Sistemul electoral este cel mai important element al unei democraii reprezentative, fiind mecanismul prin care voturile

cetenilor sunt transpuse n mandate ale reprezentanilor. De asemenea, este i cel uor de manipulat instrument aflat la ndemna reformatorilor unei democraii. Introducere Caracteristicile sistemelor electorale

Calitatea reprezentarii politice depinde de aspecte tehnice precum sistemul electoral, sistemul de partide si de modul de formare a guvernului. Dar crucial pentru transformarea votului popular in reprezentare la nivelul parlamentelor sau a altor institutii alese ramane sistemul electoral. Acesta influenteaza functionarea sistemului de partide, care, la randul sau, determina caracteristicile si stabilitatea guvernelor. In Romania, ca si in alte parti, dilema majoritar proportional domina disputa referitoare la transformarea sistemului electoral. Ambiguitatea termenului uninominal, preferat in discutia publica, despre cel mai adecvat sistem electoral, sugereaza o atitudine ostila listelor de partid. Cel mai adesea, sistemul uninominal desemneaza in fapt o procedura majoritara (in engleza single-winner constiutuencies) ce functioneaza dupa formula castigatorul ia totul (first past the post). In acceptiunea sa cea mai simpla, acest sistem presupune ca in fiecare circumscriptie exista doar un singur loc disputat si fiecare alegator dispune de un singur vot. Dar sistemul majoritar nu este doar uninominal, la fel cum sistemul proportional nu presupune neaparat scrutinul de lista. Cel mai adesea insa, sistemele majoritare sunt uninominale. Permitand aparitia unor majoritati stabile si, prin consecinta, a unor guverne puternice, acest sistem conduce insa, la nereprezentarea acelui segment din electorat care a votat contra candidatului sau listei invingatoare. Mai democratica decat sistemul majoritar, reprezentarea proportionala permite o mai buna reprezentare a starii de opinie a electoratului insa prezinta serioase inconveniente in ceea ce priveste stabilitatea si autoritatea guvernelor. Aparuta ca o reactie la sistemul majoritar la sfarsitul secolului XIX lea, reprezentarea proportionala se regaseste intr-o forma sau in alta in mai toate statele europene, doar Marea Britanie si Franta practicand (inca?) formule majoritare. Dar daca reprezentarea proportionala permite o mai buna reprezentare a starii de opinie a electoratului, ea prezinta serioase inconveniente in ceea ce priveste stabilitatea si autoritatea guvernelor. Efecte precum multiplicarea exponentiala a partidelor datorata conservarii fortelor politice vechi in paralel cu aparitia altora noi, corespunzand noilor diviziuni sociale sau culturale, auus la aparitia sistemului coalitiilor de guvernare si la instabilitate guvernamentala (ca in cazul Italiei pana in 1

1994). De aceea au fost introduse o serie de proceduri majoritare ce au moderat efectul reprezentarii proportionale absolute, de tipul pragului electoral, al primei majoritare, al selectarii preferentiale de catre alegator a candidatului sau chiar al selectiei personalizate a candidatilor. Pe de alta parte, combinarea intre cele doua sisteme electorale, majoritar si proportional, a dus la aparitia sistemului mixt care poate rezolva, de asemenea, intro maniera acceptabila, atat problema reprezentarii minoritatii in organele legislative, cat si formarea majoritatilor necesare guvernarilor stabile. Dispunand de doua voturi, unul in cadrul unui scrutin de lista si unul in cadrul unui scrutin uninominal, alegatorul isi poate manifesta sprijinul pentru interese specifice, dar poate cu ajutorul votului uninominal sa sustina si curentele majoritare. Gradul in care difera raportul dintre componenta proportionala si cea majoritara in cadrul sistemului mixt diferentiaza un sistem mixt echilibrat, respectiv sistem mixt cu preponderenta majoritara sau cu preponderenta proportionala. Sistemul mixt care, in proportii diferite, combina cele doua tipuri de scrutine enumerate mai sus, pare a rezolva intr-o maniera acceptabila atat problema reprezentarii alegatorilor in organele legislative, cat si formarea majoritatilor necesare guvernarilor stabile. Sistemul electoral nu este neutru. El influenteaza, in functie de context, sistemul de partide. De aceea un clasic al teoriei partidelor, Maurice Duverger considera ca tipul de scrutin are rolul unei legi aproape sociologice. Pentru politologul francez scrutinul majoritar intr-un tur tinde spre dualismul partidelor, iar scrutinul majoritar in doua tururi sau reprezentarea proportionala tinde spre multipartidism. Aceasta clasificare a suferit, mai ales in ultimele doua decenii, atat din perspectiva studiilor empirice, cat si metodologic, multe critici, dar, cu amendamentele de rigoare, ea ramane inca de actualitate. Una din consecintele mai putin discutate ale transformarii sistemului electoral este desenarea circumscriptiilor uninominale. Structura actualului parlament face ca aceasta problema sa fie reglata intre marile partide in functie de baza lor electorala. Gerrymandering-ul, tehnica prin care delimitarea circumscriptiilor se face pentru a maximiza sansele partidelor la guvernare si/sau a celor fara de care decizia schimbarii sistemului electoral nu poate fi luata, dezvaluie o alta dimensiune a interesului pentru modificarea tipului de scrutin. In conditiile scaderii alarmante a increderii in institutiile politice (partide, Parlament, Guvern), simptom al delegitimarii actorilor, 2

reforma sistemului electoral poate fi un mecanism de reechilibrare politica si institutionala. Simple instrumente, sistemele electorale sunt doar unul din elementele unei transformarii reale si eficiente a sistemului politic romanesc, buna lor functionare depinzand de numeroase alte variabile cum ar fi: traditia, structura sociala, clivajele specifice dar si capacitatea clasei politice de a-si asuma rolul de agent al schimbarii. Dupa mai multe alternante la guvernare, pe fundalul tendintei de biopolarizare, momentul politic actual pare favorabil unor dezbateri ample asupra rolului institutiilor politice. Nu doar sistemul electoral ci si alte ajustari institutionale (modificarea bazei de reprezentare a Senatului care sa devina, ca in majoritatea statelor occidentale, un reprezentant al colectivitatilor locale, sau pentru identificarea unor variante legislative care sa permita o reprezentare stabila a femeilor in institutiile politice, prin introducerea unor cote obligatorii) pot fi realizate. 1. Tipologii ale sistemelor electorale Alegerile constituie principiul de baza al democratiilor reprezentative. Prin ele se asigura legitimitatea politica fara de care guvernarile democratice nu pot fi eficiente. Metoda prin care, tehnic discutand, voturile se transforma in locuri defineste modul de scrutin. Din aceasta perspectiva sunt acceptate trei mari familii de scrutinuri: scrutinul majoritar, scrutinul proportional si scrutinul mixt. 1.1. Scrutinul majoritar

Termenul majoritar indica metoda prin care in cadrul unei circumscriptii candidatul sau lista de candidati care are cele mai multe voturi, cu sau fara majoritate absoluta, este declarat invingator. Originea acestui mod de scrutin este veche. Scrutinul cu majoritate relativa (scrutinul cu un tur) este utilizat, datorita simplitatii sale, in mod aproape natural: atunci cand se alege un sef, un responsabil sau un delegat este declarat castigator daca a obtinut cele mai multe voturi. Majoritatea absoluta a aparut, se pare, ceva mai tarziu, sub influenta Bisericii Catolice. Cum biserica a fost multa vreme fidela regulii unanimitatii (alegerile serveau ca mijloc de degajare a vointei divine, si cum aceasta nu putea fi decat una, alegatorul nu exercita un drept, ci o functie), aceasta trebuia degajata cu necesitate, caci minoritatile nu puteau reprezenta puncte de vedere legitime. Chiar daca obtinerea unanimitatii nu era imposibila, minoritatile raliindu-se majoritatii, biserica a stabilit reguli privind majoritatea absoluta sau majoritatea calificata, in special cea de 2/3. Difuzarea modelului s-a datorat extinderii modelului catre laicii care, in decursul Evului Mediu, faceau adeseori apel la Biserica pentru organizarea alegerilor. Cautarea majoritatii calificate, absolute sau de 2/3, concretizata in scrutinul cu mai multe tururi, exprima, de fapt, cautarea unanimitatii 3

inaccesibile. Scrutinul cu doua tururi constituie expresia sintetica a acestei metode de degajare a majoritatii absolute, dar el nu este decat o simplificare a scrutinului cu un numar infinit de tururi, practicat pentru alegerea Papei, ori a sistemului practicat in Franta in timpul celei de-a III-a sau a IV-a Republici pentru alegerea presedintelui de catre Congres (Adunarea Nationala si Senatul reunite). De altfel, in Franta, tara in care acest tip de scrutin a fost consacrat, inca din 1789, scrutinul cu trei tururi era utilizat pentru alegerea deputatilor Starii aTreia. Plecand de la acest model, in conditiile emergentei sistemelor parlamentare reprezentative, a fost creat cadrul metodologic pentru organizarea scrutinului uninominal, fie intr-un tur, fie in doua. Simplitatea sistemului a fost un argument puternic, caci: a. conflictul politic era personalizat; b. la el participau individual mai multi competitori; c. circumscriptiile electorale erau relativ mici si permiteau cunoasterea candidatului; d. castigatorul era cel ce obtinea cele mai multe voturi. Din aceste caracteristici, rezulta atat avantajele, cat si dezavantajele scrutinului majoritar. Desi asigura o legatura personalizata ales alegator, nu permite reprezentarea celor ce nu au votat cu castigatorul. Chiar daca alegatorul poate realiza o analiza lucida a ofertei si capacitatii candidatului, votul tactic (ca si cel util sau de protest) ii limiteaza libertatea de alegere. Si daca in acest tip de scrutin candidatul este mult mai bine cunoscut de catre alegatori, caracterul politic al reprezentarii se diminueaza. Simplitatea sistemului nu este compensata de disproportia lui. Pe de alta parte in cazul scrutinului cu mai multe tururi, daca primul tur este puternic conflictual, al doilea tur presupune realizarea unor aliante ,,ad-hoc'' sau chiar a unor coalitii ulterioare la guvernare. Si nu intotdeauna realizarea acestor aliante porneste de la inrudirile sau asemanarile de programe politice ale celor ce realizeaza astfel de aliante. Scrutinul plurinominal (de lista) in unul sau doua tururi inlocuieste candidatul individual cu o lista de persoane propusa de fiecare partid sau coalitie, dar principiul castigatorul ia totul nu este afectat. Scrutinul plurinominal presupune ca in fiecare circumscriptie exista mai multe locuri de distribuit, alegatorul dispunand de tot atatea voturi (cu conditia obligatorie sa nu poate acorda mai multe voturi aceluiasi candidat). n general acest tip de scrutin presupune liste blocate. O dezvoltare a acestui sistem o reprezinta votul preferential, care 4

permite alegatorului sa intervina si sa schimbe ordinea candidatilor propusi de partide, dar si panasajulce permite alegatorului sa realizeze propria lista preluand candidati de pe listele depuse de partide. Efectele perverse ale scrutinului plurinominal cu un tur in transformarea voturilor in locuri sunt mai mari prin amplitudinea lor decat ale celor uninominale. n 1992 la alegerile din SUA Bill Clinton castiga cu 43% din voturi 370 din cei 538 de mari electori, in timp ce George Bush, cu 38% din voturi nu a avut decat 168 de mari electori, iar Ross Perot, cu 19% din voturi, nu a avut nici unul. 1.2. Reprezentarea proportionala

Fata de sistemul precedent reprezentarea proportionala permite nu doar reprezentarea majoritatii, ci si a minoritatilor. Se pot exprima astfel nu doar optiunile politice ci si cele culturale (religioase, ligvistice, etnice). Potrivit acestui sistem, mandatele parlamentare se impart candidatilor proportional cu voturile obtinute in alegeri, astfel incat exista un raport direct proportional intre mandatele parlamentare obtinute de fiecare partid politic in parte si voturile pe care electoratul le-a dat acestor partide. Reprezentarea proportionala implica, cel mai adesea, folosirea listelor de candidati. n cadrul acestui sistem atribuirea mandatelor se face proportional cu numarul de voturi obtinute de catre partidele care participa la alegeri. De aceea problema cea mai importanta a reprezentarii proportionale rezida in modul de atribuire a mandatelor. Aspiratiile democratice ce au urmat sfarsitului primului razboi mondial au creat un climat favorabil reprezentarii proportionale. Aceasta a castigat, rand pe rand, Olanda in 1917, Norvegia, Germania, Italia, Elvetia, Austria, Luxemburg, Cehoslovacia si Romania in 1919, sau Irlanda in 1921. Dupa 1945, scrutinul proportional s-a impus si in tarile eliberate de nazism si fascism: chiar Franta a adoptat acest sistem pentru scurt timp in 1945 si 1986, Germania fiind un alt exemplu important de tara in care a fost ales un sistem cu reprezentare proportionala (chiar daca presupune doua moduri de scrutin combinat, ceea ce il plaseaza, dupa unele criterii de clasificare, in categoria sistemelor mixte). Dupa caderea dictaturilor din sudul Europei tot reprezentarea proportionala a fost preferata, Grecia (1974), Portugalia (1975) si apoi Spania (1977) utilizand acelasi sistem. Deloc surprinzator, prabusirea comunismului din Europa de Est a presupus adoptarea unor sisteme proportionale in Romania (1990), Bulgaria (1991), Polonia (1991), Cehia sau Slovacia (1993), Slovenia (1991), s.a..

1.2.1. Constrangeri majoritare: pragul electoral si prima electorala Daca primele sisteme proportionale erau integrale, permitand reprezentarea tuturor candidatilor ce depaseau coeficientul electoral, dispersia voturilor a condus la cautarea unor metode care sa ajusteze efectele perverse. n unele cazuri solutia pentru limitarea fragmentarii politice a fost pragul electoral, fie la nivel national, fie de circumscriptie, exprimat in procente din voturile exprimate. Acest prag oscileaza de la 1% la 8%, de obicei situandu-se intre 3% (ca in Spania) si 5% (ca in Germania sau Romania). Dar aplicarea pragului afecteaza proportionalitatea sistemului, ajungandu-se la disproportii aproape majoritare ca in cazul Bulgariei unde un prag de 4% a provocat eliminarea reprezentarii a aproape un sfert din voturile exprimate (24,9%), sau in Romania, la alegerile din 2000 cand disproportia a fost de peste 20%. Prima majoritara reprezinta un premiu, exprimat in locuri, pe care il primesc partidele care obtin o proportie din voturi. n legea electorala din 1926 din Romania partidele care obtineau 40% din voturi primeau automat 50% din mandate, si un numar proportional cu voturile obtinute din restul de 50%. 1.2.2. Derogarea de la principiul pragului electoral

Sistemele proportionale permit o mai buna reprezentare a minoritatilor. Cu toate acestea, cu sau fara prag electoral, unele minoritati nu pot accede in institutiile reprezentative. Pentru a remedia aceasta situatie, in unele state fragmentate cultural, sunt legiferate formule de reprezentare a minoritatilor care deroga de la pragul electoral. Solutiile adoptate sunt cota fixa acordata din oficiu (cum e cazul minoritatii flamande in parlamentul regional din Bruxelles), sau atribuirea unui singur loc minoritatii etnice care nu a obtinut rezultate superioare pragului electoral (ca in Romania). 1.2.3. Metode de transformare a voturilor in mandate

1.2.3.1. Metodele prin coeficient Exista mai multe procedee de atribuire a mandatelor. O prima metoda ar fi cea a coeficientului electoral. Acesta exprima numarul de voturi necesare obtinerii unui mandat. Desi poate fi stabilit si anterior organizarii alegerilor, cel mai adesea este calculat dupa numararea voturilor intr-o circumscriptie electorala, in acest caz fiind rezultatul impartirii numarului de voturi valabil exprimate la numarul de mandate. La acest coeficient se imparte numarul de voturi exprimate pentru fiecare lista, si de cate ori se cuprinde coeficientul in acest numar, atatea mandate se atribuie listei. n cazul independentilor, 6

acestia trebuie sa obtina un numar de voturi cel putin egal cu coeficientul electoral, pentru a putea obtine un mandat. Prin aceasta operatiune se atribuie doar o parte din mandate, ramanand atat mandate neatribuite cat si voturi neutilizate. Atribuirea restului de mandate si utilizarea restului de voturi (numite resturi electorale) se realizeaza prin anumite metode precum metoda celor mai mari resturi sau a celor mai mari medii. Metode de atribuire a mandatelor se deosebesc atat datorita tipologiei de calcul a coeficientului, cat si prin modul de alocare a locurilor. Coeficientul(Q) cel mai simplu este cel obtinut prin raportul dintre numarul de voturi valabil exprimate in fiecare circumscriptie (V) si numarul de locuri acordat (L). Acest coeficient simplu este denumit coeficientul Hare. Alti coeficienti utilizati sunt coeficientul HagenbachBischoff (Q=V/(L+1)), coeficientul Droop (Q=V/(L+1)+1) si coeficientul Imperiali (Q=V/(L+2)). Dupa stabilirea coeficientului se alege o metoda pentru atribuirea locurilor neacordate prin coeficient. n continuare, pentru a exemplifica, vom prezenta doua situatii de atribuire a mandatelor, primul in cazul, unui scrutin cu candidaturi individuale, iar in al doilea a scrutinului de lista. A. Scrutinul cu candidaturi individuale Votul unic transferabil sau sistemul Hare a fost primul sistem proportional utilizat, chiar daca nu pentru alegeri politice. Este vorba de un sistem prin coeficient, dar de un tip extrem de particular. Daca metoda este complexa pentru organizatorii scrutinului, are avantajul de a fi usor de aplicat de catre alegatori. Una din conditiile esentiale este ca sistemul Hare sa fie folosit in circumscriptii cu un numar relativ mic (3 - 5) de locuri de atribuit, utilizand candidaturi individuale. Fiecare alegator trebuie sa claseze candidatii din circumscriptia electorala in ordinea preferintei, ca in cazul scrutinelor uninominale alternative, putand include, in clasament, candidati reprezentand partide diferite. Toti candidatii care au atins coeficientul sunt declarati alesi (se utilizeaza coeficientul Droop). Daca un candidat a depasit coeficientul, voturile suplimentare se impart intre ceilalti candidati conform preferintelor urmatoare. Daca in urma numararii voturilor nici un candidat nu a obtinut un numar de voturi egal cu coeficientul si au mai ramas locuri de acordat, se elimina candidatul de pe ultimul loc, repartizandu-se voturile sale intre ceilalti candidati, tinand seama de preferintele urmatoare de pe buletinele candidatului eliminat. Se pot pierde voturi (netrasferabile), deoarece alegatorii nu sunt obligati sa indice mai mult de o preferinta, pentru ca buletinele sa ramana valabile. Daca, in final, raman numai doi candidati pentru un loc, il primeste acela care are mai multe voturi repartizate, chiar daca nu atinge coeficientul. 7

B. Scrutinul de lista n cazul scrutinului de lista, exista doua tipuri de solutii de transformare a voturilor in mandate: metoda resturilor celor mai puternice; metoda celei mai puternice medii; Metoda resturilor cele mai puternice Pentru aceasta metoda se utilizeaza coeficientul simplu, iar pentru locurile neatribuite se utilizeaza regula resturilor cele mai puternice. Aceasta metoda este favorabila partidelor mici. Dar ea prezinta un inconvenient, putand da nastere la paradoxuri matematice ce provin din evolutia ciudata a resturilor. Metoda mediei cele mai puternice Se aplica coeficientul simplu si fiecare loc neatribuit este afectat succesiv fiecarei liste, adaugandu-se locurilor deja obtinute. Se calculeaza pentru fiecare lista raportul voturi/locuri. Locul este atribuit acelei care are cea mai mare medie de voturi pe loc. Aceasta metoda favorizeaza net partidele mari. Ea este acum vigoare in Spania, Portugalia, Islanda, Israel, Olanda, Finlanda,Turcia, Bulgaria, Estonia si Romania. 1.2.3.2. Metodele prin divizori Principiul general al acestor metode (asemanatoare metodei celei mai mari medii) consta in divizarea succesiva a numarul de voturi obtinute de fiecare lista din circumscriptie printr-o serie de numere, denumite divizori. Locurile sunt atribuite listelor in ordinea numerelor cele mai mari obtinute dupa aceasta operatie. Metoda d'Hondt Cea mai cunoscuta metoda de distribuire a mandatelor, elaborata de juristul si matematicianul belgian Victor D'Hond in 1878 si utilizata din 1899 este o specie a celei mai puternice medii. n varianta Victor d'Hondt seria divizorilor este formata din numere intregi: 1, 2, 3, 4.n. Fiecarui partid participant la alegeri ii corespunde o medie a voturilor stabilita prin impartirea voturilor de distribuit la 1, 2, 3...n mandate ce sunt de acordat. Partidul care obtine cea mai mare medie obtine mandatul. Rezultatul este favorabil partidelor mari si defavorabil celor mici. Metoda Sainte-Lague Aceasta metoda, propusa in 1910 de catre matematicianul francez Sainte-Lague, utilizeaza ca divizori 1, 3, 5, 7 ... n. Aceasta metoda este mai putin defavorabila partidelor mici decat cea precedenta si nu prezinta paradoxurile matematice ale metodei celor mai mari resturi, si 8

este intotdeauna preferata acesteia. Ea pare de asemenea cea mai adecvata pentru repartizarea locurilor unei adunari in cadrul unitatilor geografice (state federale, departamente) pentru ca nu defavorizeaza unitatile mici. 1.2.4. Scrutinul in circumscriptii uninominale

Aparent greu de inteles, exista totusi sisteme electorale care asigura reprezentarea proprtionala, in conditiile in care candidaturile se propun la nivelul circumscriptiilor uninominale si, implicit, selectia este una personalizata. Un astfel de sistem presupune ca un anumit procent din mandatele care revin unei circumscripti regionale sa fie adjudecate in mod direct, la nivelul unor circumscriptii uninominale constituite pe teritoriul respectivei circumscriptii regionale, urmand ca restul mandatelor sa fie compensatorii si sa fie alocate partidelor astfel incat numarul total de mandate de care beneficiaza, in cele din urma partidul mandate castigate in circumscriptiile uninominale plus mandatele compensator i sa fie proportional cu totalul voturilor adunate de candidatii partidului in toate circumscriptiile uninominale de pe teritoriul regiunii (sistemul c a fost folosit in Italia, pentru alegerea Senatului, intre 1994 si 2005). 1.3. Scrutinele mixte

