Sie sind auf Seite 1von 5

Curs 1

Definiţia farmaciei, a noţiunii de farmacist

Farmacia - ansamblu de cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice implicate în fabricarea,


controlul, conservarea şi eliberarea medicamentului.
Cuvântul “FARMACIE” provine din limba gracă unde prin “pharmakon” se înţelege
leac, remediu, medicament, dar şi otravă

Farmacist - profesie liberă, socială, care nu poate fi concepută fără pacient; pe


care trebuie să-l ajute, respecte şi să-l sfătuiască. Aceste obligaţii stau la baza exercitării
profesiei de farmacist.
Pentru pacient farmacistul reprezintă omul medicamentului, cel care eliberează
produsul pentru al vindeca.

Principalele obiective ale activităţii farmceutice:


- prepararea, păstrarea, eliberarea medicamentelor conform Farmacopeei Române în
vigoare precum şi a standardelor internaţionale;
- eliberarea medicamentelor şi a celorlalte produse parafarmaceutice autorizate şi/sau
înregistrate la MINISTERUL SĂNĂTĂŢII în conformitate cu dispoziţiile în vigoare;
- asigurarea informării corespunzătoare şi sfătuirea pacientului;
- urmărirea efectelor medicamentului în timpul tratamentului.
Farmacia este o instituţie sanitară a cărui obiect de activitate este prepararea,
conservarea, eliberarea medicamentelor şi a altor produse farmaceutice de uz uman,
respectiv uz veterinar, produse igienocosmetice şi tehnicomedicale.
Uzual, unităţile farmaceutice sunt organizate ca şi societăţi comerciale cu răspundere
limitată.

1
După specificul activităţii:
A. farmacii publice de circuit deschis: este unitatea sanitară care asigură asistenţa în
ambulatoriu a populaţiei cu medicamente, produse igienico-cosmetice, dispozitive
medicale, plante medicinale şi produse din plante medicinale, suplimente alimentare şi în
care se execută prescripţii magistrale şi oficinale. Medicamentele de uz veterinar pot fi
deţinute în condiţiile legii. Farmacia poate elibera medicamente şi dispozitive medicale
pe condici de aparat pentru dispensare medicale de întreprindere, şcolare şi din cluburi
sportive.
a) urbane
Înfiinţarea unei farmacii în mediul urban se face în funcţie de numărul de locuitori, după
cum urmează:
- în municipiul Bucureşti, o farmacie la 3.000 de locuitori;
- în oraşele reşedinţă de judeţ, o farmacie la 3.500 de locuitori;
- în alte oraşe, o farmacie la 4.000 de locuitori.
b) rurale
În mediul rural se vor înfiinţa farmacii, de preferinţă lângă sediul unităţilor sanitare, iar
activitatea farmaceutică se poate desfăşura în unitatea farmaceutică care poate deservi
una sau mai multe comune.
B. farmacii de circuit închis: asigură asistenţa cu medicamente pentru bolnavii internaţi
în spitale şi sanatorii.
Prin excepţie de la criteriul demografic enunţat mai sus, se pot înfiinţa farmacii în gări,
dacă nu există o farmacie în imediata apropiere, şi în complexurile comerciale de mare
suprafaţă. Datele statistice necesare stabilirii raportului număr de locuitori/farmacie vor fi
solicitate de către colegiul farmaciştilor judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, de
la serviciul de evidenţă informatizată a populaţiei.

2
Amplasarea farmaciei
Farmacia - conform normei din 11/09/2001, privind înfiinţarea şi autorizarea
unităţilor farmaceutice, unităţile farmaceutice de distribuţie vor fi amplasate în clădiri
adecvate, la parter, cu acces direct din artera de circulaţie. Nu este admisă amplasarea
acestora în spaţii cu destinaţia de locuinţă.
Este interzisă amplasarea farmaciei în barăci de lemn, aluminiu, garaje şi în
apartamente cu destinaţie de locuinţă.
- asigură condiţii de securitate atât pentru personal cât şi pentru
medicamente;
- atmosfera din farmacie este profesională, calmă realizandu-se astfel cadrul
optim pentru realizare comunicării farmacist – pacient;
- spaţiul farmaciei va fi compartimentat în concordanţă cu activitatea
desfăşurată astfel încât să se asigure fluenţa activităţii în vederea creşterii randamentului.
Interiorul farmaciei este organizat corespunzător operaţiilor care se derulează şi
diferă de tipul farmaciei. În incinta spitalelor în cadrul cărora funcţionează farmacii ca
secţii ale acestora nu este permisă înfiinţarea farmaciilor publice (de circuit deschis).

