MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE ŞI 

AMENAJĂRII TERITORIULUI 

ORDIN NR. 24/N 
din: 19.02.1997 

Având în vedere: 
­ Avizele Consiliului Tehnico­Ştiinţific nr. 156/96;205/96;206/96 
­ în temeiul H.G. nr. 456/1994 privind organizarea şi funcţionarea 
Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului; 
­ în conformitate cu Hotărârea Parlamentului nr. 12/1996 şi a Decretului nr. 
591/1996; 
­ Ministrul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului emite următorul 

ORDIN 

Art. 1 ­ Se aprobă: 
" Normativ privind calculul coeficientului global de izolare termică 
la clădiri de locuit" Indicativ C 107/1­97, 
"Normativ pentru calculul coeficientului global de izolare termică 
la clădiri cu altă destinaţie decât cele de locuit" Indicativ C 107/2­ 
97; 
"Normativ   privind   calculul   termotehnic   al   elementelor   de 
construcţie ale clădirilor" Indicativ C 107/3­97; 
"Ghid pentru calculul performanţelor termotehnice al clădirilor de 
locuit" Indicativ C 107/4­97; 
"Normativ   privind   calculul   termotehnic   al   elementelor   de 
construcţie în contact cu solul" Indicativ CI07/5­97. 
Art. 2  ­ Reglementările de la art. 1 intră în vigoare la data publicării 
în Buletinul Construcţiilor. 
Art. 3  ­ Direcţia Programe de Cercetare şi Reglementări Tehnice va 
aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. 

MINISTRU 
NICOLAE NOICA 
MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE ŞI AMENAJĂRII 
TERITORIULUI 
DIRECŢIA COORDONARE, CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ ŞI 
REGLEMENTĂRI TEHNICE PENTRU CONSTRUCŢII 

NORMATIV 
PRIVIND 
CALCULUL TERMOTEHNIC AL ELEMENTELOR DE 
CONSTRUCŢIE ÎN CONTACT CU SOLUL 
Indicativ C107/5 ­ 1997 

Elaborat de: 

INSTITUTUL   DE   PROIECTARE,   CERCETARE   ŞI   TEHNICĂ   DE 
CALCUL ÎN CONSTRUCŢII ­ S.A. 

Director general:  ing. ŞERBAN STĂNESCU 
Responsabil lucrare:  ing. MIHAELA GEORGESCU
Elaboratori:  ing. MOSES DRIMER 
ing.  MIHAELA GEORGESCU 

Avizat de: 

DIRECŢIA   PROGRAME   DE   CERCETARE   ŞI   REGLEMENTĂRI 
TEHNICE 

Director:  ing. OCTAVIAN MĂNOIU 
Responsabil de lucrare MLPAT:  arh. DOROTEIA COCHECI 

CUPRINS 

1.  OBIECT ŞI DOMENIU DE APLICARE 
2.  ACTE NORMATIVE CONEXE 
3.  DEFINIŢII ŞI SIMBOLURI 
4.  CARACTERISTICI TERMOTEHNICE 
5.  TEMPERATURI DE CALCUL 
6.  DIMENSIUNI DE CALCUL 
7.  DETERMINAREA CARACTERISTICILOR TERMOTEHNICE 
ALE ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE ÎN CONTACT 
CU SOLUL 
7.1.  PLACA PE SOL 
7.2.  SUBSOLUL ÎNCĂLZIT, PARŢIAL ÎNGROPAT 
7.3.  DOUĂ SUBSOLURI ÎNCĂLZITE, SUPRAPUSE 
7.4.  SPAŢIU SUBTERAN, ÎNCĂLZIT, COMPLET ÎNGROPAT 
7.5.  SUBSOL NEÎNCĂLZIT, PARŢIAL ÎNGROPAT 
7.6.  SUBSOLURI PARŢIALE 
7.7.  SUBSOL ÎNCĂLZIT + SUBSOL NEÎNCĂLZIT 
7.8.  PEREŢI INTERIORI PE SOL 
8.  EFECTUL APEI SUBTERANE 
9.  DETERMINAREA TEMEPERATURILOR PE SUPRAFŢA 
INTERIOARĂ A ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE ÎN 
CONTACT CU SOLUL 
10.  VALORI NORMATE 
ANEXE: 
A. CARACTERISTICILE TERMOTEHNICE ALE PĂMÂNTURILOR 
B.  CARACTERISTICILE TERMOTEHNICE ALE MATERIALELOR 
DE CONSTRUCŢIE UTILIZATE ÎN CADRUL NORMATIVULUI 
C.  CALCULUL NUMERIC AUTOMAT 
D.  DETERMINAREA REZISTENŢELOR TERMICE CORECTATE ­ 
VARIANTĂ DE CALCUL 
Dl. PLACA PE SOL 
D2. IZOLAŢII PERIMETRALE LA PLACA PE SOL 
E.  VENTILAREA SUBSOLULUI NEÎNCĂLZIT 
F.  INFLUENŢA STRATULUI MOBIL DE APĂ FREATICĂ 
EXEMPLE DE CALCUL 
TABELE CU COEFICIENŢII LINIARI DE TRANSFER TERMIC ŞI 
TEMPERATURI SUPERFICIALE MINIME 

NORMATIV PRIVIND CALCULUL 
TERMOTEHNIC AL ELEMENTELOR DE  INDICATIV C107/5 ­ 1997 
CONSTRUCŢIE ÎN CONTACT CU SOLUL 

1. OBIECT ŞI DOMENIU DE APLICARE 

1.1.  Prezentul  normativ  se  referă  la  calculul  termotehnic,  pentru  timpul
iernii, al elementelor de construcţie în contact termic cu solul. 

1.2.  Prevederile normativului se aplică  la elementele de construcţie care 

delimitează, faţă de sol, spaţiile încălzite şi neîncălzite ale clădirilor de locuit, 
social culturale şi industriale, în condiţii de exploatare normală. 

1.3.  Prevederile  prezentului  normativ  nu  se  aplică  la  elementele  de 
construcţie  aferente  clădirilor  şi  încăperilor  la  care  se impun  cerinţe  speciale 
ale regimului de temperatură şi de umiditate, cum sunt: spaţiile frigorifice, cu 
mediu agresiv, ş.a. 

1.4.  Izolarea  termică  a  elementelor  de  construcţie  în  contact  cu  solul, 
care  delimitează  încăperile  încălzite,  se  realizează  în  vederea  asigurării 
climatului interior impus de cerinţele igienico­sanitare la clădirile de locuit şi 
social  ­  culturale,  de  condiţiile  necesare  desfăşurării  muncii  şi  procesului 
tehnologic  la  clădirile  industriale,  precum  şi  pentru  reducerea,  in  cât  mai 
mare măsură, a consumului de energie şi combustibil în exploatare. 

1.5.  La  încăperile  neîncălzite  delimitate  de  elemente  de  construcţie  .n 
contact  cu  solul,  aplicarea  prevederilor  prezentului  normativ:  permite 
determinarea  temperaturii  interioare  a  acestor  spaţii,  pe  baza  unui  calcul  de 
bilanţ termic. 

1.6.  Elementele  de  construcţie  în  contact  cu  solul,  care  fac  obiectul 
prezentului normativ sunt următoarele: 

Elaborat de:  Aprobat de: 
INSTITUTUL DE PROIECTARE, CERCETARE  MLPAT ­ DGRAT ­ DPCRT 
ŞI TEHNICĂ DE CALCUL ÎN CONSTRUCŢII  cu ordin nr. 24/N 
I.P.C.T ­ S.A Bucureşti  din 19.02.199*7 

►plăcile  pe  sol,  amplasate  la  nivelul  terenului  sistematizat  sau 

peste acest nivel, pe umplutură; 
► plăcile de la partea inferioară a subsolurilor şi a altor spaţii 
subterane; 
►pereţii de pe conturul exterior al subsolurilor parţial îngropate în 
pământ şi al demisolurilor; 
►pereţii  de  pe  conturul  exterior  al  subsolurilor  şi  al  altor  spaţii 
subterane, complet îngropate; 
►plăcile  de  la  partea  superioară  a  spaţiilor  subterane  acoperite  cu 
pământ; 
►pereţii de pe conturul interior al subsolurilor parţiale. 
1.7.  Prevederile  prezentului  normativ  se  aplică  tuturor  elementelor  de 
construcţie,  sau  unor  părţi  din  acestea,  amplasate  sub  un  plan  orizontal  care 
trece prin pereţii de pe conturul clădirii, situat: 
­ pentru plăcile pe sol ­ la nivelul superior al pardoselii de la parter; 
­ pentru  pereţii  de  pe  conturul  interior  al  subsolurilor  parţiale  ­  la 
nivelul planşeului de peste subsol; 
­ pentru  celelalte  elemente  ­  la  nivelul  terenului  sistematizat  din 
exteriorul clădirii. 

1.8.  Normativul este întocmit în următoarele ipoteze generale; 
­ transferul termic se face în regim staţionar; 
­  toate      caracteristicile      termofizice        sunt        independente        de 
temperatură; 
­  toate  calculele  termotehnice  se  bazează  pe  calculul  numeric 
automat al câmpului plan, bidimensional, de temperaturi. 

1.9.  Pe baza prevederilor din prezentul normativ se pot determina: 
­ Rezistentele termice specifice corectate ale elementelor de construcţie în
 contact cu  solul, cu luarea în considerare  a influenţei punţilor termice şi a 
aportului pământului, permiţând: 
•  compararea acestor valori, calculate pentru fiecare încăpere în parte, 
cu  rezistenţele  termice  minime  necesare  din  considerente  igienico­ 
sanitare; 
compararea acestor valori, calculate pentru ansamblul clădirii, cu rezistenţele 
termice minime normate, în scopul economisirii energiei în exploatare; 
•  determinarea  coeficientului  global  de  izolare  termică,  în  scopul 
stabilirii  nivelului  de  performanţă  termotehnică  de  ansamblu  a 
clădirii  şi  a  comparării  cu  valoarea  normată,  stabilită  în  vederea 
limitării consumului de energie pentru încălzirea clădirilor; 
•  utilizarea  rezistenţelor  termice  specifice  corectate  şi  a 
coeficienţilor  liniari  de  transfer  termic  la  calculul  necesarului  de 
căldură, în vederea proiectării instalaţiilor de încălzire. 
­ Temperaturile pe suprafaţa interioară a elementelor de construcţie în 
contact cu solul, permiţând: 
•  verificarea  riscului  de  condens  superficial,  prin  compararea 
temperaturilor minime cu temperatura punctului de rouă; 
•  verificarea  condiţiilor  de  confort  interior,  prin  asigurarea  indicilor 
globali  de  confort  termic  PMV  şi  PPD,  în  funcţie  de  temperaturile 
medii  de  pe  suprafeţele  interioare  ale  elementelor  de  construcţie 
perimetrale. 

1.10.  Pentru  cazuri  speciale  şi  studii  termotehnice,  prin  efectuarea  unui 
calcul  numeric  automat  al  câmpului  plan,  bidimensional,  de  temperaturi,  pe 
baza prevederilor din prezentul normativ, se pot determina şi reprezenta grafic: 
•  variaţia  temperaturilor  pe  suprafeţele  interioare  ale  elementelor  de 
construcţie în contact cu solul; 
curbele izoterme în sol (geoţzotermele). 

2. ACTE NORMATIVE CONEXE 

Prezentul  normativ  se  va  utiliza  împreună  cu  următoarele  reglementări 

tehnice:
 ­  Normativ  privind  calculul  termotehnic  al 
elementelor  de  construcţie  ale  clădirilor 
[1] C107/3 ­ 1997  (înlocuieşte STAS 6472/3­89). 
­  Ghid  pentru  calculul  performanţelor  termotehnice 
ale clădirilor de locuit. 
[2] C107/4 ­ 1997  ­  Ghid pentru calculul necesarului de căldură de calcul 
şi al necesarului de căldură ale clădirilor. 
[3]  ­  Izolaţie termică. Mărimi fizice şi definiţii. 
­ Terotehnic construcţiilor. Terminologie, simboluri şi 
[4] SR ISO 7345 : 1994  unităţi de măsură. 
[5] STAS 7109 ­ 86  ­  Sistemul  internaţional  de  unităţi  (SI).  Unităţi  ale 
mărimilor caracteristice fenomenelor calorice. 
[6] STAS 737/10­ 87  ­  Fizica  construcţiilor.  Termotehnica.  Comportarea 
elementelor de construcţie la difuzia vaporilor de apă. 
[7] STAS 6472/4 ­ 89  Prescripţii de calcul, (cu modificările din anexa K din 
[1]). 
­  Fizica  construcţiilor.  Proiectarea  termotehnica 
a elementelor de construcţie cu punţi termice. 
[8] STAS 6472/6 ­ 88  ­  Fizica  construcţiilor.  Ambianţe  termice  moderate. 
Determinarea  indicilor  PMV  şi  PPD  şi  nivele  de 
[9] STAS 13149 ­93  performanţă pentru ambianţe. 
­  Normativ  privind  calculul  coeficienţilor  globali  de 
izolare termică la clădirile de locuit. 
[10] C107/1 ­ 1997  ­  Normativ  privind  calculul  coeficienţilor  globali  de 
izolare  termică  la  clădiri  cu  altă  destinaţie  decât  cea 
[11] C107/2 ­ 1997  de locuit. 
­ Thermal performance of buildings ­ Heat 
transfer via the ground ­ Calculation method. 
[12] CEN/TC 89 N455E

3. DEFINIŢII ŞI SIMBOLURI 

3.1. Definiţii 

Pentru  necesităţile  prezentului  normativ,  se  dau  următoarele  definiţii 

specifice: 
•  Cota  terenului  sistematizat  (CTS):  Nivelul  pământului  în  exteriorul 
clădirii, după executarea sistematizării pe verticală. 
•  Cota stratului invariabil (CSI): Nivelul la care temperatura în pământ este 
constantă  tot  timpul  anului  (nivelul  până  la  care  se  resimt  oscilaţiile  anuale 
ale temperaturii exterioare). 
•  Nivelul  hidrostatic  maxim  (NHM):  cota  superioară  maximă  la  care  poate 
ajunge stratul acvifer subteran. 
•  Placă  pe  sol:  Placă  de  beton  slab  armat  rezemată  direct  pe  sol,  la  nivelul 
CTS sau peste acest nivel, pe o umplutură din pământ. 
•  Subsol:  Spaţiu  accesibil  şi  utilizabil,  dispus  total  sau  parţial  sub  CTS. 
Subsolurile  pot  fi  încălzite  (în  cazul  când  sunt  prevăzute  cu  o  instalaţie  de 
încălzire) sau neâncălzite. Subsolurile pot fi generale sau parţiale. 
•  Flux  termic:  Cantitatea  de  căldură  transmisă  la,  sau  de  la  un  sistem, 
raportată la timp. 
•  Densitatea  fluxului  termic:  Fluxul  termic  raportat  la  aria  prin  care  se  face 
transferul căldurii. 
•  Rezistenţa  termică:  Diferenţa  de  temperatură  raportată  la  densitatea 
fluxului termic, în regim staţionar. 
•  Coeficient  de  transfer  termic:  Fluxul  termic  în  regim  staţionar,  raportat  la 
aria de transfer termic şi la diferenţa de temperatură dintre mediile situate de 
o parte şi de alta a unui sistem. Inversul rezistenţei termice. 
•  Coeficient  de  cuplaj  termic:  Fluxul  termic  în  regim  staţionar,  raportat  la 
diferenţa de temperatură între două medii care sunt legate între ele din punct 
de vedere termic, printr­un element de construcţie. 
•  Coeficient liniar de transfer termic: Termen de corecţie care ţine seama de 
influenţa  unei  punţi  termice  liniare,  faţă  de  un  calcul  unidirecţional  al 
coeficientului de transfer termic. 
•  Geoizoterme:  Linii  care  unesc  punctele  având  aceleaşi  temperaturi  în  sol, 
determinate  pe  baza  unui  calcul  al  câmpului  plan,  bidimensional,  de 
temperaturi. 
•  Linii  de  flux:  Linii  perpendiculare  pe  geoizoterme  reprezentând  direcţia  şi 
sensul fluxului termic în sol. 
•  Suprafaţă adiabatică: Suprafaţă prin care nu se produce nici un 
transfer termic. 

Regim (termic) staţionar: Ipoteză convenţională de calcul termotehnic, în 
cadrul căreia se consideră că temperaturile nu variază în timp. 
•  Calcul unidirecţional (1D): Model de calcul termotehnic simplificat, în care 
se  consideră  că  liniile  de  flux  sunt  perpendiculare  pe  elementul  de 
construcţie. 
•  Calcul  bidimensional  (2D):  Model  de  calcul  termotehnic,  în  care  se  ţine 
seama  de  influenţa  punţilor  termice  liniare  şi  care  se  bazează  pe  un  calcul 
plan, bidimensional, al câmpului de temperaturi. 
•  Calcul  tridimensional  (3D):  Model  de  calcul  termotehnic,  în  care  se  ţine 
seama  de  influenţa  tuturor  punţilor termice  ­ liniare  şi  punctuale  ­ şi  care  se 
bazează pe un calcul spaţial, tridimensional, al câmpului de temperaturi. 

