce
punct ar trebui să le acorde facilităţi. Odată adoptată, o astfel de strategie ar trebui să ajute la
îmbunătăţirea proceselor de producţie şi la emergenţa unor noi tehnologii şi industrii. Aceasta ar
putea oferi avantaje superioare beneficiilor asociate în mod frecvent investiţiilor străine directe,
precum accesul direct la noi tehnologii, mai ales pentru utilizarea eficientă a energiei, precum şi
avantaje pentru primii veniţi pe piaţa şi oportunităţi de export în industrii cheie.

Posibilele dezavantaje trebuie confruntate cu aceste beneficii. Printre acestea se numără

reducerea sau eliminarea companiilor autohtone, dependenţa tehnologică, costuri mărite pentru
bunuri şi servicii esenţiale şi diverse consecinţe sociale. Acestea constituie provocări cu care
ţările cel mai puţin dezvoltate şi alte ţări vulnerabile nu sunt pregătite să se confrunte singure.

În promovarea investiţiilor străine verzi, cei care iniţiază astfel de politici trebuie să ia în
considerare avantajele şi dezavantajele, atât din punct de vedere al creşterii economice, cât şi din
punct de vedere al mediului, al sănătăţii şi al dezvoltării durabile, cu accent pe minimizarea
posibilelor efecte negative şi pe maximizarea impactului pozitiv. Nu există o soluţie universal
valabilă. Astfel, este de dorit o combinaţie de politici să răspundă condiţiilor specifice ale
fiecărei ţări. Următoarea discuţie se referă la opţiunile de politici privind promovarea
investiţiilor, diseminării tehnologice, acordurilor de investiţii internaţionale, dezvăluirea
climatului din cadrul corporaţiilor, suportul internaţional şi alte zone de interes.
Pe baza acestor considerente, UNCTAD sprijină un parteneriat global care să asocieze
promovarea investiţiilor cu reducerea schimbărilor climatice precum şi încurajarea investiţiilor
verzi pentru o dezvoltare şi o creştere durabilă.. Acest parteneriat ar trebui să includă strategii de
promovare a unor astfel de investiţii, asigurarea contribuţiei Acordurilor de Investiţii
Internaţionale la reducerea schimbărilor climatice; armonizarea rapoartelor publice cu privire la
emisiile de gaze cu efect de seră ale corporaţiilor, precum şi înfiinţarea unui centru de asistenţă
tehnică pentru reducerea emisiilor de carbon la nivel internaţional, pentru a se folosi de
expertiză, inclusiv cea din partea agenţiilor multilaterale.

Crearea unor strategii naţionale de promovare a investiţiilor verzi

Majoritatea ţărilor nu au inclus atragerea investiţiilor verzi în actualul cadru al politicilor pentru
investiţii şi în promovarea strategiilor, după cum a arătat un sondaj al UNCTAD în rândul
agenţiilor naţionale pentru promovarea investiţiilor. Astfel, un important pas înainte ar fi
integrarea rolului pe care l-ar putea avea investiţiile străine verzi în programul Acţiuni de
Atenuare Adecvată la nivel Naţional (NAMA) al ţărilor în curs de dezvoltare. Acest lucru ar
însemna mai ales stabilirea unor politici de atragere a investiţiilor străine care ar putea contribui
la reducerea intensităţii emisiilor de carbon din statele tradiţional industriale. Ar presupune de
asemenea crearea unor oportunităţi pentru noi tipuri de investiţii străine de acest fel, precum
investiţiile în energii regenerabile şi depunerea unor eforturi pentru promovarea investiţiilor
verzi.

Crearea unui cadru funcţional pentru politici

Acesta include asigurarea unei promovări adecvate a investiţiilor, protecţie şi securitate din
partea legii. Alte politici de sprijin includ asigurarea stimulilor şi a acordurilor de integrare
regională, pentru a depăşi constrângerile dimensiunilor pieţei pentru astfel de investiţii. Apariţia
unor noi zone pentru acest tip de investiţii – de ex: producerea energiei regenerabile şi a
produselor şi tehnologiilor asociate cu aceasta, modalităţi de transport cu un consum redus de
combustibil sau alternative de alimentare, precum şi noi materiale de construcţie –, ar necesita
politici specifice pentru a completa elementele ”tradiţionale” ale cadrului existent.

