Curs 5 - 6 Sistemul Nervos Sistem Muscular

CURS 5 - 6: SISTEMUL
NEURO-MUSCULAR
WWW.FIZIOMS.RO
SISTEMUL NERVOS
Sistemul nervos reprezintă o colecție complexă de nervi și
celule specializate, cunoscute drept neuroni, ce transmit
semnale între diferite părți ale organismului, prin:
1. Ansamblul căilor de conducere,

2. Centrii nervoși, care recepționează, conduc, stochează,
prelucrează și integrează informații senzitivo-senzoriale de
diferite tipuri în vederea elaborării:
a. Reacții reflexe,
b. Reacții voluntare de apărare
c. Adaptarea organismului la condițiile variabile
impuse de mediul extern sau intern.
Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.
SISTEMUL NERVOS
NEURONII sunt o clasă de celule specifice sistemului nervos.
Neuronul este, de fapt, o celulă adaptată pentru recepționarea și
transmiterea informației. Reprezintă unitatea elementară
(celulară), embriologică, anatomică, funcțională, trofică și
metabolică a sistemului nervos, având în structură:
1. REGIUNEA RECEPTOARE, recepționează și procesează

informația
2. REGIUNEA CONDUCTOARE, leagă regiunea receptoare de cea
efectoare
3. REGIUNEA EFECTOARE, recodificare a informației prin
neurotransmițător și transmisă prin sinapsă regiunii receptoare
a următorului neuron

SISTEMUL NERVOS –NEURONUL
NEURONII sunt specializați pentru trimiterea și recepția de
semnale, un scop reflectat în formele lor unice și adaptările
fiziologice. Structura unui neuron tipic poate fi împărțită în
general în patru domenii distincte:
(1) Corpul celular,

(2) dendritele,
(3) axonul,
(4) terminalele pre sinaptice.

SISTEMUL NERVOS: NEURONUL
PRELUNGIRI: Se realizează prin dendrite, reprezentând
prelungiri scurte sau lungi, ramificate abundent, cu conținut în
mitocondrii, reticul endoplasmatic, granulații Nissl, neurotubuli.
Neuronul se clasifică în funcție de numărul și dispunerea
prelungirilor, sub forma:
1. Neuroni Bipolari,
2. unipolari,
3. multipolari.

SISTEMUL NERVOS - ORGANIZARE
SISTEMUL NERVOS CENTRAL (SNC):

telencefal, cerebel, diencefal, mezencefal, puț,
medular și măduva spinării
SISTEMUL NERVOS PERIFERIC (SNP):

nervi cranieni, nervi Spinali.

SISTEMUL NERVOS CENTRAL – MĂDUVA
SPINĂRII
Acest aspect unic permite mobilitate fără afectarea funcției
nervilor spinali.
Discurile intervertebrale separă vertebra învecinată, asigurând o

suprafață de amortizare. Cu toate acestea, momentul în care un
disc pătrunde în spațiul ocupat de segmentul nervului spinal,
creează o compresie și provoacă durere în zona de inervare a
nervului, cu risc de:
1. Reducere a controlului motor,

2. Slăbiciune musculară,
3. Lipsă a controlului motor.

SPINĂRII
În vedere secțională, măduva spinării are forma literei H, cu trei
zone specifice:
1. Membre,
2. Zona ventrală (anterioară),
3. Zona dorsală (posterioară)
Cu conținut în nervi:
1. Inter neuroni,
2. Neuroni senzoriali,
3. Moto neuroni.

