You are on page 1of 96

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

DEPARTAMENTUL DE FORMARE PERMANENTA

MASTER

MANAGEMENT PUBLIC

MODULUL

MANAGEMENTUL PROIECTELOR
EUROPENE

- SUPORT DE CURS -

Prof. univ. dr. Marian STOIAN

BUCURESTI
2005

1
SUMAR

Cap I. Administrația publicã în serviciul cetãțeanului


1.1. Serviciile publice; concept și câmp de aplicație ………
……… 4

Cap. II. Abordare metodologicã a activitãților tip proiect


2.1. Delimitãri conceptuale privind activitãțile
antreprenoriale … 7
2.2. Domenii de aplicație ale activitãților tip proiect ………
………. 10
2.2.1. Proiecte de investiții …………………………………
………. 10
2.2.2. Proiecte specifice colectivitãților teritoriale ……
……. 17

Cap. III. Gestiunea ciclului de viatã al proiectului


3.1. Considerațiuni asupra ciclului de viațã al proiectului
……….. 21
3.2. Actori șI relații în cadrul proiectului ………………………
…….…. 26
3.3. Opțiuni strategice de realizare a proiectelor ……………
………. 30

Cap IV. Metodologia de evaluare a proiectelor


4.1. Delimitãri conceptuale privind conceptul de eficiențã
………. 34
4.2. Definirea șI analiza conceptului de eficiențã ……………
………. 41
4.3. Analiza riscului în exploatare a proiectului ………………
……… 47
4.4. Evaluarea – fundament al deciziei de investiții …………
………52

2
4.5. ParticularitãțI în evaluarea proiectelor de investiții
publice … 63
4.5. Indicatori de fundamentare a eficienței economice a
proiectelor de investiții ………………………………………
…………. 69

Cap. V. Intrebãri test ……………………………………………………


…………..

Cap I. Administraţia publică în serviciul cetăţeanului

In prag de mileniu, colectivităţile urbane europene se găsesc într-un


amplu proces de competiţie, declanşat în ultimele decenii ale secolului
trecut, în cadrul căruia trebuie să facă faţă unui dublu set de exigenţe.
Pe de-o parte, în cadrul procesului de edificare a unei comunităţi
europene unite, s-a declnşat o competiţie a ierarhiilor comunităţilor
teritoriale. Oraşe, regiui întregi caută să ocupe o pziţie privilegiată în
spaţiul european, cu îdeplinirea unorcriterii unanim recunoscute. Fiecare
entitate caută şă-şi impună propia-I personalitate prin definirea identităţii
şi spiritul locului. Aceasta înseamnă valorificarea atuurilor geografice,
peisagistice, cultural istorice dar şi economice şi sociale. Afirmarea
ambiţiilor proprii, vis a vis de localităţile rivale, presupune răspunsuri la
întrebările “Cine suntem?” şi “Ce dorim să fim în viitor?”
Spiritul şi individualitatea unei localităţi trebuie să se bazeze, în
primul rând, pe cunoaşterea şi valorificarea trăsăturilor specifice, în cadrul
evoluţiei sale istorice. “Asa cum o persoană există pentru că are o
identitate care o diferenţiază de altele, la fel se poate spune şi despre
teritoriu, oraş sau regiune1) , iată deviza care corespunde cel mai bine
actualei competiţii dintre localităţile şi regiunile Comunităţii Europene.
Pe de-altă parte, au crescut pretenţiile cetăţenilor faţă de calitatea
serviciilor,a prestaţiei aleşilor locali în general. Ei refuză să mai fie trataţi
1)
Brandel Fernard – L`identitè de la France. Edition Arthaud,1986

3
ca simpli consumatori şi preferă să fie priviţi în postura de “clienţi” în
cadrul binomului cerere –ofertă aplicat şi în sectorul serviciilor publice.
Această poziţie modifică însăşi semnificaţia conceptului de serviciu public –
pentru care fiecare cetăţean are obligaţia de a cotiza sub formă de
impozite şi taxe locale, care se transformă în “servicii pentru public” care
se pot cumpără ca orice marfă şi pe care aleşii au obligaţia să le ofere
cetătenilor electori.
Se modifică însăşi menirea aleşilor comunităţii teritoriale. Primarul şi
echipa sa – consiliul local – sunt puşi tot mai des în situaţii specifice
întreprinzătorului privat, în contextul în care, datorită geografiei politice,
eitrebuie să se supună şi uno constrângeri de natură politică sau socio-
culturale. Colectivitatea locală devine o intreprindere originală cu logică
proprie de funcţionare, bazată pe relaţii de parteneriat; pe de-o parte cu
mandatarii săi care sunt cetăţenii electori – consumatori de servicii publice,
iar pe altă parte cu prestatorii de servicii (funcţionari sau operatorii
privaţi/publici) care constituie instrumentele de acţiune în îndeplinirea
mandatului încrediţat.
Activitatea consiliului local capătă dimensiunea antreprenorială de
tip “proiect” prin care se administrează un sistem de interese, de delegări
de responsabilităţi (externalizarea serviciilor publice) precum şi
impementarea unor programe de formare – dezvoltare.
Ca orice intreprindere privată, pentru a asigura succesul misiunilor
sale, trebuie să se schimbe concepţia tradiţională despre serviciul public
punându-se accentul pe calitate şi diversificare. Trebuie să se admită că
cetăţeanul are maturitate civică şi nu mai acceptă noncalitatea şi
mediocritatea. Ca atare şi funcţionarii publicii, agenţii prestatori de servicii
publice, trebuie să adopte noi reguli de conduită în relaţiile cu cetăţèanul,
inspirate din principiile moderne de gestiune ale setorului privat. Si nu în
ultimul rând, trebuie să se manifeste exigenţă şi faţă de cetăţenii care, în
mod voluntar, nu respectă condiţiile de regularitate bugetară în achitarea
taxelor şi impozitelor fixate de edili.
Reuşita misiunilor depinde şâ de modulcum se pun în valoare
atuurile teritoriului respectiv; patrimoniul peisagistic şi cultural, tradiţiile
istorice, resursele locale,etc.
Gestionarea serviciilor publice, spre deosebire de producţia de bunuri
este mai complicată datorită specificului realizării lor şi anume:
- serviciile publice sunt intangibile au expresie imaterială,
- serviciile publice nu sunt stocabile – existând deci simultaneitate
între mometul producerii şi cel al consumului,
- serviciile publice au caracter interactiv, fiind necesară prezenţa
actvă a cosumatorului în momentul producerii lor,
- serviciile publice au coeficient de capitalizare scăzut,
Deşi imaginea clasică a serviciilor publice prestate de către oameni cu o dotare tehnică
restrânsă începe să fie tot mai rară totuşi, în raport cu producţia de bunuri materiale, în acest
sector dotarea tehnică este maiscăzută, deci avem oslabă intensitate a capitalizării. Ca urmare,
pentru acelaşi nivel de rentabilitate aici ne vom confrunta cu o productivitate şi o profitabilitate

4
maiscăzută.De aceia în anlizele economice desfăşurate aceşti indicatori uneori nu au relevanţă
sporită.
Consecinţele practice ale acestor trăsături specifice costau în
dificultă ţile ce se întâmpină la definirea şi/sau standardizarea serviciilor
publice. Deasemenea se întâmpină greutăţi la delimitarea costurilor pe
baza criteriului de identificare pe unitate de activitate (cheltuieli fixe şi
varialbile).
Cheltuielie în sfera serviciilor publice conţin multe elemente
necorporale, mai ales sub formă de investiţii intelectuale (necorporale) în
fazele iniţiale.
Nu tebuie să se neglijeze şi impactul riscurilor specifice domeniului
asupra proiectelor de servicii publice, multe dintre acestea constituind o
adevărată plagă socială pentru comunităţile urbane.

1.1. Serviciile publice; concept şi câmp de aplicaţie

La nivelul unei entităţi teritoriale, acţiunile umane formează două


portofolii: portofoliul activităţilor comerciale (PLAC) şi portofoliul
activităţilor de servicii (PLAS). Forţa economică este dată de portofoliul de
activităţi comerciale, industriale, agricole, etc care formează fundamentul
fiscal al veniturilor locale şi în consecinţă suportul forţei şi dinamismului
celui de-al doilea portofoliu, cel al serviciilor puse în slujba cetăţenilor.
In viziunea tradiţională serviciile publice sunt “ansamblul de
activităţi puse în slujba membrilor unei comunităţi teritoriale” .Faţă de
activităţile cu caracter comercial ele prezintă trei trăsături definitorii :
- Actorul principal este o entitate publică (administraţie,
colectivitate locală/teritorială) sau un organism reprezentativ
mandatat,
- Scopul final al serviciilor este de a satisface nevoi de interes
general ale membrilor colectivităţii umane arondate,
- Reglementarea acţiunilor se face prin norme specifice de drept
administrativ
In acest context, câmpul de aplicaţie este foarte divers cuprinzând:
- Activităţi cu caracter economic, de tip industrial sau comercial:
alimentare cu apă,distribuţie gaze, energie electrică, salubritate
(colectarea, transportul, depozitarea şi tratarea deşeurilor menajere,etc).
Sunt activităţi care pot funcţiona în regimde autonomie gestionară, pe
baza veniturilor care le realizează din tarifele percepute de la utilizatori
(populaţie).
- Activităţi cu caracter noncomercial/noneconomice, care depind de
alocaţiile de la bugetul colectivităţii teritoriale, ca de exemplu: spaţii verzi,
curăţenie străzi, servicii culturale (teatre, muzee,etc) activităţi cu caracter
de protecţie socială, ş.a.
Această delimitare este necesară în cadrul procesului de gestionare a
serviciilor, alegerea modului de execuţie a serviciilor influientează procesul
de fundamentare a proiectelor de investiţii de dezvoltare sectorială.

5
Din punct de vedere al domeniilor de activitate, datorită
preocupărilor edililor de a satisface cât mai complet nevoile cetăţènilor
electori în spiritul solidarităţii şi echităţii sociale, câmpul de aplicaţie
cuprinde un evantai larg de activităţi. In procesul de elaborare a strategiilor
de activitate şi demararea unor proiecte fiecare domeniu trebuie să fie
supus unei analize detaliate pentru a se releva subactivităţi bine delimitate
spaţial şi tehnologic. De exemplu; în orice localitate urbană modernă
serviciul “salubritate” trebuie să conţină subactivităţile: colectarea
deşeurilor de la populaţie, transportul lor, depozitarea în zone special
amenajate şi tratarea lor pentru a le face inofensve din punct de vedere
ecologic. Este posibilde pildă, cum este cazul şi al oraşelor româneşti –
inclusiv capitala, să nu aibă de pildă activitatea de tratare prin procese de
incinerare.
In prezent se manifestă o tendinţă tot mai evidentă de a se
“rentabiliza” tot mai multe servicii publice, în ideia că cetăţeanul este un
client care cumpără servicii. Problema se pune în contextul a două
categorii de constrângeri; pe de-o parte mijloacele şi resursele consiliilor
populare sunt insuficiente în raport cu nevoile cetăţenilor, iar pe de-altă
parte trebuie să se facă faţă unor exigenţe sporite privind calitatea
serviciilor oferite.
Singura soluţie viabilă şi durabilă este parteneriatul cu sectorul
privat.
In această direcţie a evoluat însăşi cadrul conceptual reglementar.
Astfel în viziune modernă serviciile publice sunt definite astfel “cadrul
general de justiţie distributivă, tolerabil şi rezonabil (satisfăcător) pentru
cetăţeni” 2)
Se anulează astfel, prin ignorare, prima trăsătură clasică a unui
serviciu public “rolul principal al entităţii publice”. Practic acest lucru
deschide din puct de vedere juridic calea imixtiunii sectorului privat în
domeniul serviciilor publice, proces ce poartă numele de “externalizarea
serviciilor publice”. Implicaţiile acestui proces sunt mult mai complexe în
plan gestionar şi reglementar, prin estomparea demarcaţiei între public şi
privat.
In general, întreprinzătorii privaţi sunt interesaţi de serviciile
economice, industriale, comerciale, transporturi dar, celpuţin în
comunităţile teritoriale dezvoltate se constată pătrunderea lor şi în servicii
adminiatrative, de sport, agrement, etc.
Pătrunderea puternică a sectorului privat în domeniul serviciilor
publice conduce în mod inevitabil şâ la negarea celei de a treia
caracteristici “ regle- mentare specifică prin norme de drept administrativ”.
Astfel, un brutar, întreprinzător privat, care produce şi vinde produse de
panificaţie cetăţenilor unei localităţi, îşi desfăşoară activitatea economică
conform exigenţelor sistemului concurenţial al economiei de piaţă şi în
baza normelor reglemen - tare de drept privat. Lui nu ise poate nega însă
calitatea de actor al scenei serviciilor publice deoarece finalitatea activităţii
sale constă în satisfacerea unei nevoi de bază a comunităţii locale.
2)
Carles Joseph - Externalisation de la gestion de services. JurisClasseur; Collectivité teritoriale, fasc. 2130

6
Deci, în comunităţile locale moderne serviciile publice păstrează o
singură trăsătură specifică, dintre cele trei enunţate mai înainte, şi anume,
cea de finalitate “ satisfacerea unor nevoi de interes general ale
cetăţenilor”.
Motivaţia acceptării voluntare de către “aleşi” a imixtiunii
intreprinzăto- rilor privaţi constă în nevoia de a răspunde cât mai bine
cerinţelor oamenilor în ceea ce priveşte calitatea, diversitatea şi
promptitudinea serviciilor oferite.
Aceasta presupune introducerea şi în acest sector a regulilor şi
principiilor de funcţionare specifice economiei de piaţă, în care cetăţeanul –
client cumpără/consumă servicii contracost. Impactul acestui nou curent
este resimţit şi în planul investiţiilor, mai ales ce priveşte fundamentarea
deciziilor baza principiilor de eficienţă şi profitabilitate.
Dar, nu trebuie neglijat faptul că se produce o suprapunere între
interesul general şi puterea publică cu interesul privat şi legea profitului.
Este o problemă delicată şi şi de aceea uneori,în anumite domenii cum ar fi
cele ale serviciilor de primă necesitate, din raţiuni de protecţie socială, sau
politice să prevaleze raţiuni protecţioniste ca de exemplu: tarife
preferenţiale sau subvenţionate la căldură, energie,etc. Tot în acest context
nu trebuie pierdută din vedere miza strategică ce o reprezintă serviciiloe
publice în cadrul jocurilor politice şi caracterul lor supletiv în perioade de
tensiune.
Ar fi întradevăr absurd ca întreprinzătorii privaţi să fie trataţi doar ca
simpli executanţi. Ei pot şi trebuie să aibă şi competenţe strategice care
trebuie folosite în cadrul strategiei generale la nivelul teritoriului localităţii.
Punct de vedere aceptabil şi aparent facil de aplicat în practică. Dar nu
trebuie ignorat faptul că se face un transfer de competenţe decizionale
către actori fără legitimitate, care nu au girul alegerii din parte cetăţenilor.
In sistemul de interese; sociale, economice, politice care privesc
comunitatea locală în ansamblul său vor interveni aceşti actori privaţi mai
mult sau mai puţin bine intenţionaţi. Evitarea unor situaţii critice relaţia
public – privat se poate armoniza dacă în documentele de asociere sunt
prevăzute clar condiţiile de parteneriat, se defineşte rolul entităţii publice
ca supervizor al calităţii execuţiei şi echităţii serviciului.
Această scurtă prezentare a caracteristicilor câmpului de aplicaţie al
serviciilor publice ne permite să apreciem că, în evaluarea şi gestiunea
proiectelor de investiţii din sector trebuie să se ţină cont de specificitatea
sa. Va prevala evaluarea economică respectiv, studiul de impact socio-
economic sau ecologic în faţa criteriilor de rentabilitate. Extinderea
procesului de externalizare conduce însă la nevoia că şi aici să se aplice
principiile metodologice de evaluare a proiectelor de tip cost – avantaj.

Cap. II Abordare metodologicã a activitãților tip proiect

7
2.1. Delimitări conceptuale privind activităţile
antreprenoriale

Activităţile desfăşurate de un agent economic pot avea caracter;


operaţional sau antreprenorial.
Activităţile tip “operaţii” sunt activităţi profesionale curente,
repetitive, rutiniere, supuse influienţei unor factori interni, controlabili prin
responsabili, la care factorii de decizie sunt interesati mai mult de
optimizarea interdependenţei dintre structura organizaţională internă şi
mediul extern astfel încât să se obţină creşterea randamentului de
ansamblu al firmei
Activităţile antreprenoriale tip “proiect” sunt nerepetitive, supuse
influienţei unor variabile exogene, iar factorii responsabili sunt greu de
controlat în totalitate. Principala problemă a managerului de proiect este
de a găsi cea mai favorabilă stare ale triadei: tehnologie/produs/piaţa,
şirealizarea unui cuplaj eficace între structurilor interne şi mediul extern.
tabelul 1.

Activităţi de tip “ proiect” Activităţi de tip “operaţii”

- Activităţi temporare, nerepetitive de tip “ on shot” - Activităţi curente, repetitive,


rutiniere
- Decizii ireversibile privind resursele şi mijloacele - Decizii reversibile,
- Incertitudine şi risc sporite - Incertitudine şi risc scăzute,
- Influienţă puternică a variabilelor exogene - Procese stabilizate, controlabile
statistic,
- Cash flow negativ - Cash flow pozitiv,
- Formaţii de lucru temporare - Formaţii de lucru permanente

Cele două moduri de acţiune sunt în contradicţie evidentă din toate


punctele de vedere. In practica intreprinderilor însă ele pot uneori coabita,
şi sunt frecvente cazurile de transformare a proiectelor în activităţi
operaţionale, rutiniere (după implementarea unui proiect privind un nou
produs, sau montarea şi punerea în funcţiune a unei instalaţii se trece la
exploatarea operaţională în flux). O atare situaţie pune pe manager în
situaţia de a rezolva spinoasa problemă a armonizării repartizării resurselor
şi de a găsi căile de conciliere între universul rutinier al managemen - tului
operaţional, bazat pe tehnici clasice de analiză şi decizie, cu universul
ambiguu, vag al gestiunii antreprenoriale, bazat pe capacitatea de sinteză,
intuiţie şi flexibilitate în gândire şi acţiune.
O activitate de tip ”proiect” trebuie să fie bine definită şi delimitată
astfel încât să se poată spune “iată acesta este proiectul”. Este o
posibilitate realizabilă, dacă se ţine cont de ceea ce este specific oricărui
proiect şi anume:
- orice proiect are un obiectiv specific coerent şi bine definit,
- orice proiect are un scop; o nevoie/cerere manifestă sau
potenţială,

8
- price proiect are o durată limitată, cu un moment specific de
începere şi un moment specific de încheiere, pe parcursul căreia sunt
mobilizate resurse, mijloace şi competenţe heterogene,
- evaluaarea costurilor, consecinţelor şi eficienţei proiectului se face
pe baza unei metodologii specifice folosind criterii de costuri şi/sau de
rentabilitate
- proiectul are o localizare geografică şi temporală netă,
- proiectul admite o structură administrativă şi gestionară proprie
(şeful de proiect şi echipa sa) parţial sau total autonomă de activitatea
generală a agentului declanşator.
Din punct de vedere gestionar oricărui proiect îi sunt ataşate trei
categorii de obiective, definite de regulă printr-un caiet de sarcini sau o
altă documentaţie specifică:
- Obiective de performanţă în sensul că orice proiect trebuie realizat
cu respectarea unor specificaţii tehnice cu privire la execuţia şi
funcţionarea sa, produsele realizate ulterior trebuie să aibă un nivel tehnic
predeterminat exprimat prin fiabilitate, mentenabilitate, proprietăţi
organoleptice,etc, sau o anumită capacitate de a răspunde la cerinţele
pieţei.
- Obiective de timp – termenele de implementare a proiectului
constituind pentru actorii proiectului restricţii “tari” ce trebuie riguros
respectate.
- Obiective de cost – este traducerea în termeni financiari a
necesităţii şi
eficienţei proeictului pentru agentul declanşator.şi care sunt sinteza
modului cum sunt respectate celelalte două categorii de obiective.
Literatura de specialitate abundă în definiţii, care de care mai
pertinente. In litertura anglo-saxonă este sesizabilă tendinţa de a pune
accentul pe acţiune, mijloace şi metode de atingere a scopurilor, pe când
la specialiştii francezi iese în evidenţă aspectul intenţional de alegere şi
definire a obiectivului urmărit.
Proiectul este “o asociaţie efemeră pentru construirea viitorului şi a
mediului de mâine”1) însă, cea mai pertinentă definiţie este dată de
“Association Francaise du Management de Projet” pentru care proiectul
este “ un demers specific care permite o structurare metodică şi
progresivă a unei realităţi viitoare”9)
In practica managerială a programelor iniţiate de Comisia Europeană,
se acceptă, în principiu, definiţiile consacrate care ţin cont de trăsăturile
caracteristice activităţilor de tip antreprenorial, dar opinia “mult mai
precisă” a specialiştilor săi zice că: proiectul este componenta de cel mai
înalt nivel ierarhic a unui program şi constă, de regulă, din mai multe
subproiecte. Fără comentarii vom arăta că programul în aceiaşi viziune
este: o măsură decisă de Comisia Europeană în favoarea unei ţări sau a
unui grup de ţări beneficiare, ce va fi transpusă într-un număr de activităţi
1)
Gilles Vallet - Tehniques de suivi de projets. Ed. Dunod, Paris, 1997
9
AFITEP – AFNOR – Vocabulaire de gestion de projets. Ediţia a 2 a, ed. AFNOR, Paris, 1992, pag 218
(cf. norme AFNOR, NF X 50 – 105)

9
ce vor fi susuţinute printr-un angajament financiar din bugetul C.E. Fiecare
program face obiectul unui memorandum de finanţare distinct şi are scop
implementarea ajutorului din partea Consiliului Europei într-un domeniu.
Se pretează la o organizare de tip “proiect două categorii de activităţi
umane:
Activităţi cu un pronunţat caracter nerepetitiv demarate pentru
obiective strict determinate, care mobilizează pe o perioadă mai mare de
timp resurse şi energii specifice, ceea ce presupune o pregătire, o
coordonare şi o urmărire specifică. In acest cadru se inscriu proiectele din
activitatea de cercetare ştiinţifică – dezvoltare tehnologică, gama foarte
diversă de proiecte de investiţii, proiectele specifice de marketing, etc. Tot
în această categorie putem include şi acele activităţi tip “proiect”
desfăşurate în cadrul unor programe de ajutorare şi asistenţă declanşate
de unele organisme internaţionale (FAO, UNICEF, Banca Mondială, Consiliul
Europei, etc), sau naţionale cum ar fi organizaţiile nonguvernamentale.
Proiecte derivate din autonomizarea unei părţi a activităţii
profesionale a intreprinderii – sunt activităţi de producţie ce mobilizarea
resurse şi competenţe, pe o perioada mai lungă de timp, pentru realizarea
unor obiective de producţie specific. Cel mai reprezentativ exemplu este
activitatea unităţilor cu producţie de serie unitară: construcţia de nave, de
căi rutiere, poduri, viaducte,etc. Managementul acestor activităţi este şi
mai complexă, dacă pe acelaşi interval de timp, coexistă mai multe
proiecte aflate în stadii diferite de execuţie.
O categorie aparte o formeaza firmele create pe proiecte specifice
(de ex. firmele care a realizat tunelul pe sub Marea Mânecii, canalul
Dunăre- Marea Neagră,etc) şi care, de regulă, se ocupă numai cu
administrarea proiectului respectiv.
Câmpul de aplicaţie al proiectelor este cel mai bine delimitat de
sociologul francez J.P. Boutinet10) care abordează problema în contextul
unei duble opoziţii:
- opoziţia între polul individual de intenţii (identitate) şi polul
colectiv (participare),
- opoziţia între polul tehnic (al inovării) şi polul existenţial (al
căutării de sens).
Din această perspectivă rezultă “roza vânturilor proiectelor”
Proiecte tehnice

Proiecte Proiecte
centrate pe centrate
pe
creativitate inovare
Proiecte individuala tehnică Proiecte
Individuale colective

Proiecte de Proiecte
motivaţie şi orientate
spre
intenţionalitate participare
10)
(căutare de sens) şi
Boutinet J.P. – Psychologie des conduites a projet. Collection “Que sais-je ?” ,nr.2770, 1993, pag 126

10
Proiecte existenţiale
Dezvoltând analiza pe axa; individual – colectiv, rezultă o ierarhizare
pe cinci nivele, de la cele mai individualiste la cele de mare aspiraţie
colectivă, astfel:
1 Proiecte individuale care au obiective personalizate, existenţiale
sau circumstanţiale, cu privire la individ. Ele sunt centrate de obicei în jurul
căutărilor de sens şi legate de aspiraţiile vârstei: pentru tineri – proiecte de
orientare profesională, de integrare socială, pentru adulţi – proiecte legate
de profesie, pentru vârsta a treia – proiecte legate de pensionare. Ele se
numesc “individuale” deoarece se referă la individ dar, în realizarea lor
sunt angrenaţi mai mulţi actori.
2. Proiecte de intenţii sunt orientate spre scopuri de natură tehnică
pentru a le materializa sub un sistem de constrângeri de cost, de termen,
de specificaţii tehnice. Astfel de proiecte sunt cele de cercetare, de
construcţii, de arhitectură, de realizare de maşini echipamente.
3. Proiecte de acţiune au în vedere realizarea mijloacelor necesare
pentru conducerea proceselor de acţiune sau interacţiune cum ar fi:
proiecte de amenajare, de sănătate, educaţionale, etc. Se mai numesc şi
“interminabile” deoarece au cicluri lungi de viată, dar în mod obligatoriu
ele respectă aceleaşi caracteristici de durată enunţate mai sus.
4. Proiecte organizaţionale de intreprindere / instituţie prin care se
caută a se combina strategia cu cultura şi spiritul intreprinderii.
5. Proiecte de societate sunt reglementate prin valori de referinţă:
proiecte urbane, proiecte educaţionale, politice,etc.
Proiectele organizaţionale şi cele de societate sunt de mare
amploare colectivă, şi de obicei nu presupun inovare tehnică. De altfel un
proiect nu presupune neapărat o inovaţie tehnică, el putând fi construit pe
principiul “reaşezării obiectului pe etajeră” adică, folosirea unei tehnici
vechi într-o altă manieră. Sau nu presupune inovaţie tehnică ci are în
vedere inovare managerială, comercială, organizaţională, financiară care
presupun tehnici specifice de evaluare şi analiză. In general proiectul are
un anumit grad de inovare care nu este absolută deoarece până la
finalizarea sa se pot schimba şi oamenii şi tehnicile şi reglementările.

2.2. Domenii de aplicaţie ale activităţilor de tip “proiect”

2.2.1. Proiectele de investiţii

Activitatea de investiţii a agenţilor economici se înscrie pe


coordonatele strategiilor de dezvoltare economico-socială, concretizate la
rândul lor în programe sau proiecte. Programele au o delimitare temporarlă
imprecisă şi o arie de cuprindere largă, şi de aceea, de cele mai multe ori,
pentru implementare lor este nevoie să fie detaliate într-un portofoliu de
proiecte. In acest context proiectul de investiţii se defineşte ca; un
ansamblu optimal de acţiuni de investiţii bazate pe o planificare sectorială,

11
globală şi coerentă, pe baza căreia, o combinaţie definită de resurse
umane, materiale, etc provoacă o dezvoltare economică, sociala
determinată.
Din definiţie reţinem că, un proiect pentru a fi aplicat, necesită…un
ansamblu de acţiuni, mijloace, diferite ca natură care, pentru a fi puse în
operă trebuie să se intreprindă acţiuni bine coordonate.
Altfel spus, orice activitate trebuie să se desfăşoare într-o ordine
prestabilită, nici prea devreme deoarece aceasta poate însemna risipă de
resurse, nici prea târziu deoarece poate compromite însăşi scopul pentru
care se realizează proiectul. In sfârşit, proiectul trebuie …să aibă un scop
bine definit şi cuantificat care, chiar dacă nu se identifică cu scopul
programului din care deriva proiectul, implicit trebuie sa contribuie la
realizarea acestuia.
Proiectul de investitii este motivaţia concretă a unor cheltuieli
prezente în speranţa unor avantaje viitoare. Trăsăturile sale specifice care-l
deosebesc, nu numai de activităţile curente, dar şi de alte tipuri de
proiecte sunt; amploare, finalitate şi structură. Finalitatea este strâns
legată de obiectivul investiţiei; crearea şi punerea în exploatare a unui
echipament/serviciu, cucerirea unei pieţe, schimbarea unei tehnologii, etc.
După finalitate proiectele de investiţii pot fi clasificate astfel:
1. Proiecte pentru crearea de produse /servicii noi a căror
originalitate constă în faptul că se caută eficienţă, rentabilitate într-un
produs sau serviciu care nu există. Este o aventură când se face trecerea
de la ideie la produs în care rata mortalităţii (pierderilor) este ridicată.
Bineînţeles că există avantaje care stimulează întreprinzătorii să rişte, dar
piaţa constituie un punct nevralgic care impune adaptare capacităţilor, a
tehnologiilor de fabricaţie. Găsirea celor mai bune răspunsuri la cerinţele
piaţei presupune o multitudine de ipoteze de armonizare a trinomului;
tehnologie/produs/piaţă.
2. Proiecte de cerştere a productivităţii a căror finalitate dă răspuns
căutărilor de oportunitate la schimbarea echipamentelor şi tehnologiilor.
Sunt proiecte relativ uşoare; produsele sunt cunoscute, piaţa de asemenea.
Dificultăţile pot să apară din greşeli de evaluare, în special a costurilor
induse de noile echipamente; costurile formării personalului, ale organizării
proceselor, suprasolicitărilor administrative,etc.
Toate investiţiile de înlocuire se bazează pe acest tip de proiect.
3. Proiecte de creştere a capacităţii de producţie/desfacere
presupun acţiuni de redimensionare a pieţei şi a echipamentelor de
producţie care, în final conduc la modificarea taliei intreprinderii. Principalul
fundament îl constiruie studiile de marketing care arată o cerere
insolvabilă cronică. La stabilirea dimensiunii proiectului se corelează studiul
cererii cu studii de capacitate optimă de producţie.
In cazul acestor proiecte incertitudinea derivă din particularităţile
segmentului de piaţă vizat şi din costurilor induse de schimbările
tehnologice.
4. Proiecte de investiţii sociale (colective) aici însă termenul de
“social” capătă două accepţiuni:

12
4.a) - Se referă la problemele salariaţilor firmei şi în acest caz
proiectul are ca finalitate modificarea condiţiilor de muncă şi de securitate
în intreprindere. Aceste probleme de obicei sunt cuprinse ca o componentă
a unui proiecte mai amplu din tipurile prezentate mai sus. Uneori însă este
nevoie de proiecte specifice pentru rezolvarea unor probleme sociale –
ecologice presante cum ar fi de pildă; condiţionarea aerului în secţiile de
producţie, automatizarea iluminatului artificial în funcţie de anumite
caracteristici ale ale proceselor de muncă.
4.b) – Se referă la rezolvarea unor probleme de interes general
la nivelul unor colectivităţi teritoriale cum ar fi; proiecte de amenajare
teritorială, de infrastructură, şi toate proiectele administraţiei publice care
se substituie iniţiativei private. Studiul de fezabilitate care stă la baza
deciziei de acceptare sau respingere al proiecteului se vor face în principal
prin prisma intereselor comunităţii locale. Deci evaluarea economică,
studiul de impact, dictează decizia. Durata de viaţă a acestor proiecte este
mare (30 – 50ani ) şi punctul nevralgic al acestor proiecte îl constituie
costurile şi rentabilitatea care se judecă pe astfel de perioade mari ( pentru
Eurotunel calculul RIR –ului s-a făcut pentru o perioadă de 60 de ani)
4.c) Alături de aceste două aceepţiuni putem întâlni şi o
categorie intermediară şi anume “proiectele servicii publice” - realizate
de colectivităţile locale dar care au trăsături de proiect de intreprindere.
Astfel de proiecte nu caută neapărat rentabilitate şi profitabilitate, dar
reclamă autonomie gestionară. In trecut aceste proeicte erau tratate cu
superficialitate,decizia de realizare a lor depinzând aproape în exclusivitate
de posibilităţile de finaţare ale primăriilor. Astăzi şi sectorul serviciilor
publice este tot mai mult influienţat de condiţiile mediului concurenţial
care impun regândirea principiilor de gestiune. Autonomia gestionară a
colectivităţilor teritoriale, accesul lor la piaţa financiară elimină în mare
măsură constrângerile financiare. Ca atare linia strategică se sprijină pe
ideia că cetăţeanul este un client exigent care plăteşte pentru a primi
servicii de calitate.
5. Proiecte de dezvoltare au legătură cu toate tipurile prezentate
mai înainte, dar se detaşează prin scopul declarat – dezvoltarea
intreprinderii. Amploarea, inovarea sunt subordonate acestui scop specific
şi de aici derivă câteva particularităţi:
- costurile adaptării tehnologice în cazul proiectelor de transfer
tehnologic între ţări cu niveluri de pregătire tehnologică diferită.
- riscul de respingere a mediului care este prezent, mai ales ân cazul
unor implanturi în zone ostile, de exemplu zonele rurale,
- lentoarea demarajului – adesea, plecând de la imputurile clasice,
atingerea parame- trilor de succes este amânată, şansele de reuşită fiid
mai slabe la aceste proiecte.
Dupã domeniul de aplicaţie avem trei categorii de proiecte: - proiecte
de intreprindere, proiecte de gestiune a serviciilor publice, proiecte de
exploatarea resurselor naturale.
1.- Proiecte de intreprindere, la nivelul societãţii comerciale
înţelegând , nu numai dezvoltarea modernizarea capacitãţilor existente ci

