31. COMPLEXUL GOLGI: Este un organit celular comun tutturor celulelor cu exceptia hematiilor adulte.

La microscop apare sub forma unei retele de canalicule anastomozate cu vacuole sau bastonase Pozitia complexului Golgi variaza in functie de tipul celulei: perinuclear (neuron), supranuclear (celule secretorii exocrine), sau mobil, deplasandu-se intre polii nucleari (celula tiroidiana). Ultrastructura complexului este alcatuita din: 1. pachete de saci turtiti sau cisterne; 2. microvezicule; 3. macrovezicule. Componentele sunt separate de endomembrane. SACII sau CISTERNELE GOLGIENE: prezinta: a) o fata cis sau proximala mai subtire, imatura, formatoare, se leaga de reticulul endoplasmatic; b) o fata trans sau distala, mai groasa, matura, aici se formeaza veziculele secretoare. Cisternele sunt componenta majoritara, au forma de farfuri asezate unele peste altele, mai subtire in centru , pot prezenta pori sau prelungiri care sa anastomozeze sacii intre ei sau sa-i lege de reticulul endoplasmatic. MICROVEZICULELE: formeaza sacii golgieni care vor forma la randul lor macroveziculele. Ele sunt cavitati sferoidale, dispuse pe fata cis sau intre reticulul endoplasmatic rugos si saci. Se formeaza prin gatuirea capetelor de reticul endoplasmatic rugos lipsiti de ribozomi. Microveziculele cu membrana mai groasa sunt considerate lizozomi primari formati in complexul GERL, Cele cu membrana normala fuzioneaza formand saci noi. MACROVEZICULELE: se formeaza din dilatatiile laterale ale sacilor golgieni. Sunt cavitati sferoidale, delimitate de o citomembrana, au un continut amorf sau granular-heterogen, sunt situate pe fata trans, sunt considerate vacuole de secretie sau corpi de condensare a produsului secretat de celula. Compozitie chimica: proteine (60%), protein-enzime, fosfolipide (40%), colesterol. Enzime marker ale complexului: a) tiaminofosfataza (TPP), b) nucleoziddifosfataza (NDP), c) unele glicoziltransferaze; vitamina A si K Origine: structurile complexului din membrana preexistenta a sacilor golgieni; nucleul influenteaza indirect formarea complexului prin sinteza proteinca. Functii: 1. legate de procesul de secretie intracelulare: a)+b)concentrarea si prelucrarea produsiilor sintetizati in reticulul endoplasmatic; c)sinteza de noi componente; d)stocarea si segregarea produsilor de secretie; e)+f) ambalarea si transportarea produsilor spre plasmalema 2. rol de pricipala statie de reinore a endomembranelorsi plasmalemei; 3. sinteza complexelor glucide 4. formarea proteoglicanilor sulfurati; 5. maturarea lipoproteinelor si albuminelor; 6. formarea lizozomilor primari; 7. formarea acrozomului. 32. RIBOZOMII: Sau granulele Palade; sunt organite celulare intracitoplasmatice gasite in toate celulele cu exceptia eritrocitelor. Pot fi liberi in citoplasma, izolati, grupati in poliribozomi, atasati de reticulul endoplasmatic sau de membrana nucleara externa Numarul: variaza cu tipul celular si starea functional: in cel secretorii in nr mic si in cele sintetizatoare de proteine in nr foarte mare. Diametru: 15-30nm, aspect de granule sferice Ultrastructura: a) subunitate mare, de forma sferoidala; b) subunitate mica, forma alungita. Subunitatea mare prezinta 3 tipuri de ARNr (5,8S, 28S, 5S); subunitatea mica prezinta un singur tip de ARNr (18S), cu asimetrie in privinta bazelor purinice si pirimidinice Subunitatile ribozomale sunt separate cand: nu participa la sinteza proteica; concentratia ionilor de Mg este sub 10 la -3; in prezenta unor inhibitori ai sintezei proteice. In cazul cresterii concentratie ionilor de Mg rezulta poliribozomi. In cursul biosintezei proteice se formeaza poliribozomi in jurul ARNm introducand mesajul genetic in secventa de aminoacizi a proteinelor ce se sintetizeaza. Dupa revenirea concentratiei ionilor si a terminarii sintezei proteice poliribozomii devin ribozomi individuali. Compozitie chimica: ARN ribozomal, proteine, apa, diferiti ioni. Prin continutul de ARN ribozomal, ribozomii dau bazofilia celulara Proteinele ribozomale: 45 in subunitatea mare si 33 in subunitatea mica, indeplinesc rolurile specifice ribozomilr si intervin in asamblarea unitatii ribozomale. Biosinteza ribozomilor: incepe la nivelul ADN-ului nucleolar cu producerea precursorului de ARNr 45S din care rezulta ARNr 28S si ARNr 18S; ARNr 41S da nastere la ARNr 28S si ARNr 20S (-> ARNr 18S). ARNr 28S si ARNr 18S trec din nucleu in citoplasma. ARNr 58S este sintetizat in citoplasma. ARNr 5S si ARNr 5,8S trec atasati de ARNr 28S in citoplasma. In citoplasma cele doua subunitati se maturizeaza rapid, se asambleaza si asociaza cu proteinele citoplasmatice caracteristice si formeaza ribozomii Functia ribozomilor este sinteza proteica. Ribozomii atasati membranei reticulului endoplasmatic sintetizeaza proteine de export (enzime, hormoni, anticorpi); poliribozomii liberi neatasati sintetizeaza proteine de structura si unele speciale (hemoglobina). 33. MICROTUBULII: Sunt formatiuni rectilinii cu lungimi variabile, situate in citoplasma, care intra in structura stabila a centriolului, fusului de diviziune, cililor si flagelilor. Pot apare grupati sau singulari. Peretele microtubulului este format din 13 siruri lineare, drepte sau spiralate, formate din molecule proteice globulare, denumite tubuline.

Tubulinele polimerizeaza din alfa-tubuline si beta-tubuline, dispuse alternativ in peretele microtubulului. In peretele microtubulului dimerii formeaza protofibrile: alfa-tubulina se leaga de beta-tubulina dimerului din randul vecin, formand un cilindru, adica un microtubul. Energia necesara formarii este furnizata de G.T.P. nu de A.T.P. Exista un echilibru dinamic intre microtubuli si dimerii de tubulina din citosol. Polimerizarea are loc spontan la 37 grade C si depolimerizarea la 0 grade C. Polimerizarea se face cu influenta cationilor de Ca si Mg, accelerata de proteine asociate: proteine cu greutate moleculara mare (HMW) si proteine tau (t). Polimerizarea este blocata de alcaloidul colchicina, iar calmodulina regleaza procesul de asamblare - dezasamblare. Rol structural: 1. mentinerea formei celulare si a prelungirilor; 2. determinarea si pastrarea dispunerii spatiale a organitelor; 3. organizarea cotischeletului; 4. dispunerea filamentelor de actina; 5. formarea de schelete temporale Rol dinamic: 1. participa la mobilitatea celulei (prin cili , flageli); 2. asigura o serie de miscari intracitoplasmatice; 3. asigura transportul unor molecule si substante; 4. realizeaza transportul axonal; 5. participa la eliberarea proteinelor si lipoproteinelor sintetizate in hepatocite 34. CILII SI FLAGELUL: Sunt expansiuni celulare pemanente, formate din membrana si citoplasma celulara, dispuse la polul apical al celulei. In structura lor microtubulii sunt asezati in axul citoplasmatic ciliar, numit axonema, dispusi paraleli si odonat. La baza axonemei se afla un corpuscul bazal cu structura unui centriol Cilii pot fi vibratili (kinetocili) sau nevibratili (stereocili) La cilii vibratili, axonema este din formata din 2 microtubuli axiali, la periferie cu cate 9 dublete de microtubuli. Fiecare microtubul cuprinde o subfibrila A alcatuita din 13 protofilamente, si o subfibrila B, formata din 10-11 protofilamente. Subfibra A este formata din tubulinele alfa si beta diferite de cele din subfibraB. De la subfibra A pleaca la subfibra B doua brate simetrice in forma de cleste (molecule de dineina) bogate in ATP-aza, bratele mai pot fi inlocuite pe distante mari si de legaturi elastice. De la subfibra A pleaca spre centrul axonemei cate un brat ce se termina printr-o portiune globulara. Stereocilii au cei 2 microtubuli centrali din axonema lipsa Flagelul, de obicei in numar de 1, are structura asemanatoare