Sie sind auf Seite 1von 11

Curs SUINE nr 4

ŞEDINŢĂ DE INFORMARE-DEZBATERE PRIVIND


MODALITATEA DE ABORDARE A DISCIPLINEI
“MANAGEMENTUL CREŞTERII SUINELOR“

- SISTEME DE EXPLOARE A SUINELOR –

SPECIALIZAREA ZOOTEHNIE 2021-2022

1
SISTEME DE EXPLOATATII ALE SUINELOR

Cererea mereu crescândă de carne pentru consumul uman a determinat şi o


diferenţiere în timp a sistemelor de exploataţii în creşterea animalelor. În creşterea suinelor,
diferenţierea acestor sisteme de exploataţii a cunoscut o evoluţie oarecum asemănătoare cu
cele de la alte specii de animale domestice, fiind condiţionată în special de posibilitatăţile de
cultivare rentabilă a furajelor concentrate.
Prin urmare, elementul determinant l-a constituit şi îl constituie cererea mereu
crescândă de carne de suine, produs animalier de mare importanţă pentru echilibrarea proteică
şi energetică a hranei umane.
Pentru început a predominat, o lungă perioadă de timp, creşterea extensivă a suinelor,
îndeletnicire care a contribuit oarecum la îmbunătăţirea alimentaţiei umane, precum şi la
limitarea migraţiilor populaţiilor umane - elemente precursoare de civilizaţie. În aceste
exploataţii condiţiile de întreţinere au fost mai mult improvizare, iar populaţiile de animale
primitive
Ulterior, s-a trecut la mica producţiei; crescătorii apelând la unele practici de selecţie,
alături de amenajarea unor spaţii oarecum specializate pentru categoriile tinere de suine,
asigurându-se şi o furajare ceva mai raţională, cel puţin pentru purceii sugari, scroafele
lactante şi vieri.
În prezent, asistăm la extinderea creşterii semiintensive şi intensive a suinelor în
unităţile specializate, de diferite capacităţi, toate având la bază exploatarea rentabilă a acestei
specii.
Având în vedere cele de mai sus, exploatarea suinelor trebuie să fie intensivă,
indiferent de sistemul de exploataţie adoptat, dependent în general de forma de proprietate,
deoarece nimănui nu-i este permis să crească nerentabil această specie.
Indiferent de gradul de instruire a unui crescător, acesta îşi propune să obţină producţii
din ce în ce mai mari de la animale, într-un timp cât mai scurt şi cu cheltuieli cât mai reduse.
Exploatarea neintensivă a suinelor constituie o risipă de timp şi de mijloace materiale,
indentificându-se cu cunoaşterea biologiei speciei şi cu lipsa de interes a crestorului.
În creşterea suinelor s-au diferenţiat mai multe sisteme de exploataţie, condiţionate de
calitatea materialului biologic, de tehnologiile elaborate şi aplicate la o anumită etapă etc, şi
anume:
- exploataţii extensive;
- exploataţii semiintensive;
- exploataţii intensiv-industriale.

2
Sistemul de exploataţie extensiv

Sistemul de exploataţie extensiv a suinelor s-a aplicat imediat după domesticirea


acestei specii, practicându-se printr-o exploatare ineficientă, cauzată în principal de creşterea
unor populaţii puţin ameliorare şi de lipsa unor investiţii minime. Acesta se mai practică în
unele gospodării personale şi chiar în unele ferme mici în care nu se pune problema
rentabilităţii.
Materialul biologic constă din rase şi populaţii de suine puţin ameliorate, care se
pretează la exploatarea pe păşuni, pe lângă bălţi şi chiar în păduri. Pentru întreţinere se
folosesc construcţii simple, ieftine şi fără amenajţri interioare specifice categoriilor de vârstă,
sau stărilor fiziologice.
În gospodăriile personale, sau în sectoarele anexe ale unor instituţii, se pot amenaja
una sau mai multe spaţii cu boxe pentru fătarea scroafelor, însă bazate numai pe căldura
biologică. Boxele şi padocurile sunt confecţionate din materiale ieftine, locale şi mai rar cu
pardoseala din beton.
Furajarea animalelor se bazează pe reziduuri culinare şi puţine concentrate, la care se
adaugă, pe timp de vară, resurse furajere locale ca: masa verde, colete de sfeclă, iar pe timp de
toamnă-iarnă: dovleci, gulii, cartofi declasaţi de la consumul uman şi ocazional ghindă, jir etc.
Materialul biologic constă din rase oarecum ameliorate însă rezistente la condiţiile de
mediu vitrege, precum şi unii metişi care au la bază rasele autohtone.
Potenţialul productiv al animalelor este utilizat doar parţial; bune rezultate sunt
înregistrate atunci când scroafele sunt date la montă în toamnă, urmând ca fătările să aibă loc
primăvara, aşa încât tineretul să beneficieze de condiţiile de mediu relativ prielnice din
sezoanele călduroase.
Sacrificarea se face la începutul sau în cursul iernii, când animalele au masa
corporală de cca. 130 kg sau mai mult, deci după 10-12 luni de la naştere. În cazul raselor
tardive vârsta de sacrificare se poate prelungi la 15-16 luni.