SPINĂRII
MOTO NEURONUL SAU NEURONII EFERENȚI conduc impulsuri de
la nivelul encefalului sau a măduvei spinării. Aceștia ies de la nivelul
măduvei spinării prin zona ventrală (anterioară) pentru a
alimentare musculatură:
NEURONII SENZORIALI, numiți și neuroni aferenți, pătrund la

nivelul măduvei spinării prin zona dorsală (posteriară), cu
transmitere a informației senzoriale de la nivelul receptorilor
periferici senzoriali, la nivelul encefalului.
NEURONII EXTRAPIRAMIDALI își au originea la nivelul encefalului,

se conectează la orice nivel și sunt responsabili de controlul
posturii și tonus muscular.
SISTEMUL NERVOS PERIFIC

SISTEMUL NERVOS PERIFERIC
SNP:
(1) transduce stimuli fizici sau chimici atât din mediul extern, cât și
din interiorul corpului în informații senzoriale brute prin
receptori;
(2) transmite informații senzoriale către SNC de-a lungul căilor

axonilor;
(3) transmite semnale motorii de la SNC de-a lungul căilor axonilor

către organele țintă, în primul rând musculatura scheletică și
netedă;
(4) transformă semnalele motorii în semnale chimice la nivelul

sinapselor de la țesuturile țintă din periferie.

SISTEMUL NERVOS
SISTEM NERVOS SISTEM NERVOS

CENTRAL PERIFERIC

AUTONOM SOMATIC

SIMPATIC PARASIMPATIC

SISTEMUL NERVOS SOMATIC: inervează musculatura scheletică, se află la

baza activității de contracție musculară voluntară
SISTEMUL NERVOS AUTONOM: Nervii eferenți ai sistemului nervos

autonom activează viscera și alte țesuturi în mod subconștient. Nervi
autonomi inervează musculatura netedă de la nivelul intestinului,
glandele sudoripare, glandele salivare, miocardul și o parte din glandele
endocrine.
SISTEMUL NERVOS SIMPATIC: Fibrele de tip simpatic furnizează

musculaturii cardiace, glandelor sudoripare și viscerelor. Finalitatea
nervilor este oarecum departe de organul țintă, la nivelul fibrelor
adrenergice, care eliberează nor epinefrine. Stimularea autonomă
simpatică accelerează frecvența respiratorie, frecvență cardiacă, aproape
instantaneu, pupilele se dilată, respectiv adaptare a circulației

SISTEMUL NERVOS PARASIMPATIC:
Nervii parasimpatici ies de la nivelul encefalului și a

segmentelor sacrale a măduvei spinale pentru a furniza
tor axului, abdomenului și a regiunilor pelvice. Secțiunile
finale secretă acetilcolină. Astfel, nervii post ganglionari
parasimpatici inițiază activitate opusă simpaticului (Ex.
reducerea frecvenței cardiace). Cu toate acestea, o mare
parte din sisteme primesc în mod simultan atât stimul
simpatic cât și stimul parasimpatic.

CONDUCEREA NEURONALĂ A
IMPULSULUI NERVOS

CONDUCEREA IMPULSULUI NERVOS
UNITATEA MOTORIE
Axonii se vor ramifica pentru a inerva mai multe fibre musculare.

Împreună, neuronul motor și toate fibrele musculare pe care le
controlează alcătuiesc o:
UNITATE MOTORIE
Unitățile motoare variază ca mărime. Unele pot conține până la
1000 de fibre musculare, cum ar fi în cvadriceps, sau pot avea
doar 10 fibre, cum ar fi într-un mușchi extraocular. Numărul de
fibre musculare care fac parte dintr-o unitate motorie
corespunde cu precizia controlului respectivului mușchi. De
asemenea, mușchii care au un control motor mai fin au mai multe
unități motorii care se conectează la acestea, iar acest lucru
necesită un câmp topografic mai mare în cortexul motor primar.

UNITATEA MOTORIE
Axonii neuronilor motori (unităților motorii) se conectează la

fibrele musculare prin:
JONCȚIUNE NEUROMUSCULARĂ
Joncțiunea neuromusculară reprezintă este o structură sinaptică

specializată la care mai multe terminale axonice sinapsează cu
sarcolemma fibrei musculare.