cilului, avand axonema de tipul 9+2. ATP-ul necesar este asigurat de mitocondriile din jurul axonemei. Miscarile celulare au la baza sistemul microtubul-dineina (miscarile cililor, flagelilor) si miscarile datorate miscarii cromozomilor din cursul diviziunii celulare. Miscarea cililor si falgelilor se realizeaza prin alunecarea dubletelor periferice, aceasta depinzand de legatura ciclica a dieninei subfibrei A pe dubletul subfibrei B. Prin glisarea dubletelor rezulta miscarea cililor si flagelilor. Cilii isi primesc energia necesara miscarii de la ATP-aza, iar flagelul de la ATP furnizat de mitocondrii. Cilii ai miscari ciclice in 2 timpi (bataie-revenire), in timp ce flagelul are o miscare ondulatorie sau elicoidala. In conditii patologice apar tulburari functionale ale cililor datorate anomaliilor corpuscului bazal, axonemei, sau ambelor. Daca lipseste dineineise produce sindromul cililor imobili 35. ULTRASTRUCTURA MITOCONDRIILOR: Mitocondriile sunt organite specializate in producerea de energie necesara activitatii celulare. In ultrastructura intra 2 membrane, cu grosimi egale ce delimiteaza 2 compartimente. Membrana esterna este neteda, iar cea interna prezinta pliuri sau invaginari, denumite criste mitocondriale, de forme variate. Numarul cristelor variaza cu activitatea celulara. Forma poate fi: lamelara, veziculara, tubulara, cilindrica sau veziculara, rectilinii ramificate sau incrucisate. Orientarea poate fi perpendiculara sau paralela pe axul longitudinal mitocondrial Cele 2 membrane delimiteaza un compartiment extern. Membrana interna delimiteaza compartimentul intern sau matricea mitocondriala. Pe membrana interna s-au evidentiat subunitati de membrana sau particule elementare, acestea aparand ca niste proeminente alcatuite din: piesa bazala, intermediara si superioara. Particulele contin o enzima ce participa la inteza ATP-ului, F1-ATP-aza. Membrana mitocondriala interna este mai putin permeabila decat cea externa. Ea permite trecerea: ionilor de Ca si Mg, moleculele de ADP si ATP, acizi grasi si unii aminoacizi. Transportul prin membrana se face pe baza unor proteine transportoare sau carause. 36. PROCESE METABOLICE MITOCONDRIALE: Procesele se refera la cele metabolice energetice si biosintetice Mitocondria este sediul metabolismului anaerobce include: 1. ciclul acidului citric; 2. oxidarea acizilor grasi; 3. fosforilarea oxidativa. Astfel mitocondriile se comporta ca niste centrale energetice celulare ATP-ul produs de mitocondrii este de 18 ori mai mare decat cel rezultat glicoliza anaeroba, eliberand o cantitare importanta de energie necesara proceselor metabolice. Atat acizii grasi cat si moleculele de piruvat sunt reduse in citosol la forma de acetil-coenzima A. Acetil coenzima A intrata in ciclul acidului citric (ciclul KREBS)da nastere sub actiunea oxigenului molecular sintezei de ATP, prin intermediul complexului ATP-sintetazei aflata in membrana mitocondriala interna. Sursa continua de piruvat este asigurata de depozitele de lipide si glucide din tesut (adipos, ficat, muschi). Mitocondriile pot participa la procese metabolice datorita complexului de enzime din structurile mitocondriale (membrana externa si interna, criste, particule elementare. Enzimele pt acidul citric si beta-oxidarea acizilor grasi se gasesc in membrana externa si matricea mitocondrial, cele pt fosfolizarea oxidativa in membrana interna si criste, si pt ultima faza de formare a ATPului (factorul de cuplare F1) se afla in elementele elementare.

Datorita continutului in ADN, ARN, ribozomi, mitocondrile pot participa la procesele metabolice biosintetice Structura chimica: proteine (din care 70% enzime), lipide, ARN,ADN, glucide, ioni, apa, uneori vitamina C. Proteinele si lipidele din mitocondrie sunt inlocuite la 20 de zile, mitocondria reinoinduse continuu prin autofagie cu lizozomi. 37.CELULELE NEDIFERENTIATE: Caracteristici: 1. nu au functii specifice, singurul rol este de generare de diverse tipuri de celule specializate; 2. nu au structura specifica, prezinta:nucleu mare, eucromatina, citoplasma putin, ribozomi putini; 3. nu au compozitie chimica specifica; 4. au adezivitate pe substrat; 5. tipul junctiunilor cu alte celule este gap, desfacandu-se si refandu-se rapid; 6. au o mare capacitate de diviziune; 7. prezinta inhibitie de contact, cand intra in contact cu alte celule formeaza tesuturi si organe. Celulele mature pot suferii fenomene de modulatie si metaplazie. Modulatia se refera la fenomenul cauzat fiologic sau patologic de aparitie a unor modificari ce le fac asemanatoare celulelor tinere din care au provenit. Metaplazia apare exclusiv la tesutul epitelial si conjunctiv, fiind fenomenul de transformare dintr-un tip de celula diferentiata in alt tip. 38. MICROFILAMENTELE INTERMEDIARE SI MICROTRABECULE: Microfilamentele intermediare sunt denumite astfel doarece sunt situate intre microfilamentele de actina si cele de miozina La microscop apar ca niste filamente rectilinii sau usor curbate in endoplasma. Sunt mai stabile decat actina si nu se depoliomerizeaza Microfilamentele intermediare sunt formate din molecule filiforme de proteine, proteinele variaza cu tipul celular si specia, polipeptide diferite. Polimerizarea se face prin alaturarea si impletirea monomerilor Dupa proteinele componente exista: filamente de cheratina sau tonofilamentele (tesut epitelial); neurofilamente (neuron); filamente de vimentina (celulele endoteliate, asterocite) Identificarea tipului de microfilament intermediar permite diagnosticarea tumorilor maligne. Microtrabeculele sunt structuri mai mici decat microfilamentele Microtrabeculele formeaza o retea in citoplasma interconectand aproape toate componentele subcelulare. Sunt considerate expresia fenomenului e gelificare, dar uneori este contestata realitatea lor biologica fiind considarate artefacte. Microtrabeculele sunt considerate suportul matricei biostructurale. Ele protejeaza celula de fluctuatii ale continutului de apa (au apa in ochii retelei). Ele mai au rol in miscarea intracelulara a granulelelor de pigment 39. CICLUL CELULAR: Este perioada de timp cuprinsa intre momentul aparitiei si terminarii propriei diviziuni. Prezinta 2 faze: a)diviziunea celulara, b)interfaza sau intercineza (perioada ce precede diviziunea).In interfaza celula este in maxima activitate metabolica, producand: sinteza de ADN, ARN si sinteza proteica. Sinteza ADN-ului se face numai intr-o anumita perioada denumita perioada sintetica Un ciclu celular cuprinde 4 perioade: 1. presintetica (sfarsitul mitozei-inceput sinteza ADN); 2. sintetica (sinteza ADN); 3. postsintetica (sfarsit sinteza ADN-inceput diviziune; 4. diviziunea celulara Durata de viata difera in functie de specie, tip celular si chiar de la o celula la alta. Perioada presintetica variaza cel mai mult, cea de sinteza si postsintetica fiind aproape constante indiferent de tip celular, specie. Exista doua momente numite puncte de restrictie: unul intre perioada presintetica si sintetica si alta intre cea postsintetica si diviziune celulara. Aceste momente difera datorita parcurgerii diferite de catre celule a etapelor ciclului celular, rezultand astfel asincromatia intre celule, chiar ale aceluias tesut. Nu se stie ce realizarea trecerii fazei primului punct de restrictie; se considera vinovata o proteina U care trebuie sa atinga concentratia prag pentru a se ajunge la replicarea de ADN si implicit trecerea in perioada presinteitca. Primul moment de restrictie este considerat si punct de odihna, pt ca aceta ii permite in conditii vitrege sa-si amane diviziunea producand proteine de intretinere, care nu se pot produce in timpul diviziunii, supravietuind astfel pana atinge conditii propice terminarii diviziunii. Al doilea punct de restricite este cel dinaintea perioadei postsintetice, care impiedica intrarea celulei in diviziune. Dupa modul de parcurgere a ciclului celular , acestea se clasifica in: 1. celule care si-au pierdut capacitatea de a se divide dupa parturitie (neuronii, celulele musculare); 2. celule cu capacitate scazuta de dividere, dar care in conditii speciale se pot divide rapid (hepatocitele); 3. celule care se divid rapid (celulele din epiderm si hematogeneze din maduva). Aceste celule se pot gasi in tesuturi in doua compartimente: a) un compartiment proliferativ, ce cuprinde celule ce se divid rapid; b) compartiment neprolific, celule care nu se divid decat in anumite conditii. Pierderea celulelor mature este compensata de trecerea permanenta a unor celule de rezerva din stratul prolific in cel neprolific, celule ce poarta denumierea de celule sursa sau stem. Trecerea de perioada de repaus este stimulata de: hormoni, eritropoietina, poliamina. 