Investiţiile străine în noile industrii axate pe emisii reduse de carbon ar putea să nu se

dovedească competitive în faza de început, fiind nevoie de sprijinul guvernului, concretizat în
achiziţii publice sau mecanisme de încurajare a adoptării energiei regenerabile. În completare,
astfel de mecanisme de piaţă cel mai probabil vor necesita revizuirea cadrului de reglementare,
inclusiv crearea unor standarde pentru emisii sau a raportării cerinţelor. Este necesară
dezvoltarea capacităţii în ţările în curs de dezvoltare pentru a le permite rezolvarea unor astfel de
sarcini complexe.

Promovarea investiţiilor străine verzi.

Promovarea investiţiilor străine verzi are şi o componentă instituţională foarte importantă.

Guvernele trebuie să identifice oportunităţile pentru astfel de investiţii în ţările respective şi să
formuleze strategii de promovare a acestora. Atragerea investitorilor, crearea unei imagini,
oferirea suportului ulterior investiţiilor şi sprijinirea politicilor, sunt metode ce ar putea fi folosite
de către agenţiile naţionale de promovare a investiţiilor (ANPI). Acestea ar trebui să fie axate pe
activităţi economice specifice atunci când ar identifica oportunităţi promiţătoare pentru
dezvoltarea polilor de creştere internă a proiectelor ce implică emisii reduse de carbon şi/sau
potenţial de export, urmând a alcătui un pachet de promovare în acele zone. Crearea unor parcuri
pentru tehnologii durabile ar facilita accesul investitorilor străini. ANPI ar putea oferi servicii de
facilitare a conexiunilor, ajutând investitorii străini la crearea relaţiilor şi conectarea cu
antreprenorii locali. ANPI ar putea de asemenea să sprijine politicile naţionale prin consolidarea
imaginii ţării respective în vederea realizării investiţiilor.

Crearea unei interfeţe eficiente pentru diseminarea tehnologiilor cu emisii reduse de carbon

În calitate de posesori ai unor tehnologii diversificate şi a unui know-how extins, CTN-urile pot
juca un rol important în răspândirea acestor tehnologii în ţările în curs de dezvoltare. Cu toate
acestea, diseminarea tehnologiilor este un proces complex şi multe dintre aceste ţări se confruntă
cu dificultăţi în stabilirea unor politici eficiente. Printre principalele aspecte de luat în
considerare se numără:

Ţintirea tehnologiilor. Anumiţi factori ar putea afecta prioritizarea şi ţintirea investiţiilor străine
pentru îmbunătăţirea perspectivelor diseminării tehnologiilor de către guvernele gazdă. De
exemplu, un guvern poate identifica ţinte pentru realizarea de promovări prin intermediul
evaluarii resurselor naturale ale unei ţări şi a activelor create. În acele segmente ale industriilor şi
lanţurilor valorice unde capacităţile de absorbţie ale companiilor autohtone sunt mari, dar
tehnologiile pe bază de emisii reduse de carbon şi know-how-ul lipsesc, guvernele pot ţinti
anumiţi investitori străini pentru a dobândi know-how-ul necesar. Astfel de abordări au fost
urmărite de ţări precum Malaezia, Maroc şi Coreea.

Crearea unui cadru favorabil pentru fluxurile de tehnologie transfrontaliere

Elementele-cheie ale unui mediu favorabil pentru fluxurile transfrontaliere ale tehnologiilor pe
bază de emisii reduse de carbon, includ existenţa aptitudinilor necesare, infrastructura potrivită
(de ex: unele ţări creează zone economice specifice), măsuri care definesc şi creează pieţe pentru
produsele ecologice, oferirea de stimuli (ex: investirea în cercetare şi dezvoltare sau adaptarea
tehnologiilor) şi un cadru legal puternic. Modul în care aceste aspecte sunt realizate diferă de la
economie la economie, de exemplu, unele ţări în curs de dezvoltare au resursele pentru a sprijini
educaţia şi formarea aptitudinilor necesare. O altă problemă pentru fluxurile transfrontaliere de
tehnologii către ţările gazdă, este protejarea drepturilor de proprietate intelectuală. Investitorii
străini din anumite sectoare consideră protejarea cu stricteţe a acestor drepturi o precondiţie
pentru diseminarea tehnologiilor, dar în practică efectele diferă de la ţară la ţară. Au fost
exprimate îngrijorări din partea ţărilor în curs de dezvoltare, cu privire la faptul că regimul
proprietăţii intelectuale nu ar trebui numai să sprijine protecţia şi aplicarea acesteia ci şi să
garanteze un mai mare acces la tehnologiile potrivite.