13
şi construirea de noi unitãţi de producţie. Aceste proiecte sunt rezultatul
unui proces adesea lung şi dificil care poate fi rezumat la patru etape.
Prima etapã constã în definirea unei strategii, a unui program
aceasta fiind apanajul managementului general al firmei.
A doua etapã constã în elaborarea proiectului în acord cu strategia
definitã. De regulã este de competenţa departamentelor comercial sau de
dezvoltare dar care trebuie sã colaboreze cu serviciul tehnic.
A treia etapã se referã la aprecierea fezabilitãţii proiectului care
presupune: analiza de piaţã, analiza de eficienţã şi analiza de risc. In
general studiul de fezabilitate este o realizare internã a firmei, dar se poate
apela la consultanţi externi. Este posibil ca rezultatele şi concluziile sale sã
difere de cele ale analizelor fãcute de bãncile finantatoare. Chiar şi
criteriile de acceptabilitate ale bancherilor pot sã fie diferite de cele ale
agentului declanşator. De aceeia trebuie sã se facã o analiza criticã a
proiectului în ideia cã ar putea fi finanţat din surse externe. La studiul de
fezabilitate fiecare departament trebuie sã-şi aducã aportul pe domeniul
sãu de activitate; direcţia tehnicã va analiza tehnologia aplicatã, va evalua
rezultatele exploatãrii, costurile de investiţii şi de exploatare; direcţia
financiarã va evalua eficienţa proiectului, implicaţiile fiscale; direcţia
juridicã va studia implicaţiile legislative şi fiscale.
Ultima etapã este decizia de acceptare sau de respingere a
proiectului fiind apanajul celui mai înalt nivel al managementului firmei
In diferitele faze ale ciclului de viatã ale proiectului industrial intervin
o serie de actori intervenanţii (actorii) care intrã relaţii de conlucrare pe
linia implementãrii şi/sau exploatării proiectului. Actorul principal este, aşa
cum am mai arătat, agentul declanşator/promotorul proiectului care în mod
frecvent este o societate comercialã existentã.
Pentru proiecte de anvergurã, acesta poate creea o entitate specificã
al cărui singur activ este acel proiect iar fondurile de care dispune se
adresează numai finanţãrii acestuia. O astfel de structurã poartã
denumirea de “societate proiect” (Societé Projet/Societé ad-hoc - fr,
Special Purpose Vehicle – SPV/Special Purpose Company – SPC/Shell
Company - engl) şi pot fi întâlnite în marile proiecte umane; Eurotunel,
Eurodisney, canal Dunăre-Bucureşti. Centrul decizional este aici, o entitate
juridicã creatã pe baza unui contract de acţionariat încheiat între diverşi
acţionari; persoane fizice sau juridice. Este posibil ca nu toţii acţionarii
dintr-o societate sã participe la proietului respectiv, din motive financiare,
comerciale sau reglementare, deşi pot sã deţinã pãrţi la societatea “ad
hoc” nou înfiinţatã.
Alãturi de promotor sau de societatea ad hoc, execuţia proiectului
implicã existenţã antreprenorului sau a unui grup de constructori legaţi de
administratorul proiectului printr-un contract de construcţii. Acesta poate
sã subcontracteze pãrţi din proiect cu subantreprenori de specialitate care
preiau anumite obligaţii specificate de execuţie, inclusiv riscurile aferenete.
Un alt actor principal este finanţatorul, cel care asigurã finanţarea
proiectului. Pentru proiecte de anvergurã finanţarea se poate face printr-un
sindicat bancar (Eurotunelul a necesitat un credit de 85 mild.franci

14
francezi, la o valoare totalã a proiectului de 100 mild. franci francezi,
asigurat de un sindicat format din cca. 220 bãnci din diverse ţãri). Relaţiile
sale cu administratorul de proiect sunt legiferate printr-o Convenţie de
credit ce cuprinde toate dreptruile şi obligaţiile pãrţilor.In etapa de
exploatare structura actorilor se schimbã semnificativ.
In etapa de operare/exploatare structura actorilor se schimbã
semnificativ. Proprietarul, o firmã existentã sau Societatea de proiect,
poate sã exploateze el însuşi noile instalaţii, caz în care va trebui sã
angajeze şi să formeze personalul necesar. Dar exploatarea se poate
realiza şi printr-un intermediar operator, o societate de exploatare
existentã şi recunoscutã, pe baza unui contract de exploatare. Rolul de
operator poate sã-l joace şi o filială a promotorului. Alegerea modului de
exploatare depinde de complexitatea tehnicã şi de amplasamentul
proiectului.
De pildã, dacã promotorul are o filialã în zona în care s-a
implementat proiectul aceasta va, fi a priori, aleasã pe post de societate de
exploatare.
Funcţionarea proiectului presupune aprovizionarea cu materii prime
materiale, utilitãţi, de la furnizori şi livrarea de produse cãtre clienţi. Vor fi
încheiate deci, în aval contracte de furnizare cu furnizori şi în amonte de
vânzare cu clienţii. In majoritatea cazurilor finanţatorul este implicat în
continuare în viaţa proiectului asigurând finanţarea exploatãrii printr-un
contract la termen
2. - Proiecte de gestiune a serviciilor publice – au în vedere asumarea
de cãtre agenţi economici privaţi a gestiunii unui serviciu public. Este un
proces decizional diferit decât precedentul deoarece intervine un nou actor
“entitatea publicã” (statul, o localitate sau, un grup de localitãţi) care este
iniţiatoarea ofertei (appel d’offres, tender offer) sau, mai general al unei
consultãri. Cronologic, procesul de lansare a unui astfel de proiect poate sã
fie descompus în trei faze.
Prima fazã constã în lasarea ofertei/consultaţiei de cãtre entitatea
publicã care poate sã fie. In această etapă trebuie sã se precizeze: natura
serviciului, data limitã de rãspuns, caietul de sarcini ce trebuie respectate
de fiecare candidat, alte exigenţe specifice de formã sau de fond. Printre
altele trebuie sã se stipuleze tipul de montaj juridic avut în vedere, modul
de delegare a serviciului public; sub formã de concesiune sau convenţii de
construcţie şi exploatare distincte. Sunt servicii publice pentru care nu se
acceptă decât anumite moduri de remunerare, ceea ce implică un anumit
aranjament financiar. De pildã; o uzinã de apã potabilã sau o centralã
termicã pot face obiectul unui contract de concesiune dar nu şi o uzine de
tratare a deşeurilor menajere cãci redevenţa pentru tratare este vărsată
operatorului indirect de colectivitate prin intermediul utilizatorului.
Delegarea unui astfel de serviciu public, de tratare a deşeurilor menajere,
în ţările dezvoltate face obiectul unui montaj specific de tip; BOT (Buil-
Operate-Transfert) sau BOOT (Build-Own-Operate- Transfert).
Obiectivul entitãţii publice în astfel de acţiuni este de a atrage
operatori de renume. In cazul unui număr mare de ofertanţi poate să

15
organizeze o licitaţie cu preselecţie, adică printr-o selectie prealabila se
vor alege candidaţi care vor primi caietele de sarcini şi care pot deci sã
intre la licitaţia propiu-zisă.
A doua fazã în care candidaţii îşi elaboreazã/pregãtesc propriile
oferte. Acestea va trebui să satisfacă exigenţele si gradul de precizie cerut
prin caietul de sarcini. In genral trebuie sã cuprinda; borderoul de preţuri,
modelul de contratct cu clauze ce stabilesc exigenţele şi relaţiile dintre
ofertant şi entitatea publicã. Nu trebuie sã fie neglijate şi eventualele
exigenţe ale viitorilor finanţatori atât în ceea ce priveşte conţinutul
contractului de concesiune cât şi al rentabilitãţii economice. Devine
inevitabil ca sã prezinte structura de finanţare pe care se bazeazã
candidatul la concesiune.
Ultima fazã constã în desemnarea câştigãtorului ofertei care se face
de cãtre entitatea publicã care a lansat oferta.
Principalele domenii în care se pot realiza astfel de proiecte sunt
transportul în comun, uzine de apã potabilã sau de epurare, de tratare a
deşeurilor menajere, reţele de termoficare, centrale termice,etc.
Proiectul de concesiune de serviciu public (BOT Project) presupune
deci prezenţa unui actor nou şi important “concedantul” . Prin definitie
este o entitate publicã care, în funcţie de domeniu poate fi: guvernul
(pentru construcţia unei autostrãzi cu platã) o localitate, etc.Aceasta cautã
sa delege executarea unui serviciu public unui concesionar o firmã privatã
sau mixtã.
Relaţia dintre cei doi, în urma concursului de oferte se legifereazã
printr-un contract de concesiune care cuprinde ansamblul de obligaţiunii ce
revin pãrtilor atãt de naturã cantitativa cât şi calitativã. De exemplu:
pentru o instalaţie de tratare a deşeurilor menajere contratctul trebuie sã
prevadã cantitatea minimã de deşeuri pe care colectivitatea localã se
angajeazã sã punã la dispoziţie (pentru ca exploatarea sa fie rentabilã),
normele ecologice ce trebuie respectate(de emisie de gaze, calitatea şi
conţinutul resturilor solide), modul şi preţul de livrare a deşeurilor,etc.
Normele în domeniu executãrii serviciilor publice trebuie sã fie
severe şi responsabilitatea concedantului nu dispare odatã cu âncheierea
acestui contract. De aceea derularea contractului înseamnã executarea
serviciului cade în sarcina concesionarului dar concedantul îşi arogã
dreptul de control de bunã execuţie a serviului pe toatã durata de serviciu.
Deci concedantul nu este şi nu trebuie sã devinã un simplu figurant. Din
contra semnatura sa poate sã aibã mare influienţã asupra repartizãrii
riscurilor şi a structurii aranjamentului financiar propus de finaţator.
3. - Proiectae legate de exploatarea bogãţiilor naturale reprezintã o
îmbinare a particularitãţilor celor douã tipuri prezentate mai sus, deoarece,
deşi nu implicã nici o responsabilitate de serviciu public, relaţia între
concedant şi concesionar este în mod frecvent prezentã. Astfel de proiecte
se referã la dezvoltarea şi exploatarea de cãtre o societate privatã a unor
bogãţii naturale (petrol, gaze, minerale utile) ale unui stat.
In cadrul acestor proiecte întâlnim o combinare a fazei de tip
indutrial, în timpul cãreia firma privatã îşi asumã riscul de succes în

16
cãutãrile sale, apoi, în caz de succes, urmeazã faza în care entitatea
publicã acordã/concesionează societãţii industriale dreptul de exploatare a
rezultatelor cercetãrilor fãcute, în schimbul unor redevenţe.
Exemplul cel mai concludent este cel de explorare a unui câmp
petrolier sau de gaz. Intr-adevãr, mijloacele financiare şi tehnice necesare
explorãrii subsolului unei zone descurajeazã cel mai adesea chiar şi statul
sã faca el însuşi investigaţii. In cosecinţã, marile grupuri petroliere care au
experienţă şi profesionişti în domeniu, pe baza unor studii profunde de
geologie şâ istorie a zonei, sunt dispuse sã facã aceste explorãri pe riscul
lor.
Statul le acordã, sau se angajeazã sã le acorde, concesiunea dacă
explorãrile sunt fructuoase. Costul de explorare este suportat în întregime
de firma exploratoare, contractul de concesiune prevãzând un partaj la
producţie (sistemul royalties de exemplu) întrer concedant şi concesionar.
Exploararea se poate realiza şi de entitatea publicã în colaborare cu un
profesionist în domenuiu la care se poate asocia şi sectorul
bancar(finanţatorul)
Intr-un program de dezvoltare bine articulat, detaliat într-un
portofoliu de proiecte, acestea pot să se afle în anumite relaţii de
intercondiţionare: de compatibilitate sau de incompatibilitate tehnic-
constructivă şi funcţională.
1. - Proiecte incompatibile sunt acele proiecte care, din punct de
vedere tehnic-constructiv se exclud reciproc deoarece îndeplinesc aceleaşi
funcţiuni. Exemplul cel mai concludent, în acest sens, sunt variantele unui
proiect de investiţii care se deosebesc între ele din punct de vedere al
soluţiilor tehnologice adoptate, al soluţiilor constructive sau de
amplasament,etc dar care, în final, servesc aceluiasi scop pentru care s-a
realizat proiectul. Adoptarea uneia dintre variante exclude în mod automat
posibilitatea realizarii concomitente a celorlate variante în cadrul
proiectului respectiv.
2. - Proiecte compatibile, (independente), sunt acele proiecte care,
din punct de vedere tehnic-constructiv, se pot realiza simultan, fără ca să
fie afectate performanţele unuia sau altuia. Singura problemă care se pune
în acest caz este de ordin financiar, dacă agentul economic declanşator are
capacitatea financiară necesară pentru realizarea simultană a mai multor
proiecte. Dar şi în cazul proiectelor compatibile sunt frecvente cazurile
când între ele există o anumită interdependenţă, în sensul că, acceptarea
sau respingerea unui proiect poate influienţa decizia referitoare la un alt
proiect. Proiectele aflate în această situaţie se numesc proiecte
contingentate. Dupa natura relaţiilor de contingentare dintre ele deosebim
urmatoarele situaţii:
2.1 - proiecte complementare când, din considerente de natură
tehnică, comercială, etc, decizia privind un proiect influienţează automat
decizia de adoptare sau de respingere a unui un alt proiect. De pildă,
realizarea Combinatului siderurgic de la Galaţi a condus în mod obiectiv la
decizia realizării unui proiect de amenajare a unui port unde să poată fi
operate nave mineraliere maritime, sau mai recent, succesul campaniei de

17
lansare pe piaţa românească a produselor Coca Cola au condus la ideia
implementării unor proiecte de producţie ale acestei firme în România.
Astfel de soluţii relativ facile conduc de multe ori la eforturi
financiare suplimentare semnificative. De aceea se recomandă ca, atunci
când apar astfel de situaţii, să se procedeze la o grupare a tuturor
problemelor (proiecte parţiale), pentru putea fi studiate, într-un proiect
complex, de mare anvergură, care va pute fi implementat în mod etapizat,
în funcţie de disponibilul de resurse ale investitorului.
2.2 - proiecte contingentate în funcţie de criterii de eficienţă, când
eficienţa unui proiect depinde de decizia de adoptare sau de respingere a
unui alt proiect. In acest context putem vorbi de contingentare pozitivă sau
negativă în funcţie de modul cum se manifestă adoptarea sau repingerea
unui proiect la nivelul eficienţei altui proiect.
Un proiect este întodeauna rodul iniţiativei unui agent economic
declansator. Acesta poate aparţine sectorului public sau sectorului privat,
organe ale administratiei publice locale sau centrale, sau chiar unele
organisme internaţionale. Indiferent de agentul declanşator, trebuie
subliniat că, mai ales în ţările în curs de dezvoltare, organele puterii
publice joacă un rol major în implementarea proiectelor de investitii.
Deasemenea, proiectele ce care cuprind transfer de tehnologie, în
majoritatea cazurilor, au ca suport financiar o combinaţie de surse locale si
străine. In astfel de situatii, proiectul trebuie să fie structurat pe două părţi
distincte;
- partea străină, care de obicei are ca obiect transferul de tehnologie şi
este finanţată în devize, de regulă din surse străine,
- partea locală, care se va finanţa în monedă locală, din surse proprii ale
agentului economic declansator, sau din credite interne rambursabile tot în
moneda locală având ca obiect realizarea lucrarilor de construcţii, de
geniu civil,cechipamente curente,etc.
2.2.2. Proiecte specifice colectivitãților teritoriale

Activitatea aleşilor colectivilitătilor teritoriale are o delimitare


spaţială strictă; zona sau localitatea pe care o reprezintă şi sunt mandataţi
să o administreze. Eliminând activităţile curente specifice funcţiilor
administrative, preocuparea lor strategică se înscrie pe coordonatele
amenajării teritoriului în vederea sporirii valenţelor sale economice,
sociale, peisagistice,etc.
Până prin anii `60, problemele privind amenajarea teritoriului se
rezumau la stabilirea destinaţiei generale a terenului pe baza unei
previziuni mecanice astfel;
- pe baza previziunilor demografice, privind tendinţeele de creştere a
populaţiei; sporul natural, imigraţie, emigraţie, se previzionau necesităţile
de locuinţe, locuri de muncă, paturi de spital, număr de clase/şcoli, etc,
- se calculau deficitele/execedentele prin compararea necesităţilor
previzionate cu situaţia existentă la zi,
- se transformau deficitele în necesar de suprafeţe iar alegerea
amenajărilor se reducea la clădiri, locuri de muncă.

18
In comunităţile urbane moderne viziunea urbanistică tradiţională,
bazată pe principiile zonării a fost treptat, treptat abandonată, deoarece s-
constatat că a condus la pierderea identităţii şi spiritului multor localităţi.
Viziunea modernă concretizată într-un sistem coerent de proiecte de
amenjare a teritoiului se bazează pe spiritul de competiţie dintre între
localităţi, în acord cu exigenţele cetăţenilor electori. Proiectele
administraţiei publice locale sunt spirit şi tradiţie transformate în cifre şi
structuri cartografice. Nevoia de promovare a imaginii localităţii are cel
puţin patru temeiuri;
- Economice – atragerea întreprinzătorilor pentru implanturi de
societăţi comerciale, prin crearea unui climat propice competiţiei,
- Rezidenţiale - stimularea înfiinţării de gospodării individuale prin
crearea unui cadru rezidenţial civilizat, caracterizat prin siguranţă şi
confort, cu scopul de a induce locuitorilor sentimente de ataşament
teritorial şi imboldul pentru o viaţă colectivă dinamică,
- Ofertelor de servicii publice care vor avea ca efect polarizarea
asupra regiunilor, localităţilor limitrofe,
- Atragerea de forţă de muncă calificată cu un grad ridicat de
instruire prin
creearea de noi locuri de muncă în cadrul funţiilor publice teritoriale.

Implanturi Rezidenţă Ofertă de Ofertă de


de unităţi economice de servicii publice de locuri de muncă

Obiectiv - Portofoliu de - Patrimoniu - Instituţia - primăria - Climat social


promovat activităţi comerciale urban intern

Rezultat - Competitivitate - Identitate - Calitate - Productivitate


aşteptat economică - Mândrie - Echitate - Motivare
(miza)

Tinte - Intreprinderi - Gospodării - Rezidenţi - Recrutări de noi angajaţi


principale străine sau autohtone individuale - Nerezidenţi - Angajaţii vechi

Activităţile cuprinse sub titlul generic de “amenajare a teritoriului”


sunt activităţi de tip proiect – antreprenoriale, cu ţinte bine conturate în
timp şi spaţiu care necesită energii şi mijloace de acţiune specifice. Aceste
activităţi le putem structura astfel:
a) - Macroproiecte - au arie de aplicare naţională şi ca exemplu
putem da; schimbarea cursului monedei naţionale, introducerea
impozitului pe venitul global, modificarea accizelor şi/sau taxelor vamale,
ş,a,\
b) - Microproiecte - au arie de aplicare strict localizată la nivel de
amplasament al obiectivului vizat; unităţi de producţie, de prestări servicii,
elemente de infrastructură (poduri, şosele, străzi), instituirea unor impozite
locale, ş.a,
c) - Mezoproiecte – desfăşurate la nivel de colectivitate teritorială;
comună, oraş, aglomerare urbană fiind specifică procesului de dezvoltare
economico-socială în profil teritorial local.

19
Sunt proiecte intermediare în raport cu primele două enunţate mai
înainte ca mărime, câmp de aplicaţie, obiective, mijloace de implementare.
Deasemenea ele prezintă şi unele aspecte particulare ce au impact asupra
evaluării şi anume:
- Obiectivele au grad ridicat de generalitate ceea ce crează dificultăţi
în evaluarea lor,
- De multe ori răspund unor nevoi subânţelese – scopul lor
răspunzând indirect unei cerinţe a cetăţenilor. De pildă, siatematizarea
unei intersecţii este impusă de gradul ridicat de risc în circulaţia rutieră
şi/sau pietonală şi răspunde nevoii cetăţenilor de a fi protejaţi,
- Un grad ridicat de pionierat – fiind proiecte cu caracter de unicat.
Chiar dacă se analizaează două proiecte cu acelaşi obiectiv, dar pe
amplasamente/localităţi diferite, ele se vor diferenţia prin condiţiile
topometrice, hidrometrice, de mediu sau a tardiţiilor şi ambiţiilor locale ce
pot să difere semnificativ.
- Dihotomomia între obiective – pe termen lung şi sacţiunile
immediate deoarece;
- sancţiunile au un caracter politic şi depind de ciclul alegerilor,
- obiectivele proiectului au motivaţie colectivă iar decizia este
individuală,
- efectele deciziei privind soarta unui mezoproiect sunt de două
feluri:
- imediate - ca impact social (crearea de locuri de
muncă),
- de persepctivă - ca impact socio-economic şi ecologic,
- In cadrul mezoproiectului localitatea / zona trebuie privită ca:
- instituţie,
- teritoriu socio- economic,
- patrimoniu construit
- patrimoniu peisagistic.
Trecerea de la ideia de proiect la proiect ca aplicaţie în administraţia
publică, parcurge următorul flux (fig ….), în care identificăm câteva
componente esenţiale
Proiectul oraşului (projet de ville) – planul de urbanism
general/planul strategic al oraşului – Schiţa Directoare de Amenajare
Urbană (SDAU)” constituie expresia unei “ambiţii locale” de natură socio-
economică care este motivată prin spirit şi tradiţia locului. Este geneza
turturor proiectelor din zonă, economice sau noneconomice şi trasează
atributele specifice care individualizează localitatea faţa de rivalele sale.
Proiectul urban (projet urbain) este transpunerea în practică a
planului strategic al oraşului căruia, în conformitate cu ambiţiile enunţate i
se conferă o siluietă, o formă urbană care trebuie să fie în acelaşi timp
estetică şi funcţională.
Intre planul strategic şi proiectul urban este o legătură biunivocă;
primul dă coordo – natele strategice pe baza cărora se elaborează proiectul
urban, iar acesta este expresia concretă în profil teritorial al
planuluistrategic. In mod tradiţional ele sunt două lucrări distincte, dar

20
specialişti francezi prin “Proiectul Lyon” au lansat o nouă manieră de
elaborare integrată “La nouvelle generation de SDAU”. In noua viziune se
elaborează o singură lucrare cu două componente distincte şi consecutive;
argumentarea ambiţiei socio-economice şi expunerea de principii de
amenajare. In acest mod, analiza opţiunilor strategice este puternic
argumentată prin expresii cartografice (schiţe, machete). Direcţiile de
dezvoltare locală sunt prezentate într-o viziune concentrică; local,
metropolitan, regional cu identificare polilor de atracţie.
Pentru ca această unică să fie şi un veritabil plan urban trebuie să
conţină referiri explicite cu privire la păstrarea identităţii localităţii
conjugând patrimoniul material şi imaterial şi expunând măsuri de
combinare a spaţiilor construite u spaţiile deschise; pieţe, parcuri,
intersecţii.
Planul strategic acoperă practic întreg teritoriul localităţii ţinând loc
şi de proiect urban dacă referirile la destinaţia terenului exprimă intenţii de
formă şi peisaj urban. Dar el poate fi completat cu planuri de detaliu pe
ţinte precise; planul circulaţiei urbane, programe zonale de locuinţe, etc.
Proiectul aglomerării urbane a apărut ca o nevoie de a da o mai
mare concreteţe celor de mai înainte, în marile aglomerări urbane. Dacă
localităţile mai mici pot fi tratate ca “monocomune” marile aglomerări sunt
“comună formată din comune” cu zonări specifice; cartiere, sectoare,
comune suburbane.
Proiectul primăriei (projet mairie) este foema detaliată de aplicare
a proiectelor anterioare. Actorul principal al proiectului este instituţia
primăriei, alături de care participă, cu competenţe şi responsabilităţi
diferite, şi alţi actori; servicii specializate ale administraţiei publice
prestatoare de servicii şi de informaţii, personalităţi locale reprezentative
în teritoriu agenţi economici privaţi, etc. In vederea implementării
proiectuluise stabileşte un Consiliu director (la maîtrise d`ouvrage) format
din exponenţii forţelor reprezentative în teritoriu; consiliul local,patronat,
sindicate, personalităţi ale vieţii culturale, universitare, artistice, ş.a.
Acesta va conlucra cu Administratorul proiectului (la maître d`œuvre –
şeful de proiect) susţinut de echipa sa de proiect.
Prin grupe de studiu, administratorul realizează analize diagnostic pe
teme nominalizate, identifică şi evaluează punctele forte şi punctele slabe
ale proiectului,iar prin instituţia consultanţilor se fac aprofundări de
diagnostic. In paralel şi pe baza acestor materiale se întocmeşte o sinteză
în cadrul unui consiliu ştiinţific, unde se eidenţiază liniile strategice ale
proiectului. Sinteza este supusă aprobării Consiliului director care, dacă va
constata că au fost omise sau slab conturate unele opţiuni centrale care
derivă din planul stategic al oraşului, va interveni pentru a fi cupinse în
spiritul proiectului.
Structura de proiecte prezentată succint constituie un sistem
coerent ce urmăreşte ţinte / mize precise de interes public. In etapa de
elaborare proeictul este supus dezbaterii publice Este prezentat
cetăţenilor pentru a testa audienţa de care se bucură şi de a se beneficia
de aportul constructiv al acestora. Locuitorii pot veni cu un spectru foarte

21
larg de iniţiative personale, de la proble de spaţii verzi până la
promaovarea de acţiuni economice.
Concretizarea demersurilor strategice urbane în obiective concrete;
lucrări edilitare, spaţii comerciale sau de agrement, unităţi lucrative este o
intreprindere dificilă. Geneza tuturor obstacoleleor este faptul că trebuie să
se stabilească şi să se materializeze o ambiţie socio- economică într-un
mediu antagonic, plurivalent. Oraşul este nu numai un conglomerat uman,
ci şi unul de interese; sociale, economice, politice care nu trebuie să fie
ignorate de factorii locali de decizie.
Din punct de vedere socio- economic la nivel de colectivitate
teritorială există doi mari poli de interes; întreprinzătorii vor agreea acele
linii strategice care vor contribui la crearea mediului propice afacerilor într-
un context operaţional de competitivitate şi eficienţă şi locuitorii care sunt
mai mult interesaţi de acele măsuri care vizează îmbunătăţirea calităţii
vieţii, promovează spiritul de solidaritate socială, securitatea individului şi
a proprietăţii. In marea majoritate a cazurilor opiniile celor două tabere
sunt divergente şi uneori dificilde conciliat.
Din punct de vedere politic, obstacolele apar datorită compoziţiei
politice eterogene a consiliilor locale, instabilităţii vieţii politice ce conduce
la frecvente schimbări ale polilor de decizie. Riscul major este determinat
de conflictul de atemporaliate între obiective şi sancţiuni. Soluţia de
aplanare este compromisul care să ducă la asocierea participativă a tuturor
forţelor politice, economice în cadrul instanţei decizionale – consiliul
director al proiectului, vis a vis de o ideie unanim acceptată.
Tot ca un obstacol în realizarea proiectelor este şi faptul că mandatul
aleşilor este limitat la ciclul electoral (patru ani), interval în care sunt
presaţi de probleme curente în regim de urgenţă. In această
situaţiedemersul cu caracter strategic poate să fie blocat din lipsă de timp
sau de reţinerea de a angaja un viitor îndelungat, uneori de 20 – 30 ani cât
este ciclul de viaţă al unui proiect de amenajare.
In concluzie, demersul antreprenorial este modul adecvat de acţiune
la nivelul
colectivităţilor locale, prin care se rezolvă sarcinile ce intră în competenţa
aleşilor locali. Pentru a avea mai multe şanse de succes ei terbuie să ţină
cont de următoarele aspecte;
Consiliul local trebuie să aibă o corectă şi completă viziune asupra
mijloacelor şi posibilităţilor de acţiune ce le stau la dispoziţie. Pentru
aceasta trebuie să posede un inventar al avuţiei patrimoniale, a
specifictăţii tradiţiilor şi culturii locale.
In al doilea rând trebuie să se schimbe mentalitatea cu privire la
raporturile cu cetăţenii. Aceştia trebuie trataţi ca persoane responsabile
care caută sau oferă soluţii la una sau alta din problemele personale sau
ale comunităţii. Este un client al serviciilor publice care tot mai greu
acceptă mediocritatea şi noncalitatea. In acest context etica în serviciile
publice devine factor de succes în lupta de concurenţă tot mai prezentă şi
în acest domeniu.

22
Şi nu în ultimul rând, este timpul demitizării poziţiei funcţionarului
public, a agenţilor publici prestatori de servicii în raport cu cetăţenii. Mai
buna servire a acestora trebuie să devină deviza şi în acest sector iar
demersul trebuie să fie participativ până la nivel de simplu executant la
locul său de muncă.