40. IMBATRANIREA SI MOARTEA CELULELOR: In timpul vietii celula parcurge stadiile:stadiul de functionare normala, imbatranire, agonie si moarte celulara Modificari ale celuleor imbatranite: a) scadere in volum; b) scaderea ritmului mitotic si cresterea mortalitatii intr-o populatie de celule; c) modificari ale nucleului si citoplasmei Modificarile nucleului: a) picnoza nucleara (condensare nucleoli, hipercromie, disparitia detaliilor de structura); b) cariorexie sau fragmentarea nucleului; c) carioliza sau disparitia nucleului Modificari citoplasma: scade bazofilia, se vacuolizeaza, scaderea moleculelor lipoproteice

Celulele in agonie: a) modificari nucleare asemanatoare celulelor imbatranite; b) modificari ale organitelor citoplasmatice; c) modificari ale starii coloidale si a curentilor citoplasmatici. Moartea este instantanee. Observatii post mortem: a) retractare pseudopode, forma sferica; b) colorare difuza a nucleului si citoplasmei; c) balonarea si diaparitia mitocondriilor; d) picnoza, cariorexie, carioliza nucleara. Modificarile sunt rezultatul eliberarii enzimelor din lizozomi, semn clar al mortii organismului animal. Teoriile imbatraniri celulare: a) teoria erorilor; b) teoria mortii programate a celulelor Teoria erorilor: senescenta celulara are drept cauza sinteza eronata a anumitor proteine in functionalitatea lor ca urmare a actiunii factorilor: mutageni, radiatii, radicali liberi, ce actioneaza asupra ADN-ului. O varianta a teoriei sustine ca senescenta celulara este cauzata de invazia ADN-ului viral asupra celulei. Teoria nu explica diferentele de varsta Teoria mortii programate: sustine ca durata vietii este incorporata in codul gentic. Experimente ce sustin teoria (Hayflick): celule prelevate de la organiste cu diferite varste au prezinta diferite durate de viata (cu cat organismul de la care s-a prelevat celula este mai invarsta cu ata celula moare mai repede). Aceasi generatie de celule , o parte a fost inghetata si s-a constat ca durata de viata dupa dezghetare este identica cu cea a celulor neinghetate. Imbatranirea se produce diferit la celulele capabile de diviziune fata de cele nedivizibile: celulele divizibile isi incheie numarul de diviziuni predefinte de codul genetic, pe cand cele nedivizibile imbatranesc acumulnad macromolecule cu proprietati diferite de cele initiale sau acumuland substante nedegradabile. Se face diferenta intre senescenta celulara si imbatranirea intregului organism intrucat acesta prezinta diferite tipuri de celule, tesuturi, organe , cu diferite moduri de imbatranire 41. PEROXIZOMII: Sunt organite celulare permanente si comune, caracterizate printr-un bogat continut in peroxidaze ce descompun peroxidul de hidrogen si apa oxigenata Au fost descoperite in diferite tesuturi si considerate diferite, constandu-se apoi ca sunt identice.In tesutul vegetal au fost denumite glioxzimi continand glioxlat Forma: sferica, ovala sau cu prelungiri in functie de tipul celular; Dimensiuni: sunt macroperoxizomi si microperoxizomi. Numar: difera in functie de stadiul de activitate, se ajunge astfel ca peroxizomii sa depaseasca numaric lizozomii Ultrastructura: a) endomembrana; b) matrice fin granulata. La unii peroxizomi de observa o zona centrala mai denta, denumita cristaloid sau miez (apare numai la unele specii si contine uratoxidaza), ce contine: tubuli paraleli, unii mai prezinta in matrice si o placa marginala (regiune densa , ingrosata periferic) cu functie neelucidata Endomembrana peroxizomala difera de membrana reticulului endoplasmatic prin unele polipeptide si enzime. S-au putut observa continuitati intre membrana peroxizomilor si a reticulului endoplasmatic , dar si membrane ce unesc 2 sau mai multi peroxizomi formand un reticul peroxizomal, diferit de reticulul endoplasmatic. Biogeneza peroxizomilor: se pot realiza direct din reticulul endoplasmatic prin dilatarea si desprinderea acestuia, sau din reticul endoplasmatic-complex Golgi Compozitie chimica: proteine, lipide, enzime speciale: catalaza, uricaza, enzime ale ciclului glioxlat Functii: 1. intervin inmetabolismul peroxidului de hidrogen; 2. metabolismul acizilor nucleici (uricaza uricaza degradeaza purinele); 3. reglarea metabolismului glucozei (face trasferul ireversibil al unor grupari amino la aminoacizi ajutand la gluconeogeneza); 4. beta-oxidarea acizilor grasi (usureaza oxidarea acizilor grasi in mitocondri reducand lantul de carboni facilitand actiunea mitocondrilor); 5. produc acetil coenzima A si reduc NAD si NADH, substante utilizate dmitocondrii in producerea AT-ului; 6. detoxificarea unor molecule; 7. sinteza plasmalogenii (care intra in componenta membranelor); 8. intervin in termogeneza (numar crescut in tesutul adipos brun). Implicatii medicale: peroxizomii lipsesc in cazul tumorilor; absenta unor enzime, reducerea numerica, alterarea continutului enzimatic poate duce la boli genetice letale; numarul peroxizomilor creste in cazul infectiilor si in cazul administrarii medicamentelor ce scad lipemia. 42. MEIOZA: Meioza se caracterizeaz prin faptul c reduce la jumtate numrul de cromozomi ( deci materialul genetic), nct plecndu-se de la celule diploide, se ajunge la celule haploide, care conin numai cte un cromozom din fiecare pereche de omologi i numai un cromozom de sex. Este prezent n procesul de maturare al gameilor. Permite ca, prin procesul fecundrii, din dou celule haploide s rezulte o celul diploid, din care se poate dezvolta n mod normal ntregul organism Meioza este alctuit din dou diviziuni indirecte care se succed fr ca ntre ele s se mai produc sinteza de ADN. Prima diviziune se numete meioza I i este reducional, n timp ce a doua diviziune se numete meioza II i este nereducional, aprnd ca o mitoz homoplastic. Meioza I apare mai complicat, cu o profaz specific n care se petrec fenomene caracteristice. Poate dura zile, luni i ani de zile (n funcie de specie), iar profaza este foarte lung, ocupnd 90% din aceast durat. Astfel, ovocitele primare rmn n profaza I pn la pubertate, iar spermatogoniile intr n meioz numai la pubertate. Profaza I cuprinde 5 faze (etape, stadii) succesive: leptonema, zigonema, pachinema, diplonema i diachinezis. 1) n leptonem , se produce condensarea cromatinei, nct cromozomii devin vizibili cu aspect de filamente lungi, cu diametrul neuniform. 2) n zigonem , caracteristic este fenomenul de sinaps sau conjugarea (conjugatio) cromozomilor, care const n faptul c, cromozomii omologi (chromosoma homologum)( din aceeai pereche), unul din setul matern i altul din setul patern se apropie i se alipesc, dar nu funzioneaz. 3) n pachinem , cromozomii sunt mai condensai 4) n diplonem , cromozomii rezultai dup crossing over ncep s se despart (s realizeze desinapsa ).

