Beruflich Dokumente
Kultur Dokumente
Cultura
Termenul a fost preluat din limba latina, unde avea intelesul de ,,cultivare a paman-
tului, cat si a spiritului”, de formare a spiritului si a sufletului, de instruire si de modelare a
personalitatii. Analogia dintre agricultura si cultura are drept baza ideea de modificare a
naturii, atat a celei exterioare, cat si a celei interioare, a facultatilor interioare ale omului, pe
care educatia este chemata sa le transforme din potentialitati in realitati.
In secolul XX s-au multiplicat definitiile culturii, cand fenomenul culturii a intrat in
atentia invatatilor si ajunge la o inglobare a tot ceea ce este cultura umana.
In diferite tari s-a ajuns la utilizarea in sens diferit a culturii si civilizatiei. In seco-
lul XX, in Franta cultura insemna o sfera ampla care contine cultura ca pe o componenta a
sa. In Germania i s-a acordat o sfera mai larga culturii (spiritual) si civilizatia este doar o
componeta materiala (tehnica si economica).
In USA, cei doi termini sunt utilizati cu aceeasi semnificatie ca a lui Hantington
(,,ciocnirea civilizatiei”, in care confunda civilizatia cu cultura), desemnand in mod global
modul de viata al unui popor.
Romania este la fel ca Germania, se pune accent pe spirit. Blaga si Tudor Vianu merg
pe traditia germana.
Termenul de civilizatie a fost construit in epoca moderna, prin derivarea lui din cu-
vintele latine: civis, civitas, civilis, civilitatis, avand ca sensuri: cetateanul care traieste in
societate sau in stat. Cetateanul trebuie sa dispuna de calitati prin care se conformeaza re-
gulilor de conduita. Pornind de la acest sens, civilizatia inseamna educarea cetateanului
pentru comprtarea lui adecvata (bune maniere, politetea in viata civila). Pe langa sensul
antropologic, civilizatia a avut in intelesul ei primar, reglementarea relatiilor sociale prin
norme si institutii, cat si organizarea societatii prin exigente diverse (ex: igiena). In secolul
Luminilor (in Franta) acest termen era opus barbariei si desemna stapanirea rationala asu-
pra naturii, progresul cunosterii si al moravurilor. Civilizatia era opusa naturii, era rezulta-
tul modificarii naturii. Se mentine ideea ca elementele spirituale ale naturii se regasesc in
natura (ex: elementul de bunatate), de unde sunt preluate si invatate. In acest sens, civiliza-
tia este un studiu modern al cunoasterii.
In Germania, notiunea de civilizatie a fost valorizata, fiind asociata cu formele ex-
terioare ale vietii (reguli impuse). Cultura a fost asociata cu interioritatea, ce tine de suflet,
cu suma activitatilor spirituale.
Universalismul francez este respins de Vico si Herder; ultimul induce conceptul de
spirit al poporului (volkgeist) si spirit al timpului (zeitgeist), pentru a defini culturile in spa-
tiu si timp.
In Germania, viziunile evolutioniste vad lumea in evolutie. Opereaza cu ideea unei
comunitati etnice, ce difera de la o comunitate la alta. Defineste cultura ca o caracteristica
nationala ce difera de la un popor la altul, to ceea ce tine de specificul national.
Exista 164 definitii ale culturii.
Impreuna cu Klug Hon, Kroeber da o definitie: cultura consta din modele implicite si
explicite pentru comportari acumulate si transmise prin simboluri, incluzand si realizarile lor
in unelte. Miezul esential al culturii consta din idei traditionale aparute si selectate istoric
si din valorile care li se atribuie.
Sociologul American Norman Goodman explica fenomenul cultural prin sinteza din-
tre aspectele materiale si non-materiale ale vietii. Cultura materiala reprezinta creatii con-
crete si tangibile, manifestari fizice ale vietii (ex: masini, avioane, imbracaminte, locuinte).
Cultura non-materiala reprezinta creatiile simbolice care nu au functie practica directa (com-
ponente cognitive, idei, cunostinte, opinii, imagini, reprezentari – elemente definitorii).