Promovarea transmiterii tehnologiilor. Achiziţia de către companiile autohtone a tehnologiilor de

la corporaţiile transnaţionale depinde de tipul, mărimea şi calitatea conexiunii dintre acestea (de
exemplu, joint ventures sau legăturile furnizor-client). O opţiune pentru protejarea conexiunilor
este promovarea creării unor grupuri locale de industrii şi tehnologii. Având participarea atât a
companiilor autohtone cât şi a filialelor internaţionale, aceste grupuri pot ajuta la îmbunătăţirea
schimbului de cunoştinţe şi mână de lucru precum şi la stabilirea unor acţiuni mixte între
companiile locale şi cele internaţionale.

Creşterea capacităţilor de absorbţie ale companiilor autohtone. Ţările-gazdă, aflate în curs de

dezvoltare, gândesc strategii pentru creşterea capacităţilor locale de absorbţie şi adaptare a
tehnologiilor şi know-how-ului. În această privinţă, proiectele de cercetare şi dezvoltare a
tehnologiilor ecologice de vârf, conduse de guverne, pot juca un rol important. Există
posibilitatea de a realiza centre de sinergie tehnologică regională, care să se concentreze pe
crearea de tehnologii verzi pentru ţările în curs de dezvoltare, precum şi pe capacităţile
industriale şi de altă natură, necesare pentru a pune aceste cunoştinţe în practică. Promovarea
diseminării tehnologice poate solicita, de asemenea, consolidarea capacităţilor financiare şi
antreprenoriale a firmelor locale. În acest context, trebuie luată în considerare crearea de ”bănci
pentru o dezvoltare verde”.

Minimizarea efectelor negative ale investiţiilor străine verzi

Eficienţa politicilor industriale şi de concurenţă este esenţială pentru combaterea efectelor

negative ale investiţiilor străine verzi, cum ar fi blocarea accesului pe piaţă sau dependenţa de
furnizorii străini pentru tehnologii cu emisii reduse de carbon. Politicile industriale pot ajuta
companiile locale aflate în dificultate să se modernizeze şi să-şi eficientizeze activitatea; o
politică concurenţială eficientă poate controla apariţia monopolurilor şi poate preveni abuzul de
poziţie dominantă pe piaţă.
De asemenea, politicile sociale pot ajuta la amortizarea efectelor şomajului sau a altor consecinţe
sociale. De exemplu, măsurile de reorientare profesională pot ajuta lucrătorii să se adapteze la
noile cerinţe de pe piaţa muncii, sau pot facilita tranziţia lor în industriile emergente. Pentru toate
acestea, ţările sărace vor necesita asistenţă de la colaboratori în cadrul unui parteneriat global
reînnoit pentru dezvoltare durabilă.

Sinergia acordurilor internaţionale privind investiţiile şi politicile climatice

O atenţie sporită trebuie acordată naturii duale a acordurilor internaţionale de investiţii (AII). Pe
de o parte, prin angajarea, pe plan internaţional, la crearea unui mediu stabil şi previzibil al
politicilor de investiţii, care să asigurare protecţia acestora, AII pot contribui la creşterea
atractivităţii pentru investiţiile străine verzi. Pe de altă parte, AII pot constrânge ţările gazdă în
reglementarea măsurilor menite să faciliteze o tranziţie către o economie cu emisii reduse de
carbon. Numeroase decizii relevante ale tribunalelor internaţionale de arbitraj sugerează că
dispoziţiile AII referitoare la tratamentele corecte şi echitabile, menite să stabilizeze cadrul legal
pentru investitorii străini, au nevoie de o atenţie deosebită.

