Compartimente hidrice

ale organismului

Metode de determinare

Determinarea volumului
sanguin la iepure
 *Compartimente
hidrice
* Apa - 60% din greutatea corpului
-se gaseste in compartimente separate prin membrane
semipermeabile.

2/3(40%)-lichid intracelular
* Apa 2/3 in interstitii 1/3(20%)-lichid
extracelular

1/3 in sp vascular(V sanguin)

* V de lichid poate fi masurat introducand o subst marker in
compartiment si dupa diluarea ei omogena se apreciaza
gradul dilutiei sale-principiul dilutiei.
* Formula pt calculul V de lichid cercetat este V=Q/C
* Markeri-subst care pot patrunde doar in compartimentele de
cercetat si raman suficient timp aici,fara a se dilua si in
spatii vecine.
* Determinarea spatiului intravascular (V sanguin)se face
folosind:
-pt V plasmatic:rosu de Congo,albumaina marcata cu I135
(RISA),albastru Evans.
-pt V globular(hematocrit):Fe si Cr marcate radioactiv
-pt V extracelular:tiocianat,inulina,Na,Cl radioactiv
-pt V hidric total :antipirina,uree,apa grea.
spatiul hidric interstitial=apa totala-V extraceluar
* Conditiile pt ca o substanta sa fie utilizata ca marker in
determinarea V globular sau plasmatic sunt:
-sa nu fie toxica
-sa nu provoace hemoliza
-sa nu se catabolizeze in timpul circulatiei
-sa difuzeze uniform
-sa fie mentinuta un timp suficient in circulatie inainte de a
patrunde in teritoriile extravasculare
-sa nu se elimine prea repede din circulatie prin excretie
renala sau hepatica.
-molecula trasorului in cazul unui coloid trebuie sa fie
suficient de mare ca sa nu traverseze peretii endoteliali;se
utilizeaza molecule coloidale care sunt cel putin egale cu
proteinele plasmatice.

Determinarea V sanguin are importanta clinica deoare modificari

ale volemiei apar in precoce in diferite stari patologice:tulburari
endocrine,tulburari ale sisitemului
hidroelectrolitic,arsuri,hemoragii.
 * Metode indirecte de
determinarea a V sanguin
* Consta in determinarea prin metoda directa fie a V plasmatic fie a V
globular si apoi determinarea prin calcul a V sanguin.
* Hematocritul indica raportul procentual dintre V plasmatic si V tuturor
elem. fig din sange.Cum V leucocitar si trombocitar este mai mic de 1% din
V total al elem fig,poate fi considerat neglijabil,notiunea practica de V
globular se refera la V globulelor rosii.
* Valoarea hematocritul venos trebuie corectata in raport 2 factori de
corectie:pt plasma incatusata si pentru hematocritul somatic.
* Plasma incatusata:V de plasma care se gaseste prins intre hematii la
sfarsitul centrifugarii prin care se determina hematocritul;acest V repr 4%
din V globular,care trebuie deci corectat cu un factor de corectie de 0.96
* Hematocritul venos are valori mai mari decat hematocritul determinat in
sangele arterial sau capilar.Raportul dintre V globular plasmatic total din
corp fata de V sangvin este denumit hematocrit somatic;acesta se gaseste
in raport constant cu hematocritul venos care este cu 9% mai mare.raportul
dintre hematocritul venos si hematocritul somatic are o val de 0,91.
*Determinarea Volumului plasmatic

