You are on page 1of 63

STRESUL OXIDATIV

Statusul redox al organismului este


rezultatul interacţiunii între două
„forţe contrare”:

• „forţa distructivă” reprezentată de către agenţii


oxidanţi; agenţii oxidanţi sunt în marea majoritate
radicalii liberi (RL) şi se mai numesc specii
reactive derivate din oxigen (SRO) şi respectiv
azot (SRN)
• „forţa protectoare” reprezentată de către agenţii
antioxidanţi
“Sanatate” dpdv redox=
Echilibrul celor doi poli ai metabolismsului
redox

Antioxidanţi Oxidanţi
Stresul oxidativ-
producţie excesivă de agenţi oxidanţi
sau deficit de agenţi antioxidanţi

Antioxidanţi - -

Oxidanţi + +
ANTIOXIDANŢI
- compuşi chimici care în concentraţii
MICI comparativ cu substratul oxidabil
întârzie sau inhibă oxidarea substratului.
Radicalii liberi
• Prezenţa radicalilor liberi în sistemele biologice a
fost descoperită relativ recent
• pot fi definiţi ca molecule ce conţin un singur
electron neîmperecheat pe un orbital atomic sau
molecular şi din acest motiv sunt în general foarte
reactive şi au timp de viaţa mediu foarte scurt.
Radicalii liberi
• În 1956, a fost descrisă implicarea
radicalilor liberi în numeroase leziuni
celulare, în mutageneză, cancer şi nu în
ultimul rând în procesele biologice
degenerative şi în îmbătrânire
» (Droge, W; 2002).

• Moleculele oxidate pot fi enzime, receptori


celulari, lipide membranare, ADN
(Halliwell, B.; 1989).
Tipuri de radicali liberi

Din punct de vedere al naturii elementului care


conţine electroni neîmperecheaţi, radicalii liberi pot
fi clasificaţi în:

• Radicali liberi ai oxigenului


• Radicali liberi ai azotului
Oxigenul –
element indispensabil, dar duplicitar
• Unul din paradoxurile vieţii este cǎ o
moleculǎ ce susţine viaţa aerobǎ, oxigenul,
este implicat nu numai în procese
metabolice esenţiale şi în respiraţie ci şi în
multe boli şi condiţii degenerative
(Marx, J.L.; 1985).

• este sursa unor specii foarte active, cu


potenţial distructiv – „speciile reactive ale
oxigenului” (SRO).
Specii reactive derivate din
oxigen (SRO)
Specia reactiva Denumirea
O2- Radical superoxid
HO•2 Radical hidroperoxil
H2O2 Peroxid de hidrogen
HO• Radical hidroxil
ROO• Radical peroxidlipidic
1O Oxigen singlet
2
HOCl Acid hipocloros
• Termenul „specii reactive ale oxigenului”
desemneazǎ nu numai radicalii de oxigen (
O2·- şi OH·) ci şi alţi derivaţi non-radicalici
ai oxigenului ca: H2O2, HOCl (agent de
oxidare şi clorurare produs de fagocitele
activate), ozonul (O3).
» (Halliwell, B.; 1989).
Specii reactive derivate din azot
(SRN)