UNITATEA MOTORIE – JONCȚIUNE NEUROMUSCULARĂ
Deține o serie de caracteristici și proprietăți:
1. Excitație,
2. Facilitare – Favorizare,
3. Inhibiție,

SISTEMUL NERVOS CENTRAL –
NEUROTRANSMIȚĂTORI
Nervii comunică prin eliberarea, la nivelul terminațiilor, mesageri
chimic numiți și neurotransmițători, care difuzează de-a lungul
sinapsei sau a joncțiunii dintre porțiunea finală a unui nerv și corpul
altei celule.
Neurotransmițătorul se combină cu un molecule de tip receptor la

nivelul membranei postsinamptice, pentru a favoriza depolarizarea
și, în unele cazuri, hiperpolarizarea. Dintre cei mai importanți
neurotransmițători, se menționează următoarele categorii:
1. Monoamine: serotonină, histamină, dopamină,
2. Neuropeptide: arginină, vasopresină, angiotensină II, endorfină,
3. Oxid nitric: neuroni ai SNC și alte tipuri de celule conțin receptori
pentru oxid nitric, ca funcționează drept moleculă de semnalizare
la nivelul sistemului cardiovascular.
EXCITAȚIA – în condiții normale, excitația apare doar la

joncțiunea neuromusculară. Neurotransmițătorul –
acetilcolina - asigură stimulul chimic pentru a schimba un
impuls electric neural într-un stimul chimic în încheierea
unității motorii.
Acetilcolina este eliberată din vezicule de dimensiune mică,

cuprinse în axonul terminal, ceea ce crește permeabilitatea
la Na și K a membranei postsinaptice.

FACILITARE – FAVORIZARE – Un motoneuron generează un

potențial de acțiune când microvoltajul descrește suficient pentru
a-și atinge pragul de excitare. Cu un potențial de acțiune sub prag,
neuronul nu descarcă, dar potențialul de repaus a membranei tot
scade, crescându-și capacitatea de eliberare. Un neuron va elibera
când numeroase unde de excitație, aflate sub prag, ajung într-un
timp scurt la acesta, ceea ce și descrie – activitate sumativă
temporală; activitatea sumativă spațială descrie stimularea
simultană a diferitelor terminații presinaptice de la nivelul
aceluiași neuron.

INHIBIȚIE – Terminale presinaptice generează impulsuri

inhibitoare prin eliberarea de substanțe chimice care cresc
permeabilitatea post sinaptică la ionii de K și Na, stabilind:
POTENȚIAL POSTSINAPTIC INHIBITOR
Cu manifestări precum:
1. Reducerea nivelului de activarea al neuronului, respectiv
manifestarea unei funcții de protejare.

UNITATEA MOTORIE – PROPRIETĂȚI
Unitățile motorii prezintă trei proprietăți

fiziologice și mecanice ale fibrelor musculare pe
care le inervează:
1. Caracteristicile fibrelor musculare – viteză de

activare,
2. Caracteristicile cu privire la tensiunea generală –
forță,
3. Fatigabilitate neuromusculară.

SISTEMUL MUSCULAR

ȚESUTUL MUSCULAR
După particularitățile miofibrilelor, țesuturile musculare se
împart în:
1. Țesut muscular neted, în care miofibrilele sunt omogene şi

se contractă involuntar
2. Țesut muscular striat, cu miofibrile heterogene, de aspect

striat, care se contractă voluntar
3. Țesut muscular cardiac, în care miofibrilele sunt striate dar

țesutul se contractă involuntar.

ȚESUTUL MUSCULAR NETED
Fibra musculară netedă este unitatea morfofuncţională a
ţesutului muscular neted. Intră în constituţia păturii
musculare a tubului digestiv, a conductelor aparatului
respirator, urogenital, glandelor excretorii, în tunica
musculară a vaseior, în anexele unor organe de simţ (piele,
ochi), în capsulele unor organe (splină, suprarenala).
Fibrele sunt așezate în straturi, benzi sau răspândite izolat

în țesutul conjunctiv. Sunt paralele între ele şi porțiunea
îngroșată a unei fibre vine în raport cu extremitățile efilate
ale fibrelor învecinate.