* Principiu general:daca se injecteaza in circulatie o

subst in cant cunoscuta,prin masurarea concentratiei
substantei dupa amestecul circulator complet,se poate
obtine direct V plasmatic in care a fost dizolvata.
* Substantele folosite care se fixeaza pe proteinele
plasmatice,dar nu pe elem figurate,sunt substante
macromoleculare sau izotopi radiactivi.
* Subst macromoleculare utilizate sunt:rosu de
Congo,albastru Evans,dextran.
* Izotopii radioactivi:I125,I131-folosit sub forma
albuminei serice marcate cu Iod radioaciv-preparat su
numele de RISA
* A.Determinarea V plasmatic cu RISA
* Principiu:daca se cunoaste radioactivitatea unei sol de RISA si
radioactivitatea sangelui dupa dilutia subst in circulatie,se
poate determina V plasmatic din raportul radioactivitatilor
probei standard si a probei de cercetat .Determinarea se face
cu contorul Geiger-Muller
* B.Determinarea V plasmatic cu albastru Evans(T1824)
* Colorantul prin fixarea pe albuminele plasmatice are cea mai
mare stabilitate comparativ cu alti coloranti.
* Principiu:Se injecteaza o anumita cantitate(Q) dintr-o
substanta ce se dilueaza in intreg spatiul de difuziune atingand
dupa un anumit timp o concentratie (C)
* Volumul Plasmatic=Q/c
* Tehnica:Se recolteaza o proba de sange(5 ml) cu separarea
plasmei martor.Se injecteaza 0,3 ml albastru Evans 0,5%;dupa 5
minute se recolteaza o noua proba (cu separarea plasmei proba)
*  Se face dozarea fotometrica a colorantului pe plasma
prin citirea plasmei proba fata de plasma martor la
Spekol (λ=660nm) sau la fotometrul Pulfrich-cu filtru rosu
(pozitia 4).Se obtine astfel extinctia probei.
* Se pregateste un etalon din:0,2 ml albastru Evans 0.5%
diluat 1/50 si 1,8 ml plasma martor(c=0,01 mg/ml).
* Se citeste si etalonul fata de plasma martor si obtinem
extinctia etalonului. V=Q/C
* Se stie:Extinctia probei (Ep)este proportionala cu
concentratia(Cp),iar extinctia etalonului (E etalon) este
proportionala cu concentratia etalonului(C etalon).
 
* Determinarea volumului globular
Masurarea directa a V globular se bazeaza de asemenea pe principiul
dilutiei in masa globulara a unui V precis de hematii marcate.Se
folosesc hematii marcate cu izotopi radioactivi “in vitro” sau “in
vivo”.

Determinarea V globular cu hematii marcate “in vivo” cu Fe57 sau

Fe59
Se injecteaza i.v. citrat feric amoniacal ce contine izotopi radioactivi
unui donator de grup 0 rh neg.dupa 21 de zile,interval in care are loc
marcarea treptata a hematiilor donatorului,se obtin hematii marcate
i.v.,care pot fi administrate subiectului pt determinare directa a V
globular.proba postmixica se recolteaza dupa cateva ore.cunoscand
radioactivitatea dozei de hemati injectate,si a hematiilor din proba
postmixica putem determina direct v globular,iar apoi cu ajutorul
hematocritului de cercetat,se calculeaza indirect V total de sange.
**In
  prezent se utilizeaza determinarea V globular cu ajutorul
determinarii hematocritului.Valorile V plasmatic si ale
hematocritului corectat cu factorii corespunzatori ,permit calcularea
V sanguin dupa formula:

* 100
VS= V sanguin in ml
VP=Vplasmatic in ml
H=Hematocritul sau V globular procentual
0,96 si 0,91 repr factorii de corectie pt plasma incatusata si pt
hematocritul somatic.
Determinarea spatiului extracelular cu tiocianat la om
Se injecteaza o anumita cantitate de tiocianat care difuzeaza in intreg
spatiul de diviziune,atingand dupa un anumit timp concentratia “c”.pt
determinarea concentratiei tiocianatului in plasma se foloseste o
reactie de culoare cu reactivul feric FeCl3 si HNO3.Se formeaza
tiocianat de Fe,colorat in rosu ,de intensitate a culorii proportionala
cu concentratia tiocianatului.
* Tehnica:se recolteaza o proba de 10 ml sange cu
tiocianat.Dupa o ora,timp in care substanta a patruns
uniform in spatiul extracelular se recolteaza o noua proba
de sange de 10 ml din care se separa plasma de proba.se
pregatesc 2 eprubete notate proba si martor in care se
pipeteaza pt PROBA 2 ml plasma recoltata dupa injectarea
de tiocianat si 2 ml acid tricloracetic 20%(pt deproteinizare)
iar pt MARTOR 2 ml plasma recoltata inainte de injectarea
de tiocianat si 2 ml acid tricloracetic.
* Se agita proba si martorul.se lasa 5 min dupa care se
filtreaza pe hartie umezita.Se pregatesc alte 2 eprubete in
care se pipeteaza PROBA Filtrat-2 ml,Reactiv feric-2 ml si
MARTOR- Filtrat-2 ml,Reactiv feric-2 ml.
* Se citeste proba la fotmetru Pulfrich cu filtrul S 47,poz 11
sau la Spekol (λ=540nm).Din curba de etalon obtinuta pe
baza extinctiei citite se determina concentratia
tiocianatulyui in plasma(mg%)
* V extracelular=m/c
 *V lichid IC si EC in stari
patologice
* Efectul adaugarii de solutie salina in lichidul extracelular
-sol izotonica creste V lichidului extracelular
-sol hipertona creste V lichidului extracel,scade V lichid intracel
-sol hipotona cresc atat Vec cat si Vic
* Factorii care pot determina variatia marcata a V extracelular si
intracelular includ ingestia de apa,deshidratarea,perfuzia
intravenoasa a diferitelor tipuri de solutii,pierderea unor cantitati
anormale de lichid la nivelul tractului gastro-intestinal sau prin
sudoratie.
* Analiza principala care poate fi efectuata pentru evaluarea starii
compartimentului lichidian este masurarea concentratiei
plasmatice a Na (când concentatia sa scade sub valoarea normala
de aprox. 142 mEq/l se afima ca este hiponatremie si invers,
hipernatremie).
* Cauzele hiponatremiei: excesul de apa sau pierderea de sodiu
* Pierderea primara de NaCl la niv tractului gastr-intestinal
conduce la deshidratare hipoosmotica si se asociaza cu scaderea
volumului lichidului extracelular.
* Abuzul de diuretice precum si diferite tipuri de afectiuni renale
asociate cu pierdere de Na pot, de asemenea, conduce la
hiponatremie moderata.
* Boala Addison determinata de reducerea secretiei de aldosteron
se caracterizeaza prin afectarea capacitatii rinichiului de a
reabsorbi sodiul, iar pacientul poate prezenta un grad moderat
de hiponatremie.
* Hiponatremia poate fi însotita de retentie hidrica în exces, cu
dilutia consecutiva a sodiului în lichidul extracelular, afectiune
denumita hiperhidratare hipoosmotica (ex. secretia excesiva de
ADH determina cresterea reabsorbtiei de apa la nivelul tubilor
renali care conduce la hiponatremie si hiperhidratare)
* Cauzele hipernatremiei: pierderile hidrice sau
excesul de sodiu
* Când cauza este pierderea primara a apei din lichidul
extracelular, afectiunea este denumita deshidratare
hiperosmotica (lipsa secretiei de ADH necesar
retinerii apei la nivelul rinichiului).
* Secundar deficitului de ADH, rinichiul excreta
cantitati foarte mari de urina diluata (in diabet
insipid) ceea ce conduce la deshidratare si la
cresterea concentratiei de NaCl în lichidul
extracelular. În diabetul insipid nefrogen, rinichiul
nu raspunde la actiunea hormonului antidiuretic
* O cauza frecventa a hipernatremiei asociate cu
scaderea volumului lichidului extracelular este
reprezentata de deshidratarea secundara unui aport
hidric relativ redus (în timpul activitatilor fizice
intense si prelungite, asociate cu sudoratie
excesiva).
* Edemul-prezenta unei cant excesive de lichid la nivelul
tesuturilor.In majoritatea cazurilor edemul se produce la
nivelull componentei extracelulare insa poate aparea si
in spatiul extracelular.
* Exista 2 cauze principale care coduc la edem intracelular:
* Diminuarea actiunii sistemelor metabolice celulare
* Nutritia inadecvata a celulelor
* De ex atunci cand fluxul sanguin la nivelul unui tesut se
reduce scad cosecutiv aportul de O2 si factori nutritivi.
Daca fluxul sanguin scade prea mult si devine insuficient
pt sustinerea metabolismului tisular normal este afectata
actiunea pompelor ionice ai apa patrunde prin osmoza in
sp intracelular.
* Cauze principale ale edemului extracelular:
* Pasajul anormal al lichidelor din plasma in spatiile
intercapilare
* Incapacitatea vaselor limfatice de a reabsorbi complet acest
lichid din interstitiupt a-l returna in circulatie.
* Numeroase afectiuni pot determina edem extracelular
prin extravazarea anormala a lichidului din capilare
sau prin afectarea circulatiei limfatice:
* I.Cresterea presiunii capilare
* A. Retentie hidrosalina excesiva la nivel renal
* Insuficienta renala acuta sau cronica
* Exces de mineralocorticoizi
* B. Cresterea presiunii venoase si vasoconstrictie marcata
* Insuficienta cardiaca
* Obstrucia venoasa
* Insuficienta pompei venoase
In paralizii musculare,imobilizarea unor parti ale
corpului.
 * C. Scaderea rezistentei arteriolare
* Hipertermie
* Administrarea de medicamente vasodilatatoare
* II. Scaderea concentratiei proteinelor plasmatice
* A. Pierderea de proteine in urina(sindrom nefritic)
* B. Pierderea de proteine la nivelul supr cutanate
* Arsuri
* Plagi
* Afectarea sintezei proteinelor
* Afectiuni hepatice:ciroza
* Malnutritie calorica sau proteica grava
* III. Cresterea permeabilitatii capilare
* A.Reactii imunologice
* B. Toxine si infectii bacteriene
* IV. Blocaj limfatic
* Cancer
* Infectii