Componentele unei farmacii:


Oficina – farmacia propriu-zisă, compartimentul de eliberare a medicamentului; locul
unde farmacistul vine în contact cu publicul;
- se eliberează medicamente magistrale, oficinale şi produse parafarmceutice.
Amenajarea oficinei se va face într-un mod cât mai plăcut pentru a favoriza
eliberarea medicamentului. Medicamentele vor fi aranjate doar în partea de oficină
rezervată farmacistului şi colaboratorilor lui. Nu se expun medicamentele în vitrine sau
rafturi exterioare pentru a nu face publicitate şi pentru a evita ca pacientul să se servească
singur.
Medicamentul nu este considerat o marfă, iar oficina nu trebuie considerată un
loc de comerţ clasic.
Pe rafturi şi în vitrine se vor expune doar medicamentele parafarmaceutice.

3
Oficina trebuie prevazută cu un spaţiu special, separat de restul oficinei numit spaţiu
de confidenţialitate care le permite pacienţilor să discute cu farmacistul probleme
confidenţiale legate de boală sau medicţia pe care o are.
Receptura – încăperea în care se prepară prescripţiile magistrale; în această încăpere
are acces numai personalul de specialitate care lucrează în farmacie; dotarea cu mobilier
trebuie să cuprindă mese de receptură, dulapuri speciale pentru substanţe toxice,
stupefiante, psihotrope şi precursori (Separanda şi Venena) şi dulapuri pentru păstrarea
substanţelor farmaceutice; receptura va fi dotată cu vesela şi cu aparatura de măsură,
necesare pentru prepararea reţetelor magistrale; aparatura va fi verificată metrologic
anual sau ori de câte ori este nevoie.
Laboratorul – este încăperea în care se prepară produsele oficinale elaborate conform
Farmacopeii Române în vigoare; în această încăpere se va amenaja şi masa de analiză.
- laboratorul va fi dotat cu sursă de apă potabilă, gaze, canalizare;
- dotarea cu mobilier va cuprinde mese de laborator, dulapuri şi rafturi destinate
păstrării diviziunilor, ambalajelor de uz farmaceutic şi veselei folosite în farmacie;
- laboratorul va fi dotat cu veselă şi aparatură de măsură, necesare pentru prepararea
produselor oficinale.
În cazul în care spaţiul destinat recepturii este suficient de mare, se poate organiza şi
laboratorul în aceeaşi încăpere.
Compartimentul pentru preparate sterile – este locul unde se prepară
medicamentele oftalmice, preparatele care se aplică pe plăgi, pe arsuri sau pe pielea
sugarilor; medicamente care trebuie să fie sterile.
Încăperea pentru perepararea apei distilate – este camera unde se ţine
distilatorul, suprafaţa ei este de 2/2 m.
Depozitul – locul de păstrare al medicamentelor, substanţelor farmaceutice şi a
produselor farmaceutice. Depozitarea se face pe grupe terapeutice, pe forme terapeutice,
în funcţie de caracteristicile fízico-chimice şi în ordinea seriilor de fabricaţie. Produsele
cu data limită de valabilitate vor fi depozitate separat.
- se vor creea spaţi speciale de depozitare pentru medicamentele
inflamabile;

4
- depozitul va fi dotat cu un sistem de asigurare a temperaturii şi a
umidităţii necesare conservării produselor;
- dotarea cu mobilier va cuprinde rafturi metalice sau din alt material uşor
lavabil şi rezistent la foc şi dulapuri;
- depozitul va fi dotat cu frigider pentru păstrarea medicamentelor care
impun condiţii de păstrare speciale;
- depozitul va cuprinde spaţii sau dulapuri destinate păstrării produselor
toxice, stupefiante şi psihotrope, amenajate conform legislaţiei specifice.
Grupul social - va cuprinde vestiar, spălător şi toaletă.
Biroul farmacistului-şef.