FIZIOLOGIA CONTRACȚIEI
MUSCULARE
Țesuturile musculare sunt adaptate funcției de contracție.
Din punct de vedere chimic, conțin 75% apă, respectiv 20%
proteine, respectiv 5% ioni anorganici. Celula sau fibra
musculară prezintă:
1. Unul sau mai mulţi nuclei, după tipul de ţesut muscular,
2. O membrană celulară numită sarcolea,
3. Citoplasmă denumită sarcoplasmă, în interiorul căreia se

găsesc organitele celulare comune şi organitele specifice
(contractile) - miofibrilele — apărute în urma diferenţierii şi
adaptării celulei față de funcţia de contracţie.

MUSCULARE
Musculatura scheletică acoperă 40-45% din greutatea corporală,
fiind alcătuit din trei substrate:
1. PERMISIUM, mai multe fibre musculare prezintă un înveliș

comun cu conținut în fibre de colagen dense,
2. EPIDIMISIUM, țesut conjuctiv care organizează fibrele sub forma
mușchiului ca organ
3. ENDOMISIUM, țesut conjuctiv cu conținut în vase de sânge și
nervi
Respectiv, tendonul

MUSCULARE – VASCULARIZAȚIE
Sub această formă, densitatea capilară descrie:
1. Necesarul O2,
2. Metabolismul tisular,
3. Necesarul metabolic al fibrelor musculare.
Organizarea spațială a capilarelor diferă. Vasele capilare formează

patul capilar, care debutează cu arteriolele, ce conțin fibre musculare
și permit regularizarea fluxului de sânge și controlul presiunii.
Arteriolele suplimentează sânge oxigenat la capilare. Legătura dintre
cele două componente este dată de pre capilare, care conțin un strat
subțire dar incomplet de fibre musculare. La sfârșitul pre capilarelor
stratul muscular se îngustează și formează al doilea sfincter care
poate restricționa sângele către două zone ale rețelei capilare sau
temporar, să închidă segmente.

FIZIOLOGIA CONTRACȚIEI MUSCULARE –
VASCULARIZAȚIE
Microcirculația capilară favorizează înlăturarea de la nivelul

țesutului activ:
1. Căldurii,
2. Produșilor metabolismului bazal
O rețea bogată a acestor vase de sânge asigură o largă suprafață

de schimb nu doar pentru activitatea metabolismului dar pentru
lichide, electrolizi, gaze sanguine și macromolecule. Creșterea
densității capilarelor este specifică în asocierea acțiunilor
sportive de tip aerob.

DISTRIBUȚIA STRATEGICĂ A MITOCONDRIILOR
Similar celulelor care necesită energie din propriul metabolism,

mitocondriile reprezintă principalii transformatori ai energeiei
chimice, necesare contracției. La nivelul fibrei musculare, mitocondria
se poziționează aproape de miofibrile, unde formează o rețea în jurul
benzilor de tip I, ceea ce poartă denumirea de:
MITOCONDRI INTER FIBRILARĂ
A doua populație a mitocondriei se poziționează sub sarcolemă în

imediata vecinătate a capilarelor care funrizează O2 și diferite resutse
energetice, având denumirea de
MITOCONDRIE SUB SARCOLEMA

ORGANIZAREA ULTRASTRUCTURALĂ A MUSCULATURII
SCHELETICE
Fiecare fibră musculară conține unități fracționale de dimensiune

mică care sunt dispuse paralel cu axul lung al fibrei musculare. Dintre
acestea:
1. Miofibrilele, cu diametru de 1 µm au conținut în miofilamente, ale

căror dispunere este similară, paralelă, cu axul lung al
miofibrilelor.
Dintre acestea, miofilamentele alcătuiesc complexul MIOFIBRILAR, al

cărui conținut este de 84% componentă proteică:
1. Filamente de actină,
2. Filamente de miozină

SCHELETICE
SARCOMERUL reprezintă componenta contractilă de

bază a musculaturii scheletică, capabilă să producă
forță și să scurteze fibra musculară. Denumirea de
musculatura scheletică provine de la aranjarea
filamentelor proteice în sarcomerul muscular:
1. Aspect striat,
2. Aspect dungat.