Componente axiologice (sfera a eticii) – valori, idei abstracte despre ceea ce o societa-
te crede ca este bun, corect si placut. Valorile asigura baza pe care judecam actiunile sociale.
Componente normative – norme, reguli, care structureaza comportamentul individu-
lui in societate, obiceiuri, conventii curente ale vietii, moravuri, norme assimilate social, ta-
buuri si legi (norme ale autoritatii publice). Normele reprezinta cultura ideala, iar comporta-
mentele cultura reala.
Componente simbolice – semnele naturale (aer, foc etc.), simbolurile (semne conven-
tionale asimilate prin educatie si care dobandesc sens prin consens social), limba (ansamblu
de simboluri construit social) si gesturile (formele non-verbale de comunicare).
Comunicarea este element central al culturii. Comunicarea este alcatuita din ansam-
blu de limbaje si sisteme de semne (antropologice, istorice, sociologice, tehnice, simbolice si
psihologice).
Un flux de mesaje si raspunsuri prin care membrii unei societati modeleaza un sistem
de reguli prin care se raporteaza unii la altii la context si la sensul actiunii sociale. Intre cul-
tura si comunicare este o relatie de imanenta, pentru ca omul traieste intr-un univers creat
de sine insusi, numit cultura; acest univers omul il creaza prin activitatile sale. Acest uni-
vers este alcatuit din obiecte fizice produse de om, prin care isi satisface nevoile materiale si
din obiecte spirituale cu functie simbolica – omul isi tezaurizeaza cunoasterea si confera un
sens vietii.
Componetele materiale: bunuri si unelte.
Componetele simbolice: limbaje, sisteme de semne (desene rupestre, limbi naturale etc.)
Cele 2 registre reproduc structura duala a subiectului trup si suflet, nevoi materiale si
aspiratii ideale; comportamentul practic-simbolic, ratiune instrumentala si sensibilitate ar-
tistica; bunuri-valori; util-gratuit, fara a stabili o izomorfie intre cei 2 termeni.
Creatiile meteriale sunt facute cu ajutorul componentei spirituale.
Comunicarea este prezenta in chip intrinsec in ambele domenii, in regsitrul activitati-
lor ce urmaresc tinte instrumentale, cat si in domeniul activitatilor expresiv-simbolice. Co-
municarea este liantul care leaga cele 2 domenii si uneste oamenii in grupuri, etnii, state,
culturi si blocuri de civilizatie.
Dualitatea structurala o regasim si in spatiul comunicarii: limbajele umane indepli-
nesc o dubla functie: instrumentala si simbolica.
Facultati specifice care definesc conditia umana:
- capacitatea de creatie
- facultatea de a cunoaste si de a crea prin utilizarea simbolurilor, unelte prin care
modifica natura si de a institui reguli de organizare sociala, potrivit unor valori si idealuri.
Toate se produc prin comunicare.
Ca si cultura, comunicarea reprezinta un atribut specific, de ordin antologic pentru
existenta umana, caci intregul univers al culturii este un rezultat cumulativ al formelor de
expresie si de comunicare pe care omul le-a inventat si experimentat de-a lungul istoriei.
Comunicarea este un factor constitutiv al culturii, un factor definitoriu si structural
fara de care nu putem intelege cultura interioara a subiectului formata din scheme mentale,
valori, norme si nici cultura obiectiva a societatii.
Domeniile majore ale culturii (religia, stiinta, arta, morala si toate formele de expri-
mare simbolica) pot fi privite ca forme specifice de comunicare. Religia este o tentativa de a
asigura comunicarea dintre om si Divinitate, prin texte fondatoare, mituri, rituri, simboluri
si institutii religioase. Stiinta, ca demers rational si specializat de cunoastere, este o incer-
care a omului de a descifra si cunoaste tainele naturii si de a le traduce in limbaj.
Educatia, ca sistem cultural central, este in esenta modalitatea de a comunica noilor
generatii achizitiile practice acumulate si cele spirituale (experienta umana, tezaurul cu-
noasterii).