Sistemul de exploataţie semiintensiv

Sistemul de exploataţie semiintensiv este adoptat de către majoritatea gospodăriilor


populaţiei, de unele sectoare anexă ale unităţilor militare şi de alte intreprinderi economice
(de stat şi particulare).
În aceste categorii de exploataţii se fac unele investiţii, mai ales pentru exploatarea
normală a scroafelor şi întreţinerea adectată a tineretului înţărcat, constând din boxe de fătare-
alăptare, boxe pentru purcei înţărcaţi şi spaţii pentru îngrăşare (adăposturi reamenajate).
Materialul biologic constă din scroafe metise procurate de la unităţi specializate cu
potenţial productiv destul de ridicat. Se pot utiliza şi suinele din rasele: Bazna, Marele alb,
Alb românesc de carne, precum şi metişi dintre rasele Marele alb şi Landrace etc.
Adăposturile se construiesc din materiale locale sau se pot utiliza construcţiile de tip
gospodăresc în care s-au crescut şi exploatat alte specii de animale, urmate de unele amenajări
interioare specifice suinelor. Boxele sunt prevăzute cu alimentare cu apă şi chiar cu
canalizări pentru eliminarea dejecţiilor. Microclimatul se poate regla parţial, bazându-se mai
3
mult pe căldura biologică pe timp de iarnă, iar ventilaţia este pasivă (prin coşuri de aerisire,
prin uşi sau geamuri). Aşternutul, care constă din paie sau alte materiale, nu trebuie să
lipsească de la maternitate şi sectorul de creşă; prin schimbarea acestuia se asigură atât
igienizarea boxelor cât şi atenuarea oscilaţiilor termice.
În aceste exploataţii scroafele sunt utilizate ceva mai raţional, find dirijate la montă de
2 ori pe an (toamna târziu şi la începutul verii) aşa încât fătările să aibă loc primăvara şi la
începutul toamnei, deci cel mult 2 cicluri de producţie pe an.
În prezent, acest sistem de creştere se extinde în gospodăriile populaţiei cu efective
reduse, la nivelul forţei de muncă a unei familii şi ceva mai mari în cadrul asociaţiilor
ţărăneşti.
Scroafele metise, destinate reproducţiei, se pot procura din unităţile de hibridare, iar
masculii numai din unităţile de selecţie (rasă curată), prin intermediul “Asociaţiilor de creştere
a animalelor” constituite la nivel de judeţ sau zonal. În teritoriu, se pot înfiinţa ferme
specializate pentru producerea purceilor înţărcaţi (cu greutatea de 12-15 kg) sau a grăsunilor
(până la 20-30 kg) urmând ca alte unităţi să asigure creşterea şi îngrăşarea suinelor.
Fermele specializate pentru producerea purceilor înţărcaţi pot exploata 30-100
scroafe şi 2-4 vieri de reproducţie, deci forţa de muncă a 1-2 familii. Raza de activitate a
acestor ferme (care livrează purcei la 12-15 kg), se poate limita la o comună, sau la 1-2 sate
din zonele bune cultivatoare de cereale.
Îngrăşarea suinelor se mai poate face în efective reduse, la nivel de gospodărie
particulară (10-15 capete), ca o activitate anexă, dar cu unele amenajări ale adăposturilor
(boxe, padocuri, alimentare cu apă şi canalizare). În cazul în care condiţiile permit condiţii
care ţin de evacuarea dejecţiilor şi de procurarea uşoară a hranei, efectivele pot fi mai mari, de
150-300 porci.
Furajele, specifice categoriei de vârstă, se procură prin asociaţii ale crescătorilor
individuali sau de la stat. Acestea constau din nutreţuri combinate, completate cu furaje
suculente pe timp de iarnă (cartofi, dovleci, sfeclă) şi masă verde pe timp de vară-toamnă
(lucernă verde).
Pentru eficientizarea creşterii, unităţile gospodăreşti pot procura premixuri de la
unităţile specializate, urmând ca cerealele să se producă sau să se procure pe plan local.
Prelucrarea furajelor se poate face cu ajutorul unor mori cu ciocănele de mică
capacitate şi omogenizatoare adecvate.
Foarte bune rezultate se înregistrează prin introducerea încălzirii electrice în
pardoseala boxelor de fătare-alăptare şi în boxele de creştere a purceilor înţărcaţi, care sporesc
indicii de producţie şi reduc pierderile.
Indicatorii de producţie se limitează între 200-250 grame spor mediu zilnic la tineret
şi între 350-450g la porcii graşi, aşa încât masa corporală de 100-110 kg se realizează la
vârsta de 280-290 zile (8,5-9,0 luni).
Prin acest sistem de creştere nu se asigură o ritmicitate constantă pe tot parcursul
anului în ceea ce priveşte livrarea porcilor pentru tăiere, dar constituie o activitate anexă
importantă la nivelul unei gospodării particulare sau asociaţii familiale.