SCHELETICE
În fiecare capăt sarcomerul deține liniile de tip Z. În continuare, în
repaus, se pot evidenția două zone ușoare la nivelul fiecărui
sarcomer:
1. Zona de tip H, în mijlocul sarcomerului, ce conține filamente de

miozină, nu și actină
2. Benzi de tip I, localizate la ambele capete ale sarcomerului, care
conține doar filamente de actină.
Acest două zone apar deschise în comparație cu benzile de tip A,

care conțin filamente de actină și miozină suprapuse. Astfel, benzile
de tip A reprezintă lungimea filmanetelor de miozină, pe când
liniile de tip M, găsite în mijlocul zonei H, sunt importante pentru
că mențin filamentele de miozină în poziție.
SCHELETICE
Pe măsură ce sarcomerul își reduce din lungime, filamentele de actină

trec peste filamentele de miozină. Această acțiune face ca zona H să
dispară, datorită deplasării filamentelor de actină în interior și
totodată oferind un aspect întunecat.
Benzile de tip I devin mai subțiri de îndată ce filamente de actină și

miozină se suprapun, aducând miozina în benzile de tip I, pe măsură
ce liniile Z se aproprie spre zona finală a filamentelor de miozinp.
Când sarcomerul se relaxează și revine la forma normală, zona H și
benzile I revin la forma și la imaginea inițială, prin reducerea
suprapunerii dintre actină și miozină. Lungimea benzinlor A nu se
modifică ceea ce indică faptul că lungimea filamentelor de miozină nu
se schimbă pe parcursul procesului de scurtare și revenire la
lungimea de repaus, când fibrele se relaxează. Similar și la actină.

SCHELETICE
Astfel încât filamentele de actină și filamentele de

miozină să treacă una pe lângă cealaltă, structura
moleculară trebuie să le permită interacțiunea, și într-o
anumită măsura, o forță care favorizează cuplarea lor.

SCHELETICE
FILAMENTELE DE ACTINĂ
Sunt alcătuite din două molecule de actină de tip helicoidal,

atașate liniilor Z.
Fiecare moleculă de actină deține o zonă activă, poziționata în

locația unde capul trecerii miozinei poate fi legat de filamentele
de activă, necesar în scurtarea musculaturii. De-a lungul
filamentelor de actină, se regăsesc proteinele reglatoare:
1. Filamentele de tropomiozină,
2. Filamentele de troponină.

SCHELETICE
Troponina este alcătuit din trei proteine subunități proteice

reglatoare:
Tropinina I, are afinitate crescută pentru actină și leagă

complexul de troponina-tropomiozina la nivelul moleculelor de
actină.
Troponina T, are afinitate crescută pentru tropomiozină și ține
troponina la nivelul moleculei de tropomiozină,
Troponina C, are afinitate crescută pentru ionii de calciu,
reprezentând stimulului din fibra musculară care induce
activarea musculaturii, prin expunerea moleculelor de actină.

SCHELETICE
FILAMENTELE DE MIOZINĂ
Fiecare moleculă de miozină are:
1. Cap globular,
2. Un punct de pivotare,
3. Coadă fibroasă
Punțile de trecere sunt alcăuite din două molecule de miozină, capul globular
este alcătuit din enzime – miozină ATP ază. Astfel, puntea de trecere
reprezintă partea care va interacționa cu actina și va dezvolta forță pentru a
suprapune filamentele de actină peste alte filamente de miozină.

