Cuvinte ce se referă la universul terestru din poezie: “codri,” “zapadă,” “iarbă,” “lacuri.

Enunț cu sens propriu pentru “noapte”: În tăcere, întunericul nopții acoperă totul cu mister și liniște.

Enunț cu sens figurat pentru “noapte”: În noaptea sufletului meu, umbrele gândurilor se adună, și aștept răspunsuri în liniștea întunericului
interior.

Valoarea stilistică a semnelor de punctuație:

1. Punctul de suspensie (1) creează o pauză misterioasă, sugerând o continuare neexprimată a gândurilor.

2. Punctul de exclamare (2) intensifică expresia sentimentelor eului liric, accentuând singurătatea și întunericul interior.

Două metafore din text:

1. “Florile surâd în taină” - Compară florile cu ființe umane, sugerând o înțelegere tacită a frumuseții naturii.

2. “Luciole pe lacuri zboară” - Asimilează lumina emisă de licurici cu stelele, aducând un element magic în peisajul nocturn.

Două personificări din text:

1. “Luna iese dintre codri” - Acordă caracteristici umane Lunii, sugerând un aspect de ieșire sau apariție din ascunzătoare.

2. “Ce gândește? - numai nori” - Atribuie calități umane norilor, sugerând o gândire misterioasă.

Semnificația motivului lunii în primele patru versuri: Luna devine un simbol al misterului și contemplării în fața naturii, arătând că aceasta joacă
un rol important în crearea atmosferei poetice.

Comentariu asupra comparatiilor subliniate:

Comparatiile subliniate (“Ca fisii de gaz albastru,” “Ca si aburi de lumina”) aduc imagini intense și poetice, sugerând o atmosferă magică și
enigmatică în peisajul descris de Eminescu.

Argumente pentru apartenența textului la genul literar liric:

1. Prezenta eului liric, care exprimă sentimente și gânduri personale.

2. Utilizarea unor elemente specifice poeziei, precum metafore, personificări și ritm melodic.

Idea de frumusețe încântătoare a cadrului naturii în raport cu starea de spirit a eului liric:

Eul liric simte o legătură profundă cu natura, percepută ca un loc plin de mister și frumusețe. În mijlocul acestei splendori, singurătatea eului liric
devine mai suportabilă, iar natura devine refugiul său, oferind o consolare în frumusețea sa nemuritoare.