Există numeroase opţiuni politice pentru a realiza o sinergie între nevoile dictate de schimbările
climatice la nivel de ţară şi politicile internaţionale de investiţii, cu scopul de a încuraja o
abordare ecologică a acestora din urmă, astfel încât potenţialul „verde” al acestor măsuri să fie
exploatat la maxim, iar efectele asupra schimbărilor climatice să fie consistente. Aceste
posibilităţi includ o noua abordare în viitoarele AII (acorduri internaţionale de investiţii),
incluzând o promovare mai intensă a măsurilor de încurajare a investiţiilor verzi, precum şi
rescrierea sau clarificarea acelor dispoziţii care pot intra în conflict cu măsurile politicilor de
combatere a schimbărilor climatice. Cei care iniţiază aceste politici pot lua în calcul şi abordări
mai extinse, complementare. O declaraţie multilaterală, care să clarifice faptul că părţile
semnatare ale acestor AII nu sunt împiedicate să adopte măsuri de bună-credinţa împotrivă
schimbărilor, ar putea contribui la consolidarea sincronizării dintre AII şi nevoile privind
schimbările climatice.

”Scurgerile de carbon”

Potenţiala relocare a acelor procese de producţie din care rezultă emisii foarte ridicate de carbon,
din locurile unde există reglementări foarte stricte, în ţări cu legi mai permisive sau chiar lipsite
de orice reguli în acest sens, constituie o problemă îngrijorătoare. Există temeri că aceste
„scurgeri de carbon” împiedică eforturile globale de reducere a emisiilor, şi că astfel de relocări
ale producţiei pot duce la o pierdere a beneficiilor provenite din investiţii (de exemplu, veniturile
fiscale şi ocuparea forţei de muncă) în ţara de origine.

A început o dezbatere privind posibilitatea introducerii unor noi măsuri la frontieră (de exemplu,
tarife vamale) care să se ocupe de problema relocării emisiilor de dioxid de carbon. Există însă
dificultăţi tehnice când vine vorba de evaluarea amprentei de carbon a bunurilor individuale
importate, şi există îndoieli în privinţă diferitelor tipuri de politici de ajustare la frontieră care nu
ar fi în concordanţă cu regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului. În plus, precauţia este
justificată în contextul în care ţările trebuie să evite măsurile protecţioniste care ar putea afecta
eficienţa şi orientarea spre exporturi a investiţiilor, sub pretextul unor măsuri „verzi”.

Proporţia „scurgerilor” de carbon este dificil de cuantificat. În plus, din cauza diferenţelor de
percepţie dintre ţări, o investiţie poate fi considerată „verde” într-o economie, dar poluatoare în
alta. Pentru ţările sărace care au o nevoie stringentă de a-şi extinde capacităţile de producţie,
astfel de investiţii străine ar putea genera beneficii în dezvoltare, datorită câştigurilor tangibile şi
intangibile asociate investiţiilor străine. Pe termen lung, însă, este în interesul tuturor ţărilor să
se îndrepte spre o producţie de energie şi o economie eficientă bazate pe tehnologii cu emisii
scăzute de carbon.

În loc să fie soluţionate numai „scurgerile de carbon” de la graniţe, ar fi indicat să fie abordate şi
sursele directe ale acestora. Această abordare implică utilizarea unor mecanisme de guvernare
corporativă, cum ar fi încurajarea unei mai bune raportări şi monitorizări a mediului. Cel mai
important, aplicarea unor politici convergente transnaţionale privind emisiile de carbon, inclusiv
în filialele aflate în ţări cu reguli mai puţin stricte în acest domeniu, ar putea genera în cazul CTN
-urilor, atât beneficii în termeni economici, cât şi în termeni de reputaţie.

In ceea ce priveşte beneficiile economice, coerenţa procesului de producţie nu este doar aliniată
celei a lanţului de valori (prin aceasta facilitându-se implementarea politicilor corporative
privind emisiile de carbon), ci poate ajuta şi la reducerea costurilor de producţie, de
monitorizare, şi altele.

Dacă privim beneficiile aduse reputaţiei, o asemenea coerenţă a acţiunilor CTN în cadrul
diferitelor sisteme legislative, ar ajuta compania să capete renumele de „bun cetăţean
corporativ”. În acest context, îmbunătăţirea raporturilor climatice, atunci când sunt întreprinse
într-un mod armonizat şi verificabil, poate contribui la siguranţa faptului că reputaţia companiei
se bazează pe argumente solide. Îmbunătăţirea continuă a transparenţei pe piaţă uşurează
alegerile consumatorilor.
Armonizarea procesului de raportare a informaţiilor legate de emisiile de gaze de seră

O abordare solidă şi armonizată la nivel internaţional pentru măsurarea şi raportarea emisiilor

industriale cu impact asupra schimbărilor climatice este vitală pentru punerea în aplicare şi
evaluarea eficientă a politicilor din acest sector (precum sistemele de plafonare şi taxele pe
emisii de carbon), pentru internaţionalizarea riscului climatic pe pieţele de capital, şi pentru
monitorizarea emisiilor de gaze cu efect de seră precum şi a ponderii tehnologiilor verzi în
lanţul de valori al CTN.

