Ştirea de televiziune – definiţie, tipologie, structură.
Consideraţiile generale enunţate mai sus conduc la concluzia că o
definiţie a ştirii de televiziune, care invocă pretenţia de a fi exhaustivă, nu face decât să închidă acest gen al jurnalisticii audiovizuale între limite rigide, contrazise, în fapt, de complexitatea noţiunii. Relatare audiovizuală succintă, despre un fapt din actualitate, care interesează un număr cât mai mare de persoane, ştirea de televiziune este, în acelaşi timp, un cumul de informaţii considerate esenţiale de către jurnalişti, selectate conform unor criterii determinate şi difuzate în formatul consacrat al unui gen publicistic.
Cele şase întrebări la
care trebuie să răspundă o ştire completă sunt arhicunoscute şi fac parte din ceea ce s-ar putea numi prima alfabetizare în jurnalism. Aceste întrebări sunt: cine? ce? când? unde? cum? de ce? şi reprezintă totalitatea elementelor semnificative care relevă caracterul subiectului despre care se vorbeşte (Garvey şi Rivers, 1987, 12-13).
Câteva criterii distincte de clasificare impun departajarea următoarelor
categorii de ştiri: Ø după criteriul conţinutului, ştirile de televiziune se pot delimita, conform domeniului căruia îi circumscriu, în: politice, medicale, culturale, sociale, sportive,ecologice, etc. Ø după gradul lor de interes în timp, ştirile unui jurnal televizat aparţin categoriei de actualitate imediată (hard news), fiind ştiri cu impact puternic, dar de scurtă durată şi cu un grad înalt de spectaculozitate, sau categoriei de largă actualitate (soft news), (Norris, 2002….) ca relatări care nu privesc decizii ori schimbări majore, ci fac referire la fapte diverse, fără dependenţă faţă de momente precise şi a căror difuzare nu reclamă o urgenţă maximă. Ø după criteriul duratei lor, ştirile de televiziune pot fi: - flash-uri (evenimentul este doar enunţat în maximum 30 de secunde); - ştirile cu durată medie (cuprinsă între 30 de secunde şi două minute); - ştiri ample (care depăşesc două minute, dar se înscriu în limita a patru minute); Ø conform raportului dintre momentul difuzării unei ştiri de televiziune şi momentul producerii evenimentului despre care se relatează, se disting: - ştiri în curs (focalizate pe evenimente aflate în desfăşurare); - ştiri anticipatoare (prognozează evenimente din perspectiva imediată); - ştiri post-factum (fac referire la evenimente încheiate); Ø în funcţie de relaţia dintre imagine şi comentariu, o ştire de televiziune poate să se instituie ca: - imagine comentată: mesajul vizual este prioritar şi este favorizat procedeul descrierii (prin planuri generale, de localizare, dar şi prin plan-detaliu sunt indicate personaje sau martori, locuri ale evenimentului, circumstanţe speciale); - comentariu ilustrat cu imagini generice: deşi mesajul vizual face parte din familia tematică a ştirii, respectivele imagini ar putea ilustra orice altă informaţie; - comentariu cu imagini aleatorii: este o formulă repudiată de jurnalele de ştiri moderne: în situaţia dificilă în care nu poate beneficia de un suport vizual adecvat, este preferată, mai nou, animaţia realizată cu ajutorul computerului.
Structura ştirii de televiziune
Indiferent de modul de structurare a informaţiei, ştirea de televiziune, spre deosebire de genul similar al presei scrise, este o arhitectură cu trei nivele: „atacul” sau „lansarea” (engl. lead, lead-in, fr. lancement), corpusul ştirii şi finalul (engl. lead-out, fr. pied). Lead-ul Jurnalismul de televiziune desemnează prin lead textul de prezentare, de anunţ al ştirii, citit de pe prompter de prezentatorul jurnalului televizat. Durata acestui text e cuprinsă între 5 şi 15 secunde şi, fiind emisă totdeauna în direct, din studioul de ştiri, e recunoscută în desfăşurătorul de emisie sub notaţia „video” sau „intro”, în alternanţă cu MGS sau Beta – acestea din urmă fiind „semnalmentele” din desfăşurător ale casetei înregistrate, ale acelei părţi din structura ştirii care a fost filmată şi postprocesată.
Funcţii ale lead-ului:
Ø captează atenţia telespectatorului şi îi suscită interesul pentru subiectul care urmează a fi relatat; Ø instaurează registrul de abordare şi perspectiva din care va fi tratat subiectul ştirii; Ø oferă o minimă localizare în context a evenimentului; Ø completează ştirea cu informaţii de ultimă oră, apărute după finalizarea materialului.