Arta construieste universuri imaginare si comunica prin ele stari sufletesti, emotii,
idei si mesaje complexe despre conditia umana.
Calinescu: ,,Poezia este un mod ceremonial de a arata irationalul…”. Nevoia omului
de a atinge originea universului, lumii.
Concepte: sens, irational – ale artei.
Arta, in sens universal, este un mod de a incifra simbolic experiena umana si de a co-
munica un mesaj care sa produca n subiectivitatea privitorilor o emotie nepractica. Se carac-
terizeaza prin lipsa de practica, utilitate; de aceea este greu de inteles.
Functia simbolica – baza unitatii dintre cultura si comunicare.
Cultura + comunicare = pereche conceptuala in toate stiintele care cerceteaza condi-
tia umana.
Istoria comunicarii si mijloacelor de comunicare interfereaza profound cu istoria cul-
turii. Un nou mijloc de comunicare instituie noi comportamente culturale si o noua imagine
asupra lumii. Intre cultura si comunicare, in procesul de antropogeneza, nu putem pune sem-
nul de egalitate.
Sfera comunicarii, care acopera registrul practic, este mai larga decat sfera culturii.
In realitate, specialistii spun ca cultura + comunicarea formeaza un cuplu si nu se explica
nici una fara cealalta, nu sunt perfect etanse si nici nu se pot situa in planul reflexiilor para-
lele. Prin corespondenta analogica, cele 2 domenii interefereaza si sunt considerate 2 noti-
uni in oglinda, 2 aspecte ale vietii umane ce se pozitioneaza reciproc. Acestea intervin in ra-
porturile dintre individ si societate si au o functie majora. Raportul cultura-comunicare este
interpretat in mod diferit, in functie de sensurile celor 2 notiuni.
Comunicarea = producerea si interpretarea semnelor, fiind o actiune ce intemeiaza
universul cultural ca univers al semnelor.
Omul isi construieste relatia cu lumea obiectelor si cu natura prin intermediul relatii-
lor complexe cu semne, prin interactiunea obiectelor in contextul carora se realizeaza si
fixeaza semnificatii conferite naturii si realitatii. In aceste relatii,omul foloseste un sistem
de semne care ajung sa creeze o realitate secunda, numita cultura. Aceasta, umanizata, este
creata prin intermediul functiei simbolice, pe care omul si-a amplificat-o continuu, inven-
tand in permanenta noi forme simbolice. Chiar functiile strict practice ale limbajului natu-
ral se exercita prin functii simbolice.
Baza unitatii cultura-comunicare este functia simbolica. Doua prejudecati comune ar
trebui preintampinate pentru a intelege semnificatiile comunicarii in relatie cu formele de
creatie culturala:
- reduce comunicarea umana la formele ei lingvistice, pierzand din vedere formele
non-lingvistice
- prin comunicare transmitem un continut preexistent actului comunicational, ela-
borat anterior si este indiferent fata de forma comunicarii
Conduce la ideea: comunicarea este forma si cultura este continutul; idée gresita.
Eroarea este facilitata pentru ca in limbajul usual asociem comunicarea cu mijloacele
de comunicare.
Forma si continutul sunt impreuna.
Codurile, ideile si cunostintele, care formeaza comunicari lingvistice, exista fixate in
limba, de unde sunt actualizate prin discursuri, conversatii. Gandirea nu este anterioara si
independenta de limba, ele fac corp comun, intr-o unitate indistructibila.
Comunicarea care se transmite prin limba nu se poate comunica decat, aproximativ,
prin forme non-lingvistice. Foecare limbaj are o competenta comunicationala diferita. In ar-
ta, continutul si forma nu pot fi despartite, formeaza o unitate, pentru ca inseamna acelasi
lucru.
Comunicarea non-verbala constituie modul permanent al realatiilor sociale, suportul
si mediul in care se desfasoara comunicarea. A trai inseamna a comunica. Omul comunica
prin intreaga sa fiinta. Nu putem sa nu comunicam.