3.2. Simboluri şi unităţi de măsură 

Simbolurile  şi  unităţile  de  măsură  ale  principalilor  termeni  utilizaţi  în 
prezentul normativ sunt date în Tabelul I. 
Majoritatea  simbolurilor  folosite  sunt  în  conformitate  cu  SR  ISO 
7345:1994 şi STAS 737/10 ­ 87; pentru unii termeni s­au menţinut simbolurile 
prevăzute în STAS 7109 ­ 86. 
Observaţii: 
1.  Temperaturile şi diferenţele de temperatură se pot nota şi cu simbolurile 
θ şi respectiv Δθ. 
2.  Se  dă  mai  jos  corespondenţa  între  simbolurile  utilizate  în  cadrul 
prezentului  normativ  şi  simbolurile  folosite  în  prescripţiile  tehnice 
elaborate anterior: 

3.3. Indici 

în prezentul normativ se utilizează în principal, următorii indici: 

i  interior 
e  exterior 
si  suprafaţă interioară 
se  suprafaţă exterioară 
u  spaţiu neîncălzit 
P  pământ 
w  apa
r  rouă, condens 
t  timp 
m  mediu 
min  minimum 
max  maximum 
nec  necesar 

3.4. Sistemul de unităţi de măsură 

Se foloseşte sistemul internaţional de unităţi de măsură (SI). Pentru unele 
transformări se pot folosi relaţiile: 
1 W          = 1 J/s = 0,860 kcal/h 
1 J  = 1 W∙s = 2,39 ∙10 ­4  kcal 
1 Wh  = 3600 J = 0,860 kcal 
1 kcal/h  = 1,163 W = 1,163 J/s 

SIMBOLURI ŞI UNITĂŢI DE MĂSURĂ  TABELUL I
 4. CARACTERISTICI TERMOTEHNICE 

4.1.  Caracteristicile termotehnice ale pământului 

Caracteristicile termotehnice ale pământului depind de o serie de factori, în 
primul rând de natura minerală şi de mărimea particulelor, de porozitatea şi de 
densitatea aparentă, de umiditatea şi de gradul de saturaţie, precum şi de starea 
pământului în raport cu fenomenul de îngheţ. 
Caracteristicile termotehnice ale pământului variază în limite foarte mari, în 
funcţie de loc (amplasamentul şi adâncimea faţă de CTS) şi de timp (conţinutul 
de umiditatea şi starea faţă de fenomenul de îngheţ). 
Având în vedere cele de  m'ai sus, precum şi dificultăţile de determinare  a 
caracteristicilor  termotehnice  reale  ale  solului  pentru  fiecare  situaţie  în  parte, 
calculele termotehnice se vor face considerând următoarele valori, acoperitoare 
pentru majoritatea situaţiilor: 

►Conductivitatea termică de calcul 
­ până la adâncimea de 3,0 m de la CTS  X = 2,0 W/(mK) 
­ sub adâncimea de 3,0 m de la CTS  X = 4,0 W/(mK) ► 
►Capacitatea calorică masică  cp  = 1110 J/(kg­K) 
►Densitatea aparentă în stare uscată  p = 1800 kg/m 3 
►Capacitatea calorică volumică  p­cp  = 2,0 10° Ws/(m 3 K) 

Se precizează că tabelele 1... 18 au fost întocmite pe baza conductivităţilor 
termice arătate mai sus. 
În  anexa  A  se  dau  unele  date  informative  referitoare  la  caracteristicile 
termotehnice ale pământurilor. 

4.2.  Caracteristicile termotehnice ale materialelor de construcţie 

Caracteristicile termotehnice de calcul ale materialelor de construcţie care 
se utilizează la alcătuirea elementelor de construcţie în contact cu solul, se vor 
considera în conformitate cu anexa A din [1]. 
Pentru materialele utilizate la elementele de construcţie în contact cu solul, 
neprotejate sau insuficient protejate hidrofug, valorile  conductivităţilor termice 
de calcul se vor majora, în funcţie de umiditatea previzibilă a acestor materiale. 
În anexa B sunt precizate caracteristicile termotehnice ale materialelor utilizate 
în cadrul prezentului normativ, pentru determinarea valorilor din tabele 1... 18, 
precum şi în exemplele de calcul. 

4.3. Rezistentele termice superficiale 

La  calculele  termotehnice  ale  elementelor  de  construcţie  în  contact  cu 
solul se vor utiliza următoarele rezistenţe termice superficiale: 

• Suprafeţe exterioare orizontale (la nivelul CTS) sau verticale: 

• Suprafeţe verticale, în spaţii încălzite: 

• Suprafeţe orizontale, în spaţii încălzite, la fluxul termic de sus în jos: 

• Idem, la fluxul termic de jos în sus:
 • Suprafeţe orizontale sau verticale, în spaţii neîncălzite, ventilate: 

• Suprafeţe verticale în contact cu pământul, sau suprafaţa orizontală din 
pământ, la CSI: 

Rsi = Rse = 0 

La colţurile intrânde ale spaţiilor încălzite, pe o lungime de 25 cm, se consideră 
o variaţie liniară a coeficientului de transfer termic superficial interior, de la  αi 
= 8 W/(m 2 K) în câmp, la αi = 6 W/(m 2 K) la colţ. 

5. TEMPERATURI DE CALCUL 
5.1.  Temperaturile exterioare (Te) 
Se  consideră  temperaturile  exterioare  convenţionale  de  calcul  conform 
[11], în funcţie de zonele climatice. 

5.2.  Temperaturile în pământ (Tp) 
La cota stratului invariabil (CSI), considerată la adâncimea  de 7,0 m de la 
CTS, temperatura este constantă tot timpul anului şi are valorile din tabelul II, 
în funcţie de zona climatică. 
În  fig.l  se  prezintă  variaţia  convenţională  a temperaturilor  în sol, rezultată 
dintr­un calcul unidirecţional, pe baza temperaturilor Te  şi Tp  din tabelul  II şi a 
conductivităţilor termice precizate la pct. 4.1. 
Se  precizează  caracterul  convenţional  şi  acoperitor  al  variaţiei 
temperaturilor  în  sol. între  valorile  efective  ale  temperaturilor  de  calcul  Te  (la 
CTS) şi Ti  (la CSI). 

TEMPERATURI CONVENŢIONALE DE CALCI L 
TABELUL II
 5.3. Temperaturile interioare ale încăperilor încălzite (Ti) 

Se  consideră  aceleaşi  temperaturi  interioare  convenţionale  de  calcul 

utilizate şi la proiectarea instalaţiilor de încălzire, conform [3]. 
Dacă încăperile au temperaturi de calcul diferite, dar există o temperatură 
predominantă, în calcule se consideră această temperatură; de exemplu, la 
clădirile de locuit se consideră Ti  = +20°C 

Dacă  nu  există  o  temperatură  predominantă,  temperatura  interioară  de 

calcul  se  consideră  temperatura  medie  ponderată  a  tuturor  încăperilor  de  la 
acelaşi nivel: 

în care Aj = aria încăperii "j", având temperatura interioară Tij. 

5.4. Temperaturile interioare ale spatiilor neîncălzite (Tu) 

Temperaturile  interioare  ale  spaţiilor  neîncălzite  (încăperi  supraterane 

sau  subsoluri)  se  determină  pe  bază  de  bilanţ  termic,  în  funcţie  de 
temperaturile de calcul ale încăperilor şi spaţiilor adiacente. 
În calcule se va ţine seama în mod obligatoriu şi de viteza de ventilare a 
spaţiului neîncălzit. 
Pentru subsolurile neâncălzite, temperaturile interioare se vor determina pe 
baza relaţiilor de calcul de la pct.7.5.3 şi din anexa E, precum şi a valorilor 
din tabelele 14, 16 şi 17.
 6. DIMENSIUNI DE CALCUL 

6.1.  Ca principiu general, suprafeţele se delimitează prin axele geometrice ale 
elementelor  de  construcţie  interioare  şi  prin  feţele  interioare  ale 
elementelor de construcţie perimetrale. 
6.2. Suprafeţele orizontale (placa pe sol, plăcile inferioare şi superioare ale 
subsolurilor încălzite şi neîncălzite, precum şi ale spaţiilor subterane complet 
îngropate) se delimitează prin axele geometrice ale pereţilor interiori structurali 
şi nestructurali şi prin conturul interior al pereţilor exteriori (fig. 2).
 Pe  ansamblul  nivelului,  aria  orizontală  este  delimitată  exclusiv  prin 
conturul interior al pereţilor exteriori 

6.3.Suprafeţele  verticale  exterioare  (pereţii  exteriori  ai  subsolurilor  şi  ai 

spaţiilor  subterane  complet  îngropate)  se  delimitează  pe  orizontală  prin 
axele  geometrice  ale  pereţilor  interiori  structurali  şi  nestructurali, 
precum  şi  prin  colţurile,  intrânde  sau  ieşinde,  ale  feţelor  interioare  ale 
pereţilor exteriori (fig. 2). 
Pe verticală, suprafeţele verticale exterioare, se delimitează conform fig. 3 
(cota H la încăperi încălzite şi cota Hu  la spaţii neîncălzite). 

6.4.Partea  subterană  a  pereţilor  subsolurilor  ­  care  face  obiectul  prezentului 

normativ  ­  este  delimitată  pe  verticală  prin  faţa  superioară  a  pardoselii 
subsolului  şi  prin  cota  terenului  sistematizat  CTS  (cota  z  din  fig.  3  ­ 
cazurile 2, 3, 5). 

Pe ansamblu, aria verticală subterană este: 

6.5.Lungimile  "1"  ale  punţilor  termice  liniare  se  stabilesc,  în  principiu,  în 
funcţie  de  lungimile  reale  pe  care  se  prevăd  detaliile  respective,  cu 
următoarele precizări: 
•  lungimile  se  măsoară  în  cadrul  ariilor  A  determinate  conform  pct. 
6.2 şi 6.3; în consecinţă ele sunt delimitate la extremităţi de conturul 
suprafeţelor respective; 
•  intersecţiile  punţilor  termice  orizontale  cu  cele  verticale  se  includ 
atât  în  lungimile  punţilor  orizontale,  cât  şi  în  cele  ale  punţilor 
verticale. 
6.6.  Volumele încăperilor şi ale spaţiilor încălzite şi neîncălzite se calculează 
pe baza ariilor orizontale determinate conform pct. 6.2 şi a înălţimilor 
H, respectiv Hu. 
7.  DETERMINAREA  CARACTERISTICILOR  TERMOTEHNICE 
ALE  ELEMENTELOR  DE  CONSTRUCŢIE  ÎN  CONTACT  CU 
SOLUL 

În  acest  capitol  se  dau  relaţii  de  calcul  pentru  determinarea  rezistenţelor 
termice  specifice  corectate  (R')  şi  a  coeficienţilor  de  transfer  termic  (U'  = 
l/R') ale elementelor de construcţie în contact cu solul. 

Rezistenţele  termice  specifice  corectate  (R')  se  caracterizează  prin 

următoarele: 

•  sunt raportate la diferenţa de temperatură între mediul interior încălzit sau 
neîncălzit şi mediul exterior (Ti  ­ T e), respectiv (T u  ­ Te); 
•  se bazează pe un calcul bidimensional (2D), ţinând deci seama de efectul 
punţilor termice; 
•  includ aportul pământului. 

În Tabelul III se prezintă o sistematizare a cazurilor curente care apar în 
proiectare, precum şi o sinteză a relaţiilor de calcul care se utilizează, iar în 
fig. 3 sunt reprezentate principalele 5 cazuri caracteristice. 

Relaţiile  de  calcul  pentru  determinarea  rezistenţelor  termice  specifice 

corectate (R') sunt date în funcţie de coeficienţii liniari de transfer termic (Ψ) 
care  ţin  seama  de  toate  efectele  bidimensionale  (colţuri,  punţi  termice,  ş.a.), 
precum şi de efectul specific al transferului termic prin pământ. 
Pentru  situaţiile  curente  şi  uzuale,  coeficienţii  Ψ  sunt  daţi  în  tabelele 
1... 18, cu menţiunea că pentru pereţii subsolurilor parţial îngropate (tabelele 11 
şi 14), precum şi pentru pereţii subsolurilor parţiale (tabelele 15 şi 16), în loc
de coeficienţii Ψ, se dau direct valorile rezistenţelor termice R'. 
Coeficienţii  Ψ au  valori  pozitive  sau negative  şi ei  se introduc  în relaţiile 
de  calcul  cu  semnele  lor;  coeficienţii  cu  valori  pozitive  conduc  la  micşorarea 
rezistenţelor  termice  R',  în  timp  ce  coeficienţii  cu  valori  negative  conduc  la 
creşterea acestora. 
Referitor la relaţiile de calcul şi la tabelele care se dau în acest capitol, se fac 
următoarele precizări: 

•  Temperaturile  T  se  introduc  în  relaţiile  de  calcul  cu  semnele  lor 
algebrice. 

•  Având  în  vedere  valorile  apropiate  ale  conductivităţilor  termice  ale 

pământurilor  şi  ale  betonului,  dimensiunile  fundaţiilor  nu  au  nici  o 
influenţă asupra valorilor Ψ şi R' din tabele. 

•  Tabelele  14,  16  şi  17,  care se  referă  la  subsoluri  neîncălzite,  pot  fi 
utilizate  şi  în  cazul  unor  subsoluri  încălzite  având  temperaturi  interioare 
convenţionale de  calcul Ti  = 10... 12 °C, prin extrapolarea valorilor din 
tabele. 
•  Valorile din tabelele 1... 18 s­au determinat pe baza unor calcule 
numerice efectuate pentru zona II climatică şi pentru o temperatură 
interioară a încăperilor încălzite Ti = +20 °C, dar ele sunt valabile şi 
pentru alte zone climatice precum şi pentru temperaturi interioare de 
calcul Ti  = +18 °C...+ 22 °C. 

În cazul unor detalii care diferă substanţial de detaliile aferente tabelelor 1... 
18, coeficienţii Ψ şi rezistenţele termice R' se vor determina pe baza unui 
calcul automat al câmpului plan, bidimensional (2D), de temperaturi, conform 
indicaţiilor din anexa C. 

Pe  baza  rezistenţelor  termice  specifice  corectate R' şi  a  coeficienţilor  de 

transfer  termic  U',  se  pot  calcula  coeficienţii  de  cuplai  termic  (L)  şi 
fluxurile termice (Φ), cu relaţiile:
 SINTEZA CAZURILOR ŞI RELAŢIILOR DE CALCUL 
TABELUL III 

LEGENDA: 
R  ­ rezistenţa termică specifică unidirecţională 
R'  ­ rezistenţa termică specifică corectată 
R' m  ­ rezistenţa termică specifică corectată medie a pereţilor in intregime (partea subterană + 
partea supraterană) 
A  ­ SUBSOLURI ÎNCĂLZITE 
B  ­ SUBSOLURI PARŢIALE 
C  ­ DOUĂ SUBSOLURI SUPRAPUSE 
')  ­ La numărător placa superioară, la numitor placa inferioară 
")  ­ La numărător subsol încălzit, la numitor subsol neincălzit
 .1. Placa pe sol 

7.1.1.  Placa  pe  sol  este  un  planşeu  cu  o  alcătuire  constructivă  specifică, 
care reazemă direct pe pământ, la nivelul CTS sau peste acest nivel. 
În alcătuirea plăcii pe sol intră toate straturile cuprinse între cota superioară 
a pardoselii (± 0,00)  şi cota superioară  a pământului natural sau a pământului 
de umplutură (pe grosimea f). 
Placa pe sol include o placă de beton armat, straturile pardoselii, straturile 
termoizolante dispuse peste sau sub placă, hidroizolaţia orizontală şi eventualul 
strat de pietriş de sub placă. 
Relaţiile de calcul de mai jos, precum şi tabelele aferente sunt 
valabile pentru încăperile încălzite amplasate peste CTS, având 0,20 m ≤ 
z ≤ 1,50 m.
7.1.3. Rezistenţa termică specifică corectată a plăcii pe sol R'l  şi respectiv 
coeficientul de transfer termic U’l  = 1/R’l, se determină cu relaţia: 

în care: 
A  ­  aria încăperii sau a întregului parter [m 2 ]; 
1  ­  lungimea conturului exterior al clădirii, aferent suprafeţei A [m]; 
Rl  ­  rezistenţa  termică  specifică  unidirecţională  a  tuturor  straturilor 
cuprinse între cota ± 0,00 şi cota stratului invariabil CSI [m 2 K/W]; 
Ψl  ­ coeficientul liniar de  transfer termic aferent conturului exterior  al 
clădirii [W/(mK)]. 

7.1.4.  Rezistenţa  termică  specifică  unidirecţională  a  plăcii  pe  sol  Rl  se 
calculează cu relaţia: 

în care: 

7.1.5.  Valorile  R' l  şi  respectiv U ' l  se  pot  calcula  atât  pentru  fiecare 
încăpere, cât şi pentru întreaga suprafaţă a parterului. 
Pentru  încăperile  care  nu  au  laturi  adiacente  conturului  exterior  al 
clădirii, termenul al doilea al relaţiei (1) este nul. 
Dacă  detaliul  de  alcătuire  a  soclului  este  acelaşi  pe  tot  conturul 
exterior al clădirii, la calculul valorilor R'l  şi U'l  pentru ansamblul clădirii, 
în locul 

termenului  , se consideră termenul  , în care P este 

perimetrul clădirii. 

7.1.6.  Coeficienţii  liniari  de  transfer  termic  Ψ1  se  determină,  de 
regulă,  pentru  situaţiile  curente  şi  uzuale,  din  tabelele  1...  10,  cu 
următoarele 
precizări: 
a) Se consideră coeficienţii Ψ1  aferenţi plăcii pe sol, coeficienţii Ψ0  din tabele 
urmând a fi avuţi în vedere la calculul termotehnic al pereţilor exteriori de la 
parter;  se admite ca pentru simplificarea calculelor
 aferente  pereţilor,  coeficienţii  Ψ1  să  fie  majoraţi  cu  valorile 
corespunzătoare Ψ0. 

b) Valorile Ψ se obţin prin dubla interpolare sau extrapolare a valorilor din 
tabele, în funcţie de înălţimea h şi de rezistenţa termică R l.  

c)  Dacă înălţimea z a soclului are valori diferite pe conturul clădirii (de ex. 
în  cazul  unui  teren  sistematizat  în  pantă  sau  în  cazul  unor  denivelări 
interioare), se vor considera în calcule valori Ψ corespunzătoare. 

d) Valorile  Ψ  din  tabele  sunt  calculate  pentru  cazul  unei  plăci  de  10  cm 
grosime, dar ele pot fi utilizate şi în  cazul în care grosimea plăcii are  alte 
valori ­ între 7 şi 15 cm. 

e)  Înălţimile h şi z nu includ şi straturile trotuarului din jurul clădirii. 

f) Dacă terenul sistematizat  are  pante  pe direcţia perpendiculară pe soclu, 

înălţimile h şi z se măsoară la o distanţă de cca. 3,0 m de la faţa exterioară 
a soclului. 