Capitolul III Gestiunea ciclului de viaţã a


proiectului
3.1. Considerații asupra ciclului de viaţă al proiectului

Transpunerea în practică a ideii de proiect este un proces complex


compus din activitãţi şi sarcini ce se derulează pe un interval de timp
relativ mare şi care se caracterizeazã prin urmãtoarele:
- Fiecare activitate/sarcină este identificabilă şi delimitabilă şi joacã
un rol bine definit în viaţa proiectului. Inseamnă că, orice
modificare/dereglare, de ordin calitativ sau cantitativ în execuţia sa se va
reflecta în prejudicierea sau chiar compromiterea unor obiective ale
proiectului,
- Orice activitate are un început şi un sfârşit bine determinat –
jaloane importante pentru gestionarul proiectului,
- Activităţile sunt consumatoare de resurse (materiale, umane, de
timp) care, la rândul lor, au un cost şi sunt disponibile într-un anumit
interval şi într-o anumitã limitã. Sunt şi activităţi/sarcini care nu consumă
resurse (de exemplu; maturarea betonului).
- Orice activitate/sarcină este legată de cel puţin o altã
activitate/sarcină printr-o relaţie de anterioritate (de precedenţã) care, din
punct de vedere tehnologic, aratã cã aceasta nu poate sã înceapã dacã şi
numai una dintre aceste lucrãri anterioare nu este terminatã. O
suprapunere totală/parţialã este acceptată în anumite condiţii, acest lucru
poate fii stabilit numai de specialişti avizaţi în tehnologia aplicatã.
Un proiect de investiţii are o dinamică specifică pe un interval
de timp determinat care constituie ciclul/durata sa de viaţă care se poate
descompune, din punct de vedere metodologic, pe faze sau etape. Această
etapizare permite, de altfel o corectă delimitare a locului şi rolului diferiţilor
actori (intervenanţi) în cadrul proiectului, iar din punct de vedere gestionar,
o riguroasă programare şi structurare a intensităţii consumului de resurse
investiţionale.
In practică limitele între faze sunt de multe ori difuze, existând
posibilitatea reală de suprapuneri pe anumite intervale. De pildă; sunt
activităţi care se desfăşoară continuu (procurement-ul) sau, detaliile de
execuţie se realizează adesea concomitent cu execuţia propriu-zisă a
proiectului.
Durata de viată a unui proiect are două determinări:

23
- procesul de evaluare şi analiză a oportunităţii şi eficienţei proiectului
prin care se fundamentează din punct de vedere economic decizia de
investiţii,
- gestiunea implementării proectului respectiv; programarea,
urmărirea şi controlul execuţiei lucrărilor.
I. Din punct de vedere economic, proiectul este privit ca instrument
de atingere a scopurilor economice, sociale, au stat la baza ideii de proiect.
Este vorba de impactul pe care-l are asupra situaţiei economice şi
financiare a promotorului, dar şi a impactului în plan economic şi social la
nivel macro sau mezoeconomic. O astfel de abordare nu poate ignora
perioada pe care se obţin efectele scontate (economice, sociale). Această
perioadă este o componentă importantă a ciclului de viaţă al proiectului şi
se numeşte perioada/durata de viaţă utilă sau durata de exploatare
economică.
Caracteristic pentru ciclul de viaţă al proiectului, în abordarea
economică, este curba de evoluţie a cash flow-ului (fig…). Având în vedere
specificul activităţilor ce se derulează, ciclul de viaţă al proiectului se
împarte în trei faze semnificative.
1. Faza de concepţie (de pregătire), constituie pasajul între
ideie şi acţiune. Este intervalul de timp în care se dezvoltă o ideie de
proiect, când se fundamentează necesitatea, oportunitatea şi eficienţa
acţiunii, în cadrul unei documentaţii specifice.
Legenda
d - perioada de implementare
De - perioada de exploatare valoare FNT
I - investiţii
FNT – flux net de trezorerie

mo m1 m2 timp

d De
fig.11. Ciclul de viaţă a proiectului

In această fază consumul de resurse este redus iar în proces sunt


antrenaţi acei actori sau organisme care concură la fundamentarea şi
adoptarea deciziei de a investi, la definirea concepţiei tehnic-constructive
şi funcţionale a proiectului; întreprinzător -beneficiarul de proiect,
proiectant, producător – furnizor de echipamente, organe de sinteză,
organe ale puterii publice locale şi/sau centrale,etc.
Această etapă preinvestiţională, de concepţie, este caracterizată deci
prin activităţi intelectuale care, adesea sunt apelate cu temenul
de“ingineria proiectului” pe care-l apreciem corect, dacă nu se are în
vedere termenul clasic de inginer. Pregătirea se realizează pe etape
concretizate în documente specifice;
a) - Identificarea şi definirea proiectului încheiată printr-un Studiu de
Oportunitate,

24
b) - Selecţia preliminară care se finalizează printr-un Studiu de
Prefezabilitate,
c) - Formularea proiectului încheiată prin Studiul de Fezabilitate,
d) - Evaluarea proiectului încheiată prin Raport de Evaluare
Dacă studiul de oportunitate este complet, bine articulat şi
fundamentat, se poate renunţa la elaborarea studiului de prefezabilitate.
Raportul de evaluare este principalul document pe baza căruia se ia decizia
de adoptare sau de respingere a proiectului.
Concomitent, pe acest interval de timp, la cererea iniţiatorului
de proiect, se pot desfăşura şi studii auxiliare (funcţionale) care vor servi
procesului de fundamentare a proiectului şi care urmăresc rezolvarea
puntuală a unor probleme concrete cum ar fi: amplasamnetul, dimensiunea
capacităţii de producţie, alegerea utilajelor de producţie, teste de laborator
sau în staţii pilot,etc.
2. Faza de realizare (implementarea proiectului) este perioada de
timp în care resursele alocate sunt transformate, în elementele materiale
ce formează structura viitoarei capacităţi de producţie sau de folosinţă ce
constituie “produsul” proiectului. Se desfăşoară conform prescripţiilor din
documentaţia tehnico-economică de proiect, şi acum creşte rolul actorilor
intervenanţi ce concură la transpunerea în practică a proiectului, iar
consumul de resurse investiţionale este maxim în raport cu celelate etape.
Principalele etape ale acestei faze sunt:
a) - Pregătirea tehnică şi tehnologică a proietcului - se procedează la un
studiu detaliat al problemelor de ordin tehnic, se stabilesc tehnologiile de
lucru se alege amplasamentul, se elaborează graficele de execuţie a
diferitelor activităţi,etc
b) - Negocierea şi încheierea contractelor cu diverşii actori ce concură la
execuţia proiectului: finanţatori (în cazul finanţării din surse externe),
antreprenori, furnizori de echipamente, utilităţi, materiale,etc, alţi
prestatori de servicii. Se creează astfel cadrul juridic de realizare a
prcesului de implementare. Această activitate se poate întinde pe parcursul
întregii etape, cu excepţia proiectelor “la cheie”.
c) - Execuţia propiu-zisă a proiectului este faza cea mai importantă din
punct de vedere al mobilizării resurselor investiţionale, al coordonării şi
conlucrării activităţii actorilor pe şantier. Conomitent, în cazuri bine
precizate se poate desfăşura şi faza de – pregătire şi formare a
personalului local exploatare şi/sau gestionare a exploatării proiectului.
Este perioada de maxim interes pentru gestionarul de proiect, dar şi pentru
analistul evaluator prezintă interes din punct de vedere al mărimi sale, al
consumului de resurse şi nu în ultimul rând, al corelării acţiunii actorilor şi
coordonării lucrărilor. De aceea nu trebuie privită ca simplă însumare a
duratelor activităţilor ce concură la implementarea proiectului, care se
desfăşoară succesiv sau simultan.
d) - Punerea în funcţiune este o etapă cu un pregnant caracter tehnic, de
calitatea căreia depinde eficienţa în exploatare a noilor capacităţi. Dacă
este depăşită înseamnă că proiectul a fost bine conceput, planificat şi

25
executat, şi se încheie cu transferul de proprietate către proprietarul
proiectului şi implicit a riscurilor aferente.
Durata de execuţie se studiază cu ajutorul modelelor matematice
specifice teoriei grafurilor sau cu ajutorul graficului Gantt. Aceste modele
sunt de un real folos pentru gestiunea operativă a lucrărilor de proiectare
şi execuţie.
Cele două faze prezentate, de concepţie şi de realizare în practică
sunt adesea dificil de departajat. Obiectivul lor este comun este de a se
creea premizele necesare realizării scopului urmărit prin realizarea
proeictului. De exemplu; pentru un proiect de dezvoltare scopul este de a
se construi o nouă unitate de producţie, o secţie, un atelier, o
instalaţie,etc.
3). Faza de exploatare, mai este numită în literatura de specialitate
şi durata de viaţă utilă, este perioada în care se obţin, eşalonat, rezultatele
utile scontate. Durata de viată utilă a proiectului nu trebuie sa fie
confundată cu durata de amortizare contabilă a investiţiei. Proiectul este
subiect al procesului de amortizare, prin depreciere care, din punct de
vedere contabil, se constată şi se evidenţiază prin diminuarea valorii sale
în timp. Această diminuare este rezultatul uzurii prin utilizare sau, datorită
progresului tehnic - prin obsolescenţă. Deci, din punct de vedere contabil,
durata de viaţă a investiţiei este acel interval de timp pe care imobilzările
se amortizează complet, şi este prestabilit prin acte normative. Astfel, în
cazul amortizării liniare, clădirile se amortizează în 20-25 ani,
echipamentele de lucru, utilajele în 10-15 ani, materalul rulant în 5 ani.
Referitor la mărimea duratei de viaţă utilă/ de exploatare a
proiectului aceasta se stabileşte prin analiza următoarelor durate ce
caracterizează un sistem tehnic:
1. Durata fizică a activelor imobilizate (echipamente, clădiri,etc) - se
poate determina relativ exact pe baza carateristicilor tehnico-constructive
şi se exprimă în timp de funcţionare (ore, ani, etc). Prin modele adecvate,
luându-se în considerare cheltuielile de întreţinere şi reparaţii şi valoarea
lor reziduală (de revânzare ), se poate stabili o mărime optimă a acestei
durate.
2. Durata de viaţă tehnologică este determinată de ritmul
schimbărilor tehnologice în domeniu respectiv de activitate. Mărimea sa
este dată de “intervalul de timp între momentul punerii în funcţiune a
obiectivului şi momentul estimat al apariţiei pe piaţă a unui nou
utilaj/material cu aceleaşi caracteristici funcţionale dar cu performanţe
tehnice superioare”. Apariţia acestuia creează nevoia de schimbare a
vechiului utilaj demodat, de slab randament chiar înainte de expirarea
duratei sale fizice de funcţionare.
3. Durata de viaţă a produsului este perioda de succes comercial a
produsului fabricat sau perioada de exploatare economica a unui
zacamânt,etc. Această perioada este importantă mai ales în cazul
proiectelor specifice pe produs (cariere,exploatari forestiere,ş.a) unde
instalaţiile nu pot fi reconvertite la dispariţia produsului.

26
In unele situaţii se poate vorbi de o durată în sens juridic.Este vorba
de proiecte a căror funcţionare este reglementată prin acte juridice de
exemplu: o instalaţie va funcţiona atât timp căt este prevăzut prin acordul
de licenţă, prelungirea sa ulterioară fiind un act de voinţă al părţilor
In calculele economice de evaluare a eficienţei economice a
proiectului se recomandă ca, să se considere durata de viaţă utilă a
proiectului – cea mai scurtă perioadă dintre cele prezentate mai sus.
II. Din punct de vedere tehnic/gestionar ciclul de viaţă al
proiectului este cuprins între momentul apariţiei ideii de proiect şi
momentul transferului în exploatare (desfiinţarea echipei de proiect). In
mod special se urmăreşte identificarea, pe fiecare fază/etapă a actorilor şi
responsabilităţilor lor în procesul de transpunere în poractică a concepţiei
tehnice ce stă la baz proiectului.
In faza de conceţie/inginerie proprietarul are rolul principal în plan
decizional. Apoi, odată cu trecerea la partea practic aplicativă el transferă
competenţele în sarcina administratorului (maître d’œuvre) care, eventual
împreună cu şeful de proiect, răspund de execuţia proiectului.
In procesul de implementare a proiectului, anasamblul construcţiilor,
instalaţiilor amenajărilor de teren pe amplasamnetul ales, este numit
generic de practicieni (gestionarii proiectului) “obiectiv de investiţii”. In
funcţie de amploarea şi complexitatea proiectului, din nevoia de a se
asigura o bună corelare şi coordonare a activităţilor pe şantier, obiectivul
se poate împărţi în “obiecte de investiţii”.

Raport de fezabilitate

Studii Dosar de concepţie


preliminare

Ideia de Concepţie Dosar de realizare


Proiect
Proces verbal de
Definire
Decizia de terminare a lucrărilor
a continua
Decizia de Execuţie proiectului Proces verbal
realizare de recepţie

Deschiderea lucrărilor Punere în funcţiune

Transfer în expl.

Un obiect de invesţiţii este un element structural al proiectului, bine


definit şi delimitat spaţial şi funcţional(atelier,secţie,depozit), care poate
să-şi îndeplinească funcţiunile pentru care a fost creeat în mod autonom,
dacă i se asigură utilităţile necesare; energie,apă,combustibil,etc.
Terminarea execuţiei şi trecerea la etapa de exploatare constituie un
moment important în viaţa proiectului. Atunci are loc transferul de
proprietate şi de riscuri între executant/furnizor şi beneficiarul, viitor

27
proprietar. Pentru depăşirea acestui moment important se desfăşoară o
serie de lucrări pregătitoare (cu precădere în cadrul sistemelor tehnice
complexe) cum ar fi: probe mecanice, rodajul mecanic în gol şi în sarcină,
probe de performanţă tehnologică, recepţia lucrărilor de construcţii-
montaj, apunerii în funcţiune, respectiv a bunei functionari a echipmentelor
şi instalaţiilor.
Finalizarea proiectului (L’achevement du projet/ Project completion)
este un moment foarte important din viaţa proiectului pentru că, aici se
face trecerea de la faza de investiţie şi deci de consum de resurse, la faza
de exploatare, deci de rambursare a datoriilor. Complexitaeta acţiunilor şi
sarcinilor impun o logică strictă de desfăşurare (fig. ) prin care specialiştii
definesc anumite momente de finalizare:
Din punct de vedere fizic terminarea înseamnă finalizarea
construcţiei diferitelor elementelor structurale ale unei unităţi de producţie
inclusiv montajul echipamentelor şi instalaţiilor de lucru şi deci finalizarea
contractelor specifice
Finalizarea tehnică este declarată când ansamblul realizat intră în
funcţiune. Este momentul la care:
- toate instalaţiile proiectului sunt terminate conform criteriilor impuse
prin caietul de sarcini şi contractul de construcţie
- toate lucrările efectuate sunt acceptate (recepţionate) de
beneficiarul proiectului
- au fost obţinute toate autorizaţiile şi permisele de funcţionare
- testele tehnice făcute de tehnicienii experţi au fost trecute cu
succes,
- expertul emite către finanţator certificatul care atestă că toate
condiţiile de construcţie (definite mai înainte) sunt realizate,
- Finanţatorul îşi însuşeşte cerificatul primit de la expertul
independent.

Finalizare Prima încărcare Funcţionare Punera în


Sfârşit de
Evenimente mecanică Alimentare în sarcină Funcţionare normală serviciu industr.
garanţie
Fizice cu utilităţi în plină sarcină

Rodajul Rodaj/încercări Creştere de Funcţionare Incercări Perioada de


la rece la cald sarcină industrială de venituri garanţie
Verificări
Operaţii (probe) Pregătirea punerii în Punerea în funcţiune
mecanice funcţiune

Montaj D e m a r a j Producţie

Documente Acceptare Proces


Proces
Mecanică verbal
verbal

Consecinţe Preluare de Lucrare la Rrecepţie


Recepţie
către proprietar punera în funcţie provizorie
definitivă

28
Evenimente Clasarea Incheiere
Incheiere
Imobilizări tehnică
contabilă
Cuţiune de
garanţie
Sursa: Dictionnaire de management de projet. AFNOR, 1996
Facturare

Finalizarea din punct de vedere financiar nu poate fi declarată decât


după finalizarea tehnică şi sunt îndeplinite anumite condiţii: primele rate
onorate, contul de rezerve completat,etc.
Termenul global de terminare este un concept specific cazurilor de
proiecte legate, şi este momentul la care, fiecare subproiect este terminat
respectiv; finalizarea din punct de vedere tehnic a fost constatată, testele
tehnice ale proiectelor aval făcute de expertul tehnic au fost trecute cu
succes, dotările comune au fost terminate, restricţiile legate de protecţia
mediului ambiant au fost respectate, expertul tehnic mandatat de Bancă
(finanţator) certifică respectarea condiţiilor de mai sus, iar banca acceptă
certificatul expertilor

3.2. Actori şi relaţii în cadrul proiectului

In realizarea normală a procesului complex care este proiectul


participă un număr semnificativ de părţi interesate care, în practica
curentă, poartă numele de intervenanţi1 sau actori ai proiectului. Aceştia
sunt entităţi fizice (persoane sau grupuri) sau juridice care, alături de
proprietarul/beneficiarul proiectului, sunt interesate în atingerea
obiectivelor pentru care a fost iniţiat.
Sunt implicate deasemenea şi instituţii şi organisme ale
administraţiei publice locale sau centrale. De regulă în ţarile slab
dezvoltate puterea publică are un rol hotărâtor în viaţa proiectului.
Concordanţa dintre obiectivele proiectului şi strategia de dezvoltare a
zonei sau comunităţii teritoriale este de multe ori hotărâtoare asupra
admiterii sau respingerii proiectului. Puterea publică deţine instrumentele
politice, economice, fiscale,etc de inhibare sau stimulare a proiectului. Nu
este de neglijat şi faptul că instituţii sau organisme supra- statale pot
deasemenea dicta cu privire la existenţa proiectelor, în special cele de
transfer tehnologic, de dezvoltare regională sau proiecte sectoriale.
Pentru derularea a lucărilor de realizare a unui proiect, cu
respectarea obiectivelor de termen, cost sau de specificaţii tehnice, este
nevoie ca fiecare intervenant definit, să-şi cunoască rolul, funcţiunile şi
ordinea de intervenţie, în caz contrar se pot naşte, confuzii, conflicte ce pot
periclita obiectivele sau însăşi existenţă proectului. In cazul proiectelor de
anvergură fiecare actor îşi va stabili un reprezentant – şef de proiect, cu
atribuţii în limita ariei de acţiune a respectivului intervenant. Acesta va
costitui şi legătura de conlucrare cu ceilalţi actori.
a) - Principalul actor în proiect este însuşi promotorul său –
persoana fizică sau jurisdică proprietară/beneficiară a proiectyului (le
1
AFITEP - Dictionnaire de management de projet. 3e edition, AFNOR, 1996,

29
maâtre d’ouvrage - fr, owner,clent –engl, proprietario,licitador -esp). El este
cel care va fixa obiectivele, sursele de finanţare, termenele dorite, etc. In
urmărirea ţelurilor sale strategice orice agent economic va trebui să dea
răspuns la întrebări privind; pentru ce şi unde trebuie investit. Pe baza
reflexiilor strtategice în mod voluntar va declanşa deci un demers
previzional materializat într-un program de investiţii, a cărui realizare
implică realizarea de proiecte. Continuarea firească a acestui demers
constă în pregătirea, evaluarea şi implementarea proiectelor.
In anumite condiţii, restricţii de timp, lipsă de competenţă, etc
beneficiarul poate fi ajutat de un consilier de specialitate sau poate să
delege total sau parţial competenţele sale de decizie unui mandatar. Cu
toate acestea, în final după transferul de proprietate lui îi revine sarcina de
a deconta lucrările de realizare.
Deşi consultanţii pot fi factori decisivi pentru succesul proiectului,
datorită profesionalismului şi competenţei lor, alegerea lor de multe ori are
un caracter aleatoriu. De regulă se apelează la asociaţii profesionale, la
birouri de consultanţă recunoscute, sau la alte organisme, instituţii care
deţin liste de consultaţi (bănci, organisme guvernamentale sau
neguvernamentale, etc).
Proprietarul poate să organizeze un grup de persoane responsabile
(comitet de pilotaj - steering committee) ca interfaţă cu şeful de proiect.
Acest grup va primi rapoartele periodice ale şefului de proiect, va da
răspunsuri la întrebările ivite, şi va transmite directivele primite de la
proprietar.
Alături de proprietarul/clientul proiectului şi într-o relaţie de
conlucrare şi colaborare strânsă acţionează ceilalţi intervenanţi:
responsabilul de lucrări/arhitectul industrial sau delegatul său,
antreprenorul general, constructori, furnizori, subcontractanţi, experţi,
consultanţi,etc
b) - Responsabilul general de lucrare - arhitectul industrial
( maître d’œuvre - fr, engineer – engl, director de proyecto – sp) constituie,
alături de proprietar un factor de succes. El este persoana fizică sau
juridică desemnată şi investită de către proprietar cu putere decizională
pentru a asigura concepţia, realizarea şi controlul lucrărilor conform
programului de realizare a proiectului. Denumirea de arhitect industrial
vine de la faptul că, în trecut realizarea marilor lucrări, de obicei lucrări de
arhitectură (mânăstiri, palate, castele), erau încredinţate arhitectului, cel
care deţinea concepţia artistică a lucrării. In perioada industrializării locul
acestuia este luat de către tehnicienii ingineri, deaorece activităţile de
inginerie erau preponderente.
Astăzi, în funcţie de domeniul de aplicaţie al proiectului,
responsabilul trebuie să fie profesionistul, cel care îşi asumă
responsabilitatea globală cu privire la respectarea obiectivelor de timp şi
cost precum şi specificaţiilor tehince, având viziunea globală asupra
lucrării.
c) - Antreprenorul/furnizorul (entrepreneur - fr, contractor – engl,
contratista -sp/ fournisseur – fr, supplier, seler – engl, abastecedor - sp) –

30
entitatea care are sarcina de execuţie a lucrărilor sau de furnizare de
echipamente, instalaţii, alte furnituri etc pentru proiect
Ei se află într-un raport specific de piaţă, de vânzare – cumpărare, cu
proprietarul căruia îi vând bunurile sau serviciile lor iar acesta, în calitate
de client, are obligaţia de a le deconta, în urma acceptării lor din punct de
vedere cantitativ şi calitativ.
Furnizorul poate să fie producător direct sau un agent comercial ce
comercializează al bunurilor deja fabricate, ce trebuie livrate pentru
proiect.
In practica contemporană furnizorii/antreprenori au propriul
compartiment de studii ce lucrează la rezolvarea problemelor clienţilor cu
privire la; adaptarea echipamentelor/tehnologiilor, redimensionaarea
echipamentelor de lucru, formarea personalului, etc. Mai mult pot exista
firme specializate care funcţii multiple; de inginerie, construcţii, livrare de
echipamente/servicii, formare personal, consultanţă financiară
c.1) - Antreprenorul general (ensemblier/entrepreneur general –fr,
main contractor- engl, contratista general –sp) are responsabilitatea
realizării construcţiei ansamblului proiectului. In anumite contracte,
împreună cu responsabilul de lucrare desemnat de proprietar, are şi
obligaţii privind estimarea costurilor, planificarea lucrărilor. Deasemenea
are libertatea de a angaja lucrări de specialitate cu subantreprenori
specializaţi. Intre el şi proprietar se încheie un contract de antreriză care,
conform naturii sale, poate fi global de tip “clé en main” sau parţiaal, cu
remunerare în regie (costuri controlate), forfetar, la cost plus onorariu,la
preţ maxim garantat sau alte forme derivate. Rolul antreprenorului în viaţa
proiectului este nu numai de simplu actor executant ci şi un factor decisiv
de succes sau de eşec.
d) - Seful de proiect (chef de projet–fr, project manager–egl, jefe de
proyect-sp) – persoana fizică sau juridică însărcinată de responsabilul de
lucrare cu misiunea de a a sigura controlul bunei realizări a proiectului
Din punct de vedere gestionar, în opoziţie cu activităţile de tip operaţie,
proiectele prezintă două trăsături specifice imporatante pentru şeful de
proiect:
- Ireversibilitatea deciziilor de gestiune ceea ce poate avea
consecinţe dintre cele mai nefaste. De aceea este nevoie de o atentă
documentare şi analiză antefactum pentru a se detecta toate consecinţele
acţiunilor ce decurg din deciziile luate, şi de a lua toate măsurile de
prevenire, în mod special prin reducerea intervalului de timp între decizie şi
acţiune.
- Risc sporit datorită faptului că proiectul este gestionat de regulă
într-un mediu ostil cu factori exogeni de influienţă nu întotdeauna bine
cunoscuţi. In aceste condiţii este necesar ca şeful de proiect să stabilescă o
corelaţie între nivelul de cunoştiinţe despre proiect şi stadiul realizării sale.
Pentru aceştia proiectul apare ca o interdependenţă între două procese:
A – un proces de explorare, de achiziţie de informaţii necesare
reducerii incertitudini,

31
B – un proces de acţiune, de decizie care reduce gradul de libertate /
intervenţie asupra proiectului.
Ciclul de viaţă este caracterizat din punct de vedere gestionar este
caracterizat de evoluţia a două curbe, fig …. Pe măsură ce proiectul
avansează în execuţie, creşte nivelul de cunoştinţe (curba A) şi implicit
gradul lor de certitudine.
In acelaşi timp, cu cât proiectul este mai avansat, conform
principiului ireversibilităţii, gradul de libertate (capacitatea de acţiune) a
deciziilor scade, deciziile cu privire la durate, la resurse consumate nu mai
pot fi schimbate.

(%) 100 %

B’ Nivelul de cunoştiinţe
despre proiect

A’
Capacitate de intervenţie
B asupra proiectului

Timp

CICLUL DE VIATA AL PROIECTULUI

Evoluţia cunoştinţelor şi libertăţii de decizie ale şefului de proiect

Pentru şeful de proiect, în aceste condiţii se pune problema de a găsi


echilibrul între timpul de culegere a datelor (amonte) şi urgenţa cu care
trebuie să-şi organizeze actiunea (aval).
Cu alte cuvinte, trebuie să urgenteze completarea bazei de date ,
precum şi calitatea informaţiilor (curba A’) şi “amânarea” deciziilor cât
maiaproape de momentul acţiunii (curba B’), conform principiului “aici şi
acum” In aval se va întârzia la maxim angajarea pe proiect a resurselorşi
se va urmări scurtarea duratei de execuţie a lucrărilor. Se evită astfel
imobilizările inutile, şi se îmbunătăţeşte capacitatea de reacţie în faţa
imprevizibilului.

Fig.15. a) eşalonare progresivă: I 1 < I2 < … < Id


,
b) eşalonare constantă: I 1 = I2 = … =
Id ,
c) eşalonare regresivă: I 1 > I2 > … >
Id
c
b
a

32
Din punct de vedere economic această strategie se transpune în
graficul de eşalonare a cheltuielilor de investiţii. Esalonarea investiţiei pe
durata de execuţie are influienţa majoră asupra eficienţei proiectului.
Optimizarea eşalonării este o problemă care ţine mai mult de latura
calitativă a procesului de proiectare, de experienţă specialiştilor
proiectanţi. Teoretic, avem trei curbe care reflectă concepţii diferite privind
eşalonarea
Eşalonarea progresivă este cea mai eficientă deoarece crează
premiza obţinerii celor mai mici pierderi de venit net pe durata de
execuţie.Este în acelaşi timp şi operaţională dat fiind faptul că, de regulă în
procesul de execuţie fondurile cele mai importante se imobilizează în
echipamente şi instalaţii de lucru care se montează în partea finală a
execuţiei. Pentru ca premiza să devină realitate înca din faza de negocieri-
contractări trebuie evitat să se creeze stocuri de echipamente printr-o
politică nefericită de aprovizionare.
Eşalonarea regresivă este tocmai rodul unei astfel de politici de
aprovizionare când, din spirit de prudenţă exagerată se face o
aprovizionare în avans, uneori justificată dar de cele mai multe ori dintr-o
greşită concepţie managerială.
e) - Sponsorii/finanţatorii proiectului (les prêteurs – fr, lenders –
engl) asigură resursele financiare necesare, în totalitate sau parţial. In
majoritatea cazurilor şi cu precădere în cazul proiectelor mari, finanţarea
se face prin împrumuturi sindicalizate, constituite din fonduri puse la
dispoziţie de consorţii bancare.
Structura actorilor proiectului este determinată de o multitudine de
factori interni sau exteriori proiectului. De pildă, în cazul proiectelor de
servicii publice apare un actor semnificativ; entitatea publică – public
authority (statul, municipalitatea, comuna,etc) cea care este responsabilă
în faţa electorilor săi de calitatea serviului oferit. Pentru aceasta ea, în
calitatea de concedant, va căuta să cedeze serviciul unei alte entităţi, de
regulă un agent economic privat specializat (concesionarul), din dorinţa de
a-i creşte calitatea, sau din lipsă de fonduri proprii. Aceiaşi situaţie se
întâlneşte şi în cazul proiectelor de explorare şi exploatare a zacămintelor
naturale
In cadrul proiectelor ce se înscriu în programele de asistenţă sau
ajutorare iniţiate de diverse organisme internaţionale actorii principali sunt:
promotorulul programului şi de obicei şi principalul sponsor (Consiliul
Europei, FAO, Banca Mondială, UNESCO,etc), destinatarul programului –
guvernul ţării respective, coordonatorul programului(Agenţia naţională de
dezvoltare şi restructurare, ministere, beneficiarii – iniţiatorii proiectelor în
cadrul programului care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate impuse ( IMM
–urile în cadrul unui program Phare, agenţi economici privaţi în programul
SHAPARD, etc)

3.3. Opţiuni strategice de realizare a proiectelor

33
Modul cum se execută un proiect depinde de structura
organizaţională internă a promotorului - proprietar, de puterea economică
şi de relaţiile sale cu mediul. In acest context distingem trei posibilităţi:
1. In regie proprie ( faire a seul – a face singur). Este modul agreat în
cazul
unei opţiuni strategice concurenţiale de integrare, bazată pe efectul de
talie, specifică perioadelor de expansiune economică.
Pe plan mondial politica anilor ’60 – ’70, sintetizată în expresia “big
is better” considera că mărimea intreprinderii este cheia reuşitei. In acea
perioadă procesul de integrare a căpătat amploare sub toate formele ale
sale; integrare geografică, integrare pe verticală ( pe flux – de la materie
primă la produs finit) şi integrare pe orizontală (prin diversificarea
portofoliului de activităţi în domenii mai mult sau mai puţin înrudite).
Creşterea complexităţii proceselor solicită cunoştinţe (savoir
faire/know how) şi experienţă specifice care, împreună cu creşterea vitezei
de reacţie a rezultatelor cercetării ştiinţifice, au făcut ca filosofia “big is
better” să se perimeze. Astăzi ea este înlocuită din ce în ce mai mult de
filosofia “leger et reactiv”. De altfel, în ultimele decenii ale secolului trecut,
menţinerea stării de excelenţa a devinit tot mai scumpă, chiar şi numai
pentru o singură activitate profesională de bază. Menţinerea unui standard
de calitate ridicat în mai multe sectoare este tot mai dificilă, chiar şi pentru
marile interprinderi. Economiile de scară, efect al integrării, sunt anulate
de capacitatea de reacţie tot mai scăzută a marilor conglomerate.
Filosofia “leger et reactiv“ se traduce în practică prin procedee de
externalizare (delocalizare) care în esenţa înseamnă “a executa cu…” sau
“prin parteneri”. Sunt două moduri de aplicare a externalizării cu multă
aplicaţie în domeniul antreprenorial:
2. Sistem mixt de execuţie a proiectelor (faire avec – a face cu…)
este o formă de parteneriat sau de cooperare specifică strategiilor de
alianţă. Teoria curbei de experienţă*) demonstrează că, adevărata
performanţă se poate atinge doar în activitatea profesională de bază unde,
se poate acumula experienţă astfel încât să conducă la sporirea volumului
de producţie. Este cunoscut faptul că după perioade de expansiune se
ajunge la stări de criză când intreprinderile îşi restrâng activitatea la
profesia de bază şi sunt puse în situaţia de a-şi dezvolta legăturile cu
parteneri în domeniu. Logica spune că, unei strategii de expansiune îi va
urma deci o strategie de alianţă caracterizată prin coabitarea între
cooperare şi concurenţă între parteneri.
3. In antrepriză (faire faire /impartition - a face cu un partener) se
bazează pe relaţia clasică client – furnizor. Corespunde unei concepţii
strategice tip “plasă”când firma intră într-un sistem de relaţii de
parteneriat reglementate prin contracte de concesiune, madat, francisă.
In practică, problemele privind implementarea/realizarea unui proiect
sunt mult mai complexe, mai ales în cazul proiectelor de amploare şi\sau
de mare complexitate tehnică când beneficiarul de proiect este pus în
*)
Boston Consulting Group – Perspective sur la strategie de l`entreprise. Homes et Techniques, 1970.