5) n diachinesis , nceteaz sinteza ARN-ului, cromozomii se condenseaz, se ngroa i se detaeaz de nveliul nuclear n concluzie, n profaza I au loc trei importante fenomene caracteristice: 1) condensarea cromozomilor; 2) conjugarea sau sinapsa ( n zigonem) 3) schimbul de gene ntre cromatidele nesurori (sau crossing-overul ). n prometafaza I se produce dispariia nveliului nuclear i formarea fusului de diviziune. n metafaza I cromozomii se ataeaz de fibrele fusului de diviziune i formeaz placa metafazic . n anafaza I se produce deplasarea cte unui cromozom ntreg (bicromatidic,cu dou cromatide) din fiecare cromozom bivalent ctre un pol al celulei, pe cnd cellalt cromozom, tot bicromatidic, se deplaseaz spre polul opus. Meioza II se realizeaz ca o mitoz obinuit, avnd cele patru faze: profaza II cu prometafaza II, metafaza II, anafaza II , telofaza II . n metafaza II se despart cromatidele fiecrui cromozom, dup care are loc deplasarea lor spre polii celulei, n timpul anafazei II. 43. HETEROFAGIA: In heterofagie se digera intracelular,cu ajutorul lizozomilor substantele nutritive,bacteriile,virusurile introduse prin endocitoza (fagocitoza,pinocitoza); in urma proceselor de endocitoza se formeaza FAGOZOMII in cadrul fagocitozei, PINOZOMII in procesul de pinocitoza fara receptori si RECEPTOZOMII in pinocitoza mediata de receptori Fagozomii, pinozomii si receptozomii sunt antrenati prin miscarile din citoplasma, catre interiorul celulei,spre ei se indreapta chimiotactil lizozomii primari si prin fuzionare,rezulta o vacuola,denumita lizozom-secundar. In interiorul lizozomilor secundari, enzimele hidrolitice lizozomale produc digestia in functie de complexitatea materialului endocitat; ca urmare a actiunii enzimelor lizozomale se obtin produsi de digestie micromoleculari (aminoacizi, glucide, lipide) ce vor traversa membrana lizozomala,ajungand in citoplasma, unde sunt folosite ca materie prima pt procesele biosintetice sau ca sursa de energie. Pe masura ce produsii de digestie parasesc lizozomul secundar,acesta isi micsoreaza volumul, producandu-se simultan o invaginare a membranei lizozomale cu formarea unor vezicule (ca la pinocitoza) care vor fi si ele digerate. Prezenta acestor vezicule mici in interiorul unui lizozom secundar da aspectul de corp multivezicular, observabil la microscopul electronic. 44. AUTOFAGIA SI CRINOFAGIA: AUTOFAGIA este procesul de digestie intracelulara cu ajutorul enzimelor lizozomale,a organitelor celulare epuizate sau uzate. In acest mod, mitocondriile uzate, peroxizomii, portiuni uzate de reticul endoplasmatic sunt initial inconjurate cu o membrana, denumita invelis de izolare si se formeaza astfel vezicule (AUTOFAGOZOMII) sau vacuole autofagice ce contin materialul intracelular ce trebuie indepartat. Autofagozomii fuzioneaza cu lizozomii primari, rezultand lizozomi secundari in care se produce digestia materialelor incluse. O parte din produsele rezultate din digestie sunt eliberate in citoplasma pt a fi reutilizate, iar ceea ce ramane formeaza corpii reziduali. Prin autofagie, lizozomii asigura reinoirea (turn-over-ul) componentelor citoplasmei, deoarece mitocondriile au o viata de cca. 12 zile, peroxizomii de 2-3 zile, iar ribozomii de 10 zile (in ficat se distrug mai mult de un milliard de mitocondrii pe un gram de tesut intr-o ora). Procesele de autofagie sunt accelerate in caz de inanitie creste numarul de vacuole autofagice si in caz de inactivitate CRINOFAGIA reprezinta un aspect particular de autofagie observat in celulele secretorii exocrine si endocrine, prin care lizozomii intervin in reglarea cantitatii de produsi de secretie ai celulei. In cazul in care in celula se acumuleaza un surplus de vezicule secretorii, care nu ajung sa fie exocitate, acest surplus va fi digerat cu ajutorul lizozomilor primari care vor fuziona cu veziculele secretorii, formand CRINOFAGOLIZOZOMII; molecule mici rezulate in urma digestiei sunt trecute in citosoli unde sunt reutilizate. Digestia in heterolizozomi si in autolizozomi e incompleta unele materiale nefiind digerabile. Deci lizozomii care, desi si-au terminat functia digestiva, contin inca resturi nedigerabile se numesc corpi reziduali. 45. CONTRACTIA MUSCHILOR NETEZI: Muschiul neted este lipsit de striatii,iar filamentele de actina si miozina nu formeaza miofibrile, nefiind dispuse strict ordonat ca in muschii striati, desi in general, sunt orientate parallel cu axul lung al celulei. Miozina din celulele musculare netede (LEIOCITE) se deosebeste de cea din fibrele musculare striate (RABDOCITE) prin doua caractere: 1. activitatea ATP-azica este de 10 ori mai mica, fiind direct legata de ionii de calciu; 2. in leiocite, miozina poate interactiona cu actina numai daca lanturile usoare sunt fosforilate Fosforilarea si desfosforilarea lanturilor usoare ale miozinei din leiocit sunt efectuate de enzime specifice. Astfel, enzima de fosforilare se numeste KINAZA LANTURILOR USOARE si este activata de Ca2+-calmodulina. Kinaza activata fosforileaza lanturile usoare din molecula de miozina, permitand interactiunea cu actina. Kinaza mai poate fi activata si de AMP-ul ciclic al carui nivel in celula e controlat hormonal; in acest fel contractia muschiului neted poate fi produsa prin actiune nervoasa sau hormonala. Contractia muchiului neted este mai lenta deoarece si activare miozinei prin sistemul calmodulinei este lenta. In muschiul striat, unde se realizeaza o contractie rapida este prezenta o forma specializata a calmodulinei, troponina C In toate celulele nemusculare, miozina se aseamana cu cea din muschiul neted prin faptul ca activarea ei depinde de fosforilarea lanturilor usoare, care la randul ei este stimulata de complexul Ca2+-calmodulina Contractia complexului acto-miozinic produce trecerea citoplasmei in starea de gel iar relaxarea determina trecerea in strare fluida. 46. CICLUL SECRETOR AL CELULEI:

Ciclul secretor sau procesul secretor reprezinta o succesiune de etape pe care le parcurg proteinele de export din momentul sintezei si pana la aliberarea lor in mediul extracelular.Se descriu 5 etape obligatorii: I.SINTEZA SI SEGREGAREA PROTEINELOR DE EXPORT LA NIVELUL RER initial, proteinele sunt sintetizate pe polizomii neatasati membranelor RE, formati din ribozomi dispusi de-a lungul unei molecule de ARNm. Intr-un polizom, fiecare ribozom sintetizeaza independent cate un lant polipeptidic. Atunci cand lantul polipeptidic a atins un anumit stadiu de formare, ribozomii se ataseaza de membrana reticulului endoplasmatic intr-o anumita pozitie, care recunoste o secventa specifica fiecarei proteine, numita secventa-semnal. Acest semnal e interceptat de proteine specifice din membrana reticulului (denumite RIBOFORINE). II.TRANSPORTUL INTRACELULAR al proteinelor prin formatiunile reticulului endoplasmatic rugos la complexul Golgi se realizeaza cu ajutorul microveziculelor, care sunt incarcate cu proteine sintetizate de polizomi si se indreapta spre sacii golgieni, actionand ca niste agenti transportatori III.CONDENSAREA SI MATURAREA PROTEINELOR IN STRUCTURILE GOLGIENE reprezinta procesul de maturare sau condensare ce desavarseste conformatia cuaternara a proteinelor, realizandu-se prin interactiunea proteinelor cu un peptidoglican sulfatat sintetizat in complexul Golgi IV.DEPOZITAREA INTRACELULARA se face sub forma veziculelor secretorii, care raman un timp in citoplasma ca sa fie apoi trecute in ectoplasma V.EXOCITOZA este procesul prin care veziculele secretorii sunt trecute in mediul extracelular. Prin exocitoza sunt eliberati din celula: hormonii, enzime, imunoglobuline, lipoproteine, neurotrasmitatori, constituenti ai laptelui si ai serului, componente ale membranei celulare, glicocalixului 47. INCLUZIUNILE CELULARE: Incluziunile (pseudoincluziile) celulare sau citoplasmice sunt formatiuni prezente in matricea citoplasmatica in care pot fi depozitati temporar sau definitiv diferiti produsi ai metabolismului. Aceste depuneri, denumite incluziuni, pot contine: substante de rezerva (proteine, glucide, lipide, vitamine, minerale, cristale) , produsi de elaborare (granule de zimogen, granule de mucus, de pigment, hormoni) si produsi de dezasimilatie (pigmentul lipofuscinic) a)PROTEINELE depoziteaza ca substante de rezerva in fibrele musculare, hepatocite si in vitellusul oului, putandu-se evidentia sub forma unor granule fine prin reactia Millon sau prin reactia xantoproteica b)LIPIDELE se prezinta sub forma unor picaturi sferice de diferite marimi ce pot fi colorate cu Sudan III sau negru si sunt frecvente in hepatocite, in celulele producatoare de hormoni steroizi din ovar, testicul sau in lipocitele din tesutul adipos c)GLUCIDELE se depoziteaza sub forma de glicogen, in special in hepatocite si fibrele musculare, se evidentiaza prin metoda PAS; la microscopul electronic glicogenul poate aparea sub forma de particule mari (particule alfa) sau ca particule mici (beta) d)VITAMINELE se pot evidential in epitelii prin fluorescenta naturala (vit A) sau prin impregnatie argentica (metoda Carter) in gonade, hepatocite si fibre musculare e)INCLUZIUNILE MINERALE de fier, cupru, potasiu, calciu se prezinta cu aspect de granule ce pot fi evidentiate prin metode citochimice specifice f)INCLUZIUNILE CRISTALOIDE sunt prezente in citoplasma celulelor interstitiale din testicul g)PRODUSII DE ELABORARE apar sub forma unor incluzii diferite precum granulele de zimogen, granulele de mucigen, pigmenti. Pigmentii pot fi de origine endogena sau exogena. Pigmentii de origine endogena sunt CAROTENOIZI (sunt de obicei asociati cu lipidele - lipocrom, luteina, carotenproteidele), CROMOLIPOIZI (sunt de culoare bruna sau neagra (lipofuscina), MELANICI (care sunt negri, bruni, galbeni melanina), CU NUCLEU TETRAZOLIC (hemoglobina, mioglobina, hemosiderina). Pigmentii de origine exogena provin din mediul extern si sunt incorporati prin aer sau prin furaje, producand impregnarea tesuturilor,carora le imprima devieri de la coloratia specifica. 48. LIZOZOMII: Sunt organite celulare de forma sferica sau ovoidala prezente in citoplasma tuturor celulelor animale cu exceptia hematiilor adulte. Au fost descoperiti in 1950 de catre DE DUVE, ca particule ce sedimenteaza intre mitocondrii si microzomi si contin enzime hidrolitice cu pH optim de actiune acid. Au mai fost denumiti CORPI LITICI, saci de sinucidere sau stomacul celulei. Organizare ultrastructurala a lizozomilor cuprinde o membrana lizozomala si matricea lizozomala. a)Membrana lizozomala delimiteaza lizozomii, poate fi unica sau dubla, prevazuta la exterior cu mici prelungiri numite spiculi; ea actioneaza ca o bariera intre enzimele digestive si citosol. Hormonii glucorticoizi si colchina activeaza ca stabilitori ai membranei lizozomale in timp de vitaminele A, E, radiatille X, socul osmotic, hipoxia actioneaza ca destabilitori ai membranei. b)Matricea lizozomala poate aparea omogena, fin granulata sau heterogena incat se recunosc 2 tipuri majore de lizozomi: primari si secundari i.Lizozomii primari sunt de talie mica si au matricea omogena sau fin granulata, sunt lizozomi tineri, cu o viata scurta (24-28 ore), neangajati inca in activitatile de digestie intracelulara. ii.Lizozomii secundari sunt heterogeni, continand in matrice structuri granulare si membranoase si desfasurand activitati enzimatice digestive, au o viata mai lunga (de la cateva zile la cateva saptamani), talia mai mare si un set enzimatic complet. Se formeaza din fuziunea lizozomilor primari. In functie de veziculele ce contin substante fagocitate se disting in: heterofagolizozomi, autofagolizozomi si corpi multiveziculari. Organizarea chimica a lizozomilor cuprinde un nr mare de hidrolaze acide (peste 50 de enzime) care pot degrada orice componenta a celulei: acizi nucleici, proteine glicogen, mucopolizaharide. Enzimele lizozomale sunt active doar la pH acid.

Enzimele marker pt identificarea lizozomilor sunt fosfataza acida si arilsulfataza. In afara de hidrolazele acide, lizozomii mai contin componente de origine extra sau intracelulara supuse digestiei si aflate in diferite stadii de degradare Lizozomii pot fi comparati cu niste saci de sinucidere ce contin enzime care, eliberate in mediul intracelular (citoplasma) produc liza celulei. PH-ul optim (acid) pentru activarea enzimelor lizozomale este asigurat de membrana lizozomilor care contine o proteina ce grupeaza ionii de hidrogen in lumenul lizozomilor folosind energia rezultata din hidroliza ATP-ului. In functie de natura materialului asupra caruia actioneaza lizozomii, exista trei tipuri de digestie lizozomala: a)HETEROFAGIA lizozomii actioneaza asupra materialelor exogene inglobate prin endocitoza; b)AUTOFAGIA lizozomii actioneaza asupra propriilor constituenti citoplasmatici; c)CRINOFAGIA lizozomii digera unele materiale de secretie celulara Biogeneza lizozomilor incepe in reticulul endoplasmatic rugos, unde sunt sintetizate proteinele componente (structurale si enzimatice) ale lizozomilor. Lizozomii sunt implicati intr-o serie de fenomene patologice determinate de substante (medicamentoase, toxine, microbiene) introduse in celula prin endocitoza. Totodata, lizozomii sunt implicati in unele boli congenitale precum: alterari morfologice si functionale, alterari ale activitatii, alterari ale stabilitatii membranei ce duce la distrugerea matricei tesuturilor. Astfel, vitamina K si expunerea prelungita la soare produc ruperea membranelor lizozomale cu distrugerea celulelor epidermice. Uneori fuziunea lizozomilor primari cu veziculele endocitate are loc prematur si continutul enzimatic este eliminat in spatial extracelular provocand inflamatii (ex: reumatism). Lipsa unei enzime din setul de hidrolaze acide se datoreaza unui defect genetic si determina bolile de deposit sau tezaurismoze lizozomice.In ultimii ani se foloseste terapia lizozomotropica ce consta in administrarea unor medicamente legate de un vehicul transportor, lizozomii desfac legatura dintre medicament si vehicul si medicamentul va trece in citoplasma celulei in timp ce vehiculul e digerat. 49. MATRICEA CITOPLASMATICA: Este mediul intern al celulei unde sunt gazduite organitele celulare, cu care are relatii metabolice complexe. O lunga perioada de timp s-a considerat ca matricea citoplasmatica este omogena, nestructurata, fapt pentru care a fost denumita hialoplasma. La microscopul optic apare astructurata, cu grade diferite de acidofilie sau bazofilie iar la microscopul electronic s-a observat in hialoplasma CITOSCHELETUL MATRICEAL, format din microfilamente, microtubuli si o retea de microtrabecule. In acest fel matricea citoplasmatica prezinta doua faze sau componente: una fluida numita CITOSOL, ce contine apa, aminoacizi, enzime, electroliti, ioni, gaze si o componenta solida, polimerizata sub forma unei retele bogata in proteine structurale si enzime. Roluri: mentine forma celulei si o adapteaza la necesitatile functionale prin componentele citoscheletului,este sediul de desfasurare a unor procese metabolice precum glicoliza, glucageneza, biosinteza acizilor grasi; contine sau depoziteaza glicogen (ficat, muschi), lipide (corticosuprarenala), ioni, pigmenti ribozomi liberi, 15% din ARN-ul celular si adaposteste organitele celulare si incluziunile citoplasmatice. Organitele celulare au diferite marimi; unele se pot observa la microscopul optic (complex Golgi, mitocondrii) iar altele doar la cel electronic (ribozomi, lizozomi, RE); unele sunt delimitate de membrane in timp ce altele nu. Organitele celulare contin in structura membranelor unele enzime marker, cum ar fi monoaminooxidaza prezenta la mitocondrii. Organitele celulare indeplinesc functii ca: miscarea intracelulara (microfilamente, microtubuli, entrioli), deplasarea celulei in mediul extracelular (cili, flagel), producerea de energie (mitocondrii), digestie intracelulara (lizozomi, peroxizomi), unele functii speciale in celulele musculare (miofilamentele), in celulele epiteliale (tonofilamentele), in celulele nervoase (neurofilamentele). 