7.1.7.  Influenţa  punţilor  termice  interioare,  create  prin  întreruperea 

continuităţii  termoizolaţiei  în  dreptul  pereţilor  interiori  structurali  sau 
nestructurali,  se  poate  neglija  sau  se  poate  avea  în  vedere  la  calculul 
valorilor  R'l,  introducând  în  relaţia  (1)  coeficienţii  Ψ9  din  tabelul  18, 
multiplicaţi cu lungimile aferente. 
Coeficienţii Ψ9  se obţin prin interpolare, în funcţie de rezistenţa termică R9 
şi de înălţimea h. 

7.1.8.  Pentru 0,00 m  ≤ z  ≤ 0,60 m,  rezistenţa termică specifică  corectată 

R'l  se poate determina şi pe baza prevederilor din anexa Dl. 

7.1.9.  în  cazul  prevederii  pe  conturul  exterior  al  clădirii  a  unor  fâşii 
termoizolante  dispuse  orizontal  sau  vertical,  coeficienţii  liniari  de  transfer 
termic Ψ1  se vor micşora cu valoarea ΔΨ, care se determină conform anexei 
D2. 

.2. Subsol încălzit, parţial îngropat 

7.2.1.  În alcătuirea peretelui şi plăcii subsolului încălzit se cuprind toate 
straturile cuprinse în grosimile g şi respectiv f. 

7.2.2.  Relaţiile de calcul de mai jos sunt valabile pentru spaţiile încălzite 
amplasate parţial sub CTS: 

­ demisoluri având z  ≥  0,20 m 
­ subsoluri având z  ≤  2,50 m 
7.2.3.  Rezistenţa termică specifică corectată a pereţilor subsolului R'3, 
calculată în cadrul acestui capitol, se referă exclusiv la porţiunea subte­ 
rană a acestora, pe înălţimea z, între CTS şi cota superioară a 
pardoselii de la subsol; pentru zonele de pereţi exteriori ai subsolului 
de peste CTS, se aplică relaţiile de calcul folosite la pereţii exteriori 
curenţi [1].
 7.2.4. P e n t r u  s i t u a ţ i i l e  curente, 
rezistenţa  termică  specifică  corectată 
R'3  se  determină  prin  dubla 
i n t e r p o l a r e  sau  extrapolare  a 
valorilor  din  tabelul  11,  în  funcţie  de 
înălţimea  h  şi  de  rezistenţele  termice 
specifice unidirecţionale R2  şi R3. 
Sunt valabile precizările  de principiu  de 
la pct. 7.1.6.c...7.1.6.f. 

7.2.5.  Rezistenţa  termică  specifică  unidirecţională  a  pereţilor  R3  se 

calculează cu relaţia: 

7.2.6.  Rezistenţa  termică  specifică  corectată  a  plăcii  subsolului  R'2 

se determină cu relaţia: 

în care: 
A  ­ aria încăperii sau a întregului subsol încălzit (m 2 ) 
1  ­  lungimea  conturului  exterior  al  subsolului,  aferent  suprafeţei  A 
(m); 
R2  ­  rezistenţa  termică  specifică  unidirecţională  a  tuturor  straturilor 
cuprinse  între  cota  pardoselii  de  la  subsol   şi   cota  stratului 
invariabil, CSI [m 2 K/W]; 
Ψ2  ­ coeficientul  liniar  de  transfer  termic  aferent  conturului  exterior  al 
subsolului [W/mK]. 
7.2.7.  Rezistenţa termică specifică unidirecţională R2  se calculează cu 
relaţia: 

In care: 

7.2.8.  Coeficienţii liniari de transfer termic Ψ2  se determină, de regulă, 

pentru situaţiile curente şi uzuale, din tabelul 11, prin interpolare sau 
extrapolare în funcţie de înălţimea h şi de rezistenţele termice R2  şi R3. 
Sunt valabile precizările de principiu de la pct. 7.1.6c.. .7.1.6f.
 7.2.9.  Valorile  U'2  şi  respectiv  R'2  se  pot  calcula  atât  pentru  fiecare 
încăpere, cât şi pentru întreaga suprafaţă a subsolului încălzit. 
Pentru  încăperile  care  nu  au  laturi  adiacente  conturului  exterior  al 
subsolului, termenul al doilea al relaţiei (4) este nul. 
Dacă detaliile de alcătuire a pereţilor şi plăcii subsolului sunt aceleaşi pe 
tot conturul exterior al subsolului, la calculul valorilor U' 2  şi R'2  pentru 

ansamblul clădirii, în locul termenului  se consideră termenul 

în care P este perimetrul subsolului. 

7.2.10.  Influenţa  punţilor  termice  interioare,  create  prin  întreruperea 

continuităţii  termoizolaţiei  în  dreptul  pereţilor  interiori  structurali  sau 
nestructurali, se poate neglija sau se poate avea în vedere la calculul valorii 
R'2, introducând în relaţia (4) coeficienţii Ψ9  din tabelul 18, multiplicaţi cu 
lungimile aferente. 
Coeficienţii Ψ9  se obţin prin interpolare, în funcţie de rezistenţa termică 
R9  şi de înălţimea h. 
7.2.11.  Pentru determinarea rezistenţei termice specifice corectate R'm 
aferente pereţilor exteriori ai subsolurilor în întregime (partea 
subterană + 
partea supraterană) se utilizează relaţia: 

în care indicele o se referă la zona supraterană, iar indicele 3 ­ la zona 
subterană a pereţilor subsolului. 

7.3. Două subsoluri încălzite, suprapuse 

7.3.1.  În  acest  capitol  se  dau  relaţii  de  calcul  ale  rezistenţelor  termice 
specifice corectate pentru: 

► porţiunea subterană (sub CTS) a peretelui demisolului sau 
subsolului 1, pe înălţimea z4  (indici 4); 
► peretele subsolului 2, pe înălţimea z3  (indici 3); 
► placa inferioară a subsolului 2 (indici 2). 

7.3.2. Relaţiile de calcul de mai jos sunt valabile pentru spaţiile încălzite 
amplasate sub CTS, având înălţimile z, şi z4  astfel încât: 
z < 6,0 m 
z4  > 0,0 m 
7.3.3.Pentru  rezistenţa  termică  specifică  corectată  aferentă  zonei  de  peste 
CTS  a  pereţilor  subsolului,  se  aplică  relaţiile  de  calcul  folosite  la  pereţii 
exteriori curenţi [1]. 
7.3.4.Pentru situaţiile curente, rezistenţele termice  specifice corectate (R'j şi 
R'4) ale pereţilor subsolurilor pe înălţimile z3  şi z4, se determină 
cu 
ajutorul valorilor T ,... Y 1S, care se dau in tabelul 12. 
Valorile  T,...T15  se  determină  prin interpolarea  valorilor  corespunzătoare din 
tabel, în  funcţie de înălţimea z, de rezistenţa termică specifică a peretelui (R, = 
R4)  calculată  pe  baza  relaţiei  (3)  şi  de  rezistenţa  termică  specifică  a  plăcii 
inferioare a subsolului 2 ­ R:. 
■i".  Sunt  v a l a b i l e
 Sunt v a l a b i l e  p r e c i z ă r i l e  de principiu de la pct. 
7.1.6c...7.1.6f. 
7.3.5. Rezistenţele termice specifice corectate R'3  şi 
R'4  se calculează cu relaţiile: 

7.3.6.  Pentru  determinarea  rezistenţei  termice  specifice  corectate  a 

plăcii  subsolului  R\  sunt  valabile  relaţiile  (4)  şi  (5),  precum  şi  prevederile 
de la pct. 7.2.9 şi 7.2.10. 
Coeficienţii  ty:  se  determină,  de  regulă,  din  tabelul  12,  prin  interpolare  sau 
extrapolare,  in  funcţie  de  înălţimea  z  şi  de  rezistenţele  termice  R,  şi  R,.  Sunt 
valabile precizările de principiu de la pct. 7.1,6c...7.1.6f. 
7.3.7.  Pentru  determinarea  rezistenţei  termice  specifice  medii  R' m 
aferente  pereţilor  exteriori  ai  subsolului  1  in  întregime  (partea  subterană  + 
partea  supraterană)  se  utilizează  relaţia  (6).  în  care  produsul  A,­U\  se 
înlocuieşte cu produsul A,U',. 
7.4. Spaţiu subteran încălzit, complet îngropat 
7.4.1.  în acest capitol se dau relaţii de calcul ale rezistenţelor termice 
specifice corectate pentru: 
►placa inferioară a spaţiului subteran (indici 2); 
►peretele spaţiului subteran (indici 3): 
►placa superioară a spaţiului subteran (indici 5). 
7.4.2.  Relaţiile de calcul de mai jos sunt valabile pentru spaţiile încălzite 
amplasate sub CTS, având înălţimea astfel încât: 
z < 6,0 m 
z' > 0.8 m z, < 5.2 m 

7.4.3. Pentru situaţiile curente, rezistenţa termică specifică corectată R'3 , 
aferentă  peretelui,  pe  înălţimea  z3,  se  determină  cu  ajutorul  valorilor 
y 1 ..... y 15 care sunt date în tabelele  12 şi 13 Valorile coeficienţilor specifici 
liniari  de  transfer  termic  se  determină  prin  interpolarea  valorilor 
corespunzătoare  din  tabele,  în  funcţie  de  rezistenţa  termică  specifică 
unidirecţională  a  peretelui  R3,  calculată  pe  baza  relaţiei  (3)  şi  de  rezistenţele 
termice specifice unidirecţionale ale plăcilor, R2  şi respectiv R5. 
De  regulă,  se  va  considera  un  număr  aproximativ  egal  de  coeficienţi 
din cele 2 tabele astfel: 
►pentru jumătatea inferioară a înălţimii libere z3  ­ tabelul 12; 
►pentru jumătatea superioară a înălţimii libere z3  ­ tabelul 13.
 Numărul de coeficienţi care se iau din cele 2 tabele pot fi diferiţi, urmărind 
să  se  obţină  o  variaţie  continuă  a  valorilor  pe  verticală,  pe  înălţimea  z3,  cu 
precizarea  că  în  zonele  adiacente  colţurilor,  pe  înălţimi  de  cel  puţin  80  cm, 
trebuie să se utilizeze valori din tabelele aferente. 
Pe  zona  mijlocie  se  pot  adopta  valori  intermediare,  între  valorile 
corespunzătoare din cele două tabele. 
Racordarea coeficienţilor  în zona mijlocie a înălţimii z3  se recomandă a 
se verifica pe cale grafică. 
Rezistenţa termică specifică corectată R' 3  se calculează cu relaţia (7). 

7.4.4.  Pentru  determinarea  rezistenţei  termice  specifice  corectate  a 

plăcii  inferioare  R'2  sunt  valabile  relaţiile  (4)  şi  (5),  precum  şi  prevederile 
de la pct. 7.2.9 şi 7.2.10. 
Coeficienţii liniari de transfer termic Ψ2  se iau din tabelul 12, prin interpolare 
sau extrapolare, în funcţie de înălţimea z şi de rezistenţele termice specifice R 2 
si R3
7.4.5. Rezistenţa termică specifică corectată a plăcii superioare R' 5 

în care: 
R5  rezistenţa  termică  specifică  unidirecţională  a  tuturor  straturilor 
cuprinse intre tavan şi CTS (mK/W); 
A        aria încăperii sau a întregului spaţiu subteran (m 2 ); 
1         lungimea conturului exterior al încăperii, aferent suprafeţei A (m). 

Coeficienţii  liniari  de  transfer  termic  Ψ5  se  iau  din  tabelul  13,  prin 
interpolare  sau  extrapolare  în  funcţie  de  înălţimea  z'  şi  de  rezistenţele 
termice R3  şi R5 . 

7.4.6. Rezistenţa termică specifică unidirecţională  R5  se calculează cu 

relaţia: 

în care:

7.5. Subsol neîncălzit, parţial îngropat 

7.5.1.  în  acest  capitol  se  dau  relaţii  de  calcul  ale  rezistenţelor  termice 
specifice corectate pentru: 
•  placa inferioară a subsolului neîncălzit; 
•  peretele subsolului neîncălzit pe înălţimea z. 
Se dau deasemenea şi relaţii de calcul pentru determinarea temperaturii Tu  in 
subsolul neîncălzit. 
7.5.2. Se folosesc următoarele notaţii: 
Tu  ­ temperatura aerului in subsolul neîncălzit [°C|; 
U0  ­ coeficientul  de transfer termic unidirecţional al  peretelui exterior 
al subsolului peste CTS, de suprafaţă A0  [W/(m 2 K)]; 
U'l  ­ coeficientul de transfer termic  corectat, aferent planşeului de peste 
subsol, de suprafaţă A1  [W/(m 2 K)]; 
U'6  ­  coeficientul  de  transfer  termic  corectat,  aferent  plăcii  inferioare 
a subsolului, de suprafaţă A6  [W/(m 2 K)]; 
U'7  ­ coeficientul de transfer  termic corectat, aferent peretelui  exterior 
al subsolului sub CTS [W/(m 2 K)]. 

Coeficienţii de transfer termic U0, U' f, şi U'~ sunt raportaţi la diferenţa de 
temperatură (Tu  ­ T,). în timp ce coeficientul U',  este raportat  la diferenţa de 
temperatură (T, ­ Tu ). 
 7.5.3. Temperatura aerului în subsol neîncălzit se determină pe baza 
bilanţului termic, cu relaţia: 

în care: 
A0  = hP (m 2 ) 
A7  = z ∙P (m 2 ) 
V  = A5 ∙H u  (m 3 ) 
P  ­ perimetrul subsolului neîncălzit (m); 
V  ­ volumul interior al subsolului neîncălzit (m 3 ); 
n  ­  viteza  de  ventilare  a'subsolului  neîncălzit,  respectiv  numărul  de 
schimburi  de  aer  pe  oră,  aferent  ventilării  naturale  a  subsolului 
neîncălzit (h ­1 ). 
7.5.4.  Coeficientul de transfer termic corectat U'6  se determină cu 
relaţia: 

Coeficienţii  Ψ6  se  iau  din  tabelul  14,  prin  interpolare  în  funcţie  de 
înălţimea z. 
Coeficientul de transfer termic corectat U' 6  se introduce în relaţia (11) cu 
semnul algebric rezultat din calculul cu formula (12). 
7.5.5.  Rezistenţa termică specifică unidirecţională R6, se determină 
cu relaţia: 

în care:
 7.5.6.  Coeficientul  de  transfer  termic  specific  corectat  aferent 
pereţilor  subterani  ai  subsolului,  U’7  =  1/R’7,  se  determină  pe  baza  valorilor 
R’7  din tabelul 14, prin interpolare în funcţie de z. 
Coeficientul de transfer termic specific unidirecţional aferent pereţilor 
supraterani ai subsolului, U0, se calculează cu relaţia: 

în care: g = Σd 
7.5.8.  Rezistenţa termică specifică corectată R’1  şi respectiv 
coeficientul de transfer termic U’1  = l/R'1  aferente planşeului de 
peste 
subsolul neîncălzit, se determină pe baza relaţiilor de calcul şi a 
coeficienţilor Ψ din [1]; la calculul rezistenţei termice unidirecţionale 
R1  se 
consideră: 

7.5.9.  În absenţa unor cerinţe speciale, viteza de ventilare naturală n 
a subsolului neîncălzit, respectiv numărul de schimburi de aer pe oră, 
se va 
alege în funcţie de destinaţia subsolului şi de alte considerente: 

Determinarea vitezei de ventilare naturală a subsolului neîncălzit, în funcţie de 
aria golurilor prevăzute în pereţii exteriori supraterani ai subsolului şi de viteza 
de calcul a vântului, se va face conform anexei E. 
7.5.10.  Deoarece valorile Ψ6  şi R'7  din tabelul 14 sunt în funcţie de 
temperatura aerului din subsol, determinarea acesteia, precum şi a 
rezistenţelor termice specifice corectate R' 6  şi R'7  se va face prin 
încercări 
succesive 
7.6.  Subsoluri parţiale 

7.6.1. Subsol încălzit 

În  această  situaţie,  subsolul  încălzit  se  realizează  numai  pe  o  parte  din 
suprafaţa  clădirii,  pe  restul  suprafeţei  încăperile  de  la  parter  având  la  partea 
inferioară o placă pe sol (cazul 1 combinat cu cazul 2 din tabelul III). 
Cele două zone se calculează separat, cu următoarele precizări: 

­  La  subsolul  încălzit  se  consideră  şi  fluxul  termic  care  se  transmite  prin 
pereţii interiori care delimitează subsolul de sol;  rezistenţa   termică 

specifică  corectată  R'3  a  acestor  pereţi  se  determină  din  tabelul  15,  prin 
interpolare,  în  funcţie  de  înălţimea  H  a  subsolului,  de  rezistenţa  termică 
unidirecţională R3  a peretelui, care se calculează cu relaţia (3) şi de rezistenţa 
termică unidirecţională a  plăcii  inferioare  a subsolului  R2, calculată cu relaţia 
(5). 

­ La  determinarea  rezistenţei  termice  specifice  corectate  R'2  şi  a  plăcii 

inferioare  a  subsolului,  în  relaţia  de  calcul  (4)  se  introduce  şi  produsul 
Ψ2∙l,  în  care  1  este  lungimea  pereţilor  interiori  de  pe  conturul  subsolului,  iar 
Ψ2  ­  coeficientul  liniar  de  transfer  termic,  a  cărui  valoare  se  ia  din  tabelul 
15.  prin  interpolare.  în  funcţie  de  înălţimea  H  şi  de  rezistenţele  termice  R2 
şi R3  care se calculează cu relaţiile (5) şi respectiv (3).
 ­  Pe o lungime de 2,0 m de la intersecţia pereţilor interiori de  pe conturul 
subsolului, cu pereţii exteriori, valorile U'3  = l/R'3  şi Ψ2, determinate conform 
tabelului 15, sevor dubla. 

­  Pentru a evita comportarea defavorabilă din punct de vedere termotehnic 
a  zonei  de  colţ  de  la  intersecţia  pereţilor  exteriori  ai  subsolului  cu  pereţii 
interiori  de  pe  conturul  subsolului,  este  necesar  ca  termoizolaţia  verticală  a 
pereţilor  exteriori  ai  subsolului  să  fie  prevăzută  şi  în  continuare,  pe  faţa 
exterioară a soclului adiacent plăcii pe sol, pe o lungime de cel puţin 60 cm şi pe 
întreaga  înălţime  a  subsolului;  se  va  urmări, în  măsură  cât mai  mare.  să  nu  se 
întrerupă continuitatea straturilor termoizolante. 