4
Sistemul de exploataţie intensiv-industrial

Creşterea şi îngrăşarea suinelor în sistem intensiv-industrial constituie metoda cea mai


modernă de organizare şi de desfăşurare a activităţii de producţie în vederea obţinerii unor
cantităţi sporite de carne în condiţiile de rentabilitate.
Elementul principal, care dă caracterul industrial al producţiei, este fluxul tehnologic
ce asigură ritmicitate, constanţă şi sincronizare, indiferent de sector şi sezon.
Noţiunea de flux tehnologic înglobează un ansamblu de metode, procedee şi
operaţiuni care sunt înlănţuite într-o anumită ordine, respectând cerinţele organismului
animal, pentru care se folosesc o gamă largă de adăposturi, utilaje şi instalaţii.
În general, se urmăreşte valorificarea întregului potenţial biologic al suinelor, precum
şi utilizarea cât mai raţională a mijloacelor materiale şi a forţei de muncă.

Principiile organizatorice ale sistemului intensiv-industrial


Principiile organizatorice care au stat la baza adoptării sau acceptării sistemului
intensiv-industrial au fost: concentrarea, specializarea, intensivi-zarea, industrializarea şi
integrarea producţiei.
Concentrarea producţiei a avut şi are ca scop creşterea suinelor în unităţile cu
efective relativ mari, în care să se permită folosirea mai raţională a utilajelor, a instalaţiilor şi
a forţei de muncă. Totodată se reduc suprafeţele de teren agricol pentru construcţii şi scad
investiţiile specifice. Pentru ţara noastră, cele mai bune rezultate se înregistrează în unităţile
cu capacitate anuală de producţie între 30-60 mii porci graşi livrabili.
În cazul în care în apropiere sunt unităţi service pentru întreţinerea şi reparaţia
mijloacelor de transport şi a instalaţiilor şi fără a necesita construirea de căi separate de acces,
efectivele optime pot fi şi de 5000 porci livrabili anual (deci cu 250-260 scroafe de
reproducţie).
Principalele dezavantaje ale unităţilor cu efective mari sunt legate de eliminarea şi
prelucrarea dejecţiilor, care nu de puţine ori s-au dovedit a fi costisitoare, precum şi evitarea
sau limitarea unor epizootii.
Specializarea producţiei a apărut ca o necesitate în exploatarea suinelor, concentrând
eforturile într-o anumită direcţie, principală.
Sunt unităţi care au ca sarcină producerea de reproducători în rasă curată (scrofiţe sau
vieruşi), altele îşi aduc contribuţia la înmulţirea acestora, pe când altele produc hibrizi, după
schemele de încrucişare care au întrunit cele mai bune rezultate pentru zona respectivă.
Aceste unităţi au o răspândire mai mult zonală, fiind în concordanţă cu cerinţele pentru
procurarea de reproducători.
Majoritatea unităţilor cresc şi îngraşă suine pentru tăeire; acestea sunt amplasate cu
precădere în zonele cerealiere ale ţării, fiind organizate ca “Societăţi comerciale” cu capital
majoritar de stat.
În condiţiile privatizării, în viitor se preconizează înfiinţarea de unităţi zonale pentru
producera tineretului porcin înţărcat (până la 15 kg), urmând ca îngrăşarea să se efectueze în
ferme separate sau în asociaţii ale crescătorilor de animale, deci unităţi cu circuit deschis de
producţie.
5
Tot pe linia specializării trebuie menţionat că din totalul efectivelor de suine, circa 8%
îl reprezintă rasele curate (cu predominanţă Marele alb), iar cca 92% sunt metişi de diferite
grade.