Specia reactiva Denumirea


NO Oxidul nitric/Monoxidul de
azot
ONOO- Peroxinitritul
Surse de radicali liberi in sistemele
biologice
• surse exogene care produc SRO
– fumatul, medicamentele anticanceroase,
radiaţiile ionizante şi ultraviolete, ionii metalici
tranziţionali (Fe, Mn, Pd).
– Acţiunea acestor agenţi externi, depinde de
cantitatea şi timpul expunerii.
Dacă acţiunea luminii se produce, în special asupra unor substanţe
cu structurǎ favorabilă absorbţiei fotonilor, radiaţiile ionizante pot
acţiona direct asupra oricăror molecule din structura organismelor,
producând radicali liberi prin deteriorarea lor. Radiaţiile ionizante
produc radicali liberi şi după încetarea expunerii prin efect indirect.
Surse de radicali liberi in sistemele
biologice
• metabolizarea unor compuşi organici. (De
exemplu, o serie de hidrocarburi cancerigene
(benzopiren, metilcolantren) pătrunse în organism
ca poluanţi produc radicali liberi prin metabolizare
(Niţu, R; 2000).
Surse fiziologice de agenţi oxidanţi
• Surse de specii reactive derivate din oxigen (SRO):
1) lanţul respirator mitocondrial: anion superoxid (prin
reducerea monoelectronica a oxigenului)
2) lanţul respirator microzomial (cit P450): anion
superoxid, si oxigenul singlet
3) activitatea peroxizomala: se formeaza H2O2
4) NADPH-oxidarea din membranele fagocite - se
formeaza anionul superoxid (O2·-)
NADPH + 2O2  NADP+ + O2·- + H+
2O2·- + H+  H2O2 + O2
Surse fiziologice de agenţi oxidanţi
• Surse de specii reactive derivate din oxigen (SRO):
5) Reactia Haber- Weiss – se formeaza radicalul hidroxil
(HO·)
H2O2 + O2·-  Fe3+  HO· + HO- + O2
6) Reactia Fenton – se formeaza radicalul hidroxil (HO·)
H2O2 + Fe2+  HO· + HO- + Fe3+
7) Xantin-oxidaza - se formeaza anionul superoxid (O2·-)
Xantina + 2O2 + H2O  acid uric + 2O2·- + 2 H+
Surse fiziologice de agenţi oxidanţi
• Surse de specii reactive derivate din oxigen (SRO):
8) Sinteza prostaglandinelor – se formeazǎ oxigenul singlet
(1O2)
PGG2 PGH2 + 1O2
9)Aldehid-oxidaza - se formeaza anionul superoxid (O2·-)
10) Oxidarea hemoglobinei - se formeazǎ anionul superoxid
(O2·-)
Hb (Fe2+-O2)  Hb (Fe3+- O2·-)
Surse fiziologice de agenţi oxidanţi
• Surse de specii reactive derivate din azot (SRN):
1) reacţia nitric oxid sintazei constitutive (NOSc)– se
formeaza monoxidul de azot (NO)

L-Arginina + NADPH + H+  citrulina + NADP+ + NO + H2O

2) ONOO- (anionul peroxinitrit),


Oxidul nitric (monoxidul de azot, NO)
• un gaz cu solubilitate mică în apă dar solubil
în solvenţi organici. Are o viaţă scurtă (10-
60 secunde) având acces atât în medii
apoase cât şi în medii lipofile.
• Reactivitatea sa depinde de cât de repede
este inlocuit sau distrus.
• Localizare: endoteliu, cerebel, nervii
nonadrenergici, noncolinergici, macrofage,
neutrofile, epiteliul renal, celulele epiteliale
pulmonare, mucoasa gastrică şi miocard.
Oxidul nitric (monoxidul de azot, NO)

• Este generat prin oxidarea azotul guanidinic


terminal al L-argininei rezultând NO şi L-
citrulină (catalizată de nitricoxid sintaze (NOS))

L-arginină + nNADPH+ +H+ +mO2  L-citrulină + NO + nNADP+


» (Kiechle, F.L., 1993)

• Au fost descrise trei izoforme ale nitricoxid


sintazei: doua constitutive (c-NOS) şi una
inductibilǎ (i-NOS).
IZOENZIMELE NOS
Tipul NOSc NOSi
Activitate Constitutivă Inductibilă
Distribuţie - celule endoteliale - macrofage
- neuroni NANC - neutrofile
(nonadrenergici - celule musculare
noncolinergici) netede
- trombocite - celule β-pancreatice
- celule β-pancreatice - hepatocite
- celule endoteliale
Efectori membranari - acetilcolina, - lipopolizaharide
- bradikinina - citokine: IL-1, INFγ,
- aminoacizi TNFα
neuroexcitatori - LDL oxidate
Ca2+/calmodulin Dependentă Independentă
Efectul - Inhibă inducţia
glucocorticoizilor
NO eliberat pmoli/min/mg proteină nmoli/min/mg proteină
Funcţia NO - reglarea TA - bactericid, virucid
- antimitogen - tumoricid
- antitrombogen - relaxare musculară
- neurotransmiţător - antimitogen
(autocrin)
NO
• Dr Jekyll • Dr Hyde

• mesager intercelular fiziologic vs activitate citotoxică.