Modurile de scrutin mixt combina, in forme diferite, scrutinul uninominal si pe cel de lista. Ele au aparut in urma celui de al doilea razboi mondial in incercare de a maximiza avantajele celor doua sisteme clasice, minimizand dezavantajele. n general aceste sisteme raman proportionale in ceea ce priveste distribuirea mandatelor, motiv pentru care unii autori le incadreaza in randul sistemelor proportionale. Una din posibilitati consta in mixarea geografica a celor doua tipuri de scrutine. n acest caz scrutinul uninominal sau plurinominal s-ar aplica in circumscriptiile cu numar mic de locuri, iar cel de list in circumscriptiile cu populatie mare si numar mare de mandate. n schimb, acest tip de scrutin poate duce la efecte perverse, intarind, spre exemplu, reprezentarea partidelor cu dominanta rural , unde s-ar vota prin scrutin majoritar. Al doilea caz, cel mai utilizat de altfel, este al combinarii celor doua scrutine. Sistemele rezultate presupun ca o parte a mandatelor se distribuie in circumscriptii uninominale, in care se foloseste scrutinul uninominal, de obicei intr-un tur, iar cealalta parte a mandatelor se atribuie in circumscriptii plurinominale cu folosirea unei metode proportionale. Aceasta clasificare tine cont de ponderea celor doua tipuri de scrutin in stabilirea mandatelor finale, sistemele mixte putand 9

fi echilibrate, cu dominanta proportionala sau cu dominanta majoritara. Cel mai cunoscut caz de sistem care imbina cele doua tipuri de scrutin si care, pentru a ramane proportional sub aspectul relatiei dintre numarul de mandate si suportul electoral, presupune si compensarea, este cel german. n schimb sistemul mixt utilizat in Rusia este necompensat, ducand la o reprezentare disproportionata. Sistemul votului dublu german, utilizat in Germania din 1946 pentru desemnarea membrilor Bundestagului, presupune un scrutin in care alegatorul are doua voturi: primul serveste la desemnarea unei jumatati din cei 656 de deputati, alesi prin scrutin uninominal cu un tur in cadrul a 328 de circumscriptii uninominale, iar cu cel de-al doilea, pentru cea de-a doua jumatate din mandate, alegatorul alegand o lista de partid. Daca un partid obtine, in circumscriptiile uninominale, mai putine mandate decat ar presupune respectarea principiului proportionalitatii (luandu-se in calcul exclusiv rezultatele scrutinului proportional), i se acorda o compensare pana la atingerea proportiei rezultate din alegeri. Aceste locuri sunt atribuite candidatilor de pe lista folosita pentru al doilea vot, dupa ordinea din lista. Dar daca un partid obtine mai multe mandate in circumscriptiile uninominale decat proportia la care are dreptul, locurile suplimentare se adauga la celelalte. Asa s-a intamplat in 1990 cand crestin democratii au obtinut 6 locuri suplimentare. Acest tip de sistem este utilizat in Estonia din 1992 si a fost adoptat in 1993 prin referendum in Noua Zeelanda pentru a inlocui traditionalul sistem uninominal cu un tur. 2. Influenta modurilor de scrutin asupra vietii politice Functionarea unui regim democratic nu depinde doar de institutiile prin care se realizeaza diviziunea muncii intre executiv si legislativ, ci si de un numar de reguli formale si, deasemenea, de proceduri informale prin care actorii politici influenteaza functionarea regimului. n acest context, dezbaterea privind sistemul de vot este strans legata de tema consolidarii proceselor democratice. Iar tipul de sistem electoral adoptat poate influenta atat sistemul de partide cat si participarea politica. Cheia succesului procesului de reformare a sistemelor de recrutare a clasei politice sta in capacitatea partidelor de a se transforma, de a-si reorganiza structura si implicit de a intelege corect si responsabil rolul dominant pe care il au. Functionalitatea unui sistem de partide depinde de modul in care constrangerile electorale creeaza un anumit spatiu politic, atat pentru organizarea sistemului concurential, cat si din perspectiva strategica. Maurice Duverger distingea trei categorii de partide in functie de dimensiunea rezultata in urma alegerilor: partidele cu vocatie 10

majoritara, partidele mari si partidele mici. Partidele cu vocatie majoritara detin majoritatea absoluta in parlament sau sunt susceptibile de a o realiza printr-un joc institutional normal. Existenta unor astfel de partide este normala in sistemele bipartidiste pure si cu totul exceptionala in cele multipartidiste. Dupa gradul in care influenteaza dinamica sistemelor de partide si comportamentul electoral, sistemele electorale pot fi clasificate pe dou paliere. Dupa Giovani Sartori, sistemele electorale pot exercita influenta pe de o parte asupra electorilor, pe de alta parte asupra sistemelor de partide. Un element definitoriu al efectului pe care sistemul electoral il are asupra electorilor este prezenta sau absenta caracterului de constrangere. Exista astfel sisteme slabe si sisteme tari. n termenii acestei clasificari, sistemele majoritare, deoarece conditioneaza comportamentul electorilor, sunt sisteme electorale tari, iar sistemele proportionale sunt mai degraba sisteme slabe. Pe de alta parte, anumiti factori pot afecta proportionalitatea sistemelor proportionale: dimensiunile mici ale circumscriptiei sau formula de transformare a voturilor in mandate. n functie de modul in care sistemul electoral conditioneaza evolutia sistemelor de partide, se configureaza echipele guvernamentale. Sistemele electorale majoritare contribuie la structurarea bipartidismului cu partide puternice, cele pe care Duverger le numea cu vocatie majoritara in masura sa obtina alternativ majoritatea absoluta a voturilor. De cealalta parte, sistemele electorale de reprezentare proportionala creeaza sistemele multipartidiste extreme si sistemele multipartidiste limitate, linia de demarcatie trasandu-se intre sistemele care au de la trei la cinci partide si cele care au de la cinci partide in sus. Iar sistemele multipartidiste conduc la formarea guvernelor de coalitie. Toate sistemele electorale in vigoare, nu numai cele ajoritare, tind sa suprareprezinte partidele mai mari si sa le subreprezinte pe cele mai mici. Pe de alta parte, o caracteristica importanta a sistemului de partide consta in maximizarea proportiei de locuri detinute de partide majoritare in parlament si, in consecinta, de aparitia artificiala a unor majoritati in favoarea unor partide care nu au castigat majoritatea voturilor. Acesta este, de obicei efectul sistemelor bipartidiste care determina aparitia cabinetelor majoritare in sistemele parlamentare sau contribuie la aparitia unui partid majoritar care sustine sau se opune presedintelui, in cazul sistemelor prezidentiale sau semiprezidentiale. Considerat ca o tehnica de realizare a reprezentarii politice, sistemul electoral este un factor important in reforma politica, influentand modul de recrutare a clasei politice si, prin aceasta, sistemul de partide 11

si, implicit, stabilitatea si eficienta guvernamentala. Prima etapa intrun proces laborios - reforma recrutarii politice - nu se poate reduce doar la modificarea sistemului electoral, dar nici nu poate face abstractie de acesta. Un caz exemplar il constituie Italia, confruntata, la inceputul deceniului, cu o criza ce prezenta unele similitudini cu situatia romaneasca actuala. Societatea italiana a impus, in procesul de transformare a vietii politice, ca prima reforma, modificarea sistemului electoral. Instaurarea celei de-a doua Republici in Italia a fost consecinta unei cereri sociale de asanare a politicii, afectata de instabilitate guvernamentala, clientelism si scandaluri de coruptie. Dupa 1994 alegerile legislative italiene, desfasurate pe baza unui scrutin mixt, majoritar intr-un tur pentru 75% din locurile fiecarei camere si proportional pentru celelalte 25%, au ilustrat, pe de o parte, mobilitatea sistemului de partide in fata constrangerilor la care sunt supuse in procesul de trecere de la un sistemul proportional integral la un sistem mixt cu preponderenta majoritara, iar pe de alta parte, relativitatea reformei electorale cata vreme celelalte reforme nu au fost indeplinite. Dupa un deceniu de la introducerea sa, sistemul mixt produsese deja consecinte: durata medie de viata a guvernelor trecuse de la 1,3 la ani pana in 1993 la 2,6 (iar intre 1996 si 2006 chiar la 3,3). Si alternarea la guvernare, necunoscuta in aceasta tara pana in 1994, deschide o noua etapa in democratizarea societatii italiene si in reformarea sistemului politic si de reprezentare. Dar transformarea sistemului electoral italian la sfarsitul anului 2005 si reintoarcerea la reprezentarea proportionala demonstreaza ca, fara un control civic continuu, deriva partitocratica poate influenta regulile jocului democratic. Departe de a fi un doar o simpla tehnica, sistemul electoral se raporteaza la cultura sau culturile politice existente, cu care interactioneaza. Multipartidismul specific Europei continentale nu este reflectarea directa a sistemelor electorale, ci dezvaluie traditii istorice, specificitati sociale si aspecte culturale care impreuna contribuie la constituirea unui sistem de partide. http://alegeri.resurse-pentrudemocratie.org/sisteme_electorale.php Sfera Politicii Stabilitatea sistemelor de partide din Europa de Est - un parcurs imprevizibil IONUT CIOBANU A comparative analysis of party systems in South-East and Central European countries after the falling of Iron Curtain. Conclusions show that the stabilization process of party systems is faster than expected, even if it has different paces in each country.

12

1.

Introducere

Dupa prabusirea regimurilor comuniste, tarile din Europa de Est se afla in plin proces catre democratie. Acest proces se dovedeste a fi dificil si datorita faptului ca institutionalizarea unui sistem politic necesita acumulari de valori si stabilitate (Huntington 1999:20). Studiul sistemelor de partide din aceste tari ne poate oferi informatii despre stadiul tranzitiei spre un regim democratic functional. In acest context stabilitatea sistemelor de partide din Europa de Est reprezinta o provocare pentru orice cercetator in domeniu. In literatura de specialitate exista doua orientari importante in abordarea acestui subiect: - prima, asumata de majoritatea cercetatorilor, considera procesul de stabilizare a sistemelor de partide din Est ca fiind unul de durata, influentat in primul rand de modele de comportament ale electoratului si ale elitelor (Mair 1997 apud Toole 2000). - a doua orientare caracterizeaza procesul de stabilizare ca fiind mai scurt decat se prevedea (Olson 1993, Agh 1994, apud Toole 2000), si influentat in egala masura (Toole 2000:441) de designul electoral si de modele de comportament ale electoratului si elitelor. James Toole demonstreaza, aplicand modelul Mair cu privire la gradul in care sistemele de partide sunt stabilizate, ca sistemele de partide din Europa Centrala (Cehia, Ungaria, Polonia) s-au stabilizat mai rapid decat era asteptat. Pentru a determina daca un sistem de partide este "inghetat", Mair utilizeaza trei indicatori: - accesul la guvernare, formula guvernamentala si alternanta la guvernare - considerand ca un sistem se stabilizeaza atunci cand evolutia acestor indicatori devine predictibila (Toole 2000:442). Toole preia acesti indicatori, la care adauga variabile independente care masoara efectele designului electoral - fractionalizarea sistemului de partide, si variabile care masoara comportamentul electoratului volatilitatea electorala si "party system turnover", permeabilitatea sistemului. La aceste variabile am adaugat excedentul de partide corespunzator fiecarei tari, ca o masura a influentei sistemului electoral. Esantionul Toole a fost extins cu patru tari: Romania si Bulgaria din Europa de Sud Est si Estonia, Letonia dintre tarile baltice, pentru a determina daca aceste sisteme au un traiect comun sau diferentiat. Ne putem astepta ca cele trei tari central europene, mostenind o traditie 13

civica mai dezvoltata sa fie mai avansate in parcursul catre stabilitate decat tarile din SE si cele baltice, care fie sufera o intarziere economica sau institutionala, fie au demarat acest proces mai tarziu (dupa obtinerea independentei) si se confrunta cu particularitati regionale. Principala concluzie pe care o emite Toole este ca procesul de stabilizare este de scurta durata, si este influentat in egala masura de designul electoral si de modele de comportament ale electoratului si elitelor. Acest studiu prin extinderea esantionului incearca sa testeze validitatea concluziei pentru alte tari din Europa de Est. 2. Date si metode

Rezultatele pentru toate variabilele in cazul tarilor din esantionul Toole sunt preluate din articolul "Government Formation and Party System Stabilization in East Central Europe" aparut in Party Politics in anul 2000. Datele pentru toate celelalte tari ale esantionului, in ceea ce priveste calculul fractionalizarii, excedentului de partide, volatilitatea electorala si "party system turnover" sunt cele oferite de Project on Political Transformation and the Electoral process in Post-Communist Europe, University of Essex. Componenta cabinetelor in cazul Romaniei a fost preluata din Alexandru Radu - "1989-1999. Nevoia Schimbarii. Un deceniu de pluripartidism". Pentru Bulgaria si Estonia au fost folosite datele puse la dispozitie de site-ul www.Zarate.com, iar pentru Letonia cele furnizate de Cancelaria de Stat a Republicii Letonia. Indicii au fost calculati pentru Romania incepand din 1990, pentru Bulgaria din 1991, Estonia 1992 iar pentru Letonia din 1993. Toti indicii au fost calculati pentru camera inferioara si doar pentru partidele care au obtinut peste 1% din totalul voturilor. In cazul Ungariei pentru calculul numarului excedentar de partide au fost luate in calcul locurile alocate pe liste. Variabilele independente sunt grupate in doua categorii: - variabile care masoara influenta designului electoral asupra sistemului de partide: fractionalizarea si numarul de partide in exces in raport cu numarul de partide suportat de sistemul electoral; - variabile care surprind influenta comportamentului electoratului si elitelor: volatilitatea electorala si gradul in care se modifica structura partinica a legislativului party system turnover. Fractionalizarea sistemului de partide este operationalizata prin numarul efectiv de partide, calculat cu formula Laakso-Taagepera: 14

1 [ --- ] Si2 unde Si2 este procentul de voturi primite de un partid care a acumulat peste 1% din voturi. Numarul excedentar de partide - Nex este operationalizat prin calculul diferentei dintre numarul efectiv de partide si numarul de partide suportat de sistemul electoral. Numarul de partide suportat de sistemul electoral este calculat cu formula: Ns = 2,5 + 1,25log M (Cox 1997:207) unde M este magnitudinea medie a circumscriptiei electorale; Nex = N Ns. Volatilitatea electorala este, dupa definitia lui Peter Mair, "schimbarea electorala neta intre doua alegeri consecutive" si se calculeaza ca fiind suma tuturor voturilor (procentuale) care se castiga (sau se pierd) la doua alegeri succesive. Pentru partidele care au fuzionat am luat in considerare suma procentelor celor doua (sau mai multe) partide la alegerile precedente. Pentru coalitiile sau partidele care s-au destramat, am aplicat aceeasi conventie. Gradul de modificare a structurii partinice parlamentare a fost calculat cu ajutorul formulei Toole: P in + P out PS = ---------------T (P(t1)+Pt)2 unde: P in = partide care au intrat in parlament la un moment dat; P out = partide care au iesit din parlament la un moment dat; P (t-1) = nr. de partide parlamentare la precedentele alegeri; P t = nr. de partide parlamentare la momentul in care se face calculul; Valorile pe care le poate lua PST sunt cuprinse intre 0 si 2. 0 atunci cand nu exista nici o modificare si 2 atunci cand exista schimbare completa. In cazul coalitiilor, acestea nu au fost considerate un singur partid, ci dupa numarul de partide care o compun. Variabila dependenta - gradul de stabilizare al sistemului - a fost operationalizata aplicand modelul Mair:

15

INDICATORI ALTERNANTA LA GUVERNARE FORMULA GUVERNARE ACCES GUVERNARE DE LA

STRUCTURI STABILIZATE COMPLETA/DELOC FAMILIARA INCHIS

STRUCTURI NESTABILIZATE PARTIALA INOVATIVA DESCHIS

Alternanta la guvernare se refera la gradul in care se schimba compozitia partinica a cabinetelor dupa alegeri (Toole 2000:444). Formula guvernamentala este familiara daca dupa recastigarea alegerilor coalitia este compusa din aceleasi partide sau acelasi partid formeaza din nou singur guvernul. Accesul la guvernare este gradul in care toate partidele (sau aproape toate) participa la formarea guvernului. 3. Analiza 3.1 Variabile independente In Cehia si Ungaria, fractionalizarea sistemelor de partide este corespunzatoare unor tari cu sistem multipartidist centripet, volatilitatea electorala este cea mai scazuta, fiind de aproape trei ori mai mare ca aceea din tarile occidentale, iar gradul de schimbare al partidelor parlamentare (party system turnover) si numarul excedentar de partide este redus. Pentru Cehia, valorile sunt: FRACTIONALIZARE EXCEDENT DE PARTIDE VOLATILITATE ELECTORALA PARTY TURNOVER SYSTEM 5.2 2.2 21.8% 0.31

In Ungaria aceste valori se prezinta astfel: FRACTIONALIZARE 4.2

16

EXCEDENT DE PARTIDE VOLATILITATE ELECTORALA PARTY TURNOVER SYSTEM

0.7 28.5% 0.16

Polonia, a treia tara din Europa Centrala, are valori surprinzatoare, in comparatie cu Cehia si Ungaria, avand cel mai fractionalizat sistem de partide si cel mai mare numar excedentar de partide, volatilitate medie si un grad ridicat de schimbare parlamentara. FRACTIONALIZARE EXCEDENT DE PARTIDE VOLATILITATE ELECTORALA PARTY TURNOVER SYSTEM 9.3 5.5 44.0% 1.14

In Romania fractionalizarea, volatilitatea si numarul excedentar de partide sunt comparabile cu ale Cehiei si Ungariei, numai gradul de permeabilitate are o valoare mai mare: FRACTIONALIZARE EXCEDENT DE PARTIDE VOLATILITATE ELECTORALA PARTY TURNOVER SYSTEM 4.8 1.2 28.1% 0.97

Bulgaria este tara esantionului cu sistemul de partide cel mai putin fractionalizat si cu cel mai mic numar excedentar de partide. Volatilitatea si "party system turnover" au valori medii, in cadrul esantionului. FRACTIONALIZARE EXCEDENT DE PARTIDE VOLATILITATE ELECTORALA PARTY TURNOVER SYSTEM 3.7 0.1 42.3% 0.60

17

In tarile baltice, Estonia si Letonia, toate valorile variabilelor independente sunt mai ridicate, doar Polonia avand valori mai mari pentru unele variabile. In Estonia aceste valori sunt: FRACTIONALIZARE EXCEDENT DE PARTIDE VOLATILITATE ELECTORALA PARTY TURNOVER SYSTEM 7.0 3.4 60.5% 0.96

In Letonia aceste variabile se prezinta astfel: FRACTIONALIZARE EXCEDENT DE PARTIDE VOLATILITATE ELECTORALA PARTY TURNOVER SYSTEM 7.1 3.9 67.8% 1.6

Fractionalizarea sistemelor de partide variaza de la 3.7 in Bulgaria si 4.2 in Ungaria - cele mai mici valori - la 9.3 in Polonia si 7.1 in Letonia. Media este de 5.9. In studiul comparat pe 36 de tari, Lijphart a determinat un numar minim de 1.35 si un maxim de 5.98 (Lijphart 2000:85). Tarile din Europa de Est au un multipartidism mai atomizat, cea mai mare diferenta inregistrandu-se la numarul maxim de partide. Surprinzator, se pare ca nu exista o legatura directa intre gradul de fractionalizare si gradul de stabilizare, Cehia si Ungaria, tarile cele mai stabilizate avand un indice al fragmentarii superior Bulgariei si comparabil cu cel al Romaniei. Nici numarul excedentar de partide nu este puternic corelat cu nivelul stabilizarii, acesta fiind cel mai scazut in Bulgaria si nu in Cehia sau Ungaria, asa cum era de asteptat. De altfel, fractionalizarea in cazul Poloniei este mult superioara Letoniei, care este tara cu cel mai instabil sistem de partide. Fractionalizar e CEHIA UNGARIA 5.4 4.2 Excedent de partide 2.2 0.7 Grad stabilizare 2/3 2/3 de

18

POLONIA ROMANIA BULGARI A ESTONIA Letonia

9.3 4.8 3.7 7.0 7.1

5.5 1.2 0.1 4.4 3.9

1/3 1/3 1/3 1/3 -

Volatilitatea electorala crescuta este o caracteristica importanta a sistemelor de partide din Europa de Est. Aceasta inregistreaza cel mai scazut nivel in Cehia (21.8%), in Ungaria (28.55%) si in Romania (28.13%). Primele doua tari au cel mai ridicat nivel de stabilitate, in timp ce Romania este stabilizata 1/3. Cel mai ridicat nivel al volatilitatii este intalnit in tarile baltice Estonia (60.5%) si Letonia (67.83%). Bulgaria inregistreaza o valoare comparabila cu cea a Poloniei. Media pentru intreg esantionul este de 35.57% de 4 ori mai mult decat media tarilor vestice, care este de 8.5 % (Mair 1997, apud Toole 2000). Gradul de schimbare a structurii partinice parlamentare PST inregistreaza cel mai scazut nivel in Ungaria - 0.16, cel mai ridicat fiind in Letonia -1.60. Tarile stabilizate au un PST mai scazut, ceea ce sugereaza o legatura mai puternica intre aceasta variabila si gradul de stabilizare. Volatilitat e CEHIA UNGARIA POLONIA ROMANIA BULGARI A ESTONIA Letonia 21.8% 28.5% 44.0% 28.13% 42.34% 60.5% 67.84% 1 0.1 6 1.1 4 0.9 7 0.6 0 0.9 6 1.6 0 PST 0.3 Grad stabilitate 2/3 2/3 1/3 1/3 1/3 1/3 de

19

3.2 Variabila dependenta Pentru tarile din Europa Centrala, Toole, aplicand modelul Mair, a ajuns la urmatoarele rezultate: INDICATOR ALTERNANTA LA GUVERNARE A FORMULA DE GUVERNARE ACCES GUVERNARE TIPUL STRUCTURII LA UNGARIA COMPLET A FAMILIARA DESCHIS 2/3 INCHIS N/A INCHIS 2/3 INCHIS CEHIA COMPLET POLONIA COMPLETA INOVATIVA DESCHIS 1/3 INCHIS

Pentru celelalte tari din esantion, analiza primei caracteristici alternanta la guvernare a relevat rezultatele: - In Romania, intre anii 1990-1996, pe durata a doua mandate parlamentare, scena politica a fost dominata de Frontul Salvarii Nationale (FSN), iar dupa scindarea acestuia, de FDSN (Frontul Democrat al Salvarii Nationale) si PDSR (Partidul Democratiei Sociale din Romania). In 1996 se produce schimbarea completa a partidelor de guvernamant. Partidul dominant in cadrul coalitiei guvernamentale este PNTCD (Partidul National Taranesc Crestin Democrat). Dupa alegerile din 2000 fostul FDSN, PDSR, devenit acum PSD (Partidul Social Democrat), revine la guvernare. Se poate spune deci ca in Romania alternanta la guvernare este completa. - In Bulgaria, incepand cu alegerile din 1991, doua partide au dominat alegerile: Uniunea Fortelor Democratice (SDS) si Partidul Socialist Bulgar (BSP), care au alternat la guvernare pana in 2001 cu doua exceptii in perioada decembrie 1992 - ianuarie 1995, cand la guvernare s-a aflat un cabinet de experti si unul caretaker. In 2001 alegerile au fost castigate de o noua grupare: Miscarea Nationala Simeon al doilea. Si in cazul Bulgariei alternanta la guvernare este completa. - Din punct de vedere al participarii la guvernare, in Estonia doua partide se detaseaza: Coalitia Nationala Pro Patria (Isaama) devenita Uniunea Pro Patria (IERSP), si Partidul Coalitiei (KMU, ulterior KE). Aceste partide au guvernat (in cadrul unor coalitii) alternativ in perioada 1992-2002. Rezulta ca sistemul de partide estonian a cunoscut o alternanta completa. - In Letonia situatia este diferita. Niciodata in cei zece ani analizati compozitia guvernamentala nu s-a schimbat total, Calea Letona (LC) participand la toate cabinetele. De asemenea si alte partide sau aflat la guvernare ani multi - Miscarea pentru Independenta (LNNK, ulterior FF/LNNK); Uniunea Taranilor Letoni (LPP). Din aceste motive, alternanta 20

la

guvernare

este

partiala.