Managementul şi raportarea în domeniul schimbărilor climatice sunt lucruri obişnuite pentru cele
mai mari dintre CTN, însă, nefiind comparabile, aceste informaţii nu sunt utile, iar, de multe ori,
datele privind emisiile filialelor străine lipsesc. Pentru rezolvarea nevoii atât de importante de a
avea un standard global de raportare privind emisiile gazelor cu efect de seră, este nevoie de un
răspuns mondial coordonat.

Unificarea activităţii organismelor de reglementare, a organismelor de standardizare şi a

iniţiativelor tuturor celor implicaţi în acest aspect, poate accelera şi consolida eforturile de a
creea un standard global unic, de înaltă calitate, pentru raportarea pe probleme legate de
schimbările climatice.

Organizaţia Naţiunilor Unite poate facilita acest proces prin oferirea sprijinului unui forum
internaţional deja format: Grupul de lucru interguvernamental de experţi pe probleme legate de
standardele internaţionale de contabilizare şi raportare (ISAR). Cei care iniţiază politici în acest
domeniu demonstrează capacitatea de leadership prin contribuţia la eforturile internaţionale de a
armoniza raportarea pe probleme legate de schimbarile climatice, precum şi prin promovarea
celor mai bune practici în acest proces, prin intermediul mecanismelor regulatorii ale guvernării
corporative (de exemplu, cerinţe pentru listarea la bursă) şi a instrumente de analiză (precum
indici).

Sprijinirea ţărilor în curs de dezvoltare

În eforturile lor de a promova investiţiile străine verzi şi de a valorifica potenţialul tehnologic al

corporaţiilor transnaţionale, ţările în curs de dezvoltare au nevoie de ajutor. Măsurile luate de
aceste state, ca ţări - gazdă, ar putea susţine investiţiile străine verzi. De exemplu, agenţiile
naţionale ar putea „răsplăti” investitorii „verzi”, oferindu-le termeni mai favorabili, spre exemplu
sub forma unei reduceri a taxelor. O altă măsură ar putea fi oferirea de garanţii pentru creditele
cu grad ridicat de risc destinate investiţiilor în ţările în curs de dezvoltare. Ar fi de ajutor şi dacă
ţările dezvoltate şi-ar spori sprijinul financiar şi tehnologic acordat programelor verzi din ţările în
curs de dezvoltare. Exemplul Chinei şi al Uniunii Europene, care au stabilit un parteneriat
proactiv şi pragmatic vis-a-vis de schimbările climatice, concentrându-se asupra cooperării în
domeniul tehnologic şi a stimulării implicării comunităţilor de afaceri, ar trebui să fie preluat şi
de alte state.

Instituţiile financiare internaţionale (precum Grupul Băncii Mondiale şi diverse alte bănci
regionale pentru dezvoltare) sunt implicate activ în susţinerea tranziţiei ţărilor în curs de
dezvoltare către o economie verde. Este necesar să se realizeze mai multe parteneriate viitoare
între sectorul public şi cel privat, cu scopul de a combate schimbările climatice, stimulându-se în
acelaşi timp angajamentul privat în zonele cu grad ridicat de risc.

Sunt necesare eforturi care să sporească asistenţa tehnică internaţională în domeniul tehnologiilor
verzi în cadrul ţărilor în curs de dezvoltare, prin investiţii transfrontaliere şi exporturi de fluxuri
tehnologice. Un centru internaţional de asistenţă „verde” (L-TAC) ar putea fi înfiinţat pentru a
susţine ţările în curs de dezvoltare, în special acele state din grupul celor mai puţin dezvoltate,
pentru a putea formula şi implementa strategii naţionale de temperare a schimbărilor climatice şi
planuri de acţiune, inclusiv programe de tip NAMA (set de acţiuni personalizat pentru fiecare
stat în parte pentru stoparea emisiilor de gaze cu efect de seră). Acest centru ar putea funcţiona
ca o pârghie prin care expertiza în domeniu ar putea fi răspândită atât prin canalele deja
existente, cât şi prin altele noi, inclusiv agenţiile multilaterale. Un asemenea centru ar putea
însemna de asemenea un pas important în construirea unei capacităţi şi a unei instituţii care să
promoveze investiţiile verzi şi să realizeze o diseminare sistematică a tehnologiei în domeniu.

