Beruflich Dokumente
Kultur Dokumente
Facultatea de Textile
Coordonator ştiinţific:
Prof dr ing. ANDREI BERTEA
Doctorand:
– Iaşi 2009 –
Introducere
În ultimii 30 de ani problematica protecţiei mediului a devenit o componentă
esenţială a strategiei dezvoltării, precum şi un criteriu important în opţiunile majorităţii
consumatorilor. Până acum, elementele ce ţin de protecţia mediului au fost tratate la
nivel tehnologic şi managerial. [1]
Stabilirea originii şi a caracteristicilor calitative ale apelor uzate necesită
cunoaşterea procesului tehnologic industrial pentru o proiectare judicioasă a staţiilor de
epurare. Deci este necesară cunoaşterea originii principalilor afluenţi şi caracteristicilor
lor principale pentru definirea modului de epurare.
Apa este un vector important al agenţilor de poluare. Deşi răspândirea lor prin
apă se face cu viteză mai redusă decât prin aer ea are toruşi unele caracteristici ce
sporesc impactul agenţilor poluanţi:
• poate dizolva substanţe nocive, care capătă astfel mobilitate;
• poate vehicula şi substanţe mai dense, care în aer s-a depune uşor;
• prezintă condiţii favorabile pentru concentrarea agenţilor poluanţi;
• fiind cea mai importantă substanţă pentru lanţurile trofice, poluarea ei poate
influenţa în cel mai înalt grad poluarea.
Se deosebesc trei categorii de ape:
• pentru alimentarea potabilă
• pentru arboristică şi piscicultură
• pentru irigaţii
În aceste ape se impun concentraţii diferite maxime (mg/l), pentru amoniu (NH4),
amoniac (NH3), azotaţi (NO3), azotiţi (NO2), CO2, Ca, cianuri (CN), clor liber (Cl2), cloruri
(Cl), ioni de hidrogen (pH), crom trivalent (Cr), crom hexavalent (Cr), Cu, detergenţi
anionici, fenoli, hidrogen sulfurat (H2S), Hg, O2, Pb, sodiu (Na), sulfaţi (SO4), Zn, bacili.
Pentru substanţele organice se defineşte consumul biochimic de oxigen (CBO5), mg/l şi
consumul chimic de oxigen (CCO), mg/l, ultimul prin metoda cu permanganat de
potasiu (CCO-Mn) sau bicromat de potasiu (CCO-Cr).
În formularea adoptată de Conferinţa Internaţională privind situaţia poluării
apelor, organizată de O.N.U., poluarea este definită drept modificarea directă sau
2
indirectă a compoziţiei sau a stării apelor unei surse oarecare, ca urmare a activităţii
omului, în aşa măsură încât ele devin mai puţin adecvate tuturor sau umai unora dintre
utilizările pe care le pot căpăta în stare naturală.[2]
3
când pentru apele uzate industriale sunt necesare materiale specifice şi scumpe. De
exemplu apele uzate industriale pot conţine substanţe organice. Ori încărcarea organică
a apelor la staţiile de epurare poate provoca deranjamente în funcţionarea acestora,
deoarece oxigenul este necesar proceselor aerobe, respectiv bacteriilor aerobe, care
oxidează substanţa organică. Substanţele în suspensie plutitoare (ţiţei, uleiuri)
împiedică absorbţia de oxigen pe la suprafaţa apei şi deci autoepurarea, colmatează
filtrele pentru tratarea apei. Substanţele în suspensie care se depun pe fundul
receptorului (a bazinului de acumulare) îngreunează tratarea apei. Acizii şi alcalii
conduc la distrugerea faunei şi florei acvatice, a vaselor pentru navigaţie. [4]
Sărurile anorganice conduc la mărirea salinităţii apei şi, uneori, pot provoca
creşterea durităţii, care produc depuneri pe conducte mărindu-le rugozitatea şi
micşorând din capacitatea de transport, de transfer a căldurii la boilere. Ca de exemplu
sulfatul de magneziu, bicarbonaţii şi carbonaţii solubili.
Metalele grele (Pb, Cu, Zn, Cr etc.) au o acţiune toxică asupra organismelor
acvatice, inhibând şi procesele de epurare (auto), CBO5 şi CCO, sărurile de azot şi
fosfor (nutrienţi) produc dezvoltarea rapidă a algelor. Dar în ultimii ani procesele
tehnologice industriale folosesc substanţe toxice noi (fitofarmaceutice, nitroclorbenzen,
etc.) care se determină greu.