Omul este singura fiinta care utilizeaza 2 tipuri de comunicare: - digitala
- analogica
- ideea ca universul culturii este alcatuit dintr-un limbaj de semne s-a transformat in
principiu
Semiotica = o disciplina integratoare, o meta-stiinta si o metoda care ofera instru-
mente analitice celorlalte discipline
= un domeniu de cercetare in continua expansiune; este vazuta ca o etapa
in procesul de unificare a stiintei; este definita ca o stiinta generala a semnelor
Studiul semioticii se afla in simboluri, in faptul ca ele implica procese de semnificatii
si comunicari.
Semiotica – a cunoaste o accentuata diversificare si specializare. Exista o gama de
simboluri, in functie de decupajele si segmentarile pe care semioticienii le aplica lumii semne-
lor.
Abordarea culturii
Un sistem de semne si practici semnificante prin care omul isi codifica experienta si o
transforma sincronic si diacronic.
Cultura apare ca un sistem de limbaje, simboluri si semnificatii integrate intr-un pro-
ces de comunicare.
Lingvistul Ferdinand de S. – constructia unui discurs = semiologie (limba poarta cea
mai mare semnificatie) = stiinta care studiaza viata semnelor in sanul vietii sociale.
Lingvistica = componenta cea mai insemnata.
Existenta umana si in special viata culturala constau in buna masura in invatarea,
utilizarea si interpretarea semnelor.
Juri Lattman = cultura este un mecanism semiotic de codificare, acumulare, pastrare
si tarnsmitere a informatei prin semne. Din aceeasi perspectiva, el defineste cultura drept su-
ma a informatiilor cu mijloacele de organizare si pastrare a acestora.
Existenta sociala, spune el, reprezinta atat un consum de valoare materiala, dar si
un proces si o nevoie de acumulare si pastrare a cunostintelor. Lupta pentru existenta este
lupta pentru informatie si acumularea ei.
Cultura este tocmai acest organism de organizare si codificare a informatiei. Cultura
face posibila traducerea informatiei, printr-un anumit cod. Cultura poate fi privita ca o su-
ma de limbaje, sisteme, texte prin care are loc traducerea non-sensului in sens, a non-textului
in text.
Levi Strauss defineste cultura sub raport antropologic: ca suma de reguli, norme,
coduri, restrictii aplicate vietii umane. Unde apar reguli, apare cultura prin opozitie cu na-
tura (lipsita de reguli).
Humberta Echo s-a impus prin lucrari ca semiotician; semiotica studiaza procesele
culturale ca procese de comunicare.
Concepte specifice:
Semnul = o realitate sensibila (obiect, fapt, imagine), care se refera la o alta realitate,
diferita de sine.
Semnul tine locul altei realitati reale, imaginare sau concepute, iar dupa Pierce, sem-
nele sunt realitati contradictorii pentru orice unesc o componenta materiala si una ideala (au
caracter dual).
Pentru Ferdinand de S. semnul lingvistic nu uneste un lucru cu un nume, ci un con-
cept cu o imagine acustica, adica un semn sonor cu o imagine mentala si semnificantul nu
este un obiect exterior, ci conceptul care este un construct cultural.
Pierce vede un modul triadic referitor la semne intre reprezentant (semn) si obiect, se
impune interpretantul.
Echo despre cod: orice sistem de simboluri, care printr-o conversatie predabila este
destinat sa reprezinte si sa transmita o informatie de la o sursa la un punct de informatie.
Codul este o conversatie sedimentata istoric si acceptata de o comunitate determinata. Unes-
te o componenta materiala si una spirituala; este perceptibil ca un sens.
Codul este alcatuit din reguli, convingeri si norme de comunicare, fixate istoric si
acceptate de o realitate culturala.
Echo stabileste mai multe tipuri de coduri: naturale si spintane/complexe – culturale,
elaborate in mod artificial.
Tipuri
- codurile comunicarii animale = zoo-semiotica
- codurile olfactive
- codurile tactile
- codurile gustului
- codurile medicale – semiotica medicala
- codurile gestuale (mers, gesturi etc.)