Toate tarile analizate, cu exceptia Letoniei, au experimentat alternanta completa la guvernare, acesta fiind criteriul cel mai usor de indeplinit in tranzitia catre un sistem de partide cu structuri "inghetate". Al doilea indicator al modelului Mair, formula de guvernare are urmatoarea desfasurare in tarile esantionului: - In Romania felul formulei guvernamentale poate fi analizat dupa ce Partidul Social Democrat (PSD) a castigat din nou alegerile, in anul 2000. In precedenta participare la guvernare FDSN formase un cabinet minoritar, care era de fapt o coalitie majoritara mascata. In anul 2000, PSD in alianta cu Patidul Umanist Roman (PUR) a format un guvern bicolor minoritar. In practica, sprijinul pe care UDMR il acorda guvernului, il transforma intr-o coalitie mascata. Pentru ca PSD si-a schimbat partenerii de coalitie formula de guvernare este inovativa. - Formula guvernamentala bulgareasca este de asemenea inovativa, deoarece dupa ce a recastigat puterea in 1997, Partidul Socialist Bulgar (BSP) nu a mai guvernat cu fostii parteneri - Uniunea Fermierilor (BzN) si Miscarea Ekoglasnost (DE), ci impreuna cu Partidul Democrat (DP). In 2001 politica bulgaresca a cunoscut o surpriza de proportii partidul lui Simeon al 2-lea castigand alegerile si alcatuind guvernul. - In Estonia situatia este similara: dupa revenirea la guvernare in 1999, Coalitia Nationala Pro Patria, acum numita Uniunea Pro Patria s-a aliat cu un ex partener, Partidul Reformei (RE), al principalilor adversari, Partidul Coalitiei (KMU). Formula guvernamentala este deci inovativa. - Letonia neavand o alternanta la guvernare nu poate avea o formula de guvernare familiara. In aceste conditii, cand exista partide care nu au pierdut niciodata puterea, formula guvernamentala, in termenii lui Mair, nu poate fi testata aplicand modelul. In nici una din cele patru tari, formula guvernamentala nu este familiara (din tot esantionul doar Ungaria are o astfel de formula), variind de la o inovativitate moderata - Romania, la cazul extrem al Letoniei. Accesul la guvernare - ultima caracteristica din interiorul modelului este in Romania deschis. Partidul Romania Mare care este acum exclus de la guvernare din cauza extremismului sau, a participat la precedenta guvernare social-democrata la nivel de secretar de stat. In Bulgaria, doua partide au avut o prezenta constanta in Parlament Uniunea Fortelor Democratice (SDS) si Partidul Socialist Bulgar (BSP). Dar acestea au cooptat la guvernare majoritatea partidelor mici. Prezenta la guvernare a partidului fostului suveran, ca principal partid, demonstreaza accesul deschis la guvernare. 21

In tarile baltice accesul la guvernare este in mod clar deschis. In Estonia, noua partide au participat la guvernare, iar in Letonia paisprezece. Letonia detine recordul in privinta fluiditatii sistemului sau de partide. In urma aplicarii modelului Mair, rezultatul pentru intreg esantionul, in ceea ce priveste variabila dependenta, este urmatorul: Grad Alternant Formula Acces de a la guvernare de guvernare la guvernare stabilizare Ungaria Cehia Polonia Romani a Bulgaria Estonia Letonia Completa Completa Completa Completa Completa Completa Partiala Familiara N/A Inovativa Inovativa Inovativa Inovativa N/A Deschis Inchis Deschis Deschis Deschis Deschis Deschis 2/3 2/3 1/3 1/3 1/3 1/3 -

Majoritatea tarilor se gasesc inca intr-o faza incipienta a procesului de stabilizare. Cehia si Ungaria par sa traverseze mai rapid acest proces, fiind stabilizate in proportie de 2/3. Patru din cele sapte tari ale esantionului (Romania, Bulgaria, Estonia, Polonia) sunt stabilizate in proportie de 1/3. Letonia face nota discordanta in cadrul esantionului, fiind singura tara in care sistemul de partide nu este stabilizat deloc. Tipul formulei guvernamentale, alaturi de accesul la guvernare sunt criteriile cel mai greu de indeplinit. Doar tarile stabilizate in proportie superioara - Cehia si Ungaria reusesc sa indeplineasca cate unul din aceste criterii. Cu doar doua tari stabilizate din intreg esantionul si cu una dintre ele deloc stabilizata, pana in acest moment, concluzia lui Toole se dovedeste a fi invalidata. 4. Rezultate Corelatiile variabilelor independente care masoara influenta designului institutional cu gradul de stabilizare al sistemelor de partide pot fi vizualizate in tabelele de mai jos: Fractionalizare Scazuta Medie Inalta

22

S t a b i l i t a t e Inalta Bulgaria 3.7

Cehia 5.2 Ungaria - 4.2 4.8

Medie

Romania -

Polonia 9.3 Estonia - 7.0 Letonia 7.1

Scazut a

Numar excedentar de partide Scazut S t a b i l i t a t e Inalta Medie Ungaria 0.7 Bulgaria 0.1 1.2 2.2 Romania Polonia 5.5 Estonia - 3.4 Letonia 3.9 Mediu Cehia Inalt

Scazut a

Cehia si Ungaria, tarile stabilizate superior au un indice al fractionalizarii mediu si nu scazut asa cum era de asteptat, in timp ce Romania, cu un indice comparabil cu cel al Ungariei este stabilizata inferior. Estonia si Letonia, cu indici aproape egali - 7.0 si 7.1, nu sunt stabilizate in aceeasi masura. Cazurile Bulgariei - care are cel mai mic grad de fractionalizare dar care nu este stabilizata superior, si cel al Poloniei - cel mai fractionalizat sistem, stabilizat mai mult decat cel leton, demonstreaza fara echivoc ca masura in care sistemul de partide este fractionalizat nu influenteaza gradul de stabilitate al acestuia. A doua variabila independenta care masoara sistemul electoral numarul excedentar de partide, are o valoare mai ridicata in Cehia decat in tarile stabilizate 1/3, Romania si Bulgaria. Din nou Bulgaria cea mai scazuta valoare - si Polonia - cea mai ridicata - sunt stabilizate in aceeasi masura, fapt care dovedeste influenta scazuta a acestei variabile independente asupra variabilei dependente.

23

Cele doua variabile independente institutionale au o influenta minima asupra gradului de "inghetare" al sistemelor de partide in tarile esantionului. Relatiile dintre variabilele independente comportamentale volatilitatea electorala si gradul de schimbare al compozitiei parlamentare (party system turnover) si variabila dependenta pot fi determinate urmarind figurile: Volatilitate Scazuta S t a b i l i t a t e Inalta Cehia 21.8% Ungaria - 28.5% Bulgaria Romania Estonia 42.3% 28.1% 60.5% Polonia - 44.0% Letonia 67.8% Medie Inalta

Medie

Scazut a

Party system turnover Scazuta S t a b i l i t a t e Inalta Cehia 0.31 Ungaria - 0.16 Romania 0.97 Polonia Bulgaria - 0.60 1.14% Estonia - 0.96 Letonia 1.60 Medie Inalta

Medie

Scazut a

Volatilitatea electorala in tarile stabilizate in proportie de 2/3 Cehia si Ungaria au (impreuna cu Romania) valorile cele mai scazute din tot esantionul. Polonia si Bulgaria au o volatilitate medie (pentru esantionul studiat) si un grad de stabilizare de 1/3. Letonia, tara cu cea mai ridicata volatilitate este si tara cu sistemul de partide complet instabil.

24

Romania - cu volatilitate inferioara Ungariei - si Estonia cu o volatilitate superioara tarilor din grupul "de mijloc", fac nota discordanta, avand acelasi nivel de stabilizare. Influenta volatilitatii electorale este superioara variabilelor precedente, insa nu are o forta explicativa foarte semnificativa. Ultima variabila independenta - party system turnover - este variabila cel mai puternic corelata cu cea dependenta. Tarile cu cele mai mici valori ale PST sunt si cele stabilizate 2/3. Cele cu valori medii Romania, Bulgaria si Estonia - sunt stabilizate la un nivel de 1/3. Letonia confirma si ea impactul superior al acestei variabile. Doar Polonia nu se inscrie tendintei generale. Variabilele independente comportamentale au un impact mai mare asupra variabilei dependente decat variabilele independente institutionale, constatare care infirma ipoteza conform careia ambele seturi de variabile ar avea o influenta egala asupra stabilitatii sistemelor de partide. 5. Concluzii S T A B I L I T A T E a NUMAR EXCEDENTAR DE PARTIDE Scazut Inalta 0.7 Medie Scazut a 3.9 Bulgaria 0.1 - 1.2 Ungaria 2.2 Romania Polonia 5.5 Estonia - 3.4 Letonia Mediu Cehia Inalt FRACTIONALIZARE Scazuta Inalta Medie Cehia 5.2 Ungaria - 4.2 Bulgaria 3.7 - 4.8 Romania Polonia 9.3 Estonia - 7,0 Letonia 7,1 Inalta

Medie Scazut

25

VOLATILITATE ELECTORALA Scazuta Inalta Cehia 21.8% Ungaria - 28.5% Polonia Romania - 44.0% 28.1% Bulgaria 42.3% Estonia - 60.5% Letonia 67.8% Medie Inalta

Medie Scazut a

PARTY SYSTEM TURNOVER Scazut Inalta Cehia 0.31 Ungaria - 0.16 Romania 0.97 Polonia Bulgaria - 0.60 1.14 Estonia - 0.96 Letonia 1.6 Mediu Inalt

Medie Scazut a

Sistemele de partide din Europa de Est, asa cum se poate vedea foarte clar din tabelul de mai sus, sunt, contrar optimismului afisat de unii cercetatori, departe de a fi stabilizate. Acest proces se desfasoara cu viteze diferite in tari diferite ale esantionului. In tarile central europene, Cehia si Ungaria stabilizarea sistemelor de partide este mai avansata decat in tarile mai sudice - Romania si Bulgaria. Estonia si Letonia sunt tarile cel mai putin "inghetate" din esantion, caracterizate printr-o volatilitate electorala ridicata, mai mare aproape de zece ori decat in democratiile vestice. Ipoteza de lucru - procesul de stabilizare este mai rapid decat se prevedea si este influentat in egala masura de variabilele institutionale cat si de cele comportamentale a fost invalidata de acest studiu, care dovedeste ca influentele institutionale sunt minime. Un mai mare impact il au in mod evident variabilele comportamentale, volatilitatea electorala si gradul de schimbare a compozitiei parlamentare. Din acest motiv, nici evolutia viitoare a acestor sisteme nu este usor

26

identificat. Totusi, din analiza variatiei volatilitatii electorale, care este inconstanta in Romania si Bulgaria si mai ales in tarile baltice se poate afirma ca nici in viitorul apropiat sistemele de partide din aceste tari nu vor fi "inghetate", ci vor fi in permanenta miscare. VALENTIN NAUMESCU INSTITUII POLITICE I MECANISME CONSTITUIONALE N EUROPA I. Separaia puterilor n stat - principiul fundamental al constituiilor democratice II. Relaia executiv - legislativ. Clasificarea sistemelor politice III. Partide politice i sisteme electorale IV. Parlamente V. Instituia efului statului i puterea executiv VI. Instituiile politice i mecanismele decizionale ale Uniunii Europene VII. Sistemul politic din Romnia n contextul integrrii europene III. Partide politice i sisteme electorale Partidele politice au aprut odat cu instituionalizarea democraiilor moderne, la nceputul secolului al XIX-lea, din nevoia de a transforma confruntrile violente ntre diferite faciuni i grupuri de interese din societate n btlii simbolice, msurate n voturi. Cele mai vechi partide, din punct de vedere al instituionalizrii efective, sunt Partidul Democrat din SUA (1828) i Partidul Conservator din Marea Britanie (1832). Apariia lor a fost ns ,,anunat de constituirea, nc din secolul precedent sau chiar mai devreme, a unor grupri (faciuni politice) care luptau pentru influen n limita spaiului de manevr acceptat de suveran, cele mai cunoscute fiind probabil Whig i Tory din Marea Britanie, menionate n activitatea parlamentar britanic nc din 1670. Ideea faciunilor politice care segmenteaz societatea n competiia lor pentru supremaie n-a fost privit cu ochi buni de fondatorii regimurilor democratice de la sfritul secolului al XVIII-lea, ele fiind percepute mai degrab ca ,,un ru necesar , motiv pentru care, n mod paradoxal, partidele nu sunt recunoscute n constituiile scrise sau nescrise ale celor mai avansate democraii ale lumii, Statele Unite i Marea Britanie (la vremea respectiv, e drept, partidele nu existau n forma actual ci ca faciuni, dar recunoaterea lor constituional n cele dou ri nu s-a fcut nici pn astzi, n pofida adoptrii mai multor amendamente). Despre partide i rolul lor de reprezentare a opiunilor i intereselor politice ale cetenilor se va face vorbire -n mod explicit- mult mai trziu, spre sfritul secolului al XIX-lea sau, n unele cazuri, abia n secolul XX, n 27

constituiile rilor democratice din Europa occidental. Yves Meny consider c partidele europene sunt, n principiu, rezultatul a dou mari perioade revoluionare care au marcat istoria modernitii: cele de esen democratic, aprute n secolul al XIX-lea, se comport ca produse politice ale Revoluiilor din SUA i Frana (1787-1789), n timp ce partidele de esen totalitar aprute n secolul XX sunt fie produsul direct, fie contra-reacia Revoluiei Bolevice din Rusia anului 1917 (Meny, 1993). Referindu-ne doar la primele, vom asuma i noi n aceast lucrare ideea fundamental c partidele politice care concureaz pentru obinerea puterii, respectnd regulile jocului democratic, stau la baza sistemelor liberale, pluraliste, de tip occidental. Aceast asumpie vine n concordan cu una din teoriile clasice referitoare la partide, formulat la nceputul anilor `50 de Maurice Duverger n faimoasa lucrare Partidele politice. Autorul francez afirm c ,,partidul politic, ca instrument pentru ctigarea i administrarea puterii, este esenial legat de istorica transformare a democraiei occidentale (n secolul al XIX-lea: n.n.), inspirat de modelul democraiei parlamentare britanice. (Duverger, 1951) Sistemul de partide dintr-o ar este profund influenat de sistemul electoral. Din acest motiv, orice discuie despre numrul, natura i relaiile dintre partidele existente n viaa politic a unei ri trebuie precedat de nelegerea principalelor modele de sisteme electorale i de consecinele acestora asupra tipului de selecie politic practicat. ntr-o lucrare de referin pentru tiina politic, Modele ale democraiei, Arend Lijphart propune dou concepte pentru definirea principalelor tipuri de regimuri democratice: ,,democraii majoritariste (exemple consacrate: SUA i Marea Britanie), respectiv ,,democraii consensualiste (Germania i cele mai multe ri europene continentale). Fr a intra acum n dezbaterea celor dou modele, menionm doar c democraiilor majoritariste le este caracteristic sistemul electoral majoritar n circumscripii uninominale, n timp ce democraiile consensualiste prefer sistemele electorale cu reprezentare proporional. Sistemul electoral majoritar presupune ctigarea mandatului de ctre candidatul care obine cele mai multe voturi n circumscripia respectiv (majoritatea absolut sau relativ!), pe baza principiului The Winner takes all (nvingtorul ia totul) sau First-past-the-post (cine trece primul linia de sosire). Firete, pe reversul medaliei scrie c ,,nvinii pierd totul, consecina fiind c alegtorii care n-au votat cu cel care a ieit pe primul loc rmn nereprezentai, chiar dac acetia constituie, mpreun, peste 50% din totalul alegtorilor. Sistemul electoral majoritar este foarte competitiv, dar rspunde ntr-o prea mic msur criteriului reprezentativitii. Se acord, n schimb, importan maxim ,,principiului majoritii ca interpretare primar a sensului democraiei. Cu alte cuvinte, n 28

viziunea acestui model electoral, puterea trebuie s aparin n ntregime candidatului (partidului) care obine majoritatea voturilor la nivelul circumscripiei, fie ea i majoritate relativ, aa cum se ntmpl de multe ori. Majoritile relative sunt, n fapt, minoriti n raport cu ntregul, ceea ce face ca procedeul s se mai numeasc i metoda pluralitii (plurality majoritate relativ sau ,,cea mai mare minoritate). Un alt dezavantaj al sistemului electoral majoritar este distorsionarea rezultatelor, reflectat prin suprareprezentarea parlamentar a ctigtorilor (partidelor mari) i subreprezentarea nvinilor (partidelor mici). Altfel spus, principiul majoritii transform o simpl depire a adversarului ntrun triumf total i o nfrngere la limit ntr-un dezastru. Extrapolnd, am putea avea situaia teoretic n care partidul A obine 49,99% din voturi iar partidul B obine 50,01% n toate circumscripiile. Reflectarea n parlament ar fi urmtoarea: partidul A 0% mandate, partidul B 100% mandate, ceea ce, evident, este nereprezentativ n raport cu opiunile politice ale populaiei. Trecnd de la o situaie imaginar la una real, dat mereu ca exemplu pentru distorsionarea din sistemul electoral majoritar, vom arta c, n Regatul Unit, Partidul Liberal-Democrat este ,,marea victim a modului n care britanicii i aleg deputaii n Camera Comunelor, avnd de peste 50 de ani o subreprezentare parlamentar accentuat n raport cu voturile pe care le primete de la alegtori, la nivelul rii. Spre exemplificare, n 1974 liberalii au primit 19,8% voturi dar au ctigat numai 14 locuri din totalul celor 635, adic 2,2% mandate!!! Comentnd o asemenea situaie, care se repet (cu mici variaii) la fiecare scrutin, Yves Meny apreciaz c: ,,sistemul bipartidist britanic nu este att de mult rezultatul diviziunii duale a societii, ct produsul constrngerilor sistemului electoral (Meny, 1993). Liberalii sunt, dealtfel, principalii contestatari ai sistemului electoral britanic, alturi de alte grupri politice dezavantajate, de dimensiuni mai mici, printre care partidele naionaliste galeze i scoiene. Deocamdat doar alegerile pentru Parlamentul European (n sistem de reprezentare proporional) i unele promisiuni ale premierului Tony Blair i ncurajeaz s continue lupta, dei interesele celor dou mari partide britanice (Conservator i Laburist) fac foarte probabil meninerea principiului majoritii. ntr-adevr, este de domeniul evidenei c cei doi poli ai vieii politice din Regatul Unit (la fel se ntmpl n orice sistem bipartidist) i vor da mna pentru a susine n continuare votul majoritar, fiind principalii beneficiari ai acestui sistem. Pe de alt parte, este la fel de evident c liberal-democraii britanici (i, peste tot n lume, partidele mici i mijlocii) sunt marii beneficiari ai introducerii reprezentrii proporionale. Nu numai c numrul lor de mandate parlamentare ar crete semnificativ, dar aceste partide (poziionate de regul n zona centrului, deoarece dreapta i stnga sunt ocupate de partidele-pol) ar 29