Intensivizarea producţiei este un pricipiu foarte important şi care se apreciază prin
mai mulţi indicatori sintetici, cum ar fi: purcei obţinuţi pe scroafă/an, purcei înţărcaţi pe
scroafă/an, porci livraţi pe scroafă/an, carne în viu livrată pe m 2 construcţie utilă, consumul de
furaje (kg sau U.N.) pe tona de carne livrată în viu, consumul de furaj pe reproducător
(scroafă mediu furajată sau vier)/an, carne livrată pe oră-muncitor, carne livrată pe 1.000.000
lei investit etc.
Pentru toate acestea, trebuie să deţinem principalele date asupra potenţialului
productiv ale categoriilor de suine, în condiţiile ideale de întreţinere şi de alimentaţie, peste
care orice efort nu se mai justifică, deci limitele relative ale intensivizării.
Limitele biologice prevăzute de către CARMAN,G. (1969) ne arată că în această
direcţie mai este încă mult de făcut: o scroafă poate să crească până la 20 purcei la o singură
fătare; la porcii graşi se pot înregistra sporuri medii zilnice de cca. 1263 g, cu un consum de
numai 2,0 kg concentrate; proporţia de carne macră poate atinge 70% din greutatea carcasei
etc.
Indicatorii minimi prevăzuţi pentru unităţile de producţie din ţara noastră sunt de 18
purcei înţărcaţi pe an şi scroafă, cel puţin 1600 kg carne în viu livrate pe scroafă şi an, cel
mult 3,8 kg concentrate pentru 1 kg spor de creştere în greutate vie (între 1-100kg) şi cca.
70% carne în carcasă (+oase).
Industrializarea producţiei este acceptată foarte uşor la specia suine, putându-se
institui un flux tehnologic pe principii industriale, favorizată şi de activitatea de reproducţie
relativ constantă pe tot parcursul anului.
Industrializarea producţiei la suine permite: obţinerea de producţii de carne ridicate,
constante şi ritmice; mecanizarea şi automatizarea principalelor procese de producţie care
solicită efort fizic sporit; creşterea eficienţei economice prin sporirea productivităţii muncii şi
prin exploatarea raţională a reproducătorilor (inclusiv folosirea însămânţărilor artificiale).
Principalele caracteristici ale fluxului tehnologic sunt prezentate în continuare.
1. Unitatea funcţională este compartimentul, care din punct de vedere al mărimii (ca
spaţiu), a numărului de boxe, a organizării interioare, a dotării tehnice etc, diferă de la un
sector la altul, respectiv de la o categorie de suine la alta. Numai în sectorul de montă-gestaţie
unitatea funcţională este grupa de montă, care poate fi cazată în una sau mai multe boxe din
acelaşi compartiment.
În general, se are în vedere desfăşurarea normală a procesului de producţie, în
concordanţă cu cerinţele biologice ale tuturor categoriilor şi stărilor fiziologice ale animalelor.
2. Popularea şi depopularea compartimentelor se face pe principiul "totul plin-totul
gol", dându-se posibilitatea efectuării unor dezinfecţii riguroase şi eficace. Prin urmare, grupa
de montă va fi cazată într-un număr de boxe apropiate (pe cât posibil într-un compartiment),
care după o perioadă de folosire va fi eliberat, urmând a se face dezinfecţia în 3-5 zile. În mod
identic se procedează şi cu compartimentul de fătare, cu cel de creşă şi cu cel de îngrăşare.
3. Gruparea (lotizarea) animalelor se face pe stări fiziologice, pe categorii de vârstă
şi greutate corporală, pe sexe şi chiar pe tipuri de comportament şi destinaţie.