34
situaţia de a intra în relaţii contractuale cu mai mulţi furnizori specializaţi
pentru execuţia anumitor părţi de proiect pentru care au calificarea
necesară.
In plus, asigurarea documentaţiei tehnice de proiect, coordonarea şi
urmărirea desfăşurării lucrărilor pe şantier revin în sarcina proprietarului.
Si pentru aceste activităţi el poate încheia relaţii contractuale cu firme
specializate (de proiectare şi consultanţă).
Fiecare parte contractantă are obligaţia de a respecta clauzele
propriului contract, de a suporta consecinţele nerespectării lor. Dacă
întampina greutăţi ce nu i se pot imputa, cu alte cuvinte, nu decurg din
activitatea proprie, consecinţele le va suporta coordontorul, în speţă
proprietarul. De pilda, dacă apar necorelări în execuţie ce derivă din vicii
ale documentaţiei tehnice de proiect (documentaţie avizată şi acceptată de
proprietar) consecinţele nu sunt imputabile executantului.
De obicei investitorul, din lipsă de timp sau de calificare, caută sa
restrângă sfera relaţiilor în procesul de execuţie a proiectului la câţi mai
puţini parteneri. In acest sens el va cauta să găsească acei executanţi care
să preia execuţia a unor ansambluri mari de proiect, aceştia având
libertatea de a încheia subcontracte de execuţie cu agenţi specializaţi
pe execuţia unor părţi specifice de proiect.
De exemplu, un antreprenor îşi asumă sarcina de executare a unui
obiect de investiţii din cadrul proiectului (o hala de productie complet
dotata, dar el încheie cu o firmă specializată în lucrări electrotehnice un
contract pentru ca aceasta să execute toate lucrările de profil în cadrul
acestui obiect de investiţii. Tendinta ,dusa la extrem, este de a avea un
singur partener care sa-şi asume toate sarcinile de realizare a proiectului,
la termenele şi la parametrii tehnico-constructivi specificaţi. Acest tip
de relatie numita “la cheie”(cle en main) este ideală dar în practică, de
multe ori din cosiderente independente de voinţa întreprinzătorului, este
greu dacă nu imposibil de realizat. Să ne gândim, la construcţia unei
centrale nucleare, la care fabricaţia ,montajul, probele inclusiv asistenţa
tehnică şi garanţiile sunt activităţi care nu pot fi încredinţate decât unui
furnizor specializat, urmând ca celelate lucrari oarecum clasice să le
execute un alt antreprenor sau producator de echipamente comune.
In practica investiţionala au aparut forme evoluate de relaţii între
partenerii la inplementarea unui proiect, pornind de la interesele şi limitele
de competenţa ale investitorului
Proiect la cheie în manieră clasică (le projet “cle en main
clasique”) presupune stabilirea unei relaţii simple, prin care întreprinzătorul
achiziţioneaza un echipament de producţie,o masina,o instalatie
completa,limitată doar la forma sa concret materială. Nu se prevede
livrarea de elemente necorporale ale investiţiei, iar serviciile intelectuale
sunt limitate la o documentaţie strictă privind conţinutul, planul sau
macheta produsului (de exemplu: achiziţionarea unui automobil).
Furnizorul are obligaţii reduse la a pune la dispoziţia cumpărătorului,
prin transfer de proprietate, a echipamentului însotit de documentaţia
tehnică necesară, şi să de garanţiile necesare. Exploatarea şi riscurile

35
aferente, asigurarea utilităţilor cad în sarcina cumpărătorului proprietar.
Pentru un sistem tehnic productiv sau comercial, furnizorul va asigura,
proiectarea, execuţia şi punerea în funcţiune a acestuia.
Beneficiarul proiectului, agentul economic declanşator al actului
investiţional, are obligaţia de a asigura baza de date pentru fundamentarea
proiectului, să preia obiectivul când este terminat printr-un act de receptie,
să achite contravaloarea acestuia şi să respecte prescripţiile de exploatare
prevazute în contract.
Este o relaţie ”rece” între cei doi actori principali ai proiectului. De aceia
poate duce la rezultate nefavorabile, mai ales în cadrul proiectelor cu
transfer de tehnologie, dacă între cei doi există un decalaj semnificativ de
pregătire tehnică.
In consecinţă, acest tip de relaţie este recomandabil numai între parteneri
care au pregatire şi competenţe tehnologice similare sau în cazul unor
proiecte de mică anvergură şi/sau de complexitate tehnică scazută.
Proiect la cheie în manieră încarcată (projet “cle en main lourd”)
are la baza o relaţie între cei doi actori principali mai complexă, în sensul
implicării mai profunde a furnizorului în viaţa proiectului. Este o relaţie care
se naşte pornind de la conştientizarea proprietarului de proiect de propriile-
i limite din punct de vedere al pregătirii sale tehnice
Furnizorul (antreprenorul) îşi va asuma prin contract sarcina de a
pune la dispoziţia beneficiarului, instrumentul tehnic de producţie, gata de
funcţionare, precum şi o serie de servicii suplimentare. In general,
proprietarul îi va solicita sa-i acorde asistenţă tehnică de specialitate,
precum şi să facă pregătirea personalului autohton de exploatare.
Obligaţiile beneficiarului de proiect sunt cele enunţate anterior,
numai că apare în plus, implicarea personalului propriu de exploatare în
operaţiunile de încercare, punere în funcţiune şi atingerea parametrilor de
performanţă .
Prestaţia furnizorului, aşa cum am mai arătat este mai complexă.
Incă din faza de concepţie-proiectare el trebuie să se preocupe de
problemele de personal, să elaboreze programul de selecţie, calificare-
formare a personalului autohton de exploatare, să elaboreze organigrama
detaliată, fisa posturilor de lucru,etc. Aceasta pe lângă celelate sarcini
referitoare la execuţia proiectului.
Transferul de proprietate între cei doi parteneri are loc odata cu recepţia
preliminară, recepţia definitivă a obiectivului realizat fiind un simplu act
care marchează sfârşitul perioadei de garanţie mecanică a
echipamentelor. La recepţia preliminară proprietarul ia act de limitele sale
tehnice de exploatare a noii unităţi de productie. In continuare, va trebui sa
acţioneze în aşa fel încât în cel mai scurt timp să le elimine pentruca, în cel
mai scurt timp, obiectivul sa funcţioneze la parametrii tehnico-economici
proiectaţi, în condiţii de exploatare de catre personalul autohton..
Avantajul acestui tip de relatie este conferit de profesionalismul cu care
se prestează serviciile de asistenţă tehnică, formarea personalului
autohton de exploatare de catre celalalt actor principal al proiectului -
furnizorul.

36
De aici decurge şi inconvenientul principal şi anume faptul că,
furnizorul se
angajează doar în execuţia serviciilor dar nu îşi asumă şi răspunderi
cu privire la reuşita lor.
Proiect venit (profit) asigurat (projet “produit en main”)
presupune o relaţie contractuală între cei doi actori principali ai proiectului
prin care proprietarul se asigură de colaborarea calificată a furnizorului pe
o preioadă mai lungă de timp respectiv, până când este convins ca
exploatarea noului obiectiv cu personal de exploatare local se înscrie în
criteriile de performanţă prevazute în proiect.
Este o relaţie strânsă în care furnizorul aderă la obiectivele şi le-a
propus proprietarul/promtorul de proiect. El se angajează să execute un
sistem tehnic complex apt să producă la parametrii cantitativi şi calitativi
specificaţi în documentatia tehnico -economică de proiect în condiţii de
exploatare exclusivă cu personal local.Ca atare, înca din faza de concepţie
el trebuie să asigure şi să garanteze o concepţie avansată, modernă a
proiectului, să dea soluţii de adaptare a acesteia la specificul local.
In faza de execuţie va răspunde de realizarea tuturor lucrărilor la
parametrii cantitativi şi calitativi, va asigura utilităţile necesare funcţionarii
normale a noii capacităţi de producţie, va da garanţiile de rigoare cu privire
la execuţie şi exploatare.
In cazul acestui tip de relaţie, receptia provizorie probează doar
capacitatea teoretică de funcţionare normală a instalaţiilor de lucru în
condiţii de exploatare sub supravegherea personalului furnizorului. .
Receptia definitivă este momentul forte când trebuie să se demonstreze
că obiectivul poate funcţiona la parametrii proiectati, dacă este exploatat
de catre personalul de executie al beneficiarului. Dupa acest moment se
stabileşte o perioadă de”gestiune iniţiala”de până la 36 de luni. In cadrul
acestei perioade, furnizorul trebuie să facă dovada ca,formarea şi
pregătirea personalului local de execuţie, asistenţa tehnică şi celelate
servicii intelectuale acordate conform clauzelor contractuale, au fost corect
executate şi instalaţiile de producţie funcţionează la parametrii proiectaţi
fără vre-o intervenţie a personalului sau. Această perioadă se încheie cu
recepţia de sfârşit de gestiune când are loc şi transferul de risc tehnic.
Proiect piaţă asigurată ( projet “marche en main”) este definit de o
relaţie mai complexă între cei doi principali actori ai proiectului, în cadrul
căreia executantul\furnizorul îşi asumă şi obligaţii de comercializare a
produselor.
Este o relaţie recomandabilă atunci când proprietarul\beneficiarul de
proiect dispune de o piaţă a produsului inferioară volumului de producţie
proiectat, nu cunoaşte sau nu poate penetra singur pe noi segmente de
piaţă, în special pe pieţele externe. Acest tip de relaţie apare şi atunci când
beneficiarul nu are capacitatea financiară necesară susţinerii efortului
investiţional cerut de proiect, cerând sprijin de la furnizor (credit de
furnizor) şi obligaţia o va rambursa din vânzarea producţiei obţinute.

37
Cap. IV. Metodologia de evaluare a proiectelor

4.1. Delimitări conceptuale şi metodologice privind eficiența

Societatea umană a trăit multă vreme cu sentimentul că posedă un


adevărat “corn al abundenţei” în ceea ce priveşte accesul la resursele
naturale. Risipa de resurse şi grandomania nevoilor, chiar dacă au fost
deseori dezavuate de personalităţi raţionale, au caracterizat viaţa
economico-socială a lumii civilizate.
Conflictul dintr om şi natură a devenit o realitate odată ce a început
să prindă contur mediul artificial industrializat în opoziţie cu mediul
natural. A devenit tot mai evidentă contradicţia dintre caracterul teoretic
nelimitat al nevoilor (mai mult sau mai puţin obiective) şi caracterul limitat
al resurselor. Costurile repartiţiei inegale a resurselor,pe zone şi
continente, au devenit tot mai consistente. Putem spune că secolul XX
este secolul conştientizării necesităţii de a trata natura ca pe un partener
şi nu ca pe un sclav. Socurile produse de crizele energetice şi de materii
prime, degradarea constantă a mediului natural prin exploatarea sa
neraţională, au condus la conturarea unei concepţii noi, realiste asupra
corelaţiei resurse – nevoi. Pentru a evita un colaps economic, inevitabil într-
o abordare nerealistă a acestei corelaţii, deşi unii susţin că este prea târziu
(vezi problemele distrugerii stratului de ozon ,a deşertificării unor
suprafeţe de teren ,modificările climatice incontrolabile – fenomenul El
Niño, etc), trebuie să se acţioneze neîntârziat, pluridisciplinar şi convergent
pentru armonizarea nevoilor cu resursele. Cercetraea ştiinţifică este
chemată să ofere soluţii viabile de refacere şi protecţie a mediului natural.
In privinţa resurselor cercetarea poate acţiona pe două direcţii principale:
a) Descoperirea de noi rezerve şi/sau noi tipuri de resurse
înlocuitoare(mase plastice, forme neconvenţionale de resurse energetice –
eoliană,de fisiune,etc.),
b) Protejarea rezervele disponibile de resurse care poate fi abordată
în două moduri: prin economisirea resurselor – reducerea consumurilor
specifice şi prin creşterea gradului de valorificare a resurselor consumate –
creşterea cantităţii de efecte pe unitatea de resursă consumată.
Orice activitate umană este concomitent, consumatoare de resurse şi
generatoare de efecte. Criteriile de raţionalitate conduc la ideia de
eficienţă în sensul că; efectele unei acţiuni trebuie să fie, în sumă totală,
superioare eforturilor depuse.
Eficienţa se defineşte ca “atribut al oricărei acţiuni umane de a
produce efecte utile scontate care, în sumă absolută sunt mai mari
eforturilor depuse”. Expresia “efecte utile scontate” este necesară pentru
a scoate în evidenţă concordanţa între acţiuni şi nevoile sociale deoarece,
nu rare sunt cazurile când se înregistrează şi efecte care, în anumite
condiţii, pot aduce pagube societăţii (de exemplu: rezultatele cercetărilor
biologice de clonare a ţesuturilor vii pot fi deturnate spre scopuri
imprevizibile pentru specia umană).

38
In substanţa sa eficienţa vizează protejarea resurselor sub cele două
aspecte menţionate:
- economia de resurse – formalizată matematic prin corelaţia de tip
efort/efect care cuantifică criteriul minimizării cantităţii de resurse ce
revine pe unitatea de efect obţinut
- creşterea gradului de valorificare a resurselor ocupate dată de
corelaţia efect/efort care cuantifică criteriul maximizării efectului pe
unitatea de resursă consumată.

R1 Pi E1
c

a b

Ro Eo
Po

Graficul corelaţiilor în analiza eficienţei

în care: PI - proiectul supus analizei,


Po - baza de comparaţie (proiect similar,stare predeterminată sau existentă),
Ri/o - resurse aferente proiectului PI ,respectiv Po ,
Ei/o - efecte ataşate proiectului PI ,respectiv Po ,
a - analiza corelaţiei de tip: efort/efort,
b - analiza corelaţiei de tip: efect/efect,
c - analiza corelaţiei de tip efect/efort sau efort/efect,
d - analiza comparativă a nivelului indicatorilor de eficienţă.
Analiza conceptului de eficienţă este un proces complex. Studiul corelaţiei
dintre eforturi şi efecte trebuie completat cu o analiză comparativă în
raport cu o bază de comparaţie prestabilită. Această analiză poate fi de tip
”cu şi fără proiect” sau comparare cu situaţii/stări similare pe plan intern
sau extern, sau cu niveluri normative. Grafic, direcţiile de analiză a
eficienţei proiectelor sunt prezentate în figura de mai jos. In practică
conceptul de eficienţa este întâlnit sub două accepţiuni:
- ca eficacitate/performanţă - rezultate cât mai mari,
- ca eficiențã - efecte cât mai mari în raport cu resursele alocate .
Prima accepţiune are o conotaţie mai restrânsă şi se defineşte ca
eficacitate pe când cea de-a două tratează o activitate prin prisma
corelaţia între nivelul efectelor şi cel al eforturilor. De pildă, să considerăm
două proiecte P1 şi P2 care aduc venituri de 10 şi respectiv 5 mild. lei.
Oare este mai eficient primul proiect deoarece aduce un venit dublu?
Nu este normal să stim şi cu ce eforturi se realizează? Să spunem că primul
proiect are nevoie de un efort de 25 mild, iar cel de-al doilea de 10 mild lei.
Calcule simple de eficenţă pe baza corelaţiei efec/efort arată că:
pentru proiectul P 1 avem nevoie de 2,5 lei resurse/effort financiar pentru a obține 1
leu efect,
pentru proiectul P 2 avem nevoie de 2,0 lei resurse/effort financiar pentru a obține 1
leu efect,
Primul proiect este mai eficace deorece aduce un volum de venituri
dublu decât cel de-al doilea proiect. Dar proiectul al doilea din punct de

39
vedere al eficienţei este mai atractiv deoarece, fiecare unitate de efect
obţinut necesitã un volum de investiții cu 25% mai mic în raport cu
primului proiect sau altfel spus, fiecare unitate de resursă consumată
pentru proiectul al poilea aduce un efect mai mare.
Necesitatea aplicării unor judecăţi de valoare, în spiritul contradicţiei
“resurse limitate – nevoi nelimitate” a condus la nevoia de a se elabora
metodologii adecvate de analiză, adaptate sau adaptabile la specificitatea
fiecărui domeniu de activitate. Suntem pentru aplicarea lor, chiar şi în
domeniii nonproductive cum ar fi: sănătate, cultură, ecologie,ş.a. cu
abordare specifică direcţionată, în primul rând spre dimensionarea
eforturilor (consumului de resurse) dar şi a economisirii lor şi în al doilea
rând spre evaluarea efectelor de natură diferită precum şi conversia lor în
efecte de natură economică.
Toate acţiunile umane, indiferent de domeniul de activitate în care se
desfăşoară, trebuie să fie supuse rigorilor criteriilor de eficienţă. Astfel
putem vorbi de eficienţa activităţii de producţie,eficienţa
serviciilor,efcicienţa cercetării-ştiinţifice,ş.a. Nu împărtăşim ideia că, dacă
analizăm o activitate din domeniul economic atunci vorbim de eficienţă
economică,din domeniul juridic - de eficienţa juridică,etc.O activitate
economică are conotaţii pozitive sau negative şi în plan ecologic,social şi
chiar juridic.Deci respectiva tipologie a eficienţei are la baza cu totul alte
criterii decât cel al domeniului în care se desfăşoară.
Abordarea eficienței prin prisma prametrilor de efect pleacã de la
realitatea cã orice activitate umană, indiferent de domeniul sau sectorul în
care se desfăşoară, produce o structură de efecte diferite ca natură:
economice, sociale, ecologice, juridice,etc Analiza completă şi complexă a
eficienţei unui proiect impune luarea în considerare a tuturor categoriilor
de efecte generate. Apar însă probleme dificile de evaluare,pornind de la;
natura lor diferită, modul şi locul de manifestare, etc. Ideal ar fi ca, la
îndemâna specialistilor-analişti să se afle o metodologie unitară,completă
de evaluare care să elimine aceste impedimente,astfel încât să se poată
calcula un indicator”globalizator” de efecte. Teoretic acest lucru este
posibil cu regula paralelogramului deformabil.

E1 e1 e2

E2
E3

în care: E1,E2,E3 - efecte diferite ca natură (economice,sociale,ecologice),


e1 - rezultanta compunerii efectului E1 cu efectul E2,
e2 - rezultanta compunerii efectului E3 cu rezultanta e1 – este

40
rezultanta generală care reprezinta indicatorul global de
efecte.

Menţionăm că în figura respectivă nu există nici o corelaţie între


sensul sau mărimea săgeţilor şi mărimea efectelor reprezentate.
In practică, însumarea efectelor de natură diferită este dificil de
realizat, dacă nu imposibil. De aceia, se procedează la o analiză
secvenţială pe tipuri de efecte. In consecinţă, atunci când studiem
eficienţa unei actiuni, în funcţie de efectele luate în calcul, putem vorbi de
eficienţă economică, eficienţă socială, eficienţă ecologică,ş.a. Importanţa
şi rolul criteriilor de eficienţă economică în studiul oricărei activiţăţi umane
este sintetizată în teza potrivit căreia “mai devreme sau mai târziu, orice
efect,, indiferent de natura sa, se va transforma în efect economic”
Studiul de eficienţă economică trebuie să fie trăsătura comună
oricărui proces de fundamentare a unei decizii, adaptat la specificul
domeniului şi care trebuie completat cu studii în care se iau în calcul şi alte
tipuri de efecte.Este posibil ca rezultatele să fie contradictorii; efecte
deosebit de favorabile de o anumită natură să fie însoţite de efecte
negative de altă natură.
De exemplu; implicaţiile ecologice ale actualelor sisteme de irigaţii,
sau a acţiunilor de despăduriri în scopul creşterii suprafeţelor arabile. De
aici desprindem necesitatea de a identifica toate tipurile de efecte ataşate
unei acţivităţi umane, de a le cuantifica şi studia pentru a obţine o imagine
multidimensională a impactului actiunii respective în societate şâ asupra
mediului ambiant.
Eficienţa economică este corolarul întregii activităţi de
fundamentare a deciziei de a investi într-o afacere, pragul ultim dar cel mai
de seamă înaine de a lua hotărârea de a admite sau a respinge un proiect,
în urma căruia fluxurile de resurse; umane, materiale, financiare, toate
energiile, vor fi direcţionate spre atingerea

STUDII DE OBIECTIVE REALIZARI IN


NECESITATE STRATEGICE DOMENIU

PROPUNERI DE PROGRAME , PROIECTE

Sunt da
limite
tehnice de
PORTOFOLIU DE PROIECTE CE TREBUIESC
REVIZUITE SI/SAU REESALONATE
nu

Sunt da da
limite
tehnice de
41
nu nu
Se pot
revizui
Sunt da
limite de
da Se pot da
natura
reeşalo
nu na
Au
importanţă nu
Se nu
respectă
criteriile nu

da PROIECTE
RESPINSE
Se respectă
nu
criteriile de
da
ordin
nu Transfer tehnologic,
Cooperare import lecenţe,know
da tehnico- how ,etc.
stiint.
da
Se respectă nu
criteriile de
eficienţă

da

PORTOFOLIU
ţelurilor DE PROGRAME
propuse. Criteriile de ordin ,economic
PROIECTEsunt
FEZABILE
şi trebuie tratate
ca ultim prag de selecţie în ierarhizarea temelor şi/sau proiectelor.
Deşi suntem adepţi studierii eficienţei economice (impactului
economic) la orice activitate umană, apreciem că poziţia sa în cadrul
studiului de ansamblu se modifică în funcţie de sectorul sau domeniul de
activitate, şi de scopul declarat al analizei. Dacă se face un studiu asupra
degradării mediului ambiant într-o anumită zonă, este normal că primatul îl
vor deţine efectele ecologice – implicit eficienta ecologică.
Dar analistul este obligat să studieze şi implicaţiile economice,
sociale ale acţiunilor de protecţie a mediului ambiant. Din punct de vedere
ecologic este foarte frumos să adopţi decizia de a închide definitiv o
unitate economică poluantă. Din punct de vedere economic poate să aibă
o influienţă negativă asupra economiei zonei, iar din punct de vedere
social poate să fie un dezastru
Studiile de eficienţă trebuia să dea răspuns şi la alte probleme
legate de efecte cum ar fi: unde şi când se produc, cum se manifestă, cit
de mari sunt.
In funcţie de locul unde se produc, efectele pot fi:

42
- directe – identificabile la locul unde se desfăşoară actiunea,
- propagate – efecte de antrenare – identificabile în domenii conexe
Efectele de antrenare sunt specifice domeniilor de “service general “
pentru societate cum ar fi: sănătatea ,cercetarea ştiinţifică, învăţmântul. In
aceste domenii eficienţa acţiunilor este manifestă în măsura în care
generează efecte benefice în celelalte sectoare de activitate.
De aceia şi eficienţa lor economica trebuie tratată nuanţat mai ales
prin prisma unor criterii de costuri, şi mai puţin a criteriilor de rentabilitate
economică. Prin specificul său, cercetarea ştiinţifică ca promotor de
progres tehnic ,generează efecte în domeniile conexe, în special domeniile
aflate în aval adică la producătorii şi la utilizatorii produsului ştiinţific. Se
pune problema până la ce nivel trebuie mers cu identificarea şi
cuantificarea efectelor actului de cercetare ştiinţifică, pentru a fi credibil şi
acceptabil din punct de vedere economic. Ideal ar fi ,până la consumatorul
final, dar restricţiile de timp, de resurse, de competenţă fac de multe ori
imposibil acest deziderat.
Rămâne la latitudinea specialistului, în lipsa altor jaloane, să
adâncească studiul astfel încât să fie cât mai relevant.
După momentul la care se produc efectele pot fi: imediate şi viitoare
.Sunt activităti cum ar fi cele de investiţii sau de cercetare care au ca
trăsătură specifică realizarea de efecte cu precădere în viitor, deci există
un decalaj între perioda de desfăşurare a actiunii (implicit de cheltuire a
resurselor) şi perioada de obţinere a efectelor scontate. Pe baza acestui
criteriu putem vorbi de :
- eficenţă antecalculată (antefactum) care precede desfăşurarea
activităţii supuse analizei,
- eficienţă sincronă (curentă) concomitentă cu desfăşurarea
activitătii,
- eficenţă postalculată (postfactum) studiată ulterior desfăşurării
activităţii.
Caracteristica activităţilor de “tip proiect” cum ar fi, activităţille de
cercetare ştiinţifică sau cele de investiţii, este analiza antefactum care se
face în faza de pregatire a deciziei de acceptare sau respingere a temei
sau a proiectului respectiv.
Pentru o temă de cercetare momentele caracteristice ar fi: momentul
demarării fazei de cercetare, momentul trecerii la faza de implementare –
asimilare în practică (staţii pilot) şi momentul trecerii la producţia curentă
de serie. In general însă, având în vedere evoluţia în timp a unui proiect
descoperim trei momente caracteristice: momentul apariţiei idei (mo),
încheierea fazei de implementare şi trecerea la exploatare (m1) şi
momentul încheierii duratei de viaţă a proiectului (m2).
| mo | m1 | m2 (timp)
eficienţă sincronă
eficienţă potenţială
eficienţă estimativă
fig 15
In functie de momentul la care se face analiza gradul de incertitudine
al parametrilor de efort şi de efecte diferă .

43
La momentul “mo” atât parametrii de resurse cât şi cei de efecte au
un caracter estimativ şi ca atare şi eficienţa ar un caracter estimativ. La
momentul “m1” resusele de cercetare şi/sau de investiţii sunt certe marja
lor de eroare este
controlabilă, sunt cunoscute premisele pentru ca acţiunea să aibă succesul
scontat şi ca atare studiul de eficeinţa la acest moment are un caracter
potenţial De aici în colo eficienţa are un caracter efectiv fiind sincronă din
punct de vedere al efectelor.
O problemă dificilă este şi modul de manifestare şi de cuantificarea a
efectelor. In practică se întâlnesc cele mai variate forme de manifestare a
efectelor şi de aici şi varietatea formelor de cuantificare, a unităţilor de
măsură. Aceste forme sunt determinate de specificitatea domeniului, a
caracteristicilor tehnic-constructive şi funcţionale a rezultatelor acţiuniilor
întreprinse. Rezolvarea acestor probleme cere abilitate şi experienţă din
partea analistului, şi un instrumentar metodologic adecvat de măsurare şi
conversie.
Din punct de vedere al resurselor studiul de eficienţă economică
trebuie să răspundă la întrebările: cât se consumă şi cum se folosesc,
avându-se în vedere atât economisirea cât şi gradul de valorificare. Este
important să se ţină seama de raritatea dar şi de importanţa economică a
fiecărei resurse utilizate.
Pentru aceasta trebuie să se cunoască criteriile de clasificare ce
prezinta importanţă în analiza. Prin prisma criteriului regenerării lor în timp
acestea se împart în:
- resurse regenerabile - resurse umane, materiale de natură organică,
unele resurse energetice cum ar fi; energia eoliană,energia mareelor,
- resurse neregenrabile – majoritatea resurselor materiale de natură
anorganică
După natura lor economică avem resurse: umane, materiale,
financiare, tehnice, valutare. Fiecare din aceste categorii au forme
specifice de prezentare, utilizare, cuantificare fapt ce trebuie avut în
vedere în calculele de eficienţă. De exempu: resursele umane pot fi
grupate după criterii specifice; sex, vârstă, profesie, mediu social,ş.a. In
activitatea productivă forţa de muncă se grupează în: personal de
execuţie, personal de administraţie şi personal de marketing (comercial),
dar în cercetare personalul se împarte în: ştiinţifici (cercetători cu studii
superioare) şi personal auxiliar. Si resursele materiale se grupează după
criterii specifice de pildă în: active fixe,active circulante sau în: imobilizări
corporale, necorporale şi financiare.
După modul cum participă la circuitul economic resursele pot fi
grupate astfel:
– Resurse neintrate în circuitul economic – resurse potenţiale,
- Resurse atrase în circuitul economic care, la rândul lor au un regim
diferit astfel:
b.1. Resurse avansate – aflate la dispoziţia agentului economic, chiar
dacă nu sunt efectiv utilizate (resure investiţionale,capital fix,circulant,etc).
In general tot ce formează capitalul social al unei firme.

44
b.2. Resurse ocupate – acea parte a resurselor avansate care contribuie
la producerea efectelor utile aşteptate. Este acea parte din resursele
avansate ce rămâne dupa scăderea imobilizărilor în curs, a activelor fără
mişcare (stocuri fără mişcare mijloace fixe în conservare sau în rezervă).
b.3. Resurse consumate reprezintă partea din resursele ocupate
care au fost cheltuite efectiv în procesul de obţinere a efectelor şi care se
regăsesc în costuri sub formă de cheltuieli materiale, salariale şi asimilate,
amortizări.
Importanţa acestei structuri a resurselor constă în primul rând în
faptul că, permite definirea şi ierarhizarea criteriilor de selecţie. In general,
pentru resurse avansate sau ocupate criteriul principal este de economisire
a lor iar pentru resursele consumate criteriul de bază este de creştere a
gradului lor de valorificare respectiv, creşterea cantităţii de efecte pe
unitatea de resursă consumată. In acelaşi context, în funcţie de tipul de
resursă luat în considerare se poate spune că se evidenţiază o anumită
faţetă a eficienţei activităţii studiate. Astfel putem vorbi de: eficienţa
investiţiilor, eficienţa resurselor materiale, eficienţă utilizării resurselor
umane,etc. Corelat şi cu natura efectelor avem imaginea completă şi
complexă a studiului de eficienţă putând vorbi de: eficienţa
conomică/socială/ştiinţifică a investiţiilor, a mijloacelor fixe, a utilizării
forţei de muncă, ş.a.m.d.
Evaluarea eficienţei economice impune o abordare integratoare a
parametrilor de efort şi de efect, în concordanţă cu sistemul de interese ce
guvernează decizia de investiţii. Un instrument util în munca de identificare
şi prezentare într-o formă logică a ansamblului de corelaţii ce formează
esenţa studiului de eficienţă, îl constituie matricea corelaţiilor eforturilor şi
efectelor. In functie de scopul declarat al analizei se va stabili vectorul
eforturilor şi cel al efectelor care formează baza construcţiei matricei
corelaţiilor de eficienţă. Matricea se prezintă ca un tablou cu dublă intrare
în care, pe orizontală şi pe verticală se înscriu elementelor vectorilor de
efort si de efect astfel că numărul liniilor/coloanelor matricei este egal cu
suma elementelor celor doi vectori (n+m linii şi coloane). Matricea se
poate partiţiona în patru cadrane. Dacă se introduce un sens de
comparaţie (vezi săgeata) fiecar cadran va conţine un anumit tip de
corelaţie. Remarcăm că aceste corelaţii sunt de fapt de două tipuri:
corelaţii structurale (cadranele I şi IV), cum ar fi de exemplu: ponderea
cheltuielilor materiale în total costuri sau, ponderea veniturilor din export
în total venituri ale proiectului şi corelaţii de eficienţă (cadranele II şi III )
de forma efort/efect sau efect/effort.
Din cele afirmate până acum reţinem că studiile de eficienţă au un
caracter complex, interdisciplinar şi că, sunt absolut indispensabile
indiferent de domeniul sau de complexitatea activităţii analizate.
O abordare unidirecţională dominată de interese imediate sau oculte
scade calitate studiului prin minimalizarea importanţei unor efecte
prezente şi/sau viitoare, directe sau conexe.

45
VECTORUL RESURSELOR VECTORUL EFECTELOR
R1 R2 . . . RI . . . Rn E1 E2 . . . EJ . . . E mr
R R1
E R2
S
U I II
R RI corelaţii de tip R/R corelaţii de tip R/E
S
E
Rn

E E1
F E2
E III IV
C EJ corelaţii de tip E/R corelaţii de tip E/E
T
E En

De pildă este de notorietate avertismentul medicilor că, orice


medicament de sinteză are efecte conexe nefavorabile în timp asupra
organismului uman (consumul exagerat de antibiotice, în timp se spune că
scade acuitatea auditivă).
Teama de eşec prezentă mai ales în activităţi
antreprenoriale(proiecte de investiţii, de cercetare ştiinţifică şi mai ales în
cercetările fundamentale) poate fi stăpânită numai printr-o cunoaştere cât
mai completă a fluxurilor eforturilor şi mai ales ale efectelor. Trebuie
eliminată teama de nerealizare a efectelor propuse, mai ales a celor
economice, prin conştientizarea de cãtre factorul decizional alãturi de
analistul de proiect a caraterului eficienţei în raport cu timpul în care se
produc efectele. In faza de fundamentare această teamă poate duce la
luarea unor măsuri asiguratorii care să încalce principiile şi rigorile ştiinţei.
Mai mult, considerăm că o temă de cercetare, care a explorat o direcţie
fără finalitate economică, tehnică, socială, etc are propria-i utilitate
informațional-ştiinţifică concretizată în economie de resurse ştiinţifice.
Acest lucru decurge din faptul că lumea ştiinţifică este avertizată asupra
inutilitătii sau inoportunităţii acelei direcţii de cercetare în condiţiile date.
Fundamentarea unui proiect sau temă trebuie cercetată multidimensional,
din punct de vedere al necesităţii, oportunităţii, eficienţei/utilitãții șI
riscurilor la care este expus.
Despre necesitate nu spunem decât că, nevoia socială este agentul
declanşator care incită la cercetare. Problema oportunităţii presupune
găsirea răspunsurilor la întrebări de genul: Când ? Acum sau mai târziu !?
întrebări ce se pot pune din diferite unghiuri ,al nevoilor, al posibilităţilor.
Portofoliul de proiecte, teme va cuprinde o ierarhizare a acestora în funcţie
de aceste întrebări, cuprinzând teme de actualitate şi teme care pot fi
amânate. Alimentarea şi actualizarea portofoliului este o problemă de
supravieţuire a firmei într- o lume dominată de concurenţă
Eficienţa este un corolar al întregii activităţi de fundamentare a
deciziei asupra admiterii sau respingerii proiectului,iar eficienţă economică
ultimul şi cel mai important prag de selecţie.