deveni parteneri de guvernare aproape inevitabili ai marilor fore politice, fcnd aliane fie la dreapta, fie la stnga, pentru a completa o majoritate parlamentar absolut (vezi prezena cvasi-constant la guvernare a liberalilor germani n perioada postbelic). Cu alte cuvinte, n timp ce polii ar alterna la putere, n funcie de preferinele cetenilor, nici o guvernare nu ar fi posibil fr un astfel de partid mic, care ar constitui permanent ,,acul de balan, nelipsit din coaliia majoritar. Acesta este un alt motiv pentru care partidele mari, n sistemele bipartidiste cu vot majoritar, nu accept reprezentarea proporional, temndu-se de creterea rolului (i de ,,antajul) celei de-a treia fore. Distorsionarea de care vorbeam afecteaz nu numai partidele aflate pe locul al treilea (sau mai jos), ci, n anumite situaii-limit, chiar pe unul din cele dou partide mari. Aceste situaii-limit se ntlnesc atunci cnd un partid ctig mai multe mandate (circumscripii), dar adversarul obine mai multe voturi la nivel naional. n acest caz, majoritatea parlamentar (i dreptul de a forma guvernul) l va avea, paradoxal, un partid care se afl pe locul doi n preferinele alegtorilor din perspectiva voturilor exprimate, ceea ce ridic, din nou, semne de ntrebare n privina interpretrii sensului democraiei. n 1951, de exemplu, Partidul Laburist a ctigat 294 mandate cu 13.948.605 voturi, n timp ce Partidul Conservator a obinut majoritatea parlamentar (321 mandate) cu doar 13.717.580 voturi. Inversndu-se rolurile, n 1974, laburitii au format guvernul, avnd cu 4 mandate mai mult dect conservatorii, dei acetia din urm au primit, la nivel naional, cu 240.000 voturi mai mult. O alt consecin a sistemului electoral majoritar cu circumscripii uninominale (single member constituency) este, aa cum am menionat anterior, apariia sistemelor bipartidiste (two-party system). Faptul c metoda pluralitii favorizeaz sistemele bipartidiste ,,este o lege sociologic adevrat (Duverger, 1964). De ce se ntmpl acest lucru? Pentru simplul motiv c sistemul, fiind deosebit de competitiv (i de drastic, am spune, cu nvinii), descurajeaz alegtorii s voteze un partid mic, fr anse de a se plasa pe primul loc n circumscripia respectiv. Se produce polarizarea logic a opiunilor, din dorina ceteanului de a nu-i risipi votul i de a-l face ,,util. Pe de alt parte, i din perspectiva partidelor, principiul majoritii stimuleaz concentrarea politic n doi poli de putere, exercitnd o presiune asupra partidelor mici de a renuna la identitatea lor (argumentul inutilitii) i de a veni spre unul din cele dou partide mari, unde exist ansa de a guverna. n aceste condiii dure, sunt absolut de apreciat perseverena i strduina liberalilor britanici de a supravieui pe scena politic alturi de doi ,,coloi, practic mpotriva sistemului. Mai mult, liberalii fac eforturi deosebite pentru a menine o cot electoral bun, de circa 15-20%, dei ansele de a ctiga alegerile sunt aproape nule iar reprezentarea lor parlamentar nu 30

depete 5-7% din totalul mandatelor. ncercnd s reduc dezavantajele sistemului electoral de tip britanic i american dar s pstreze competitivitatea, Frana a introdus o variant a sistemului majoritar cu dou tururi de scrutin, numit de Arend Lijphart formul mixt majoritate pluralitate (Lijphart, 2000). Pentru ctigarea mandatului n primul tur este necesar majoritatea absolut. n cele mai multe cazuri, aceast condiie nefiind ndeplinit, se organizeaz al doilea tur ntre candidaii care au depit 12,5% voturi din totalul alegtorilor nregistrai n circumscripie. n al doilea tur este suficient, teoretic, i o pluralitate (majoritate relativ), considerndu-se c pot rmne n curs mai mult de doi candidai. Datorit ns negocierilor care au loc ntre partide n intervalul dintre primul i al doilea tur, care vizeaz susineri reciproce de candidai bine plasai n circumscripii diferite, pentru turul secund rmn practic primii doi candidai (ceilali sunt retrai de partidele lor, chiar dac trecuser pragul de 12, 5% i vor susine pe unul din primii doi clasai) astfel nct sistemul se comport, n realitate, ca un sistem majoritar cu dou tururi. Care este consecina sistemului electoral francez? Se atenueaz efectul eliminatoriu (exclusivist) al sistemului majoritar cu un singur tur, n loc de dou partide rmnnd pe scen 4-5 partide semnificative. ns, prin adugarea componentei de negociere n perioada dintre cele dou tururi (deci o component politic, exterioar voinei electorale propriu-zise a alegtorilor) se introduce o selecie suplimentar, un filtru mpotriva partidelor indezirabile. Astfel, forele extremiste (anti-sistem) sunt eliminate practic din Adunarea Naional, printr-un act de voin al clasei politice franceze, nu neaprat al electoratului. Pentru a exemplifica acest fenomen, menionm c n primul tur al alegerilor parlamentare din iunie 2002, Frontul Naional (partidul dreptei radicale, al extremistului Le Pen) a obinut 17%, avnd numeroi candidai calificai, dar, n turul al doilea, datorit coalizrilor anti-FN nici un candidat al acestui partid nu a ajuns parlamentar! Este sau nu democratic o asemenea procedur de eliminare a partidelor indezirabile? Cum se soluioneaz problema celor aproape 20% alegtori nereprezentai n Adunarea Naional? Sunt ntrebri crora sistemul politic francez, preocupat mai ales de evitarea bipolarismului de tip anglo-american, nu le-a rspuns nc. Mai trebuie poate spus c guvernul socialist a introdus la alegerile din 1986 reprezentarea proporional dar administraia de dreapta care a urmat a revenit la vechiul sistem, invocnd tradiia celei de-a V-a Republici i dorind, n fapt, s recupereze locurile din Parlament ocupate de extrema dreapt. Sistemul electoral cu reprezentare proporional (RP) este mai puin competitiv i genereaz coaliii de guvernmnt mai puin eficiente, dar este mult mai reprezentativ din punct de vedere al opiunilor alegtorilor. Exist, i n acest caz, mai 31

multe variante. Lijphart distinge trei tipuri de RP: pe liste de partid, formula ,,mixt membru-proporional (MMP) i votul unic transferabil (VUN). Reprezentarea proporional pe liste de partid este metoda electoral cea mai frecvent aplicat n Europa. Ca exemple, putem meniona Spania, Olanda, Portugalia, Belgia, Danemarca, Norvegia, Suedia, Austria i majoritatea rilor din Europa Central i de Est, inclusiv Romnia. Chiar dac ntre ele exist mici diferene tehnice, n principiu este vorba de acelai lucru: alegtorii voteaz una din listele propuse de partide n circumscripii plurinominale, locurile atribuinduse n funcie de procentele obinute, dup aplicarea redistribuirii voturilor obinute de partidele care nu au trecut pragul parlamentar (metoda d`Hondt). i n acest caz se observ o distorsionare a rezultatelor n favoarea partidelor mai mari, datorit faptului c ,,resturile (voturile celor care nu au atins limita minim) se redistribuie partidelor intrate n parlament, proporional cu performana electoral direct. De exemplu, un partid care obine 40% din voturile corpului electoral are toate ansele s aib o reprezentare parlamentar de circa 45-47% mandate, n timp ce un partid cu 10% voturi va avea, probabil, n jur de 11-12% mandate. Distorsionarea n sistemele RP i voturile ,,pierdute sunt cu att mai mari cu ct pragul parlamentar este mai mare. Sunt ri care ridic bariere foarte mici, simbolice, n calea reprezentrii parlamentare a partidelor, cum ar fi Olanda cu prag implicit de 0,67% sau Israel cu prag explicit de 1,5%, altele prefer obstacole medii (Suedia i Bulgaria cu praguri explicite de 4%), iar cteva realizeaz adevrate ,,ziduri peste care trebuie s sar forele politice, cum se ntmpl n Spania, cu prag implicit de 9,7%, Turcia cu prag explicit de 10% sau Irlanda cu prag implicit de 15%!!! Cum se calculeaz pragul implicit? Arend Lijphart propune o formul de calcul care ine cont de magnitudinea medie (numrul de reprezentani parlamentari) ai circumscripiei: P=75%/(M+1) unde P este pragul iar M este magnitudinea medie a circumscripiei (Lijphart, 2000). La un prag explicit de 5% (adoptat de Romnia n 2000, dup modelul Germaniei) i la un numr mare de partide mici, care rateaz intrarea dar ,,consum electorat, 10-15% din populaie rmne, n general, nereprezentat! Ridicarea pragului parlamentar este o tendin a sistemelor RP, manifestat n ultimii douzeci de ani, n dorina de a reduce fragmentarea vieii politice i de a concentra, treptat, reprezentarea parlamentar n maximum 4-5 opiuni politice majore. Formula mixt membru-proporional (MMP) este o variant a reprezentrii proporionale, n care o parte din parlamentari sunt alei 32

prin metoda pluralitii n circumscripii uninominale iar restul pe liste de partid. Astfel, fiecare alegtor are la dispoziie dou voturi: unul pentru a opta n favoarea unui candidat, n cadrul circumscripiei din care face parte, cellalt pentru a alege o list de partid. Nu este obligatoriu ca cele dou voturi s aib aceeai culoare politic. De regul, candidaii care ncearc s treac prin filtrul votului uninominal sunt prezeni i pe listele partidului. Sistemul este considerat, totui, o variant a RP, dei sugereaz combinaia celor dou formule electorale, fiindc votul pentru listele de partid d numrul final al mandatelor, compensnd rezultatele votului uninominal. Cu alte cuvinte, primii crora li se atribuie mandatele sunt candidaii alei prin metoda pluralitii (cu majoritate simpl) n circumscripiile uninominale, dup care se face calculul numrului total de mandate care revin fiecrui partid i se atribuie restul mandatelor candidailor de pe liste. Poate exista, i n acest caz, o uoar distorsionare, dar ea este cu att mai mic cu ct ponderea candidailor alei pe liste este mai mare, datorit compensrii menionate. n Germania, 50% din mandate sunt atribuite prin vot uninominal, 50% pe liste de partid. n Italia, ncepnd din 1994, aproape trei sferturi sunt alei prin metoda pluralitii, restul pe liste de partid, din care cauz ,,rezultatele sunt considerabil mai puin proporionale dect cele din Germania (Lijphart, 2000). Ali autori sunt chiar mai categorici n a respinge caracterul ,,mixt al formulei electorale germane. Yves Meny apreciaz c ,,datorit modului n care funcioneaz, sistemul electoral german a fost deseori greitdescris ca sistem mixt, adic unul care ar combina sistemul de vot majoritar cu reprezentarea proporional. Acest lucru nu este corect: sistemul german este strict proporional, doar distribuia locurilor este parial determinat pe baza unui scrutin uninominal (Meny, 1993). Votul unic transferabil (VUN) este o alt variant a reprezentrii proporionale, foarte rar utilizat, n care alegtorii ierarhizeaz candidaii de pe lista unui partid. La prima vedere, metoda este atractiv, deoarece i propune s combine opiunea politic pentru un anume partid cu preferina pentru un candidat considerat mai bun. n realitate, sistemul creeaz serioase dificulti alegtorilor, genernd multe voturi la ntmplare i/sau anulate. nelesul de ,,transfer provine de la faptul c, la distribuirea mandatelor, voturile tuturor candidailor unui partid se adun iar surplusul de voturi curge n cascad de la candidatul care i-a umplut ,,cupa (necesar pentru intrarea n parlament) spre urmtorul plasat n preferinele cetenilor, pn la epuizarea voturilor de care dispune acel partid. Irlanda i Malta utilizeaz VUN. n fine, ntre sistemele de vot majoritare i cele proporionale, cteva ri utilizeaz un sistem electoral semi-proporional. Acesta presupune, n fapt, existena n paralel a metodei pluralitii i a listei 33

de partid. Diferena esenial fa de MMP (utilizat, aa cum am spus, n Germania) este c, n acest caz, votul proporional pe liste de partid nu compenseaz votul uninominal, cele dou procese electorale fiind complet separate! n Japonia, ncepnd din 1996, trei sute de parlamentari sunt alei prin metoda pluralitii n circumscripii uninominale, restul de dou sute ctigndu-i locul, independent de primii, pe liste de partid. Ce concluzii putem desprinde dup aceast succint descriere a principalelor formule de alegere a membrilor legislativului? Dincolo de afirmaia banal c fiecare prezint avantaje i dezavantaje, s-au observat cteva trsturi comune, sintetizate de Douglas W. Rae: toate sistemele electorale tind s genereze rezultate disproporionate; toate sistemele electorale tind s reduc numrul efectiv de partide parlamentare, n comparaie cu numrul de partide care au intrat n competiie; toate sistemele electorale pot fabrica o majoritate parlamentar pentru partidele care nu au obinut susinerea majoritii absolute a alegtorilor. n plus, Rae afirm (aa cum a reieit i din analiza noastr) c cele trei tendine sunt mai puternice n sistemele pluralitare i majoritare dect n sistemele RP (Rae, 1967). De mecanismul electoral depinde n mare msur, aa cum am afirmat anterior, structurarea sistemelor de partide. Numrul partidelor parlamentare, tendina centripet sau centrifug a orientrii acestora, relaiile de adversitate sau colaborare ntre partide, formarea majoritii i minoritii, ocuparea plajelor politice, toate acestea au la baz sistemul electoral al rii respective. S urmrim acum definirea principalelor tipuri de sisteme de partide i relaia lor cu formulele electorale menionate. n principal, autorii consacrai consimt la o clasificare primar, grosier, a sistemelor de partide din rile democratice n sisteme bipartidiste i sisteme multipartidiste, cu precizarea necesar c aceasta este mai mult o mprire didactic, simplist. Nici n rile considerate tipice pentru bipartidism (S.U.A. i Marea Britanie) nu exist ,,dou, i numai dou partide formula aparine lui Lawrence Lowell- iar termenul mai potrivit ar fi, n loc de two-party system, cel propus de Yves Meny, duopolistic system, adic sistem bipolar. Totui, innd cont de consacrarea conceptului de sistem bipartidist n literatura de specialitate, l vom folosi i noi n continuare, pentru a nu crea confuzii terminologice. Sistemele bipartidiste sunt legate n mod esenial de formula electoral majoritar (sau pluralitar) n circumscripii uninominale din marile democraii de limb englez i din rile aflate sub influena tradiional a acestora (Marea Britanie, S.U.A., Canada, Noua Zeeland, India etc). Aici, caracterul foarte competitiv al 34

sistemului electoral a impus o selecie sever a ofertelor politice, principiul ,,totul sau nimic ducnd la dou partide mari, care alterneaz la guvernare. Pentru a acoperi o zon electoral ct mai larg, forele politice din sistemele bipartidiste tind s se poziioneze spre centrul spectrului (tendin centripet), motiv pentru care i programele lor politice sunt foarte apropiate. Formulele electorale din gama RP, cu praguri de selecie reduse, conduc la apariia sistemelor multipartidiste. Datorit aglomeraiei de pe axa doctrinar stnga-dreapta, fiecare partid caut s-i contureze o identitate ct mai precis, ct mai ,,ascuit, i s ocupe o ni electoral bine definit. Din nevoia de a utiliza la maxim spaiul electoral, se foreaz extremele (tendin centrifug), ceea ce explic apariia partidelor radicale i chiar a unui partid anti-sistem. n acest caz, partidele-pol sunt de centru-dreapta i, respectiv, de centru-stnga, coaliia majoritar realizndu-se cu un partid mic, de obicei din zona centrului, mai rar de extrem. Sistemele multipartidiste nu sunt, ns, toate la fel, n pofida ctorva trsturi comune. Acesta este motivul pentru care autori consacrai au propus, de-a lungul timpului, diverse clasificri, mai mult sau mai puin controversate, mai mult sau mai puin comprehensive. Una dintre cele mai cunoscute clasificri dateaz din 1976 i i aparine lui Giovanni Sartori. Pentru a nelege acest sistem de clasificare, devenit pies de referin n teoria clasic a partidelor, trebuie spus de la nceput c autorul a luat n considerare numai partidele semnificative, relevante pentru viaa politic, adic acele formaiuni cu ,,potenial de coaliie sau cu ,,potenial de antaj (termenii i aparin), care pot participa la guvernare, respectiv pot conta n opoziie. n ansamblu, Sartori vede urmtoarele posibiliti: Sisteme mono-partidiste, n care existena mai multor partide este interzis prin lege, caracteristice regimurilor totalitare (URSS i rile comuniste, Germania nazist etc.); Sisteme multipartidiste cu partid hegemonic, n care legea permite existena mai multor partide, dar unul dintre ele este foarte puternic, deine toate prghiile de putere i guverneaz nentrerupt (Mexic, Japonia); Sisteme multipartidiste cu partid dominant, ntlnite n unele regimuri (democratice) n care un partid este preferat de majoritatea alegtorilor cel puin 4 legislaturi consecutive, dar alternana la guvernare se poate produce (Suedia); Sisteme bipartidiste, cu dou partide mari care alterneaz la guvernare, caracteristice rilor cu vot majoritar sau pluralitar n circumscripii uninominale (SUA, Marea Britanie); Sisteme multipartidiste cu pluralism moderat, constnd n 3-5 partide semnificative, cu tendin centripet i ideologii compatibile, n care fiecare formaiune parlamentar poate guverna alturi de celelalte (Germania); 35

Sisteme multipartidiste cu pluralism polarizat, alctuite din mai mult de 5 partide, din care dou sunt partide mari (partide-pol, unul de dreapta i altul de stnga) care nu guverneaz niciodat mpreun i n jurul crora se concentreaz coaliiile de guvernare alternative. n aceste sisteme se manifest o tendin centrifug, putnd aprea partide extremiste i chiar cte un partid anti-sistem (Sartori d ca exemple Frana i Italia). Aa cum am spus, clasificarea lui Giovanni Sartori este considerat clasic i a servit drept model de studiu pentru multe generaii de studeni. Ea nu este, ns, singular. Unele sisteme de clasificare propuse ncearc s suplineasc ,,rigiditi epistemologice (cum ar fi cea legat de sistemele bipartidiste) sau s nuaneze anumite categorii. Altele preced teoria lui Sartori. Astfel, Jean Blondel distingea n 1968 patru tipuri de sisteme de partide: Sistemul bipartidist (exemplele deja consacrate); Sistemul ,,dou partide i jumtate (Germania); Sistemul multipartidist cu partid dominant (Suedia); Sistemul multipartidist fr partid dominant (Olanda, Elveia, Finlanda). O contribuie deosebit la mbogirea teoriei partidelor politice o are Arend Lijphart, care i propune s identifice principalele dimensiuni tematice ale competiiei ntre partide. Considerm foarte util prezentarea succint a acestei dezvoltri, pentru nelegerea ,,fronturilor de lupt electoral i a liniilor majore de clivaj ntre partide. Lijphart distinge apte dimensiuni pe care se structureaz diferenele partinice (Lijphart, 2000): 1)Dimensiunea socio-economic este, cu siguran, cea mai pregnant n cadrul regimurilor democratice moderne, fiind axa tradiional pe care se poziioneaz partidele, la stnga sau la dreapta n raport cu un centru imaginar. Mult atenuat dup anii `60 (deceniu n care se produc abandonarea marxismului de ctre partidele comuniste occidentale, emergena Noii Stngi sub influena colii de la Frankfurt i apariia, n contextul dezvoltrii spectaculoase a statului bunstrii i a economiei sociale de pia, a unor teze celebre precum ,,Convergena doctrinelor a lui Daniel Bell), dihotomia stngadreapta persist totui n abordrile politice clasice, n limbajul media i chiar n discursurile de auto-definire ale partidelor i politicienilor, cu toate c acetia prefer frecvent asocierea cu centrul (,,centrustnga, ,,centru-dreapta). Fr s intrm acum n detalii doctrinare, vom spune doar c plasarea de o parte i de alta a centrului se face, simbolic, n funcie de accentul pus pe unul din factorii relaiei statpia i, n consecin, pe asumarea prevalenei principiului solidaritii sociale, respectiv a principiului responsabilitii individuale. 2)Dimensiunea religioas a pierdut mult din importan, n secolul XX i n special n perioada postbelic, mai cu seam n democraiile avansate. Partidele intitulate ,,cretine i mai apoi 36