6
Gruparea animalelor are ca scop reducerea stărilor conflictuale, posibilitatea instituirii
de soluţii tehnologice relativ uniforme pentru furajarea şi asigurarea condiţiilor de viaţă la
nivelul cerinţelor optime medii (deci care nu ţin seama de individualitate).
4. Furajarea animalelor se face cu nutreţuri combinate, elaborate pe baza unor reţete
sau recepturi şi care ţin seama cerinţele specifice categoriei de suine, coroborate cu asigurarea
de celorlalte condiţii de mediu.
5. Acţiunile zootehnice, precum şi operaţiunile sanitar-veterinare, se efectuează în
ordinea cronologică, după programe şi grafice precise, cu un consum minim de forţă de
muncă şi în siguranţă deplină (în "covor").
6. Excluderea întâlnirilor, a suprapunerilor sau a încrucişărilor, pe fluxul tehnologic,
a diferitelor categorii sau grupe de animale.
7. Evitarea efectuării diferitelor acţiuni sau operaţiuni tehnice (montă, fătare,
înţărcare, creştere, îngrăşare etc) în alte verigi, sau spaţii, decât în cele prevăzute prin
tehnologia de producţie.
8. Exploatarea raţională a reproducătorilor, pentru sporirea fertilităţii şi pentru
folosirea spaţiului construit la întreaga capacitate şi utilizarea la parametri optimi a
instalaţiilor şi utilajelor.
În urma aplicării fluxului tehnologic în unităţile intensiv-industriale se pot înregistra
rezultate superioare faţă de alte sisteme de exploatăre a suinelor, concretizate prin 1600-1800
kg carne în viu anual/scroafă, cu un consum de cca. 5800 kg furaje combinate pe tona de
carne livrată (consumul tuturor categoriilor de suine).
Producţia de carne (în viu) realizată pe fiecare m 2 construit poate depăşi 180 kg,
justificând caracterul industrial.
Integrarea producţiei constituie principiul cel mai nou şi cu cea mai mare influenţă
asupra activităţii economice, sau a rentabilităţii unităţilor crescătoare de suine.
În concepţia integrării producţiei la suine, se evită orice intermediar, între producător
şi consumator, aşa încât beneficiul realizat să se regăsească în produsul finit, excluzându-se
pulverizarea acestuia la diferiţi intermediari.
Aceasta presupune parcurgerea perfect sincronizată a tutror verigilor fluxului
tehnologic, începând de la producerea purceilor sugari şi până la prelucrarea şi valorificarea
produselor proaspete sau a preparatelor solicitate de consumatorul uman.
Pe lângă acestea, marile unităţi intensiv-industriale trebuie să posede suprafeţe de
teren pentru cultivarea cerealelor necesare fabricării nutreţurilor combinate, abatoare proprii şi
chiar magazine pentru desfacerea produselor finite.
Integrarea în cadrul unităţilor crescătoare a unor ferme pentru cultivarea cerealelor şi
oleaginoaselor (mazăre, soia, etc.) constituie o acţiune de prim ordin, deoarece ponderea
cheltuielilor cu furajarea reprezintă între 60-80% din totalul cheltuielilor directe. În cazul în
care unitatea crescătoare posedă suprafeţe proprii de teren, sau se poate asocia cu unele ferme
vegetale, necesarul de concentrate se stabileşte anual, în funcţie de efectivul mediu furajat, pe
categorii de greutate şi pe stări fiziologice.
În unităţile intensiv-industriale cu efective mari, nutreţurile combinate se pot produce
şi în staţii proprii, având sub control calitatea materiilor prime şi competenţa personalului.

7
Tot pentru evitarea pulverizării beneficiarului realizat la diferiţi intermediari, se
recomandă existenţa şi funcţionarea de ateliere proprii pentru producerea de preparate pe bază
de carne de porc, inclusiv a punctelor de sacrificare a animalelor, toate autorizate legal.
Desfacerea de carne proaspătă de porc, sau de preparate, prin magazinele proprii din centrele
urbane sporesc considerabil rentabilitatea unităţilor crescătoare, dându-se posibilitatea
stăpânirii eficiente a mecanismului cerere-ofertă, caracteristic pieţei libere.
Pentru unităţile cu circuit închis se estimează consumarea unei cantităţi anuale între
7000-8000 kg concentrate pentru fiecare scroafă mediu furajată, de la care se scontează
livrarea a cca. 17 porci graşi anual (la 105 kg fiecare). În această cantitate intră cca. 1200 kg
concentrate pentru o scroafă, cca. 6500 kg pentru porcii graşi respectivi (380 kg x 17 porci) şi
cantităţi mai reduse pentru celelalte categorii aferente.
Pentru unităţile cu circuit deschis calculele se fac separat, stabilindu-se cca. 310 kg
nutreţuri combinate pentru îngrăşarea unui grăsun de la 25-30 kg la 101-105 kg (cca. 4,5 kg
consum specific), iar cca. 70 kg reprezintă consumurile pentru perioadele de sugar şi de
înţărcat.
În cazul unităţilor gospodăreşti, unde se poate institui o alimentaţie de tip suculent,
cantitatea de concentrate se poate diminua cu cca. 20% din total.
Structura plantelor cultivate se stabileşte în funcţie de cantităţile sau proporţiile
componentelor din raţie sau reţetă, pe fiecare categorie de animale în parte, rămânând să se
procure doar suplimentele P.V.M. specifice. În această variantă se realizează economii foarte
mari la transportul furajelor, la prelucrarea acestora şi se evită unele divergenţe în stabilirea
procentelor de transformare ale materiilor prime, precum şi însuşirea unor cote de beneficii
mai puţin meritate, de către intermediari. Această variantă de creştere şi îngrăşare este mai
rentabilă, chiar dacă unitatea trebuie să facă unele investiţii pentru utilaje şi cheltuieli în plus
de energie şi cu forţa de muncă proprie.