• proprietăţii citoprotectoare, inhibând peroxidarea
lipidică.
NO- factor reglator în sistemul
cardiovascular
Mecanismul de acţiune al monoxidului de azot în calitate de EDRF
Ach

Rmuscarinic
prot G PLC PIP 2

IP 3 + DAG

+
Reticul endoplasmic Ca 2 celula
endoteliala
HEM
Ca2 + Calmodulina
Hemoxigenaza
CO NOS
L-Arg NO

GCs
GTP GMPc

fibra
2+ musculara
Ca ATP-aza Canale ionice PK-GMPc-dependenta
sarcolemala neteda
fosfataza
RELAXARE miozina fosfomiozina

Mecanismul de actiune al NO pe fibra musculara neteda


(activarea guanilatciclazei solubile / GCs)
NO- AGENT CITOTOXIC
• NO este o moleculă efectoare esenţială în activitatea
antitumorală, antimicrobiană şi antivirală a celulelor imune
activate (marofage, neutrofile).
• NO produs pe calea citokin-inductibilă se transformă
dintr-o moleculă inofensivă într-un agent citotoxic
redutabil. NO şi derivaţii lui (în urma interacţiunii cu alte
specii reactive generate de macrofagele şi neutrofilele
activate) induc în celulele ţintă o serie de disfuncţii
metabolice care culminează cu moartea celulară.
• Generarea NO indusă de de citokine are loc şi în cazul
hepatocitelor, fibroblastelor, celuleor endoteliale, ca
răspuns la diferite agresiuni )ex. infecţii), sugerând
importanţa speciilor reactive derivate din azot în activitatea
citotoxică a unor tipuri celulare diferite de macrofage şi
neutrofile.
Mecanismele moleculare ale citotoxicităţii
monoxidului de azot

I) Formare complexe de coordinaţie cu


metaloproteine
•- inhibă enzimele mitocondriale care conţin
grupări Fe-S; astfel este blocat lanţul
respirator şi ciclul krebs
•- inhibă ribonucleotidreductaza, şi drept
urmare este blocată sinteza de ADN
II) S-nitrozilarea unor enzime care conţin
grupări tiolice
- inhibă gliceraldehid-3-fosfatdehidrogenaza
şi astfel blochează glicoliza
- inhibă creatinkinaza şi astfel blochează
regenerarea locală a ATP
-inhibă glutation peroxidaza şi glutation
reductaza şi astfel alterează refacerea
glutationului activ biologic
• III) Alterări nucleare
• - favorizează mutaţiile de tip tranziţie G: C
A:T şi astfel conduce în final la sinteza unor
proteine anormale cu funcţii alterate
• - produce S-nitrozilarea
dezoxiribonucleotidelor, care este urmată de
scindarea ADNdc
IV) Formarea peroxinitritului
-în prezenţa anionului superoxid, monoxidul
de azot formează într-o primă fază anionul
peroxinitrit care ulterior generează acidul
peroxinitros, care se scindează fie homolitic
(cu formare de radical hidroxil), fie heterolitic
cu formare de cation nitrozo NO+).
NO + O2·- ONOO- HONOO HO· + NO2·
Peroxinitritul (ONOO-)
• Prin oxidarea NO se formează cationul nitrozoniu NO+, iar prin
reducerea NO se formează anionul nitroxil NO-. Nitroxilul este
o specie reactivă care formează peroxinitritul prin reacţie cu
anionul superoxid:
NO- + O2-  ONOO-
• Peroxinitritul generat prin reacţia oxidului nitric cu superoxidul
este toxic şi extrem de reactiv. Superoxid dismutaza, cu rol de
scavenger al O2-, creşte nivelul şi activitatea NO, împiedicând
formarea de peroxinitrit. În condiţii fiziologice, peroxinitritul
generează derivaţi ai azotului. Protonarea rapidă a
peroxinitritului duce la depleţia grupărilor –SH, oxidarea
lipidelor, nitrarea şi dezaminarea bazelor azotate din ADN,
nitrarea resturilor de acizi aromatici din proteine.