,,cretin-democrate din ri predominant catolice sau protestante (Germania, Italia, Belgia, Olanda etc.) au ncetat demult s mai lupte pe frontul ,,religios vs. laic, datorit modernizrilor culturale succesive i secularizrii complete a vieii publice. Totui, cretin-democraii europeni continu s se disting de socialiti i de liberali printr-o preocupare mai accentuat pentru teme care interfereaz cu valorile morale, teme precum avortul, prostituia i pornografia, divorul, consumul de droguri, drepturile homosexualilor. 3)Dimensiunea cultural-etnic rmne ,,cel mai puternic difereniator naional n ri federale precum Belgia sau Elveia i n multe ri non-europene, este relativ important n Spania i Finlanda i a crescut brutal ca semnificaie n Centrul i Estul continentului, dup 1989. Partidele etnice, fr a fi agreate la nivelul comunitii internaionale i, n multe cazuri, fiind chiar interzise prin lege, gsesc totui soluii de ,,legitimare (sub diferite alte forme) n viaa politic a multor ri europene, unde au o influen mai mic sau mai mare. n SUA nu exist partide pe baz etnic, dar este cunoscut preocuparea mai accentuat a democrailor pentru problemele rasiale i ale minoritilor. 4)Dimensiunea urban-rural, cndva o falie important a vieii politice europene (cu precdere n perioada antebelic) a cunoscut un regres sensibil n deceniile modernizrii postbelice i foarte rar mai constituie, astzi, o tem de conflict politic. Partidele agrariene, tradiional mai puternice n rile scandinave, i-au lrgit considerabil mesajul electoral n deceniile 6 i 7, i-au schimbat numele i sunt n prezent cantonate n zona centrului (Norvegia, Suedia), declarndu-i chiar, unele dintre ele, legtura doctrinar cu liberalismul (Danemarca). Altele, care nu s-au adaptat acestor transformri socioculturale din epoca postindustrial, au disprut. Totui, interesele specifice ale fermierilor continu s fie teme aprinse pe agenda politic european, chiar dac nu mai exist formaiuni parlamentare care s ,,triasc exclusiv din aceste voturi. 5)Susinerea regimului se refer la viziunea democratic sau totalitar a partidelor. Din acest punct de vedere, marea majoritate a formaiunilor politice din Europa susin regimurile democratice constituionale, dar exist (chiar n democraiile consacrate) partide anti-sistem, care colecteaz voturile celor mai nemulumite i mai frustrate segmente sociale. n acest sens, sunt citate partidele comuniste, neo-naziste i xenofobe din Frana, Italia, Germania, Austria etc., partide izolate ns politic. Fa de aceast abordare clasic a lui Lijphart, a face observaia c evoluiile politice de dup 2000 par s indice un nceput de integrare (altdat de neconceput!) a acestor partide n viaa politic din unele ri apusene. Mai mult dect att, participarea comunitilor la guvernare n Italia (premier absolut n politica occidental) sau a ,,popularilor lui Jorg Haidder n Austria, precum i rezultatele neateptat de bune obinute de extrema dreapt 37

francez i de cea olandez, ar trebui s dea de gndit elitelor politice tradiionale din aceste ri. 6)Politica extern divizeaz sistemele de partide din multe ri democratice, dar clivajele pe aceast tem nu au amploarea celor economico-sociale (sau etnice, unde este cazul) i nu produc ,,mari rzboaie electorale. Colaborarea cu URSS (pn n 1990) a comunitilor i socialitilor, mpotrivirea fa de NATO i Comunitatea European a conservatorilor i neo-gaullitilor, aprobarea sau dezaprobarea politicii externe a SUA, poziia fa de diferendul israeliano-palestinian, atitudinea privind integrarea rilor central i est-europene sunt numai cteva exemple. Cazul cel mai dramatic, din aceast perspectiv, este n opinia politologului Offra Seliktar Israelul, unde principalele partide (socialist i conservator) au viziuni diferite, ncepnd din 1967, privind ocuparea teritoriilor arabe (Seliktar, 1982). 7)Materialism vs. postmaterialism, o dimensiune tematic relativ nou, dezvoltat n anii` 70 - `80 n SUA i n democraiile vesteuropene avansate. Analizat de Ronald Inglehart n faimoasa lucrare Revoluia tcut (Inglehart, 1977), postmaterialismul pare a fi atitudinea critic a generaiei tinere provenind din clasa mijlocie i chiar din upper-middle class fa de valorile tradiionale burgheze, asociat cu ascensiunea micrilor ecologiste i feministe. n afara celor apte dimensiuni menionate de Lijphart (s le numim majore), ar trebui s adugm, poate, altele minore (ca interes public) existente n fiecare sistem politic naional. Printre acestea, putem exemplifica temele regionale, federaliste, separatiste sau unioniste, cu un oarecare succes electoral n societi inegal dezvoltate (Italia, Belgia, Irlanda de Nord, mai nou n rile estice), teme limitate ns de politicile de dezvoltare regional ale Uniunii Europene. Diferenierea politic este foarte mare la nivel primar (pre-electoral), n special n rile cu sisteme de reprezentare proporional, n care apar oferte i platforme dintre cele mai ,,excentrice. Totui, filtrul alegerilor face ca, la nivel secundar (post-electoral), numrul lor s scad semnificativ iar pentru nivelul teriar (guvernare) s se califice doar partidele tradiionale. De pild, la scrutinul parlamentar din Germania, din toamna lui 2002, s-au nscris 24 de partide, pe lng cele consacrate ncercndu-i norocul formaiuni care lupt pentru protecia animalelor, care cred n rencarnare i n valorile budismului, care promoveaz sexul i consumul de droguri uoare etc. Dintre acestea, doar 6 au reuit s obin reprezentare parlamentar iar dou au format coaliia de guvernmnt. Nencrederea n partide i erodarea popularitii elitelor politice au devenit, din pcate, constante ale vieii publice n democraiile euro-atlantice. Absenteismul i lipsa de interes pentru politic sunt, aa cum tim, n cretere peste tot n Europa (americanii s-au obinuit deja cu ele, de prin anii `70), aceste fenomene de ,,ruptur asociindu-se n 38

rile occidentale de maxim imigraie cu ascensiunea curentelor contestatare, radicale i puternic xenofobe. Mai mult ca oricnd, partidele politice tradiionale, democratice, pe legitimitatea i nelepciunea crora s-au construit n deceniile postbelice sistemele generatoare de prosperitate din Vest, sunt chemate astzi s-i redefineasc rolul ntr-o lume profund schimbat, cu noi ameninri i noi provocri, i s recreeze ncrederea cetenilor n capacitatea democraiei de a oferi o perspectiv de via sigur, atractiv.

Sistemul electoral romnesc i egalitatea de gen ALEXANDRA PETRESCU, Sistemul electoral romnesc i egalitatea de gen Sfera Politicii The article stresses the importance of gender equality in Romanian politics, analyzing the possibility of adopting in the near future the parity or the quotas. The author presents France and Belgium, two countries that were constitutional and electoral models for Romania in the past and where the parity and the quotas are applied in the present. The question is if these francophone countries can become again models for Romania. Keywords: electoral system, gender equality, parity, quotas Sistem majoritar uninominal vs. Sistem proporional n Romnia dezbaterea privind votul uninominal nu a luat niciodat n considerare, pn acum, impactul pe care l-ar avea un sistem electoral majoritar asupra egalitii de gen. S-a vorbit despre o mai mare reprezentativitate a aleilor, despre purificarea clasei politice, dar nu i despre influena pe care un sistem majoritar uninominal l-ar avea asupra numrului de femei alese. Aa cum constat numeroi autori, printre care Garcia Munoz, Carey sau Rule, n sistemul electoral proporional (care este n prezent aplicat n Romnia) numrul de mandate care revine femeilor e mai mare dect n sistemul majoritar1 Petra Meier, n analiza sa asupra impactului sistemelor electorale asupra egalitii de gen, observ c n 1999 19,8% din membrii parlamentelor din 53 de ri erau femei acolo unde se aplicau sistemele proporionale, 15,1% unde se aplicau sistemele mixte sau semi-proporionale, pe cnd n rile unde se aplicau sistemele majoritare doar 10,8% erau femei2. Cel mai mic procentaj de femei reprezentate la nivel naional exist n rile care au adoptat sistemul majoritar. Romnia, prin sistemul electoral actual, proporional cu scrutin de list, se nscrie n rndul rilor care promoveaz femeile n structurile naionale de reprezentare. Numrul femeilor parlamentare s-a triplat 39

dup 2000 fa de 1992, iar numrul femeilor ministre a crescut de la 3,5% n 1992 la 18% n 2000 (Ghebrea, Ttrm, Creoiu, 2005, p. 21). n urma alegerilor din 2004 din cei 332 de deputai, 37 sunt femei, ceea ce reprezint 11,14%. Cu acest procentaj Romnia se claseaz pe locul 25 n clasamentul celor 27 de membri ai Uniunii Europene, fiind devansat de Bulgaria (unde se aplic tot sistemul electoral proporional cu scrutin de list blocat) care se situeaz pe locul 10 dup alegerile din 2005 pentru Parlamentul unicameral, cu un numr de femei de 51 (dintr-un numr total de 189), ceea ce reprezint 25%3. n ceea ce privete numrul femeilor senatoare n Romnia, acesta e de 13 din 2004, procentajul atins fiind de 9,48%. n ceea ce privete numrul femeilor ministru n Romnia anului 2004, acesta e de 3 dintrun numr total de 16 minitri, ara noastr ocupnd locul 16 din cele 27 de state membre UE, cu un procentaj al feminizrii guvernului de 18,75%, Bulgaria ocupnd locul 17 cu 16,67% i tot cu 3 femei ministru n 2004, dar dintr-un total de 18 minitri. Aa cum observ Petra Meier, scrutinul de list n sistemul proporional favorizeaz egalitatea ntre sexe. Autoarea d i cteva explicaii: n sistemele proporionale pot fi propui mai muli candidai, existnd astfel o deschidere ctre candidai noi. Pe de alt parte, ntr-un sistem proporional mai muli candidai reprezint diferite seciuni ale societii, pe cnd n sistemul majoritar exist doar un candidat care trebuie s-i reprezinte pe toi4. Acest candidat unic e mai ntotdeauna un brbat. Un alt element care difereniaz sistemul electoral proporional de cel majoritar e efectul de contaminare, ceea ce presupune c un partid care propune candidai femei va fi imitat de un alt partid care va adopta aceeai strategie, lucru care se ntmpl rar n sistemul majoritar. Un ultim element identificat de Petra Meier este centralizarea procedurilor de selectare a candidailor n sistemele proporionale, ceea ce faciliteaz aprarea intereselor care depesc circumscripia individual5. Aceste diferenieri ntre cele dou sisteme electorale sunt i tot attea explicaii pentru a nelege de ce femeile candidate sunt mai avantajate de sistemul proporional de list dect de cel majoritar. n Romnia pericolul pentru echilibrul ntre sexe st n posibilitatea adoptrii unui sistem majoritar uninominal. Exist ns i alte soluii de sisteme electorale ce pot fi adoptate pentru ca femeile s fie promovate. Astfel de sisteme sunt aplicate n Frana i Belgia, dou ri care au constituit de-a lungul timpului modele pentru Romnia din punct de vedere al influenei pe care au avut-o n adoptarea unor legi electorale sau a unei structuri constituionale. Analiza acelei epoci n care Romnia i gsea modele n surorile francofone va constitui a doua parte a analizei noastre. Ne vom ntreba apoi, n a treia parte a analizei, dac Frana i Belgia nu pot redeveni modele pentru Romnia 40

n ceea ce privete sistemul electoral. Modelul francez i belgian: o privire asupra trecutului Lucian Boia vorbete despre mitul francez i cel belgian atunci cnd evoc mitul n contiina romneasc, preciznd c elita Romniei din anii 1830-1848, o dat lansat pe calea occidentalizrii, se arunc n braele Franei, marea sor latin din Apus. Cnd ne referim la modelul occidental, trebuie neles, n primul i n primul rnd, modelul francez, la mare distan de celelalte repere vestice6. Boia mai vorbete de un al doilea model pentru Romnia, i anume Belgia, ar mic, parial francofon, monarhic, neutr, democratic i prosper, oferind micii Romnii un model de factur francez n unele privine mai bine adaptat propriei sale condiii. Constituia din 1866 a fost o imitaie a Constituiei belgiene din 1831, iar sintagma Belgia Orientului, frecvent utilizat, a ilustrat, n a doua jumtate a secolului al XIX-lea, un interesant mit politic: iluzia unei Romnii destinate s devin, n toate privinele, o replic a Belgiei la cellalt capt al continentului.7 Pentru a insista asupra modelului belgian, s spunem c aceast Constituie din 1831 se inspir, la rndul ei, din modelul francez, punnd bazele unei organizri unitare i centralizate. n ceea ce privete egalitatea politic ntre femei i brbai, suntem nc departe de realizarea acesteia fiindc vorbim de un vot cenzitar, o cetenie limitat, la care au acces doar brbaii care pot plti censul. Belgienele vor accede la dreptul de vot de-abia n 1921. Excluderea de la sufragiu e deci sexuat i social n secolul XIX, iar inegalitatea devine o component a organizrii ierarhice a societii belgiene.8 Constituia romneasc din 1866 va adopta i ea votul cenzitar. n Belgia censul e fixat ntre 20 i 100 de florini, fiind diferit pentru sate i orae. n aceste condiii, doar 1% din populaie are dreptul de vot. n 1848 guvernul belgian scade censul la 20 de florini temndu-se de repercursiunile Revoluiei franceze asupra micii burghezii care era privat de dreptul de vot. Ca urmare a acestei schimbri, procentajul alegtorilor va trece la 2%. n 1888 o lege recunoate votul capacitar masculin pentru alegerile provinciale i comunale, iar n 1893 articolul 47 al Constituiei e revizuit, sufragiul cenzitar e abolit i nlocuit cu un sistem hibrid, votul plural. Conform acestei revizuiri, orice brbat n vrst de 25 de ani dispune de un vot, iar unul sau dou voturi suplimentare sunt atribuite anumitor categorii de ceteni, n funcie de statutul lor familial, de proprietatea lor imobiliar, de profesia lor9. n Belgia, dar i n Romnia, votul este o funcie i nu un dept, ceteanul fiind brbatul care deine o proprietate. n 1893 mai este introdus o inovaie n reforma electoral belgian, i anume votul obligatoriu, Belgia fiind prima democraie care adopt obligativitatea 41

votului,

care

se

menine

astzi.

Sistemul electoral aplicat imediat dup Primul Rzboi Mondial n Romnia era diferit n Vechiul Regat i n celelalte teritorii romneti, cum ar fi Transilvania i Bucovina: dac n Vechiul Regat se aplica sistemul proporional, n Transilvania i Bucovina era aplicat sistemul majoritar. La fel ca n Transilvania, n Bucovina scrutinul majoritar produce domnia autoritar a unui partid. 10 Se impune deci extinderea sistemului proporional pe tot teritoriul rii, lucru care se ntmpl ncepnd cu 1926. Legea electoral din 1926 nu va institui ns egalitatea ntre femei i brbai: dup 1926 votul este un drept rezervat brbailor11, deschiderea electoral spre femei fiind decis prin legea electoral din 1929 care acord anumitor categorii de femei dreptul de vot la comun. Trebuie ns s precizm c n 1918 Marea Adunare Naional de la Alba Iulia hotra c votul e direct, egal, secret, pentru ambele sexe, egalitate care nu se va aplica ns pn n 1929. ntre 1919-1922 se aplic un sistem al reformei care combin legislaia electoral belgian care folosea scrutinul majoritar, cu tradiiile locale reprezentate de scrutinul proporional. Acest sistem electoral, departe de a crea unitatea, produce regionalismul i n 1926 va fi nlocuit cu sistemul revoluiei12, modelul fiind de aceast dat Italia lui Mussolini: Romnia mprumut de la regimul mussolinian prima electoral care favorizeaz pe ctigtorii scrutinurilor, partidul care obine cel puin 40% din voturi fiind cel care ctig alegerile. Aceast lege electoral din 1926 va fi aplicat pn n 1937 i va da natere dansului electoral, cum l numete Matei Dogan.13 Pentru c acest dans electoral putea facilita creterea importanei politice a Grzii de Fier, Carol II va dizolva Parlamentul i va pune bazele regimului autoritar. O privire spre viitor: despre paritate i cote Pericolul sistemului majoritar const deci i n posibilitatea naterii unui partid dominant. Propunerea Asociaiei Pro Democraia, de a menine un sistem proporional, adugnd compensarea i derularea votului n circumscripii uninominale, pare s ne fereasc de perspectiva domniei autoritare a unui singur partid i de instituirea inegalitii de gen. Rmne ns de vzut care va fi varianta final adoptat de Parlament i supus referendumului. Dac Frana i Belgia au constituit dou modele politice pentru Romnia n secolul XIX, ele ar putea fi n continuare dou surse de inspiraie pentru sistemul electoral romnesc, pentru c aplic legi care asigur reprezentarea femeilor n politic, att la nivel local, ct i la nivel parlamentar. Vom analiza n aceast ultim parte alte variante electorale care ar putea fi adoptate n Romnia. 42

Vom ncepe cu prezentarea cazului francez: pentru Senat se folosesc dou sisteme, majoritar n departamentele mici, i proporional n celelalte, pe cnd pentru Adunarea Naional se aplic sistemul majoritar uninominal n dou tururi. Dac ar exista doar sistemul majoritar, am putea vorbi despre dezavantajarea femeilor candidate, ns n Frana se mai aplic o lege, cea a paritii, promulgat n 2000 i care se aplic pentru alegerile senatoriale n care se folosete scrutinul proporional, pentru alegerile municipale (localiti cu mai mult de 3500 de locuitori), regionale, i pentru alegerile europarlamentare. Pentru alegerile legislative partidele sunt obligate s prezinte liste n care femeile reprezint 50% din numrul total de candidai, iar partidele care nu respect aceast condiie sunt amendate. Aplicarea strict a legii paritii a dus la rezultate favorabile pentru femeile candidate, aa cum rezult din bilanul fcut de Janine Mossuz-Lavau: dup alegerile locale din 2001, 47,5% din consilierii locali sunt femei, iar dup alegerile regionale din 2004, 47,6% din consilieri sunt femei, pentru ca la alegerile europarlamentare din 2004 43,6% din alei s fie femei.14 n ceea ce privete alegerile la care aceast lege a paritii nu a fost aplicat, rezultatele pentru femeile candidate sunt negative. Ct despre alegerile pentru Senat unde se aplic scrutinul majoritar, numrul femeilor a rmas acelai: doar dou senatoare. Aa cum observ Mossuz-Lavau, problema cea mare e cea a alegerilor legislative: n 2002, dei legea asupra paritii era n vigoare, femeile membre ale Adunrii naionale au reprezentat doar 12,3% din totalul aleilor15. Marile formaiuni politice, ca UMP sau Partidul Socialist, au preferat s primeasc amenzi dect s respecte legea paritii. O prim concluzie ar fi c aplicarea paritii aduce n prim planul vieii politice femeile, pe cnd scrutinul majoritar are rolul de a nghea afirmarea politic a femeilor. O alt concluzie e c legea paritii poate s propulseze femei n funcii politice la nivel local, regional, etc, doar dac aceast lege e obligatorie, avnd efect de constrngere asupra partidelor. Dac aceast lege are efect incitativ, cum a fost cazul alegerilor legislative din 2002, rezultatul e c legea nu e respectat. Dac o astfel de lege ar fi propus i adoptat n Romnia, ea ar trebui s aib efect de constrngere asupra partidelor pentru ca aplicarea ei s fie asigurat. n Belgia afirmarea politic a femeilor e posibil prin legea cotelor, votat n 2002 i aplicat la alegerile locale din 2003 i 2004. Aceast lege prevede un numr egal de femei i brbai pe liste, i candidai de sex diferit pentru primele trei, ulterior dou locuri de pe liste. La alegerile pentru Camera Reprezentanilor se aplic sistemul proporional de list i votul preferenial opional, pe cnd pentru 43

Senat 40 de persoane sunt alese direct n circumscripii plurinominale, printr-un sistem proporional cu scrutin de list. Repartizarea locurilor se face folosind metoda Imperiali la nivel local, care favorizeaz partidele mari, i DHondt pentru restul. Aa cum observ Petra Meier, numrul femeilor alese crete dac i numrul de locuri eligibile pe list crete16. Votul preferenial joac i el un rol important: n 2003 15% dintre senatori au fost alei dei ocupau pe liste locuri considerate neeligibile (Meier, 2005, p. 30). Din 1994 legea Smet-Tobback impune ca o list s nu conin mai mult de 2/3 candidai de acelai sex, iar din 2003 sunt aplicate noile cote care prevd ca o femeie s ocupe al treilea loc de pe list: n 2003 listele partidelor nu numai c respectau legea cotelor, dar chiar aduceau ceva n plus pentru a avantaja femeile: 63% dintre liste aveau pe primele dou locuri un brbat i o femeie, i doar 31% din liste aveau o femei candidat pe locul trei. Petra Meier consider c impactul cotelor asupra reprezentrii femeilor n politica belgian a fost foarte mare. Dovad e rezultatul alegerilor din 2003 i 2004 prin raportare la rezultatele alegerilor din 1999: dac n 1999 doar o treime din numrul total de senatori erau femei, civa ani mai trziu femeile reprezint 40% din numrul total de senatori. Dac locurile eligibile sunt n numr mic, avantajai sunt ns brbaii, dup cum observ Petra Meier. Atunci cnd un singur candidat de pe list a fost ales n 2004, a fost vorba n 84% din cazuri de un brbat, iar atunci cnd primii doi candidai de pe list au fost alei, n 44% din cazuri a fost vorba de un brbat i o femeie, i niciodat de dou femei, iar atunci cnd primii trei candidai au fost alei, n 71% din cazuri a fost vorba de o femeie, pentru ca atunci cnd patru sau cinci candidai au fost alei, tot o singura femeie s se regseasc printre ei17. ansa ca dou femei s fie alese apare doar atunci cnd numrul aleilor de pe o list e de ase. Neajunsurile legii cotelor st deci n numrul de locuri eligibile pe care le prezint fiecare partid cu ocazia alegerilor. Pentru ca numrul femeilor alese s creasc, numrul locurilor eligibile trebuie s fie mai mare de ase. De asemeni, pentru ca femeile candidate s aib mai multe anse de a fi alese, ar trebui anulat impactul votului preferenial sau adoptat alternana strict femei-brbai pentru toat lista.18 Dac n Belgia votul preferenial este aplicat pentru alegerea membrilor Camerei Reprezentanilor, n Romnia acest tip de vot este propus de Asociaia Pro Democraia pentru alegerile europarlamentare. Trebuie s precizm c adoptarea cotelor n Romnia ar corespunde unui tipar de gndire: ideea cotelor a aprut n Romnia nc din 1932 44

cnd membrele Uniunii Femeilor Romne i ale Asociaiei pentru Emanciparea Civil i Politic a Femeilor duc o propagand susinut pentru introducerea unei proporii obligatorii a femeilor n consiliile locale. Aceast revendicare e votat att la Congresul Uniunii din 1932, ct i la cel din 1936, dar va rmne fr rspuns din partea partidelor politice. Concluzie Att paritatea, ct i cotele, pot fi soluii pentru ca egalitatea de gen s fie asigurat n sistemul electoral romnesc. Dar populaia nu pare nc pregtit pentru a fi de acord cu asemenea msuri electorale, aa cum dovedete Barometrul de opinie public din octombrie 2005, realizat de Gallup: jumtate din populaia Romniei susine c brbaii sunt lideri politici mai buni dect femeile, iar 40% dintre femei sunt de acord cu acest lucru19. Ar trebui ns s adugm la aceast perspectiv asupra participrii femeilor n politic i pe cea din iunie 2003: la ntrebarea Dac partidul d-voastr preferat ar propune pentru alegerile prezideniale o femeie competent, ai votao?, 73% au rspuns da, i doar 26% nu, ceea ce dovedete c legtura dintre partid i candidat, dar i competena candidatei, sunt elemente eseniale pentru mai mult de jumtate dintre romni. Sondajul realizat de Gallup n 2003 ajunge la concluzia c romnii sprijin o mai mare participare a femeilor n politic 20. Corobornd cele dou perspective, din 2003 i 2005, putem spune c succesul femeilor n politic depinde de competena acestora i de statutul de membre ale unui partid preferat. Pentru a aciona pentru o mai mare reprezentare a femeilor n politic nu putem atepta ca mentalitile s se schimbe. Primul pas care trebuie fcut este introducerea unor cote de reperezentare, precum i a altor msuri de discriminare pozitiv [...] mai nti la un nivel sczutde exemplu o cot de 30% pentru Parlament i consiliile locale-nainte de a trece la sistemul paritar.21 Sistem de partide definitie In conformitate cu precizarile facute de Maurice Duverger un sistem de partide al unei tari se defineste prin formele si modalitatile in care coexista mai multe partide1 We are drowning in information, but starving for knowledge