­  La determinarea rezistenţelor termice specifice corectate ale plăcii pe sol 
şi ale planşeului de peste subsol, in calcule se neglijează coeficienţii liniari de 
transfer termic Ψ din zona intersecţiei acestora cu pereţii subsolului. 
Stratul termoizolant aferent plăcii pe sol de la cota ± 0.00 va depăşi zona 
intersecţiei cu pereţii subsolului cu cel puţin 30 cm 

7.6.2. Subsol neîncălzit 
În această situaţie, subsolul neîncălzit se realizează numai pe o parte din 
suprafaţa clădirii, pe restul suprafeţei încăperile de la parter având la partea 
inferioară o placă pe sol (cazul 1 combinat cu cazul 5 din tabelul III)
 Cele două zone se calculează separat, cu următoarele precizări: 

­ La determinarea temperaturii Tu  din subsolul neîncălzit cu relaţia (11), se 

va  ţine  seama  şi  de  fluxul  termic  care  se  transmite  prin  pereţii  interiori  care 
delimitează  subsolul  de  sol;  în  relaţia  (11)  produsul  A7∙U'7,  aferent  acestor 
pereţi,  se  introduce,  atât  la  numărător  cât  şi  la  numitor,  cu  semnul  minus. 
Rezistenţa  termică  specifică  corectată  R'7  a  acestor  pereţi  se  determină  din 
tabelul 16. 
­ La determinarea rezistenţei termice specifice corectate R'6  a plăcii 
inferioare a subsolului, în relaţia de calcul (12) se introduce şi produsul Ψ6∙l, 
în care l este lungimea pereţilor interiori de pe conturul subsolului, iar Ψ6  ­ 
coeficientul liniar de transfer termic, a cărui valoare se ia din tabelul 16. 

­ La determinarea  rezistenţei  termice  specifice  corectate R', a plăcii pe 

sol de la  cota ± 0,00, în relaţia de calcul (1) se introduce şi produsul  Ψ1 ∙l în 
care  1  este  lungimea  pereţilor  interiori  de  pe  conturul  subsolului,  iar  Ψ1  ­ 
coeficientul liniar de transfer termic, conform tabelului 16. 

­ Valorile R'7, Ψ1  şi Ψ6  se  obţin din tabelul 16, prin dublă interpolare,  în 

funcţie  de  înălţimea  Hu  şi  de  rezistenţa  termică  a  stratului  termoizolant  de  la 
planşeul de peste subsol (Rt = d l/λ). 

­ Având în vedere că valorile Ψ1, Ψ6  şi R'7, din tabelul 16 diferă în funcţie 
de  temperatura  Tu,  determinarea  acesteia,  precum  şi  a  rezistenţelor  termice 
specifice corectate R' 1, R'6  şi R'7, se va face prin încercări succesive. 

­ Pe o lungime de 2,0 m de la intersecţia  pereţilor interiori de pe conturul 
subsolului  cu  pereţii  exteriori,  valorile  Ψ1,  Ψ6  şi  U'7,  determinate  conform 
tabelului 16, se vor dubla. 

­ La determinarea rezistenţei termice specifice corectate a planşeului de 
peste subsolul neîncălzit, se neglijează coeficienţii liniari de transfer termic Ψ 
din zona de intersecţie cu pereţii subsolului. 

7.7. Subsol încălzit + subsol neîncălzit 

7.7.1.  Acest capitol se referă la situaţia în care numai o parte din suprafaţa
subsolului  este  încălzită,  restul  subsolului  fiind  un  spaţiu  neîncălzit,  ventilat 
(cazul 2 combinat cu cazul 5 din tabelul III). 

7.7.2.  Rezistenţele  termice  specifice  corectate  aferente  planşeelor  de 

peste  cele  două  tipuri  de  subsoluri,  precum  şi  cele  aferente  pereţilor  din 
subsoluri, se determină conform prevederilor din [1]. 
La determinarea rezistenţei termice specifice corectate aferente pereţilor 
dintre subsoluri, R'8, coeficienţii liniari de transfer termic Ψ de la baza 
pereţilor, se consideră egali cu zero, valorile corespunzătoare fiind incluse, 
pentru simplificarea calculelor, în coeficienţii Ψ2, Ψ6  aferenţi plăcilor de la 
partea inferioară a subsolurilor 
7.7.3. La determinarea temperaturilor T u  din subsolul neîncălzit se va ţine 
seama şi de fluxul termic care se transmite prin pereţii interiori care separă 
zona încălzită de zona neîncălzită, introducând în relaţia (11) la numărător 
termenul A8  ∙ U8 ∙ Ti, iar la numitor termenul A8 ∙ U8 

7.7.4. La determinarea rezistenţei termice specifice corectate a plăcii de la 
partea inferioară a subsolului încălzit R'2 , în relaţia (4) se va introduce şi 
produsul Ψ2∙l în care 1 este lungimea peretelui dintre cele două subsoluri 

7.7.5.  La determinarea rezistenţei termice specifice corectate a plăcii de 
la partea inferioară a subsolului neîncălzit R'6, în relaţia (12) se introduce şi 
produsul Ψ6∙l în care 1 are aceiaşi specificaţie ca mai sus. 

7.7.6.  Coeficienţii liniari de transfer termic Ψ2  şi  Ψ6  se iau din tabelul 17, 

prin  dublă  interpolare,  în  funcţie  de  rezistenţele  termice  specifice 
unidirecţionale R2:  şi R8. 

7.7.7.  Având în vedere că valorile Ψ2  şi Ψ6  din tabelul 17 diferă în funcţie 

de  temperatura  Tu,  determinarea  acesteia,  precum  şi  a  rezistenţelor  termice 
specifice corectate R’2  şi R’6  se va face prin încercări succesive. 

7.7.8.  înălţimile de calcul ale subsolurilor se vor considera: 
­  H pentru subsolul încălzit; 
­  Hu  pentru subsolul neîncălzit. 

7.7.9.  Pentru  a  evita  comportarea  defavorabilă  din  punct  de  vedere 

termotehnic  a  zonei  de  colţ  de  la  intersecţia  pereţilor  exteriori  ai  subsolului 
încălzit  cu  pereţii  interiori  care  separă  cele  două  zone  ale  subsolului,  este
necesar  ca  termoizolaţia  verticală  a  pereţilor  exteriori  ai  subsolului  încălzit 
să  fie  prevăzută  şi  în  continuare  pe  peretele  exterior  al  subsolului  neîncălzit, 
pe  o  lungime  de  cel  puţin  60  cm.  Se  va  urmări,  în  măsură  cât  mi  mare,  să 
nu se întrerupă continuitatea straturilor termoizolante. 
Stratul  termoizolant  aferent  planşeului  de  peste  subsolul  neîncălzit  va 
depăşi zona intersecţiei cu peretele dintre cele două subsoluri, cu cel puţin 30 
cm. 

7.7.10.  Prevederile  din  acest  capitol,  inclusiv  valorile  din  tabelul  17,  se 
pot  utiliza  şi  în  situaţiile  în  care  cele  două  spaţii  alăturate  sunt  amplasate  la 
nivelul  terenului  sistematizat  sau  chiar  peste  CTS;  valorile  din  tabelul  17 
sunt, în aceste cazuri, acoperitoare. 

7.8. Pereţi interiori pe sol 

7.8.1.  Acest  capitol  se  referă  la  influenţa  negativă  pe  care  o  determină 
întreruperea  continuităţii  straturilor  termoizolante  orizontale  asupra 
rezistenţelor termice specifice corectate: 
R'1  ­ la plăcile pe sol; 
R'2  ­  la plăcile inferioare ale subsolurilor şi  ale spaţiilor 
subterane încălzite. 

7.8.2.  Prin  luarea  în  consideraţie  a  coeficienţilor  liniari  de  transfer  termic 
Ψ9,  se  reduc  într­o  oarecare  măsură,  valorile  rezistenţelor  termice  specifice 
corectate, calculate cu relaţiile: 
(1)  ­ în cazul plăcilor pe sol: cap. 7.1; 
(4)  ­ în cazul plăcilor inferioare ale subsolurilor şi ale spaţiilor subterane 
încălzite: cap. 7.2, 7.3 (subsolul 2), 7.4, 7.6.1    şi 7.7 (subsolul încălzit) 

7.8.3.  În  cazul  în  care  distanţele  dintre  pereţii  interiori  (structurali  şi 
nestructurali)  sunt  relativ  mari  şi/sau  grosimea  acestora  este  mică,  influenţa 
întreruperii continuităţii stratului termoizolant orizontal este redusă şi se poate 
neglija în calcul. 
Luarea în consideraţie, în calcul, a influenţei prezenţei pereţilor interiori, se face 
prin introducerea în relaţiile (1) şi (4) a produsului Ψ9 ∙1,  în care:
 ­  coeficienţii  Ψ9  depind  de  alcătuirea  şi  de  grosimea  pereţilor 
interiori  şi  se  iau  din  tabelul  18,  prin  interpolare,  în  funcţie  de 
adâncimea h şi de rezistenţa termică unidirecţională R9 ; 
­  lungimile 1 reprezintă lungimile pereţilor interiori din cadrul ariilor 
A ale încăperilor sau ale întregului spaţiu încălzit; lungimile golurilor 
de uşi se scad din lungimile pereţilor interiori. 
Se  atrage  atenţia  asupra  faptului  că  valorile  Ψ9  din  tabelul  18  corespund 
unei  jumătăţi  din  grosimea  peretelui  (d/2),  astfel  încât,  în  situaţia  în  care 
calculul  se  face  pentru  ansamblul  spaţiului  încălzit,  lungimile  1  trebuie  să  fie 
dublate. 
Rezistenţa  termică  specifică  unidirecţională  R9  a  tuturor  straturilor 
cuprinse  între  cota  superioară  a  pardoselii  şi  cota  stratului  invariabil  CSI  se 
calculează cu relaţiile: 
(2) ­ la placa pe sol (R 9  = Rl); 
(5) ­ la placa inferioară a subsolurilor încălzite (R9  = R2). 

7.8.5.  Valorile  Ψ9  din  tabelul  18  sunt  date  pentru  două  situaţii  extreme 
şi anume: 
•  cazul 1 (tabelul III) ­ placă pe sol, h = 120 cm peste CTS; 
•  cazul 2 (tabelul III) ­ subsol încălzit, h = 240 cm sub CTS. 
Pentru  situaţii  intermediare,  interpolarea  se  face  între  valorile  extreme 
Ψ9  date  în  tabel,  corespunzătoare  unei  diferenţe  de  înălţimi  de  120  +  240 
= 360 cm. 

7.8.6.  La  pereţii  interiori  amplasaţi  în  cadrul  unei  fâşii  de  2,0  m  lăţime 
adiacentă pereţilor exteriori, valorilor coeficienţilor Ψ9  se vor dubla. 

8. EFECTUL APEI SUBTERANE 

De  regulă,  stratul  acvifer  are  o  influenţă  redusă  asupra  cuantumului 

fluxului termic prin sol. 
În  ceea  ce  priveşte  modul  de  considerare  în  calcul  a  prezenţei  apei 
subterane în sol, se disting 3 cazuri: 
a)  Stratul de apă subterană este imobil iar nivelul hidrostatic maxim este 
la o adâncime mai mare de 5,0 m de la CTS. 
În  acest  caz,  nu  se  ţine  seama  în  calcul  de  existenţa  stratului  de  apă 
subterană. 

b)  Stratul  de  apă  subterană  este  imobil  iar  nivelul  hidrostatic  maxim  este 
la  o  adâncime  mai  mică  de  5,0  m  de  la  CTS.  în  acest  caz,  în  calcul  se 
operează următoarele modificări: 

•  temperaturile Tp  din tabelul II se consideră nu la adâncimea CSI (7,0 

m de la CTS), ci la nivelul hidrostatic maxim, cu precizarea că NHM 
va  fi  amplasat  mai  jos  decât  faţa  inferioară  a  plăcii  eventualelor 
subsoluri; 

•  rezistenţele  termice  specifice  unidirecţionale  R1,  R2  şi  R6  se  vor 
calcula  considerând  toate  straturile  cuprinse  între  cota  superioară  a 
pardoselii  şi  NHM  (în  loc  de  CSI),  iar  conductivitatea  termică  a 
pământului  se  va  considera  cu  valoarea  unică  λp  =  2,0  W/(mK)  pe 
întreaga adâncime între CTS şi NHM. 

Valorile  coeficienţilor  liniari  de  transfer  termic  Ψ  şi  ale  rezistenţelor 

termice R’3  şi R’7, din tabelele 1...18 rămân valabile. 

c)  Stratul  de  apă  subterană  este  mobil  iar  viteza  de  curgere  a  curentului 
subteran este semnificativă. 
În această  situaţie se produce un  flux termic suplimentar, care este cu  atât 
mai  mare  cu  cât  viteza  este  mai  mare,  cu  cât  adâncimea  la  care  se  găseşte,
nivelul superior al stratului acvifer este mai mică şi cu cât termoizolaţia plăcii 
de pe sol (sau a plăcii inferioare a subsolului) este mai redusă. 
Dacă  se  cunosc  viteza  şi  adâncimea  apei  subterane,  se  poate  calcula  un 
factor  de  multiplicare  supraunitar  Gw  care  majorează  coeficienţii  de  transfer 
termic U’, micşorând corespunzător rezistenţele termice specifice corectate R' 
ale tuturor elementelor de construcţie în contact cu solul. 
Factorul de multiplicare Gw  se determină conform anexei F. 
Concomitent se aplică ­ dacă este cazul ­ modificările referitoare la calcul, 
precizate la cazul b). 
9.  DETERMINAREA  TEMPERATURILOR  PE  SUPRAFAŢA 
INTERIOARĂ  A  ELEMENTELOR  DE  CONSTRUCŢIE  ÎN 
CONTACT CU SOLUL 

9.1.  Temperatura pe suprafaţa pardoselii la plăcile pe sol ale încăperilor 
încălzite, în câmp curent, se determină cu relaţia: 

în care: 
αi  =  6 W/(m 2 K) 
Rl  ­  rezistenţa  termică  unidirecţională a   plăcii,   inclusiv  aportul 
pământului, calculată cu relaţia (2). 

Temperatura pe suprafaţa pardoselii la plăcile inferioare ale subsolurilor 
şi ale altor spaţii subterane  încălzite, în câmp curent, se determină cu  relaţia 
(15)  în  care  în  loc  de  Rl  se  introduce  rezistenţa  termică  unidirecţională  R2, 
calculată cu relaţia (5). 

9.2.  Temepratura  pe  suprafaţa  tavanului  la  spaţiile  subterane  încălzite, 

complet îngropate  (cazul  4  din  tabelul  III),  în  câmp  curent,  se  determină  cu 
relaţia: 

în care: 
αi  = 8 W/(m 2 K) 
R5  rezistenţa    termică    unidirecţională  a    plăcii    superioare,     inclusiv 
aportul pământului, calculată cu relaţia (10). 

9.3.  Temperaturile  minime  de  pe  suprafaţa  interioară  (Ts|  mim)  a 

elementelor  de  construcţii  în  contact  cu  solul,  rezultate  din  calculul  câmpului 
plan  de  temperaturi,   se   iau  din  tabelele   1...11,    15,   17  şi    18,  prin 
interpolare. 
Valorile din tabele sunt valabile pentru zona II climatică şi pentru o temperatură 
interioară Ti  = + 20°C 

Pentru alte condiţii de temperatură (T’e  şi T’i), temperatura minimă (T’si 
min) se poate determina cu relaţia: 

în care: 

9.4.  Temperatura  superficială  medie,  aferentă  unui  element  de 

construcţii în contact cu solul, se poate determina cu relaţia:
în care: 
αi  = 6 sau 8 W/(m 2 K), conform pct. 4.3 
R'    rezistenţa termică specifică corectată, calculată conform cap. 7. 

9.5.  Pe  baza  temperaturii  superficiale  medii  T s i  m  se  poate  calcula 
raportul ecartului de temperatură superficială medie, cu relaţia: 

în  care  R'  este  rezistenţa  termică  specifică  corectată,  cu  luarea  în 
consideraţie a influenţei punţilor termice şi a aportului pământului. 

9.6.  La colţurile intrânde (în plan) ale clădirilor, temperaturile Tsi  colt  de 

la  intersecţia  pardoselii  cu  suprafeţele  verticale  interioare  ale  pereţilor 
adiacenţi,  se  pot  determina  ­  dacă  nu  se  iau  măsuri  de  izolare  suplimentară 
a acestor zone ­ cu relaţia: 

în care Tsi  min  este temperatura minimă de la intersecţia pardoselii cu pereţii 

adiacenţi, determinată conform pct. 9.3. 
9.7.  Pentru alte detalii şi situaţii decât cele din tabelele 1...11, 15, 17  şi 
18,  precum  şi  pentru  determinarea  curbei  de  variaţie  a  temperaturilor 
superficiale,  se  va  efectua  un  calcul  numeric  automat  al  câmpului  plan, 
bidimensional,  de  temperaturi,  pe  baza  prevederilor  din  anexa  C.  În  fig.  4  se 
prezintă  un  exemplu  de  reprezentare  grafică  a  temperaturilor  superficiale  pe 
peretele şi pe placa inferioară a unui subsol încălzit. 

9.8.  Pentru determinarea mai exactă a temperaturii Tsi  colt  este necesar   a 

se face un calcul numeric automat al câmpului spaţial de temperaturi (3D). 

9.9.  Prin  efectuarea  unui  calcul  numeric  automat  al  câmpului  plan  de 
temperaturi  (2D),  se  pot  reprezenta  grafic  curbele  izoterme  atât  în  sol 
(geoizotermele) cât şi în elementele de construcţie. 
În figurile 5, 6, 7 şi 8 se prezintă ­ exemplificativ ­ alura geoizotermelor şi a 
liniilor de flux termic, pentru cazurile 1,2 şi 4 din tabelul III, în ipoteza 
convenţională că Te  = ­15 °C.
 10. VALORI NORMATE 

10.1.  Rezistenţa  termică  necesară  din  considerente  igienico  ­  sanitare  se 

calculează cu relaţia: 

în care: ΔTi  max  diferenţa maximă de temperatură, admisă între 

temperatura  interioară  şi  temperatura  medie  a 
suprafeţei interioare: ΔTi  max = (Ti ­ T s i m ) 
Valorile ΔTi  max  se dau în tabelul IV, în funcţie de destinaţia clădirilor şi de 
tipul elementului de construcţie. 