- codurile muzicale (limbaj formalizat)
- codurile limbajelor naturale (mijloacele secunde in interiorul limbii)
- rituri, simboluri, religii
- limbje coregrafice
- artele plastice
- codurile secrete
- codurile culturale
- codurile stiintei, politicii si filosofiei
- codurile de organizare sociala (familia)
- codurile comunicarii de masa
In prima situatie, opera are o originalitate maxima. Este alcatuita total imprevizibil,
iar experienta estetica a receptorului este insuficienta pentru a-l ajuta sa recepteze opera.
Redundanta este zero, mesajul este neinteligibil.
In cea de-a treia situatie redundanta este maxima si informatia estetica noua este ze-
ro. Opera nu are originalitate. Mesajul , banal, dar inteligibil.
Paradosul axiologic al artei consta (dupa Radu Cezar) in faptul ca originalitatea si
accesibilitatea se afla intr-un raport invers proportional. Aceasta schema pune in evidenta
faptul ca originalitatea operei si accesibilitatea (conditia receptarii) sunt surse si constitu-
enti de valori estetice, sunt intr-un raport de opozitie. Fiecare exista in conexiune cu cela-
lalt, dar functioneaza in opozitie si in dauna cu celalalt.
Din perspectiva esteticii informationale (Abraham Moles) se spune ca, pe masura ce
creste, cantitatea de informatie si gradul de originalitate al operei, creste si dificultatea re-
ceptorului de a o descifra.
Pe masura ce aceste caracteristici se diminueaza, creste si gradul de redundanta al
operei. Exista o limita de care autorul trebuie sa tina seama pentru a fi inteles: exista niste
praguri receptive de care trebuie sa tina cont, de ansamblul de conventii artistice asimilate
de public si de contextul cultural si spiritual.
Echilibrul dintre opera si receptor este fecund atunci cand opera aduce elemente, dar
nu depaseste orizontul de asteptare.
Din schema de mai sus rezulta 2 tendinte:
1. duce spre o productie de serie, de tip industrial, care genereaza opere accesibile si
banale, care nu depasesc orizontul de asteptare al receptorului. Este tendinta culturii de
consum, numita kitschizare a culturii
2. dominata de cautarea originalitatii, de profesionalizarea creatiei artistice, de in-
stituirea operei ca unicat si tendinta autorilor de a complica mereu formule, tendinta de her-
metizare
Accesibilitatea este o notiune ce exprima raportul complex dintre opera si receptor.
Depinde atat de codurile operei, cat si de distanta dintre expresie si semnificatie. Este un
fenomen istoric si de relatie, ce presupune o dihotomie intre opera si cititor.
Exista caracteristici diferite ale procesului de receptare:
- este cel mai important moment al comunicarii artistice, pentru ca prin intermediul
sau opera isi realizeaza functiile sale complexe. Prin teorie se scoate in evidenta importanta
receptorului si s-a descoperit faptul ca in cazul comunicarii artistice, ca si in alte situatii co-
municationale, avem de-a face cu un mesaj post-semantic si ambiguu, reprezentat in modali-
tati diferite.
Receptarea devine un proces complicat, pentru ca opera este purtatoare de semnifi-
catii diferite; ea poate fi interceptata diferit, suporta lecturi diferite, iar orice interpretare
este inteleasa ca o recreare a operei.
Orice mesaj este elaborat in vederea unei comunicari; el vizeaza un public-tinta. Ope-
ra se transforma, prin receptare, in obiect pentru altii.
Procesul de creatie se inchide odata cu desavarsirea operei, dar fenomenul artistic mai
continua prin receptori. Opera intra in circuitul social si comunicational, facand receptorii sa
participe. Putem sublinia faptul ca receptarea este un proces activ, este o forma de activi-
tate umana, care presupune procese inlantuite:
- perceptia psiho-fizica a operei
- trairea estetica (este pura, dezinteresata)
- intelegerea si interpretarea ei
- judecata de gust si de valoare
Receptarea reproduce, in ordine inversa, structura activitatii creatoare. Exista proce-
se si structuri izomorfe ale creatiei si ale receptarii.