HOME Business Internet 45

Just Info Pleasure

STIINTE POLITICE CADRUL SOCIO-POLITIC AL VIETII INSTITUTIONALE 4.1 SISTEME DE SELECIE I RECRUTARE A PERSONALULUI POLITIC. SISTEME ELECTORALE Tipul de sistem electoral adoptat poate influena att sistemul de partide, ct i participarea politic. Reprezentarea politic depinde de aspecte tehnice precum sistemul electoral, sistemul de partide i modul de formare a guvernului. Crucial pentru transformarea votului popular n reprezentare la nivelul parlamentelor, sistemul electoral influeneaz constituirea sistemului de partide, care, la rndul su determin caracteristicile i stabilitatea guvernelor. Dilema majoritar-proporional domin disputa referitoare la transformarea sistemului electoral. Procedura majoritar funcioneaz dup formula ctigtorul ia totul. Sistemul majoritar nu este ns doar uninominal, ci i plurinominal (de list), putndu-se aplica ntr-un tur sau n mai multe tururi, de regul dou. Permind apariia unor majoriti stabile i deci a unor guverne puternice, acest sistem duce ns la nereprezentarea acelui segment din electorat care a votat contra candidatului sau listei nvingtoare. Mai democratic dect sistemul majoritar, reprezentarea proporional permite o mai bun reprezentare a strii de opinie a electoratului, ns prezint serioase inconveniente n ceea ce privete stabilitatea. De aceea au fost introduse o serie de proceduri majoritare ce au moderat efectul reprezentrii proporionale absolute, de tipul pragului electoral sau al selectrii de ctre alegtor a preferatului n interiorul listelor de partid. Combinarea ntre cele dou sisteme electorale, majoritar i proporional, a dus la apariia sistemului mixt, care poate rezolva att problema reprezentrii minoritii n organele legislative, ct i formarea majoritilor necesare guvernrilor stabile. Dispunnd de dou voturi, unul proporional i unul majoritar uninominal, alegtorul i poate manifesta sprijinul pentru interese specifice, dar poate, cu ajutorul votului majoritar s susin curentele majoritare. Gradul n care difer raportul dintre votul proporional i majoritar n cadrul sistemului mixt difereniaz un sistem mixt echilibrat n care 50% din alei sunt desemnai prin reprezentare proporional, iar 50% prin vot 46

majoritar, respectiv sistemul mixt cu preponderen majoritar sau cu preponderen proporional. O problem important rmne aceea a stabilirii circumscripiilor uninominale, ct vreme nu exist un consens al principalelor partide. Structura parlamentului face ca aceast problem s fie reglat ntre marile partide n funcie de baza lor electoral. Gerrymanderingul, tehnica prin care delimitarea circumscripiilor se face pentru a maximiza ansele partidelor la guvernare i/sau a celor fr de care decizia schimbrii sistemului electoral nu poate fi luat, dezvluie o alt dimensiune a interesului pentru modificarea tipului de scrutiny. Tehnic de realizarea a reprezentrii politice, sistemul electoral este un factor important n reforma politic, influennd modul de recrutare a clasei politice i prin aceasta sistemul de partide i, implicit, stabilitatea i eficiena guvernamental. Sistemul electoral se raporteaz la cultura sau culturile politice existente, cu care interacioneaz. Rolul tipului de sufragiu a fost considerat de Maurice Duverger ca putnd defini aproape o lege sociologic. El considera c scrutinul majoritar ntr-un tur tinde spre dualismul partidelor, iar scrutinul majoritar n dou tururi sau reprezentarea proporional tinde spre multipartidism. Unul din efectele ce se sper a fi produse de transformarea sistemului sistemului electoral este, dac nu bipartidismul, cel puin bipolarizarea vieii politice. Dar bipolarizarea se manifest i n multe state cu scrutiny proporioanal sau mixt.

4.2 LOCUL I ROLUL PARTIDELOR POLITICE N DEMOCRAIE. CAZUL ROMNESC Relaia dintre partide politice i democraie nu a prut ntotdeauna nici direct, nici sigur. Democraia pe care o aveau n vedere teoreticienii secolului al XVIII-lea era o democraie direct. Rousseau respingea cu vehemen ideea prezenei intereselor particulare n actul de guvernare. Nimic nu e mai primejdios dect amestecul intereselor private n treburile publice i folosirea abuziv a legilor de ctre guvernmnt este un ru mai mic dect coruperea legislatorului, consecin de nenlturat a scopurilor particulare (Jean-Jacques Rousseau, Contractul social). Ori, dac nu se pot coagula diferitele interese particulare, partidele nu pot s apar.

47

Una dintre criticile administrate partidelor politice din perspectiva incompatibilitii cu democraia este procesul de oligarhizare pe care l cunosc acestea. Organizaiile devin oligarhice i blocheaz procesele democratice. Astfel, interesele masei organizate care constituie baza de adereni ai partidelor sunt departe de a coincide cu interesele birocraiei care o personific. O important distincie trebuie operat ntre conceptele de faciune i partid, concepte care uneori au prut s semnifice acelai lucru. Distincia esenial dintre faciune i partid ine seama c prima reprezint un fenomen disfuncional, pe cnd cel de-al doilea este un element necesar al unui sistem funcional, fiind strns asociat parlamentarismului ca structur indispensabil a democraiei ce face posibil selecia candidailor. Cu timpul ns, optica s-a schimbat, iar partidele sunt private acum ca instituii ale democraiei. ntre partide i democraie pot exista dou tipuri de relaii.

Relaia pozitiv evideniaz legtura indisolubil dintre partide i democraie; nicieri n lume nu exist o democraie care s nu se fondeze pe competiia dintre partide. ntr-un regim reprezentativ, rolul partidelor este cu att mai evident. Necesitatea alegerii reprezentanilor, a ocuprii locurilor din Parlament este posibil doar prin existena partidelor politice care, punndu-i resursele n joc, fac posibil alegerea ntre candidai, asumndu-i responsabilitatea pentru evoluia acestora. Relaia negativ dintre democraie i partide este ilustrat atunci cnd democraiile se prbuesc ca urmare a aciunii unor partide cu vocaie monopolist care, ajunse la putere, abolesc pluripartidismul sau reduc partidele la o obedien mimetic.

John Dunn consider c trei ar fi beneficiile pe care democraia reprezentativ le poate aduce: faptul c aduce guvernmnt moderat, c ofer o doz de responsabilitate guvernanilor i c asigur o protecie eficient economiei de pia. Partidele politice asigur reprezentarea cetenilor i confer aleilor legitimitatea necesar ndeplinirii funciei reprezentative. Rolul esenial al partidelor se relev din perspectiva analizei democraiei ca regim. Raymond Aron folosete numrul partidelor existente ntr-un stat la un moment dat drept criteriu pentru construcia celor dou tipuri ideale de regimuri politice, regimul constituional-pluralist i regimul monopolist. Din momentul n care mai multe partide au legal dreptul s existe, ele sunt inevitabil n 48

competiie pentru exercitarea puterii. Regimurile monopoliste se caracterizeaz prin monopolul acordat unui partid asupra activitii politice legitime, monopol justificat, n funcie de cazurile concrete, fie de necesitatea pstrrii unitii naiunii, fie pentru a realize obiectivele unei clase. n afara acestor dou tipuri de regimuri, Aron ia n considerare un al treilea tip, regimul tradiional, care caracterizeaz acele state care au instituii ce nu s-au transformat sub impactul modernizrii. Perioada contemporan privilegiaz o definiie realist a partidelor, pornind de la preocuparea esenial a acestora, i anume intenia de a cuceri puterea. Din aceast perspectiv este secundar elementul doctrinar sau cel de reprezentare. Acest tip de definiie caracterizeaz partidul att ca grup organizat pentru participarea la viaa politic, dar i n funcie de finalitatea sa cucerirea total sau parial a puterii, astfel ca interesele membrilor si s se poat realiza. Pentru o mai bun caracterizare a partidului politic se pot desprinde dou criterii de definire ce privesc aspectele sale juridice i sociologice. A) Din perspectiv juridic, partidul apare ca un tip de asociere particular, a crei activitate se exerseaz n cadrul statului. n calitatea sa de asociaie ce grupeaz un anumit numr de persoane cu opinii asemntoare asupra modului de realizare a Interesului General, partidul are ca principal element concepia comun care reunete indivizii pentru a face posibil victoria punctului lor comun de vedere. Aceast concepie comun nu este obligatoriu o doctrin, ea se poate rezuma la dorina de a face s parvin o anumit persoan la putere, n calitatea sa de ef recunoscut. Partidele se opun n ceea ce privete susinerea unui tip sau altul de perspectiv asupra Interesului General. B) Din perspectiv sociologic, partidul este privit ca organizaie cu roluri i funcii specifice, ntre care cucerirea i influenarea puterii rmne esenial. Una dintre cele mai influente ipoteze existente n teoria politicii cu privire la definirea din punct de vedere sociologic a partidelor are n vedere pareu criterii necesare si suficiente pentru a stabili dac avem de-a face cu un partid sau cu o altfel de organizaie politic. Fenomenul partizan are rdcini adnci n istorie, ns naterea partidelor politice moderne este rezultatul unui proces relativ recent, care s-a maturizat n cea de-a doua jumtate a secolului al XIX-lea. tiina politic a propus trei tipuri de perspective pentru abordarea genezei formaiunilor partizane. Abordarea instituional leag procesul de formare a partidelor de extinderea sufragiului i a rolului adunrilor parlamentare; abordarea istoric atribuie apariia partidelor 49

unor situaii de criz; cea de-a treia perspectiv pune n eviden naterea partidelor ca expresie a unui proces general de modernizare. Literatura de specialitate a consacrat numeroase definiii ale partidului politic. Acestea cunosc o evoluie de la viziunea lui Benjamin Constant pentru care partidul politic era o asociaie de oameni ce profesau aceeai doctrin la Kelsen care n zorii secolului al XX-lea considera partidul o grupare de oameni de aceeai poziie politic care lupt pentru a-i asigura o influen veritabil asupra gestionrii afacerilor publice sau Max Weber, ce se apropie de ceea ce va fi perspectiva realist cnd definea partidul ca o organizaie structurat politic care particip la lupta pentru putere. Georges Burdeau propunea ca prin partid s definim grupul de indivizi care promoveaz aceeai orientare politic i pentru aceasta fac efortul de a o impune ct mai multor ceteni urmrind s cucereasc sau cel puin s influeneze puterea politic. Un alt tip de definiie ofer Giovani Sartori, care consider c un partid este orice grup politic care se prezint la alegeri i este capabil ca prin intermediul acestora s-i plaseze candidaii n funcii publice. Rolul partidelor a variat n scurta istorie de dou sute de ani a acestor organizaii. n secolul trecut, rolul lor era redus, deoarece participarea cetenilor la viaa public era minim, iar funciile statului puin numeroase. n epoca actual, situaia este invers, activitatea partidelor fiind esenial pentru ntreaga societate. Funciile partidelor politice depend de natura acestora i de regimul politic. Se accept n general dou funcii primordiale: exprimarea clar a voinei populare prin vot i educaia politic. Instituionalizarea partidelor politice, fenomen prin care organizaii mai mult sau mai puin structurate se transform n veritabile partide, pregtite pentru cucerirea i exercitarea puterii, presupune conjugarea unor elemente obiective (structurarea instituional) i subiective (acceptarea sau legitimarea partidelor). Prin instituionalizare, mai ales din perspectiv juridic, se desemneaz recunoaterea i integrarea constituional a partidelor n sistemul politic. Exist trei mari parametrii ai gradului de instituionalizare:

vechimea: o form de legitimare a partidelor prin experiena i rezultatele aciunii lor. Vechimea se repercuteaz negative asupra instituionalizrii noilor partide, crora le este dificil s-i dezvolte organizaia n absena acceptrilor n cadrul spectrului politic. Aceast caracteristic privete ns perioadele de stabilitate, cci emergena partidului lui Silvio Berlusconi, Fortza Italia, ajuns la guvernare n doar cteva luni de la crearea sa, 50

evident pe baza unui sistem politic delegitimat i relativ recent (doar cincizeci de ani de funcionare), dovedete c marketingul politic poate propulsa, n anumite condiii, partidele noi. Esenial este ns stabilitatea lor, care depinde inevitabil de modul de organizare. depersonalizarea. Dac un partid nu poate surmonta criza de succesiune, dac nu este dotat cu reguli de succesiune legitime, instituionalizarea sa este precar. diferena organizaional pe criteriile distinciei ntre central/local i pe tipurile de adereni permite realizarea obiectivelor prin care se urmrete cucerirea puterii.

Calculul coaliiilor posibile presupune n primul rand privilegierea unei soluii care s minimizeze ansele instabilitii guvernamentale. O coaliie stabil presupune o prealabil analiz a comportamentelor, structurii i a obiectivelor partidelor politice care s indice gradul de stabilitate al unei coaliii, n funcie de tacticile optime pe care partidele le pot utiliza n campania electoral i n relaiile postelectorale cu partenerii i adversarii, puterea real a membrilor unui grup politic, tipul de legtur dintre lideri i organizaie, specificul programului pe care un partid l alege pentru a-i maximize ansele de a participa la guvernare i dinamica relaiilor dintre executive si parlament. Multipartidismul romnesc, consecin a unui cumul de factori precum tranziia, lipsa unei opoziii structurate la cominism, contextual imediat postdecembrist i sistemul reprezentrii proporionale, reprezint o imagine destul de fidel a fragmentrii societii romneti. Criza sistemului coaliiei de guvernare nu este rezultatul numrului mare de partide, ci a bazei lor electorale instabile. Caracterul partitocratic al egimului romnesc poate fi evideniat prin rolul pe care, dincolo de prevederile constituiei, conducerile partidelor i le-au asumat prin instituirea unor organizaii parapolitice de tipul comitetelor de coordonare a coaliiei.

4.3 CULTURA POLITIC UN INSTRUMENT TEORETIC PENTRU ESTIMAREA ADAPTRII LA SCHIMBARE A SOCIETII ROMNETI Nici o cultur politic nu se construiete pe un vid, ci pornete de la o serie de caracteristici ale comunitii umane la care se aplic. Eecul experimentului democratic interbelic, anterior ocupaiei sovietice i instaurrii regimului communist, n faa autoritarismului monarchic al 51

lui Carol al II-lea, exprim inadaptarea sistemului politic la sistemul de valori (fenomen pe care Mattei Dogan l numea democraie mimat). Departe de a fi o excepie, schimbarea este o caracteristic permanent a sistemelor politice funcionale. Transformarea spaiului politic nu este posibil fr intermedierea, subtil, dar necesar, a culturii. Conceptul de cultur, aplicat spaiului politic, desemneaz setul de convingeri i sentimente ce determin atitudini i comportamente caracteristice unei comuniti umane, n raport cu care se poate evalua eficacitatea unor iniiative politice i gradul de loialitate partizan a cetenilor. Cultura politic, prin modul n care acioneaz asupra tipului de participare politic, prin amprenta pe care i-o pune asupra atitudinilor, este o component fr de care nu pot fi explicate relaiile politice specifice unei societi. De asemenea, cultura politic poate furniza explicaii asupra diferenelor ce exist ntre partide ce se revendic de la aceeai familie politic. Un sistem politic nu poate supravieui dac nu exist o legtur consensual ntre practicile politice i ateptrile populaiei. Rolul religiilor n formarea culturii politice este indiscutabil. Legtura dintre religie i cultura politic este facilitat de existena setului de credine i de scopuri prin care cea dinti influeneaz politicul. n cazul romnesc, religia nu contribuie la formarea unor opiuni democratice. ntr-un asemenea spaiu, rolul liderului politic de tip charismatic este important, dezvluind un model mitic de raportare la putere. Elementul naional a avut o importan mai mare dect Biserica n manifestarea ostilitii fa de putere. Preponderena populaiei rurale a constituit, de asemenea, un element care trebuie luat n considerare. n Occident, oraele au fost spaiul n care democraia s-a manifestat cu ntietate. Absena unei viei urbane foarte importante, ca i economia bazat pe agricultur au reprezentat fapte cu implicaii asupra tipului de cultur romnesc. Realitatea este c regimul communist a folosit baza mental preexistent, ale crei elemente precum ideea egalitii n obte, refuzul economiei de pia, respingerea capitalismului ca immoral au fost locuri comune. O alt caracteristic a cazului romnesc este supravieuirea familiei tradiionale, dominaia clanurilor organizate n funcie de rudenie i nu pe considerente politice. Cultura politic are influen asupra sistemului, dar, n egal msur, se poate accepta i ideea c sistemul determin, n unele condiii, schimbri n mentalul colectiv. Conceptul de cultur politic s-a constituit ca un cadru de referin pentru msurarea gradului de democratizare. 52

Cristian Prvulescu Politici i instituii politice Sistemul electoral este cel mai important element al unei democraii reprezentative, fiind mecanismul prin care voturile cetenilor sunt transpuse n mandate ale reprezentanilor. De asemenea, este i cel uor de manipulat instrument aflat la ndemna reformatorilor unei democraii. Acest studiu sistematic i comprehensiv descrie i clasific 70 de sisteme electorale folosite de 27 de democraii inclusiv cele din Vestul Europei, Australia, Canada, SUA, Costa Rica, India, Israel, Japonia i Noua Zeeland pentru 384 de parlamente naionale i pentru Parlamentul European, n perioada 1945-1990. Folosind analize statistice i comparative ale acestor sisteme, Arend Lijphart demonstreaz efectele formulei electorale folosite, ale numrului de reprezentani alei ntr-o circumscripie, ale pragurilor electorale i ale altor cinci trsturi eseniale ale sistemelor electorale asupra proporionalitii rezultatului alegerilor, a gradului de multipartidism i asupra crerii unor majoriti. Pe parcursul acestui demers, el arat c sistemele electorale nu sunt nici att de diverse, nici att de complexe pe ct se crede de multe ori. Sisteme electorale i sisteme de partide reprezint cea mai substanial abordare a acestui domeniu de la studiul clasic al lui Rae din 1967, bazndu-se pe date mai precise i mai substaniale (acoprind mai multe ri i o perioad de timp mai ndelungat) i folosind ipoteze mai puternice i metode de analiz mai bune. Analizele i informaiile unice pe care le ofer vor transforma aceast carte ntr-o lectur obligatorie pentru toi cei care lucreaz n acest domeniu.

53

DREPT Dreptul reprezint un ansamblu de reguli de comportare n relaiile sociale, al cror principal car obligativitatea - la nevoie impus - pentru toi membrii societii organizate. Aceasta categorie con i resurse juridice de interes, referate, legislaie, rspunsuri juridice, teste de Drept. StiuCum Home DREPT drept constitutional Sistemul electoral SISTEMUL ELECTORAL

Relatiile sociale care privesc alegerea prin vot a deputatilor, senatorilor, sefului de stat si autoritatilor l mentate de dreptul constitutional, deoarece prin continutul lor sunt relatii constitutionale, adica apar in aurarii, mentinerii si exercitarii puterii. Normele juridice care reglementeaza aceste relatii sociale, form titutie distincta a dreptului constitutional, ele gasindu-se inscrise atat in Constitutie cat si in legea elec

Aceste norme juridice denumite si norme electorale sunt amanuntit cercetate in literatura juridica, co ca a importantei lor in sistemul de drept si faptului ca in 949e46j dica direct si eficient caracterul demo mocratic al unui sistem constitutional. Aceste norme sunt cercetate fie sub denumirea de sistem electo cea de drept electoral, fie sub alte denumiri.