46
Eficienta economica poate fi confundata in practica cu unele aspecte
particulare ale sale fapt ce ar duce la ingustarea ariei sale de aplicatie.
Astfel, nu de puţine ori categorii ca; rentabilitate, productivitate,
randament sunt substitute ale eficienţei. De aceea vom face cateva
consideratii asupra raportului intre eficienta ca intreg si componentele
sale.

4.2. Definirea și analiza câmpului de eficienţă:

Optim, într-un context dat, înseamnă: cea mai favorabilă opţiune cu


privire la raportul dinte eforturi si efecte. In condiţii date privind mediul în
care evoluează sistemul analizat (delimitare spaţio-temporală), putem
spune că optimul este unic şi absolut - este nivelul maxim de eficienţă ce
poate fi atins in conditiile respective. In realitate, optimul are un caracter
relativ, dinamic, ca şi eficienţa, determinat de ritmul progresului tehnico-
stiintific. Este un ideal, o iluzie, ca şi linia orizontului. Optimul absolut poate
fi atins numai în condiţiile în care pragul de saturaţie ştiinţifică a fost atins
adică, atunci când cercetarea ştinţifică nu mai oferă idei, cunoştinţe noi
care să largească orizontul cunoaşterii umane. Este de fapt pragul pragul
de colaps ştiinţific care, teoretic poate fi atins dar, omenirea are resurse
nebănuite şi necunoscutele ştiinţei sunt nemărginite.
Circumscris in timp şi spaţiu însă, optimul relativ este tangibil. De
pildă, într-un domeniu da activitate stare liderului este stare de optim în
condiţiile date, spre care tind toţi ceilalţi agenţi care activează în domeniul
respectiv.
Eliminând numai una din barierele de timp sau de spaţiu, optimul se
schimbă, iar principalul factor care determina dinamica sa este cercetarea
ştiinţifică
Pe baza celor spuse mai sus apreciem că, în raport cu puterea de
asimilare şi valorificare creativă a cunoştiinţelor ştiinţifice, vom avea o
multitudine de corelaţii favorabile între eforturi si efecte. Cu alte cuvinte, în
condiţii date ale mediului tehnico-economic şi ştiinţificîn care evoluează un
sistem economic, optimul este unic, iar raporturile avantajoase din punct
de vedere al corelaţiilor între eforturi şi efecte formează un câmp de
eficienţă în care optimul este un punct dar nu orice punct de eficienţă
este şi optim. Câmpul de eficienţă poate fi definit ca; “ locul geometric al
tuturor punctelor care exprimă o corelaţie avantajoasa între eforturi şi
efecte”. Cum arată acest câmp ?
Specialiştii sunt preocupaţi mai mult de trasarea curbei de optim,
deşi pe marea majoritatea agentilor economici i-ar interesa locul lor în
câmpul de eficienta deoarece deşi au o activitate suboptimala cel puţin
trebuie să ştie dacă este eficienta. Pentru a vizualiza existenta câmpului de
eficienţă vom porni de la trasarea curbei de optim.

47
pe baza cărora trasăm curba din fig 1, constatăm că aceasta este o
hiperbolă care tinde asimptotic catre zero, când resursele tind la infinit şi
către + ∞ când resursele tind catre zero. Este o, cel puţin dacă ne referim
la a doua tendinţa definită, care ne aduce aminte de înţelepciunea din
proverbele româneşti
Sunt mai multe opinii, unele absurde din punct de vedere economic,
asupra carora nu vom insista, în dorinta de a prezenta un o viziune
separata. In acest scop vom pleca de la urmatoarea teză :
“efectele oricarei activităţi umane sunt funcţie de resursele
alocate”
Expresia matematica a acestei afirmaţii este: E = f( R ), şi are limitele:

lim f (R) = 0 şi lim f (R) = K ,unde;


R 0 R +∞
K - plafonul de eficienţă, un parametru exogen determinat de mediul
de afaceri, care arată limitele constrângerilor de mediu respectiv, nivelul
maxim de efecte ce se pot obţine pe unitatea de efort ce poate fi realizat
în condiţiile tehnico-economice, sociale date în care se desfaşoară
respectiva activitate.
Este o aplicatie a teoriei curbei învăluitoare de progres tehnic care
poate fi explicată astfel; intr-un mediu de evoluţie dat şi stabil, efectele
cresc exponenţial în raport cu eforturile depuse atât timp cât aceste
condiţii permit, au caracter progresist. Păstrarea lor neschimbată le face
să-şi piardă caracterul novator şi în consecinţă efectele intră într-un proces
de decelerare dacă se alocă noi resurse, putând lua chiar valori negative
(legea randamentelor descrescânde din agricultură). Pentru a trasa curba
mai definim şi a treia condiţie implicită care decurge din faptul că, plafonul
“K”frânge curba respectiv, derivata de ordinul doi a lui f(R) este nulă adică,
curba admite un punct de inflexiune moment în care se transformă din
convexă în curbă concavă
D
F(R) K +∞

B C
Es B

CAMP DE EFICIENTA
C

EI
A

ZONA DE CAMP DE INEFICIENTA


PENURIE

48
0 L i Lo Ra Ls R
a1 a2
a b

In opinia noastră, această curbă poate fi exprimată matematic cu


ajutorul funcţiilor de tip: logistică, dublu exponenţială, Prais. Dar aceste
funcţii, în forma lor iniţială, admit ordonată la origine, ceea ce înseamnă
că nu se respectă condiţia obligatorie ca, la un efeort egal cu zero şi
efectele ataşate să fie tot egale cu zero, șI de aceea considerăm că sunt
mai indicate forme transformate ale acestor funcţii.
Pentru a delimita câmpul de eficientă, în conformitate cu definiţia de
mai sus, vom pune în evidenţia, în sistemul de axe de coordonate (R, F(R)),
pragul minim de eficientă, privit ca acel nivel de activitate la care efectele
sunt egale cu eforturile făcute adică, veniturile în sumă totală sunt egale
cu resursele consumate.
Matematic aceasta înseamnă că;

F(R) = αR , pentru α = 1.

Pornind de la condiţia; R=0 atunci şi f(R ) = 0 - limita inferioara


de eficenta este data de drepta (D) care pleacă din origine şi reprezintă
prima bisectoare în cadranul întâi (nu este vorba de efecte nete otinute
prin diferenţă între efectele brute şi eforturi). Semiplanul situat sub
aceasta dreaptă este zona de ineficienţă deoarece orice punct din această
zonă defineşte o corelaţie ineficientă respectiv, indică un volum de efecte
inferior resurselor consumate.
Orice punct situat deasupra dreptei “D” va defini o situaţie
favorabila, în limita permisă de plafonul “K”. Insă cîmpul operţional de
eficienţă este limitat superior de curba “C” deci, este spaţiul cuprins între
dreapta “D” şi curba “C” respectiv, domeniul soluţiilor eficiente admisibile
în condiţii date de mediul economic şi tehnico-ştiinţific.
Această curbă admite punct de inflexiune (derivata de ordinul doi
este nulă), care delimitează doua zone de bază;
Zona “a“ pe intervalul (0, Lo) de alocare a resurselor în care curba de
eficienţă are o evoluţie exponenţială. Din punc de vedere economic
aceasta înseamnă că, orice unitate de resursă alocată va aduce un volum
de resurse (per unitate) din ce în ce mai mare. Este o situaţie de avânt, o
activitate fructuoasă, potentă din punct de vedere economic, dar care
tinde spre un punct de echilibru - punctul de inflexiune. Dacă se păstreaza
neschimbate condiţiile de evoluţie, nu se face nici o mutaţie de ordin
calitativ în structura factorilor, dincolo de acest punct se înregistrează o
schimbare negativă în tendinţa corelaţiei efect/efort.
Zona “b“ se caracterizează prin inversarea curbei care intră într-o
proces de regresie, devine concavă. Faptul se datoreză nemodificarii
novatoare a condiţiilor de ordin tehnic, ştiinţific, economic, managerial şi
neadaptării la conditiile de piaţă mereu în schimbare. Deşi se situeaza in
zona de eficientă, orice cantitate suplimentară de reurse alocată va aduce

49
un volum de efecte din ce in ce mai scăzut. Fără“injecţie”de nou afacerea
intră într-un proces de obsolescenţă – îmbatrânire. Injecţia de nou
acţionează asupra plafonului “K” lărgind orizontul cunoştinţelor tehnico-
ştiinţifice crează premizele largirii campului de eficienţă.Este de exemplu
trecerea de la o tehnogie de lucru manuală la o tehnologie bazată pe
automatizare - robotizare.
Zona “a” este compusă din două subzone “a1” şi “a2” pe care le
putem caracteriza astfel;
a1 - zonă de avânt în ineficienţă, curba evoluează exponenţial dar
sub limita minima de eficienţă (dreapta D). Este starea caracteristica
penuriei de resurse şi utilitatea practică a punerii sale în evidenţă constă în
aceea că se conştientizează faptul că, orice afacere are un punct critic de
demarare care solicită un minim de de resurse.
a2 - zona de eficienţă cuprinsă între punctele (Li, Lo), este poziţia
cea mai reconfortantă (poziţia de vedetă), în care orice alocare
suplimentară de resurse aduce efecte din ce în ce mai mari. Peste o
anumită limită de alocare a resurselor (Ls), fără preocupări pe linia inovarii,
a introducerii de noi concepţii de lucru, se trece în zona “b”
Câmpul de eficienţă se întinde pe intervalul (LI , Ls), în care avem o
zonă de avînt (a2) şi o zonă de maturitate şi decădere (b). Utilitatea
practică a acestui grafic constă în conştientizarea întreprinzătorului asupra
plajei de eficienţă în care poate să opereze. Ca atare, fundamentarea unui
proiect nu înseamnă îngustarea cadrului analizei la o singură alternativă,
care sa conducă studierea unei soluţii unice din punct de vedere
economic
Să considerăm că volumul de resurse alocat are o valoare “R a”, din
grafic se relevă faptul că, la acest nivelul respectiv de resurse alocate este
posibilă obţinerea unui volum de efecte cuprinse in intervalul “Ei” şi “Es”,
nivelul efectelor posibile situat pe segmentul de dreaptă AB In punctul
B(Ra,Es) raportul efect/efort este supraunitar şi are valoarea maximă, iar în
punctul A(Ra,Ei) raportul este cel mai scazut – egal cu unitatea.
Orice punct de pe segmentul AB defineste o activitate eficientă ,dar
optimul se afla în punctul “B”, iar punctul “A” este punctul critic.
Să presupunem ca nivelul proiectat de efcienţă economică corespunde
unui punct de coordonate Z (Ra , y). intermediar pe segmentul AB (fig. 3.).
Care trebuie să fie atitudinea managerilor faţă de o atare situaţie? Este clar
ca proiecţia, deşi eficentă, nu este şi optimă.
D
F(R) K`
C`
K

Es B

Fig.3.Strategia pe termen lung


Ei A

50
LI Lo Ra LS R

Deci există rezerve mobilizabile, în condiţiile tehnico-ştiinţifice date,


decizia tactică tinzând spre nivelul B – pozitia de lider. In acelaşi timp,
raportându-ne la punctul de inflexiune , starea de eficienţă economică
maxima (optimul absolut), remarcăm faptul ca punctul se află în subzona
”b“ unde se manifestă procesulul de îmbatrânire morala. Decizia pe
termen lung va fi deci, de apropiere pe cât posibil de punctul de optim
(inflexiune) şi chiar de intrare în subzona a2. Dar cum? Există posibilitatea
redimensionarii efortului sub nivelul R ?
Lucru imposibil în cazul unei analize antefactum. De aceea, într-o
situaţie dată, este semnalul a se trece neîntârziat la “injecţie de nou” în
toate planurile: tehnic,comercial, managerial, etc. In aceast fel se va
deplasa plafonul K (în poziţia K’) largindu-se câmpul de eficienţa şi contrar
zicalei, muntele va veni spre Mahomed, adică subzona a2 de mare potenţă
economică, se va apropia de starea sistemului studiat

4.3. Analiza riscului în exploatare a proiectului

In procesul de fundamentare a proiectelor se admite o realitate de


necontestat şi anume că, există o diferenţă obiectivă între capacitatea
teoretică proiectată şi capacitatea de regim/de exploatare în condiţiile
date ale unui exerciţiu .

R E Z R V A DISPONIBILA
DE
CAPACITATE
CAPACITATE
DE CAPACITATE PROD. NEREALIZ
PRODUCTIE DE
TEHNICA PRODUCTIE PRODUCTIE
DE PLANIFICATA
REGIM (PROGRAMATA) PRODUCTIA
(FEZABILA) (NOMINALA) REALIZATA

Capacitatea de regim se defineşte ca “acel volum de producţie ce se


obţine în condiţiile concrete ale perioadei (condiţiile de regim)”, spre
deosebire de capacitatea optimă care este o capacitate ideală - volumul de
producţie ce se poate obţine în condiţii de exploatare proiectate. Ca atare
capacitatea de regim poate să varieze de la exerciţiu la exerciţiu, iar
diferenţa faţă de capacitate optimă (capacitatea tehnică) reprezintă
rezervă de capacitate (fig. 9). Pentru factorul de decizie este important să
cunoască marja de abatere a capacităţii de regim faţă de capacitatea

51
tehnică astfel încât să nu lucreze în pierdere, cu costuri de exploatare mai
mari decât valoarea producţiei obţinute. Răspunsul la această problemă
este obţinut prin; analiza de puct critic.
Punctul critic este acel volum de producţie (qcrt) aferent unui
exerciţiu pentru care cheltuielile de exploatare (C) sunt egale cu veniturile
din vânzări (Q) şi poate fi calculat în unităţi fizice (volum de activitate) sau
în unităţi valorice (prag de rentabilitate). Analiza de punct critic este o
analiză corelativă a funcţiilor de cheltuieli şi de venituri în raport cu
volumul de producţie.
a) -Veniturile evoluează direct proporţional cu volumul producţiei. Pe
perioade scurte de timp această evoluţie poate fi apreciată printr-o funcţie
liniară fără ordonată la origine astfel:,
Q = α q,
în care: Q – valoarea producţiei,
α - preţ unitar de vânzare a produsului
q - volumul producţiei exprimat în unităţi fizice sau natural-convenţionale
b) - Cheltuielile de exploatare tratate în raport cu volumul producţiei
se descompun în:
Cf - cheltuieli fixe – acele cheltuieli care, la nivelul unui exerciţiu, rămân
constante în raport cu volumului producţie, dar variază pe unitatea de
produs,
Cv - cheltuieli variabile care se modifică în raport cu volumul
producţiei, dar rămân constante pe unitatea de produs
C = Cf + vq, unde; vq = Cv

în care; C - cheltuieli de producţie aferente perioadei


Cf - cheltuieli fixe,
v - cheltuieli variabile unitare-identificabile pe produs
Este necesar să relevăm o restricţie “tare” specifică la nivelul unui
exerciţiu dat şi anume; capacitatea de producţie de regim (Cp) calculatată
de tehnicieni pentru perioada respectivă ca limită maximă a potenţialului
productiv, ce nu poate fi nici neglijată şi nici depăşită în perioada
respectivă decât cu modificări structurale ce ar conduce la reformularea
întregii probleme studiate ( o alta bază de date pentru declanşarea
analizei).
In contextul celor spuse mai sus facem reprezentarea grafică a celor
duoă funcţii care exprimă corelaţiile; costuri /venituri - volum producţie
(fig.10). Constatăm ca punctul critic este graniţa între eficient şi ineficient
dar mai mult, putem spune acum că este limita inferioara a câmpului de
eficienţa,iar limita superioara la nivelul exerciţiului este data de
capacitatea de regim (Cp) când indicele de utilizare (încarcare ) al acesteia
este maxim posibil (iu=100%).

Valoare valoare
Q

Q= α q

52
C=Cf + vq C

qcrt
Cp C>Q Cp qcrt
C>Q C< Q

Stabilirea relaţiei matematice de determinare a valorii punctului critic


pleacă de la constatarea că, în acest punct cheltuielile sunt egale cu
veniturile, respectiv;
Q = C, sau; α qcrt = Cf + v qcrt de unde;

Cf
q crt =
α−v

O situaţie complet defavorabilă este redată în fig.11, deoarece


punctul critic, limita inferioară a câmpului de eficienţă, este dincolo de
potenţialul maxim de producţie al perioadei. Această constatare, într-o
analiza postfactum excelează prin inutilitate, de aceea astfel de studii
trebuie să aibă un caracter antefactum pentru a oferii conducerii
posibilitatea de a lua măsuri de corecţie.
Situaţia financiară precară şi greşelile manageriale au dus şi încă mai
conduc la inregistrarea unor astfel de situaţii în multe societăţi comerciale
din România.
Revenind la graficul din fig.10, apreciem că analiza este incompletă,
deoarece s-a proiectat o situaţie posibilă pe baza condiţiilor tehnice,
tehnologice, financiare proprii intreprinderii în exerciţiul analizat,
neglijându-se însă un factor exogen determinant ”piaţa produsului”.
Analiza comercială are în vedere corelarea posibilităţilor de absorbţie
a pieţei, vis-a vis de posibilităţile de producţie ale firmei. Regula este de a
dimensiona producţia în funcţie de cerere altfel existând riscul de a
produce pe stoc (situaţie complet ineficientă deoarece, pe lânga pierderile
datorate consumului de resurse pentru producţie mai apar şi pierderi din
cheltuieli de stocaj, blocaj financiar, etc). Spre deosebire de modul cum am
abordat aceasta chestiune într-un paragraf anterior, acum trebuie sa fim
atenţi la nuanţa problemei.
Compartimentul de marketing poate oferii o informaţie despre piaţă
sub dublu aspect; capacitate de absorbţie (cunoscută) a piaţei produsului,
sau comenzi, contracte ferme din partea beneficiarilor de produs la data
efectuarii studiului. In funcţie de modul cum se exprimă,depind masurile si
deciziile conducerii.
In fig 12/a este situaţia cea mai comodă când , capacitatea de
absorbţie a pieţei (P) este superioara potenţialului maxim productiv al
firmei. Practic se pot încerca măsuri cu efect minor de creştere a
producţiei, pornind de la premisa că tehnicienii au stabilit în mod

53
responsabil capacitatea de producţie aferentă perioadei. In nici un caz nu
este recomandabil angajarea unor obligaţii contractuale mai mari decat
posibilităţile reale ale perioadei deoarec se deterioreaza imaginea de piaţă,
prin nerespectarea acestor obligaţii.
Fig.12/b arată ca potenţialul cunoscut sau cererea certă se află sub
nivelul maxim de producţie al perioadei. Dacă dreapta (P) semnifica
volumul comenzilor si contractelor certe, intreprinderea are obligaţia de a-
şi repecta angajamentele luate faţă de parteneri şi deci, câmpul său de
eficienţă este împărţit în două subintervale; în intervalul (qcrt,P) este un
câmp cert datorită condiţiei enunţate mai sus, iar in subintervalul (P,Cp)
există un câmp potenţial ce poate fi ocupat numai dacă se găsesc noi
debuşee pe piaţa produsului.
Dacă dreapta (P) semnifica capacitatea maximă de absorbţie a pieţei
produsului atunci subintervalul (P ,Cp) este o zona tabu, dreapta P fiind
limita maximă a câmpului de eficienţă în perioada analizată.
O productie superioara nivelului “P” va însemna incontestabil o
producţie pe stoc, cu toate neajunsurile pe care le generează. Depăşirea
acestui prag se poate face numai cu certitudinea unor noi debuşee externe
sau interne.
P 1 > Cp qcrt < P2 < Cp P3 < qcrt
Q Q
Q
C C C

qcrt Cp P1 qcrt P2 Cp P3 qcrt Cp

Relația P3 < qcrt oferă cea mai dezastruoasă situaţie,


capacitatea de absorbţie a pieţei, sau portofoliul de comenzi nu acoperă
nici acel minim obligatoriu de producţie care ar permite doar recuperarea
cheltuielilor de productie. Ca atare se impun măsuri urgente şi de
substantă dacă se doreşte ca exploatarea să nu conducă la faliment.
Pragul de rentabilitate în expresie valorică este valoarea minimă
a cifrei de afaceri de la care exploatarea devine profitabilă – punctul în
care profitul proiectului este zero. El se poate calcula plecând de la:
volumul vânzărilor,. la un preţ de vânzare predeterminat, sau de la un nivel
de preţ pentru un volumde vânzări constant.
Se pun condiţiile;
- Marja pe costurile variabile; (Mv = Q - V) este egală cu cheltuielile fixe
(Cf),
- Cifra de afaceri (CA) este egală cu costul total de producţie (Ct),
- Marja netă este nulă (Mn = 0)

54
Pragul de rentabilitate (punctul critic/punctul mort valoric) se
determină prin împărţirea costurilor fixe la ponderea marjei costurilor
variabile în valoarea totală a producţiei sau, prin ponderarea punctului
critic exprimat fizic cu preţul unitar de vânzare
Cf
Pr = q crt α, sau; Pr =
mv
Mv Q − Cv q(α − v)
în care; mv = = =
Q Q αq

Se poate calcula şi “punctul critic de preţ” ( α crt ) ca raport între


cheltuielile totale (exclusiv valoarea stocurilor “S” exprimată la cost de
producţie) şi volumul de producţi
Cf + Cv − S
α crt =
q
Aplicaţie practică: Exploatarea unei unităţi de producţie industrială se
caracterizează prin următoarele date:
Capacitatea de producţie proiectată - Cp = 120 mii buc/an
Indice de încărcare - Iu = 95%
Volumul de producţie - q = 114 mii buc/an
Preţ de vânzare unitar - α = 75 mii lei/buc
Costuri variabile unitare - v = 60 mii lei/buc
Marja pe cheltuieli variabile unitare - mv= 15 mii lei/buc
Cheltuieli fixe - Cf = 1.350 mil lei

Cf 1350 x106
q crt = = = 90.000buc / an
α−v 15x103
Contul de rezultate:
- Valoarea producţiei - Q = 8.550 mil lei
- din care: producţie stocată - S = 450 “ “
- Cheltuieli variabile, din care; - Cv = 6.840 “ “
aferente vânzărilor - 6.390 “ “
- Marja pe costurile variabile - Mv = 1.710 “ “
- Ponderea marjei în valoarea prod. - 20%
- Cheltuilei fixe - Cf = 1.350 “ “
- Marja netă*) (Mv – Cf) - Mn = 360 “ “

1350 x106
Pr = = 6.750mil.lei / an
0,2
Sau: 90.000 buc x 75 mii lei/buc = 6.750 mil lei/an
Punctul critic de preţ (preţ minim admisibil)
6.840 + 1350 − 450 7740
α crt = = = 67.894,7lei / buc
114 114

*)
Marja netă (beneficiul real/net după impozitare) – beneficiul rămas intreprinderii după plata impozitului
aferent
(profit – engl)

55
Deci, volumul critic de producţie este de 90 mii buc/an, ceea ce înseamnă un
indice minim de încărcare a capacităţii de producţie proiectate de 75%. Pragul valoric de
rentabilitate este dat de un volum al vânzărilor de minim 6.750 mil lei, iar preţul de
vânzare minim admisibil este de 67.894,7 mii lei /buc (90% din preţul de vânzare) ceea ce
înseamnă că posibilitătile de manevră pe această linie sunt limitate.
Pe baza datelor de mai sus putem calcula “indicele de securitate” ca raport între
diferenţa dintre cifra de afaceri reală (CA) şi cifra de afaceri critică (CAcrrt) şi cifra de
afaceri reală
CA − CAcrt 8550 − 6750
Is = = = 0,26 7
CAcrt 6750
Caracteristicile punctului critic:
- Este un indicator de performanţă; diminuarea sa măreşte
capacitatea de
câştig a proiectului,
- Este dependent de structura costului de exploatare, reducerea
costurilor fixe se reflectă în marja netă totală (beneficiul proiectului) fără a
influienţa marja costurilor variabile,
- Este un indicator de evaluare a riscului economic, deoarece pune în
gardă factorul de decizie asupra unui nivel de activitate sub care dacă se
coboară se vor înregistra pierderi. El ne dă volumul de activitate cu profit
zero, dar care uşor se poate transforma în pierdere, cu întregul cortegiu de
neajunsuri ce pot merge până la încetare de plăţi. In acelaşi timp, scăderea
nivelului critic de producţie (a punctului critic) ameliorază capacitatea de
câştig, şi autonomia financiară a proiectului
Punctul critic este un reper pentru activitatea de exploatare, faţă de
care se caută o poziţionare cât mai îndepărtată. Pentru aceasta managerul
trebuie să urmărească evoluţia raportului între cheltuielile fixe şi cele
variabile şi ecartul între pragul de rentabilitate şi cifra de afaceri a firmei.
Fiind relativ independent de volumul de activitate analiza sa este
completată cu indicele de securitate care corelează punctul critic cu cifra
de afaceri.

4.4. Evaluarea - fundament al deciziei de investiții

La început este ideia de proiect, entitate unică prin specificul sau,


născută din întrebări de genul; ce trebuie făcut? pentru ce trebuie să se
facă? Ideia de proiect se
naşte fie din nevoia de a satisface o cerere curentă sau de perspectivă, fie
din dorinţa de a exploata o oportunitate, Reamintim că, mai ales în cazul
marilor proiecte, ideia este viabilă dacă se referă la un domeniu prioritar
din punct de vedere al strategic, dacă este agreată de organele
administraţiei publice centrale sau locale, şi dacă este fezabilă din punct
de vedere tehnic.
Decizia privind realizarea proiectului este precedată de o serie de
acţiuni de fundmentare complexă desfăşurate de specialişti din diferite
domenii de interes: economişti, sociologi, finanţişti, tehnicieni, ecologişti,
jurişti,s.a. Aceasta este faza serviciilor intelectuale, de ante-proiect
(preinvestiţională pentru proiectele industriale) ale cărei sarcini principale

56
sunt de pregătire a deciziei prin; definirea obiectivului/lor proiectului,
evaluarea complexă a fezabilităţii, acceptabilităţii şi utilităţii sale, elemente
ce fac conţinutul documentelor; studiul de fezabilitate, raport de evaluare
şi caietul de sarcini. De asemenea, în această etapă de concepţie, în
funcţie nevoi, se vor elabora
diferite studii suport: studii de marketing, de impact, de oportunitate,
studii functionale amplasament, , capacitate optima.
Definirea obiectivelor ce se urmăresc prin realizarea unui proiect,
înseamnă să se găsească raspunsul la întrebarea; Care este nevoia pe care
o satisface rezultatul concret/produsul final al proiectului?. Cel care are
sarcina de a găsi acest raspuns este în mod normal, beneficiarul
proiectului, clientul. El devine astfel garantul realităţii acestei nevoi
exprimate. In cazul unui proiect extern el este relativ uşor de identificat, iar
pentru un proiect intern se procedează la desemnarea unui membru al
direcţiei intreprinderii19).
La stabilirea obiectivului trebuie să fie antrenat şi şeful de proiect,
sau cel puţin să-şi exprime acordul de aderare fără rezerve, deoarece el
este cel care va răspunde de realizarea lor şi va avea sarcina de a obţine
adeziunea celorlalţi actori intervenanţi.
In cazul proiectelor complexe, de amploare este posibil să existe mai
multe obiective care prezintă grade de importanţă diferite.

Strategie Natională Strategii sectoriale

IDEII
Studii de marketing

IDENTIFICAREA IDEII DE
Obiective prioritare

PROIECT
Oportunităti
Nevoi

DE PROIECT
PROIECTE SPECIFICE
PROIECTULUI
PREGATIREA

- Studii tehnice
-Ipoteze juridice, fiscale,
administrative, financiare
- Aspecte comerciale
ESTIMAREA COSTURILOR SI
CONSTRUCTIA AVANTAJELOR
VARIANTELOR
PROIECTULUI
EVALUAREA

Analiza rentabilitătii financiare


Analiza rentabilităţii economice
Analiza de risc şi incertitudine

EVALUAREA
PROIECTULUI
PROIECTULUI
REALIZAREA

19)
Este vorba de raportul proiectului cu structura organizaţiei (proiecte extramuros sau intramuros)

57
IMPLEMENTAREA PROIECTULUI

OPERATIONALA
FAZA
Gestiune şi
Control
FAZA OPERATIONALA

Fig.4.4. Schema logică a componentelor intelectuale ale proiectului

Incă de la început, seful de proiect trebuie să aibă o imagine clară


asupra structurii arborescente a sistemului de obiective, construită pe baza
unui criteriu acceptat şi reprezentativ, astfel încât să nu existe confuzii de
pildă, între obiectivele principale si cele secundare
De asemenea, nu trebuie să se piardă din vedere că, deseori sunt
diferenţe între scopurile definite la apariţia ideii de proiect şi obiectivele
care se urmăresc la realizarea proiectului propriu-zis. De pildă, ideia de
proiect într-o zona defavorizată este fundamentată pe posibilitatea de a
exploata oportunităţile locale în condiţii preferenţiale, dar obiectivul
proiectului (produsul) va consta în realizarea unei unităţi de producţie sau
prestatoare de servicii.
Dacă în managementul tradiţional, evaluarea este faza ce închide
ciclul, în managemetul proiectelor este o activitate continuă ce debutează
odata cu naşterea ideii de proiect. Ea are un caracter pluridisciplinar şi
presupune o continuă măsurare şi analiză a parametrilor de urmărire şi
control a proiectului. Scopul evaluării continue este de a stabili cauzele
generatoare de abateri, astfel încât, în faza imediat urmatoare, să se poate
lua masurile adecvate de corecţie, atunci când abaterile sunt nefavorabile
pentru procesul monitorizat. In terminologia actuală se impune şi conceptul
de "pilotaj al proiectelor" care înglobează activităţile de evaluare şi corecţie
respectiv; cuantificarea şi analiza cantitativă şi calitativă a rezultatelor,
identificarea abaterilor (favorabile sau nefavorabile) şi a cauzelor ce le-au
provocat şi stabilirea măsurilor corective adecvate.
In cadrul proiectelor putem vorbi de trei tipuri de evaluare:
antefactum, sincronă şi postfactum.