Peroxinitritul este implicat în:

• procesele inflamatorii – are rolul de a lupta


contra microbilor, dar în inflamaţia cronică,
formarea necontrolată, crescută de peroxinitrit
conduce la leziuni tisulare;
• ateroscleroză şi ischemie/reperfuzie
• apoptoză – peroxinitritul inhibă enzimele
implicate în metabolismul energetic,
stimulează poli ADP-riboziltransferaza
(PARP), creşte efluxul mitocontrial cu mărirea
concentraţiei de calciu intracelular şi în final
moartea celulară
Surse producătoare de agenţi oxidanţi
în exces (condiţii patologice)

• Reacţia NADPH- oxidazei (în cazul activării fagocitelor, ex.


infecţii, inflamaţii)
• Reacţia mieloperoxidazei (în neutrofile): oxigen singlet,
radical hidroxil
• Reacţia NOS inductibile (NOSi)
• Reacţia xantinoxidazei (în cazul ischemiei- reperfuziei)
• Alterarea metabolismului acidului arahidonic (în afecţiuni
inflamatorii)
ROLURILE RADICALILOR LIBERI

• Radicalii liberi- specii benefice: îndeplinesc


roluri fiziologice
- sunt implicaţi în procesul de apoptoză,
distrugerea agenţilor infecţioşi de către
leucocite, fagocitoză, inflamaţie, cicatrizare-
spre exemplu anionul superoxid este un factor
stimulator pentru proliferarea fibroblastelor
care sintetizează colagenul din viitoarea
cicatrice
ROLURILE RADICALILOR LIBERI
- unii dintre radicalii liberi îndeplinesc rolul
de mesageri celulari, spre exemplu NO induce
relaxarea fibrelor musculare netede, apa
oxigenată activează factorul NF kB implicat
în transcrierea unor gene
- există deasemenea posibilitatea activării
directe de către speciile radicalice ROS a
genelor c-fos, c-myc, c-jun, via leziuni minore
ale ADN, gene implicate în creşterea,
diferenţierea şi proliferarea celululară)
ROLURILE RADICALILOR LIBERI

• Radicalii liberi- specii malefice: când sunt


sintetizaţi în exces, devin toxici, fiind
implicaţi în fenomenele de citotoxicitate,
tumorigeneză, etc.
APARAREA ANTIOXIDANTA

• Stressul oxidativ apare atunci când speciile


reactive de oxigen nu sunt eliminate in mod
adecvat şi anume fie când nivelul agenţilor
antioxidanţi este scǎzut şi/sau când
formarea de specii reactive ale oxigenului
este crescută peste capacitatea
mecanismelor de apărare de a le îndepǎrta
APĂRAREA ANTIOXIDANTĂ

• Apărarea antioxidantă este de două tipuri, în


funcţie de localizarea agenţilor antioxidanţi:
celulară şi plasmatică. În plus faţă de aceste
două tipuri de agenţi antioxidanţi, inclusiv
organizarea structurală a membranelor
celulare este de natură să ofere protecţie
împotriva speciilor reactive derivate din
oxigen.
Caracteristicile sistemelor protectoare
antioxidante
• acţionează în anumite etape ale activării
oxigenului prevenind formarea radicalilor
liberi sau descompunându-i pe cei formaţi;
• sunt interconectate metabolic pentru a-şi
asigura regenerarea;
• enzimele antioxidante au cele mai mari
viteze de reacţie cu radicalii liberi, pentru a-
şi asigura eficienţă maximă;
• în interiorul celulei, sistemele antioxidante
sunt localizate în imediata apropiere a
surselor de radicali (membrane, microzomi,
mitocondrii) (Halliwell, B; 1989).
Agenţi antioxidanţi
ENDOGENI
• Enzimatici (prima linie): Superoxid
dismutaza (SOD), Catalaza, Glutation
peroxidaza, ceruloplasmina
• Non-enzimatici (a doua linie): Glutationul, vit
C, E, A, acid uric, albumina, bilirubina