Substanţele radioactive în apa receptorilor sunt stabilite prin legi.
Culoarea apei împiedică absorbţia oxigenului şi fenomenul de fotosinteză în
autoepurare.
Bacteriile din apele uzate pot fi patogene (bacilus antracis) şi produc infectarea
receptorilor.
4
Caracterizarea generală a apelor uzate, evacuate din industria textilă, este foarte
complicată pentru motivul că industria textilă prelucrează materii prime de compoziţie şi
de caracteristici foarte diferite, aplicând şi diferite procese tehnologice. Chiar şi în
aceleaşi întreprinderi , compoziţia chimică a apelor uzate poate să varieze adeseori
datorită schimbărilor intervenite în materia chimică, în coloranţii folosiţi sau în
efectuarea unor operaţii ale procesului tehnologic. În afară de aceste schimbări posibile
mai există deosebiri principale în caracterul de producţie ak diferitelor fabrici, ca o
consecinţă a felului proceselor tehnologice folosite, de exemplu fabrici care produc
produse de bumbac, de lână, de in, sau de mătase sau fabrici aplicând numai procese
de filare, ţesere, albire, vopsire sau înnobilare.[3]
Consumul de apă în diferitele ramuri ale industriei textile este dat în tabelul 1. Din
aceste date rezultă că industria bumbacului foloseşte aproape tot atâta apă ca toate
celelalte ramuri textile la un loc. În industria bumbacului, circa 80% din consumul total
de apă este folosit în sectorul de finisare, din care peste 60% în albitorii. Consumul de
apă în albitoriile de bumbac constituie, deci, circa 14% din consumul total de apă din
industria uşoară.
Tabelul 1. Consumul zilnic de apă în întreprinderile textile
Ramura industrială Ponderea în consumul zilnic de apă, %
Bumbac 40
Lână 22
In 21
Mătase 9
Altele 8
TOTAL 100
5
m – concentraţia după epurare.
De obicei, eficienţa se calculează pentru substanţele în suspensie, substanţele
organice (exprimate în CBO5), oxigen O2, pH şi substanţe toxice.
Deoarece impurităţile industriale se referă la încărcarea organică, definită pe
bază de CBO5 (luându-l pe locuitor şi pe zi) şi la suspensii, este necesar un indicator
care să reunească aceste date. Astfel este folosit indicatorul “locuitori echivalenţi”, care
defineşte unele caracteristici principale de poluare, în cazul de faţă CBO 5 şi suspensii,
dacă se folosesc, bineînţeles, aceleaşi unităţi de măsură.
Apele reziduale au debite diferite şi concentraţii aleatoare în timp, astfel că
înaintea staţiilor de epurare este necesară egalizarea apelor uzate, ceea ce se
realizează cu bazine de uniformizare, amplasate în amonte la staţia de epurare, dar
după staţiile de preepurare, destinate îndepărtării impurităţilor insolubile grosiere sau
grele (cu grătare, site, deznisipitoare). În bazinele de uniformizare trebuie menţinute
condiţii aerobe şi, pentru a evita depunerea de sedimente trebuie să se asigure sisteme
de amestecare şi aerare, de regulă 0.05-0.07 m3/h pentru 1m3 volum de stocare.
În funcţie de felul impurităţilor insolubile, ale căror particularităţi existente în apa
brută şi în funcţie de cerinţele proceselor tehnologice pentru care urmează a fi folosită
apa, se aplică diferite metode fizice şi chimice pentru tratarea ei.[3]
6
Figura 1 Decantor folosit la separarea gravitaţională
7
Flotaţia este un proces unitar de separare din apă, sub acţiunea câmpului
gravitaţional terestru, a particulelor cu densitate medie mai mică decât a apei.
Flotaţia poate fi naturală sau cu aer introdus în apă sub formă de bule fine prin
difuzoare poroase. Scopul flotaţiei este de a forma o spumă stabilă care să
încorporeze particulele insolubile. Flotaţia se poate face se poate face în bazine
circulare sau dreptunghiulare. În fig. 2 se prezintă schema unei instalaţii de
flotaţie cu aer sub presiune.