Activitatea de producţie pentru exploataţiile gospodăreşti cu


flux continuu şi un efectiv de 50 de scroafe-matcă
Activitatea de producţie se va desfăşura în mod relativ constant, pe tot parcursul
anului, apelându-se la formarea grupelor de montă, (care cuprind un număr variabil de
scroafe) din care vor rezulta grupele de fătare, (care cuprind un număr constant de animale,
aşa încât transferările să se facă ritmic şi în număr aproximativ egal de tineret spre sectoarele
de creşă şi apoi de îngrăşătorie. Perioada de formare a grupelor de montă, respectiv de fătare,
este de 10 zile, deci 37 grupe pe an.
În această situaţie, exploataţia va trebuie să-şi construiască sau să-şi amenajeze
următoarele sectoare de producţie: montă-gestaţie, maternitate, creşă şi de îngrăşătorie, cu
compartimentele şi boxele necesare unei bune desfăşurări a fluxului tehnologic.
Pentru o bună protecţie sanitar-veterinară se indică un adăpost pentru sectoarele de
maternitate şi creşă (care solicită instalaţii de încălzire generale şi locale) şi un alt adăpost
pentru montă-gestaţie şi îngrăşătorie, sau separarea acestora printr-o cameră (culoar) de
legătură. Pentru protejarea mediului înconjurător se indică şi colectarea purinului în bazine
centrale, iar dejecţiile solide să fie colectate manual şi dirijate spre platforma de gunoi,