Creatorul este subiectiv, opera se caracterizeaza prin talent si maiestrie, prin indefi-
nibil. Mesajul este ambiguu. Receptorul decodifica masajul, dar in mod personal, pentru ca
dispune de un sistem de motivatii si interese, are o capacitate de a recepta si descifra si este
inzestrat cu un anumit gust artistic. Receptarea este activa, iar receptorul este un partener
de dialog.
II. Umberto Echo a lansat ideea de opera deschisa. Dupa teoria sa, deschiderea se-
mantica a operei inseamna proprietatea fundamentala a receptarii estetice. Opera este con-
ceputa ca o rezerva de sensuri. Consumul, perceperea operei presupune un consum de ordin
estetic, deschis, care se imbogateste in permanenta.
Dupa Echo, exista o deschidere de gradul I, caracteristica oricarei orientari estetice
(opere realiste si clasice grecesti).
Deschiderea de gradul II este caracteristica operelor avangardiste si post-avangardis-
te, care sunt construite ambiguu in mod deliberat, astfel incat receptorul este solicitat sa co-
laboreze cu opera. Perceptia activeaza intregul bagaj de experienta al receptorului. O opera
bogata este aceea care suporta cat mai multe interpretari si satisface cat mai multi receptori.
Opera suporta mai multe lecturi posibile, in functie de natura receptorilor si orizon-
tul lor de asteptare. Patrimoniul cultural al receptorului este similar cu orizontul de astepta-
re. Opear mizeaza pe participarea imaginativa a receptorului.
Paul Valery - ,,eu scriu jumatate de poeme, cealalta jumatate o scrie cititorul”
Nici o judecata de valoare asupra unei opere nu este definitiva, pentru ca o epoca no-
ua poate actualiza un aspect al operei, care nu a fost sesizat in epoca in care a fost scrisa
cartea. Opera este deschisa unei suite de interpretari istorice.
Publicul este o comunitate culturala si structurala neomogena; publicul este educat
diferit.
Exista o distanta intre public si opera. Conditia creatorilor este diferita, pentru ca
receptorul este modelat de existenta sa sociala, orientat spre valori materiale. Mijloacele de
comunicare ii formeaza anumite structuri spirituale.
Arta ii solicita amului un comportament personal, subiectiv, creator, calitatile pe ca-
re mediul actual de viata nu le stimuleaza.
In cazul comunicarii artistice, accentul cade pe functia amotiva, sugestiva, conota-
tiva (= ii atribuie sensuri unui obiect).
Mesajul contine posibilitatea de descifrare in diverse modalitati, in functie de campul
semantic istoric, ideologic, cultural, social.
Receptorul are tendinta sa foloseasca codurile tari, cele dobandite din limbajul stiin-
tific, natural. Ele nu se aplica. Exista tendinta de a aplica functii, semnificatii conotative la
cele denotative.
Arta este simbolica prin natura ei.; tehnica a fost considerata ca model al civilizatiei.
Limbajul si unealta sunt 2 facultati in inventii, ce reprezinta principiile generatoare
ale universului cultural si de civilizatie.
Dihotomia limbaj-unealta se regaseste in polaritatea arta-tehnica, precum si in cel de
creatie-productie, unicat-serie, unicitate-standardizare.
In traditia gandirii grecesti arta era considerate ca si creatie, iar tehnica drept plas-
muire in mestesug.
In viziunea lui Platon arta se apropie de mestesug.
Arta este plasmuitoare de lumi si de sensuri.
Autonomia artei este un concept care a fost dezbatut in estetica.
Exceptand aprecierea filosofiei ca dragoste de a cunoaste, s-a spus despre arta ca este
o activitate dezinteresata, ce provoaca o placere dezinteresata si o delectare care nu are lega-
turi in contingent (lumea lucrurilor).
I.Kant spunea ca opera de arta este o finalitate fara scop; artistul produce arta din
necesitatea de a crea.