50. CENTRIOLII: Centriolul este o structura microtubulara stabila ce intra in componenta centrului celular In majoritatea celulelor, centrul celular e situat ???? juxta nuclear in apropierea complexului Golgi si contine unul sau doi centrioli ce sunt inconjurati de o zona citoplasmatica clara numita material pericentriolar. Centrul celular lipseste in celulele inalt specializate (eritrocit, rabdocit, ???? neuron) iar cand este prezent coordoneaza mobilitatea celulara in timpul diviziunii La microscopul electronic fiecare centriol apare ca o structura cilindrica dispusa perpendicular pe congenerul sau. Fiecare centriol e format din 9 triplete de microtubuli notati cu A,B,C si imbracati intr-o masa de substanta densa. Centrul cilindrului e lipsit de microtubuli realizandu-se o structura de tipul 9+0, diferita de axonema cililor care e 9+2. Centrul celular (centrozomul) joaca rolul de organizator al microtubulilor, datorita faptului ca materialul pericentriolar format din proteine si ARN determina polimerizarea tubulinelor si asamblarea microtubulilor care au capatul negativ (-) in materialul pericentriolar din centrozom, in timp ce capatul pozitiv (+) dispus distal prezinta o crestere intensa ???? Datorita functie sale de organizator temporar al microtubulilor, centrul celular e implicat in toate procesele in care acestia apar ca organizatori ai citoscheletului Centrul celular intervine si in directionarea miscarilor de locomotie ameboidala (fibroblaste, leucocite) situandu-se inaintea nucleului pe directia miscarii celulelor ; totodata centrul celular participala definirea polaritatii celulei dispunandu-se ca si complexul Golgi apical fata de nucleu in celulele epiteliale 51.CELULE DIFERENTIATE: Ele sunt reprezentate de: 1.specializarea functionala care reprezinta principalul obiectiv al diferentierii celulare fara a se contrapune cooperarii cu alte tipuri celulare

2.morfologia celulelor diferentiate este specifica in sensul dezvoltarii mai accentuate a organitelor celulare necesare indeplinirii functiilor specifice, astfel RE rugos si complexul Golgi sunt foarte dezvoltate in celulele implicate in sinteza proteinelor, iar aparatul de contractie respective filamentele de actina si miozina apare foarte dezvoltat in celulele musculare 3.compozitia chimica apare specifica datorita acumularii unor proteine specifice sau datorita desfasurarii unor activitati enzimatice specifice 4.adezivitatea pe substrat care permite formarea tesuturilor si organelor 5.interrelatia cu alte celule sau jonctiunea prin care se realizeaza solidizarea intre ele in cadrul unui tesut 6.inhibitia capacitatii de diviziune. Celulele diferentiate sunt greu divizibile sau indivizibile, cele divizibile isi pot regla ritmul de diviziune in functie de necesitati; aceasta capacitate e mai intarziata sau inhibata in cazul celulelor cu grad de specializare avansat. Se intalnesc celule tinere incomplet diferentiate capabile sa se divida pt refacerea populatiei de celule adulte specializate, epuizate 7.inhibitia de contact care apare atunci cand densitatea celulelor atinge un anumit grad intr-un tesut sau in culturile de celule, prin aceasta proprietate celulele sunt oprite din migrare 52. MICROFILAMENTELE DE ACTINA: Sunt formate din molecule de actina si au diametrul de 6 nm.In citoplasma, moleculele de actina se pot gasi fie sub forma monomerica (actinaG) fie sub forma polimerizata (actinaF) Microfilamentele de actina se formeaza prin polimerizarea actinei globulare.Un filament cuprinde doua lanturi de actina infasurate unul in jurul celuilalt,formand dublu helix.Fiecare molecula de actina din microfilament e capabila sa lege cate un cap al moleculei de miozina In celulele eucariote,exceptie celulele musculare,microfilamentele se pot gasi isolate sau in manunchiuri formand fibrele de stress in cazul culturilor de celule sau intra in structura inelelor de contractile care pot fi-tranzitorii cand apar in telofaza sau permanente.Manunchiuri de filamente de actina exista si in microvili,in stereocili,in prelungirile filiforme ale celulelor din culturi In celulele nemusculare,microfilamentele de actina indeplinesc atat un rol structural sau de sustinere cat si un rol dinamic intre filamentele de actina si monomerii de actina din citoplasma,intre polimerizarea si depolimerizarea actinei,echilibru ce joaza un rol essential in miscarile celulare.Polimerizarea actinei este insotita de o crestere a vascozitatii citoplasmei iar depolimerizarea se asociaza cu scaderea vascozitatii.Ambele procese joaca un rol principal in trecerea de la starea de gel la cea de sol a citoplasmei. In celulele musculare,moleculele de actina impreuna cu proteinele reglatoare formeaza miofilamentele subtiri din sarcomere.Astfel pe toata lungimea miofilamentului de actina se gaseste o proteina,TROPOMIOZINA,pe care se insira 7 monomeri de actina.Tropomiozina are atat un rol structural,intarind filamentul subtire,cat si un rol functional in realizarea contractiei.Din loc in loc se gaseste o alta proteina: TROPONINA,care este un complex de trei polipeptide:troponinele T ,I si C. Filamentele subtiri se gasesc numai in miofibrilele din muschii scheletici si muschiul cardiac unde sunt dispuse ordonat,paralel cu filamente graose de miozina Alte proteine pe langa cele amintite sunt:filamina,spectrina 53. MISCARI CELULARE BAZATE PE SISTEMUL: ACTINA-MIOZINA: Pe baza sistemului molecular actina-miozina se realizeaza mai multe categorii de miscari celulare:miscarile din tipul contractiei musculare,miscarile de locomotie ameboidala,miscarile din microvili si curentii citoplasmatici Interactiunile actina-miozina se desfasoara dupa acelasi mecanism molecular atat in celulele musculare cat si in cele nemusculare.Ele se stabilesc intre filamente subtiri de actina si capetele globulare ale moleculelor de miozina din puntile transversale.Miscarea se produce prin alunecarea filamentelor de actina si miozina unul peste altul.Pentru aceasta se desface puntea dintre miozina si actina si se restabileste puntea cu monomerul urmator din filamentul de actina, antrenand deplasarea filamentului.Energia necesara este furnizata de hidroliza ATP-ului,iar deplasarea se face dupa mecanismul rotii cu clicheti de la ceasornicele mecanice.Relaxarea se produce prin desfacerea simultana a tuturor puntilor de filamente de actina si miozina ceea ce permite glisarea filamentelor. 54. RETICULUL ENDOPLASMATIC: Este un organit intracelular implicat in activitatile de sinteza si secretie celulara format dintr-un complex de membrane intracelulare ce delimiteaza un sistem de canalicule (tuburi, cisterne) care strabat intreaga citoplasma a celulei eucariote. Este prezent in toate tipurile de celule cu exceptia eritrocitului adult. Este mai bine reprezentat in celulele active in sinteze (de proteine, de glucide, de lipide) si foarte dezvoltat in celulele secretrorii exo- si endocrine. In interiorul celulei este situat cu precadere in zona interna si mijlocie a citoplasmei ce formeaza endoplasma si mai putin zona externa. Este separat de plasmaleme printr-un strat subtire de ectoplasma. Contactul cu plasmalema sau continuitatea membranei reticulului endoplasmatic cu plasmalema e extrem de rara si poate fi considerata accidentala. Ultrstructura lui cuprinde saci, cisterne, tubi si vezicule anastomozate intre ele si delimitate de o endomembrana groasa de 6nm cu organizare moleculara comuna tuturor membranelor interne. Unele portiuni ale RE prezinta ribozomi atasati de endomembrane si poarta numele de RER sau granulos in timp ce alte portiuni sunt lipsite de ribozomi si formeaza REN Membrana REN se continua cu membrana RER; in RER predomina cisternele, pe cand in REN sunt mai frecvente tuburile si canalele interconectate in retea. Membrana RER se continua cu foita externa a invelisului nuclear iar lumenul RER comunica cu spatial perinuclear. Cele doua portiuni ale RE, rugos si neted, prezinta interconexiuni morfologice si functionale RER prezinta pe fata externa a endomembranelor sale ribozomi individualizati sau grupati in poliribozomi. Legarea ribozomilor se face cu ajutorul unor glicoproteine transmembranare numite RIBOFORINE. Ribozomii atasati confera o puternica bazofilie celulei respective. RER prezinta o mare plasticitate si o mare putere de adaptare in raport cu varsta sau starea functionala a