EXOGENI
• Alimentari: Ascorbat, α-Tocoferol, Caroten,
Glutation, Polifenoli (ex. resveratrol din samburi
de struguri)
Localizarea antioxidanţilor le permite să
acţioneze în cupluri, completându-se
reciproc:
– în mediu lipofil (membranar) acţionează vitamina
E şi carotenii;
– în mitocondrii acţionează superoxid dismutaza,
catalaza, vitaminele C şi E, coenzima Q;
– în citoplasma celulara (mediu hidrofil) acţionează
superoxid dismutaza, glutationul, glutation
peroxidaza, vitamina C;
– în sânge acţionează albumina, bilirubina,
ceruloplasmina, vitamine, hormoni, acid uric
(Halliwell, B; 1989).
Superoxid dismutaza (SOD)
• există două izoenzime ale SOD (una
citoplasmatică şi una mitocondrială):
epurează organimsul de anioni superoxid pe
care îi trasnformă în oxigen molecular şi
apă oxigenată (apa oxigenată are un
potenţial mult mai puţin nociv decât anionul
superoxid).
Superoxid dismutază
O2-• + O2-• H2O2 + O2
Catalaza (CAT)
• - epurează organismul de apă oxigenată
Enzime antioxidante
glutation peroxidaza (GPx) şi glutation reductaza
(GR)
glutation peroxidaza descompune peroxizii lipidici pe
seama consumului de glutation, care se reface ulterior
prin intermediul reacţiei catalizate de către glutation
reductază.
Glutationperoxidaza (GPx)
2 GSH + H2O2 GSSG + H2O

ROOH + 2GSH ROH + GSSG


peroxid lipidic glutation redus alcool gras glutation oxidat

GR

+ NADPH + H+/ -NADP+


Antioxidanţi non-enzimatici
1. vit E, vit C, glutation (GSH)- acţionează sinergic în ciclul
Packer
Vitamina E este un agent antioxidant eficient în mediul lipidic
(hidrofob), în timp ce vitamina C şi glutationul sunt agenţi
antioxidanţi care îşi exercită acţiunea în special în mediul
hidrofil.
Apărarea antioxidantă extracelulară plasmatică

• se diferenţiază faţă de apărarea antioxidantă


celulară prin lipsa enzimelor
– (această lipsă este necesară pentru a lăsa timp speciilor
radicalice derivate din oxigen să-şi exercite funcţiile de
mesageri intercelulari, altfel enzimele i-ar inactiva rapid,
până ca aceştia să ajungă să-şi îndeplinească rolul
informaţional).
Antioxidant Mecanism de acţiune Observaţii
Transferina - leagă fierul (şi îl face - sunt proteine mai greu lezate
Lactoferina indisponibil pentru reacţiile de H2O2 sau peroxizi lipidici
generatoare de radicali
liberi)
Ceruloplasmina - are activitate feroxidazică -reprezintă o parte
4Fe2+ +O2 +4H+ 4Fe3+ + semnificativă din activitatea
H2O antioxidantă plasmatică
-leagă cuprul (şi îl face -e proteină de fază acută (PFA)
indisponibil pentru reacţiile
generatoare de radicali
liberi)
Albumina -leagă puternic cuprul şi slab - e antioxidant de sacrificiu
fierul (prezentă în concentraţii mari,
-scavenger de acid se oxidează pentru a proteja
hipocloros HOCl, sursă alte molecule mai importante
potenţială de SRDO biologic)
Haptoglobina -leagă hemoglobina, -sunt proteine de fază acută
Hemopexina respectiv hemul (posibile
substrate pentru reacţii
generatoare de SRO)
Acidul uric -leagă Fe, Cu
-scaveger de HO·, radicali
peroxil, oxigen singlet,
HOCl
Vitamina E -scaveger de HO·, O2·-, -antioxidantul liposolubil
radical peroxil, oxigen MAJOR din plasmă
singlet - transportată de LDL
Glucoza -scavenger de HO·
Bilirubina -scavenger de O2·-, ROO· -citoprotector pentru ţesuturi
-co-antioxidant pentru vitE mai puţin echipate cu
-operează bine la interfaţa antioxidanţi (miocard, ţesut
mediu hidrofil- mediu nervos)
hidrofob
Generarea speciilor reactive ale oxigenului & mecanismele antioxidante
(Mates. J.M.; 1999).
CAT (catalaza); GPx (glutation peroxidaza); GR (glutation reductaza);
MPO (mieloperoxidaza), SOD (superoxid dismutaza)
De ce e “rău” stresul oxidativ?
- 1) Datorită oxidării macromoleculelor (ex. peroxidarea
lipidice) cu alterarea integrităţii lor structurale lor şi pierderea
funcţiilor biologice
- 2) Oxidarea bazelor din ADN şi apariţia de mutaţii
- 3) Apariţia unor compuşi toxici ex. formare malonildialdehidă
(MDA) toxică din degradarea oxidativă a acizilor graşi
polinesaturaţi
De ce MDA este toxică?
- Ex. prin reacţia cu grupele -NH2 ale proteinelor rezultă noi
situsuri antigenice