10.2.  Rezistenţele  termice  specifice  corectate  R’  ale  tuturor  elementelor 

de  construcţie  în  contact  cu  solul,  calculate  pentru  fiecare  încăpere  în  parte, 
trebuie să fie mai mari decât rezistenţele termice necesare: 

La  pereţii  subsolurilor  parţial  îngropate  condiţia  (22)  trebuie  verificată 

separat pentru cele 2 zone: sub şi peste CTS. 

10.3.  În  scopul  reducerii  consumului  de  energie  în  exploatare,  rezistenţa 
termică  corectată,  medie  pe  clădire,  a  fiecărui  element  de  construcţie  în 
contact  cu  solul,  trebuie  să  fie  mai  mare  decât  rezistenţa  termică  minimă 
prescrisă în actele normative în vigoare. Trebuie să fie îndeplinită condiţia: 

10.4.  Temperaturile  de  pe  suprafeţele  interioare  ale  elementelor  de 

construcţie  in  contact  cu  solul,  atât  in  câmp  curent  şi  în  dreptul  punţilor 
termice,  cât  şi  la  intersecţii  şi  colţuri  trebuie  să  fie  mai  mari  decât 
temperatura punctului de rouă θr: 

Temperatura punctului de rouă se determină din anexa B din [1], în funcţie de 
temperatura interioară de calcul Ti  şi de umiditatea relativă a aerului interior φi , 
considerată conform tabelului IV 
10.5. Cu ajutorul temperaturilor superficiale medii, aferente elementelor de 
construcţie în contact cu solul, determinate conform pct. 9.4., se pot calcula şi 
verifica indicii globali de confort termic PMV şi PPD, precum şi indicatorii 
specifici disconfortului local: temperatura suprafeţei pardoselii, variaţia pe 
verticală a temperaturii aerului şi asimetria temepraturii radiante, în 
conformitate cu [9].
 VALORI NORMATE ΔTimax 
TABELUL IV 

ANEXE 
ANEXA   A  CARACTERISTICILE TERMOTEHNICE ALE 
PĂMÂNTURILOR 
ANEXA B CARACTERISTICILE TERMOTEHNICE ALE 
MATERIALELOR DE CONSTRUCŢII UTILIZATE ÎN CADRUL 
NORMATIVULUI 
ANEXA C CALCULUL NUMERIC AUTOMAT 
ANEXA D DETERMINAREA REZISTENTELOR TERMICE 
CORECTATE­VARIANTA DE CALCUL 
ANEXA E VENTILAREA SUBSOLULUI NEINCALZIT 
ANEXA F INFLUENTA STRATULUI MOBIL DE APA FREATICA
 ANEXA   A 
CARACTERISTICILE TERMOTEHNICE ALE PĂMÂNTURILOR 

I. Conductivitatea termică 

1.1.  Conductivitatea termică a pământurilor variază în limite toarte largi, 
între 0,4 şi 4,5 W/(mK), dar mai frecvent între 0,6 şi 3,5 W/(mK). 
Factorii care influenţează semnificativ asupra conductivităţii termice λp  a 
pământurilor sunt următorii: 
­  Densitatea  aparentă  a  pământului  uscat,  care  este  în  funcţie  de 
porozitate,  adică  de  raportul  dintre  volumul  porilor  şi  volumul  total, 
exprimat în procente; conductivităţile termice sunt cu atât mai mari cu 
cât  porozitatea  este  mai  mică  şi  densitatea  mai  mare.  În  cazul  unor 
pori  de  dimensiuni  mari  şi  care  comunică  între  ei,  apar  şi  fenomene 
convective, care conduc la mărirea conductivităţii termice. 
­  Umiditatea pământului, adică raportul dintre masa apei conţinută în pori 
şi  masa  particulelor  solide,  exprimată  în  procente;  pe  măsură  ce 
umiditatea creşte, creşte şi conductivitatea termică. 
­  Natura  minerală  şi  dimensiunile  particulelor  care  intră  în  alcătuirea 
pământului:  pământurile  nisipoase  au.  în  general,  conductivităţi  mai 
mari decât pământurile.argiloase şi mai mici decât cele stâncoase. 
­  Starea  pământului  în  raport  cu  fenomenul  de  îngheţ;  în  general, 
solurile  îngheţate  au  conductivităţi  termice  mai  mari  decât  cele 
neîngheţate.  La  unele  roci  îngheţate,  conductivitatea  termică  depinde 
şi  de  natura,  amorfă  sau  cristalină  a  rocii,  precum  şi  de  direcţia  de 
propagare a căldurii în raport cu planurile de clivaj. 

1.2.  Densitatea  aparentă  a  pământului  în  stare  uscată,  în  funcţie  de 
porozitatea acestuia, se poate determina cu relaţia: 

în care: 
ρ  densitatea aparentă a pământului în stare uscată ­ în t/m 3 
ρs  densitatea aparentă  a  particulelor de  pământ  ­  în  t/m 3 ,   cu următoarele 
valori: 
­ pământuri argiloase  ρ s = 2,8 t/m 3 
­ pământuri nisipoase  ρs = 2,6 t/m 3 
n     porozitatea pământului 

Orientativ, se pot considera următoarele valori: 
— pământuri argiloase 
­ loessuri  n= 40­60% 
­ argile moi  n = 50­70% 
­ argile consistente şi vârtoase  n = 30­50% 
­ argile tari  n = 20­30% 
— pământuri nisipoase  n = 20­50% 
Pentru valorile extreme ale porozităţilor se obţin următoarele densităţi 
aparente: 
Argile  ρ = 0,8....2,2 t/m 3  în medie 1,5 t/m 3 
Nisipuri  ρ = 1,3.....2,1 t/m 3  în medie 1,7 t/m 3 

1.3. Umiditatea pământului, adică raportul dintre masa apei conţinută în pori 
şi masa particulelor solide, se poate determina cu relaţia:
 în care:  mw  masa apei conţinută în pori (t/m 3 ) 

Umiditatea maximă (pământ saturat) se calculează cu relaţia: 

Cu  valorile  de  mai  sus,  rezultă  următoarele  umidităţi  maxime  (de 
saturaţie): 
­ pământuri argiloase  wmax= 10....90% 
­ pământuri nisipoase  wmax= 10....40% 
În mod uzual, pământurile pot avea următoarele umidităţi: 
­ pământuri argiloase  w = 10....40% 
­ pământuri nisipoase  w = 5 ....20% 
pământuri stâncoase  w ≤ 3 % (cu excepţia rocilor poroase)
 1.4.  În  figurile  A1  şi  A2:  se  dau  grafice  care  permit  determinarea 
conductivităţilor termice  ale  pământurilor  neîngheţate,  argiloase  şi  nisipoase, 
în  funcţie  de  densitatea  aparentă  şi  de  umiditatea  pământului.  Graficele  sunt 
construite pe baza relaţiilor lui Kersten. 

1.5.  Pentru  straturile  de  pământ  vegetal  şi  pentru  umpluturi  se  pot 
considera următoarele conductivităţi de calcul: 
cu umiditate naturală  ρ = 1,8 t/m 3  λp = 1,2 ­ 1,5 W/(mK) 
în stare îngheţată  ρ = 2,0 t/m 3  λp = 1,5 ­ 1,8 W/(mK) 

1.6.  Pentru  pământurile  stâncoase  (roci  omogene)  se  pot  considera 

următoarele conductivităţi de calcul, în funcţie de densitatea aparentă: 
∙ρ = 2,0 t/m 3  λp  = 2,5 W/(mK) 
∙ρ = 2,5 t/m 3  λp  = 3,5 W/(mK) 
∙ρ = 3,0 t/m 3  λp  = 4,5 W/(mK) 

1.7.  Dacă  plăcile pe sol se amplasează  pe un  strat de umplutură realizat 

din  materiale  cu  proprietăţi  termoizolante  (nisipuri  uscate,  pietriş,  zgură, 
granulit ş.a.), caracteristicile termotehnice se iau din anexa A din [1]. 

2. Capacitatea calorică 

2.1.  Capacitatea  calorică  masică  a  pământurilor  la  presiune  constantă  (cp) 

se poate determina cu relaţia: 

în care: 
cs  capacitatea calorică a particulelor de pământ, în J/(Kg K): 
cs  = 1000 J/(KgK) ­ pentru argile şi nisipuri 
cs= 800 J/(KgK) ­ pentru roci omogene 
cw  capacitatea calorică a apei, în J/(Kg K); 
cw=4180 J/(KgK), la + 10 o C 
w     umiditatea pământului, în % din masa pământului uscat: 

Cu  valorile  cs  şi  cw  de  mai  sus  şi  cu  valorile  uzuale  w  de  la  pct.  1.3, 
rezultă:
 ­ pământuri argiloase       cp= 1400...2600 J/(KgK) 
­ pământuri nisipoase       cp= 1200... 1800 J/(KgK) 
­ pământuri stâncoase       cp=  800 J/(KgK) 

2.2. Capacitatea calorică volumică se obţine prin multiplicarea capacităţii 
calorice  masice  cu  densitatea  aparentă  a  pământului  în  stare  uscată  (ρ); 
uzual, se pot considera următoarele valori: 

­ pământuri argiloase  ρ =   800....2200 Kg/m 1  ­ în medie 1500 kg/m 3 

­ pământuri nisipoase  ρ = 1300....2100 Kg/m 3  ­ în medie 1700 kg/m 3 
­ pământuri stâncoase  ρ = 2000....3000 Kg/m 3  ­ în medie 2500 kg/m 3 

Rezultă  următoarele valori  medii pentru capacitatea calorică raportată la 

unitatea de volum: 

­ pământuri argiloase  ρ.cp  = 3,0 x 10 6  J/(m 3 K) 

­ pământuri nisipoase  ρ.cp  = 2,5 x IO 6  J/(m 3 K) 
­ pământuri stâncoase  ρ.cp  = 2,0 x 10 6  J/(m 3 K) 

* 
*  * 

Considerentele  din  această  anexă  permit  efectuarea  calculelor 

termotehnice pe baza unor  caracetristici termotehnice ale  pământurilor, mai 
apropiate de condiţiile specifice reale. 
În acest sens, există următoarele posibilităţi: 

a)  În  toate  cazurile  în  care  este  posibil,  şi  în  funcţie  de  importanţa 
clădirii, se pot determina caracteristicile termotehnice ale pământului pe 
baza   încercărilor  efectuate   in   laboratoare   a   probelor   luate   din 
amplasament. 
Probele se vor lua din zona viitoarei clădiri şi din imediata ei vecinătate 
(4­5 m in jurul clădirii), pe o adâncime de 6­7 m de la CTS. 
Se  va  ţine  seama  de  condiţiile  specifice  locale  privind  umiditatea 
pământului,  ascensiunea  capilară  a  apei  din  stratul  de  apă  freatică, 
adâncimea de îngheţ şi alte fenomene care pot varia in timp.
 b)  Dacă  varianta  a)  de  mai  sus  nu  este  posibilă,  dar  există  un  studiu 
geotehnic  corespunzător,  caracteristicile  termotehnice  ale  pământului  se 
pot  evalua  pe  baza  indicaţiilor  cuprinse  în  capitolul  1  şi  2  din  prezenta 
anexă. Este indicat ca,  faţă de umiditatea naturală  constatată, să se aibe 
în  vedere  o  oarecare  majorare,  care  să  ţină  seama  de  posibilitatea 
creşterii umidităţii pământului în timp. 
Se  va  avea  în  vedere  ­  ca  şi  in  varianta  a)  ­  că  pe  o  înălţime  de  1,0  ... 
1,5  m  de  la  CTS,  iarna,  adică  în  perioada  pentru  care  se  fac  calculele 
termotehnice,  straturile  de  pământ  sunt  îngheţate,  având  deci 
conductivităţi  mai  mari,  cu  până  la  60%  decât  aceleaşi  pământuri  în 
stare neîngheţată. 

c)  Dacă  nu  există  un  studiu  geotehnic,  dar  se  cunosc  totuşi  unele  date 
privind  natura  pământului,  la  calculele  termotehnice  se  pot  avea  în 
vedere caracteristicile termotehnice din tabelul A3. 
Tabelul A3 
Categoria  Descrierea  Conductivitatea  Capacitatea 
termică λp  calorică ρ.cp 

W/(mK)  J/(m 3 K) 

1  ­ Pământuri argiloase  1,5  3,0 x 10 6 

cu umiditate redusă 

2  ­  Pământuri argiloase  2,0  2,5 x 10 6 

cu umiditate ridicată 
­  Nisipuri şi 
pietrişuri cu 
umiditate redusă 
3  ­ Nisipuri şi  2,5  2,5 x 10 6 
pietrişuri cu 
umiditate ridicată 
4  ­ Roci omogene  3,5  2,0 x 10 6
 ANEXA B 

CARACTERISTICILE TERMOTEHNICE ALE MATERIALELOR DE 
CONSTRUCŢII UTILIZATE ÎN CADRUL NORMATIVULUI 

Densita­  Conductivi­  Coefi­ 

tea  tatea  cient de 
Nr.crt.  aparentă  termică de  asimilare 
din  calcul  termică 
ANEXA  Denumirea materialului  ρ  λ  s 
A din [1] 
kg/m 3  W/(mK)  W/(m 2 K) 
5  BITUM  1100  0,17  3,37 
6  BETON ARMAT  2500  1,74  16,25 
7  BETON SIMPLU  2200  1,39  13,62 
15  MORTAR DE CIMENT  1800  0,93  10,08 
22  PLACI DIN VATA  100  0,048  0,51 
MINERALĂ TIP G100 
23  PLACI RIGIDE DIN FIBRE  160  0,050  0,66 
DE BAZALT TIP PB 160 
35  UMPLUTURĂ DIN  1800  0,70  8,74 
PIETRIŞ 
63  ZIDĂRIE DIN CĂRĂMIZI  1800  0,80  9,51 
PLINE 
64  ZIDĂRIE DIN CĂRĂMIZI  1700  0,75  8,95 
CU GĂURI VERTICALE, 
1550  0,70  8,26 
TIP GVP 
1450  0,64  7,64 
1350  0,58  7,02
 Densita­  Conductivi­  Coefi­ 
tea  tatea  cient de 
Nr.crt.  aparentă  termică de  asimilare 
din  calcul  termică 
ANEXA  Denumirea materialului  ρ  λ  s 
A din [1] 
kg/m 3  W/(mK)  W/(m 2 K) 
67  ZIDĂRIE DIN  TIP GBN  725  0,30  3,70 
BLOCURI DE  35 
BETON 
AUTOCLAVI­ 
ZATCU  TIP GBN  825  0,34  4,20 
ROSTURI  50 
OBIŞNUITE 
68  FÂŞII ARMATE  TIP GBN  625  0,25  3,13 
DIN BETON CE­  35 
LULAR AUTO­  TIP GBN  725  0,28  3,57 
CLA VIZAT  50 
72  POLIESTER CELULAR  20  0,044  0,30 
75  COVOR PVC FARA  1800  0,38  8,49 
SUPORT TEXTIL 
76  PÂNZA BITUMINATA,  600  0,17  3,28
CARTON BITUMAT 
 ANEXA C 

CALCULUL  NUMERIC  AUTOMAT 

1. Generalităţi 

Metodele de calcul numeric automat pot fi utilizate pentru determinarea 
caracteristicilor  termotehnice  ale  elementelor  de  construcţie  în  contact  cu 
solul,  în  combinaţie  cu  metoda  de  calcul  dată  în  cap.  7  (şi  în  completarea 
acesteia) sau ca o metodă alternativă, astfel: 
a)  Metoda  utilizată  în  cap.  7,  care  furnizează  coeficienţi  liniari  sau 
punctuali de transfer termic: 
1 ­  calcul  plan,  bidimensional  (2D),  al  câmpului  de  temperaturi, 
care permite determinarea coeficienţilor liniari de transfer termic 
(Ψ) 
2 ­ calcul spaţial, tridimensional (3D), al câmpului de temperaturi, 
care permite determinarea coeficienţilor punctuali de transfer termic 
( χ ). 
b)  Metoda  alternativă,  care  dă  direct  rezultatele  pentru  o  anumită 
clădire: 
1 ­ calcul plan, bidimensional (2D), al câmpului de temperaturi; 
2 ­ calcul spaţial, tridimensional (3D), al câmpului de temperaturi. 

Indicaţiile  cuprinse  mai  jos,  în  prezenta  anexă,  se  referă  exclusiv  la 
utilizarea calculului plan (2D) al câmpului de temperaturi, care oferă un 
grad de precizie suficient pentru situaţiile şi calculele curente. 
Câmpul  spaţial  de  temperaturi  este  recomandabil  a  fi  utilizat  pentru 
determinarea  temperaturilor  superficiale  Tsi  colţ  la  colţurile  intrânde  ale 
clădirilor. 
Se  precizează  că  indicaţiile  din  prezenta  anexă  sunt  date  în  condiţiile 
utilizării programelor de calcul automat existente actualmente în ţară. 