8
împreună cu cele provenite de la rumegătoare, deci utilizabile (după fermentare) ca
îngrăşăminte naturale, mai ales pentru terenurile calcaroase.
Deoarece efectivele sunt ceva mai mari decât în varianta anterioară, se indică
specializarea şi chiar separarea activităţii de producţie: pentru producerea purceilor
înţărcaţi şi creşterea acestora până la greutatea corporală de cca. 15 kg şi separat, pentru
creşterea şi îngrăşarea porcilor graşi (între 15-105 kg).
Unităţile specializate în producerea de purcei înţărcaţi sunt preferate în zonele colinare
şi uneori submontane, ele deservind mai multe sate şi comune, urmând ca, continuare,
creşterea în şi îngrăşarea să se facă în gospodăriile populaţiei, cu efective între 5-15 porci
graşi.
În zonele bune cultivatoare de cereale, unde sunt organizate şi asociaţii agricole
vegetale, se indică organizarea de îngrăşătorii cu efective între 500-800 porci livrabili pe an,
care îşi pot procura premixuri şi alte concentrate de la unităţile cu profil evitându-se
transporturile de la mare distanţă. În această situaţie hrănirea animalelor trebuie să se facă cu
nutreţuri combinate, sau amestecuri furajere, pentru fiecare categorie de animale în parte.
Datorită activităţii de producţie permanente, în aceste exploataţii, forţa de muncă este
utilizată mai raţional, beneficiindu-se din plin de intensivizarea producţiei, toate asigurând o
rentabilitate crescută.
Pentru planificarea cheltuielilor materiale pe fiecare sector de producţie se vor întocmi
fişe tehnologice pentru scroafe şi vieri şi separat pentru tineretul înţărcat, porci graşi şi
tineret de reproducţie (animale procurate de la firme producătoare de material de prăsilă),
constând din scrofiţe metise F1 (LxMA) şi vieruşi din rasele paterne.
Prin însumarea tuturor cheltuielilor din aceste fişe, a cotelor sau a ratelor de beneficii
pe fiecate sector, se pot estima costurile de producţie şi apoi preţurile de cost pentru un purcel
înţărcat (sau a 1 kg greutate vie), a unui grăsun (de cca. 25 kg) şi a unui porc gras (sau a 1 kg
greutate vie).
În continuare, prezentăm un model de întocmire a unei tehnologii de producţie pentru
o exploataţie care posedă un efectiv matcă de 50 scroafe, 15 scrofiţe de înlocuire şi categoriile
aferente sau rezultate din activitatea de reproducţie, care uşurează foarte mult urmărirea
realizării indicilor tehnici şi de producţie, inclusiv compartimentarea adăposturilor şi
exloatarea eficientă a unor rase sau grupe de metişi.
Efectivele de pornire sunt: 50 cap. scroafe de reproducţie, 2 vieri, 15 scrofiţe de
înlocuire şi 1 vieruş, cu specificarea că reforma este de 30,0% la scroafe şi 50% la vieri,
procentul de fecunditate este de 80% în sezonul răcoros şi 70% în cel călduros, iar ceilalţi
indici de reproducţie se menţin ca la varianta anterioară.
Mai menţinăm că, din cele 15 scrofiţe de înlocuire, 8 posedă greutatea corporală între
70-90 kg, deci se pot dirija la montă în următoarele 2 luni, aşa încât efectivul matcă potenţial
este de 58 de femele.
Cu privire la evoluţia stării fiziologice la scroafe şi scrofiţe, se constată că, în
condiţiile în care grupele de fătare se succed decadal (din 10 în 10 zile), mărimea acestora este
de 3 scroafe (sau 9 scroafe/lună), iar mărimea grupei de montă variază ca număr între 4
femele în sezonul răcoros şi 5 în cel călduros (influenţează procentul de fecunditate din
perioada respectivă).

9
Pe total an, trebuie să se efectueze un număr de 316 monte pentru a asigura gestaţia la
158 femele, deci se pot asigura de către 2 vieri de reproducţie (potenţial 366 de monte).
Numărul de fătări anuale este de 111 cu 999 purcei fătaţi şi 851 purcei înţărcaţi.
Cu privire la asigurarea spaţiilor de cazare, în sectorul de montă-gestaţie se indică
amenajarea a 6 boxe comune, cu 9-12 animale în fiecare boxă şi cu dimensiunile de 3x5 m
(deci 4 boxe de femele gestante, 1 boxă de refacerea scroafelor şi 1 de aşteptare a montei), sau
8 boxe pentru 6-12 animale de 3x4 m. În acest sector mai sunt necesare 3 boxe pentru vieri şi
vieruşi şi 2 boxe pentru efectuarea montelor. Este de preferat ca boxele pentru vieri şi cele cu
scroafe în aşteptarea montei să fie prevăzute cu padocuri exterioare.
În sectorul de maternitate sunt prevăzute 12 boxe de fătare-alăptare, cu dimensiunile
de 1,5x2,0, când soluţia constructivă este adaptată din unităţile industriale, sau de 3,0x2,5 m
pentru cele gospodăreşti.
Se mai menţionează că, montele trebuie să fie grupat, în cel mult 2-3 zile, din decada
respectivă, aşa încât şi fătările să se desfăşoare în bloc, permiţând regruparea purceilor pe
scroafe, după perioada colostrală.
Se va avea în vedere ca numărul de femele (scroafe şi scrofiţe) din boxele de aşteptare
să nu scadă sub efectivul optim în aşteptare (Ef.o.a.), deci să dirijăm (decadal) numărul de
monte prevăzute pentru afluirea corespunzătoare în sectorul de maternitate, toate în vedera
obţinerii unui număr de purcei constant, a exploatării raţionale a 1-2 muncitori, a utilizării
judicioase a spaţiilor construite şi a aprovizionării ritmice cu furaje combinate.
În exemplul dat, efectivul optim în aşteptare nu trebuie să fie mai redus de 9 femele în
sezonul răcoros (r) şi 11 în cel călduros (c), după formula:

Mg. m
Ef.o.a. = 21 P. f . g. , în care: M.g.m. (r) = 9 şi M.g.m. (c) = 11.