celulei. In situatii patologice ale celulei se observa mari variatii morfologice ale organitului precum: fragmentari, dilatari, acumulari de materiale in cisterne. RER e specializat in sinteza proteinelor. REN nu prezinta ribozomi pe membrana sa limitanta, e alcatuit mai mult din formatiuni tubulare ce comunica prin canale de legatura cu RER si e present in citoplasma tuturor celulelor dar mai putin reprezentat cantitativ decat cel rugos. Apare mai dezvoltat in celulele care sintetizeza hormoni steroizi, produc glucide in cantitate mare, formeaza pigment. In celula musculara REN se numeste reticul sarcoplasmic prezentand un aspect morfologic si functional particular si indeplinind un rol essential in cuplarea excitatiei cu contractia Compozitia chimica a RE a fost studiata dupa centrifugarea diferentiat a omogenatului celular cand s-au obtinut microzomii nu sunt organite celulare ci fractiuni subcelulare ce cuprind portiuni de RE,membrane golgiene si membrane celulare.In compozitia chimica a RE intra 60% proteine si 40% lipide;o parte din proteine sunt incluse in structurile organitului (proteine structurate) si alta parte sunt proteine de export (hormoni,enzime),iar dintre lipide predomina forfolipedele,leticinele si cefalinele si putin colesterolEnzima marker pt RE este glucozo-6-fosfataza Originea RE e inca discutabila el parand sa formeze fie membranele nucleare,fie de novo prin sinteza macromoleculelor caracteristice in membrane si ansamblarea lor RE realizeaza un vast sistem microcirculator intracitoplasmatic,formeaza un support intracitoplasmatic atat pt celelate organite cat si pt mentinerea formei celulei,participa prin citomembranele sale,dotate cu permeabilitate selective la realizarea unor schimburi active intre continutul formatiunilor componente si citosol RER apare foarte bine dezvoltat in:celulele seroase ale pancreasului exocrine ce secreta enzime digestive,in plasmocitele ce sintetizeaza imunoglobuline,in hepatocite care produc albumine,in neuroni unde indeplineste rolul unei fabrici de membrane. REN participa la sinteza hormonilor steroizi,la metabolismul glucidelor,intervine si in cel al lipidelor,intervine in procesele de detoxifiere,participa la realizarea contractiei musculare, intervine in biosinteza acidului clorhidric si participa la fotoreceptie. 55. CONTRACTIA MUSCULARA STRIATA: Contractia musculara reprezinta forma cea mai perfectionata de miscare bazata pe sistemul actina-miozina.Se produce prin glisarea (alunecarea) filamentelor de actina printer cele de miozina fara a se modifica lungimile lor.Ca rezultat al glisarii se scurteaza lungimea sarcomerului iar prin insumarea scurtarii tuturor sarcomerelor se ajunge la scurtarea fibrei musculare in intregul ei Glisarea se datoreaza faptului ca fiecare cap al moleculelor de miozina paseste in lungul filamentului de actina de pe un monomer pe urmatorul tragand filamentul de actina pas cu pas Contractia muschiului scheletic se declanseaza in momentul in care excitarea nervului motor al muschiului determina aparitia unui potential de actiune in sarcolema (plasmalema fibrei musculare striate) la nivelul jonctiunii neuromusculare.Semnalul electric se transmite rapid in jurul fiecarei miofibrile prin tubii transversi.In acest fel,semnalul electric ajunge la reticulul sarcoplasmatic producand eliberarea din cisternele din cisternele reticulului in citosol,a unei cantati mari de ioni Ca 2+.Cresterea brusca a concentratiei de ioni de Ca declanseaza contractia miofibrilei datorita efectului pe care Ca 2+ il produce asupra troponinei si tropomiozinei Troponina C leaga ionul de Ca si prin aceasta modifica pozitia tropomiozinei,facand posibila interactiunea actinei cu miozina In momentul in care capul miozinei atinge actina este eliberat ADP si gruparea fosfat ceea ce determina o flexare a capului miozinei care trage filamentul de actina rezultand glisarea filamentului si contractia musculara.Dupa acest moment de capul miozinei se leaga o molecula de ATP,producandu-se desprinderea miozinei de actina.Miozina hidrolizeaza ATP-ul in ADP si gruparea fosfat,iar capul miozinei isi recapata conformatia initiala,dupa care procesul se repeta Miscarile de pasire a capetelor de miozina in lungul filamentelor subtiri de actina sunt efectuate de catre fiecare molecula si de catre fiecare lob al capului Intr-o contractie rapida,fiecare din cele 500 de capete de miozina ale unui filament gros parcurge ciclul de 5 ori intr-o secunda Dupa terminarea contractiei ionii de Ca sunt recapatati in cisternele reticulului sarcoplasmic printr-o enzima (Ca2+-ATP-aza) ceea ce produce relaxarea muschiului In muschiul cardiac filamentele de actina si miozina prezinta o dispunere asemanatoare cu cea din muschiul scheletic, fiind evidente striatiile 56.ARN-transfer: Transporta aminoacizii activati la ribozomi,unde se realizeaza formarea legaturilor polipetidice in secventa dictata de matrita de ARNm. Sinteza proteinelor,prin ansamblarea aminoacizilor se face la nivelul ribozomilor unde se citeste mesajul genetic de pe ARNm,participand si o serie de proteine solubile,precum si aminoacizi activati legati de ARNt ce prezinta un punct de legare a aminoacidului si un loc de recunoastere a matritei de ARNm reprezentat de o secventa de 3 baze numit anticodon Anticodonul de pe ARNt recunoste secventa complementara de 3 baze din codonul de pe ARNm permitand legarea specifica a aminoacidului de matrita.Pt un aminoacid (din 20) pot exista mai multe molecule de ARNt,legata de faptul ca mai multi codoni pot specifica (lega) mai multi aminoacizi Moleculele de ARNt prezinta patru regiuni cu baze complementare dispuse in dublu helix,numite tulpini (tulpina acceptor,tulpina D,T si anticodon) si 4 regiuni fara baze complementare numite bucle (o bucla anticodon,una T si una variabila) Datorita aparitiei structurii de dublu helix la nivelul tulpinilor molecula de ARNt are o dispunere spatiala in forma literei L cu doua brate-un brat lung ce cuprinde tulpinile T si acceptor.Regiunile dublu helicoidale sunt perpendiculare una pe alta si contin fiecare cate 10 perechi de baze,ce corespund la o tura de dublu helix.Formarea regiunilor de dublu helix asigura moleculei mare stabilitate,iar buclele ce proemina pot interactiona specific cu alte grupari de atomi.Astfel anticodonul e situat la capatul bratului lung din L iar aminoacidul e legat la capatul bratului scrut din L

Rolul ARNt e de a lega specific aminoacizii liberi din citoplasma si de a-i transporta in ribozomi,permitand legarea lor in secventa dictata de ARNm Legarea aminoacidului de ARNt e catalizata de o enzima numita aminoacil-ARN-sintetaza existand cate o enzima specifica pt fiecare din cei 20 de aminoacizi care poate lega aminoacidul de ARNt diferiti Aminoacidul ARNt-sintetaza catalizeaza 2 reactii successive:-1.activeaza aminoacidul legandu-l de AMP formand un compus intermediar numit aminoacildenilat (aminoacil~AMP) care ramane legat de enzima pana intalneste o molecula de ARNt specifica pt aminoacidul respectiv si 2.transfera aminoacidul de ARNt formand complexul ARNt incarcat (aminoacil-ARNt) Molecula de ARNt prezinta la toate vietuitoarele o structura asemanatoare perfect adaptata functiei sale fiind o molecula universala ca si codul genetic. 57. SINTEZA PROTEINELOR IN CELULA: Legaturile peptidice intre aminoacizii ce alcatuiesc proteina se realizeaza in robozom, are loc in directia aminocarboxil. Rbozomul este funtional numai cand se asociaza cele doua subunitati din componenta. Mecanismul sintezei proteice este acelasi la toate celulale si are 3 faze: 1. de initiere; 2. de elongare; 3. faza de terminare (ca la sinteza de ADN si ARN) 1.Faza de initiere: La inceput se formeaza formil-metionil-ARNt (legarea metioninei de ARNt specific; blocarea gruparii amino prin formilare); Prin participarea: formil-metionil-ARNt, subunitatea mica 30S, ARNm, factorii de initiere (IF1, IF2,IF3), GTP, care conduc la formarea complexului de initiere30S; Subunitatea mica se leaga prin intermediul factorului IF3, de ARNm, intrun loc specific al acestuia. De complexul 30S se leaga subunitatea mare 50S a ribozomului, energia folosita fiind din hidroliza GTP, rezultand astfel complexul de initiere 70Scu locurile de legare: Pe care este ocupat de formil-metionil-ARNt, si A, neocupat de complexul de initiere. 