2. Modelul geometric 

Spre  deosebire  de  calculul  de  temperaturi  aferente  intersecţiilor  şi  altor 
punţi termice de la suprastructura clădirilor, la calculele numerice efectuate 
pentru  elementele  de  construcţie  în  contact  cu  solul,  modelul  geometric 
trebuie să aibe dimensiuni mult mai mari.
 Pentru calculul cu metoda a,, se vor adopta următoarele dimensiuni ale 
modelului geometric plan (fig. C1): 

­ în interiorul clădirii  Bi  = 10,0 m 

­ în exteriorul clădirii  Be  = 10,0 m 
­ peste cota ± 0,00 la placa pe sol (cazul 1)           B0  ≥ 1,2 m (fig.C 1,C2) 
­ peste cota plăcii la cazul 7  B  ≥ 1,2 m (fig. G6) 
­ peste CTS la cazurile 2, 3 şi 5  B  ≥ 1,0 m (fig. C3,C4) 
­ peste cota pardoselii, la pereţii interiori 
pe sol (cap. 7.8)  B ≥ 1,0 m(fig. C7) 
­ sub CTS, în toate situaţiile  Bp  = 7,0 m 
Pentru  calculul  cu  metoda  b1,  poziţiile  planurilor  de  decupaj,  care 
separă  modelul  de  restul  clădirii,  sunt  aceleaşi  ca  mai  sus,  cu  următoarele 
diferenţe: 
­ modelul  cuprinde  întreaga  lăţime  convenţională  (B')  a  clădirii,  cu 
distanţe B e  pe ambele laturi; 
­ lăţimea convenţională a clădirii este egală cu aria clădirii  (A) î mpărţită 

la jumătate din perimetru (P): B’ 
­  poziţia  planului    vertical    de    decupaj      din    exteriorul  clădirii  este 
determinată de distanţa Be 

Lăţimea  convenţională  B'  reprezintă  "dimensiunea  caracteristică"  a 

clădirii. 

3. Subdiviziunile modelului geometric 

Modelul  geometric,  cuprins  între  planurile  verticale  şi  orizontale  de 

decupaj  se  subîmparte  cu  planuri  auxiliare,  formând  reţeaua  de  calcul  a 
câmpului plan de temperaturi. 
În mod normal, distanţele dintre planurile auxiliare vor  avea o creştere 
gradată spre planurile de decupaj şi nu trebuie să depăşească: 
­ 25 mm  ­ în interiorul elementului de construcţie; 
­ 50 mm  ­  primele  6  distanţe  de  la  feţele  interioare  şi 
exterioare ale elementelor de construcţie; 
­ 100 mm  ­ următoarele 3 distanţe; 
­ 200 mm  ­ următoarele 2 distanţe;
 ­ 500 mm  ­  următorii  paşi  până  la  distanţa  de  3,0  m  de  la 
feţele elementelor de construcţie; 
­ 1000 mm  ­  pânălamax.  10,0  m  de  la  feţele  elementelor  de 
construcţie; 
­ 2000 mm  ­ în rest. 

4.  Temperaturile de calcul 

Calculul câmpului de temperaturi se va face pe baza temperaturilor din 
cap.5 din normativ, cu următoarele precizări: 
• planurile  verticale  de  decupaj,  precum  şi  planul  orizontal  de 
decupaj  de  la  partea  superioară  a  modelului  geometric  sunt 
adiabatice; 
• planul  orizontal  de  decupaj  de  la  partea  inferioară  a  modelului 
geometric,  amplasat  la  adâncimea  de  7,0  m  de  la  CTS,  are  o 
temperatură impusă, constantă (Tp); 
•  temperatura  în  interiorul  spaţiilor  neîncălzite  va  fi  egală  cu 
temperatura Tu  rezultată dintr­un calcul de bilanţ termic. 

5.  Caracteristicile termotehnice de calcul 

Conductivităţile termice de calcul ale materialelor de construcţie şi ale 
pământului,  precum  şi  rezistenţele  termice  superficiale  se  vor  lua,  de 
regulă, conform cap. 4 din normativ, cu următoarele precizări: 
•pentru    calculul  cu    metoda      b„      dacă    există  date    certe    privind 
caracteristicile termotehnice ale  pământului din amplasament şi din 
imediata  vecinătate  a  clădirii,  se  pot  utiliza  şi  alte  valori  pentru 
conductivitatea termică a  pământului,  în conformitate cu indicaţiile 
din anexa A; 
•  în condiţiile în care fundaţiile sunt  înglobate  într­un s ol  cu  λp  =  2,0 
W/(mK),  pentru  simplificare,  se  poate  considera  că  betonul  din 
fundaţii are aceeaşi conductivitate cu cea a pământului,  astfel încât 
fundaţiile  pot  fi  eliminate  din  modelul  geometric  de  calcul  al 
câmpului de temperaturi; 
•  straturile de aer neventilat înglobate în elementele  de  construcţie  vor 
fi  introduse  în  calculul  câmpurilor  de  temperaturi  cu  o 
conductivitate termică echivalentă λa:
 în care:  da  ­ grosimea stratului de aer. in metri: 
Ra  ­ rezistenţa termică a stratului de aer. conform [1]. 

6. Programele de calcul automat 

Se  vor  folosi  exclusiv  programe  de  calcul  atestate,  care  dispun  de 
următoarele facilităţi: 
•  permit alcătuirea unei reţele de calcul cu un număr mare de paşi 
(cel puţin 200x200 paşi): 
•  pot  furniza  temperaturile  Tsi  pe  suprafeţele  interioare  ale 
elementelor  de  construcţie,  în  condiţiile  considerării  la  colţurile 
interioare intrânde, a unei variaţii a rezistenţei termice superficiale: 
•  permit considerarea a 3 medii cu temperaturi diferite; 
•  pot  furniza  fluxurile  termice  Φ  aferente  oricăror  porţiuni  din 
suprafeţele interioare, valorile  Φ  fiind determinate pe baza relaţiei: 

Φ = Σ [αl ∙l∙(Ti ­ T si )]               [W/m] 

sau 
Φ = Σ [αl ∙l∙(Tu ­Tsi)]               [W/m] 

în care l reprezintă lungimile aferente fiecărui punct din reţeaua de calcul. 
Pentru a verifica corectitudinea datelor de intrare, se recomandă ca una 
din  verificări  să  fie  compararea  temperaturilor  Tsi  şi  Tse  de  la  toate  marginile 
modelului  geometric,  rezultate  din  calculul  automat,  cu  cele  rezultate 
dintr­un calcul unidirecţional (1D). 

7. Relaţii de calcul 

Se dau mai jos relaţiile de calcul, pe baza cărora s­au calculat valorile Ψ 
şi R’ din tabelele 1... 18 şi care se pot folosi in cazuri similare, pe baza unui 
calcul automat (2D) al câmpului de temperaturi. 

Placa pe sol (tabelele I... 10)
în care:
Φl  ­  fluxul termic pe lăţimea B i ,   rezultat dintr­un calcul 
automat (2D) [W/m] ­ fig. C 2: ; 
R l  ­ rezistenţa termică unidirecţională [m 2: K/W], relaţia (2). 

Placa inferioară a subsolului încălzit  (tabelele 11. 12, 15) 

în care:
Φ2  ­  fluxul termic pe lăţimea B i ,  rezultat dintr­un calcul 
automat (2D) [W/m] ­ fig. C 3:  
R 2:  ­ rezistenţa termică unidirecţională [m 2: K/WJ, relaţia (5). 

Placa superioară a spaţiului subteran complet îngropat  (tabelul 13) 

în care: 
Φ5  ­  fluxul termic pe lăţimea Bi,   rezultat dintr­un calcul 
automat (2D) [W/m]; 
R 5  ­ rezistenţa termică unidirecţională [m 2 K/W], relaţia (10). 

Placa inferioară a subsolului neîncălzit (tabelele 14. 16) 

în care: 
Φ 6  ­ fluxul termic pe lăţimea B i,   rezultat dintr­un calcul 
automat (2D) [W/m] ­ fig. C 4; fluxul Φ 
  6  se consideră în 
calcul cu semnul +; 
R (,   ­ rezistenţa termică unidirecţională [m 2 K/W], relaţia (13). 

Peretele exterior peste placa pe sol (tabelele 1.... 10)
în care: 
Φ0  fluxul termic (2D) pe înălţimea B0 [W/m] fig.C2:. 
R0  rezistenţa termică unidirecţională (1D) aferentă peretelui exterior de 
peste cota ±0.00, pe înălţimea B 0  [m 2 K/W]. 

Peretele subsolului încălzit, parţial îngropat (tabelul 11) 

in care: 
Φ3  fluxul termic (2D) [W/m] pe înălţimea B 3  = z + B ­ fig. C3 
R     rezistenţa termică unidirecţională (1D) a zonei de perete de peste 
CTS, pe înălţimea B [m 2: K/W]. 

Pereţii subsolurilor încălzite suprapuse şi ai spaţiilor subterane 
încălzite complet îngropate (tabelele 12 şi 13) 

în care:  Φ j  fluxul   termic   (2D)   [W/mJ   aferent   zonei   j 

(j = 1.... 15) de 0,4m înălţime. 

Peretele subsolului neîncălzit, parţial îngropat (tabelul 14) 

in care: 
Φ7  fluxul termic (2D) [W/m] pe înălţimea B7  = z + B ­ fig.C4 
R     rezistenţa termică unidirecţională (1D) a zonei de perete de peste 
CTS, pe înălţimea B [m 2: K/W]. 

Peretele interior al subsolului parţial. încălzit (tabelul 15)
în care: 
Φ3  fluxul termic (2D) [W/m] pe înălţimea liberă a subsolului. 

Peretele interior al subsolului parţial, neîncălzit (tabelul 16) 

în care: 
Φ7  fluxul termic (2D) [W/m] pe înălţimea liberă Hu  a subsolului ­ fig. C5 

Placa pe sol adiacentă subsolului parţial, neîncălzit (tabelul 16) 

în  care  fluxurile  termice  Φl  şi  Φ  sunt  figurate  în  figura  C5 . 

Placa  inferioară  a  subsolului  încălzit + neîncălzit  (tabelul 17) 

în  care  fluxurile  termice  Φ2 ,  Φ6,  Φ  şi  Φ8  sunt  figurate  în  figura  C6 . 

Pereţii interiori pe sol (tabelul 18) 

în care fluxurile termice Φ9 şi Φ sunt figurate în figura C7 .

 * 
*         * 

în  general,  coeficientul  liniar  de  transfer  termic  Ψ  se  determină  cu 
relaţia: 

Ψ = L j 2D – Uj ∙ lj  [W / (mK)] 

în care: 

Lj 2D  coeficientul  de  cuplaj  termic  obţinut  pe  baza  unui  calcul  (2D)  al 
câmpului  de  temperaturi  pe  suprafaţa  "j".  de  inălţine  "1j"  şi  un 
metru lungime [W/(mK)] 
U j  coeficientul  de  transfer  termic  al  suprafeţei  "j"  obţinut  printr­un 
calcul unidirecţional |W/(m 2 K)] 
lj  lăţimea adoptată la calculul (2D) al coeficientului de cuplaj termic 
[m] 

Relaţia de mai sus este valabilă in condiţiile în care valorile Lj  şi Uj  sunt 

raportate la aceeaşi diferenţă de temperatură.
 ANEXA D 
DETERMINAREA REZISTENŢELOR TERMICE CORECTATE 
­ VARIANTĂ DE CALCUL ­ 

Relaţiile  de  calcul  din  prezenta  anexă  sunt  extrase  din  Normativul 
CEN/TC 89 N 455E din 1995 [12]. 

Dl. Placa pe sol 
Relaţiile de mai jos sunt valabile în următoarele cazuri: 
­  fără  termoizolaţie  orizontală  sau  cu  termoizolaţie  orizontală 
generală, peste sau sub placă;   . 
­  fără termoizolaţie verticală; 
­  fără punţi termice semnificative între placă şi soclu; 
­  diferenţa de nivel între cota superioară a pardoselii şi CTS, cel mult 
60 cm. 

Se calculează grosimea echivalentă a plăcii: 

Se calculează lăţimea caracteristică, convenţională, a clădirii sau a încăperii:

[m] 

în care A este aria şi P este perimetrul clădirii sau al încăperii.
a) df  < B' ­ plăci neizolate sau moderat izolate

b) df  ≥ B' ­ plăci foarte bine izolate 

Observaţie: 
Se  utilizează  logaritmi  naturali;  între  logaritmii  naturali  (In)  şi  logaritmii 
zecimali (log) există relaţia: 

In A = 2,3026 log A 
Exemple de calcul 

1)  Se  consideră  o  placă  din  beton  armat  de  15  cm  grosime  şi  o  şapă  din 
mortar  de  ciment  de  5  cm  grosime.  Dimensiunile  clădirii  sunt  25  x  8  m. 
Soclul are 40 cm grosime, iar conductivitatea termică a pământului este 2 W/(m/K). 
Să se calculeze R' l. 
 1 
Rl’ = —— = 1,74 m 2 KIW 
0,575 
2) Idem ca mai sus, dar cu un strat termoizolant din polistiren celular de 15 cm 
grosime. 

D2. Izolaţii perimetrale la placa pe sol 
În acest capitol se dau relaţii de calcul a coeficienţilor liniari de transfer 
termic  aferenţi unor  fâşii de termoizolaţie, orizontale  sau  verticale, dispuse 
pe conturul exterior al unor plăci pe sol amplasate la nivelul CTS, sau la cel 
mult 60 cm peste CTS. 
Coeficienţii  ΔΨ  au  valori  negative  şi  conduc  la  rezistenţe  termice 
specifice corectate mai mari. 
Coeficienţii  sunt  valabili  atât  în  cazul unor  plăci neizolate  cât  şi în  cazul 
unor  plăci  având  o  termoizolaţie  de  grosime  constantă,  dispusă  pe  toată 
suprafaţa plăcii. 
Coeficienţii  sunt  valabili  numai  în  cazul  în  care  lăţimea  fâşiei 
termoizolante suplimentare este mică în raport cu lăţimea clădirii. 
Coeficienţii sunt valabili în cazul absenţei unei punţi termice între placă 
şi  soclu,  dar  pot  fi  utilizaţi  şi  în  cazul  existenţei  unor  punţi  termice  de 
dimensiuni reduse (sub 10 cm). 
Dacă  se  prevăd  atât  fâşii  verticale  cât  şi  orizontale,  se  consideră 
coeficienţii ΔΨ cu valorile absolute cele mai mari. 
Se determină: 
Rt  ­ rezistenţa  termică  a  stratului  termoizolant  suplimentar, vertical  sau 
orizontal:
 în care d t  este grosimea fâşiei termoizolante, în metri. 
ΔR  ­ rezistenţa termică suplimentară: 

în  care  λ  este  conductivitatea  termică  a  materialului  înlocuit,  faţă  de 

situaţia din câmp curent şi anume: 
­ pământ  sau  pietriş,  dacă  fâşia  suplimentară  este  dispusă  sub  placă; 
­ mortar sau nisip, dacă fâşia suplimentară este dispusă peste placă. 
d'  ­ grosimea suplimentară echivalentă 

d’ = ΔR ∙ λp  [m] 
df  ­ grosimea echivalentă a plăcii 

df  =  g + λp  (R si  +  Rf  +  Rse) 

[m] 
d f  = g  + λ p  (0,21 +  R f  ) 

a) Izolaţii perimetrale orizontale 

Stratul  suplimentar  poate  fi  dispus  sub  sau  peste  placă;  stratul  termoizolant 
general poate de asemenea fi dispus sub sau peste placă.
în care D este lăţimea fâşiei termoizolante, în metri. 

b) Izolaţii perimetrale verticale 

Stratul  suplimentar  poate  fi  dispus  în  interiorul  sau  în  exteriorul 
peretelui. 

*  * 
* 
Coeficienţii ΔΨ se utilizează astfel: 
1)  Dacă  coeficienţii  de  transfer  termic  Ul'  s­au  determinat  conform  cap.  1 
din  prezenta  anexă,  rezistenţa  termică  corectată  se  determină  cu 
relaţia: 

în  care  Ul'  este  coeficientul  de  transfer  termic  corectat  al  plăcii  pe  sol  fără 
influenţa fâşiei termoizolante perimetrale. 
2) Dacă coeficienţii liniari de transfer termic Ψl s­au determinat pe baza
 tabelelor 1... 10 din Normativ, valorile ΔΨ se adună algebric cu valorile 
Ψl . 

Exemple de calcul 
1)  Să  se  calculeze  valorile  ΔΨ  pentru  fâşii  termoizolante  perimetrale 
orizontale/verticale  de  1,00  m  lăţime  şi  10  cm  grosime  având  λ  =  0,05 
W/(mK). 
Placa  de  beton  armat  are  15  cm  grosime,  iar  pardoseala  este  realizată 
din mortar de ciment în grosime de 5 cm. 
Se consideră: 
λp  =  2,0 W/(mK) 
D  =  1,00 m 
dt  =  0,10 m 
λt  =  0,05 W/(mK) 
g   =  0,40 m 

Se calculează:

·  Termoizolaţie orizontală:
·  Termoizolaţie verticală:

2) Să se calculeze influenţa unor  fâşii termoizolante  perimetrale orizontale 

asupra rezistenţei termice specifice corectate a plăcii pe sol, pentru o clădire de 
dimensiuni în plan 25 x 8 m, cu alcătuirea conform schiţei alăturate, amplasată 
în  zona  climatică  II,  în  cazul  determinării  coeficienţilor  Ψ1  conform 
prevederilor din Normativ. 
Conform Normativ, cap. 7.1.
Conform tabelului 1, pentru: 
h  = 40 cm 
d  = 36,5 cm 
λ  = 0,8 W/(mK) 
rezultă: 
Ψ1= l,50W/(mK) 
Conform exemplului de calcul (1): ΔΨ = ­0,29 W/(mK) 
Noul coeficient Ψ, cu influenţa izolaţiei orizontale suplimentare: 

Ψ  =  Ψ1 +  ΔΨ  =  1,50  ­  0,29  =  1,21  W/(mK) 

Se calculează suprafaţa şi perimetrul: 

A = 200 m 2 
P = 66 m 

Rezistenţa termică corectată în varianta fără fâşii perimetrale: 

Rezistenţa termică corectată în varianta cu fâşii perimetrale:
 ANEXA E 
VENTILAREA  SUBSOLULUI  NEINCĂLZIT 

Prezenta  anexă  este  intoemită  pe  baza  prevederilor  de  principiu  din 
Normativul CEN/TC 89 N 455 E din 1995 [12]. 
Viteza  de  ventilare  naturală,  respectiv  numărul  de  schimburi  de  aer  pe 
oră,  aferent ventilării naturale a subsolului neincălzit. se determină cu 

2124 
2124 ∙ A×  A
g ∙ v 
relaţia:  n  = 
V 
în care: 
n  ­  numărul  de  schimburi  de  aer  pe  oră  atcrcnt  ventilării 
naturale a subsolului neincălzit (h 1 ). 
V  ­ volumul interior al subsolului neincălzit (m 3 ) 
A g  ­  aria  golurilor  de  ventilare  naturală  din  pereţii  subsolului, 
distribuite pe conturul acestuia (m 2 ) 
v  ­  viteza  de  calcul  a  vântului,  în  apropierea  solului,  în 
funcţie  de  zona  eoliană  şi  de  clasa  de  adăpostire  (m/s), 
conform tabelului E: . 