Normele electorale stabilesc care sunt drepturile electorale, conditiile ce trebuie sa fie indeplinite de o a fi beneficiarul acestora, precum si garantiile ce fac efectiva exercitarea lor. Normele juridice electora iile organelor de stat in legatura cu alegerile, regulile de organizare si desfasurare a alegerilor, precum re, centralizare si comunicare a rezultatelor votarii. In examinarea sistemului electoral romanesc actua dere dispozitiile constitutionale (indeosebi art. 36, 62, 81, 121), ale Legii nr. 68/1992 pentru alegerea C

54

tatilor si a Senatului, ale Legii nr. 68/1992 pentru alegerea Presedintelui Romaniei, ale Legii nr. 7o/ 199 alegerile locale, cu modificarile ulterioare. SCRUTINUL

sistem electoral se pune problema de a sti cum se repartizeaza mandatele in Parlament, tinand cont te. Alegerea modalitatii de distribuire a mandatelor este plina de semnificatii politice cu consecinte foa tate mai ales cat priveste partidele politice. In explicarea acestora notiunea de scrutin este deosebit d n (de la latinescul scrutinium), se intelege de fapt modalitatea in care alegatorii desemneaza deputatii lierii etc. Astazi in regimurile constitutionale se practica doua tipuri de sisteme electorale, diferite prin atribuire a mandatelor: sistemul majoritar si sistemul reprezentarii proportionale. Sistemul majoritar este sistemul in care sunt alesi candidatii care au obtinut cel mai mare numar de cunoaste doua variante si anume: uninominal sau de lista si in unul sau doua tururi. Categorii de scrutin a) Scrutinul uninominal

upune ca alegatorul sa voteze pentru un singur candidat, intr-o circumscriptie electorala. Este practica la alegerea primarilor comunelor si oraselor. Teritoriul tarii se organizeaza in atatea circumscriptii ele ate sunt (corespunzator numarului de deputati, senatori). In mod firesc circumscriptiile electorale sun unitatile administrativ-teritoriale, iar alegatorul voteaza un candidat, raportul de reprezentare fiind clar toate elementele sale de continut. Avantajele si dezavantajele scrutinului uninominal sunt:

Scrutinul uninominal, prin faptul ca fiecare circumscriptie electorala desemneaza un singur reprezenta caracterizeaza prin simplitate.

za, macar aparent, posibilitatea unei legaturi stranse intre ales si alegatori. Desigur aceasta legatura d discutabila in sistemele fondate pe mandatul reprezentativ.

crutinul uninominal conduce la o majoritate parlamentara stabila, situatie profitabila tehnicilor de guv

atorita numarului mare de circumscriptii electorale, scrutinul uninominal implica mari cheltuieli cu oper electorale si cu structurile care organizeaza si conduc aceste operatiuni.

utinul uninominal implica cheltuieli mari pentru candidati in scopul sustinerii campaniei electorale, astf mod cert favorizeaza pe cei care le pot suporta.

mentul rezultat prin scrutinul uninominal este mai mult un corp de elita, micsorandu-se evident caract

Scrutinul uninominal nu este procedeul optim pentru exprimarea pluralismului politic. El poate genera o

55

tuala extrem de periculoasa prin faptul ca asigura ca partidul ce are o majoritate relativa a optiunilor s majoritate absoluta a mandatelor. - Scrutinul uninominal sprijina tendinta de centralizare. b) Scrutinul de lista

Presupune ca alegatorul sa aleaga mai multi candidati, sa voteze deci pentru o lista de candidati. I inului de lista, circumscriptiile electorale sunt foarte intinse teritorial, de regula ele identificandu-se cu trative. Este sistemul adoptat si de legislatia electorala romaneasca. In acest sistem partidele politice important si scrutinul este mai mult o optiune politica decat alegerea unui om, alegatorul alege o lista candidat. Avantajele si dezavantajele scrutinului de lista sunt:

Scrutinul de lista presupune ca propunerile de candidati sa fie facute numai de partide si formatiuni po

inul de lista presupune anumite conditionari legate de realizarea unui procent minim (pragul electoral) la nivel national. Aceasta inseamna ca partidele si formatiunile politice cu numar mai mic decat proce r primi nici un mandat, desi s-ar putea ca ele sa aiba personalitati de prestigiu, avantajandu-se insa pa caror platforme sunt mai larg receptate de catre electorat.

nul de lista presupune ruperea legaturii dintre ales si alegatorii sai, acestia din urma votand o lista cu persoane si, deci, in final, programul unui partid si nu un candidat.

ntele scrutinului de lista reprezinta numeroase dificultati procedurale, presupunand o serie de calcule s nivelul local si national, uneori greu de asimilat de catre electorat, care pot favoriza numeroase contes intampinari din partea formatiunilor politice ce s-ar considera neindreptatite.

ORGANIZAREA SI DESFASURAREA ALEGERILOR

abilirea datei alegerilor este operatiunea cu care debuteaza organizarea si desfasurarea alegerilor. In p s-a impus ca data alegerilor se stabileste cu cel putin 60 de zile inaintea votarii. Uneori aceasta durat de 45 de zile.

rea numarului, delimitarea si numerotarea circumscriptiilor electorale este a doua etapa in pregatirea riptiile electorale constituie cadrul organizatoric teritorial in care se desfasoara operatiunile de alegere mscriptiilor electorale depinde de scrutinul practicat. Scrutinul uninominal presupune un numar mai m iptii, adica un numar egal cu cel al celor ce urmeaza a fi alesi in ideea ca o circumscriptie electorala de putat sau, dupa caz, un senator ori consilier. Scrutinul de lista, potrivit caruia fiecare circumscriptie ele neaza mai multi deputati sau, dupa caz, senatori ori consilieri, presupune un numar mai mic de circum

56

Circumscriptia electorala se identifica sub aspectul intinderii teritoriale cu chiar unitatea administrativa

merotarea circumscriptiilor electorale se poate realiza fie prin lege (pentru alegerile parlamentare) fie d tile publice desemnate de lege (Guvernul, de exemplu), ea fiind deosebit de utila in efectuarea si inre atiunilor electorale. Stabilirea numarului celor ce urmeaza a fi alesi in fiecare circumscriptie electorala autoritatilor stabilite de lege si dupa criteriile legale.

Tipologii i sisteme de partide politice De obicei, atunci cnd ne dorim s clasificm partidele politice, lum n considerare ideologia lor, a crei importan, dar i caracter ne sunt oferite de ctre diferite tipologii de familii partizane, care sunt de obicei numite partide de dreapta sau partide de stnga. Aceast clasificare i are istoria din timpul Revoluiei franceze i din modul de poziionare n Adunarea Naional a reprezentanilor Strii generale. La dreapta regelui se aflau deputaii partizani (nobilimea), iar la stnga erau opozanii (burghezimea i rnimea). Aceast tez a dualismului care opune dreapta stngii o mai ntlnim i n rile cu o organizare parlamentar de tip anglo-saxon, unde ntlnim concepte ca cele de majoritate i opoziie n general, fiind folosite i conceptele de dreapta i stnga. Maurice Duverger explic c opoziia dintre stnga i dreapta pare una natural; n fapt, el estimeaz c pn i ntre sistemele multipartizane exist ntodeauna un dualism al tendinelor. n politic, afirm Douverger, nu exist dect dou alegeri posibile, acceptarea sau refuzul. Douverger crede c veritabilele partide de centru nu pot exista, ns aceasta nu este o afirmaie general acceptat, pentru c anumite partide se declar din aceast poziie. El crede c anumite partide se declar a fi de centru din cauza unor sciziuni ale tendinelor moderate i n partidele de stnga i n cele de dreapta. Aceste

57

organizaii, chiar dac se declar a fi de centru, dup Duverger ele vor fi ntodeauna de centru-dreapta i centru-stnga. n concluzie centru nu exist, iar o distincie ar fi posibil doar ntre partidele de dreapta i partidele de stnga, aceasta doar datorit faptului c dualismul este natural n politic. El catalogheaz partidele de dreapta a fi acele partide burgheze i partide de cadre, n timp ce partidele de stnga sunt partide de mas cu o anumit recrutare popular mai dens. Criticile cu privire la afirmaiile lui Douverger au fost legate de caracterul natural al dualismului pe care l gsete acesta i de dimensiunea stnga-dreapta, care nu poate fi utilizat n unele ri. De exemplu, ne-am putea folosi de dimensiunea stngadreapta drept criteriu de clasificare a partidelor n Frana i n Italia, dar aceasta nu este potrivit tuturor statelor, spre exemplu pentru S.U.A.. John Naisbit afirma c stnga i dreapta n politic sunt pe moarte, i c aproape totul ne vine de la un centru radical. Opinia acestuia nu este mprtit de unii politologi, ca G. Pasquino, pentru care dreapta i stnga continu s fie operaionale, sau ca Noberto Bobbio, care repartizeaz n patru pri spectrul poziionrii diferitelor doctrine i micri politice: la extrema stng micrile egalitare i autoritare; la centru-stnga micrile i doctrinele egalitare i libertare, reunite sub denumirea de socialism-liberal, n care sunt incluse partidele social-democrate; la centru-dreapta doctrinele i micrile libertare i inegalitare aparinnd partidelor conservatoare, care se deosebesc de dreptele reacionare prin respectarea metodei democratice i se caracterizeaz prin recunoaterea i admiterea egalitii n faa legii i care promoveaz un egalitarism minim; iar ca extrem dreapt doctrinele i micrile antiliberale i antiegalitare: fascismul i nazismul. Prin folosirea combinat a acestor dou criterii fundamentale (poziia fa de egalitate i dreptate), Bobbio justific plasarea comunismului i socialismului democratic la stnga i a fascismului i nazismului la dreapta. Ajungndu-se la concluzia c teza clasic a dualismului dreapta-stnga nu poate constitui fundamentul teoretic al unei analize suficient de riguroase, dea lungul timpului muli politologi au ncercat s o mbunteasc. Unii autori au propus nlocuirea dualitii cu o ax sau cu un continuum dreapta-stnga, ce ar permite stabilirea unei game de familii politice. Jean Blondel este unul dintre acei politologi care propune o tipologie constituit din ase familii ideologice, pe care le aeaz de la dreapta la stnga: agrarienii, cretindemocrai i conservatorii la dreapta, la centru liberal58

radicalii, iar la stnga socialitii i comunitii. Analiznd critic aceast tipologie, Daniel L. Seiler observ dificultatea unei ncadrri riguroase a unor partide. Tentativa de stabilire a unor distincii ideologice tranante este uneori riscant, ea trebuind s ia n considerare multiple nuane. De aceea, soluia unei ncadrri corecte este cea a judecrii unui guvernmnt dup rezultatele aciunii lui, care modeleaz condiia celui mai mare numr de ceteni. Apare evident necesitatea evitrii unor clasificri prea rigide i a unor analize pertinente a schimbrilor survenite continuu n practica politic. Ansamblul partidelor aflate n interaciune ntr-o societate dat constituie un sistem de partide, acesta nefiind dect rezultatul combinrii a mai multor factori: structura i intensitatea clivajelor, importana diverselor evenimente istorice, interne i internaionale (rzboaie, revoluii), natura regimului, tipul de sistem electoral, capacitatea partidelor de a se adapta i de a mpiedica apariia i dezvoltarea unor noi concureni. Pasquino considera competiia ntre partide se desfoar mai mult n plan electoral, guvernamental i parlamentar i c exist ntodeauna o interaciune orizontal ntre cel puin dou partide i o interdependen vertical, ntre mai multe elemente: alegtori, partide, parlament i guvern. n principiu, partidele nu se nasc la ntmplare, ele depind n mod direct de sistemul politic (sau regimul politic) existent n ara respectiv, acestea de multe ori contribuind la meninerea i evoluia sistemului politic. Majoritatea politologilor ce au studiat sistemele de partide au ncercat n primul rnd s studieze caracterul interdependent al aciunii partidelor, acesta variind bineneles n funcie de regimul i tradiia unei ri. Arend Lijphart observ diferena dintre sistemul britanic, n care dou partide mari alterneaz la putere i unde opoziia este exclus total de la puterea executiv, fa de regimurile consociative. n democraiile consociative, partidele politice sunt cele mai importante instituii politice, iar elitele politice se organizeaz n coaliii. Dup Lijphart, patru elemente definesc modelul democraiei consociative. La conducerea statului, interesele comune diferitelor segmente sunt reglate de o coaliie larg de partide, care reprezint toate segmentele unei societi. O mare autonomie este lsat fiecrui segment, pentru a se organiza n toate celelalte domenii. Principiul proporional este cel care permite reprezentarea fiecrui segment la toate nivelurile, iar pentru toate subiectele care ar pune n joc interesele vitale ale unui segment, fiecare comunitate dispune de un drept de veto. 59

n general, sistemul de partide se definete la nivel naional, pentru c mizele naionale ce vizeaz puterea sunt fundamentale. Este important s precizm c competiia naional desfurat ntre majoritatea grupurilor de partide este cea care structureaz sistemul de partide. Din punctul de vedere al multor politologi, sistemele bipartizane sunt mult mai stabile dect sistemele multipartizane, iar apariia unui numr de partide se datoreaz anumitor reguli instituionale, evenimente istorice sau alte fenomene de alt natur. Arend Lijphart explic ns posibilitatea ca ntr-o ar cu un sistem bipartist s poat exista mai multe partide, dar numai primele dou (cele mai puternice) s ajung la guvernare; de fapt, Lijphart ncearc s demonstreaze c modelul democraiei majoritariste i revine un sistem bipartist, iar democraiei consensualiste i revine un sistem multipartidist. Trebuie menionat c cel mai des utilizat criteriu este cel al numrului dup care putem califica sistemele de partide. O problem ar fi cum numrm, sau cnd considerm c un partid joac un rol real ntr-un sistem politic. De obicei identificm sau numim partid puternic doar acel partid care este capabil s influeneze alegerile naionale sau care poate oferi mcar potenial pentru formarea unei coaliii. Se identific astfel mai multe tipuri de sisteme de partide politice: sistemele totalitare, cu partid unic, sistemul bibartidist, sistemul multipartidist. Sistemele totalitare se deosebesc de democraii prin refuzarea unei concurene ntre mai multe partide. Giovanni Sartori distinge veritabilele regimuri cu partid unic, prin care sistemul politic asigur un monopol complet unei instane politice, acestea fiind numite i regimuri cu partid hegemonic, n care partidele-satelit sunt acceptate i n acelai timp controlate. De fapt, nu este dect o simulare a democraiei prin organizare de alegeri, iar ncercarea de a construi un sistem competitiv fals determin o ndoial n ceea ce privete catalogarea acestora ca partide. Jean Blondel vorbete despre un bipartidism pur, cu o tendin de egalitate ntre partide, care ar conduce la acea evoluie ce oscileaz n jurul unui punct de echilibru. Nu cunoatem ns accidente sau alte fenomene istorice care s instituie i s legitimeze bipartidismul; credem c el este posibil numai din cauza unei tradiii i culturi politice. Investigaia fcut de Jean Blondel n anii '60 cu privire la bipartidismul pur rmne o problem deschis pentru unele democraii de astzi. Exist i un alt tip de bipartidism, cel imperfect, numit i sistem de dou partide i jumtate, care apare ca un al treilea partid cu

60

rol de balama, destul de puternic pentru a susine un alt partid pentru ctigarea alegerilor. Totui, Giovanni Sartori este cel care a rezolvat nenelegerile cu privire la sistemele bipartizane, fcnd acea distincie ntre forma bipartizan i mecanismele bipartidiste. El consider c sistemele de form bipartizan sunt definite prin numrul i fora partidelor, dou partide putnd guverna singure, fr sprijinul unui al treilea partid, iar sistemele bipartidiste prin faptul c legitimeaz alternana la putere prin proprietile sale instituionale. Exist i un sistem multipartidist, pe care Jean Blondel l mparte n multipartidism pur i multipartidism cu partid dominant. Multipartidismul pur se distinge de multipartidismul cu partid dominant prin faptul c nici un partid nu domin viaa politic n mod clar. n multipartidismul cu partid dominant, partidul principal nu este destul de puternic pentru a conduce singur ara, dect atunci cnd sistemul electoral instituie o prim suficient partidului ajuns n frunte, astfel nct acesta s obin o majoritate absolut a mandatelor.Prin urmare, partidul dominant se aliaz cu un partid mic, formndu-se n final un sistem politic stabil. Acea stabilitate este oferit sistemului politic de incapacitatea partidelor mici de a se uni mpotriva partidului dominant, dar i de modul de scrutin proporional. n schimb, Giovanni Sartori mparte multipartidsmul n multipartidism moderat i multipartidism extrem. Tipurile moderate de multipartidism sunt formate din trei sau cinci partide; de obicei aceste partide propun doar dou tipuri de politici alegtorilor, iar forma lor moderat i apropierea ideologic prea mic dintre ele nu produc fore politice semnificative. Sartori definete multipartidismul extrem ca fiind acel sistem care este format din mai mult de cinci partide, polarizat de diferitele orientri ale partidelor. Acest pluralism extrem este multipolar nu doar prin faptul c partidele prezint orientri diferite, ci i prin existena unui partid n centrul spectrului politic. Sartori explic c fiecare sistem va avea tendina sa de evoluie: pluralismul moderat va avea efecte centripete, prin faptul c acea competiie politic va duce ctre o apropiere a partidelor ctre centru, iar pluralismul extrem va avea unele efecte centrifuge, prin ntrirea poziiilor extreme. ns, putem afirma c la baza criteriului polarizrii unui sistem politic nu stau doar stau doar partidele politice ci i cultura politic i instituiile politice ale unei naiuni. Trebuie s nelegem c acele sisteme partizane stabile nu sunt produsul unor legi de echilibru, ci doar a unor legi profund nrdcinate n cultura i n instituiile existente (ntre cele dou observndu-se legturi directe). 61

Bibliografie: Arend Lijphart, Democraia n societile plurale, Ed. Polirom, Iai, 2002 Sisteme electorale si sisteme de partide. Un studiu despre douazeci si sapte de democratii. 1945-1990 Sistemul electoral este cel mai important element al unei democratii reprezentative, fiind mecanismul prin care voturile cetatenilor sunt transpuse in mandate ale reprezentantilor. De asemenea, este si cel usor de manipulat instrument aflat la indemana reformatorilor unei democratii. Acest studiu sistematic si comprehensiv descrie si clasifica 70 de sisteme electorale folosite de 27 de democratii inclusiv cele din Vestul Europei, Australia, Canada, SUA, Costa Rica, India, Israel, Japonia si Noua Zeelanda pentru 384 de parlamente nationale si pentru Parlamentul European, in perioada 1945-1990. Folosind analize statistice si comparative ale acestor sisteme, Arend Lijphart demonstreaza efectele formulei electorale folosite, ale numarului de reprezentanti alesi intr-o circumscriptie, ale pragurilor electorale si ale altor cinci trasaturi esentiale ale sistemelor electorale asupra proportionalitatii rezultatului alegerilor, a gradului de multipartidism si asupra crearii unor majoritati. Pe parcursul acestui demers, el arata ca sistemele electorale nu sunt nici atat de diverse, nici atat de complexe pe cat se crede de multe ori. Sisteme electorale si sisteme de partide reprezinta cea mai substantiala abordare a acestui domeniu de la studiul clasic al lui Rae din 1967, bazandu-se pe date mai precise si mai substantiale (acoprind mai multe tari si o perioada de timp mai indelungata) si folosind ipoteze mai puternice si metode de analiza mai bune. Analizele si informatiile unice pe care le ofera vor transforma aceasta carte intr-o lectura obligatorie pentru toti cei care lucreaza in acest domeniu. n secolul trecut s-au scris sute de cri i articole de teorie a sistemelor electorale, acesta fiind unul dintre cele mai ofertante domenii ale tiinelor politice. Acest corp de literatur se sprijin pe dou premise fundamentale, chiar axiomatice: mai nti, alegerile libere i corecte sunt o precondiie pentru existena oricrei democraii, astfel c sistemul electoral legea sau corpul de legi care reglementeaz desfurarea alegerilor reprezint unul dintre cei mai importani piloni legislativi ai unui stat de drept. n al doilea rnd, sistemul electoral influeneaz sistemul de partide, politica de aliane i, n ultim instan, modul n care este guvernat un stat, iar de multe ori chiar i cine ctig alegerile; cazul ultimelor alegeri din Romnia, n care PSD a obinut cele mai multe voturi, dar a dobndit cu trei mandate mai puin, este edificator. Victoria lui G.W. Bush n 2000 n faa lui Al Gore este un alt exemplu. Mai mult, determinarea 62

ctigtorului determin i viitorul rii sau comunitii respective, mcar pe termen scurt. n Romnia, cel puin n ultimul deceniu, am vorbit despre sistemul electoral doar n contextul reformei, concept fr un coninut foarte clar care a dominat, de altfel, mai toate domeniile sociale, politice i economice din Romnia dup 1990. Sistemul electoral este un instrument extrem de predispus la reform, tocmai pentru c poate lua forme practic infinite. Giovanni Sartori califica sistemul electoral drept cel mai uor de manipulat element al politicii (Sartori 1994, p. 273). Elementele care l compun sunt att de numeroase, nct orice modificare a unuia dintre ele ar produce rezultate diferite. Discuia din Romnia s-a axat cu precdere pe formula electoral: vot pe liste i reprezentare proporional sau vot uninominal? (Ghilimelele nu sunt ntmpltoare, acest concept nu exist n teorie, fiind doar un termen sub care se pot ascunde nenumrate formule electorale.) n plan secund, aceast discuie comporta alte dou dimensiuni, poate mai importante, dar mai puin percepute de public. n primul rnd, sistem de partide fragmentat i guverne de coaliie, mai slabe, dar cu susinere popular mai larg versus sistem de partide mai stabile, cu partide puine i puternice i cu guverne monocolore? n al doilea rnd, ncurajarea responsabilitii partidelor n raport cu statul ca ntreg sau ncurajarea responsabilitii alesului n raport cu comunitatea de alegtori care l-a trimis n parlament? Raportndu-ne la teorie, cele dou dimensiuni fac referire la efectele mecanice i psihologice, despre care Duverger (1952, 1954) vorbea nc de acum o jumtate de secol i care ar trebui luate n discuie de fiecare dat cnd ne punem problema modificrii sistemului electoral. Dincolo de aceste dezbateri i de dedesubturile lor teoretice, cert este c reforma electoral care a precedat alegerile din 2008 i-a numulumit aproape pe toi. Toate partidele au vorbit despre un nou sistem electoral n perspectiva alegerilor din 2012. Sfritul lunii noiembrie a adus primele semnale c se pregtete o nou reform electoral de fapt revenirea la un sistem pe liste, cu contribuia tuturor partidelor. Traian Bsescu vorbete din nou despre uninominal ntr-unul sau dou tururi sau de prag electoral de 10%, fiind susinut, surprinztor, de PSD. UDMR sprijin fie revenirea la liste, fie uninominalul ntr-un tur, ns cu list naional de compensare. Prin urmare, discuia despre sistemul electoral este mai actual ca oricnd. ns dac aceast nou discuie nu va fi lansat nc de la debutul lui 2011, foarte probabil vom avea parte cel mult de o nou dezbatere i o nou lege fcut n grab, pe genunchi, cu anse mici de a genera un consens. Iar rezultatele ei nu vor fi neaprat proaste, dar cu siguran vor fi contestabile. Alternativa ar fi folosirea actualului sistem electoral i la urmtoarele alegeri parlamentare, ceea ce va duce din nou la 63

punerea la ndoial a legitimitii unei mari pri dintre viitorii parlamentari, chiar dac exist voci din rndul societii civile care susin, cu argumente puternice, viabilitatea acestui sistem. Dac actorii din lumea politic autohton nu par capabili s abordeze acest subiect cu competen i seriozitate, generarea unei dezbateri substaniale asupra sistemului electoral ca element de politic public trebuie s revin societii civile i mai ales experilor din mediul academic. Cogitus i propune exact acest lucru: s lanseze o dezbatere real, care s aduc n discuie diferite forme pe care poate s le ia un sistem elecroral, pe baza unor cu argumente solide. Din fericire, expertiza n materie de sisteme electorale din Romnia s-a dezvoltat semnificativ n ultimii ani. La dezbaterile privind reforma electoral din perspectiva alegerilor din 2008 au contribuit studiile comparative realizate nc din 2007 de Gabriel Bdescu, Florin Fenic i de ali cercettori i studeni ai Departamentului de tiine Politice de la Cluj asupra impactului a dou propuneri anterioare pentru reforma electoral: sistemul mixt cu compensare i pluralitatea simpl cu dou tururi de scrutin, dezbatere creia i s-a alturat i Marina Popescu (Universitatea Essex), care a adus observaii extrem de utile n ceea ce privete punerea n practic a elementelor unui sistem electoral sub diferite forme. n aceeai perioad, Sergiu Gherghina i cercettorul german Daniel Bochsler (Universitatea din Zurich) au publicat un articol despre posibilele efecte ale unui sistem de vot mixt. Dup alegerile din 2008, opinia public s-a concentrat mai mult pe efectele sistemului de vot, presa prezentnd n exces cazurile unor parlamentari care fie au ctigat mandate de pe locuri inferioare n colegii sau cu numr foarte mic de voturi (celebru fiind cazul UDMRistului Koto Jozsef, care a obinut un mandat de deputat cu 35 de voturi), fie cazuri de ctigtori de colegii care au ratat intrarea n Parlament. Cercettorii clujeni au continuat ns s publice analize tiinifice riguroase ale noului sistem electoral, precum i ale unor noi posibiliti de modificare. De exemplu, Cosmin Marian i profesorul american Ronald King (San Diego State University) au realizat o analiz ampl a noului sistem electoral, folosit la alegerile din 2008, n timp ce un alt studiu asupra noului sistem i a formelor sale a fost publicat de Sergiu Gherghina i George Jiglu. Independent de contextul romnesc, ns cu concluzii utile, aceeai doi autori clujeni au realizat un studiu, nc nepublicat, care arat corelaia puternic dintre sistemul electoral (mai precis magnitudinea circumscripiei) i satisfacia fa de democraie.