CH=O NH2 NH - CH

CH2 + proteina proteina CH
│ -H2O
CH=O NH2 N = CH
MDA legatura intramoleculara

CH=O proteina - NH2 proteina - NH - CH

CH2 + CH
-2H2O
CH=O proteina - NH2 proteina - N = CH
MDA legatura intramoleculara
Stări patologice asociate cu
prezenţa stresului oxidativ
• Cancer
• Imunodepresie
• Boli neurodegenerative (ex. b. Alzheimer)
• Îmbătranirea, cataracta
• Diabet
• Afecţiuni cardiovasculare: ischemie
cardiaca, IMA, ateroscleroza
• Afecţiuni cu componentă inflamatorie şi/sau
autoimună
– poliartrita reumatoridă
– vasculite (cauzate de virusul hepatitei B sau
medicamente)
– glomerulonefrite (idiopatică, membranoasă)
• Afecţiuni în care apar leziuni de ischemie-
reperfuzie
– IMA, aritmii
– accident vascular cerbral
– degerături
• Afecţiuni cardio-vasculare
– ateroscleroză
– boala Keshan (deficit de seleniu)
– cardiotoxicitatea adriamicinei
• Alcoolism- miopatia alcoolică
• Supraîncărcare cu fier
– hemocromatoză
– boli tratate cu transfuzii multiple
• Afecţiuni hematologice
– siclemie
– anemia hemolitică a prematurului
– intoxicaţia cu plumb
• Afecţiuni pulmonare
– emfizem pulmonar
• Afecţiuni gastro-intestinale
– hepatopatii din intoxicaţia cu CCl4, Halotan
• Afecţiuni neurologice degenerative
– boala Parkinson
– boala Alzheimer
– sceroza multiplă
• Alte afecţiuni: cataractă, dibet zaharat,
dermatita de contact, porfirii, etc.
Creşterea aportului de antioxidanţi
naturali alimentari poate reface echilibrul
redox şi preveni/ameliora bolile asociate

Antioxidanţi ++ Oxidanţi + +
HORMEZA SI HORMETINE
THE DOSE MAKES THE POISON!

Paracelsus
The Redox Code.
• The redox code is a set of principles that defines the positioning of the
nicotinamide adenine dinucleotide (NAD, NADP) and thiol/disulfide and
other redox systems as well as the thiol redox proteome in space and time
in biological systems. The code is richly elaborated in an oxygen-
dependent life, where activation/deactivation cycles involving O₂ and
H₂O₂ contribute to spatiotemporal organization for differentiation,
development, and adaptation to the environment. Disruption of this
organizational structure during oxidative stress represents a fundamental
mechanism in system failure and disease.

Jones DP, Sies H.


Antioxid.Redox.Signal
2015 Sep 20;23(9):734-46.
‘May the force be with you’

Traducere:
„Apararea antioxidanta fie cu voi!”