58
Evaluarea antefactum serveşte la fundamentarea deciziei cu privire
la continuarea s-au respingerea proiectului, şi se face din mai multe puncte
de vedere;
Evaluarea fezabilitatii tehnice a proiectului respectiv, dacă din punct
de vedere al soluţiilor tehnice şi tehnologice proiectul este realizabil. Dintr-
un inventar de soluţii tehnice admisibile (din punct de vedere al
obiectivului proiectului sau al şanselor de succes) se va reţine soluţia
pertinentă în condiţiile date. De obicei, la acest nivel de cunoaştere al
proiectului, gradul de detaliere este redus el crescând pe măsură ce creşte
gradul de stapânire a tehnologiei. Aceasta induce riscul ca, odată
străpunse zonele de umbră să se constate nevoia de a aduce modificări
pentru a nu pune în discuţie fezabilitatea globală a proiectului.
Evaluarea acceptabilităţii proiectului are ca scop evidenţierea
modului cum este privit/primit proiectul de mediul în care are loc implantul;
organele puterii publice locale sau centrale, colectivităţile teritoriale,
partenerii şi concureţa. Nu puţine sunt cazurile de proiecte primite, cel
putin cu suspiciune, de către una sau alta din entităţile enumerate. Drep
urmare, proiectul poate intra în cercul vicios al conflictelor de interese, mai
mult sau mai putin legate direct de el. Promotorii se văd astfel obligaţi să
facă un adevarat loby în apararea proiectului. O abordare superficială a
conflictului poate calma pe moment spiritele, dar managerul trebuie să fie
atent că există riscul ca acesta să se reactiveze mai violent pe parcursul
realizarii proiectului.
Evaluarea utilitatii proiectului este problema de ordin economic care
se rezolva pe baza unei metodologii specifice în care primeaza calculele de
eficienta. Evaluare economică este un act crucial în viaţa proiectului când,
prin tehnici şi procedee specifice, sunt tratate informaţiile tehnice,
economico-financiare, sociale, proprii proiectului sau care au relevanţă
pentru mediul economic şi rafinarea acestora într-un sistem de criterii de
evaluare recomandat pentru fundamentarea deciziei privind soarta
proiectului. Evaluarea are ca fundament studiul de fezabilitate, se
concretizează într-un raport de evaluare întocmit numai de specialişti
avizați şi precede transpunerea în practică a prevederilor acestuia
Studiul de eficienţă se bazeaza pe analiza comparativă şi corelativă a
parametrii de efort si de efect respectiv; între costurile şi beneficiile
proiectului (diversele categorii de efecte/avantaje economice. Nu rare sunt
cazurile când evaluatorul se confruntă cu greutăţi de cuantificare, şi mai
ales de comparabilitate în timp, a parametrilor de efort şi de efect.
Relativ la importanţa şi rolul evaluării economico-financiare a
proiectului, în teoria şi practica cotidiană vom întâlni opinii care
minimalizează pâna la anulare importanţa criteriilor economice în această
fază de pregătire a deciziei de realizare a proiectului. Acestea trebuie
tratate cu rezervă dacă avem în vedere că; “orice efect, indiferent de
natura lui, se va transforma mai devreme sau mai târziu în efecte
economice”. Este posibil ca soluţia tehnică reţinută de către tehnicieni să
prezinte performanţe tehnice de excepţie însă, concomitent şi obligatoriu,
trebuie să corespundă şi criteriilor economice de eficienţă (corelaţie efort-

59
efect) şi eficacitate (corelatie obiective - rezultate) pentru fi acceptată, prin
încadrarea în limitele admisibile impuse de promotorul sau finanţatorul
proiectului. Peste pragul de eficienţă economică impus se poate trece
numai dacă proiectul este de mare importanţă strategică dar, în acest caz,
decizia aparţine managementului superior şi poate să aibă un pronunţat
caracter social sau politic.
Evaluarea eficienţei proiectului este necesară şi utila dacă cuprinde
întreg sceptrul de efecte diferite ca natură: economice, sociale, ecologice,
tehnice, etc. Insă, importanţa unui tip sau altul de criterii depinde de mai
mulţi factori; talia proiectului, domeniul în care se face, opţiunile strategice
care au stat la baza idei de proiect. Stiinţa şi tehnica este capabilă să
ofere soluţii tehnice multiple pentru aceiaşi problemă, dar evaluarea
oprtunităţii, necesităţii şi eficienţei este singura bază motivaţionala a
deciziei de; amânare, respingere, sau continuare a proiectului.
O componentă indispensabilă a evaluării economice este analiza
sensibilităţii criteriilor de eficienţă în raport cu variaţia ipotezelor de bază,
pentru că permite identificarea acelor ipoteze "problemă" şi a nivelului de
la care acestea pun în discuţie rentabilitatea sau existenţa proiectului.
Evaluarea sincronă se face la punctele de avans atunci când şeful de
proiect prezintă stadiul execuţiei proiectului actorilor interesaţi. Are un
caracter preponderent tehnicist si se exprimă prin indicatori specifici de
avans tehnic, sau de pilotaj economic. Evaluarea postfactum se realizează
pentru ca, pe baza concluziilor trase în urma realizarii proiectului, conform
principiului "învaţare - eroare", nivelul de cunoştinţe şi experienţa factorilor
interesaţi, inclusiv a şefului de proiect, să se îmbogăţească, concluziile
trase devenind informaţii utile pentru viitoarele proiecte.
Evaluarea ante factum, care constituie baza de fundamentare a
Concepţia metodologică generală are stă la baza evaluării ante-
factum a eficienţei proiectelor are la bază experienţa şi preocuparile
specialiştilor Băncii Mondiale. In viziunea acestora, în cadrul procesului de
evaluare a oportunităţii şi eficienţei, orice proiect trebuie analizat sub
dublu aspect: ca subsistem al sistemului economic national (sau zonal), şi
ca sistem economic autonom.
Viziunea bidimensională pune în evidenţă eficienţa şi profitabilitatea
proiectului atât la nivel macroeconomic (profitabilitatea naţională), cât şi la
nivelul agentului economic declanşator (profitabilitatea comercială). Dar
aplicarea fără discernământ a acestei concepţii nu este recomandabila din
cel puţin doua motive:
a) - Intr-o economie de piaţă, proiectele pot să aparţină sectorului
public sau sectorului privat, din motiv se nasc două întrebări;
Il interesează pe agentul declanşator privat profitabilitatea naţională
a proiectului său? Ce relevanţă are profitabilitatea comercială (la nivel de
agent economic) a unui proiect din sectorul public?
Răspunsul la cele două întrebări nuanţează analiza proiectului în
funcţie de sectorul (public sau particular) în care se face proeictul.
Considerăm că agentul economic privat este interesat să pună în evidenţă
eficienţa la nivel naţional a proiectului său, în măsura în care este interesat

60
să acceadă la anumite oportunităţi oferite de puterea publică: asistenţă
financiară, sistemul de stimulente şi facilităţi fiscale, juridice, etc.
Deasemena, punerea în evidenţă a profitabilităţii comerciale a unui
proiect din sectorul public va releva eficenţa intrinsecă a proiectului
respectiv, preţul plătit pentru a rezolva anumite probleme de ordin social,
ecologic, etc în ultimă instanţă va preântîmpina riscul evaluărilor eronate a
parametrilor de efort şi/sau efect. Analiza la nivel microeconomic este mai
detaliată permiţând managerilor să cunoască şi să-şi formeze o părere
mult mai completă despre proiect.
b) - Relevanţa acestui mod de abordare a analizei proiectelor din
domeniile “noneconomice” ale sistemului economic naţional; sănătate,
învăţământ, apărare şi ordine publică, etc. In aceste domenii, efectele
implementării unor proiecte sunt predominant neeconomice, iar efectele
economice sunt dificil de identificat şi cuantificat. Analiza lor se va face
deci preponderent pe criterii de costuri (care este cuantumul şi structura
eforturilor, cât costă o unitate de efect,etc). Se impune însă şi o minimă
analiză de profitabilitate care solicită analistului un efort suplimentar
pentru a depăşi barierele legate de locul, modul şi momentul unde se
manifestă efectele economice.
In concluzie, apreciem că o astfel de abordare a evaluării este
aplicabilă în mod special proiectelor publice cu caracter economic dar,
datorită încărcăturii sale cognitive este benefică pentru toate proiectele,
indiferent de sectorul sau domeniul de aplicaţie.
Dubla viziune asupra proiectului se traduce în faza de evaluare în
două tipuri de analiză; economică şi financiară, care se bazează pe datele
şi afirmaţiile cuprinse în studiul de fezabilitate cu care se încheie dealtfel
formularea proiectului.

4.4.1. Analiza economică - evaluarea profitabilităţii naţionale

Este o analiză de impact care studiază influienţele la nivel macro


sau mezo- economic ale proiectului respectiv, profitabilitatea sa naţională.
Direcţiile de analiză principale se referă la: misiunea agentului economic
sau al obiectivului proiectului, ce va produce şi pentru cine, punctele forte
şi punctele slabe,caracterizarea mediului economico-social oportunităţi şi
pericole (analiză SWOT)
Analiza economică sumară este recomandată pe tot parcursul pregătirii
proiectului, dar evaluarea economica de mare rafinament este analiza
finală care încheie stadiul de formulare a proiectului.
Tabelul 5.1.

Criteriul de comparaţie Analiza financiară Analiza economică

1. Scopul analizei Evidenţierea eficienţei Evidenţierea eficienţei


financiare sociale
la nivelul promotorului de la nivelul economiei/zonei

61
2.Efectele avute în Efecte directe asupra Efecte directe şi indirecte
vedere investitorului resimţite la nivel zonal
sau al economiei
naţionale
3.Preţuri utilizate la
evaluarea resurselor şi Preţuri de piaţă Preţuri de calcul (umbră)
a
rezultatelor
4. Rata de actualizare Sectorială ( de ramură) Socială ( la nivel naţional)

Analiza economica este neutră faţă de sursele de finanţare a


proiectului precum şi de distribuţia veniturilor sale în societate. Drept
consecinţă; taxele impozitele, orice alte obligaţii faţă de stat sunt
considerate părţi din beneficiul proiectului transferate societăţii. La fel şi
dobânzile, comisioanele, etc aferente împrumuturilor pentru proiect sunt
privite ca părţi din veniturile proiectului care sunt cedate finanţatorului şi
deci, nu se scad din beneficiile proiectului. In schimb, subvenţiile de care
beneficiază proiectul se consideră costuri reprezentând cheltuială pe care o
face societatea pentru proiect.
Preţurile cu care se operează în analiza economică sunt preţurile
umbră (shadow price) cel mai adesea însă se lucrează cu “preţuri
corectate” numite de unii specialişti şi preţuri contabile, prin care se
urmareşte reflectarea cât mai reală a valorii parametrilor. La stabilrea
acestor preţuri de referinţă se au în vedere două elemente; gradul de
raritate (abundentă sau penurie) al resurselor, de pildă,existenţa şomajului
sau lipsa de forţă de muncă calificată, opţiuni ale politicii guvernamentale
cu privire la stimularea sau inhibarea domeniului în care se face proiectul.
In practică, de cele mai multe ori se operează cu preţurile pieţei mondiale,
însă nu sunt recomandate în toate cazurile.
Analiza economica trebuie să pună în evidenţă modul cum proiectul
răspunde unor obiective strategice din domeniul respectiv. Fiecare obiectiv
vizat trebuie să fie explicitat prin unul sau mai mulţi indicatori-criteriu la
nivelul proiectului. Ierarhizarea criteriilor în procesul de analiză trebuie să
fie conformă cu ordinea de prioritate macroeconomică a obiectivelor ce le
cuantifică.
Proiecţia fluxului de numerar (cash flow, flux de trezorerie) în analiza
economică cuprinde componentele de recuperare şi recompensare a
eforturilor facute care se confundă cu beneficiul total al proiectului.
Venitul national, sau produsul intern net (PIB= Vn+S+A; VN=PIB-A)
este indicatorul al prosperităţii naţionale care reflectă atât dotarea cu
resurse a unei tari cât şi gradul în care sunt satisfacute nevoile de bază ale
colectivităţii. La nivel de proiect se regăseşte ca valoare adaugata neta
(VAB=P+S+A;VAN=VAB-A).Valoarea adaugată netă are doua componente
majore: salarii şi surplus social- format din elemente de natura venirului
net. Analiza proiectului trebuie să se facă prin prisma ambelor componente
şi nu numai a venitului net. Componenta salarii la nivel macroeconomic
este foarte importanta. Un volum mai mare de salarii presupune mai mulţi
angajaţi şi/sau venituri mai mari pe angajat. Aceasta înseamna o putere de
cumparare mai mare, un grad de ocupare a forţei de muncă sporit, în
62
ultimă instanţă o bunastare naţionala mai mare. Deci, un volum al
componentei salarii mai mare constituie premisa unui consum prezent
sporit. Surplusul social este acea parte a valorii adăugate orientata spre
dezvoltare, rezerve, ce conduc la bunastarea firmei. Este formată din profit
net, dividende, taxe, dobânzi, fonduri de chirii, alocaţii pentru dezvoltare
(profit reinvestit). Deci, prin canalele specifice de distribuţie şi redistribuire
surplusul social este orientat, o parte spre consumul prezent şi cea mai
mare parte spre investiţii (economii). De aceea, un surplus social mai mare
este o condiţie de bază pentru o funcţionare normală a mecanismului
statului, o sursă pentru dezvoltarea economico-socială a ţării si chiar o
premiza a unui consum privat prezent mai mare. Analiza trebuie sa trateze
cele doua componente cu aceiaşi atenţie, în funcţie de priorităţile
strategice se poate acţiona prin mecanisme specifice pentru stimularea
sau inhibarea uneia sau alteia din componente. In general însa, analiza
economică nu ia în calcul modul cum este distribuită sau redistribuită
valoarea adugată generată.
Avantajul incontestabil al valorii adugate este acela că reflectă
legatura directă cu obiectivul de creştere a venitului naţional privit ca
beneficiu national.
Dezavantajul său ar fi că nu poate să reflecte întregul spectru al
obiectivelor politicii economice a unui stat şi de aceia se impune
încadrarea sa într-un sistem de indicatori – criteriu. In legatură cu valoarea
adaugată netă trebuie să avem în vedere, mai ales în cazul proiectelor cu
participare străină, ca o parte uneori destul de importantă este expatriată
în afara graniţelor ţării. Astfel de plăţi repatriate sunt: salariile muncitorilor,
specialiştilor straini, dobânzi la împrumturi externe, dividende către
acţionarii expatriaţi,etc. De multe ori un proiect transnaţional se bucură de
privilegii fiscale din parte guvernului ţării respective dar, în final este
posibil ca să contribuie nesemnificativ la bunastarea socială. Mai este
proiectul respectiv interesant pentru statul repsectiv?, sau valoarea
adugată netă naţională nu este indicatorul cel mai indicat? Considerăm că
valoarea adaugată naţională netă trebuie să fie un indicator de bază în
analiza proiectelor de acest gen. Trebuie să se urmarească ceea ce
proiectul aduce concret pentru economia naţională deci, prin scăderea
elementelor de valoare adaugată repatriate: salarii, dobânzi, dividende,
chirii, drepturi de autor,s.a
In schimb subvenţiile guvernamentale au regim de costuri
reprezentând cheltuielile pe care societatea le face pentru proiect.
Utilizarea criteriului valoare adaugată are in vedere valoare absolută –
testul eficienţei absolute, cât şi forma relativă, prin raportare la un
parametru de efort: capital, devize, forta de munca, etc.

4.4.2. Analiza financiară - evaluarea profitabilităţii comerciale

Studiază avantajele economico-financiare oferite de proiect pentru


agentul economic declanşator. Analiza financiară sau analiza
profitabilităţii comerciale se face din punct de vedere al entităţii financiare,

63
a agentului economic declanşator de acţiuni investiţionale sau la cererea
altei entităţi finaţatoare. Ca atare în analiza financiară se va ţine cont de
sursa de provenienţă a capitalului şi bineânţeles de distibuţia veniturilor
proiectului. Prin analiza financiară se stabileşte rentabilitatea financiară -
câştigul, aferent la capitalul cu care agentul economic participă la
finanţarea proiectului. Implicicit deci, se evidenţiază structura stimulentelor
asociate proiectului.
Fiind făcută prin prisma unei entităţi, de obicei beneficiarul de
proiect, se consideră costuri tot ce acesta plateşte pentru implementarea
şi exploatarea proiectului: cheltuieli de investiţii, de exploatare, inclusiv
taxe, impozite catre stat, dobânzi bancare, chirii, dividende etc.
Dimpotrivă, subsidiile se trec la capitolul venituri. Atunci când se primesc
creditele se trec la capitolul venituri iar la rambursare ratele se trec la
capitolul cheltuieli.Ca atare putem afirma ca analiza profitabilităţii
comerciale, spre deosebire de analiza economică, operează cu profitul net
(câştigul net) al beneficiarului de proiect, ceea ce practic îi rămâne lui la
dispoziţie, dupa ce s-a achitat de toate datoriile faţă de terţi. Ca atare,
finalitatea acestei analize constă în proiecţia situaţiei financiare a agentului
economic, în urma implementării proiectului respectiv. Aplicarea practica a
acestei conceptii metodologice presupune lămurirea următoarelor
probleme:
Cu ce efecte se operează în analiză? Este cunoscut faptul că, din
punct de vedere al eforturilor nu se ridică probleme deosebite în procesul
de analiză deoarece acestea sunt directe şi imediate, deci relativ uşor de
cuantificat, din punct de vedere al efectelor, care au o paletă foarte largă
de manifestare (aşa cum s-a arătat anterior) analistul întâmpină dificultăţi
uneori insurmontabile. Orice proiect generează atât efecte directe, dar şi
indirecte care, de regula nu sunt incluse în criteriul de bază sau în
indicatori adiţionali. Aceste efecte indirecte pot să se regăsească la nivelul
proiectului respectiv dar necuantificabile în mărimi economice (efecte
ecologice ,socio-profesionale,etc) sau să se manifeste în alte proiecte
contingentate tehnic sau economic.
Stabilirea sferei de cuprindere a efectelor este o atribuţie a analistului şi
depinde de o serie de factori printre care şi competenţa sa profesională.
Recomandarea este ca, pe cât posibil să se aibă în vedere şi aceste
aspecte, mai ales în ceea ce priveşte impactul proiectului asupra mediului
ambiant, a sănătăţii, demnităţii şi pregătirii profesionale a individului,
justiţiei şi egalităţii sociale,etc, într-un cuvânt tot ce înseamna schimbări în
viaţa comunitaţii.
Aplicarea tehnicii complexului industrial este calea cea mai sigură de a
lărgi sfera de cuprindere a efectelor
Incadrarea proiectului în coordonatele strategice la nivel macroeconomic
este realizabilă prin folosirea obligatorie a unor”parametrii
naţionali”.Aceştia sunt mărimi limită ce trebuie respectate, în condiţiile
date de piaţă, în orice afacere. Ca atare mărimea lor nu depinde de voinţa
factorilor de decizie la nivel de proiect. Astfel de parametrii sunt: rata
socială a discountului - rata de actualizare, rata socială a investiţiei,

64
salariul umbră, cursul umbră de schimb valutar,etc. Determinarea, dar şi
folosirea acestor parametrii este foarte dificilă mai ales în ţările
subdezvoltate. De aceea se recomandă în mod expres utilizarea cel puţin a
ratei de actualizare unice pe economie şi a ratei ajustate (nu a ratei
umbra) de schimb valutar.
Cu ce preţuri se operează?. Pentru analiza financiară se folosesc
preţurile curente de piaţă, iar pentru analiza economică se recomandă
preţurile “umbră”- preţuri curăţate de influienţe interne ,conjucturale de
natură fiscală, politică etc.
Dacă problema stabilirii preţurilor curente este simplă, iarăşi în ţările cu o
economie subdezvoltată, instabilă, în formare, problema preţurilor umbră
este dificilă, atât din punct de vedere conceptual, cât şi practic-aplicativ.
Conceptual - datorită caracterului instabil, difuz al sistemului
economic naţional cadru în care nu poate fi descris şi delimitat exact, iar
cunoştiinţele despre influienţa factorilor socio-economici ce
intercondiţionează funcţionarea sistemului sunt limitate. Din punct de
vedere al aplicaţiei practice limitele sunt date de imposibilitatea de a
realiza un model logic de simulare care să conducă la rezultate credibile.
Preţurile umbră sunt fixate pentru a reflecta o realitate a sistemului
economic, ţinând cont de restricţii obiective specifice. Dacă condiţiile de
evoluţie, restricţiile se schimbă intempestiv, chiar într-un anumit domeniu,
implicit se impune corecţia şi a preţurilor umbră din acel domeniu şi ca o
reacţie în lanţ şi în celelalte domenii.
Devine nerealist să susţii doua sisteme de preţuri într-o astfel de
economie. De aceea se poate face un compromis prin folosirea unor
preţuri de piaţă corectate în loc de preţuri umbră. In fond preţurile de piaţă
reflectă o realitate economică a mediului economico-social în care
evolueaza proiectul. Abaterile, în plus sau minus, de la o stare normală au
o motivaţie socio-economică, sau sunt efectul politicii guvernului care
foloseste preţul ca instrument de distribuire a veniturilor în societate sau
de stimulare sau inhibare a activitătii într-un domeniu sau altul de
activitate. Totodată, utilizarea preţurilor curente reduce riscul ”manipularii”
eficienţei proiectului în funcţie de anumite interese obscure sau tendinţa
“pesimista” foarte des întâlnită în evaluarea unor parametrii ai proiectului.

4.4.3. Evaluarea riscului şi incertitudini


Analiza proiectelor în condiţii de incertitudine este o obligaţie pentru
orice analist, independent de evaluarea sa în condiţii deterministe.
Analiza în condiţii deterministe înseamnă, stabilirea unor mărimi unice
pentru fiecare parametru de calcul şi anume, cele care se consideră că au
probabilitatea cea mai mare de apariţie. Pe baza acestor certitudini
relative se desfăşoară întergul proces decizional. Riscul într-o astfel de
analiză derivă din faptul că se neglijează posibilitatea apariţiei altor valori
a parametrilor în funcţie de conjunctura economico-socială.
Analiza în condiţii probabilistice, de incertitudine, vine să înlăture acest
neajuns, prin luarea în consideraţie a unei game de valori probabile pentru
fiecare parametru semnificativ. Problema, spinoasă în acest caz, este de

65
identifica corect parametrii semnificativi şi valorile lor probabile pe un
interval de variaţie bine delimitat. Odată stabilite valorile probabile li se
ataşează probabilitatea de apariţie, iar calculele în aceste condiţii au
calitatea suplimentară ca, avertizează factorii de decizie asupra unei
realităţi economice schimbate sau schimbătoare.
Evaluarea în condiţii de incertitudine are trei componente distincte:
analiză de punct critic, analiză de senzitivitate, analiză de probabilitate.
a) Analiză de senzitivitate are ca scop evidenţierea modificărilor pe
care le suferă criteriul sau criteriile de eficienţă adoptate (valoare
adaugată, profit net, rata de rentabilitate interna) ca urmare a modificărilor
conjuncturale suferite de unii parametrii cheie ai proiectului
Se recomandă ca analiza să se facă în raport cu acele variabile cruciale
pentru agentul economic declanşator cum ar fi: rata inflaţiei, rata de
schimb valutar, indicele preţurilor la materii prime, produse, s.a., durata de
execuţie,etc. Un proiect este riscant dacă se constată că eficienţa sa suferă
modificari semnificative în raport de modificarile previzionate la variabilele
luate în calcul. In această situaţie se fac recomandări de măsuri de
contracarare a efectelor negative.Vom face o trecere în revistă succintă a
unor astfel de măsuri:
Atenuarea incertitudinii, în cazul cheltuielilor de investiţii, este
posibilă prin corectarea fiecarui capitol de cheluieli cu o cota de
“neprevăzute”, care au ca destinaţie:
a) - rezerve pentru modificari fizice (modificarea cantităţilor de
resurse, apariţia de noi capitole de cheltuieli, etc),
b) - rezerve pentru modificări de preţuri care pot fi generate de;
- fluctuaţia relativă a preţurilor în perioada analizată,
- efectul inflaţiei
Existenţa acestor “neprevăzute” poate avea însa un efect
demobilizator în procesul de evaluare a costurilor proiectului de investiţii,
prin reducerea interesului specialiştilor în stabilirea exactă a mărimii
fiecărei categorii de costuri. De aceea se impune ca, pentru fiecare capitol,
să se dea explicaţii clare cu privire la destinaţie şi modul de calcul a
rezervei.
Pentru perioada de viaţă a proiectului, efectul inflaţiei poate fi luat în
calcul prin includerea unei cote estimate în rata de actualizare folosită la
calculele de eficienţă.
Daca proiectul aparţine unui domeniu dinamic, se pot prevedea, pe
durata sa de viaţă cheltuieli de înlocuire a unor componente tehnice, fapt
ce se va reflecta în proiecţia fluxului de trezorerie.
Deasemenea, se recomandă evaluarea valorii reziduale, ca venit în
ultimul an de viaţă a proiectului. Stabilirea ei trebuie să se facă în funcţie
de specificul fiecărei categorii de cheltuieli: echipamente de
lucru,clădiri,terenuri,ş.a.
b) Analiza de probabilitate studiază frecvenţa de apariţie a unui
fenomen perturbator şi impactul sau asupra eficienţei proiectului.
Cum abordam un astfel de studiu de eficienţă?. Specialiştii
recomandă o abordare integratoare în evaluare proiectului astfel ca, o

66
singură baza de date să servească atât analizei economice cât şi celei
financiare, cu mici corectii bineânţeles. Să vedem daca este posibil?
Parametrii cantitativi ai proiectului (cosumurile exprimate în unităţi
fizice; kwh, tone, metri cubi/patrati, ore-om, ore-maşina, productie
fizică,etc) sunt aceiaşi, indiferent de tipul analizei. Deci, preţurile, tarifele
cu care se va opera sunt cele care pot să facă diferenţierea între tipurile de
analiză. Aşa cum am arătat însă, preţurile pieţei, folosite în analiza
profitabilităţii comerciale, pot fi corectate relativ uşor pentru a fi folosite şi
în analiza profitabilităţii naţionale
Pentru profitabilitatea naţională, criteriul economic de baza este
“valoarea adaugată”, iar pentru profitabilitatea comercială “profitul net “al
agentului economic. Dar el se poate obţine prin eliminarea succesivă a
componentelor care nu ţin de natura profitului net sau care sunt
deductibile din acesta: salarii, taxe, impozite, chirii,ş.a.
Este posibil ca prin această traslatare, un proiect, atractiv din punct
de vedere economic să devină ineficient din punct de vedere financiar. Se
pune în discuţie însăşi existenţa sa sau, se propune susţinerea lui prin
subsidii guvernamentale.
Construirea bazei de date trebuie să ţină cont de numeroase
constrângeri. De aceea se poate utiliza un set de documente model,
eventual asistate pe calculator, a căror proiecţie să permită utilizarea lor
pe cele doua tipuri de analiză. O informaţie astfel ordonata poate rezista
rigorilor specifice unei evaluari profesioniste.
Prima întrebare pe care trebuie să şi-o pună agentul economic
declanşator se va referi la costul proiectului. Trebuie să se facă deosebire
între costul global al proiectului şi cele doua componente ale sale
specifice: cheltuieli de investiţii şi cheltuieli curente sau de exploatare.
Structurarea costului proiectului şi a celor două componente ale sale,
trebuie făcută astfel încât să servească scopurilor analizei. De exemplu;
tabloul cheltuielilor de investiţii trebuie să permită evidenţierea pe baza
criteriilor de structură importante pentru agentul economic astfel: sursa de
finanţare, destinaţia concretă, eşalonarea lor în timp pe durata de execuţie
proiectată. Cheluielile de exploatare trebuie sa fie eşalonate pe durata de
exploatare defalcate după; natură, destinaţie, legătură cu producţia, etc
Amortizarile (deprecierile) constituie capitol distinct cu un regim special de
cheltuieli, fiind evaluate separat concomitent cu estimarea valorii
reziduale.
Urmeaza apoi estimarea necesarului de forţă de munca structurată
pe criteriul legăturii cu activitatea de exploatare, pe nivel de calificare,etc.
Veniturile din exploatare ale proiectului sunt detaliate conform
nomenclatorului de productie, alte venituri, cu specificarea desfacerii: la
intern sau la export, incluzându-se şi subsidiile, valoarea reziduală,
venituri din alte operaţiuni. La evaluarea veniturilor se ţine cont de gradul
de încarcare a capacităţii proiectate, pe diferitele subperioade: rodaj,
atingere a parametrilor proiectaţi.
Datele astfel obţinute permit tragerea unor concluzii pertinente
asupra fezabilităţii proiectului. Urmează apoi un set de date care servesc la

67
fundamentarea surselor de finanţare a proiectului (structura capitalului si
obligatiile financiare).
Analiza financiară integrală şi analiza valorii adăugate sunt tablourile
finale care arată eficenţa proietului la nivel micro şi macro-economic
Un astfel de tablou este specific analizei economice punând în
evidenţă cash-flow-ul respeciv, venitul net actualizat (VNA) generat de
proiect şi calculat ca diferenţă între venitruile brute şi costurile proiectului.
Costurile de producţie se subînţelege că nu includ amortizarea, precum şi
obligaţiile faţă de stat, bănci. Deci cash flow-ul apare diferenţă între
veniturile brute şi contravaloarea bunurilor şi serviciilor prestate de terţi,
precum şi remunerarea forţei de munca, cuprinzând deci, elementele de
natura profitului, amortizarea, dobanzi, dividende, taxe impozite, câştiguri
reinvestite, producţia pentru consumul propriu al proprietarului.
Deducem deci că, fluxul net de trezorerie (cash flow-ul) nu este
identic cu rezultatul contabil deoarece include amortismentele.Trebuie sa
fie privit ca un surplus monetar generat de proiect şi care trebuie să fie
pozitiv şi cât mai mare. Pe practicieni mai puţin îi interesează conţinutul
său economic şi mai mult metodologia sa de calcul.

4.5. Particularități în evaluarea proiectelor de investiții


publice

Proiectele publice sunt instrumente de punere în practică a


strategiei adminstrației, autorităților publice folsind resurse investiționale
pe o perioadă limitată într-o strictă localizare la nivel național sau local.
Expresia concretă a procesului de realizare/transpunere în practică a
proiectelor de investiții publice și a rezultatele lor este cunoscută în
practica investițională sub denumirea de lucrări publice.
Suportul financiar al realizării proiectelor publice are denumirea
generică de investiții publice ce pot fi definite astfel “consum/cheltuieli
de resurse investiționale cu scopul creării cadrului normal de desfășurare a
serviciilor destinate membrilor unei colectivității teritoriale” .
Trăsătura specifică de bază a investițiilor publice, vis a vis de cele din
sectorul privat, constă în faptul că; atribuțiile și competențele actorilor
programelor de investiții, la nivel de administrație publică centrală sau
locală se stabilesc prin Legea Finanțelor Publice, astfel că; Guvernul,
Ministerul Finanțelor Publice, ordonatorii de credite au sarcini specifice în
gestiunea Bugetului. Ordonatorii principali de credite (conducătorii
autorităților publice,ai organelor de specialitate ale administrației publice
centrale precum și cei ai unor instituții publice autonome au competențe
de aprobare a proiectelor de investiții, bine definite între anumite limite
valorice (18 – 130 mild lei), și de monitorizare a acestor programe, pentru
care vor transmite rapoarte de monitorizare periodice la Ministerul
Finanțelor Publice
Proiectelor de investiții publice (PIP) constituie apanajul autoritătilor
publice locale sau centrale și se inițiază cu scopul de a satisface nevoile

68
sociale de echipare și/sau amenajare teritorială sau de dotare edilitară a
localităților.
Spre deosebire de investițiile făcute în sectorul privat proiectele de
investiții în sectorul public au următoarele trăsături particulare:
1) - Evaluarea fiecărui “PIP” trebuie făcută în contextul general al
concepției de amenajare teritorială și/sau modernizarea a serviciilor
publice la nivel național sau local. Strategia de amenajare șI dezvoltare a
comunitătilor teritoriale este de regulă un program integrat al autorităților
publice cunoscut sub formă de schită de dezvoltare și amenajare urbană
(SDAU) sau plan de urbanism general (PUG). Orice “PIP” trebuie să fie o
formă de manifestare concretă a strategiei oricărei primării în competiția
concurențială urbană în care se află localitățile. In esență analiza
concurențială trebuie să se înscrie pe trei axe:
- Analiză în termeni de competiție respectiv identificarea
concurenților și a domeniilor de rivalitate,
- Analiză în termeni de competitivitate respectiv; evluarea
avantajelor și
slăbiciunilor în fața provocărilor de mediu,
- Analiza în termeni de poziționare care permite delimitarea
caracteristicilor distinctive, ce vor trebui promovate prioritar în
cadrul proiectelor orașului.

2) Spre deosebire de proiectele din sectorul privat, PIP evoluează


într-un sector relațional deschis și mult mai complex care implică o
structură de concepție tridimensională pe trei paliere; proiect ca ambiție
globală cu orientare predominant economică – proiectul orașului “stricto
sensu” , proiect de amenajare a spațiului sub definirea de proiect urban, și
concretizare a proiectului urban în sarcini prioritare ale edililor localității,
sub forma de proiecte de servicii publice
3) - La fundamentarea socio-economică a PIP se vor avea în vedere,
nu numai efectelor directe și imediate, ci și efectele propagate și de
perspectivă care se manifestă mai mult sau mai puțin difuz în viața
colectivității care se manifestă la nivelul individului sau colectivității prin
modificare nivelului de instruire/școlarizare, stare de sănătate, confort,
nivelul veniturilor, rata șomajului, etc. Se va pune deci accent pe
rezultatele analizei economice, bazate pe studii impact socio-economic șI
de mediu în sânul colectivității. Astfel de efecte sunt însă mai greu de
identificat șI de cuantificat numeric.