64

Votul cetenilor din strintate a fost un subiect extrem de controversat n preajma alegerilor prezideniale din 2009. Mai muli politologi clujeni (Toma Burean, Bogdan Radu, Daniela Angi, Florin Fenic, Carmen Greab, Cosmin Marian, Cristina Rigman i Iulia Georgescu) au realizat un studiu, finanat de Fundaia Soros, asupra votului din diaspora. Un subiect similar a fost abordat ntr-un studiu realizat de ctre GRSP Society, care a rezultat ntr-o propunere de politic public menit s promoveze introducerea votului electronic pentru cetenii din strintate. Laura Bretea i ali cercettori au realizat un studiu cu privire impactul coborrii vrstei de vot la 16 ani, o soluie care se afl acum n atenia Parlamentului European pentru implementare n alegerile europarlamentare. Practic, fiecare element al sistemului electoral, de la magnitudinea circumscripiilor, la metoda de exercitare a votului, pn la metoda de numrare i mecanismul de transpunere a voturilor n mandate poate fi n sine un subiect de dezbatere. Studiile de mai sus reprezint o dovad n acest sens. Ele vor fi detaliate n articole viitoare, reprezentnd o baz solid pentru generarea unor dezbateri care s contribuie la obinerea unui sistem electoral fundamentat pe argumente teoretice i practice i nu doar pe compromisuri sau decizii pur politice de moment. Iar un astfel de sistem, precum i dezbaterea n sine, pot duce, n ultim instan, la o democraie mai eficient. n a doua jumtate a acestei luni, o parte dintre aceti cercettori vor publica pe Cogitus o serie de contribuii actualizate la dezbaterea privind reforma electoral n Romnia. Pe lng posibilitatea de a comenta fiecare articol n parte, pe msur ce acestea vor fi publicate, cititorii site-ului vor putea participa n timp real, ntr-o a treia faz, la o dezbatere online la care vor lua parte experii mai sus menionai. George Jiglu S dm cuvntul experilor: o dezbatere cu argumente despre reforma electoral, Revista Cogitus Dupa incheierea alegerilor parlamentare din toamna anului 2004, clasa politica din Romania a inceput sa ia in discutie, din ce in ce mai serios, modificarea sistemului electoral, prin trecerea de la votul proportional pe liste la votul majoritar uninominal. Discutiile sunt inca la inceput, fiecare formatiune politica venind cu propria propunere de modificare a sistemului electoral, dezbaterile urmand sa dureze cateva luni de zile.

65

Relatia dintre sistemul electoral si sistemul politic in general a fost abordata de teoreticienii din domeniul stiintelor politice, incercandu-se sa se stabileasca cum anume influenteaza sistemul electoral viata politica si activitatea partidelor politice. Jean Marie Cotteret si Claude Emeri au plasat interesul teoreticienilor in influenta sistemelor electorale asupra regimurilor politice la inceputul anilor '50 din secolul al XX-lea. Functia elementara a alegerilor este menita sa asigure reprezentarea guvernatilor. De-a lungul timpului, aceasta a avut multe consecinte asupra jocului politic. Pentru Cotteret si Emeri, sistemul electoral asigura o rotatie, chiar o reinnoire a elitelor politice mai rapida sau mai lenta, in functie de sistem (Jean Marie Cotteret et Claude Emeri, Les sistemes electoraux, Presses Universitaires de France, 1970). Sistemele politice sunt la originea sistemelor electorale pe care le modeleaza dupa cum doresc. Sistemele de partide politice au si ele influenta lor asupra constituirii si structurii sistemelor electorale. O data ce sistemul electoral este stabilit, el actioneaza asupra partidelor sub diverse forme (bunaoara multiplica ori restrange numarul de partide politice, intarind sau slabind insasi structura lor). Pentru ca sistemele electorale sa poata actiona asupra celor politice este nevoie ca sistemele de partide sa actioneze la randul lor direct asupra institutiilor politice. Dinamica unui sistem politic este legata de sistemul electoral in masura in care acesta din urma participa la desemnarea actorilor politici. Intr-un sistem pluralist, prezenta sau absenta unei majoritati guvernamentale, jocul partidelor politice din opozitie precum si tipul acestora sunt conditionate de sistemul electoral. Introducand sistemul electoral in contextul sau politic general, se poate delimita functia sa principala: aceea de a permite comunicarea libera si pertinenta intre guvernanti si guvernati (Jean Marie Cotteret et Claude Emeri, Les systemes electoraux, Presses Universitaires de France, 1970). Alegerile trebuie analizate si din perspectiva comunicationala si a schimbului dintre doi parteneri, in sensul ca un bun sistem electoral trebuie sa permita electorului sa aleaga sau sa refuze din ofertele ce i s-au propus. Rein Taagepera si Mathe- Shugart au sustinut, la randul lor, caracterul suficient de fragil al legii electorale in general, in sensul ca ea poate fi destul de usor manipulata pentru a atinge un scop sau altul. Altfel spus, se poate interveni pentru modificarea unei legi electorale in asa fel incat sa se ajunga la rezultatul dorit. In opinia lui Taagepera si Shugart, sistemul electoral este componenta sistemului politic cea mai usor de manipulat. (R. Taagepera & Mathe- S. Shugart, Seats and Votes. The Effects and Determinants of Electoral Systems, Yale University Press, 1989). De asemenea, exista modificari in cadrul sistemului electoral, care conduc la atingerea anumitor scopuri, fara a opera o schimbare a sistemului electoral in ansamblul sau. Exista si 66

calea oficiala a reformarii sistemului electoral care implica vointa de a lua o decizie in acest sens de cei ce sunt in drept sa o faca si care sunt, in realitate, cei ce au fost alesi prin sistemul electoral supus eventualei intentii de reformare. Unul dintre cei mai importanti teoreticieni ai sistemelor electorale, Giovanni Sartori, a fost de parere ca sistemele electorale pot influenta pe de o parte electoratul, iar pe de alta, sistemul de partide in ansamblul sau. Astfel, daca impactul sistemului electoral asupra alegatorului nu este constrangator, sistemul electoral nu are efect (avem de a face cu un sistem electoral slab). Daca sistemul electoral exercita o influenta care conditioneaza optiunea votantului, este vorba despre un sistem electoral puternic (Giovanni Sartori, The Influnce of Electoral Systems: Faulty Laws or Faulty Method?, in B. Grofman and A. Lijphart (ed.), Electoral Laws and their Political Consequences, NeYork, 1986). Tipologii ale sistemelor electorale. Avantaje si dezavantaje Cele doua mari categorii de sisteme electorale sunt sistemul proportional si sistemul majoritar. Conform "Legilor lui Duverger": n Un sistem electoral de reprezentare proportionala tinde spre un sistem de partide multiple, rigide si independente; n Sistemul electoral majoritar cu 2 tururi de scrutin tinde spre un sistem de partide multiple, suple si independente; n Sistemul majoritar cu un tur tinde spre bipartidism. Pentru Giovanni Sartori, legile lui Duverger reprezinta un exemplu care demonstreaza tentativa fenomenului politic de a deveni o stiinta care exprima legi. In replica la Maurice Duverger, Sartori a propus doua legi, ca doua conditii de facilitare si obstructionare: Formula majoritara faciliteaza sistemul bipartizan, in timp ce conditia obstructiva conduce la multipartidism politic; Formulele de reprezentare proportionala faciliteaza pluripartidismul politic si e putin posibil sa conduca la un dualism politic. Sistemul proportional - avantaje: n Echitatea: numarul mandatelor obtinute de partidele politice corespunde fortei lor electorale; reprezentarea lor parlamentara fiind justa si echitabila, se realizeaza astfel o majoritate parlamentara care reflecta fidel vointa majoritatii electorilor. n Existenta "pragurilor electorale": procente minime de voturi ce trebuie realizate de liste la nivel national; nerealizarea unor asemenea procente in alegeri are drept consecinta neprimirea nici unui mandat. n Caracterul programatic: este un scrutin al ideilor, al programelor partidelor si coalitiilor si este mai putin un scrutin in care sa predomine activitatea individuala a candidatilor. Sistemul proportional dezavantaje: Intocmirea listelor electorale de candidati de catre partide: listele sunt 67

rezultatul conducerii partidelor; vechimea in partid, disciplina sunt apreciate de conducerea partidului, care poate sa ii propulseze pe liste pe cei care ii apreciaza. Ruperea legaturilor dintre alesi si alegatori: fenomenul este evident prin faptul ca alegerile se organizeaza pe liste electorale si pe baza de programe politice. Sistemul majoritar avantaje: n Simplitatea: simplitatea are efecte asupra functionarii regimului politic, deoarece creeaza bazele unei stabilitati guvernamentale. n Posibilitatea unei mai bune cunoasteri a candidatilor de catre electorat: in special in cazul scrutinului majoritar uninominal, circumscriptiile fiind reduse ca populatie; alesii pot cunoaste mai bine doleantele alegatorilor si, astfel, reprezentarea este mai buna. n Diminuarea influentei partidelor in desemnarea candidatilor: se creeaza astfel un cerc de personalitati care vor forma numarul de candidati. Sistemul majoritar dezavantaje: n Imoralitatea sistemului: pericolul nealegerii impinge la realizarea de compromisuri cu cauze imorale, care sa creeze o baza de alegatori mai mare pentru unii candidati; un asemenea dezavantaj este mai pregnant in cazul scrutinelor cu un tur. n Realizarea unei anumite succesiuni: succesiunea este dorita de detinatorul mandatului, datorita crearii, prin intermediul unui asemenea scrutin, a unor adevarate fiefuri electorale. Propuneri pentru modificarea sistemului electoral romanesc n Majoritatea partidelor politice parlamentare, dar si neparlamentare, au venit cu propuneri pentru modificarea sistemului electoral, in principal prin trecerea de la votul proportional pe liste la votul majoritar uninominal. n Astfel, Partidul National Liberal a depus la Biroul Permanent al Camerei Deputatilor un proiect privind Codul Electoral, in care se prevede alegerea unei Camere a Deputatilor cu 240 de membri si a unui Senat format din 116 parlamentari. PNL a propus vot uninominal simplu pentru obtinerea a 50% dintre mandate si vot preferential pe lista, pentru restul de 50%. Codul Electoral liberal prevede constituirea a opt circumscriptii electorale - care corespund regiunilor de dezvoltare economica. Daca Parlamentul va vota varianta PNL, alegerile se vor desfasura numai intr-o zi de sambata, intre orele 7.00 - 19.00. La randul sau, Grupul parlamentar PSD din Camera Deputatilor a depus o propunere legislativa privind introducerea votului uninominal pentru alegerea senatorilor si deputatilor. Initiatorii propun ca judetele sa fie impartite in circumscriptii electorale in functie de numarul de locuitori. Pentru Camera Deputatilor, o circumscriptie va avea 75.000 de 68

locuitori, iar pentru Senat norma de reprezentare va fi de 150.000 de locuitori, dupa cum se spune in propunerea legislativa. Pentru fiecare circumscriptie, partidele vor avea dreptul sa propuna cate un singur candidat. De asemenea, este permisa si inscrierea candidatilor independenti. Conform propunerii PSD, candidatul care castiga majoritatea, in urma unui tur de scrutin sau dupa doua tururi de scrutin, va reprezenta circumscriptia in Parlament. Senatorii noului Partid Conservator (fostul Partid Umanist din Romania) au depus, la randul lor, un proiect de modificare al Legii pentru alegerea Camerei Deputatilor si Senatului. Conservatorii au explicat ca partidul lor opteaza pentru votul uninominal la Senat, iar la Camera, un numar de deputati, egal cu cel al senatorilor, sa fie alesi tot prin vot uninominal, iar restul deputatilor sa intre in Parlament printr-un vot pe liste. Selectia deputatilor care vor candida pe liste si cei care vor fi alesi prin vot uninominal se va face de catre partide. ~i reprezentantii Partidului Democrat s-au exprimat in favoarea introducerii votului uninominal, incepand de la nivel local si judetean si continuand cu o reforma asemanatoare la nivelul Legislativului. O alta formatiune politica, de aceasta data, neparlamentara, PPCD (fostul PNTCD) s-a exprimat in favoarea votului mixt la Camera Deputatilor si la Senat, deoarece adoptarea votului uninominal pentru intregul Parlament ar crea confuzie in randul electoratului. In opinia PPCD, votul mixt presupune ca 50% din Camera Deputatilor si 50% din Senat sa se aleaga prin vot uninominal, iar 50% din cele doua camere pe baza votului pe lista nationala, depusa in toate judetele si in Capitala. Dupa cum se poate observa, majoritatea partidelor politice parlamentare si-au exprimat disponibilitatea de a modifica actualul sistem electoral. Sunt asteptate discutii aprinse in interiorul Parlamentului, deoarece fiecare formatiune politica va incerca sa tina cu dintii de propriul proiect legislativ. De asemenea, va urma cu siguranta o perioada in care modificarea sistemului electoral va intra in dezbatere publica, in incercarea de a se identifica varianta cea mai potrivita pentru sistemul politic romanesc. De-a lungul timpului au existat discutii despre efectele actualului sistem electoral din Romania. S-a spus ca votul pe liste are ca principal efect o rupere intre alegatori si alesi, ca in spatele listelor electorale propuse de partidele politice se ascund persoane cel putin contestabile. Din aceasta cauza, votul uninominal pare a fi solutia cea mai buna pentru a se evita astfel de lucruri. Exista insa si dezavantaje ale votului uninominal, fiind de asteptat ca o serie de partide politice (ex. UDMR) sa se impotriveasca unui astfel de sistem electoral, deoarece risca sa isi piarda reprezentativitatea in Parlament. In aceste conditii, probabil ca se va ajunge la o solutie de compromis intre actualele partide politice parlamentare, ceea ce inseamna o imbinare intre votul proportional pe liste si votul majoritar uninominal. 69

Ioana Tiganescu Reforma sistemului electoral romanesc: de la votul pe liste la votul uninominal www.mediauno.ro
Sisteme partidiste Sistemul partidist are in vedere modul de structurare, de functionare a partidelor politice in cadrul vietii politice dintr-o societate. El se refera cu precadere la numarul partidelor politice care exista intr-o societate si prin a caror participare se deruleaza, se realizeaza viata politica din cadrul acesteia. Notiunea de sistem partidist a fost folosita pentru prima oara in perioada interbelica si avea in vedere numarul si natura partidelor politice dintr-o societate care erau angajate in viata politica. O explicatie pertinenta definirii notiunii de sistem partidist, fara a o identifica cu partidele, o face M.Duvenger care considera sistemul de partide drept ''formele si modalitatile de coexistenta a mai multor partide dintr-o anumita tara''. De regula, sistemele partidiste se reduc la numarul partidelor politice din societate, totusi consideram ca asemenea analiza este reductionista, limitativa, intrucat nu este posibil un studiu pertinent al sistemului partidist dintr-o societate fara a avea in vedere natura doctrinar - ideologica a fundamentelor politice. Asa cum remarca si Georges Lavau, ordonarea partidelor politice trebuie facuta si in ''jurul unor nucleede doctrine, de programe, de traditii si sensibilitati politice''8. In cadrul sistemului partidist trebuie sa intre toate partidele din societate, indiferent de marimea, rolul si statutul lor in societate, de fundamentele si orientarile ideologice. Facem aceasta precizare, intrucat exista tendinta de a exclude din sistemul partidist, partidele mici sau cele care nu au fost la putere si nici nu pot ascede la aceasta. Sistemul partidist nu a fost si nu este identic in toate societatile, ci el depinde in fiecare tara de o serie de factori: -momentul aparitiei capitalismului si al afirmarii burgheziei; -natura regimului politic; -nivelul organizarii si functionarii vietii politice in general, a celei partidiste in special;

Ioana Tiganescu Reforma sistemului electoral romanesc: de la votul pe liste la votul u www.mediauno.ro
8.1. Activitatea politica in societate se realizeaza nu Aparitia numai prin intermediul statului, a

institutiilo

8.5. Sistemul partidist are in vedere modul de structurare, de functionare a partidelor politice in cadrul vietii politice dintr-o societate. El se refera cu precadere la Notiunea de sistem partidist a fost folosita pentru prima oara O explicatie pertinenta definirii notiunii de sistem partidist, fara a o identifica De regula, sistemele partidiste se reduc la numarul partidelor politice din societate, totusi consideram ca asemenea an partidelor politice trebuie facuta si in In cadrul sistemului partidist trebuie sa intre toate partidele din societate, indiferent de marimea, rolul si statutul Sistemul partidist nu a fost si nu este -momentul aparitiei -natura -nivelul organizarii si functionarii -obiectivele si sarcinile urmarite in plan social, economic, politic sau national, cum -anumite Astazi sistemul partidist se s 1) al numarului partidelor politice dintr-o societate care prin a)monopartidiste b)bipartidiste c)pluripartidiste

70

2)al

paradigmei

8.5.1 Monopartidismul consta in fundamentarea activitatii si vietii politice din societate p -In cele mai multe cazuri existenta unui singur partid politic tine de momentul -In alte societati constituirea monopartidismului a fost legat de indeplinirea unor obiective ale luptei nat Aceste situatii au fost momentane, de circumstanta si pentru perioada respectiva au fost chiar nec -Monopartidismul se intalneste si in perioada de maxima criza, cand fortele reactionare pentru a-si instaura propria put rasariteana, Asia Sistemul monopartidist a fost prezent si in Romania in cel putin doua momente istorice. Primul in 1938, cand Al doilea moment si cel mai Prin esenta sa, sistemul monopart 8.5.2 Bipartidismul este Factorii Momentul aparitiei Bipartidismul Democratismul sistemul intemeiat care bipartidismului poate apare si politic a pe

existenta si functionalitatea a doua pa au condus fi legat de cel al aparitiei partidelor politice, din necesitatea crearii determinat si el aparitia biparti

8.5.3 Pluripartidismul a aparut in perioada interbelica si s-a extins indeosebi -impunerea si Acest fenomen politic a adus in planul vietii politice multiple si diverse -Complexitatea vietii sociale, diversitatea intereselor, optiunilor grupurilor si categoriilor sociale a determinat aparitia un sau social-democrata-partidele -Dezvoltarea si amplificarea democratismului Prin principiile si valorile pe care le promoveaza, multitudinea optiu Primul sistem bipartidist a fost creat Si in Romania pana la primul razboi mondial in anumite perioade prin prezenta Partidului liberal

8.5.4. Sistem Prezenta pluripartidismului, a numeroase si variate orientari doctrinar-ideologic Din aceasta perspectiva, partidele a)gruparea partidelor de dreapta cu diferite nuante, de dreapta, de centru dreapta sau de extrema dreapta. In aceasta noii b)gruparea partidelor de centru c)gruparea partidelor de stanga. Este o grupare mai larga in cadrul careia se pot face diferite nuantari ca cea de stan cadrul partidelor In prezent, in lume se constata un proces de restrangere atat numerica, cat si a sferei de manifestare si influentare ata regimurilor fasciste si comuniste), dar

UNIVERSITATEA DIMITRIE CANTEMIR FACULTATEA DE TIINE POLITICE

PARTIDE EUROPENE

71

DE CE ALEGERILE EUROPENE SUNT MAI IMPORTANTE DECT ALEGERILE NAIONALE - ESEU -

Mihai Serediuc Anul III, grupa II

72