FIZIOLOGIA CONTRACȚIEI MUSCULARE – TEORIA DE LA
BAZA CONTRACȚIEI MUSCULATURII SCHELETICE
TEORIA FILAMENTULUI GLISANT
Esența acestei teorii propune exista unor modificări în

lungimea musculaturii, indusă de glisarea filamentului
de actină peste filamentul de miozină pentru a produce
forță, fără o modificare a lungimii acest filamente.

TEORIA FILAMENTULUI GLISANT – TRANSMITEREA IMPULSULUI
Impulsul electric, detectat pentru prima dată la nivelul joncțiunii

neuromusculare, se distribuie la nivelul membranei fibrei musculare,
sau sarcolemă, la nivel tubulilor T, care penetrează la nivelul fibrelor
musculare, inclusiv la nivelul:
RETICULUI SARCOPLASMIC
Reprezintă o structură de legătură care înconjoară fiecare miofibrilă și

acționează precum un depozit pentru ionii de Ca++. Când impulsul
electric traversează tubulii T, excită proteinele numite receptori
dihidropiridine, sensibili la modificările de voltaj.

TEORIA FILAMENTULUI GLISANT – TRANSMITEREA IMPULSULUI
Ca urmare a acestei unde de excitație, senzorii sensibili la modificările

de voltaj interacționează cu receptorii de tip ryanodine, localizați la
nivelul membranei reticulului sarcoplasmic.
Acești receptori reprezintă canale, care când sunt stimulate de

senzorii senibili de voltaj, se deschis favorizând eliberarea ionilor de
Ca++ de la nivelul reticului sarcoplasmic la nivelul citosolului fibrei
musculare

TEORIA FILAMENTULUI GLISANT – DESCOPERIREA
PUNCTELOR DE LEGARE
Ca++ eliberat este cuplat cu troponina de tip C, subunitate a

complexului proteic troponină, ce favorizează modificarae
conformațională a tropomiozinei și expunerea zonelor active ale
actinei, ceea ce favorizează legarea capului de miozină și
crearea:
PUNCTULUI DE TRECERE ACTINĂ – MIOZINĂ
Care se află la baza scurtării fibrei musculare și a producției de

forță
TEORIA FILAMENTULUI GLISANT – INTERACȚIUNEA

FILAMENTELOR DE ACTINĂ ȘI MIOZINĂ
Actina împreună cu miozina formează complexul:
ACTOMIOZINĂ
Prin care, capul miozinei trace filamentul de actină spre centrul
sarcomerului, producând forță, prin aproprierea liniilor de tip Z. În
acest proces moleculele de Adenozintrifosfat (ATP) vor avea un rol
important. Astfel, spre detașarea capului de legătura activă, o
moleculă de ATP se leagă de formațiunea de miozină, dezlegând
complexul de actomiozină. Astfel, ATP aza miozinei, regăsită pe
puntea de legare hidrolizează ATP, iar energia este utilizată din nou
pentru a lega capul miozinei asupra actinei, apropiind liniile Z.
TEORIA FILAMENTULUI GLISANT – INTERACȚIUNEA

FILAMENTELOR DE ACTINĂ ȘI MIOZINĂ
Moleculele de ADP și fosfat anorganic format din degradarea
moleculelor ATP rămân legate de capul miozinei, ceea ce favorizează
crearea unei noi legături între filamentele de actină și filamentele de
miozină.
Acest ciclu este repetat până când fibra musculară nu este excitată de
sistemul nervos, ceea ce înseamnă că nu se eliberează Ca++ de la
nivelul reticulului sarcoplasmic, permițând pompei să reducă
concentrația de Ca++ la valoarea de repaus, prin depozitarea lui la
nivelul reticulului sarcoplasmic. Troponina C se inactivează,
tropomiozina acoperă suprafața activă a actinei și legătura actină –
miozina nu mai poate fi realizată.