Investiţii pentru dezvoltare - noi provocări

În ultimii 20 de ani, CTN şi operaţiunilor lor la nivel internaţional au evoluat în ceea ce priveşte
amploarea şi forma operaţiunilor, provocând schimbări în strategii şi structură, care modelează
astăzi pieţele existente şi emergente, precum şi industriile. Printre altele, sistemul integrat de
producţie internaţională al corporaţiilor transnaţionale din trecut a evoluat într-o reţea
internaţională integrată, în cadrul căreia CTN coordonează tot mai mult activităţile dintre
entităţile independente sau uşor dependente, de exemplu, prin externalizare şi utilizarea
echipamentelor autentice ale producătorilor.

În acelaşi timp, corporaţiile transnaţionale sunt mult mai implicate acum decât au fost în trecut în
activităţi non-financiare, cum ar fi aranjamentele construieşte-operaţionalizea
ză-transfera (COT) din cadrul proiectelor de infrastructura. În plus, odată cu expansiunea
exponenţială la nivel mondial a corporaţiilor transnaţionale (CTN) au început să prospere noii
jucători şi investitori, inclusiv CTN din ţările în aflate în curs de dezvoltare, CTN de stat, fonduri
suverane şi fondurile private de capital. Acest nou univers al corporaţiilor transnaţionale are
implicaţii profunde pentru politicile ţărilor de origine şi celor gazdă, atât la nivel naţional cât şi
internaţional.
Din acest motiv, dar nu numai, pendulul a oscilat, în ultimul timp, între o abordare mai
echilibrată a drepturilor şi obligaţiilor între investitori şi stat, cu schimbări radicale în ceea ce
priveşte natura elaborării politicilor de investiţii. În lumina crizei actuale financiare şi economice
au existat mişcări simultane atât pentru liberalizarea regimurilor investiţionale, cât şi pentru
promovarea investiţiilor străine, ca răspuns la intensificarea competiţiei pentru Investiţiile
Străine Directe, pe de-o parte, şi pentru regularizarea ISD în încercarea de a atinge obiectivele
politicii publice, pe de altă parte.

Aceasta a rezultat într-o dihotomie a direcţiilor politice, fapt ce contrastează cu tendinţele mai
clare ale anilor 1950-1970 (care se canalizau pe creşterea susţinută de stat) şi cu cele ale anilor
1980- începutul anilor 2000 (care au pus accentul pe creşterea susţinută de piaţă). În ceea ce
priveşte drepturile şi obligaţiile statului şi cele ale investitorilor în atingerea echilibrului adecvat
între liberalizare şi reglementare devine o sarcină problematică. Asigurarea coerenţei între
politicile investiţionale interne şi cele internaţionale, precum şi între politicile investiţionale şi
alte politici (economice, sociale şi de mediu) este esenţială. Un exemplu bun îl reprezintă
interacţiunea dintre politicile industriale şi investiţionale, care necesită o abordare comună pentru
a favoriza legăturile şi efectele pozitive (inclusiv propagarea tehnologiilor) ce iau naştere din
operaţiunile CTN în ţările gazdă.

Provocarea pentru cei care elaborează politicile este aceea de a înţelege pe deplin profunzimea şi
complexitatea universului CNT şi noua lor relaţie cu statul şi cu alte părţi care au un interes în
dezvoltare. Îndeplinirea acestei provocări necesită ca relaţia tripartită în ceea ce priveşte
drepturile şi obligaţiile ţărilor de origine, ţărilor gazdă şi investitorilor străini să fie reconfigurată,
pentru o mai bună valorificare a contribuţiei CTN la dezvoltare. În mod particular, cadrul politic
trebuie să sporească punctele de legătură critice între investiţiile străine şi sărăcie şi obiectivele
de dezvoltare naţională. Într-adevăr, CTN au un rol important şi, mai presus de orice, lumea are
nevoie de un regim internaţional de investiţii bine elaborat care să promoveze dezvoltarea
durabilă pentru toţi.

Noul univers al CTN, împreună cu cadrul politicii de investiţie emergentă necesită o noua
paradigmă a dezvoltării investiţiilor.