• procese ce au loc sub acţiunea unui câmp gravitaţional mărit prin punerea în
rotaţie a sistemului – centrifugarea. [5]
2. Filtrarea constă în trecerea apei printr-un mediu poros în care are loc reţinerea
prin fenomene predominant fizice. Filtrarea este un proces de sitare cu ajutorul
unei ţesături fine sau împâslituri. Viteza acestui proces hidrodinamic este direct
proporţională cu diferenţa de presiune care apare din ambele părţi ale membranei
poroase, precum şi invers proporţională cu rezistenţa pe care membrana poroasă,
împreună cu stratul de sendiment reţinut, o opun lichidului care trece. În funcţie de
felul suspensiilor se aplică diferite metode de filtrare precum
8
• filtrarea rapidă, se deosebeşte filtrare prin gravitaţie şi filtrare sub presiune.
Diferenţa între aceste două metode de filtrare a apei constă în aceea ca în
primul caz apa se filtrează sub presiunea coloanei de apă, constituinduind
diferenţa între nivelul apei în filtru deasupra stratului şi nivelul apei în
recipientul apei filtrate; în al doilea caz, apa se filtrează sub presiunea
produsă de pompa care refulează apa în filtru;
• microfiltrare, se aplică cu ajutorul unor instalaţii speciale. Efectul microfiltrării
depinde de un număr mare de factori, în primul rând de structura peliculei
care se formează pe suprafaţa interioară a sitei;
• metode de filtrare cu strat de absorbţie, se folosesc în staţiile de tratare a
apei, utilizate pentru scopuri alimentare, precum şi – mult mai frecvent – în
procesele de demineralizare înaintată a apei cu ajutorul schimbătorilor de
ioni. [6]
9
Figura 3. Epurarea apei prin reţinerea pe grătare şi filtre
10
Tabelul 2 Tipuri de operaţii pentru epurarea prin membrane
Denumirea Presiunea de Dimnesiunile Exemple de
operaţiei lucru, atm particulelor particule reţinute
Osmozo inversă 20 – 80 < 10 A Ioni, săruri
Nonafiltrare 10 – 15 < 0,002 - μm Tensioactivi
Ultrafiltrare 0,5 – 5 0,002 – 0,1 μm Viruşi, tensioactivi
Microfiltrare 0,1 – 5 0,1 – 10 μm Coloizi, vacterii,
solide în suspensii
6. Transferul între faze se bazează pe trecerea poluanţilor într-o altă fază, nemiscibilă
cu apa, care poate fi lichidă, solidă sau gazoasă. Astfel există extracţia lichid-lichid
11
(se foloseşte un solvent în care poluantul este mult mai solubil decât în apă, apoi,
după agitare, are loc procesul de sedimentare, când se formează două straturi: apa
extrasă şi extractul), extracţia lichid-gaz (în loc de solvent se foloseşte aer, gaze de
ardere).
De exemplu, la valori mici de pH este posibilă îndepărtarea hidrogenului sulfurat:
12
particule în suspensie. Cărbunele activ poate reţine o masă de substanţe organice de
până la 5% din greutatea sa. Regenerarea se face pe cale termică, la circa 900oC în
atmosferă controlată.
B. Procese chimice
Prin procesele chimice de epurare, poluanţii sunt transformaţi în alte substanţe
mai uşor de separat, precipitate insolubile, gaze care au o activitate nocivă mai redusă
sau sunt mai susceptibile de a fi îndepărtate.
1. Neutralizarea este un proces prin care pH-ul unei soluţii uzate este reglat prin
adaos de acizi sau baze.
Neutralizarea apelor acide se face cu substanţe cu caracter bazic (oxizi, hidroxizi,
carbonaţi). Neutralizanţii care sunt utilizaţi sunt: piatra de var (carbonat de calciu),
dolomita (carbonat de calciu şi magneziu), varul (oxid de calciu) sub formă de hidroxid
de calciu (lapte de var sau var stins praf).
Neutralizarea apelor alcaline se face cu acizi reziduali, cu gazele de ardere bogate în
CO2 (14%) etc. Deoarece influenţii au debite variabile în timp, este necesară o buclă de
reglare a pH, mărind debitul de agent neutralizant, fig. 6.
13
Figura 6. Buclă de reglare a pH-ului
2. Oxidarea şi reducerea
Scopul oxidării este de a converti compuşii chimici nedoriţi în alţii mai puţin
nocivi. Ca oxidanţi se pot folosi: oxigenul, ozonul, permanganaţi, apă oxigenată, clorul şi
bioxidul de clor. Ca exemplu se dă distrugerea cianurilor cu clor până la formarea de
cianaţi sau azot molecular:
14
3. Precipitarea este un proces de epurare bazat pe transformarea poluanţilor din
apele reziduale în produşi insolubili. Ca exemplu se dă îndepărtarea fluorului din apă
prin introducerea de ioni de calciu:
C. Procese biologice
Substanţele organice pot fi îndepărtate din apă de către microorganisme care le
utilizează ca hrană, respectiv sursă de carbon.