Viteze de calcul ale vântului (m/s)  Tabelul E 

Clasa de adăpostire 
Zona eoliană 
1  II  III  IV 

1  Clădiri neadăpostite  1.00  0.80  0.60  0.40 

2  Clădiri moderai adăpostite  0.50  0.40  0.30  0.20 

3  Clădiri adăposti ie  0.25  0.20  0.15  0.10 

Încadrarea  localităţilor  în  zone  eoliene  se  face  conform  hărţii  din  fig.  E2 
preluată  din  [3],  in  funcţie  de  viteza  convenţională,  medie,  în  extravilan,  a 
vântului la înălţimea de 10 m de la CTS. considerată astfel: 
­ zona I  10 m/s 
­ zona II  8 m/s 
­ zona III  6 m/s 
­ zona IV  4 m/s
Clasa de adăpostire se consideră astfel: 
•  Neadăpostite  ­ clădiri în mediul rural sau la periferia oraşelor; 
•  Moderat adăpostite  ­ clădiri în interiorul oraşelor cu minimum 3 
clădiri în apropiere; 
•  Adăpostite  ­ clădiri în centrul oraşului sau în păduri.
 ANEXA F 
INFLUENŢA STRATULUI MOBIL DE APĂ FREATICĂ 

Prezenta anexă este întocmită pe baza Normativului CEN/TC 89 N 455E 
din 1995 [12]. 
Efectul  unui  strat  mobil  de  apă  freatică  se  consideră  în  calcul  prin 
multiplicarea coeficienţilor de transfer  termic U' ale tuturor  elementelor de 
construcţie în contact cu solul cu un factor supraunitar Gw. 
Valorile factorului Gw  sunt în funcţie de următorii parametri: 

•  adâncimea zw  ­ adâncimea, măsurată de la CTS, a nivelului 
superior al stratului acvifer (m); 
•  viteza v w  ­  viteza   medie   (aparentă)   de   curgere   a 
curentului subteran (m/s); 
•  conductivitatea λ p  ­  conductivitatea   termică    a    pământului 
[W/(mK)]; 
•  rezistenţa termică R t  ­ rezistenţa termică a  unidirecţională  a  plăcii 
pe  sol  sau  a  plăcii  inferioare  a  subsolului, 
incluzând  toate  straturile  existente  între 
suprafaţa  pardoselii  şi  pământ  precum  şi 
rezistenţele termice superficiale (m 2 K/W) 

Factorul  Gw  se  determină  pe  ansamblul  clădirii  şi  el  este  cu  atât  mai 
mare cu  cât viteza vw  este mai  mare şi cu cât  adâncimea  zw  conductivitatea 
λp  şi rezistenţa termică Rt  au valori mai mici. 
Valorile Gw  se iau din tabelul F2, în funcţie de rapoartele  zw  /B’, df  /B’ 
şi 1w /B’ în care: 
•  B’ ­ lăţimea caracteristică, convenţională, a plăcii (m): 

în care: 

A ­ aria plăcii (m 2 ) 
P ­ perimetrul plăcii (m) 
Lăţimea  caracteristică  variază  intre B'  = 1/2 (la  un pătrat cu  latura 1) şi 
B' = 1 (la un dreptunghi cu lăţimea 1 şi lungimea infinită). 
•  df  ­ grosimea echivalentă a plăcii (m) 
df  = g + λp (Rsi  + R f  + R se) 
în care:
 g ­ grosimea totală a peretelui exterior, curpinzând toate straturile (m) 

•  lw  lungimea  convenţională eare stabileşte o relaţie intre fluxul termic 

prin eondueţie. şi fluxul termic determinat de existenţa stratului mobil de 
apă freatică (m) 

în care: 

cw  ­ capacitatea calorică masică a apei la presiunea constantă 
[4180 J / ( K g K ) ] 
ρw  ­ densitatea apei [1000 (Kg/m 3 )] 
ρw  cw  =  4.18 x 10 6  [Ws/(m 3 K)] 

Pentru λp  = 2 W/(mK), rezultă: 

Viteza  medie  de  curgere  a  curentului  subteran  de  apă  freatică  vw  se  poate 
determina aplicând legea lui Darcy: 
vw  = k∙i  [m/s] 
in care: 
k  ­ coeficientul de permeabilitate Darcy ( m/ s) 
i  ­ panta hidraulică a stratului acvifer (‰) 

Coeficientul  de  permeabilitate  Darcy  se  determină  fie  experimental  in 

laborator,  fie  prin  măsurători directe  pe teren, efectuând probe de  pompare 
in mai  multe foraje de studiu. Orientativ, in tabelul F1  se dau câteva  valori 
ale coeficienţilor k. în funcţie de natura pământurilor.
 Coeficienţi de permeabilitate k 
Tabelul F1 

k 
Natura pământurilor 
m/zi  cm/s 

Nisipuri argiloase  1­5  0,001 ­ 0.006 

Nisipuri fine  5­10  0.006­0.012 

Nisipuri cu granule mijlocii  15­25  0,017­0.029 

Nisipuri cu pietriş  50­150  0.058­0.174 

Pietriş eu nisip  75­150  0.087­0.174 

Pietriş cu granule mari  100­200  0.116­0.231 

Bolovăniş cu pietriş  300  0.347 

Panta  hidraulică  se  stabileşte  cu  ajutorul  nivelurilor  de  apă  măsurate 
simultan  in  reţeaua  de  foraje  de  studiu:  in  general,  panta  hidraulică  a 
stratului acvifer nu depăşeşte 10 ‰ (i < 0.01). 

Factori de multiplicare Gw  Tabelul F2 
zw/B’ = 0,00  zw/B’ = 0,50  zw/B’ = 1,00 
lw 
B  dl /B’  dl /B’  dl /B’ 

0.1  0.5  1.0  0.1  0.5  1.0  0.1  0.5  1.0 

0.00  2.00  1.74  1.39  1,20  1.12  1.08  1.05  1.04  1.02 

0.02  1.78  1.50  1.28  1 . 1 1  1.08  1.05  1.04  1,03  1.02 

0,10  1.33  1.20  1.13  1.06  1.04  1.02  1.03  1,03  1.01 

0.20  1.16  1.11  1.07  1,05  1,03  1.01  1.02  1.02  1.01 

1,00  1,01  1.01  1.01  1.00  1.00  1.00  1.00  1.00  1.00
Exemplu de calcul 

Se consideră o clădire cu următoarele caracteristici: 

•  Dimensiunile clădirii  30 x 10 m 

•  Conductivitatea termică a pământului  λp  = 2,0 W/(mK) 

•  Grosimea totală a peretelui exterior  g = 0,55 m 

•  Adâncimea, măsurată de Ia CTS, a nivelului superior al stratului 
mobil de apă 
freatică  zw  = 4,5 m 

•  Alcătuirea plăcii pe sol: 
­ pardoseală din mortar de ciment  ­ 5 cm 
­ polistiren celular  ­ 10 cm 
­ placă beton armat  ­ 15 cm 
­ pietriş  ­ 10 cm 

•  Panta hidraulică a stratului acvifer  i = 0,005 

•  Coeficientul de permeabilitate Darcy  k = 0,001 m/s 

Se cere să se determine coeficientul de multiplicare Gw 

A = 30 x 10 = 300 m 2 

P = (30 + 10)2 = 80 m 

df  =  0,55 + 0,42 + 2∙2,555 = 6,08 

vw  = k∙i = 0,001∙ 0,005 = 0,5∙ 10 ­5  ms
Rezultă următoarele rapoarte: 

Pentru  aceste  rapoarte,  conform  tabelului  F2  prin  interpolare,  rezultă: 

Gw  = 1,065
 EXEMPLE  DE  CALCUL 

I  ­ Placă pe sol 
II  ­ Subsol încălzit 
III  ­ Două subsoluri încălzite. suprapuse 
IV  ­ Spaţiu subteran încălzit, complet îngropat 
V  ­ Subsol neîncălzit 
VI  ­ Subsol parţial, încălzit
 EXEMPLE  DE  CALCUL 

EXEMPLUL I • PLACA PE SOL 

Să  se  verifice  din  punct  de  vedere  termotehnic  placa  de  pe  sol  de  la 
parterul clădirii de locuit din figura 1. 
Să  se  calculeze  parametrii  care  urmează  a  fi  utilizaţi  la  determinarea 
necesarului de căldură, în vederea proiectării instalaţiilor de încălzire. 
Clădirea este amplasată în zona  II climatică. Se consideră: Te  = ­15°C; 
T p  = + 10°C; Ti  = + 20°C; ΔT = 35 K; ΔTp  = 10 K. 
Pereţii  exteriori  ai  clădirii  sunt  alcătuiţi  din  zidărie  din  blocuri  BCA  ­ 
GBN 50 cu rosturi obişnuite, de 30 cm grosime. Celelalte detalii rezultă din 
figura 2. 

1)   DETERMINAREA   REZISTENŢEI   TERMICE   SPECIFICE 
UNIDIRECŢIONALE 

Pentru  stratul  de  polistiren  celular,  având  grosimea  nominală  egală  cu 
96 mm, se consideră grosimea de calcul redusă cu abaterea negativă admisă: 
dl  = 96 ­ 6 = 90 mm 
Conform  anexei  B  din  NORMATIV,  caracteristicile  termotehnice  ale 
materialelor utilizate sunt următoarele: 

•  covor PVC  ρ = 1800Kg/m 3  λ = 0,38   W/(m∙K)    poz. 75 

•  Mortar de ciment  ρ = 1800Kg/m 3  λ = 0,93   W/(m∙K)    poz. 15 
•  Polistiren  ρ = 20 Kg/m 3  λ = 0,044 W/(m∙K)    poz. 72 
•  Beton armat  ρ = 2500Kg/m 3  λ = 1,74   W/(m∙K)    poz. 6 
•  Pietriş  ρ = 1800Kg/m 3  λ = 0,70   W/(m∙K)    poz. 35 

În  conformitate  cu  "NORMATIVUL  PENTRU  CALCULUL 

TERMOTEHNIC  AL  ELEMENTELOR  DE  CONSTRUCŢIE  ÎN 
CONTACT  CU  SOLUL",  pentru  umplutura  de  pământ  şi  pentru  pământul 
natural pe  adâncimea de 3,00 m de la CTS se  consideră  λp  = 2,0 W/(m∙K) 
iar  în  continuare,  până  la  adâncimea  de  7,00  m  de  la  CTS  se  consideră 
λp = 4,0 W/(m∙K).
 2) DETERMINAREA REZISTENŢELOR TERMICE SPECIFICE 
CORECTATE 

Pentru coeficientul liniar de transfer termic aferent conturului clădirii, se 
utilizează valorile Ψ1  din tabelul 7, pentru d = 30 cm, h = 80 cm (z = 94 cm) 
şi d0  = 10 cm. 
Coeficientul Ψ1  se  calculează  prin extrapolare,  în funcţie de R1  : Ψ1  = 
0,39 ­ (0,52 ­ 0,39)(5,296 ­ 5,15) = 0,37 w/(m∙K) 
Se neglijează coeficienţii  Ψ9  aferenţi pereţilor interiori. 
Tabel 1
 În tabelul 1 s­au calculat suprafeţele "A" şi lungimile "1" ale încăperilor 
şi ale clădirii  în ansamblu, precum şi  valorile rezistenţelor termice  specifice 
corectate, determinate cu relaţia: 

în care:  Rl  = 5,296 m 2 K/w 
Ψl  = 0,37 w/(m∙K) 
Pe ansamblul clădirii, valoarea R'l  se poate calcula sau/şi verifica cu 
relaţia: 

Pe ambele căi rezultă: 
Rm' = 6,06 m 2 K/w 

3) COMPARAREA CU REZISTENŢELE TERMICE NORMATE 

a)    Rezistenţa  minimă  la  transfer  termic,  necesară  din  considerente 

igienico ­ sanitare şi de confort se calculează cu relaţia: 

, în care: 

ΔT = Ti  ­ T e  = 20°C + 15°C = 35 K 

αi  = 6 w/m 2 K 
ΔTjmax  = 2,5 K (tabelul IV) 

Rezultă: 

Aşa cum rezultă din tabelul 1, toate încăperile au valori Rl’ mai mari 
decât R’nec  .
 b) Rezistenţa medie pe clădire este, conform pct. 2 şi tabelului 1: 
Rm ' = 6,06 m 2 K/w 
Această  rezistenţă  trebuie  comparată  cu  valoarea  R'min  stabilită  conform 
actelor normative în vigoare (pct. 10.3). 
Conform  anexei  3  din  [10]  nr.crt.7,  pentru  clădiri  de  locuit  proiectate 
după 1.01.1998, R'min  = 4,50 m 2 K/w. Rezultă: 
R' m  > R'min 

4)  VERIFICAREA  TEMPERATURILOR  SUPERFICIALE 

Temperatura  minimă  pe  suprafaţa  pardoselii  este  la  intersecţia  acesteia 

cu suprafeţele interioare verticale ale pereţilor exteriori. 
Conform tabelului 7 această temperatură este T s i  mjn  = 15,0°C. 
La  intersecţia  acestor  muchii,  la  colţurile  în  plan  ale  clădirii,  în  lipsa 
unui calcul spaţial al câmpului de temperaturi, temperatura T5i  se determină 
cu relaţia: 
Tsi colţ  = l,3 ∙ T s i min  ­ 0.3 ∙ Ti  = 1,3 ∙ 15,0 ­ 0,3 ∙ 20 = 13,5°C 
În  condiţiile  unei umidităţi relative  a  aerului interior  φi  = 60%  şi  a  unei 
temperaturi interioare Ti  = + 20°C, temperatura punctului de rouă este: 
θr  = +12°C 
Rezultă Tsi  > +12°C 

5)  DATE     PENTRU    PROIECTAREA     INSTALAŢIEI     DE 
ÎNCĂLZIRE 

Pentru  determinarea  necesarului  de  căldură  de  calcul,  se  selectează 

următoarele date: 
a)  suprafeţele A1  ale încăperilor 1...9, din tabelul 1; 
b) lungimile  conturului exterior l, aferente suprafeţelor încăperilor  1...9, 
din tabelul 1; 
c)  rezistenţa  termică  specifică  R l  a  straturilor  orizontale  existente  între 
cota + 0,00 şi cota stratului invariabil CSI: 
Rl  = 5,27 m 2 K/w; 
d) coeficientul  liniar  de  transfer  termic,  aferent  conturului  exterior  al 
încăperilor: 
Ψ1  = 0,37 w/(m∙K) 
Datele de mai sus se folosesc la calculul fluxului termic cedat prin sol, 
pe baza relaţiilor de calcul (3) din [3].
 EXEMPLUL II • SUBSOL ÎNCĂLZIT 

Să se calculeze rezistenţele termice specifice corectate pentru elementele 
de  construcţie  în  contact  cu  solul  aferente  subsolului  încălzit,  din  fig.3; 
calculul se va face pentru ansamblul subsolului. 
Clădirea este amplasată în zona II climatică. 
Se  consideră:  Te  =  ­15°C,  Tp  =  +10°C,  Ti  =  +  20°C,  ΔT  =  35  K, 
ΔT p  = 10 K. 