Mihai Ralea spunea ca arta este o tehnica ce si-a uitat scopul si o activitate creatoa-
re care ne provoaca o placere a artificialitatii; opera de arta este o zamislire artificiala.
Daca arta este nucleul si modelul culturii, atunci modelul artei si paradigmului este
poezia.
Heideger: ,,poezia este rostire intemeietoare a finitei”.
George Calinescu: ,,nici poezia, nici arta, in varietatea genurilor ei, nu pot fi definite
logic si normativ, ci doar descrise empiric”.
Arta raspunde la nevoia fundamentala a sufletului uman de a prinde sensul lumii,
esenta, originea lumii; vrem sa prindem si sa codificam in limbaje simbolice sensul lumii si sa
il comunicam (acesta este sensul artei).
Arta este o forma de comunicare simbolica si o forma fundamentala de comunicare
umana, prezenta in toate epocile istorice; nu exista comunitati umane in care arta sa nu fie o
activitate esentiala.
Acest fapt este o indicatie antropologica: arta este o manifestare organica a conditiei
umane. Arta poate fi inteleasa ca un model (exemplar) pentru comunicarea umana; este lim-
bajul purtator de numeroase sensuri.
Comunicarea artistica este un tip de comunicare distinct, cu particularitati evidente.
Comunicarea artistica se caracterizeaza printr-o utilizare speciala a semnelor si un
limbaj specific.
Semiotica porneste de la ideea ca arta se preteaza unei analize speciale, datorita fap-
tului ca poseda forma si expresie.
Opera de arta poate fi privita sub o dubla ipostaza:
1. ca forma de cunoastere, ca sistem de semnificatii care modeleaza realul, il reconsti-
tuie in plan imaginar si simbolic (arta este o forma de cunoastere, este un mod intuitiv de
cunoastere).
Se poate vorbi despre raportul dintre arta si realitate, dintre arta si viata, de specifi-
cul cunoasterii artistice si de forta imaginilor de a evoca anumite forme ale realului.
Arta este considerate ca o imitatie a naturii, a unor aspecte, fapte, momente din via-
ta reala. Procesul acesta a fost denumit drept transfigurare artistica/estetica a realitatii prin
imagini concret sensibile. (MIMESIS)
Hegel spunea ca arta este o manifestare sensibila a ideii, spre deosebire de manifesta-
rea ei conceptuala.
Manifestarea sensibila a ideii – punerea in forma a ideii.
Ideea si forma fac corp comun!
1. Opera de arta nu mai este un simplu obiect material sufucient siesi, cu un compo-
nent al unui proces specific de comunicare, unde indeplineste functia de purtator-transmita-
tor de informatie.
2. Opera poate fi analizata ca un limbaj specific, iar caracteristicile generale ale artei
pot fi relevate prin analiza particularitatilor limbajului specific.
3. Limbajul artistic constituie suportul material indispensabil in analiza artei, este
modul ei fundamental de existenta. Limbajul nu este un simplu vehicul de informatie, ca in
stiinta, ci este chiar corpul viu al artei, este materialul de constructie al acesteia. Mesajele
artistice realizate in arta depind decisive de modul de organizare al expresiei, de limbaj, de
codul semnelor.
Abordarea artei ca limbaj s-a impus odata cu mutatiile survenite in conceptiile asu-
pra limbii; astfel, rationalismul clasic considera ca gandirea este o activitate autonoma, in-
dependenta de limba. Limba este instrumentul prin care se exercita gandirea.
Noile teorii au demonstrat ca gandirea nu exista separate de limba. Ea este modelata
si structurata de limba.
Teza fundamentala emisa de Saphir si Whorf: reprezentarile asupra lumii depind de
structura limbajului.
Cercetarile etnologice au demonstrat ca limba este un mod de constituire a experien-
tei, a imaginii asupra realitatii, astfel ca limbile decupeaza in mod diferit realitatea si pro-
duc reprezentari diferite asupra lumii.
Teza privind dependenta viziunii asupra lumii de structura limbii are o aplicatie ma-
jora in cazul artei.