2.Faza de elongare: realizata in 3 timpi: a) insertia unui aminoacid; b) formarea legaturii peptidice; c) translocarea. a)Insertia: codonul din ARNm este recunoscut de anticodonul ce trasporta aminoacidul specificat de cele 3 nucleotide ale codonului din ARNm. Necesare pt insertie sunt: o molecule de GTP si primul factor al elongarii. Ca urmare a insertiei rezulta un complex ce are in locusul P situata formil-metionil-ARN-ul, iar in locul A un aminoacil-ARNt. b)Prin intermediul enzimei peptidil transferazei din subunitatea 50S, se realizeaza legaturile peptidice, prin transferul formilmetioninei pe gruparea amino din aminoacli-ARNt. In urma formarii legaturii peptidice ramane: un ARNt descarcat pe locul P si un dipeptid-ARNt pe locul A. c)Translocare: i.ARNt descarcat paraseste locul P; ii.dipeptid-ARNt se muta din A in P; iii.ARNm se deplaseaza cu 3 nucleotide spre capatul 3, astfel se face trecerea la citirea urmatorului codon de ARNm de catre anticodonul aminoacidului-ARNt. Translocarea necesita hidroliza unei alte molecule de GTP si interventia factorului 3 de elongare, numit translocaza.Incheiata translocarea, ciclul elongarii se repeta, un alt aminoacid fiind legat in locul P. 3.Faza de terminare: se declanseaza cand in locul A apare unul din codonii nonsens (UAA, UGA sau UAG), in citoplasma negasindu-se anticodoni complementari acestor codoni. Codonii nonsens sunt recunoscuti de factorul de eliberare (RF1 sau RF2), factorii de eliberare se leaga de locul A, determina hidroliza legaturii dintre polipeptid si ARNt de pe lucl P saoldandu-se cu eliberarea si parasirea de catre lantul polipeptidic a ribozomului. Ribozomii pot sintetiza lanturi diferite in functie de matrita de ARN-mesager pe care sunt legati. 58. ADN-ul si CODUL GENETIC: Constituie materialul genetic al tuturor vietuitoarelor ce il prezinta in compozitia lor.Replicarea lui e baza mecanismului molecular de transmitere a informatiei genetice si presupune realizarea unei copii fidele a moleculei de ADN in timpul duplicarii cromozomiale ce are loc in cursul biosintezei de ADN in faza sintetica a ciclului celular Structura ADN-ului-e o macromolecula bicatenara rasucita intr-o structura dublu elicoidala,fiecare catena are:1. o parte constanta (dezoxiriboza),2.o parte variabila (secventa bazelor:purinice A si G,pirimidinice T si C).Fiecare catena este polarizata prezentand un capat hidroxil 5liber si unul opus 3;catenele sunt antiparalele (una 5-3 si alta 3-5). Catenele sunt tinute impreuna de legaturile de hidrogen dintre baze (A=T si G=C).Diametrul dublului helix e constant datorita legaturilor de hidrogen.Pasul helixului e intervalul la care se repeta structura helicoidala,un pas contine 10 nucleotide.Lanturile sunt complementare intre ele,astfel se sugereaza mecanismul replicarii si transmiterii informatiei genetice intrucat molecula de ADN e ca o matrita pt propria sa formare (autoreplicare) Replicarea ADN-ului:-1.este semiconservativa (o molecula de ADN nou formata are un lant provenit de la molecula mama), 2.incepe din acelasi punct numit origine din care pleaca furculita de replicare,adica locul in care se produce dezrasucirea si formarea a 4 lanturi polinucleotidice.Ruperea celor 2 lanturi se face cu ajutorul unei enzime iar dezrasucirea cu ajutorul unor proteine specifice de dezrasucire, care se leaga una dupa alta de ADN monocatenar impiedicand rasucirea lui si in acelsi tuimp pe fiecare dintre catene e sintetizata una complementara Enzime ce intervin in sinteza ADN-ului: 1.ARN-polimeraza=sintetizeaza un fragment de ARN pe fiecare catena parentala servind ca matrita si => un primer de ARN necesar inceperii propriu zise de sinteza a ADN-ului; 2.ADN-polimerazele (I,II,III)=catalizeaza polimerizarea dezoxiribonucleotidelor, 3.ADN-ligaza=leaga cate 2 capete ale unor fragmente de ADN ce fac parte dintr-un duplex (legaturi fosfodiesterice),se inchid discontinuitatile din ADN, 4.ADN-topoizomerazele=scindeaza reversibil duplexul de ADN permitand rotatia acestuia Etapele replicarii de ADN: 1.desprinderea lanturilor de ADN din molecula parentala, 2.sintetizarea a cate unui primer de ARN(ARN-polimeraza), 3.sintetizarea lanturilor de ADN complementare matritei- (ADN-polimeraza), 4.fragmentele OKAZAKI se

formaeza in directia 5-3 pe amb ele lanturi, 5.excizia fragmentului de ARN sub actiunea ARN-polimerazei-1 (inlocuirea ribonucleotidelor cu dezoxiribonucleotidelor corespunzatoare), 6.legarea fragmentelor de ADN nou formate (ADN-ligaza) Transmiterea mesajului genetic:exprimarea mesajului genetic presupune 2 etape- 1.transcrierea informatiei din ADN in ARN, 2.traducerea mesajului din ARN in sinteza de proteine. Genele din ADN determina sinteza proteica dar matricea pt sinteza o constiuie molecula de ARN.ARNm e ARN-ul sintetizat si degradat foarte rapid ce transfera informatia de la nucleu la ribozomi aflati in citoplasma, e o molecula sintetizata pe matrita de ADN Intrucat in acizii nucleici exista numai 4 azotate diferita iar in proteine exista 20 de aminoacizi diferiti,apare necesitatea existentei unui cod genetic care sa permita legarea in proteine a acestor aminoacizi.Codul genetic reprezinta relatia existenta intre secventa bazelor (ADN,ARNm) si secventa aminoacizilor in proteine.Codul genetic are 64 de secvente a cate 3 nucleotide (codoni) ce determina legarea unui aminoacid intr-o proteina.Codul genetic este DEGENERAT (un aminoacid determinat de mai multi codoni), prezinta 3 codoni nonsens (determina terminarea lantului polipeptidic), este UNIVERSAL.Structura unei nucleotide este:dezoxiriboza,o baza azotata (puirinica/pirimidinica) si un radical fosfat. 59. AMITOZA/MITOZA: Diviziunea direct sau amitoza reprezint forma inferioar de reproducere celular, caracteristic organismelor unicelulare. La metazoare apare fie n procesele de regenerare, fie n condiii patologice n unele procese tumorale. Se caracterizeaz prin lipsa aparatului mitotic, iar materialul genetic este inegal distribuit, putndu-se produce erori n distribuie. Cele mai frecvente modaliti de diviziune direct sunt: nmugurirea, sciziparitatea, clivajul. Mitoza are o durat total de circa 60 minute la om i se desfoar n patru faze: a) profaza, mpreun cu o faz intermediar - prometafaza (30 minute sau 50% din durata total); b) metafaza (8 minute sau 13,4%); c) anafaza (4 minute sau 6,6%); d) telofaza (18 minute sau 30%). Profaza Se remarc printr-o serie de fenomene caracteristice, ce se desfoar att n citoplasm, ct i n nucleu. n citoplasm: 1) Devine vizibil cel de-al II-lea centru celular 2) Separarea i ndeprtarea centriolilor centrosomului spre polul celulei n nucleu: 1) dispare nucleolul; 2) se condenseaz cromatina nuclear n prometafaz: 1) dispare nucleolema (membrana nuclear) 2) cromozomii ncep s interacioneze cu fibrele fusului de diviziune n metafaz: 1) Cromozomii sunt dispui la nivelul ecuatorului fusului de diviziune 2) n placa metafazic, cromozomii se despic longitudinal Anafaza se caracterizeaz prin deplasarea cromatidelor devenite cromozomii fii spre cei doi poli ai celulei. Telofaza incepe n momentul n care cele dou grupe cromozomiale au ajuns la cei doi poli celulari i fuzioneaz aparen formnd cte un spirem. 60. MIOFIBRILA STRIATA: La microscopul optic, miofibrilele apar striate,prezentnd o succesiune alternant de benzi sau discuri. O band A, denumit i disc ntunecat, de 1,5 nm, anizotrop n lumin polarizat, ntunecat n contrast de faz, mai intens colorabil, alterneaz cu o band clar de 0.8 nm, izotrop n lumin polarizat, clar n contrast de faz, mai slab colorabil. Discul ntunecat (banda A) este transversat prin mijlocul lui de zon clar care este strbtut de o linie ntunecat, numit linia M sau mesofragm. Discul clar (banda I) este i el traversat de o linie intunecat, denumit linia Z,telofragm sau stria AMICI, ce se prelungete transversal, de o parte i de alta,. ntre dou telofragme sucesive se delimiteaz un sarcomer sau un miomer , care reprezint unitatea fundamental de structur i funcie a miofibrilei. Un sarcomer are o lungime de 2,5 m i cuprinde un disc ntunecat ( o band A) i cele dou jumti de benzi clare adiacente. ntr-o mifobril se gsesc cteva zeci de mii de sarcomere aezate cap la cap.