1) DETERMINAREA REZISTENŢELOR TERMICE SPECIFICE 
UNIDIRECŢIONALE 
Caracteristicile termotehnice ale materialelor utilizate se iau din anexa 
"B" a NORMATIVULUI 
a) Pereţii subsolului sub CTS 
1)  Beton armat: 
ρ =  2500 Kg/m 3  ­ poz. 6 
λ =  l,74w/(mK) 
2)  Hidroizolaţie bituminoasă:
ρ = 1100 Kg/m 3 ­ poz. 5 şi 76 
λ = 0,17 w/(mK) şi 76 
3)  Vată minerală PB 160: 
ρ = 160 Kg/m 3  ­ poz. 23 
λ = 0,050 w/(mK) 
4)  Zidărie din cărămizi pline 
ρ = 1800 Kg/m 3  ­ poz. 63 
λ = 0,80 w/(mK) 
5) Mortar de cimerît 
ρ = 1800 Kg/m 3 
λ = 0,93 w/(mK) 

Grosimea de  100 mm a stratului termoizolant reprezintă grosimea 
nominală, egală cu 110 mm, redusă cu abaterea negativă admisă: 

d3  = 110 ­ 10 = 100 mm 

 b) Placa inferioară a subsolului 

6)  Pietriş: 
ρ= 1800 Kg/m 3  ­ poz. 35 
λ= 0,70 w/(mK) 
7)  Polistiren celular: 
ρ= 20 Kg/m 3  ­ poz. 72 
λ= 0,044 w/(mK) 
8) Covor PVC: 
ρ= 1800 Kg/m 3 ­poz. 75 X 
λ= 0,38 w/(mK) 
1, 2 şi 5 ca la peretele exterior 
Pentru  stratul  de  polistiren  celular,  având  grosimea  nominală  egală  cu 
108 mm se consideră grosimea de calcul redusă cu abaterea negativă admisă: 
d2  = 108 ­ 8 = 100 mm 
În  conformitate  cu  "NORMATIVUL  PENTRU  CALCULUL  TERMOTEHNIC  AL 
ELEMENTELOR  DE  CONSTRUCŢIE  ÎN  CONTACT  CU  SOLUL",  pentru  umplutura 
de  pământ  şi  pentru  pământul  natural  pe  adâncimea  de  3,00  m  de  la  CTS  se 
consideră  λp  = 2,0 w/(mK), iar  în  continuare,  până  la  adâncimea  de  7,00  m 
de la CTS se consideră  λp  = 4,0 w/(mK) 

2)  DETERMINAREA  REZISTENŢELOR  TERMICE  SPECIFICE 

CORECTATE PE ANSAMBLUL SUBSOLULUI 
a) Suprafeţe şi lungimi 
Placa subsolului  A2  = 9,25 x 9,65 = 89,262 m 2 
Perimetrul  P = 2(9,25 + 9,65) = 37,80 m 2 
înălţime  Z = 3,10­ 1,65 = 1,45 m 
Perete exterior  A3  = 37,80 x 1,45 = 54,81m 2
sub CTS 
b) Placa inferioară a   subsolului 
Pentru  coeficientul  specific  liniar  de  transfer  termic  ψ  de  pe  conturul 
clădirii  se  utilizează  valorile  ψ2  din  tabelul  11,  pentru  h  =  1,60  m  (Z  = 
1,45 m). 
 Pentru  R3  =  2,38...3,38  m 2 K/w,  valorile  Ψ2  nu  diferă  înfuncţie  de  R3, 
astfel încât valorile coeficientului Ψ2  se calculează prin interpolare, numai în 
funcţie de R2: 
Ψ2 =  0,19 ­ (0,19 ­ 0,16)(4,308 ­ 3,95) = 0,18  w/(mK) 

c) Pereţii subsolului sub CTS 
Pentru    determinarea  rezistenţei    termice    specifice  corectate    R' 3  se 
utilizează  valorile  din  tabelul  11,  pentru  h  =  1,60  m  (Z  =  1,45  m). 
Valoarea R' 3  se determină prin interpolare, în funcţie de  R2  şi  R3,  astfel: 
­ pentru R3  = 2,38 m 2 K/w şi R2  = 4,308 m 2 K/w: 
R'3  = 2,24 + (4,95 ­ 4,308)(2,27 ­ 2,24) = 2,259  m 2 K/w 
­ pentru R3  = 3,38 m 2 K/w şi R2  = 4,308 m 2 K/w: 

R'3  = 2,70 + (4,95 ­ 4,308)(2,73 ­ 2,70) = 2,719  m 2 K/w 

­ pentru R2  = 4,308 m 2 K/w şi R 3  = 2,435 m 2 K/w 

R'3  = 2,259 + (2,435 ­ 2,38)(2,719 ­ 2,259) = 2,284  m 2 K/w 

Pentru colţurile clădirii (în plan) se consideră: 
1 = 4x 1,45 = 5,80 m 
ψ= 0,09 w/(mK) ­ prin asimilare cu un colţ asemănător, peste 
CTS (acoperitor) 
Se utilizează relaţiile (8) şi (9) din [1]:
 EXEMPLUL III • DOUĂ SUBSOLURI ÎNCĂLZITE, SUPRAPUSE 

Să  se  determine  rezistenţele  termice  specifice  corectate  ale  pereţilor 

exteriori  ai subsolurilor 1 şi 2  din  fig.  4, precum şi  rezistenţa termică 
specifică  corectată,  medie,  a  plăcii  inferioare  a  subsolului,  care  are 
dimensiuni de calcul în plan 10,5 x 18,3 m şi secţiunea verticală conform 
fig. 4.
Alcătuirea pereţilor 
►beton armat  ­ 300 mm  X = 1,74 w/(mK) 
►plăci rigide din  ­ 50 mm  X = 0,05 w/(mK) 
fibre de bazalt 
►zidărie din cărămizi pline  ­ 65 mm  X = 0,80 w/(mK) 
Alcătuirea plăcii inferioare a subsolului 2 
►beton armat  ­ 100 mm  X = 1,74 w/(mK) 
►mortar de ciment  ­ 50 mm  X = 0,93 w/(mK) 
Clădirea este amplasată în zona II climatică  (Te  =  ­15°C;    Tp  = 
+ 10°C). Temperatura interioară Ti  = +20°C. 
Stratul de apă subterană este imobil şi se găseşte la o adâncime mai mare 
de 7,0 m de la CTS. 
Se neglijează influenţa pereţilor interiori. 
*  * 
* 
Se calculează rezistenţele termice unidirecţionale: 

Se  extrag  valorile  Ψ  din  tabelul  12,  pentru  z  =  3,60  m,  R3  =  1,38 
m 2 K/w şi R2  = 1,11 m 2 K/w:
 Se    determină    valoarea  Ψ2  pentru      placa      inferioară      a      subsolului 
(z=3,50m): 

• Se calculează valoarea R2  cu relaţia (4): 

• Se calculează valoarea R'4  cu relaţia (8): 

• Se calculează valoarea R'3, cu relaţia (7):
 EXEMPLUL IV •  SPAŢIU SUBTERAN ÎNCĂLZIT, COMPLET 
ÎNGROPAT 

Se  cere  să  se  determine  rezistenţele  termice  specifice  corectate  ale 
tuturor  elementelor  de  construcţie  în  contact  cu  solul,  aferente  spaţiului 
subteran  încălzit,  complet  îngropat,  adiacent  subsolului  încălzit  al  unei 
clădiri. 
Dimensiunile  în  plan  ale  spaţiului  subteran  complet  îngropat  sunt  10,0 
x  30,0  m  (dimensiuni  între  suprafeţele  interioare  ale  pereţilor  de  contur); 
racordarea  cu  subsolul  încălzit  adiacent  se  face  pe  una  din  cele  2  laturi  de 
10,0 m. 
Secţiunea verticală a spaţiului subteran este dată în figura 5. 
Clădirea este amplasată în zona III climatică (Te  = ­18°C; Tp  = +9°C). 
Nivelul  hidrostatic  maxim  al  stratului  imobil  de  apă  subterană,  având 
temperatura Tp, este la adâncimea de 4,5 m de la CTS. 
Pereţii sunt alcătuiţi ca la exemplul III. 
Alcătuirea plăcii inferioare a spaţiului subteran: 
►beton armat  150 mm 
►plăci PB 160  50 mm 
►mortar de ciment  50 mm 

Alcătuirea  plăcii  superioare  a  spaţiului  subteran  este  aceiaşi  cu  cea  a 

plăcii inferioare, dar grosimea plăcii de beton armat este de 100 mm, iar cea 
a stratului termoizolant din plăci rigide din fibre de bazalt (PB 160) este de 
100 mm. 
La  calculul  rezistenţei  termice  specifice  corectate  a  plăcii  inferioare  se 
neglijează influenţa pereţilor interiori. 

*  * 
* 
Efectul  apei  subterane  se  consideră  în  calcul  conform  prevederilor  din 
cap. 8 ­ cazul b. 
Rezistenţele termice specifice unidirecţionale
 Coeficienţii liniari de transfer termic pentru plăci 
# Conform tabelului 12: 
Pentru Z = 3,60 m şi R 3  = 1,38 m 2 K/w 
•  pentru R 2:  = 1,11 m 2 K/w  Ψ 2  = 0,36 w/(mK) 
•  pentru R 2  = 2,10 m 2 K/w  Ψ 2  = 0,13 w/(mK) 
Pentru R 2  = 1,682 m 2 K/w, se interpolează: 

# Conform tabelului 13: 
Pentru Z' = 100, R3  = 1,38 şi 

Pentru R5  = 2,653 m 2 K/w → Ψ 5  = 0,051 w/(mK) 

Rezistenţe termice specifice corectate la plăci 
Σl = 2 x 30 + 10 = 70 m 
A = 30 x 10 = 300 m 2
 Rezistenţa termică specifică corectată a peretelui 
Se extrag valorile Ψ3...Ψ9  din tabelele 12 şi  13 prin interpolare, 
adoptându­se valorile de calcul, conform precizărilor din NORMATIV. 

Tabel 1 

Pentru determinarea valorii R'3 se utilizează relaţia (7):
 EXEMPLUL V • SUBSOL NEÎNCĂLZIT 

Se  cere să se  determine temperatura în subsolul tehnic  din  figura 6. 

Pereţii subsolului sunt din beton armat de 30 cm grosime; placa inferioară 
a subsolului, de 10 cm grosime, este de asemenea din beton armat monolit. 

Rezistenţa termică specifică corectată a planşeului peste subsol este R' 
= 0,95 m 2 K/w. 
Se va asigura o viteză de ventilare naturală a subsolului de 0,5 schimburi 
de aer pe oră. Temperatura interioară convenţională de calcul a încăperilor 
de la parter este de +20°C. 
Clădirea este amplasată în Bucureşti: 
­ zona II climatică 
­ zona II eoliană 
­ clasa de adăpostire 2 (clădire moderat adăpostită)
 Se dau: 
Ti  = +20°C (zona II climatică) 
Tp  = +10°C (zona II climatică) 
A1  = A6  = 10,5 x 18,3 = 192,15 m 2 
P = 2(10,5 + 18,3) = 57,6 m 
h = 1,10 ­ 0,08 = 1,02 m 
z = 2,70 ­ 1,10 = 1,60 m 
V = 10,5 x 18,3 x 2,5 = 480 m 3 
A7  = P∙z = 57,6 x 1,60 = 92,16 m 2 
A0  = P∙h = 57,6 x 1,02 = 58,75 m 2 
R1  = 0,95 m 2 K/w 
n = 0,5 h ­1 
Se calculează 

Se presupune Tu  = 0. Rezultă, pentru Z = 160 cm (Tabel 14): 
R'7  =   0,87 m 2 K/w 
Ψ6  = ­ 0,52 w/(mK) 

Se aplică relaţia (11):
Se reia calculul cu Tu  = ­1,0°C (tabel 14): 
R'7  = 0,900 m 2 K/w ­ prin interpolare 
U'7  ­ 1,111 w/m 2 K 
Ψ6  = ­0,500 w/(mK) ­ prin interpolare 

Se recalculează U'6: 

Se recalculează Tu  cu valoarea U'6  = 0,285 w/m 2 K rezultând: 

Diferenţa  între  T u  =  ­1,08°C  şi  T u  =  ­1,05°C  este  foarte  mică,  astfel  încât 
calculul se opreşte. 
Rezultă Tu  = ­1,1°C şi R'7  = 0,903 m 2 K/w 

Verificare (pentru T u = ­1.06°C): 
APORT DE CĂLDURĂ 

PIERDERE DE CĂLDURĂ
 *  * 
* 

Pentru a asigura viteza de ventilare naturală v = 0,5 h ­1 , trebuie să se 
prevadă goluri de aerisire pe conturul soclului, în cadrul suprafeţei A0. 
Aria golurilor Ag se determină cu relaţia din anexa E: 

v = 0,40 m/s (zona eoliană II şi clasa de adăpostire 2) 

Se prevăd 13 găuri 15 x 15 cm: 
Ag  = 13 x 0,15 x 0,15 = 0,293 m 2
 EXEMPLUL VI • SUBSOL PARŢIAL, ÎNCĂLZIT 

Subsolul parţial, încălzit, din fig. 7 este mărginit pe o latură de un parter 
pe  umplutură  (placă  pe  sol)  şi  pe  latura  opusă,  de  un  subsol  neancălzit, 
pentru care, pe bază de bilanţ termic s­a determinat temperatura Tu  = + 3°C. 
Clădirea este amplasată în zona II climatică (Tc  = ­15 C C; Tp  = + 10°C). 
Stratul  de  apă  subterană  se  găseşte  la  adâncimea  de  8  m  de  la  CTS. 
Temperatura interioară convenţională de calcul este Ti  = + 20°C. 
Se cere să se determine rezistenţele termice specifice corectate pentru: 
•  peretele exterior între cotele ­3,20 şi ­l ,30 m; 
•  peretele  interior,  spre  umplutură,  pe  înălţimea  H  =  3,05  m,  între 
cotele ­3,20 şi ­0,15 m (axa geometrică a plăcii de peste subsol); 
•  placa  inferioară  a  subsolului,  cu  luarea  în  consideraţie  şi  a  punţilor 
termice  create  prin  întreruperea  stratului  termoizolant  orizontal  în 
dreptul  pereţilor  interiori  structurali  (beton  armat  ­  25  cm)  şi 
nestructurali (zidărie din BCA ­ 10 cm). 
Alcătuirea elementelor de construcţie în contact cu solul este următoarea: 
Pereţi interiori şi exteriori 
► tencuiala  2 cm  λ  = 0,93 m 2 K/w 
► beton armat  25 cm  λ  = l,74m 2 K/w 
► plăci tip PB 160  5 cm  λ  = 0,05 m 2 K/w 
► zidărie cărămizi pline  6,5 cm  λ  = 0,80 m 2 K/w 
Placa inferioară a subsolului 
► beton armat  10 cm  λ  = l,74m 2 K/w 
► plăci tip PB 160  4,5 cm  λ  = 0,05 m 2 K/w 
► mortar de ciment  5,5 cm  λ  = 0,93 m 2 K/w 

1) Determinarea rezistenţelor termice unidirecţionale 
•  Pereţi exteriori şi interiori 

•  Placa inferioară a subsolului
2) Determinarea rezistenţelor termice corectate 
a)  Pereţi exteriori 
Se consideră        Z = 1,90 m (3,20 ­ 1,30 = 1,90 m) 
h = 2,00 m (1,90 + 0,10 = 2,00 m) 

Din tabelul 11 se extrag următoarele valori, pentru h = 2,00 m şi R3  = 
l,38m 2 K/w ≈ 1,371 m 2 K/w . 
•  pentru R2  = 1,75 .................. R'3  = 1,89 
•  pentru R2  = 2,75 .................. R' 3  = 1,77 
Se interpolează, pentru R 2  = 2,633 m 2 K/w 

R'3  = 1,77 + (1,89 ­ 1,77)(2,75 ­ 2,633) = 1,78  m 2 K/w 

Această rezistenţă termică este aferentă unei suprafeţe: 
A3  = 2 x 10,55 x 1,90 = 40,09 m 2 

b)  Pereţi interiori 
Se utilizează valorile R'3  din tabelul 15 ­ pentru R3  = 1,38 m 2 K/w 

•  pentru H   = 2,80 m şi R2  = 2,55   R'3  = 10,27 m 2 K/w 

■    = 2,80 m şi R2  = 3,55    R'3  = 10,21 m 2 K/w 
•  pentru H   = 3,20 m şi R2  = 2,55   R'3  = 10,93 m 2 K/w 
= 3,20 m şi R2  = 3,55   R'3  = 10,86 m 2 K/w 
•  pentru H   = 3,05 m şi R2  = 2,55   R'3  = 10,682 m 2 K/w 
= 3,05 m şi R 2  = 3,55   R'3  = 10,616 m 2 K/w 
•  pentru H   = 3,05 m şi R2  = 2,659 R'3  = 10,674 m 2 K/w 

Rezultă deci R'3  = 10,672 m 2 K/w 
La capete, pe lungimi de câte 2 m, rezistenţa termică se reduce la 
jumătate: 
R'3  = 5,337 m 2 K/w 
Rezultă următoarea valoare medie: 

Această rezistenţă termică este aferentă unei suprafeţe: 
A3  = 10,55x3,05 = 32,18 m 2
 c) Placa inferioa.ă a subsolului 
Se extrag din tabele următorii coeficienţi Ψ (prin interpolare): 

►pe conturul exterior (tabel 11)  Ψ2 = 0.337 w/(mK) 

►pe latura dinspre interior (tabel 15)  Ψ2 = 0.034  ­"­ 
►pe latura dinsre subsolul  Ψ2 = 0,393  ­"­ 
neâncălzit (tabel 17) 
►la pereţi interiori din beton armat  Ψ2 = 0,033  ­"­ 
de 25 cm grosime (tabel 18) 
►la pereţi interiori din BCA  Ψ2 = 0,012  ­"­ 
de 10 cm grosime (tabel 18) 

Se calculează lungimile aferente şi produsul  Σ (/Ψ)   : 
0,337 x 2 x 10,55  ...............................................  = 7,111 w/K 
0,034 x 10,55 ........................................................... = 0,359  ­"­ 
0,393 x 10,55 ........................................................... = 4,146  ­"­ 
2 x 0,033 x 18,40  .................................................. = 1,214  ­"­ 
2 x 0,012 x 20,00  .................................................. = 0,480  ­""­ 
___________________ 

Σ (/Ψ)   = 13,310 w/K 
Se adaugă suplimentul pentru pereţii interiori amplasaţi pe o fâşie de 2m 
adiacentă pereţilor exteriori: 

Σ (Ψ/)  = 13,310 ­ 0,034x2x2 + 0,066 x2x2 + 0,024 x2x2  =   13,806  w/K 

Rezistenţa termică specifică corectată: 

Această rezistenţă termică este aferentă unei suprafeţe: 
A2  = 10,55 x 10,55 = 111,30 m 2
 TABELE 

■  COEFICIENŢII LINIARI DE TRANSFER TERMIC (Ψ) 
■  TEMPERATURI SUPERFICIALE MINIME (Tsi min) 

1)  Placă pe sol ­ fără termoizolaţie 
2)  Placă pe sol ­ fără termoizolaţie 
3)  Placă pe sol ­ cu termoizolaţie orizontală 
4)  Placă pe sol ­ cu termoizolaţie orizontală 
5)  Placă  pe  sol  ­  fără  termoizolaţie  orizontală,  cu  soclul  termoizolat  la 
exterior 
6)  Placă  pe  sol  ­  fără  termoizolaţie  orizontală,  cu  soclul  termoizolat  la 
exterior 
7)  Placă  pe  sol  ­  cu  termoizolaţie  orizontală,  cu  soclul  termoizolat  la 
exterior 
8)  Placă  pe  sol  ­  cu  termoizolaţie  orizontală,  cu  soclul  termoizolat  la 
exterior 
9)  Placă  pe  sol  ­  cu  termoizolaţie  orizontală,  cu  soclul  termoizolat  la 
interior 
10)  Placă  pe  sol  ­  cu  termoizolaţie  orizontală,  cu  soclul  termoizolat  la 
interior 
11)  Subsol încălzit, parţial îngropat 
12)  Două subsoluri încălzite, suprapuse 
13)  Spaţiu subteran încălzit, complet îngropat 
14)  Subsol neîncălzit, parţial îngropat 
15)  Subsoluri parţiale ­ subsol încălzit 
16)  Subsoluri parţiale ­ subsol neîncălzit 
17)  Subsol încălzit + subsol neîncălzit 
18)  Pereţi interiori pe sol 

LEGENDĂ 
a  Beton armat 
b  Zidărie din cărămizi 
c  Zidărie din blocuri B.C.A 
e  Termoizolaţie λ = 0,05 W/(mK) 
f  Pământ 
g  Mortar 
i  Fundaţie sau grindă (eventual)