ROMANUL

I. DEFINIŢIE
Romanul este cea mai complexă şi mai
cuprinzătoare specie a genului epic în proză,
de mari dimensiuni, surprinzând conflicte
puternice, cu o desfăşurare pe mai multe
planuri narative.
Desfăşurarea spaţio – temporală este amplă,
asociind voci narative diferite şi tonalităţi sau
registre stilistice diverse.
II. GENEZĂ
 Apare în perioada Antichităţii latine, forme de
început ale acestei specii apar şi în Evul
Mediu (romanele cavalereşti);
 Stabilirea caracteristicilor finale aparţine
Renaşterii şi Iluminismului;
 În romantism cunoaşte diversificarea sub
raportul temei – romane istorice, de aventuri;
 Atinge apogeul în perioada realismului
III. Reprezentanţi
 Literatura universală: H. de Balzac, L. Tolstoi,
Cervantes, C. Dickens etc.;
 Literatura română: D. Cantemir, N. Filimon,
D. Zamfirescu, I. Slavici, L. Rebreanu, C.
Petrescu, M. Preda, A. Buzura etc.
 IV. CLASIFICĂRI (1)

Criteriul tematic

Roman de dragoste Roman social Roman de aventuri Roman poliţist Roman de război Roman istoric
IV. CLASIFICĂRI (2)

Criteriul spaţial

Roman rural Roman citadin

IV. CLASIFICĂRI (3)

După formula narativă

Roman obiectiv Roman subiectiv

IV. CLASIFICĂRI (4)

În funcţie de
influenţele
curentelor culturale

Roman realist Roman naturalist Roman postmodern

IV. CLASIFICĂRI (5)
După formulele
consacrate de marii
autori din literatura
universală

Roman balzacian Roman proustian Roman gidian

IV. CLASIFICĂRI (6)

În funcţie de tehnica
romanescă

Roman tradiţional Roman modern

IV. CLASIFICĂRI

Conform teoriei lui A. Thibaudet,

citată de N. Manolescu în Arca lui Noe:

Roman de aventură: masculin,

Roman erotic: feminin,
activ, roman social,
accentuează latura psihologică,
politic, al explorării lumii exterioare,
fineţea introspecţiei, preferă analiza
presupune cucerirea
M. Proust, G. Ibrăileanu, A. Holban
H. de Balzac, L. Rebreanu, M. Preda
IV. CLASIFICĂRI (7)

Conform teoriei
lui N. Manolescu
(Arca lui Noe)