Reacţiile enzimatice au două faze:
(1) moleculele de enzimă şi de substanţă utilizată ca hrană (substrat)
formează complecşi
15
Epurarea biologică aerobă se realizează în construcţii în care biomasa este
suspendată în apă sub formă de agregate de microorganisme (flocoane), sistemele fiind
aprovizionate cu oxigen.
Epurarea biologică anaerobă a apelor uzate se realizează în incinte închise
(bazine de fermentare) ferite de accesul oxigenului care inhibă activitatea
microorganismelor anaerobe. Prin descompunerea poluanţilor organici se obţin gaze de
fermentare combustibile, datorită conţinutului ridicat de metan.
16
Figura 7. Staţie de epurare ape industriale
D. Dezinfectarea
Dezinfectarea este necesară în cazul apelor uzate care conţin microorganisme.
Dacă sterilizarea presupune distrugerea tuturor microorganismelor, prin dezinfecţie nu
se distrug toate. Dezinfectantul pătrunde prin peretele celular şi denaturează materiile
proteice din protoplasmă, inclusiv enzimele. Un dezinfectant pentru apă este clorul activ
care acţionează sub formă de ion de hipoclorit, cu efecte pronunţate la valori mici ale
pH. Dintre metodele chimice cele mai frecvent folosite fac parte clorinarea şi
ozonizarea, iar dintre metodele fizice – iradierea cu radiaţii ultraviolete. [9]
Clorinarea
Clorinarea este metoda cea mai răspândită de dezinfectare a apei. Clorinarea
poate fi efectuată direct, prin introducerea de clor gazos în apă, sau indirect, prin
introducerea în apă a unor compuşi cu caracteristici oxidante pronunţate, ca clorură de
var, cloramine, hipocloriţi şi alţii. Clorul adăugat în apă suferă următoarele transformări:
- este supus hidrolizei,
- se combină cu impurităţile
17
- are o acţiune bactericidă
Cu apa, clorul reacţionează conform reacţiei:
→
Cl 2 + H 2 O ← HClO + HCl
Acidul hipocloros se disociză parţial în ioni H+ şi ClO-, ionul ClO- fiind agentul
oxidant şi bactericid activ. [9]
Ozonizarea
Ozonul este un mijloc foarte energic pentru dezinfectarea apei; acţiunea lui
oxidantă se aplică prin uşurinţa cu care se elimină oxigenul atomic:
O3 →O2 + O
18
Condiţii de calitate ale apelor tehnologice industriale
19
Tabelul 3. Caracteristici de calitate ale apelor de suprafaţă conform STAS 4705/1988 [13]
Categoria
Nr.crt Caracteristici
I II III
1. Amoniul, mg/l 1 3 10
2. Amoniac, mg/l 0,1 0,3 0,5
3. Azotiţi, mg/l 10 30 -
4. Azotaţi, mg/l 1 3 -
5. Clor rezidual, mg/l 0,005 0,05 0,05
6. Crom hexavalent, mg/l 0,05 0,05 1
7. Detergenţi anionactivi, mg/l 0,5 1 3
8. Fosfor, mg/l 0,1 0,1 0,1
9. Hidrogen sulfurat, mg/l absent absent absent
10. Oxigen dizolvat, mg/l 6 5 4
Substanţe organice
CBO5, mg/l 5 7 12
11.
CCO – Mn 10 15 25
CCO – Cr 10 20 30
20
Nr. crt. Indicatori urmăriţi Standarde
1 Temperatura
2 pH SE ISO 10523-97
Consum biochimic de
4 SR EN 1899-2/2002
oxigen (CBO5)
Consum chimic de
5 SR ISO 6060-96
oxigen (CBOCr)
6 Azot amoniacal STAS 8683-70
Fenoli SR ISO 6439/2001
7
SR ISO 8165/1/00
8 Fosfor total STAS 10064-75
9 Sulfuri+H2S SR ISO 10530-97
Detergenti SR ISO 7875:1996
10
SR EN 903:2003
Substanţe extractibile SR 7587-96
11
21
Bibliografie
22
CUPRINS
23