4) - Analiza și sistemul de criterii ce stau la baza finalității evaluarii


unui proiect PIP au caracter aparte, fiind necesare personalizarea lor la
nivel de proiect sau colectivitate datorită diversității geografice și de
domenii de interes public, de la proiecte complexe cu caracter industrial
(centrale termo-electrice, instalații de tretere a deșeurilor, sisteme de
transport, etc) la proiecte cu caracter cultural, educațional, de sănătate,
etc. Datorită diversității gamei de servicii publice la nivel de colectivitate
teritorială pentru a realiza o analiză logică șI completă specialiști susțin

69
ideia elaborării unei concepții metodologice de evaluare unitare dar care să
permită particularizări pe domenii importante de lucrări publice.
Având în vedere câmpul de aplicație al serviciilor publice la nivelul
colectivitătilor umane, putem face următoarea grupare a proiectelor de
investiții publice:
- proiecte cu caracater industrial – de mare complexitate tehnică șI
tehnologică (centrale electrice șI termoeletrice, stații de tratare șI
distribuție a apei potabile, instalații de tratare șI prelucrare a deșeurilor,
etc)
- proiecte de infrastructură în transporturi și comunicații urbană sau
interurbană (metrou, străzi, autostrăzi, stații de sosire-plecare (gări,
aerogări, autogări), sisteme de transport urban, magistrale de
telecomunicații, transport energie, etc)
- amenajări urbane, instalații cu caracter edilitar, servicii publice,
- proiecte în domeniul apărării șI siguranței
- proiecte de investiții cu caracter cultural, administrativ, de
învățământ, cult, sănătate, sportiv, petrecerea a timpului liber, etc.

5) – Specificul șI diversitatea domeniilor de servicii publice, modul


cum se manifestă în viata colectivității ne permit să realizăm o structurare
a PIP după modul cum își finanțează costurile de investiții și operare:
- Proiecte care se autofinanțează integral adică, efortul investițional
este recuperat integral pe durata ciclului de viață al acestora, iar
exploatarea lor se face pe baza principiilor de autonomie gestionară. Este
cazul proiectelor pentru servicii comerț, hoteliere, prestări de servicii
casnice pentru populație, instalațiilor de infrastructură pentru utilități: apă,
combustibili, electricitate, termoficare, comunicații (radio,telefonie,
televiziune), comerț, industria hotelieră, prestrăi servicii,
- Proiecte de investiții care, deși pe durata lor de viață obțin anumite
venituri, ele trabuie susținute financiar deoarece aceste venituri nu
acoperă integral costurile (investiții șI exploatare). Este cazul unor
obiective cu caracter sportiv, de cultură (săli de expoziții, teatre,
cinematografe) sau construcții cu caracter administrativ.
- Proiecte care prin natura domeniului și/sau destinației nu generează
venituri prin exploatarea sa. Este cazul majorității obiectivelor de
învățământ, sănătate, ordine și siguranță națională, de protecție socială a
unor categorii defavorizate, ș.a.
Este extrem de important pentru cei interesațI în realizarea
proiectului pentru că în cazul proiectelor din categoria a doua și mai ales a
treia analiza eficienței economice trece pe planul secund în raport cu
evaluarea pe baza de criterii sociale șI de mediu, sau există șI opinii care
susțin că poate să lipsească. Consider că este o viziune simplistă asupra
concepției metodologice de evaluare a PIP excluderea criteriilor economice.
Un sistem de criterii complet șI complex, pe baza căruia se construiește
concepția metodologică de evaluare, nu trebuie să fie lipsit de componenta
economică. Numai că, indicatorii criteriu luați în considerare pot fi alții în

70
cazul proiectelor care produc venituri insuficiente sau nule, în loc de criterii
de profitabilitate se pot avea în vedere criterii de costuri, ș.a.

6) Proiectele de investiții publice se deosebesc de cele din sectorul


comercial șI după sursele de finanțare care pot fi:
- Alocații bugetare de la bugetul central sau de la bugetele locale,
- DisponibilitățI din fondurile de dezvoltare ale agenților economici
prestatori de servicii; regii autonome, societăti comerciale locale.
- Alte fonduri disponibile la nivelul colectivităților locale,
organizațiilor filantropice sau umanitare autohtone sau străine,
- Sponsorizări de la persoane publice sau fizice autohtone sau
străine,
- Imprumuturi pe piața financiară internă sau externă
- Accesarea de fonduri prin proiecte agreate în programele de
preaderare ale Uniunii Europene, șI alte programe speciale tip
USAID sau Banca Mondială
Această structurare este importantă deoarece la elaboraarea
studiilor de
fezabilitate trebuie să se țină seama de exigențele specifice fiecărui tip de
finanțare

7) – Dacă la evaluarea proiectelor comerciale din sectorul privat


obiectivul
funadamental, la care se raportează existența și succesul lor, este
“profitul”, în cazul proiectelor publice ne vom afla în fața unor obiective
multiple de ordin economic, social, ecologic, etc dar șI unei diveritățI
culturale. Această specificitate necesită din partea specialiștilor ca într-o
fază preliminară a evaluării să se stabilească țintele strategice care
fundamentaeză sistemul de obiective. In cadrul acestui sistem se definește
obiectivul principal unic ce trebuie atins, care trebuie să fie, și a
subobiectivelor structurate pe o anumită scală a importanței.

REALIZARI REZULTAT OBIECTIV SPECIFIC Obiectiv


general

Creșterea
Reabilitarea gradului de Venituri suplimentare din
sistemului de creșterea cantității de apă Dezvoltare
satisfacere a economică și
alimentare cu consumatorilor livrată
apă a socială a localității
casnici și/sau
localității industriali

CUANTIFICĂRI PRIN INDICATORI NUMERICI VERIFICABILI

C O N S T R Â N G E R I SI R I S C U R I
Astfel, putem avea un obiectiv general (la nivel de program)
obiective intermediare și obiective specifice pe proiect. Bunăstarea socială
a oamenilor poste fi considerat obiectivul primordial oricărui serviciu public

71
dar ea presupune optimizarea simultană a mai multor variabile Spre
exemplificare în schema de mai sus dăm mai jos o aplicație privind o
posibilă ierarhizare obiectivelor unui proiect de reabilitare aunui sistem de
alimentare cu apă a unei localităti

8) – Exceptând unele proiecte de servicii cu caracter industrial,


proiectele din sectorul public au un grad de complexitate tehnică redus și
implicit solicită un effort investițional mai redus în raport cu proiectele de
investiții din sectorul privat de bunuri.
Orice proiect ce vizează un obiectiv industrial se caracterizează prin
complexitate tehnică și implicit investiție ridicată din care, cea mai mare
parte este alocată pentreu echipamente și instalații tehnologice Cercetarea
pune la dispoziția întreprinzătorilor soluții alternative din punct de vedere
tehnologic sau tehnic-constructiv, dintre care, pe baza concluziilor studiilor
de fundamentare, se va alege, soluția cea mai adecvată ce corespunde
condițiilor concrete din teren precum și exigențelor actorilor implicați în
proiect (acționari, finanțatori, etc). Profitul fiind obiectivul general pentru
oricare agent economic privat, analiza financiară (profitabilitatea
comercială) are rolul prinicpal în studiile de fundamentare a deciziei de
investiții
In schimb un proiect de din domeniul educației, sănătății, culturii, etc
necesită un efort investițional mai scăzut, accentul în fundamentarea sa se
va pune pe rezolvarea problemelor de ordin social, ambiental și de mediu.
Evaluarea proiectului se va baza analiza economică identificându-se și
cuantificându-se estimativ beneficiile economice la nivel de localitate, zonă
sau de economie națională generate de creșterea nivelului de școlarizare,
al calității asistenței medicale, al calității actului cultural, etc.
Se naștc în mod firesc întrebările; pentru agentul economic din
sectorul privat al producției de bunuri prezintă interes analiza economică a
proiectului? Dar pentru un proiect public este nevoie să se realizeze o
analiză financiară chiar mai redusă?
In primul rând, apreciem că proiectele de investiții publice trebuie să
aibă cea mai solidă șI completă fundamentare, pentru că este vorba de
“banul public”. Cetățèanul contribuie la formaarea fondurilor publice,
suportând impozite, taxe, etc dar trebuie să fie informat corect asupra
modului de cheltuire, a utilității și eficienței destinațiilor spre care se
îndreaptă aceste fonduri. In acest context apreciem că nu este lipsit de
importanță să se facă și o analiză financiară asupra proiectelor de investiții
în serviciile publice comerciale șI noncomerciale. Acest tip de analiză este
mai subtilă rafinând informația la nivel de actor, promotor sau beneficiar
de proiect, permițându-le să cunoască prețul real plătit pentru a rezolva o
problemă de amenajare teritorială sau a satisface o nevoie a oamenilor. Si
în al doilea rând gradul ridicat de detaliere a informațiilor economice
redue riscul evaluărilor eronate, oferind managerilor o informație mai
completă despre proiect.
Referitor la poziția agentului economic privat suntem de părere că el
este suveran dacă este vorba de capitalul său. Dar dacă are pretenția la a

72
obține din partea autorităților publice faciltăti și oportunitățI de natură
fiscală, finaciară, juridică, etc trebui să le privescă ca investiții induse pe
care colectivitatea le face în proiectul său și ca atare va trebui să
evidențieze eficiența și utilitatea acestuia pentru societate. Subliniem încă
odată că, orice facilitate pe care autoritatea publică locală sau centrală o
face agentului economic privat trebuie tratată ca o contribuție implicită la
realizarea și succesul afacerilor acestuia. Tot la fel trebuie privite și lucrările
publice de dotări edilitare și infrastructură de care beneficiază firmele
private aflate în zona economică a localitătilor. Deasemenea este relevant
acest aspect la proiectele care se fac pentru accesderea la sursele de
finanțare ale diferitelor programe de preaderare ințiate de Uniunea
Europeană sau alte organisme financiare specializate în care statul apare
adesea ca garant sau cofinanțator.

9) Sinergia* proiectelor de investiții publice este o realitate de multe


ori ignorată, deși este un mecanism important care asigură realizarea
obiectivelor propuse în cadrul programelor de amenajare și/sau dezvoltare
teritorială, inițiate de autorități sau de organisme internaționale abilitate
De altfel sinergia, datorită efectelor sale multiplicatoare benefice, tinde să
devină disciplină de studiu datorită, nu numai în domeniul aplicațiilor
medicale, ci și la nivelul altor sistemelor tehnico-economice, inclusiv în
sectorul public.
Efectul sinergetic la nivelul colectivităților umane al
proiectelor/acțiunilor publice poate fi definit ca “rezultatul conjugat al
acestora cu efecte superioare și chiar diferite față de cele pe care le
produc sau le-ar produce fiecare dintre acestea luate izolat”.
De regulă, când vorbim de efectul sinergetic ne gândim la
impacturile pozitive induse la nivel de program sau zonal, conform
principiului “bulgărele de zăpadă”, și generate de atingerea unui “prag”,
unei mase critice, în alocarea și repartizare optimă a resurselor. Pornind de
la principiul că orice proiect este concomitent “cosumator de resurse și
generator de efecte” chiar și intuitiv realizăm prin paleta largă de efecte
obținute este posibilă și o sinergie negativă, adică efectele pot contrarii
dorințelor și nevoilor promotorilor șI beneficiarilor proiectului.
Studierea efectelor sinergetice ale proiectelor de investiții publice
este necesară în primul rând, datorită efectelor, de cele mai multe ori
benefice la nivelul colectivităților umane, datorită modului specific de
manifestare șI nu în ultimul rând pentru a identifica acele impacturi
negative asupra mediului și care trebuie atenuate sau eliminate

Cunoașterea specifictății proiectelor din sectorul public este o


condiție a calității procesului de fundamentare oportunității, fezabilității și
eficienței acestora. Metodologia de elaborare a documentelor de

*
“ “ “asocierea mai multor organe, țesuturi pentru îndeplinirea acelorași funcțiuni”. Dicționar
explicativ
al limbii române, pag. 865

73
fundamentare (studii de oportunitate, de fezabilitate) trebuie aibă la bază
o concepție unitară care să țină cont de particularitățile sectorului public
dar și de cele ale domeniului de aplicație a lucrărilor publice; energie, apă,
amenajare urbană, etc.
Deasemenea, metodologia trebuie să satisfacă șI alte exigente ce
privesc următoarele aspecte caracteristice:
- Condițiile specifice sectorului public românesc privind organizarea
spațiului, a localităților, cutume, elemente de istorie, cultură,
peisaj,etc.
- Specificul fiecărui domeniu de aplicație care determină
diversitatea lucrărilor publice,
- Compatibilitate cu legislația românească șI exigențele instituțiilor
Uniunii Europene,
- Compatibilitatea între documentele de fundamentare care
constituie fluxul informațional al procesului investițional,
- Să satisfacă cele trei funcții ale studului de fezabilitate:
- evaluarea oportunității, utilității și acceptabilității economice și
sociale,
- evaluarea fezabilității tehnice și economico-sociale,
- elaborarea strategiei de implementare și exploatare a proiectului
- Conținul studiilor de fezabilitate pentru proiectele publice respectă
conținutul cadru și metodologia generală de elaborare a acestor
documente astfel că nu vor lipsi elementele de analiză a mediului
economic și social, a pieței serviciilor șI evoluția acestora pe durata ciclului
de viață proprie fircărui proiect. Se va solicita instituțiilor abilitate studii
suport de amplasament, de mediu, de alocaare și/sau optimizare a folosirii
resurselor, o temeninică analiză a fezabilității tehnice șI financiaare a
proiectului. Si nu în ultimul rând se va fundamenta eficiența proiectului, în
special prin prisma intereselor colectivitățiii și a efectelor de impact în plan
social, ecologic, etc.

4.5.. Indicatori de eficiență economică a proiectelor de


investitii

1. Fluxul de trezorerie – surplusul monetar din exploatarea


proiectului (cash flow-ul proiectului) oferă cea mai pertinentă informaţie
asupra solvabilităţii acestuia.
Cash flow-ul proiectului nu este, propriu-zis un indicator de eficiență
ci este un instrument de relevare a evoluției în timp a stării economico-
financiare a unui proiect/afacere, reprezentând “soldul fluxurilor de
trezorerie generate de un proiect de investiţii la sfârşitul unei perioade”. In
analiză trebuie să se facă diferenţă între:
- flux de trezorerie brut (cash flow brut) - înainte de impozitarea
profitului, se obţine scăzând din cifra de afaceri costurile de producţie

74
(cheltuieli fixe şi variabile). El este aproximativ egal cu excedentul brut din
exploatare (EBE) şi este un surplus monetar brut
- flux net de trezorerie (csh flow net) obţinut scăzând din fluxul de
trezorerie brut impozitul pe profit. Calcularea fluxului net de trezorerie al
unui proiect este exemplificată în tabelul 5.7.19), cu succinte precizări
privind conţinutul şi modul specific de calcul al fiecărei coloane:
Coloana 1 Investiţia cuprinde suma totală a investiţiei inclusiv
nevoia de fond de rulment (estimată la 5% din cifra de
afaceri)corespunzătoare fiecăruia an de exploatare pentru care se prevede
o cifră de afaceri superioară anului anterior. Astfel, în primul an de
exploatare (an 3) nevoia de fond de rulment este ; 21 x 0.05 = 1,05, în
anul al doilea (35-21)x 0,05 = 0,7,ş.a.
In cazul cheltuielilor de investiţie mobilizate la un moment dat
(proiect la cheie sau achiziţie de echipament ce nu necesită întârzieri de
montaj) suma investiţiei se trece la momentul zero (0) urmând apoi
derularea anilor de exploatare.
Coloana 2 Recuperări se trec sumele recuperate din fondul de
rulment ca urmării a declinului afacerilor.De exemplu, în anul 4 de
exploatare (44-55) x 0,05 = 0,55, iar în anul 5 de exploatare avem (30-
44) x 0,05 = 0,70,etc

tabelul 7.
BILANT EXPLOATARE H.EXPL. Flux
net de
Anii Investiţie Recuperări Cheltuieli Amortizare Venituri Imp. pe profit
trezorerie
0 1 2 3 4 5 6 = [5 – (3+4)]x p 7=(2+5)-
(1+3+6)
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
1. 10 - - - - - -10,0
2. 14 - - - - - -14,0
3. 1,05 - 14 4 21 1,5 + 4,45
4 0,70 - 23 4 35 4,0 + 7,0
5 1,0 - 37 4 55 7,0 +10,0
6 - 0,55 29 4 44 5,5 +10,05
7 - 0,7 20 4 30 3,0 + 7,70
8 - 0,5 14 4 20 1,0 + 5,50
8 - 1,0 - - - - 1,0
Surplus monetar + 22,0

Coloana 3 Costuri de exploatare suma costurilor variabile


(cheltuieli de activitate ) şi a costurilor fixe (cheltuieli de structură)
Coloana 4 Amortismente se iau în calcul numai la stabilirea bazei
impozabile pentru calculul impozitului pe profit,
Coloana 5 Veniturile reprezintă cifra de afaceri diminuată cu
eventualele pierderi

19)
Margerin Jaques,Ausset Gerard - Investissement et financement . Collection Pedagogique Multimedia, ESA –Universite Grenoble II

75
2. Valoarea adăugată (VA) exprimă valoarea nou creată în
intreprindere,într-un exerciţiu financiar sau altfel spus, bogăţia creată de
activitaea firmei. Variaţia sa faţă de o perioadă trecută va da rata de
creştere a firmei, care are o influienţă amelioratiovă asupra ratei, de
rentabilitate financiară .
Iva = (VAn - VAn-1) / VAn-1

Este un indicator economic cu ajutorul căruia se poate caracteriza


,atât productivitatea globală a muncii cât şi gradul de integrare a
activităţii firmei.Dacă în activitatea sa firma face în mare măsură apel la
terţi (nu numai materii prime,utilităti ci şi subansamble,componente)
atunci gradul de integrare este scăzut. In literatura de specialitate calculul
valorii adăugate se face într-o dublă abordare20) :
Sensul restrâns (approche soustractive) conform căruia;
VA = Q + Mc - Ct
unde: Q - veniturile proiectului (producţia exerciţiului21) care cuprinde
veniturile din valorificarea producţiei, variaţia stocurilor de produse,
producţia de imobilizări,etc.
Mc - marja comercială – diferenţă dintre veniturile din vânzarea de
mărfuri şi costul mărfurilor vândute,
Ct - Contravaloarea materialelor,utilităţilor,serviciilor primite de la
terţi,
Valoarea adăugată brută este formată deci, din elemente de natura
profitului, salarii şi alte cheltuieli asimilate,amortizarea. Dacă din aceasta
se scade amortizarea aferentă exerciţiului se obţine valoarea adăugată
netă. Calculată în acest mod,dacă V.A. este scăzută înseamnă că:
produsele sunt valorificate cu pierdere sau, se fac achiziţii de prisos sau
prea scumpe ,intreprinderea fiind prinsă în jocul de interese al furnizorilor.
O valoare adăugată ridicată însemnă o corectă viziune asupra corelaţiei
între politica de fabricaţie cea de achiziţie şi cea de vânzare.
Sensul mai larg (approche additive) înseamnă, cumularea contribuţiei
fiecărui factor
la crearea bogăţiei intreprinderii, exprimată prin elementele de remunerare
a lor:
- munca - cheltuieli salariale şi altele
asimilate,
- capitalul economic (imobilizări) - amortismente, provizioane,
rezerve,
“ financiar propriu - dividende,
“ “ străin - cheltuieli financiare,
- statul - impozite şi taxe
Ponderea acestor elemente de structură a valorii adăugate oferă
informaţii interesante asupra activităţii firmei. Astfel o pondere mică a
cheltuielior de personal înseamnă că se foloseşte o tehnologi
automatizată/mecanizată de lucru şi invers.
20)
* * * - Memento comptable, 1991.Edition Lefebvre,Paris,1990,2767
21)
Ristea Mihai Contabilitatea societăţilor comerciale ,vol I. Editor CECCAR,Bucureşti,1995

76
Cu ajutorul valorii adăugate se poate caracteriza atât productivitatea
muncii salariaţilor cât şi randamentul investiţiilor sau a instalaţiilor de
lucru. Acest indicator face legătura cea mai plauzibilă între nivelele micro
şi macroeconomic.

3. Raportul “venituri – costuri” este raportul aritmetic dintre


veniturile brute (Qact) şi costurile totale (CTA) pe durata ciclului de viaţă al
proiectului ambele actualizate la o anumită rată de actualizare (a);

Q mo act
Rv/c = > 1 sau; R c/v = CTA
Qact
<1
CTA
Este un criteriu rezonabil de tip “trece/nu trece” cu condiţia ca rata
de actualizare să aibă o mărime rezonabilă în raport cu rata internă de
rentabilitate şi costul capitalului. De aici deducem că alegerea numai după
acest criteriu este discutabilă deoarece nivelul său depinde de mărimea
ratei de actualizare
4. Venit net actualizat (VNA) este excedentul cumulat actualizat
a fluxului net de trezorerie / cash flow net (FNT/CF) pe durata de viaţă a
proiectului.
n
1
VNA = ∑ CFh sau:
h =1 (1 + a ) h

De d
1 1
VNA = ∑ FNTE h d +h
− ∑ Ih
h =1 (1 + a) h =1 (1 + a ) h
în care: FNTEh – fluxul anual net de trezorerie.

Deseori, în lucrările de specialitate găsim denumirea sa prescurtată


din literartura anglo-saxonă “NPV – net present value”
Determinarea venitului net actualizat se bazează pe cash flow-ul
proiectului făcându-se suma algebrică a următorelor mărimi valorice
actualizate:
- investiţia iniţială şi eventual cheltuielile ulterioare cu caracter de
investiţie,
- fluxul net de trezorerie aferent exploatării,
- valoarea reziduală a investiţiei.
Un proiect este rentabil dacă VNA > 0 ceea ce însemnă un surplus
monetar pozitiv pentru agentul economic investitor. Venitul net actualizat
este un criteriu de respingere, în sensul că orice proiect pentru care VNA <
0 se respinge, dar şi de selecţie în sensul că, la o analiză comparativă a
două proiecte sau variante de proiect se reţine acel proiect/variantă pentru
care VNA este maxim. Deşi se elimină dilema brut-net de la indicatorul
precedent totuşi, nici acest indicator nu este relevant în cazul analizelor
comparative deoarece, proiectele se pot diferenţia din mai multe puncte de
vedere cum ar fi; valoarea investiţiei iniţiale, durata de viaţă,etc.

77
Exemplificarea determinării venitului net actualizat o vom face reluând datele de
la pag
Anul 1 2 3 4 5 6 7 8 Vr VNA
Cash flow net -10 -14 4,45 7,0 10 10,05 7,7 5,5 1
Fact.de actualiz. 0.87 0.756 0.658 0.572 0.497 0.432 0.376 0.327 -
(1+a)-h a= 15%
Cash flow act. -8,7 -10,58 2,93 4,0 4,97 4,34 2,9 2,13 +1,99

5. Indicele de rentabilitate (Ir) suplineşte această limită a


indicatorului de mai sus,calculându-se ca raport între fluxul net de
trezorerie actualizat din exploatare plus valoarea reziduală actualizată şi
investiţia actualizată, ceea ce în exemplul dat înseamnă:
Ir = 21,27 : 19,28 = 1,103
Trebuie să atragem atenţia că în multe lucrări se spune că raportarea
se va face la investiţia iniţială, ceea ce poate conduce la ideia greşită că
investiţia nu trebuie actualizată. In realitate autorii străini care fac
recomandarea respectivă se referă la evaluarea unor proiecte “la cheie”
sau de tip “punct intrare”.
6. Rata internă de rentabilitate (Rir) este acea rată de
actualizare la care venitul net actualizat al proiectului este egal cu zero
respectiv, veniturile actualizate ale proiectului sunt egale cu cheltuielile
sale actualizate (investiţii + exploatare). Inseamnă că VNA al unui proiect
evoluează descrescător în raport cu mărimea ratei de actualizare –
principiu ce stă la baza algoritmului de calcul a ratei interne de
rentabilitate.
Calculul se desfăşoară prin tatonare pentru a găsi acele rate de
actualizare (minime şi maxime) pentru care VNA este pozitiv respectiv
negativ.
Se porneşte cu o rata de actualizare aleasă arbitrar şi se calculează
VNA. Dacă acesta este pozitiv (VNA+) înseamnă că rata de actualizare
aleasă este “amin” . Se alege o nouă rata de actualizare mai mare (a>amin)
cu ajutorul căreiea se calculează iarăşi VNA. Acum însă pot să apară două
situaţii:
- VNA este pozitiv şi în acest caz se ignoră prima evaluare
considerându-se ultima rata de actualizare ca “amin” şi se trece la o nouă
evaluare a VNA cu o rata superioară acesteia. Se procedează astfel până
când se obţine situaţia următoare:
- VNA este negativ, caz în care rata de actualizare folosită se consideră
a fi ”amax. şi vom calcula o nouă valoare a VNA cu o rată de actualizare
inferioară (în limita a cinci puncte procentuale). In ambele cazuri urmărim
să obţinem două valori ale venitului net actualizat astfel:
pentru amin - venit net actualizat pozitiv (VNA+),
pentru amax - venit net actualizat negativ (VNA-)
Cu ajutorul acestora, prin interpolare liniară aflăm rata internă de
rentabilitate (Rir), folosind formula:
VNA +
Rir = amin + (amax – amin)
VNA + + VNA −

78
Vom exemplifica cu datele folosit anterior la pagina 141.
Anul 1 2 3 4 5 6 7 8 VNA

Cash flow -10 -14 4,45 7 10 10,05 7,7 6,5


Factor de act.(a=15%) 0.87 0.756 0,657 0,572 0,497 0,432 0,376 0,327
VNA (a= 15%) -8,7 -10,58 2,92 4,0 4,97 4,34 2,9 2,13 +1,99
Factor de act.(a=20%) 0,83 0,694 0,579 0,482 0,402 0,335 0,279 0,233
VNA (a=20%) -8,3 -9,72 2,58 3,37 4,02 3,37 2,15 1,51 - 1,02

Rir = 15% +(20%-15%) 1,99/3,01 = 15% +5% x 0,661= 18,3%

Grafic, rezolvarea se face astfel:

VNA
-

0 . . . amin . Rir amax


15% 18,3% 20%

-
fig.6.7.

Rata internă de rentabilitate este costul maxim al capitalului pe care-


l suportă proiectul. Este un criteriu de respingere, în sensul că orice proiect
care are “Rir” inferioară costului capitalului, dobânzilor de pe piaţa
capitalurilor, sau orice rata prestabilită de decident va fi respins, dar şi de
selecţie conform căruia dintre două proiecte concurente se va alege cel
care are rata cea mai mare
Rata internă de rentabilitate este un indicator sinteză a parametrilor
economici ai proiectului, este unică pentru fiecare proiect în parte. Reflectă
cel mai fidel capacitate internă a unui proiect de a valorifica sumele
investite şi ca atare poate fi luată drept nivel maxim al dobânzii pe care o
poate accepta proiectul Cu alte cuvinte este privită ca nivelul maxim al
costul capitalului pe care proiectul îl poate suporta.De aceea, dacă în
calculele de actualizare se impune o rata de actualizare a parametrilor
economici (normă internă de eficienţă) superioară ratei interne de
rentabilitate proprie proiectului se va constata că proiectul este ineficient,
chiar dacă indicatorii atemporari (statici) reflectă o situaţie contrarie.
Ieşirea din impas se face prin replierea la o rata de actualizare inferioară
Rir-ului.
Criticile aduse acestui indicator se referă la următoarele:
- Algoritmul de calcul este prea complicat şi conduce la rezultate
aproximative. Intr-adevăr interpolarea liniară dă o eroare deoarece se
pleacă de la premisa că venitul net actualizat evoluează liniar în raport cu
modificarea ratei de actualizare, când în realitate el evoluează după o
curbă concavă. Această eroare poate fi diminuată până la anulare dacă se

79
lucrează cu intervale mici pentru rata de actualizare ( de aceea se
recomandă un interval de cinci puncte procentuale între amin şi amax).
Eroarea dispare de regulă prin rotunjire la valoarea întreagă cea mai
apropiată.\
- Favorizează, într-o analiză comparativă, proiecte de mai mică anvergură
fată
de proiecte mai complexe dar cu o rentabilitate mai scăzută. Este normal
dar asta se înscrie în logica selecţiei, pentru că procedând altfel ar
însemna, în ultimă instanţa, eliminarea criteriului de rentabilitate
economică. Apreciem că în cazul unei analiza comparative între variante
de proiect sau în cazul comparării unui proiect de mai mică anvergură cu
unul mai complex, se poate apela la rata de rentabilitate a investiţiei
suplimentare pe baza diferenţelor de flux de numerar.
- Implică ideia falsă că, veniturile proiectului vor fi reinvestite la
această rata de rentabilitate. Rata internă de rentabilitate a proiectului
este rata de rentabilitate a capitalului imobilizat pe perioada cât este
imobilizat în cadrul proiectului. Beneficiile obţinute pot fi reinvestite (sau
consumate) la orice altă rată doreşte proprietarul lor făra nici o legătură
sau să afecteze în vre-un fel rata internă de rentabilitate a proiectului.
- Posibilitatea ca un proiect să aibă mai multe rate interne de
rentabilitate – mai multe rate de actualizare pentru care venitul net
actualizat să fie nul. O atare situaţie este posibilă din punct de vedere
matematic dacă după un şi de valori pozitive, destul de mare pentru ca
valoarea alor actuală sa fie pozitivă, să fie urmat de un şir de valori
negative care va conduce la schimbarea semnului valorii actuale. In
practica economică, pe durata de viaţă economică a unui proiect, apariţia
unor fluxuri de numerar negative are mai multe cauze:
- specificul procesului de producţie/exploatare – reluarea ciclului de
replantare în cadrul unor ferme agricole, investiţii de menţinere a
capacităţii de extracţie a sondelor prin injecţie de apă sau alte soluţii,
- apariţia unor fluxuri de numerar negative spre sfârşitul duratei de viată
utilă, datorită unor factori interni sau exteriori proiectului sau aprecieri
eronate asupra evoluţiei unor parametrii economici.
Exemplu: O firmă din industria petrolului are o ofertă de a lua în concesiune un
câmp de sonde cu condiţia ca, după epuizarea rezervelor primare să se facă injecţie de
apa pentru a face posibilă recuperarea secundară a ţiteiului
Pentru aceasta, firma va fi remunerată cu o cotă fixă de 20% din valoarea petrolului
extras. Estimările sale conduc la următoarea situaţie: In primii cinci ani de exploatare a
resurselor primare va obţine un venit de 50 mil.lei/an. In anul al şaselea va trebui să
investească 750 mil. lei în acţiunea de injectare a apei, după care va obţine 95 mil lei/an
pe următoarea perioadă de 10 ani
Anul flux de a = 20% VNA a=23% VNA a = 25% VNA a= 28% VNA
numerar (20%) (23%) (25%) (28%)
1 – 4 + 50 2,589 + 129,45 2,448 +122,4 2,362 +118,1 2,241 +112,05
5 - 700 0,402 - 281,4 0,355 - 248,5 0,328 - 229,6 0,291 -203,7
6 – 15 + 95 1,684 + 159,98 1,35 +128,25 1,17 +111,15 0,951 +90,35
Total + 450 x + 8,03 x + 2,15 x - 0,35 -1,3
RIR1 = 23% + 2%(2,15 : 2,5) = 24,72%

80
Căutăm cea de-a doua rată internă de rentabilitate a proiectului

A= 30% VNA a= 33% VNA a= 35% VNA a = 40% VNA a = 45% VNA
(30%) (33%) (35%) (40%) (45%)
2,166 +108,3 2,062 +103,1 1,997 +99,85 1,849 + 92,45 1,72 + 86,95
0,269 - 188,3 0,24 -168,0 0,223 -156,1 0,186 -130,2 0,156 -109,2
0,832 + 79,04 0,686 +65,17 0,605 + 57,48 0,449 + 42,65 0,338 + 32,11
x - 0,96 x +0,27 x +1,23 x +4,9 x + 8,86

RIR2 = 30% + 3% (-0,96 : 1,23) = 30% +3% x 0,78 = 32,34%

Pe baza datelor calculate mai sus vom reprezenta grafic evoluţia


venitului net actualizat în raport cu miodificarea ratei de actualizare

-VNA
------------- RIR = 24,72% RIR = 32,34%
-
23% 25% 28% 30% 33% 35%
---------------------------
-------------------------------------------

fig.6.8.