Roman doric Roman ionic Roman corintic

ROMANUL DORIC
Romanul tradiţional, din a II-a parte a sec. al XVIII-lea şi sec. al
XIX-lea, roman care în literatura română atinge apogeul abia în
deceniul 3 al secolului al XX-lea
Trăsături:
 Lume omogenă, raţională;
 Morala tuturor triumfă asupra moralei unuia singur;
 Personaj caracter, stabil;
 Narator omniscient, instanţă supraindividuală, necontestată şi
autoritară;
 Preferă faptele, acţiunea, epicul;
 Univers coerent, autoritar;
 Unitate de acţiune.
Ex. Mara (I. Slavici), Ion (L. Rebreanu), Baltagul (M. Sadoveanu),
Enigma Otiliei (G. Călinescu), Moromeţii (M. Preda)
ROMANUL IONIC
Trăsături:
 Preferă analiza şi confesiunea;
 Naratorul devine personaj, iar autorul cedează locul
personajelor;
 Morala comună este înlocuită cu morala individuală;
 Psihologivul elimină realitatea coerentă, exterioară;
 Personajul e singuratic, izolat;
 Timpul se interiorizează;
 Unitate de perspectivă (o singură conştiinţă unifică
realitatea şi îi oferă coerenţă);
 Ex. Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de
război (C. Petrescu), Patul lui Procust (C. Petrescu),
Ioana (A. Holban).
ROMANUL CORINTIC
Roman dezvoltat odată cu a doua jumătate a
secolului al XX-lea
Trăsături:
 Dispariţia eroului (a individului cu biografie
particulară, înlocuit de omul fără însuşiri);
 Generalitate alegorică, forme ironice ale
epicului, satira, miticul;
 Deconstrucţia formelor epice;
 Ex. Pâlnia şi Stamate (Urmuz), Craii de
Curtea-Veche (M. Caragiale).
Roman obiectiv vs. Roman subiectiv
 Roman obiectiv / de creaţie (cf.
G. Ibrăileanu) / doric (cf. N.
Manolescu) / de aventură (cf. A
Thibaudet) / realist;
 Creează iluzia unei lumi
concrete, a existenţei în
totalitatea aspetelor sale
definitorii, naratorul înregistrând
cu maximă fidelitate aspectele
diferite ale vieţii într-o
multitudine de ipostaze;
 Ficţiune heterodiegetică;
 Roman subiectiv / de analiză
(cf. G. Ibrăileanu) / ionic (cf.
N. Manolescu) / erotic (cf.
Thibaudet) / proustian;
 Construieşte o lume
interioară de multe ori
incoerentă, redundantă,
naratorul analizându-şi în
permanenţă trăirile;
 Ficţiune homodiegetică;
Roman obiectiv vs. Roman subiectiv
 Opera creează iluzia
firescului, a veridicităţii, prin
apelul la descrieri, detalii, a
căror abundenţă are rolul de
a contura, defini şi
caracteriza esenţa
concretului;
 Porneşte de la premisa
redării cu maximă fidelitate a
realităţii (romancierul realist
a fost în mod metaforic
asemănat cu purtătorul unei
oglinzi de-a lungul unui drum
plin de gropi );
 Opera deplasează accentul
dinspre lumea exterioară
spre cea interioară;
 Realitatea exterioară nu
încetează să mai existe, ,
însă ocupă un loc secundar,
rolul ei fiind acela de
catalizator al proceselor de
conştiinţă;
 Cronologia îşi pierde
succesiunea firească,
evenimentele derulându-se
în funcţie de selecţia operată
la nivel interior;
Roman obiectiv vs. Roman subiectiv
 Cititorul păstrează o  Cititorul se identifică
detaşare constantă faţă total cu personajul –
de evenimente, la fel ca narator, la a cărui
naratorul; dramă participă;
 Contactul cu realitatea
ficţională se face
treptat, cititorul fiind
introdus treptat în
datele unei lumi care
creează iluzia
veridicităţii;
Roman obiectiv vs. Roman subiectiv
 Structura este riguroasă,
caracterizată prin circularitate;
 Incipitul continuă fidel
aspectele realităţii concrete
(incipit pregătitor);
 Desprinderea de universul real
se face lent, iluzia vieţii
surprinse în operă este atât de
covârşitoare, încât diferenţa
dintre cele două planuri este
practic anulată;
 Modele de incipit: descrierea
mediului, fixarea timpului şi a
spaţiului, referirea la un
eveniment anterior sau la unul
în desfăşurare;
 Finalul este închis;
 Structura este arborescentă:
alături de lipsa cronologiei
(acronia), care generează prin
filtrarea realităţii în conştiinţă şi
o permanentă dilatare a timpului
real, proza de analiză inserează
în corpusul textual fragmente de
jurnal, articole din presă,
reproducerea unor scrisori, a
unor documente oficiale;
 Sunt frecvente digresiunile,
rupturile de ritm, multiplicarea
vocilor narative;
 Incipitul este ex-abrupto (in
media res), iar finalul deschis;
Roman obiectiv vs. Roman subiectiv
 Naratorul este obiectiv,  Naratorul este subiectiv,
omniscient, are acces direct uniscient, pierde atributele
şi nelimitat la conştiinţa globalităţii, viziunea sa este
personajelor, oferă cititorului redusă la propriile trăiri,
atât o perspectivă exterioară fragmentată;
asupra evenimentelor, cât şi
o imagine mult mai amplă
asupra emoţiilor, trăirilor
aspiraţiilor şi dilemelor
personajelor;
 Anticipează evenimente sau
face retrospective;
Roman obiectiv vs. Roman subiectiv
 Personajul principal  Personajul principal
structurează textul în este tipul intelectualului
funcţie de intervenţiile hiperlucid, hiperanalitic;
sale;
 Este reprezentantul
unei întregi categorii
sociale;
Roman obiectiv vs. Roman subiectiv
 Tehnici narative:  Tehnici narative:
anticiparea, rezumatul, acronia, memoria
elipsa, detaliul involuntară,
semnificativ, simbolul; digresiunea,
introspecţia, colajul;
Anexa I
 Of the three columns found in Greece, Doric
columns are the simplest. They have a capital
(the top, or crown) made of a circle topped by a
square. The shaft (the tall part of the column) is
plain and has 20 sides. There is no base in the
Doric order. The Doric order is very plain, but
powerful-looking in its design. Doric, like most
Greek styles, works well horizontally on
buildings, that's why it was so good with the long
rectangular buildings made by the Greeks. The
area above the column, called the frieze
[pronounced "freeze"], had simple patterns.
Above the columns are the metopes and
triglyphs. The metope [pronounced "met-o-
pee"] is a plain, smooth stone section between
triglyphs. Sometimes the metopes had statues
of heroes or gods on them. The triglyphs are a
pattern of 3 vertical lines between the metopes.
 There are many examples of ancient Doric
buildings. Perhaps the most famous one is the
Parthenon in Athens, which is probably the
most famous and most studied building on
Earth. Buildings built even now borrow some
parts of the Doric order.

Anexa II
 Ionic shafts were taller than Doric
ones. This makes the columns look
slender. They also had flutes, which
are lines carved into them from top
to bottom. The shafts also had a
special characteristic: entasis,
which is a little bulge in the columns
make the columns look straight,
even at a distance [because since
you would see the building from eye
level, the shafts would appear to get
narrower as they rise, so this bulge
makes up for that - so it looks
straight to your eye but it really
isn't !] . The frieze is plain. The
bases were large and looked like a
set of stacked rings. Ionic capitals
consist of a scrolls above the shaft.
The Ionic style is a little more
decorative than the Doric.
Anexa III
 The Corinthian order is the
most decorative and is usually
the one most modern people
like best. Corinthian also uses
entasis to make the shafts
look straight. The Corinthian
capitals have flowers and
leaves below a small scroll.
The shaft has flutes and the
base is like the Ionian. Unlike
the Doric and Ionian cornices,
which are at a slant, the
Corinthian roofs are flat.
Parthenonul - doric Templul Atenei Nike - ionic

Templul Sibilelor, Roma - corintic