Toate aceste date vor fi introduse în "Fişa tehnologică pentru scroafe şi vieri", pe luni
şi categorii de animale, alături de necesarul de furaje, de forţa de muncă, de alte servicii
pentru transport, prelucrare, tratamente şi valoarea producţiei nedeteminate, din a căror
prelucrare rezultă preţul de cost al unui purcel înţărcat, sau a 1 kg greutate vie.
Cu privire la tehnologia de producţie pentru tineretul porcin înţărcat se
consemnează că decadal intră în sectorul de creşă un număr de 23 de animale (69 pe lună),
totalizându-se pe an 828 capete. Pentru întreţinerea acestor animale sunt necesare 7 boxe, în
care să fie cazate între 21 şi 23 de capete, cu dimensiunile de 2,5x3,0 m. Sporul mediu zilnic
preconizat pentru tineretul înţărcat între 6 şi 25 kg, este de 310 g. Pentru extragerea purceilor
insuficient dezvoltaţi corporal se mai rezervă 1 boxă cu aceleaşi dimensiuni. Soluţia
constructivă pentru boxele din creşă este cea indicată în unităţile industriale, deci cu o zonă
încălzită electric în pardoseală (cca. 1m2), sau cu pardoseala din cărămidă dublu presată şi
aşezată pe cant. Hrănitorile se vor confecţiona din
plăci de beton armat, sau din tablă zincată cu grosimea de 2 mm şi compartimentarea
jgheabului cu bare din oţel.
Pentru porcii graşi se indică amenajarea a 15 boxe şi 1 rezervă cu dimensiunile de
4,0/4,0 sau 3,0/5,0 m, cu 60% zonă compactă a pardoselei (din beton) şi 40% din grătar, (cu
lăţimea barelor de 7,0 cm şi fantele de 2,0 cm).
10
Pentru tineretul de reproducţie se indică amenajarea a 2 boxe cu dimensiunile de
2,5x3,0 m şi aceleaşi caracteristici pentru pardoseală.Atât pentru porcii graşi, cât şi pentru
tineretul de reproducţie (scrofiţe de înlocuire), este indicat ca hrănitorile să fie confecţionate
din plăci de beton armat, cu marginea superioară a jgheabului prevăzută cu cornier (pentru
rezistenţă şi sudarea barelor de oţel necesare compartimentării jgheabului).
Rezultă că, în cazul în care unitatea este specializată pentru producerea purceilor
înţărcaţi, se scontează, (de la 50 de scroafe şi 8 scrofiţe), pe 850 purcei, iar dacă se continuă
creşterea şi îngrăşarea acestora, pe 800 de porci la 105 kg/animal. Producţia totală de carne se
estimează la 86,5 tone (800x105 kg şi 16x160 kg).
Prezentăm în sinteză numărul de boxe necesare şi justificarea spaţiului construit sau
amenajat pentru cele 2 variante din exploataţiile gospodăreşti, remarcând că, în cazul
activităţii sezoniere de reproducţie, sunt necesare mai multe boxe (raportate la efectivul-matcă
exploatat), şi care trebuie să fie amenajate, în sezonul de fătare, în boxe de fătare-alăptare.
Analizând datele din tabelul 41 se poate constata că, în varianta în care se practică un
flux continuu de producţie, producţia de carne livrată pe o scroafă mediu furajată este mai
mare cu 6,0%, iar investiţia specifică pentru 1m 2 construit (sau amenajat) este mai redusă cu
39%, ceea ce justificată exploatarea animalelor în varianta cu 50 de scroafe.

Tabelul 41
Spaţiile de cazare necesare pentru exploataţiile extensive
Numărul de boxe şi suprafaţa acestora la varianta:
Categoria de animale cu 20 suprafaţa cu 50 suprafaţa
scroafe boxei scroafe boxei
Vieri 2 7,5 2 7,5
Vieruşi 1 7,5 1 7,5
Boxe pentru montă 2 7,5 2 7,5
Scroafe lactante 6 7,5 12 3,0
Scroafe gestante 6 7,5 4 15,0
Scroafe în aşteptare - - 2 15,0
Scrofiţe de înlocuire 1 7,5 2 7,5
Tineret înţărcat 4 7,5 8 7,5
Porci graşi 10 7,5 16 15,0
TOTAL 32 255,0 48 478,0
Carne livrată (t) 33,0 x 86,5 x
Carne livrată/scroafă (kg) 1650 x 1730 x
Carne livrată/m2 construcţie (kg) x 129 x 180

11

Das könnte Ihnen auch gefallen