In cazul procesului de selecţie de variante tehnologice sau


constructive se calculează rata de actualizare de intersecţie (rai). Este
un criteriu de selecţie relevant în cazul unor proiecte din sectoare în care
este dificil de estimat venitul net pe variante (de exemplu în energetică)
sau în cazul comparaţiei între variante care prezintă diferenţe
semnificative între cheltuielile de investiţii, respectiv cele de exploatare.
Rata de actualizare de intersecţie (Rai) este acea rată de actualizare
pentru care două variante de proiect au aceiaşi valoare a costurilor totale
actualizate. Cu alte cuvinte fluxul diferenţelor dintre costurile celor două
variante este zero. Formula de calcul este:
∆CTA( amin )
Rai = amin + (amax – amin)
∆CTA(amin ) + ∆CTA(amax )
Grafic rata de actualizare de intersecție se prezintă în fig. 7….
Unde: V1 / V2 – evoluţia costului total actualizat al variantei”1/2” de
proiect
când variază rata de actualizare.
Prin compararea cu o normă de eficienţă prestabilită se poate
stabilidecizia de admitere sau respingere a unei variante.
- dacă Rai > en se alege varianta V2,
- dacă Rai < en se alege varianta V1 ,
- dacă Rai = en cele două variante sunt echivalente
CTA

81
V2
V1

Rai a
Fig.7…

7. Cursul de revenire net actualizat (CRNA) cuantifică criteriul


economiei valutare. Se stabileşte ca raport între costurile totale actualizate
(CTA) calculate în preţuri interne şi valorarea actualizată a economiei nete
de valută (ENVA).

CTA 1
CRNA =
ENVA
, în care: ENVA = ∑ (V
h − Cvh )
(1 + a ) h

în care: Vh - veniturile anuale ale proiectului exprimate în valută,


Cvh – Cheltuieli anuale în valută (comustibil,materii prime,etc)
Folosirea acestor indicatori este recomandată îndeosebi de
finanţatori, organisme internaţionale sau instituţii financiare auohtone.
Aceasta nu presupune însă eliminarea celorlaţi indicatori de eficienţă citaţi,
ci trebuie integraţi într-un sistem unitar şi coerent de evaluare, astfel încât
să răpundă cerinţelor diferitelor structuri ierarhice decizionale.
Aşa cum am mai arătat, este posibil ca mizele urmărite de
promotorul proiectului să difere de cele ale finaţatorului, fapt reflectat în
structura criteriilor de fundamentare a deciziilor. Este nevoie însă de o
armonizare a intereselor celor doi actori principali, şi totul depinde de forţa
de convingere în negocieri, astfel încât proiectul să prindă viaţă.
Alte criterii test suplimentare admise sunt; durata de recuperare
dinamică folosită mai ales când există pericolul obsolescenţei tehnologiei
sau echipamentelor şi capacitatea de rambursare/lichidare a împrumutului,
şi costul de oportunitate a capitalului.
8. Durata de recuperare a capitalului – exprimă perioada de
timp în care este recuperat capitalul investit (indiferent de sursă) din
beneficiile proiectului sau, altfel spus perioada de timp în care capitalul
investit este expus riscului de piedere. In paragrafele anterioare am arătat
cum se poate calcula,static şi dinamic pe bază de formulă sau cu ajutotul
tabelelor de actualizare şi de aceea acum vom arăta metoda tabelară de
calcul
tabelul 6.1.
anul
1 2 3 4 5 6 7 8
Cash flow -100 -150 50 100 100 175 175 175
Cash flow cumulat -100 -250 -200 -100 0 +175 +350 +525
Fact. de act. (a= .432 .376 .327 .284 .247 .215 .187 .162
15%)
Venit net actualizat -43,2 -56,4 +16,3 +28,4 +24,7 +37, +32,7 +28,3
5 6 5
V.N.A. cumulat -43,2 -99,6 -83,25 -54,85 -30,15 +7,4 +40,1 +68,5
5 5

82
Deci, termenul de recuperare calculat tabelar, fără a lua în
considerare influienţa factorului timp este de 3 ani (primi doi ani ai ciclului
de viaţa sunt de realizare a proiectului), iar, cu luarea în considerare a
influienţei timpului termenul de recuperare este cuprins între 5 - 6 ani. Mai
exact el se determinăcu formula:
30,15
T’ = 5 ani + x 1 an = 5 + 0,8 = 5,8 ani, adica 5 ani si ≈ 9 luni
30,15 + 7,45
Acest indicator oferă întreprinzătorului o informaţie nouă şi anume
data de la care exploatarea proiectului începe să genereze beneficii nete
respectiv data la care au fost recuperate integral toate cheltuielile ataşate
proiectului.
9. Capacitatea de rambursare a creditului este un criteriu folosit
în cazul angajării de credite pentru finanţarea proiectului. Rezultatele
obţinute pot fi folosite ca bază de negociere a condiţiilor de împrunut, sau
la analiza nivelului de îndatorare, având în vedere profitul net generat de
proiect.
Considerăm că, pentru realizarea unui proiect de servicii de salubritate este nevoie
să se angajeze un credit în următoarele condiţii:
Valoare creditului - 20 mild.lei, eliberabil ln două tranşe anuale astfel; anul I –12
mild
anul II - 8 mild lei, cu periadă de graţie trei ani dobânda pe această perioadă se
capitalizează
dobânda anuală - 8%, rambursarea în rate anuale egale (anuităţi constante) pe o
perioadă de 5 ani
Tabelul 6.2. Mild. lei
anul Rate So Dobând S0 + d Rată de Sold final Rata
credit datori a rambursar al datoriei nominală
ei (d=8%) e
1 12 0 0,96 0,96 - 12,96 -
2 8 12,96 1,68 14,64 - 22,64 -
3 - 22,64 1,81 24,45 - 24,45 -
4 - 24,45 1,96 26,41 6,122 20,288 4,162
5 - 20,28 1,623 21,911 6,122 15,789 4,499
8
6 - 15,78 1,263 17,052 6,122 10,930 4,859
9
7 - 10,93 0,87 11,80 6,122 5,687 5,252
0
8 - 5,678 0,454 6,132 6,122 x 5,668

Rata anuală de rambursare se calculează pe baza formulei anuitătii:

d (1 + d ) n
Ra = Ot x = 24,45 x 0,2504 = 6,122 mild lei/an
(1 + d ) n − 1
In situaţia în care comparaţia ratei de rambursare cu beneficiile nete
ale proiectului arată că proiectul este în imposibiltate să ramburseze
creditul în condiţiile date, mangerii pot construi ipoteze de lucru pentru
tratativele lor cu finanţatorul, pentru ajustarea condiţiilor de împrumut în
raport cu posibilităţile concrete ale proiectului.

83
10. Costul de oportunitate al capitalului (c.o.c) este un
criteriu de evaluare a realităţii ratei interne de rentabilitate şi poate servi
ca rată de actualizare. Deducem că trebuie să se îndeplinescă condiţia:
(c.o.c. < r.i.r.).
Referindu-ne strict la procesul investiţional, costul de oportunitate a
capitalului este puterea de câştig (r.i.r) a ultimului proiect proiect inclus
într-un program de investiţii optimizat. Determinarea sa este exemplificată
grafic în figura …..

RIR

30%- P1
25%- P2
22%- P3
20% - P4
18%- P5
16%- P6

disponibil de capital
Ierarhizarea proiectelor, în ordine descrescătoare a ratei interne de
rentabilitate, arată că, în limita capitalului disponibil întreprinzătorul
include în portofoliul său investiţional şase proiecte, iar costul de
oportunitate al capitalului investit este de 16%

Master: Managementul afacerilor publice europene


Disciplina: Managementul proiectelor europene

TESTE GRILA
1. Serviciul public este :
a) Ansmblul de activităţi puse în slujba membrilor unei colectivităţi
teritoriale,
b) Structură în cadrul autorităţii publice prin care aceasta îşi exercită
prerogativele,
c) Forma de organizare a parteneriatului public-privat,
d) Centru de decizie al autorităţilor publice prin care se coordoneaza
prestăile
către populaţie,
e) Ansamblul de activităţi desfăşurate într-o colectivitate teritorială
umană.

2. Indicaţi care dintre afirmaţiile de mai jos nu este adevărată.


a) Serviciul public are ca scop satisfacerea unor nevoi de interes
general ale

84
colectivităţii,
b) Serviciile publice sunt nestocabile,
c) Serviciile publice sunt reglementate prin norme de drept
administrativ,
d) Serviciile publice se evaluaează numai pe bază de criterii de
eficienţă socială
şi de mediu,
e) Serviciile publice au un coeficient de capitalizare scăzut

3. Externalizarea serviciilor publice de către autorităţile publice


este o tendinţă obiectivă la nivelul colectivităţilor teritoriale
contemporane determinată de :
a) nevoia de schimbare şi eliminare a riscurilor,
b) lipsa de resurse şi capabilităţi tehnice pentru a răspunde
exigenţelor
publicului consumator,
c) nevoia de a dezvolta structuri de parteneriat public – privat apte

gestioneze mai eficace în domeniu,
d) nevoia de a realiza structuri mai eficiente economic în domeniu,
e) Reducerea birocraţiei şi simplificarea relaţiilor dintre autorităţi şi
cetăţeni

4. Indicaţi, care dintre enunţurile de mai jos nu este o trăsătură


specifică a proiectelor:
a) localizare spaţio-temporală netă;
b) structură administrativ-gestionară proprie, total/parţial autonomă
faţă de promotor ;
c) metodologie specifică de evaluare bazată pe criterii de costuri
şi/sau
profitabilitate,
d) în cazul proiectelor de servicii decizia politică este determinantă;
e) obiectiv specific coerent şi precis.

5. Pincipala problemă cu care se va confrunta orice şef/manager


de proiect, în realizarea sarcinilor sale contractuale constă în;
a) cuantificarea şi respectarea obiectivelor de cost, performanţă şi
durată
b) monitorizarea stărilor conflictuale în cadrul consorţiilor ce pot
să ia naştere între furnizorii sau finanţatorii proiectului,
c) armonizarea contradicţiei dintre libertatea de decizie şi nivelul de
cunoaştere a problemelor specifice proiectului,
d) monitorizarea stărilor conflictuale din cadrul echipei de proiect,
e) respectarea condiţiilor de eficienţă ce au stat la baza deciziei de
realizare a proiectului.

85
6.Intreprinderea “proiect” este un mod de organizare a
implementării proiectelor complexe, agreat în special de
consorţiile bancare ce finanţează pentru că:
a) ofera oportunitatea de a avea un singur partener,
b) risurile devin asigurabile şi pot fi distribuite între mai multi actori,
c) raspunderea pentru gestiunea defectuoasa poate fi individualizată,
d) existenta unui singur activ care canalizeaza resursele si energiile
diminueaza riscul de deturnare a resurselor,
e) facilitatea de comunicare cu alţi actori creează posibilităţi de
asociere în vederea atingerii unor ţeluri comune.

7. Rata internã de rentabilitate (RIR) se definește ca:


a) costul de oportunite al capitalurilor ce stau la baza finanțãrii
proiectului,
b) acea rata de actualizare la care venitul net actua;lizat al
proiectului este nul
c) acea ratã de actualizare la care costurile actualizate de exploatare
sunt egale cu cifra de afaceri/venitul actualizat,
d) norma de eficiențã pentru ansamblul afacerilor în care sunt
angrenate resursele/capitalul investitorului,
e) rata de rentabilitate/a profitului care este așteaptat de la proiect

8. Strategia de implementare a unui proiect pe bază de relaţie


contractuală “cle en main clasique” are următorul dezavantaj:
a) Este o relaţie rece între parteneri ce se reduce numai la aspectul
fizic al bunului
serviciului care nu fac schimb de informaţii tehnice sau investiţii
intelectuale,
b) Reduce până la anulare şansele de succes ale proiectului în caz
de decalaj de competenţa
tehnologică între parteneri,
c) Nu garantează şansele de succes ale eforturilor investiţiomnale
intelectuale
pe care se obligă (contractual) să le presteze antreprenorul,
d) Elimină din start colaborarea antreprenor – subantreprenor
specializat,
e) Antreprenorul nu acordă garanţiile pentru vicii ascunse şi de
evicţiune

9. Care dintre răspunsurile de mai jos explicitează caracteristica


“eficienţă” a investiţiei în raport cu cheltuielile curente?
a) Veniturile obţinute din implementarea proiectului să depăşească
investiţiile;
b) Efectele nete să permită amortizarea efortului total al
întreprinzătorului;

86
c) Să se realizeze o maximizare a veniturilor concomitent cu
minimizarea eforturilor proiectului (investiţii şi exploatare);
d) Efectele nete, în sumă absolută, să permită rambursarea
eforturilor ataşate
proiectului, inclusiv a eventualelor credite angajate pentru
proiect, şi să
asigure un surplus care să conducă la îmbunătăţirea situaţiei
economice a
organizaţiei;
e) Efectele nete să asigure rambursarea eforturilor ataşate
proiectului
(investiţii+exploatare), inclusiv rambursarea eventualelor credite
ale firmei
să asigure un surplus de resurse necesar acoperirii situaţiilor
urgente ale
întreprinzătorului.

10. Sintetizarea riscului proiectului prin expresia “dacã


cheltuiellile sunt o certitudine, efectele sunt speranţe” este
corectã deoarece:
a) nu s-a previzionat evoluţia efectelor şi implicit riscul asociat,
b) resursele investiţionale sunt angajate în proiect dar efectele nu
sunt în totalitate identificate,
c) proiectul angajeazã viitorul prin obiectivul urmãrit
d) resursele investiţionale se consumã în faza iniţialã (cash flow
negativ) iar efectele se obţin pe perioade viitoare relativ
îndepãrtate ceea ce conduce la cresterea incertitudinii obţinerii
lor
e) deşi în faza iniţialã a ciclului de viaţã al proiectului cas flow-ul
sãu este negativ, este posibil ca şi pe durata de
exploatare/operare cash flow-l exploatãrii sã devinã
deasemenea negativ

11. Un o relaţie contractuală de tip “venit asigurat” pentru


implementarea unui proiect se încheie atunci când:
a) Obiectivul este implementat/realizat şi se semnează procesul
verbal de
predare primire între cei doi actori; beneficiarul proprietar şi
antreprenor ;
b) Se încheie perioada de şcolarizare şi testare a personalului de
gestiune şi execuţie ;
c) Antreprenorul general face dovada competenţei sate tehnice şi a
bonităţii financiare astfel încât asigură proiectul împotriva riscului
în exploatare ;
d) Antreprenorul general face dovada că insatalaţiile/echipamentele
generează bunuri/servicii la parametrii proiectaţi, fiind exploatate
în exclusivitate de personalul local;

87
e) Este admisă recepţia tehnica şi financiară de către consorţiul
finanţator.

12. Eficienţa şi eligibilitate două concepte frecvente în


managementul proiectelor. Devin hotărâtoare criteriile de
eligibilitate, vis a vis de criteriile de eficienţă şi utilitate, în decizia
privind realizarea unui proiect ?
a) Când proiectul este cu finanţare de la Uniunea Europeană,
b) Intotdeauna când proiectul are un finanţator extern,
c) Eficienţa proiectului este determinată pentru soarta sa, iar
eligibilitatea
exprimă condiţii de finanţare,
d) Sunt concepte cu câmp de aplicaţie distinct ele nu se
subordonează
e) Este o problemă punctuală ce se rezolvă de către

13. Venitul net actualizat (VNA) este un indicator de rezultat care


cuantifică:
a) Fluxul net de trezorerie, profitul net al unui an normal de
funcţionare şi
valoarea rezidualã,
b) Investiţia, cash flow-ul exploatării şi valoarea reziduală,
c) Flux de trezorerie, profit net , amortizarea şi valoarea reziduală,
d) Valoarea de randament, investiţia şi profitul brut,
e) Fluxul de trezorerie al proiectului, amortizarea şi profitul net,

14. Indicaţi care dintre afirmaţiile de mai jos nu este o


caracteristică a punctului critic este indicator de performanţă;
a) diminuarea sa conduce la creşterea capacităţii de câştig a firmei;
b) este dependent de structura cheltuielilor de exploatare;
c) este dependent de volumul comenzilor certe şi de poziţia pe piaţă
a firmei;
d) mărimea sa oferă informaţii pertinente cu privire la riscul
economic al firmei.
e) este mãsurabil din punct de vedere economic
15. Piaţa/cererea solvabilă (P) este un factor hotărâtor în strategia
de
activitate a unei firme şi poate fi analizat corelat cu nivelul
punctului
critic (qcrt), şi capacitatea de producţie/folosinţă a perioadei
(Cp).
Indicaţi în care dintre corelaţiile de mai jos piaţa nu influienţează
strategia de activitate;
a) qcrt < P < Cp ;
b) qcrt > P < Cp
c) qcrt < Cp < P ;
d) qcrt > Cp > P ;

88
e) qcrt > P > Cp

16. In abordarea secvenţială a studiilor de eficienţă, se recomandă să


se ţină cont de următorul principiu:
a) primordialitatea criteriilor şi efectelor sociale ;
b) criteriile ecologice tratează natura ca partener si nu sclav al oricărui
proiect ;
c) mai devreme sau mai târziu orice efect, indiferent de natura lui, se
va transforma în efecte de natură economică;
d) mai devreme sau mai târziu orice efect, indiferent de natura lui, se
va transforma în efecte de natură socială şi ecologică ;
e) mai presus de orice trebuie pus omul şi nevoile sale, indiferent dacă
este vorba de proiect public sau privat.

17. Evaluarea unui proiect este chemată să dea răspuns la


următoarele probleme:
a) fezabilitate, acceptabilitate, risc;
b) utilitate, fezabilitate tehnică şi acceptabilitate;
c) sociale, administrative, economice, comerciale şi financiare;
d) evaluarea antefactum a priorităţilor şi fezabilităţii tehnice.
e) fezabilitatea tehnică, riscul în exploatare şi a riscurilor specifice
proiectelor.

18. Care dintre afirmaţiile de mai jos poate fi formalizată


matematic sub forma criteriilor de eficienţă, de minim sau de
maxim?
a) protejare prin economisire sau substituire,
b) protejare prin valorificare sau noi resurse,
c) protejare prin economisire şi/sau valorificare,
d) descoperire de noi substitute şi/saau de noi rezereve,
e) nici o afirmaţie nu răspunde concomitent la cele două criterii de
eficienţă

19. Forma “S” a curbei de eficienţă determinată de plafonul K =


lim F ( R ) este expresia grafică şi analitică a:
R→∞
a) exigenţelor de performanţa ale întreprinzătorului,
b) exigenţelor de performanţă şi cost ale puterii publice,
c) condiţiilor concrete ale mediului de afaceri în care evoluează
proiectul,
d) modului cum se realizează obiectivele de cost,durată, calitate ale
proiectului
e) este consecinţa unei concurenţe externe insuficient
cunoscute/analizate

89
20. O evaluare “ex ante” a eficienţi şi utilităţii proiectului se
bazează pe:
a) estimari, previziuni, construcţie de ipoteze,
b) estimări şi “teama de eşec”
c) este o eroare de formulare,
d) sursele de risc inerente sunt erori de apreciere ,
e) are caracter istoric în care riscul nu mai prezintă pericol

21.Evaluarea acceptabilităţii proiectului are ca scop:


a) să pună în evidenţă a conflictele de interese pe care le generează
acţiunea în sânul colectivităţii,
b) să pună în evidenţă impactul socio-economic în sistemul de interese al
polilor de putere,
c) să pună în evidenţă poziţia factorilor de putere şi/sau influenţă faţă de
proiect şi atragă atenţia promotorului asupra nevoii unui loby pentru
proiect,
d) să atragă atenţia asupra fenomenului de respingere/susţinere a
proiectului de către cei doi mari poli de putere; sindicatul şi patronatul,
e) pentru proiectele publice, importantă este decizia factorului politic, astfel
că poziţia
oricărui pol de interes este ignorabilă

22. Analiza financiară a unui proiect se caracterizează prin:


a) este neutră faţă de sursele de finanţare şi de distribuţia veniturilor
proiectului ;
b) reflectă câştigul aferent capitalului cu care întreprinzătorul
participă la realizarea proiectului;
c) evidenţiază toate costurile suportate de întreprinzător şi angajaţii
săi ;
d) operează cu preţuri umbră ce reflectă influienţele conjuncturale
ale mediului ;
e) evidenţiază toate eforturile şi efectele induse în mediul de evoluţie
al proiectului ;

23. Calculele statice ale indicatorilor de eficienţă arată situaţie


favorabilă, dar calculele prin actualizare arată contrariul. Care
este motivul?
a) este o eroare de calcul;
b) a < RIR > d;
c) a > RIR > d;
d) eroare de alegere a ratei; d > a;
e) d < a < RIR .

24. Analiza de senzitivitate a unui proiect are ca scop:


a) evidenţierea modificărilor suferite de indicatorii de eficienţă ai
proiectului

90
datorită intervenţiei stakehoderers asupra unor parametrii cheie ai
proiectului ;
b) relevarea expunerii la risc în exploatare ;
c) evidenţierea influenţele suferite de indicatorii de eficienţă ai
proiectului
datorită modificării previzionate a unor parametrii cheie ai
proiectului;
d) evidenţiază volatilitatea proiectului la condiţiile economice ale
mediului său
de evoluţie ;
e) face evaluare pesimistă a situaţiei financiare a proiectului ţinând
cont de
piaţa produsului sau serviciului .

25. Calcul a ratei interne de rentabilitate, la momentul luãrii


deciziei de investiții se face cu ajutorul următoarei relaţii:
VNA ( a max)
RIR = amin + (amin - amax)
VNA ( a max) + VNA ( a min)
VNA ( a min)
RIR = amin + (amin - amax)
VNA ( a min) + VNA ( a max)
VNA ( a min)
RIR = amin + (amax - amin)
VNA ( a min) + VNA ( a max)
CTA ( a min)
RIR = amin + (amax - amin)
CTA ( a min) + CTA ( a max)

26. Cash flow-ul unui proiect reprezintă:


a) forma tabelară a sintezei previziunii indicatorilor proiectului ;
b) soldul fluxurilor de trezorerie generat de proiect pe durata ciclului său
de viaţă
economică;
c) surplusul de monetar al proiectului privit ca excedent brut provenit din
exploatarea
sa ;
d) excedentul net al exploatării ponderat cu valoarea investiţii la care se
adaugă
valoarea reziduală ;
e) indicator de eficienţă economică ce trebuie maximizat.

27.Pentru aproximarea rapidă şi destul de exactă a duratei de recuperare a


unei investiţii se folosesc tabelele de actualizare. Indicaţi care este
relaţia ce se foloseşte atunci când actualizarea se face la
momentul deciziei de investire (m0):

91
'
(1 + a) T − 1 Iact
K= pentru K = ;
a(1 + a) T' Ph(1 + a ) − d
'
(1 + a) T − 1 Iact
b) K= ' pentru K =
a(1 + a) T Phxd
'
a (1 + a )T Iact
c) K = pentru K= ;
(1 + a ) − 1 T' Ph(1 + a ) − d
'
a (1 + a )T Iact
d) K = ' pentru K =
(1 + a )T − 1 Phxd

(1 + a )T
'
Iact
e) K = pentru K =
a Ph(1 + a ) − d

28. Un proiect de investiţii are două sau mai multe Rate Interne de
Rentabilitate dacã:
a) cash flow-ul proiectului înregistreazã o variaţie de semn
nesemnificativă pe durata sa de exploatare economicã ,
b) tranşele anuale primite la împrumutul contractat pentru realizarea
proiectului sunt mult
superioare efortului propriu,
c) pe durata de exploatare, cash flow-ul proiectului înregistreazã
schimbãri semnificative de semn ca urmare a unor investiţii de
reabilitare sau de modernizare,
d) efortul investiţional total de realizare a proiectului este superior
profitului generat de acesta pe durata sa de viaţã economicã,
e) aflarea mai multor RIR-uri, atunci când se face analiza eficienţei
economice a unui proiect de investiţii, este o eroare metodologicã sau
de calcul

29. IndicațI care dintre răspunsuri nu este condiție de trasarea curbei


de eficiență
a) E = F (R) ,
b) lim F ( R) = K
R →∞

c) lim F ( R) = 0
R →o
d) F ‘ (R) = 0,
e) F ” (R) = 0. în care ; E - efecte generate pe durata de exploatare
R - resurse/eforturi alocate proiectului

30. In cadrul proiect s-a achiziţionat un utilaj de deszăpezire tip “freză” în


valoare de 2,5 mild. lei. Durata de exploatare normată este de 8 ani, iar

92
valoarea reziduală estimată este de 700 mil lei. Arătaţi care este
varianta care:
- indică cota anuală de amortizare ce trebuie inclusă, pe durata
normată de funcţionare, în costurile exploatării utilajului astfel încât, la
scoaterea acestuia din funcţiune firma să-şi fi recuperat integral
valoarea capitalului investit stiind că, costul de oportunitate a
capitalurilor proprii este a=12%.
- Care este economia de costuri rezultată faţă de ipoteza că
amortizarea anuală s-ar fi calculat conform metodologiei actuale
privind amortizarea liniară pe durata de amortizare normată

187,38 ; 136,16
156,66 ; 166,16
146,34 ; 135,16
146,34 ; 166,16
134,55 ; 136,16

31. Aveţi o ofertă pentru o relaţie de parteneriat într-o afacere, pentru care
trebuie să avansaţi un capital iniţial de 100,5 mil. lei. In schimb primiţi
asigurarea că, timp de 5 (cinci) ani veţi obţine un venit anual de 30 mil lei.
Apreciaţi oferta ca fiind atractivă, dacă costul de oportunitate
al propriilor capitaluri este de 15% ?
a) da – pentru că, echivalentul prezent al veniturilor promise este; X0 =
109,4 mil lei ;
b) nu – pentru că, echivalentul prezent al veniturilor promise este; X0 =
94,8 mil lei ;
c) nu – pentru că, echivalentul viitor al capitalului avansat este; Y 5 =
201 mil lei ;
d) afacerea propusă îmi este indiferentă în raport cu propria-mi afacere
care îmi oferã un câştig identic;
e) câştigul este funcţie de domeniul care nu a fost precizat si implicit
riscurile aferente ;

32. Un proiect de investiţii se caracterizează prin următoarele


informaţii economice:
Mld..lei
Anul 1 2 3 4 5 6 7 VNA
Investiţia 55 75 - - - - - -
Venituri anuale - 25 85 95 105 145 155 -
Cheltuieli anuale - 25 45 55 65 80 95 -
de exploatare
Indicaţi care sunt valorile; Venitului Net Actualizat şi al Indicelui
de Profitabilitate. Pentru; a= 13% iar actualizarea se face la
momentul luãrii deciziei (m0)
a) 22,42; 114,86%;
b) 17,16; 113,25%
c) 23,22; 121,60%

93
d) 17,69; 114,53%
e) 15,19; 121,60%

33. S-a contractat un credit de 10 miliarde lei, eliberabil în două


tranşe anuale : 6 mild lei şi respectiv 4 mild. lei, cu respectarea
următoarelor clauze contractuale:
- creditul se va rambursa în 4 (patru) ani sub formă de anuităti constante
anuale,
- dobânda anuală a = 15%,
- perioadă de graţie doi ani cu capitalizarea dobânzii.
Indicaţi care este răspunsul corect privind evoluţia dobânzilor pe
perioada de rambursare a creditului:
a) 1,634; 1,884; 1,962; 2,205,
b) 1,880; 1,504; 1,071; 0,678,
c) 1,880; 1,505; 1,071; 0,574,
d) 2,507; 2,262; 2,023; 1,880;
e) 1,880; 1,456; 1,071; 0,774

34. Se dau următoarele informaţii privind condiţiile de funcţionare


a unei firme în exerciţiul “X”
- Cererea estimată acoperă 80% din capacitatea de producţie a
exerciţiului,
- Consiliul de administraţie a fixat o normă de 800 lei chelt. la 1000 lei
venituri,
- Capacitatea de producţie a exerciţiului q = 6,0 mil mc/an
- Tarif unitar de vânzare - 68 mii lei/mc
- Cheltuieli variabile unitare - 44 mii lei/mc,
- Bugetul cheltuielilor fixe - 96 mild lei
Indicaţi care este: valoarea punctului critic (qcrt), indicele de
securitate (Is) calculat în raport cu cererea
Estimatã
4,0; 20%,
4,2; 14%,
4,8; 20%,
4,0; 25%
3,5; 37%

35. Un proiect de reabilitare a sistemului de alimentare cu apă a


unei localităti, concesionat agentului prestator “AQUATERM” are
urmărorul cash flow:
Anul 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 VNA
Cash flow - 150 - 200 25 75 100 120 120 120 100 80 50 -
Indicați valoarea exactã a Ratei interne de rentabilitate a
proiectului;
18,25%,
17,54%
16,23%,

94
16,75%,
17,05%

36. S-a contractat un credit de 10 miliarde lei, eliberabil în două tranşe


anuale; 6 mild lei şi respectiv 4 mild. lei, cu respectarea următoarelor
clauze contractuale:
- Creditul se va rambursa în 4 (patru) ani sub formă de anuităti constante
anuale,
- Dobânda medie anuală a = 25%,
- perioadă de graţie doi ani cu capitalizare a dobânzii
Pe baza analizei tabloului de cash flow se constatã cã venitul mediu
net anual al proiectului este de 6,0 mild lei/an, iar consiliul de administrație
a stabilit ca, efortul anual pentru rambursara creditului sã nu depãșeascã
80% din venitul net obținut. Este nevoie de renegocierea clauzei
contractului de împrumut privind rata dobânzii.
Indicaţi care este nivelul maxim admisibil al ratei dobânzi pe
perioada de rambursare:
a) 22%,
b) 12%
c) 15%
d) 26%
e) 10%
37. Gestiunea proceselor de implementare a proiectului înseamnã:
a) evaluarea abaterilor șI tendințelor privind abaterilor bugetare și de
timp,
b) evaluarea periodicã a ce a ce s-a fãcut și a ce a ce s-a cheltuit,
stabilirea ecarturilor și a eventualelor mãsuri de coredcție,
comunicarea lor,
c) urmarirea a ce a ce a rãmas de fãcut șI luarea masurilor de
prevenire a riscului,
d) evaluarea periodicã a ramânerilor în urmã șI comunicarea lor
factorilor de decizie prin mijloace de informare rapidã,
e) asigurarea resurselor umane șI materiale conform specificațiilor
din proiect

38. Studiul de evaluare “ex-ante” a proiectului are ca


particularitate:
a) formulezã obiectivele șI mizele proiectului’
b) studiazã proiectul din punct de vedere al triadei: performanțã –
cost – duratã,
c) se bazeaza pe construcții logice dar iportetice gen; ipoteze,
prgnoze, previziuni,
d) induce tema de eșec între principalii actori ai proiectului,
e) abordeazã proiectul, pe baza principiului cutiei negre, ca sistem
tehnic autonom, dar șI ca subsistem al unui macro sau mezzo
system.

95
39. Prezintã utilitate analiza financiarã pentru proiectele publice?
a) da – pentru cã reduce riscul de evaluare eronatã a parametrilor de
efort șI de efect oferind factoriloi de decizie informații pertinente
asupra prețului plãtit pentru rezolvarea unor nevoi ale colectivitãtii,
b) da – pune în evidențã eficacitatea sistemului șI eficienta
economicã a proiectului,
c) nu este necesarã pentru un proiect public care poate sã aibã
multiple obective altele decât cele de naaturã economicã,
d) nu prezintã interes pentru un proiect finanțat din banul public, iar
decizia are mai mult caracter financiar ce ține de resursa bugetarã,
e) nu pentru cã coordonatele strategiei investiționale a primãriilor are
ca fundament programul politic al partidelor la putere

40. Principalele particularitãțI ale metodologiei de evaluare a


eficienței
proiectelor de investiții sunt:
a) analizeazã proiectul ca entitate autonomã, iar mediul în care se va
realiza proiectul constituie factor restrictive în creșterea eficienței
acestuia
b) evaluarea are caracter tridimensional,analizã economicã, financiarã
șI de incertitudine, tabloul de cash flow este principalul instrument
de lucru, amortizarea nu este consideratã cost, șI se folosesc numai
date actualizate,
c) are caracter ex-ante bazându-se pe construcții de ipotaeze șI
previziuni,
d) cuprinde studiul eficienței șI eficacitãții proiectului; decizia,
punerea în funcțiune, dezinvestiția/încheierea ciclului sãu de viațã,
e) impune urmãrrea continua a evoluției proiectului pe durata
pregãtiri și realizãrii sale

Prof.univ.dr. Stoian Marian

96