TEORIA FILAMENTULUI GLISANT – REVENIREA LA LUNGIMEA DE

REPAUS A FIBREI MUSCULARE
Legătura dintre actină și miozină favorizează scurtarea fibrei. Astfel,

revenirea la forma inițială, de repaus, nu poate fi realizată liberă.
Motiv pentru care, revenirea la forma de repaus presupune implicarea
unei forțe externe, precum:
1. Gravitatea,
2. Mușchi antagonist

Curs 5 - 6 Sistemul Nervos Sistem Muscular

Hochgeladen von

Dokumentinformationen

Originaltitel

Copyright

Verfügbare Formate

Dieses Dokument teilen

Dokument teilen oder einbetten

Freigabeoptionen

Stufen Sie dieses Dokument als nützlich ein?

Sind diese Inhalte unangemessen?

Copyright:

Verfügbare Formate

Curs 5 - 6 Sistemul Nervos Sistem Muscular

Hochgeladen von

Copyright:

Verfügbare Formate

CURS 5 - 6: SISTEMUL

1. Ansamblul căilor de conducere,

1. REGIUNEA RECEPTOARE, recepționează și procesează

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

(1) Corpul celular,

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

SISTEMUL NERVOS CENTRAL (SNC):

SISTEMUL NERVOS PERIFERIC (SNP):

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Discurile intervertebrale separă vertebra învecinată, asigurând o

1. Reducere a controlului motor,

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

NEURONII SENZORIALI, numiți și neuroni aferenți, pătrund la

NEURONII EXTRAPIRAMIDALI își au originea la nivelul encefalului,

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

(2) transmite informații senzoriale către SNC de-a lungul căilor

(3) transmite semnale motorii de la SNC de-a lungul căilor axonilor

(4) transformă semnalele motorii în semnale chimice la nivelul

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

SISTEM NERVOS SISTEM NERVOS

SISTEM NERVOS SISTEM NERVOS

SISTEM NERVOS SISTEM NERVOS

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

SISTEMUL NERVOS SOMATIC: inervează musculatura scheletică, se află la

SISTEMUL NERVOS AUTONOM: Nervii eferenți ai sistemului nervos

SISTEMUL NERVOS SIMPATIC: Fibrele de tip simpatic furnizează

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Nervii parasimpatici ies de la nivelul encefalului și a

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Axonii se vor ramifica pentru a inerva mai multe fibre musculare.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Axonii neuronilor motori (unităților motorii) se conectează la

Joncțiunea neuromusculară reprezintă este o structură sinaptică

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Deține o serie de caracteristici și proprietăți:

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Neurotransmițătorul se combină cu un molecule de tip receptor la

EXCITAȚIA – în condiții normale, excitația apare doar la

Acetilcolina este eliberată din vezicule de dimensiune mică,

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

UNITATEA MOTORIE – JONCȚIUNE NEUROMUSCULARĂ

FACILITARE – FAVORIZARE – Un motoneuron generează un

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

INHIBIȚIE – Terminale presinaptice generează impulsuri

POTENȚIAL POSTSINAPTIC INHIBITOR

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Unitățile motorii prezintă trei proprietăți

1. Caracteristicile fibrelor musculare – viteză de

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

1. Țesut muscular neted, în care miofi­brilele sunt omogene şi

2. Țesut muscular striat, cu miofibrile heterogene, de aspect

3. Țesut muscular cardiac, în care miofibrilele sunt striate dar

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

Fibrele sunt așezate în straturi, benzi sau răspândite izolat

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

1. Unul sau mai mulţi nuclei, după tipul de ţesut muscular,

2. O membrană celulară numită sarcolea,

3. Citoplasmă denumită sarcoplasmă, în interiorul căreia se

Este interzisă copierea și distribuirea neautorizată a acestui material.

1. Țesut muscular neted, în care miofibrilele sunt omogene şi